Prof.

Laurentiu Dumitran

Curs 9
4.5.4. Străpungerea izolatoarelor
În anumite condiţii, în materialele electroizolante poate apare
fenomenul de străpungere electrică. Experimental se constată că acest
lucru se întâmplă atunci când tensiunea electrică aplicată între doi
electrozi metalici între care este plasat izolatorul depăşeşte o anumită
valoare, cunoscută sub numele de tensiune de străpungere (Ustr). În
realitate, factorul principal care conduce la apariţia fenomenului de
străpungere este câmpul electric. Se poate spune că străpungerea unui
izolator se produce atunci când valoarea locală a intensităţii câmpului
electric depăşeşte o anumită valoare (caracteristică acelui izolator).
În cazul materialelor electroizolante se defineşte rigiditatea
dielectrică Estr, care reprezintă valoarea minimă a intensităţii câmpului
electric la care are loc străpungerea materialului (sau valoarea maximă
a intensităţii câmpului electric la care materialul electroizolant nu se
străpunge). Experimental, rigiditatea dielectrică nu poate fi
determinată ca o mărime de material intrinsecă, pentru că fenomenul
de străpungere este influenţat de numeroşi factori, printre care:
structura materialului, umiditatea, temperatura, prezenţa incluziunilor
gazoase şi a altor impurităţi, caracteristicile câmpului electric aplicat
(frecvenţa, viteza de creştere, durata de aplicare), forma şi
dimensiunile electrozilor metalici între care este plasat materialul etc.
Ţinând cont de toate aceste aspecte, rigiditatea dielectrică a
materialelor electroizolante se determină experimental în condiţii bine
precizate (indicate în diferite norme şi standarde). Valoarea rigidităţii
dielectrice reprezintă un criteriu deosebit de important folosit în
practică pentru alegerea materialelor izolatoare corespunzătoare
condiţiilor de utilizare date.
 Prof. Laurentiu Dumitran

188 MATERIALE ELECTROTEHNICE

4.5.4.1. Străpungerea gazelor
După cum s-a arătat şi în § 4.5.1, în cazul câmpurilor electrice
foarte intense, în gaze au loc descărcări autonome: sub acţiunea
câmpului electric, moleculele de gaz sunt ionizate prin ciocnire
rezultând noi purtători de sarcină. Dacă intensitatea câmpului este
suficient de mare se produce o multiplicare în avalanşă a purtătorilor
de sarcină ceea ce, în final, conduce la străpungerea gazului. Acest
fenomen are la bază existenţa unui „electron germene” rezultat, fie
datorită factorilor de ionizare externi, fie prin injecţie de sarcină la
electrozi. Sub acţiunea câmpului electric, electronul germene (numit
electron incident) este puternic accelerat şi energia sa cinetică devine
suficient de mare, astfel încât, prin ciocnire, ionizează o moleculă
neutră de gaz şi determină apariţia unui alt electron liber (numit
electron extras). Cei doi electroni (incident şi extras), acceleraţi de
câmpul electric produc, prin ciocniri, alţi electroni, astfel încât, după n
ciocniri, rezultă un număr de 2n electroni. Multiplicarea electronilor se
produce foarte rapid, numărul iniţial de electroni din gaz fiind relativ
mare.
Teoria lui Townsend explică fenomenul de străpungere a gazelor
pe baza multiplicării în avalanşă a purtătorilor de sarcină. Considerând
regimul permanent şi presupunând că în unitatea de timp catodul
emite n0 electroni şi că numărul de electroni rezultaţi la distanţa x faţă
de catod este n(x), aceştia vor genera pe distanţa dx, prin ciocniri,
dn(x) electroni:
dn x   nx   α  dx , (4.147)
în care  reprezintă numărul mediu de ionizări produse de un electron
pe unitatea de lungime, numit şi cifra de ionizare sau primul coeficient
de ionizare al lui Townsend.
n x 
Integrând de la 0 la x ecuaţia(4.147) rezultă ln  x,
n0
respectiv:

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 189

n x 
ln    x  n x   n0 exp  x , (4.148)
n0
în care s-a ţinut seama că la suprafaţa catodului (x = 0) n(x) = n0.
Valoarea coeficientului  depinde de intensitatea câmpului
electric E şi de densitatea relativă a gazului  (care, la rândul ei,
depinde de presiunea p şi temperatura T la care se află gazul).
Moleculele anumitor gaze (în special cele electronegative)
prezintă o afinitate electronică ridicată. De aceea, o parte dintre
electronii liberi care participă la fenomenul de ionizare este captată de
moleculele de gaz, rezultând astfel ioni negativi. Pentru a ţine cont de
acest fenomen, se introduce un coeficient de ataşament , care
reprezintă numărul de electroni captaţi de moleculele de gaz pe
unitatea de lungime. În consecinţă, pentru gazele cu afinitate
electronică mare relaţia (4.148) devine:
n x   n0 expα - ηx . (4.149)
Un alt fenomen important care intervine în procesul de
străpungere este emisia secundară la catod, care constă în emisia de
electronii datorită bombardării catodului de către ionii pozitivi
acceleraţi de câmpul electric şi de către fotonii emişi de moleculele de
gaz excitate.
Plecând de la aceste considerente şi efectuând câteva calcule
simple se poate stabili criteriul de străpungere a lui Townsend pentru
gaze. Astfel, dacă se consideră că cei n(x) electroni aflaţi la distanţa x
faţă de catod produc pe distanţa dx un număr de n(x)dx electroni prin
ionizare directă (ciocniri) şi n(x)dx electroni suplimentari la catod,
numărul total de electroni emişi în unitatea de timp la catod este n0' :
n0'  n0   n x dx ,
d

0
(4.150)
în care  reprezintă coeficientul de emisie secundară la catod şi d este
distanţa anod-catod.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

190 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Relaţia (4.148) devine n x   n0' expαx  , care înlocuită în (4.150)

conduce la:
d
n0 '  n0   n0 ' expαx dx 
0 (4.151)

 n0  n0 ' expαd   1.
α
Ținând cont de (4.148), din (4.151) se obţine expresia numărului
de electroni nd  care ajung în unitatea de timp la anod:
n0 expαd 
nd   , (4.152)
1 - γexpαd   1
în care  reprezintă cel de-al doilea coeficient de ionizare al lui
Townsend.
Deoarece intensitatea curentului electric emis la catod i0 este
proporţională cu n0' şi intensitatea curentului la anod id  nd  , din
(4.152) rezultă:
i0 expαd 
id  . (4.153)
1 - γexpαd   1
În momentul producerii străpungerii, intensitatea curentului care
străbate gazul este foarte mare ( id   ). Relaţia (4.153) permite, deci,
obţinerea distanţei critice d c la care are loc străpungerea, din condiţia
ca numitorul fracţiei să tindă la zero. La limită rezultă
1 - γexpαd c   1  0 şi cum expαd c   1 se obţine criteriul de
străpungere prin avalanşă electronică a gazului:
γ expαd c   1 , (4.154)
relaţie numită criteriul de străpungere al lui Townsend.
Ţinând cont că primul coeficient de ionizare al lui Townsend
depinde de E şi , pentru fiecare valoare a raportului E/ se poate
determina o valoare a distanţei critice dc şi o valoare a tensiunii de
străpungere Ustr.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 191

