Prof.

Laurentiu Dumitran

Curs 12
6.5. Paramagnetismul
Materialele paramagnetice sunt constituite din particule magnetic
polare (atomi, ioni sau molecule care prezintă momente magnetice
permanente). În absenţa câmpului magnetic exterior, agitaţia termică
determină o distribuţie dezordonată a orientărilor momentelor

magnetice permanente m p ale particulelor, suma vectorială a acestora,
respectiv, momentul magnetic total al corpului, fiind nulă. Drept
urmare, în absenţa câmpului magnetic corpurile paramagnetice nu

prezintă magnetizaţie ( M  0 ). Situaţia nu mai este aceeaşi în prezenţa

câmpului magnetic ( H  0 ) deoarece, sub acţiunea acestuia,
momentele magnetice ale particulelor tind să se orienteze după

direcţia vectorului H şi momentul magnetic al corpului, respectiv
magnetizaţia, sunt nenule. Paramagnetismul (sau efectul
paramagnetic) reprezintă proprietatea unor corpuri care conţin
particule magnetic polare de a căpăta, prin rotirea momentelor

magnetice proprii, o magnetizaţie temporară redusă ( M  0 ) şi de
aceeaşi orientare cu aceea a câmpului magnetizant.

H 0 
mp 
Mp 0


mp

 
H 0 Mp 0

Fig. 6.9. Efectul paramagnetic: orientarea momentelor magnetice ale

particulelor unui corp paramagnetic în absenţa şi în prezenţa unui câmp
magnetic exterior.
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 271

Momentul magnetic al unui corp paramagnetic reprezintă suma
vectorială a momentelor magnetice elementare ale tuturor particulelor
constitutive. Aşa cum s-a arătat în §6.2, momentele magnetice

permanente m p ale particulelor sunt determinate de momentele
magnetice de spin ale electronilor aflaţi pe substraturi interioare
incomplet ocupate cu electroni. În cazul metalelor paramagnetice, în
afară de momentele magnetice ale particulelor mari (atomi, ioni,
molecule) mai intervin şi momentele magnetice (de spin) ale
electronilor liberi (sau cvasiliberi).
Neglijând efectul paramagnetic (slab) atribuit electronilor liberi şi
ţinând cont de faptul că momentele magnetice elementare ale atomilor

pot fi orientate numai omoparalel sau antiparalel cu H 0 , rezultă că

magnetizaţia paramagnetică M p este egală cu excesul sumei
vectoriale, efectuate în unitatea de volum, a momentelor magnetice

orientate în sensul câmpului magnetizant H 0 , faţă de suma acelora

orientate în sens opus lui H 0 (fig. 6.9).
Mişcarea de agitaţie termică a particulelor influenţează efectul
paramagnetic, opunându-se acţiunii de orientare a momentelor
magnetice pe direcţia câmpului magnetic şi micşorând, astfel, excesul

de momente spontane orientate omoparalel cu H 0 , respectiv,

magnetizaţia M p .
Existenţa unui exces de momente magnetice orientate în sensul
câmpului magnetic se poate evidenţia prin analiza valorilor energiei

potenţiale a momentelor magnetice aflate în câmpul magnetic H 0 .

Notând cu m p momentul permanent al unei particule şi ţinând cont de

relaţia (6.9) şi de faptul că m p poate fi orientat omo- sau antiparalel cu
 
H 0 , rezultă că energia potenţială a acestuia în câmpul H 0 are expresia:
 
wm   m p  B0   0 m p H 0 , (6.57)

