Scribd
Încărcați
113 vizualizări2 pagini

Flexibilitatea Conductelor

Documentul prezintă metode de evaluare a flexibilității conductelor și sistemelor de conducte, luând în considerare dilatarea termică, tensiunile admisibile și alți factori. Se recomandă verificarea flexibilității în cazul conductelor care transportă fluide calde sau reci, cu excepția cazurilor în care sistemul este similar unuia deja verificat sau îndeplinește anumite condiții empirice privind dimensiunile, punctele de fixare și tensiunile.

Încărcat de

andreinicusor1958-1
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
113 vizualizări2 pagini

Flexibilitatea Conductelor

Documentul prezintă metode de evaluare a flexibilității conductelor și sistemelor de conducte, luând în considerare dilatarea termică, tensiunile admisibile și alți factori. Se recomandă verificarea flexibilității în cazul conductelor care transportă fluide calde sau reci, cu excepția cazurilor în care sistemul este similar unuia deja verificat sau îndeplinește anumite condiții empirice privind dimensiunile, punctele de fixare și tensiunile.

Încărcat de

andreinicusor1958-1
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

FLEXIBILITATEA CONDUCTELOR

Flexibilitatea unei conducte sau a unui sistem de conducte, reprezintă capacitatea


conductei (sistemului de conducte), de a prelua prin deformare elastică modificările poziţiilor
iniţiale de montaj survenite în urma dilataţiilor termice cauzate de gradientul de temperatură între
temperatura de regim tr şi de montaj tm, fără depăşirea tensiunilor admisibile în orice punct al
conductei (racord utilaj, ramificaţie, punct fix etc.).
În [3] se recomandă ca în cazul conductelor sau a sistemelor de conducte care transportă
fluide calde sau reci, acestea să fie verificate la flexibilitate. Proiectantul poate decide ca unele
conducte să nu fie verificate, luându-se în considerare următoarele posibilităţi:
a) sistemul de conducte poate fi identic cu un sistem deja construit şi exploatat, care a
lucrat satisfăcător o perioadă de timp considerată suficientă;
b) sistemul de conducte poate fi apreciat ca satisfăcător prin comparaţie cu alt sistem
verificat din punct de vedere al flexibilităţii;
c) conducta are aceleaşi dimensiuni (diametrul exterior şi grosime nominală), are numai
două puncte de fixare, fără restricţii intermediare şi satisface următoarea condiţie
empirică dată de Codul american ASME B31-3, [4]:
De⋅Y σA
≤208
( L−l )2 E 20
în care:
De – este diametrul exterior, mm;
Y – dilatarea totală care trebuie preluată de sistem, mm;
L – lungimea desfăşurată a conductei între cele două puncte fixe, m;
l – distanţa în linie dreaptă între cele două puncte fixe, m;
A – intervalul tensiunilor admisibile, MPa;
E20 – modulul de elasticitate longitudinal al materialului la +200C.
Dilatarea totală care trebuie preluată de sitem, se calculează cu relaţia:

Y = √ Δx 2 +Δy 2 +Δz2 , mm în care:


x, y, z – sunt dilatările elementelor după direcţiile axelor x, y, z.
Intervalul tensiunilor admisibile, A, se defineşte ca intervalul tensiunilor provenite din
dilataţiile termice împiedicate, calculat [3], cu relaţia:
σ A =f ⋅(1 , 25 σ 20 t
a +0 , 25 σ a ) (6.11)
în care:
20
σa - tensiunea admisibilă a materialului la temperatura ambiantă de +200C, MPa;
t
σ a - tensiunea admisibilă a materialului la temperatura de calcul, MPa;
f – factor de calcul ce se determină [3] în funcţie de numărul de cicluri complete, N, cu
relaţia:
−0,2
f =6( N ) ≤1,0
În cazul în care suma tensiunilor după direcţia longitudinală rezultate din presiune şi
greutate, calculate pe grosimea maximă, este mai mică decât tensiunea admisibilă la temperatura
de calcul, intervalul admisibil de tensiuni, A, se calculează, [3], cu relaţia:
σ A =f ⋅ 1 , 25 ( σ 20
[ t T
a +σ a ) −σ x ] (6.13)
în care:
T
σ x - este tensiunea totală după direcţia longitudinală, rezultată din presiunea interioară
σ xp şi greutate
σ xg , calculată pe grosimea minimă a condcutei conform relaţiei:
σ Tx =σ xp +σ xg , MPa

S-ar putea să vă placă și