Prof.

Laurentiu Dumitran

Curs 8

4.5. Conducția electrică a izolatoarelor

Prin natura fenomenelor care au loc, conducția electrică în
izolatoare prezintă un grad de complexitate ridicat. În funcţie de
structura fizico-chimică a izolatorului, purtătorii de sarcină care
participă la conducţie sunt electronii, ionii şi molionii. Ca şi în cazul
conductoarelor şi semiconductoarelor, studiul conducţiei electrice
implică analiza originii şi tipului purtătorilor de sarcină şi a
mecanismelor de deplasare a acestora.
În cadrul analizei conducției electrice a izolatoarelor se vor
ignora aspectele legate de fenomenele care apar la contactul
conductor-izolator (inevitabil în aplicațiile practice). Fenomenul cel
mai important ce apare în anumite condiţii la interfața metal-izolator şi
care influenţează conducţia electrică este injecţia de sarcină (trecerea
electronilor din metal (unde ocupă niveluri de energie din vecinătatea
lui wF) în izolator (pe niveluri situate în banda de conducţie).
În general, studiul conducţiei electrice în izolatoare se face pe
grupe de materiale, în funcţie de starea de agregare şi de structura
acestora. În cazul gazelor şi lichidelor, mecanismele de conducţie şi
factorii de influenţă a acestora sunt bine cunoscute. În izolatoarele
solide conducţia electrică este mult mai complexă şi modelele
existente sunt constituite pe grupe de materiale.

4.5.1. Conducţia electrică a gazelor

Gazele conţin purtători de sarcină rezultaţi în urma ionizării
moleculelor neutre ca urmare a ciocnirilor, radiaţiilor cosmice etc.
Prin ionizarea moleculelor unui gaz rezultă perechi electroni-ioni, cu
alte cuvinte, două specii de purtători de sarcină: electronii care sunt
caracterizaţi printr-o mobilitate ridicată şi ionii, particule mai grele, a
căror mobilitate este mai redusă. O parte dintre electronii liberi
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

167
prezenţi în gaze pot să provină şi de la electrozii metalici în urma unor
fenomene de injecţie de sarcină. Un alt proces care poate avea loc în
gaze este şi fixarea electronilor liberi pe moleculele de gaz, ceea ce
conduce la formarea ionilor negativi. Moleculele care „absorb” uşor
electroni sunt cele ale halogenilor (clor, fluor). Gazele care conţin
asemenea molecule prezintă afinitate mare pentru electroni, motiv
pentru care se mai numesc şi gaze electronegative.
Concentraţia ionilor în gaze nu poate însă să crească nelimitat
deoarece o parte dintre ionii pozitivi se recombină cu ioni negativi sau
cu electroni liberi, fenomen cunoscut sub numele de recombinare. În
condiţii date şi în absenţa unor câmpuri de forţe exterioare intense,
fenomenul de ionizare şi cel de recombinare sunt în echilibru, ceea ce
înseamnă că se atinge o valoare de echilibru a densităţii de ioni
(dependentă de parametrii de stare ai gazului). Totalitatea purtătorilor
de sarcină prezenţi într-un gaz, indiferent de natura şi originea lor
creează aşa numita sarcină spaţială.
Fenomenul de conducţie electrică în gaze este influenţat sensibil
de intensitatea câmpului electric aplicat. De aceea, studiul conductiei
electrice se efectuează în următoarele cazuri: câmpuri electrice slabe,
câmpuri electrice intense şi câmpuri electrice foarte intense.
Dacă se consideră un gaz aflat într-un tub de sticlă în care sunt
plasaţi doi electrozi, în funcţie de diferenţa de potenţial aplicată
electrozilor poate fi trasată caracteristica de dependenţă dintre curentul
ce străbate gazul şi diferenţa de potenţial dintre electrozi (fig. 4.24).
În câmpuri electrice slabe (porţiunea 1 din figura 4.24) forţele de
natură electrică care se exercită asupra ionilor aflaţi în gaze sunt slabe.
În consecinţă, energia cinetică a acestora este redusă şi ciocnirile
dintre particule sunt rare astfel încât, sursa principală a purtătorilor de
sarcină este asigurată de agenţii de ionizare externi. Cu alte cuvinte,
curentul electric ce străbate un gaz aflat într-un câmp electric slab este
datorat, în exclusivitate, agenţilor de ionizare externi, iar încetarea

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

168 MATERIALE ELECTROTEHNICE

acţiunii acestora conduce la dispariţia curentului electric. În aceste
condiţii, se spune că are loc o descărcare neautonomă (sau întreţinută
de agenţii de ionizare externi).

