Program master

SUBSANTE, MATERIALE SI SISTEME BIOCOMPATIBILE

An I

Tehnici moderne de caracterizare a

materialelor polimerice
Dr. Ing. Adi Ghebaur
 Biomaterile polimerice
De ce biomateriale polimerice?

 Pret de cost relativ scazut

 Usor de prelucrat

 Au proprietati fixice si chimice in masa foarte bune

 Pot fi obtinute in diverse forme: filme, membrane,

hidrogeluri/matrici polimerice 3D (± structura

poroasa), tuburi, fibre, tesaturi, particle, capsule)

 Materiale polimerice – clasificare:
Exista mai multe moduri de a clasifica substantele macromoleculare, dupa cum
urmeaza:
Dupa modul de obtinere/provenienta, exista:
Compusi macromoleculari naturali:
C
O CARBOHIDRATI
M (celuloza, amidon)
P
U
S
LIPIDE (acizi grasi)
I

O
R PROTEINE (cazeina,
colagen, gelatina, fibroina,
G cheratina)
A
N
I ACIZI NUCLEICI
C (AND, ARN)
I
Compusi macromoleculari semi-sintetici – se
obtin prin modificarea chimica a unor compusi
macromoleculari naturali (ex:poliacetat de
celuloza)
 Materiale polimerice – clasificare:
- Compusi macromoleculari sintetici – se obtin prin sinteza chimica, plecand de
la substante cu molecula mica. Din aceasta clasa fac parte cei mai multi dintre
polimerii folositi in prezent: cauciucuri, mase/materiale plastice.
Dupa comportarea la incalzire/proprietatile termomecanice, materialele polimerice
SINTETICE se clasifica in:
- Elastomeri sau cauciucuri – elasticitate inalta la temperatura obisnuita
- Materiale termorigide/termoreactive: prin incalzire se inmoaie temporar,
permitand prelucrarea lor, dupa care devin solide ireversibil, insa la cald devin
termorigide. Prin incalzire nu pot fi retopite
- Materiale termoplastice sau termoplaste pot fi supuse la topiri repetate fara a
suferi transformari chimice si pot fi prelucrate la cald prin diverse procedee
(extrudare, injectie, presare etc.)

Dupa structura monomerului putem avea:

 Aplicatii biomedicale: MATERIALE POLIMERICE

• Proteze

• Produse medicale

• Implanturi
 Proprietati, suprafata biomateriale polimerice
Proprietatile biomaterialelor polimeri sunt determinate de:
1. Compozitia chimica
2. Metoda de sinteza: masa moleculara, distributia maselor moleculare, grad de
ramificare catene principale, “puritate polimer” (contine sau nu urme de
monomer nereactionat solvent catalizator)
3. Adaugare componente – crestere prelucrabilitate sau modificare proprietati
fizico-mecanice ale polimerului obtinut direct din sinteza

Acizii nucleici contin toate elementele, cu exceptia SULF

 Proprietati, suprafata biomateriale polimerice
Parametrii fizico-chimici esentiali ai suprafetei biomaterialelor polimerice:
• Energie de suprafata si implicit balanta hidrofil/hidrofob
polimer Θ (°)
Alcool polivinilic 51
Polietilenglicol (polietilenoxid) 63
Polimetilmetacrilat (PMMA) 70,9
Polietilentereftalat (PET) 72,5
Policlorura de vinil (PVC) 85,6
Polistiren (PS) 87,4
Polietilena (PE) 96
Polipropilena (PP) 102
Polidimetilsiloxan (PDMS) 107
Politetrafluoroetilena (PTFE) 109

• Morfologie suprafete: micro-/nano-topografie si rugozitate

• Tip grupari functionale la suprafata biomaterialului
• Incarcare electrica si interactiuni electrostatice
• Rezistenta la uzura si coroziune
• Rezistenta la sterilizare prin diferite tehnici (autoclavare, sterilizare cu etilenoxid, cu
radiatii ionizate/neionizate) fara modificarea proprietatilor optice si fizico-mecanice
 Proprietati, suprafata biomateriale polimerice
Toate proprietatile biomaterialelor influenteaza semnificativ
RASPUNSUL MEDIULUI BIOLOGIC:
 Adsorbtia de proteine
 Mecanismele de interactie celule/biomaterial (adeziune celulara)
Stimularea sau inhibarea adeziunii celulare la
biomateriale?!

Suprafetele care vin in contact direct cu sangele au o misiune mult mai complexa
decat alte biomateriale
 Stimularea sau inhibarea adeziunii celulare la
biomateriale?!
 adsorbtie de proteine si respectiv adeziune de celule petru regenerare tisulara
 Minima adeziune a plachetelor si minima formare de trombus la interfata
biomaterial/sange (ex. Sisteme de circulatie extracorporale, grefe vasculare, catetere)

RASPUNS TROMBIC

Un material cu trombogenicitate scazuta este caracterizat prin:

• Adeziune scazuta a proteinelor plasmatice
• Adeziune redusa a plachetelor

Non-thrpmbogenic
Hemocompatible Interface
 Stimularea sau inhibarea adeziunii celulare la
biomateriale?!
Raspunsul fluidului sangvin depinde de 4 componente:
- De biomaterial – prin natura acestuia (compozitia chimica) si respectiv prin
morfologie
- De natura aplicatiei: cateter, sistem pentru eliberare controlata medicamente
- De prezenta sau absenta unor agenti antitrombogenici (heparina)
- De starea pacientului

