UNIVERSITATEA ”AUREL VLAICU” din ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Raportare financiară conform normelor contabile

românești și internaționale
(suport de curs pentru anul I)

Titular disciplină:
Conf.univ.dr. Nicolaescu Cristina

Programul de studii : EXPERTIZĂ CONTABILĂ ȘI AUDIT

Domeniul de masterat: CONTABILITATE
Domeniul fundamental: ȘTIINȚE ECONOMICE

1
 CUPRINS
Capitolul I
Informaţia contabilă şi raportările financiare.......................................................................3
1.1 Informaţia contabilă şi sistemul contabil..................................................................3
1.2 Bilanţul şi situaţia financiară a întreprinderii..........................................................8
1.3 Contul de profit şi pierdere şi performanţele întreprinderii...................................11
Capitolul II
Cadrul de întocmire şi prezentare a Raportărilor
financiare conform normelor contabile românești.............................................................14
Capitolul III
Raportările financiare conform IAS/IFRS..........................................................................18
3.1. Prevederile IAS/IFRS privind elaborarea bilanțului.............................................18
3.2. Prevederile IAS/IFRS privind elaborarea contului de profit și pierdere...............19
3.3 Prevederile IAS/IFRS privind elaborarea situației
modificărilor capitalului propriu și situației fluxurilor de numerar............................20
3.4 Prevederile IAS/IFRS privind elaborarea
notelor explicative și a politicilor contabile................................................................22
Capitolul IV
Pregătirea elaborării Raportărilor financiare .....................................................................24
4.1. Elaborarea balanței conturilor înainte de
inventariere și inventarierea generală a patrimoniului................................................24
4.2. Aplicarea principiilor contabile fundamentale la închiderea exercițiului............25
4.3.Calculul rezultatului exercițiului și impozitarea profitului....................................31
Capitolul V
Elaborarea Raportărilor financiare
conform reglementărilor contabile româneşti......................................................................34
Capitolul VI
Valorificarea informaţiilor din Raportările financiare.......................................................35
6.1 Echilibrul financiar al întreprinderii......................................................................35
6.2 Analiza pe baza ratelor...........................................................................................40
Bibliografie..............................................................................................................................43

2
 CAPITOLUL I
INFORMAŢIA CONTABILĂ ŞI RAPORTĂRILE FINANCIARE

1.1 INFORMAŢIA CONTABILĂ ŞI SISTEMUL CONTABIL

Sistemul contabil diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de natura activităţii şi

operaţiilor acesteia, de mărimea ei, de volumul datelor prelucrate şi de necesităţile
informaţionale ale conducerii şi utilizatorilor interni.
Într-un sens larg, un sistem contabil prelucrează date relative la toate activităţile,
pentru care conducerea dispune de informaţii numerice, atestate de documente justificative şi
exprimate în etalon bănesc, care trebuie să servească planificării, controlului şi prezentării
situaţiei financiare şi rezultatelor exploatării întreprinderii.
Există posibilitatea ca o întreprindere care nu-şi contabilizează corespunzător
operaţiile, să se confrunte cu fenomene de sărăcie sau, mai grav, să-şi irosească o parte din
resursele băneşti. În acest caz ea este exploatată de o manieră ineficace.
Este foarte important ca persoanele care ţin contabilitatea, angajat al întreprinderii sau
contabil autorizat / expert contabil aflat în raporturi contractuale cu aceasta, să înţeleagă foarte
bine terminologia de bază utilizată pentru realizarea funcţiei contabile.
Termenii utilizaţi cel mai frecvent în realizarea acestei funcţii sunt:
• Fapta: eveniment care are consecinţe pentru întreprindere. O faptă este în
general sursa sau cauza variaţiilor activului, pasivului sau capitalurilor proprii;
• Operaţie: faptă externă care presupune transferul sau schimbul unei valori între
două entităţi;
• Cont: conturi permanente şi conturi temporare.
Conturile permanente, numite şi conturi de valori, se referă la conturile de activ, de
pasiv şi capitaluri proprii, aşa cum apar ele în bilanţ.
Conturile temporare, numite şi conturi de rezultate, se referă la conturile de venituri şi
de cheltuieli şi fac obiectul contului de profit şi pierdere. În timp ce conturile temporare se
închid periodic (de obicei la sfârşitul exerciţiului), conturile permanente, chiar dacă

3
procedural suportă o operaţie de închidere, valorile lor finale devin valori iniţiale pentru
perioada următoare.
• Cartea mare: registrul contabil care conţine conturile. O carte mare generală
cuprinde toate conturile de activ, de pasiv extern, de capitaluri proprii, de
venituri şi de cheltuieli.
• Jurnal: registru contabil care conţine înregistrările contabile aferente operaţiilor
şi celorlalte fapte. Sumele acestor înregistrări sunt reportate apoi în cărţile
mari.
• Report: procedeu mecanic (sau electronic) care constă în transpunerea în
conturile cărţilor mari a valorilor înscrise mai întâi in jurnal.
• Balanţa de verificare: listă a tuturor conturilor soldate şi nesoldate în cartea
mare, în care sunt prezentate, în funcţie de formă, informaţii privind soldurile,
rulajele şi sumele conturilor.
• Inventariere: complex de fapte realizate periodic, de obicei înainte de
închiderea exerciţiului, care constă în punerea de acord a situaţiei contabile a
patrimoniului întreprinderii cu situaţia reală a
acestuia. Acest complex de fapte conţine atât o latură cantitativă cât şi una
calitativă (de evaluare a componentelor patrimoniului).
• Inventar: registru care prezintă toate elementele de activ, de pasiv extern şi de
capitaluri proprii, pentru care sunt menţionate informaţiile cantitative şi
valorice aferente momentului inventarierii.
• Înregistrări de regularizare: înregistrări efectuate la sfârşitul unei perioade
contabile, ăn vederea actualizării tuturor conturilor în conformitate cu cerinţele
unei contabilităţi de angajamente şi, apoi, a întocmirii situaţiilor financiare.
Altfel spus, regularizările au ca scop efectuarea unei corecte conectări a
cheltuielilor şi veniturilor, în vederea determinării beneficiului net al
exerciţiilor.
În felul acesta, se obţine şi o imagine mai completă a tuturor elementelor de activ, de
pasiv extern, de capitaluri proprii la sfârşitul exerciţiului.

4
 • Înregistrări de anulare: înregistrări efectuate la începutul exerciţiului următor
pentru anularea înregistrărilor de regularizare relative la cheltuieli de plătit şi
venituri de primit.
• Documentele de raportare financiară: pentru majoritatea ţărilor există patru
documente de raportare de bază: bilanţul, contul de profit şi pierdere, notele
explicative şi tabloul de finanţare.
• Înregistrări de închidere: proces prin care toate conturile temporare (de
rezultate) sunt aduse la zero, în vederea stabilirii beneficiului net sau pierderii
nete
• Ciclul contabil: ansamblul etapelor necesare pentru punerea în operă a
procedeelor de bază ale contabilităţii, pe parcursul unui exercuţiu.
Sintetizând, se poate afirma că, contabilitatea,este un subsistem de informare care
permite să se identifice, să se măsoare, să se clasifice, să se înregistreze operaţiile şi alte fapte
ale întreprinderii, după care să se furnizeze, în urma unor prelucrări specifice, informaţii
susceptibile să satisfacă necesităţile diferitelor categorii de utilizatori. Funcţia contabilă este
prezentă în toate întreprinderile.
În schimb, serviciile contabile sunt prezente numai în întreprinderile care depăşesc o
anumită mărime.
Funcţia contabilă se referă la contabilitatea financiară. Rolul ei este de a întegistra în
permanenţă fluxurile întreprinderii (operaţii şi alte fapte). Ele sunt fluxuri economice şi
includ: fluxurile de bunuri şi servicii, fluxurile monetare şi fluxurile financiare.
Funcţia contabilă este o funcţie conexă conatbilităţii de gestiune, controlului de
gestiune şi finanţelor.
Scopul înregistrării fluxurilor este:
- de a prezenta periodic situaţia financiară;
- de a determina periodic rezultatul activităţii;
- de a răspunde obligaţiilor contabile şi fiscale: întocmirea şi
prezentarea documentelor contabile de sinteză, întocmirea şi
prezentarea documentelor necesare plăţii impozitelor, taxelor şi
vărsămintelor asimilate.
- de a furniza informaţii utile conducerii şi terţilor;

