Contabilitate Consolidata

Contabilitate consolidată
NOTE DE CURS
1
Informaţii generale
• Cadre didactice
Curs Contabilitate consolidată
• Lect. univ. dr. Marius Ciubotariu
Seminar
• Lect.univ.dr. Mariana Vlad
• Orarul disciplinei
Joi: o12-14, 10 săptămâni,

Joi: 18-20 săptămâna 2, 5.
Seminar Conform orarului avizier

• Conform orarului afisat la avizier
• Sistemul de evaluare
– Sistemul de evaluare al studenţilor pentru această disciplină este
format după următorul algoritm:
• Evaluare pe parcursul semestrului 40%
• Evaluare în sesiunea de vară 60%

• Sistemul de evaluare
– Nota obţinută la fiecare formă de evaluare se va înmulţi cu
procentul aferent, iar apoi se adună punctajele realizate
– Prezenţa la examenul din sesiune este obligatorie

Referinţe bibliografice
Informaţii
•NOTE DE CURS, 2021
generale
•MARIAN SĂCĂRIN, PRACTICI ŞI REGLEMETĂRI DE CONSOLIDARE A
CONTURILOR, EDITURA ASE, BUCUREŞTI, 2012
•NICULAE FELEAGĂ, LILIANA FELEAGĂ, CONTABILITATE CONSOLIDATĂ, O
ABORDARE EUROPEANĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ, EDITURA ECONOMICĂ, 2008
•OMFP 1802/2014, https://www.contzilla.ro/noi-modificari-in-reglementarile-contabile-
ordinul-1802-2014-modificat-in-22-10-2021-prin-o-1239/
•ORDIN Nr. 2844/2016 din 12 decembrie 2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară EMITENT: MINISTERUL
FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1020 din 19
decembrie 2016, https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_2844_2016.pd
•IAS27 SITUAŢII FINANCIARE SEPARATE
•IAS28 INVESTIŢII ÎN ENTITĂŢI ASOCIATE ŞI ASOCIERI ÎN PARTICIPAŢIE
•IFRS12 INFORMAŢII DE FURNIZAT CU PRIVIRE LA INTERESELE ÎN ALTE
ENTITĂŢI
•IAS21 EFECTELE VARIAŢIEI CURSURILOR DE SCHIMB VALUTAR
Principalele teme abordate
Probleme generale privind grupurile de societăţi şi consolidarea

conturilor
Perimetrul de consolidare şi metode de consolidare
Retratări prealabile consolidării
Conversia situaţiilor financiare ale societăţilor străine
Operaţiile de consolidare propriu-zisă
Situaţiile financiare consolidate
Obiectivele generale ale cursului
• Cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor referitoare la organizarea şi
conducerea contabilităţii consolidate;
• Operarea cu conceptele şi pătrunderea sensului principiilor
fundamentale ale contabilităţii consolidate a întreprinderii;
• Explicarea şi interpretarea corectă a rolului şi obiectului de studiu al
contabilităţii consolidate, identificarea şi valorificarea metodelor
specifice de evaluare şi contabilizare;
• Definirea şi descrierea conceptelor, procedeelor şi metodelor folosite
în contabilitatea consolidată şi a factorilor economici, sociali şi
legislativi care influenţează procesul de evaluare şi contabilizare;
• Identificarea si descrierea contabilizării diferitelor operaţii economico-
financiare specifice consolidării, precum şi a modului de întocmire a
documentelor financiare de sinteză consolidate sau a altor raportări.
Grupurile de societăți și conturile
consolidate
Introducere
GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ŞI DEZVOLTAREA

GRUPURILOR DE SOCIETĂŢI
Globalizarea ca fenomen a devenit o forţă motrice a creşterii economice,

un proces care dinamizează atât mediul economic internaţional şi
naţional, cât şi actorii din întreaga lume şi competiţia dintre ei. Ea
înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei,
informaţiei şi, desigur, într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
Corporaţia transnaţională este un fenomen economic aflat în plină

dinamică, datorită internaţionalizării producţiei şi dispunerii de un bazin
internaţional de resurse umane, materiale şi financiare. Acestea sunt
elementele de bază care conferă putere corporaţiei.
Introducere

• Societăţile transnaţionale reprezintă astăzi cei mai importanţi agenţi

economici de pe glob care duc o luptă acerbă pentru ocuparea unor
segmente cât mai importante din piaţa globală.
• Globalizarea a devenit astăzi, un fenomen fără precedent în istoria

universală, prin amploarea şi evoluţia sa.
Introducere

• Termenul de globalizare, cunoscut iniţial sub denumirea de

mondializare, reprezenta tema principală a discursurilor politice
privind noua ordine mondială şi s-a impus în jurul anului 1990. Este
vorba despre o perioadă în care se configura o nouă ordine a
economiei mondiale şi a relaţiilor internaţionale, caracterizată prin
eliminarea ideologiei comuniste care împînzise lumea.
Introducere

• În literatura de specialitate, pentru globalizare se utilizează şi un alt

termen care are o semnificaţie aproape identică - mondializarea
economică. În ceea ce priveşte originea acestor două concepte
(globalizare şi mondializare), putem afirma cu certitudine că
mondializarea este un concept de provenienţă lingvistică francofonă,
iar conceptul de globalizare este de origine anglofonă.
• Băncii Mondiale, globalizare, este un proces cu două sensuri:
- lumea se integrează, devine din ce în ce mai unitară (se globalizează),
dar în acelaşi timp
- se diferenţiază din ce în ce mai mult (se regionalizează). Cercetările tot
mai numeroase din domeniu argumentează faptul că lumea tinde să
devină o singură civilizaţie, dar în acelaşi timp să-şi păstreze şi chiar să-
şi diversifice expresia culturală.
Introducere
Globalizarea reprezintă procesul prin care distanţa geografică devine un factor tot mai puţin
important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică, politică şi
socio-culturală.
Există o multitudine de aspecte ale vieţii social-economice actuale care reflectă procesul
globalizării:
• natura globală a ştiinţei şi tehnologiei: deşi sursele principale ale progresului tehnic sunt
concentrate în lumea dezvoltată, cercetarea ştiinţifică se bazează pe resurse globale, iar punerea
în aplicare a tehnologiei are în vedere scopuri globale;
• marketingul global: strategia de marketing a firmelor răspunde cerinţelor globalizării şi
promovează acest proces;
• sistemul financiar mondial: economia mondială se bazează pe o reţea care implică, la scară
globală, instituţiile bancare şi agenţii pieţei de capital, organisme de reglementare naţionale,
organismele financiare internaţionale etc.
• infrastructura de comunicaţii: progresul tehnic a permis perfecţionarea sistemelor de
comunicaţii materiale (transporturi), realizarea unei acoperiri mass-media la scară mondială
(CNN) şi, mai ales, instituirea unei reţele globale de transmitere/recepţie a informaţiilor
(INTERNET-ul);
• cadrul instituţional mondial: o serie de organizaţii de natură guvernamentală (sistemul ONU)
sau neguvernamentală (ONG) promovează dezbaterile şi acţiunile care privesc problematica
globală: poluarea, criminalitatea, subdezvoltarea etc.
Introducere
• Globalizarea ca fenomen, a luat un avânt deosebit după încheierea războiului rece,

producând o mai mare standardizare pe glob. Astfel, începând cu mijlocul anilor 70,
statele lumii şi-au condus economiile conform unui sistem de guvernanţă globală
bazat pe ideea conform căreia capitalul internaţional poate şi trebuie să se mişte
liber. Acest sistem de guvernanţă a fost construit pe bazele unui nou liberalism
adoptat de multe naţiuni şi pe dominaţia devizei SUA şi a puterii Wall Street-ului.
• Având în vedere că are în spate mai ales ţările vestice dezvoltate şi bogate,
globalizarea este acum asociată cu predominanţa culturii vestice şi influenţa
mijloacelor media internaţionale şi a tehnologiei informaţionale. În general, pe
măsură ce economiile (sau diferitele ţări sau regiuni) devin tot mai legate între ele, a
crescut şi numărul de oportunităţi, dar a crescut şi concurenţa.
Introducere
• Drept urmare, s-au dezvoltat activităţile de lobby, puternice în
favoarea globalizării şi destul de slabe împotriva globalizării.
Mişcarea de susţinere a globalizării argumentează că mărirea
concurenţei determinată de globalizare este pozitivă pentru eficienţa
afacerilor şi ca urmare permite, de exemplu, oamenilor din lumea
întreagă să achiziţioneze bunuri la preţurile cele mai scăzute.
• De asemenea, o altă motivaţie este aceea că globalizarea sporeşte

afacerile, munca, educaţia şi oportunităţile de cumpărare pentru
aproape toată lumea, inclusiv pentru oamenii mai săraci.
• Cele mai proeminente organizaţii în favoarea globalizării sunt

Organizaţia Mondială a Comerţului şi Forumul Economic Mondial.
Rolul cel mai important în globalizare, îl au însă companiile
multinaţionale sau transnaţionale.
Introducere
Globalizarea economiei mondiale poatea fi definită ca fiind un proces

deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele
naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale
tot mai largi şi mai variate în diferite sfere ale vieţii economice,
politice, sociale, culturale şi având drept implicaţie faptul că
problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la
rândul lor, o soluţionare mai curând globală decât naţională.
Capitolul 1. Premisele apariţiei grupurilor de
societăţi
Pentru a rezista concurenţei, dar şi din dorinţa de a

obţine performanţe mai bune pe termen lung,
întreprinderile se pot orienta spre activităţi de
dezvoltare:
•dezvoltare internă
•dezvoltare externă
Premisele apariţiei grupurilor de societăţi
• Dezvoltarea internă presupune creşterea activelor corporale şi

necorporale ale întreprinderii, diversificarea producţiei prin
crearea de noi produse, însoţite, cel mai adesea, de un proces de
descentralizare a structurilor administrative care poate conduce, în
final, prin restructurări, la apariţia unor entităţi distincte,
independente din punct de vedere juridic.
• Dezvoltarea externă presupune, în principal, preluarea

controlului asupra altor întreprinderi (achiziţii de titluri de
valoare, respectiv realizarea de investiții financiare pe
termen lung) care să permită pătrunderea pe o nouă piaţă
aflată, eventual, într-o ţară străină, creşterea puterii de
negociere pe această piaţă şi, nu în ultimul rând, o posibilă
reducere a obligaţiilor fiscale.
Structura de grup poate oferi întreprinderilor avantaje

considerabile în raport cu alte structuri:
structura de grup permite societăţii mamă un control asupra
unui capital mai mare decât cel investit de ea;
structura de grup permite accesul la împrumuturi mai mari;
prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a
capitalurilor;
structura de grup permite, în general, să se plătească mai
puţine impozite;
structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare.
• Premisele apariţiei grupurilor de societăţi
Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a unor

operaţiuni precum:
-achiziţia de acţiuni sau părţi sociale emise de diferite
întreprinderi de către o firmă care devine societate mamă;
-înfiinţarea de societăţi ca asociat sau acţionar majoritar sau
unic;
-încheierea de acorduri de asociere cu alte întreprinderi.
Motivaţiile principale care stau la baza creării de grupuri sunt:

integrarea orizontală şi/sau verticală a afacerilor; integrarea
orizontală constă în combinarea unor întreprinderi din acelaşi sector de
activitate, în timp ce integrarea verticală constă în achiziţia de
întreprinderi care reprezintă furnizori sau clienţi ai firmei care
cumpără;
diversificarea activităţilor în scopul mai bunei gestionări a riscului
aferent afacerilor (cum ar fi, de exemplu, riscurile legate de ciclul de
viaţă al produselor, de schimbările de pe piaţă, de evoluţia cursului de
schimb valutar etc.);
evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor
oferte publice de cumpărare sau de schimb;
retragerea unor acţionari sau a unor manageri importanţi.
Principalele elemente care au condus la apariţia grupurilor

vizează următoarele aspecte:
 dezvoltarea economică a ţărilor industrializate, care a dus la

apariţia şi expansiunea întreprinderilor, acestea dominând piaţa şi
extinzându-şi sfera de acţiune dincolo de frontierele ţării lor de
origine;
 existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare, ce au permis

cumpărarea titlurilor de participare de către diverse societăţi,
asigurându-le acestora un anumit tip de control sau o influenţă
semnificativă asupra entităţilor emitente.
Etape în apariţia şi dezvoltarea spectaculoasă a companiilor
transnaţionale
În perioada contemporană, societăţile transnaţionale au devenit ceva

obişnuit pentru marea majoritate a cetăţenilor lumii.
Extrem de puţini oameni din lumea civilizată care nu au auzit de Coca-

Cola sau Pepsi-Cola, de Mc. Donald's sau Nestlé, de Ford, Renault,
Daewoo sau de Honda, de Porsche sau de Mercedes, de Siemens sau
General Electric, de IBM sau Microsoft, de Sony sau Panasonic ori de
multe alte zeci de companii care s-au extins la scară planetară.
Din punct de vedere istoric se pot distinge mai multe etape în apariţia şi
dezvoltarea spectaculoasă a companiilor transnaţionale :
Etape în apariţia şi dezvoltarea spectaculoasă a companiilor transnaţionale
înainte de 1945: primele extinderi internaţionale
• înainte de 1945: primele extinderi internaţionale
În primele decenii ale secolului XX, numărul întreprinderilor industriale

moderne din SUA era considerabil mai mare decât cel din Marea
Britanie sau Germania, celelalte puteri industriale ale lumii.
Încă dinaintea primului război mondial, anumite companii americane
realizaseră investiţii directe în afara graniţelor naţionale.
Una dintre primele companii americane ce s-a extins pe plan

internaţional a fost Standard Oil Trust, urmată de Ford, care şi-a deschis
câteva filiale străine înainte de 1914.
Alte companii care au efectuat investiţii extinse în străinătate au fost

General Electric şi Vacuum Oil (predecesoarea firmei Mobil).
După 1914 acest proces s-a accelerat mărindu-se influenţa companiilor transnaţionale
americane. Acest proces se explică prin dimensiunea mare a pieţei locale şi în
creşterea standardului de viaţă în SUA, care au dus la proliferarea companiilor
moderne, integrate. Pe măsură ce firmele americane adoptau o organizare bazată pe
divizii operaţionale multifuncţionale autonome înfiinţau şi o filială sau o divizie
internaţională care se ocupa cu managementul şi dezvoltarea activităţilor externe.
Marile firme americane s-au transnaţionalizat datorită multiplicării pieţelor de

desfacere interne şi internaţionale impuse de primul război mondial, inclusiv sub
influenţa tehnicii militare. Firmele americane şi-au perfecţionat totodată
managementul internaţional, organizând ceea ce s-au numit " divizii operaţionale'' în
filialele create.
Refacerea economică la care a trecut Germania, descompunerea Imperiului Austro-

Ungar, necesitatea satisfacerii nevoilor (cerere amânată) în ţările combatante, au dat
un nou impuls economiei americane şi procesului de transnaţionalizare, un mare
număr de firme americane şi apoi şi vest-europene creându-şi filiale în străinătate.
General Electric a creat o divizie internaţională în 1919, Standard Oil în 1927, iar
General Motors (care înfiinţase o companie de export încă în 1911) şi-a consolidat
operaţiunile pe piaţa europeană prin achiziţia firmelor Vauxhall din Anglia (1925) şi
Adam Opel din Germania (1929), precum şi pe piaţa Americii Latine prin crearea unei
filiale General Motors în Brazilia (1925).
La nivelul anului 1939, filialele străine ale companiei IBM realizau deja cca 12,5% din
vânzările sale totale.
Aceste filiale înfiinţate de companiile americane în străinătate înaintea celui de-Al

Doilea Război Mondial au constituit baza de dezvoltare a operaţiunilor internaţionale în
perioada postbelică.
În ceea ce priveşte companiile europene condiţiile specifice ale pieţei le-au permis
extinderea pe pieţe apropiate din punct de vedere geografic prin înfiinţarea de filiale cu
o autonomie considerabilă, bazate pe asociaţi de încredere. Firma - mamă împreună cu
filialele sale constituiau un grup în cadrul căruia prima exercita controlul strategic.
Nestlé începuse formarea imperiului său transnaţional încă dinaintea primului război
mondial. Philips a înfiinţat în perioada 1919-1930 optsprezece filiale în Europa, iar în
1933 a pus bazele unei filiale în SUA care în preajma anului 1945 devenise deja a doua
ca dimensiune în grupul Philips după firma-mamă.
Compania Anglo-Persian Oil (în prezent British Petroleum) a deschis filiale în Europa
în perioada interbelică, parţial prin achiziţionarea unor filiale ale companiilor petrolifere
germane.
Extinderea internaţională a companiilor japoneze se limita în schimb la activităţile de
marketing desfăşurate de firmele de comerţ aparţinând grupurilor Zaibatsu.
1945-1959: perioada dominaţiei companiilor americane
Pătrunderea masivă a firmelor americane în Europa la sfârşitul anului

1950 se datorează reconstrucţiei europene.
În perioada postbelică, firmele americane şi-au continuat expansiunea

internaţională, bazându-se pe o piaţă locală bine dezvoltată, pe marea
lor capacitate productivă şi pe structuri solide de management.
La fel ca şi înainte de 1945, majoritatea companiilor care înfiinţau filiale
în străinătate aparţineau unor domenii precum industria petrolieră,
chimică, alimentară, construcţiile de maşini şi echipamentele electrice.
1945-1959: perioada dominaţiei companiilor americane
Dominaţia americană din anii '50 este demonstrată de faptul că în 1959 între primele
50 de companii transnaţionale ale lumii figurau 44 americane şi numai 6 europene:
Royal Dutch/ Shell şi Unilever (ambele de provenienta anglo-olandeză), British
Petrolium şi Imperial Chemical Industries (Marea Britanie), Nestle (Elveţia) şi
Philips (Olanda).
Aceste şase companii europene şi-au revenit repede după război şi au reuşit să se
dezvolte într-un ritm mai accelerat decât multe din firmele americane.
1960-1974: perioada dezvoltării europene
Principalele companii transnaţionale europene au crescut spectaculos în această
perioadă, astfel încât în 1974 în clasamentul celor mai importante 50 de companii
transnaţionale din lume se aflau 20 de firme europene.
Celor şase deja existente li s-au adăugat firme precum Siemens, Daimler-
Benz,Volkswagen, Fiat, BASF, Hoechst, Bayer, Renault, British-American Tobacco.
Această creştere în dimensiune a firmelor europene a fost însoţită de o diversificare a
activităţii lor, multe companii extinzându-şi gama de producţie şi acoperirea
internaţională.
Philips a început restructurarea activităţilor sale productive, Bayer a trecut printr-o

reorganizare transformându-se într-o companie multidivizională, iar Fiat, beneficiind
de un sprijin guvernamental substanţial s-a extins rapid, devenind un conglomerat cu
divizii autonome.
1960-1974: perioada dezvoltării europene
Companiile americane şi-au intensificat la rândul lor eforturile de extindere

internaţională. Procter & Gamble de exemplu a înfiinţat în 1963 Centrul Tehnic
European cu scopul de a sprijini şi coordona activităţile sale pe piaţa europeană.
Totuşi, numărul firmelor americane aflate în topul primelor 50 de transnaţionale din

lume a scăzut de la 44 (în etapa anterioară) la 24, declin explicat prin expansiunea
accelerată a firmelor europene, dar şi prin recesiunea din anii '70 care a determinat
restrângerea operaţiunilor internaţionale ale multor companii puternice cu baza în SUA.
Structura multidivizională a companiilor americane a suferit modificări, departamentele

internaţionale care până atunci coordonau şi monitorizau activităţile internaţionale fiind
înlocuite cu divizii constituite pe criterii geografice sau pe produs.
Totodată în rândul primelor 50 de companii transnaţionale din lume îşi fac simţită
prezenţa şi câteva firme japoneze care începuseră să-şi asigure o bază internaţională
solidă, mai întâi Hitachi ( înainte de 1969) şi apoi Toyota, Mitsubishi, Heavy Industry.
1975-1989: perioada expansiunii companiilor asiatice
Anii '70-'80 au constituit o etapă în care companiile europene şi-au diversificat

activitatea, transformându-se în companii transnaţionale organizate pe produs, în timp
ce companiile americane au trecut printr-un proces de restructurare a producţiei şi a
marketingului prin intermediul diviziilor internaţionale, iar firmele japoneze şi - mai
târziu- cele sud-coreene, s-au extins cu rapiditate pe plan internaţional.
Astfel, în 1989 structura primelor 50 de companii transnaţionale ale lumii cuprindea 21

de companii europene, 17 americane si 12 asiatice.
În special anii '80 au adus cu sine schimbări organizatorice majore, accelerate de
tendinţele integraţioniste ce se manifestau în comerţul internaţional. Marile companii
americane şi-au întărit poziţia internaţională prin restructurarea producţiei şi
activităţilor de vânzare la nivel regional, iar firmele europene şi-au intensificat
eforturile de diversificare (unele ca Philips sau Imperial Chemical Industries, care
operau ca grupuri constituite pe criterii geografice au început să se transforme treptat în
transnaţionale organizate pe produs).
Cele mai mari companii transnaţionale japoneze şi-au dezvoltat reţele funcţionale
globale organizate iniţial pe filiale de marketing, apoi de producţie, ele fiind urmate la
sfârşitul anilor '80 de dezvoltarea Chaebol-urilor coreene(, chaebol este echivalentul,
aproximativ, al termenului keiretsu sau al mai vechiului zaibatsu din Japonia.
Reprezinta un conglomerat de douasprezece sau mai multe companii afate in posesia
sau in legatura directa cu o familie de prima marime), organizate sub forma de
conglomerate de produs. Primele patru Chaebol-uri (Daewoo, Hyundai , Lucky-
Goldstar şi Samsung) realizau în 1990 peste 30% din exporturile Coreei. Activitatea lor
se evidenţiază printr-o puternică tentă patriotică (ca exemplu, deviza Samsung este
''Facem afaceri pentru dezvoltarea ţării").
Deceniul 1970- 1980 a constituit perioada care a urmat după boom-ul postbelic
prelungit.
In noua perioadă s-a revenit la o dezvoltare economică ciclică şi la înlocuirea

sistemului monetar internaţional bazat pe aur - devize cu fluctuaţia liberă, necontrolată
a monedelor în funcţie de factori conjuncturali, fluctuaţie avantajoasă pentru dolarul
american.
Tot în acest deceniu s-a declanşat criza petrolieră când OPEC a ridicat excesiv preţul
ţiţeiului.
Intre 1973-1975 a avut loc o puternică recesiune a cărei caracteristică principală a fost
fenomenul de stagflaţie. Această criză a generat probleme dificile corporaţiilor
transnaţionale atât celor energetice, de producţie, de desfacere cât şi celor financiare.
1990 -până în prezent : explozia fuziunilor si achiziţiilor
Începutul ultimului deceniu al secolului XX pentru firmele Caterpillar,

