L

INTRODUCERE

Comportarea la coroziune a metalelor depinde pe de o parte de natura acestora,

tehnologia de obţinere, prezenţa tensiunilor termice sau mecanice, natura depunerilor şi prezenţa
sau absenţa incluziunilor etc. Pe de alta parte comportarea depinde de caracteristicile mediului
coroziv care în cazul soluţiilor apoase sunt: natura ionilor, pH-ul soluţiilor, prezenţa oxigenului
dizolvat, solubilitatea produşilor de coroziune etc. Există şi o serie de factori care nu ţin seama
nici de metal şi nici de mediul coroziv, dar care pot influenţa foarte mult coroziunea.
În determinarile de laborator şi chiar în cele de şantier, rezultatele sunt influenţate
de forma epruvetelor (secţiune, grosime), poziţia epruvetei şi mediul coroziv, volumul de lichid,
modul de prelucrare (termică, prin deformare plastică) şi de finisare a suprafeţelor (lustruire cu
hârtie abrazivă, lustruire electrochimică, sablare) etc. Pentru metalele care se acopera cu lacuri,
vopsele, pelicule plastice sau depuneri metalice este necesar ca testele să se efectueze pe probe
deja protejate şi în acest caz intervin factori noi, dependenţi de natura peliculei protectoarea şi de
adeziunea lor.
Intensitatea procesului de coroziune poate fi evaluată prin metode directe şi indirecte.
Metodele directe folosite sunt: cântărirea epruvetelor, măsurarea grosimii, determinarea gazelor
rezultate prin reacţii chimice, consumul agentului coroziv. Metodele indirecte sunt cele bazate pe
măsurători electrochimice, electrice, acustice, optice, etc. Alegerea metodelor de determinare
depinde de tipul procesului de coroziune ce trebuie evaluat, scopul testului şi locul unde se
efectuează măsurătorile, de obicei pentru evalarea acţiunii corozive folosindu-se mai multe
metode în paralel.
Intensitatea procesului de coroziune poate fi exprimată prin: modificarea greutăţii,
modificarea proprietăţilor mecanice, adâncimea atacului. În multe cazuri, cum este coroziunea
atmosferică sau a gazelor, efectul coroziunii se evaluează prin compararea probelor
experimentale cu epruvete martor sau cu fotografii din standarde, cataloage.
Cunoscând importanţa şi rolul diferiţilor factori ce influentează mecanismul coroziunii la
efectuarea testelor tebuie să se ţina seama de anumite aspecte care ţin de pregatirea epruvetelor şi
de modul de desfăşurare a experimentelor pentru a nu introduce erori.
1.Pregătirea suprafeţei epruvetelor

Calitatea suprafeţelor poate să influenţeze şi modul de manifestare al coroziunii. Punctele

de iniţiere a atacului sunt în funcţie de compoziţia mediului, de natura materialului precum şi de
omogenitatea şi rugozitatea suprafeţei (probabilitatea apariţiei unor probe de atac la suprafaţa
epruvetelor fiind mai redusă pe suprafeţele polizate decât pe cele rugoase).
Pregătirea suprafeţelor constă în îndepertarea stratului superficial prin metode mecanice,
chimice sau electrochimice. Întrucât viteza de coroziune poate fi influenţată şi de modul de
pregătire a suprafeţei, procedeul aplicat va fi ales în funcţie de scopul determinării şi natura
metalului şi va fi menţionat la exprimarea rezultatului.
a)Pentru obtinerea unor suprafete netede si uniforme,se foloseste de obicei un procedeu
mecanic: sablarea sau curatirea cu hirtie abraziva sau pasta in care sunt inglobati abrazivi(in
functie de materialul care trebuie pregatit).
Sablarea se poate aplica epruvetelor cu cele mai variate forme. Se poate folosi nisip de
cuart cu granulatie de0,05-0,08mm sau pulbere de aluminiu,antrenarea materialului abraziv
facindu-se cu aer comprimat,dioxid de carbon,azot sau alte gaze inerte. Intrucat suprafetele
pregatite prin sablare sunt foarte sensibile la coroziune epruvetele se vor pastra in exicatoare cu
CaCl 2 sau alt desicant ori in hidrocarburi neutre(benzen toluen sau xilen)si lipsite de umiditate.
Curatirea epruvetelor cu ajutorul hartiilor sau pastelor cu abraziv esta un alt procedeu de
pregatire a epruvetelor supuse testelor de coroziune.Suprafetele se lustruiesc pana la luciu
metalic,se degreseaza cu tetraclorura de carbon benzen toluen sau alt solvent,apoi se sterg cu
hartie de filtru,se spala cu apa, cu alcool izopropilic si se usuca.Alegerea abrazivilor trebuie
facuta cu atentie mai ales in cazul materialelor cu duritate micasau mai putin nobile cum sunt
magneziul,aluminiu si aliajele lor,deoarece particulele de abraziv retinute pe suprafata acestor
materiale pot constitui micropile ce activeaza procesele de coroziune.Pentru astfel de materiale se
recomanda utilizarea aluminei sauoxidului de magneziu sub forma unei suspensii in apa.
b)Curatirea chimica este folosita doar in cazurile in care este necesara eliminarea
urmelor de ulei sau unsoare ramase din timpul prelucrarii,manipularii sau depozitarii.Totusi
aceasta metoda este putin folosita deoarece este practic imposibil de a impiedica desfasurarea
unor reactii secundare dupa indepartare straturilor initiale de oxizi.In vederea degresarii, spalarea
cu solventi ca: benzenul, toluenul, xilenul si alcoolul izopropilic este in general eficace. In cazul
otelurilor carbon, dupa indepartarea substantelor grase se poate aplica un tratament cu HCI
fierbinte (50- 60°C) cu o concentratie de 6-12% pentru indepartarea rapida a stratului de oxizi.
Cand sunt imersate in acid, epruvetele trebuie agitate, pentru a se produce o degajare rapida a
hidrogenului si a permite un atac uniform ai intregii suprafete (se mentioneaza uneori folosirea,
pentru agitare a ultrasunetelor). Dupa scoaterea epruvetelor din solutia acida, acestea se spala
bine sub un jet de apa; epruvetele astfel curtate si spalate nu trebuie sa stea in contact cu aerul
mai mult de 10-20 secunde.
In functie de materialul supus testarii, pot fi utilizati pentru pregatirea chimica a
suprafetelor o serie de reactivi care vor fi enumerati in continuare.
Epruvetele din otel, dupa slefuire cu hartie, se degreseaza si apoi se imerseaza timp de un
minut intr- o solutie proaspata de HN03 (1 : 3), dupa care se spala cu apa, se usuca cu acetona si
se sterg cu hartie de fiitru pentru indepartarea impuritatilor solide ce ar putea ramane pe suprafaja
metalului.
Epruvetele din otel carbon, cupru, alama si aliaje de cupru - nichel, degresate in benzen si
uscate, se pot imersa intr - o solutie de HCI (1 : 4) timp de 30 minute la temperatura camerei. Se
spala dupa aceea urmele de acid prin imersare succesiva si rapida in trei bai cu apa, ultima
continand si un indicator de metiloranj, care trebuie sa ramana galben (neutru). Se mai spala apoi
cu alcool izopropilic si benzen, se usuca cu hartie de fiitru si se pastreaza in exicator in prezenta
clorurii de calciu.
Pentru otelul inoxidabil se foloseste o solutie de 20% HN0 3 si 2% Na2Cr207 (dicromat de
sodiu). In aceasta solutie, incalzita la 45- 50°C se imerseaza epruvetele timp de 15 - 30 minute,
dupa care se spala cu apa, benzen apoi se usuca cu hartie de fiitru si se pastreaza in exicator. Se
mai poate folosi si numai o solutie de 10% HN03 la 60°C, in care epruvetele se tin 30 minute.
Epruvetele de aluminiu, dupa degresare si uscare, se imerseaza timp de 3 minute la
temperatura ambianta in HN03 concentrat (cu densitatea 1,42). Dupa aceea se spala cu apa, cu
alcool izopropilic si in final cu benzen, apoi se sterg cu hartie de fiitru. Pentru aliajele de
aluminiu se indica si folosirea unei solutii de 20 g bicromat de potasiu, 28 cm3 de acid fosforic
(d = 1,7) si restul pana la un litru apa distilata, in aceasta solutie incalzita la 70 - 80°C se tin
epruvetele timp de 10 minute.

c) Curatirea electrochimica a suprafetelor epruvetelor consta in introducerea acestora

intr-un electrolit impreuna cu un electrod auxiliar. Epruvetele se leaga la catod astfel ca
hidrogenul ce se degaja prin electroliza va reduce produsii de oxidare si va contribui la
desprinderea depozitelor aderente. Curentul necesar este de 10 - 20 mA/cm1, iar ca electrolit se
foloseste de obicei H2S04 0,1 N. Durata de reduce este de 15-30 minute, timp in care se

1
recomanda agitarea solutiei de electrolit.
Daca epruveta se leaga la anod in montajul electrochimic mentionat ea este - supusa unei
actiuni de dizolvare. Un astfel de tratament se recomanda si pentru finisarea suprafetelor lustruite
cu abrazivi. In acest caz se foloseste ca electolit - (pentru epruvetele din otel carbon) o solutie de
10% NaCI acidulata cu HCI sau H 2S04. Se foloseste un curent de maximum 10mA/cm 2 pentru
care corespunde o dizolvare de circa 0,03mg/cm2.min, pentru finisarea suprafetelor fiind
necesare o durata de 5 - 10 minute. Tratamentul anodic trebuie sa fie urmat de unul catodic
pentru indepartarea eventualelor filme pasivante formate.
Dupa tratarea electrochimica de pregatire a suprafetelor se aplica aceleas procedee de
spalare, uscare si conservare ca la procedeul chimic.
Tinand seama de importanta pe care o are calitatea suprafetei asupra procesului de
coroziune, modul de pregatire a acestora trebuie sa fie mentionat in mod amanuntit la exprimarea
datelor experimentale, in vederea unor interpretari corecte a rezultatelor obtinute.

2.FORMELE EPRUVETELOR

Forma si grosimea epruvetelor depind de scopul experimentului, natura materialului si aparatura

utilizata. In general se folosesc epruvete cu geometrie simpla, usor de confectionat. In cadrul
aceluiasi experiment se vor folosi epruvete cu forma si dimensiuni identice. Geometria epruvetei
poate influenta modul de desfasurare a coroziunii.
Pentru testele de determinare a vitezei de coroziune prin variatia de masa. sunt de preferat
epruvetele cu o forma avand un raport mare intre suprafata si volum si un raport mic intre
suprafata sectiunii transversale si suprafata totala a epruvetei. Pentru aceste conditii, formele de
placi sau discuri foarte subtiri corespund cel mai bine scopului propus. Grosimea epruvetelor
poate varia intre 3 si 10 mm iar diametrui discului intre 25 si respectiv 30mm. In astfel de cazuri,
pentru eliminarea influentei incalzirilor locale provocate de dispozitivele de taiere se recomanda
efectuarea unui tratament termic de omogenizare. Daca efectele coroziunii sunt masurate prin
modificarea modificarea proprietatilor mecanice , se folosesc epruvete cilindrice, cu geometria
specifica fiecarui test. La determinarea modificarilor proprietatilor mecanice ce se produc in
procesele de coroziune intercristalina epruvetele expuse in mediul coroziv trebuie comparate cu o
epruveta martor ( necorodata ).

Pentru determinarea coroziunii intergranulare se mai folosesc si epruvete pretensionate , in

forma de “U “ sau alte forme cu deformatii remarente sau cu crestatura . Testele care folosesc
astfel de epruvete dau insa numai indicatii calitative . Aprecierea coroziunii la astfel de epruvete
se face prin control visual sau prin observarea la microscop a aparitiei de fisuri in zona
pretensionata ( curbata ). Pentru pregatirea epruvetelor pretensionate , este necesara alegerea unei
raze de curbura care sa nu produca fisurarea (chiar microscopic ). Raza de curbura depinde de
natura materialului, grosimea epruvetei, prelucrarea mecanica sau termica. Aceste valori
trebuiesc bine stabilite , pentru a se putea asigura reproductivitatea rezultatelor.

3. Pozitia epruvetelor in mediul coroziv

Pozitia epruvetelor in mediul coroziv este functie de testul ce se efectueaza, ca si prinderea

acestora , care se realizeaza prin suspendare , spriijinire pe suporti sau fixare in dispozitive
specific experimentului. La fixarea epruvetei se va evita contactul direct cu dispozitivul de
prindere daca si acesta este tot metalic , pentru a nu se produce un efect de coroziune de contact,
care este cu atat mai intens cu cat potentialul electrochimic creat de cele doua metale este mai
mare.

In functie de testul respective, de factorul care trebuie pus in evidenta , gradul de aerare sau
turbulenta , se stabileste modul de mentinere (imersie totala , partiala sau intermitenta ) a
epruvetelor in mediul respective.

In cazul imersiei totale trebuie sa se tina seama si de adancimea de imersare a epruvetelor sub
nivelul de lichid. Stratul de lichid ce ramane intre epruveta si suprafata lichidului va fi supus unor
efecte de aerare diferentiala ce depind de mai multi factori cum sunt : forma vasului , modul de
inchidere si mai ales temperature si presiunea de experimentare. In general, stratul de lichid pana
la o grosime de 1,5 cm este supus unei aerari puternice , deoarece difuzia oxigenului din
atmosfera se produce usor . Importanta grosimii stratului de lichid de deasupra epruvetei este mai
mica la determinarile in conditii de agitare a mediului coroziv. Imersia totala favorizeaza aparitia
coroziunii la contactul cu elemente de sustinere a epruvetei.

Pentru evitarea acestui neajuns se efectueaza teste cu epruvete partial imersate. Testele cu
imersie partiala sunt utilizate in laborator pentru a studia si efectul linie separate lichid/gaz sau
lichid/lichid. La testele cu imersie partiala trebuie pastrat constant raportul dintre suprafata
imersata si cea iesita din mediul coroziv, tinand seama de faptul ca datorita evaporarii
solutiilor se poate produce in timp o modificare a nivelului initial; de aceea trebuie folosite
montaje speciale pentru mentinerea unui nivel constant.

4.Pregatirea mediului coroziv pentru testari

La pregatirea mediului coroziv in vederea realizarii experimentelor se va seama de o
serie de factori care pot influenta evolutia proceselor de coroziune si anume: compozitia
chimica a solutiei, cantitatea de lichid in care se introduce epruveta din materialul
experimentat.

4.1.Compozitia solutiei.
Solutiile pregatite pentru cercetarea proceselor de coroziune se fac cu reactivi puri si
apa distilata, afara de cazul simularii conditiilor naturale sau a celor din santier. Compozitia
chimica a mediilor de experimentare trebuie foarte bine stabilita si mentionata la exprimarea
rezultatelor. Unele substante, chiar in cantitati foarte mici se pot manifesta ca activatori ai
vitezei de coroziune sau din contra ca inhibitori, mai ales in formele de coroziune localizata.

Compozitia chimica se analizeaza de obicei si la sfarsitul experimentului, mai ales cand acestea
sunt in volume limitate. Schimbari ale concentratiei in timpul unei determinari experimentale pot
aparea cel mai simplu prin modificarea volumului datorita evaporarii. De aceea, volumul
solutiilor se mentine in dreptul unui reper stabilit prin adaugarea de apa distilata. Modificarea de
compozitie se poate produce si ca urmare a reactiilor dintre mediu si proba supusa testului sau
datorita efectulu catalitic provocat de produsii de coroziune rezultati. Aceste modificarii vor fi
urmarite si, daca este cazul, se va completa sau chiar se va inlocui mediul coroziv cu solutie
proaspata.Prin faptul ca unii produsi de coroziune pot influenta procesele de coroziune, in acelasi
vas (mediu) se vor pune numai epruvete din acelasi metal. De exemplu, produsii de coroziune ai
cuprului au o actiune de inhibare a coroziuni otelului in mediu de acid clorhidric, iar urme de ioni
de fier produc coroziunea localizata a fierului sau a aliajelor de aluminiu.
4.2.Volumul
Cantitatea de lichid in care se introduce epruveta din materialul experimentat trebuie sa
fie suficient de mare pentru a evita modificarea concentratiei in componenti agresivi sau de
acumulare a produsilor de coroziune ce ar putea interfera cu reactiile de coroziune. O cantitate
prea mica de mediu agresiv poate conduce astfel la obtinerea unor viteze mai mici de coroziune,
datorita consumului de agent coroziv.
Raportul dintre volumul de lichid si suprafata epruvetei trebuie respectat si mentionat in
raportul rezultatelor. Unele standarde recomanda 125cm3/ 6,75cm2; altele recomanda cantitati
cuprinse intre 6 si 40 /crn2. Pentru testele de coroziune prin imersie totala pentru otelurile
inoxidabile se indica raportul de 250 cm3 solutie/6,75cm2 de metal. In afara de raportul lichid/
suprafata metalica, coroziunea mai este influentata si de raportul dintre suprafata mediului
coroziv in contact cu atmosfera si volumul vasului, datorita unor efecte provocate de fenomenele
de difuzie a oxigenului din aer sau a altor gaze corozive prezente in atmosfera de deasupra
lichidului. Deci forma vasului poate avea o influenta asupra vitezei de coroziune.
In testele de laborator de lunga durata sau in cele efectuate la temperaturi in apropierea
punctelor de fierbere a solutiilor respective, agresivitatea mediului poate creste datorita
evaporarii. De aceea, trebuie sa se pastreze volumul initial prin adaos de apa distilata. Se
recomanda utilizarea apei distilate pentru a nu modifica compozitia solutiei.

5.Aerarea si agitarea solutiilor

In majoritatea testelor de laborator, gradul de aerare a solutiei poate modifica desfasurarea

reactiilor de coroziune fata de cele care se produc in absenta contactului direct cu atmosfera. In
testele de laborator( cand nu se specifica necesitatea prezentei atmosferei, aerarea mediilor
corozive se va evita. Atunci cand este insa necesara efectuarea unor determinari si cu aerarea
mediului, introducerea acestuia se va face respectandu-se cateva norme. De exemplu, nu este
permisa spargerea jetului de aer sau a bulelor pe suprafata probei. Aerarea intensa poate fi
realizata prin barbotarea de aer sau chiar oxigen; pentru difuzie mai buna in mediul coroziv,
capatul tubului prin care se introduce aerul poate fi terminat cu un disc de sticla poroasa.

Turbulenta fluidelor constituie un alt factor care intensifica reactiile de coroziune, mai
ales pe acelea care depind de accesul oxigenului la suprafae materialului metalic. In laborator se
efectueaza de obicei mai multe determinari in conditii statice. Totusi pentru realizarea in
laborator prin mijloace mecanice a unei agitari, trebuie folosite numai dispozitive ce pot asigura
reproductibilitatea vitezei de miscare a mediului coroziv la repetarea testului. In acelasi mediu
coroziv, gradul diferit de turbulenta poate produce diferite tipuri de coroziune: uniforma,
localizata efecte combinate si eroziune etc. La o intensitate mare a turbulentei pot aparea si
fenomene de cavitate.

6.Temperatura de experimentare.
Temperatura constituie unul din factorii cu o puternica actiune asupra cineticii reactiilor
de coroziune. In mod indirect actiunea ei se manifesta prin modificarea solubilitatii oxigenului,
formarea filmelor protectoare etc. Din cauza actiunii complexe pe care o are temperatura asupra
vitezei de coroziune, nu este recomandabil sa se efectueze o extrapolare a datelor obtinute
experimental. Formarea filmelor protectoare de produsi de reactie determina modificari in
desfasurarea reactiilor ce coroziune (prin impiedicarea accesului de agenti corozivi la suprafata
metalului) si in repartitia microzonala a temperaturii.
In conditii statice de experimentare, cresterea temperaturii poate da nastere la curenti de
convectie, care fac foarte dificila reproducerea rezultatelor.
Temperatura se masoara cu dispozitive corespunzatoare preciziei cerute si domeniului
masurat ca: termometre de sticla, termorezistente sau termocuple.