5
 - de a analiza informaţiile contabile.
Cât priveşte serviciile contabile ale marilor întreprinderi româneşti, ele îşi vor
reorganiza activitatea, în funcţie de exigenţele impuse de reforma managerială. Atunci,
funcţia contabilă se va găsi în dialog cu gestiunea producţiei, gestiunea comercială, gestiunea
financiară, gestiunea trezoreriei şi gestiunea personalului întreprinderii.
Obiectivele contabilităţii financiare
Deşi gama de obiective ale contabilităţii financiare este foarte diversă, o analiză
temeinică a acestora nu poate neglija faptul că produsele finale ale oricărui sistem contabil
sunt documentele de sinteză, iar oferta de informaţii contabile depinde de utilizatori şi
necesităţile lor informaţionale(cererea). Altfel spus, că primele vizate sunt obiectivele
informării financiare sau obiectivele situaţiilor financiare.
Organismul american de normalizare(FASB), în cadrul său conceptual, consideră că
situaţiile financiare au vocaţia de a furniza informaţii utile pentru deciziile de investiţii şi de
credit, şi, inteligibile, pentru toţi cei care au cunoştinţe rezonabile asupra întreprinderii.
Aceste cunoştinţe trebuie să fie susceptibile de a ajuta investitorii în evaluarea fluxurilor
monetare viitoare.
Cadrul conceptual american este mai restrictiv şi în prvinţa limitelor situaţiilor
financiare. În speţă, el previne că informaţia contabilă nu este destinată să fie utilizată direct
în evaluarea întreprinderilor, ci, mai degrabă, să ajute pe cei ce ar vrea să procedeze la aceste
evaluări.
Un punct de vedere apropiat de cel al FASB, referitor la obiectivul principal al
informării financiare, îl are şi IASC, care, în cadrul său conceptual, afirmă că „obiectivul
situaţiilor financiare”(documente de sinteză) ale unei întreprinderi este să furnizeze o
informare asupra situaţiei financiare, perfomanţelor şi evoluţiei situaţiei financiare, care să fie
utilă unei game largi de utilizatori, atunci când aceştia iau deciziile lor economice.
IASC apreciază că situaţiile financiare pregătite în acest scop sunt utile luării unor
decizii referitoare la:
- verificarea gestiunii sau darea de seamă a conducerii;
- determinarea momentului în care să se cumpere, să se conserve sau să
se vândă părţile din capital;

6
 - estimarea capacităţii întreprinderii de a remunera salariaţii fie prin
plata salariilor, fie prin oferirea altor avantaje;
- estimarea garanşiilor pe care întreprinderea le oferă creditorilor săi;
- determinarea politicilor fiscale;
- determinarea beneficiilor distribuibile şi a dividendelor;
- întocmirea şi utilizarea statisticilor naţionale;
- reglementarea activităţilor întreprinderii.
Conceptul prioritar de utilitate, prezent în sursele indicate mai sus, trebuie să fie
precedat de două mari alte concepte, legate strâns între ele. Conceptul de utilitate este cuprins
într-un lanţ de determinări, care, în ordinea de generalitate, schematizează următoarele trei
obiective ale informaării financiare:

Bunăstarea societăţii

Utilizarea şi repartizarea optimală a resurselor

Informaţie utilă în luarea deciziilor.

O analiză a obiectivelor contabilităţii este realizată şi de universitarii francezi Bernard

Esnault şi Christian Hoaran. Părerea lor este că sistemul contabil răspunde următoarelor şaşe
dificultăţi principale:
- furnizează un mijloc de probă în justiţie;
- permite controlul angajamentelor întreprinderii;
- ajută la luarea deciziilor;
- serveşte la diagnosticul economic şi financiar al întreprinderii;
- alimentează statisticile şi contabilitatea naţională;
- aduce încrederea şi favorizează dialogul social între parteneri în viaţa afacerilor.

7
 1.2 BILANŢUL ŞI SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

Bilanţul: documentul care permite să se cunoască, la un moment datorii, patrimoniul

unui comerciant, persoană fizică sau juridică, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor acestui comerciant.
Deasemenea, bilanţul a fost, şi înca mai este, recunoscut ca un instrument static.
Abordări contemporane privind bilanţul contabil:
• O primă grupă de abordări este centrată pe conceptul de patrimoniu.
Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor(corporale şi necorporale), al drepturilor şi
obligaţiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale la un moment dat”.
Determinarea, structura şi cunoaşterea patrimoniului se realizează cu ajutorul
bilanţului.
Plecând de la conceptul de patrimoniu, bilanţul, la rândul lui, poate fi interpretat în
mai multe moduri.
Din punct de vedere economic, bilanţul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu.
Capitalurile sunt reprezentate atât sub aspectul originii lor, respectiv resursele(aporturi de
capital, rezerve, datorii, beneficii), cât şi al modului de utilizare(bunuri economice, creanţe,
pierderi). Acest mod de interpretare generează ecuaţia economică a bilanţului.
Utilizări = Resurse
Pe plan procedural, această ecuaţie este echivalentă cu ecuaţia:
Active = Pasive
Abodat din punct de vedere juridic, un bilanţ reflectă:
- în activ, drepturile de proprietate şi de creanţă, clasificate într-o
ordine raţională;
- în pasiv, datoriile întreprinderii faţă de terţi şi datoriile acesteia faţă
de aportorii de capitaluri pe bază de risc, clasificate într-o ordine
raţională.
Într-o formă schematizată, bilanţul juridic s-ar prezenta astfel:

8
 ACTIV PASIV

Ceea ce datorez asociaţilor/

Ceea ce posed (bunuri și acționarilor (capitaluri proprii)
drepturi de proprietate şi de
creanţă) Ceea ce datorez terţilor (datorii
sau capitaluri împrumutate)

Relaţia de bază care decurge dintr-o astfel de interpretare este:

S = A – D,
în care: S – situaţia netă
A – active
D- datorii faţă de terţi.
Situaţia netă reprezintă valoarea datoriilor întreprinderii faţă de asociaţi sau, altfel
spus, valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entităţii patrimoniale.
Situaţia netă este echivalentă capitalurilor proprii.
• O a doua grupă de abordări este centrată pe finalitatea bilanţului, de a răspunde
nevoilor analizei economico – financiare.
Plecând de la bilanţul întocmit şi prezentat de întreprinderi, printr-o regrupare după
funcţiile acesteia, se poate ajunge la o abordare de tip funcţional.

9
 Prezentarea funcţională a bilanţului

Funcţia Activ imobilizat

de
investiţii Capitaluri
proprii

Funcţia Stocuri (+)

de Creanţe clienţi (-) Funcţia
exploata- Datorii faţă de furnizori de
re finanţare

Datorii
Funcţia financiare
de Titluri de plasament
trezorerie (+) Disponibilităţi

Printr-o prelucrare adecvată, se poate face trecerea de la bilanţul funcţional la bilanţul

financiar.
Sub aspect financiar, orice bilanţ se descompune în trei mari mase:
- fondul de rulment;
- necesarul de fond de rulment;
- trezoreria.
Fondul de rulment = capitaluri permanente – Active imobilizate
Necesarul de = Stocuri şi creanţe din exploatare – Datorii din exploatare
fond de rulment şi în afara exploatării şi în afara exploatării
Trezoreria = Disponibilităţi – Împrumuturi pe termen scurt şi conturi
bancare creditoare
Aceste trei mase informează asupra echilibrului financiar al întreprinderii prin relaţia:

Fondul de rulment – Necesarul de fond de rulment = Trezoreria

10
 Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ să fie
realizat sau convertit în disponmibilităţi, iar exigibilitatea, la intervalul de timp necesar pentru
ca o datorie să fie achitată.
Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea unei întreprinderi de alua măsurile
necesare, în vederea modificării valorilor şi calendarului mişcărilor de trezorerie, astfel încât
să se poată face faţă nevoilor şi situaţiilor neprevăzute.
A se vedea structură minimală a bilanțului conform OMFP 1802/2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi
situațiile financiare anuale consolidate publicat în M. Of. 963/30.12.2014

1.3 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE ŞI PERFORMANŢELE

ÎNTREPRINDERII

Contul de rezultate, document contabil de sinteză, înregistrează operaţiunile

întreprinderii, distingând operaţiunile exploatării de operaţiunile financiare (ambele
referitoare la activitatea curentă a întreprinderii) şi în fine, operaţiuni extraordinare. Acest
cont este astfel organizat încât să poată degaja marjele şi soldurile semnificative, stabilite
pornind de la conturile generale ale gestiunii, organizate astfel încât ele să permită calcularea
în mod direct a valorii adăugate produse de către întreprindere şi excedentul exploatării, pe
baza căruia se calculează capacitatea de autofinanţare.
Veniturile şi cheltuielile întreprinderii, aferente exerciţiului în curs sau exerciţiului
anterior, sunt înregistrate ca și:
- venituri și cheltuieli din exploatare;
- venituri și cheltuieli financiare;
Structura ierarhică a contului de rezultat permite determinarea mai multor nivele ale
rezultatului, ceea ce implică operarea corecţiilor de evaluare patrimonială (amortismente şi
ajustări) în conformitate cu natura elementelor vizate.
Esenţialul unei secvenţe a analizei conturilor, care ţine seama de metodele
contabilităţii naţionale şi integrează aportul analizei financiare moderne, se exprimă printr-o
cascadă a soldurilor gestiunii care permite degajarea mai multor nivele de măsurare a
performanţelor întreprinderii în cadrul cărora excedentul brut al exploatării (E.B.E.) joacă

11
rolul unei verigi fundamentale, îndeosebi ca punct de plecare al determinării şi afectării
surplusului monetar.
Conceptul macroeconomic al valorii adăugate, introdus la nivelul întreprinderii,
măsoară „bogăţia” degajată prin exploatarea factorilor de producţie.
Orice întreprindere are atât o activitate de negociere şi comercializare, cât şi o
activitate de transformare, de prelucrare.
Secvenţa soldurilor intermediare de gestiune propune un cadru general de informare
pentru analiză, în care aprecierea performanţelor întreprinderii se face la patru nivele
succesive ale rezultatului:
- marja comercială;
- producţia exerciţiului;
- valoarea adăugată;
- excedentul brut al exploatării.