Du Pont, Xerox, General Motors, IBM, Philips, Matsushita, se
caracterizează printr-un val de fuziuni şi achiziţii internaţionale ( pe
orizontală, pe verticală şi conglomerate).
Majoritatea acestor operaţiuni au avut loc în sectorul bancar, cel de

asigurări, în industria chimică, farmaceutică, de automobile şi de
telecomunicaţii şi au avut ca obiect restructurarea globală sau
poziţionarea strategică a firmelor implicate pe piaţă.
Multe din fuziunile realizate au dus însă mai mult la o creştere a
dimensiunii pieţei şi mai puţin la efecte de sinergie sau la eficientizarea
activităţii, fiind confruntate cu divergenţe organizatorice interne sau cu
dificultăţi financiare (cazul firmei Rover achiziţionată de BMW sau al
firmei Chrysler intrată în fuziune cu Daimler-Benz).
Conform UNCTAD, instituţia cea mai specializată în domeniul

cercetării tranzacţiilor internaţionale şi a impactului acestora pentru
diferite grupuri de ţări, corporaţiile transnaţionale nonfinanciare cele
mai mari din lume sunt clasificate având în vedere unul dintre cele mai
semnificative instrumente de reprezentare a gradului de
transnaţionalizare al unei entităţi, respectiv: indicele de
internaţionalizare (indicele transnaţionalităţii).
Folosit de către Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi

Dezvoltare (UNCTAD), acesta este obţinut luând în considerare trei
elemente şi calculând media lor aritmetică astfel: activele deţinute în
străinătate faţă de activele totale ale firmei, vânzările efectuate în
străinătate în comparaţie cu vânzările totale şi forţa de muncă utilizată
în străinătate faţă de forţa de muncă totală.
Corporaţiile transnaţionale (CTN) reprezintă principalii subiecţi ai procesului de

globalizare la nivel planetar a activităţii economice, în special a relaţiilor comerciale şi
financiar-monetare.
Corporaţiile transnaţionale sunt definite ca fiind o întreprindere mare, privată sau

publică, care are sediul central într-o ţară şi operează prin mai multe sucursale aflate în
proprietatea totală sau parţială a altei ţări. CTN se extind pe scară internaţională pentru
a profita de avantajele economice de scară, orizontale şi verticale, ca şi de cele ale
unui statut de cvasimonopol.
Orice CTN posedă participaţiuni, filiale şi sucursale implantate în diferite regiuni ale
lumii, bazate pe o strategie gândită la scară mondială. Transnaţionalele îşi desfăşoară
activitatea în toate sectoarele de activitate, o pondere mai mare având în: industrie,
agricultură, bănci, asigurări, publicitate şi turism.
• La nivel internaţional sunt asociate cu prezenţa lor pe pieţele străine

de capitaluri.
• O întreprindere care decide să se instaleze sau să-şi întărească

prezenţa pe o piaţă străină de capitaluri îşi amplifică dimensiunea
internaţională.
• Examinând tendinţele concentrării activităţii CTN putem defini

elementele distinctive ale acestui proces:
a) expansiunea continuă a CTN(Corporaţiile transnaţionale ), ale căror active

totale au înregistrat un ritm superior dinamicii PIB mondial şi comerţului
internaţional.
b) extinderea geografică şi schimbarea raporturilor de putere dintre ţările ce

iniţiază activităţi transfrontaliere. Triada: SUA, Japonia şi Uniunea Europeană,
continuă să ocupe un loc de frunte, din care provin cele mai multe societăţi
transnaţionale. Lor li s-au adăugat în ultimele decenii ţările în dezvoltare:
Brazilia, Mexic, Rusia, China, Venezuela, Africa de Sud.
c) reprezentarea CTN în ramurile cheie ale industriei - automobile, produse
electrotehnice şi electronice, dar ultimele decenii marchează pătrunderea lor
masivă în sfera serviciilor prin achiziţionarea şi dezvoltarea unor reţele hoteliere
şi restaurante, telecomunicaţii, comerţ.
Scopul final al concentrării activităţilor CTN este cel ce caracterizează orice afacere:
creşterea profitului şi a rentabilităţii.
CTN obţin profituri mai mari decât celelalte firme deoarece, pe de o parte transferă
producţia în ţările în care costul forţei de muncă este mic, iar pe de altă parte datorită
scăderii pe plan mondial a cheltuielilor de transport şi de comunicaţii.
Globalizarea nu este un scop în sine, ci un mijloc de dezvoltare a societăţii la nivel

local, naţional, regional şi mondial.
Ca atare, corporaţiile transnaţionale sunt recunoscute ca fiind firme cu capacităţi

competiţionale verificate, ce pot să facă faţă concurenţei la scară globală, pe care, de
fapt, tot ele o declanşează.
În acest context economic mondial şi global tendinţele actuale au impus

dezvoltarea unui sistem informaţional bine clădit, care să faciliteze
acţiunile de decizie ale investitorilor.
Discutăm astfel despre activitatea, la nivel contabil, de necesitatea

consolidării informaţiilor produse şi furnizate de societăţile de grup.
Tipuri, structură
• Fenomenele de constituire a grupurilor au luat o mare amploare şi au

cuprins, încet-încet toate sectoarele de activitate.
• Având în vedere criteriul orientării investiţiilor străine directe, se pot

distinge două tipuri de structuri transnaţionale:
Tipuri, structură
a) structura introvertită - care presupune o activitate orientată prioritar spre interior.

Pe termen lung, investiţiile efectuate în ţara de origine le depăşesc ca volum pe cele
externe;
Este cazul societăţilor transnaţionale cu sediul în ţări dezvoltate mari. In 1996, General
Electric posedă active interne de circa 190 de miliarde de dolari şi active externe de 79
miliarde de dolari.
O asemenea structură caracterizează şi alte societăţi transnaţionale din ţări dezvoltate

mari: Toyota, Fujitsu, Hitachi, Renault, Fiat. Conform calculelor UNCTAD aceste
companii au cel mai scăzut indice de transnaţionalitate: de la 30.7% (General Electric)
la 20% (Hitachi)
Tipuri, structură
b) structura extrovertită - care se formează în condiţiile unui accent sporit pus pe

activitatea externă.
Acest tip de structură este caracteristic în special societăţilor transnaţionale (STN) cu

sediul în ţări dezvoltate mici. Nestlé (Elveţia) avea în 1996 active externe de aproape 31
de miliarde de dolari, faţă de numai 3,1miliarde de dolari în ţara de origine.
Indicele de transnaţionalitate al acestor societăţi transnaţionale este cel mai ridicat:

Nestlé 95,3%, Electrolux (Suedia) 88,7%, Philips 84,9%.
Tipuri, structură
Ambele structuri transnaţionale presupun o diviziune a muncii în interior, adică între
unităţile componente ale societăţilor transnaţionale.
Această diviziune se produce fie pe orizontală (ca în cazul industriei de automobile), fie
pe verticală (cum se întâmplă, de exemplu, cu industria petrolului).
Rezultatul final îl reprezintă dezvoltarea unor reţele de tip matriceal, care implică nu
numai compartimentele societăţilor transnaţionale (firmă mamă, filiale), ci şi firme
exterioare, independente, nelegate prin raportul de proprietate. Este vorba de aşa
numitele alianţe strategice interfirme, tot mai numeroase în ultimii ani (Renault - Volvo,
Apple - Sony).
Creşterile întreprinderilor pot fi asigurate pe două căi:

•achiziţionarea de noi imobilizări corporale şi necorporale, proces ce corespunde unei
creşteri interne şi
•preluarea controlului asupra altor societăţi care deţin deja imobilizările necesare,
proces ce corespunde unei creşteri externe
Tipuri, structură
Dezvoltarea internă, caracteristică societăţilor care deţin o poziţie concurenţială solidă,
prezintă unele avantaje dintre care amintim :
• ritmul de creştere se caracterizează, de cele mai multe ori, prin regularitate, ceea ce
permite o gestionare facilă a dezvoltării întreprinderii;
• adaptarea la noile structuri generate de creştere se face foarte uşor, deoarece nu
există „elemente străine" care să fie incluse în organizaţie.
In acelaşi timp însă, nu trebuie ignorate dezavantajele dezvoltării interne:
• atunci când se urmăreşte o strategie de diversificare, aceasta se poate desfăşura lent,
din cauza faptului că întreprinderea trebuie să abordeze produse şi pieţe noi în cadrul
cărora are o experienţă limitată;
• uneori creşterea internă poate genera riscul unui gigantism inoperant şi dificil de
controlat.
Tipuri, structură
Spre deosebire de creşterea internă, prin creşterea externă, întreprinderea are ca

obiectiv obţinerea controlului asupra altei societăţi şi nu achiziţionarea directă a
activelor necesare desfăşurării propriei activităţi.
De fapt, creşterea externă este preferată creşterii interne, datorită costului inferior şi
avantajelor pe care le conferă preluarea controlului în termeni de portofoliu de
activităţi şi know-how (savoir-faire).
Tipuri, structură
Din punct de vedere al modului de organizare şi al strategiei adoptate, creşterea

externă se poate realiza în mod orizontal, vertical şi conglomerat:
•creşterea pe orizontală are loc atunci când o întreprindere preia controlul asupra alteia
din acelaşi sector de activitate;
•creşterea pe verticală presupune ca o întreprindere să preia controlul unui furnizor cu
scopul de a controla sursa de aprovizionare (integrare în amonte) sau al unui client
pentru a avea asigurată piaţa de desfacere (integrare în aval);
•creşterea este conglomerată atunci când se reunesc două sau mai multe societăţi din
domenii diferite de activitate; interesul acestei structuri îl reprezintă reducerea riscului
economic prin diversificarea portofoliului de activităţi.
Tipuri, structură
• Creşterea pe orizontală are în vedere o regrupare a entităţilor care fabrică acelaşi
tip de produs sau desfăşoară activitate în acelaşi domeniu, grupul urmărind să-şi
majoreze partea sa din piaţa bunurilor şi a serviciilor, ceea ce îi va permite
optimizarea producţiei sau a distribuţiei şi, în consecinţă, diminuarea costului unitar.
• Creşterea pe verticală are drept scop regruparea entităţilor cliente unele faţă de
altele sau ale căror produse sunt complementare, urmărindu-se astfel un control total
al ciclului de producţie, de la materia primă până la produsul finit.
• Creşterea de tip conglomerat vizează entităţile care, deşi nu au neapărat legături

economice între ele, au ca obiectiv politica de diversificare a riscurilor şi de
optimizare a profiturilor, protejându-se astfel în faţa crizelor economice.
In plan economic, modalitatea aceasta de creştere externă mai poartă şi denumirea de
concentrare.
Tipuri, structură
Concentrarea la nivelul unui grup reprezintă procesul de întărire a controlului, a
informării, a puterii şi a comasării patrimoniului în mâinile câtorva persoane fizice
şi/sau juridice, ce va permite acestora să utilizeze un volum important de mijloace
financiare şi de producţie pentru realizarea unei politici coerente cu privire la
dezvoltarea şi funcţionarea unităţilor care formează grupul.
Entitatea care asigură controlul şi centralizează deciziile strategice în scopul optimizării

rentabilităţii capitalului investit este societatea mamă. Aceasta poate avea propria
activitate industrială sau comercială ori nu are activităţi operaţionale, ci doar
gestionează titlurile de participare pe care le deţine, coordonând activitatea diverselor
întreprinderi din grup şi satisfăcând nevoile de finanţare de ansamblu.
Tipuri, structură
De asemenea creşterea externă poate avea loc prin diferite operaţiuni:

• achiziţionarea directă de titluri (preluări de participaţii);
• achiziţionarea de titluri prin intermediul ofertelor publice;
• achiziţionarea de titluri prin intermediul operaţiunii de fuziune-absorbţie; această
operaţiune nu generează plăţi (spre deosebire de celelalte două), ci acţionarii
societăţii absorbite sunt remuneraţi prin acţiuni ale societăţii absorbante.
Tipuri, structură
Trebuie menţionat faptul că această creştere externă a fost un fenomen

care a caracterizat economia ţărilor industrializate începând cu anul '80 al
secolului XX. Amploarea acestui fenomen s-a datorat în special acţiunii
conjugate a mai multor factori:
•concurenţa tot mai accentuată care a impus o restructurare a grupurilor;

•mondializarea schimburilor, care a obligat întreprinderile să caute o
mărime suficientă pentru a profita de piaţa unică mondială;
•dezvoltarea pieţei bursiere a acţiunilor şi crahul bursier din 1987, care,
datorită subevaluării anumitor întreprinderi de către piaţă, au oferit noi
oportunităţi financiare.
Tipuri, structură
În concluzie, grupul este rezultatul creşterii externe şi se bazează pe ideea esenţială a

dependenţei unui ansamblu de societăţi, independente juridic, faţă de o unitate de
decizie comună.
Dependenţa faţă de unitatea de decizie poate fi de natură financiară, directorială,

contractuală sau economică.
Dependenţa financiară rezultă din deţinerea majorităţii drepturilor de vot în AGA

aceasta putând fi obţinută prin deţinerea a mai mult de 50% din drepturile de vot sau
indirect prin intermediul unei societăţi sau mai multe cu drept de control asupra altei
societăţi.
Tipuri, structură
• Dependenţa de natură directorială rezultă din deţinerea majorităţii locurilor
(posturilor) în organul de conducere (consiliul de administraţie, comitetul de direcţie
etc.). Această dependenţă presupune, spre exemplu, în absenţa puterii de control
financiar, fie distribuirea majorităţii acţiunilor, fie acordul unui partener care doreşte
să nu-şi asume responsabilitatea gestiunii.
• Dependenţa contractuală rezultă din acordul cu o societate (contract de

exclusivitate, de concesiune sau de subpreluare) sau cu câţiva din acţionarii săi
(acordul votului, de desemnare a administratorilor etc.). Acest tip de dependenţă este
foarte răspândită în Germania unde câmpul său de aplicare este mai extins.
• Dependeţa economică este generată de legăturile economice ce se derulează între

societăţile din cadrul grupului.
Tipuri, structură
În acest context, putem afirma că grupul este în primul rând o realitate economică şi
mai puţin sau în al doilea rând o realitate juridică.
Cu toate că existenţa grupului de societăţi are la bază, de cele mai multe ori legături de
capital, acesta poate exista şi în absenţa acestora.
De exemplu:
• acţionarul principal al fiecărei societăţi este aceeaşi persoană fizică sau acţionarii
principali sunt mai multe persoane fizice care aparţin aceleiaşi familii;
• societăţile grupului sunt plasate sub o direcţie comună, chiar în prezenţa unei
multitudini de proprietari sau acţionari;
• societăţile au relaţii contractuale foarte strânse între ele, relaţii care generează
comportamente de întreprinderi integrate;
• societăţile sunt legate între ele prin acorduri restrictive de împărţire a rezultatului.
Tipuri, structură
Managementul unitar al societăţii-mamă faţă de filialele sale are drept scop stabilirea
şi fructificarea unor strategii de dezvoltare comune pentru toate entităţile care
alcătuiesc grupul.
În funcţie de activităţile pe care le desfăşoară societatea-mamă pentru gestiunea

grupului şi de instrumentele de control utilizate, grupul se poate comporta diferit,
astfel:
Tipuri, structură
• grup patrimonial - caracterizat de o influenţă nesemnificativă a societăţii-mamă în
gestiunea filialelor. Aceasta nu acţionează decât ca un simplu investitor, rolul ei în
cadrul grupului fiind de a administra portofoliul de investiţii al acestuia, efectuând
operaţii de vânzare - cumpărare de titluri, prin modalităţi specifice tranzacţiilor
bursiere.
• grup financiar - caracterizat de o influenţă accentuată a societăţii-mamă asupra

filialelor, influenţă cu caracter financiar. Ea se manifestă sub forma participărilor la
majorările de capital social, a activităţilor de creditare a filialelor, a stabilirii politicii
de dividend, a numirii organelor de conducere. Instrumentele de control sunt
indicatorii financiari pe care societatea-mamă îi calculează, interpretează şi
preconizează pentru fiecare din filialele sale.
Tipuri, structură
• grup industrial - societatea-mamă nu decide doar în domeniul financiar, ci îşi
extinde competenţele şi asupra activităţii de exploatare a filialelor. Ea elaborează
strategii de dezvoltare a activităţilor industriale ale societăţilor grupului, studii de
marketing (privind cota de piaţă, cererea pentru un anumit produs, segmentele de
piaţă neacoperite etc.), coordonează restructurările şi cesiunile, extinderea
internaţională etc. Astfel, instrumentele de control se diversifică, pe lângă cele
financiare făcându-şi apariţia şi cele de analiză strategică.
• grup strategic - societatea-mamă nu mai reprezintă unicul factor de stabilire a

direcţiilor de acţiune ale grupului. Societăţile implicate împreună cu societatea
mamă alcătuiesc un sistem integrat de coordonare şi decizie cu privire la strategiile
viitoare ale ansamblului.
Tipuri, structură
Noţiunea de grup poate fi abordată din mai multe puncte de vedere: economic, juridic şi
contabil.
La nivel economic, grupul apare, în esenţă, ca un ansamblu de mijloace
utilizate pentru a realiza cu succes o strategie financiară, industrială sau comercială.
Această dimensiune de natură strategică se concretizează într-un fenomen de
concentrare a resurselor în corelaţie cu o logică de integrare verticală sau orizontală.
Astfel, grupul apare ca o reţea de relaţii de dependenţă, relaţii ce pot fi susţinute de:
•existenţa unei legături juridice ce se bazează pe participaţii de capital sau de;
•legături economice de dependenţă ce evidenţiează o mare varietate de acorduri de
cooperare (fabricarea în comun, acordarea de licenţă etc.).
În sinteză putem afirma că grupul este, din acest punct de vedere, un
sistem de relaţii economice, asupra cărora se exercită o putere centralizată.
Tipuri, structură
Conform abordării juridice, societăţile care constituie grupul sunt independente.
Totuşi, această independenţă juridică vine în contradicţie cu realitatea economică

caracterizată prin controlul exercitat de societatea-mamă şi convergenţa de interese ce
solidarizează societăţile din cadrul grupului.
Aplicarea regulilor majorităţii în luarea deciziilor permite să se exercite puterea în mod

plenar, fără să se deţină însă totalitatea drepturilor de vot. Prin crearea de filiale se
realizează o divizare a puterii în raport doar de capitalul investit şi efectiv deţinut12a
Tipuri, structură
Astfel, existenţa grupurilor de societăţi reprezintă o situaţie particulară ce
presupune reglementări juridice care să vizeze:
• protecţia acţionarilor, creditorilor şi a salariaţilor diferitelor societăţi din cadrul

grupului;
• aspectele fiscale cu privire la impozitarea rezultatului societăţilor din cadrul
grupului;
• aspectele legate de concurenţă
Tipuri, structură
În ţara noastră, în ciuda apariţiei grupurilor de societăţi, nu există un cadru juridic

dezvoltat cu privire la acestea, ci doar câteva texte legislative separate ce cuprind
câteva referiri destul de sumare .
În ceea ce priveşte însă aspectele legislative de ordin contabil şi financiar, acestea au

evoluat în sensul armonizării cu tendinţele europene, elemente ce vor fi detaliate în
capitolele ce urmează.
Indiferent de unele dificultăţi conceptuale, tehnica de consolidare a conturilor are ca

finalitate producerea de informaţii utilizatorilor externi, dar, de asemenea, este şi un
instrument de gestiune, deoarece permite să se clarifice relaţiile complexe dintre filiale
şi societatea-mamă
RECAPITULARE
Grupul, este ansamblul constituit de o societate

numită societate mamă (sau dominantă) şi una sau
mai multe alte întreprinderi pe care prima
societatea mamă le controlează.
RECAPITULARE
Avantaje :
•structura de grup permite societăţii mamă un control asupra

unui capital mai mare decât cel investit de ea;
•structura de grup permite accesul la împrumuturi mai mari;
•prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a
capitalurilor;
•structura de grup permite, în general, să se plătească mai
puţine impozite;
•structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare
RECAPITULARE
Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a

unor operaţiuni cum ar fi:
•achiziţia de acţiuni sau părţi sociale emise de diferite