Fig. 4.24. Variaţia intensităţii curentului electric ce străbate un gaz în

funcţie de intensitatea câmpului electric aplicat.

Câmpul electric determină numai deplasarea de la un electrod la

celălalt a purtătorilor de sarcină, dar nu contribuie la apariţia unor noi
purtători de sarcină. În acest caz intensitatea curentului electric variază
liniar cu intensitatea câmpului electric, adică conducţia electrică în
gaze satisface legea lui Ohm (se spune că are loc o conducţie ohmică).
Acest lucru poate fi explicat pornind de la observaţia că, în câmpurile
electrice slabe, numărul ionilor care constituie curentul electric este
foarte mic, iar numerele ionilor pozitivi N ' respectiv, negativi N ' ,
care dispar în unitatea de timp şi de volum prin recombinare sunt
proporţionale cu concentraţiile numerice N  şi N  ale ionilor pozitivi
şi, respectiv, negativi:
N '  N '  C  N   N   CN 2 , (4.121)
în care C este o constantă de proporţionalitate şi N   N   N
deoarece, din punct de vedere macroscopic, gazul este neutru.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

169
În regim staţionar, numărul purtătorilor de sarcină din unitatea de
volum N '' şi N '' , generaţi într-o secundă prin ionizarea moleculelor
de gaz este egal cu numărul purtătorilor de sarcină care se recombină
sau sunt antrenaţi către electrozi în unitatea de timp, ceea ce înseamnă
că N '  N '' , respectiv N '  N '' . Deoarece N ''  N ''  N '' şi
ţinând cont de relaţia (4.121), din expresia generală a conductivităţii
  NqM rezultă expresia conductivităţii electrice a gazului:
12
 N '' 
  qi M  M   , (4.122)
 C 
în care M şi M reprezintă mobilităţile ionilor pozitivi şi, respectiv,
negativi, iar qi ( qi  q  q ) - sarcina electrică a unui ion. Din legea
conducţiei electrice şi (4.122), se obţine densitatea curentului electric
de conducţie:
12
   N ''  
J  σE  qi M  M   E . (4.123)
 C 
Ţinănd cont că, în cazul câmpurilor slabe valorile mobilităţilor şi
numărul ionilor produşi prin ionizări în unitatea de timp nu sunt
influenţate semnificativ de intensitatea câmpului electric, rezultă că

densitatea de curent variază liniar cu E , ceea ce înseamnă că legea lui
Ohm este satisfăcută.
În cazul câmpurilor electrice intense (porţiunea 2 – fig. 4.24),
electronii ce străbat gazul între cei doi electrozi sunt mai numeroşi. De
aceea, fenomenul de recombinare poate fi neglijat şi curentul de

conducţie, a cărei densitate este J , corespunde convecţiei celor N ' şi
N ' ioni care sunt captaţi de electrozi în unitatea de timp şi de volum:
  
J  δN '  δN ' t  qi  vEi  2δN 't  qi vEi , (4.124)

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

170 MATERIALE ELECTROTEHNICE


în care vEi este viteza de drift a ionilor al cărui modul este numeric

egal cu distanţa dintre cei doi electrozi d. Cum vEi  d / t şi t  1 s,
modulul densităţii curentului de conducţie este:
J  2δN 'qi d . (4.125)
Aşadar, în cazul câmpurilor electrice intense, densitatea curentului
electric de conducţie ce străbate gazul nu depinde de valoarea
tensiunii aplicate electrozilor. Cu alte cuvinte, în acest caz, curentul
atinge o valoare de saturaţie care corespunde porţiunii 2 din diagrama
prezentată în figura 4.24.
În cazul unor câmpuri electrice foarte intense, energiile cinetice
ale electronilor şi ionilor sunt importante şi, prin ciocniri, pot ioniza
moleculele neutre de gaz. În acest fel, câmpul electric contribuie
substanţial la crearea de noi purtători de sarcină, astfel că numărul
ionilor rezultaţi prin ciocniri este substanţial mai mare decât acela al
ionilor creaţi de agenţii de ionizare exteriori. În această situaţie,
fenomenul de conducţie este întreţinut în gaz chiar de câmpul electric
şi este independent de sursele de ionizare externe. Se spune că, în
acest caz, se produce o descărcare neîntreţinută sau autonomă.
Descărcările autonome produc avalanşe de purtători de sarcină care
conduc la o creştere rapidă a intensităţii curentului electric (porţiunea
3 a caracteristicii din figura 4.24).

