OSCILATOARE

În aparatura electronică şi în echipamentele de măsură sunt necesare semnale sinusoidale de anumite frecvențe.
Pentru producerea lor se utilizează circuite numite oscilatoare electronice. Acestea sunt realizate din amplificatoare
care sunt aduse în regim de autooscilaţie prin aplicarea unei reacții pozitive la intrare cu ajutorul unor rețele de
defazare.
Oscilatoarele electronice sunt circuite electronice neliniare, care transformă energia de curent continuu a
surselor de alimentare în semnale periodice de formă aproximativ sinusoidală.

Cu alte cuvinte un oscilator generează semnale electrice, curent și/sau tensiune, pe baza energiei consumate
de la sursa de alimentare.
Ca generatoare de semnale, oscilatoarele trebuie să îndeplinească anumite condiţii privind principalii
săi parametri şi anume:
 forma semnalului general;
 domeniul de frecvență în care lucrează;
 stabilitatea frecvenței semnalului la ieşire;
 coeficientul de distorsiuni neliniare impus.
Se deosebesc oscilatoare cu excitaţie externă şi cu autoexcltaţle.
 Oscilatoarele cu excitaţie externă sunt amplificatoare de rezonanţă, care funcţionează în regim de
semnal mare.
 Oscilatoarele cu autoexcitaţie sunt circuite autonome, în care oscilaţiile sinusoidale la ieşire (fără semnal
de intrare) sunt căpătate datorită îndeplinirii condiţiilor de autoexcitaţie. Ele sunt, de regulă, folosite ca
etaj iniţial, după care urmează un etaj de putere sau un oscilator cu excitaţie externă.
Oscilatoarele pot lucra pe frecvență fixă sau variabilă. După gama de frecvențe pe care o acoperă,
oscilatoarele sunt:
 oscilatoare de frecvență foarte joasă, sub 10 Hz (se folosesc oscilatoare de relaxare, analogice sau
numerice);
 oscilatoare de audiofrecvență, 10 Hz - 100 kHz (oscilatoare armonice RC, LC, relaxare);
 oscilatoare de radiofrecvență, 100 kHz - 1GHz (oscilatoare armonice LC);
 oscilatoare de microunde, peste 1 GHz (oscilatoare cu rezistență negativă, speciale).
După principiul de funcționare, deosebim:
 oscilatoare cu rezistență negativă
 oscilatoare cu reacție
Oscilatoarele armonice de tip amplificator cu reacție pozitivă se clasifică după natura rețelei de reacție astfel:
 oscilatoare RC
 oscilatoare LC
 oscilatoare cu cuarț
După forma semnalului generat:
 oscilatoare armonice sau sinusoidale, care generează semnale de forma sinusoidale;
 oscilatoare dreptunghiulare, la care forma semnalului de ieșire este dreptunghiulara.
Un oscilator se caracterizează prin următorii parametri:
 frecvenţa de oscilaţie,
 amplitudinea de autooscilaţie,
 impedanţa de ieşire a sursei echivalente,
 impedanţa de sarcină, în care debitează,
 stabilitatea frecvenţei de autooscilaţie,
  stabilitatea amplitudinii de autooscilaţie,
 coeficientul de distorsiuni neliniare ale semnalului generat,
 posibilitatea reglării frecvenţei de autooscilaţie.
 tensiunea şi curentul dc alimentare.

PRINCIPII DE FUNCŢIONARE ALE OSCILATOARELOR

ARMONICE OSCILATOARE CU REACŢIE POZITIVĂ

Prin urmare, oscilatoarele pot fi privite ca amplificatoare cu reacție pozitivă (fig.1), care îndeplinesc
condiția.
𝐴 ̇
𝐴̇𝑅𝑃 = 1−𝛽̇𝐴̇ → ∞ , (1)
care este echivalentă cu condiţia:
𝛽̇ 𝐴̇ = 1 , (2)

Relația (2) se mai numește condiția Barkhausen. Ea este echivalentă cu două relații:
• relaţia între module, care conduce la condiția de amorsare a oscilațiilor, condiția de amplitudine:
|𝛽| ∙ |𝐴| = 1, (3)
• relaţia între faze, condiţia de fază:
𝜑A + 𝜑R = 2𝜋n, (4)

unde φA este defazajul introdus de amplificator,

φR este defazajul introdus de bucla de reacţie,
n este un număr întreg.