Material Aplicatie
Tesatura de poliester Vase sangvine medii si largi
nylon Nu se mai utilizeaza
PTFE expandat Vase sangvine medii si largi
poliuretani Vase sangvine mici
Cauciuc siliconic Vase sangvine mici
 Metode moderne de caracterizare a
biomaterialelor

Chimic

Caracterizarea
materialelor

Mecanic Termic
 Metode moderne de caracterizare a
biomaterialelor
1. Metode de analiza spectrometrice/spectroscopice
Stectrometria de absorbtie in infrarosu (IR)
Spectroscopia RAMAN
Spectroscopia de absorbtie in UV-VIS

2. Tehnici de microscopie: optica/electronica

Microscopia electronica de baleiaj (SEM)
Microscopia electronica de transmisie (TEM)
Microscopia de forta atomica (AFM)

3. Metode termice
Analiza termogravimetrica (TGA)
Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)
analiza mecanica in regim dinamic (DMA)
 Metode de analiza
spectrometrice/spectroscopice

• Studiaza interactiunea dintre radiatiile

electromagnetice cu suprafata unui material
 Metode de analiza
spectrometrice/spectroscopice
Radiatiile electromagnetice de interes pentru chimie variaza de la undele radio ce
au energie foarte mica la radiatii γ care au energie foarte mare
• Violet: 400-420 nm
• Indigo: 420-440 nm
• Albastru: 440-490 nm
• Verde: 490-570 nm
• Gaben: 570-585 nm
• Portocaliu: 585-620 nm
• Rosu: 620-780 nm

1. Cum variaza lungimea de unda?

2. Care radiatii sunt periculoase/ mai putin periculoase
 1. Spectrometria de absorbtie in ifrarosu (IR)
 Una din cele mai importante tehnici utilizate in investigarea
biomaterialelor
 Aplicabila pentru:
- identificare diferite tipuri de compusi organici si anorganici
- Determinare grupari functionale in materiale organice
- Determinarea compozitiei suprafetelor moleculare
Radiatia IR: lungimi de unda (λ) cuprinse intre 0,8 – 200 µm
In domeniul IR se pot distinge trei regiuni:

IR apropiat (NIR)
IR uzual (MIR)
IR departat (FIR)

Exprimat in numere de unda (ν), domeniul IR uzual este situat intre 400 si
4000 cm-1.
 1. Spectrometria de absorbtie in ifrarosu (IR)
Miscari vibrationale
Pozitia atomilor in molecule nu este fixa, vibreaza la frecvente diferite, functie de gruparile functionale;
absorbtia de radiatie IR determina o modificare in amplitudinea vibratiilor.
Exista 2 tipuri diferite de miscari vibrationale ale gruparilor functionale dintr-o molecula:

- Mai poarta numele de vibratie

de valenta
- Au loc de-a lungul legaturii

- presupun
modificarea
unghiului dintre
doua legaturi
covalente, avand
un atom comun
 1. Spectrometria de absorbtie in infrarosu (IR)
Spectrele de absorbtie in infrarosu (spectrele IR) ale compusilor chimici/materialelor sunt
rezultatul vibratiilor atomilor implicati in legaturile covalente existente

Pe ordonata spectrului pot fi transmisia procentuala T%

sau absorbtia procentuala A%

I0 – Intensitatea fluxului luminos initial

I – intensitatea fluxului luminos final

Spectrele IR – polietilena
Transmitanta vs. absorbanta
 Spectrometria in IR cu transformata Fourier

1. Radiatia IR este emisa de o sursa constituita fie dintr-un filament Nernst (oxizi
de zirconiu, thoriu si cesiu fixati pe un liant), fie bagheta Globar (carbura de
siliciu). Prin incalzirea electrica pana la incandescenta, sursa emite radiatii
electromagnetice care acopera intreg domeniul IR
2. Radiata emisa este trecuta printr-un interferometru, apoi traverseaza proba si
ajunge la un detector. In final interferogramele astfel obtinute sunt
transformate in spectre IR cu ajutorul transformatei Fourie (se realizeaza
transformarea domeniului de timp, caracteristic interferogramei, in domeniul
de frecvente, caracteristic unui spectru)
 Spectrometria in IR cu transformata Fourier
Tipuri de probe
Proba analizata prin spectrometrie IR poate avea orice stare de agregare: gazoasa, lichida sau solida:
- Inregistrarea unui spectru IR al unui compus organic in stare gazoasa ese o tehnica rar utilizata,
necesita cuplaje speciale de echipamente: spectrometru IR/Gaz Cromatograf (IR/GC)
- Pentru inregistrarea spectrului IR in film lichid al unei probe aflate in stare de agregare lichida, celula
de masura este formata dintr-o picatura din acest lichid comprimata intre doua placi de NaCl cu
suprafete plane/sau cuva speciala de NaCl

