Lucrarea 4

Studiul descărcărilor corona în aer

1. Scopul lucrării
Lucrarea are drept scop studiul descărcărilor corona în aer
produse cu ajutorul unor electrozi metalici cu rază de curbură redusă.
În cadrul lucrării se pune în evidenţă producerea efectului corona şi
ionizarea aerului aflat în vecinătatea electrodului cu rază de curbură
mică. De asemenea, se determină caracteristica curent-tensiune
corespunzătoare descărcării corona pentru mai multe configuraţii
geometrice ale electrozilor.

2. Chestiuni de studiat
2.1. Studiul descărcărilor corona în curent continuu în aer, în
cazul sistemului de electrozi ac – plan.
2.2. Studiul descărcărilor corona în curent continuu în aer, în
cazul sistemului de electrozi fir-cilindru.
2.3. Determinarea valorii tensiunii de amorsare a descărcării.
2.4. Determinarea caracteristicii curent-tensiune.

3. Noţiuni de bază
În mod natural, gazele conţin purtători de sarcină rezultaţi în
urma ionizării moleculelor neutre ca urmare a ciocnirilor, radiaţiilor
cosmice, radiaţiilor radioactive etc. Prin ionizarea moleculelor de gaz
rezultă perechi electroni-ioni, cu alte cuvinte, două specii de purtători
de sarcină: electronii care sunt caracterizaţi printr-o mobilitate ridicată
şi ionii, particule mai grele, a căror mobilitate este mai redusă. O parte
dintre electronii liberi prezenţi în gaze pot să provină şi de la electrozii
metalici în urma unor fenomene de injecţie de sarcină. Un alt proces
care poate avea loc în gaze este şi asocierea dintre moleculele de gaz
şi electronii liberi, ceea ce conduce la formarea ionilor negativi.
42 Sisteme de izolaţie. Lucrări de laborator şi aplicaţii numerice

Fig. I.15. Variaţia intensităţii curentului electric ce străbate un gaz în

funcţie de tensiunea aplicată electrozilor.
Concentraţia ionilor în gaze nu poate însă să crească nelimitat
deoarece o parte dintre ionii pozitivi se recombină cu ionii negativi,
fenomen cunoscut sub numele de recombinare.
Totalitatea purtătorilor de sarcină prezenţi într-un gaz, indiferent
de natura şi originea lor creează aşa numita sarcină spaţială, care
intervine atât în fenomenul de conducţie, cât şi în cel de străpungere a
gazelor.
Studiul fenomenului de conducţie electrică în gaze necesită
tratarea a trei cazuri distincte: cazul câmpurilor electrice slabe, cazul
câmpurilor electrice intense şi cazul câmpurilor electrice foarte intense
[14]. Dacă se consideră un gaz aflat într-un tub de sticlă în care sunt
plasaţi doi electrozi, în funcţie de diferenţa de potenţial aplicată
electrozilor poate fi trasată caracteristica de dependenţă dintre curentul
ce străbate gazul şi diferenţa de potenţial dintre electrozi (fig. I.15).
În câmpuri electrice slabe, forţele de natură electrică care se
exercită asupra ionilor aflaţi în gaze sunt slabe. De aceea, energia
cinetică a acestora este redusă şi ciocnirile dintre particule sunt
rare astfel încât, sursa principală a purtătorilor de sarcină este
asigurată de agenţii de ionizare externi. De exemplu, viteza ionilor în
aerul liber, în cazul aplicării unui câmp electric cu intensitatea de 1
V/cm nu depăşeşte 1 – 2 cm/s. Cu alte cuvinte, curentul electric ce
 43
străbate un gaz aflat într-un câmp electric slab este datorat în
exclusivitate agenţilor de ionizare externi; încetarea acţiunii acestora
conduce la dispariţia curentului electric. În aceste condiţii, se spune că
are loc o descărcare neautonomă (sau întreţinută). Câmpul electric
determină numai deplasarea de la un electrod la celălalt a purtătorilor
de sarcină dar nu contribuie la apariţia unor noi purtători de sarcină.
Experimental se constată că în cazul câmpurilor electrice slabe,
intensitatea curentului electric variază liniar cu valoarea tensiunii
aplicate electrozilor, adică conducţia electrică în gaze satisface legea
lui Ohm (porţiunea a din caracteristica I(U) – fig. I.15).
În cazul câmpurilor electrice intense, numărul de electroni
antrenaţi de curentul electric ce străbate gazul între cei doi electrozi
este mare. Fenomenul de recombinare este neglijabil şi curentul de
conducţie corespunde convecţiei ionilor care sunt neutralizaţi la
electrozi în unitatea de timp şi de volum. Densitatea curentului electric
ce străbate gazul nu depinde de valoarea tensiunii aplicate electrozilor.
Cu alte cuvinte, în acest caz, curentul atinge o valoare de saturaţie care
corespunde porţiunii b a diagramei prezentate în figura I.15.

