Determinarea marimii grauntelui austenitic

Noţiuni generale
Pe lângă caracteristicile mecanice la materialele metalice trebuie cunoscute şi alte
caracteristici, cum ar fi : mărimea grăuntelui austenitic, cantitatea de incluziuni nemetalice,
precum şi cantitatea de faze şi constituenţi.
Pentru stabilirea acestora pe cale experimentală se folosesc mai multe metode care
permit observarea (de obicei succesivă) a mai multor zone din material , iar prin metode
statice se generalizează observaţiile.

1. Determinarea mărimii grăuntelui austenitic

Materialele metalice sunt alcătuite din grăunţi cristalini, despărţiţi prin limite de
separare numite limite dintre grăunţi. Numărul grăunţilor pe unitatea de volum este
influenţat de anumiţi factori, cum ar fi : compoziţia chimică, procesul de dezoxidare ,
prelucrarea termică anterioară, temperatura şi durata de încălzire.
Dacă materialul are mai mulţi grăunţi se spune că materialul are o granulaţie fină,
iar dacă are mai puţini grăunţi , se spune că materialul are o granulaţie grosolană (grobă).
a) Factorii care influenţează mărimea grăuntelui austenitic
Mărimea grăuntelui nu este o caracteristică a unui material , ci ea este influenţată
de următorii factori :
1) Compoziţia chimică – Elementele de aliere din oţeluri care formează carburi sau
cementite aliate au o granulaţie fină (grăunţi mulţi şi mici); deoarece carburile şi
cementitele aliate împiedică mecanic creşterea grăunţilor de austenită.
Exemplu : Oţelurile aliate pentru scule (Rp-urile ) au granulaţia fină, care este
păstrată până la temperaturi foarte înalte (1250-1300 º C).
2) procedeul de dezoxidare
Oţelurile dezoxidate cu Al, V şi Ti au o granulaţie fină. Aceasta se explică prin
faptul că Al, V, Zi formează axe (Al 2O3; V2O5; TIO2) care se depun la limitele de grăunţi
împiedicând creşterea grăunţilor de austenită.
3) Prelucrarea anterioară
Tratamentul de normalizare sau recoacere la temperaturi joase micşorează
grăuntele austenitic.
La oţelurile turnate tendinţa de creştere a grăuntelui austenitic este mai mică
comparativ cu oţelurile forjate.
4.Temperatura şi durata de încălzire – influenţează direct, grăuntele crescând la
valori mai ridicate ale acestora.
5. Aplicarea tratamentelor fizico-mecanice în timpul solidificării ? vibrarea cu
ultrasunete duce la obţinerea unei granulaţii fine.
 b) Influenţa mărimii grăunţilor de austenită asupra proprietăţilor oţelurilor
Într-un oţel cu granulaţie grosolană există o suprafaţă mai mică de limite de
grăunţi şi în acest caz proprietăţile oţelului sunt date de proprietăţile grăunţilor . Dacă
oţelul are o granulaţie fină , suprafaţa de limite de grăunţi va fi mai mare şi aceasta va avea
o influenţă mai mare asupra proprietăţilor oţelurilor.
La materialele metalice se urmăreşte obţinerea unei granulaţii în funcţie de
proprietăţile mecanice şi tehnologice dorite, astfel :
1) o granulaţie austenitică fină – asigură valori de rezistenţă la rupere ridicate,
tenacitate mare, o deformare plastică bună şi o tendinţă de fragilitate la rece scăzută, o
deformare la călire mică, exfoliere mică , tendinţă mică de fisurare la călire, tensiuni
interne mici la călire, cantităţi mici de austenită reziduală.
În schimb, prelucrarea prin aşchiere (după normalizare ) este slabă , călibilitatea
este mică, tendinţă de formare a petelor moi, comportare la carburare slabă.
2) o granulaţie austenitică grobă – asigură o bună prelucrare prin aşchiere , valori
mari ale călibilităţii şi ale rezistenţei la fluaj (fluajul fiind proprietatea materialelor de a se
deforma în timp lent şi continuu sub acţiunea unei sarcini constante), tendinţă de formare a
petelor mai mică , comportare la carburare bună.
Inconveniente : cantitatea de austenită reziduală este mare, deformarea la călire
mare, exfoliere la călire puternică ; apar tensiuni interne mari la călire, fragilitate la rece
mare, tenacitate mică.
c) Mărimea grăuntelui de austenită
la oţeluri transformarea perlitei în austenită prezintă următoarele particularităţi:
- transformarea este însoţită de o micşorare a grăunţilor;
- grăunţii mai omogeni de austenită cresc cu temperatura .
La oţelul la care granulaţia a fost mare (grăuntele real de austenită a fost mare)
viteza de creştere în funcţie de temperatură se realizează după curba a (creşterea fiind
liniară în timp), în schimb la oţelul care a avut o granulaţie fină , grăuntele de austenită are
o creştere neînsemnată până la 900-950 º C, după care creşterea fiind exponenţială (curba
b) , grăuntele poate creşte mai mare decât la oţelul cu grăunţi mari.
Observaţie : Grăuntele real de austenită este grăuntele care se obţine în condiţiile
tehnologice date.
Grăuntele ereditar (sau ereditatea) reprezintă viteza de creştere a grăuntelui real în
timpul încălzirii.
 Fig.2.1.1. Creşterea grăuntelui de austenită la încălzire