- Cel mai adesea sunt supuse acestei metode de

analiza probe in stare de agregare solida. Proba
solida poate fi conditionata sub forma de pastila
de KBr (prin comprimarea cu ajutorul unei prese
hidraulice sub vid a amestecului de 1-2 mg proba
cu o cantitate de 10-100 de ori mai mare de KBr
anhidra) sau poate fi conditionata sub forma de
suspensie in ulei de parafina (prin mojararea
probei cu nujol)
 Spectrometria in IR cu transformata Fourier

ATR-FTIR = metoda simplificata

 Spectre IR

Principalele atribuiri spectrale

Exemple – Aplicatii FTIR – materiale polmerice
PE-PP cu rapoarte diferite de
CH2 si CH3 – diferite regiuni: C-H
stretch (2950 cm-1)

PS: peak-uri peste 3000 cm-1 –

prezenta de nuclee aromatice

PTFE: nu are grupari C-H

 Exemple – Aplicatii FTIR – materiale polmerice
Gruparile C=O din clorura de sebacoil (CS) reactioneaza cu gruparile NH2 din HDMA
(hexametilendiamina) formand grupari amidice:

Obtinere fibre de Nylon se urmaresc:

- Banda de l 1700 si respectiv 1797 cm-1
(atribuite vibratiei de intindere a
legaturii C=O din CS)
- Banda de la 1555 cm-1 (atribuita
vibratiei de intindere a legaturii N-H din
gruparile amino din HMDA)
- Banda de la 1632 cm-1 (atribuita
vibratiei de intindere a legaturii C=O a
gruparii amida I –NHCO- din Nylon)
 2. Spectroscopia RAMAN
Spectroscopia RAMAN nu implica nici
absorbtie, nici emisie, ci imprastierea radiatiei
pe proba studiata (efect RAMAN – premiul
Nobel in fizica in 1930): Daca radiatia cade pe
o proba si lungimea de unda nu corespunde
unui proces de absorbtie, radiatia este difuzata
de substanta in toate directiile (va fi
imprastiata)

Principiul metodei:
1. lumina laser excita proba
2. Radiatia este imprastiata in toate
directiile
3. O parte din radiatia imprastiata este
directionata catre detector, care
inregistreaza spectrul RAMAN
4. Acest spectru figureaza lumina laser la
frecventa originala (Rayleigh) si
componentele Raman specifice probei
analizate
 2. Spectroscopia RAMAN

Efectul Raman = Difuzia inelastica a luminii

Astfel, radiatia incidenta poate fi:

• Difuzata fara a-si modifica λ (difuzie Rayleigh)
• Imprastiata Raman-Stokes (λ radiatia difuzata > λ radiatia incidenta)
• Imprastiata Raman anti-Stokes (λ radiatia difuzata < λ radiatia incidenta)

!!! La inregistrarea unui spectru Raman este important ca radiatia difuzata prin efect
Rayleigh sa fie indepartata in cat mai mare masura
 2. Spectroscopia RAMAN
Proba investigata trebuie sa fie expusa unui fascicul monocromatic
intens emis de LASER (se separa difuzia Raman de difuzia Rayleigh
care este foarte intensa)
Tipul de laser Lungimea de unda (nm) Numarul de unda (cm-1) Puterea (mW)
Heliu-Neon 632,8 (rosu) 15802,8 50
Ar+ 514,5 (verde) 19436,3 2000
488,0 (albastru) 20491,8 1500
496,5 (albastru-verde) 20141,0 700
350,7 (UV) 28514,4 1200
356,4 (UV) 28058,4 600
Kr+ 413,1 (violet) 24207,2 1800
530,9 (verde - galben) 18835,9 1500
647,1 (rosu) 15453,6 3500
752,5 (IR apropiat) 13298,0 1200
He-Cd 441,6 (albastru-violet) 22644,9 40

LASER = Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation (amplificarea luminii prin

emsie stimulata de radiatie)
 2. Spectroscopia RAMAN. Domenii de utilizare.
Exemple de spectre RAMAN
Aplicatii – generale
 Analiza chimica rapida, non-distructiva pentru probe lichide, solide sau gazoase:
- Investigatii farmaceutice si medicale
- Domenii de la cercetare fundamentala in chimie si biologie:
Identificare compusi chimici, grupe functionale
Determinare conformatii biomoleculare complexe (proteine si ADN)
Caracterizare compozitie chimica si structura unui esantion (solid, lichid, gaz, gel, suspensie sau pulbere)