4.5.2. Conducţia electrică a lichidelor izolante

Purtătorii de sarcină care participă la conducţia electrică în
lichide sunt ionii proprii şi/sau cei de impurităţi rezultaţi în urma
disocierii moleculelor. Experimental, se constată că valoarea
conductivităţii electrice a unui lichid impur este întotdeauna mai mare
decât valoarea conductivităţii aceluiaşi lichid purificat. Rezultă, deci,
că impurităţile prezente într-un lichid influenţează considerabil
fenomenul de conducţie electrică.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

171
Procesul de disociere a moleculelor de impurităţi depinde de
structura fizico-chimică şi de proprietăţile lichidului şi este
caracterizat cu ajutrorul unei constante de disociere kd. În cazul unui
compus A+B-, care se dizolvă într-un lichid în urma unei reacţii de
tipul A+B-  A+ + B-, constanta de disociere se defineşte astfel:
A  B 
kd  , (4.126)
A B 
în care A+ şi B- reprezintă concentraţiile ionilor pozitivi,
respectiv negativi, rezultaţi în urma procesului de disociere şi
A B  este concentraţia produsului nedisociat. Valoarea constantei kd
este influenţată de temperatură, permitivitatea lichidului şi de
intensitatea câmpului electric aplicat.
La fel ca în cazul gazelor, şi pentru lichide poate fi trasată o
caracteristică I(E) care, pentru un lichid purificat, are o formă
asemănătoare cu aceea prezentată în figura 4.24. Prima parte a
caracteristicii (1) corespunde câmpurilor electrice slabe (E < 2 - 3
kV/mm). Pentru aceste valori ale câmpului electric, purtătorii de
sarcină sunt ionii pozitivi şi negativi proveniţi în urma disocierii
impurităţilor (care nu au fost înlăturate în urma procesului de
purificare). Intensitatea curentului de conducţie care străbate lichidul
creşte aproximativ liniar cu E (conducţie ohmică).
În cazul câmpurilor electrice medii (cuprinse între 3 şi 5
kV/mm), dependenţa I(E) are forma porţiunii (2) a caracteristicii din
figura 4.24. Panta caracteristicii este mai redusă pentru că, în cazul
câmpurilor electrice medii, concentraţia purtătorilor de sarcină (şi,
deci, conductivitatea lichidelor) este limitată de vitezele caracteristice
ale reacţiilor de disociere. Sub acţiunea câmpului electric, ionii
preexistenţi în lichid (proveniţi în cea mai mare parte din impurităţi)
se deplasează către electrozi, în timp ce alţi ioni apar prin disocierea

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

172 MATERIALE ELECTROTEHNICE

moleculelor de lichid. Astfel, pentru câmpuri de câţiva kV/mm se
produce un fel de „purificare electrică” a lichidului.
Pentru câmpuri electrice intense, se înregistrează o creştere
foarte rapidă (cvasiexponenţială) a curentului asemănătoare cu regiune
(3) din figura 4.23. Acest lucru se explică prin faptul că, pentru valori
mari ale câmpului elecric are loc o multiplicare rapidă a purtătorilor de
sarcină, fenomen ce poate fi pus atât pe seama ionizării prin ciocnire a
moleculelor de lichid, cât şi injecţiei de sarcină la electrozi.
Expresia generală a conductivităţii electrice a lichidelor poate fi
dedusă pornind de la observaţia că, în intervalul de timp corespunzător
duratei de relaxare , moleculele şi ionii lichidului efectuează oscilaţii
în jurul unor poziţii fixe. În consecinţă, deplasarea unei molecule sau
ion dintr-o poziţie în alta, corespunde, din punct de vedere energetic,
escaladării unei bariere de potenţial de înălţime wb (care depinde de
natura lichidului). Ţinând cont de direcţiile şi sensurile de deplasare
posibile şi notând cu f frecvenţa de oscilaţie a ionului (moleculei),
rezultă că probabilitatea de escaladare a barierei wb raportate la
unitatea de timp, are expresia:
f  w 
Pe  exp  b  . (4.127)
6  kT 
Într-un interval de timp foarte scurt t , probabilitatea de
escaladare este Pe  t . Deoarece escaladarea barierelor de energie se
produce cu certitudine la intervale de timp medii egale cu , rezultă că,
dacă t   , probabilitatea Pe  t  Pe    1 , ceea ce conduce la
expresia duratei de relaxare a ionilor:
w 
  0 exp b  , (4.128)
 kT 
în care 0  6 f .
Relaţia (4.128) indică faptul că durata de relaxare a ionilor scade
atunci când temperatura lichidului creşte. Notănd cu N şi cu M