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

272 MATERIALE ELECTROTEHNICE


în care semnul minus corespunde situaţiei în care momentul m p este
 
omoparalel cu H 0 şi semnul plus situaţiei în care m p este antiparalel

 wmantiparalel , şi, prin urmare, orientarea
cu H 0 . Rezultă, deci, că wm omoparalel


omoparalelă a momentelor permanente în raport cu H 0 este mai
favorabilă din punct de vedere energetic. Astfel, numărul atomilor din
unitatea de volum, care au momentul magnetic orientat în acelaşi sens

cu H 0 este mai mare decât numărul acelora care au momentul

magnetic orientat în sens opus lui H 0 şi magnetizaţia paramagnetică

M p  0 are sensul câmpului magnetizant.
Din (6.57) rezultă că diferenţa de energie potenţială
corespunzătoare celor două orientări opuse este wm  2 0 m p H 0 .
Considerând m p  3 şi H 0  107 A/m, rezultă wm  4,4 10 3 eV,
energie care, la temperaturi suficient de mari, devine neglijabilă în
raport cu energia de agitaţie termică a particulei wT (la T0  300 K ,
3
wT  kT  4  103 eV ). Prin urmare, la temperaturi mai mari ( T  T0 ),
2
numărul particulelor ale căror momente sunt orientate omoparalel cu

H 0 scade şi se apropie de acela al particulelor care au momentele
permanente orientate antiparalel cu câmpul (şi magnetizaţia se
anulează).
Deducerea expresiei susceptivităţii paramagnetice  m se face pe p

baza statisticii Maxwell – Boltzmann. Notând cu N ' şi N ' ' numărul


atomilor din corp care au momentul magnetic elementar m p orientat

omoparalel, respectiv, antiparalel cu H 0 , rezultă:
 m H 
N '  C  exp 0 p 0  , (6.58)
 kT 

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 273

 m H 
N ' '  C  exp  0 p 0  , (6.59)
 kT 
în care s-a ţinut cont că energia potenţială a unui atom care are
 
momentul m p orientat omoparalel cu H 0 este   0m p H 0 şi, respectiv,

energia potenţială a unui atom care are momentul m p orientat

antiparalel cu H 0 este   0m p H 0 .
Din (6.58) şi (6.59) se obţine expresia momentului magnetic
~ :
atomic mediu m p

~  N 'm p  N ' 'm p  m  N ' N ' '

m p p
N ' N ' ' N ' N ' '
(6.60)
 m H 
 m p th  0 p 0   m p tha,
 kT 
0m p H 0
în care s-a folosit notaţia a  .
kT
Deoarece momentele magnetice atomice permanente medii ale
atomilor din corp au acelaşi modul şi aceeași orientare, modulul
magnetizaţiei paramagnetice are expresia:
 m H 
M p  N  m p  tha  N  m p  th  0 p 0  , (6.61)
 kT 

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

274 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Fig. 6.10. Variaţia magnetizaţiei paramagnetice cu intensitatea câmpului

magnetic magnetizant şi, respectiv, cu mărimea a .

în care N reprezintă concentraţia de atomi din corpul considerat. Din

(6.61) rezultă că magnetizaţia paramagnetică creşte odată cu H 0 şi că
pentru valori foarte mari ale intensităţii câmpului magnetic ( a   ,
tha  1 ), magnetizaţia M p ia valoarea M p  M   m p N (caz în care
momentele magnetice atomice sunt orientate în totalitate omoparalel

cu H 0 (fig. 6.10)).
În cazul temperaturilor uzuale ( T  300 K), valorile parametrului
a sunt foarte reduse. De exemplu, pentru H 0  107 A/m şi m p  2 ,
rezultă a  5,6 10 2  1 . Se poate face aproximaţia tha  a , care,
introdusă în expresia (6.61), conduce la:
  0 m 2p N 
Mp  H0 . (6.62)
kT
 
În ipoteza H 0  H , relaţia de mai sus ia forma:
  m2 N 
Mp  0 p H . (6.63)
kT
Cum magnetizaţia este generată de câmpul magnetic, respectiv,
 
aceasta este temporară, din legea magnetizaţiei temporare M p   m H , p

se obţine expresia susceptivităţii paramagnetice (relaţia lui Curie):