Aplicatii materiale polimerice

 2. Spectroscopia RAMAN
Metoda BQT (Bone Quality Test), utilizeaza un sistem
Raman (laser 785 nm) = masoara continutul in punti
disulfidice a colagenului si keratinei din unghii, cu scopul de
a constata starea colagenului osos
- Se deduce fragilitatea osului osteoporotic, fara prezenta
fizica a subiectului testat
- Deoarece unghiile cresc repede, metoda poate fi aplicatat
si cu scopul evidentierii beneficiului terapeutic pe termen
scurt in osteoporoza
 2. Spectroscopia RAMAN
Avantaje:
• Ofera informatii despre structura si compozitia chimica a probei
• Prezinta sensibilitate ridicata la schimbarile structurale
• Este o tehnica non-invaziva si nedistructiva
• Nu necesita o pregatire speciala a probei (dizolvare solide, presare pastile, comprimare
probe) ci doar asezarea probei in zona de iradiere
• Nu necesita cantitati mari de proba
• Probele pot fi analizate in apa
• Functioneaza pe aproape toate materialele (exceptie metale pure)
• Analiza poate fi efectuata prin intermediul recipientului, cum ar fi sticle de sticla “pyrex”,
vase de reactie, recipiente de plastic, cutii cu blistere, saci
 2. Spectroscopia RAMAN
Dezavantaje:
- Un sistem Raman de ultima generatie este mult mai scump fata de un spectrofotometru
conventional FT-IR
- Utilizarea laserului – incalziri locale si/sau fotodescompunere
- Unele probe, in special cele de natura organica sau cele biologice, pot da fluorescenta in
momentul cand sunt iradiate de un laser
Excitarea acestor probe cu un laser verde (532 nm poate promova fluorescenta acestor specii
astfel incat nu se va mai observa spectrul Raman. In acest caz se utilizeaza ca alternativa un
laser din domeniul rosu (633 nm) sau NIR (780 nm). Avand energia fotonilor mai mica, un
laser rosu sau NIR poate evita tranzitiile electronice (si deci fluorescenta) pentru a se putea
detecta imprastierea Raman)
 Diferente FTIR-RAMAN
• Spectroscopia IR si Raman sun folosite ca tehnici complementare, deoarece
difera felul in care radiatia este utilizata in spectroscopia FTIR de cea RAMAN
– In FTIR energia care acopera un interval de frecvente este directionata catre proba.
Absorbtia are loc cand frecventa radiatiei incidente se identifica cu cea la care
molecula trece intr-o stare excitata vibrationala
– In RAMAN se utilizeaza o singura frecventa a radiatiei prin iradierea probei. Radiatia
este imprastiata de molecula, detectandu-se unitatile de energie vibrationale diferite
de cele incidente
• Folosirea spectroscopiei Raman in cadrul analizelor structurii materialelor este mai
recenta decat spectroscopia IR
• Fiecare din cele doua metode priveste aspecte diferite ale unei probe date

In timp ce in IR se studiaza grupele functionale si

legaturile cu polaritate ridicata, metoda Raman este
mai sensibila la structurile lanturilor alifatice, respectiv
la legaturile simetrice. Utilizand ambele tehnici, se poate
obtine o cantitate dubla de informatii despre structura
vibrationala a probelor.
 3. Spectrofotometria de absorbtie in UV-VIS
Domeniul radiatiilor UV:
lungimi de unda situate in
intervalul 100-400 nm
Subdivizarea domeniului UV pe
trei regiuni (A, B, C) a fost
efectuata tinand cont de
efectele biologice ale acestor
radiatii asupra organismelor vii.
 3. Spectrofotometria de absorbtie in UV-VIS
Principiul metodei
Radiatia electromagnetica folosita in spectroscopia UV-VIS, se situeaza in domeniul
UV apropiat (λ=200-400 nm) sau in domeniul vizibil (λ=400-800 nm).
Echipamente
Pentru a acoperi intreg domeniul UV-VIS, de regula, sursele de radiatii sunt
reprezentate de: o lampa de incandescenta (filament tungsten) pentru domeniul
VIS, iar pentru domeniul UV o lampa de halogen, cu deuteriu sau tungsten

Sprectofotometrele UV-Vis
clasice au doua fascicule:
Unul trece prin substanta
de referinta; celalalt prin
substanta de analizat
 3. Spectrofotometria de absorbtie in UV-VIS
Notiuni teoretice
La temperatura camerei, majoritatea
moleculelor se gasesc in stare fundamentala
vibrationala. In urma absorbtiei de radiatie din
domeniul UV-Vis pot sa apara tranzitii pe
diferite nivele ale starii electronice excitate

Tipuri de probe
Este o metoda de analiza aplicabila compusilor
oraganici in a caror structura exista legaturi
multiple conjugate (compusi nesaturati si
aromatici)

Domenii de aplicare
 Domeniul alimentar
• Analiza medico-legala: determinare alcool in
sange
• Industria farmaceutica
 3. Spectrofotometria de absorbtie in UV-VIS
Interpretare spectre UV-VIS
Din spectrul de absorbtie se determina:
• Pozitia maximelor de absorbtie
• Intensitatea maximelor de absorbtie

Benzile de absorbtie pot fi deplasate sub influenta unor factori structurali sau a
unor factori de mediu:
- Temepratura (la temperaturi mai mari predomina monomerii)
- Concentratie (la concenratei mai mari predomina dimerii/polimerii)
- pH (infleunteaza echilibrul dintre formele ionizate si neionizate)
 Metode de caracterizare morfo-structurala si
compozitionala
Fond negru

De transmisie
Fond clar

Microscopie fotonica Contrast de

faza

Fluorescenta
De scanare
(emisie)
Confocal

Microscopia fotonica/optica utilizeaza De transmisie TEM

spectrul vizibil al luminii λ = 400-700
nm De scanare SEM
Microscopie electronica
Microscopie electronica utilizeaza un (emisie)
fascicul de electroni
De reflexie
REM

De scanare STEM
si transmisie
Microscopie fotonica
 Microscopie fotonica

Dimensiuni celule:
- Dimensiuni microscopice, variaza in marime de la un
tesut la altul
- Diametru celule umane 10-30 µm
- Exceptii: ovul = 250 µm; globule rosii = 7 µm

