Transformarea austenitei la răcire

Obs. Se consideră în continuare cazul oţelului eutectoid. Fig. 6.8

Termodinamica transformării Justificarea energetică a temperaturii Ms
La o anumită valoare a subrăcirii, t, (v. fig. 6.8)
amestecul mecanic de ferită si cementită (perlita) are
energie liberă mai mică decât austenita, rezultând din
punct de vedere termodinamic, necesitatea transformării
acesteia. Transformarea unei faze cu o anumită
concentraţie în carbon (austenita) în amestecul mecanic a
două faze cu concentraţii diferite în carbon impune
existenţa posibilităţilor de difuzie ale carbonului si de
autodifuzie ale fierului.
Variaţia coeficienţilor de difuzie ai carbonului si fierului, funcţie de temperatura, prezentată
în figura 6.9 indică faptul că la valori sub M s, fierul si carbonul nu mai pot difuza, iar la valori
cuprinse între Ms si tMC mai poate difuza numai carbonul.
În cazul transformării la răcire continuă cu viteze de răcire foarte mari, când subrăcirea
are valori mai mari decât diferenţa dintre A1 si Ms , transformarea alotropică a fierului corelată cu
imposibilitatea difuziei carbonului va conduce la formarea unei soluţii suprasaturate de C in Fe ,
structură denumită martensită. Transformarea va avea loc deoarece energia liberă a martensitei
este mai mică decât a austenitei. Dar deoarece martensita va avea energie liberă mai mare decât a
stării de echilibru - perlita, (v.fig. 6.8) aceasta va fi o fază metastabilă.
Cinetica transformării
La creşterea subrăcirii, viteza de transformare a austenitei este influienţată în sensuri
diferite de următorii factori :
- creşterea diferenţei între energiile libere,F, ale fazei anterioare (austenita) si fazei care
rezultă, măreşte viteza de transformare;
- reducerea coeficienţilor de difuzie ai fierului si carbonului, reduc viteza de
transformare.

Influenţa cumulată a acestor factori conduce

la o variaţie a vitezei de transformare de tipul
prezentat în figura 6.10. Se constată că viteza
maximă de transformare se atinge în cazul unei
subrăciri t ş A1 - tMC, unde tMC poartă numele de
temperatura maximului cinetic.
Volumul de fază transformată izoterm, în
cazul subrăcirii austenitei în intervalul (Ms , A1)
Fig. 6.11 are o variaţie de tipul celei prezentată în figura
Curba cineticii transformării izoterme a asutenitei 6.11, care poartă numele de curba cineticii
transformării izoterme a austenitei.
Locul geometric, în coordonate temperatură - timp, al punctelor de început si de sfârşit de
transformare izotermă a austenitei la subrăciri în intervalul (A 1 , Ms) poartă numele de diagrame
TTT -izoterme (timp -temperatură - transformare), trasarea lor făcându-se pornind de la familia
de curbe cinetice ale transformării izoterme pentru grade de subrăcire diferite. O astfel de trasare
a curbelor TTT pentru cazul oţelului eutectoid, care sintetizează noţiunile privind cinetica
transformării, este prezentată în figura 6.12.

Fig. 6.12
Trasarea curbeleor TTT - izoterme penrtu
oţelul eutectoid

Mecanismul transformării
Cumulând rezultatele obţinute, funcţie de gradul de subrăcire, transformarea austenitei
poate avea loc după următoarele mecanisme :
- transformarea după mecanismul cu difuzie, care poate avea loc izoterm la subrăcire în
intervalul de temperaturi (A1 , tMC) când au posibilităţi de difuzie atât carbonul cât si fierul,
rezultând structuri de tip perlitic, diferenţiate , funcţie de temperatura la care se obţin în perlită
(P), sorbită (S) si troostită (T).
- transformarea după mecanismul fără difuzie, care are loc la răcirea continuă în
intervalul de temperaturi (Ms , Mf) când nu mai au posibilităţi de difuzie nici fierul nici carbonul,
rezultând o soluţie solidă suprasaturată de C în Fe.
- transformarea după mecanismul intermediar, care are loc izoterm la subrăciri în
intervalul (tMC , Ms), când mai are posibilităţi de difuzie numai carbonul, rezultând o structură
denumit bainită (B), care poate fii bainită inferioară (Bi) sau bainită superioară (Bs)
Diagramele TTT - izoterme pot da aprecieri calitative si în cazul răcirii continue. Prin
suprapunerea curbele de răcire peste aceste diagrame (v. fig. 6.13) se pot trage următoarele
concluzii :
- structura perlitică se obţine la viteze mici de răcire (v1);
- transformările la răcire continuă pot decurge după mecanisme diferite (v2);
- transformarea austenitei numai după mecanismul fără difuzie are loc la răcirea continuă
cu viteză de răcire mai mare decât “viteza critică de călire”, vcr, definită ca fiind viteza de răcire
tangentă curbei de început a transformării.

Morfologia transformării
Transformarea după mecanismul cu dufuzie (transformarea perlitică)
Faza conducătoare a tansformării este cementita. Germenele de cementită se formează, de
obicei,la limita grăuntelui de austenită si mai puţin probabil în interiorul lui (în cazul germinării
eterogene, pe carburi nedizolvate sau în zone neomogene ale austenitei)
Formarea germenelui de cementită (v. fig.6.14 a) conduce la scăderea concentraţiei în
carbon din jurul lamelei de cementită, fiind astfel, posibilă transformarea polimorfă a fierului
(v.fig.6.14 b).
 Ferita rezultată nu poate reţine tot carbonul si, ca urrame acesta difuzează, concomitent
cu autodifuzia în sens invers a fierului; prin creşterea concentraţiei în carbon în zonele învecinate
lamelelor de ferită, se crează condiţiile formării unor noi lamele de cementită (v. fig.6.14 c)
Perlita va creşte, deci în lateral, prin mecanismul expus, dar si frontal prin difuzia
atomilor de fier si de carbon.
Dintr-un grăunte de austenită se pot forma mai mulţi grăunţi de perlită; ţinând seama,
însă de faptul că limitele de grăunte nu constitue bariere de netrecut în creşterea lor de către
coloniile de perlită, rezultă că transformarea are loc cu reducerea dimensiunii grăuntelui real
(v.fig.6.14 d). Este evident însă că, dimensiunea grăunţilor de perlită formaţi va fi dependentă de
dimensiunea grăunţilor de austenită care se transformă.
Morfologia, expusă a transformării justifică scăderea vitezei de germinare cu creşterea
dimensiunii grăunţilor de austenită. Pe de altă parte, o dată cu creşterea subrăcirii creşte viteza de
germinare dar scad posibilităţile de difuzie ale fierului si carbonului, scăzând distanţa dintre
lamele si dimensiunea grăunţilor formaţi. Funcţie de gradul de subrăcire la care are loc
transformarea, structurile rezultate vor prezenta caracteristicile prezentate în tabelul 6.1

Tabelul 6.1
Denumirea Temperatura Distanţa între lamele Duritatea
structurii transformării, OC m HB
Perlită 720 ... 650 0.5 ... 1.0 170 ... 230
Sorbită 650 ... 600 0.2 ... 0.4 230 ... 330
Troostită 600 ... 500  0.1 330 ... 400
Caracteristicile structurilor de tip perlitic (lamelare)

În concluzie, la transformarea austenitei subrăcite în intervalul (A1 , tMC), o dată cu

creşterea subrăcirii se obţin structuri cu granulaţie mai fină, cu grad de dispersie al fazelor mai
mare care prezintă caracteristici de plasticitate mai scăzute concomitent cu creşterea celor de
rezistenţă.