7.Timpul de expunere
Variatia vitezei de coroziune in functie de timp este experimata prin relatii liniare,
parabolice, exponentiale etc. Forma acestora da o indicatie asupra mecanismului de coroziune si
poate fi folosita pentru aprecierea comportarii coroziune a materialului testat.
In conditii statice de masurare a vitezei de coroziune, chiar la metale putin rezistente la
agresivitatea unor medii dar care dau produsi de coroziune insolubili. apar diferente de
intensitate a coroziunii la intervale de timp. De aceea, pentru o buna interpretare si pentru
asigurarea reproductibilitatii determinarilor, intervalul ce experimentare trebuie sa fie egal si
precizat la exprimarea rezultatelor. Un timp de testare foarte scurt in cazul vitezelor mici de
coroziune poate duce la introducerea de erori mari.
O relatie care se poate folosi pentru determinarea duratei de expunere in cazul vitezelor
moderate de coroziune este urmatoarea:

t= ,h

unde: t - timpul de testare , h;

p- penetratia coroziunii, mm / an
Viteza de coroziune masurata depinde de durata experimentului, in primul rand datorita
formarii unor pelicule protectoare sau a unor depuneri de produse de reactie pe suprafata
metalului. In alte cazuri, variatia vitezei de coroziune se poate datora epuizarii agentului agresiv
in urma reactiei cu metalul. De aceea pentru cazurile in care agresivitatea mediului este foarte
mare sunt de preferat testele de durata scurta.

8.Curatirea epruvetelor dupa scoaterea din mediu

Dupa scoaterea din mediile experimentale si dupa efectuarea observatiilor privind
depunerile, produsii de coroziune si procesul de coroziune (localizata, pitting), epruvetele trebuie
curatate de produsii de coroziune. Curatirea trebuie executata cu multa grija, pentru a nu se
denatura rezultatele experimentale. Conditia de baza este de a indeparta produsii de coroziune de
pe suprafata epruvetelor fara a se indeparta din partea metalica necorodata.
Curatarea epruvetelor scoase din solutii apoase se efectueaza cat mai repede posibil,
fiindca lichidul adsorbit de produsii de coroziune in contact cu oxigenul atmosferic poate
reactiona in continuare. Daca este necesara conservarea ca atare pentru o perioada de timp,
atunci se vor spala epruvetele cu solvent corespunzatori (acetona, benzen, etc.) si dupa uscare
se pastreaza in exicator. Operatia de curatire mecanica, chimica sau electrochimica a epruvetelor
de produsii de coroziune, se efectueaza in functie de natura metalului si gradul de aderenta a
produsilor de coroziune. Din cele prezentate, se desprinde importanta efectuarii corecte a testelor
de coroziune astfel incat sa nu se introduca erori de experimentare sau de interpretare a
proceselor de coroziune care au loc in anumite conditii de mediu.

LUCRAREA NR.1

ASPECTE MACROSCOPICE ALE COROZIUNII MATERIALELOR

METALICE

Materialele metalice, in forma lor de utilizare (piese, utilaje, constructii metalice s.a.) se afla in
contract cu diferite medii cu care interacjioneaza atmosferic, apa, abur, diferite substante
chimice), rezultatul acestei interactiuni fiind coroziunea materialului metalic. Coroziunea
reprezinta degradarea si uneori distrugerea unui corp solid sub actiunea chimica sau
electrochimica neintentionata mediului exterior. In cazul materialelor metalice, degradarea prin
coroziune impreuna cu uzura mecanica si ruperea prin oboseala constituie principalele cauze de
scoatere din serviciu a produselor metalice.
Materialele nemetalice sunt in general mai rezistente la coroziune decat metalele, nu sunt
atacate de mediile puternic agresive capabile sa reactioneze chimic. In schimb metalele si
aliajele, datorita structurii lor electrice particulare, caracterizata prin prezenta electronilor liberi
in reteaua cristalina, reactioneaza chimic sau electrochimic extrem de usor, fiind alterate prin
coroziune chiar in apa sau aer. Se poate considera ca starea chimica stabila a metalelor este cea
combinata in oxizi, hidroxizi, carbonati, sulfati, sulfuri, silicati, sub care ele apar in minereuri.
Energia cheltuita la extragerea metalelor din minereuri le aduc intr-o stare de mai mica stabilitate
termodinamica si, ca urmare, metalele au tendinta spontana de a se reintoarce prin coroziune, in
starea combinata. Rezulta ca, degradarea prin coroziunea materialelor metalice este nu numai un
proces costisitor dar si foarte frecvent (exemple: coroziunea atmosferica pentru constructiile
metalice, poduri. cai ferate, etc, coroziunea in apa sau vapori pentru cazane, turbine, conducte,
vapoare etc, coroziunea in medii chimice pentru utilajul din industria chimica, petroliera,
alimentara, etc.).
Examinarea vizuala a suprafefelor corodate constituie o metoda simpla si eficace de
apreciere a coroziunii. Ea permite de obicei delimitarea si caracterizarea procesului de coroziune.
Analiza macroscopica, ca metoda de cercetare metalografica, permite evidentierea aspectelor
macrostructurale prin simpla examinare cu ochiul liber, cu lupa sau cu stereomicroscopul (la
marimi de ansamblu sub 50:1) a suprafetelor exterioare sau a unor suprafete special pregatite,
detasate din acestea. In multe cazuri, examinarea efectelor coroziunii se completeaza cu o
inregistrare fotografica, evaluarea facandu-se prin compararea probelor corodate cu probele
martor, stabilindu-se astfel forma si intensitatea atacului coroziv.
Examinarea de ansamblu a actiunii corozive a unor medii asupra produselor metalice, cu
sau fara pregatire prealabila a suprafetelor, permite sesizarea rapida a unor aspecte ale coroziunii
care apar in timpul serviciului. De asemenea, se pot face observatii privind tendinta si modul de
formare a crustelor, culoarea si aspectul produsilor de coroziune. Astfel, comportarea
materialelor metalice in diferite medii, dupa expunere indelungata, se apreciaza macroscopic in
raport cu degradarile produse.
Dupa aspectul sau felul distributiei atacului, coroziunea poate fi de mai multe
tipuri:

1.Coroziune generala
Acest tip de coroziune se refera la coroziunea in urma careia distrugerea sub actiunea
mediului agresiv, este repartizata pe intreaga suprafata a materialului metalic.
Coroziunea generala poate fi uniforma sau neuniforma dupa cum viteza procesului de
coroziune a fost aceiasi pe intreaga suprafata metalica sau diferita pe diversele portiuni ale
acesteia.
Coroziunea generala uniforma este cea mai pujin periculoasa, intrucat prin masuratori
facute pe probe anterioare sau expuse in paralel cu functionarea utilajului in cauza, se poate
extrapola in timp, cu aproximatie buna, comportarea utilajului respectiv. Viteza acestui tip de
coroziune se exprima prin viteza de penetratie, in mm / an, sau prin pierderile in greutate pe
unitati de suprafata si timp. Insa indiferent cum s-ar exprima viteza de coroziune, trebuie
specificat intotdeauna timpul la care se refera datele respective. Cu foarte rare exceptii, viteza de
coroziune este mult mai mare la inceput, iar dupa formarea unor produsi de coroziune, ea scade .
Exceptiile se refera la existenta unor conditii deosebit de agresive ale mediului sau la
cazurile in care produsii de coroziune sunt mereu spalati sau dizolvati de pe suprafata metalului,
astfel incat aceasta este mereu in situatia initiala, anterioara expunerii. Cazurile tipice de
coroziune generala uniforma sunt atacurile pe care le sufera unele metale in medii foarte agresive
fata de ele, cum este atacul fierului in acid clorhidric, atacul aluminiului in soda caustica sau
atacul cuprului in acid azotic. Tot uniforma este si coroziunea otelului in atmosfera, in acest caz
produsii care iau nastere la suprafata fiind cei ce hotarasc viteza ulterioara de coroziune si
distributia atacului.
2.Coroziunea localizata
Daca distrugerea coroziva se concentreaza de preferinta pe anumite portiuni ale suprafetei
metalului, fara a distruge simtitor si restul acestuia, coroziunea este locala. Degradarea prin
coroziune a materialelor metalice conduce dupa cum se stie la modificarea greutatii, alterarea
suprafetei si la slabirea proprietatilor mecanice ale produselor metalice. In acest caz cel mai grav
afectata este capacitatea de deformare plastica, care scade mult mai pronuntat decat s-ar putea
deduce din pierderea in greutate a produsului metalic.
Acest tip de coroziune se bazeaza pe frecventa si distributia zonelor anodice. Forma care
predomina depinde foarte mult de sistemul particular metal / mediu si de conditiile concrete.
Deci procesele de coroziune care conduc la distrugerea materialelor metalice pot sa apara si sa se
dezvolte in functie de mediu, natura mediului agresiv si de caracteristicile acestuia. Adeseori, pe
un material metalic se pot observa diferite tipuri de distrugere, a caror delimitare riguroasa nu
este posibila.
Exista mai multe tipuri de coroziune localizata, sau altfel spus, aspecte ale coroziunii care
se pot numi global coroziune localizata, printre care, macroscopic pot fi detectate urmatoarele
forme care vor fi prezentate in continuare.

2.1. Coroziune concentrate

 Dupa gradul de concentrare a coroziunii locale pe suprafata materialului metalic, acest tip
de coroziune poate fi prezent pe suprafete foarte mici (numita si in puncte ), pe suprafete de
ordinul a catorva mm2 (coroziune in pete) sau extinsa pe suprafete mai mari (coroziune in zone).
Coroziunea in puncte si in pete este caracteristica mai ales materialelor metalice care in conditii
specifice de exploatare, se pot pasiva. Din diferite cauze (fizice sau datorate prezentei in mediul
coroziv a unor anioni, in special de Cl'),in anumite locuri, pelicula de pasivare se poate fisura sau
strapunge, astfel ca materialul se corodeaza. Acest tip de coroziune este deosebit de periculos
deoarece cantitati mici de metal distrus pot scoate din uz instalatii intregi.Mai mult datorita
faptului ca adancimile sunt de obicei cu produsi de coroziune, constatarea ei se face in general
dupa strapungerea peretelui utilajului in cauza.
Coroziunea in zone se refera de obicei la cazurile in care sunt create conditii pentru
functionarea unor microelemente galvanice. Asemenea situatii se intalnesc de exemplu, atunci
cand parti ale unei instalatii sunt construite din metale sau aliaje diferite si acestea vin in contact.
Materialul metalic mai putin nobil se va coroda in acest caz in vecinatatea contactului pe o zona
mai mult sau mai putin extinsa. Acest tip de coroziune este mai putin periculos decat coroziunea
in puncte, deoarece se poate usor prevedea si deci evita.
2.2. Coroziunea in strat
Cea mai mare influienta a structurii grauntelui asupra coroziunii se observa in aliajele de
Al deformabile. Aceste aliaje, dupa deformarea plastica la rece (laminare , extruziune) prezinta o
structura fibroasa, orientata pe directia de deformare si cu incluziuni orientate pe aceeasi directie.
Ca rezultat al acestei structuri, aceste aliaje pot fi susceptibile la exfoliere (cunoscuta si sub
numele de coroziune lamelara sau in strat). Atacul inainteaza de-a lungul unui numar de plane
(uzual, dar nu necesar intergranular) paralele la directia de deformare. Produsii de coroziune
formati forteaza stratul si cauzeaza desprinderea de material, in anumite cazuri prin dezintegrarea
in mai multe folii separate.
Fenomenul este observabil in mod normal la aliajele Al-Cu, Al-Zn-Mg, Al-Mg, dar poate
aparea si in Al-Mg-Si. Atata timp cat exfolierea este in mod normal intergranulara, cele doua
procese sunt asociate si exfolierea este afectata de precipitatele intergranulare si deci de
tratamentele termice. Totusi aliajele de Al care sunt susceptibile la atacul intergranular, nu sunt
susceptibile la exfoliere daca prezinta o structura de graunti echiacsi. Exfolierea transgranulara se
crede a fi rezultatul segregatiei din lingoul turnat care a persistat in aliajul deformat.
2.3.Coroziune intercristalina de component
Acest tip de coroziune apare datorita distrugerii prin coroziune preferentiala a unui
component si eset ilustrata, mai ales, prin exemplul asa numitului proces de dezincare a alamei.
Rezultatul acestui atac este transformarea rapida a alamei intr-o adevarata spongie de Cu, din
care Zn a fost dizolvat selectiv. Sunt semnalate si alte cazuri de coroziune selectiva de
component, cum ar fi bronzurile cu 8% sau mai mult AI (din care acesta se dizolva selectiv)
unele aliaje cu cobalt sau nichel (din care acesta se dizolva tot selectiv).

2.4.Coroziunea localizata intercristalina

Cuprinde acele cazuri de coroziune in care distrugerea este difuza, intercristalina. Este o
distrugere localizata, dar de data aceasta in masa metalului sau a aliajului.
In cazul pieselor care sunt supuse actiunii combinate a mediului agresiv cu solicitari
mecanice, s-a constatat o viteza de coroziune mai mare decat in cazul lipsei solicitarilor
mecanice. Piesa supusa solicitarilor se fisureaza si se rupe brusc.
Acest fenomen de fisurare la coroziune sub tensiune este puternic influentat de structura
granulatiei, in aliajele de AI rezistente, durificabile prin imbatranire (precipitare). Fisurarea in
aceste aliaje este exclusiv intergranulara.

3.Oboseala la coroziune
Este rezultatul actiunii simultane a mediului coroziv si a solicitarilor dinamice (tensiuni
ciclice sau alternative). Metalele supuse solicitarilor dinamice prezinta fenomenul de oboseala
care consta in aparitia unor fisuri ca urmare a deplasarii cristalelor dupa anumite plane de
alunecare. Aparitia fisurilor are loc numai daca tensiunea aplicata depaseste o anumita valoare,
numita limita la oboseala. Daca simultan se manifesta si procesul de coroziune, valoarea limitei
la oboseala scade foarte mult.
In general, fisurarea este transcristalina.
 ANEXA la lucrarea nr.1
Aspecte macroscopice ale coroziunii materialelor metalice
macroscooice ale coroziunii

Fig.1.1.Puncte de de zincare obs e rvate pe s uprafata une i

te vi de alama

Fig.1.2 Coroziune pitting pe un ote l inoxidabil

 LUCRAREA NR.2

ANALIZA MICROSCOPICA A COROZIUNII MATERIALELOR

METALICE

Analiza microscopica a suprafetelor corodate constituie o metoda eficace de

apreciere a coroziunii prin caracterizarea si delimitarea tipului de coroziune. Astfel, se poate
preciza daca coroziunea este continua, locala sau punctiforma, frecventa, orientarea si adancimea
atacului, caracterul produselor de coroziune.
Adevarata cauza a proceselor de coroziune consta in instabilitatea metalelor din punct de
vedere termodinamic, in timp ce mecanismul curentilor locali trebuie privit ca unui din caile
posibile de desfasurare a proceselor de coroziune. Principalele mecanisme ale coroziunii pot
decurge concomitent sau nu, in functie de o serie de conditii exterioare cum ar fi mediul
inconjurator.
Modul cum se propaga distrugerea are o importanta deosebita pentru caracterizarea unui
metal sau aliaj, ca rezistent la coroziune sau nu, in anumite conditii date.
Distributia zonelor de atac la suprafata sau in masa metalului este tot atat de importanta
ca si viteza de coroziune, in stabilirea rezistentei la coroziune a metalelor si aliajelor. Dupa
aspectul si felul distributiei, sunt observabile cu ajutorul microscopului optic mai multe tipuri de
coroziune, care vor fi analizate in cele ce urmeaza.
1.Coroziunea selectiva
Acest tip de coroziune consta in distrugerea aliajului prin trecerea in solutie a unui
component sau a unei faze si acumularea pe suprafata a celorlalte. De exemplu, alamele cu mai
mult de 15% Zn in medii amoniacale, acide, se corodeaza selectiv in raport cu zincul, fenomenul
purtand numele de zincare. Dupa cum arata si numele, fenomenul consta in trecerea mai rapida a
zincului in solutie decat cuprul. aliajul imbogatindu-se astfel in cupru. In locul zincului dizolvat,
are loc un proces de redepunere a ionilor de cupru dizolvati, sub forma unei mase poroase, cu o
rezistenta mecanica foarte mica. Astfel, rezultatul acestui proces il constituie transformarea
alamei intr-un adevarat burete de cupru (vezi micrografia din referatul lucrarii).
 Pe langa coroziunea selectiva de component, exista si coroziunea selectiva de faza, exemplul
cel mai elocvent constituindu-l coroziunea fontelor.
Fontele contin in afara de ferita, fie cementita (fonta alba), fie grafit (fonta cenusie).
Cementita si grafitul pot accelera coroziunea datorita faptului ca au un potential mai
electropozitiv decat ferita. Procesul consta in dizolvarea feritei din structura aliajului iar grafitul
ramane intact (grafitizare). Rezultatul acestui fenomen este aparitia unei structuri poroase in aliaj,
urmata de scaderea densitatii si inrautatirea proprietatilor mecanice.

2.Coroziunea intercristalina
Coroziunea intercristalina reprezinta tipul de coroziune preferentiala a limitei de graunte,
in lipsa unor tensiuni mecanice. Produsele de coroziune raman in acest caz in interiorul
materialului metalic si ii slabesc coeziunea in asa masura incat, chiar pierderi foarte mici in
greutate ale piesei, in aparenja neinsemnate, pot reduce semnificativ rezistenta mecanica, piesa
cedand astfel la cea mai mica solicitare.
Coroziunea intercristalina se intalneste mai des la aliajele care au o structura de solutie
solida, cum sunt de exemplu alamele monofazice (microstructura din fig.2), oteluri inoxidabile
dupa incalzirea in domeniul de temperaturi cuprins intre 350° C si 800° C, se observa fenomenul
de coroziune intercristalina chiar in medii corozive moderate. In unele cazuri, intensitatea
atacului este atat de mare incat aliajul se faramiteaza in granule separate, pierzandu-si total
.rezistenta mecanica, iar in alte cazuri aliajul nu se faramiteaza total, insa distrugerea interioara
este suficienta pentru a face materialul sa-si piarda rezistenta mecanica.
Coroziunea intercristalina a fost observata de asemenea si la o serie de aliaje usoare din
sistemul Al-Cu, Zn-AI, Al-Mg in care, acest tip de coroziune este provocat de aparitia fazelor
precipitate la limita de graunte (Mg2 Al3 Tn cazul aliajelor binare Al- Mg, CUAI2 in cazul
aliajelor Cu-AI) si care pot avea rol de anod sau catod .

3.Coroziunea punctiforma (pitting)

Acest tip de coroziune se concentreaza pe suprafefe mici, de 0,1-2mm, distrugand intens
materialul in adancime. Frecvent, se corodeaza prezentand un astfel de aspect otelurile
inoxidabile in solutii de saruri (cloruri), aluminiul si aliajele de aluminiu, alamele(micrografia
probei 3) si alte metale acoperite cu pelicule protectoare oxidice care, actionand catodic,
concentreaza distrugerea metalului pe portiuni neprotejate, in pori.

4.Coroziunea sub solicitari mecanice alternative

Acest tip de coroziune consta in aparitia unor fisuri ca urmare a deplasarii cristalelor dupa
anumite plane de alunecare. Organele de masini care sunt supuse unor solicitari mecanice
alternative si simultan sunt supuse si actiunii mediilor corozive, se disting prin rupere la
oboseala.
Procesul de distrugere a materialelor metalice prin coroziune si oboseala este strans legat
de coroziunea locala, si apare in diferite medii corozive. In lipsa tensiunilor alternative,
adanciturile de coroziune capata o forma ascutita, patrund mai adanc in material si conduc la
aparitia fisurilor de coroziune si de tensiune ciclica, care se propaga cu viteza foarte mare.
De obicei este usor de observat acest tip de coroziune, care este provocat de actiunea
simultana a mediului coroziv si de oboseala, deoarece suprafata metalica are adancituri de
coroziune localizata si fisuri frecvente la celalalt capat al adanciturilor de coroziune (microscopia
probei 7).