1 cm = 10-2 m 1 mm = 10-3 m 1 µm = 10-6 m 1 nm = 10-9 m

 Microscopie fotonica
- Marire de aproximativ 1500-3000 X
- Rezolutie 0,2 µm (capacitatea de a da imagini
distincte pentru doua puncte adiacente)
- Rezolutie ochi uman ~ 0,1 mm

Microscopie de contrast de faza

• Vizualizare obiecte transparente
• Permite examinarea celulelor vii, in probae
proaspete, necolorate
• Pune in evidenta unele detalii de structura
interna a celulei, pe baza densitatilor diferite
si a indicilor diferiti de refractie ale mediilor
strabatute
 Microscopie fotonica
Microscopie de fluorescenta
Fluorescenta = proprietatea unor substante de a absorbi radiatie cu lungime
de unda mica (UV, λ= 360-400 nm) si de a emite radiatii cu o lungime de
unda mare (VIS), de culoare diferita.

!! Necesita impregnare cu coloranti speciali = substante fluorescente

(FLUOROCROMI):
Ex.: fluoresceina emite, lumina verde = microtubuli
Rodamina emite lumina rosie = fibre actina

Fibroblaste citoschelet
 Microscopie fotonica
Microscop confocal
• Cel mai important progres atins in microscopia optica
• Comparat, la scara celulelor, cu computerul – tomograf, la
scara organismului
• Proba este iradiata cu o radiatie laser de o anumita lungime l 514 NM (Ar)
de unda permite obtinerea de imagini tridimensionale ale l 543 nm (He-Ne)
structurilor din preparatele histologice l 561 (Kr-Ar)
• Microscop cu fluorescenta confocala (FCM)

cardiomocite Celule ososase

 Microscopie electronica

Examinarea probei se face cu un fascicul de

electroni accelerati

 Microscopia electronica de baleiaj (SEM)

Microscopia electronica de transmisie (TEM)
 Microscopie electroniaca de baleiaj (SEM)

- Studiaza topografia si structura suprafetelor

- Electronii nu trec prin proba studiata, ci matura
(sterg) suprafata acestuia – imagine 3D de suprafata
Rezolutie pana la 4 nm (la 25 kV in vid inaintat)
domeniul de marime 10 x – 300000 x
 Microscopie electroniaca de baleiaj (SEM)
Probele examinate in SEM trebuie sa indeplineasca doua conditii: MARIME si CONDUCTIE
ELECTRICA
- Marimea este limitata de dimensiunile suportului din camera probei.
Se pot examina probe macroscopice ce pot ajunge la un diametru de 15-25 mm si o inaltime
de 15-20 mm, in functie de tipul microscopului
- Probele examinate in SEM trebuie sa fie conductoare electric, astfel proba se incarca
electrostatic cu electronii absorbiti, iar potentialul negativ creat va perturba miscarea
electronilor din fasciculul incident si va produce descarcari eletrice intre proba si suportul
probei, rezulta o imagine instabila.

!!! Probele care nu sunt conductoare electric (materiale polimerice, probe biologice) se pot
examina cu succes dupa o metalizare prealabila.

Aceasta operatie presupune depunerea pe suprafata probei, in vid, in instalatii speciale a

unui conductor (Au, Ag etc), cu o grosime de cateva sute de Å, astfel incat sa nu acopere
informatia de pe suprafata. Se poate realiza prin evaporare termica sau prin fenomenul de
sputter
 Microscopie electroniaca de baleiaj (SEM)

Proba - caracteristici MO SEM

Modul de examinare La presiune atmosferica In vid
Stare de agregare Solida si lichida Solida
Conductivitate electrica Nu este necesara Necesara (in vid inaintat)
Adancimea de camp Mica
Rezolutia maxima 3000 Å (uzual) 35 Å (uzual)
1000 Å (conditii speciale) 5 Å (conditii speciale)

Celule MG63 atasate

pe suprafata PMMA
 Microscopie electroniaca de baleiaj (SEM)
Avantaje:
1. Puterea de focalizare a fasciculului
2. Permite o gama larga de mariri
3. Se pot obtine imagini 3D si date despre compozitia chimica daca acest lucru este dorit
4. Usurinta in pregatirea probelor pentru examinare
5. Diversitatea informatiilor obtinute, de la topografia si compozitia fazica a suprafetei examinate la
informatii calitative si cantitative privind compozitia globala sau punctuala a probei
Diversitatea proceselor de interactiune la impactul unui fascicul de electroni pe suprafata unui material ofera
informatii de “imagine” a probei si informatii privind compozitia chimica elementara a probei sau a stratului
superficial.