Impozite
Vânzare şi taxe
mărfuri
Cost de Valoarea Cheltuieli
cumpărare adăugată personal
Producţie mărfuri brută
vândută
Marja Producţie Subvenţii
comercială totală de E.B.E.
exploatare

Producţia
stocată Producţia Materii şi
exerciţiului Consumuri consumabi-
le

Producţia Alte
imobilzată cheltuieli
externe

Marja comercială constituie indicatorul de gestiune fundamental al sectorului

comercial, fiind diferenţa dintre suma vânzărilor de mărfuri şi costul de cumpărare.

12
 Raportând marja la preţul de vânzare al mărfurilor se obţine rata marjei.
Producţia exerciţiului cuprinde atât cifra de afaceri, cât şi producţia totală(variaţia
stocurilor) şi imobilizată(lucrări făcute de întreprindere pentru ea însăşi).
Excedentul brut al exploatării măsoară eficacitatea industrială (productivă) şi
comercială a întreprinderii, sub două aspecte:
- independent de modalitatea de acumulare şi de finanţare a capitalului
economic, E.B.E. constituie resursa fundamentală obţinută de
întreprinderea din exploatare;
- exprimă deasemenea capacitatea întreprinderii de a genera resurse de
trezorerie.
Afectarea E.B.E. ridică problema disocierii între măsura surplusului monetar degajat
de activitatea întreprinderii şi măsura rezultatului în sine.
Rezultatul exploatării corespunde lui E.B.E., corectat cu alte venituri şi cheltuieli ale
gestiunii curente şi dotaţii sau reluări ale amortismentelor şi provizioanelor aferente
exploatării.
Alte venituri ale gestiunii curente(nu sunt elemente ale producţiei exerciţiului) şi alte
cheltuieli ale gestiunii curente(cheltuieli de exploatare fără caracter de consum intermediar)
rpin care se corectează E.B.E. oferă, prin rezultatul exploatării, o imagine mai corectă a
operaţiilor exploatării. El este un prim nivel al afectării contabile a E.B.E..
A se vedea structură minimală a bilanțului conform OMFP 1802/2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi
situațiile financiare anuale consolidate publicat în M. Of. 963/30.12.2014

13
 CAPITOLUL II
CADRUL DE ÎNTOCMIRE ŞI PREZENTARE A SITUAŢIILOR
FINANCIARE

Conform OMFP 1802/2014 persoanele juridice care la data bilanțului depășesc

limitele a doua dintre urmatoarele trei criterii (denumite in continuare criterii de marime):
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
intocmesc situatii financiare anuale care cuprind: bilant, cont de profit si pierdere, situatia
modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de numerar, notele explicative la
situatiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile
de marime prevazute) intocmesc situatii financiare anuale simplificate care cuprind: bilant
prescurtat, cont de profit si pierdere, note explicative la situatiile financiare anuale
simplificate.
Optional, ele pot intocmi situatia modificarilor capitalului propriu si/sau situatia
fluxurilor de numerar.
Situatiile financiare anuale, respectiv situatiile financiare anuale simplificate constituie
un tot unitar.
Potrivit legii contabilitatii, situatiile financiare anuale trebuie insotite de o declaratie
scrisa de asumare a raspunderii conducerii entitatii pentru intocmirea situatiilor financiare
anuale potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor
Economice Europene. Informatiile cuprinse in aceasta declaratie sunt cele prevazute de legea
contabilitatii.
Situatiile financiare anuale intocmite de persoanele juridice mari sunt auditate potrivit
legii. Situatiile financiare anuale simplificate sunt verificate, potrivit legii.
Pentru intocmirea situatiilor financiare anuale, incadrarea in criteriile de marime se
efectueaza la sfarsitul exercitiului financiar, pe baza indicatorilor determinati din situatiile
financiare ale exercitiului financiar precedent celui de raportare si a indicatorilor determinati

14
pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate la finele exercitiului
financiar curent, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a
Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar.
Totalul activelor activele de la lit. A - C inscrise la "Active" din formatul bilantului.
Conform reglementarilor legale in vigoare situatiile financiare anuale trebuie sa ofere
o imagine fidela a activelor, datoriilor, pozitiei financiare, profitului sau pierderii entitatii.
Daca aplicarea prevederilor legale nu este suficienta pentru a oferi o imagine fidela,
entitatea trebuie sa prezinte informatii suplimentare in notele explicative.
Subunitatile fara personalitate juridica, care apartin persoanelor juridice cu sediul sau
domiciliul in Romania, organizeaza si conduc evidenta contabila proprie, astfel incat aceasta
sa permita determinarea informatiilor si a obligatiilor prevazute de lege, iar persoanele
juridice carora le apartin sa poata intocmi situatii financiare anuale.
Activitatea desfasurata in strainatate de subunitatile fara personalitate juridica, care
apartin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in Romania, se include in situatiile
financiare ale persoanei juridice romane si se raporteaza pe teritoriul Romaniei.
Ministerul Finantelor Publice si alte autoritati de reglementare pot solicita prezentarea
in situatiile financiare anuale a unor informatii suplimentare.
Formatul bilantului si al contului de profit si pierdere, in special in ceea ce priveste
forma adoptata pentru prezentarea acestora, nu poate fi modificat de la un exercitiu financiar
la altul. In cazuri exceptionale, sunt permise abateri de la acest principiu. Orice astfel de
abatere trebuie mentionata in notele explicative, impreuna cu o explicatie a motivelor care au
determinat-o.
Formatul, succesiunea si terminologia elementelor din bilant si din contul de profit si
pierdere care sunt precedate de cifre arabe trebuie adaptate, in cazul in care natura specifica a
unei entitati impune acest lucru. Astfel de adaptari trebuie efectuate atunci cand sunt cerute
prin reglementari speciale emise de Ministerul Finantelor Publice si alte autoritati de
reglementare.
Pentru fiecare element de bilant, de cont de profit si pierdere si, dupa caz, din situatia
modificarilor capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de numerar trebuie prezentata
valoarea aferenta elementului corespondent pentru exercitiul financiar precedent.

15
 Daca aceste valori nu sunt comparabile, absenta comparabilitatii trebuie prezentata in
notele explicative, insotita de comentarii relevante.
Un element de bilant, din contul de profit si pierdere si, dupa caz, din situatia
modificarilor capitalului propriu si situatia fluxurilor de numerar pentru care nu exista valoare
nu trebuie prezentat, cu exceptia cazului in care exista un element corespondent pentru
exercitiul financiar precedent.
Conform OMFP 1802/2014 ”bilantul este documentul contabil de sinteza prin care se
prezinta elementele de activ, datorii si capital propriu ale entitatii la sfarsitul exercitiului
financiar, precum si in celelalte situatii prevazute de lege”.
In bilant elementele de activ si datorii sunt grupate dupa natura si lichiditate, respectiv
natura si exigibilitate.
In intelesul OMFP 1802/2014:
a) un activ reprezinta o resursa controlata de catre entitate ca rezultat al unor
evenimente trecute, de la care se astepta sa genereze beneficii economice viitoare pentru
entitate. Un activ este recunoscut in contabilitate si prezentat in bilant atunci cand este
probabila realizarea unui beneficiu economic viitor de catre entitate si activul are un cost sau
o valoare care poate fi evaluat(a) in mod credibil;
b) o datorie reprezinta o obligatie actuala a entitatii ce decurge din evenimente trecute
si prin decontarea careia se astepta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii
economice. O datorie este recunoscuta in contabilitate si prezentata in bilant atunci cand este
probabil ca o iesire de resurse incorporand beneficii economice va rezulta din decontarea unei
obligatii prezente si cand valoarea la care se va realiza aceasta decontare poate fi evaluata in
mod credibil;
c) capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual al actionarilor sau asociatilor in
activele unei entitati dupa deducerea tuturor datoriilor sale.
Beneficiile economice reprezinta potentialul de a contribui, direct sau indirect, la
fluxul de numerar sau echivalente de numerar catre entitate. Aceasta contributie se reflecta fie
sub forma cresterii intrarilor de numerar, fie sub forma reducerii iesirilor de numerar, de
exemplu, prin reducerea costurilor de productie.
Astfel, potentialul poate fi unul productiv, atunci cand activul este utilizat separat sau
impreuna cu alte active pentru prestarea de servicii sau producerea de bunuri destinate

16
vanzarii de catre entitate. De asemenea, potentialul poate imbraca forma convertibilitatii in
numerar sau echivalente de numerar.

