Concepția Asistată de Calculator a Echipamentelor Electrice

Capitolul 2. Analiza termică a contactorului electromagnetic

Câmpul de temperatură al unui conductor drept cu efect de capăt
2.3. Câmpul de temperatură al unui conductor drept cu efect de capăt.
Noțiuni teoretice
La conductoarele care conțin o secțiune diminuată, cum sunt contactele electrice sau siguranțele
fuzibile, puterea specifică p1=ρJ2 este mai mare în zona cu secțiune diminuată decât în restul conductorului,
iar ca urmare, un flux termic este transmis din zona îngustată (stricționată) către restul conductorului. [2.12]
Se consideră un conductor drept, de secțiune (arie transversală) A, a cărui lungime periferică este lp.
Conductorul este realizat dintr-un material care are rezistivitatea electrică ρ. Într-o anumită porțiune a
conductorului, aria transversală a acestuia este micșorată. Curentul electric este forțat să circule prin zona
îngustată, lucru ce duce la mărirea densității de curent J și implicit la mărirea densității de putere disipată
prin efect Joule-Lenz din acea porțiune. Acest lucru duce la o încălzire suplimentară a zonei îngustate și ca
urmare apare un flux termic din această zonă spre restul conductorului.

Fig. 1. Conductor drept cu zonă stricționată (2D)

Fig. 2. Conductor drept cu zonă stricționată (3D)

Pentru a determina variația temperaturii de-a lungul conductorului, se scrie bilanțul energetic al
unui element de conductor de lungime dx.
Energia dezvoltată prin efect Joule-Lenz intr-un element al conductorului împreună cu energia
primită prin transfer termic din zona îngustată reprezintă suma algebrică dintre energia acumulată de
conductor in elementul respectiv și energia transferată mediului exterior.
WJoule−Lenz + Wprimită−transfer termic = Wacumulată + Wtransferată mediului ambiant (1) [2.13]

Energia dezvoltată prin efect Joule-Lenz, precum și energia acumulată de conductor și cea
transferată mediului exterior au aceleași expresii ca în bilanțul energetic scris la regimul termic al
conductorului drept cu secțiune constantă:
 Energia dezvoltata prin efect Joule-Lenz: w0 = p1 A dxdt (2)
dΘ
 Energia acumulata de conductor: w1 = c1 Adxdt (3)
dt
 Energia transferata mediului exterior: w2 = αlp θdxdt (4)
 În ceea ce privește al patrulea termen al bilanțului energetic, respectiv energia primită prin transfer
termic din zona îngustată, aceasta se exprimă cu ajutorul relației :
𝑤3 = λ · Δθ · A · dxdt (5)
Unde λ este conductivitatea termică [W/m grd], A este aria transverală [m2], dx este elementul de
lungime [m], dt este elementul de timp [s], iar Δθ este operatorul matematic numit laplacian, care are
expresia urmatoare:
∂2 Θ ∂2 Θ ∂2 Θ
ΔΘ = 2 + 2 + 2 (6)
∂x ∂y ∂z

Considerând fluxul termic numai de-a lungul conductorului, rezultă că acesta depinde numai de o
singură coordonată spațială (respectiv, de-a lungul axei x). În acest caz, laplacianul se simplifică și devine:
∂2 Θ
ΔΘ = (7)
∂x 2
Considerând toți cei 4 termeni, bilanțul energetic se poate scrie:
dΘ
p1 A dxdt + λΔθA dxdt = c1 A dxdt + αlp θ dxdt (8)
dt
Considerând regimul permanent de încălzire al conductorului (∂θ/∂t = 0) și expresia laplacianului
∂2 θ
(Δθ = ) bilanțul devine:
∂x2

∂2 θ
p1 Adxdt + λ Adxdt = αlp θ dxdt (9)
∂x 2
Considerând expresia densității volumice de putere disipată prin efect Joule-Lenz p1 = ρJ 2 și
rezistivitatea o mărime dependentă de temperatură, respectiv ρ(Θ) = ρp (1 + αR θ), bilanțul energetic
devine:
∂2 θ
ρp (1 + αR θ)J 2 A dxdt + λ A dxdt = αlp θ dxdt (10)
∂x 2
Prin desfacerea parantezei din primul termen, se obține:

2 2
∂2 θ
ρp J A dxdt + ρp αR θJ A dxdt + λ 2 A dxdt = αlp θ dxdt (11)
∂x
Prin simplificarea cu elementul de timp și cel de lungime, se obține:
∂2 θ
ρp J 2 A + ρp αR θJ 2 A + λA = αlp θ (12)
∂x 2
În vederea obținerii unui coeficient unitar pentru termenul ce conține derivata funcție de coordonata
spațială x, rezultă următoarea formă a ecuației diferențiale:

