Sunteți pe pagina 1din 10

ORGANIZAREA PROFESIEI DE

AUDITOR

COORDONATOR: REALIZAT DE:


COL. POPA GABRIEL SD.SG. PODARIU PETRU
CUPRINS

 INTRODUCERE

 ELEMENTELE ESENȚIALE PROFESIEI DE AUDITOR

 CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA

 CONCLUZII

 BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE

 Profesia de auditor este foarte căutată și apreciată, iar tendinţele actuale ale profesiei
sunt prezente atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, datorită importanței pe
care o are asupra entităților patrimoniale.

 Datorită inovației tehnologiei, auditul își lărgește orizontul, îmbogățind astfel


activitățile pe care le exercită și competențele profesionale pe care le deține, însă nu
face excepție de la raționament atunci când evaluează riscurile la care este supusă
entitatea.
ELEMENTELE ESENȚIALE PROFESIEI DE
AUDITOR

 Conform Legii 672 din 2002 privind auditori au ca obiectiv general îmbunătățirea
managementului entităților,iar acest lucru poate fi atins , în principal, prin activități de
„asigurare și consiliere ”

 Prinvind reglementările din România ce țintesc activitățile derulate de auditori, aceștia


sunt definiți ca persone fizice sau juridice care desfășoară „activități de audit financiar,
audit intern și activități de consultanță financiar-contabilă și fiscală, de asigurare a
managementului financiar-contabil, de pregătire profesională de specialitate în domeniu.”
CRITERII PENTRU DOBÂNDIREA CALITĂȚII DE
AUDITOR FINANCIAR

 să fie licențiate unei facultăți cu profil economic, să aibă experiență în domeniul financiar-
contabil sau să aibă calitatea de expert contabil/ contabil autorizat cu studii economice
superioare;

 să promoveze testul de verificare al cunostințelor din domeniul financiar-contabil, pentru


accesul la stagiu;

 au satisfacut pe parcursul stagiului cerintele Codului privind conduita etică și profesională în


domeniul auditului financiar.

 să fi efectuat stagiul practic de 3 ani sub îndrumarea unui auditor financiar

 să promoveze examenul de aptitudini profesionale prevăzut de CAFR


PRINCIPII FUNDAMENTALE PROFESIEI DE
AUDITOR
INTEGRITATE

INTERDEPENDENȚ
OBIECTIVITATE
Ă

NEUTRALITATE COMPETENȚĂ
POLITICĂ PROFESIONALĂ

CONFIDENȚIALITATE
CALITATEA DE AUDITOR FINANCIAR

 În legea 133/2002 este specificat faptul că se atribuie calitatea de auditor financiar


persoanei căreia în urma unui examen de aptitudini profesionale, a certificat un nivel
corespunzator de cunoștinte teoretice pe care le are, precum și capacitatea de a le
aplica.

 Calitatea auditului este factorul principal în procesul de audit și depinde în mod direct
de competenţa auditorului şi de respectarea de către acesta a principiilor etice. Este
necesar ca auditorii profesionişti să fie cât mai calificaţi în activitatea lor, altfel nu sunt
în măsură să câştige încrederea publicului.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AUDITORILOR

 Auditorii răspund atât din punct de vedere legal, cât şi faţă de organismele
profesionale pentru calitatea serviciilor de audit prestate.

 Auditorii răspund pentru orice daune provocate, în mod intenţionat sau ca urmare a
neglijenţei, prin efectuarea misiunii lor.
 În situaţiile în care auditurile nu sunt efectuate în conformitate cu reglementările
specifice, se aplică sancţiuni conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 90/2008 aceste
sancţiuni trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajante pentru auditorii
statutari şi firmele de audit.
ASPECTE PRIVIND CAMERA AUDITORILOR
FINANCIAR DIN ROMANIA

 CAFR este organismul profesional care organizează, coordonează şi autorizează


desfăşurarea activităţii de audit financiar în România.

 Misiunea CAFR este de a construi pe o bază solidă identitatea şi recunoaşterea


publică a profesiei de auditor financiar din România, având ca obiectiv principal
dezvoltarea susţinută a profesiei şi întărirea acesteia.
CONCLUZII

 Concluzionând profesia de audit are un rol importantă în societate, întrucât


investitorii, creditorii, guvernul şi publicul în sens larg se bazează pe opinia
auditorilor profesioniști referitor la corectitudinea raportărilor financiare.

 Şi nu în ultimul rând, este nevoie de conştientizarea permanentă că valorile


morale sunt cele care permit auditorului să reziste presiunilor şi să rezolve acele
sarcini ce implică aspecte conflictuale fără ca acestea să afecteze negativ deciziile
lor profesionale.

S-ar putea să vă placă și