Fizica Chimie PDF

FACULTATEA DE INGINERIE
Faculty of Engineering
Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Runda de granturi:I
Schema de granturi pentru universități –SGNU
Beneficiar: Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Tîrgu-Mureş
Titlul sub-proiectului: „ Studenții de azi-profesioniștii de mâine” (SAPM)
Acord de grant : nr.32/SGU/NC/I din data de 27.10.2017
SUPORT DE CURS
FIZICĂ-CHIMIE
2018-2019
AUTOR
Conf.dr.Arina Modrea
Adresa UMFST, Facultatea de Inginerie: Târgu Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 1, 540088, judeţul Mureş, România
Web: www.upm.ro | Email: decanat@ing.upm.ro | Tel: +40 265 233212 int. 246 | Fax: +40 265 233212

Runda de granturi:I
CUPRINS
PREFAȚĂ
I.ARGUMENT
II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE
II.1 Materia
II.2 Corp
II.3 Substanță/Câmp
II.4 Proprietăți
II.5 Interacțiuni
II.6 Fenomene
II.7 Aplicații
III. INTERDISCIPLINARITATEA FIZICĂ-CHIMIE-
DISCIPLINELE NATURII
IV. MĂRIMI ŞI UNITĂŢI FUNDAMENTALE ÎN SISTEMUL
INTERNAŢIONAL. CONSTANTE FIZICE
V. CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE

Runda de granturi:I
Prefață
MOTTO:
,,Succes are nu cel care
a avut primul ideea, ci acela
care convinge lumea’’
Adevăr din lumea managerială)

Educaţia nu trebuie să fie un pat al lui Procust, o matrice rigidă, ci un demers de
împlinire a copilului în calităţile sale nemutilate. Acest motiv trebuie să ne facă pe noi
educatorii să înţelegem că nu trebuie să acceptăm orbeşte şi necondiţionat să pregătim
generaţii de copii pentru o lume, pentru că, corect este să pregătim o lume pentru
generaţiile de copii.
Noi, cadrele didactice, nu putem forma copilul decât ,,după chipul şi asemănarea
noastră’’, desigur în sens propriu-mai puţin, dar în sens figurativ - total, astfel încât
statutul pe care ni l-am ales ne obligă, însă, ne şi onorează ,, să ştim cum trebuie’’, ,,să
fim cum trebuie’’, ,,să ştii ce trebuie’’, adică să fim ce trebuie - educatori.
Einstein a fost întrebat odată: ,,Câte genii putea să aibă omenirea?’’ ,,Câte a avut!’’
A răspuns prompt. ,, Pentru că cele care nu au avut forţa să o dovedească, n-au fost
genii!’’. Astfel, pe Einstein îl putem parafraza întrebând: ,,Câţi educatori sunt în şcoli?’’ şi
răspuns: ,,Atâţia câţi au forţa să o dovedească!’’ Mergând mai departe cu acest
raţionament putem afirma cu certitudine că ,, unde educaţie nu e, e … lipsă de educaţie! e
distrugere, e ură, e suferinţă şi e...jale!’’
Şcoala este ,,fabrica’’ de educaţie a societăţii, unde educaţia este ,,producţia şcolii,
iar educatorul este făuritorul de educaţie.

Runda de granturi:I
Urmărind îndeaproape misiunea şcolii, care nu este deloc una simplă, uşoară, prin
care se urmăreşte descoperirea talanţilor ( calităţilor, virtuţiilor,
predispoziţiilor, potenţialelor latente...) copiilor, crearea condiţiilor materiale şi umane

pentru ca aceşti talanţi să fie descoperiţi, conștientizarea copilului asupra acestor
descoperiri, crearea condiţiilor materiale şi umane pentru ca acești talanţi să fie ,,puşi în
valoare’’, să fie înmulţiţi calitativ şi cantitativ spre binele, împlinirea şi bucuria copilului, a
familiei şi nu în ultimul rând a societăţii.
Educaţia reprezentând un proces complex în care trebuie să se îmbine informaţia cu

aplicaţia, deoarece practica formează, iar informaţia doar pregăteşte formarea, cele
două discipline, fizica și chimia joacă un rol important în tot procesul de educaţie a unui
student viitor inginer în societatea modernă românească.
Indiferent de vârstă un OM are de învăţat în permanenţă, dar desigur odată cu

creşterea experienţei compentenţele umane ale unui bun specialist se îmbunătăţesc. La
nivelul practicii consider că trebuie să ajungem, noi educatorii, cât mai performanţi
asupra următoarelor competenţe: ştiiţifică, psihosocială, managerială, psihopedagogică
şi comunicaţională pentru a putea într-adevăr a fi ceea ce trebuie să fim.
Fizica și chimia, fiind discipline ştiinţifice de bază/fundamentale ce contribuie

substanțial la formarea unui student, în care se îmbină ,,teoria cu practica’’ , necesită o
aplecare profundă şi specială din partea unui cadru didactic răspunzător şi motivat pentru
ceea ce face, pentru responsabilitatea ce o poartă ,, pe umeri’’, an după an, generaţie
după generaţie, deoarece este deosebit de important să ştie cât mai corect, cât mai bine
,,cum să facă’’ ceea ce deja ştie: ,,un sistem de învăţământ bine gândit poate face dintr-
un student obişnuit, unul excepţional’’.
Abordarea corectă și completă a fizicii și a chimiei trebuie să fie interdisciplinară,

fiind asigurată și prin rezolvarea corectă de probleme de fizică/chimie, de lucrări de
laborator motivante cu aplicabilitate directă în practică , a tuturor celor care studiază sau
sunt interesați de aceste discipline.

Runda de granturi:I
Dedic această carte tuturor studenților și celor interesați de fascinantul și
mirabolantul domeniu al fizicii și chimiei care dacă nu le putem privi ca pe două surori
siameze, atunci ele trebuie privite obligatoriu/neapărat ca două surori gemene!
Închei prezenta prefață prin următorul motto,
„NU POT SĂ ÎNVĂŢ PE NIMENI NIMIC,
POT DOAR SĂ OFER UN MEDIU ÎN CARE
SĂ POATĂ ÎNVĂŢA”
CARL ROGERS
Autor

Runda de granturi:I
I.ARGUMENT
Argumentarea studierii acestor două discipline complementare, fizică-chimie este

unul cat se poate de simplu ,,viața”! Fără a avea un bagaj minim de cunoștințe din aceste
discipline educația și cultura generală a unui om este amputată profund.
Studiul acestora trebuie făcut în permanență prin exemple și activități practice/

experiențe, tocmai pentru a fi înțelese mai ușor, dar și pentru a se forma o gândire
interdisciplinară prin intermediul căruia se poate observa ușor legătura dintre ele, dar și
multiplele aplicații ale lor în știință, tehnologie, dar și în viața de zi cu zi.
Ambele discipline sunt gazdele unor geniali cercetători/oameni de știință care au

descoperit, iar alteori au re/inventat multiple elemente, fenomene, procese, tehnologii
necesare îmbunătățirii vieții noastre a tuturor pământenilor, astfel incât este extrem de
greu de a alege unul dintre ei ca exemplu. În acest context este minunat totuși să îți lași
sufletul iluminat prin intermediul înțelepciunii unor mari reprezentanți ai Umanității.
Acum îmi amintesc de marele fizician Albert Einstein, "părintele relativității" și în același
timp un om extraordinar, care a știut să deslușească miracolul Universului în toată
complexitatea sa, inclusiv cea spirituală.
Enunțarea câtorva citate din Albert Einstein, cred că reprezintă cea mai elocventă
și clară modalitate de a argumenta corect importanța și rolul definitoriu ale acestor două
discipline în pregătirea oricărui student/tânăr al secolului XXI, un secol al unei
tehnologizări continue, al schimbărilor permanente și a unei dinamici debordante în viața
de zi cu zi.
Vă invit să meditați la ele după ce le veți citi, astfel incât să ajungeți să le puteți
pătrunde profund deoarece acel moment va fi cu siguranță pentru fiecare dintre voi o

Runda de granturi:I
revelație, iar misterul acestor discipline va dispărea din mintea voastră și argumentele
privind importanța lor vă vor apărea ca un miracol, iar motivația studiului lor va fi una
simplă, și anume, trebuie să le cunoaștem deoarece ele reprezintă însăși existența
noastră, deci îmi pasă de viața mea atunci cunoștințele minime legate de fizică și chimie
trebuie să le dețin!
Citez din marele fizician, Albert Eistein:
„Cel mai important lucru este să nu încetezi nicio clipă să te întrebi. Curiozitatea există
pentru un motiv”.
„Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă”.
„Încearcă să devii un om de valoare nu un om de succes.”
„Un om fericit e prea mulțumit de prezentul lui ca să se lupte cu trecutul”.
„Viața este precum mersul pe bicicletă. Ca să îți păstrezi echilibrul, trebuie să mergi mai
departe”.

Runda de granturi:I
II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE
II.1 Materia
II.2 Corp
II.3 Substanță/Câmp
II.4 Proprietăți
II.5 Interacțiuni
II.6 Fenomene
II.7 Aplicații

Runda de granturi:I
MATERIE
CORPURI (SUBSTANŢE) CÂMPURI
PROPRIETĂŢI (ÎNSUŞIRI, PREDISPOZIŢII)
STĂRI ACŢIUNI
(EXISTENŢE, PREZENŢE) (INTERACŢIUNI)
ASPECTE STATICE ASPECTE DINAMICE
Pentru a avea un suport de curs bine structurat și organizat, pentru a respecta

rigurozitatea elaborării uni curs tradițional, pentru parcurgerea metodologiei de
elaborare a unui suport de curs tradițional am defalcat conceptele interdisciplinare
propuse spre studiere în mai multe topice care de fapt trebuie studiate împreună
deoarece ele decurg unul din altul, se întrepătrund și se condiționează reciproc.
Coloana vertebrală a acestui capitol poate fi exprimată în felul următor:
MATERIA-CORP- SUBSTANȚĂ/CÂMP- PROPRIETĂȚI- INTERACȚIUNI- FENOMENE-

APLICAȚII
Astfel spus, materia ce alcătuiește Universul nostru este alcătuită din corpuri care
la rândul lor sunt formate din substanțe caracterizate prin proprietăți chimice și fizice,
obținute prin legături chimie, după care pot interacționa unele cu altele prin diferite
tipuri de interacțiuni conducând la multiple fenomene care în final pot fi regăsite într-o
mulțime de aplicații sau utilizări practice.

Runda de granturi:I
Făcând această descriere se observă de la început caracterul interdisciplinar ce
caracterizează fizica și chimia.
II.1 Materia< II.2 Corp<II.3 Substanță/Câmp<II.4 Proprietăți
II.1 Materia II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)
II.1.Materia Câmp
Multă vreme s-a crezut că mecanica newtoniană poate explica orice fenomen din
natură. Au apărut însă fenomene care nu puteau fi descrise ajungându-se la o limită a
mecanici newtoniene. S-a arătat prin studiu că fenomenele electromagnetice nu necesită
pentru manifestarea lor, existentă unui suport material. Câmpul electromagnetic este o
formă specială de existenţă a materiei. Materia câmp (manifestarea câmp) este
nemecanică, mişcarea ei nu poate fi descrisă de legile mecanicii newtoniene.
II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)
Cea mai importantă proprietate a particulelor elementare de care depinde

înţelegerea fenomenelor electromagnetice este sarcina electrică.
Definiţie: Sarcina electrică este mărimea fizică caracteristică unor particule

elementare, o prorietate intrinsecă a acestora, care determină existenţa interacţiunilor
electromagnetice dintre ele, valoarea energiei (tăria) acestor interacţiuni.

Runda de granturi:I
Pe baza a numeroase fapte experimentale s-a stabilit că în natură există două şi
numai două tipuri de sarcini electrice denumite pozitive şi negative.
Definiţie: Valoarea absolută a sarcinii electronului şi protonului este egală şi se

numeşte sarcină electrică elementară.
Cea mai mică particulă există în natură este atomul.
Definiţie: Atomul este cel mai mic sistem fizic în constituirea căruia intră
electronii.
Atomul este format din nucleu
în jurul căruia se mişcă un nor de
de electroni. Dimensiunea atomu
lui se consideră a fi dimensiunea
norului electronic care este în do
meniul 10 ˉ¹º m. Numărul electro
nilor din atom este egal cu numă-
rul Z a protonilor din nucleul a-
Fig. 10.2 Constituenţii atomului: nucleul care tomului respectiv. Din punct de
conţine nucleonii (protoni şi neutronii) şi în- vedere electric atomii sunt siste-
velişul electronic. me neutre. Stabilitatea atomului
este dată de interacţiunile electromagnetice. Faptul că atomii pot pierde unul sau mai
mulţi electroni – devenind ioni – are o importanţă crucială în explicarea fenomenelor
electromagnetice.