Tabelul 6.3. Susceptivitatea magnetică a unor metale paramagnetice.
Substanţă Li Na K Mg Ca Al W Mo Pt
 m p  10 6
25,2 15,6 21,5 6 44 16,7 40 54 200

 0 m 2p N  0 m 2p N 1 C
m p     , (6.64)
kT k T T
 0 m 2p N
în care C  reprezintă constanta Curie.
k

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 275

Considerând m p   , T  300 K şi N  8 10 28 m-3 se obţine

C  0,62 K şi  m p  103 .
Corpurile paramagnetice prezintă şi o susceptivitate
diamagnetică, care este însă neglijabilă în raport cu  m . În tabelul 6.3
p

sunt prezentate valorile susceptivităţii magnetice ale unor metale

paramagnetice.
Susceptivitatea paramagnetică variază hiperbolic cu temperatura
(fig. 6.11). Variaţia inversului susceptivităţii (1  m p ) cu temperatura
este o dreaptă care trece prin origine, ceea ce constituie o
caracteristică definitorie a substanţelor paramagnetice.

a) b)
Fig. 6.11. Variaţia susceptivităţii paramagnetice cu temperatura.
În cazul metalelor există şi un paramagnetism al electronilor
liberi (ale căror momente magnetice sunt datorate în exclusivitate
mișcării de spin). Acest efect este însă foarte slab în comparaţie cu cel
datorat ionilor magnetic polari.

6.6. Feromagnetismul
Feromagnetismul reprezintă proprietatea anumitor corpuri de a
căpăta o magnetizaţie foarte intensă şi de acelaşi sens cu câmpul
magnetic în care se află. Spre deosebire de corpurile paramagnetice, la

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

276 MATERIALE ELECTROTEHNICE

anularea câmpului magnetic, corpurile feromagnetice păstrează o
magnetizaţie remanentă nenulă. Materialele feromagnetice sunt
alcătuite din particule magnetic polare. La temperaturi uzuale numai
trei elemente în stare pură prezintă proprietăţi feromagnetice: fierul,
nichelul şi cobaltul (metale de tranziţie cu substratul 3d incomplet
ocupat). La temperaturi foarte joase prezintă proprietăţi feromagnetice
şi metalele cu substraturile 4 f incomplet ocupate cu electroni,
precum gadoliniul, terbiu etc. La acestea se adaugă numeroase aliaje şi
compuşi ai acestor elemente, mai cu seamă cei ai metalelor de
tranziţie din grupa fierului.
Comportarea materialelor feromagnetice supuse acţiunii
câmpului magnetic este total diferită de aceea a paramagneticelor şi
diamagneticelor. Substanţele feromagnetice se magnetizează foarte
puternic în câmpuri magnetice slabe şi îşi păstrează starea de
magnetizare şi după încetarea acţiunilor acestora. Dependenţa M H 
nu mai este biunivocă (nu există o proporţionalitate directă între
intensitatea câmpului magnetizant şi magnetizaţie) ca în cazul
diamagneticelor şi paramagneticelor. În plus, valoarea magnetizaţiei
unui corp feromagnetic depinde de stările anterioare ale acestuia (mai
precis, de faptul dacă acesta a fost sau nu magnetizat anterior).
Corpurile feromagnetice prezintă anizotropie de magnetizare, ceea ce
înseamnă că magnetizaţia unui corp feromagnetic depinde de direcţia
câmpului magnetizant. Sub acţiunea câmpului magnetic corpurile
feromagnetice îşi modifică dimensiunile (se alungesc sau se
scurtează), fenomen numit magnetostricţiune.
Susceptivitatea magnetică  m a feromagneticelor are valori
foarte mari, de ordinul sutelor, miilor şi, pentru anumite substanțe,
chiar 106 . Feromagnetismul este influenţat de temperatură, acesta
dispărând dacă temperatura atinge o valoare critică (caracteristică
fiecărui corp).
În cele ce urmează se analizează două aspecte fundamentale ale

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 277

feromagnetismului: natura feromagnetismului şi comportarea
corpurilor feromagnetice în câmpuri magnetice exterioare.