d) Metode de determinare a mărimii grăuntelui austenitic

Evidenţierea grăunteli austenitic din oţeluri se face prin mai multe metode, prin
examen metalografic pe probe lustruite şi atacate cu reactivi specifici. Astfel, conform
STAS 5940-80 punerea în evidenţă a mărimii grăuntelui se face prin încălzirea grăuntelui
la temperatura de 925 º C în diverse condiţii care să asigure marcarea limitelor grăuntelui
existent la temperatura respectivă. Se folosesc două metode :
1) metoda cementării – se aplică la oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (<0,25 %)
şi constă în încălzirea în mediu bogat în carbon urmată de răcire lentă (fig. 2.2. pg.9-TT
Lammert )
Grăuntele de austenită este evidenţiat în stratul superficial printr-o reţea de
cementită.
Atacul probei se face cu acid picric concentrat.
2) metoda încălzirii – foloseşte ca mediu de încălzire şpan de fontă sau băi de
săruri.
Punerea în evidenţă a mărimii grăuntelui se face prin :
- la oţelurile hipereutectice (C 0,77÷0,9%) – reţea de cementită secundară în
reţeaua care delimitează grăunţii (atacul se face cu acid picric sau nital);
La oţelurile hiperetectoide cu 0,65÷0,77 % C reţeaua este de troostită pe probe
răcite în apă numai la un capăt şi examinate pe secţiunea longitudinală a epruvetei (atacul
este ....?) . Se mai poate evidenţia orientarea acelor de martensită din foştii grăunţi de
cementită.
- la oţelurile eutcectoide – C 0,77% - printr-o reţea de ferită sau cementită
(atacul se face cu nital);
- la oţelurile hipoeutectice cu C ~0,5 5- reţeaua de ferită cu atac cu nital.
 La oţelurile hipoeutectoide cu C 0,25÷0,4 % reţeaua de ferită nu este distinctă,
evidenţierea grăunţilor se realizează prin răcirea oţelului la o temperatură sub AC 3 cu 15-
20 º C. Pentru formarea unei reţele de ferită în jurul grăunţilor de austenită, se face o călire.
Prin atac cu nital care va sesiza reţeaua de ferită pe fond de martensită ?
- la oţelurile de scule – prin reţeaua de oxizi.
După pregătirea epruvetelor (eşantioanelor) dimensiunea grăuntelui se determină
conform STAS 5490-80 prin următoarele metode:
Pg.42 Ghid Timişoara + tabel şi tabel 8.1 pg. 225 Truşculescu.

Modul de lucru
Metoda folosită în cadrul laboratorului a fost metoda încălzirii cu şpan de fontă ,
iar încălzirea se face conform diagramei ....(pg.9 Lammert)
Deoarece ciclograma tratamentului necesită un timp îndelungat, probele se vor
executa dinainte.
Oţelul examinat este un oţel hipereutectoid. Metoda folosită este metoda
etaloanelor. Se va compara imaginea de la microscop cu cea a etaloanelor.