Runda de granturi:I
Părțile componente ale nucleului sunt:
1. Nucleul Atomic
Definiţie: Nucleul este cel mai mic edificiu format din particule elementare.
Particule elementare în
constituirea protonilor şi neuronilor
care formează la rândul lor nucleele
În constituirea lui intră numai protoni şi neutroni (numiţi nucleoni). Volumul este
de Masa protonului şi a neutronului
Densitatea nucleului este enormă Sarcina
nucleului este dată numai de sarcina protonului şi este pozitivă. Z – numărul protonilor
din nucleu. N – numărul neutronilor din nucleu. A = Z + N – numărul nucleonilor.
Stabilitatea nucleară poate fi explicată numai prin existata unei forţe de atracţie
între nucleoni numită interacţiune nucleară sau interacţiune tare.
Nucleul din punct de vedere electric este pozitiv.

Runda de granturi:I
2. Învelișul electronic- format dintr-un nor de electroni care gravitează în jurul

nucleului.
Învelișul electronic din punct de vedere electric este negativ.
OBS. ATOMUL din punct de vedere electric este neutru deoarece numărul
sarcinilor pozitive din nucleu( nr.protonilor) este egal cu numărul sarcinilor
negative din învelișul electronic( nr.electronilor).
Substanţa are structură discretă, fiind formată din atomi, respectiv din particule
elementare organizate (grupate şi ordonate în spaţiu) în aşa fel încât să-i asiguree
acesteia stabilitate. Până în prezent s-au descoperit peste 300 de particule care intră în
constituirea materiei şi numărul este în creştere. Majoritatea sunt instabile, dispar după
un timp de viaţă extrem de scurt. Pentru înţelegerea fenomenelor electromagnetice sunt
suficiente trei particule: electronul, protonul şi neutronul. Doar electronul poate fi
considerat o particulă elementară, neutronul şi protonul se pare că au o structură
internă. De fapt particule cu adevărat elementare sunt quarci. Dar acestea nu s-au pus în
evidenţă în stare liberă.
Substanțele chimice în funcție de tipul de legătură prin care se formează se

clasifică în:
 A.substanțe ionice- se obțin prin legătură ionică, respectiv prin transfer de

electroni( ex. NaCl; CaCO3; HCl, NaOH, etc.)

Substanţa la scara macroscopică
În viaţa de zi cu zi percepem substanţa la scară macroscopică, în diferite stări de
agregare. Substanţa este formată dintr-un număr extrem de mare de atomi şi molecule.

Runda de granturi:I
Distanţa dintre atomii vecini în stări de agregare condensate (solidă, lichidă) este de
ordinul a 1,5x 10-9m.
Fenomenele electromagnetice se
manifestă atunci când se creează un
dezechilibru între numărul de elec-
troni şi protoni din atomii sau mole-
culele care altfel sunt neutre. Starea
de agregare a substanţei nu se mo-
difică în cazul în care electronii din
straturile exterioare sunt smulşi sau
se adaugă un număr de electroni în
Fig. 10.4 Manganul – metal tranziţional cu aceste straturi.

un electron neîmperecheat.
Plasma este a patra stare de agregare şi este un gaz puternic ionizat format din
ioni pozitivi şi din electroni, care per ansamblu este neutru din punct de vedere electric.
B.molecule- se obțin prin legătura covalentă, respectiv prin punere în comun de

electroni.( ex. H2, O2, NH3,H2O, etc.)
Molecula
Definiţie: Molecula este formaţiunea cea mai mică a unei substanţe
care mai păstrează proprietăţile chimice ale
acelei substanţe, în structura căreia intră mai
mulţi atomi.

Runda de granturi:I
Numărul şi tipul concret de atomi ce par-
ticipă la formarea moleculelor determină va-
rietatea extrem de mare a acestora. Stabilitatea
moleculelor este determinată de interacţiunile
electromagnetice. În stare normală moleculele
Fig. 10.3 Atomii moleculelor sunt neutre.

pot forma structuri complexe.
II.4 Proprietăți
Proprietăţile fizice şi chimice ale materiei – de la atom la celula vie – sunt în mare
parte determinate de forţele electrice. Marii savanţi ai secolului XIX ca Ampère¹,
Faraday², Maxwell au descoperit natura electricităţii, magnetismului şi în final a
electromagnetismului. Contribuţii importante le-au avut şi fizicienii şi chimiştii secolului al
XX-lea care au descifrat structura atomică a materiei, şi în principal descoperirea
electronului şi a sarcinii electrice. În zilele noastre nu ne mai putem imagina viaţa
modernă fără curent electric cu implicaţiile sale sociale: iluminatul electric, radioul,
televiziunea, CD, MP3 – playerele, telefonie mobilă, calculatoare şi internet.
Fenomenele Fizice în special cele electromagnetice nu sunt altceva decât o formă

de mişcare a materiei. Cele două forme de existentă a structurii materiei i) materia sub
formă de substanţă şi ii) materia sub formă de câmp sunt cel mai clar manifestate dintre
fenomenele electromagnetice.

Runda de granturi:I
Scurt istoric. Părinții electricității sunt considerați:
1. Andrè Marie Ampère (1775-1836), om de ştiinţă francez, este cunoscut pentru

importantele lui contribuţii în studiul electrodinamicii. Amperul, unitate de măsură
a curentului electric este numit după el. Ampère a inventat acul astatic, care a
făcut posibilă funcţionarea galvanometrului astatic. Ampère a fost primul care a
arătat faptul că dacă doi conductori paraleli parcurşi de curent electric în aceeaşi
direcţie se atrag, iar dacă sunt parcurşi de curent electric în direcţii diferite se
resping.
2. Michael Faraday (1791-1867) a fost unul dintre cei mai proeminenţi fizicieni şi
chimişti Britanici, a secolului XIX. Michael Faraday a descoperit a descoperit
fenomenul fizic cunoscut ca inducţie electromagnetică observând apariţia unui
curent electric într-un circuit electric care este mişcat în câmp magnetic.
Descoperirile sale legate de inducţia electromagnetică au contribuit decisiv la
dezvolatarea ecuaţiilor lui Maxwell, care a condus la inventarea generatorului
electric.
II.5 Interacțiuni
Între particulele încărcate cu sarcina electrică se manifestă interacţiuni numite

interacţiuni electromagnetice. În natură există patru tipuri de interacţiuni:interacţiuni
gravitaţionale; interacţiuni electromagnetice; interacţiuni tari; interacţiuni slabe.
OBSERVAȚIE: Interacţiunea electromagnetică este fundamentală în organizarea

particulelor elementare pentru a forma edificii complexe , cum sunt atomii, moleculele şi
în general substanţa la scară macroscopică.

Runda de granturi:I
Interacţiuni fundamentale existente în natură sunt:
Interacţiunea Particulele Particulele Tăria Raza de

între care se purtătoare de (raportată acţiune
exercită interacţiune la interac-
ţiunea
gravitaţio-
nală)
Gravitaţională Toate Gravitoni 1 Mică

particulele
Slabă Leptoni şi Bosoni 1030 Mică

quarci vectoriali (W+,
W-, Z0)
Electromagne- Toate Fotoni 1037 Mare

tică particulele cu
sarcină
electrică sau/şi
cu moment
magnetic
Tare (nucleară) Quarci Gluoni 1039 Mică
Observaţie: Între particule identice, interacţiunea gravitaţională se manifestă prin

forţe atractive, în timp ce pentru celelalte tipuri de interacţiuni, forţele dintre particulele
identice sunt repulsive.

Runda de granturi:I
II.6 Fenomene
Cuvântul „Fizică” vine de la cuvântul grecesc „physics” care înseamnă natură. A

fost folosit de Aristotel (384 – 322) ca domeniu de preocupări filozofice. Încă din
antichitate s-a recunoscut importanţa practică pe care pârghia, şurubul, scripetele şi
planul înclinat o prezintă pentru înfăptuirea muncilor fizice grele. Noţiuni ca greutatea
specifică sau centru de greutate au fost dezvoltate de greci, iar calculul acestora pentru
corpuri de diferite forme (arbitrare) a reprezentat o problemă care cerea multă isteţime.
Toate acestea, dar nu în ultimul rând studiul „naturii” s-au reunit sub egida termenului de
„FIZICĂ”. Prin urmare fizica este ştiinţa naturii.
Fizica are obiectul fundamental de studiat natura, astfel că această disciplină este
ştiinţa majoră care are de-a face cu constituenţii fundamentali ai universului, forţele pe
care le exercită unii asupra altora şi rezultatele produse de aceste forţe. Astfel, Fizica
descrie lumea înconjuratoare de la macrocosm (structura galaxiilor, a nebuloaselor sau a
sistemului solar ) până la microcosm ( structura moleculelor, a atomilor şi nucleelor
precum şi a particulelor elementare ). Universul este nemărginit atât în sensul
dimensiunilor mari cât şi în sensul dimensiunilor mici..
Fizica este deseori definită ca ştiinţa care studiază:
1.- structura materiei;
2.- proprietăţile materiei prin mărimi fizice (M.F.), unităţi de măsură (U.M.) şi
isntrumente de măsură;
3 - legile de mişcare;
4.-.transformările (fenomenele) materiei. Cu toate acestea mişcarea este

considerată proprietatea fundamentală a materiei şi care exprimă însuşi modul ei de
existenţă.

Runda de granturi:I
În evoluţia ştiinţei fizicii primele studii au fost legate de descrierea cantitativă a
fenomenelor observabile în mişcarea mecanică a corpurilor macroscopice. Primele legi
ale mecanicii clasice au fost stabilite pe baza definirii conceptelor fundamentale
referitoare la proprietăţile fizice observabile şi măsurabile. Adesea se spune că fizica este
ştiinţa „proprietăţilor măsurabile”, întrucât operează cu proprietăţi măsurabile numite
mărimi fizice.
Concluziile fizicii teoretice sunt confruntate cu rezultatele experimentale.

Experimentul constituie piatra de încercare („ex- perimentum crucis„ ) a ipotezelor şi
concluziilor teoretice. Experimentul este menit să confirme sau să infirme veridicitatea
legităţii lor formulate pe baza considerentelor teoretice, respectiv stabilirea limitelor de
valabilitate ale legilor bazate pe ipoteze teoretice.
În sens mai larg fizica este ştiinţa naturii care studiază: formele de existenţă ale
materiei, structura materiei, proprietăţile sale generale, legile tuturor formelor de
mişcare, precum şi toate tipurile de transformări, modificări, schimbări ale tuturor
formelor de existenţă ale materiei.

Runda de granturi:I
CLASIFICAREA FENOMENELOR NATURII
FENOMENE ALE NATURII

(SCHIMBĂRI, TRANSFORMĂRI, MODIFICĂRI DE STĂRI)
FENOMENE DIVINE
FENOMENE SPIRITUALE
FENOMENE SOCIALE
FENOMENE BIOLOGICE
FENOMENE CHIMICE
FENOMENE FIZICE
FENOMENE GEOLOGICE
FENOMENE ASTRONOMICE

Runda de granturi:I
CLASIFICAREA FENOMENELOR FIZICE
FENOMENE FIZICE
FENOMENE MECANICE
FENOMENE TERMICE
FENOMENE ELECTRICE
FENOMENE MAGNETICE
FENOMENE OPTICE
FENOMENE ATOMICE
FENOMENE NUCLEARE

Runda de granturi:I
II.7 Aplicații
O aplicație elocventă se poate face studiind apa, H2O, deoarece este o substanță
esențială vieții și foarte cunoscută de noi toți In schema de mai jos sunt reprezentate
subiectele pe care le vom analiza în studierea acestei substanțe.
Apa este o substanţă compusă cu formula moleculară H2O.
Molecula apei este formată din doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen.
Conţinutul procentual de hidrogen respectiv de oxigen din apă este:

Runda de granturi:I
a = 11,11% H şi b = 88,89% O
Între atomul de oxigen şi fiecare atom de hidrogen se stabileşte câte o legătură

covalentă polară iar unghiul dintre acestea este de 104,5o.
1 Stare naturală
Apa se găseşte în natură atât în stare lichidă cât şi în stare solidă şi gazoasă. Din
suprafaţa totală de 5,1.108 km2 a globului pământesc, 71% respectiv 3,62.108 km2 este
acoperită de mări şi oceane. Suprafaţa uscatului acoperită de gheţari reprezintă 10,67%
din totalul uscatului, adică 1,58.107km2. Dacă toţi gheţarii s-ar topi, nivelul oceanelor ar
creşte cu cca. 80 m.
Apa naturală nu este pură. În ea sunt dizolvate o serie de substanţe care provin din
straturile permeabile (humus, nisip) străbătute de apă sau sunt dizolvate gazele existente
în aer: dioxid de carbon, oxigen, poluanţi gazoşi. Cel mai scăzut conţinut în substanţe
dizolvate îl are apa izvoarelor de munte. În apa naturală se mai găsesc şi diferite
impurităţi mecanice (suspensii).
2 Proprietăţi fizice
La temperatura obişnuită apa curată este un lichid fără gust (insipid) şi fără miros
(inodor), incolor în strat subţire şi colorat în verde – albăstrui în strat gros.
Unele proprietăţi ale apei servesc pentru definirea unităţilor de măsură a unor mărimi
fizice (mai ales în sistemul de unităţi tolerate, CGS).