6.6.1. Originea fizică a feromagnetismului

Explicarea naturii feromagnetismului reprezintă un demers
deosebit de complicat, care trebuie să aibă în vedere numeroasele
rezultate experimentale şi teorii fizice elaborate până în prezent. În
cele ce urmează, se analizează originea fizică a feromagnetismului
pornind de la două observaţii experimentale: structura şi influenţa
temperaturii asupra magnetizaţiei corpurilor feromagnetice.
Experimental se constată că magnetizaţia unui corp feromagnetic
scade odată cu creşterea temperaturii. Astfel, dacă, pentru T  0 K,
magnetizaţia atinge valoarea maximă M max , aceasta se anulează la
atingerea unei valori critice Tc numită temperatură Curie (la care are
loc tranziţia de fază de speţa a II-a), corpul trecând din stare
feromagnetică ( T  Tc ), în stare paramagnetică ( T  Tc ). Pentru
exemplificare, în figura 6.12 este prezentată curba experimentală
de variație a raportului M M max în funcție de temperatura raportată
T Tc pentru un cristal de nichel.
Cu toate că magnetizaţia este o mărime fizică ce caracterizează
la nivel macroscopic starea unui corp feromagnetic, având în vedere
definiţia (6.5), se poate intui uşor faptul că variaţia M T  se datorează
influenţei la nivel microscopic a temperaturii asupra orientării
momentelor magnetice atomice spontane.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

278 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Fig. 6.12. Variaţia magnetizaţiei unui cristal de nichel

cu temperatura.

Fig. 6.13. Structura microscopică a unui corp feromagnetic.

Pentru valori ale temperaturii inferioare temperaturii Curie,

corpurile feromagnetice sunt împărţite în mai multe regiuni numite
domenii magnetice sau domenii Weiss (după numele fizicianului
francez P.E. Weiss care a elaborat prima teoria a feromagnetismului)

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 279

(fig. 6.13). Între două domenii magnetice vecine există zone de trecere
observabile experimental, numite pereţi de domenii (Bloch sau Néel).
Această structură poate fi pusă în evidenţă experimental, realizând o
polizare electrochimică a suprafeţei unei probe feromagnetice (astfel
încât aceasta să arate ca o oglindă). Dacă pe această suprafaţă se
depune o soluţie coloidală care conține pudră fină cu proprietăţi
feromagnetice, cu ajutorul unui microscop optic se pot observa
figurile care iau naştere pe suprafaţa probei, respectiv domeniile
magnetice şi pereţii de domenii. Domeniile magnetice au dimensiuni
de ordinul sutimilor sau zecimilor de milimetru, iar pereţii de domenii
au grosimi de ordinul zecilor de nanometri. Domeniile magnetice
conţin un număr mare de atomi magnetic polari cu momentele
magnetice orienate omoparalel, astfel încât fiecărui domeniu i se poate
asocia un moment magnetic rezultant egal cu suma vectorială a
momentelor magnetice ale atomilor din domeniu.
Explicarea originii feromagnetismului (ceea ce înseamnă, în
esenţă, explicarea existenţei magnetizaţiei spontane nenule)
presupune, practic, explicarea observaţiilor de mai sus: de ce un corp
feromagnetic este alcătuit din domenii magnetice şi care sunt
caracteristicile unui domeniu magnetic.

