Biotribologie

CURS

Sl. Dr.ing. Georgiana Chisiu | Biotribologie |22 mai 2019

Introducere
 Biotribologia poate fi exprimata ca fiind studiul frecarii, uzarii si lubrificatiei
sistemelor biologice, in principal articulatiile sinoviale, cum ar fi soldul si
genunchiul.

 Etimologia cuvantului “biotribologie” vine de la grecescul “tribos”, care inseamna

frecare, “logos”- stiinta, impreuna cu prefixul “bio” se traduce “stiinta frecarii
sistemelor biologice”.

 Cuvantul “biotribologie” a fost folosit de Dowson in anul 1970.

 Este unul dintre domeniile de cercetare cu o crestere rapida.

 Este cea mai studiata din domeniul tribologiei.

Cele mai studiate parti ale corpului uman din punct de vedere biotribologic sunt:

- Articulatia;

- Pielea;

- Dintii.

Clasificarea domeniilor de cercetare ale biotribologiei

Joint Tribology Sold, genunchi, cartilaj, interfata implant

Skin Tribology Frecare cu pielea, ingrijirea pielii, etc.

Oral Tribology Dintii naturali, articulatia mandibulei,

implanturi

Medical Devices Scalpel, forceps, cateter urinar, gastroscop,

manusi chirugicale

PAGE 1
 Animal Tribology Aripile de fluture, scoici, etc.

Plant Tribology Lotus leaf, diatoms

1. TRIBOLOGIA ARTICULAȚIILOR ARTIFICIALE

Circa 40% din cercetările din domeniul biotribologiei sunt concentrate pe studiul
tribologic al articulațiilor. Una dintre cele mai importante funcții ale sistemului
muscoluscheletal este abilitatea de a ne mișca în timp ce efectuăm activitățile zilnice, care
pot afecta calitatea vieții.

Cele mai studiate articulații sunt articulațiile de șold și de genunchi.

ARTICULAȚIILE DE ȘOLD (COXO-FEMURALE)

Articulațiile coxo-femurale, unele dintre cele mai mari articulații ale corpului uman, au
rolul remarcabil de transmitere a greutăţiicorpului dinspre trunchi (preluată de oasele
pelvisului) înspre membrele inferioare (femurale). Aceste articulații asigură sprijinirea
corpului uman în ortostatism, mono- sau bipodală. În mers, asigură sprijinul corpului în
fazele de pendulare succesivă a membrelor inferioare, permițînd deplasarea corpului
uman în siguranță. Stabilitatea articulaţiei şi forţa musculaturii şoldului sunt condiţii
absolut necesare staţiunii bipede şi mersului.

Articulația coxo-femurală este constituită din osul coxal şi femurul omonim.

PAGE 2
Articulația coxo-femurală este o articulație sinovială. Între cele două oase articulare se
interpune un spaţiu denumit cavitatea articulară, iar structurile osoase ce compun
articulația sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin (cartilajul articular), ale cărui
principale roluri sunt de a reduce frecarea din timpul mişcărilor şi de amortizare a
şocurilor.

Lichidul sinovial (synovia) este secretat de către membrana sinovială ce tapetează, în

interior, capsula articulară. Este un lichid clar, transparent, de culoare galben pal, vâscos,
conţinând leucocite şi glucoză (în concentraţie asemănătoare celei din sânge). Lichidul
sinovial este considerat un dializat al plasmei sangvine îmbogăţit cu proteine, în special cu
acid hialuronic. Prezenţa acidului hialuronic, substanţă cu greutate moleculară, imprimă
caracterul vâsco-elastic al fluidului, cu potenţial mare de lubrifiere şi de absorbţie a
şocurilor. Trebuie subliniat însă, că acidul hialuronic, ca de altfel şi alte substanţe din
synovia au efecte corozive asupra metalelor. Prin urmare, componentele implanturilor
articulare, pe lângă solicitările mecanice, sunt supuse la coroziune şi agresiunilor chimice.