Considerând un gaz aflat la presiunea p şi temperatura T într-un
câmp electric uniform (de intensitate este E  U d ), coeficienţii lui
 U 
Townsend depind de raportul E p . Notând   F   şi
 pd 
 U 
  G  şi înlocuind în relaţia (4.154), rezultă:
 pd 
 U    U 
G  exp d c  F    1 , (4.155)
 pd    p  d 
relaţie care arată că valoarea tensiunii de străpungere este funcţie de
produsul p  d .
Dependenţa dintre tensiunea de străpungere şi produsul dintre
presiunea gazului şi distanţa dintre electrozi reprezintă legea lui
Paschen. Rezultă că pentru un gaz dat, există o valoare p  d pentru
care tensiunea de străpungere este minimă.
Teoria lui Townsend are la bază ipoteza conform căreia
ionizarea prin ciocnire a moleculelor are loc uniform în tot volumul
gazului. O altă teorie a străpungerii ţine cont de modificarea locală a
repartiţiei câmpului electric datorită sarcinii spaţiale corespunzătoare
avalanşei electronice precum şi de ionizarea moleculelor de gaz ca
urmare a bombardării acestora de către fotonii emişi de particulele
excitate. Acest mecanism de străpungere are la bază noţiunea de
strimer (streamer în limba engleză), care reprezintă un canal de
plasmă foarte îngust care se dezvoltă dinspre zonele cu câmp electric
foarte intens spre zonele cu câmp electric mai slab.
Fie o avalanşă electronică iniţiată într-un punct din vecinătatea
catodului (în care, de exemplu, intensitatea câmpului electric este mai
mare ca urmare a existenţei unei protuberanţe metalice). Dacă
intensitatea locală a câmpului electric (divergent) este suficient de
mare are loc o străpungere locală a gazului (inițierea unei avalanşe).
Între catod şi capul avalanşei se formează un canal conductor (cu

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

192 MATERIALE ELECTROTEHNICE

plasmă). În zona de câmp intens (aflată în fața capului avalanşei) au
loc procese de ionizare prin ciocnire. Apariția electronilor se
datorează, în mare parte, fotonilor, care apar în urma proceselor de
excitare a moleculelor. Aceşti electroni puternic acceleraţi de câmpul
local foarte intens capătă suficientă energie pentru a da naştere unor
avalanşe secundare. Cum avalanșele se formează, practic, simultan,
ele umplu spațiul din jurul capului, formând un nou domeniu al
plasmei. Datorită deplasării electronilor în direcția anodului, la capătul
canalului apare o acumulare de sarcini pozitive, care creează condiții
pentru continuarea procesului de dezvoltare a strimerului. Se spune că
are loc o propagare a strimerului către anod.
Apariţia strimerului nu conduce automat la străpungerea gazului.
Aceasta are loc odată cu apariţia unei structuri numite lider care
reprezintă, în esenţă, tot un canal de plasmă înconjurat de o sarcină
spaţială. În momentul în care acest canal se extinde în tot spaţiul
dintre cei doi electrozi, se produce străpungerea gazului.

4.5.4.2. Străpungerea lichidelor

Străpungerea lichidelor electroizolante constituie un fenomen
mult mai complex decât străpungerea gazelor. Teoriile de străpungere
a lichidelor au la bază teoriile elaborate în cazul gazelor, precum şi
anumite observaţii experimentale.
Teoria străpungerii pur electrice a lichidelor este bazată pe
ionizarea prin ciocnire a moleculelor de lichid (teoria lui Peek). Cu
alte cuvinte, străpungerea se datorează, ca şi în cazul gazelor,
multiplicării în avalanşă a purtătorilor de sarcină. Întrucât drumul liber
mijlociu al electronilor este, în acest caz, mult mai mic decât la gaze
(lichidele fiind mai dense), această teoria conduce la valori mari ale
rigidităţii dielectrice de ordinul 102 kV/mm. Pe de altă parte, trebuie
ţinut cont şi de faptul că la interfaţa catod-lichid se pot produce
fenomene de injecţie de sarcină, care conduc la creşterea concentraţiei