6.6.1.1. Omoparalelismul momentelor magnetice atomice

În teoria feromagnetismului elaborată în anul 1907 de Weiss se
presupune că, la T  Tc , domeniile magnetice ale unui corp
feromagnetic au momente magnetice rezultante diferite atât ca modul
cât şi ca orientare. Diferenţa modulelor momentelor poate fi
argumentată pe cale experimentală pornind de la observaţia că
dimensiunile domeniilor sunt diferite şi, deci, numărul de atomi (de
momente magnetice) diferă de la un domeniu la altul.
Pe de altă parte, în teoria lui Weiss se presupune că, pentru
T  0 K, (şi până la valori relativ mari ale temperaturii, dar inferioare

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

280 MATERIALE ELECTROTEHNICE

temperaturii Curie), momentele magnetice ale atomilor conţinuţi într-
un domeniu magnetic sunt orientate omoparalel, ceea ce înseamnă că
fiecare domeniu prezintă un moment magnetic maxim, sau altfel spus,
fiecare domeniu este magnetizat la saturaţie (noţiunea de saturaţie
magnetică este prezentată în § 6.6.6). Rezultă că, cu cât un domeniu
magnetic este mai mare (conţine un număr mai mare de atomi
magnetic polari), cu atât momentul sau magnetic rezultant este mai
mare. Prin urmare, aspectul fundamental care trebuie lămurit este
acela referitor la omoparalelismul momentelor magnetice atomice din
interiorul domeniilor magnetice.
În teoria lui Weiss, omoparalelismul momentelor magnetice ale
unui domeniu este explicat pe baza ipotezei conform căreia în
interiorul corpului feromagnetic acţionează un câmp magnetic

molecular intern H m . Acest câmp (suficient de intens pentru a asigura
ordonarea omoparalelă a momentelor magnetice atomice din interiorul
domeniilor) este proporţional cu magnetizaţia spontană a corpului,
respectiv:
 
H m  M , (6.65)
în care  este constanta Weiss.
Existenţa câmpului magnetic molecular intern este, în teoria lui
Weiss, o consecinţă directă a structurii cristaline a corpului şi a
existenţei particulelor magnetic polare (care reprezintă surse punctuale
de câmp magnetic).

În absenţa câmpului magnetic exterior ( H ext  0 ), magnetizaţia
corpului este slabă sau, în anumite situaţii particulare, chiar nulă.
Pentru a explica aceasta, Weiss introduce ipoteza conform căreia, în
absenţa câmpului magnetic exterior, starea în care energia totală a
corpului feromagnetic este minimă corespunde situaţiei în care acesta
este împărţit în mai multe domenii magnetice care diferă între ele ca
volum, formă şi moment magnetic.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 281

În interiorul unui domeniu magnetic, intensitatea câmpului

magnetic are valoarea efectivă H ef :
   1 
H ef  H ext  H m  Bef . (6.66)
0
Conform relaţiei (6.9), energia de interacţiune a unui moment

magnetic atomic cu câmpul H ef este m p  Bef . Dacă corpul
feromagnetic se găsește la temperatura Tc , omoparalelismul
momentelor magnetice dispare, ceea ce înseamnă că energia m p  Bef
are acelaşi ordin de mărime cu energia de agitaţie termică k  Tc .
Considerând Tc  103 K şi m p   , se obţine Bef  1,3 103 T şi, deci,
H ef  109 A/m. Prin urmare, ordinul de mărime al câmpului magnetic
intern molecular este de 109 A/m.
Principala limitare a teoriei lui Weiss este aceea că nu oferă o
explicaţie privind natura câmpului molecular intern şi, implicit a
omoparalelismului momentelor atomice spontane. Această problemă
poate fi însă rezolvată cu ajutorul mecanicii cuantice. În acest sens se
ţine seama că momentul magnetic spontan al unui atom este (aproape
în exclusivitate) datorat momentelor magnetice de spin necompensate
ale electronilor şi că interacţiunea magnetică dintre doi atomi
magnetic polari se rezumă la interacţiunea dintre momentele de spin
ale electronilor.
În teoria cuantică a feromagnetismului se folosesc două modele
pentru explicarea omoparalelismului momentelor magnetice. Primul
dintre ele (aparţinând fizicianului I. Frenkel) are ca punct de plecare
modelul gazului electronilor de conducţie din metale, în care se ţine
cont de interacţiunea de schimb dintre aceştia. În cadrul acestui model
(cunoscut drept modelul electronilor colectivizaţi) se stabileşte în ce
condiţii cuplajul dintre electroni face ca starea caracterizată de
existenţa unei magnetizaţii spontane să fie mai avantajoasă. Evident,