4.Coroziunea fisurata
Coroziunea fisurata sau fisurarea coroziva este acel tip de coroziune care se propaga
intercristalin si transcristalin, in directia eforturilor mecanice maxime, datorita actiunii simultane
a mediului coroziv si a unor solicitari mecanice. Astfel, factorii care pot influenta comportarea
unui material la coroziunea fisurata depind atat de natura materialului (starea structurala a
metalelor si aliajelor, prelucrarile mecanice si termice pe care le-a suferit,starea suprafetei) cat si
de actiunea factorilor externi (tensiunea aplicata, natura mediului coroziv).
Complexitatea fenomenului de fisurare prin coroziune se datoreaza, in mare masura,
fenomenelor de absorbtie superficiala si reactiilor eterogene ale mediului coroziv in graunte si la
limita grauntilor materialelor.
De obicei, fisurarea prin coroziune apare in mediile de coroziune in care are loc fenomenul de
coroziune localizata, existand astfel o susceptibilitate prealabila la coroziunea localizata pentru a
se initia fisurarea. Din punct de vedere al microstructurii, fisurile de coroziune se pot produce fie
intercristalin, fie transcristalin in functie de natura mediului coroziv. Astfel, mai ales in cazul
aliajelor omogene, fisurile intercristaline se produc in medii care reactioneaza cu elementul mai
putin nobil din aliaj, iar pe elementul nobil il pasiveaza complet. Fisurile transcristaline se produc
numai in agenti care corodeaza atat elementul nobil cat si pe cel mai putin nobil.
Exemple caracteristice de fisurare coroziva ofera: otelurile crom (fragilizare caustica)
care lucreaza in medii de alcalii concentrate (micrografia probei 5); alamele
-care prezinta fenomenul de fisurare coroziva in special in mediu de amoniac (micrografia probei
4); otelurile inoxidabile - cand lucreaza in mediu de acid azotic (micrografia probei 9).

6.Coroziunea sub suprafata

Acest tip de coroziune incepe de la suprafata metalului si se raspandeste in interior sub un
strat aparent nealterat (micrografia probei 8).

7.Cavitatia coroziva
Aceasta forma de coroziune este generata de impactul dintre bulele de gaz de presiune
inalta sau de particule straine prezente in mediul coroziv cu suprafata materialului metalic. In
urma impactului cu suprafata metalica se produce o distrugere caracteristica a acesteia, prin
smulgeri din material sau a peliculei de oxid existenta pe suprafata, in acest mod accelerandu-se
efectul de coroziune - coroziune localizata in profunzimea materialului (micrografia probei 10).
Viteza de distrugere este influentata atat de caracteristicile fluidului cat si de proprietatile
mecanice ale materialului metalic ca: ductibilitatea, duritatea, rezistenta materialului.
In cele prezentate, au fost analizate diferite tipuri de coroziune, cu aspecte caracteristice.
Adeseori, aceiasi piesa metalica poate prezenta diferite aspecte ale distrugerii, a caror delimitare
riguroasa nu este posibila.
Prin examinarea cu ajutorul microscopului optic se poate deci stabili ce tipuri de
coroziune predomina, se pot masura adancimi de coroziune (cu ajutorul ocularului gradat)
precum si corelatiile care pot aparea intre factorii de structura a materialelor metalice si procesul
de coroziune.
ANEXA la lucrarea nr.2Aspecte microscopice ale coroziunii materialelor metalice

Proba 1
1.AIama monofazica
2.Compozitia chimica: Cu=71--
73%, Zn=rest
(STAS 95-1980)
3.Starea: recoacere de recristalizare la 350°C
4.Atac: neatacat
5.Tipulsi cauzele coroziunii: Coroziunea electrochimica in solutie apoasa
amoniacala- dezincare.
6.Utilizari:Tubulatura pentru schimbatoare de caldura in
termocentrale
7.0bservatii: Stratul exterior are continut mai scazut in zinc- dezincare.

Proba 2
1.AIama monofazica
2.Compozitia chimica: Cu=71-73%, Zn=rest
(STAS 95-1980)
3.Starea materialului: Recoacere de recristalizare la 350°C
Atac: Persulfat de amoniu 10%
4. Constituent^ Solujie solida omogena
5. Faze: Solujie solida omogena
6. Tipul si cauzele coroziunii:
Coroziunea
electrochimica in solutii apoase de cloruri- coroziune
intergranulara
7. Utilizari: Tubulatura pentru schimbatoare de caldura
in termocentrale.
8. Observatii: In strat se observa o coroziune intergranulara
asociata dezincarii intergranulare.

Proba 3
1.Alama monofazica
2.Compozitia chimica: Cu=71-73%, Zn=rest (STAS 95-1980)
3.Starea: recoacere de recristalizare la 350°C
4.Atac: neatacat
5.Tipul si cauzele coroziunii:Coroziune electrochimica in solutii
alcaline aerate pitting
6.Utilizari:Tubulatura pentru schimbatoare de caldura in
termocentrale
7.0bservatii: Apare fenomenul de exfoliere si desprindere a
zonelor corodate
 P roba 4
1. AIama monofa zica
2. Compozitia chimica : Cu=71-
73%, Zn=res t
(S TAS 95-1980)
3.S ta re a ma te rialului:Ne tens iona ta
4. Ata c: P e rs ulfa t de amoniu 10%
5. Cons titue nt S olutie s olida
6. Fa ze : S olutie s olida
7. Tipul s i ca uze le coroziunii: Coroziunea
fis ura nta da torita a ctiunii combina te a me diului
coros iv s i a te nsiunilor inte rne re mane nte .
8. Utiliza ri: Tubulatura pe ntru schimba toa re de
ca ldura in te rmocentrale .
9. Obs e rva tii: in zone le corodate apa r fis uri cu
ca ra cte r inte rcris talin.

P roba 5
1. AIama monofa zica CuZn30
2. Compozitia chimica : Cu=71-
73%, Zn=re s t
(S TAS 95-1980)
3.S ta re a ma te rialului: La mina ta la re ce §i
re coapta la 370°C.
4. Ata c: Ne a ta cat
5. Tipul s i cauze le coroziunii:
Coroziunea
inte rcris talina produs a ca urma re a actiunii
combina te a me diului coroziv s i s olicita rilor
a lte rna tive
6. Utiliza ri: Tubulatura pe ntru schimba toa re de
ca ldura in te rmocentrale .
7. Obs e rva tii: Re te a de fis uri intercris taline .

P roba 6
1. AIama monofa zica CuZn30
2. Compozitia chimica : Cu=71-
73%, Zn=re s t
(S TAS 95-1980)
3.S ta re a ma te ria lului: Re coa ce re de re cris ta liza re la
350°C
4. Ata c: ne a ta cat
5. Tipul s i cauze le coroziunii: Coroziunea
e lectrochimica in s olutii a lca line , cu ca ra cte r
loca liza t- coroziune s ub s tra t
6. Utiliza ri: Tubula tura pe ntru schimba toare de
ca ldura in te rmocentrale .
7. Obs e rva tii: S tra tul e xte rior are un continut mai
s ca zut in zinc (dezincare) s ub ca re s e obs e rva
fis uri.

21
 LUCRAREA NR.3
METODA DE INCERCARE SI APRECIERE A COMPORTARII LA COROZIUNE A
METALELOR

1.Principiul metodei
Principiul metodei de incercare la coroziune a metalelor si aliajelor consta in determinarea
naturii si marimii degradarilor provocate de coroziune. Determinarile au ca scop:
- stabilirea duratei de functionare in anumite conditii determinate;
- alegerea unui material pentru o destinatie precisa;
- verificarea unor tehnologii de putere in opera a unor utilaje.
Incercarea pentru aprecierea comportarii la coroziune presupune utilizarea unor materiale
ca referinta, respectiv incercarea simultana a materialului necunoscut si a unui material a carui
comportare la coroziune in conditii de incercare, este cunoscuta.
Metodele de incercare a rezistentei la coroziune pot fi :
- metode de laborator (sunt metode accelerate care reproduc conditiile din exploatare)
- metode de incercare in conditii climatice naturale;
- metode de incercare in conditii industriale.

2.Determinarea rezistentei la coroziune generala in conditii de laborator

Coroziunea generala reprezinta degradarea uniforma a unui material sub actiunea unui
mediu coroziv.

2.1.- Forma si dimensiunile epruvetelor

Se aleg in functie de tipul de incercare si metoda utilizata.
In general, se utilizeaza epruvete de dimensiunile 30x60 mm, astfel incat suprafata totala
de expunere sa fie de minim 20 cm2.
Epruvetele vor fi marcate astfel incat marcajul sa nu influenteze comportarea la coroziune
a epruvetei.
Se recomanda ca incercarea sa se faca pe minim 3 epruvete.
2.2.- Pregatirea epruvetelor pentru incercare
Inainte de incercare epruvetele se pregatesc astfel:
- se polizeaza bavurile de la marginea probelor si se rotunjesc colturile,
- se decapeaza in solutii acide pentru indepartarea oxizilor (de exemplu pentru probele
din otel carbon se foloseste o solutie de HCI 10% + urotropina 1g/l),
- se degreseaza in solvent organici (exemplu acetona). Dupa degresarea epruvetelor se
manevreaza numai cu manusi de bumbac.
- se masoara cu sublerul,
- se cantaresc la balanta analitica,
- inainte de a fi introduse in mediul coroziv se vor pastra in exicator.

2.3.- Mediu de incercare

Mediul de incercare utilizat pentru incercarile de laborator trebuie sa corespunda
conditiilor in care va lucra materialul.
Conditiile de incercare trebuiesc pastrate pe toata durata incercarii.
Se recomanda ca raportul:
volum solutie / suprafata metalica > 20 ml/ cm

2.4- Durata de incercare

Cinetica procesului de coroziune se stabileste prin determinarea variatei vitezei de
coroziune in timp.
Epruvetele expuse intr-un exicator se controleaza dupa 1 zi, 2 zile, 3 zile, 10 zile, 1 luna,
3 luni.
In cazul unor procese ale coroziunii rapide examinarea epruvetelor se poate face si dupa
2, 4, 8 ore.

2.5- Modul de lucru

Epruvele pregatite conform 2.2 se introduc in mediul coroziv ales pentru incercare. Se utilizeaza
un vas Erlenmayer suficient de mare pentru a respecta raportul minim volum solutie / suprafata
proba. Epruvetele vor fi asezate pe baghete de sticla sau alt material inert astfel incat sa nu se
atinga intre ele. Intr-un vas se vor pune epruvete numai din acelasi tip de material. Epruvetele vor
fi acoperite in intregime cu soluta utilizata ca mediu coroziv. Dupa terminarea incercarii sau in
vederea examinarilor periodice, epruvetele se scot din vasul de incercare si se spala sub jet de
apa.
 Pentru indepartarea produsilor de coroziune, epruvetele se decapeaza si se spala din nou
cu apa distilata. Se usuca repede in curent de aer cald si se pastreaza in exicator pana la cantarire.

2.6- Aprecierea rezistentei la coroziune generala

Principiul metodei consta in determinarea pierderii de metal prin coroziune, prin cantarire
sau prin masurarea grosimii epruvetelor inainte si dupa incercare. Pierderea de metal provocata
de coroziunea uniforma se exprima astfel:
- modificarea dimensiunilor, mm;
- pierderea de masa,g
Pe baza pierderii de masa se determina viteza de coroziune care se exprima
in:
- mm/an,
- g/m2. h sau g/m2.zi
Calculul vitezei de coroziune se face astfel:

AG
K=-----
S-t
in care:
K - viteza de coroziune (g/m2 h)
G - pierderea de masa pentru o durata de timp (
G=Ginitial-Gfinal)(g)
S - suprafata totala a epruvetelor (m2)

t - durata de mentinere (h, zi)

Pentru aprecierea vitezei de coroziune se foloseste scara din tabelul urmator:

scara de apreciere viteza de coroziune,K g/m2.h comportarea la coroziune

1 K < 0,1 foarte rezistent
2 0,1<K<1 rezistent
3 K>1 nerezistent
 LUCRAREA NR.4
PRELUCRAREA STATISTICA A DATELOR EXPERIMENTALE OBTINUTE
IN URMA TESTELOR DE COROZIUNE

Orice determinare, prin orice metoda de analiza, ca si in general orice operatie de

masurare prin orice mijloace este supusa erorilor. Rezultatele testelor de coroziune efectuate in laborator
sau in exploatare, fiind afectate de anumite erori inevitable, vor diferi intre ele. Aplicarea metodelor de
calcul statistic poate fi, de aceea, utila pentru interpretarea datelor obtinute prin determinarile
experimentale.
Rezultatele numerice ale testelor de coroziune sunt variabile aleatoare influentate de o serie de
factori specifici determinarilor. Erorile pot fi sistematice, intamplatoare sau grosolane.
Erorile sistematice sunt acele erori care se produc intotdeauna intr-un anumit sens. De exemplu,
valorile gasite la masuratori repetate sunt intotdeauna mai mari (sau mai mici) decat valoarea reala.
Erorile sistematice se datoresc unor cauze care pot fi descoperite si odata descoperite pot fi eliminate. Ele
pot fi cauzate de: prelevarea unor probe nereprezentative din materialul neomogen de analizat, dereglarea
unui aparat, prezenta unor impuritati in reactivi, concentratia incorect stabilita a reactivilor etc.
Erorile intamplatoare (aleatoare) se datoresc faptului ca, daca este posibila mentinerea constanta a
unui numar de factori care actioneaza asupra rezultatului operatiei avuta in vedere, o infinitate de alti
factori scapa posibilitatii de a fi stapaniti si provoaca diferentele constante intre masuratori. Erorile
intamplatoare se produc si intr-un sens si in celalalt. Fiecarei erori produse intr-un sens, in cazul unui
numar foarte mare de masuratori, ii corespunde o eroare egala si de semn contrar. Deci in cazul unui
numar foarte mare de determinari repetate, erorile intamplatoare se anuleaza.
In timp ce erorile sistematice sunt relativ mari, erorile intamplatoare sunt relativ mici. Erorile
intamplatoare nu depasesc practic - o anumita valoare, ramanand cuprinse intre anumite limite, in functie
de natura probei de analizat, aparatura si utilajul folosit, procedeul, operatorul etc. Se poate evalua pe baza
unei serii de masuratori repetate,limitele intre care variaza practic erorile respective domeniul de
imprastiere al rezultatelor individuale, la care ne putem astepta.
Metodele statistice nu elimina erorile provocate de acesti factori, dar pot stabili un interval de
incredere in care se gaseste valoarea masurata. De exemplu, daca rezultatul unei determinari este “a", iar
marimea reala “x”, diferenta “x-a” reprezinta eroarea de masura. Deoarece marimea reala nu este
cunoscuta, problema principala a prelucrarii datelor experimentale o constituie estimarea valorii masurate
cu o eroare cat mai mica posibil. De aceea, este recomandabil ca interpretarea datelor privind coroziunea
sa se bazeze pe o medie a mai multor determinari. Ratiunea acestor determinari repetate o constituie faptul
amintit, ca erorile intamplatoare tind sa se anuleze atunci cand se face media unui numar mare de
masuratori.
Daca numarul de masuratori N tinde catre infinit si daca erorile de masurari sunt intamplatoare,
atunci se obtine o functie al carei grafic este o curba (fig. 1) numita curba distributiei sau curba lui Gauss.

P(x)

-3s -2s -1s 0 1s 2s 3s

Figura 1 Curba de distributie normala

Un alt aspect este notarea rezultatelor. Exprimarea numerica a rezultatelor obtinute prin masuratori sau
prin efectuarea calculelor depinde de precizia care trebuie indicata. De exemplu, numarul 1500 poate fi
scris sub forma 15x102 pentru a indica faptul ca precizia este de ± 100, sau poate fi scris 1500 pentru a
indica o precizie de ±1. La efectuarea calculelor este remarcabil sa se retina o cifra nesemnificativa, in
vederea minimalizarii erorilor de rotunjire. Cifra nesemnificativa se va rotunji in rezultatul final (de
exemplu 1500,97+ 5,04 va fi raportat 1506 si nu 1506,01).

Programarea erorilor
Pentru aplicatii practice, erorile pot fi grupate in doua categorii: maxime si probabile.
Erorile maxime pot fi datorate instrumentelor de masura necorespunzatoare sau cu defectiuni.
Erorile maxime pot fi sistematice, de exemplu in cazul utilizarii unei balante care a avut punctul zero
deplasat. Astfel de erori pot depinde si de tehnica operatorului si in acest caz pot fi eliminate prin
respectarea metodologiilor experimentale.
Erorile probabile se refera la derivatiile standard datorate erorilor intamplatoare (aleatorii).
Pentru calculul erorilor maxime poate fi folosita relatia:
 Q= n( Q / ) Xi (1)

in care: Q este valoarea calculata a functiei de n variabile masurate notate Xi;

Q - este maximul erorii lui Q;
- maximul erorii variabilelor independente.
Aceasta expresie presupune ca toate valorile X sunt variabile independente; daca aceasta conditie
nu este adevarata, atunci deviatiile partiale cu variabile independente trebuie grupate dupa variabilele
independente in interiorul parantezei care reprezinta valoarea reala.
Daca abaterea standard este cunoscuta, atunci se poate utiliza urmatoarea ecuatie:

Q=[ i=1 n( Q / Xi)2 2(Xi) (2)

in care (x) reprezinta deviatia standard a lui x.

Presupunand ca valorile x sunt independente una de cealalta, ecuatiile (1) si (2) pot fi amplificate
in anumite cazuri specifice. De exemplu, daca:
Q( X2X3....xn)=A(x1)a(x2)b......( (3)

atunci ecuatia (1) poate fi simplificata la:

Q/Q=a( x1/x1)+b( x2/x2)+............+j( xn/xn) (4)
Alta simplificare se poate face cand:
Q=aX1+bX2+............+jXn (5)
Tn care caz ecuatia (1) devine :
Q=a X1+b X2+..............+j Xn (6)

Un exemplu de aplicare a acestor calcule il constituie considerarea erorilor ce pot fi introduse in

rezultate datorita preciziei limitate a balantelor. Diferenta intre cantarirea initiala si cea finala a
epruvetelor se introduc in relatia de calcul a vitezei de coroziune. Aceste cantariri se efectueaza in mod
obisnuit la balante analitice care au o precizie de ±0,2mg.

In ecuatia (6) eroarea maxima intre greutatea initiala si greutatea finala a unei epruvete corodate
este de 0,4 mg.
Daca diferenta de greutate este de numai un miligram, eroarea maxima posibila( 0,4/1 )
x100=40%; atunci cand diferenta de greutate cantarita este de 10 mg, eroarea va fi de numai 4% .

Deviatia standard
 Aceasta notiune este ilustrata cu ajutorul unui exemplu numeric ce poate fi urmarit din tabelul 1,
in care sunt aratate pierderile in greutate in mg/dm 2-zi, pentru un aliaj, expus la actiunea coroziva a apei
de mare.