Runda de granturi:I
Temperatura de fierbere şi temperatura de topire a apei la presiunea de 1 atmosferă
definesc unitatea de temperatură în scara Celsius.
Vâscozitatea apei este le 20oC de 1cP.
Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu căldura specifică a apei la
o
15 C. Pentru încălzirea apei se consumă o cantitate mare de căldură care este cedată la
răcirea sa. Pe această proprietate se bazează utilizarea ei ca agent termic. Apa are
datorită acestei proprietăţi şi un rol important în regularizarea climei: suprafeţele uscate
vecine cu întinderile mari de apă sunt “încălzite” iarna de curenţii calzi care vin dinspre
apă şi “răcite” vara de “briză” – curenţii mai reci.
Unitatea de masă, kilogramul, este egal cu masa unui dm3 de apă pură la 4oC.
Densitatea apei se modifică cu creşterea temperaturii, între 0oC şi 4oC creşte cu

temperatura, apoi scade astfel încât densitatea maximă a apei este, la 4oC, de 1g/cm3.
Apa îşi măreşte volumul la solidificare, gheaţa are densitate mai mică decât densitatea
apei la 0oC după cum rezultă şi din Fig.1. Aceste proprietăţi au o importanţă deosebită în
natură. Când timpul se răceşte, apele lacurilor, râurilor etc. se răcesc la suprafaţă până la
4oC. Cum apa la această temperatură are densitatea maximă se lasă la fund iar la
suprafaţă ajunge apă cu temperatură mai mare. După ce toată masa de apă a ajuns la 4oC
stratul de la suprafaţă se răceşte şi la 0oC îngheaţă. Gheaţa fiind mai uşoară decât apa
lichidă rămâne la suprafaţă. Stratul de apă de pe fundul lacului sau râului va rămâne
lichid şi la o temperatură în jur de 4oC, permiţând existenţa vieţii subacvatice.
În reţeaua cristalină a gheţii fiecare moleculă de apă este înconjurată tetraedric de

alte patru molecule, Fig.2. Fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale stabileşte o
legătură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai atomilor de oxigen
ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai oxigenului
din aceste molecule stabileşte câte o legătură de hidrogen cu atomii de hidrogen din alte
două molecule de apă. Multiplicând la infinit această structură se obţine o reţea
hexagonală afânată, imprimând apei solide o densitate mai mică decât a apei lichide.

Runda de granturi:I
Fig.2 O moleculă de apă din cristalul de

gheaţă unită prin legături de hidrogen cu
alte patru molecule dispuse tetraedric în
jurul ei
Fig.1 Dependenţa de temperatură a
densităţii apei lichide şi solide
Când gheaţa se topeşte se desfac, brusc aproximativ 15% din legăturile din cristalele
de gheaţă, la 40oC sunt desfăcute circa jumătate din aceste legături iar în stare de vapori
asociaţiile dispar în întregime.
Moleculele apei sunt polare, cu momentul de dipol m = 1,84 Debye, motiv pentru
care apa se utilizează ca solvent al electroliţilor. Constanta dielectrică a apei este de 78,5
la 298K fapt ce îi conferă un caracter de bun solvent chiar şi pentru anumite combinaţii
organice mic moleculare polare.
În Tabelul.1sunt sintetizate principalele proprietăţi fizice ale apei iar in Fig.3 este
prezentată diagrama de faze a apei. Pe diagramă se pot identifica:
 punctul triplu, O, în care coexistă cele trei stări de agregare: solidă (gheaţă), lichidă
şi vapori;
 punctul critic, C, peste care vaporii de apă nu mai pot fi condensaţi şi se transformă
în gaze;
 temperatura normală de topire şi temperatura normală de vaporizare, numită şi
temperatură de fierbere, determinate prin intersectarea izobarei de 1 atm cu
diagrama de faze.

Runda de granturi:I
Fig..3 Diagrama de faze a apei
O: punct triplu
C: punct critic
Tabel.1 Principalele proprietăţi fizice ale apei

PROPRIETATE VALOARE
Unităţi tolerate Unităţi S.I.
o . -3
Densitate, r (T= 4 C) 1 g cm 1000 kg.m-3
Temperatură de topire, Tt (p=1atm) 0oC 273,15 K
Temperatură de fierbere, Tf (p=1atm) 100oC 373,15 K
Căldură de vaporizare, DVHo 583,3 kcal.kg-1 2442,8 kJ. kg-1
Punct critic: Temperatură critică, Tc 374,12oC 647,27 K
Presiune critică, Pc 225,51 at 225,51 .105 N.m-2
Punct triplu: Temperatură, TO 0,01oC 273,16 K
Presiune, PO 4,58 mmHg 6,02.10-8 N.m-2
Căldură specifică, cp 1 cal.g-1grad-1 4182 J. kg-1K-1
Viscozitate dinamică, h (T=20oC) 1,005 cP 1,005.10-5 kg.m-1.s-1
Moment de dipol 1,84 D
Constantă dielectrică, e (T=25oC) 78,5
Indice de refracţie, nD20 (T=20oC) 1,3330
Conductivitate, k (T=25oC) 6.10-8 W-1.cm-1 6.10-6 W-1.m-1
Produs ionic, Pw (T=25OC) 10-14
Tensiune superficială, g (T= 25oC) 71,96 erg.cm- 71,96 .10-3N.m-1
2
(dyne.cm-1)

Runda de granturi:I
3 Proprietăţi chimice ale apei
Apa poate reacţiona cu o serie de substanţe simple sau compuse, în reacţii fără
modificarea stării de oxidare (cu oxizi acizi, cu oxizi bazici, în reacţiile de hidroliză etc.) sau
în reacţii cu modificarea stării de oxidare (cu metale, cu nemetale etc.).
A) Reacţii fără modificarea stării de oxidare:
a) H2O + oxizi acizi (oxizi nemetalici) acizi
H2O + CO2 H2CO3

H2O + SO2 H2SO3
Prin reacţia apei cu o serie de poluanţi din aer (SO2, SO3, oxizi de azot) se formează
acizi, apa ajungând pe suprafaţa pământului “încărcată” cu acizii respectivi sub formă de
“ploaie acidă”.
b) H2O + oxizi bazici (oxizi metalici) hidroxizi
H2O + Na2O = 2NaOH
H2O + CaO = Ca(OH)2
c) Reacţii de hidroliză
3H2O + AlCl3 Al(OH)3 + 3(H++ Cl-) ,
soluţia apoasă are caracter acid
2H2O + Na2CO3 2(Na++ HO-) + H2CO3,
soluţia apoasă are caracter bazic


Runda de granturi:I
2H2O + (NH4)2CO3 2NH4OH + H2CO3,
soluţia apoasă are caracter aproximativ neutru
Ca urmare a fenomenului de hidroliză se poate explica de ce soluţiile unor săruri

prezintă caracter acid sau bazic.
Nu hidrolizează sărurile care provin din neutralizarea unui acid tare cu o bază tare
cum sunt NaCl, KI, NaNO3, K2SO4 şi altele de acelaşi tip. La introducere în apă, aceste
săruri se dizolvă punând în libertate ionii aferenţi dar nu reacţionează chimic cu apa.
Soluţiile acestor săruri sunt neutre:
NaCl + H2O Na+ + Cl- + H2O,
soluţia apoasă prezintă caracter neutru
d) Alte tipuri de reacţii cu substanţe anorganice
2Ni + 2H2O + O2= 2Ni(OH)2
e) Reacţii cu compuşi organici
Reacţiile apei cu unii compuşi organici, numite tot reacţii de hidroliză, se desfăşoară
lent la temperatura camerei de aceea compuşii organici sunt – în marea lor majoritate –
dizolvaţi fizic sau “înglobaţi” în apă, ca particule coloidale, fără modificarea structurii lor
chimice. Pentru ca reacţiile de hidroliză să aibă loc se impun condiţii mai severe de
reacţie (temperatură, presiune) şi/sau catalizatori. Este şi cazul reacţiei de hidroliză a
esterilor. Dacă se supun hidrolizei, în mediu bazic, esteri ai acizilor graşi cu glicerina
numiţi grăsimi, reacţia are drept consecinţă obţinerea de săruri ale acizilor graşi cu
diferiţi atomi metalici, numite săpunuri.
H2O + R-CO-O-R1 R-COOH + R1-OH
ester acid alcool


Runda de granturi:I
B) Reacţii cu modificarea stării de oxidare

La temperaturi mari, apa se descompune în hidrogen şi în oxigen. Aceeaşi reacţie
poate avea loc la temperatura camerei prin electroliza apei slab acidulate sau alcalinizate.
H2O H2+ ½ O2
Apa poate participa la reacţii de reducere sau de oxidare, schematic ilustrate mai jos:
H 1e++ H+ OII -- 2e- [O]

Reducere Oxidare
H2O are caracter oxidant H2O are caracter reducător
H2O + C = CO + H2
4H2O(V)+ 3Feinroşit= Fe3O4+ 4H2 H2O + Cl2=[O] + 2HCl
H2O + Fe = FeO + H2 H2O + F2= [O ]+ 2HF
2H2O + Fe = Fe(OH)2+ H2
2 H2O + 2Na = 2NaOH + H2
Oxigenul atomic rezultat în reacţia apei cu halogeni este deosebit de reactiv, şi poate
distruge microorganismele din apă. Pe această proprietate se bazează tratarea biologică
a apei potabile cu clor.
Acţiunea apei asupra metalelor are ca efect distrugerea acestora. Fenomenul poartă
numele de coroziune.
Apa este un electrolit foarte slab. În apa pură şi în soluţiile apoase există echilibrul:
H2O + H2O H3O++ HO-

Runda de granturi:I
4 Întrebuinţările apei
Apa se utilizează în laboratoare, în industrie în diferite procese ca apă de reacţie,

apă de spălare, agent termic, în agricultură la irigaţii etc. Apa este şi un mediu biologic
propice existenţei vieţii. În multe ramuri de activitate se utilizează apa pură care se
obţine prin distilare sau prin demineralizare.
4.1. Duritatea apei
Proprietăţile conferite apei de prezenţa ionilor de Ca2+, Mg2+ şi Fe2+ poartă numele
de duritate.
În funcţie de natura anionilor care neutralizează ionii de Ca2+, Mg2+ şi Fe2+ duritatea
apei poate fi temporară sau duritate permanentă. Suma dintre duritatea temporară, Dt, şi
duritatea permanentă, Dp, este numită duritate totală, DT.
Dt+ Dp= DT
Pentru a exprima duritatea apei, compuşii de calciu, magneziu şi fier divalent se
echivalează în oxid de calciu sau în carbonat de calciu. Uzual, în funcţie de ţară, duritatea
apei se exprimă în grade de duritate germane, franceze, engleze sau în milivali.
O apă are duritatea egală cu un grad german, 1oG, dacă conţinutul de compuşi ai
Ca2+, Mg2+ şi Fe2+din 100 de ml de apă dură este echivalent cu 1mg CaO.
Pentru exprimarea durităţii apei în grade franceze sau în grade engleze, conţinutul
de compuşi care imprimă duritate se echivalează în CaCO3.
Dacă conţinutul de compuşi de Ca2+, Mg2+ şi Fe2+ din 100 de ml de apă dură este
echivalent cu 2,8mg CaO, apa are un milival de duritate.
Între diferitele moduri de exprimare a durităţii există relaţia:

Runda de granturi:I
1oG 0,357 milivali 1,785 franceze º 1,2522
În ţara noastră duritatea apei se exprimă în grade germane.
În Tabelul 2 sunt prezentate câteva săruri care conferă duritate apei.
Tabel 2 Săruri care conferă apei duritate
Tip de Anioni Compuşi
duritate
Temporară, HCO3- Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2, Fe(HCO3)2,
Dt
Permanentă, Cl- CaCl2, MgCl2, FeCl2
Dp NO3- Ca(NO3)2, Mg(NO3)2, Fe(NO3)2,
SO42- Ca SO4, Mg SO4, Fe SO4
şi alţii ………………
În funcţie de valoarea durităţii lor totale, apele se clasifică în:
Dt: 0……………4…………8………….12………………18………30…… [oG]

Ape: foarte moi moi slab dure mediu dure dure foarte dure
Apa dură nu face spumă cu săpunul ci formează cu aceasta precipitate, nu fierbe

legumele şi prin şedere sau fierbere depune cruste de calcar pe pereţii vaselor:
Ca(HCO3)2 CaCO3 + CO2+ H2O
Dacă apa este utilizată ca agent termic, crustele depuse împiedică transmiterea
căldurii, mărind consumul de combustibil necesar vaporizării. Un strat de “piatră de
cazan” de 3mm grosime, conduce la un consum de combustibil cu circa 20% mai mare.