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

282 MATERIALE ELECTROTEHNICE

această teorie este adecvată pentru explicarea proprietăţilor
feromagnetice ale metalelor din grupa fierului. Pentru metalele din
grupa pământurilor rare, precum şi pentru alte substanţe
feromagnetice, a fost propus (de către fizicianul W. Heisemberg) cel
de-al doilea model, în care se presupune că momentele magnetice care
formează structura ordonată feromagnetică sunt localizate în
vecinătatea nodurilor reţelei cristaline (modelul electronilor
localizaţi).
Este cunoscut faptul că între particulele constitutive ale unui
cristal există două tipuri de interacţiuni fundamentale şi anume: cele
de natură electrică şi cele de natură magnetică. Interacţiunea
electrostatică dinte doi atomi vecini se manifestă numai atunci când
învelişurile lor electronice se întrepătrund. Energia corespunzătoare
acestei interacţiuni cuprinde o parte care depinde de momentele de
spin ale electronilor celor doi atomi şi o parte care nu depinde de
acestea. Fracţiunea din energia de interacţiune care depinde de spinii
electronilor se numeşte energie de schimb. Aceasta conduce la valori
diferite ale energiilor a doi electroni cu momentele de spin
omoparalele, respectiv antiparalele.
Energia de schimb pentru doi atomi magnetic polari vecini cu
 
momentele atomice de spin S1 şi S 2 are următoarea expresie [4]:
 
 
Ws  2 I s S1  S 2  cos    A cos , (6.67)
 
   
în care A  2 I s S1  S 2 ,  este unghiul dintre momentele S1 şi S 2 şi
I s este o mărime numită integrală de schimb.

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 283

Fig. 6.14. Variaţia integralei de schimb I s în funcţie de raportul a d e

în cazul metalelor de tranziţie din grupa fierului [4].

Din relaţia (6.67) rezultă că dacă I s  0 , atunci valoarea minimă

a energiei de schimb se obţine în situaţia în care spinii celor doi atomi
sunt omoparaleli (   0 ). În cazul în care I s  0 , valoarea energiei de
 
schimb este minimă dacă spinii S1 şi S 2 sunt antiparaleli (   180 ),
situaţie care, aşa cum se va vedea în § 6.7, corespunde
antiferomagnetismului.
Cum momentele magnetice ale atomilor din domeniile Weiss
sunt orientate omoparalel, rezultă că, în cazul corpurilor
feromagnetice integrala de schimb are valori pozitive. În figura 6.14
este reprezentată dependenţa integralei de schimb de raportul dintre
constanta reţelei cristaline a şi diametrul orbitelor electronilor d e
situaţi în pătura 3d pentru diferite metale. Se observă că, în cazul în
care a d e  1,5 , integrala de schimb I s este pozitivă. Dacă însă
a d e  1,5 , integrala de schimb are valori negative. Aşa se explică
faptul că dintre toate metalele de tranziţie din grupa fierului, la
temperaturi uzuale, numai fierul (în fază  ), cobaltul şi nichelul
prezintă proprietăţi feromagnetice. Manganul aflat în stare pură nu
este feromagnetic. Dacă însă constanta reţelei cristaline a manganului
se măreşte, astfel încât raportul a d e depăşeşte valoarea 1,5, atunci