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 193

de electroni de conducţie în lichid. Electronii emişi la catod nu sunt
însă suficienţi pentru a produce străpungerea lichidului.
Teoria străpungerii termice are la bază modificări care apar în
volumul de lichid, în special ca urmare a creşterii temperaturii şi a
acţiunii concomitente a câmpului electric. Astfel, se consideră că
atunci când temperatura lichidului creşte (de exemplu, ca urmare a
efectului Joule asociat curentului electric ce străbate lichidul şi care
precede fenomenul de străpungere), în lichid se formează bule de gaz
care, sub acţiunea câmpului electric, se extind în spaţiul dintre
electrozi. Formarea unor astfel de „filamente gazoase” cu rigiditate
dielectrică mult mai mică decât aceea a lichidului, conduce în final la
apariţia străpungerii.
Numeroase studii experimentale au pus în vedere că valoarea
rigidităţii electrice a lichidelor depinde sensibil de conţinutul de
impurități: apa, bule de gaze, particule solide fine etc. În cazul
lichidelor uzuale (de puritate tehnică), rigiditatea electrică este mult
mai mică decât rigiditatea aceloraşi lichide purificate. Aceste
observaţii constituie originea teoriei străpungerii lichidelor bazată pe
formarea unor punţi conductoare. Astfel, sub acţiunea câmpului
electric, particulele de impurităţi având o permitivitate ε diferită de
cea a lichidului, se distribuie sub forma unor lanţuri în lungul liniilor
de câmp. Aceste lanţuri constituie practic nişte căi conductoare care
odată ce ating o lungime critică, determină apariţia străpungerii. Cu
alte cuvinte rigiditatea dielectricilor lichizi depinde esenţial de tipul şi
de cantitatea de impurităţi conţinute, rămânând însă în majoritatea
cazurilor de ordinal 20…30 kV/mm (cu două ordine de mărime mai
mare decât rigiditatea gazelor la presiune normală).
Temperatura constituie un alt factor important care influenţează
fenomenul de străpungere a lichidelor. De exemplu, în cazul uleiului
mineral creşterea temperaturii determină, mai întâi, o creştere foarte
uşoară a rigidităţii dielectrice (datorită eliminării prin vaporizare a

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

194 MATERIALE ELECTROTEHNICE

apei), după care urmează o reducere importantă a acesteia (datorită
creşterii mobilităţii purtătorilor de sarcină).

4.5.4.3. Străpungerea izolatoarelor solide

În general, se consideră că străpungerea izolatoarelor solide
poate fi electrică sau termică. Complexitatea fenomenului de
străpungere este mai mare decât în cazul lichidelor şi gazelor, unul
dintre punctele critice fiind mecanismul prin care energia este
transferată de la electronii de conducţie la particulele corpului,
conducând la distrugerea locală a izolatorului şi formarea canalului de
străpungere. Dacă în cazul fluidelor se spune că, după străpungere, are
loc o refacere a rigidităţii dielectrice, izolatoarele solide odată
străpunse îşi pierd proprietăţile electroizolante, canalul de străpungere
persistând şi după încetarea acţiunii câmpului electric. În timp ce
străpungerea electrică este practic independentă de valoarea
temperaturii corpului, străpungerea termică se produce numai în
situaţia în care temperatura locală a izolatorului atinge o valoare
critică Tt (fig. 4.32).
Străpungerea electrică are loc în intervale de timp foarte scurte şi
se datorează creşterii puternice a energiei electronilor din banda de
conducţie a izolatorului (străpungerea intrinsecă) şi/sau a
concentraţiei acestora (străpungerea prin avalanșă). În general nu se
poate face o distincţie netă între străpungerea intrinsecă şi cea prin
avalanşă.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 195

Fig. 4.32. Variaţia rigidităţii dielectrice cu temperatura în cazul

străpungerii electrice şi termice.