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

173
concentraţia şi, respectiv, mobilitatea ionilor, conductivitatea electrică
a lichidelor este:
 L  qi NM . (4.129)
Mobilitatea M poate fi exprimată cu ajutorul relatiei lui Einstein:
kT
DT   M, (4.130)
qi
în care D reprezintă coeficientul de difuzie a ionilor (moleculelor) în
lichid şi care se poate exprima cu relaţia:

Fig. 4.25. Reprezentare schematică a fenomenului de difurie a

particulelor într-un lichid.

f  w 
DT   a 2 Pe  a 2 exp  b  , (4.131)
6  kT 
unde a reprezintă distanţa medie dintre două molecule de lichid.
Pentru o înţelegere mai uşoară a procesului de difuziune a
ionilor, în figura 4.25 este reprezentat cazul particular în care un ion
(sau o moleculă) care vibrează cu frecvenţa f în jurul unei poziţii fixe,
este înconjurat de opt molecule de lichid dispuse la distanţa medie a în
colţurile unui cub. Fluxul de ioni D care difuzează din interiorul
cubului este proporţional cu probabilitatea de escaladare Pe şi, ţinănd
cont că, indiferent de direcţia şi sensul de mişcare, suprafaţa traversată
de acesta este a2, rezultă expresia (4.131) a coeficientului de difuzie.
Din (4.128) - (4.131) rezultă expresia conductivităţii lichidelor:

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

174 MATERIALE ELECTROTEHNICE

qi D qi2 Na 2 f  w 
 L  qi N   exp  b 
kT 6kT  kT  (4.132)
 w 
 CL  exp  b ,
 kT 
în care CL poate fi considerată constantă în raport cu T deoarece
variază mult mai puţin decât exponenţiala.
Examinănd relaţia (4.132) rezultă că  L creşte exponenţial cu
temperatura şi cu concentraţia ionilor (proprii şi/sau de impuritate).

Fig. 4.26. Variaţia conductivităţii izolatorilor solizi cu intensitatea

câmpului electric aplicat.

4.5.3. Conducţia electrică a izolatoarelor solide

În materialele izolatoare solide, purtătorii de sarcină pot fi
electronii liberi, golurile şi ionii pozitivi şi negativi (proprii şi/sau de
impuritate). Natura purtătorilor majoritari depinde însă, atăt de
structura firico-chimică a materialului cât şi de intensitatea câmpului
electric aplicat. Se spune că izolatoarele solide prezintă două tipuri de
conducţie: conducţie electronică şi conducţie ionică (fig. 4.26).
Structura benzilor de energie corespunzătoare unui izolator a fost
prezentată în § 3.3 (fig. 3.14). Deşi aceasta este asemănătoare cu
structura benzilor de energie a unui semiconductor intrinsec, în acest

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

175
caz lărgimea benzii interzise Fermi wi este mult mai mare ceea ce, în
condiţii uzuale de temperatură şi câmp electric, face practic imposibilă
promovarea electronilor din banda de valenţă în banda de conducţie.
Aşa cum se observă în figura 4.26, în câmpurile electrice uzuale,
conducţia electrică corespunde practic convecţiei ionilor proprii (în
cazul în care corpul este alcătuit din cristale ionice) şi/sau de
impurităţi. Conductivitatea electronică e este foarte redusă (e  0),
iar conductivitatea ionică i este, practic, independentă de intensitatea
câmpului. Conductivitatea totală a unui izolator t   e  i nu
depinde, deci, de intensitatea câmpului electric (conducţie ohmică).
Rezultă că valoarea conductivităţii electrice a izolatoarelor pure care
nu sunt alcătuite din cristale ionice, are valori foarte reduse.
În cazul câmpurilor electrice intense (E = 105 - 108 V/m),
conductivitatea electronică înregistrează o creştere pronunţată şi
pentru câmpuri electrice suficient de intense  e poate deveni sensibil
mai mare decât i . Acest interval de valori ale intensităţii câmpului
electric în care t (prin  e ) depinde de E se numeşte interval Pool.