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

284 MATERIALE ELECTROTEHNICE

acesta poate prezenta proprietăţi feromagnetice. Într-adevăr,
experimental, se observă că introducerea unei mici cantităţi de azot în
mangan creşte constanta de reţea şi face ca acesta să devină
feromagnetic. La fel se explică şi faptul că unii compuşi ai
manganului (MnSb şi MnBi) şi unele aliaje ale acestuia (Mn-Cu-Al)
au proprietăţi feromagnetice.
În concluzie, natura feromagnetismului este legată de existenţa
atomilor cu substraturi electronice interne incomplet ocupate şi de
interacţiunile dintre atomii conţinuţi în domeniile magnetice
caracterizate de integrale de schimb pozitive. Dar, după cum s-a arătat
mai sus, ultima condiţie este legată în mod direct de caracteristicile
reţelei cristaline (prin valoarea constantei de reţea). Astfel, pentru un
cristal feromagnetic dat, omoparalelismul momentelor magnetice
spontane ale atomilor localizaţi în domeniile magnetice rezultă ca o
consecinţă directă a minimizării energiei de schimb dintre aceştia.

6.6.1.2. Formarea domeniilor magnetice

Existenţa domeniilor magnetice în corpurile feromagnetice poate
avea, la fel ca şi în cazul omoparalelismului momentelor magnetice
atomice, o argumentaţie de natură energetică. Aranjarea momentelor
magnetice în domenii Weiss are drept consecinţă reducerea energiei
totale a corpului feromagnetic.
Energia totală a unui corp feromagnetic W are următoarea
expresie:
W  Ws  W p  Wm'  Waniz  Wmgs  W ' , (6.68)
în care Ws este energia de schimb, W p - energia potenţială a corpului
 
aflat într-un câmp magnetic exterior H ext (egală cu zero dacă H ext  0 ),
Wm' - energia magnetostatică, Waniz - energia de anizotropie (v. § 6.6.3),
Wmgs - energia de magnetostricţiune şi W ' alte forme de energie (de
exemplu, energia de agitaţie termică).

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 285

Pentru definirea energiei magnetostatice a unui corp
feromagnetic trebuie ţinut seama de faptul că, din punct de vedere
fizic, un corp feromagnetic reprezintă un sistem alcătuit dintr-un mare
număr de atomi magnetic polari (momente magnetice spontane), aflaţi
în vid, între care există o interacţiune de natură electrostatică. Atomul

magnetic polar i , al cărui moment magnetic spontan este mi , se

găseşte în câmpul magnetic de inducţie Bi generat de atomii vecini:
 
Bi   B ji , (6.69)
j
j i


în care B ji reprezintă inducţia magnetică corespunzătoare atomului j
în punctul în care se găseşte atomul i .
Se poate spune că, fiecare moment magnetic reprezintă o sursă
de câmp magnetic căreia, în acord cu legile electromagnetismului, îi
corespunde o pereche de poli magnetici ( N  S ). Energia potenţială a
 
momentului i este dată de relaţia (6.9) wm i  mi  Bi .
Energia potenţială totală a ansamblului de momente magnetice
se obţine prin însumarea energiilor potenţiale ale tuturor atomilor
polari şi, ţinând cont că interacţiunile se realizează între particulele
care compun o pereche (momentul i se găsește în câmpul magnetic la
a cărei existenţă contribuie şi momentul j  i şi viceversa), aceasta are
expresia:
1  
Wm   
2 i
mi  Bi . (6.70)

Exprimând inducţia Bi cu (6.69) şi ţinând cont de
omoparalelismul momentelor magnetice atomice, se obţine expresia
energiei Wm sub forma unei sume dintre o constantă şi un termen
variabil. Termenul variabil Wm' se numeşte energie magnetostatică a
corpului şi are expresia:

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

286 MATERIALE ELECTROTEHNICE


n1  ms
(1) +++++++
+++++++ + - - + - -
+ +
  
n21 M M
 
M Hd
(2)
  
n23 Hd Hd
_______ d1 d2 d3 d4
_______
ms - - ++ -- ++
(3) 
n3

a) b) c)

Fig. 6.15. Formarea domeniilor Weiss în corpurile feromagnetice.