a) Străpungerea intrinsecă se produce în izolatoare subţiri şi

presupune existenţa în banda de conducţie a acestora a unor electroni
de energii înalte şi apariţia unei instabilităţi electronice în izolator
Explicaţia apariţiei unor astfel de electroni are la bază faptul că în
câmpuri electrice foarte intense, electronii sunt puternic acceleraţi
(creşte energia lor cinetică). În timpul ciocnirilor aceşti electroni
transferă corpului energie (şi, deci, energia lor scade). Electronii pot
însă transfera întreaga lor energie particulelor ciocnite (ioni, atomi,
molecule) dacă aceasta este mai mică decât o valoare critică wc .
Rezultă, deci, că există o valoare critică a intensităţii câmpului electric
Ec (căreia îi corespunde o valoare critică a energiei wc ), dincolo de
care energia absorbită de electroni de la câmpul electric este mai mare
decât cea transferată corpului. Cu alte cuvinte, electronii de energii
înalte w  wc transferă în timpul ciocnirilor numai o fracţiune din
energia lor şi, prin efect cumulativ, după fiecare ciocnire, energia lor
creşte, producându-se o instabilitate electronică.
Expresia rigidităţii dielectrice corespunzătoare străpungerii
intrinseci se poate obţine pe baza bilanţului între energia absorbită de

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

196 MATERIALE ELECTROTEHNICE

electron în unitatea de timp de la câmpul electric pE şi energia cedată
de acesta într-o secundă pc prin ciocniri cu particulele corpului:
 

p E , E , T  pc T ,   , (4.156)
   
în care pE  J  E n , J fiind densitatea curentului, E intensitatea
câmpului electric şi n concentraţia volumică a electronilor liberi. 
reprezintă un parametru care depinde de structura benzilor de energie
şi de natura şi concentraţia de impurităţi aflate în izolator. Menţionăm
faptul că relaţia (4.156) este valabilă pentru valori ale câmpului
electric inferioare valorii critice Ec.
În modelul von Hippel cei doi termeni ai relaţiei (4.156) sunt
exprimaţi pornind de la variaţia impulsului mediu al unui electron şi a
cuantelor de energie h emise în timpul ciocnirilor. Se obţine astfel o
valoare EvH numită rigiditate dielectrică von Hippel care reprezintă
valoarea minimă a intensităţii câmpului electric la care energia unui
electron liber creşte continuu până la producerea străpungerii.
b) Străpungerea prin avalanşă electronică are la bază multiplicarea
rapidă a numărului de electroni din banda de conducţie în urma
ciocnirilor ionizante care se produc între electronii accelerați de
câmpul electric şi particulele corpului. În cele ce urmează se va
determina numărul critic de generaţii de ciocniri ionizante şi se va
deduce expresia valorii critice a intensităţii câmpului electric
corespunzătoare străpungerii prin avalanşă.
Numărul critic de generaţii ic poate fi estimat cu ajutorul
modelului lui Seitz. Fie un electron liber (germene) emis de catod care,
sub acţiunea câmpului electric se deplasează către anod şi care suferă
ciocniri ionizante cu particulele corpului, în urma cărora apar noi
electroni liberi (secundari). Datorită agitaţiei termice electronul
germene şi electronii secundari emişi suferă un proces de difuzie în
planuri perpendiculare pe direcţia de deplasare. De aceea, avalanşa de

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 197

electroni tinde să ia forma unui con cu vârful îndreptat către catod (fig.
4.33).
Se presupune că deplasarea laterală medie a electronului primar
datorată difuziei ldif este aproximativ egală cu raza avalanşei de
electroni în imediata vecinătate a catodului. De asemenea, se
consideră că avalanşa formată este suficient de dezvoltată pentru a
produce străpungerea izolatorului, ceea ce înseamnă că a atins
numărul critic de generaţii de ciocniri ionizante i. În apropierea
anodului se găsesc, deci, 2i electroni liberi. Rezultă că distanţa medie
necesară formării unei noi generaţii de electroni în izolatorul de
grosime d este d m  d i  1 , electronii din generaţia i, după ce au fost
acceleraţi pe distanţa d m atingând anodul. Aşa cum se poate observa în
figura 4.33, ultima generaţie de electroni este conţinută într-un
cilindru al cărui volum este ldif2  d m .
Între două ciocniri consecutive, fiecare electron acumulează
energia cinetică w e  q 0 E  d m ceea ce înseamnă că energia
tuturor electronilor din generaţia critică înainte de atingerea anodului
este w e , t  2 i  w e  2 i  q 0 E  d m . Se poate considera că această