17
 CAPITOLUL III
SITUAŢIILE FINANCIARE CONFORM IAS 1 „PREZENTAREA
SITUAŢIILOR FINANCIARE”

3.1. PREVEDERILE IAS/IFRS PRIVIND ELABORAREA BILANŢULUI

Privind formatul situaţiilor financiare anuale, mai precis formatele de bilanţ şi cont de
profit şi pierdere, IAS 1 nu precizează un format prestabilit, ci doar anumite repere cu
caractere orientativ, pe care acestea trebuie să le conţină.
Printre elementele care trebuie să fie prezentate în bilanţ trebuie să se regăsească
acelea referitoare la : terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi financiare, investiţii
financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă, stocuri, creanţe comerciale şi de
altă natură, numerar şi echivalente de numerar, datorii comerciale şi de altă natură, datorii şi
active fiscale aşa cum sunt cerute de IAS 12, Impozit pe profit, provizioane, datorii pe termen
lung şi purtătoare de dobândă, interes minoritar şi capital emis şi rezerve. Prezentarea altor
elemente este necesară atunci când un Standard Internaţional de Contabilitate o cere sau când
acest lucru este necesar pentru a prezenta fidel poziţia financiară a întreprinderii.
Raţionamentul privind prezentarea separată în bilanţ a altor elemente se bazează pe
evaluarea naturii şi lichidităţii activelor, precum şi pragului lor de semnificaţie, conducând, în
majoritatea cazurilor, la prezentarea separată a fondului comercial şi a activelor provenind din
cheltuielile de dezvoltare, a activelor monetare şi nemonetare şi a activelor curente şi a celor
imobilizate, la evaluarea funcţiei lor în cadrul întreprinderii, ceea ce duce la prezentarea
separată a activelor financiare şi operaţionale, stocuri, creanţe şi numerar şi echivalente de
numerar şi la evaluarea sumelor, naturii şi delimitării în timp a datoriilor , ducând la
prezentarea separată a datoriilor purtătoare de dobândă şi a celor nepurtătoare de dobândă şi
provizioanelor, clasificate în curente şi pe termen lung, dacă este cazul.
Există informaţii pe care întreprinderile trebuie să le prezinte fie în bilanţ, fie în note,
la subclasificări ale elementelor-rânduri prezentate. acestea se referă la fiecare clasă de capital
(numărul de acţiuni autorizat, numărul acţiunilor emise şi vărsate integral şi emise , dar
nevărsate integral, valoarea nominală pe acţiune sau faptul că acţiunile nu au valoare

18
nominală, o reconciliere a numărului acţiunilor existente la începutul şi la sfârşitul anului,
drepturile, preferinţele şi restricţiile ataşate clasei respective inclusiv restricţiile asupra
repartizării dividentelor şi rambursării capitalului, acţiunile în întreprindere deţinute de
întreprinderea însăşi sau de filiale sau societăţi asociate ale întreprinderii şi acţiunile rezervate
pentru emisiune în baza opţiunilor de conversie şi contractelor de vânzare, inclusiv termenele
şi sumele), descrierea naturii şi scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalului propriu,
valoarea dividentelor care au fost propuse sau declarate după data bilanţului, dar înainte ca
situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere şi valoarea dividentelor preferenţiale
cumulative nerecunoscute. În cazul întreprinderilor fără capital social – cazul societăţilor de
persoane – trebuie prezentate informaţii echivalente celor de mai sus, evidenţiindu-se
mişcările pe parcursul perioadei pentru fiecare categorie de participaţie la capitalul propriu,
precum şi drepturile, preferinţele şi restricţiile ataşate fiecărei categorii de interes de capital.

3.2 PREVEDERILE IAS/IFRS PRIVIND ELABORAREA CONTULUI DE PROFIT ŞI

PIERDERE

Contul de profit şi pierdere trebuie să includă, cel puţin, elemente-rânduri care să

prezinte următoarele valori : veniturile, rezultatele activităţii din exploatare, costurile de
finanţare, partea din profituri şi pierderi aferentă întreprinderilor asociate şi în participaţie
contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă, cheltuielile cu impozitul pe profit, profitul
sau pierderea din activităţi curente, elementele extraordinare, interesul minoritar şi profitul net
sau pierderea netă a perioadei. Ca şi în cazul bilanţului, prezentarea altor elemente se va face
atunci când un Standard Internaţional de Contabilitate o cere sau când acest lucru este necesar
pentru a prezenta fidel poziţia financiară a întreprinderii.
Alte elemente-rânduri care vor fi incluse în contul de profit şi pierdere, iar descrierile
utilizate şi ordinea elementelor vor fi modificate când este necesar pentru explicarea
elementelor de performanţă. Prezentarea elementelor de performanţă ajută la înţelegerea
performanţelor realizate şi la evaluarea rezultatelor viitoare. Factorii ce trebuie avuţi în vedere
cuprind pragul de semnificaţie, precum şi natura şi natura şi funcţia diferitelor componente de
venituri şi cheltuieli.

19
 Informaţiile pe care întreprinderile trebuie să le prezinte fie în contul de profit şi
pierdere, fie în note, se referă la analiza cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe
natura cheltuielilor, fie pe funcţia lor în cadrul întreprinderii (întreprinderile sunt încurajate să
prezinte analiza în contul de profit şi pierdere).
Elementele de cheltuieli sunt în continuare subclasificate pentru a evidenţia sfera
componentelor rezultatelor financiare care pot diferi în ceea ce priveşte stabilitatea ,
potenţialul de câştig sau pierdere şi previzibilitatea. Aceste informaţii sunt furnizate într-unul
din două moduri posibile.
Prima metodă de analiză, metoda clasificării după natura cheltuielilor constă în
cumularea cheltuielilor după natura acestora, fără a fi realocate pe diferite funcţii din cadrul
întreprinderii. Metoda se aplică cu uşurinţă în întreprinderile mici, deoarece în acest caz nu e
necesară nici o alocare a cheltuielilor de exploatare pe clasificările funcţionale.
Cea de-a doua metodă de analiză, metoda clasificării după funcţia cheltuielilor sau a
„costului vânzărilor”, constă în clasificarea cheltuielilor după funcţia lor ca parte a costului
vânzărilor, distribuţiei sau activităţilor administrative. Informaţiile obţinute prin aplicarea
acestei metode sunt mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după
natură, dar alocarea costurilor pe funcţii poate fi arbitrară şi implică în mod considerabil
raţionamentul profesional.
Întreprinderea care clasifică după funcţie trebuie, conform prevederilor IAS 1, să
prezinte informaţii suplimentare despre natura cheltuielilor, inclusiv cele privind amortizarea
şi cele cu personalul.
O altă informaţie care trebuie prezentată fie în contul de profit şi pierdere, fie în note,
se referă la valoarea dividentelor pe acţiune, declarate sau propuse, pentru perioada la care se
referă situaţiile financiare.

3.3 .PREVEDERILE IAS/IFRS PRIVIND ELABORAREA SITUAŢIEI

MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU ŞI SITUAŢIA FLUXURILOR DE
NUMERAR

O componentă separată a situaţiilor financiare, conform IAS 1, o reprezintă

modificările capitalului propriu. Această situaţie trebuie să evidenţieze următoarele: profitul

20
net sau pierderea netă a perioadei, fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere
care, aşa cum este cerut de alte Standarde, este recunoscut direct în capitalul propriu, şi totalul
acestor elemente, şi efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile şi corecţia erorilor
fundamentale abordate la tratamentele de bază din IAS 8.
Informaţii pe care întreprinderile trebuie să le prezinte în plus, fie în situaţia
modificărilor capitalului propriu, fie în note, se referă la tranzacţiile de capital cu proprietarii
şi distribuţiile către aceştia, soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul
perioadei şi la data bilanţului şi modificările pe parcursul perioadei, şi o reconciliere între
valoarea contabilă a fiecărei clase de capital propriu, prime de capital şi fiecare rezervă la
începutul şi sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
IAS 8, „Profitul net sau Pierderea Netă a Perioadei, Erori Fundamentale şi Modificări
ale Politicilor Contabile”, cere ca toate elementele de venituri şi cheltuieli recunoscute într-o
perioadă să fie incluse la determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei, cu
excepţia cazului în care un Standard Internaţional de Contabilitate nu cere sau nu permite
altceva. Alte Standarde cer ca pierderile şi câştigurile, cum ar fi deficitele şi surplusurile din
reevaluare şi anumite diferenţe de curs valutar, să fie recunoscute direct ca modificări ale
capitalului propriu, împreună cu tranzacţiile de capital şi cu distribuţiile către proprietarii
întreprinderii . Deoarece este importantă luarea în considerare a tuturor câştigurilor şi
pierderilor la evaluarea modificărilor poziţiei financiare a întreprinderii între cele două date
ale bilanţului, acest Standard solicită o componentă distinctă a situaţiilor financiare care să
evidenţieze câştigurile şi pierderile totale ale unei întreprinderi, inclusiv pe cele care sunt
recunoscute direct în capitalul propriu.
Cerinţele pentru prezentarea situaţiei fluxurilor de numerar, care face parte din
situaţiile financiare anuale, sunt stabilite de IAS 7. Acest Standard afirmă că informaţiile
privind fluxurile de numerar oferă utilizatorilor situaţiilor financiare o bază pentru evaluarea
capacităţii întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar.