Tabel 1. Calculul deviatiei standard

X d d2 X d d2 X d d2

150 8 64 158 1 1 156 2 4

145 13 169 155 3 9 158 1 1

151 7 47 152 6 36 169 11 121
155 3 9 164 6 36 166 8 64
160 2 4 166 8 64 171 13 169
162 4 16 160 2 4 153 5 25
151 7 49 168 10 100 159 1 1
153 5 25 163 5 25 156 2 4
Media acestor determinari este :

in care: x1,x2lx3............xn sunt valorile fiecarei determinari, iar n este numarul de

determinari.
Deviatia standard (a) pentru un numar mare de determinari este definit prin
relatia:

(8)

unde d = x - X
Aceasta relatie este valabila pentru un numar mic de determinari. Daca x este cunoscut
independent si numarul de observatii este limitat, atunci se poate obtine numai o estimare a
deviatiei standard prin relatia:

(9)

in care s este deviatia standard empirica.

Daca se utilizeaza o masina de calcul, atunci este recomandabil sa se utilizeze relatia:

(10)

Din tabelul 1 rezulta ca x=158,37 iar deviatia standard este ± 6,74 mg/dm 2-ora. Daca cele
24 rezultate sunt distribuite intr-o histograma normala va exista si urmatoarea situatie :
(x ± s) va include in medie 68,27% din rezultate;
(x ± 2s) va include in medie 95,45% din rezultate;
 (x ± 3s) va include in medie 99,7% din rezultate
Graficul de probabilitate aritmetica
Acest grafic este astfel construit incat punctele reprezentand o distributie
standard sunt asezate aproximativ in jurul unei drepte.

Tabelul 2. Probabilitatea cumulate

i P(%) coroziune i P(%) coroziune i P(%) coroziune
(mq/dm2h) (mq/dm2h) (mq/dm2h)
1 2,8 145 9 35,5 155 17 68,5 162
2 6,7 150 10 40 156 18 72,4 163
3 10,8 151 11 44 156 19 77 164
4 15 151 12 48 158 20 82 166
5 19 152 13 52 158 21 85 166
6 23 153 14 56 159 22 89,2 168
7 27 153 15 60 160 23 93,3 169
8 31,5 155 16 64,5 160 24 97,4 171

Pentru reprezentarea datelor obtinute din masuratori, ele vor trebui grupate in
ordine crescatoare, iar procentul cumulativ P(%) va fi determinat astfel:

P(%)= 100(i-0,375)/(n+0,25) (11)

in care i este pozitia valorii in sirul total, iar n - numarul total de masuratori.
Dupa aceasta regula, datele din tabelul 1 se calculeaza cu relatia (11) si se
alcatuieste tabelul 2.
Rezultatele obtinute se traseaza pe graficul probabilitatii aritmetice din fig.2.
 Fig. 2. Distribute frecventei cumulative

Linia dreapta in acest grafic este trasata prin punctul x(media aritmetica a datelor) si
abaterea standard (s), respectiv pentru x corespunde 158,37 si P(%)=50%, iar pentru (x + s) adica
158,37+6,74 va corespunde P(%)=84,13%. Punctul al doilea pentru trasarea dreptei va putea fi (x
- s) pentru care corespunde 151,63 si o probabilitate P(%)= 15,87%.

Estimarea limitelor care cuprind valoarea exacta

Determinarea intervalului de incredere, atunci cand s-a efectuat un numar redus de
observatii se poate obtine cu relatia:
A=±t(s/ ) (12)

in care s reprezinta deviatia standard, n-numarul de determinari, t-variabila student (din tabelul
3); A- limita ce include valoarea adevarata a mediei la un anumit grad de incredere.
 Tabelul 3. Distributia variabilei t
Grade de libertate 0,50 Probabilitate 0,99
0,95

1 1,000 12,706 63,657

2 0,816 4,303 9,925
3 0,765 3,182 5,841
4 0,741 2,776 4,604
5 0,427 2,571 4,032
6 0,718 2,447 3,707
8 0,706 2,306 3,355
15 0,691 2,131 2,947
30 0,683 2,042 2,750
99 0,676 1,984 2,626
00 0,674 1,960 2,576

De exemplu, dupa efectuarea a cinci masuratori privind viteza de coroziune a unor

epruvete de otel carbon in HCI conc. la 50°C s-au obtinut urmatoarele rezultate privind pierderea
de masa, in mg/dm2 ora: 123,5; 126,7; 125,2; 125,8; 125,3.

Media masuratorilor efectuate modul de X= 125,1

Deviatia standard s = d2 /(n— l)=1,27

Valoarea variabilei t din tabelul 3, corespunzatoare gradului de libertate (n- 1=4), va fi

0,741, pentru P=0,5 sau 4,604 pentru P=0,99. Daca se calculeaza pentru aceste valori limitele
care cuprind adevarata valoare se obtin urmatoarele date:

Nivelul de Tncredere, % Deviatia

50 ±0,741(1,27/5)= ±0,42
95 ±2,776(1,27/5)= ±1,57
99
±4,604(1,27/5)= ±2,61

Limitele medii inferioara

superioara
50
124,6 125,5
95
123,5 126,6
99
122,5 127,7
 Pentru determinarile din experimentul mentionat, avem o siguranta (incredere) ca media
adevarata este cuprinsa intre 122,5 si 127,7 cu o probabilitate de 0%.

Alegerea numarului optim de epruvete

Pentru masurarea vitezei de coroziune, determinarea numarului optim de epruveta
constituie in general o problema. Astfel, daca trebuie determinate rezistenta la coroziune a unui
aliaj intr-un anumit mediu pentru care dupa primele teste s-a putut aprecia si deviatia standard de
10 mg/dm2 si mai departe, se doreste la un nivel de incredere de 95% ca limitele care includ
valoarea adevarata medie sa nu depaseasca 5mg/dm 2, se foloseste relatia (12) din care se scoate
valoarea lui n. Fiindca in aceasta relatie t este functie de n, se face o apreciere initiala pentru
n=16 la care t=2,947(din tabelul 3) si se calculeaza:

n=(2,947)2(10)2 / 52 =34,7

Inlocuind in relatia (12) variabila t cu aceea corespunzatoare pentru 35 probe si refacand calculul,
se obtine pentru n o valoare mai exacta. Valoarea lui t pentru 35 epruvete si o incredere de 99 %
este 2,750. Pentru conditiile enuntate, se estimeaza astfel ca 30 de probe sunt necesare pentru a
ne asigura cu o incredere de 99%, ca valoarea medie reala nu este depasita cu mai mult de
10mg/ . Analiza statistica a datelor privitoare la coroziune conduce la scurtarea duratei de
experiment si la o cetitudine sporita a rezultatelor masuratorilor.

LUCRAREA NR. 5

OXIDAREA METALELOR LA TEMPERATURI INALTE

Oxidarea metalelor la temperaturi inalte are loc, in general, in urma unor reacfii
chimice.
Principala caracteristica a coroziunii in gaze la temperaturi inalte consta in faptul ca
produsii de reactie (rezultati din interactiunea metal-gaz) raman, in general, pe suprafata
metalului sub forma unor pelicule sau filme subtiri, de grosimi si culori diferite. In functie de
proprietatile lor fizico-chimice (aderenta, fragilitate, porozitate), produsii de coroziune sau
peliculele de coroziune, exercita o influenta importanta asupra desfasurarii ulterioare a
procesului.
Grosimea, una dintre caracteristicile importante ale peliculelor de coroziune, variaza in
limite largi de la cativa angstromi pana la 1 mm, in functie de temperatura si durata de incalzire.
Pelicula formata pe suprafata metalelor in timpul oxidarii la temperatura inalta le izoleaza de
mediul agresiv. Grosimea peliculelor nu caracterizeaza in suficienta masura calitatile lor
anticorozive, deoarece nu toate peliculele de coroziune sunt protectoare ci numai acelea care
indeplinesc o serie de conditii.
Prima conditie importanta pentru ca o pelicula de coroziune sa poata exercita o actiune
protectoare este aceea ca pelicula sa fie aderenta, compacta si continua, lipsita de fisuri sau pori.
Referitor la peliculele oxidice, Pilling §i Bedworth au aratat ca pot fi continue acelea care
au un volum al oxidului rezultat in urma oxidarii mai mari decat volumul metalului din care
provin. Este de asteptat deci, ca asemenea pelicule sa aiba si calitati protectoare mai pronuntate
.In caz contrar, daca volumul oxidului produs este mai mic decat al metalului generator de
pelicula, acesta nu mai este continuu si deci nici protector.
Facand calculul raportat la un mol de oxid, se obtine pentru conditia capacitatii de
protectie a peliculei inegalitatea:

Voxi d
Vmetal
unde Voxid - volumul unei molecule -gram de oxid ;

Vmetal - volumul unui atom- gram de metal.

Deci, dupa valoarea raportului Voxid / Vmetal, numit si coeficient de expansiune, metalele se
pot clasifica in:
1. - metale la care volumul oxidului este mai mic decat al metalului din care provine
( Voxid / Vmetal < 1), cazul metalelor alcaline si alcalino-pamantoase K, Na, Ca, Ba, Mg; In acest
caz pelicula este poroasa, plina de fisuri si nu poseda insusiri protectoare, astfel ca oxigenul
ajunge usor in contact cu metalul, reactia de oxidare decurgand pana la distrugerea totala a
metalului;
2. - metale la care coeficientul de expansiune este supraunitar; in acest caz pelicula este,
in general, continua si aderenta, iar produsul de coroziune este franat.
Cu toate acestea, simpla posibilitate de formare a peliculelor continue nu este garantia
unei bune protectii impotriva coroziunii. Astfel, o influenta importanta asupra comportarii
anticorozive a piesei o exercita si tensiunile interne care apar in timpul cresterii peliculei de
coroziune. Formarea peliculei compacte de coroziune pe suprafata metalului este insotita, in
majoritatea cazurilor de o marire de volum. De aceea, in pelicula apar tensiuni interne, care tind
sa o desprinda de pe suprafaja metalului. Astfel se explica proprietatile slab protectoare de
coroziune pentru care raportul Voxid / Vmetal este mult mai mare ca 1, cum este de exemplu cazul
wolframului (Voxid / Vmetal = 3,36).
O alta conditie importanta pentru ca o pelicula continua si compacta sa fie protectoare
este ca pelicula sa posede proprietati mecanice superioare spre a putea rezista la diferite solicitari
mecanice care pot aparea in timpul exploatarii.
In unele cazuri, la oxidarea la temperatura inalta a unor metale, nu se formeaza un strat
compus dintr-un singur oxid ci un strat format dintr-o succesiune de oxizi sau dintr-un oxid mixt.
Un exemplu este oxidarea fierului prin incalzirea pana la incandescenta si apoi racire in aer, caz
in care se acopera cu un strat cenusiu de oxid format in special din oxidul mixt Fe0.Fe 203,
conform reactiei:
3Fe + 202 —> Fe0.Fe203(Fe304)
Aparatura si substante
1. Bec de gaz
2. Cleste metalic
3. Exicator
4. Benzen
5. Hartie de smirghel
6. Probe din fier, cupru, aluminiu

Modul de lucru
1 Se curata probele din materialele utilizate in cadrul acestei lucrari cu hartie de
smirghel. Se degreseaza cu benzen sau cu un alt solvent volatil capabil sa dizolve grasimile.
2.Se cantaresc probele la balanfa analitica.
3.Se masoara suprafata probei metalice.
4.Se introduc probele cu ajutorul clestelui metalic in flacara oxidanta a unui bec de gaz,
unde se incalzesc pana la incandescenta.
5.Se lasa probele sa se raceasca intr-un exicator.
6.Dupa racire, se cantaresc probele la balanta analitica.

Modul de calcul:
Grosimea stratului de oxid se calculeaza cu relatia:

a Moxid
X=
A

unde: x - grosimea stratului de oxid format, cm;

a - cresterea in greutate a probei, g;
a = m2 - m1
unde: m1, m2 reprezinta greutatea in grame a probelor inainte de oxidare si respectiv dupa oxidare
a probelor;
A - suprafata probelor expusa oxidarii, cm2;
yoxid - densitatea oxidului, g/cm3;
Moxid - masa moleculara a oxidului;
M O2 - masa moleculara a oxigenului = 32.

Se va calcula de asemenea si coeficientul de expansiune (R) cu formula indicata in prima

parte a lucrarii:

R=
sau :

R=
Moxid, Mmetal - masa moleculara a oxidului si respectiv masa atomica a metalului

oxid , metal ~ densitatea oxidului si respectiv a metalului.

Discutarea rezultatelor obtinute

In urma determinarilor efectuate, se vor discuta rezultatele obtinute prin completarea
tabelului 1.

Tabelul 1.
metal ^oxid Me Ymet
al Toxid R a = m2 - m. A X
g/cm3 g/cm3 g cm2 cm
Fe
Al
Cu 1
 LUCRAREA NR.6

CINETICA COROZIUNII GAZOASE A MATERIALELOR

METALICE

Distrugerea metalelor prin coroziune in gaze agresive, la temperaturi ridicate, are

loc, in general, in urma unor reactii chimice. Principala caracteristica a coroziunii in gaze la
temperaturi inalte consta in faptul ca produsii interactiunii metal/gaz raman, in general, pe
suprafata metalului sub forma de pelicule sau filme, de grosimi si culori diferite.
Procesele de coroziune in gaze sunt guvernate de legile cineticii chimice ale reactiilor
eterogene. Rezistenta metalelor depinde de proprietatile protectoare ale peliculelor formate, deci
viteza coroziunii este conditionata de legile de crestere a peliculelor de coroziune. In functie de
aceste legi exista urmatoarele grupe:
- metale care se oxideaza dupa o lege liniara (1) cu viteza constanta in timp

dy
- = K sau y = K t (1)
dt

unde: y - grosimea peliculei; t - timpul de oxidare; K - constanta de viteza.

Aceste metale nu pot forma pelicule protectoare, fie ca nu sunt continue, cum este cazul
metalelor alcaline, fie ca produsele de oxidare sunt volatile (V, Mo, etc.)
- metale care se oxideaza dupa legea parabolica (2)

dy K
— = — sau y2 = K t (2)
dt y

Pe suprafata lor se formeaza pelicule continue, protectoare, in acest mod se oxideaza fierul in
intervalul de temperatura 500°C - 1100°C si cuprul intre 300°C si 1000°C.
-legea logaritmica de crestere a peliculelor (3) corespunde metalelor care se oxideaza
cu viteze foarte mici, pe suprafata lor formandu-se pelicule protectoare.

dv K
--- = — sau y = In
Kt(3)
dt ey

Aceasta lege descrie oxidarea aluminiului,

cromului, siliciului si fierului la diverse temperaturi,
precum si a numeroaselor alte metale la temperaturi
scazute. Aceste metale dau pelicule oxidice
termorezistente, fapt care determina utilizarea lor ca
adaosuri pentru obtinerea otelurilor speciale
refractare.

Schema instalatiei de laborator

1.cuptor electric
2.proba
3.termocuplu
4.inregistrator
5.fir de sustinere
6.balanta
7.masa

Aparatura si modul de lucru

Cercetarea se executa cu balanta analitica. La talerul stang exista un fir din otel
inoxidabil ce trece printr-un orificiu al platoului pe care sta balanta.
Sub balanta se afla cuptorul electric cu creuzet, echipat cu termocuplu si termoregulator
de temperatura.
Se incalzeste cuptorul la temperatura data si se pregatesc probele din otel sub forma de
placute care au un orificiu la partea superioara pentru a putea fi suspendate de firul de otel
inoxidabil.
Se masoara dimensiunile probelor cu sublerul si se calculeaza suprafata (S) dupa care
se curata cu hartie de smirghel, se degreseaza cu o substanta organica si se agata de firul de
otel inoxidabil, determinandu-i greutatea (g). In cuptorul incalzit se introduce proba si se
mentine 1-2 ore pentru a se produce oxidarea. In final se cantareste proba oxidata (g)
determinand modificarea greutatii in timp si inscriind datele in tabelul 1. Se calculeaza
raportul volumului de oxid la volumul de metal:

unde : Vox - volumul oxidului (cm3);

 Vme- volumul metalului pe care s-a format oxidul (cm3);
M - greutatea moleculara a oxidului;
A - greutatea atomica a metalului;
dox - densitatea oxidului (g/cm3);
- densitatea metalului (g/cm3);
x - numarul atomilor de metal in molecula de oxid.
Pe baza datelor experimentale se construieste graficul g=f(x)

Tabelul1.

Timp (h)
Greutatea Timpul de Abaterea adim- Abaterea absolute la
Pierderi in greutate
probei (g,) incepere a ensionala la pierderi pierderi
incercari / h in greutate in greutate

LUCRAREA NR.7

DETERMINAREA POTENTIALELOR DE ELECTROD ALE METALELOR

Masurarea potentialelor de electrod, cu toate ca nu reprezinta o metoda de determinare

efectiva a rezistentei la coroziune, da totusi indicatii privind comportarea la coroziune a
materialelor metalice.
Potentialul de electrod reprezinta diferenta de potential ce apare intre electrod si electrolit,
ca urmare a schimbului de sarcini electrice ce are loc intre ele.
Aceasta diferenta de potential se datoreaza faptului ca potentialul chimic al ionilor
metalici in solutie este diferit de cel al ionilor din metal. lonii metalici trec din faza in care
potentialul chimic este mai mare, in faza in care potentialul chimic este mai mic. Daca, de
exemplu, potentialul chimic al ionilor din reteaua cristalina a metalului este mai mare decat al
ionilor de metal din solutie ionii metalici vor trece din metal in solutie. Dar, deoarece electronii
din metal nu pot trece in solutie odata cu ionii, metalul care initial era neutru, ramane incarcat cu
sarcini negative ce vor exercita o atractie asupra ionilor trecuti in solutie. In consecinta in zona
dintre cele doua faze se va forma un strat compus din ioni metalici in faza lichida si electroni in
faza solida, adica un strat dubiu electric, iar ca o consecinta a acestei segregari de sarcini in zona
stratului dublu va aparea o diferenta de potential electrostatic.
Diferenta de potential electrostatic ce apare la stratul dublu electric dintre un metal si
solutia de electrolit in care acesta se afla imersat, se numeste potential de electrod.
La scufundarea unui metal in solutia sarii sale in absenta oxigenului, la interfata de
separare metal-solutie se stabileste un echilibru dinamic, caracterizat prin faptul ca densitatea de
curent ce caracterizeaza viteza de ionizare a materialului (curentul partial anodic) este egala cu
densitatea care caracterizeaza viteza procesului de reducere a ionilor de metal in solutie (curentul
partial catodic).
In aceasta situate nu apar procese de coroziune, are loc numai o deplasare reversibila de
material, la care electronii deveniti liberi (procesul anodic)

M M n + + ne- (1)

sunt utilizati pentru reactia inversa de depunere a metalului (procesul catodic).