Fig. 4.33. Reprezentarea schematică a avalanşei de electroni.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

198 MATERIALE ELECTROTEHNICE

energie este în totalitate transmisă izolatorului (producându-se astfel
distrugerea lui locală). Această ipoteză este justificată de faptul că
intervalul de timp necesar dezvoltării avalanşei este foarte scurt şi că
fluxul de căldură transmis în exteriorul cilindrului de rază ldif din
vecinătatea anodului tinde către zero.
Formarea canalului de străpungere presupune „extragerea”
atomilor conţinuţi în volumul cilindrului considerat. Notând cu wat
energia care trebuie transmisă unui atom pentru ca acesta să
părăsească cilindrul şi cu Nat concentraţia atomilor izolatorului, rezultă
că energia totală necesară producerii străpungerii în volumul ocupat de
ultima generaţie de electroni este wat ,t  wat  N at  ldif2 d m .
Rezultă că pentru străpungerea unui izolator solid prin avalanşă
electronică trebuie satisfăcută relaţia we,t  wat ,t , respectiv:
2i  q0 E  d m  wat  N at  ldif
2
dm , (4.157)
ceea ce presupune că intensitatea câmpului electric aplicat trebuie să
atingă o valoare critică Ec ,a pentru care este satisfăcută relaţia de mai
sus. Considerând egalitatea în (4.157), se obţine expresia numărului
critic de ciocniri ionizante ic :
 w  N  l 2 
ic  log 2  at at dif .
 (4.158)
 q0 Ec ,a 
Estimând ldif pe baza coeficientului de difuzie a electronilor şi
considerând Ec ,a  108 V/m, rezultă 30  ic  40 .
O expresie simplificată a rigidităţii dielectrice poate fi obţinută
din condiţia de producere a avalanşei de electroni. Aşa cum s-a
menţionat mai sus, ciocnirea dintre un electron şi un atom este
ionizantă numai dacă energia electronului este suficient de mare
(condiţie îndeplinită dacă, după fiecare ciocnire, electronii liberi
rămân cu „resturi” de energie, adică nu cedează întreaga energie
particulelor ciocnite). Dacă energia de agitaţie termică a unui atom

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 199

este de forma h  f (energia unui fonon), atunci condiţia de mai sus se
poate scrie:
~
q0 E  l  hf
d (4.159)
q0 E   hf ,
ic  1
din care, la limită, se obţine:
hf ic  1
Estr ,a  , (4.160)
q0  d
relaţie din care rezultă că rigiditatea dielectrică corespunzătoare
străpungerii prin avalanşă depinde de grosimea izolatorului.
Un al treilea tip de străpungere electronică este străpungerea de
emisie de câmp (Zener), datorată trecerii unui mare număr de electroni
din banda de valenţă în banda de conducţie a izolatorului. Aceasta se
produce în câmpuri electrice foarte intense (peste 1 GV/m) şi se
explică prin înclinarea benzilor de energie şi trecerii electronilor în bc
prin efect tunel.
c) Străpungerea termică se produce în izolatoarele masive şi se
datorează căldurii disipate în acestea prin conducţie şi polarizare
electrică (v. § 5.7). Dacă în izolator căldura produsă este mai mare
decât cea evacuată (către mediul exterior), are loc o încălzire continuă
a materialului, respectiv o creştere continuă a temperaturii
materialului. Dacă temperatura depăşeşte o valoare critică Tc , au loc
diferite transformări fizice (cum ar fi carbonizarea materialului), care
conduc, în final, la străpungerea izolatorului, respectiv la apariţia unui
canal cu pereţii conductori. Străpungerea termică este întâlnită în
cazul izolatorilor groşi (pentru care raportul dintre aria suprafeţei de
separaţie faţă de mediul exterior şi volum este mic), cu conductivitate
termică  redusă şi conductivitate electrică ridicată.
Se consideră cazul unui izolator omogen având conductivitatea
electrică  şi permitivitatea , care se găseşte într-un câmp electric
armonic de pulsaţie . Pierderile dielectrice în unitatea de volum au