4.5.3.1. Conducţia ionică a izolatoarelor solide cristaline

Se consideră un izolator solid cristalin, fără impurităţi, în care
conducţia electrică este datorată convecţiei unui singur tip de ioni
(proprii), având sarcină qi  q0  1,6 10 19 C) şi aflaţi în interstiţiile
reţelei, respectiv rezultaţi în urma producerii defectelor Frenkel. Se
presupune că aceşti ioni se deplasează pe interstiţiile reţelei şi că –
pentru simplificare - ionii aflaţi în nodurile reţelei cristaline nu
participă la conducţie, rămânând în nodurile reţelei fixaţi de legăturile
ionice cu particulele vecine. În figura 4.27 este prezentată deplasarea
ionului interstiţial în lungul axei Ox, respectiv trecerea acestuia din
interstiţiul (A) în interstiţiul (B). În lipsa câmpurilor de forţe
exterioare, această trecere (dintr-un interstiţiu în altul) are loc atunci

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

176 MATERIALE ELECTROTEHNICE

când ionul are o energie (de agitaţie termică) suficient de mare pentru
a escalada bariera de potenţial de înălţime este wb (fig. 4.27). Cu alte
cuvinte, în deplasarea sa în lungul axei arbitrare Ox , în dreptul
nodurilor energia potenţială a ionului prezintă un maxim (poziţiilor
din interstiţii le corespunde un minim de energie). În figura 4.28 se
prezintă variaţia energiei potenţiale a ionului în lungul axei Ox din
cristal.

Fig. 4.27. Reprezentare schematică a difuziei ionilor în izolator.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

177

Fig. 4.28. Variaţia energiei ionilor interstiţiali în lungul unei axe

arbitrare Ox din cristal în absenţa şi în prezenţa câmpului electric.

Deoarece ionii sunt particule grele (faţă de electroni),

probabilitatea ca un ion să escaladeze bariera de energie wb (dintre
interstiţiul A şi interstiţiul B) se poate exprima cu ajutorul statisticii
Maxwell-Boltzman:
 w 
PeAB  C  exp  b  , (4.133)
 kT 
constanta C putând fi determinată din normarea la unitate a
probabilităţii. Cum probabilitatea ca ionul să se deplaseze în oricare
din cele şase interstiţii vecine este aceeaşi, rezultă C = 1/6. Pe de altă
parte, în lipsa câmpurilor de forţe exterioare, înălţimea barierei de
potenţial este aceeaşi indiferent de sensul în care ionul ar escalada
bariera wb (fig. 4.27), ceea ce înseamnă că PeAB  PeBA .
Ionul aflat în interstiţiul A are o mişcare de oscilaţie în jurul unei
poziţii fixe (datorită agitaţiei termice). Dacă se notează cu f frecvenţa
acestei oscilaţii, rezultă că ionul considerat tinde să escaladeze bariera

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

178 MATERIALE ELECTROTEHNICE

de energie de f ori în unitatea de timp. Prin urmare, probabilitatea de
escaladare raportată la unitatea de timp este:
f  w 
1
PeAB  PeBA
1
 exp  b  . (4.134)
6  kT 
Rezultă că, în absenţa câmpurilor de forţe exterioare, deplasarea
ionilor interstiţiali în sensul axei Ox şi în sens opus acesteia este
echiprobabilă, ceea ce înseamnă că nu există un exces de ioni care se
deplasează într-un anumit sens şi, deci, în cristal nu există un curent
electric corespunzător acestora.
Se consideră situaţia în care cristalului se introduce într-un câmp