Runda de granturi:I
Prin formarea crustei, încălzirea şi dilatarea pereţilor cazanelor nu mai este uniformă, se
pot produce supraîncălziri în anumite zone, care pot provoca fisuri sau chiar explozii ale
acestora. Îndepărtarea mecanică a crustei dăunează cazanelor, operaţia fiind imposibilă
pentru conducte. Pentru a evita aceste fenomene apa se purifică prin dedurizare şi / sau
demineralizare.
4.2 Purificarea apei

Purificarea apei se realizează prin diferite procedee în funcţie de destinaţia ei
finală.
Din apa potabilă, impurităţile mecanice se îndepărtează prin sedimentare, etapă în
care se adaugă şi substanţe chimice cu proprietăţi coagulante ca de exemplu Al2(SO4)3
care prin hidroliză se transformă în Al(OH)3, sub formă de gel ce înglobează o parte din
impurităţi:
Al2(SO4)3+ 6H2O 2 Al(OH)3 + 3H2SO4

După sedimentare apa se filtrează prin straturi de nisip din ce în ce mai fin şi în
final se sterilizează cu diferiţi agenţi oxidanţi: ozon, hipoclorit de natriu, clor, radiaţii
ultraviolete.
Necesarul de apă în laboratoare se obţine prin distilarea apei potabile. Apă de
înaltă puritate se poate obţine prin distilare dublă (apă bidistilată), triplă etc.
Apa industrială, utilizată ca agent termic sau ca materie primă în sinteze, se
purifică prin dedurizare şi demineralizare.
 Dedurizarea este operaţia de îndepărtare a ionilor de Ca2+, Mg2+şi Fe2+ din apa
dură. Operaţia se realizează prin precipitarea acestor ioni sau prin reţinerea lor pe
schimbători de ioni.
 Duritatea temporară se poate îndepărta prin:
a) fierberea apei dure:
Ca(HCO3)2.nH2O CaCO3 + CO2 + (n+1) H2O

Runda de granturi:I
b) tratarea apei dure cu lapte de var:
Ca(HCO3)2.nH2O + Ca(OH)2=2CaCO3 + (n+2) H2O
c) tratarea apei dure cu hidroxid de natriu (sodă caustică):
Ca(HCO3)2.nH2O + 2NaOH = CaCO3 + Na2CO3+ (n+2) H2O
Duritatea totală se poate înlătura prin:
a) tratarea apei dure cu carbonat de natriu (sodă de rufe):
CaCl2.nH2O + Na2CO3= CaCO3 + (nH2O + 2NaCl)
b) tratarea apei dure cu fosfat trisodic sau cu polimetafosfat de sodiu:
3CaCl2.nH2O + 2Na3PO4 = Ca3(PO4)3 + (3nH2O + 6NaCl)
mCaCl2.nH2O + 2(NaPO3)m = mCa(PO3)2 + (mnH2O + 2mNaCl)
c) trecerea apei dure peste schimbători de ioni.

Runda de granturi:I
Schimbătorii de ioni sunt substanţe macromoleculare naturale (zeoliţi), artificiale
(permutiţi) sau sintetice (răşini) care au proprietatea de a schimba ionii lor cu ionii din
soluţiile cu care intră în contact şi în care nu se dizolvă.
 Zeoliţii se notează Z-Na, unde Z este un rest macromolecular; ei sunt silicaţi
hidrataţi care conţin ioni de aluminiu şi ioni ai metalelor alcaline.
 Permutiţii, se notează P-Na unde P este un rest macromolecular; ei sunt silicaţi
dubli de aluminiu şi sodiu, obţinuţi prin topirea cuarţului cu caolin, cu carbonat de
sodiu sau cu sulfură de sodiu şi cărbune.
 Răşinile sintetice, conţin un rest organic, R, care este un produs reticulat de
copolimerizare, de tip stiren-divinilbenzen. Pe acesta se află grefate grupe active
acide (carboxil, -COOH, sulfonice, -SO3H sau fenolice -OH) sau bazice (amine, -NH2,
sau amine N-substituite).
 Răşinile acide şi sărurile lor cu metale alcaline (uzual cu sodiu) au proprietatea de a
schimba cationii pe care îi conţin, inclusiv H+ cu cationi din soluţiile cu care vin în
contact. Aceste răşini sunt cation-active şi se numesc cationiţi. În reacţiile de
schimb ele se simbolizează R-H respectiv R-Na.
 Răşinile cu caracter bazic sunt anion-active, se numesc anioniţi şi au proprietatea
de a reţine anionii din soluţiile cu care vin în contact. În reacţiile de schimb ionic se
simbolizează R-OH sau R-Cl funcţie de anionul ce poate fi schimbat (hidroxid,
respectiv clorură).
În România, răşinile schimbătoare de ioni se fabrică la VIROLITE Oraşul Victoria.
Alte sortimente de răşini schimbătoare de ioni, fabricate în lume sunt de tip Amberlite,
Wolfatite, Dowex, Sephadex, Duolite, etc.
Pentru dedurizarea apei, schimbătorii de ioni sunt încărcaţi în coloane de
dimensiuni corespunzătoare cu debitul de apă care se tratează. Schimbul ionic se
realizează de obicei în două coloane – una de cationit, cealaltă de anionit – care
funcţionează în paralel cu alte două coloane în care se face regenerarea schimbătorilor
uzaţi.
Dacă se consideră că duritatea este imprimată de prezenţa CaCl2, schimbul ionic
care duce la dedurizarea apei poate fi reprezentat prin ecuaţiile:
Z-Na + (CaCl2.nH2O) Z2Ca + (nH2O + 2NaCl)


Runda de granturi:I
P-Na + (CaCl2.nH2O) P2Ca + (nH2O + 2NaCl)
Apă dedurizată
Reacţiile care au loc la trecerea peste un cationit sintetic conduc la obţinerea de
apă dedurizată, cu caracter acid:
R-COOH(s) + (CaCl2.nH2O)(l) (R-COO)2Ca(s) + (nH2O + 2HCl)(l)
2R-COOH(s) + (Na2SO4.nH2O)(l) 2RCOONa(s) + (nH2O + H2SO4)(l)
Prin trecerea apei rezultate peste un anionit se obţine apă în care nu se mai găsesc
nici un fel de ioni străini, numită apă demineraliazată:
R-NH2(s) + (nH2O + HCl)(l) R-NH3]+Cl-(s) + nH2O(l)
Dacă se utilizează răşini schimbătoare de ioni, apa dură este trecută întâi peste un
cationit apoi peste un anionit, Fig.4.
Pentru regenerarea schimbătorilor de ioni se folosesc soluţii concentrate de
clorură de sodiu (saramură), soluţii concentrate de acizi (de obicei HCl 4n) respectiv
soluţii concentrate de hidroxide de sodiu sau soluţii de concentraţii medii de carbonat de
sodiu:
P2Ca + 2NaCl 2 P-Na + CaCl2
(R-COO)2Ca + 2HCl 2R-COOH + CaCl2
2[R-NH3]]+Cl-+ Na2CO3 2R-NH2+ 2NaCl + CO2+ H2O
[R-NH3]]+Cl-+ NaOH R-NH2+ NaCl + H2O

Runda de granturi:I
Fig.4 Schema procesului de demineralizare a apei cu schimbători de ioni
5 Sorturi de “ape”
În afara apei obişnuite, H2O, se mai cunosc şi alte varietăţi de apă.
Apa grea, în care atomii de hidrogen sunt înlocuiţi total, D2O, sau parţial, DHO, cu
deuteriu, D, izotopul hidrogenului care conţine în nucleu un proton şi un neutron. Se mai
numeşte oxid de deuteriu sau apă deuterată. Reacţiile în apa grea sunt mai lente decât în
apa obişnuită. În strat gros apa grea are o culoare albastră specifică. Apa grea se
utilizează ca moderator în reactoarele nucleare.
Apa supergrea, T2O, este o apă în care atomii de hidrogen sunt înlocuiţi cu tritiu, T,
izotopul hidrogenului care conţine în nucleu un proton şi doi neutroni.

Runda de granturi:I
Apa oxigenată sau peroxidul de hidrogen, H2O2, are molecula formată din doi
atomi de hidrogen şi doi atomi de oxigen, H-O-O-H. Legătura covalentă, dintre cei doi
atomi de oxigen, -O-O-, se numeşte legătură peroxidică. Apa oxigenată este un lichid
incolor, siropos, solubil în apă. Se descompune în prezenţa luminii, sau la uşoară încălzire
sau în prezenţa catalizatorilor (Fe3+):
H2O2 [O] + H2O
Această reacţie explică şi caracterul de oxidant energic al apei oxigenate. Se

utilizează în soluţii apoase ca decolorant sau ca dezinfectant. Soluţia apoasă de apă
oxigenată 30% se numeşte perhidrol.
Sub denumirea de “apă” mai sunt cunoscute numeroase alte soluţii.
 Apa amoniacală este o soluţie apoasă de amoniac şi săruri de amoniu, obţinută ca

subprodus la distilarea uscată a cărbunilor.
 Apa de barită este o soluţie apoasă de hidroxid de bariu, utilizată pentru
identificarea CO2.
 Apa de brom este o soluţie apoasă de brom. Are culoare brună, se utilizează ca
oxidant şi ca antidot pentru hidrogen sulfurat, H2S. Este utilizată şi în analiza
chimică a compuşilor nesaturaţi.
 Apa celestă este o soluţie cu proprietăţi fungicide obţinută prin tratarea Cu(OH)2 cu
amoniac, NH3. Se mai numeşte zeamă cupru-amoniacală.
 Apa de clor este o soluţie apoasă de clor. Ea este un amestec de Cl2, HCl, HClO (acid
hipocloros) format în reacţia parţială a clorului cu apa:
Cl2 + H2O = HCl + HClO
HClO = HCl + O
Se întrebuinţează ca decolorant şi ca dezinfectant.