întreprinderi de către o firmă care devine societate mamă;
•înfiinţarea de societăţi ca asociat sau acţionar majoritar sau unic;
•încheierea de acorduri de asociere cu alte întreprinderi.
RECAPITULARE
Motivaţiile principale care stau la baza creării de grupuri sunt:
•integrarea orizontală şi/sau verticală a afacerilor; integrarea orizontală constă în

combinarea unor întreprinderi din acelaşi sector de activitate, în timp ce integrarea
verticală constă în achiziţia de întreprinderi care reprezintă furnizori sau clienţi ai
firmei care cumpără;
•diversificarea activităţilor în scopul mai bunei gestionări a riscului aferent afacerilor
(cum ar fi, de exemplu, riscurile legate de ciclul de viaţă al produselor, de schimbările
de pe piaţă, de evoluţia cursului de schimb valutar etc.);
•evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor oferte publice de
cumpărare sau de schimb;
•retragerea unor acţionari sau a unor manageri importanţi.
În procesul de concentrare care conduce la formarea grupurilor, accentul cade pe
dimensiunea economică şi mai puţin pe aspectele juridice izvorând din dreptul de
proprietate. Ceea ce contează la nivelul grupurilor este, în primul rînd, unitatea
puterii de decizie pe care se fondează acest tip de entitate.
RECAPITULARE
• Grupul de societăţi reprezintă un ansamblu constituit din mai multe societăţi

fiecare cu personalitate juridica proprie, dar unite prin participaţii în capital de
aşa maniera încât una dintre ele, numită societate mamă, exercită un control
asupra ansamblului.
• În sens restrâns, grupul este format din societatea mamă şi filialele asupra cărora
ea exercită, direct sau indirect, un control. În procesul de consolidare, grupul
înglobează însă şi societăţile asupra cărora societatea mamă exercită doar un
control concomitent sau o influenta notabilă.
• Din punct de vedere al informării contabile grupul corespunde unui ansamblu de

societăţi, ale căror situații financiare sunt sau trebuie consolidate. Tehnicile de
consolidare stau la baza noţiunii, iar grupul este determinat prin perimetrul de
consolidare.
RECAPITULARE
Grupurile sunt
WU1foarte diferite, în ceea ce priveşte
- dimensiunea, WU2
- natura activităţii,
- legăturile ce unesc societăţile grupului şi
- structura lor.
Atunci când societatea mamă nu exercita nici o activitate industrială sau

comercială, singurul său obiectiv fiind deţinerea de titluri de participare, suntem în
prezenţa societăţii cunoscute sub numele de holding.
După dimensiunile grupului distingem:

- grupuri de mici dimensiuni – ce au în general un caracter familial;
- grupuri de mari dimensiuni, dar cu întindere pe teritoriul unei singure ţări;
- grupuri ce au filiale în străinătate;
- grupuri de origine străină
Slide 72
WU1 criterii:total bilant, CA, marimea capitalurilor proprii, valpoarea investitiilor realizate in cursul exercitiului, CA realozatain afara tarii
Windows User, 27/02/2022
WU2 industriale, comerciale, de servicii, bancare si companii de asigurari

Windows User, 27/02/2022
RECAPITULARE
În funcție de activitatea grupului:

-grupuri industriale,
- comerciale,
-de servicii,
-bancare şi
-companii de asigurări.
RECAPITULARE
După natura legăturilor:

1.legături financiare- rezultă din faptul că o societate este
proprietara unei părţi din capitalul altei societăţi.
2. legături personale – societăţi independente, fără participaţii de
natură financiară, dar gestionate de acelaşi grup de directori.
Grupurile bazate pe astfel de legături se mai numesc grupuri
orizontale sau personale.
3. legături contractuale – se stabilesc în cadrul unor strategii de
apropiere şi alianţe care preced crearea unui grup sau integrarea
unei societăţi în cadrul grupului. Există două forme de legături de
acest tip:
a) de cooperare inter-întreprinderi – exemplu: contracte de sub-
antrepriză, contracte de distribuire;
b) asociative – apărute în cazul filialelor comune
RECAPITULARE
Doar grupurile financiare sunt recunoscute în mod explicit de norme.
•Grupurile financiare presupun 2 condiţii fundamentale: pe de o parte - unitate de

conducere şi pe de altă parte, deţinerea unui anumit procentaj de control( de acţiuni).
•Grupurile financiare se nasc, de regulă, pe următoarele căi:
• prin constituirea de societăţi;
• aport parţial de active;
• subscrierea la o creştere de capital;
• cumpărări de acţiuni sau părţi sociale.
•În cadrul grupului financiar întâlnim:

• Societatea mamă (dominantă);
• Filiala (societatea dominată);
• Societatea dominată în comun (co-întreprinderea);
• Societatea asociată.
RECAPITULARE
După structura grupului :
Societatea mamă este o societate care are filiale. Datorita existentei

filialelor, societatea mama are obligaţii particulare în materie de
informare a asociaţilor. Din punct de vedere contabil, societatea mamă
este societatea care întocmeşte conturile de grup sau conturile
consolidate.
Filiala reprezintă o societate asupra căreia societatea mama exercită

un control exclusiv. Termenul de filială se poate folosi atunci când
puterea efectivă de a conduce o societate de către alta este determinată
de procentajul participării la capitalul societăţii controlate. Astfel dacă o
societate posedă peste 50% din capitalul altei societăţi, acesta din urmă
este considerată a fi filiala celei dintâi.
RECAPITULARE
• De asemenea, grupul înglobează şi societăţile asupra cărora societatea mamă şi

filialele sale exercită o influenţă notabilă.
• Participaţii – asociaţii în număr limitat partajează cvasitotalitatea capitalului, iar

deciziile rezultă din acordul lor colegial. Ele mai sunt numite şi comunităţi de
interese sau societăţi multigrup.
O societate posedă o participaţie în altă societatea atunci când posedă o fracţiune de
capital cuprinsă între 10 şi 50%. Aceste procente sunt destul de relative întrucât, de
exemplu cu un procent de 40% şi cu restul acţiunilor dispersate o societate poate
deţine controlul absolut asupra alteia. De asemenea cu un procent de 8-9% la o
importantă societate cotată la bursa de valori se poate exercita o influenţă
semnificativă în deciziile AGA, pe de altă parte deţinerea unui procent de 15-20%
dintr-o societate închisă poate fi suficientă pentru a exercita o influenţă.
• Societăţi ataşate grupului (întreprinderi asociate)– sunt societăţi asupra cărora

societatea mamă exercită o influenţă notabilă, dar care nu sunt filiale şi nici
afiliate.
Capitolul 2 CONCEPTE FUNDAMENTALE PRIVIND
CONSOLIDAREA CONTURILOR
2.1. Conceptul şi scopurile consolidării
2.2. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului
2.3. Tipuri de legături între componentele grupului
2.4. Fazele consolidării
2.5. Metode și tehnici de consolidare
Consolidarea poate fi definită ca o tehnică ce permite întocmirea de conturi unice si

reprezentative privind activitatea globală şi situaţia unui ansamblu de societăţi ce au
legături de interese comune sau care dispun de un centru de decizie comun, dar care
îşi păstrează fiecare, personalitatea juridică proprie
Consolidarea reprezintă adunarea situaţiilor financiare individuale a doua sau mai

multe societăţi în scopul realizării unui singur set de situaţii financiare.
Situaţiile financiare consolidate oferă informaţii referitoare la rezultatele şi poziţia

financiara a grupului ca întreg, ca şi când acesta ar fi o singura entitate, după eliminarea
tranzacţiilor şi a soldurilor intra-grup
Adeseori, întreprinzătorul simte nevoia de a-şi derula afacerile prin mai mult de o
singură societate comercială, devenind astfel asociat majoritar, direct sau indirect, la
două sau mai multe firme.
Derularea afacerilor prin intermediul grupurilor de întreprinderi este o practică destul de

curentă.
Crearea şi dezvoltarea de grupuri, cu filiale/întreprinderi asociate în aceeaşi ţară sau în

ţări diferite poate conduce la performante mai bune, la condiţii mai bune de desfăşurare
a unor activităţi.
Necesitatea întocmirii şi prezentării conturilor consolidate este dată de faptul că prin

conturile individuale ale societăţii mamă şi ale celorlalte societăţi ale grupului nu se
oferă o imagine fidelă asupra întregii activităţi a grupului, ca şi cum ansamblul
societăţilor care îl compun ar constitui o singură entitate.
Ansamblul astfel format devine un grup de întreprinderi.
Avantaje importante în raport cu alte structuri:
a) grupul poate permite controlul asupra unui capital mai mare, prin atragerea
unor parteneri ca asociaţi/acţionari minoritari;
b) grup poate permite accesul la împrumuturi mai mari;
c) prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a capitalurilor;
d) reţeaua de grup permite, în general, să se plătească mai puţine impozite;
e) structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare şi de control al
afacerilor.
DECI:
Consolidarea poate fi definită ca o tehnică ce permite întocmirea de conturi unice si

reprezentative privind activitatea globală şi situaţia unui ansamblu de societăţi ce au
legături de interese comune sau care dispun de un centru de decizie comun, dar care îşi
păstrează fiecare, personalitatea juridică proprie
Rezultatul procesului de consolidare îl reprezintă conturile consolidate, al căror scop

este prezentarea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderilor
cuprinse în perimetrul de consolidare, ca şi cum ar fi vorba de o singură întreprindere.
Pentru a obţine informaţii financiare credibile şi relevante la nivelul grupului este

nevoie deci de aplicarea unor proceduri de trecere de la contabilităţile individuale către
contabilitatea consolidată.
Operaţiunile de consolidare constau în parcurgerea unor faze specifice, prin care

situaţiile financiare individuale sunt retratate şi ajustate pentru a forma împreună situaţii
financiare consolidate.
De ce este nevoie de consolidarea situațiilor financiare?
•în bilanţul societăţii mamă sunt prezentate numai activele şi datoriile aparţinând
acesteia;
•participaţiile în societăţile controlate, exceptând situaţia în care acestea sunt reevaluate,
sunt prezentate în bilanţ la costul de achiziţie şi nu la valoarea actuală, ceea ce nu
permite să se aprecieze evoluţia ulterioară a investiţiei;
•în contul de profit şi pierdere al societăţii mamă nu sunt prezentate şi veniturile şi
cheltuielile filialelor;
•unui utilizator extern al conturilor societăţii mamă îi este imposibil să aprecieze dacă
cifra de afaceri corespunde în întregime vânzărilor exterioare ale grupului sau, în parte,
şi operaţiilor realizate cu societăţile din cadrul grupului;
•situaţia aparent sănătoasă a societăţii mamă poate să fie compromisă de îndatorarea
uneia sau mai multor societăţi din cadrul grupului.
•
• Consolidarea conturilor a constituit dintotdeauna o preocupare aparte pentru IASB,

astfel încât au fost elaborate trei norme contabile internaţionale (IAS) destinate
special consolidării conturilor şi aplicabile fiecare unei forme de participare:
Alte texte de referinţa privind conturile consolidate sunt:
• la nivel european - Directiva a 34-a

• În ţara noastră cadrul juridic de organizare şi funcţionare a grupurilor de societăţi îl
reprezintă Legea nr. 31/1990 și OMFP 1802/2014.
https://lege5.ro/gratuit/hezdsmjr/elaborarea-conturilor-consolidate-
norma?dp=giytanjxgu4tm
2.1.2.Reglementări românești privind situațiile financiare consolidate: condiții
de întocmire, scutiri, excepții și excluderi din perimetrul de consolidare
Conform OMFP 1802/2014 o societate mamă trebuie să întocmească situații financiare
consolidate și un raport consolidate al administratorilor dacă îndeplinește una din
următoarele condiții https://lege5.ro/gratuit/hezdsmjr/elaborarea-conturilor-
consolidate-norma?dp=giytanjxgu4tm :
a) deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților într‐o altă entitate,
denumită în continuare filială;
b) este acționar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a numi sau revoca majoritatea
membrilor organelor de administrație, conducere sau de supraveghere ale acelei filiale;
c) este acționar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a exercita o influență dominantă
asupra acelei filiale, în temeiul unui contract încheiat cu entitatea în cauză sau al unei clauze din
actul constitutiv sau statut, dacă legislația aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau
clauze;
d) este acționar sau asociat al unei entități şi majoritatea membrilor organelor de administrație,
conducere sau de supraveghere ale entității în cauză (filială) care au îndeplinit aceste funcții în
cursul exercițiului financiar, în cursul exercițiului financiar precedent şi până în momentul
întocmirii situațiilor financiare anuale consolidate, au fost numiți doar ca rezultat al exercitării
drepturilor sale de vot; sau
e) este acționar sau asociat al unei entități şi deține singură controlul asupra majorității
drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților acelei entități (filială), ca urmare a unui acord
încheiat cu alți acționari sau asociați ai acelei filiale.
2.1.2. Reglementări românești privind situațiile financiare consolidate: condiții de
întocmire, scutiri, excepții și excluderi din perimetrul de consolidare
Ordinul 1802/2014 împarte grupurile de societăţi în două categorii,

grupuri mici şi mijlocii şi grupuri mari în funcţie de totalul activelor,
cifra de afaceri şi număr de salariaţi.
GRUPURI MICI SI MIJLOCII GRUPURI MARI

CRITERIUL
până la Depășesc 2 din criterii
TOTAL ACTIVE 24.000.000 € 24.000.000 €

CIFRA DE AFACERI 48.000.000 € 48.000.000 €
NUMĂR MEDIU DE SALARIAȚI 250 PERS. 250 PERS.
Criteriile de mărime se stabilesc pe baza situațiilor financiare anuale ale societății-

mamă și ale filialelor sale.
O societate-mamă este exceptată de la obligația elaborării situațiilor

financiare anuale consolidate atunci când ea însăși este o filială, iar
propria sa societate-mamă este înființată în conformitate cu legea română
sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul din
următoarele două cazuri:
a) societatea-mamă în cauză deține toate acțiunile entității
exceptate. În acest sens, nu se iau în considerare acțiunile la entitatea
exceptată, deținute de membrii organelor sale de administrație,
conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligații legale sau
prevăzute în actul constitutiv sau statut; sau
b) dacă societatea-mamă în cauză deține 90% sau mai mult din

acțiunile entității exceptate, iar restul acționarilor sau asociaților entității
în cauză au aprobat exceptarea.
Reglementările contabile românești menționează mai multe posibilități

de excludere din perimetrul de consolidare.
Astfel o entitate poate fi exclusă de la consolidare în cazul în care

includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini
fidele a activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau
pierderii entităților incluse în aceste situații financiare, considerate ca
un tot unitar.
Însă, dacă două sau mai multe entități considerate ca un tot unitar sunt
semnificative în prezentarea unei imagini fidele, acestea trebuie totuși
să fie incluse în situațiile financiare anuale consolidate chiar dacă
individual ele nu sunt considerate semnificative.
În plus, o entitate poate să nu fie inclusă în situațiile financiare
consolidate dacă:
•restricții severe pe termen lung împiedicăexercitarea de către societatea-

mamă a drepturilor sale asupra activelor sau managementului acestei
entități; sau
•informațiile necesare pentru elaborarea situațiilor financiare anuale

consolidate se pot obține numai cu costuri sau întârzieri nejustificate; sau
•acțiunile la entitatea în cauză sunt deținute exclusiv în vederea vânzării

ulterioare a acestora.
Existenţa grupului de întreprinderi presupune exercitarea unui control de

către o întreprindere asupra altora.
Distingem, trei modalităţi de control, ambele legate în mod obligatoriu

de deţinerea de acţiuni de către societatea-mamă:
•controlul exclusiv
•controlul în comun
•influenţa semnificativă (notabilă).
Conceptul de control este principiul care stă la baza determinării

structurii unui grup.
Conceptul este strâns legat de teoria entităţii.
Entitățile care sunt controlate de către o societate-mamă trebuie să fie

luate în considerare în întocmirea situațiilor financiare consolidate.
Prin urmare, controlul trebuie determinat pentru fiecare companie din
grup.
Controlul poate fi exercitat în mod direct de către societatea-mamă sau

indirect, prin intermediul altor societăți din grup. Companiile la rândul
lor pot fi controlate în mod direct prin intermediul societăţii mamă sau
printr-o altă societate a grupului, care este controlată de societatea
mamă.
Conceptul de control a fost introdus inițial de IAS 27 ca parte a
cerințelor contabile la întocmirea situațiilor financiare individuale și
consolidate.
În prezent conceptul de control este definit de IFRS 10.
Conform IFRS 10, o societate care deţine titluri ale altor societăţi,
indiferent de natura participațiilor în entităţile în care s-a investit, trebuie
să stabilească dacă este societate mamă, evaluînd dacă deţine controlul
entităţii în care s-a investit.
Un investitor controlează o entitate în care a investit atunci când este

expus sau are drepturi asupra rezultatelor variabile pe baza participării
sale în entitatea în care a investit şi are capacitatea de a influenţa acele
rezultate prin autoritatea sa asupra entităţii în care s-a investit.
O societate comercială care este investitor controlează o entitate în care

s-a investit, dacă şi numai dacă îndeplineşte cumulativ următoarele
criterii:
» are putere/autoritate asupra entităţii în care s-a investit
» este expusă sau are drepturi asupra rezultatelor variabile pe baza
participării sale în entitatea în care s-a investit şi
» are capacitatea de a-şi utiliza autoritatea asupra entităţii în care s-a
investit pentru a influenţa valoarea rezultatelor investitorului.
Puterea – Are societatea investitoare puterea de a conduce

activităţile entităţii în care s-a investit?
Drept/expunere la rezultate variabile – este expusă societatea

investitoare la rezultatele variabile ale entităţii în care a investit?
Legătura dintre putere şi rezultate – are societatea investitoare

puterea de utiliza puterea de care dispune pentru a influenţa
rezultatele entităţii în care a investit?
Un investitor deţine putere sau autoritate asupra entităţii în

care a investit atunci când are drepturi existente care îi conferă
capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante, adică
activităţile care influenţează semnificativ rezultatele entităţii în care
s-a investit.
Puterea (autoritatea) se bazează pe drepturi.