21
3.4 PREVEDERILE IAS/IFRS PRIVIND ELABORAREA NOTELOR EXPLICATIVE
SI POLITICILOR CONTABILE

O altă situaţie care trebuie întocmită odată cu raportările anuale, o reprezintă notele la
situaţiile financiare anuale.
Ca structură, aceste note trebuie să prezinte informaţii despre bazele de întocmire a
situaţiilor financiare şi despre politicile contabile specifice selecţionate şi aplicate pentru
tranzacţii şi evenimente semnificative, informaţiile cerute de Standardele Internaţionale de
Contabilitate care nu sunt prezentate în altă parte în situaţiile financiare şi să ofere informaţii
suplimentare care nu sunt prezentate în situaţiile financiare, dar care sunt necesare pentru o
prezentare fidelă.
Ordinea în care sunt prezentate notele în mod normal, pentru a ajuta utilizatorii la
înţelegerea situaţiilor financiare şi pentru compararea acestora cu situaţii ale altor
întreprinderii, este următoarea :
-declaraţia conformităţii cu Standardele Internaţionale de Contabilitate;
-prezentarea bazei (bazelor) de evaluare şi a politicilor contabile aplicate;
-informaţii care stau la baza elementelor-rânduri prezentate în fiecare situaţie financiară în
ordinea în care este prezentat fiecare element-rânduri şi fiecare situaţie financiară ; şi
-alte prezentări, inclusiv contingenţe, angajamente şi alte informaţii financiare, şi informaţii
nefinanciare.
Această ordine poate fi schimbată atunci când este necesar sau când acest lucru este
dorit.
Informaţiile despre baza întocmirii situaţiilor financiare şi politicilor contabile
specifice pot fi prezentate ca o componentă separată a situaţiilor financiare.
Politicile contabile, atunci când sunt întocmite ca o componentă separată a situaţiilor
anuale, trebuie să descrie următoarele : baza (bazele) de evaluare utilizate la întocmirea
situaţiilor financiare şi fiecare politică contabilă specifică necesară pentru o înţelegere
corespunzătoare a situaţiilor financiare.
O schimbare în cadrul unei politici contabile datorată adoptării unui IAS, trebuie
reflectată, conform prevederilor IAS 8 paragraful 46, în concordanţă cu dispoziţiile tranzitorii
din cadrul acelui IAS, în cazul în care acestea există. În absenţa oricărei dispoziţii tranzitorii,

22
schimbarea politicii contabile trebuie aplicată în concordanţă cu tratamentul contabil de bază.
De asemenea, o modificare a politicii contabile trebuie aplicată retrospectiv, în afară de cazul
în care valoarea oricărei ajustări rezultate aferente perioadelor anterioare nu poate fi
determinată în mod rezonabil. Orice ajustare rezultată trebuie reflectată ca o ajustare a
soldului de deschidere a rezultatului reportat. Informaţiile comparative trebuie recalculate în
afară de cazul în care acest lucru este impracticabil.
Alte prezentări care nu se întâlnesc în altă parte în informaţiile publicate cu situaţiile
financiare, şi pe care o întreprindere ar trebui să le prezinte, sunt următoarele :
-rezidenţa şi forma juridică a întreprinderii, ţara de înmatriculare şi sediul social (sau locul
principal de activitate, dacă este diferit de sediul social);
-o descriere a naturii activităţii şi principalelor obiecte de activitate ale întreprinderii;
-numele întreprinderii-mamă, precum şi al întreprinderii-mamă a întregului grup; şi
-fie numărul de angajaţi la sfârşitul perioadei, fie numărul mediu de angajaţi pentru întreaga
perioadă.
Prevederile stipulate în Standardele Internaţionale de Contabilitate au stat la baza
Reglementărilor contabile româneşti, recunoscută fiind pe plan mondial importanţa IAS –
urilor. Intrarea României în UE va fi posibilă doar în condiţiile în care ţara noastră se va alinia
normelor de contabilitate internaţionale. Acest lucru însă nu se va face cu uşurinţă, deoarece
dacă unele norme vor fi asimilate în practică mai uşor, cum ar fi norma contabilă IAS 12, IAS
36, altele nu vor putea fi aplicate imediat, necesitând timp pentru a pregăti implementarea lor
(cazul normelor IAS 19, IAS 26, IAS 39). Astfel, adoptarea IAS-urilor în România trebuie să
se facă într-o manieră particularizată la realităţile economiei româneşti

23
 CAPITOLUL IV
PREGĂTIREA ELABORĂRII RAPORTĂRILOR FINANCIARE

4.1. ELABORAREA BALANŢEI CONTURILOR ÎNAINTE DE INVENTARIERE ŞI

INVENTARIEREA GENERALĂ A PATRIMONIULUI

Înainte de inventariere, pentru a centraliza şi controla exactitatea cu care s-au

înregistrat datele în conturi, se întocmeşte balanţa de verificare.
Din acest punct de vedere, considerăm că poate fi privită ca un inventar contabil, cu
referire evidentă la totalitatea operaţiunilor efectuate până în acel moment în contabilitate.
Mijlocul sau cheia de control oferită de balanţa de verificare o reprezintă egalitatea
care trebuie să existe între debitul şi creditul conturilor. Privită mai în profunzime, un volum
şi mai mare de informaţii de control ni le oferă relaţia dintre totalul rulajului debitor sau
creditor din balanţă şi totalul rulajului calculat în Registrul – jurnal.
Alcătuirea unui bilanţ care să aibă la bază fapte reale presupune în prealabil
determinarea exactă a obiectului acestuia şi anume patrimoniul.
Aceasta presupune pe cale de consecinţă efectuarea inventarului.
Relaţia proprie inventarului prin care se determină situaţia reală a patrimoniului la un
moment dat are forma:
Situaţia netă a = Activ - Datorii
patrimoniului inventariat inventariate
Inventarierea reprezintă procedeul metodei contabilităţii prin care se constată existenţa
faptică, se descriu şi se evaluează elementele patrimoniale şi extrapatrimoniale cu scopul de a
stabili situaţia reală a elementelor respective.
Inventarierea patrimoniului are un rol direct in asigurarea imaginii fidele a acestuia in
contabilitate.Inventarierea asigură cunoaşterea situaţiei reale a patrimoniului şi a structurilor
extrapatrimoniale, asigurarea integrităţii patrimoniului, identificarea bunurilor depreciate,
determinarea valorii actuale a bunurilor, creanţelor si datoriilor, calcularea unor indicatori
care nu pot fi stabiliţi decât prin inventariere.

24
 4.2. APLICAREA PRINCIPIILOR CONTABILE FUNDAMENTALE LA
INCHIDEREA EXERCIŢIULUI

Dintre principiile contabile prevăzute de OMFP 1802/2014, reţinem unele dintre ele ca
având importanţă deosebită în etapa pregătitoare întocmirii situaţiilor de sinteză contabilă.
Astfel, efectul contabil imediat al aplicării principiului prudenţei este înregistrarea
provizioanelor, a amortizărilor şi ajustărilor pentru deprecieri. Aceasta se face numai după ce
în prealabil s-a efectuat inventarierea tuturor elementelor de activ şi pasiv, când se stabilesc
plusurile şi minusurile de valoare.
Amortizarea îşi îndeplineşte astfel triplul rol juridic (de depreciere a unor active),
economic (de etalare în timp a consumului valorilor amortizabile) şi financiar (de reînnoire a
imobilizărilor amortizabile).
Ajustările pentru deprecieri și provizioanele fac ca activul bilanţului să fie reflectat la
valori minime iar pasivul la valori maxime a datoriilor. Mecanismul ajustărilor pentru
deprecieri și a provizioanelor permite transferul de cheltuieli de la un exerciţiu la altul.
În modul de aplicare în practică a principiului prudenţei există interese diferite. Astfel,
managerii au interesul de a supraevalua provizioanele și a ajustărilor pentru deprecieri dacă
acestea sunt deductibile fiscal, cu scopul diminuării rezultatului şi implicit a obligaţiilor
fiscale; contabilii au interesul de prezentare a imaginii fidele în conturi; fiscalitatea are ca
interes de a nu supraevalua provizioanele și ajustările deductibile.
Având în vedere că entitățile economice nu fac precizări în mod expres cu privire la
discontinuitatea activităţii, atunci se presupune că se realizează şi de aici, atât permanenţa
metodelor cât şi independenţa exerciţiilor.
În cazul în care continuitatea nu este asigurată situaţiile de sinteză contabilă trebuie să
aibă în vedere consecinţele lichidării entității.
După efectuarea inventarierii şi contabilizării regularizărilor de inventar se întocmeşte
o nouă balanţă a conturilor. Funcţia acestuia se manifestă cu precădere pentru pregătirea
informaţiei necesare determinării rezultatului exerciţiului şi asigurarea suportului
informaţional necesar redactării bilanţului contabil.