Mn+ + ne- M

Deci la suprafata de separare metal - solutie se stabileste o diferenta de potential

electrochimic (potential de electrod) numit potential reversibil si a carui valoare se determina
prin ecuatia lui Nerst:

= + 2,303 lg M

In care :
- este potentialul reversibil de electrod al metalului cand se stabileste un echilibru chimic intre
metal si solutie prin trecerea simultana dintr-o faza in alta a aceleiasi cantitati de ioni metalici;
° - potentialul standard de electrod sau potentialul de electrod al metalului la 25°C in solutia
ionilor proprii, avand activitatea egala cu 1;
R - constanta gazelor;
F - constanta lui Faraday;
T - temperatura absoluta in K;
Nn+- valenta ionului metalic;
- activitatea ionilor metalici in solutie.
Calculul potentialului de echilibru al metalelor in solutii foarte diluate se poate efectua
inlocuind activitatea ionilor prin concentratia ionica, exprimata in molaritate:

= -n (4)

unde:
- coeficientul de activitate al electrolitului.
Determinarea potentialului de electrod se efectueaza in raport cu potentialul electrodului
normal de hidrogen (EHN) considerat standard (potential zero).
In practica, in locul electrodului de hidrogen normal se prefera alti electrozi de referinta
cum ar fi eiectrodul de calomel Hg/Hg2CI2,CI si apoi se transforma valorile obtinute pe scala
hidrogenului.
Potentialele calculate si cele determinate au valori foarte apropiate pentru numeroase metale
neferoase grele (Zn, Cd, Cu, Ag, Hg), in schimb unele metale (Fe, Al, Mg, Ti, Zr) nu verifica
ecuatia(3). Pe aceste metale scufundate in solutia sarurilor proprii nu se stabileste un potential
reversibil din cauza unor procese de schimb. De asemenea, in functie de concentratia
electrolitului apar uneori abateri de la legea lui Nerst.
Daca in procesul de interactiune metal - electrolit participa si alti ioni decat ai metalului si
alaturi de dizolvarea metalului are loc si un alt proces de electrod care foloseste electronii din
reactia (1), schimbul de substante va fi ireversibil si metalul se corodeaza. Substante oxidante
care utilizeaza electronii rezultati din reactia (1) pot fi ioni de H +, oxigen solubil sau ioni ai
metalelor nenobile. In aceste conditii coroziunea se desfasoara pe suprafata metalului sub forma a
doua reactii de electrod:

a) reactia anodica care consta in trecerea electronilor in solutie;

 M Mn+ + ne- (5)

M + nH20 M(OH)n + nH+ + ne-

b) reactia catodica care consta in degajare de hidrogen:

nH+ + ne- H2 (6)

sau reducerea oxigenului:

(7)

Cele doua reactii de electrod se desfasoara simultan, in sens contrar si la echilibru cu

viteze egale la un anumit potential comun, potential mixt.
Determinarea potentialului de electrod al materialelor este necesara pentru intelegerea
mecanismului coroziunii electrochimice.
Potentialele de electrod masurate in timpul experientei servesc la construirea curbelor potential
stationar - timp ( -t) care pot avea diferite aspecte. Astfel, exista curbe in care potentialul de
electrod devine mai electronegativ in timpul experientei, datorita extinderii portiunilor
descoperite de pe suprafata probei in urma aparitiei fisurilor sau a porilor in pelicula protectoare
a metalului. Dimpotriva, sunt curbe la care se constata o deplasare a potentialului spre valori mai
electropozitive, datorita acoperiri suprafetei probei cu produse de coroziune. In alte cazuri se
constata un salt brusc al potentialului spre valori mai electronegative, dupa care potentialul de
electrod incepe sa devina mai electropozitiv, Se presupune ca acest salt coincide cu ruperea
peliculei protectoare de pe suprafata probei.

Aparatura si mod de lucru:

Scopul lucrarii consta in:
1. determinarea potentialelor de electrod pentru cupru, zinc, cadmiu in cinci solutii care contin
ioni ai metalului dat de diferite concentratii:1N; 0,1 N; 0,01 N; 0,001 N;
2. determinarea potentialelor de electrod pentru fier, otel carbon, otel Cr-Ni(18-8), cupru si
pentru o alama CuZn30 in solutie de NaCI 3% in timp de 60 minute.
Instalatia in care se fac determinarile (fig.1) este
compusa din celula in care se face incercarea probei,

6
electrod de comparatie, aparat pentru masurarea fortei electromotoare.

1. proba
2. vas
3. recipient intermediar cu solutia de cercetat
4. sifon electrolitic cu solutia de cercetat si saturat in KCI
5. electrod de calomel saturat
6. potentiometru
7. termometru

Probele se lustruiesc pe hartie abraziva, se degreseaza, se sterg cu hartie de filtru si se

fixeaza cu ajutorul dispozitivului de fixare in celula in care se pune electrolitul indicat. Se
noteaza momentul inceperii incercarilor si se masoara potentialul din 2 in 2 minute timp de 60
minute.

Prelucrarea datelor experimentale

Rezultatele valorilor se inscriu in tabelul 1.
Pe baza masuratorilor obtinute se verifica, prin calcul, pentru determinarile de la punctul
(1) din scopul lucrarii, daca ecuatia lui Nerst este respectata. Potentialul metalelor pe scara H 2 se
calculeaza cu relatia :
+
in care:
- potentialul electrodului necunoscut,
- potentialul electrodului de calomel,
Ex - forta electromotoare a pilei masurate, iar potentialul reversibil al metalelor cu ec.(3).
RT
Valorile si — 2,303 la diferite temperaturi se iau din anexele (3,5) iar
nF
valorile potentialelor standard ale metalelor si Mn+ din anexele (2,6). Se construieste graficul de
variatie M = f(lg QM) pentru valorile potentialelor calculate si masurate si se compara curbele
obtinute.
Tabel 1
Concentrati Potentialul Timpul de Potentialul Activitate Ig a Valoarea Observat
a electrodului la electrodului a ionilor teoretica a ii
electrolitulu fata de inceputul pe scala H2 metalici potentialul
i electrodul incercarii M,V in ui
g/mol/ de calomel t.min. electrolit reversibil
/1000gH2Q , V aM g/mol/ al
/1000g electrodul
H20 ui Me-V

Pe baza masuratorilor rezultate la punctul (2) din scopul lucrarii se traseaza diagrame de
variatie - t si se compara curbele astfel obtinute care vor permite enuntarea unor observatii
privind desfasurarea procesului de coroziune in timp.

LUCRAREA NR.8
INFLUENTA TEMPERATURII ASUPRA VITEZEI DE COROZIUNE GAZOASA A
 MATERIALELOR METALICE

Scopul lucrarii consta in:

Stabilirea dependentei de temperatura a vitezei de oxidare a unui metal. Influenta
temperaturii asupra vitezei de coroziune gazoasa se determina prin pierderile in greutate a
probelor din otelul incercat, dupa tinerea lor in cuptor la trei sau patru temperaturi diferite.
Viteza de formare a produselor de coroziune este determinate fie de viteza de difuzie a
gazelor corozive, fie de viteza reactei chimice (pentru peliculele care nu poseda proprietati
protectoare).
Pentru peliculele cu calitati protectoare influenta temperaturii asupra vitezei de coroziune
gazoasa este functie de modificarile constantelor vitezei de reactie chimica si de coeficientul de
difuzie. Cresterea temperaturii influenteaza viteza de oxidare dupa legea exponentiala a lui
Arrhenius:

Kgr=A.e-Q/RT (t)

unde:
KgF - coeficient de coroziune gravimetric, g/m2h;
A - constanta egala cu Kgr la t° — sau 1/T = 0;
e - baza logaritmilor naturali;
Q - caldura de activare, cal/mol;
R - constanata gazelor(1,987cal/ C.mol);
T - temperatura absoluta (K).

In cazul coroziunii metalelor ecuatia (1) poate fi logaritmata:

Ig K= IgA- Q/2,303RT

Se construieste graficul lgKgr = f(1/T) care poate fi o dreapta sau o dreapta franta, fiecare
treapta corespunzand unei modificari survenite in metal sau in pelicula de oxid. Din grafic se
poate determina viteza de coroziune precum si constantele A si Q:

IgA = IgKgr ; (1/T=0)

 Q = -2,303.R.tg = 2,303.R.tg

unde:

a - unghiul dintre dreata lgKgr = f(1/T) cu directia pozitiva a axei X

- acelasi unghi cu directia negativa a axei X
Viteza de coroziune (Kgr) se calculeaza cu:

Kgr= g1-g0/S.T (g/m2.h) (3)

unde:
g1- greutatea probei cu produsi de coroziune (g);
g0- greutatea initiala a probei;
S - suprafata probei (m2);
t - timpul de coroziune (h).
Pe baza datelor obtinute se construieste graficul Ig K gr= f(1/T) cu ajutorul caruia se
determina valorile A si Q in relatia (2) se recalculeaza viteza de coroziune pentru toate
temperaturile date si se compara cu valorile obtinute experimental.

Fig.1 Schema instalatiei pentru determinarea vitezei de coroziune a metalelor in aer, in

functie de temperatura:
1 - cuptor electric; 2- termoculpu; 3- milivoltmetru; 4-creuzet cu probe

Aparatura si metoda de lucru

Lucrarea se executa pe trei probe marcate din otei pentru trei temperaturi (400°C;
700°C; 1000°C),
Probele sunt curatate cu hartie de smirghel si se determina prin masurare cu sublerul
suprafata lor. Probele se decapeaza, se spala, se usuca pe hartie de filtru si se cantaresc la
balanta analitica. Se introduc in creuzetele cuptorului si se supun procesului de coroziune la
diferite temperaturi timp de 30 minute. Creuzetul se scoate, se pune in exicator si dupa racire
probele se cantaresc impreuna cu creuzetele si apoi se recantaresc creuzetele separat.

Rezultatele se inscriu in tabelul alaturat:

Rezultatul deteminarilor Numarul probei Observatii

1 2 3
Dimensiunile probei (mm)
Suprafata probei(mrrr2)
Masa initiala a probei (g0)
Durata coroziunii t ( h)

Greutatea probei oxidate si greutatea creuzetului (g)

Greutatea creuzetului (g)

Greutatea produsilor de coroziune(g1)
Cre^terea tn greutate a probei (gr-g0)

Viteza de coroziune calculate cu formula (2) (Kgr)

g/m2.h – experimental cu formula (3)

LUCRAREA NR.9
 VARIATIA VITEZEI DE COROZIUNE ELECTROCHIMICA A METALELOR IN
FUNCTIE DE pH-ul MEDIULUI COROZIV

Atunci cand Al, Fe, Zn sunt introduse in medii cu pH-uri diferite, au loc urmatoarele
reactii:
pH<7: 2Al + 3H2S04 -> AI2(S04)3 + 3H2
Fe + H2S04 -» FeS04 + H2
Zn + H2S04 -> ZnS04 + H2

pH>7; Al + NaOH + H20 NaAlO2 + 3/2H2

Fe + 2NaOH -> Na2Fe02 + H2

Zn + 2NaOH -» Na2ZnO2 + H2

pH-ul poate influenta direct coroziunea prin modificarea potentialului reversibil al reactiei
catodice, odata cu micsorarea pH-ului solutiei, potentialul descarcarii ionilor de H pe portiunile
catodice se va deplasa spre valori mai pozitive ceea ce determina trecerea in solutie a unei noi
cantitati de ioni metalici.
De asemenea, pH-ul poate influenta indirect coroziunea in functie de variatia solubilitatii
si proprietatilor protectoare ale produselor de coroziune cu pH-ul mediului.
Din acest punct de vedere, metalele pot fi impartite in trei grupe:
- din prima grupa fac parte metalele nobile (Au, Pt, etc.); viteza de coroziune a acestor
metale este mica si practic nu depinde de pH (fig.1,a).
- din a doua grupa fac parte cateva metale de importanta practica de exemplu zincul,
aluminiul, staniul si plumbul. Aceste metale se corodeaza atat in acizi cat si in alcalii (metale
amfotere) (fig1 ,b). Oxizii acestor metale sunt solubili atat in medii acide cat si in medii bazice
formand saruri simple (in acizi) respectiv saruri complexe - aluminati, zincati, stanati, etc.(in
alcalii)
din a treia grupa fac parte un numar destul de mare de metale utilizate mult in practica
industriala (fierul, nichelul, cuprul, cadmiul, magneziul etc.) (fig.1,c) Aceste metale dau oxizi
solubili in acizi dar insolubili in alcalii. Exceptie face fierul care in solutii puternic alcaline
incepe din nou sa treaca in solutie formand ioni complecsi de feriti (NaFe02).
imagine

b)

Fig.1 Influenta pH-uIui asupra vitezei de coroziune a metalelor

 Viteza reactiilor de corodare electrochimica depinde de pH-ul solutiei. O marime
care reprezinta viteza de corozine este indicele de coroziune masic (indice gravimetric de
coroziune ):

= / g / m2h

In care: m este cantitatea, in g, de metal corodata;

S este suprafata totala in m2 supusa corodarii; t este timpul de expunere la coroziune, in

h.Prin analogie se defineste un indice volumetric de coroziune

= / / .h/

unde V0 reprezinta volumul de H2 degajat in urma coroziunii, in conditii normale, exprimat

in cm3.
Conditiile experientei fiind diferite de conditiile normale, pentru extrapolarea
valorilor determinate la conditii normale, se foloseste ecuatia de stare a gazelor:

p0V0 / T0=pV/ T
-

= PVT0 = /T
T

Daca se tine seama de presiunea de saturatie a vaporilor de apa la t°C, atunci se

 2
aplica 3 relatia:

S-a notat cu:

V - volumul de H2 degajat in conditiile experimentarii (cm3);
p - presiunea totala a gazului umed a t°C/ torr/
PH2O - presiunea de saturate a vaporilor de apa ia t°C/ torr/

t - temperatura la care are loc determinarea / °C/.

Pentru a putea compara rezistenta la coroziune a diferitelor metale s-a introdus
marimea numita viteza de coroziune( k) exprimata in mm/an.

k= /mm/an/
unde:
km - indice masic de coroziune /g.cm2.h/;
8760- numar de ore/an
- densitatea mediului ce se corodeaza /g.cm3/
Dupa valoarea lui k se stabileste din ce grupa de rezistenta la coroziune face parte
metalul studiat si gradul sau de rezistenta la coroziune (tab.1).

Grupa rezistentei la coroziune Viteza de coroziune Gradul de rezistenta la

kg/mm/an coroziune
I. Perfect stabile 0,001 1
II. Foarte stabile 0,001-0,005 2
111. Stabile 0,01-0,05 4
0,05-0,1 5
IV. Relativ stabile 0,1-0,5 6
0,5-1,0 7
V. Putin stabile 1,0-5,0 8
5,0-10,0 9
VI. Instabile 10,0 10

FIGURA

Aparatura si substante
Se foloseste instalatia din figura alaturata unde:
 1. sticla cu solutie de electrolit
2. carlig de sticla
3. placuta metalica
4. dop
5-7. cleme
6. biureta
1. pahar Erlenmeyer

Modul de lucru
Experientele se vor desfasura in 7 instalatii identice cu cele din figura alaturata.
Sticlele cu solutii de electrolit la pH-urile :0,5; 1,5; 3; 7; 8; 10; 13 sunt sustinute de un suport
comun (o polita din lemn sau metal bine fixata).
Probele supuse coroziunii vor fl la alegere din Al, Fe, Zn si vor avea dimensiunile
30x20x1 mm. Pregatirea probelor se face prin smirgheluire, spalare cu apa si apa distilata si
uscare cu hartie de fiitru, dupa care se masoara, in scopul calcularii suprafetelor totale ce vor
fi supuse coroziunii.
Se potriveste nivelul solutiei din fiecare biureta la diviziunea maxima (50ml) si se
introduc probele in sticle prin intermediul carligelor 2. Nivelul lichidului din sticle trebuie sa
fie maxim pentru ca in tot timpul experinentei placutele sa ramana in solutie.
Se fixeaza bine dopurile prin apasare concomitent cu rotirea spre dreapta. Se deschid
clemele 5 si se observa daca dupa un interval mic de timp curgerea lichidului inceteaza. In caz
contrar inseamna ca inchiderea nu a fost etansa si se actioneaza din nou asupra dopului pentru
inchiderea corecta (pentru fixarea dopului, sticlele se pun pe masa).
Dupa ce s-a realizat inchiderea etansa se noteaza nivelul lichidului corespunzator
momentului cand curgerea a incetat, luandu-se ca prim punct al masuratorilor (clema 5
ramane deschisa).
Pe masura ce se desfasoara reactia, hidrogenul format se degaja in spatiul liber din sticle, apasa
asupra solutiilor si le impinge in biurete. Deci nivelul lichidelor din biurete creste corespunzator
volumelor de solutii scurse dupa 15, 30, 45, 60 minute de la inceputul fiecarei experiencte. Ele se
vor deschide doar atunci cand se vor umple biuretele pentru a evacua surplusul de lichid in
flacoanele Erlenmayer readucand nivelul lichidului la diviziunea maxima (la partea
inferioara).
Dupa o ora de la inceputul masuratorilor se vor inchide clemele 5, se vor scoate
placulele, se vor spala si usca iar dopurile se vor fixa la loc.
Calcule si rezultate
Volumul de H2 degajat dupa fiecare interval de timp in cadrul fiecarei experiente se
aduce la conditii normale. Se calculeaza masa de metal corodata corespunzatoare
volumului degajat pe baza reactiei stoichiometrice:

2,27 g Al..............................3.22,4 H2
m, g Al........................V0, H2
2.21V0 “
m =——- /gAl
3.24,4
Experienta pH Suprafata Nr. Timp V(cm3) Vc(cm3) m(g)
(cm2)(m2) Crt (ore)
1. 0,5 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00
2. 1,5 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00
3. 3 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00
4. 7 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00
5. 8 1 0,25
2 ' 0,50
3 0,75
4 1,00

6. 10 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00

7. 13 1 0,25
2 0,50
3 0,75
4 1,00

Experienta pH V0 Kv m Km K Grupa de Gradul de

dupa 1h cm3/cm2h dupa g/m2.h mm/an rezisten- rezis-
tenta
1h(g)
1. 0,5
2. 1,5
3 3
4 7
5 8
6 10
7 13

Se reprezinta grafic V0 si in functie de timp, iar kv, km, k In functie de pH. Se

interpreteaza rezultatele.
 Se dau masele atomice: AAI=27J AFe=56, AZn= 65
densitati: 2690, : =7860, :
Fe Zn =7190kg/m3

P H2O la diferite temperaturi (torr) t°C 20 22 25 27

17,535 19,827 23,756 26,739
 LUCRAREA NR.10

INFLUENTA IMPURITATILOR ASUPRA VITEZEI DE COROZIUNE A ZINCULUI

Efectul prezentei impuritatilor asupra vitezei de coroziune a fost studiat inca din anul
1850 de De La Rive.
In general, impuritatile catodice continute intr-un metal maresc viteza de coroziune
electrochimica a acestuia, in timp ce impuritatile anodice influenteaza slab viteza de
distrugere a metalului de baza.
Mecanismul coroziunii structurilor eterogene este mai complex decat al structurilor
omogene. In principiu, pe fiecare portiune omogena a unei suprafete eterogene se pot
desfasura reactii in ambele sensuri (reactii electrochimice conjugate).In acelasi timp, pe
portiuni de natura diferita pot avea loc reactii de electrod diferite.
Influenta impuritatilor catodice, depinde de conditiile in care se corodeaza metalul
respectiv.In acizi neoxidanti impuritatile catodice intensifica coroziunea metalului de baza, in
acizi oxidanti de anumite concentratie impuritatile catodice pot sa determine aparitia starii
pasive prin care viteza de coroziune este foarte mult micsorata.
In cazul zincului prezenta impuritatilor de cupru (metal pentru care supratensiunea
hidrogenului este mai mica decat pe zinc) accelereaza coroziunea zincului.
Impuritatile electropozitive nu conduc obligatoriu la accelerarea coroziunii.
Dimpotriva, daca impuritatile de metal mai electropozitiv se caracterizeaza printr-o
supratensiune a hidrogenului mai mare decat a metalului de baza, viteza de coroziune a
acestuia din urma se va micsora.
Scopul lucrarii este determinarea vitezei de coroziune a zincului pur in comparatie cu
zincul impurificat cu incluziuni de cupru si plumb prin metoda pierderii in greutate si metoda
volumetrica.

Aparatura si modul de lucru

Se experimenteaza trei probe: zinc pur, zinc impurificat cu cupru si zinc impurificat cu plumb
in proportie de 3% in solutie de 0,5N H2S04.
 Se curata cu smirghel cele 3 probe si li se masoara dimensiunile pentru determinarea
suprafetei. Dupa aceea, se degreseaza, se spala cu apa, se usuca cu hartie de filtru si in etuva
la 100-120°C, care apoi se cantaresc la balanta analitica.