Uneori, evaluarea puterii se face direct prin analizarea drepturilor de

vot atribuite pe baza acţiunilor deţinute, iar în alte cazuri, evaluarea
poate fi mai complexă şi poate necesita analizarea mai multor factori,
cum ar fi situaţia în care puterea rezultă în urma unuia sau mai multor
angajamente contractuale.
O societate investitoare este expusă sau are drepturi la rezultatele

variabile ale entităţii în care a investit pe baza participării sale în
entitatea în care s-a investit.
Prin urmare rezultatele investitorului datorate participării sale pot fi

variabile ca urmare a variabilităţii performanţei entităţii în care a
investit.
Rezultatele investitorului pot fi atât pozitive cât şi negative. Chiar dacă

un singur investitor poate controla o entitate în care s-a investit,
rezultatele entităţii în care s-a investit pot fi împărţite între mai multe
părţi.
De exemplu, deţinătorii de interese care nu controlează (investitorii
minoritari) pot împărţi profiturile sau distribuirile unei entităţi în care s-
a investit.
O societate investitoare controlează o entitate în care s-a investit dacă

nu are doar autoritate şi expunere sau drepturi la rezultatele variabile, ci
are de asemenea, şi capacitatea de a-şi utiliza autoritatea pentru a
influenţa rezultatele investitorului datorate participării sale în entitatea
în care s-a investit.
Prin urmare, un investitor cu drepturi decizionale trebuie să stabilească

dacă este un mandant sau un reprezentant.
Un investitor care este un reprezentant nu controlează o entitate în care

s-a investit atunci cînd îşi exercită drepturile decizionale care i-au fost
mandatate.
Îndeplinirea cumulativă a criteriilor de control stabilește și investitorul

care are controlul, acesta fiind tratat ca un societate mamă.
Controlul poate îmbrăca formele:
•control exclusiv –de obicei peste 50% din drepturile de vot

•influenţă notabilă –de obicei între 20% şi 50% din drepturile de vot
•control concomitent - între 20% şi 50% (atunci când controlul este
împărţit, printr-un acord contractual, între un număr redus de acţionari,
care o controlează conjunctiv, dar nici unul nu poate să ia decizii fără
acordul celorlalţi).
Controlul exclusiv rezultă:
• fie din deţinerea directă sau indirectă a majorităţii drepturilor de

vot într-o alta întreprindere (control de drept);
• fie din desemnarea, în 2 exerciţii succesive imediat anterioare, a

majorităţii membrilor organelor de administraţie, de conducere sau
de supraveghere ale altei întreprinderi (control de fapt);
• fie din dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei

întreprinderi, în virtutea unui contract sau a unor clauze statutare,
atunci când legislaţia o permite şi când societatea dominantă este
acţionar sau asociat la societatea dominată (control contractual).
Controlul în comun reprezintă împărţirea convenită prin contract a

controlului asupra unei activităţi economice și există numai atunci
când deciziile financiare şi operaţionale strategice ce ţin de activitate
necesita consensul unanim al părţilor ce împart controlul (asociaţii).
• Filiala poate fi definită ca o entitate care este controlata de o alta

entitate, cunoscută drept societate mama.
• Co-întreprinderea este o entitate controlată în comun.
• Societăţile sau întreprinderile asociate sunt entităţile în care

investitorul are o influenţa notabila şi care nu reprezintă pentru
acesta nici filiala si nici întreprindere controlata în comun.
• Grupurile personale se caracterizează prin unitate de conducere,

urmare a faptului că aceleaşi persoane asigură conducerea mai multor
societăţi diferite, fără ca între acestea să existe legături de capital. În
cadrul acestor grupuri nu se pune, în fapt, problema consolidării.
• Asta însemna că nu trebuie să ne gȃndim neapărat că un grup are

dimensiuni planetare şi derulează afaceri de miliarde de euro pe an.
Grupurile contractuale se constituie în urma unor acorduri fixate, de

regulă, prin contracte de exclusivitate, de concesiune, acorduri cu alţi
acţionari privind drepturile de vot în desemnarea administratorilor.
Şi aceste grupuri pot fi supuse obligaţiei de consolidare a conturilor.

Controlul sau influenţa societăţii-mamă/investitorului asupra

celorlalte societăţi se poate exercita prin legături diverse:
-directă,
-indirectă,
-reciprocă,
-triunghiulară,
-circulară,
-radială sau arborescentă şi
-multi-grup.
Legătura directă apare atunci când

societatea-mamă este acţionar nemijlocit la
alte societăţi:
Legătura indirectă presupune exercitarea controlului sau a

influenţei semnificative prin intermediul uneia sau mai multor alte
întreprinderi: o întreprindere aflată în raporturi de dependenţă faţă
de societatea dominantă este la rândul ei dominantă faţă de o a
treia societate:
Ansamblul format de întreprinderile B şi C reprezintă un subgrup al

societăţii A.
109
• Atunci când o întreprindere deţine participaţii într-o

alta şi aceasta din urmă are, la rândul ei, participaţii
în prima, se vorbeşte despre participaţii reciproce
(autoritate reciprocă:
Acest tip de relaţie se poate transforma în autoritate circulară, atunci
când pe lanţul de control intervin mai mult de o întreprindere, ca în
diagrama următoare :
Tipurile de autoritate simplă se pot combina astfel încât să
rezulte situaţii mai complexe precum:
-autoritate triunghiulară:
- autoritate arborescentă:
Autoritatea în comun
Acest tip de autoritate îl întâlnim acolo unde întreprinderea dominată este

controlată în comun de mai multe societăţi.
Societatea dominată (filiala comună) este societatea M.

2.4.1. Stabilirea perimetrului de consolidare;
2.4.2. Omogenizarea situaţiilor financiare individuale ale
componentelor grupului;
2.4.3. Agregarea (cumularea) situaţiilor financiare individuale;
2.4.4. Eliminarea efectelor tranzacţiilor intra-grup;
2.4.5. Eliminarea titlurilor deţinute de mamă în filiale şi a capitalurilor
proprii ale filialei;
2.4.6. Redactarea situaţiilor financiare consolidate propriu-zise.
CONTURILOR
Ordinului 772 din 2 iunie 2000 de aprobare a Normelor privind consolidarea

conturilor etapele procesului de consolidării se prezintă astfel:
a) determinarea perimetrului de consolidare;
b) stabilirea metodelor de consolidare;
c) retratarea conturilor anuale individuale ale societăţilor de consolidat, prealabil consolidării
lor, pentru a le face conforme cu metodele de evaluare reţinute în conturile consolidate;
d) omogenizarea prezentării conturilor individuale ale societăţilor de consolidate;
e) ajustarea conturilor reciproce;
f) conversia conturilor societăţilor străine ce vor fi consolidate;
g) cumulul conturilor individuale retratate convertite;
h) eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a
dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a provizioanelor pentru riscuri şi
cheltuieli legate de societăţile consolidate;
i) eliminarea incidenţei înregistrărilor efectuate pentru aplicarea legislaţiei
fiscale, legate de amortizări derogatorii, subvenţii pentru investiţii;
j) eliminarea titlurilor de participare şi a capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate;
k) elaborarea conturilor consolidate.
2.4.1. Stabilirea perimetrului de consolidare
2.4.1. Stabilirea perimetrului de consolidare
2.4.1.1. Definirea PC și PI
2.4.1.2. Exemple de calcul a PC și PI
2.4.1.3. Drepturi de vot potențiale
2.4.1.4. PI la participații reciproce sau circulare
2.4.1.5. Acțiuni preferențiale fără drept de vot
2.4.1.6. Componența perimetrului de consolidare
2.4.1.7. Norme romanești privind obligațiile de consolidare și
perimetrul de consolidare
2.4.1.8. Perimetrul de consolidare și excepții de la obligația de
consolidare a conturilor în IAS/IFRS
2.4.1.9. Alegerea metodei de consolidare
Stabilirea perimetrului de consolidare
Prima fază în consolidare o reprezintă identificarea perimetrului de

consolidare, adică a componentelor grupului (filiale, co-
întreprinderi/asocieri în participaţie şi întreprinderi/ entităţi asociate).
Pentru aceasta se calculează şi se interpretează procentajele de control

şi procentajele de interes ale societăţii-mamă în fiecare din
componentele semnificative în care deţine acţiuni/părţi sociale.
Se numeşte perimetru de consolidare ansamblul întreprinderilor ale
căror conturi anuale intră în compoziţia conturilor grupului.
Perimetrul de consolidare reprezintă un ansamblu de consolidat format

din societatea consolidantă şi societăţile consolidabile, respectiv
societăţile asupra cărora societatea consolidantă deţine în mod direct sau
indirect un control exclusiv, un control comun sau/şi o influenţă
semnificativă.
Deci, în măsura în care dobîndirea de participaţii în capitalul unei societăţi conduce la
exercitarea vreunui tip de control sau de influenţă asupra acesteia, ea devine
componentă a perimetrului de consolidare. Dacă însă, în urma cedărilor de titluri sau a
altor operaţiuni, procentajul de control asupra unei întreprinderi scade sub 20%, atunci
aceasta iese din perimetrul de consolidare.
Evoluţia perimetrului de consolidare este influenţată de intrările şi

ieşirile firmelor din cadrul grupului ca rezultat al strategiei acestuia.
În legătură cu criteriile pe care o societate trebuie să le îndeplinească

pentru a fi inclusă sau nu în perimetrul de consolidare există 2 concepţii:
•o concepţie restrânsă – în perimetrul de consolidare se includ doar
societăţile asupra cărora societatea mamă exercită un control exclusiv.
•o concepţie mai largă – în perimetrul de consolidare se includ pe lângă
societăţile controlate exclusiv.
O filială iese din perimetrul de consolidare atunci când societatea mamă

pierde controlul asupra ei. Filialele excluse din perimetrul de consolidare
sunt considerate plasamente şi sunt contabilizate conform IAS 39
„Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”
Definirea și calculul procentajelor de control şi de interes
Prin procentaj de control(PC) se înţelege cota parte a drepturilor de vot deţinute direct
sau indirect de către societatea dominantă în fiecare din societăţile grupului și este egal
cu raportul dintre drepturile de vot deținute într-o societate și numărul total al
drepturilor de vot ale acesteia în AGA.
Procentajul de interes(PI) exprimă cota-parte deţinută de către societatea-mamă în

fiecare din societăţile grupului în legătură cu distribuirea capitalului, rezervelor şi
rezultatelor.
El este o noţiune strict financiară, care serveşte drept bază pentru calculul drepturilor
societăţii-mamă.
Este vorba despre aprecierea drepturilor financiare, utilă în cazul repartizării

capitalurilor proprii.
Diferenţa dintre 100 şi procentajul de interes al dominantei în filială, în

întreprinderea asociată sau în co-întreprindere reprezintă interesele care nu
controlează (numite mai demult interese minoritare sau interesele asociaţilor externi).
Definirea și calculul procentajelor de control şi de interes
Pentru determinarea numărului de voturi în vederea stabilirii

procentajului de control, trebuie să se adune: numărul de voturi deţinute
direct de către societatea dominantă cu numărul de voturi deţinute de
către o societate dominată din grup, pentru societatea dominantă.
Atunci când există persoane care acţionează în nume propriu, dar

în contul unei societăţi din grup, se adaugă şi drepturile de vot deţinute
de aceste persoane.
DECI: Procentajul de control permite definirea perimetrului de

consolidare şi determină utilizarea unei anumite metode de consolidare
Exemple de calcul al procentajelor de control şi de interes
Partea a 2 a
Slade 101 – Slade 130
Metoda de consolidare se alege în funcţie de procentul de control,

acesta condiţionând tipul de control.
Pentru fiecare dintre societăţile incluse în perimetrul de consolidare,
alegerea metodei de consolidare este dată de gradul de intensitate a
controlului strategic al societăţii-mamă.
În contabilitatea internaţională sunt utilizate următoarele metode de

consolidare, în funcţie de tipul de control exercitat de societatea mamă.
•Metoda integrării globale
•Metoda integrării proporţionale
•Metoda punerii în echivalenţă
Dacă avem în vedere definiţia din Planul de conturi general francez, a

consolida înseamnă a înlocui în totalul titlurilor de participaţie care
figurează în bilanţul unei întreprinderi, partea din capitalurile proprii
eventual retrase din întreprinderea emitentă deţinute de întreprinderea
consolidantă, inclusiv cota parte a rezultatului exerciţiului, ce
corespunde acestor titluri .
Conform normelor româneşti în vigoare, consolidarea conturilor se

efectuează prin integrare globală, prin integrare proporţională sau prin
punere în echivalenţă, după eventuale retratări, pentru a le armoniza cu
principiile şi regulile de consolidare.
În contabilitatea americană singura metodă de consolidare aplicabilă
este integrarea globală şi numai în cazul unui control exclusiv de
drept.
Integrarea proporţională nu este admisă în consolidarea conturilor şi
pentru întreprinderile de tip “joint-venture” se utilizează metoda
punerii în echivalenţă, iar în cazul întreprinderilor asociate metoda
punerii în echivalenţă este utilizată ca metodă de evaluare.
Metoda integrării proporţionale a fost eliminată de IFRS 11 „Asocieri în

participaţie”.
Acest standard a înlocuit fostul standard IAS 31 „Interese in asocierile
in participatie” care permitea integrarea proporţională pentru
entităţile controlate în comun.
1. Metoda integrării globale

Integrarea globala, folosita pentru consolidarea bilanţurilor societăţilor controlate
exclusiv de societatea–mama, consta in:
1. Cumularea pentru întreaga valoare a conturilor filialei (conturi bilanţiere şi conturi

ale contului de profit şi pierdere) cu cele ale societăţii mamă.
2. Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce dintre societatea mamă şi filială;
3. Repartizarea capitalurilor proprii ale filialei între societatea mamă şi ceilalţi

acţionari minoritari şi eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea mamă
în cadrul filialei, reducând cu aceeaşi sumă capitalurile proprii din situaţiile financiare
consolidate.
În integrarea globala apar rubrici specifice conturilor consolidate:
 rezerve consolidate – reprezintă cota – parte a societăţii-mama în rezervele

acumulate de la crearea sau de la achiziţia societăţii consolidate;
Rezerve consolidate = rezerve M + X%(capital social F+rezerve F) – titluri F
 rezultat consolidat
Rezultat consolidat =rezultat M + X% rezultat F
 interese minoritare – corespund cotei – părţi din capitalurile proprii ale societăţii
consolidate care se cuvine acţionarilor, alţii decât societatea-mama.
Interese minoritare = (1 – X)% * (capital social F + rezerve F + rezultat F)
Când partea care revine intereselor minoritare din pierderile unei societăţi consolidate
prin integrare globala este superioara părţii acestora din capitalurile proprii ale
acesteia, excedentul din pierderile imputabile intereselor minoritare se deduce din
interesele majoritare, cu excepţia situaţiei în care acţionarii minoritari au o obligaţie
expresa de a acoperi aceste pierderi.
Daca ulterior societatea consolidata realizează beneficii, interesele majoritare sunt

creditate cu aceste profituri, pana la acoperirea pierderilor absorbite anterior de
majoritari şi imputabile intereselor minoritare.
Prin metoda integrării globale, contul de profit şi pierdere consolidat este obţinut
cumulând posturile de cheltuieli şi de venituri (după ce au fost luate în considerare
retratările şi sub rezerva eliminării operaţiilor între societăţile consolidate) ale societăţii
consolidate cu cele ale societăţii consolidante.
Rezultatul global al exerciţiului (obţinut prin cumul) constituie „Rezultatul net al

întreprinderilor integrate”, aceasta fiind divizat în două părţi:
•partea ce revine minoritarilor:
•partea ce revine întreprinderii consolidante (majoritarilor).
Exemplu:
Se presupune că o societate M a achiziţionat titluri în valoare de 800.000 lei la
constituirea unei filiale F, respectiv 80%.
Bilanţurile societăţilor M şi F la sfârşitul exerciţiului se prezintă astfel:
Exemplificari la fiecare metodă, dupa ce

parcurgem urmatorii pasi:
Omogenizare si eliminare!!!
2. Metoda integrării proporţionale
Presupune integrarea în conturile consolidate a valorilor ce corespund
cotei părţi deţinute de societatea mamă în elementele din bilanţul şi
contul de profit şi pierdere aparţinând filialei.
•Integrarea proporţională se supune aceloraşi reguli ca şi integrarea
globală singura diferenţă constituind-o absenţa intereselor minoritare.
Pe baza consolidării proporţionale investiţia este înlocuita de partea
aferenta societăţii-mama din activele şi datoriile individuale ale
societăţii în care s-a investit, care sunt incluse în fiecare linie a
bilanţului.
•Integrarea proporţională, folosita pentru consolidarea societăţilor
controlate în comun, consta în:
1. integrarea în conturile consolidate a cotei-părţi corespunzătoare
participării întreprinderilor deţinătoare de titluri a elementelor de
bilanţ şi ale contului de rezultate ale societăţii consolidate;
2. eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce între cele două societăţi;
3. determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat;
4. eliminarea titlurilor societăţii consolidate deţinute de societatea

consolidantă, reducând cu aceeaşi valoare capitalurile proprii
consolidate.
Rezerve consolidate = rezerve M + X%(capital social F+rezerve F) –

titluri F
Rezultat consolidat =rezultat M + X% rezultat F
În cazul integrării proporţionale nu apar interese minoritare.

3. Metoda punerii în echivalenţă
•Metoda punerii în echivalenţă are în vedere parcurgerea unui număr

mai mic de etape faţă de integrarea globală şi cea proporţională.
Astfel nivelul iniţial al costului la care este recunoscută participaţia

trebuie ajustat la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar în funcţie de
modificările survenite în capitalurile proprii post-achiziţie ale entităţii
asociate.
Consolidarea se realizează prin metoda punerii în echivalenţă în

cazul în care o societate se află sub influenţa notabilă (semnificativă) a
altei societăţi din grup, fiind asociată grupului.
Această metodă presupune substituirea, în bilanţul societăţii, a
costului de achiziţie a titlurilor deţinute direct sau indirect de societatea
consolidantă cu valoarea care le corespunde din situaţia netă a societăţii
consolidate.
Partea ce revine societăţii consolidante în rezultatul societăţii
aflate sub influenţa notabilă se prezintă distinct în contul de profit şi
pierdere sub denumirea „Cota parte în rezultatul societăţilor puse în
echivalenţă".
• Metoda se recomandă a se aplica în situaţia în care structura

conturilor societăţilor aflate sub control exclusiv sau concomitent
face imposibilă aplicarea uneia din celelalte două metode de
consolidare globală sau proporţională.
Etapele ce trebuie avute în vedere în situaţia metodei punerii în
echivalenţă sunt:
1. înlocuirea în activul societăţii consolidate a valorii contabile a titlurilor

de participare deţinute în societatea consolidată cu cota-parte ce-i
revine societăţii consolidante din capitalurile proprii ale societăţii puse
în echivalenţă;
2. evidenţierea diferenţei dintre partea cuvenită din capitalurile proprii
ale societăţii puse în echivalenţă şi valoarea contabilă a titlurilor
asupra drepturilor grupului în rezervele şi rezultatul consolidat.
Se consideră că punerea în echivalenţă nu constituie realmente o metodă
de consolidare, deoarece societăţile asociate (aflate sub influenţa
notabilă) nu fac parte din grup. Ea este mai degrabă o metodă
particulară de reevaluare a portofoliului de titluri de participare.
În ipoteza punerii în echivalenţă, în societatea care face obiectul

operaţiei, costul de achiziţie al titlurilor este înlocuit cu valoarea lor
intrinsecă (reală).
Diferenţa între costul de achiziţie al titlurilor şi valoarea lor intrinsecă

generează o diferenţă de consolidare pozitivă sau negativă.
Metoda punerii în echivalenţă are efecte limitate, întrucât este suficient
să se substituie în bilanţul societăţii-mamă costul de achiziţie al titlurilor
deţinute în societatea pusă în echivalenţă, cu valoarea lor reală, ţinând
seama de procentul de participare.
Echilibrarea situaţiei, sub aspect bilanţier, se realizează prin trecerea în

pasiv, în rezerve şi rezultate consolidate, a diferenţei dintre valoarea
reală şi costul de achiziţie al titlurilor.
Cu alte cuvinte, în bilanţul consolidat:

•postul „Titluri de participare" reflectă valoarea reală a titlurilor;
•posturile „Rezerve" şi „Rezultate" sunt majorate cu diferenţele de
consolidare.
Metoda punerii în echivalenţă are efecte limitate, întrucât este suficient
să se substituie în bilanţul societăţii-mamă costul de achiziţie al titlurilor
deţinute în societatea pusă în echivalenţă, cu valoarea lor reală, ţinând
seama de procentul de participare.
Echilibrarea situaţiei, sub aspect bilanţier, se realizează prin trecerea în

pasiv, în rezerve şi rezultate consolidate, a diferenţei dintre valoarea
reală şi costul de achiziţie al titlurilor.
Cu alte cuvinte, în bilanţul consolidat:

•postul „Titluri de participare" reflectă valoarea reală a titlurilor;
•posturile „Rezerve" şi „Rezultate" sunt majorate cu diferenţele de
consolidare.
Capitolul 2 CONCEPTE FUNDAMENTALE PRIVIND CONSOLIDAREA
CONTURILOR
2.5. Metode și tehnici de consolidare : recapitulare
Deci, Ordinului 772 din 2 iunie 2000 de aprobare a Normelor privind consolidarea
conturilor enumără etapele procesului de consolidării astfel:
a) Determinarea perimetrului de consolidare presupune stabilirea organigramei
grupului de consolidat, calculul procentajului de control şi a procentajului de interes.
b) Stabilirea metodelor de consolidare se face în funcţie de procentul de control.
Deţinerea unui procent mai mare de 50% solicită utilizarea metodei de integrare
globală. Aceeaşi metodă se aplică şi în cazul unui procent de minimum 40%, în situaţia
în care nu există un alt acţionar sau grup care să deţină un procent mai mare.
•Dacă însă există procente egale de control între 20 - 50% deţinute de un număr de până
la 5 acţionari, se va utiliza în consolidarea conturilor metoda integrării proporţionale.
Aceasta se aplică pentru societăţile la care deciziile se iau numai cu acordul comun al
tuturor acţionarilor.
•Cea de a treia metodă, a punerii în echivalenţă, se va aplica în situaţia deţinerii unui
procent de control situat între 20 şi 40% şi care asigură exercitarea unei influenţe
semnificative în procesul decizional.
CONTURILOR
c) Retratarea conturilor anuale individuale ale societăţilor de consolidat,

prealabil consolidării lor, pentru a le face conforme cu metodele de evaluare reţinute
în conturile consolidate constituie a treia etapă a procesului.
• În acest moment fiecare societate din grup trebuie să compare propriile sale metode
cu cele prevăzute a fi folosite de către grup, înainte de a evidenţia divergenţele şi de
a estima impactul. Dacă impactul acestor divergenţe este superior pragului de
semnificaţie fixat, se vor efectua operaţii de retratare.
d) Omogenizarea prezentării conturilor individuale ale societăţilor consolidate este
etapa imediat următoare celei de retratare.
• Această operaţiune are loc doar în cazul grupurilor cu filiale în străinătate.
Diferenţele care apar sunt mai ales la nivelul contului de rezultate, la care veniturile
şi cheltuielile pot fi prezentate diferit, după destinaţie sau după natură.
• Reclasarea conturilor individuale prin eliminarea sau reducerea diferenţelor privind
prezentarea conturilor nu este necesară la societăţile-mamă care au filiale în aceeaşi
ţară şi operează, în consecinţă, cu aceleaşi reguli de prezentare a situaţiilor
financiare anuale.
CONTURILOR
e) Ajustarea conturilor reciproce - pentru a putea realiza această etapă este

nevoie de inventarierea conturilor intragrup, verificarea reciprocităţii lor şi
ajustarea
conturilor intragrup.
Cauzele care conduc la apariţia unor diferenţe între conturile reciproce sunt:
• bunuri aflate în tranzit;
• plăţi în curs de derulare;
• efecte comerciale scontate şi nescadente;
• erori de înregistrare contabilă;
• datorii şi creanţe în valută în cadrul unui grup internaţional;
• litigii între societăţile din cadrul grupului.
CONTURILOR
f) Conversia conturilor societăţilor străine ce vor fi consolidate - se efectuează
în cazul existenţei în perimetrul de consolidare a unor societăţi străine de societatea
consolidantă şi atunci este necesară conversia în moneda de referinţă a grupului,
înainte de a efectua consolidarea.
În bilanţ, pentru elementele nemonetare (imobilizări, stocuri, capital) ale societăţii

străine se va face o reevaluare.
În contul de rezultate, cheltuielile şi veniturile, vor fi actualizate având în vedere

evoluţia pe întreaga perioadă a cursului valutar.
Pentru conversia conturilor societăţilor străine se pot utiliza două metode:

• metoda cursului istoric;
• metoda cursului de închidere.
CONTURILOR
h) eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a
dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a
provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli legate de societăţile consolidate;
i) eliminarea incidenţei înregistrărilor efectuate pentru aplicarea legislaţiei

fiscale, legate de amortizări derogatorii, provizioane reglementate, subvenţii
pentru investiţii;
j) eliminarea titlurilor de participare şi a capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate;

După etapa de omogenizare se pot realiza eliminările efective.
k) elaborarea conturilor consolidate presupune întocmirea ca documente obligatorii a

bilanţului consolidat, a contului de profit şi pierdere consolidat, a politicilor
contabile şi notelor explicative consolidate şi a raportului de gestiune a grupului.
CONTURILOR
Societatea care trebuie să elaboreze conturi consolidate poate utiliza, ca procedee de

consolidare, consolidarea directă sau consolidarea pe paliere, astfel:
• consolidarea directă constă în determinarea, pentru fiecare societate inclusă în

perimetrul de consolidare, a drepturilor grupului în capitalurile proprii ale acesteia,
această tehnică permiţând calculul contribuţiei fiecărei societăţi consolidate la
rezervele şi rezultatele grupului;
• consolidarea pe paliere constă în efectuarea consolidării ţinându-se seama de

subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansamblul grupului.
Această tehnică de consolidare conduce la efectuarea consolidării subgrupurilor,

apoi la introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale acestor
subgrupuri şi ale altor filiale ale societăţii mamă. Ca urmare, se consolidează
succesiv subgrupuri în ansambluri mai mari. Subconsolidările trebuie efectuate după
aceleaşi reguli ca şi consolidarea principală.
Lista principalelor eliminări în procesul de consolidare
Capitolul 3. Retratarea situaţiilor financiare individuale ale
societăţilor intrate în perimetrul de consolidare
3.1 Recunoaşterea impozitului pe profit
3.2. Omogenizarea situațiilor financiare individuale;
3.3. Eliminarea efectelor fiscale
În numeroase cazuri, există diferenţe semnificative între regulile de

evaluare şi prezentare utilizate de către societăţile membre ale unui grup
pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale.
Situaţiile financiare consolidate trebuie să permită o reprezentare

omogenă a ansamblului format de societăţile incluse în perimetrul
de consolidare.
Din acest motiv, înainte de realizarea operaţiilor propriu-zise de

consolidare, sunt necesare o serie de retratări de omogenizare, prin
care se elimină diferenţele dintre regulile contabile utilizate pentru
întocmirea situaţiilor financiare individuale şi cele aplicabile conturilor
consolidate.
Pentru a beneficia de unele facilităţi sau pentru a respecta
reglementările în vigoare în ţara de domiciliu, societăţile membre ale
unui grup înscriu, uneori, în situaţiile financiare individuale, elemente de
natură pur fiscală.
Pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate este însă
necesar să se elimine incidenţa înregistrărilor rezultate din aplicarea
legislaţiei fiscale.
Retratările de omogenizare şi retratările de eliminare a
incidenţelor fiscale pot avea ca efect o ajustare a cheltuielii cu impozitul
pe profit, deoarece în cazul în care s-ar fi ţinut cont de ele în situaţiile
financiare individuale s-ar fi modificat baza de calcul a impozitului.
Altfel spus, operaţiile de retratare generează o serie de diferenţe
viitoare între rezultatul contabil şi cel fiscal, care se contabilizează în
prezent sub formă de impozite amânate.
Din punct de vedere practic, retratările prealabile consolidării se

realizează diferit, în funcţie de maniera de consolidare utilizată:
•pe bază de solduri sau

•pe bază de fluxuri.
• Consolidarea pe bază de solduri utilizează datele din situaţiile financiare

individuale ale societăţilor consolidate de la sfârşitul fiecărui exerciţiu. Aceste
date sunt cumulate, retratate şi ajustate ţinând cont de elementele exerciţiului
curent şi de cele ale exerciţiilor anterioare.
• Consolidarea pe bază de fluxuri presupune întocmirea situaţiilor financiare

consolidate la nivelul fiecărui exerciţiu, preluarea soldurilor la deschiderea
exerciţiului următor şi constatarea operaţiilor contabile din cursul exerciţiului. În
acest caz, incidenţa retratării asupra exerciţiilor precedente este deja constatată în
soldurile de la deschiderea exerciţiului, motiv pentru care trebuie înregistrată doar
incidenţa retratărilor aferente exerciţiului curent.
• Întocmirea situaţiilor financiare consolidate se face pe baza situaţiilor financiare individuale ale
societăţilor grupului, aceste situaţii trebuie să fie retratate şi ajustate înainte de declanşarea operaţiilor
propriu zise de consolidare.
Retratările şi omogenizările se referă în principal la:

• Recunoaşterea impozitului pe profit
• Omogenizarea situațiilor financiare individuale(temporală, evaluări și
estimări, operațiuni interne);
• Eliminarea efectelor fiscale.
3.1. Recunoaşterea impozitelor amânate
• Impozitul amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului plătibile
sau recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce priveşte diferenţele
temporare, reportul pierderilor fiscale neutilizate şi reportul de credite de impozit
neutilizate.
Diferenţele temporare se calculează scăzând din valoarea contabilă a unui activ sau a
unei datorii, din bilanţ, baza fiscală a acestuia (acesteia).
• Valoarea contabilă reprezintă valoarea la care activul sau datoria figurează în

bilanţul consolidat.
• Baza fiscală a unui activ sau a unei datorii este valoarea atribuită acestui activ sau
acestei datorii în scopuri fiscale. Ea este determinată plecând de la declaraţiile
fiscale individuale ale entităţii incluse în perimetrul de consolidare sau de la
declaraţiile grupului fiscal, în cazul în care se aplică un regim de integrare fiscală.
• Baza fiscală a unui activ reprezintă valoarea ce va fi dedusă în

scopuri fiscale din beneficiile economice pe care le va genera
întreprinderea atunci când va recupera valoarea contabilă a activului.
Dacă aceste beneficii economice nu sunt impozabile, baza fiscală a activului este
egală cu valoarea sa contabilă.
• Baza fiscală a unei datorii este valoarea sa contabilă diminuată cu

orice sume ce vor fi deduse, în scopuri fiscale, în contul acestei
datorii. În cazul veniturilor în avans, baza fiscală este egală cu valoarea contabilă a
veniturilor în avans diminuată cu valoarea veniturilor ce nu vor fi impozabile în
perioadele următoare.
Pentru impozitarea profitului se pot folosi 2 metode:

a) metoda datoriei din contul de profit şi pierdere potrivit căreia rezultatul impozabil
se determin potrivit relaţiei:
Rezulta
Cheltuieli
tul Rezultat Deduceri
= + nedeductibile -
impoza contabil fiscale
fiscal
bil
b) metoda datoriei bilanţiere potrivit căreia relaţia de calcul a rezultatului impozabil

este:
Rezulta
tul Rezultat Diferenţe Diferenţe
= + -
impoza contabil temporare definitive
bil
Diferenţele temporare se calculează pe baza elementelor bilanţiere

(active şi datorii) şi nu a elementelor de cheltuieli şi venituri.
Mărimea diferenţelor temporare se determină pe baza relaţiilor:
Diferenţele temporare = Valoarea contabila - Valoarea fiscala a activelor
valoarea la care valoarea atribuită în scopuri

activul sau datoria fiscale
figurează în bilanţul
contabil
În cazul activelor:
•Dacă Vctb. > V fiscală  diferenţe temporare impozabile (datorii)
•Dacă Vctb. < V fiscală  diferenţe temporare deductibile (creanţe)
În cazul datoriilor situaţia este inversă.

•Dacă Vctb. > V fiscală  diferenţe temporare deductibile (creanţe)
•Dacă Vctb. < V fiscală  diferenţe temporare impozabile (datorii)
În cazul datoriilor bilanţiere se operează cu impozite curente şi

impozite amânate.
Impozitele amânate sunt aferente diferenţelor temporare.
Diferenţele temporare pot fi:
a) O datorie privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută

pentru toate diferenţele temporare impozabile, exceptând situaţia în care
datoria de impozit amânat este generată de contabilizarea iniţială a unui
activ sau a unei datorii, în cadrul unei tranzacţii care nu este o grupare
de întreprinderi şi nu afectează nici beneficiul contabil, nici beneficiul
impozabil, la data tranzacţiei.
b) O creanţă privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută

pentru toate diferenţele temporare deductibile, în limita în care este
probabil ca un beneficiu impozabil, asupra căruia vor putea să fie
imputate aceste diferenţe temporare deductibile, să fie disponibil,
exceptând situaţia în care activul de impozit amânat este generat de
contabilizarea iniţială a unui activ sau a unei datorii, în cadrul unei
tranzacţii care nu este o grupare de întreprinderi şi nu afectează nici
beneficiul contabil, nici beneficiul impozabil, la data tranzacţiei.
Datoriile şi creanţele privind impozitul amânat se determină prin

multiplicarea diferenţelor temporare cu cotele de impozit ce se aşteaptă
a fi aplicate în perioadele în care activul va fi realizat sau datoria va fi
decontată, pe baza cotelor de impozit adoptate până la închiderea
exerciţiului curent.
Exemplul:
La începutul exerciţiului N, societatea M a dat în funcţiune un utilaj în
valoare de 20.000 u.m. In anul N, amortizarea contabilă a fost de 2.000
u.m., iar amortizarea fiscală de 2.800 u.m. Cota de impozit pe profit în
vigoare în anul N este de 16%.
- Valoarea contabilă a activului la 31.12.N: 18.000 u.m.

- Baza fiscală a activului la 31.12.N: 17.200 u.m.
- Diferenţă temporară impozabilă: 800 u.m.
- Datoria de impozit amânat ce trebuie
înregistrată în exerciţiul N (16% x 800): 128 u.m.
Exemplul 2:
La 31.12.N, societatea M a constituit un provizion pentru garanţii în
valoare de 10.000 u.m. Provizioanele sunt deductibile fiscal pentru 9.000
u.m. Cota de impozit pe profit în vigoare în anul N este de 16%.
- Valoarea contabilă a datoriei: 10.000
- Baza fiscală a datoriei (10.000 - 1.000): 9.000
- Diferenţă temporară deductibilă: 1.000
- Activul de impozit amânat ce trebuie
160
înregistrat în exerciţiul N (16% x 1.000) :
Impozitul amânat trebuie să fie contabilizat la venituri sau la cheltuieli şi inclus în rezultatul
exerciţiului, exceptând situaţia în care impozitul este generat fie de un eveniment sau de o
tranzacţie care este contabilizată direct la capitaluri proprii, în acelaşi exerciţiu sau într-un
exerciţiu diferit, fie în contextul unei grupări de întreprinderi sub forma unei achiziţii.
3.2. Omogenizarea situațiilor financiare individuale
3.2. 1. Omogenizarea temporală
3.2.2. Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor
3.2. 3. Omogenizarea operaţiunilor interne
3.2. 4. Omogenizarea în vederea realizării agregării
Etape şi operaţii necesare pentru consolidarea conturilor
Etapele şi operaţiile necesare pentru consolidarea conturilor sunt

următoarele:
1. Determinarea perimetrului de consolidare
2. Stabilirea metodelor de consolidare (în funcţie de procentajul de control)
3. Retratarea situaţiilor financiare individuale, înainte de consolidarea
propriu zisă, pentru a le face conforme cu metodele grupului
•Recunoaşterea impozitului pe profit
•Omogenizarea datelor de închidere şi a politicilor contabile utilizate;
•privind imobilizările corporale şi necorporale;
•privind deprecierea activelor;
•privind contractele de locaţie;
•privind stocurile;
•privind costurile îndatorării;
•privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
•Eliminarea efectelor fiscale;
4. Conversia situaţiilor financiare ale filialelor din străinătate;

5. Consolidarea propriu zisă – aplicarea metodelor de consolidare
•Cumularea elementelor din situaţiile financiare ale societăţilor
incluse în perimetrul de consolidare (bilanţ, cont de rezultate);
•Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce;
•Eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota parte din capitalurile
proprii existente la momentul achiziţiei
OMOGENIZAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE INDIVIDUALE
3.2.1. Omogenizarea temporală

3.2.2. Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor
3.2.3. Omogenizarea operaţiunilor interne
3.2.4. Omogenizarea în vederea realizării agregării
OMOGENIZAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE INDIVIDUALE –modalități
de efectuare a consolidării
Omogenizarea înseamnă aducerea datelor din contabilităţile individuale
la acelaşi numitor astfel încât să poată fi agregate; ea se referă la toate
componentele situaţiilor financiare (active, datorii, venituri, cheltuieli,
alte fluxuri) şi se realizează pe baza unui manual de proceduri de
consolidare elaborat de societatea-mamă.
•Situatiile financiare individuale ale societatilor componente ale
perimetrului de consolidare sunt intocmite, în multe situatii, în baza unor
referențiale contabile diferite de cele utilizate pentru întocmirea
situațiilor financiare consolidate. Prin intermediul situațiilor financiare
consolidate se urmareşte o reprezentare omogena a ansamblului format
din societatile retinute in perimetrul de consolidare.
• Situatiile financiare individuale ale societăților ce utilizează
referențiale, reguli, metode şi politici diferite de cele aplicate la nivelul
situațiilor financiare consolidate trebuie sa fie retratate, rectificate sau
169
ajustate.
INDIVIDUALE –modalități de efectuare a consolidării
Avand in vedere cele doua modalitati de efectuare a consolidarii (pe

baza fluxurilor sau pe baza insumarii soldurilor), retratarea situatiilor
financiare individuale se efectueaza diferit:
• consolidarea pe baza fluxurilor: retratarea vizeaza numai exercitiul

financiar pentru care se intocmesc situatiile financiare consolidate;
• consolidarea prin insumarea soldurilor: retratarea vizeaza atat
exercitiul financiar pentru care se intocmesc situatiile financiare
consolidate, cat şi exercitiile financiare anterioare exercitiului pentru
care se intocmesc situatiile financiare consolidate.
OMOGENIZAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE
INDIVIDUALEINDIVIDUALE –modalități de efectuare a consolidării
Orice retratare a situatiilor financiare individuale efectuata în procesul de

preconsolidare are la baza urmatoarele reguli contabile:
a) daca retratarea are o incidenta asupra capitalurilor proprii ale unei
societati se corijează:
•rezervele sau rezultatul reportat pentru fluxurile contabile aferente exerciţiilor
anterioare exerciţiului ale cărui situaţii financiare consolidate se întocmesc. Acest
tratament este justificat, deoarece rezervele corespund rezultatelor obtinute in
exercitiile anterioare. Pentru contabilizarea retratarii este necesara o singura
înregistrare contabila prin care este modificat conţinutul bilantului.
•rezultatul exerciţiului, dacă fluxul contabil a luat naştere în cursul exerciţiului pentru
care se întocmesc situaţiile financiare consolidate. Pentru contabilizarea retratării sunt
necesare 2 înregistrări contabile prin care să fie modificat atât rezultatul din bilant, cat
şi cel din contul de profit şi pierdere.
b) daca retratarea nu are nici o incidenta asupra capitalurilor proprii se

corijeaza fie 2 elemente bilantiere, fie 2 elemente din contul de profit şi pierdere.
OMOGENIZAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE INDIVIDUALEINDIVIDUALE –modalități de
efectuare a consolidării
Retratarile prealabile ce vizeaza situatiile financiare individuale

ale societatilor incluse în perimetrul de consolidare pot să îmbrace
forma unor simple reclasificari, fara nici o incidenta asupra rezultatului
şi capitalurilor proprii ale societatilor consolidate, urmarindu-se
armonizarea modului de prezentare a situatiilor financiare individuale
retinute pentru intocmirea situatiilor financiare consolidate.
De exemplu, aceste reclasificari sunt necesare atunci cand se încearcă o

integrare a situatiilor financiare ale institutiilor financiare cu cele ale
întreprinderilor industriale şi comerciale.
OMOGENIZAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE INDIVIDUALE modalități de
efectuare a consolidării
In ceea ce priveşte retratarile care au o influenta asupra rezultatului şi

capitalurilor proprii ale societatilor consolidate, acestea pot sa fie
generate de:
- necesitatea de a armoniza metodele contabile la nivelul grupului;
- eliminarea evaluarilor de origine fiscala;
- schimbarea referentialelor contabile la nivelul conturilor
consolidate.
CAP3. Etape şi operaţii necesare pentru consolidarea conturilor
modalităţile de efectuare a consolidarii (pe baza fluxurilor sau pe

baza insumarii soldurilor), retratarea situatiilor financiare individuale
se efectueaza diferit:
•consolidarea pe baza fluxurilor: retratarea vizeaza numai exercitiul

financiar pentru care se intocmesc situatiile financiare consolidate;
•consolidarea prin insumarea soldurilor: retratarea vizeaza atat
exercitiul financiar pentru care se intocmesc situatiile financiare
consolidate, cat şi exercitiile financiare anterioare exercitiului pentru
care se intocmesc situatiile financiare consolidate.
•Exemplificare
modalități de efectuare a consolidării
• 1. Pentru amortizarea unei categorii de utilaje, filiala F utilizeaza

metoda de amortizare degresiva, in timp ce politica grupului este de a
amortiza aceste bunuri in mod linear. Filiala achizitionase astfel de
utilaje la 30.12.N-1 la un cost de achizitie de 200 um. Managementul
filialei estimase o valoare reziduala nula şi o durata de utilitate de 5
ani. Sa se prezinte inregistrarile contabile de omogenizare a metodei
de amortizare la nivelul grupului la 31.12.N şi 31.12.N+1.
• CAL=100/5ani=20%
• CAD=20%x1,5=30%
Rezolvare
M1 Consolidarea prin însumarea soldurilor
Exerciţiul N(31.12.N)
• Amortizare, situații financiare individuale F: 200 x 30% = 60 lei
• Amortizare N conform politicii de grup G: 200 x 20% = 40 lei
In vederea consolidării se va diminua amortizarea filialei F la nivelul solicitat de grup
6811 =2813 20 sau 2813 = 681 20
31.12.N+1
• Amortizare, situații financiare individule F: (200-60 )x 30% = 42 lei
• Amortizare, conform politicii de grup G: 200 x 20% = 40 lei
• Amortizare cumulata situatii finanicare individuale F: 60+42 =102 lei