25
4.2.1. APLICAREA PRINCIPIULUI CONTABILITĂȚII DE ANGAJAMENT

În vederea determinării unui rezultat corect la închiderea exerciţiu financiar este

necesară respectarea unui principiu fundamental al contabilităţii şi anume principiul
contabilității de angajament, care presupune delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor
aferente activităţii entității economice pe măsura angajării acestora şi a trecerii lor la rezultatul
exerciţiului la care se referă.
Operaţiile de regularizare a cheltuielilor şi veniturilor ocazionează următoarele tipuri
de înregistrări:
a). cheltuieli privind reparaţiile neprevizibile ce se repartizează pe parcursul mai multor
exerciţii:
% = 401
471 Furnizori
Cheltuieli înregistrate în avans
4426
TVA - deductibilă

Dacă reparaţia s-a executat în regie proprie, valoarea decontată la închiderea

exerciţiului financiar ca fiind aferentă exerciţiilor viitoare se contabilizează prin relaţia:

471 = 7588
Cheltuieli înregistrate în avans Alte venituri din exploatare

b). cheltuieli constatate la închiderea exerciţiului ca fiind aferente exerciţiului următor

generează înregistrarea:

471 = 60, 61, 62

Cheltuieli înregistrate în avans Conturi de cheltuieli

c). cota scadentă de cheltuieli preluate din exerciţiul precedent, înregistrare pe baza
scadenţelor:

26
 61,62,65,66 = 471
Conturi de cheltuieli Cheltuieli înregistrate în avans

d). cota de cheltuieli înregistrată în cursul exerciţiului direct în contul 471 şi transferate asupra
cheltuielilor exerciţiului curent încheiat
60,61,62 = 471
Conturi de cheltuieli Cheltuieli înregistrate în avans

e). venituri înregistrate în avans în cursul exerciţiului direct în conturile de regularizări:

4111 = 472
Clienţi Venituri înregistrate în avans

f). venituri înregistrate în avans la conturile de regularizări şi transferate asupra exerciţiului

curent:

472 = 70, 76
Venituri înregistrate în avans Conturi de venituri

g). venituri înregistrate în avans direct în conturile de venituri şi transferate la încheierea

exerciţiului conturilor de regularizare:
70, 76 = 472
Conturi de venituri Venituri înregistrate în avans

Diferenţele de curs valutar trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în

care apar, cu excepţia diferenţelor de curs valutar care trebuie recunoscute ca fiind capital
propriu.
Diferenţele de curs valutar aferente creanţelor în devize rezultate la încheierea
exerciţiului:
a). Diferenţe favorabile de curs valutar:

27
 % = 765
267 Venituri din diferenţe de curs
Creanţe imobilizate valutar
4111
Clienţi
461
Debitori diverşi

b). diferenţe nefavorabile de curs valutar:

665 = %
Cheltuieli din diferenţe de curs 267
valutar 4111
461
Diferenţele de curs valutar aferente datoriilor în valută constatate la închiderea
exerciţiului:
a). diferenţe favorabile:
% = 765
16 Venituri din diferenţe de curs
Împrumuturi şi datorii asimilate valutar
401
Furnizori
462
Creditori diverşi
b). diferenţe nefavorabile:

665 = %
Cheltuieli din diferenţe de curs 16
valutar 401

28
 462
IAS 21 prevede ca diferenţele de curs valutar să fie recunoscute la venituri sau
cheltuieli în perioada în care apar, cu excepţia celor tratate ca fiind capital propriu.

4.2.2. APLICAREA PRINCIPIULUI PRUDENŢEI

Ajustările pentru deprecieri şi pierderi de valoare vizează acele elemente de activ

neamortizabile a căror valoare de inventar la data încheierii exerciţiului este mai mică decât
valoarea contabilă de intrare. Aceste micşorări de valoare au un caracter reversibil, în
consecinţă ele sunt regularizate la închiderea conturilor. În acest scop, se procedează astfel:
a). în cazul în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară ajustării de
valoare existente, se constituie o ajustare de valoare suplimentară. Înregistrarea contabilă va
fi:
68 = 29,39,49,59
Cheltuieli cu amortizările, Conturi de ajustări pentru
ajustările pt. deprecieri şi pierderi de valoare
depreceri sau pierderi de valoare

b). în cazul în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară ajustării
existente, se diminuează ajustarea cu diferenţa corespunzătoare, efectuându-se înregistrarea:

29,39,49,59 = 78
Conturi de ajustări Venituri din provizioane
pentru deprecieri şi pierderi de valoare şi ajustări pentru depreciere sau
pierdere de valoare
Metoda de înregistrare prezentată mai sus este denumită metoda generală sau reluării
provizioanelor, alături de ea fiind cunoscută şi metoda anulării.
În cazul aplicării ultimei metode, la anularea soldului creditor al contului de ajustări
pentru deprecieri se face înregistrarea:
29,39,49,59 = 78

29
 Un caz specific întâlnit des în practică este cel de constatare al deprecierii cu privire la
reducerile de preţ la mărfurile lent sau greu vandabile, la unităţile comerciale cu amănuntul.
Înregistrările contabile care intervin cu această ocazie sunt:

a). valoarea deprecierii constatate la inventar:

6814 = 397
Cheltuieli de exploatare privind Ajustări pentru
ajustările pentru deprecierea deprecierea mărfurilor
activelor circulante
b). preţul de vânzare al mărfurilor:
531 = %
Casa 707
Venituri din vânzarea mărfurilor
4427
T.V.A. - colectată
c). costul de achiziţie al mărfurilor vândute, depreciate:
607 = 371
Cheltuieli privind mărfurile Mărfuri
d). reluarea ajustării constituite:
397 = 7814
Ajustări pentru Venituri din ajustări
deprecierea mărfurilor pentru deprecierea
activelor circulante
Scopul pentru care legiuitorul a permis constituirea de provizioane este acela de a
finanţa acele cheltuieli şi pierderi a căror realizare sau plată este incertă, ori pentru cheltuieli
care devin exigibile în perioadele următoare:
La închiderea exerciţiului, provizioanele ce trebuie constituite efectiv se înregistrează
prin debitul conturilor de cheltuieli şi creditarea conturilor de provizioane.
De asemenea se analizează provizioanele constituite la finele anului precedent şi cele
în cursul exerciţiului regularizându-se astfel:
a). prin debitarea contului de cheltuieli în cazul majorării provizionului:

30
 68 = 15
Cheltuieli cu amortizarea şi provizioane Provizioane
b). prin creditarea contului de venituri când provizionul trebuie diminuat sau anulat:

15 = 78
Provizioane Venituri din provizioane

4.3.CALCULUL REZULTATULUI EXERCIŢIULUI ŞI IMPOZITAREA

PROFITULUI

Pentru a stabili rezultatul exerciţiului se procedează la închiderea conturilor de venituri

şi cheltuieli.
Conturile de cheltuieli întrucât îşi încep funcţiunea prin debitare, la sfârşitul
exerciţiului rulajul debitor al fiecărui cont de cheltuială va fi preluat de contul 121 „ Profit sau
pierdere ”.
121 = 6
Profit sau pierdere Conturi de cheltuieli

Conturile de venituri întrucât îşi încep funcţiunea prin creditare, la sfârşitul

exerciţiului rulajul creditor al fiecărui cont de venit va fi preluat de contul 121 „ Profit sau
pierdere ”.
7 = 121
Conturi de venituri

Pentru impozitarea profitului, trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile

principiile contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu principiile
impunerii fiscale. Prin urmare trebuie făcut distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul
fiscal.
Rezultatul contabil reprezinta suma globala a profitului sau pierderii exercitiului
financiar ce figureaza in contul 121 „Profit sau pierdere“ inainte de impozitare.

31
 Calculul rezultatului fiscal:
1.Modalitate
Rezultatul = Rezultatul + Diferentele + Diferentele
fiscal contabil permanente temporare
Diferentele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul
fiscal. Ele se ivesc inlauntrul exercitiului financiar in cauza.
Diferentele temporare sunt elemente neintegrabile in rezultatul fiscal al exercitiului
dar care vor fi deduse ulterior, sau elemente care sunt deduse din rezultatul exercitiului, dar
care vor fi impozabile ulterior.
Diferentele temporare genereaza impozite amanate. In consecinta, prezenta
diferentelor temporare impune folosirea a doua metode de impozitare a rezultatului: metoda
impozitului exigibil şi metoda impozitului amanat sau reportarii impozitului.
2 Modalitate
Rezultatul = Rezultatul + Cheltuieli - Venituri
fiscal contabil nedeductibile neimpozabile
Cheltuielile nedeductibile şi veniturile neimpozabile sunt stabilite de către legislaţia
fiscală.
Repartizarea profitului net se face prin intermediul contului 129 “Repartizarea
profitului”, cont care, după repartizare, se închide prin contul 121 “Profit şi pierdere”.
Repartizarea profitului pe destinaţii se contabilizează astfel

129= conturile de destinaţie (106,1012,457, etc.)

Inchiderea contului 129 „Repartizarea profitului“ ca urmare a repartizarii pe destinatii:

121=129
În cazul în care AGA amană repartizarea profitului exerciţiului curent, în virtutea
principiului independenţei exerciţiului, acesta va fi reportat pentru exerciţiul următor fiind
transferat în contul 117 “Rezultat reportat” :
Ca o facilitate fiscală impozitarea întrepriderilor mici pot opta pentru calculul
impozitului pe venit.
Calculul impozitului pe profit:

32
 Imp. pe profit datorat = p X Rez. fiscal (p fiind procentul stabilit prin legislaţie)
Înregistrarea impozitului pe profit:
691 = 4411
Calculul impozitului venit
Imp. pe venit = p X Venituri (p fiind procentul stabilit prin legislaţie)
Înregistrarea impozitului pe venit:
698 = 4418

33
 CAPITOLUL V
ELABORAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE CONFORM
REGLEMENTĂRILOR ROMÂNEŞTI

Capitol practic:
Fiecare cursant elaborează pe baza unei balanţe (reale) situaţiile financiare aşa cum
sunt ele prevăzute în OMFP 1802/2014.