Fig.1 Schema instalatiei pentru determinarea

vitezei de coroziune a metalelor, dupa
volumul de hidrogen degajat
1.biurete gradate;
2.pahare
3.probe
4.suporti
5.cleme
6.stative
7.tub
8.robinete
9.pompa de vid

Se realizeaza apoi instalatia prezentata schematic in fig. 1 Peste proba (3) fixata in
suportul (4) se aseaza cu atentie biureta gradata (1). Cand toata instalatia cu cele 3 biurete
este asamblata, se pune in paharul din dreapta solutia de 0,5N H2S04, se deschide robinetul (8)
si cu ajutorul pompei de vid (9) se umple biureta si tubul (7). Se inchide robinetul (8),se
noteaza timpul la care a inceput experienta dupa care se procedeaza in mod analog cu
celelalte doua biurete.
Dupa intervalele de timp de 5, 10, 15, 30, 45 si 60 minute de la inceputul experientei
se citesc cantitatile de hidrogen degajate, scoase pe rand, se indeparteaza produsele de
coroziune cu un tampon cu vata inmuiat in electrolit, se spala cu apa, se usuca cu hartie de
filtru si in etuva si se recantaresc la balanta analitica.

Prelucrarea si prezentarea rezultatelor

Rezultatele experimentale se prelucreza pentru a obtine viteza de coroziune a zincului
pur si a zincului impurificat, tinand seama ca reactiile care au loc in procesul de coroziune,
sunt:

Zn Zn2++2e- (reactia de oxidare) (1)

2H++2e H2 (reactia de oxidare)
Volumul de hidrogen rezultat in timpul experientei conform reactiei (2) se aduce in conditii
normale aplicand formula :

in care:

V este volumul de hidrogen rezultat tn timpul experientei, cm3;

V0 volumul de hidrogen adus la conditii normale, cm3;
p presiunea barometrica, mm.col.Hg;
pH2O presiunea de vapori a apei la temperatura T, mm.col.Hg;
T temperatura absoluta la care se efectueaza experienta, K.
Cunoscand volumul de hidrogen degajat se calculeaza, pe baza reactiilor ,(1) si (2),
cantitatea de zinc trecuta in solutie, care introdusa in relatia (4), se obtine viteza de coroziune K
_g (indice gravimetric).

(4)

unde: G este cantitatea de zinc corodata, g:

S suprafata probei, m2;
t timpul de coroziune,ore.
Viteza de coroziune, Kg, obtinuta pe baza volumetrica de hidrogen degajat poate fi verificata
tinand seama de pierderea in greutate a probelor experimentale (relatia 5);

= g/ ( 5)
 unde: G0 este greutatea initiala a probei, g;
G1 este greutatea probei dupa coroziune, g;
Rezultatele obtinute sunt trecute intr-un tabel de forma:

Proba experinentala Zn pur Zn impurificat cu plumb Zn impurificat cu cupru

Greutatea initiala a probelor{G„), g

Greutatea finala a probelor(G,),g
v V0

>
>
O

>
>
O
Volumul de hidrogen degajat in cm2, dupa:
5 minute
15 minute
30 minute
45 minute
60 minute

Viteza de coroziune K-g, dupa formula(4),

g/m2,h
Viteza de coroziune K-g, dupa formula(5),
g/m2,h

Referatul lucrarii trebuie sa cuprinda:

 -schema instalafiei de lucru;

 -descrierea sumara a lucrarii;
 -reprezentarea rezultatelor sub forma de tabel;
 -concluzii
 LUCRAREA NR. 11

COROZIUNEA SELECTIVA A ALAMELOR

Cuprul, avand potentialul de electrod standard +0,34V, are o rezistenta la coroziune

ridicata, care se transmite si aliajelor bogate in cupru. Inalta stabilitate a acestor materiale fata de
actiunea coroziva a mediului atmosferic, a apei face ca ele sa fie utilizate pentru schimbatoare
de caldura, condensatoare, distilatoare si racitoare in industria acidului acetic, alte aparate
chimice.
Conditia de baza pentru o rezistenta buna la coroziune a acestor aliaje este formarea si
mentinerea unor straturi de oxizi continui la suprafata de contact metal/mediu. Distrugerea
locala a straturilor protectoare oxidice poate determina aparitia la suprafata metalelor a
fenomenelor de coroziune.
Atacul, deseori intercristalin, poate genera produsi voluminosi de coroziune. care
cauzeaza intreruperea stratului superficial.
Actiunea apei asupra alamelor se materializeaza prin formarea unui strat continuu de
Cu2O cu rol protector. In timp, acest strat se poate modifica sub actiunea oxigenului prezent in
toate solutiile aerate.
Prin distrugerea locaia a stratului protector de oxid iau nastere, in contact cu apa de
racire, microelemente. Se considera ca la coroziuneaselectiva (distrugerea componentului mai
bazic intr-un aliaj binar, cum ar fi zincul in alame)distrugerea are la origine variatii locale ale
compozitiei. Deoarece metalul mai nobil este dens, procesul genereaza o pila galvanica, avand
metalul mai nobil catod si aliajul anod.
Coroziunea selectiva de component este ilustrata prin procesul de dezincare a alamei.
Rezultatul acestui atac este transformarea rapida a alamei intr-o adevarata spongie de cupru.
Zincul se oxideaza trecand in solutie (proces anodic) iar cuprul serveste la reducerea oxigenului
dizolvat in solutie (catod).
Desi asupra dezincarii sunt doua teorii distincte, dizolvarea zincului si dizolvarea
cuprului si zincului cu redepunerea cuprului, reactiile care au loc sunt considerate aceleasi in
cadrul ambelor teorii:
 - reactia anodica: Zn —> Zn2+ + 2e-

- reactia catodica: 1/2O2 + H20 + 2e- 2OH-

In teoria dizolvarii zincului nu se poate explica continuarea procesului deoarece ionii de

zinc se aduna in imperfectiunile punctuale ale cuprului.
Se considera ca procesul de dizolvare preferentiala al zincului are un rol important in
primele etape ale dezincarii. Dezincarea incepe la limita grauntilor care au rol de anod fata de
restul materialului, astfel ca ambele elemente trec in solutie. In continuare, devenind
predominant cel de-al doilea mecanism, ca rezultat al reactiei in volum (cupru cu alama), cuprul
metalic incepe sa se depuna sub forma unei pelicule poroase. Aceasta pelicula formeaza o
micropila cu alama, iar procesul de coroziune se accentueaza.
Procesul este accelerat de cresterea temperaturii, de prezenta tensiunilor in material, a
oxigenului, a anionilor de Cl- , si amoniu.
Marimea potentialului ireversibil sau stationar al materilelor metalice depinde de
compozitia lor chimica, starea structurala, de natura si concentratia electrolitului, de
temperatura,etc.
Variatia in timp a potentialului metalului aflat intr-un mediu coroziv da informatii cu
privire la procesul de coroziune. Se vor determina variatiile potentialelor unor aliaje cupru-zinc
in solutii de clorura de sodiu, cunoscand ca ionii de clor constituie unul din agentii cel mai
frecventi si puternic corozivi.
In acest scop se vor determina f.e.m. ale urmatoarelor elemente galvanice timp de 2h, din
jumatate in jumatate de ora.

CuZnl5/NaCI 0,01 % // KCl, Hg2CI2/ Hg si in

CuZn 30/ NaCI 0,01% // KCl, Hg2CI2/ Hg

Pentru a pune in evidenta influenta starii structurale cele doua aliaje vor fi testate in stare
ecruisata si in stare recoapta.
Aparatura si substante

Fig.1 Schema instalatiei de laborator

1. Electrod de CuZn15, CuZn30 in cele

doua stari
2. Electrod de calomel
3. Celula de sticla ce contine electrolit
4. Milivoltmetru electronic.

Modul de lucru
Se introduce solutia de electrolit in vasul 3.
Se pune la retea si se conecteaza milivoltmetul electronic asteptand pana ce acul atinge
diviziunea zero.
Proba de metal se lustrueste pe hartie abraziva, se degreseaza, se usuca.
Se introduc in vas cei doi electrozi: electrodul de lucru si electrodul de calomel.
Se citeste valoarea f.e.m. din 30 in 30 minute pentru toate elementele galvanice.

Prelucrarea datelor experimentale

Potentialul de electrod al metalului ales (e), raportat la electrodul standard, se calculeaza
cu relatia: e = ecal ± Ex

in care ecal=0,24V
Ex = f.e.m. a pilei masurate.
Semnul (±) reprezinta semnul bornei la care este legat electrodul de lucru, la milivoltmetru
electronic.
Pe baza datelor obtinute pentru cele patru probe se traseaza graficul variatiei potentialului
de electrod in timp. Se compara variatiile in timp ale tensiunii electromotoare ale probelor
analizate.
Pe probele astfel testate, prin cercetari microscopice se stabileste forma si adancimea de
coroziune.Probele sunt pregatite in vederea studiului microscopic prin slefuire si lustruire. Analiza
microscopica se efectueaza utilizand ocularul comparativ cu probe expuse anterior timpi mai mari
in vederea observarii evolutiei fenomenului de dezincare.
 LUCRAREA NR.12

COROZIUNEA A DOUA METALE DE NATURA DIFERITA

Consideratii teoretice:
Coroziunea la contactul a doua metale de natura diferita se intalneste frecvent in
practica, la exploatarea numeroaselor constructii. Sistemul format din cele doua metale in
contact, acoperite cu un strat de electrolit, sau cufundate in solutie, poate fi considerat o pila
galvanica avand electrozii scurt-circuitati.
Daca se admite ca unul din metale functioneaza exclusiv anodic iar celalalt exclusiv
catodic (fig. 1) atunci, conform legii lui Ohm se poate scrie:

( cor,c — cor,a)-( a-ηc)

icor= --------------------------------------------- (1)
R

in care :
sunt potentialele de coroziune ale celor doua metale in mediul
coroziv dat, in absenta contactului intre ele ;
ηa si ηc -polarizatiile anodica si catodica cand cele doua metale sunt
scurtcircuitate.
R : rezistenta totala a pilei.
Daca R si -
c a au valori practic egale cu 0, potentialele reactiilor anodica si catodica
devin egale. Valoarea rezultata nu este altceva decat valoarea potentialului de coroziune , al
sistemului caruia ii corespunde curentul maxim de coroziune icor, m (fig.1)
Ca urmare a functionarii unei asemenea pile , viteza de coroziune a metalului activ
(anodul) se intensifica, iar a metalului mai stabil (catodul) se micsoreaza sau inceteaza complet.
 e
A

Fig.1 Diagrama de coroziune de tip EVANS

Desi localizarea pronuntata a proceselor de electrod are o mare importanta practica

intr-un caz general nu trebuie sa se excluda posibilitatea reactiilor in ambele sensuri pe ambele
metale.

Scopul lucrarii consta in:

examinarea procesului de coroziune care are loc la contactul a doua metale intr-un electrolit
neutru, prin trasarea unei diagrame de coroziune

65
 Circuitul de curent este alcatuit din pila de coroziune Cu-Fe, microampermetru si cutia de
rezistente decadice. Circuitul de masurare a tensiunii este format alternativ din pila Cu - electrod
de calomel si voltmetrul electronic si respectiv din pila Fe-electrod de calomel si voltmetrul
electronic.
La milivoltmetru se fixeaza electrodul de calomel la borna negativa si un conductor liber
pentru masurarea succesiva a f.e.m. Cu - calomel si Fe-calomel. Potentialul celor doi electrozi se
calculeaza pe baza relatiei:

E= + + _ ( = cal =0,242V)

Prezentarea si prelucrarea rezultatelor:

Intensitatea curentului I( A) Potentialul de electrod

anod, a(Fe)(V) catod, c(Cu)(V)

Pe baza datelor obtinute se construieste diagrama variatiei potentialelor anodice si

catodice functie de intensitatea curentului cu ajutorul careia se determina valoarea maxima a
curentului de coroziune.
Cu ajutorul diagramei de coroziune (fig. 1) se calculeaza:
- gradul de control anodic

(2)
-

- gradul de control catodic

- (3)
-

gradul de control chimic

= 100 =

in care : ηa= | | este polarizatia anodica (V)

ηc = | | este polarizatia catodica (V)

cor ,a si cor,c sunt potentiale de coroziune

a si c sunt potentialele electrozilor polarizati (V)

= icor,c • R = -
c a caderea chimica de potential, la valoarea curentului pilei egala cu -i cor
(V).

c - a - diferenta potentialelor electrozilor polarizati la valoarea icor (V)

De asemenea se calculeaza si viteza lor la coroziune, kg cu ajutorul relatiei

kg =
/26,8 Z S

unde:
icor - intensitatea curentului din circuitul pilei galvanice la Rext =0 (A)
26,8 - constanta lui Faraday (A h)
A - masa atomica a metalului ce functioneaza anodic (Fe)
Z - valenta ionica care trece prin solutie
S - suprafata anodului (m2)
LUCRAREA NR.13

CURENT LIMITA DE DIFUZIE. COROZIUNEA A

DOUA METALE IN CONTACT

Determinarea curentului limita de difuzie la coroziune, cu

reducere de oxigen

Consideratii teoretice
Reducerea catodica a oxigenului se desfasoara dupa reactiile :
O2+ 4H+ +4e - 2 H20 (In mediu acid) (1)
O2+ 2H20 +4e 2H0' (In mediu neutru si slab alcalin) (2)

In acest caz metalul functioneaza in parte ca electrod de oxigen, pe care are loc reactia de
reducere a moleculelor de oxigen dizolvate in soluie. Procesul de coroziune poate fi franat fie de

desfasurarea lenta a reactiei catodice, adica de supratensiunea de ionizare a oxigenului (

ecuatia (1) si (2)) fie de transportul lent al 0 2 la suprafata metalului care se corodeaza-

polarizatia de difuzie ( ).Polarizatia totala la reducerea oxigenului (η) consta in supratensiunea

de ionizare( ) si

in polarizatia de

difuzie ( ).

i(mA/ )

Fig.1 Curba de polarizatie in cazul reducerii simultane a O2 si a ionilor de hidrogen

(ABCDEF).
ABB’ - curba supratensiunii de ionizare; BCD - curba polarizatiei de concentratie a ionizarii 0 2 D’E’F’ -
curba supratensiunii hidrogenului (in solutia lipsita de 02); DEF - curba supratensiunii H2 in prezenta 02
id = iO2 - curentul limita de difuzie al 02

iO2 + iH2 = i - curentul catodic total

Principala cale prin care oxigenul poate ajunge in zona de reactie in conditiile unei solutii
linistite este difuzia.
Cum stabilitatea 02 este relativ mica, conditia coroziunii cu reducere de O2 in solutia in
repaus se stinge si se atinge repede curentul limita de difuzie a oxigenului. De aceea procesul
catodic este insotit de o polarizatie de difuziune mare, care determina viteza procesului catodic
si prin aceasta a intregului proces de coroziune.
Curentul limita de difuzie poate fi calculat cu relatia dedusa de Fick:

id =
unde:
id = curentul limita de difuzie (A / cm2)
D - coeficient de difuzie al 02 in solutia data (cm2/ s)
Z = 4 numarul de electroni care iau parte la procesul de ionizare a unei molecule de 02
F = 96493 C / echivalent-gram - constanta lui Faraday
- grosimea stratului de difuzie (cm)
La deplasarea potentialului spre valori suficient de negative pe catod se poate desfasura
un nou proces. In cazul solutiilor apoase de saruri neoxidate, un astfel ce proces este descarcarea
ionilor de hidrogen (fig. 1 curba DEF).

Scopul lucrarii consta in:

trasarea curbei de polarizatie in conditiile coroziunii metalelor in medii neutre pentru a
determina curentul limita de difuzie al 02 si grosimea stratului de difuzie.

Aparatura si mod de lucru

lucrarea se efectueaza la un POTENTIOSTAT TYPE OH - 405 si necesita un sistem de 3
electrozi

1. electrod de lucru - placuta de Fe (sau Cu) cu o suprafata de 1 cm2,

2. electrod auxiliar (contraelectrodul) confectionat din Pt si
3. electrodul de referinta - electrod de calomel
Cei trei electrozi sunt cuplati in doua circuite:
- circuitul de polarizare (electrodul de lucru si contraelectrodul)
- circuitul de masurare (electrodul de lucru si electrodul de referinta)

- Schema montajului este:

- milivoltmetru electronic
- potentiostat
- celula de electroliza
- electrod de referinta
- punte de sare (KCl
saturat)
I( A) Densitate catodica de curent i ( A/cm2) Potential catodic- (V)

Se construieste curba de polarizare i = f (- ) §i se stabileste valoarea curentului limita de

difuzie . Cu ajutorul relatiei (1) se calculeaza grosimea stratului de difuzie pentru conditiile
experientei (D = 1,98-105 cm2 / s in solutie 1 % NaCI, =18° C) cunoscandu-se faptul ca in apa c
% 02 = 4,339-1 O-3 % din aceasta valoare putandu-se determina concentratia molara a O2.
 LUCRAREA NR.14

INFLUENTA TRATAMENTELOR TERMICE ASUPRA REZISTENTEI LA

COROZIUNE INTERCRISTALINA A OTELURILOR INOXIDABILE

Modul cum se propaga coroziunea are o important deosebita pentru caracterizarea unui
metal sau aliaj, ca rezistent la coroziune sau nu in conditii date.
Datorita diferenfelor de comportament electrochimic dintre faze diferite, contactul
nemijlocit cu solutia de electroliti, declanseaza procese de electrod specifice pilelor galvanice;
astfel metalul mai nobil joaca rol de catod, polarizindu-se pozitiv iar celui bazic ii revine rolul de
anod, polarizindu-se negativ. In acest mod, in interiorul materialului metalic se formeaza
micropile galvanice.
In timpul atacului metalografic, maclele si limitele de graunti sunt preferential atacate.
Atacul preferential se datoreaza in primul rind, faptului ca, limitele de graunte sunt mai
active decit reteaua cristalina adiacenta. Totusi, limita de graunte in cazul materialelor impure si
aliajelor este in general mult mai atacata, probabil datorita segregarii in aceste zone a
impuritatilor si elementelor de aliere. In acest context , trebuie subliniat ca regiunile de la limita
de graunte pot fi preferential atacate atat in cazul in care segregatiile au un caracter mai nobil
(avand rol de catod) sau mai putin nobil (rol de anod) decat masa de baza si care la rindul ei are
rol de anod, respectiv de catod.
Coroziunea intercristalina reprezinta tipul de coroziune preferentiala a limitelor de
graunte in care distrugerea este difuza, intercristalina. Atacul se produce de-a lungul limitelor
grauntilor cristalini, cunoscuta fiind o deteriorare a structurii, urmata de scaderea rezistentei
materialului metalic.
Acest tip de coroziune este specific otelurilor inoxidabile austenitice (Cr-Ni; Cr- Mn; Cr-
Mn-Ni ) dar in anumite conditii poate sa apara si in otelurile feritice si semiferitice cu crom. El a
fost observat si in alte sisteme de aliaje in care apar faze secundare (Zn - Al) in special in medii
care contin ioni de clor.
Sensibilitatea materialului metalic la coroziune intercristalina este determinate pe de o parte de
compozitia chimica si starea lui structurala, si pe de alta parte de compozitia, concentratia si
temperatura mediului coroziv. Din gama larga de oteluri inoxidabile, cele mai frecvent folosite
sunt cele de tip 18-8, 18-8 Mo si 20-25Mo cat si cele feritice cu aproximativ 17% Cr, datorita
bunei lor rezistente la coroziune in mediul atmosferic industrial si in diversi agenti chimici: in
acid azotic in orice concentratie, dar nu la temperaturi ridicate, in acid sulfuric in concentrate de
pana la 15% si peste 75%, in acid acetic, in compusi organici si in hidroxizi alcalini pana la
temperatura de 50°C.
Spre deosebire de otelurile austenitice Cr - Ni, otelurile feritice devin sensibile la un
astfel de tip de coroziune numai dupa racirea rapida de exemplu in apa sau in aer de la
temperaturi mai mari de 900 - 925°C sau la 475°C ca urmare a precipitarii fazei sigma.
O racire lenta de la temperaturile respective, sau prin aplicarea unui t.t. cu incalzire in
intervalul 600 - 900°C in functie de % Cr si % C, determina o stabilitate a materialului la acest
tip de coroziune.
Mentinerea izoterma la o temperatura cuprinsa in domeniul 500 - 800°C a otelurilor
austenitice (Cr - Ni) calite, conduc la precipitarea carbonului sub forma de carburi la limita
grauntilor si astfel se produce o sensibilizare a otelului la coroziunea intergranulara.
Sensibilitatea la coroziunea intercristalina a otelurilor austenitice intr- un anumit mediu, este
dependenta de compozitia chimica a otelului (% C, % Cr, % Ni, % Ti, % Nb) de starea
materialului, de temperatura si durata de incalzire

Timp [h]

Pentru otelurile austenitice de tip 18 - 8, domeniul de temperatura de sensibilizare este 400 -

900°C, cu un maxim ai periculozitatii la 750°C, la o durata minima de sensibilizare de 0,5-5

Fig.1. Diagrama temperatura - timp - sensibilizare

(figura 1).