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

200 MATERIALE ELECTROTEHNICE

expresia p  ph  pc   0 r E 2 tg h  E 2 , în care tg h reprezintă

factorul de pierderi prin histerezis dielectric (v. § 5.7). O parte din
căldura rezultată se transmite prin conducţie termică către exterior, iar
altă parte este acumulată de corp (ducând la creşterea temperaturii).
Ecuaţia de bilanţ termic este:
dT
0 r E 2 tg h  E 2  CV  divλ  gradT  , (4.161)
dt
dT
în care în care CV reprezintă căldura stocată în unitatea de volum în
dt
izolator (CV este căldura specifică a izolatorului la volum constant) şi
div λ  gradT  este căldura transmisă (cedată către exterior) prin
conducţie termică.
Ecuaţia (4.161) este rezolvată în două cazuri: cazul regimului
permanent al câmpului electric (când se neglijează variaţia în timp a
temperaturii) şi cazul câmpului sub formă de impulsuri (când se
neglijează conducţia termică în izolator). Integrarea ecuaţiei (4.161)
conduce la obţinerea unei valori critice a intensităţii câmpului electric
Ec ,t pentru care temperatura în punctul cel mai fierbinte al izolatorului
depăşeşte valoarea Tc la care se produce distrugerea locală a corpului
şi, deci, străpungerea.
Rezolvarea ecuaţiei (4.161) se poate face uşor în cazul unui
izolator subţire, de grosime g, aflat între doi electrozi metalici plani cu
aria A. Pentru simplificare se consideră că, pentru grosimi g suficient
de mici, căldura este transmisă în exterior numai prin suprafeţele de
contact cu cei doi electrozi metalici. Considerând un strat din izolator
de grosime dx  0, în volumul elementar dV  A  dx şi în unitatea de
timp se dezvoltă căldura:
dQ p  p  dV   0 r E 2 tg h  E 2   A  dx , (4.162)
în care E  U g , U fiind tensiunea aplicată între cei doi electrozi.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

4. Străpungerea izolatoarelor 201

În regim staţionar d dt  0 , termenul corespunzător căldurii
acumulate în izolator este nul şi căldura transmisă prin conducţie
termică în unitatea de timp către electrozi este:
dQt  AdT dx  . (4.163)
dQ p dQt
La echilibru termodinamic se poate scrie  care, prin
dx dx
integrare, conduce la expresia tensiunii electrice critice, respectiv la
expresia rigidităţii dielectrice Ec ,t .
În izolatoarele reale densitatea de curent (pierderile) şi a fluxul
caloric au repartiţii neuniforme. Drept urmare, în zonele cu densitate
mare de curent, încălzirea izolatorului este mai accentuată, ceea ce
determină creşterea locală a conductivităţii electrice şi, prin urmare, a
densităţii de curent (şi a pierderilor prin conducţie). În final,
temperatura locală creşte atât de mult încât depăşeşte Tc şi materialul
se străpunge.
În ultima fază a străpungerii electrice a unui izolator (intrinsecă
sau prin avalanşă) se produce şi o străpungere termică, fără ca aceasta
să fie însă predominantă. De aceea, nu se poate face o distincţie netă
între străpungerea electrică şi cea termică. Totuşi, anumite
caracteristici ale străpungerii termice pot indica preponderența acestui
mecanism de străpungere: durata mai mare a străpungerii, aspectul
zonei străpunse care conţine urme caracteristice expunerii materialului
la temperaturi înalte etc.
În cazul materialelor izolatoare neomogene se produc şi alte
fenomene care conduc la scăderea în timp a rigidităţii dielectrice.
Printre acestea cele mai importante fiind descărcările parţiale şi
arborescenţele electrice şi electrochimice.