Runda de granturi:I
 Apa de hidrogen sulfurat este o soluţie apoasă de hidrogen sulfurat. Se
întrebuinţează în chimia analitică pentru identificarea unor cationi şi se mai
numeşte acid sulfhidric.
 Apa de Javel este o soluţie apoasă de KClO – hipoclorit de potasiu. Se utilizează ca
oxidant, ca decolorant şi ca dezinfectant întrucât se descompune cu formare de
oxigen atomic:
KClO = [O] + KCl
 Apa de Lebaraque este o soluţie apoasă de NaClO (hipoclorit de sodiu). Are

aceleaşi utilizări ca şi apa de Javel. Comercial se numeşte hipoclor.
 Apa de plumb este o soluţie apoasă de acetat de plumb. Are gust dulce şi este
toxică. Se utilizează în medicină, la tratarea entorselor şi ca mordant în imprimeria
textilă.
 Apa regală este o soluţie apoasă care conţine un amestec de trei părţi acid
clorhidric şi o parte acid azotic. Apa regală reacţionează cu metalele chiar şi cu
aurul care este considerat “regele metalelor”:
Au + 3HCl + HNO3= AuCl3+ NO + 2H2O
 Apa tare este o soluţie apoasă concentrată (69%) de acid azotic. Tot sub această
denumire se mai utilizează şi soluţia apoasă de acid clorhidric “stins” cu zinc.
Ambele sorturi de apă tare se utilizează la decaparea metalelor.
STIAȚI CĂ!
Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia,

fiind unul dintre cei mai universali solvenţi. Comparativ cu lichidele obişnuite care devin
mai dense când se răcesc, apa îşi atinge densitatea maximă la temperatura de 4°C. Sub,
dar şi peste această temperatură, apa are o densitate mai redusă. Acesta este cauza

Runda de granturi:I
pentru care, de exemplu, mările şi lacurile îngheaţă de la suprafaţă în jos, iar gheaţa
pluteşte pe apă. Dacă acest comportament al apei ni se pare banal pentru că ne-am
obişnuit cu el, merită menţionat faptul că aproape toate celelalte substanţe chimice sunt
mai dense în stare solidă şi îngheaţă de la fund spre suprafaţă.
De asemenea, apa are capacitate termică ridicată, cu impact crucial asupra vieţii.
Datorită acestei proprietăţi, organismele vii, compuse în cea mai mare parte din apă, pot să
îşi regleze temperatura corpului. Oamenii trebuie să îşi menţină temperatură între 36,1 şi
37,8 °C și acest lucru este posibil întrucât aproximativ 70% din volumul corpului unui om
adult este apă. De vreme ce capacitatea apei de a acumula căldură este neobişnuit de mare,
chiar şi în condiţiile în care temperatura exterioară se modifică, schimbul de căldură între
corp şi mediu nu duce la diferenţe majore în temperatura organismului. Acestei calităţi i se
datorează şi stabilizarea temperaturii apei oceanelor. Capacitatea termică a pământului este
mult mai mică decât cea a apei. Astfel, temperatura apei în oceane variază mai puţin decât
cea a suprafeţei uscate. Temperatura în oceane poate fi între -2 şi 35 °C, în timp ce pe
continente se înregistrează variaţii de temperatură între -70 şi +57 °C.
Apa reuşeşte să transporte căldura mai uşor decât oricare alt lichid cu excepţia
mercurului, ceea ce face ca temperatura să fie aproximativ aceeaşi în diferitele părţi ale
organismului. Aceeaşi proprietate a apei este responsabilă şi de menţinerea relativ
uniformă a temperaturii pe verticală, în oceane şi lacuri.
Apa are tensiune superficială ridicată care explică de ce insectele pot merge pe apă sau
cum se formează picăturile şi de ce apa se poate ridica prin trunchiurile copacilor, sfidând
legea gravitaţiei. În stare naturală, apa nu este un bun conductor al electricităţii, dar mai
bun decât alte lichide datorită ionizării proprii şi anume abilitatea de a reacţiona şi a forma
ioni de hidroxid OH- şi hidroniu H3O+. Multe din aceste proprietăţi neobişnuite ale apei
pot fi explicate prin felul în care moleculele de apă interacţionează între ele. Apa are o
moleculă unică, în forma unui V, cu un atom de oxigen la bază şi doi de hidrogen la cele
două vârfuri. Molecula de apă este polară. Polaritatea este dată de combinaţia de un atom
de oxigen în vârful moleculei cu încărcătură negativă şi doi atomi de hidrogen încărcaţi
pozitiv. Astfel, în două molecule de apă apropiate, atomii de hidrogen încărcaţi pozitiv vor
atrage atomii de oxigen încărcaţi negativ. Aceasta aşa-numită “legătură de hidrogen” este
cauza pentru care apa are o temperatură de fierbere înaltă şi un punct de evaporare ridicat,
deoarece ruperea legăturilor de hidrogen necesită energie în plus. Asta explică totodată şi
capacitatea ridicată de acumulare a căldurii.
Apa este un minunat solvent universal datorită polarităţii moleculei de apă şi a
tendinţei acesteia de a forma legături ale hidrogenului cu alte molecule. Apa dizolvă unele
substanţe anorganice şi organice care conţin atomi capabili de a forma legături de hidrogen

Runda de granturi:I
cu moleculele de apă. Apa are capacitatea de a dizolva foarte multe substanţe. În natură,
apa nu este chimic pură. Apele naturale conţin cantităţi variate de substanţe, de la gaze şi
săruri dizolvate, la substanţe organice şi bacterii. Apa este o parte vitală în multe din
procesele metabolice ale organismului: este solventul universal al materiei vii, fiind cadrul
molecular în care se desfăşoară procesele vieţii.
III. INTERDISCIPLINARITATEA FIZICĂ-CHIMIE- DISCIPLINELE NATURII
Interdisciplinaritatea este o cooperare între discipline diferite din aceeași arie

curriculară, privind un anumit fenomen, proces a cărui complexitate poate fi demonstrată,
explicată, rezolvată numai prin acţiunea a mai multor factori. Interdisciplinaritatea
presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca țel formarea unei imagini unitare
asupra unei anumite teme. Ea vizează relaţiile, în esenţă de metodologie care se stabilesc
între materii predate diferite diferite, transferul tehnicilor de predare dintr-o disciplină într-
alta. De exemplu, îmbinarea dintre fizică nucleară, medicină, şi chimie a dus la apariţia
unor tratamente aplicate persoanelor bolnave de tumori maligne cum sunt terapia prin
radiologie si chimică. Deşi interdisciplinaritatea este o noțiune care derivă din cercetare,
putem identifica unele modalităţi de iniţiere a acesteia şi la nivelul materiei predate.
Acestea se pot realiza atât la nivelul elaborării curriculumului cât și nivelul proiectării :
programe, planuri, suporturi de curs/cursuri, cât şi la nivelul activităţilor instructiv
educative. Interdisciplinaritatea corespunde mai bine realităţii prezente, conducând la o
înţelegere cât mai amplă de către studenți. Ca şi pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea
depăşeşte limitele unei discipline, însă finalitatea sa rămâne cercetarea interdisciplinară.
Interdisciplinaritatea este îmbinarea între discipline diferite în vederea soluţionării unei
probleme ce se impune, la un moment dat; este o alianță între mai multe discipline;
intervenţie critică de pe poziţiile unei discipline predate la poziţiile altei discipline în
chestiuni de interes comun. Deci, existenţa interdisciplinarităţii, este o realitate ce nu poate
fi contestata. Interdisciplinaritatea este o formă de colaborare şi împletire între discipline
ştiinţifice diferite, care se realizează în principal respectând logica disciplinelor respective,
adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe student în formarea unei imagini
unitare, îi dezvoltă o gândire mai amplă asupra noțiunilor. Interdisciplinaritatea este o
exigenţă a lumii actuale, acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. În
zilele noastre, reforma învăţământului a creat cadrul unor transformări la nivelul
curriculumului, între care se distinge perspectiva interdisciplinară. Interdisciplinaritatea se

Runda de granturi:I
referă şi la transferul metodelor de predare dintr-o disciplină într-alta, transfer cu grade
diferite de implicare sau finalizare. Interdisciplinaritatea este o modalitate de organizare a
conţinuturilor predate, cu implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului,
ea care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul
diferitelor discipline de învăţământ şi care favorizează contextualizarea şi aplicarea
cunoştinţelor dobândite.
Predarea și învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în
învățământul românesc, care îi stimulează pe studenți, le dezvoltă gândirea creativă şi
contribuie la unitatea procesului instructiv – educativ. Legătura dintre disciplinele predate
se poate realiza la nivelul conţinuturilor și obiectivelor acestora, dar se creează şi un mediu
prielnic pentru ca fiecare student să se exprime liber, să lucreze în echipă sau individual.
Interdisciplinaritatea presupune stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje
specifice unui domeniu, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele de
învăţământ, clasice.
Pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt componente
ale cunoaşterii școlare. Intervenţia profesorului determină corelaţii prevăzute de topicele
propuse şi impuse de logica noilor cunoştinţe, fapt ce ne duce la interdisciplinaritate. Se
pot elabora cursuri comune a două sau mai multe discipline din aria curriculară ştiinţe ale
naturii.
Având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei și a fizicii- discipline
ale naturii, interdisciplinaritatea este imperios necesară.
Conform lui A. Becleanu Iancu "Intedisciplinaritatea este un proces de cooperare,
unificarea şi codificarea unitară a disciplinelor ştiinţifice contemporane, caracteristic
actualei etape de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice, în care fiecare disciplină îşi păstrează
autonomia gnoseologică, specializarea şi independenţa relativă şi în acelaşi timp se
integrează în sistemul global de cunoştinţe"
Având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei, fizicii, biologiei şi
matematicii, interdisciplinaritatea în aria curriculară matematică şi stiinţe ale naturii este
imperios necesară.
Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă studii şi acţiuni în
planul conţinuturilor şi al metodologiilor care să ofere cunoaşterea fenomenelor în
dinamica lor. Matematica reprezintă instrumentul de lucru în studiul fizicii, al chimiei şi
de ce nu, al biologiei. Fiecare observare, experimentare, formulare de legi sau teoretizare
se realizează utilizând instrumente matematice. O ecuaţie matematică poate reprezenta de
fapt o lege în fizică sau chimie. Calculul matematic, formulele trigonometrice, proporţiile,
funcţiile ca şi alte abstractizări ale matematicii se întâlnesc în fizică, chimie şi biologie la
tot pasul. Nu este suficient ca profesorul de matematică să explice doar elevilor că
matematica este foarte importantă în studiul ştiinţelor naturii, ci trebuie ca acesta să-i

Runda de granturi:I
conştientizeze în mod real. Pentru aceasta este necesar ca profesorul de matematică să aibă
o temeinică cultură generală, să cunoască metodologia obiectului său de specialitate, dar și
a celorlalte discipline înrudite, adică cele din aceeași arie curriculară.
Astfel, putem exemplifica concret:
1.Interdisciplinaritatea fizică-matematică .
Fizica, spre deosebire de matematică, este o ştiinţă a naturii, deoarece rezultatele
teoriilor fizicii se pot valida prin experiment, dar fără cunoştinţe matematice studiul fizicii
este imposibil. Ca atare putem spune că matematica oferă fizicii uneltele necesare
studiului şi de exprimare a rezultatelor studiului în timp ce fizica oferă matematicii
concepte şi relaţii demonstrabile din punct de vedere experimental. Rezolvarea
problemelor de fizică implică folosirea de noţiuni matematice, de la cele simple,
aritmetice, până la cunoştinţe de calcul integral şi diferenţial, de geometrie vectorială, etc.
În schimb, prin verificarea experimentală a rezultatelor obţinute în urma rezolvării
teoretice implicit se verifică şi teoria matematică folosită în rezolvarea problemei de fizică.
Putem da de altfel exemple de probleme de fizică în a căror rezolvare sunt folosite noţiuni
matematice din cele mai diverse: probleme ce implică vectori fizicii necesită spre
rezolvare noţiuni de geometrie vectorială şi trigonometrie, problemele de termodinamică
implică cunoaşterea noţiunilor de polinom şi funcţie polinomială, noţiuni de calcul
diferenţial şi integral, etc De altfel, studiind istoria matematicii şi a fizicii vom descoperi o
relaţie de interdependenţă, fizica prin ridicarea problemelor practice a dus la crearea de noi
teorii şi noi unelte matematice ca o necesitate în rezolvarea şi înţelegerea noilor fenomene
fizice studiate. Astfel putem să amintim: studiul mecanicii solidului a dus la apariţia
ecuaţiilor diferenţiale cu derivate parţiale, studiul mediilor fluide a dus la dezvoltarea
probabilităţilor matematice, etc
2. Interdisciplinaritatea chimie- matematică
Ca şi în cazul fizicii, chimia este o ştiinţă a naturii, adică rezultatele unui studiu
teoretic pot fi verificate prin experienţe practice. Dar tot asemenea fizicii, chimia necesită
cunoştinţe de matematică în procesul de demonstrare teoretică a fenomenelor chimice,
precum şi în rezolvarea problemelor. Astfel, plecând de la cele mai simple fenomene
chimice este necesară cunoaşterea de noţiuni matematice elementare pentru ca studentul să
poată să înţeleagă noţiunile de bază ale chimiei. Vizează aplicarea cunoştinţelor de
matematică, de exemplu noţiuni ca: raportul, proporţia, proprietăţile proporţiei, şiruri de
rapoarte, regula de trei simplă, procente. Pentru priceperea corectă a noţiunilor de chimie
(masa atomică, masa molară, masa moleculară), a legilor de bază ale chimiei (legea
conservării masei substanţelor, legea proporţiilor definite) şi a calculelor chimice
(compoziţia procentuală, concentraţia soluţiilor, calcule pe baza formulelor şi a ecuaţiilor
reacţiilor chimice). Cunoştinţele despre rapoarte, proporţii, procente sunt indispensabile
elevilor pentru studiul legilor gazelor, densităţii relative, legii echivalenţilor chimici şi