electric de intensitate E , orientat pe direcţia şi în sensul axei Ox. Sub
acţiunea câmpului electric, energia potenţială a ionului se modifică.
Astfel, dacă ionul pozitiv se deplasează din punctul de abscisă x1 în
punctul de abscisă x2, respectiv cu x  x2  x1 , potenţialul electric se
modifică (scade) cu V  V  x2   V x1    E  x . Drept urmare, energia
sa potenţială variază cu U p :
U p  q0 V   q0 Ex  0 . (4.135)
Analizând figura 4.28, rezultă că pentru trecerea ionului din
interstiţiul A în interstiţiul B, acesta trebuie să se deplaseze cu
x  a / 2 din P până în punctul R (din care „alunecă” singur în punctul
a
S). Prin urmare, energia lui potenţială se modifică cu  q0 E şi, deci,
2
a
înălţimea barierei „văzute” din A se va reduce la wb  q0 E . În mod
2
analog, dacă ionul s-ar deplasa din interstiţiul B în interstiţiul A, acesta
ar trebui să parcurgă aceiaşi distanţă x  a / 2 din punctul S până în
punctul R, ceea ce înseamnă că energia sa potenţială s-ar modifica cu
a a
 q0 E şi înălţimea barierei „văzute” din B creşte la wb  q0 E (căci
2 2

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

179
a
V  x1   V  x2    E ). În consecinţă, probabilităţile de escaladare a
2
barierei în cele două sensuri ale axei Ox sunt:
 a
1  wb  q0 E 
PeAB  exp  2
6  kT 
 
 
, (4.136)
 a
1  wb  q0 E 
PeBA  exp  2
6  kT 
 
 
ceea ce înseamnă că, în prezenţa câmpului electric, PeAB  PeBA şi, deci,
există un surplus de ioni pozitivi care se deplasează în sensul
câmpului electric, cristalul fiind parcurs de un curent electric (ionic).
Densitatea acestui curent este:
  
J  q0 N ii vD  q0 N F vD , (4.137)

în care vD reprezintă viteza de drift medie a ionilor şi Nii este
concentraţia ionilor interstiţiali, egală cu concentraţia de defecte
Frenkel NF dată de relaţia (2.36). Pentru determinarea vitezei de drift
medie se ţine seama de numărul de ioni care trec în unitatea de timp
din interstiţiul A în interstiţiul B şi din B în A , respectiv:
N 1AB  N F  PeAB
1
E
, (4.138)
N 1BA  N F  PeBA
1
E
1 1
în care PeAB E şi PeBA E reprezintă probabilităţile de escaladare a
barierelor de potenţial în prezenţa câmpului electric şi care se obţin
înmulţind Pe1AB şi Pe1BA date de (4.136) cu f .
Ionii care trec într-o secundă din A în B, parcurg distanţa a şi, în
consecinţă au viteza v AB  a . În mod analog, viteza ionilor care, într-o
secundă, trec din B în A, parcurgând distanţa –a, este vBA  a. Daca

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

180 MATERIALE ELECTROTEHNICE

notăm cu N r1 numărul ionilor care în unitatea de timp nu efectuează

tranziţii din A în B şi invers, adică, nedeplasându-se, au viteza zero,
rezultă:

v AB N 1AB  vBA N BA
1
 0  N r1
vD 
NF
a  N 1AB  a  N BA  0  N r1
 
1
  a PeAB
1
 PeBA
1

NF
  a  a 
wb  q0 E   wb  q0 E 
af   2 2
 exp    exp   (4.139)
6   kT   kT 
   
    
af   a   a   w 
  exp q0 E   exp  q0 E   exp  b 
6   2kT   2kT   kT 
2
af  aq E   w  a q0 f  w 
  2 sinh  0  exp  b   E exp  b ,
6  2kT   kT  6kT  kT 
în care s-a ţinut cont de egalitatea:
 q Ea   q Ea 
exp 0   exp  0 
 2kT   2kT   sinh  q0 Ea  , (4.140)
 
2  2kT 
q0 Ea
şi de faptul că, la temperatura ambiantă, expresia  2  10 9 E , are
2kT
o valoare redusă în cazul câmpurilor electrice uzuale, respectiv
 q Ea  q Ea
sinh  0   0 .
 2kT  2kT
Din (2.36), (4.137) şi (4.139) rezultă expresia densităţii
curentului ionic:
 a 2 q02 f  w  
J N F exp  b   E
6kT  kT 
(4.141)
 w  

a 2 q02 f

1
 N  N' 2 exp  a   E ,
6kT  kT 

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

181
1
în care wa  wb  wdF reprezintă energia de activare a speciei de ioni
2
considerate, N şi N’- concentraţia de noduri, respectiv, de interstiţii şi
wdF - energia necesară producerii unui defect Frenkel (v. § 2.1.2).
 