• Amortizare cumulata conform politicii drup G: 40 +40 = 80 lei
Diferenta de amortiz cumulata la 31.12.N+1: 80 -102 = - 22 lei, din care:
• aferenta exercițiului curent N+1: 40 -42 = - 2 lei
• aferenta exercitiului anterior N: 40 -60 = - 20 lei
6811 = 2813 2 sau 2813 = 6811 2

2813 = 106F/117F 20
M2 Consolidarea pe baza fluxurilor
Exerciţiul 31.12.N
• Amortizare, situații financire individule F: 200 x 30% = 60 lei
In vederea consolidrii se va diminua amortizarea filialei F la nivelul solicitat de grup

6811 =2813 20 sau 2813 = 681 20
31.12.N+1
• Amortizare, situații financiare individule F: (200-60 )x 30% = 42 lei
Diferenta de amortizat aferentă N+1: 40-42 =-2 lei
6811=2813 2
Omogenizarea se referă la următoarele aspecte:
•omogenizare temporală;
•omogenizare operaţiunilor interne sau a conturilor reciproce;
•omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor;
•omogenizare în vederea agregării
178
3.1. Omogenizarea temporală
Reperele temporale reţinute în consolidare trebuie să ţină seama de :
•data închiderii reţinută de mamă şi de filialele sale;

•durata exerciţiului financiar la sfârşitul căruia se întocmesc situaţii
financiare consolidate;
•data intrării sau ieşirii unei componente în/din perimetrul de
consolidare.
179
3.1.1. Data închiderii şi durata exerciţiului în consolidare
Norma contabilă românească stabileşte foarte clar că „situaţiile

financiare anuale consolidate se întocmesc la aceeaşi dată ca situaţiile
financiare anuale ale societăţii-mamă”.
Totuşi, situaţiile financiare anuale consolidate pot fi întocmite la o altă

dată, pentru a ţine cont de data bilanţului celor mai multe sau celor mai
importante dintre entităţile incluse în consolidare, cu respectarea tuturor
următoarelor condiţii:
180
a) acest fapt să fie prezentat şi justificat în notele explicative la situaţiile

financiare anuale consolidate;
b) să fie luate în considerare sau prezentate evenimentele importante

legate de activele şi datoriile şi rezultatul entităţii incluse în consolidare,
care au intervenit între data bilanţului entităţii respective şi data
bilanţului consolidat;
c) dacă data bilanţului unei entităţi precede sau este ulterioară datei
bilanţului consolidat cu mai mult de trei luni, entitatea în cauză să fie
consolidată pe baza unor situaţii financiare interimare întocmite la data
bilanţului consolidat.
181
Indiferent de data aleasă pentru consolidare (data de închidere a societăţii-mamă

sau altă dată), aceasta trebuie să fie aceeaşi pentru toate componentele grupului.
Dacă finalul perioadei de raportare stabilit de către societatea-mamă pentru
consolidare diferă de cel al unei filiale, atunci filiala va furniza, în scopul consolidării,
informaţii complete valabile pentru data reţinută de societatea-mamă.
Atunci când acest lucru nu este posibil, mama poate face consolidarea utilizând
cele mai recente situaţii financiare complete ale filialei, ajustate pentru a ţine cont de
evenimentele semnificative apărute între timp.
În toate cazurile, situaţiile financiare ale filialei folosite în consolidare nu pot fi
anterioare datei de consolidare cu mai mult de trei luni, iar durata perioadei de raportare
şi diferenţa dintre cele două date trebuie să fie aceleaşi.
În acest context, dacă filiala funcţionează în alt stat, cu altă monedă, cursul de schimb
folosit pentru consolidare este cel de la închiderea exerciţiului filialei, eventual ajustat pentru a
ţine cont de schimbările semnificative ale acestuia.
182
În IFRS 10 Situaţii financiare consolidate, regulile sunt cam la

fel, deşi par mai clare.
Se precizează explicit că data raportării şi durata exerciţiului
trebuie să fie aceleaşi pentru toate componentele grupului şi că filiala
trebuie să prezinte situaţii financiare interimare, dacă data ei de închidere
este anterioară cu mai mult de trei luni datei reţinute în consolidare.
•Câteva exemple:
183
• dacă data de închidere a grupului este 31.12 şi unele filiale

închid nu mai devreme de 30.09, atunci mama poate consolida ultimele
situaţii financiare ale filialei, eventual ajustate pentru a ţine seama de
evenimentele importante apărute în cele trei luni;
• data de închidere a grupului este 31.03 (cazul lui Vodafone, de

exemplu) şi filiala închide la 31.12 - consolidarea se poate face cu
situaţiile filialei de la 31.12, pentru că nu se depăşesc cele trei luni
permise de norme;
• data de închidere în consolidare este 31.12 şi filiala închide la

31.03: în acest caz, sunt nouă luni între închiderea filialei şi cea a
grupului, deci este obligatorie întocmi¬rea de către filială a unor situaţii
financiare interimare (de preferinţă, la 31.12, dar ar putea fi şi la 30.09 -
situaţiile semestriale ale filialei). 184
Durata exerciţiului este, de cele mai multe ori, egală cu durata anului
civil; există însă câteva excepţii - firme ale căror exerciţii au exact 52
de săptămâni şi, din când în când, 53 de săptămani.
În situaţiile financiare ale Mark and Spencer Group PLC pe 2015, în contul de profit şi
pierdere consolidat apare precizarea: 52 weeks ended 28 March 2015 şi, respectiv,
pentru exerciţiul comparativ, 52 weeks ended 29 March 2014. Acelaşi grup, în raportul
2010, prezintă următoarele date pentru cele două coloane de cifre comparative din
contul deprofît şi pierdere: 53 weeks ended 3 April 2010 şi, respectiv, 52 weeks ended
28 March 2009. Adică cele două exerciţii succesive nu au aceeaşi durată şi, deci, datele
aferente lor nu sînt 100% comparabile: diferenţele sînt considerate nesemnificative şi,
prin urmare, acceptate.
Un alt exemplu: grupul american GAP Inc. Închide în 2015, la data de 31 ianuarie, în
timp ce data de închidere a exerciţiului precedent a fost 1 februarie 2014. În notele din
situaţiile financiare 2015, apare următoarea precizare: „Our fiscal year is a 52-week or 53-
week period ending on the Saturday closest to January 31. The fiscal years ended January 31,
2015 (fiscal 2014) and February 1, 2014 (fiscal 2013) consisted of 52 weeks. The fiscal year
ended February 2, 2013 (fiscal 2012) consisted of 53 weeks” (http :
//investors.gapinc.com/phoenix.zhtml?c= 111302&p=irol-SECT
ext&TEXT=aHR0cDovL2FwaS50ZW5rd216 YXJkLmNvbS9maWxpbmcueG 1
sP21wYWdlPTE wMTY0OTglJkRTRVE9 MCZTRVE9MCZTUURFU
0M9U0VDVElPT19FTlRJ UkUmc3Vic21 kPTU3#s956CFFB3FE89667FA25463BE99BC90A6, 185
consultat pe 20.10.2015).
3.1.2. Intrarea/ieşirea unei componente în/din grup
IFRS 10 stabileşte că o entitate va include în situaţiile financiare

consolidate veniturile şi cheltuielile unei filiale începând de la data la
care a obţinut controlul şi până la data la care entitatea încetează să
mai controleze filiala.
Dacă, de exemplu, data achiziţiei este 15 septembrie şi data închiderii

reţinută de grup este 31 decembrie, atunci, pentru primul an de
consolidare, societatea-mamă preia:
•toate activele şi pasivele filialei la 31 decembrie;
•doar veniturile şi cheltuielile contabilizate de filială în perioada 15
septembrie - 31 decembrie.
186
În OMFP 1802/2014 nu găsim o astfel de precizare, deci pp că se aplică

şi aici, în cazul preluării veniturilor şi cheltuielilor firmelor care au
intrat sau au ieşit în/din perimetrul de consolidare.
187
3.2. Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor
Una din cele mai cuprinzătoare componente a omogenizărilor o

reprezintă metodele de evaluare şi a aceloraşi tipuri de estimări pentru
activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile tuturor componentelor
grupului.
Astfel, atât în norma românească, cât şi în cea internaţională, se

arată că, „dacă un membru al grupului utilizează alte politici contabile
decât cele adoptate în situaţiile financiare anuale consolidate pentru
tranzacţii şi evenimente asemănătoare în circumstanţe similare, la
întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate, pentru a asigura
conformitatea cu politicile contabile ale grupului, trebuie făcute ajustări
adecvate la situaţiile financiare ale acelui membru al grupului”. 188
OMFP 1802/2014 merge mai departe şi impune ca entitatea care întocmeşte situaţii
financiare anuale consolidate să aplice aceleaşi metode de evaluare ca pentru propriile
situaţii financiare anuale.
Atunci când rezultatul ajustărilor este nesemnificativ, se poate renunţa la omogenizarea

evaluărilor, în conformitate cu regula generală a pragului de semnificaţie.
Această opţiune trebuie consemnată şi justificată, în mod obligatoriu, în anexa de la

conturile consolidate.
Omogenizarea este completă atunci când ia în consideraţie elementele

următoare :
-corectarea posturilor de bilanţ;
-modificarea rezervelor/rezultatului reportat în cazul corecţiilor care se referă la
rezultatele exerciţiilor anterioare;
-corectarea cheltuielilor şi/sau veniturilor. 189
În practică putem întâlni numeroase surse de omogenizări ale

metodelor de evaluare, însă cele mai importante prin frecvenţa lor se
referă la:
• stabilirea costului activelor circulante sau imobilizate;
• amortizarea activelor imobilizate;
• ajustări pentru deprecierea activelor;
• provizioane;
• evaluarea stocurilor la ieşirea din entitate;
• conţinutul valorii de înregistrare a activelor şi datoriilor;
• folosirea valorii juste pentru prezentarea în bilanţ a unor active
şi/sau datorii.
190
Exemplificări
191
3.2.1. Omogenizări privind imobilizările corporale şi necorporale
Contabilitatea imobilizărilor poate fi o sursă importantă de

ajustări în consolidare, datorită sumelor individuale importante şi
faptului că ele rămân în entitate pe termen lung.
Putem identifica aici situaţii precum:

-recunoaşterea diferită a imobilizărilor,
-componenţa valorii de intrare,
-reguli diferite de amortizare a imobilizărilor,
- folosirea de modele diferite de evaluare ulterioară a imobilizărilor.
192
a) Recunoaşterea imobilizărilor
recunoaşterea efectivă a unui activ ca imobilizare depinde, într-o

măsură importantă, de practicile contabile aplicate unor categorii de
întreprinderi sau entităţilor dintr-o ţară anume.
Aceste practici contabile pot fi influenţate de considerente de natură

fiscală, legală, de tradiţii etc.
193
De exemplu, norma contabilă românească stabileşte două criterii

pentru recunoaşterea unei imobilizări corporale (aceleaşi ca în IAS 16):
- deţinerea pentru utilizarea în scopul afacerii şi
- durata de folosire mai mare de un an.
Existenţa acestor criterii nu îi împiedică pe mulţi contabili români să

reţină şi a treia condiţie (cea de valoare minimă), condiţie valabilă
doar din punct de vedere fiscal.
Astfel, pentru simplificare (adică pentru a evita două rânduri de

calcule: contabil şi fiscal), se reţine valoarea de 2.500 lei ca prag de
separare între imobilizări corporale şi stocuri (de cele mai multe ori,
obiecte de inventar).
194
Filiala românească poate opta pentru acest gen de raţionament, în timp ce

grupul poate avea politicile proprii în privinţa recunoaşterii
imobilizărilor (în funcţie de natura acestora sau în funcţie de un prag
valoric mai mare sau de un prag valoric diferit pe categorii de
imobilizări).
Trecerea de la contabilitatea filialei (cu imobilizări recunoscute începând

cu 2.500 lei, din motive îndeosebi fiscale) la contabilitatea consolidată ne
obligă la o omogenizare.
Pe aceleaşi coordonate se situează recunoaşterea cheltuielilor de

constituire: o filială poate imobiliza astfel de cheltuieli, în timp ce grupul
le lasă în sarcina perioadei. 195
Exemplu:
Filiala românească cumpără un bun la cost de 3.000 lei şi îl contabilizează ca

imobilizare corporală amortizabilă liniar pe trei ani.
Politica grupului este de a recunoaşte bunurile de această natură ca obiecte de inventar

care se dau în folosinţă imediat şi a căror valoare ajunge pe cheltuieli la data dării în
folosinţă.
Omogenizarea înseamnă trecerea de la soldurile şi rulajele filialei la soldurile şi

rulajele grupului.
Exemplu de omogenizare: imobilizarea corporală a filialei devine obiect de inventar

la grup
S 152 curs partea a 2 a

b) Valoarea de intrare a imobilizărilor
Valoarea de intrare a imobilizărilor (costul) se stabileşte după reguli

destul de detaliate prezentate în normele contabile.
Normele româneşti au preluat conţinutul IFRS:

- componenţa costului,
- includerea obligatorie a costurilor îndatorării în valoarea activelor cu
ciclu lung de fabricaţie (acestea nu sunt neapărat doar imobilizări)
- includerea în cost a provizioanelor pentru dezafectare.
Dacă regulile aplicate de filială nu sunt întru totul conforme cu cele ale
grupului, atunci este necesară şi aici o ajustare.
197
Exemplu (provizioane în valoarea de intrare):
Filiala românească a grupului a pus în funcţiune un echipament al cărui preţ de

cumpărare este de 2.000.000 lei.
Conform practicilor grupului, după expirarea a zece ani, echipamentul va fi

dezafectat şi se estimează că firma va suporta cheltuieli de dezafectare de 150.000 lei.
În contabilitatea individuală, filiala românească nu constituie provizioane pentru

dezafectare, aplicând de o manieră mai relaxată OMFP 1802/2014 şi ţinând cont, de
asemenea, că aceste provizioane nu au nici un fel de recunoaştere fiscală.
Dimpotrivă, regulile grupului obligă la luarea în considerare a cheltuielilor de

dezafectare ca provizioane prin includerea lor în valoarea de intrare a echipamentului în
cauză.
S 157 curs partea a 2 a 198
c) Amortizarea imobilizărilor
Regulile de amortizare ale filialei pot fi stabilite având în vedere

considerente locale(adeseori de natură fiscală), diferite de cele ale
grupului: durate de amortizare diferite, reţinerea sau nu a unei valori
reziduale, metode de amortizare diferite.
Omogenizarea apare astfel ca fiind necesară.

Pe de altă parte, dacă două întreprinderi diferite din grup utilizează
imobilizări similare în condiţii de producţie diferite (orarul zilnic de
muncă, mediul ambiant mai mult sau mai puţin ostil, evoluţia
tehnologică mai lentă sau mai rapidă într-o ţară decât în alta etc), atunci
se justifică şi reţinerea unor reguli de amortizare diferite, care să ţină
cont de condiţiile specifice ale fiecărei întreprinderi.
S 162 curs partea a 2 a 199
d) Reevaluarea imobilizărilor
În România, până prin 2009, preţurile au crescut relativ constant, fie din motive
de inflaţie, fie datorită evoluţiei pieţei.
Una din căile folosite frecvent pentru ameliorarea efectelor creşterilor de preţuri asupra
informaţiei furnizate prin situaţiile financiare a fost reevaluarea imobilizărilor.
Multă vreme s-au reevaluat toate activele imobilizate corporale, dar după 2003 (ultimul
an de hiperinflaţie, după datele BNR), multe firme au optat să reevalueze doar terenurile
şi, mai ales, construcţiile.
Această opţiune a avut şi o importantă justificare fiscală (impozitul local pe clădiri se

calculează în cote mai mari dacă bunurile respective nu erau reevaluate în ultimii ani).
200
Pe de altă parte, un grup cu filiale în multe state ale lumii trebuie să aibă
o politică pe evaluare ulterioară a imobilizărilor comună.
Putem presupune că este mai uşor pentru grup să generalizeze aplicarea

modelului costului.
Astfel, dacă filiala reevaluează, înainte de a transmite datele către grup,

este necesară omogenizare, adică anularea reevaluării şi a efectelor
acesteia.
201
3.2.2. Omogenizarea criteriilor de constituire a provizioanelor şi de

constatare a ajustărilor pentru depreciere
Aplicarea principiului prudenţei poate conduce la constatarea de

ajustări pentru deprecierea unor active, precum şi la recunoaşterea
unor datorii sub formă de provizioane.
Pentru contabilizarea acestor structuri, firma trebuie mereu să se

bazeze pe estimări proprii sau preluate din surse diverse.
Este posibil ca modul în care filiala estimează deprecierile şi datoriile

probabile să nu coincidă cu procedurile grupului, caz în care devine
necesară şi aici omogenizarea. 202
Apar situaţii în care unele firme nu constituie decât provizioanele / ajustările

recunoscute fiscal (şi nici acelea întotdeauna).
Apartenenţa la un grup poate însă conduce la o schimbare semnificativă în

comportamentul firmelor, astfel încât recunoaşterea de ajustări şi de provizioane să se
facă, în mare parte, după regulile grupului, în măsura în care sunt compatibile cu
regulile naţionale aplicate de filială.
Exemplu: Filiala este implicată într-un litigiu şi nu constituie provizioane în

acest sens.
Grupul estimează că este necesar să se recunoască un provizion iniţial (în primul
exerciţiu) în sumă de 50.000 lei.
În al doilea exerciţiu, filiala constituie şi ea provizion pentru acest litigiu, dar suma este
de doar 35.000 lei, în timp ce estimarea grupului se duce la 61.000 lei.
În exerciţiul al treilea, litigiul este finalizat.
S 165, curs partea a 2 a
203
3.2.3. Omogenizarea evaluării stocurilor
Evaluarea stocurilor oferă întreprinderilor posibilitatea de a alege dintre

mai multe metode, atât la intrarea în patrimoniu a acestora, cît şi la
ieşirea lor (prin vânzare sau consum, de regulă).
În ceea ce priveşte evaluarea la intrare, posibilităţile oferite

întreprinderii pot conduce la opţiuni diferite în ceea ce priveşte
elementele componente ale costului de achiziţie şi/ sau de producţie.
204
b) Omogenizarea evaluării stocurilor la ieşire
În ceea ce priveşte stocurile, diferenţele cele mai vizibile pot
apărea la alegerea metodei de evaluare a ieşirilor.
Norma contabilă românească acceptă costul mediu ponderat,
FIFO, LIFO, costurile prestabilite, metoda preţului de vânzare cu
amănuntul (în anumite condiţii) şi metoda costurilor standard.
Odată fixată opţiunea pentru o metodă, aceasta trebuie aplicată la toate

stocurile cu caracteristici similare şi trebuie folosită consecvent In timp.
Este posibil ca pentru stocuri cu caracteristici diferite ori cu natură şi

utilizare diferite să se folosească metode diferite de evaluare.
La nivelul grupului, este necesar să se stabilească ce metode se
reţin pe grupe de stocuri. În măsura în care există filiale care folosesc
alte metode decât cele stabilite de grup, sunt necesare retratări. 205
3.3. Omogenizarea operaţiunilor interne
Tranzacţiile care au loc între firme care aparţin aceluiaşi grup şi care
sunt integrate global în situaţiile financiare ale acestuia (numite
operaţiuni intra-grup) fac să apară, în evidenţele individuale ale părţilor
implicate, conturi intra-grup.
Acestea pot fi conturi de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli.
În mod normal, sumele înregistrate în astfel de conturi trebuie să fie

aceleaşi la părţile implicate.
În măsura în care această egalitate este asigurată, conturile intra-grup

206
se
numesc conturi reciproce.
Pentru stabilirea cu exactitate a conturilor reciproce, se parcurg

următorii paşi:
- inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup;