Aparatura si materialele utilizate Se

INSTALATIE DE COROZIUNE
utiliz
eaza instalatia din figura 2.

1- Refrigerent
2- lesire apa de racire
3- Intrare apa de racire
4- Imbinare etansa
5- Erlenmayer 1000 ml
6 - Plita electrica
SOLUTIE:
110-160g: CuS04. 5H20 100ml H2S04 , d=1,835 g/cm2 1000ml apa distilata span
cupru

Materiale utilizate

otel 7NiCr180 calit de la 1050°C/apa si sensibilizat la:

- 550°C/1h/aer;
- 600°C/ 1h /aer;
- 650°C/1 h/aer.
a) 7TiNiCr180 calit de la 1050°C/apa si sensibilizat in aceleasi conditii.
b) 8Cr170 in doua stari - racit 1100°C/ 30'/ apa;
475°C /10h / aer.
c) d) 8TiCr170 in doua stari - racit 1100°C/ 30'/ apa;
475°C /10h / aer.
Testul se efectueaza conform metodei A din STAS 7114-80
Modul de lucru
Probele tratate termic , se slefuiesc, obtinandu-se o suprafata neteda. Se decapeaza, se
usuca si se cantaresc la balanta analitica.
Se introduc in vasul Erlemayer. Se fierbe 24h pe parcursul mai multor sedinte, cu
intreruperea fierturii dupa 4h, cand probele se spala, se usuca, se cantaresc si se pastreaza in
exicator. Dupa testul in solutie, probele se indoaie la 90°C. Se observa aparitia fisurilor intai
macroscopic apoi microscopic, dupa o prealabila pregatire si atac electrolitic cu acid oxalic
10%.
Prezentarea si interpretarea rezultatelor
Rezultatele se inscriu in tabel.

Otelul Durata expunerii h Pierderile in Clasa de stabilit. Aparitia

greutate g fisurilor
7NiCr180 4
8
12
16
20
24
7TiCr180 4
8
12
16
20
24
8Cr170 4
8
12
16
20
24
8TiCr170 4
8
12
16
20
24

Pe baza rezultatelor se traseaza graficul vitezei de coroziune (g/h) in functie de timp. Se

compara otelurile privind modificarile structurale si viteza de coroziune generala.
 LUCRAREA NR. 15

METODA DE ANALIZA A COROZIUNII TIP PITTING

Consideratii teoretice
Metalele a caror rezistenta buna la coroziune se datoreaza prezentei unui film subtire
pasiv sau unui film protector pe suprafata pot fi susceptibile la atacul pitting cand filmul se rupe
local si nu se mai reface.
Pittingul poate fi definit ca un caz limita de coroziune localizata, in care o zona mica este
atacata in timp ce suprafata metalica ramane neafectata;
Desi multe forme de atac puternic localizat, inclusiv pittingul pot fi deseori in legatura cu
anumite heterogenitati asociate sistemului metal-mediu, pittingul se poate produce si in sistemele
care aparent sunt lipsite de heterogenitati, dar mediul agresiv contine anumiti ioni, cum este Cl-..
Pittingul este determinat de particulariti microscopice sau submicroscopice ale filmului
pasiv. Astfel, otelul austenitic, aliajele de Al, Ni, Cu pot fi toate susceptibile la atacul pitting in
anumite conditii de mediu si coroziune. Aparitia pittingului demonstreaza foarte bine modul in
care defectele cristaline pot afecta integritatea filmului superficial si astfel comportarea la
coroziune.
In practica, multi factori metalurgici par a influenza coroziunea pitting, de exemplu
deformarea plastica la rece cu grade mari creste susceptibilitatea la pitting a otelurilor
inoxidabile austenitice, in timp ce alierea cu Mo o reduce. Pittingul este mai frecvent pe
suprafete rugoase decat pe cele netede. Otelurile austenitice inoxidabile sunt mai susceptibile la
pitting daca ele au fost mentinute un timp scurt in domeniul temperaturii de sensibilizare.
Aluminiul pur este mai rezistent la pitting decat cel impur sau aliajele lui, in particular Al-Cu. In
general, o suprafata metalica, cu cat este mai omogena, cu atat mai buna este rezistenta filmului
la pitting. S-a observat ca pitturile in otelurile inoxidabile austenitice sunt initiate fie la limita de
graunte, fie la anumite incluziuni de sulfuri. Aceste efecte sunt generate de defecte cristaline, de
structura metalurgica si compozitia si afecteaza grosimea, rezistenta, solubilitatea, porozitatea
filmului pasiv si deci susceptibilitatea acestor filme la pitting.
2. Aparatura si modul de lucru

1. Pahare gradate de 1000 ml, forma inalta sau pahare Erlenmeyer de 1000 ml.
2. Solutie de clorura ferica 10 %.
Conform normei ASTM-G46 privind metoda de testare in vederea determinarii
rezistentei la coroziune pitting a otelurilor inoxidabile se va utiliza testul imersiei totale in
clorura ferica.
Prepararea solutiei se realizeaza prin dizolvarea a 100 g FeCI3.6H20 in 900 ml de apa
distilata (in jur de 6% FeCI3 in greutate). Se filtreaza solutia prin hartie de filtru pentru
indepartarea particulelor insolubile.
Se utilizeaza probe de testare de 25 pe 50 mm, deci si formele si marimile probelor pot fi
testate prin aceasta metoda. Toate probele in seria de testare trebuie sa aiba aceeasi dimensiune.
Toate suprafetele probelor trebuie slefuite pana la o finisare uniforma. Slefuirea uscata
trebuie facuta incat sa se previna supraincalzirea. Marginile ascutite ale probelor trebuie sa fie
rotunjite.
Se masoara dimensiunea probei si se calculeaza aria totala expusa.
Se curata suprafetele probei cu pasta de oxid de magneziu sau echivalente, se clateste
bine cu apa se cufunda in acetona sau alcool metilic si se usuca in aer.
Se cantareste fiecare proba cu o eroare de 0,001 g si se pastreaza in exicator pana la
folosire.
Se toarna 600 ml de solutie de clorura ferica in containerul de testare. Daca probele
folosite sunt mai mari decat standardul, se prevede un volum de solutie de cel putin 20 ml/cm 2 pe
aria suprafetei. Se transfera containerul intr-o baie de temperatura constanta. Temperaturile
folosite pentru evaluare sunt intre 22 ± 2°C si 50 ± 2°C.
Se pun probele in paharul gradat si se cufunda in solutia de testare, dupa asta se atinge
temperatura dorita. Se mentine temperatura de-a lungul testarii.
Se acopera containerul cu o sticla de ceas. Durata potrivita de testare este de 72 de ore. Se scot
probele, se clatesc cu apa si se perie sub jet de apa pentru indepartarea produsilor de coroziune,
se cufunda in acetona sau metanol si se usuca. Se cantareste fiecare proba cu o eroare de cel mult
0,001 si se supun examinarii .

1.Prezentarea si interpretarea rezultatelor experimentale

Examinarea vizuala si reproducerea fotografica a suprafetelor probelor, Impreuna cu
pierderile de greutate ale probelor sunt In general suficiente pentru caracterizarea rezistentei la
coroziune pitting a diferitelor materiale. O examinare mai detailata va include masurarea
adancimii maxime a pitt-ului, media adancimii pitt-urilor si densitatea pitt-urilor.
Pierderea de masa impreuna cu examinarea vizuala a suprafetelor corodate poate fi o
metoda adecvata de evaluare a rezistentei la coroziune in puncte a aliajelor in incercarile de
laborator.
In orice caz, pierderea de masa furnizeaza doar informatii asupra pierderii totale de metal
datorate coroziunii in puncte, dar nu ofera date asupra densitatii punctelor de coroziune si a
adancimii de penetrare.
Adancimea punctului de coroziune se poate determina prin sectionarea verticala a
punctului de coroziune ales, fixarea suprafetei sectionate si lustruirea suprafetei. O alta metoda
mai buna consta in sectionarea putin mai departe de punctul de coroziune si lustruire pana cand
punctul de coroziune ajunge in sectiune.
Adancimea punctului de coroziune se masoara pe suprafata lustruita, cu ajutorul unui
microscop cu ocular calibrat.
Adancimea de patrundere in metal se poate exprima in termenii indicelui de coroziune in
puncte (factor de pitting). Aceasta reprezinta raportul dintre valoarea cea mai mare si valoarea
medie a adancimii de patrundere in metal, determinate prin pierderea de masa si este prezentat
prin expresia urmatoore:

indice de coroziune in puncte

Valoarea cea mai mare =-------------------------------------------------------------------------
Valoarea medie a adancimii de patrundere in metal

Un indice de coroziune in puncte egal cu 1 reprezinta o coroziune generala. Cu cat este

mai mare, cu atat adancimea de patrundere este mai mare. Indicele de coroziune nu se aplica in
acele cazuri in care coroziunea in puncte sau coroziunea generala sunt foarte mici, intrucat se
obtin valorile zero sau infinit daca numaratorul sau numitorul fractiei tind spre zero. Exista mai
multe posibilitati prin care se poate prezenta coroziunea in puncte printr-o expresie cantitativa
care sa indice marimea fenomenului sau sa evalueze durata de viata a unui material. In acest
capitol sunt descrise cele mai utilizate metode, desi se stie ca o singura metoda nu este
suficienta. Se monitorizeaza punctele de coroziune in termenii densitatii, marimii si adancimii pe
baza etaloanelor prezentate in figura 1.
DESENE
Coloanele A si B se refera la gradul de extindere al coroziunii in puncte pe suprafata metalului
(coloana A prezinta modalitatile de numarare a punctelor pe unitatea de suprafata, iar coloana B
o metoda de prezentare a deschiderii medii a acestor puncte). Coloana C stabileste intensitatea
sau adancimea medie a atacului. O exprimare tipica poate fi A-3, B-2, C-3, ceea ce reprezinta o
densitate de 5 x104 puncte de coroziune /m2, o deschidere medie a punctului de coroziune de 2
mm2 si o adancime medie a punctului de 1,6 mm.

Evaluarea coroziunii pitting:

Nr. Material Stare m0 mf m s t k Adancime Densitat Dimensiun

material e e
 LUCRAREA NR.16

ALAMIRE PRIN ELECTRODEPUNEREA SIMULTANA a Zn si Cu

Trasarea curbei de dependenta a masei de alama functie de timpul de depunere

Printre cele mai utilizate metode pe plan mondial, de obtinere a straturilor superficiale de
aliaje, se numara si electrodepunerea simultana a metalelor constituente. cazul electrode unerii
unui strat de alama pe o sarma oarecare reprezinta scopul acestei lucrarii.

Consideratii teoretice
Electrodepunerea simultana a ionilor metalici se bazeaza pe faptul ca, desi procesele
individuale se caracterizeaza prin densitati de curent diferite, potentialul de electrod , este
comun:

Potentialul de descarcare depinde de:

- valoarea potentialelor standard ( )

- activitatea ionilor metalici (a1, a2,.........,an);
- polarizatia ionilor (η1, η2........,ηn)
- temperatura de lucru (T1; T2,.........,Tn).
Deplasarea potentialului de electrod spre valori pozitive favorizeaza descarcarea ionilor
metalici la catod, deci formarea aliajelor. Electrodepunerea simultana a metalelor permite
formarea de amestecuri eutectice, solutii solide, compusi intermetalici sau sisteme mixte
alcatuite din amestecul acestora, in functie de conditiile de desfasurare a procesului. Factorii care
influenteaza electrodepunerea simultana a metalelor sunt:
- timpul de depunere
- densitatea de curent
- concentratia ionilor metalici
- temperatura
- pH-ul
- agitarea.
Asa cum reiese din tabelul 1, potentialele standard ale Zn si Cu sunt prea indepartate,
pentru a putea permite electrodepunerea simultana a acestora din solutii simple de electrolit.

Nr. m/m2+ s°(V/EHN)

crt.

1. Zn/Zn2+ -0,763
+
2. h /h2 0,000
2+
3. Cu/Cu + 0,337

Valoarea diferentei dintre potentialele standard ale Zn si Cu este 1,1 V (In valoare
absoluta). Pentru o electrodepunere simultana corespunzatoare este necesara o aprepiere a
potentialelor standard prin intermediul agentilor standard si prin intermediul agentilor de
complexare.
Precizam ca experimentarea propriu-zisa isi propune sa realizeze deducerea parametrilor
importanti care influenteaza depunerea electrochimica a alamei.
Acestia s-au dovedit a fi:
- timpul de depunere
-densitatea de curent
 LUCRAREA NR.17

PROTECTIA METALELOR IMPOTRIVA COROZIUNII PRIN FOSFATARE

Protectia metalelor impotriva coroziunii atmosferice se poate realiza prin

formarea unor pelicule de fosfati.
Fosfatarea este un procedeu de acoperire care consta in formarea pe suprafata metalului
de protejat a unor fosfati stabili, greu solubili in apa. Procedeul de fosfatare a suprafetelor se mai
cunoaste si sub denumirea de bonderizare. Ca si oxidarea, fosfatarea se poate realiza pe cale
chimica sau pe cale electrochimica.
Fosfatarea se utilizeaza si pentru obtinerea straturilor intermediare pentru lacuri si
vopsele, precum si pentru realizarea unor straturi electroizolante care pastreaza proprietatile
magnetice ale suportului metalic.
Procedele chimice sunt cele mai utilizate in practica si constau in obtinerea pe suprafete a
unor pelicule de fosfat tertiar de Fe, Zn, Mn, etc.
Se va urmari fosfatarea chimica la rece in solutii acide de fosfat de Zn . Acidul fosforic
liber din aceste solutii reactioneaza cu proba supusa fosfatarii conform reactiei:

Fe + 2H3P04 Fe(H2P04)2+ H2 (1)

In solutie in prezenta acidului fosforic, fosfatul de Zn se transforma in fosfat tertiar,

conform reactiei:

3Zn(H2P04)2 Zn3(P04)2 + 4H3P04 (2)

 5Zn(H2P04)2 Zn3(P04)2 + 2ZnHP04+ 6H3P04 (3)

Consumarea acidului fosforic determina deplasarea spre dreapta a echilibrului reactiilor

2,3 ducand astfel la depunerea pe suprafata metalului a fosfatului tertiar insolubil. Procedeul de
obtinere a peliculelor fosfatice poate fi intensificat adaugand in solutia de fosfatare substante
acceleratoare cum ar fi azotat de sodiu.
Aparatura si substante
Placi de otel, biureta cu stativ , pahare Berzelius, pipeta, pahar Erlenmayer, hartie de
filtru, hartie de slefuit, pahar cu solutie de degresare, pahar cu solutie de decapare, solutie de
fosfatare, solutie NaOH 0,1N, solutie de verificat rezistenta stratului de fosfat, solutie de
verificat porozitatea stratului de fosfat, metiloranje.

Modul de lucru
Inainte de a introduce placa de otel in baia de fosfatare se verifica aciditatea solutiei de
fosfatare.
Se masoara cu pipeta 5 ml solutie de fosfatare, se introduce in paharul Erlenmayer, se
adauga 20 - 25ml apa distilata si 1- 2 picaturi metiloranje. Se titreaza cu solutie NaOH 0,1 N din
biureta pana la colorarea solutiei in galben, notandu-se volumul folosit.
Aciditatea libera trebuie sa corespunda unui volum de NaOH 0,1N cuprins intre 3 - 5ml
necesarii neutralizarii celor 5ml solutie de fosfatare. Daca aciditatea libera corespunde valorii
cerute, piesa de otel se pregateste in vederea fosfatarii in felul urmator:
- se curata cu hartie de slefuit pana ce suprafata devine lucioasa,
- se degreseaza in solutie alcalina timp de 2-3 minute,
- se spala cu apa distilata,
- se decapeaza in solutie acida timp de 1-2 minute,
- se spala cu apa distilata,
- se usuca pe hartie de filtru.
Placuta astfel pregatita se introduce in solutie de fosfatare, unde se mentine 40min. Dupa
care se scoate din baia de fosfatare, se spala cu apa distilata, se usuca pe hartie de filtru si se
verifica calitatea protectoare a stratului de fosfat depus.
Verificarea stratului de fosfat depus poate fi pusa in evidenta prin verificarea rezistentei
si porozitatii peliculei.
 Rezistenta stratului de fosfat se verifica prin metoda picaturii. Pe suprafata fosfatata se
pune cu pipeta o picatura de reactiv format din fosfat de cupru, clorura de Na si acid clorhidric.
Se cronometreaza timpul pana la schimbarea culorii picaturii din albastru in rosu datorita
reactiei :

LUCRAREA NR. 18

PREVENIREA COROZIUNII CU AJUTORUL INHIBITORILOR

Procesul de coroziune a metalelor si aliajelor poate fi prevenit cu ajutorul

inhibitorilor de coroziune.
Aceste substante sunt de natura organica sau anorganica si se adauga in cantitati mici,
direct in mediul coroziv sau se aplica pe suprafata metalului in amestec cu grunduri, lacuri si
vopsele.
Protectia metalelor impotriva coroziunii folosind inhibitori de coroziune se practica in
cazul sistemelor de alimentare cu apa, a instalatiilor de racire, a rezervoarelor de gaze, a
conductelor de benzina si petrol.
Inhibitorii organici de coroziune sunt compusi cu molecule care au o grupare polara cu
N, O, S.
Acesti inhibitori se adsorb chimic, intre metal si molecula organica stabilindu- se
legatura prin electronii proveniti fie de la inhibitori, fie de la metal.
Eficienta inhibitorilor organici depind de masa lor moleculara si de structura moleculei.
Ei se folosesc in special in medii acide, deoarece nu modifica pH-ul mediului.
 inhibitor masa moleculara grupa cantitatea de eficienta inhibitorului
polara inhibitor adaugata %
(ml)
ac. benzoic 122 -COOH sol.saturata 68,7%
anilina 93 -NH2 5 72,2%
urotropina 140 -N= 7 94

Inhibitorii anorganici se clasifica in cationici si anionici.

Inhibitorii anionici franeaza reactia anodica a procesului de coroziune (M Mz+ + ze).
Aceste substante formeaza pe suprafata metalului pelicule superficiale de oxizi sau filme
protectoare de produsi de coroziune.
Drept inhibitori se folosesc: bicromati, fosfatii, carbonatii. Inhibitorii cationici-
micsoreaza viteza reactiei cationice a procesului de coroziune, adica a reactiei de reducere a
depolarizantului din mediul coroziv.
(2H+ + 2e - H2 sau 2H20 + 02 + 4e -> 40H-).
Unii inhibitori actioneaza in sensul consumarii ionilor H + si a O2 dizolvat in mediul
coroziv; altii, de exemplu cromatii formeaza compusi greu solubili si blocheaza zonele de pe
suprafata metalului.
Inhibitorii catodici eficienti sunt sulfitul de sodiu, Na2S03, hidrazina N2H4, carbonat acid
de Ca, Ca(HC03)2.