Tinând cont de legea conducţiei electrice J  i E şi notând


a 2 q02 f

1
Ci  N  N ' 2 , rezultă expresia conductivităţii ionice:
6kT
 w 
i  Ci  exp  a  , (4.142)
 kT 
în care se poate considera ă Ci este independentă de temperatură, dar
este dependentă de concentraţia de noduri şi interstiţii.
Deoarece deplasarea ionilor interstiţiali în cristalul ionic
constituie un fenomen de difuzie (v. § 4.5.4), în relaţia (4.137) viteza
 
medie de drift a ionilor poate fi scrisă sub forma vD  Mi  E , în care
Mi reprezintă mobilitatea ionilor.
Din relaţiile (4.130) şi (4.131) rezultă expresia mobilităţii Mi :
qi a 2 qi f  w 
Mi   Di   exp  b  , (4.143)
kT 6kT  kT 
în care Di reprezintă coeficientul de difuzie a ionilor în cristal.
Înlocuind (4.144) în (4.137) rezultă expresia conductivităţii
ionice în functie de coeficientul de difuzie a ionilor (în cazul unei
singure specii de ioni):
N ii  qi2
i   Di , (4.144)
kT
în care Di variază exponenţial cu temperatura conform (4.131).
Dacă cristalul conţine Z tipuri de ioni care participă la conducţie,
expresia conductivităţii ionice totale este:
Z  w 
i t   Cn  exp  an  , (4.145)
n 1  kT 

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

182 MATERIALE ELECTROTEHNICE

în care wan reprezintă energia de activare a speciei n de ioni. Relaţiile
(4.142) – (4.144) indică faptul că valoarea conductivităţii ionice a unui
cristal ionic creşte exponenţial cu temperatura.
În general, se poate accepta pentru conductivitatea ionică a
izolatoarelor solide relaţia (4.142) în care mărimile Ci şi wa sunt
constante de material.

4.5.3.2. Conducţia electronică a izolatoarelor solide

Conductivitatea electronică a izolatoarelor solide  e variază
sensibil cu intensitatea câmpului electric aplicat (aşa cum se poate
observa în figura 4.26). De aceea, conducţia electronică trebuie
analizată separat în cazul câmpurilor electrice uzuale şi în cazul
câmpurilor electrice intense.

a) Conducţia electronică în câmpuri electrice uzuale

Conducţia electronică în câmpuri electrice uzuale poate fi
analizată pe baza a două modele. Primul model consideră că, în
izolatoare (ca şi în cazul semiconductoarelor) există o conducţie în
benzi de energie şi, deci, conductivitatea electronică e poate fi
estimată cu relaţia:
σ e  σ en  σ ep  σ ei 
 w   w   w  (4.146)
Cen exp  en   Cep exp  ep   Cei exp  i ,
 2kT   2kT   2kT 
în care Cen, Cen şi Ci sunt mărimi de forma C  NqM (care depind de
concentraţiile de impurităţi şi de particule ale izolatorului şi de
mobilităţile M ale purtătorilor de sarcină), wen şi wep reprezintă
energiile de ionizare ale impurităţilor donoare şi, respectiv, acceptoare
şi wi este lărgimea benzii interzise a izolatorului.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

183
În izolatoarele cu conţinut scăzut de impurităţi mărimile Cen şi
Cep şi, deci, termenii  ep şi  en , au valori reduse, ceea ce explică
faptul că, în câmpuri electrice uzuale, e este foarte scăzută.
Conducţia în benzi de energie presupune o mişcare „liberă” a
electronilor, respectiv o valoare relativ importantă a mobilităţii
acestora (ca în metale şi semiconductoare). Se constată însă că, în
izolatoare, mobilitatea ia valori relativ reduse (de ordinul
1010 m2/(V·s)). Pe de altă parte, electronii care au absorbit suficientă
energie pentru a ajunge în banda de conducţie a izolatorului , datorită
ciocnirelor cu moleculele corpului, pot cădea rapid pe nivelurile
(capcanele) de pa care provin. Drept urmare, a fost propus un alt
model, care ia în considerare mobilitatea limitată de capcane a
electronilor.
Izolatoarele reale nu au o structură ordonată şi conţin un număr
foarte mare de defecte numite generic „capcane”. O astfel de capcană
poate fi asimilată cu o groapă de potenţial în care un electron de
conducţie poate fi fixat temporar.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

184 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Fig. 4.29. Reprezentarea schematică a stărilor de energie localizate

într-un izolator cu defecte, a variaţiei densităţii de stări N w şi a
mobilităţii electronilor Mw .