1  
Wm'   0  M  H i dv , (6.71)
2 V

în care H i reprezintă intensitatea câmpului magnetic în interiorul

corpului şi M este magnetizaţia corpului.
Densitatea de volum a energiei magnetostatice este:
1  
wm'   M  H i . (6.72)
2
Relaţia (6.71) arată că energia magnetostatică este asociată

prezenţei câmpului magnetic H i în corp şi, deci, prezenţei polilor
magnetici.
Se consideră un monocristal de fier, de formă paralelipipedică,
având muchiile paralele cu o axă de uşoară magnetizare. În cazul în
care monocristalul este alcătuit dintr-un singur domeniu magnetic (fig.
6.15 a ) şi este uniform magnetizat, pe feţele perpendiculare pe
vectorul magnetizaţie se pot defini densități de suprafaţă de sarcină
magnetică fictivă:

ms  divs M  M n , (6.73)

în care divs reprezintă operatorul divergenţă de suprafaţă, M -

magnetizaţia corpului şi M n - componenta normală a magnetizaţiei la

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

6. Proprietăţi magnetice 287

suprafeţele considerate.
Presupunând că monocristalul de fier se găseşte în vid, în
absenţa oricărei surse de câmp magnetic, din (6.73) scrisă pe faţa de
sus şi, respectiv, pe cea de jos a corpului, rezultă:
 
 
  
ms  n12 M 2  M1  n12 M  M n  M , (6.74)
respectiv
   
    
ms  n23 M 3  M 2  n23  M   M n   M , (6.75)
       
în care s-a ţinut cont că n12  n2  n1 , n23  n2  n3 şi M1  M 3  0 .
Aşadar, cele două feţe perpendiculare pe vectorul magnetizaţie
reprezintă cei doi poli magnetici (N-S) ai monocristalului.
Sarcina magnetică fictivă produce în interiorul corpului un câmp

magnetic de sens opus magnetizaţiei, numit câmp demagnetizant H d .
Ținând cont de (6.9) energia magnetostatică din unitatea de volum a

corpului în prezenţa câmpului H d are expresia:
1
Wm'   0 N  m p H d  0 (6.76)
2

unde N reprezintă concentraţia momentelor magnetice m p (atomilor
magnetic polari) din corp.
Dacă monocristalul este alcătuit din mai multe domenii
magnetice (fig. 6.15 b ) energia Wm' se micşorează. Într-adevăr,
considerând cele patru domenii d1  d 4 în care magnetizaţia are
alternativ sensuri opuse, câmpurile demagnetizante din domeniile
învecinate au sensuri opuse şi, ca urmare, câmpul demagnetizant în
corp scade. Drept urmare, energia magnetostatică scade şi, deci,
energia totală a corpului se micşorează.
Din punct de vedere energetic, situaţia cea mai favorabilă este
aceea prezentată în figura 6.15 c , în care corpul este alcătuit din opt
domenii magnetice şi densitatea de suprafaţă a sarcinii magnetice
fictive este nulă (  ms  0 ).

 
 Prof. Laurentiu Dumitran

288 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Pe de altă parte, divizarea corpului în mai multe domenii
magnetice conduce la creşterea energiei de schimb Ws întrucât, aşa
cum se va explica mai departe, trecerea de la un domeniu la altul
înseamnă schimbarea orientării momentelor magnetice atomice. De
asemenea, tot datorită divizării corpului, creşte şi energia de
magnetostricţiune Wmgs . De aceea, corpul atinge starea de echilibru
termodinamic atunci când suma Ws  Wm'  Wmgs prezintă un minim
(situaţie în care încetează divizarea cristalului în domenii magnetice).