∂2 θ αlp θ ρp αR θJ 2 A ρp J 2 A
− ( − ) + =0 (13)
∂x 2 λA λA λA
Prin simplificarea fracțiilor, se ajunge la următoarea formă a ecuației diferențiale:
 ∂2 θ αlp − ρp αR J 2 A ρp J 2
− ( ) θ + =0 (14) [2.15]
∂x 2 λA λ

Ecuația se mai poate scrie și în modul următor:

∂2 θ 2
ρp J 2
−β θ+ =0 (15)
∂x 2 λ
unde β [m−1 ] indică viteza de variație a temperaturii de-a lungul căii de curent, și are următoarea
expresie:

αlp −αR ρp J 2 A
β= √ [m−1 ] (16) [2.16]
λA

Considerând regimul permanent, într-un punct foarte depărtat de zona de stricțiune (respectiv,
atunci când x tinde către ∞) conductorul are supratemperatura:
θ0max ρp J 2 A
θ = θmax = (17)[2.17], iar θ0max = (18)[2.18]
1 − αR θ0max αlp

Supratemperatura punctului de contact față de mediul ambiant se consideră a fi o valoare θ∗ .

Soluția generală a ecuației diferențiale este:

θ(x) = c1 eβx + c2 e−βx + θmax (19)

Coroborând cu condițiile la limită, rezultă următoarea formă a soluției ecuației diferențiale:

θ(x) = (θ∗ − θmax ) ⋅ e−βx + θmax (20) [2.19]

unde θ∗ este supratemperatura punctului de contact față de mediul ambiant.

 Temperatura conductorului ține cont inclusiv de temperatura mediului ambiant, așa cum se poate
observa în următoarea formulă:

T(x) = (θ∗ − θmax ) ⋅ e−βx + θmax + θma (21)

2.4. Alegerea supratemperaturii din punctul de contact

Temperatura din punctul de contact este o mărime ce depinde de anumiți parametri, precum forța de
presiune în contact, rezistivitatea materialului din care este confecționat contactul, precum și duritatea
acestuia, numărul de micropuncte în care se realizează contactul electric, etc. Alegerea unei
supratemperaturi în punctul de contact față de mediul ambiant sau față de un punct depărtat de pe
conductor presupune calculul ulterior al forței de presiune în contact.
Presupunem că temperatura în punctul de contact este cu 150 K mai mare față de cea a mediului
ambiant. Temperatura conductorului în regim stabilizat, într-un punct depărtat de zona de stricțiune este cu
θmax mai mare față de cea a mediului ambiant. Rezultă faptul că temperatura în punctul de contact este mai
mare cu (150 - θmax ) K față de un punct depărtat de pe conductor.
Din calculele realizate anterior, θmax = 36.7 °C/K, ceea ce rezultă că diferența de temperatură
dintre punctul de contact și un punct depărtat de acesta este 150 K − 36.7 K = 113.3 K.
Considerând temperatura mediului ambiant 20°C, respectiv 293.15 K, rezultă că temperatura
conductorului în regim stabilizat, departe de zona de stricțiune este 𝑇0 = 56.7°C, respectiv T0 = 329.85 K.
Știind că temperatura mediului ambiant este 20°C, respectiv 293.15 K, rezultă că temperatura
conductorului în punctul de contact este 𝑇 ∗ = 170°C, respectiv T ∗ = 443.15 K.

Calculul exponentului 𝛃
Se consideră următoarele valori:
 transmisivitatea globală prin convecție și radiație: α = 10 W/m2 grd;
 coeficientul de variație al rezistivității cuprului cu temperatura: αR = 4 ⋅ 10−3 grd−1 ;
 rezistivitatea la preîncălzire a cuprului: ρp = 1.73 ⋅ 10−8 Ωm;
 densitatea de curent: J = 2.5 ⋅ 106 A/m2;
 conductivitatea termică a cuprului λCu = 375 W/m ⋅ K;
 lungimea periferică a conductorului: lp = 85.2 ⋅ 10−3 m (calculată in capitolul anterior);
 secțiunea conductorului (aria transversală a acestuia): 𝐴 = 252 ⋅ 10−6 m2

Calculul coeficientului se poate realiza utilizând relația următoare:

αlp −αR ρp J 2 A
β=√ (22)
λA

10 ⋅ 85.2 ⋅ 10−3 − 4 ⋅ 10−3 ⋅ 1.73 ⋅ 10−8 ⋅ 2.52 ⋅ 1012 ⋅ 252 ⋅ 10−6

→β= √ → β = 2.804 m−1 (23)
375 ⋅ 252 ⋅ 10 −6

Bibliografie

 [2.12], [2.14], [2.15], [2.16], [2.17], [2.18], [2.19] Gh. Hortopan, „Aparate Electrice”, Ediția a treia,
Editura Didactică și Pedagogică, București, pag. 104-110, 1980.
 [2.13] Gh. Hortopan, „Aparate Electrice”, Ediția a treia, Editura Didactică și Pedagogică, București,
pag. 91-98, 1980.