Fiecare defect determină apariţia unei stări de energie localizată

în banda interzisă. Aceste stări de energie sunt atât de numeroase
încât, în locul benzii interzise, se consideră că apare o bandă de
mobilitate (bm) situată între bv şi bc (fig. 4.29). Se observă că, în
acest caz, marginile benzii de valenţă şi, respectiv, de conducţie, nu
mai sunt net definite. Densitatea stărilor localizate de energie este
redusă în mijlocul benzii şi creşte semnificativ către extremităţi. De
asemenea, examinând figura 4.29, se constată că există valori ale
energiei (apropiate de bv şi bc) pentru care mobilitatea electronilor
suferă o variaţie importantă, aceste valori formând muchiile de
mobilitate.
Acest model introduce conceptul de mobilitate limitată de
defecte (capcane) pentru că existenţa stărilor localizate în bm conduce
la fixarea temporară a unor electroni de conducţie (cu alte cuvinte
aceşti electroni sunt împiedicaţi temporar să participe la conducţie).
Rezultă că, în prezenţa capcanelor, electronii au nevoie de un timp mai
îndelungat pentru a parcurge o anumită distanţă. În consecinţă,
mobilitatea electronilor care intervine în expresia conductivităţii
σ e  q0 NM se multiplică cu un factor subunitar care, în funcţie de
concentraţia de defecte, poate avea un ordin de mărime de 10-10.
Aşadar, fixarea electronilor de către capcane nu trebuie privită ca o
reducere a concentraţiei electronilor de conducţie ci, ca o reducere a
mobilităţii acestora (ceea ce constituie o explicaţie a valorilor reduse a
conductivităţii izolatoarelor solide).

b) Conducţia electronică în câmpuri electrice intense

Creşterea intensităţii câmpului electric peste 105 – 106 V/m
determină o creştere rapidă a conductivităţii electronice  e (fig.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

185
4.27). O primă explicaţie a creşterii lui e este aceea că numărul
electronilor liberi din banda de conducţie creşte foarte mult. Aceştia
ajung în banda de conducţie, fie de pe nivelurile adiţionale donoare
introduse de impurităţi, fie din banda de valenţă prin efect tunel (fig.
4.30).

Fig. 4.30. Reprezentare schematică a efectului tunel .

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

186 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Fig. 4.31. Reprezentare schematică a mecanismului de conducţie

electronică prin salt („hopping”).

O altă sursă de electroni de conducţie este injecţia de sarcină la

electrozi, fenomen în urma căruia anumiţi electroni trec din metal în
banda de conducţie a izolatorului. Fără a face o analiză amănunţită
care implică utilizarea unor noţiuni de fizică cuantică, se menţionează
faptul că efectul tunel constă în traversarea unei bariere de potenţial de
către un electron fără ca energia acestuia să se modifice (electronul nu
escaladează bariera ci „trece” prin aceasta). Aşa cum se observă în
figura 4.30, în prezenţa câmpurilor electrice foarte intense, benzile
permise de energie se înclină suficient de mult astfel încât un electron
aflat pe un nivel superior al benzii de valenţă poate „parcurge”
distanţa T, ajungând astfel în banda de conducţie fără a-şi modifica
energia.
Pentru calculul conductivităţii electronice e în câmpuri electrice
intense corespunzătoare electronilor aflaţi în banda de conducţie
(indiferent de provenienţa lor) se poate utiliza relaţia (4.28) în care 
creşte cu intensitatea câmpului electric E.
Tot în câmpuri electrice intense se manifestă şi conducţia
electronică prin salt (sau „hopping”) al cărui mecanism este
reprezentat schematic în figura 4.31. Electronii care participă la
conducţie efectuează salturi între nivelurile de energie „adânci”
(depărtate de bc şi bv) localizate în banda de mobilitate. În analiza
acestui mecanism de conducţie trebuie ţinut seama de faptul că, în
general, lărgimea benzii de mobilitate a izolatoarelor este mare şi, ca
atare, diferenţele dintre energiile caracteristice ale capcanelor pot fi
importante. Cum energiile electronilor fixaţi pe defectele unui izolator
sunt, la temperatura camerei, de ordinul kT  0,025 eV, rezultă că în
condiţii obişnuite, tranziţiile electronilor care participă la acest

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Conducţia electrică a izolatoarelor

187
mecanism de conducţie prin salt nu se pot realiza decât între stări
vecine de energie foarte apropiată.