Acest set de situaţii constituie primul referat obligatoriu pentru obţinerea notei la
disciplina „Raportare financiară conform normelor contabile românești și internaționale”.

34
 CAPITOLUL VI
VALORIFICAREA INFORMAŢIILOR
DIN SITUAŢIILE FINANCIARE
Valorificarea informaţiilor din Situaţiile Financiare presupune calculul şi interpretarea
unei serii de indicatori.

6.1 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

Echilibrul financiar al întreprinderii vizează compararea lichidităţii activelor cu

exigibilitatea pasivelor şi echilibrarea acestora pe cele două cicluri ce compun Bilanţul.
Lichiditatea reprezintă capacitatea mai intensă sau mai redusă a unui activ de a se
transforna în bani.
Exigibilitatea reprezintă data (scadenţa) mai apropiaă sau mai indepărtată de
rambursare a unui pasiv.
În bilanţ, atât lichiditatea, cât şi exigibilitatea cresc de sus în jos:

ACTIV PASIV E
L X
I I
C G
H I
I B
D I
I L
T I
A T
T A
E T
A E
A

Bilanţul este format din două cicluri:

Ciclul de investiţii - care cuprinde elemente de activ şi de pasiv ce rămân la dispoziţia
întreprinderii pe parcursul mai multor cicluri de exploatare.

Ciclul de exploatare - care cuprinde elemente de activ şi de pasiv ce rămân la
dispoziţia întreprinderii pe parcursul unui singur ciclu de exploatare.

Pornind de la cele două cicluri, bilanţul se împarte în patru categorii de elemente:

Ciclul de investiţii cuprinde:
 Activele ce rămân la dispoziţia întreprinderii pe parcursul mai multor cicluri de
exploatare se numesc ALOCĂRI DURABILE (STABILE) şi cuprind
activele imobilizate nete („Imobilizări totale”)
 Pasivele ce rămân la dispoziţia întreprinderii pe parcursul mai multor cicluri de
exploatare se numesc RESURSE DURABILE (STABILE) şi cuprind

35
 capitalurile permanente („Capitaluri proprii” + „Datorii ce trebuie
rambursate într-o perioadă mai mare de 1 an”)

Ciclul de exploatare cuprinde:
 Activele ce rămân la dispoziţia întreprinderii pe parcursul unui singur ciclu de
exploatare se numesc ALOCĂRI CICLICE (TEMPORARE) şi cuprind
activele circulante fără disponibil („Stocuri” + „Creanţe”)
 Pasivele ce rămân la dispoziţia întreprinderii pe parcursul unui singur ciclu de
exploatare se numesc RESURSE CICLICE (TEMPORARE) şi cuprind
datoriile ciclului de exploatare („Datorii ce trebuie rambursate într-o
perioadă mai mică de 1 an”)

Pornind de la această structurare, în vederea evidenţierii formării indicatorilor de

echilibru financiar, poate fi elaborat următorul BILANŢ FINANCIAR SIMPLIFICAT:

ACTIV PASIV
Active imobilizate nete (AIN) Capitaluri permanente (CP)
Alocări stabile, durabile Reurse stabile, durabile

Active circulante (AC) Datoriile ciclului de exploatare (DEX)

Alocări ciclice, temporare Resurse ciclice, temporare

Echilibrul financiar static

Echilibrul financiar pe termen lung

Fondul de rulment (FR)

ACTIV PASIV
Active imobilizate nete (AIN) Capitaluri permanente (CP)
Alocări stabile, durabile Reurse stabile, durabile
FR ↔ PASIV, RESURSĂ

FR = CP - AIN
FR = (Capitaluri proprii + Datorii ce trebuie rambursate într-o perioadă mai mare de 1
an) - Imobilizări totale

FR > 0 → CP > AIN → capitalurile permanente finanţează integral activele

imobilizate nete, rămânând o parte din acestea în vederea finanţării activelor
circulante fără disponibil → STARE DE ECHILIBRU FINANCIAR PE
TERMEN LUNG

FR = 0 → CP = AIN → capitalurile permanente finanţează integral activele
imobilizate nete, dar nu rămâne nimic din acestea în vederea finanţării activelor

36
 circulante fără disponibil → STARE DE TENSIUNE LA NIVELUL
ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN LUNG

FR < 0 → CP < AIN → capitalurile permanente nu finanţează integral activele
imobilizate nete, rămânând o parte din acestea a fi finanţate din datoriile ciclului
de exploatare → STARE DE DEZECHILIBRU FINANCIAR PE TERMEN
LUNG.

Echilibrul financiar pe termen scurt

Necesarul (nevoia) de fond de rulment (NFR)

ACTIV PASIV

UTILITATE, ACTIV ↔ NFR

Active circulante (AC) Datoriile ciclului de exploatare (DEX)
Alocări ciclice, temporare Resurse ciclice, temporare

NFR = AC fără disponibil - DEX

NFR = (Stocuri + Creanţe) - Datorii ce trebuie rambursate într-o perioadă mai mică de
1 an

NFR < FR → nevoia reuşeşte să se finanţeze integral din resursa ei de acoperire,

rămânând o parte din această resursă în vederea concretizării pe trezorerie →
STARE DE ECHILIBRU FINANCIAR PE TERMEN SCURT

NFR = FR → nevoia reuşeşte să se finanţeze integral din resursa ei de acoperire,
dar nu mai rămâne nimic spre a se concretiza pe trezorerie → STARE DE
TENSIUNE LA NIVELUL ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN
SCURT

NFR > FR → nevoia nu reuşeşte să se finanţeze integral din resursa ei de
acoperire, rămânând o parte din activele circulante fără disponibil descoperite →
STARE DE DEZECHILIBRU FINANCIAR PE TERMEN SCURT

Echilibrul financiar curent

Trezoreria netă (TN)

ACTIV PASIV
Active imobilizate nete (AIN) Capitaluri permanente (CP)
Alocări stabile, durabile Reurse stabile, durabile
TN

Active circulante (AC) Datoriile ciclului de exploatare (DEX)

Alocări ciclice, temporare Resurse ciclice, temporare

37
 TN = FR - NFR

TN > 0 → FR > NFR → nevoia de fond de rulment (activ) este integral acoperită
pe baza fondului de rulment (pasiv), rămânănd o parte din fondul de rulment
care se concretizează printr-o trezorerie de activ - firma are lichidităţi (numerar
în casierie, disponibil în contul de la bancă); totuşi, dacă TN > FR, se consideră
că ea este excedentară, leneşă sau trândavă, fiind un semnal nefavorabil →
STARE DE ECHILIBRU FINANCIAR CURENT

TN = 0 → FR = NFR → nevoia de fond de rulment (activ) este integral acoperită
pe baza fondului de rulment (pasiv), dar nu mai rămâne nimic în vederea
concretizărie pe trezorerie - trezorerie nulă → STARE DE TENSIUNE LA
NIVELUL ECHILIBRULUI FINANCIAR CURENT

TN < 0 → FR < NFR→ nevoia de fond de rulment (activ) nu este integral
acoperită pe baza fondului de rulment (pasiv), rămânând o parte descoperităcare
se concretizează printr-o trezorerie de pasiv - firma nu are lichidităţi (credite de
mobilizare şi trezorerie) → STARE DE DEZECHILIBRU FINANCIAR
CURENT.

Echilibrul financiar dinamic

Echilibrul financiar în dinamică
Tabloul de finanţare utilizări - resurse

Construcţia tabloului de finanţare utilizări - resurse se realizează pornindu-se de

la două Bilanţuri succesive (Bilanţul de deschidere şi Bilanţul de închidere al aceluiaşi
exerciţiu) şi de la Contul de Rezultate.

Preluarea datelor din cele două Bilanţuri

Comparând cele două Bilanţuri succesive, se pot determina variaţiile pozitive sau
negative suportate de diferitele posturi sau rubrici bilanţiere. În funcţie de aceste
variaţii, pot fi identificate patru categorii de modificări:

Creşteri ale posturilor de pasiv (↑P), considerate resurse.

Creşteri ale posturilor de activ (↑A), considerate utilizări.

Diminuări ale posturilor de pasiv (↓P), considerate utilizări.

Diminuări ale posturilor de activ(↓A), considerate resurse.