2 Na2S03+ 02 2 Na2S04

N2H4+ 02 N2 + 2H20

eficienta protectoare (P) a inhibitorilor este:

—V
P = —---------.100 (1)
V
o

unde:
v0 - viteza de coroziune a metalului in mediul coroziv fara inhibitori
v - viteza de coroziune a metalului in mediul coroziv cu inhibitor
 Viteza v si v0 se vor calcula cu ajutorul relatiei dedusa din legea lui Faraday pentru
procesul de dizolvare anodica a Fe.

A 3600
=---------------(g/m2.h) (2)
Z F s

unde:
ia- curent de dizolvare anodica a Fe in pila galvanica,
A- masa atomica a Fe = 55,8g/mol
z - nr. de electroni de Fe cedati prin dizolvarea Fe (Fe Fe2+ + 2e-).
F - 96500 A.s
s - suprafata de Fe expusa [m2]
3600s=1h

Fosfatul de Na actioneaza asupra reactiei anodice prin formarea pe suprafata metalului a

unui film protector de fosfat dublu cat si asupra reactiei catodice, consumand O 2 molecular
dizolvat in mediul coroziv.

NaH2PO4+ 1/2 O2 + Ca2+ + 2e- NaCaPO4 + H2O

Aparatura si substante
Vase paralelipipedice, electrozi de Fe si de Cu, miliampermetru, ape industriale cu pH-
acid, inhibitor.
Mod de lucru
Se alcatuieste o pila galvanica introducand doi electrozi de Fe in vasul paralelipipedic in
care se gaseste apa cu pH acid si o alta pila in care electrozii de Fe sunt introdusi in apa cu pH
alcalin.
Electrozii se leaga la bornele unui miliampermetru. Ca inhibitori se folosesc fosfatul de
Na in concentratie 50ppm. (1ppm =10 6g/l) in mediul alcalin si un inhibitor organic cu azot in
mediul acid.
Timp de 1h, in intervale de 10 in 10 minute se masoara, la miliampermetru, curentul
pentru fiecare din cele 4 pile.
Extrapoland dreptele, adica prelungindu-le cu o linie punctata pana la intersectia cu axa
curentului la t=0, se obtine curentul de dizolvare anodica a Fe in pila de coroziune in absenta
fenomenului de polarizare.
Valoarea curentilor de dizolvare ia pentru fiecare caz, se introduc in relatia (2) pentru
vcor . Se masoara suprafata expusa si se calculeaza viteza de coroziune pentru fiecare mediu dat.
Se calculeaza eficienta inhibitorului organic si anorganic cu ajutorul relatiei (1) folosind
rezultatele experimentale

EXEMPLE DE CALCUL IN COROZIUNEA ELECTROCHIMICA

1. Sa se obtina o relatie intre potential si pH in conditiile de echilibru intre Fe(OH) 3 si

Fe2+(aq) la 25°C.
Potentialul standard de echilibru = - 694kj, =- 85kj, = 237kj.

Rezolvare: Reducerea hidroxidului, in conditii de echilibru are loc astfel:

Fe(OH)3 + 3H++e- = Fe2+ + 3H20

FORMULA

Relatia ceruta este:

 = 1,05- 0,059.log - 0,178pH,

care defineste echilibrul intre Fe(OH)3 si Fe2+ (aq) in termeni de potential si pH.

2. Bucati mici de aur sunt agitate continuu intr-o solutie saturata in oxigen cu pH =12,

continand 102 mol/dm3 de CN. Calculati concentratia ionilor Au(CN)2 in solutie la 25°C, in
conditii de echilibru. Potentialele chimice standard ale speciilor implicate in reactie in kj sunt
CN: 165,H20: -237, Au(CN)2= 244,OH-: -157. Se presupune ca aH2 0 =1 si 2,303RT=5710.

Rezolvare: Se porneste de la ecuatia:

2Au + 4CN- +1 /2O2 + H2O = 2Au + 2OH-
FORMULA

Activitatea termodinamica mare arata ca aurul este instabil in solutii cianate oxigenate.

1. Calculati viteza de degajare a hidrogenului (in A/cm2) pe o placa de platina intr-o

solutie acida, cand supratensiunea este de - 0,2V(a) si - 0,3V(b). Se presupun cunoscute i0=
1.10-4 A/cm2, coeficientul de transfer =0,5 si numarul de electroni implicati intr-o reactie este
1.

Rezolvare: FORMULA

1. Un metal este corodat intr-un acid neoxidat la pH = 1 la 25°C, conform reactiei

totale M + 2H+ = M2++ H2. Calculati viteza de coroziune a metalului, in A/cm 2. Se cunosc:

potentialul de echilibru = -0,76V, concentratia in =10-2,

iO,M=10- 3A/cm2, n = 2, = 0,5.

Pentru reactia de degajare a hidrogenului: i0, H A/cm2, n =1; = 0,5;

RT
-----Inx = 0,059 Igx, la 25°C
F

Rezolvare:
Supratensiunea se defineste ca diferenta dintre potentialul de polarizare p

si potentialul reversibil r.
Pentru reactia catodica

Pentru reactia anodica:

La potentialul de coroziune, = si ic = ia = icor

Pentru reactia cu degajare de hidrogen:

Er = - 0,059V, la pH = 1
 Pentru M M2+ ,E = - 0,76 – =- 0,8219 la = Astfel pentru relatia 2

Ecor = - (- 0,82)= -[0,059 -(-3)] + 0,059 lgicor

=- 0,64 + 0,059 lgicor

Egaland ecuatiile (1) si (2)

-1,02 - 0,12 lgicor = - 0,64 + 0,059 lgicor

lgicor=9-10-3A/cm2

1. Considerandu-se o teava de otel inoxidabil aflata intr-o solutie acida in care

concentratia oxigenului dizolvat este de 10 -3mol/dm3( mol/cm3), sa se calculeze daca otelul
se va coroda sau nu in urmatoarele situatii:
a) acidul stagneaza;
b) acidul circula cu viteza mare.
Se presupune ca densitatea critica a curentului de pasivare pentru otel in acid este de 200
A/cm2, grosimea stratului de difuzie este de 0,5cm cand acidul este static si de 0,005 cm, cand
acidul circula cu viteza mare si coeficientul de difuzie al O2 dizolvat este 10 -5cm/s.
Rezolvare:

Reactia catodica, pentru 1 mol de O2 dizolvat este:

O2+2H2O +4e 4OH

astfel n = 4 (numarul de electroni implicati in reactie).

Densitatea limita de curent este data de:

D /

In conditii statice:

= /0,05 =80 /

In conditii de curgere

Astfel, in conditii statice icr de pasivare nu va fi depasit, iar materialul se va coroda, dar se va
pasiva cand acidul circula prin conducta cu viteza mare.

1. Sa se determine pentru viteza de coroziune relatiile de transformare intre diferitele

unitati de masura; de exemplu din pierderea in greutate (mg zi-l) sau viteza de
penetrare(mm/an), Tn densitatea de curent (A/cm2) si invers.

Rezolvare:
Din legea lui Faraday, pierderea in masa pe unitatea de suprafata este:

unde: m - este masa de metal corodat, in g;

M - masa moleculara,in g/mol;
S - suprafata care reactioneaza, in cm2;
i - densitatea de curent, A/cm2;
n - numarul de electroni implicati intr-o reactie de coroziune;

F - 96487 C (numarul lui Faraday);

t - timpul, in s

Dar, cum: m = p S d, rezulta ca:

FORMULA

unde :
este densitatea metalului, g/cm3;
d grosimea stratului indepartat prin coroziune de pe suprafata metalului, in cm. Dar raportul d/t
reperzinta viteza de penetrare, deci:

si se masoara in cm/s daca densitatea de curent este in A/cm2.

Daca densitatea de curent este data in mA/cm 2 si se noteaza cu i’, iar grosimea d este in
mm si timpul in ani, atunci:
J
FORMULA

sau

Transformarea vitezei de penetrare in pierderi in masa pe unitatea de arie si de timp se

face astfel:
FORMULA
,
Transformarea densitatii de curent (mA/cm2) m pierderi de masa pe unitatea de arie si
de timp se face astfel:

FORMULA

Daca insa se noteaza cu i’ densitatea, m A/cm2, atunci:

FORMULA
 DENSITATILE METALELOR ALE Sl OXIZILOR LOR

Formula g/cm3 Formula g/cm3 Fomula g/cm3

Al 2,70 MnO 5,45 SnO2 7,0
Al203 3,9 Mn304 4,86 Ta 16,6
Al203 4,0 Mn203 4,50 Ta2O2 7,35
Cd 8,64 MnO2 5,03 Ta2O5 8,74
CdO 8,15 Mn207 2,4 Ti 4,50
CdO 6,95 Mo 10,2 TiO 4,93
Co 8,9 MnO2 4,52 Ti2O3 4,6
CoO 6,47 MnO3 4,50 TiO2 3,84
Co304 6,07 Nb ___________wh- _ .. TiO2 4,17
Co203 5,18 NbO 6,27 TiO2 4,26
Cr 6,92 Nb205 4,6 V 5,87
Cr203 5,21 Ni 8,90 V2O2 5,76
CrO3 2,70 NiO 1,91 4,87

>
NC
O
Cu 8,92 Ni203 4,83 V2O4 4,34
Cu20 6,0 Pb 11,34 V2O5 3,36
CuO 6,4 Pb20 8,34 W 19,3
Fe 7,86 PbO 9,53 WO2 12,11
FeO 5,7 PbO 8,0 WO3 7,16
Fe3O4 5,2 PbO 9,4 Zn 7,14
Fe2O3 5,24 PbO2 9,38 ZnO 5,61
Mg 1,74 Pb304 9,1 ZnO 5,47
MgO 3,65 Sn 7,28 Zr 6,4
Mn 7,2 SnO 6,45 ZrO2 5,49

ANEXA nr.2
POTENTIALUL STANDARD DE ELECTROD AL METALELOR
Electro Potential (V) Electrod Potential (V) Electrod Potential (V)
d
Mg/Mg2+ -2,37 Cr/Cr3+ -0,74 Cu/Cu2+ +0,337
Be/Be2+ -1,85 Fe/Fe2+ -0,440 Co/Co3+ +0,418
AI/AI3+ -1,66 Cd/Cd2+ -0,402 Cu/Cu+ +0,521
Ti/Ti2* -1,63 Mn/Mn3+ -0,283 Pb/Pb4+ +0,784
Zr/Zr2+ -1,53 Co/Co2+ -0,277 2Hg/H +0,789
Ti/Ti3+ -1,21 Ni/Ni2+ -0,250 Aq/Aq+ +0,799
V/V2+ -1.18 Mo/Mo3+ -0,2 Hg/Hg2+ +0,854
Mn/Mn2+ -1,18 Sn/Sn2+ -0,136 Pd/Pd2+ +0,987
Ni/Ni2+ -1,1 Pb/Pb2+ -0,126 I r/l r3+ +1,000
Cr/Cr2+ -0,913 Fe/Fe3+ -0,036 Pt/Pt2+ +1,19
V/V3- -0,876 1/2H2/H+ 0,000 Au/Au3+ +1,50
Zn/Zn2+ -0,762 Sn/Sn4+ +0,007 Au/Au+ +1,68
 VARIATIA POTENTIALULUI ELECTRODULUI DE CALOMEL CU VARIATIA
TEMPERATURII
t°C ,V t°C ,V
15 0,249 23 0,243
16 0,248 24 0,242
17 0,248 25 0,242
18 0,247 26 0,241
19 0,246 27 0,240
20 0,245 28 0,239
21 0,245 29 0,239
22 0,244 30 0,238

ANEXA nr.4
VALORILE EXPERIMENTALE ALE POTENTIALULUI ELECTRODULUI SATURAT
Cu/CuS04 LA DIFERITE TEMPERATURI
t°C Cu(V) t°C Cu(V) t°C t°C Cu(V)
15 0,297 19 0,305 23 0,312 27 0,315
16 0,299 20 0,307 24 0,313 28 0,315
17 0,301 21 0,309 25 0,314 29 0,316
18 0,303 22 0,311 26 0,315 30 0,316

ANEXA nr. 5

VARIATIA —2,303 LA DIFERITE TEMPERATURI

t°C RT t°C RT t°C — 2,303
— 2,303 — 2,303 F
F F
0 0,0542 16 0,0573 24 0,0589
5 0,0552 17 0,0575 25 0,0591
10 0,0562 18 0,0577 26 0,0593
11 0,0564 19 0,0579 27 0,0595
12 0,0566 20 0,0581 28 0,0597
13 0,0568 21 0,0583 29 0,0599
14 0,0570 22 0,0585 30 0,0601
15 0,0571 23 0,0587 35 0,0611
F
 VARIATIA COEFICIENTULUI DE ACTIVITATE AL ELECTROLITULUI ()LA DIFERITE
CONCENTRATII m (g/mol/1000g H20)

electrolit M 1000 g Imoll 1000gH20)

Ill - \
1000d - g
0,000 0,0005 0,001 0,005 0,01 0,05 0,1 0,5 1,0
CdCI2 10,943 0,880 0,819 0,623 0,524 0,304 0,228 0,10 0,066
CdSO4 0,85 0,774 0,699 0,476 0,404 0,22 0,15 0,061 0,041
CuCI2 - - 0,89 0,78 0,72 0,58 0,501 0,405 0,411
CuSO4 0,85 0,75 0,74 0,50 0,40 0,216 0,15 0,062 0,047
FeCI2 - - 0,89 0,80 0,75 0,62 0,526 0,46 0,510
HNO4 - - 0,965 0,927 0,920 0,823 0,785 0,715 0,72
unde: d - greutatea specifica a solutiei
g- greutatea substantei dizolvata in 11 solutie (g) M-
concentratia molara(g mol la 11 solutie)

ANEXA nr. 7

VALORI ALE POTENTIALELOR UNOR ELECTROZI STANDARD

Electrodul (V/EHN la 25°C)
Hg/Hg2CI2/KCIsat 0,2444
Hg/Hg2Cl2/ 0,2901
Hg/Hg2CI2/ 0,3337
Ag/AgCI/ 0,2224
Hg/Hg2S04/H2S 0,6156
Hg/HgO/OH- 0,0976
Pb/PbS04/S02-
4

ANEXA -Analiza microscopica a materialelor metalice

-

Coroziune intergranulara otel inoxidabil feritic 17%

solutie de H2S04/CUS04
IMAGINILE DE LA PAG. 99 100 101
Norme de protectia muncii
Obligatia si raspunderea pentru realizarea deplina a masurilor de protectia muncii o au, potrivit
atributiunilor ce le revin , cei ce conduc, organizeaza si controleaza desfasurarea lucrarilor de
laborator, de cercetare stiintifica si de microproductie.
Asistentilor si sefilor de lucrari care conduc astfel de lucrari le revin urmatoarele obligatii:
 Sa asigure conditii normale de desfasurare normale de desfasurare a procesului de
invatamant, astfel incat acesta sa se realizeze fara pericole de accidente.
 Sa se asigure in permanenta revizii si reparatiile necesare, completandu-le mereu cu
dispositive de protectie
 Sa previna la locurile de minca impurificarea mediului cu substante toxice ( gaze, vapori ,
pulberi etc.)
 La introducerea de instalatii noi se vor intocmi norme si instructiuni de lucru

Desfasurarea propagandei de protective a muncii in incinta laboratoarelor si a atelierelor:

 La fiecare instalatie se vor afisa vizibil instructiunile de lucru si tehnica securitatii
muncii.
 Instructajul de protective a muncii este obligatoriu pentru toti studentii. Nici un student
nu poate participa la lucrarile de laborator sau de microproductie pana nu I s-a facut
instructajul general de tehnica securitatii muncii.
Toate organelle in miscare ale instalatiilor care pot fi atinse in timpul lucrului vor fi
prevazute cu aparatori sau dispozitive de protectie.
Se interzic interventiile pentru remedieri sau efectuarea lucrarilor de intretinere in timpul
functionarii lor. Interventiile pentru remedieeri, reparatii si lucrari de intretinere se vor
executa numai cu instalatii si aggregate tehnologice oprite, deconectate de la reteaua de
tensiune si asigurate impotriva pornirilor necontrolate.
Norme de tehnica securitatii muncii si P.S.I. ( Prevenirea si stingerea incendiilor )
Factorii ce pot conduce la accidente in cadrul laboratorului “ Coroziunea si protectia
materialelor “ sunt:
- Curentul electric
- Gazelle combustibile
- Acizii minerali
CURENTUL ELECTRIC
Majoritatea aparatelor si instalatiilor din laborator sunt alimentate la 220V current
alternative,existand posibilitatea alimentarii si la 380V.
Curentul electric poate produce accidente grave prin electrocutari in urmatoarele situatii
interzise:
- Montarea defectuasa a aparatelor electrice ( fara legetura la pamant, racordari neizolate,
prize defecte );
- Aparitia unor defectiuni la aparate, ce au ca urmare producerea contactului intre partea
electrica si carcasa;
- efectuarea unor reparatii electrice de catre personal necalificat.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare se vor respecta urmatoarele instructiuni :
- Manipularea aparatelor electrice se va face cu grija avand mainile uscate;
- In cazul efectuarii unor reparatii la aparatele electrice se vor lua urmatoarele masuri:
- Intreruperea curentului electric de la tablou;
- Utilizarea sculelor cu maner izolat;
- Defectiunile electrice aparute vor fi semnalate electricianului de serviciu.

GAZE COMBUSTIBILE
Gazul metan prezinta pericolul de explozie si incendiu atunci cand instalatia nu este etansa sau
cand, din greseala se lasa un robinet deschis.
Pentru a evita asemenea accidente se vor lua urmatoarelor masuri :
- Se va verifica periodic etanseitatea instalatiei ( cu solutie de sapun si nu cu flacara );
- Aprinderea becului de gaze se face prin deschiderea robinetului principal de la instalatia
de gaz, apoi cel de la masa de lucru si apropiind flacara se deschide si robinetul becului.
Inchiderea se face in aceeasi ordine si nu incepand cu robinetul becului.

ACIZII MINERALI
Acidul clorhidric – HCL
Riscuri : Intoxicatia acuta se produce la inhalarea HCL gazos in concentratii mari si
poate provoca congestive pulmonara. Inhalat in concentratii mici provoaca iritarea cailor
respiratorii, senzatie de asfixie si tuse. Intoxicatia cronica se produce la inhalarea
prelungita de HCL si poate produce bronsite cornice, tulburari in echilibru ionic
(achidoza) tulburari circulatorii, leziuni visceral, renale si hepatice.
Arsuri chimice : Acidul clorhidric este puternic caustic, provacand iritarea mucoaselor,
conjuctivite, opacitatea corneei, dermatite ulceroase, perforarea septului nazal si leziuni
ale pielii.
Acidul azotic : HNO3
Intoxicatii: Intoixicatia acuta se produce la inhalarea masiva a vaporilor de acid azotic si
conduce la iritarea cailor respiratorii superioare, senzatia de asfixie, tuse, lacrimarea
ochilor si edem pulmonar acut.

Intoxicatia cronica se manifesta print use, bronsite,conjuctivite, dureri de cap, ameteli si

somnolenta.

Arsuri chimice : Contactul epidermei cu acid azotic concentrate provoaca arsuri grave,
leziuni fiind colorate in galben characteristic ( reactia xantoproteica). Solutiile diluate pot
provoca eczema.
Incendii si explozii:
Acidul azotic fiind puternic oxidant, poate provoca incendii si explozii cand vine in
contact cu compusii organici.
Acidul sulfuric – H2SO4
Acidul sulfuric concentrate provoaca arsuri grave la nivelul epidermei si din aceasta
cauza manevrarea recipientelor continand acid sulfuric se face cu mare grija. Fiind un
acid foarte puternic, la contactul cu metalele degaja un volum mare de hydrogen care
poate fi de incendiu si explozii.
N