Fig. I.16. Reprezentarea schematică a mecanismului de producere a

descărcării corona negative.
44 Sisteme de izolaţie. Lucrări de laborator şi aplicaţii numerice

În cazul unor câmpuri electrice foarte intense, energiile cinetice

ale electronilor şi ionilor sunt importante şi, prin ciocniri, pot ioniza
moleculele neutre de gaz. În acest fel, câmpul electric contribuie
substanţial la crearea de noi purtători de sarcină; numărul ionilor
rezultaţi prin ciocniri este substanţial mai mare decât acela al ionilor
creaţi de agenţii de ionizare exteriori. Fenomenul de conducţie este
întreţinut în gaz chiar de câmpul electric şi, prin urmare, este
independent de prezenţa sau absenţa surselor de ionizare externe. Se
spune că se produce o descărcare neîntreţinută sau autonomă. În gaz
se produc avalanşe de purtători de sarcină care conduc la o creştere
rapidă a intensităţii curentului electric (porţiunea c - fig. I.15).
În anumite situaţii, în gaze se produc descărcări corona, care sunt
descărcări autonome luminiscente, care apar în cazul câmpurilor
electrice puternic neuniforme care iau naştere în vecinătatea
electrozilor cu rază de curbură mică (de ordinul m) [14]. În funcţie
de potenţialul electric aplicat electrodului cu rază de curbură mică (de
exemplu un ac metalic), descărcarea corona poate fi negativă sau
pozitivă. Mecanismul descărcării corona negative are la bază
fenomenul de injecţie de sarcină (de electroni) la suprafaţa
electrodului cu rază de curbură mică. Amorsarea descărcării are loc
atunci când intensitatea câmpului electric la suprafaţa electrodului
metalic cu raza de curbură mică atinge o valoare minimă numită câmp
electric de amorsare Ea care depinde de raza electrodului, natura
suprafeţei acestuia şi presiunea şi temperatura gazului (aerului).
Acestei valori a intensităţii câmpului electric îi corespunde potenţialul
de amorsare Va . Deoarece în majoritatea cazurilor descărcările corona
au loc între un electrod aflat la un potenţial înalt şi o suprafaţă
metalică conectată la masă ( V = 0 ), se utilizează mărimea numită
tensiune de amorsare (sau tensiune de prag) a descărcării U a .

În cazul sistemului de electrozi ac – placă, valoarea intensităţii

câmpului electric la care se produce amorsarea descărcării corona
poate fi calculată cu ajutorul relaţiei semiempirice [15]:
 45

 0,308 
Eaa − p = 31  1 + , (I.24)
 0,5  rac 
 
în care Eaa − p este măsurat în kV/cm şi rac reprezintă raza acului
măsurată în centimetri. Pe baza relaţiei (I.24) se obţine expresia
tensiunii de amorsare U aa − p este:

d  2d 
U aa − p =  Eaa − p  ln 1 +  , (I.25)
2  rac 
în care d reprezintă distanţa ac – placă.
În cazul sistemului de electrozi fir-cilindru, valoarea intensităţii
câmpului electric la care se produce amorsarea descărcării se poate
calcula cu relaţia lui Peek [15]:
 0,308 
Ea f −c = 31 1 +  , (I.26)
 rf 
 
în care r f este raza firului măsurată în centimetri. Valoarea tensiunii
electrice la care se produce amorsarea descărcării se obţine din (I.26):
R
U a f − c = Rc  Ea f − c  ln c , (I.27)
rf
unde Rc reprezintă raza cilindrului măsurată în centimetri.
În general, se consideră că descărcarea corona produsă la
suprafaţa unui electrod metalic cu rază de curbură mică (de exemplu,
în sistemul de electrozi ac - placă), este caracterizată de existenţa a
două zone (fig. I.16). Prima zonă este situată în imediata vecinătate a
electrodului cu rază de curbură mică şi este numită zonă de ionizare
(în care electronii injectaţi la suprafaţa electrodului metalic ionizează
moleculele neutre de gaz). A doua zonă este numită zonă de drift şi
este caracterizată prin faptul că ionii proveniţi din zona de ionizare se
deplasează în lungul liniilor de câmp dând naştere unui curent electric
(ionic).
46 Sisteme de izolaţie. Lucrări de laborator şi aplicaţii numerice

Fig. I.17. Instalaţia experimentală pentru ridicarea caracteristicii

curent - tensiune: 1 – electrod ac, 2 – electrometru, 3 – sursă de înaltă
tensiune continuă, 4 – placă metalică conectată la pământ.

Descărcările corona rezultate în cazul aplicării unei tensiuni

continue de polaritate negativă sunt sub formă de impulsuri. Frecvenţa
acestor impulsuri (numite impulsuri Trichel) depinde de raza
electrodului şi valoarea tensiunii aplicate. Creşterea valorii tensiunii
conduce la creşterea frecvenţei acestor impulsuri. Pentru valori mari
ale tensiunii, descărcarea corona are un caracter continuu.