Runda de granturi:I
pentru rezolvarea problemelor cu amestecuri de soluţii solide (aliaje), lichide sau gazoase.
Interdisciplinaritatea chimie-matematică se evidenţiază şi în reprezentările grafice pentru:
-viteza de realizare a unui produs în raport cu concentraţiile reactanţilor,
-dependenţa vitezei de reacţie de temperatură,
-calculul pH utilizând cunoştinţle legate de logaritmi învăţate la matematică;
-calculul produsului de solubilitate, PS
3. Interdisciplinaritatea fizică– chimie . Cele două discipline sunt științe ale naturii,
complementare una în raport cu cealaltă, astfel încât una se ocupă de aspectul
macroscopic- fizica- în studierea fenomenului, iar cealaltă se ocupă de aspectul
microscopic – chimia- în studierea fenomenului cercetat. Rezultatele teoriilor fizicii cât și
a celor din chimie se pot valida prin experimente, dar și acestea oferă informații
complementare în cercetările întreprinse.
4. Interdisciplinaritatea chimie-fizică-matematică: se poate evidenţia în cadrul
următoarelor teme:
CHIMIE - FIZICĂ
-Sisteme în echilibru (fizice şi chimice);
-Electroliţi. Conductibilitate electrică;
-Legile gazelor;
-Căldura de reacţie (are la bază principiul I al termodinamicii) ;
-Teoria ciocnirilor - teoria cinetică a moleculelor pentru explicarea vitezei de reacţie;
-Potenţial de oxido-reducere. Electrod normal de hidrogen;
-Electroliza topiturilor şi soluţiilor.
MATEMATICA ….şi alte domenii ale vieţii:
1. Unităţi de măsură pentru volum:calculul volumului de aer/student din sala de
curs/seminar/laborator.
2. Rapoarte şi proporţii:Confecţionare de bijuterii (aliaje,carate)
3.Procente;Domeniu bancar, calcul de dobândă simplă şi compusă.
Comerţ:Preţuri,scumpiri,promoţii.
4. Media aritmetică:Sport:diagrama unor rezultate sportive. Transport:viteza medie.
5 Psihologie:evaluarea unor teste.
5. Combinatorică:Centrale telefonice:numărul de linii posibile. Jocuri de noroc:statistic,
Scrierea Braille(pt.orbi)-conţine 63 de caractere.
6. Ecuaţii:Aflarea unor date necunoscute din orice domeniu. Calculul traseelor turistice
7. Funcţia exponenţială:Descompunerea elementului radioactiv de plutoniu (înjumătăţire) :
f(x)=m*0,5x Diviziunea celulară la bacterii. f(x)=2x
8. Funcţia logaritmică:Nivelul sonor în decibeli(db) al unui sunet de intensitate I
S=lgl/l0 unde: l0-pragul auzului uman
9. Unităţi de măsură pentru capacitate:Staţii PECO (cisterne,butoaie)

Runda de granturi:I
10. Unităţi de măsură pentru volum:Industria minieră;Industria siderurgică.
11. Unităţi de măsură pentru suprafeţe:agricultură,horticultură.
12. Sistemul de numeraţie binar: informatică-funcţionarea calculatoarelor, telefonie
mobilă, aparatura digitală,MP3,
Din punct de vedere a întocmirii materialelor de curs pentru aceste discipline
profesorii trebuie să conlucreze deoarece trebuie să respecte unele criterii şi principii
pedagogice asumate de către toţi. Mai există și dificultăţi în lipsa competenţelor de
colaborare, de cooperare şi de lucru în echipă, din păcate. De pildă, curriculumul de ştiinţe
oferă un punct de start în predarea integrată a disciplinelor din aria curriculară
“Matematică şi știinţe ale naturii”.
Acest curriculum trebuie conceput crosscurricular, pornind de la domeniile fizică,
biologie, chimie şi de la subiectele comune acestora Astfel obiectivele curriculumului de
ştiinţe ar trebui să vizeze:
- încurajarea studenților pentru asumarea de responsabilităţi şi pentru cooperare.
- observarea ,studierea şi interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu
înconjurător;
- înţelegerea impactului proceselor din natură asupra activităţilor umane şi al activităţilor
umane asupra mediului;
- investigare unor interdependenţe între şi în sisteme fizice, chimice şi biologice;
Competenţele la care ar trebui să se ajungă prin curriculumul de ştiinţe reale se
referă la înţelegere, comunicare, studiul individual şi valorificarea informaţiilor,
relaţionarea la mediul natural înconjurător şi social; la acestea se adaugă formarea unor
aptitudini precum:
- interesul pentru explicarea raţională a fenomenelor din mediu;
- grija faţă de mediul natural;
- stimularea inventivităţii şi a curiozităţii în investigarea mediului înconjurător apropiat.
În scopul formării acestor atitudini și competenţe, vor fi valorificate cunoştinţe
privind individul, mediul natural, grupul de indivizi, relaţiile dintre indivizi şi dintre
indivizi şi mediu, fenomenele şi interacţiunile specifice acestora, modificările mediului ca
urmare a intervenţiei omului. Cursurile pot fi organizate pe teme, în care se pot face
conexiuni cu subiecte studiate la alte discipline, de exemplu:
1. „Omul şi mediul de viaţă” ce cuprinde:
- Principalele organe şi sisteme ale organismului uman;
- Relaţiile omului cu alte vieţuitoare din mediul său;
- Igiena mediului de viaţă în care trăim;
- Poluarea mediului înconjurător;
- Interacţiunea plantelor cu apa, aerul, solul şi intervenţia omului.
2.„Sisteme”:

Runda de granturi:I
- Evoluţia sistemelor biologice:om, plante şi animale .
- Legătura dintre plante şi animale: lanţuri trofice, relaţii inter- şi intraspecifice;
Un conţinut universitar structurat interdisciplinar este mai potrivit realităţii şi
asigură o percepere coerentă şi unitară a fenomenelor. Astfel avantajele
interdisciplinarităţii sunt numeroase, cum ar fi: permite aplicare cunoştinţelor în diferite
domenii; permit studentului să acumuleze informaţii despre obiecte, procese, fenomene
care vor fi aprofundate în anii următori ai şcolarităţii; clarifică mai bine o temă făcând apel
la mai multe discipline; creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor universitare.
Predarea interdisciplinară pune accentul concomitent pe aspectele multiple ale
dezvoltării studentului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.
Interdisciplinaritatea asigură formarea progresivă și sistematică a unei culturi de
comunicare necesare studentului în învăţare, pentru parcurgerea cu succes a treptelor de
învăţare, pentru învăţarea permanentă. În aria curriculară matematică şi ştiinţe,
interdisciplinaritatea este absolut necesară, având în vedere aplicabilitatea directă în
practică a fizicii, chimiei, biologiei şi matematicii. Interdisciplinaritatea în cadrul acestei
arii curriculare înseamnă acţiuni și studii în planul conţinuturilor şi al metodologiilor, care
să ofere cunoaşterea fenomenelor în evoluția lor, deschizând calea spre sinteze generale.
Interdisciplinaritatea între chimie şi matematică, chimie şi fizică, chimie şi biologie, fizică
şi matematică, se realizează în special în planul conţinuturilor, având matematica drept
instrument de lucru, fiecare demers (observare, demonstrație, experimentare, formulare de
legi, teoretizare) fiind realizat în spirit matematic.
Chimia, fizica şi biologia sunt consumatoare de noțiuni matematice. De cele mai
multe ori, matematica devansează teoretic celelalte ştiinţe, deschizând căi, construind
modele. Profesorul de chimie și fizică priveşte deci, matematica ca pe un instrument
absolut necesar și obligatoriu. El ştie clar ca "Y"-ul de la matematică trebuie și poate să
fie o o masă de substanţă, concentraţie, un coeficient, un indice. O ecuaţie matematică
poate fi o lege în fizică sau chimie. Proporţiile, procentele, funcţiile trigonometrice, ca şi
alte abstractizări ale matematicii se întâlnesc în fizică şi chimie la mereu pentru descifrarea
tainelor mediului natural. Un profesor dotat nu explică, doar, studenților faptul că fără
cunoştiinţe matematice nu poate înțelege și studia ştiinţele naturii, ci reuşeşte să-i
convingă în mod real, să impună stiluri de lucru adecvate.
Studiul chimiei, al fizicii şi al biologiei au afinităţi aparte.
Exemplificări directe – aceste discipline studiază transformările, structura, şi însuşirile
materiei. Interdisciplinaritatea acestor discipline poate fi un exemplu şi pentru celelalte.
Competenţele, metodele de analiză a fenomenelor, aplicabilitatea lor imediată în practică,
metodele de predare, toate acestea duc la realizarea unei interdisciplinarităţi bine
structurate. Fizica apelează de multe ori la cunoştiinţele însușite la orele de chimie pentru
explicarea fenomenelor specifice ei. Electrizarea obiectelor se explică electronic apelându-

Runda de granturi:I
se la structura atomilor. Conductoarele sau izolatoarele au sau nu aceste proprietăţi
datorită organizării lor chimice. Noţiunile de câmp magnetic aduc în discuţie proprietăţi
speciale ale materiei. Cercetarea producerii curentului electric începe cu elementele
galvanice, a căror funcţionare are explicaţii chimice. Urmările producerii curentului
electric se explică tot pe baza proprietăţilor chimice şi au aplicaţii în domeniul chimiei şi
industriei chimice. Nu există lecţie de fizică unde să nu utilizăm cunoştiinţele învățate la
lecţiile de chimie şi invers.
Interdisciplinaritatea între biologie, fizică, matematică şi chimie se realizează şi în
planul metodelor și strategiilor didactice, atât ca forme de structurare a unei teme, ca
metode folosite în transmiterea noțiunilor, cât şi ca metode de verificare şi evaluare. Se
poate spune deci că fizica şi matematica sunt instrumente pentru studiul chimiei şi invers.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinarităţi se impun câteva exigențe: -profesorul să
cunoască bine metodologia obiectului său de specialitate, dar şi a celorlalte obiecte din aria
curriculară; profesorul să aibă o temeinică cultura generală să stăpânească noţiunile
predate; studenții să fie conştientizaţi de existenţa interdisciplinarităţii disciplinelor;
realizarea unor cursuri care să includă teme cu caracter interdisciplinar.
În condiţiile actuale, în care profesorii trebuie să creeze cursuri,
interdisciplinaritatea în cadrul unei arii curriculare poate constitui un punct de pornire.
Având în vedere cele spuse, considerăm că interdisciplinaritatea constituie un principiu ce
trebuie aplicat, o modalitate de gândire şi acţiune, ce decurge din evoluţia ştiinţei şi a vieţii
economico-sociale. Fizica, matematica, chimia, biologia caută ca în ştiinţă şi în obiectul de
învăţământ respectiv să găsească modelul lumii reale constituit de fiecare ştiinţă în parte,
să integreze fapte şi idei sau contradictorii într-un sistem. Este utilă folosirea unor metode
specifice fiecarei discipline predate în corelare cu celelalte discipline, extinderea şi
generalizarea unor principii de investigaţie, integrarea soluțiilor şi interpretarea lor la un
anumit nivel, în funcţie de țelul urmărit, permiţând înțelegerea fenomenelor în
complexitatea lor. Îmbinarea fizicii cu celelalte obiecte de învăţământ se realizează printr-
o selecţie şi ordonare a conţinutului acestui obiect. Astfel, fizica împrumută metodele şi
limbajul astronomiei sau biologiei, chimiei, ştiintelor tehnice. Biologia, astronomia,
chimia, ştiinţele tehnice oferă fizicii, în principal, obiectul cercetărilor.
Astfel putem recomanda și susține ideea care propune regăndirea conţinuturilor şi
elaborarea unor cursuri, în perspectiva conexiunilor necesare care pot introduce
interdisciplinaritatea în învăţământul românesc. Pentru aceasta este imperios necesar ca
profesorii să lucreze în echipă, să colaboreze la pregătirea curriculum-ului pentru acelaș an
de studiu.( ex.anul I de licență)