SEM
celule
rosii din
Dezavantaje: sange
1. Incapacitatea de a reproduce culoarea (electronii nu au culoare)
2. Probele trebuie sa fie stabile in vid
3. Probele trebuie sa fie conductori de electricitate
4. Marimea si costul echipamentului; se monteaza intr-o camera unde sa nu existe interferenta electrica,
magnetica sau de vibratie
5. Este necesara o specializare, atat pentru a opera cu SEM cat si pentru pregatirea probelor
6. Limitarea folosirii SEM pentru probe care pot sa incapa in camera de vacuum
7. Presupune un risc mic de expunere la radiatii asociate cu electronii care sunt imprastiati dincolo de
suprafata probei
Imagini SEM/TEM
 Microscopia electronica de transmisie (TEM)
- Resolutie > SEM; cele mai bune TEM pot rezolva atomii
- Imaginea este obtinuta prin traversarea electronilor prin proba
- Se pot studia sectiuni ultrafine prin preparate fixe si contrastate
cu agenti speciali (saruri ale metalelor grele)
- Se identifica atat celule cat si organitele acestora

Caracteristici SEM TEM

Rezolutie maxima 5Å 1Å
Tensiune de accelerare 0,2-50 kV 20-1250 kV
Forma probei masiva Film subtire
imagine Topografia suprafetei Structura interna
Permite imagini stereoscopice Imagini de inalta rezolutie
 Microscopia cu Forta Atomica (AFM)
Generalitati
- A fost introdusa in anul 1986
- A fost creat pentru a depasi limitarile
microscopiei de baleiaj clasice
- Ofera un profil 3D al suprafetelor la
scara nanometrica
- Masoara fortele dintre un varf ascutit si
suprafata probei la distante foarte mici
- Reda morfologia suprafatei probelor

Monitorizarea fortelor si
interactiunilor varf-proba
 Microscopia cu Forta Atomica (AFM)

Moduri de operare
• Modul non-contact • Modul contact
 Microscopia cu Forta Atomica (AFM)
Aplicatii:
 Biologie
Permite studierea de:
celule, membrane
celulare, proteine,
virusuri, bacterii

Proteine structurale din

E.Coli imagine AFM membrana celulara imagine
AFM Cromozoim umani imagine AFM
 Microscopia cu Forta Atomica (AFM)

Citoschelet celula canceroasa

Topografie celula de tip

keratinocit

Topografie celula limfocita Topografie tesut dermic

 Microscopia cu Forta Atomica (AFM)

• Materiale polimerice

Topografie particule de latex

Topografie membrana de acetat de celuloza

 Proprietati morfologice
• Topografia suprafetei: rugozitate/ porozitate

Rugozitate = neregularitati pe suprafata

Functie de scala neregularitatilor de pe suprafata

biomaterialului, rugozitatea poate fi:
macrorugozitate (100 µm - mm)
microrugozitate (100 nm – 100 µm)
nanorugozitate (< 100 nm)
 Proprietati morfologice
Rugozitatea unui material moduleaza raspunsul biologic in contact cu un
implant:
 Organizare citoschelet
 Orientarea componentelor ECM
 Cantitatea de ECM produsa
 Angiogeneza

Obtinerea de substraturi polimerice cu suprafata micro- sau nanostructurala

– rol important in controlul adeziunii celulare
Ex. Caracteristicile de adeziune, proliferare si diferentiere sunt puternic
stimulate pe suprafete cu structura de fagure
 Proprietati morfologice
Raspunsul celular la rugozitatea suprafetei este diferit
functie de tipul celulelor = rugozitate controlabila:
Rugozitate macroscopica – osteoblaste, neuroni
(prelungiri axonice)
Rugozitate nanometrica (10-100 nm) – celule
endoteliale
0,2 mm 0,4 mm 1 mm
Osteoblaste MG63 pe
membrana de
policarbonat

3 mm 5 mm 8 mm Adeziunea celulara si
proliferarea sunt
inhibate progresiv cu
cresterea porilor
 Analize Termice
Definitie International Confederation of Thermal
Analysis = termen general ce acopera o varietate de
tehnici a caror scop este de a inregistra schimbarile
fizice si chimice ale unei substante in functie de
temperatura

Acest termen cuprinde mai multe tehnici de

caracterizare clasice si moderne precum:
 Analiza termogravimetrica (TGA)
 Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)
 Analiza mecanica in regim dinamic (DMA)
 Analiza Termogravimetrica (TGA)
- Masoara schimbarile masei unei probe odata cu cresterea
temperaturii, intr-o atmosfera controlata – de obicei aer
sau atmosfera inerta precum Azot, Heliu sau Argon pentru
a preveni reactiile de oxidare.
- Ofera informatii complementare si suplimentare DSC

Principiul TGA
Permite cantarirea continua a unei probe (2-10 mg) la incalzire
- microbalanta (cu o sensibilitate foarte ridicata) inconjurata
de un cuptor incalzit electric, prevazut cu un termocuplu
care sa monitorizeze temperatura
- Proba se introduce intr-un creuzet deschis (in general din
platina) tratat ce este atasat de microbalanta. Ansamblul
astfel format va fi inchis in furnalul TGA (Cuptor dotat cu o
sursa de temperatura de maxim 1000 °C)
Ansamblul microbalantei masoara masa initiala a
probei la temperatura camerei si apoi monitorizeaza continuu
schimbarile masei probei pe masura ce proba se incalzeste cu
o viteza de incalzire constanta (10-20 °C/min)
 Analiza Termogravimetrica (TGA)
Rezultatele sunt inregistrate ca:
- Pierdere masica – temperatura (pentru analizele efectuate cu o viteza de incalzire
constanta)
 Analiza Termogravimetrica (TGA)
Parametrii experimentali – influenteaza obtinerea unor rezultate cat mai precise
- Tipul de material, forma si marimea creuzetului utilizate: platina, alumniu, cuart, nichel
etc, fiecare corespunzand unui anumit tip de aplicatie si domeniu de temperatura
- Viteza de incalzire: cu cat viteza de incalzire este mai mare, cu atat polimerul prezinta o
temperatura de descompunere mai ridicata, parand mai termorezistent. In realitate
vitezele mari de incalzire fac ca polimerul sa fie expus un timp mai scurt la distructia
termica
- Gazul de purjare: in cazul in care nu se doreste studierea proceselor termo-oxidative ale
probei analizate se recomanda utilizarea unui gaz inert pentru a preveni oxidarea sau
reactiile nedorite
- Masa probei analizate