4. Modul de lucru
Pentru realizarea măsurătorilor se utilizează două sisteme de
electrozi ac – plan şi fir – cilindru, o sursă de tensiune continuă
reglabilă 0 – 40 kV cu kilovoltmetru şi miliampermetru încorporate,
un electrometru Keithley şi, în cazul configuraţiei ac – placă, un
sistem mecanic de poziţionare a electrozilor (fig. I.17).
4.1. Studiul descărcărilor corona în curent continuu în cazul
sistemului de electrozi ac-placă.
Se fixează distanţa d dintre vârful acului şi placa metalică
conectată la masă (fig. I.17). Înainte de efectuarea măsurătorilor se
deconectează electrometrul Keithley (2 – fig. I.17) din circuit şi
electrodul de masă se conectează direct la pământ trecând comutatorul
K pe poziţia a . Se creşte treptat tensiunea dintre electrozi până la
apariţia fenomenului de străpungere şi se notează valoarea acesteia. Se
 47
reconectează picoampermetrul (2) în circuit, trecând comutatorul K pe
poziţia b .
Pentru determinarea valorii tensiunii de amorsare, se creşte uşor
tensiunea până la apariţia unui curent electric detectabil în circuit (se
verifică indicaţia picoampermetrului). Se notează valoarea tensiunii de
amorsare în cazul fiecărei distanţe ac-plan.
Pentru trasarea caracteristicii I(U) se creşte tensiunea şi, pentru
fiecare valoare a acesteia, se notează intensitatea curentului
corespunzător descărcării. Valoarea maximă a tensiunii nu trebuie să
depăşească 85% din valoarea tensiunii de străpungere U str
determinată pentru fiecare distanţă dintre electrozi. Valorile obţinute,
pentru fiecare distanţă d se trec în tabelul I.10. Se va trasa curba I =
f(U) pentru cele trei valori ale distanţei ac-placă, respectiv 30, 40 şi 50
mm. Valorile tensiunii de amorsare U aa − p calculate cu ajutorul

relaţiei (I.25) se vor compara cu cele determinate experimental U a e .

5.2. Studiul descărcărilor corona în curent continuu în cazul

sistemului de electrozi fir-cilindru.
Pentru efectuarea măsurătorilor se utilizează instalaţia
experimentală din figura I.18. Firul de wolfram are raza r f = 0,25 mm
şi este fixat în interiorul cilindrului metalic a cărui rază interioară este
Rc = 36 mm.

Tabelul I.10. Tabel de date şi rezultate corespunzătoare

descărcărilor corona în sistemul de electrozi ac-placă.

Distanţa între Tensiune de U aa− p U ae U I

electrozi străpungere [kV] [mA]
[kV] [kV]
d [mm] U str [kV]
48 Sisteme de izolaţie. Lucrări de laborator şi aplicaţii numerice

Fig. I.18. Instalaţia experimentală pentru ridicarea caracteristicii

curent tensiune: 1 – fir de wolfram, 2 – electrometru, 3 – sursă de
înaltă tensiune continuă, 4 – cilindru metalic conectat la pământ.

Tabelul I.11. Tabel de date şi rezultate corespunzătoare

descărcărilor corona în sistemul de electrozi fir-cilindru.
Tensiune de U aa− p U ae U I
străpungere [kV] [mA]
[kV] [kV]
U str [kV]

Înainte de efectuarea măsurătorilor se deconectează electrometrul

Keithley (2 – fig. I.18) din circuit şi cilindrul metalic se conectează
direct la pământ, selectând comutatorul K pe poziţia a . Se creşte
treptat tensiunea aplicată firului până la apariţia fenomenului de
străpungere şi se notează valoarea acesteia. Se repetă operaţia de trei –
patru ori şi se reţin valorile tensiunii de străpungere. Se reconectează
picoampermetrul (2) în circuit, trecând comutatorul K pe poziţia b .
Pentru trasarea caracteristicii I(U) se creşte treptat tensiunea şi
pentru fiecare valoare a acesteia, superioară tensiunii de amorsare, se
notează intensitatea curentului corespunzător descărcării. Valoarea
maximă a tensiunii aplicate firului nu trebuie să depăşească 85% din
 49
valoarea tensiunii de străpungere U str determinată pentru fiecare
distanţă dintre electrozi. Valorile obţinute se trec în tabelul I.11 şi se
trasează curba I = f(U). Valoarea tensiunii de amorsare U aa − p ,

calculată cu ajutorul relaţiei (I.27), se va compara cu cea determinată

experimental U a e .

5. Întrebări
5.1. În cazul sistemului de electrozi ac – placă, valoarea tensiunii
de străpungere U str este influenţată de distanţa dintre electrozi d ?
Argumentaţi răspunsul.
5.2. Explicaţi de ce valorile tensiunii de străpungere U str
obţinute în cazul sistemului de electrozi fir-cilindru diferă de la o
încercare la alta. Fenomenul de străpungere se produce de fiecare dată
în acelaşi loc?
5.3. Caracteristica curent-tensiune este influențată de umiditatea
relativă și temperatura aerului? Argumentaţi răspunsul.