Runda de granturi:I
IV.Mărimi şi unităţi fundamentale în Sistemul Internaţional. Constante fizice
 Mărimi şi unităţi fundamentale în Sistemul Internaţional

Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi, Paris (1960) a fixat următoarele unităţi
fundamentale:
1. Unitatea de lungime: metrul (m): lungimea drumului parcurs de lumină în vid
timp de (2,99792458108)-1 secunde; (1983).
2. Unitatea de masă: kilogramul (kg): masa prototipului internaţional al

kilogramului (păstrat la Biroul Internaţional); (1889).
3. Unitatea de timp: secunda (s): durata a 9 192 631 770 perioade ale radiaţiei care
corespunde tranziţiei între cele două nivele de energie hiperfine ale stării fundamentale
ale atomului de cesiu 133; (1967).
4. Unitatea de curent electric: amperul (A): intensitatea curentului electric

constant, menţinut în doi conductori paraleli, rectilinii, cu lungimea infinită şi de secţiune
neglijabilă, aşezaţi în vid la distanţa de un metru unul de altul, care ar produce, între
conductori, o forţă de 210-7 newtoni pe o lungime de un metru; (1948).
5. Unitatea de temperatură absolută: Kelvinul (K): a 273,15-a parte din

temperatura termodinamică a punctului triplu al apei; (1967).
Temperatura Celsius este definită prin relaţia:
t=T-T0=T-273,15
6. Unitatea de cantitate de substanţă: kilomolul (kmol): cantitatea de substanţă a

unui sistem care conţine tot atâtea entităţi elementare câte există în 12 kilograme de
carbon 12; (1971).

Runda de granturi:I
7. Unitatea de intensitate luminoasă: candela (cd): intensitatea luminoasă, într-o
direcţie dată, a unei surse care emite o radiaţie monocromatică cu frecvenţa de 5401012
Hz şi a cărei intensitate energetică, în acea direcţie este 683-1W/Sr; (1979).
Ulterior Sistemul Internaţional de Mărimi şi Unităţi a fost completat cu alte două

mărimi fizice ajutătoare, şi anume cu unghiul plan respectiv unghiul volumic. Unghiul plan
este definit cu ajutorul arcului de cerc limitat de două raze vectoare ale cercului de rază
R: α=s/R
Unitatea de măsură pentru unghiul plan este numit unghiul de un radian

(prescurtat rad), care este unghiul la centrul cercului de rază R pentru care arcul de cerc s
delimitat pe circumferinţa cercului este egal cu raza R. Prin urmare perimetrul cercului de
rază R corespunde la un unghi plan de 2π radian, al cărui unghi în grade este 360grd.,
astfel
1rad=360/2π=57grd.17min.45sec.
a)
R
O α S dS
b)
dΩ
O
Fig. 1. Definirea unităţii unghiului plan (a), respectiv definirea unităţii unghiului
volumic (b)

Runda de granturi:I
Unitatea de măsură a unghiului volumic (numit şi unghi solid) este steradianul
(prescurtat sr), care reprezintă valoarea unghiului la centrul cercului de rază R pentru
care aria calotei sferice delimitate pe suprafaţa sferei este egală cu pătratul razei. Astfel,
conform relaţiei ce defineşte unghiul solid elementar dΩ= dS/R2, respectiv unghiul solid
finit Ω=S/R
(Figura 1b), unghiul solid de un steradian corespunde unghiului limitat prin conul
de deschidere dΩ pentru care aria dS este numeric egală cu R2 pătratul razei cercului.
 Constante fizice
Viteza luminii în vid: c=2,9979108m/s.
Sarcina electronului: e=-1,60410-19 C
Masa de repaus a electronului: me=9,110-31 kg=
=5,48610-4 u.a.m.
(Unitatea atomică de masă reprezintă a 12-a parte din masa izotopului de C12,
1 u.a.m.=1,6610-27kg)
e
Sarcina specifică a electronului: =1,7591011 C/kg
me
Constanta lui Planck: h=6,62610-34 J/s
Constanta lui Boltzmann: kB=1,38110-23 J/K
Numărul lui Avogadro: NA=6,0231026 kmol-1
Constanta universală (generală) a gazelor: R=8314 J/kmol K
Presiunea atmosferică (standard): p0=1,013105 N/m2.

Runda de granturi:I
Volumul gazului ideal la T=273K şi p0=1atm: V0=22,415103 m3/kmol.
Temperatura de zero absolut: T0=0K=-273,150C.
Acceleraţia gravitaţională la nivelul mării,
la ecuator: g=9,78049 m/s2
Constanta atracţiei universale: k=6,67310-11 Nm2/kg2
Masa Pământului: MP=5,9751024 kg
Raza Pământului la ecuator: RP=6,378106 m
Distanţa medie Pământ-Lună: dPL=3,84108 m
Diametrul Soarelui: D=1,39109 m
Masa Soarelui: MS=1,991030 kg
Masa protonului: mp=1,007277 u.a.m.
Masa neutronului: mn=1,008665 u.a.m.
Raportul dintre masa protonului şi
mp
masa electronului: =1836,1
me
Permitivitatea electrică absolută (constanta
dielectrică a vidului): 0=8,8510-12 C2/Nm2
Permeabilitatea magnetică absolută a vidului: 0=1,2610-6 H/m
Constanta (numărul) lui Faraday: F=96487103 C/kmol
Constanta lui Wien: b=2,898 mK

Runda de granturi:I
V.CONCLUZIE
Ca un final înțeles de fapt ca o concluzie a acestui suport de curs doresc să îl exprim

ajutându-mă de un renumit profesor de chimie, Peter Atkins, de la Universitatea din
Oxford, autor al unui bestseller intitulat,, Galileo’s Finger The Ten Great Ideas of Science”
apărută în anul 2003, în care autorul sintetizează într-un mod unic topul celor zece idei
excepționale din aria de cercetare științifică a celor două discipline fizică- chimie. Aceste
zece idei de top pot fi concluzia cea mai potrivită pentru finalul unui curs.
Exprimate într-o ordine cronologică din perspectiva evoluției planetare, citându-l pe
marele professor Atkins, acestea sunt :
1. Evoluția are loc prin mecanismul selecției naturale.
2. Informația privind ereditatea este codificată în AND.
3. Energia se conservă.
4. Entropia: Universul tinde spre dezordine.
5. Materia este alcătuită din atomi.
6. Simetria este o măsură a perfecțiunii.
7. Mecanica clasică nu este de ajuns pentru a descrie comportamentul
particulelor.
8. Universul se află în expansiune.
9. Interacțiunea cu materia duce la curbarea spațiu – timp.
10.Matematica impune o limită a rațiunii.

Runda de granturi:I
BLIOGRAFIE
I. Bibliografie selectivă fizică
1. Galileo’s Finger The Ten Great Ideas of Science, Peter Atkins, Oxford, 2003,
2. Bazele fizicii / Nicolae Crețu (2010) Brașov: Editura Universitãții Transilvania Brașov, 53/ C 85
(III 20167)
3. Biografia fizicii / George Gamow; în românește de M. Sabãu și T. Roșescu (1971), București:
Editura științificã, II 17252 , II 17253
4. Curs de fizicã generalã, vol. 2: profil mecanic și electric: pentru uzul studenților / Universitatea
din Pitești; Gh. Dima, I. Iorga-Simãn (1992) Pitești: Universitatea din Pitești, IV 2705
5. Curs de fizicã: Ingineri: vol. 2 / Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Mecanicã, Catedra de
Fizicã; S. Melinte, N. Mateescu, O. Scutaru, S. Istrate, C. Pasnicu, A. Jeflea, D. Ursu, M.
Gherghel (1990) Iași: Institutul Politehnic Iași , 53/ C 95 (III 11295)
6. Curs de fizicã: pentru uzul studenților / Institutul de Învãțãmânt Superior Tîrgu-Mureș; Stela Gîju
(1980) Tîrgu-Mureș: Institutul de Învãþãmînt Superior Tîrgu-Mureș; 53/ G 56 (III 8247)
7. șef lucr. Maria Boldan (1994) Timișoara: Universitatea Tehnicã din Timișoara , 53/ M 69 (II
28775 MIH)
8. Curs de fizicã, vol. 1, 2 / Universitatea Tehnicã din Târgu-Mureș; Stela Gîju (1993) Târgu-Mureș:
Universitatea Tehnicã din Târgu-Mureș , 53/ G 56 (IV 2568) , M53
9. Curs de fizicã, vol. 1 / Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Electrotehnicã; Alexandru
Terțan (1982) 53/ T 45 (III 9285)
10. Curs de fizicã [pentru] ingineri: vol. 1 / Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de mecanicã,
Catedra de Fizicã; S. Melinte, N. Mateescu, O. Scutaru, S. Istrate, C. Pasnicu, A. Jeflea, D. Ursu,
M. Gherghel (1990) Iași: Institutul Politehnic Iași , 53/ C 95 (III 11295)
11. Fizica / Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca; Tania Ristoiu, Eugen Culea (1995) Cluj-Napoca:
Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca , 53/ R 57 (III 13882 RIS)
12. Fizica / Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca; Emil Hanga (1995) Cluj-Napoca: Universitatea
Tehnicã din Cluj-Napoca , 53/ H 22 (III 13888 HAN)
13. Fizica / R.V. Deutsch (1970) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, III 4903
14. Fizica: Bazele fizicii moderne / Dan E. Demco (1981) Cluj-Napoca: Institutul Politehnic Cluj-
Napoca53/ D 29 (III 9281)
15. Fizica factorilor de mediu / Stela Gîju (2005) Târgu-Mureș: Editura Universitãții Petru Maior
Târgu-Mureș , 53/ G 56 (III 17994)
16. Fizica generalã: Lucrãri practice / Universitatea Bacãu, Facultatea de Litere și Științe, Catedra de
matematicã-fizicã; conf. dr. I. Vascan, lect. I.I. Rusu, asist. M. Stamate, asist. G. Lazar, asist. I.M.
Lazar (1994) Bacãu: Universitatea din Bacãu, IV 2741
17. Fizica modernã, vol. 1: Mecanica, radiația, cãldura / Richard P. Feynman; lucrarea a fost redactatã
de: Richard P. Feynman, Robert B. Leighton și Matthew Sands, traducerea și revizia științificã a
versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor: Natalia Fiuciuc (1969 ) București: Editura
Tehnicã,III 4506
18. Fizica modernã, vol. 2: Electromagnetismul. Structura materiei / Richard P. Feynman; lucrarea a