Această condiție presupune că după parcurgerea întregii bucle semnalul trebuie

să se regăsească în fază.
Prin urmare, amplificatorul trebuie să aibă factor de amplificare, care recuperează
pierderile în bucla de reacție. Această condiție de reacție pozitivă asigură apariția unui
semnal la ieșire, fără aplicarea unui semnat de intrare.
Explicația constă în faptul că semnatul dat de cuadripolul de reacție, aplicat la
intrarea amplificatorului, reprezintă chiar semnalul necesar pentru întreținerea
oscilațiilor.
Dacă condiţia de fază şi cea de amplitudine sunt satisfăcute pentru o singură
frecvenţă de oscilaţie, oscilaţia generată este armonică. În caz contrar, oscilaţia va fi distorsionată cu atât mai mult,
cu cât condiţiile de oscilaţie sunt satisfăcute de mai multe frecvenţe.
Oscilatoarele armonice cu reacţie pozitivă pot fi realizate atât cu circuite de reacţie de tip RC cât şi de tip LC.
Condiţia de oscilaţie armonică, exprimată prin relaţiile (3) şi (4), are şi o interpretare foarte intuitivă: dacă
semnalul care se propagă în bucla de reacţie revine într-un punct cu aceeaşi fază şi cu aceeaşi amplitudine, după
parcurgerea întregii bucle, înseamnă că se poate propaga continuu, creând un semnal periodic.
Totuşi, în practică, realizarea condiţiei de întreţinere a oscilaţiilor (relaţia 3) este foarte greu de realizat. Apariţia
(amorsarea) oscilaţiilor se poate produce în mai multe situaţii:
 la conectarea sursei de alimentare, prin salt treaptă, se obţine un spectru larg de frecvenţe dintre care unele
sunt favorizate de rețeaua selectivă a circuitului;
 din cauza zgomotelor proprii ale circuitului;
Pentru amorsarea oscilaţiilor întreţinute, trebuie îndeplinită condiţia data de relaţia (5).
 |𝛽| ∙ |𝐴| > 1, (5)

Sunt posibile două regimuri de autoexcitaţie în funcţie de forma caracteristicii de amplitudine a

amplificatorului (fig.2): moale şi rigid.

Pentru apariţia oscilaţiilor în regim moale este destulă respectarea condiției Barkhausen, adică a expresiilor (3) şi (4).
Pe când în regim rigid de autoexcitaţie, pentru apariția oscilațiilor este necesar, suplimentar, ca în momentul inițial:
𝑈𝑖𝑛𝑡. > 𝑈𝑖𝑛𝑡.1 , (6)

Condiția dată de relaţia (6) garantează amorsarea oscilațiilor, dar acestea se pot amplifica până la
saturarea amplificatorului. Apare ca evidentă necesitatea de a limita amplitudinea oscilaţiilor. Acestă limitare
se realizează prin introducerea deliberată a unor elemente neliniare, în structura oscilatorului.
Cel mai frecvent, circuitul de reacţie pozitivă se alege liniar, iar neliniaritatea se introduce în
amplificatorul de bază. Elementul neliniar poate fi:
 unul din dispozitivele amplificatoare, care îşi micșorează amplificarea odată cu creșterea amplitudinii
semnalului (ex.: tranzistorul bipolar, TEC etc.). Această metodă se aplică, în special, la oscilatoarele
LC.
 una din componentele rezistive ale reţelei de reacţie negativă (termistori PTC, NTC, grupuri de diode,
etc.). Această metodă se aplică la oscilatoarele RC.

OSCILATOARE CU REZISTENŢĂ NEGATIVĂ

Principiul de funcționare al acestor oscilatoare se bazează pe existenta unui circuit rezonant (figura.3),
în care trebuie întreținute oscilațiile armonice.
Încărcând un condesator de la o sursă de tensiune continuuă şi apoi descărcându-l pe o inductanţă, în
circuit iau naştere oscilaţii armonice amortizate, având frecvenţa dată de formula lui Thomson:
1
𝑓 = 2𝜋√𝐿𝐶 (7)

Amortizarea oscilaţiilor este determinată de existenţa pierderilor în acest circuit (datorită rezistenţei rL,
transferul energiei electrice în energie magnetică şi invers se face cu pierderi). Pentru a întreţine aceste oscilaţii,
circuitul rezonant LC este introdus în circuitul unui dispozitiv electronic activ, care compensează energia
pierdută.
Introducerea în circuit a unei cantități de energie egală cu aceea pierdută se poate face prin două metode:
 introducerea in circuit a unui element cu rezistență negativă;
  aplicarea, la intrarea amplificatorului, prin intermediul unui cuadripol, a unui semnal de la ieşire
care să genereze o reacţie pozitivă în circuit.

Fig. 3. Circuit rezonant cu oscilaţii amortizate.

Anularea rezistenţei de pierderi cu o rezistenţă negativă egală ca valoare cu rezistenţa echivalentă paralel a circuitului
rezonant se poate realiza cu dispozitive electronice ale căror caracteristici, i(u), au porţiuni cu pantă negativă (de ex:
diodă semiconductoare de tip Tunel), sau cu circuite electronice care prezintă o impedanţă dinamică negativă
(convertor de impedanţă negativă , girator, etc.).
În figura (4) este prezentată schema de principiu a oscilatorului LC cu convertor de impedanţă negativă, unde
p R este rezistenţa echivalentă a bobinei. Dacă bobina are un factor de calitate ridicat, valoarea rezistenţei paralel se
calculează cu relaţia (8).

Fig.4. Schema de principiu a oscilatorului cu rezistenţă negative

(𝜔𝐿)2
𝑅𝑝 = (8)
𝑟𝐿

Rezistenta totală a circuitului poate fi:

 Rp – Zint > 0, circuitul având pierderi de energie prin căldură, oscilațiile se amortizează până la zero;
 Rp – Zint = 0, energia introdusă de elementul exterior compensează pierderile, oscilaţiile îşi păstrează
amplitudinea constantă;
 Rp – Zint < 0, oscilațiile cresc treptat, teoretic până la infinit, practic fiind limitate de caracteristicile neliniare
ale elementelor active din circuit.