Curbele TGA si DTG ale PVC-ului

inregistrate la viteze de
incalzire diferite
 Analiza Termogravimetrica (TGA)

Aplicatii TGA
 Pentru selectarea materialelor adecvate pentru diferite domenii de aplicare
 Predictia performantelor produselor
 Stabilirii unor strategii in vederea imbunatatiriii calitatii produsului
Aceasta metoda de analia termica este utila studerii materialelor polimerice incluzand
termoplasticele, termoreactivele, elastomerii

Princilalele aplicatii ale analizei termogravimetrice sunt:

• STUDIEREA TERMOSTABILITATII POLIMERILOR
• Studierea stabilitatii oxidative a polimerilor
• Studiul cinetic al anumitor reactii in prezenta unor gaze reactive (oxigen, aer sau
alte gaze reactive)
• Determinarea continutului de solvent rezidual
• Determinarea continutului de agent de ranforsare anorganic introdus in polimer
• Determinarea puritatii unui material (organic sau anorganic)
 Analiza Termogravimetrica (TGA)

Aplicatii specifice materialelor polimerice

Care proba are cea mai mare pierdere de masa?

PMMA si LDPE
 Tranzitii termice in materialele polimerice
3 tipuri de faze:
Faza cristalina implica existenta unor retele cristaline, structura fiind caracterizata prin
ordine atat la mica cat si la mare distanta.
Faza lichida (amorfa) se caracterizeaza prin lipsa retelei cristaline. Moleculele sau atomii,
fiind apropiati, nu se pot aseza la intamplare, fiind vorba de o asezare cvasi-ordonata la mica
distanta. Polimerii sunt, in majoritatea cazurilor, in faza amorfa. In cazul polimerilor, faza
amorfa este impartita in 3 substari: sticloasa, inalt – elastica si fluid – vascoasa.
Faza gazoasa se caracterizeaza prin lipsa oricarei ordini de aranjare a moleculelor. In cazul
polimerilor este imposibila existenta lor in faza gazoasa datorita fortelor mari de coeziune
existente intre macromolecule
Trecerea de la o fazala alta se numeste TRANZITIE DE FAZA = schimbarea in modul
de aranjare a particulelor ce alcatuiesc faza si o modificare a proprietatilor termodinamice
ale substantei.
 Tranzitii termice in materialele polimerice
Faza cristalina si faza amorfa la polimeri
Polimerii sunt alcatuiti dintr-o multitudine de macromolecule.
Uneori, aceste macromolecule sunt bine ordonate, caz in care
spunem ca polimerul este cristalin.
In alte cazuri, macromolecuelele nu respecta nici o ordine, caz n care
vorbim de un polimer amorf.
Nici un polimer nu este complet cristalin, fiind un amestec de
zone cristaline si zone amorfe. Exista insa polimeri care tind
catre una din extreme: foarte cristalini sau foarte amorfi:

Polimer foarte cristalin Polimer foarte amorf

Polipropilena (PP) izotactica
Polistiren (PS) sindiotactic
Kevlar si Nomex
Politetrafluoretilena (PTFE)
Poliacrilonitril (PAN)
Polimetacrilat de metil (PMMA)
Polistiren (PS) atactic
Policarbonat (PC)
Polibutadiena
Poliezopren
 Tranzitii termice in materialele polimerice
Influenta cristalinitatii asupra proprietatilor polimerilor:
Cu cat un polimer este mai cristalin (continutul de zone cristaline
este mai mare) proprietatile fizco-mecanice sunt mai bune, dar
creste in acelasi timp si fragilitatea (de evitat in cazul materialelor
plastice). Zonele amorfe dau polimerilor mai buna capacitate de a
se deforma, fara a se sparge.

Temperatura de trazitie sticloasa (Tg)= trecerea materialului

din faza sticloasa in faza inalt elastica
Temperatura de topire (Tm) = trecerea materialului din faza
inalt elastica in faza fluid viscoasa
 Tranzitii termice in materialele polimerice