- identificarea elementelor pentru care nu se asigură
reciprocitatea;
- aplicarea procedurilor de ajustare a elementelor identificate la
faza anterioară;
- transmiterea datelor către serviciul de consolidare.
207
Inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup permite definirea naturii

acestora.
În situaţiile în care grupul are multe componente, este de presupus că operaţiunile intra-
grup s-au derulat pe baza unor documente justificative care să cuprindă coduri pe baza
cărora identificarea operaţiunilor cu alte componente ale grupului să se realizeze cu
uşurinţă, atât timp cât toate filialele cunosc această listă de coduri.
În urma operaţiunilor intra-grup au apărut elemente care se identifică în:
-bilanţ: creanţe/datorii de forma: furnizori/clienţi, creanţe imobilizate/datorii financiare,

creanţe/datorii financiare pe termen scurt etc.;
- contul de profit şi pierdere: venituri din vânzări/cheltuieli cu descărcarea gestiunii,

venituri/cheltuieli din prestări de servicii/din executări de lucrări, venituri/cheltuieli cu
dobânzile ş.a.
208
În urma inventarierii, pot apărea elemente legate de tranzacţii intra-grup

pentru care nu se asigură reciprocitatea în conturile individuale ale
părţilor implicate.
Printre cauzele acestor neconcordanţe pot fi: decontări
nefinalizate; mărfuri în tranzit; apariţia unor diferenţe de curs valutar în
cazul în care părţile implicate folosesc monede de raportare diferite în
situaţiile financiare individuale; constituirea la unul din parteneri a unor
provizioane/ajustări; existenţa unor litigii între părţi.
Efectuarea ajustărilor care să înlăture aceste neconcordanţe (şi

care să facă astfel încât conturile să fie reciproce) obligă responsabilul cu
consolidarea să stabilească o regulă de aliniere.
Se recomandă ca receptorul să se alinieze întotdeauna după
emitent.
209
3.4. Omogenizarea în vederea realizării agregării
Pentru ca agregarea situaţiilor financiare ale componentelor

grupului să aibă sens, este necesar ca structurile pe care le agregăm
să fie identice, să aibă acelaşi format, aceeaşi unitate de măsură şi
acelaşi conţinut.
210
3.4.1. Omogenizarea structurilor situaţiilor financiare
Cumularea situaţiilor financiare se face fie pe bilanţ şi pe cont

de profit şi pierdere, fie pe balanţele de verificare.
În acest al doilea caz, soldurile şi rulajele din balanţe trebuie definite

la fel pentru toate componentele cumulate.
Evaluările şi estimările sunt deja realizate, aşa încât mai pot rămâne
câteva probleme formale de rezolvat. 211
În ceea ce priveşte conturile de bilanţ (cele cu sold în balanţele

omogenizate şi în balanţa cumulată), nu rămân prea multe de făcut: cel
mult clasificarea conturilor trebuie adusă pe aceleaşi coordonate, dacă
nu este deja realizată la fel pentru tot grupul.
Dacă agregarea se face direct la nivelul bilanţului, atunci poate apărea

o problemă în cazul în care grupul reţine un format diferit de cel folosit
de filială: format listă vs format tabel sau invers.
În general, structurile dintr-un format se pot repune în formatul celălalt

cu uşurinţă.
212
În cazul conturilor de venituri şi de cheltuieli, tot clasificarea poate ridica unele

probleme.
De exemplu, firmele româneşti clasifică mereu cheltuielile în balanţă după criteriul
naturii lor, criteriu reţinut şi în formatul obligatoriu de cont de profit şi pierdere.
Dacă însă societatea-mamă prezintă un cont de profit şi pierdere cu clasificarea
cheltuielilor după destinaţie, atunci este necesară o retratare semnificativă la nivelul
filialei.
Aceasta constă în identificarea costului bunurilor vândute, a cheltuielilor de desfacere,
a celor generale de administraţie şi a altor cheltuieli de exploatare, plecând de la
contabiitatea de gestiune a filialei retratate.
Practic, în balanţa omogenizată în acest sens, locul cheltuielilor şi al unor venituri de
exploatare va fi luat de alte structuri.
Până în 2014 (inclusiv), normele contabile româneşti obligau la întocmirea unei note
de această natură - analiza rezultatului de exploatare, ceea ce simplifica acest gen de
omogenizări.
3.4.2. Conversia conturilor filialelor străine
Grupul poate avea filiale care ţin contabilitatea individuală într-o

monedă diferită de cea de raportare (aceasta din urmă fiind moneda
în care se întocmesc şi se prezintă situaţiile financiare consolidate); în
acest caz, este nevoie de reguli de conversie a situaţiilor financiare
ale filialelor aflate în situaţia respectivă.
Norma contabilă românească tranşează problema extrem de simplu,

impunând metoda cursului de închidere.
Conform acestei metode, conversia se face astfel:

214
a) în bilanţ:
• activele şi datoriile filialelor externe, atât cele monetare cât şi cele

nemonetare , trebuie convertite la cursul de închidere (adică, în
principiu, la cursul de schimb valutar din ultima zi a exerciţiului
pentru care se întocmesc situaţiile-financiare) ;
• exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric, adică la cursul de

schimb de la data apariţiei fiecărei structuri de capitaluri proprii ;
• înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei

diferenţe de curs valutar din conversie , ce reprezintă suma necesară
pentru a face activul şi pasivul egale ; această diferenţă rămâne la
capitalurile proprii până la cedarea filialei în legătură cu care a
apărut, moment în care se transferă în contul de profit şi pierdere,
215
la
venituri sau la cheltuieli.
b) în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a
cheltuielilor la cursul mediu .
În ceea ce priveşte IAS/IFRS, conversia situaţiilor financiare ale

filialelor din străinătate se face în conformitate cu IAS 21 Efectele
variaţiei cursurilor de schimb valutar .
Acest standard defineşte două tipuri de monede care pot apărea în

filiera conversiilor specifice:
• moneda de prezentare, adică moneda în care sunt întocmite şi

prezentate situaţiile financiare (consolidate);
• moneda funcţională, adică moneda mediului economic primar
în care funcţionează filiala străină.
216
Pentru stabilirea monedei funcţionale, se au în vedere criterii precum:
•moneda care influenţează în mod semnificativ preţurile de vânzare ale

bunurilor şi ale serviciilor prin exprimarea lor directă sau indirectă în
această monedă sau prin impunerea de către mediul concurenţial ori de
către autorităţi;
•moneda care influenţează semnificativ costurile: salarii şi asimilate,

bunuri şi servicii cumpărate etc. (este vorba despre moneda în care sunt
negociate şi/sau plătite aceste costuri);
•moneda în care sunt exprimate fondurile atrase pentru finanţare;
•moneda în care sunt păstrate, în general, disponibilităţile firmei.217

Pe lângă aceste criterii, IAS 21 mai precizează şi alte câteva situaţii în care moneda
funcţională a unei filiale străine este aceeaşi cu moneda de raportare a societăţii-
mamă;
1. dacă activităţile operaţiunii din străinătate sunt realizate ca o extensie a

entităţii raportoare, mai degrabă decât să fie îndeplinite cu un grad semnificativ de
autonomie ;
2. dacă tranzacţiile cu entitatea raportoare reprezintă o proporţie mare sau mică
din activităţile operaţiunii din străinătate;
3. dacă fluxurile de trezorerie din activităţile operaţiunii din străinătate
afectează direct fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare şi sunt disponibile rapid
pentru a-i fi remise;
4. dacă fluxurile de trezorerie din activităţile operaţiunii din străinătate sunt
suficiente pentru a asigura serviciul datoriilor existente şi prevăzute în mod normal
fără ca fondurile să fie făcute disponibile de către entitatea raportoare.
218
În orice caz, dacă moneda funcţională nu este evidentă, atunci

conducerea întreprinderii o stabileşte pe baza raţionamentelor proprii.
Odată stabilită, moneda funcţională trebuie păstrată şi nu se schimbă

decât dacă apar modificări importante în tranzacţiile, evenimentele şi
condiţiile luate în considerare la alegerea sa.
Dacă grupul are o monedă de prezentare a situaţiilor financiare

consolidate diferită de moneda funcţională a unor filiale din străinătate,
este necesară conversia acestora din urmă: procedurile de conversie
sunt cele aferente metodei cursului de închidere.
Tabelul Cursuri de schimb la conversia din moneda funcţională în

moneda de raportare 219
Elementul de convertit Modul de evaluare
Bilanţ
Active la cursul de închidere

Capitaluri proprii (inclusiv rezerve) la cursul istoric
Diferenţe de conversie diferenţa de schimb valutar între capitalurile
proprii la cursul de închidere şi la cursul
istoric
Rezultat la cursul mediu (se preia din contul de profit şi
pierdere)
Datorii la cursul de închidere
Contul de profit şi pierdere
Venituri cursul de schimb de la data tranzacţiei, dar
Cheltuieli se acceptă un curs mediu al perioadei, dacă
Rezultat fluctuaţiile nu au fost importante 220

După efectuarea conversiei şi întocmirea situaţiilor financiare

consolidate, pot apărea situaţii în care societatea-mamă să cedeze
titlurile deţinute în filială, total sau parţial.
Cu această ocazie, valoarea cumulată a diferenţelor de conversie

înregistrate anterior la capitalurile proprii va fi recunoscută ca venit sau
cheltuială, odată cu recunoaşterea câştigului sau pierderii din cedarea
titlurilor respective.
In exemplele care urmeaza a fi prezentate se porneşte de la premiza

ca societatea consolidata este cea care efectueaza retratarea
situatiilor financiare individuale, inainte de a transmite informatiile
financiare necesare efectuarii consolidarii propriu-zise de societatea
consolidanta.
De asemenea, s-a facut abstractie de incidentele normei

international IAS 12 Impozitul pe profit asupra retratarii situatiilor
financiare individuale in procesul de consolidare.
1. Pentru amortizarea unei categorii de utilaje, filiala F
utilizeaza metoda de amortizare degresiva, in timp ce
politica grupului este de a amortiza aceste bunuri in
mod linear.
Filiala achizitionase astfel de utilaje la 30.12.N-1 la un cost
de achizitie de 200 um.
Managementul filialei estimase o valoare reziduala nula şi o
durata de utilitate de 5 ani. Sa se prezinte inregistrarile
contabile de omogenizare a metodei de amortizare la nivelul
grupului la 31.12.N şi 31.12.N+1.
• CAL=100/5ani=20%
• CAD=20%x1,5=30%
Rezolvare
Modalitatea 1: Consolidare prin insumarea

soldurilor 31.12.N
Modalitatea 2: Consolidare pe baza fluxurilor

Filiala F achizitioneaza un utilaj la data de 27.12.N-1, la

un cost de achizitie de 200 um. Metoda de amortizare
adoptata de filiala este cea lineara, durata de utilitate 5
ani. Politica grupului din care face parte F este de a
amortiza astfel de utilaje tot prin metoda lineara, dar pe o
durata de utilitate de 4 ani. Sa se prezinte înregistrarile
contabile de omogenizare a duratei de utilitate la nivelul
grupului la 31.12.N, 31.12.N+1, 31.12.N+2, 31.12.N+3 şi
31.12.N+4.
Am L (F) : 100/ 5 ani = 20%

Am L (G) : 100/4 ani = 25%
Anul Amortizare Amortizare Diferenta Diferenta

cumulata la cumulata la amortizare amortizare
nivel de filiala nivel de grup exercitiu cumulata
curent
N
40 50 10 10
N+1
80 100 10 20
N+2
120 150 10 30
N+3
160 200 10 40
N+4
200 200 -40 0
Anul Amortizar Amortizar Diferenta Diferenta

e cumulata e cumulata amortizare amortizare
la nivel de la nivel de exercitiu cumulata
filiala grup curent
N 40 50 10 10
N+1 80 100 10 20
N+2 120 150 10 30
N+3 160 200 10 40
N+4 200 200 -40 0
AmL (F): 100/5 ani=20%

AmL (G): 100/4 ani=25%
Rezolvare
• Modalitatea 1: Consolidare prin insumarea

soldurilor
• Modalitatea 2: Consolidare pe baza fluxurilor
• 3. La data de 01.01.N filiala F a achizitionat un utilaj in
urmatoarele conditii: pret de cumparare 80000 um, cheltuieli de
transport si instalare facturate de furnizor 20000 um, reducere
comerciala acordata de furnizor 5000 um. Durata de utilitate este
de 10 ani, metoda de amortizare este cea lineara. Filiala nu a inclus
in valoarea de intrare a imobilizarii corporale cheltuielile estimate
a se efectua cu demontarea acesteia şi refacerea amplasamentului la
sfarşitul duratei de utilitate. Valoarea acestor cheltuieli este
estimata la 5000 um. Politica grupului din care face parte F este
aceea de a include in costul imobilizarii si cheltuielile estimate cu
demontarea şi refacerea amplasamentului. Sa se prezinte
inregistrarile contabile de retratare a situatiilor financiare
individuale aferente exercitiilor N şi N+1.
De aici
Pa 17.03.2021
• 4. Filiala F detine la 31.12.N constructii achizitionate la un cost

de 600 um şi amortizate pentru suma de 150 um. Politica grupului
din care face parte F este de a evalua constructiile la o valoare
reevaluata. Valoarea justa a constructiilor determinata de experti
la 31.12.N este de 675 um. Care sunt inregistrarile contabile de
retratare a situatiilor financiare individuale care se efectueaza in
vederea intocmirii situatiilor financiare consolidate la 31.12.N?
• 5. Filiala F a capitalizat la 01.01.N cheltuieli de constituire in

valoare de 20 um, acestea urmand sa fie amortizate linear pe o
durata de 2 ani. Politica grupului din care face parte F este de a
considera cheltuielile de constituire cheltuieli ale exercitiului in
care au fost efectuate. Sa se prezinte inregistrarile contabile de
retratare a situatiilor financiare individuale aferente exercitiilor
N şi N+1.
• 6. Filiala F detine un teren cumparat in exercitiul N-4 la un cost de

achizitie de 400 um. Terenul a fost reevaluat la 31.12.N-2 la valoarea
justa de 550 um. De la 31.12.N-2 pana la 31.12.N rezerva din
reevaluare contabilizata nu a suferit nicio modificare. Politica grupului
din care face parte F este aceea de a aplica prevederile normei IAS 36
Deprecierea activelor. La 31.12.N exista indicii ca terenul s-a
depreciat, dar filiala F nu efectueaza testul de depreciere. In scopul
intocmirii situatiilor financiare consolidate, se estimeaza ca valoarea
reala a terenului (considerata egala cu valoarea recuperabila) este de
350 um. Sa se prezinte inregistrarile contabile de retratare a situatiilor
financiare individuale aferente exercitiului N.
7. La 31.12.N, filiala F detine un utilaj achizitionat la costul de 200

um. Amortizarea cumulata este de 80 um, iar durata ramasa de
utilitate de 6 ani.
La 31.12.N exista indicii ca utilajul este depreciat, dar la intocmirea
situatiilor financiare individuale filiala F nu efectueaza testul de
depreciere.
In scopul intocmirii situatiilor financiare consolidate se efectueaza
testul de depreciere şi se determina o valoare recuperabila a
utilajului de 90 um.
Sa se prezinte inregistrarile contabile de retratare a situatiilor
financiare individuale aferente exercitiilor N şi N+1.
8. In cursul exercitiului N, filiala F a inclus in costul de productie al

produselor finite cheltuieli generale de administrate.
Costul final de productie a fost de 60 um, iar cheltuielile
generale de administrate au avut o valoare de 20 um.
Pana la 31.12.N stocul de produse finite nu a fost vandut.
Politica grupului din care face parte F este de a considera
cheltuielile generale de administratie cheltuieli ale perioadei.
financiare individuale aferente exercitiului N
9. Filiala F evalueaza stocurile de marfuri prin metoda LIFO, in

timp ce politica grupului din care face parte F este de a utiliza
metoda FIFO.
La 31.12.N, in situatiile financiare individuale ale filialei F
stocurile de marfuri sunt evaluate la 150 um.
Daca s-ar fi utilizat metoda FIFO, aceleaşi stocuri ar fi avut o
valoare de 120 um.
Pa 24.03.2021 , pana la ora 10!!!!!!!!!!!!!!

S 346 din RP
10. La 01.01.N filiala F a demarat realizarea unei constructii in regie

proprie. Managerii filialei au decis ca dobanzile generate de creditul
bancar contractat pentru realizarea constructiei sa nu fie incluse in
costul de productie.
Aceste dobanzi au avut valoarea de 20 um in exercitiul N şi de 10 um
in exercitiul N+1. La 31.12.N constructia nu a fost finalizata, costul de
productie al acesteia fiind de 100 um. La 31.12.N+1 constructia este
finalizata şi pusa in functiune.
Costul total de productie al acesteia este de 300 um.
Politica grupului din care face parte F este de a include in costul
imobilizarilor şi cheltuielile cu dobanzile aferente creditelor
contractate pentru finantarea productiei acestora.
financiare individuale aferente exercitiilor N şi N+1.
11. Filiala F este specializata in productia de autoturisme. In exercitiul
N a fost lansat pe piata un model nou. Dupa vanzare, s-au constatat
defectiuni la anumite componente.
Societatea a informat cumparatorii asupra defectiunilor şi s-a angajat
sa le repare gratuit.
Cheltuielile cu reparatiile sunt estimate la 200 um. Filiala F nu a
recunoscut in situatiile financiare individuale un provizion, motivand ca
nu exista o obligatie legala de a inlocui componentele defecte (nu fac
obiectul garantiei).
Politica grupului din care face parte F este de a aplica prevederile
normei contabile international IAS 37 Provizioane, datorii şi active
contingente. S
a se prezinte inregistrarile contabile de retratare a situatiilor financiare
individuale aferente exercitiului N.
Filiala F presteaza servicii de transport aerian de persoane.

Pe 16.12.N, managerul filialei decide, incepand cu 01.01.N+1, sa
lichideze activitatile de transport international.
Pana la 31.12.N nu s-a intocmit un plan detaliat de restructurare şi
nu s-a facut publica decizia de restructurare.
In situatiile financiare individuale aferente exercitiului N, filiala F a
prezentat un provizion pentru restructurarea activitatilor de
transport in valoare de 100 um.
Politica grupului din care face parte F este de a aplica prevederile
normei contabile internationale IAS 37 Provizioane, datorii şi active
contingente.

exemplu privind retratările situațiilor financiare individuale în

vederea omogenizării
Situaţiile financiare ale societăţii F, filială a societăţii M, se prezintă

astfel:
ACTIV PASIV
Imobilizări necorporale 20.000 Capital social 100.000
Instalaţii 60.000 Rezerve 40.000
Utilaje 40.000 Rezultat 6.000
Mărfuri 80.000 Credite bancare 110.000
Clienţi 70.000 Funizori 44.000
Disponibil 30.000
TOTAL ACTIV 300.000 TOTAL PASIV 300.000

Situatia V si Chelt
Cifra de afaceri 500.000

TOTAL VENITURI 500.000
Cheltuieli cu mărfurile 400.000
Cheltuieli cu amortizări și deprecieri 35.000
Alte cheltuieli 58.000

TOTAL CHELTUIELI 493.000
Cheltuieli cu impozitul pe profit 1.000
REZULTAT NET 6.000

Între politicile contabile ale celor două societăţi există anumite diferenţe
şi anume:
•societatea F utilizează amortizarea degresivă pentru instalaţii, în timp

ce societatea M utilizează amortizarea lineară. Cheltuiala exerciţiului
trebuie să fie cu 2.000 u.m. mai mică;
•pentru utilaje valoarea recuperabilă este 39.000 u.m., însă societatea F
nu a contabilizat deprecierea;
•societatea X a utilizat pentru evaluarea stocurilor metoda LIFO, în
timp ce grupul utilizează CMP; conform acestei metode, stocul ar fi
avut valoarea de 85.000 u.m.
•Cota de impozitare este 16%.
•Care sunt corecțiile de omogenizare ce trebuie efectuate în vederea
consolidării?
a) amortizarea
b) deprecierea
c) evaluarea stocurilor
…..
• Sinteza acestor retratări pentru omogenizare, precum şi valorile din

situaţiile financiare omogenizate (care vor fi preluate în procesul
de consolidare) se prezintă astfel:
ACTIV Valoare inițială corectii Valori după
retratări
Imobilizări necorporale
20.000 20.000
Instalaţii
60.000 + 2.000 62.000
Utilaje
40.000 - 1.000 39.000
Mărfuri
80.000 + 5.000 85.000
Clienţi
70.000 70.000
Disponibil
30.000 30.000
TOTAL ACTIV
300.000 306.000
PASIV
Capital social
100.000 100.000
Rezerve
40.000 40.000
Rezultat
6.000 + 2.000 – 320 - 1.000 + 11.040
160 + 5.000 - 800
Credite bancare
110.000 100.000
Funizori
44.000 40.000
Situatia V si Chelt
Elemente Valoare inițială Valori după

retratări
corecții
Cifra de afaceri
500.000 500.000
TOTAL VENITURI
500.000 500.000
Cheltuieli cu mărfurile
400.000 - 5.000 395.000
Cheltuieli cu amortizări și deprecieri
35.000 - 2.000 + 1.000 5.000
Alte cheltuieli
58.000 58.000
TOTAL CHELTUIELI
493.000 487.000
REZULTAT BRUT
7.000 + 6.000 13.000
Cheltuieli cu impozitul pe profit
1.000 + 320 – 160 + 800 1.960
REZULTAT NET
6.000 11.040
CONVERSIA SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE SOCIETĂŢILOR STRĂINE
Aspecte generale
Problema conversiei situaţiilor financiare ale operaţiunilor din
străinătate este tratată, la nivelul normalizării internaţionale, în
cadrul IAS 21 „Efectele Variaţiei Cursurilor de Schimb Valutar”,
aplicat în corelaţie cu standardele aferente consolidării.
IAS 21 prezintă, pentru o întreprindere oarecare, două moduri de

desfăşurare a unor activităţi în străinătate:
•realizarea de tranzacţii în valută şi/sau
•deţinerea de operaţiuni în străinătate, precum şi modalitatea de
integrare a unor astfel de operaţii în situaţiile financiare ale
întreprinderii respective.
Aspecte generale
Pot apărea următoarele probleme:

• cursul de schimb ce urmează a fi folosit pentru convertirea
unor astfel de operaţii în moneda de raportare a
întreprinderii în cauză
• modalitatea de recunoaştere a efectului variaţiei cursului
valutar în situaţiile financiare.
Metoda cursului istoric
Situaţiile financiare ale unei operaţii în străinătate care face parte integrantă din
activităţile întreprinderii ce prezintă situaţiile financiare trebuie să fie convertite
ca şi când tranzacţiile operaţiei în străinătate ar fi fost cele ale întreprinderii ce
prezintă ea însăşi situaţiile financiare.
Pentru conversia bilanţului, se respectă următoarele proceduri:
• elementele nemonetare sunt convertite la cursul de la data intrării elementelor
respective în activul sau pasivul consolidat sau la cursul de la data ajustării de
valoare, dacă elementele respective au făcut obiectul ajustării;
• elementele monetare sunt convertite la cursul de schimb de la data închiderii
exerciţiului;
• deprecierile constatate sub formă de amortizare sau provizioane pentru elemente
de activ, convertite la curs istoric, se convertesc la acelaşi curs istoric;
• provizioanele pentru deprecierea activelor nemonetare sunt determinate prin
raportare la valoarea netă de realizare exprimată în I devize şi trebuie convertite
la curs de închidere.
Exemple de elemente monetare sunt următoarele:
•în categoria activelor: lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi; creanţele-

clienţi; efectele de primit; alte creanţe;
•în categoria pasivelor: datoriile-furnizori şi conturile asimilate; efectele de
plătit; alte datorii din exploatare; datoriile fiscale; datoriile financiare
(împrumuturi).
Exemple de elemente nemonetare sunt următoarele:
•în categoria activelor: cheltuielile în avans; avansurile plătite pentru

stocuri din aprovizionări; plasamentele pe termen lung; participaţiile în
întreprinderile asociate; imobilizările corporale; imobilizările necorporale;
activele de impozit amânat;
•în categoria pasivelor: avansurile primite privind vânzările; veniturile în
avans (de exemplu, subvenţiile); pasivele de impozit amânat; capitalurile
proprii.
•Avansurile plătite sau primite sunt considerate elemente nemonetare dacă
ele sunt legate de aprovizionări sau vânzări specifice. În caz contrar ele
sunt considerate elemente monetare.
Metoda cursului de închidere
În vederea conversiunii situaţiilor financiare ale unei entităţi externe, pentru a le

încorpora în situaţiile sale financiare, trebuie respectate următoarele proceduri:
•activele şi datoriile, monetare şi nemonetare, ale întreprinderii străine trebuie să

fie convertite la cursul de închidere;
•elementele de venituri şi de cheltuieli ale entităţii externe trebuie să fie convertite
la cursurile de schimb aferente datei tranzacţiilor; excepţie se face în situaţia în
care entitatea externă prezintă conturile sale în moneda unei economii
hiperinflaţioniste, caz în care elementele de venituri şi de cheltuieli trebuie să fie
convertite la cursul de închidere şi
•toate diferenţele de curs care rezultă din conversia elementelor prezentate mai sus
trebuie să fie înscrise la capitalurile proprii, până la ieşirea investiţiei nete.
CAP. 5 CONSOLIDAREA PROPRIU ZISĂ – APLICAREA METODELOR DE
CONSOLIDARE
1. Cumularea elementelor din situaţiile financiare ale societăţilor incluse în

perimetrul de consolidare (bilanţ, cont de rezultate);
2. Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce;
3. Eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota parte din capitalurile proprii

existente la momentul achiziţiei;
CONSOLIDARE
Cumularea elementelor retratate şi ajustate din situaţiile financiare ale societăţilor
incluse în perimetrul de consolidare (bilanţ, cont de rezultate);
• După omogenizarea conturilor individuale ale societăţilor consolidabile,

conturile obţinute după aceleaşi reguli de evaluare şi de prezentare pot fi
cumulate.
• Cumulul se realizează post cu post pentru bilanţurile şi contul de rezultate ale
societăţilor integrate: în totalitate pentru societăţile integrate global sau în
funcţie de procentul de interes pentru societăţile integrate proporţional.
• Pentru societăţile puse în echivalenţă nu se realizează această etapă, deoarece
nu se integrează conturile, ce înlocuieşte valoarea titlurilor de participare din
activul societăţii-mamă cu partea ce i se cuvine acesteia din capitalurile proprii
ale societăţilor puse în echivalenţă
Etape şiEtape
CAP4. operaţii
şi operaţii
necesarenecesare
pentru pentru
consolidarea
consolidarea
conturilor
conturilor
CONVERSIA
CAP. 5 CONSOLIDAREA
SITUAŢIILOR PROPRIU
FINANCIARE
ZISĂALE
– APLICAREA
SOCIETĂŢILOR
METODELOR
STRĂINE DE
Metoda
CONSOLIDARE
cursului de închidere
Eliminarea operaţiilor reciproce şi a conturilor.
Conturile consolidate, ca expresie a imaginii reale a grupului, entitatea economică,

exprimă situaţia patrimonială, financiară şi rezultatele sale numai în raport cu terţii
grupului, fiind necesară eliminarea tuturor operaţiilor intragrup, a conturilor ce
reflectă aceste operaţii şi a rezultatelor acestor operaţii.
Eliminarea operaţiilor reciproce este absolut necesară în procesul de consolidare,

deoarece neefectuarea lor duce la mărirea artificială a activului şi pasivului
grupului (creanţe, datorii între societăţile din grup) sau a cheltuielilor sau
veniturilor grupului (cumpărări, vânzări între întreprinderi din grup) fără a
reprezenta o îmbogăţire reală a grupului raportată la terţii săi.
CONSOLIDARE
Eliminările operaţiilor intragrup pot fi clasificate în două categorii :
– eliminări fără incidenţă asupra rezultatului grupului, care constau în :

•acordarea/primire împrumuturi ;
•creanţă/datorii ;
•cumpărări/vânzări ;
•cheltuieli/venituri :
– eliminări cu incidenţă asupra rezultatului grupului cum sunt :
•rezultate din vânzarea imobilizărilor ;
•rezultatul cuprins în stocuri ;
•provizioane pentru deprecieri şi pentru riscuri şi cheltuieli ;
•dividende distribuite ;
•substituirea titlurilor de participare şi distribuirea capitalurilor proprii.
CONSOLIDARE
Eliminarea operaţiilor reciproce, în funcţie de metoda de consolidare aplicată,

vizează :
•în cazul societăţii integrate global, fluxurile reciproce ce figurează în activul
sau pasivul bilanţului se elimină în totalitate ;
•pentru societăţile integrate proporţional, operaţiile reciproce şi soldurile
reciproce ce figurează în activul sau pasivul bilanţului se elimină proporţional
cu procentul de interes deţinut de grup ;
•pentru societăţile puse în echivalenţă, fluxurile care nu afectează rezultatul
nu se elimină, iar fluxurile reciproce care afectează rezultatul sunt eliminate.
Soldurile conturilor reciproce de activ/pasiv nu se elimină.
CONSOLIDARE
Eliminarea operaţiilor reciproce fără incidenţă asupra rezultatului grupului
Aceste eliminări pot să privească fie bilanţul (creanţe şi datorii), fie contul de
rezultate (cumpărări şi vânzări), fie angajamente în afara bilanţului.
În cazul:
•Integrării globale: eliminările se fac 100%;
•Integrării proporţionale: eliminările se fac în funcţie de proporţia participării lor. În
acest caz suma operaţiilor realizate de către fiecare cu societatea comună este egală
cu suma consolidată prin integrare proporţională, ceea ce permite eliminarea
operaţiilor reciproce.
•Punerea în echivalenţă: în acest caz operaţiile nefiind consolidate, când se aplică
aceasta metodă nu se pune problema eliminărilor.
CONSOLIDARE
Eliminarea operaţiilor reciproce cu incidenţă asupra rezultatului grupului
Aceste operaţii se realizează la nivel de bilanţ prin anularea valorilor ce

reprezintă operaţiile reciproce prin diminuarea soldurilor conturilor perfect
reciproce, iar la nivel de cont de rezultate prin diminuarea cheltuielilor şi
veniturilor ce reflectă operaţiile reciproce.
CONSOLIDARE
Eliminarea operaţiilor reciproce cu incidenţă asupra rezultatului consolidat.
a) Rezultatele interne cuprinse în stocuri apar ca urmare a fluxurilor de

cumpărări/vânzări stocuri între societăţile din perimetrul de consolidare. Astfel, dacă
la sfârşitul exerciţiului există în stoc bunuri cumpărate de la alte societăţi din grup,
asupra cărora societatea vânzătoare a aplicat un adaos comercial, trebuie eliminat
acest profit inclus în valoarea a stocurilor, deoarece astfel stocurile vor fi
supraevaluate.
Societatea A Societatea B
• Vanzarea marfurilor catre B • Achizitie de mf
371= 401 600.000

4111.B =707 600.000
• Vanzarea catre un clien exern grupului
• DESCARCAREA GESTIUNII
• 411.ext = 707 500.000
• 607 =371 400.000 • Descarcarea gestiunii la cot de achiz

607 = 371 480.000
REZULTAT A = 200.000
REZULTAT B = 20.000
SFD 371 = 120.000

CONSOLIDARE
b) rezultatele interne din cedări de imobilizări între societăţile din cadrul grupului
apar când o societate vinde o imobilizare alei societăţi din grup la un preţ de cesiune
mai mare decât valoarea sa netă contabilă, apare un profit ce nu corespunde unei
îmbogăţiri a grupului.
Eliminarea rezultatului intern nu este suficientă pentru a elimina efectele operaţiei de

cedare, întrucât imobilizarea achiziţionată este inclusă în activul bilanţului societăţii
cumpărătoare la preţ de cumpărare, adică valoarea netă contabilă de la societatea
vânzătoare plus profitul, aferent.
Aşadar, pentru a restabili costul istoric al imobilizării la data intrării sale în

societăţile cuprinse în perimetru trebuie majorată valoarea brută la societatea
cumpărătoare, cu amortizările înregistrate la societatea cedantă.
• la data de 01.10.2014 întreprinderea A vinde cu 60.000 lei un utilaj societăţii
B, ambele societăţi aparţin aceluiaşi grup şi vor fi consolidate prin integrare
globală. Utilajul a fost achiziţionat de către A în urmă cu 4 ani, la cost de
achiziţie 100.000 lei, durata de amortizare fiind de 8 ani, iar amortizarea
anuală (în regim linear) de 12.500 lei. Societatea B va amortiza linear utilajul
pe durata rămasă de 4 ani.
O asemenea operaţie generează o plusvaloare (profit) de 10.000 lei stabilită
astfel:
• Cost achiziţie 100.000 lei
• amortizare M (4 ani x 12.500) 50.000 lei
• valoarea rămasă M 50.000 lei
• preţ de vânzare 60.000 lei
• plus valoare 10.000 lei
SC A SC B
• Vanzare utilaj catre B • achizitie utilaj de la A

461.B =7583 60.000 213 = 404.A 60.000
• Descarcarea gestiunii la Ca • Amortizare
% = 213 100.000 6811 = 2813 15.000

2813 50.000
6583 50.000
• 121.A = 213.B 10.000
si concomitant
• 7583.A =% 60.000
6583.A 50.000
121.A 10.000
SAU
• 7583.A =% 60.000
6583.A 50.000
213.B 10.000
• In bilant
281.B = 121.B 2.500
• In contul de rezultat
121.B = 6811.B 2.500
SAU DIRECT
281.B = 6811.B 2.500
• 213.B = 2813 50.000

CONSOLIDARE
Eliminarea titlurilor de participare şi distribuirea capitalurilor proprii. Calculul
diferenţelor de achiziţie
Este etapa cea mai importantă a procesului de consolidare şi care constă în substituirea
valorii titlurilor de participare cu cota parte din capitalurile proprii ale societăţii
consolidate asupra căreia aceste titluri dau drepturi.
Aşadar, nu există neapărat o egalitate între valoarea titlurilor de participare şi ceea ce
îi este echivalent din situaţia netă a societăţii.
În cazul achiziţiei de acţiuni (de societăţi comerciale) în cursul exerciţiului financiar
poate genera fond comercial pozitiv sau negativ.
Cota parte din valoarea justă a activelor şi datoriilor

Diferenţa de achiziţie Costul de
= - identificabile
(fondul comercial) achiziţie
(inclusiv impozite amânate)
CONSOLIDARE
Elaborarea (întocmirea) conturilor consolidate
Situaţiile financiare consolidate vizează prezenţa situaţiei financiare şi a

rezultatelor unui ansamblu de societăţi ca şi cum aceasta nu ar forma decât o
singură societate compusă şi ea la rândul său din diferite departamente, diviziuni
sau sucursale
Pe fondul reglementărilor generale, în practică, prezentarea conţinutului conturilor
consolidate poate fi realizatăde la o prezentare sintetizată şi mai concentratăpânăla o
prezentare foarte analitică.
Situaţiile financiare consolidate cuprind şi
•bilanț;
•cont de profit şi pierdere;
•situația modificărilor capitalului propriu;
•situația fluxurilor de trezorerie;
•notele explicative la situațiile financiare anuale.
CONSOLIDARE
Obligaţia de a elabora conturi consolidate revine unei societăţi, indiferent de

forma de proprietate, din momentul în care exercită, direct sau indirect, un
control exclusiv, un control sau o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai
multor societăţi.
Data intrării unei societăţi în perimetrul de consolidare este:

a.data achiziţiei titlurilor, sau
b.data preluării controlului sau a influenţei semnificative, dacă achiziţia a avut
loc în mai multe etape, sau
c.data prevăzutăîn contract, dacăacesta prevede transferul controlului la o
datădiferităde cea a transferului titlurilor.
CONSOLIDARE
Conturile consolidate trebuie să furnizeze o imagine fidelă şi corectăa activelor,

datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor incluse
în consolidare, luate ca un tot unitar. Ele trebuie să precizeze politicile contabile
adoptate în procesul de determinare a sumelor corespunzătoare posturilor din bilanţ şi
a profitului sau pierderii grupului.
În formatul conturilor consolidate este necesar să fie realizate următoarele ajustări
esenţiale referitoare la valorile aferente acţiunilor din filialele incluse în consolidare,
titluri deţinute de sau în numele unor persoane, altele decât societatea-mamă şi
filialele sale:
CONSOLIDARE
a. adăugarea unui post în bilanţ, după“Capital şi rezerve”, denumit “Interese care

nu controlează”, care va evidepreluare nţia activele nete aferente minoritarilor.
Interesele minoritare în activele nete constau din partea corespunzătoare acestora
la data achiziţiei şi partea minorităţii din mişcările activelor nete de la data
achiziţiei;
b. evidenţierea în bilanţ a “Rezultatului aferent participaţiilor minoritare”, distinct
de “Rezultatul grupului”;
c. adăugarea unui element în cadrul contului de profit şi pierderi, după“Rezultatul
ansamblului consolidat”, denumit “Rezultat aferent participaţiilor minoritare”,
care va evidenţia rezultatul aferent minoritarilor.
CONSOLIDARE
Bilanţul consolidat şi contul de profit şi pierderi consolidat trebuie să cuprindă toate

informaţiile reflectate de situaţiile financiare anuale ale societăţilor incluse în
procesul de consolidare.
Conturile consolidate trebuie elaborate la aceeaşi dată cu cea a conturilor anuale ale
societăţii-mamă.
Toate diferenţele existente între normele contabile utilizate pentru situaţiile financiare
anuale ale societăţii-mamă, aferente unui exerciţiu financiar, şi conturile consolidate
vor fi prezentate într-o notă la conturile consolidate, împreunăcu motivele existenţei
respectivei diferenţe.
Dacă o societate din grup a procedat la reevaluări reflectate în conturile sale
individuale, fie se eliminăaceste reevaluări din conturile consolidate, fie se
efectueazăreevaluarea pentru ansamblul grupului. În acest caz reevaluarea trebuie
efectuată după metode uniforme.
CONSOLIDARE
Contul de rezultat consolidat
Acesta se prezintă după modelul în vigoare corespunzător conturilor societăţilor

individuale cu adăugarea poziţiilor specifice consolidării. Aceste poziţii specifice
sunt:
- rezultatul net al societăţilor integrate;
- cota parte din rezultatele societăţilor puse în echivalenţă;
- rezultatul consolidat din care:
- partea acţionarilor minoritari;
- partea societăţii-mamă.
MULTUMESC

Contabilitate Consolidata

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate Consolidata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate consolidată

Joi: o12-14, 10 săptămâni,

Seminar Conform orarului avizier

• Evaluare pe parcursul semestrului 40%

• Evaluare în sesiunea de vară 60%

– Prezenţa la examenul din sesiune este obligatorie

Probleme generale privind grupurile de societăţi şi consolidarea

GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ŞI DEZVOLTAREA

Globalizarea ca fenomen a devenit o forţă motrice a creşterii economice,

Corporaţia transnaţională este un fenomen economic aflat în plină

GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ŞI DEZVOLTAREA

• Societăţile transnaţionale reprezintă astăzi cei mai importanţi agenţi

• Globalizarea a devenit astăzi, un fenomen fără precedent în istoria

GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ŞI DEZVOLTAREA

• Termenul de globalizare, cunoscut iniţial sub denumirea de

GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ŞI DEZVOLTAREA

• În literatura de specialitate, pentru globalizare se utilizează şi un alt

• Globalizarea ca fenomen, a luat un avânt deosebit după încheierea războiului rece,

• De asemenea, o altă motivaţie este aceea că globalizarea sporeşte

• Cele mai proeminente organizaţii în favoarea globalizării sunt

Globalizarea economiei mondiale poatea fi definită ca fiind un proces

Pentru a rezista concurenţei, dar şi din dorinţa de a

• Dezvoltarea internă presupune creşterea activelor corporale şi

• Dezvoltarea externă presupune, în principal, preluarea

Structura de grup poate oferi întreprinderilor avantaje

Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a unor

Motivaţiile principale care stau la baza creării de grupuri sunt:

Principalele elemente care au condus la apariţia grupurilor

 dezvoltarea economică a ţărilor industrializate, care a dus la

 existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare, ce au permis

În perioada contemporană, societăţile transnaţionale au devenit ceva

Extrem de puţini oameni din lumea civilizată care nu au auzit de Coca-

• înainte de 1945: primele extinderi internaţionale

În primele decenii ale secolului XX, numărul întreprinderilor industriale

Una dintre primele companii americane ce s-a extins pe plan

Alte companii care au efectuat investiţii extinse în străinătate au fost

Marile firme americane s-au transnaţionalizat datorită multiplicării pieţelor de

Refacerea economică la care a trecut Germania, descompunerea Imperiului Austro-

Aceste filiale înfiinţate de companiile americane în străinătate înaintea celui de-Al

Pătrunderea masivă a firmelor americane în Europa la sfârşitul anului

În perioada postbelică, firmele americane şi-au continuat expansiunea

Philips a început restructurarea activităţilor sale productive, Bayer a trecut printr-o

Companiile americane şi-au intensificat la rândul lor eforturile de extindere

Totuşi, numărul firmelor americane aflate în topul primelor 50 de transnaţionale din

Structura multidivizională a companiilor americane a suferit modificări, departamentele

Anii '70-'80 au constituit o etapă în care companiile europene şi-au diversificat

Astfel, în 1989 structura primelor 50 de companii transnaţionale ale lumii cuprindea 21

In noua perioadă s-a revenit la o dezvoltare economică ciclică şi la înlocuirea

Începutul ultimului deceniu al secolului XX pentru firmele Caterpillar,

Majoritatea acestor operaţiuni au avut loc în sectorul bancar, cel de

Conform UNCTAD, instituţia cea mai specializată în domeniul

Folosit de către Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi

Corporaţiile transnaţionale (CTN) reprezintă principalii subiecţi ai procesului de

Corporaţiile transnaţionale sunt definite ca fiind o întreprindere mare, privată sau

• La nivel internaţional sunt asociate cu prezenţa lor pe pieţele străine

• O întreprindere care decide să se instaleze sau să-şi întărească

• Examinând tendinţele concentrării activităţii CTN putem defini

a) expansiunea continuă a CTN(Corporaţiile transnaţionale ), ale căror active

b) extinderea geografică şi schimbarea raporturilor de putere dintre ţările ce

Globalizarea nu este un scop în sine, ci un mijloc de dezvoltare a societăţii la nivel

Ca atare, corporaţiile transnaţionale sunt recunoscute ca fiind firme cu capacităţi

În acest context economic mondial şi global tendinţele actuale au impus

Discutăm astfel despre activitatea, la nivel contabil, de necesitatea