Runda de granturi:I
fost redactatã de: Richard P. Feynman, Robert B. Leighton și Matthew Sands, traducerea și revizia
știinþificã a versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor: Natalia Fiuciuc (1970) București:
Editura Tehnicã , III 4506
19. Fizica modernã, vol. 3: Mecanica cuanticã / Richard P. Feynman; lucrarea a fost redactatã de:
Richard P. Feynman, Robert B. Leighton ºi Matthew Sands, traducerea și revizia științificã a
versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor: Natalia Fiuciuc (1970) București: Editura Tehnicã ,
III 4506
20. Fizica: pentru uzul studenților, vol.2 / Universitatea Tehnicã din Timișoara; Minerva Cristea
(1994) Timișoara: Universitatea Tehnicã din Timișoara, 53/ C 87 (II 28774 CRI)
21. Fizica PSSC: Supliment de teme avansate / Uri Haber-Schaim, Judson B. Cross, John H. Dodge,
James A. Walter; traducere de prof. dr. A. Hristev, prof. dr. O. Gherman, D. Gheorghiu, Gh.
Enescu (1974) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, III 6307
22. Fizica PSSC: Supliment de teme avansate: Ghidul profesorului / Uri Haber-Schaim, Judson B.
Cross, John H. Dodge, James A. Walter; traducere de prof. dr. A. Hristev, prof. dr. O. Gherman, D.
Gheorghiu, Gh. Enescu (1974) București: Editura Didacticã și Pedagogicã , III 6305
23. Fizica: Sisteme și procese fizice, vol. 1 / Universitatea Politehnica din București, Vladimir
Laurențiu Fara (1993) București: Universitatea Politehnica București , III 12365
24. Fizica stãrii lichide / L. Georgescu, I. Petrea, D. Borșan (1982) București: Editura Didacticã și
Pedagogicã , III 9217
25. Fizica stãrii solide: Aplicații în inginerie / Gheorghe Zet, Dodu Ursu (1989) București: Editura
Tehnicã , 53/ Z 56 (II 27801 ZET)
26. Fizica: vol. 1 / Traian Crețu, Cristian Floare, Ilie Ivanov (1980) București, 53/ C 85 (III 8354)
27. Fizica, vol. 1: Manual pentru învãþãmîntul tehnic superior / N. Bãrbulescu, R. Þiþeica, R.
Woinaroski,... (1964) București: Editura Didacticã și Pedagogicã III 2278
28. Fizica, vol. 1: Mecanicã, fizicã molecularã, electricitate / N. Bãrbulescu, R. Țițeica, D. Bârcã-
Gãlãþeanu... (1975) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, 53/ F 62 (III 6664)
29. Fizica, vol. 3 / Universitatea Tehnicã din Timișoara; Vasile Dorobanþu (1994) Timișoara:
Universitatea Tehnicã din Timișoara 53/ D 70 (II 28773 DOR)
30. Fizicã: Culegere de probleme / Universitatea din Târgu-Mureș; prof. dr. Stela Gîju (1996) Târgu-
Mureș: Universitatea din Târgu-Mureș 53/ G 56 (IV 2832) M53
31. Fizicã: Culegere de probleme / C. Codreanu, I. Cosma, D. Demco... (1987) Cluj-Napoca:
Institutul Politehnic Cluj-Napoca 53/ F 62 (III 10502 )
32. Fizicã generalã: Mecanicã fizicã, teoria relativitãþii restrânse, mecanicã analiticã, termodinamicã,
electricitate și magnetism / Dan Chicea (1999) Sibiu: Editura Universitãþii 'Lucian Blaga' din
Sibiu 53/ C 42 (II 30258 CHI)
33. Fizicã generalã, vol. 1, 2 / Traian I. CreȚu (1984) București: Editura Tehnicã 53/ C 85 (III 9908)
34. Fizicã generalã ºi nuclearã / D. Auslander, I. Macavei (1982) București: Editura Didacticã și
Pedagogicã III 9216
35. Fizicã: Lucrãri de laborator / Niculae Florea, Nicolae Truțã (2000) București: Matrix Rom, 53/ F
67 (III 15943)
36. Fizicã statisticã: Curs universitar / Eleonora Rodica Bena, Ecaterina Cornelia Niculescu
(2004)București: Matrix Rom III 19847
37. Fizicã: Teorie și aplicații, vol. 1 2 / Universitatea Tehnicã ''Gh. Asachi'' Iași, Universitatea Bacãu;
Ghiorghe Cãlugãru, Sergiu Istrate, Elena-Irina Horga, Dimitrie-Dorinel Horga, Ioan Vascan,

Runda de granturi:I
Gabriel Lazãr, Marius Stamate, Iuliana Lazãr (1994) Iași: Universitatea Tehnicã ''Gheorghe
Asachi'' din IașiIV 2739
38. Fizicã, vol. 1, 2 / David Halliday, Robert Resnick (1975) București: Editura Didacticã și
Pedagogicã53/ H 19 (III 6707)
39. Fizicã, vol. 1, 2 / Olivia Pop, Ileana Lupșe, Ioan Gh. Pop (1988) Cluj-Napoca: Institutul
Politehnic Cluj-Napoca 53/ P 78 (III 10749) ,
40. Mic memorator de fizicã / Ioan-Ioviț Popescu, Anatolie Hristev, Nicolae Gherbanovschi, George
Enescu (1991) București: Editura Tehnicã 53/ M 64 (II 28227
41. Fizică pentru specializări inginerești/ Arina Modrea (2013) Tîrgu Mureș, Editura UPM Tărgu
Mureș,
42. Fizică pentru specializări inginerești.Aplicații/ Arina Modrea (2013) Tîrgu Mureș, Editura UPM
Tărgu Mureș,
Bibliografie selectivă chimie
1. Jonathan Clayden, Nick Greeves, Stuart Warren, Peter Wothers, Organic Chemistry, Oxford
University Press, Oxford, 2001, ISBN 0-19- 850346-6.
2. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Ed. VIII, vol.I-II, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1980.
3. Margareta Avram,Chimie organică,Ed II,vol. I-II, Ed. Zecasin,1999, ISBN 973-96241-3-8.
4. J.B. Hendrickson, D.J. Cram, G.S. Hammond, Chimie Organică, Ed. Ştiintifică şi
Enciclopedică, Bucureşti,1976.
5. T.W. Graham Solomons, Organic Chemistry,Wiley, New York, 989, ISBN 0-471-83659-1.
6. T.W.Graham Solomons, Craig B. Fryhle, Organic Chemistry, 7th Ed., John Wiley and Sons,
New York Chichester Weinheim, 2000, ISBN 0- 471-19095-0.
7. Eugeniu Mihaiu, Iosif Schiketanz, Structura, sinteza şi reacţiile compuşilor organici, Editura
Tehnica, 2007, ISBN 978-973-31-2317-0.
8. Daniela Istrati, Florin Iordache, Compuşi organici cu funcţiuni mixte, structură, reacţii,
mecanisme, Ed. Printech, 2008, ISBN 978-973-718-878- 6.
9. Raluca Stan, Aditivi alimentari-produşi naturali şi de sinteză, Ed. Printech, 2007, ISBN 978-
973-718-723-9.
10. Lucian Enescu, Medicamente : sinteze şi utilizări, Ed. Printech, 2005, ISBN 973-718-274-X.
11. L. Parvulescu, A. Marton, Pesticide, Ed. Printech, 2002, ISBN 973-653- 511-2.
12. George Marton, Anca Marton, Fungicide şi Ierbicide, Ed. Printech, 2004, ISBN 973-652-944-
4.
13. Alexandru T. Balaban, Mircea D. Banciu, Iuliu Pogany, Aplicaţii ale metodelor fizice în
chimia organică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
14. L. Floru, F. Urseanu, C. Tărăbăşanu, R. Palea, Chimia si tehnologia intermediarilor aromatici
şi a coloranţilor organici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
15. Cristian Simion, Alina Simion, Poluarea şi viaţa, vol. I, Ed. Printech, Bucureşti, 2006, ISBN
973-718-445-9.
16. Mircea D. Banciu, I. Şaramet, Hidrocarburi, Ed. Tehnoplast Company, Bucuresti, 1997, ISBN
973-98253-3-8.

Runda de granturi:I
17. Iosif Schikentanz, Chimie organicǎ prin probleme, Editia a II-a, Ed. Zecasin, Bucuresti, 1996,
ISBN 973-96-241-8-9.
18. Lucian Enescu, Iosif Schiketanz, Alina Simion, Cristian Simion, Teste de Chimie Organicǎ,
Ed. Politehnica 2001, ISBN 973-96609-8-3.
19. Jerry March, Advanced Organic Chemistry – Reactions, mechanisms and structure, 5th Ed.,
John Wiley & Sons, New York, 2001, ISBN 0-471- 58589-0.
20. Peter Sykes, A guidebook to mechanism in organic chemistry, 5th Ed., Longman Group Ltd.,
1981, ISBN 0-852-44121-8.
21. Florin Badea, Mecanisme de reacţie în chimia organicǎ, Ed. Ştiinţificǎ, Bucureşti, 1973.
22. Florin Badea, Stereochimie, Ed. Ştiinţificǎ, Bucureşti, 1974. Chimie organică 446 e-Chimie
23. Chimie generală, Neniţescu, C.D., , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
24. Chimie Anorganică, Shriver, D. F., ş.a.,, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.
25. Chimie Anorganică, Aldea Victoria, Uivaroşi Valentina, Ed. Medicală, 1999
26. Chimie anorganică, Bolocan-Viaşu, I., , Vol I, Ed. Universitaria, Craiova, 2004
27. Chimie generală. Lucrări practice de laborator, Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M., , Editura
Sitech, Craiova, 2012
28. Chimie anorganică. Lucrări practice de laborator, Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M., Bubulică, M.,
, Editura Sitech, Craiova, 2012
29. Chimie anorganică Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M., , Vol II, Ed. Sitech, Craiova, 2012
30. Chimie anorganică Nacea, V., Boscencu, R , Vol II, U.M.F. “Carol Davila”, Bucureşti, 2001
31. http://www.elmhurst.edu/~chm/vchembook/index.html
32.http://www.chemistryguide.org/chemistry-education.html
33.http://www2.ups.edu/faculty/hanson/chemwebsites/organicwebsites.htm
34. http://www.usm.maine.edu/~newton/Chy251_253/Topics.html
35.http://www.chem.uic.edu/web1/OCOL-II/WIN/RXN.HTM
36.http://www.yteach.co.uk/index.php/search/results/76._Benzene,1,0,4195;18134;18226,0,25,,tn,
1.html
37. http://chemwiki.ucdavis.edu/Organic_Chemistry
38. http://www.webqc.org/chemicaltools.php
39. www.filmedocumentare.ro

Fizica Chimie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fizica Chimie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE INGINERIE

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

a avut primul ideea, ci acela

care convinge lumea’’

Adevăr din lumea managerială)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

predispoziţiilor, potenţialelor latente...) copiilor, crearea condiţiilor materiale şi umane

Educaţia reprezentând un proces complex în care trebuie să se îmbine informaţia cu

Indiferent de vârstă un OM are de învăţat în permanenţă, dar desigur odată cu

Fizica și chimia, fiind discipline ştiinţifice de bază/fundamentale ce contribuie

Abordarea corectă și completă a fizicii și a chimiei trebuie să fie interdisciplinară,

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Închei prezenta prefață prin următorul motto,

„NU POT SĂ ÎNVĂŢ PE NIMENI NIMIC,

POT DOAR SĂ OFER UN MEDIU ÎN CARE

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Argumentarea studierii acestor două discipline complementare, fizică-chimie este

Studiul acestora trebuie făcut în permanență prin exemple și activități practice/

Ambele discipline sunt gazdele unor geniali cercetători/oameni de știință care au

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Citez din marele fizician, Albert Eistein:

„Încearcă să devii un om de valoare nu un om de succes.”

„Un om fericit e prea mulțumit de prezentul lui ca să se lupte cu trecutul”.

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

PROPRIETĂŢI (ÎNSUŞIRI, PREDISPOZIŢII)

ASPECTE STATICE ASPECTE DINAMICE

Pentru a avea un suport de curs bine structurat și organizat, pentru a respecta

Coloana vertebrală a acestui capitol poate fi exprimată în felul următor:

MATERIA-CORP- SUBSTANȚĂ/CÂMP- PROPRIETĂȚI- INTERACȚIUNI- FENOMENE-

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

II.1 Materia< II.2 Corp<II.3 Substanță/Câmp<II.4 Proprietăți

II.1 Materia II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)

II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)

Cea mai importantă proprietate a particulelor elementare de care depinde

Definiţie: Sarcina electrică este mărimea fizică caracteristică unor particule

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Definiţie: Valoarea absolută a sarcinii electronului şi protonului este egală şi se

Cea mai mică particulă există în natură este atomul.

Atomul este format din nucleu

în jurul căruia se mişcă un nor de

de electroni. Dimensiunea atomu

lui se consideră a fi dimensiunea

norului electronic care este în do

meniul 10 ˉ¹º m. Numărul electro

nilor din atom este egal cu numă-

rul Z a protonilor din nucleul a-

velişul electronic. me neutre. Stabilitatea atomului

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

constituirea protonilor şi neuronilor

care formează la rândul lor nucleele

Densitatea nucleului este enormă Sarcina

Nucleul din punct de vedere electric este pozitiv.

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

2. Învelișul electronic- format dintr-un nor de electroni care gravitează în jurul

Substanțele chimice în funcție de tipul de legătură prin care se formează se

 A.substanțe ionice- se obțin prin legătură ionică, respectiv prin transfer de

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

manifestă atunci când se creează un

dezechilibru între numărul de elec-