Polimer Temperatura de tranzitie Temperatura de topire

sticloasa (Tg), °C (Tm), °C

Polietilena -125 137

Poliizobutilena -73 44
Polipropilena -13 176
Policlorura de vinil -18 200
Nylon-6 52 223
Nyon-66 50 265
Polyester (PET) 69 270
Polistiren 100 240
 Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)
• Calorimetrul masoara caldura adsorbita sau degajata de o
proba
• Calorimetrul diferential masoara caldura schimbata de o
proba in raport cu o referinta
• Calorimetrul diferential de baleiaj (DSC) face toate cele
de mai sus si incalzeste proba cu o variatie constanta a
temperaturii in timp
De obicei, analizele sunt
efectuate in atmosfera inerta
(azot, argon) pentru a evita
reactiile ce ar putea avea loc
intre polimerul studiat si
atmosfera din cuptor
(oxidari)
 Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)
Principiu de functionare
- Calorimetrul consta intr-un cuptor, in care se gasesc 2 suporti pe care se pozitioneaza doua creuzete/
capsule:
REFERINTA si cel cu PROBA
Referinta = creuzet gol, de acelati tip cu cel in care se afla proba (forma, dimensiuni, material).
Sub fiecare suport se gaseste o rezistenta pentru incalzire si un senzor de temperatura

Calorimetrul este conectat la un

calculator prin care se controleaza viteza
de incalzire aplicata ambelor creuzete
(referinta si proba). Datorita prezentei
polimerului, creuzetul cu proba va trebui
sa primeasca mai multa caldura pentru
a avea aceeasi crestere in temperatura
precum referinta (creuzetul gol)

Odata cu cresterea temperaturii, cantitatea de caldura suplimentara necesitata de proba

difera, in functie de procesele/ transformarile ce au loc.
Aceasta cantitate de caldura suplimentara este masurata in timpul unui experiment DSC.
 Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)

In urma experimentului va rezulta un grafic,

reprezentand variatia fluxului de caldura in functie
de temperatura – reactii exoterme/endoterme
Prin DSC se pot determina:
- Temperatura de topire (Tm)
- Temperatura de cristalizare (Tc)
- Temperatura de tranzitie sticloasa(Tg)

Daca proba de analizat nu sufera o transformare fizico-chimica sau o tranzitie termica,

semnalul DSC va arata ca o linie
 Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC)

Aplicatii specifice materialelor polimerice

 Analiza Mecanica in Regim Dinamic (DMA)
• Materiale solide si moi pot intalni o gama larga de deformari
mecanice (tensiuni si deformatii) avand in vedere conditile la
care sunt supuse in utilizare de zi cu zi
• Acest lucru este important pentru aproape fiecare industrie,
inclusiv industria aerospatiala, auto, ceramica, elastomeri,
electronice, biomedicale, produse farmaceutice, metale

DMA este analiza ideala pentru:

 A intelege si caracteriza pe deplin comportamentul complex
mecanic al solidelor
 A intelege proprietatile mecanice si vascoelastice ale
materialelor in vederea determinarii si asigurarii compatibilitatii
lor pentru diverse aplicatii (prelucrabilitate si performanta
utilizarii finale)
 Analiza Mecanica in Regim Dinamic (DMA)
Evaluarea unui material cu ajutorul DMA se poate face datorita modificarilor urmatoarelor
variabile:
• Temperatura
• Timp
• Frecventa
• Forta
• Deformare

Aplicarea unui effort sinusoidal si deformarii aferente

Principiul de functionare: se bazeaza pe aplicarea unei deformari sinusoidale asupra unei

epruvete avand o geometrie cunoscuta (in cazul polimerilor solizi, in general
paralelipipedica)
 Analiza Mecanica in Regim Dinamic (DMA)
Determinari efectuate cu DMA
Polimerii au un comportament viscoelastic, intermediar intre
solid si lichid, prin urmare, DMA permite:
• Determinarea raspunsului materialului la efort in functie
de temperatura si/sau frecventa de deformare
• Determinarea modulelor de pierere si conservare
• Determinarea Tg – temperatura de tranzitie sticloasa se
poate observa pe curba modulului de conservare
 Posibile subiect examen
1. Explicati importanta studierii proprietatilor generale/de suprafata ale biomaterialelor
2. Determinarea unghiului de contact
3. Spectroscopia de absorbţie în infraroşu FTIR / ATR-FTIR
4. Spectroscopia Raman
5. Spectroscopia de absorbţie în UV-VIS
6.Descrieti principalele tehnici de microscopie fotonica (optica) utilizate la caracterizarea biomaterialelor
(contrast de faza, fluorescenta, confocala)
7. Descrieti pe scurt importanta evaluarii proprietăţilor morfologice ale biomaterialelor
8. Comparatie intre tehnica de microscopie electronica de baleiaj (SEM) si respectiv de transmisie (TEM) in
vederea caracterizarii morfo-structurale si compozitionale a biomaterialelor polimerice
9. Analiza termogravimetrica (TGA) a biomaterialelor polimerice
10. Tranzitii termice in materialele polimerice
11. Calorimetria diferentiala de baleiaj (DSC) a biomaterialelor polimerice
12. Analiza mecanica in regim dinamic (DMA) a biomaterialelor polimerice

In descrierea metodelor de caracterizare aveti in vedere, pe cat posibil, urmatoarele aspecte de interes:
principiul general al metodei, tipuri de probe (solida/lichida/gazoasa, preparare speciala, cantitate), domenii de
aplicare / utilizare, aplicatii in chimia biomaterialelor polimerice, limitele metodei, avantaje /dezavantaje
Examen: durata 1 h; 2 subiecte (subiect impus + subiect la alegere)
Preconditie intrare in examen: prezenta la lucrarile de laborator