Sistematizând aceste patru categorii de modificări, se ajunge la următorul Bilanţ

diferenţial:

UTILIZĂRI RESURSE
↑Active ↑Pasive
↓Pasive ↓Active

38
 Preluarea datelor din Contul de Rezultate

Din Contul de Rezultate, un rol important în construcţia tabloului de finanţare îl

are capacitatea de autofinanţare (CAF), ca resursă permanentă, determinată astfel:

CAF = Rezultat net - Venituri calculate (Reluări la venituri ale ajustărilor pentru
depreciere) + Cheltuieli calculate (Ajustări pentru depreciere calculate + Amortizări
calculate)

Pornindu-se de la aceste date, tabloul de finanţare poate fi prezentat sub două

forme:

Forma simplificată, care nu detaliază fluxurile de utilizări şi resurse

Forma detaliată, care detaliază fluxurile de utilizări şi resurse

Forma simplificată a tabloului de finanţare utilizări - resurse

UTILIZĂRI RESURSE
Utilizări pe termen lung şi mediu Resurse pe termen lung şi mediu
(UTLM) (RTLM)
↑Active imobilizate ↑Capitaluri permanente
↓Capitaluri permanente ↓Active imobilizate
∆ FR (Variaţia
fondului de rulment)
Utilizări pe termen scurt Resurse pe termen scurt
(UTS) (RTS)
↑Active circulante ↑Datorii ale ciclului de exploatare
↓Datorii ale ciclului de exploatare ↓Active circulante
∆ NFR (Variaţia
necesarului (nevoii) de fond de rulment)
∆ TN (Variaţia
trezoreriei nete)

Forma detaliată a tabloului de finanţare utilizări - resurse

UTILIZĂRI
- Dividende datorate şi plătite în exerciţiul
precedent
- Achiziţii / Creşteri valorice ale activelor
imobilizate
- Reducerea capitalului social
- Scăderea / Rambursarea datoriilor la
termen (pe termen lung)
RESURSE
- Capacitatea de autofinanţare
- Vânzări / Reduceri valorice ale activelor
imobilizate
- Creşterea capitalului social
- Creşterea / Contractarea datoriilor la
termen (pe termen lung)

39
 ∆ FR (Variaţia / Creşterea
fondului de rulment)
- Creşterea stocurilor şi creanţelor de - Reducerea stocurilor şi creanţelor de
exploatare exploatare
- Reducerea datoriilor de exploatare - Creşterea datoriilor de exploatare
- Reducerea datoriilor pe termen scurt în - Creşterea datoriilor pe termen scurt în
afara exploatării (faţă de creditori diverşi) afara exploatării (faţă de creditori diverşi)
∆ NFR (Variaţia / Creşterea
necesarului (nevoii) de fond de rulment)
∆ TN (Variaţia
trezoreriei nete) (∆ FR - ∆ NFR)

6.2ANALIZA PE BAZA RATELOR

Pe lângă analiza echilibrului financiar al întreprinderii, pe baza bilanţului

contabil pot fi elaborate şi alte tipuri de analize, respectiv:

Analiza ratelor structurale

Analiza ratelor de rotaţie

Analiza ratelor de finanţare

Analiza lichidităţii

1 Analiza ratelor structurale

Ratele structurale se determină pe baza bilanţului presupunând raportarea
fiecărui post/structură de A la totalul A, respectiv raportarea fiecărui post/structură de
P la totalul P, reprezentând nişte ponderi.
Ratele structurale cele mai importante sunt următoarele:

Tipul Rata Relaţia de calcul Interpretarea

ratei
Rata Imobilizări Ponderea imobilizărilor
imobilizărilor corporale/ corporale în totalul activului
corporale Total activ (dependentă de specificul activităţii: mare pt.
activitate de producţie, mică pt activitate de
comerţ)
Rata Imobilizări Ponderea imobilizărilor
imobilizărilor financiare/ financiare în totalul
financiare Total activ activului
(mare pt. întreprinderi ce deţin multe
participaţii)
Ponderea stocurilor în
Rata Stocuri/ totalul activului
ACTIV stocurilor Total activ (dependentă de specificul activităţii: mică pt.
activitate de producţie, mare pt activitate de
comerţ)
Rata Lichidităţi/ Ponderea lichidităţilor în
trezoreriei Total activ totalul activului

40
 (mică: deficit de trezorerie, mare: trezorerie
leneşă, trândavă)
Rata Capitaluri Ponderea capitalurilor
capitalurilor proprii/ proprii în totalul pasivului
proprii Total pasiv (măsura în care firma este finanţată pe bază
de surse proprii)
Ponderea capitalurilor
Rata Capitaluri permanente în totalul
capitalurilor permanente/ pasivului
permanente Total pasiv (măsura în care firma dispune de resurse
permanente, cu o rambursabilitate mai mare
de 1 an)
Rata Datorii/ Ponderea datoriilor în
datoriilor Total pasiv totalul pasivului
PASIV (măsura în care firma este finanţată pe baza
resurselor atrase)
Rata Capitaluri Ponderea capitalurilor
autonomiei proprii/ proprii în capitaluri
(independenţei) Capitaluri permanente
financiare permanente (ponderea resurselor proprii în totalul
resurselor pe termen lung)

2. Analiza ratelor de rotaţie

Ratele de rotaţie vizează partea inferioară a bilanţului exprimând ritmul
reînnoirii elementelor de active circulante şi datorii ale ciclului de exploatare.
Ratele de rotaţie se determină sub două forme:

Viteza de rotaţie, care exprimă numărul de reînnoiri de pe parcursul unui
an;

Durata medie de rotaţie, care exprimă durata în zile necesară unei
reînnoiri.
Ratele de rotaţie cele mai importante sunt următoarele:
Tipul ratei Rata Relaţia de calcul Interpretarea
Viteza Aprovizionări/ Numărul de reînnoiri ale
STOCURI de rotaţie Stoc mediu stocului în decursul anului
Durata medie Stoc mediu*365/ Durata medie, în zile,
de rotaţie Aprovizionări necesară unei reînnoiri a
stocului
Viteza Vânzări (Cifra de Numărul de reînoiri ale
de rotaţie afaceri)/ creanţelor în decursul
CREANŢE Creanţe anului
Durata medie Creanţe*365/ Durata medie, în zile,
de rotaţie Vânzări (cifra de necesară unei reînnoiri a
afaceri) creanţelor
Viteza Aprovizionări/ Numărul de reînoiri ale
de rotaţie Datorii de datoriilor de exploatare în
DATORII DE exploatare decursul anului
EXPLOATARE Durata medie Datorii de Durata medie, în zile,
de rotaţie exploatare*365/ necesară unei reînnoiri a
Aprovizionări datoriilor de exploatare

41
 În vederea determinării ratelor de rotaţie, se ia în considerare soldul mediu
bilanţier pentru fiecare element de activ circulant sau datorie a ciclului de exploatare.

3 Analiza ratelor de finanţare

Ratele de finanţare vizează finanţarea anumitor elemente de utilitate (activ) pe
baza anumitor elemente de resursă (pasiv).
Ratele de finanţare cele mai importante sunt următoarele:

Rata Relaţia de calcul Interpretarea

Rata de finanţare a activelor Capitaluri Exprimă în ce măsură capitalurile
imobilizate din capitaluri permanente / permanente (resursele durabile) acoperă
permanente Active imobilizate activele imobilizate (alocările durabile)
Rata de finanţare a activelor Capitaluri Exprimă în ce măsură capitalurile proprii
imobilizate din capitaluri proprii/ (resursele durabile proprii) acoperă
proprii Active imobilizate activele imobilizate (alocările durabile)
Rata de finanţare a necesarului Fond de rulment/ Exprimă în ce fondul de rulment (ca
(nevoii) de fond de rulment Necesar (nevoie) excedent de resursă) acoperă necesarul
(NFR) pe baza fondului de de fond de rulment (nevoia) de fond de rulment (ca excedent
rulment (FR) de utilitate)

4 Analiza ratelor de lichiditate

Ratele de lichiditate vizează capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe
termen scurt (rambursabile în mai puţin de 1 an).
Ratele de lichiditate sunt în număr de trei:

Rata Relaţia de calcul Interpretarea

Active curente Exprimă capacitatea întreprinderii
Lichiditatea (Active circulante)/ de a-şi acoperi datoriile pe termen
curentă Pasive curente scurt pe baza activelor circulante
(Datorii de
exploatare)
(Creanţe + Exprimă capacitatea întreprinderii
Lichiditatea Lichidităţi)/ Pasive de a-şi acoperi datoriile pe termen
rapidă curente (Datorii de scurt pe baza creanţelor de
exploatare) exploatare şi lichidităţilor
Lichidităţi/ Pasive Exprimă capacitatea întreprinderii
Lichiditatea curente (Datorii de de a-şi acoperi datoriile pe termen
imediată exploatare) scurt pe baza lichidităţilor

42
Bibliografie:

Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Şt., ”Contabilitate financiară - o abordare europeană şi
internaţională”, Editura Economică. Bucureşti, 2005,

Istrate C, ”Contabilitate și raportări financiare, individuale și consolidate”, Editura Polirom,

2016

Nicolaescu C., „Contabilitate financiară aprofundată”,Editura Mirton, Timişoara, 2015

internaţională”, Editura Economică. Bucureşti, 2005,

Nicolaescu c. Moț I. ”The communication process of the financial reporting” , The Annals of
the University of Oradea, Economic Sciences, 2013

*** Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Editura CECCAR,

Bucureşti, 2013

Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale
consolidate

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, publicat în
Monitorul Oficial nr. 1020 din 19.12.2016 (inclusive Reglementările contabile conforme cu
Standardele Internaționale de Raportare financiară, publicate în Monitorul Oficial nr. 1020
bis din 19.12.2016)

Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind
organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si
capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20.10.2009 (inclusiv anexa la
acest ordin).

43