Membrana sinovială are și rolul important de a asigura îndepărtarea diverşilor produşi

acumulaţi în articulaţie, inclusiv a particuleleor de uzură. Nu toate particulele pot fi însă
îndepărtate. Particulele mai mari, produse de exemplu prin uzura protezelor şi în special a
componentelor din polietilenă cu greutate moleculară înaltă (UHMWPE), rămân, din
păcate, în interiorul articulaţiei producând, în timp reacţii ale organismului.

ARTICULAȚIILE DE GENUNCHI

Este o articulatie intermediara intre femur si tibie. Reprezinta una dintre cele mai mari
articulatii ale corpului uman. Are rolul de a prelua fortele care apar atat in statica, cat si in
timpul mersului sau al altor activitati zilnice. Este o articulatie complexa, care anatomic,
din punct de vedere a structurii osoase, este prea puţin stabilă, astfel că funcţionarea ei
corectă este strâns legată de integritatea aparatului capsulo-ligamentar.

PAGE 3
Patru oase formează această articulaţie, ele fiind
conectate prin muşchi, ligamente si tendoane. Cea
mai mare componentă osoasă care intră în
componența articulaţiei este femurul, care de altfel
este şi cel mai mare şi cel mai greu os al corpului. In
articulaţie intră şi cele două oase inferioare: tibia şi
fibula (peroneu). Patela este osul mic din faţa
genunchiului care alunecă de-a lungul feţei patelare a
femurului, atunci când au loc mişcările de flexie şi
extensie ale genunchiului. Articulaţia este de tip
sinovial ceea ce înseamnă că lichidul sinovial
lubrifiază articulaţia genunchiului pentru a minimiza frecările.

Articulatiile umane naturale pot fi vazute in termeni ingineresti ca fiind niste

lagare cu o functionare remarcabila. Afectiuni reumatologice precum osteoartrita, artrita
reumatoida si diferite trauma necesita uneori inlocuirea articulatiilor naturale cu
articulatii artificiale.

In 2015 peste 1 milion de articulatii au fost inlocuite in fiecare an in intreaga lume.

Principiile tribologice joaca un rol important in intelegerea functionalitatii unei articulatii
protezate si esuate, la fel de bine precum ar trebui proiectata. Studiile tribologice ale
articulatiilor naturale, precum si ale celor artificiale, se refera la frecare, uzare si
lubrificatie, luand in consideratie natura biologica a sistemului articular. Studiile despre
frecarea din articulatiile artificiale au pus baza intelegerii mecanismelor tribologice, in
timp ce analiza si modelarea lubrificatiei au fost efectuate pentru o intelegere mai
profunda.

COMPONENTELE PROTEZEI TOTALE DE ŞOLD

Proteza totală de şold este compusă din două
componente: una acetabularăşi una
femurală.

Componenta acetabulară –cupa acetabulară -

este o cavitate de formă sfericăşi este fixatăîn
osul acetabul. Componenta femurală este
compusă din tija, colulşi capul femural. Tija
femurală este construită după forma cozii
femurale şi amplasată în canalul medular al
osului femural.

PAGE 4
COMPONENTELE PROTEZEI TOTALE DE GENUNCHI

Proteza totală de genunchi este compusă din 3

componente: tibială, femurală şi intermediară.

Componenta tibială,care inlocuieste cartilajul articular

de la nivelul tibiei, este fixată în osul tibial si este
metalică.

Componenta femurală – este metalică și inlocuiește

cartilajul articular femoral degradat.

Componenta intermediară, care se afla intre

primele componente, facilitand conducerea
mișcării de flexie/ extensie a genunchiului. Se
confecționează din polietilena de înaltă densitate
(UHMWPE).

Testele de uzare sunt cele mai importante, deoarece afecteaza in mod direct durata de
viata a articulatiei naturale si artificiale.

Termenii biomecanici utilizaţi în analiza mişcării sunt influenţaţi în principal de

cercetările efectuate de trei specialişti: Perry, Sutherland şi Winter, care au adus o
contribuţie deosebită dezvoltării domeniului analizei mişcării ca ştiinţă şi profesie.

Mişcările specifice articulaţiei şoldului si genunchiului pot fi reproduse, cât mai fidel,
folosind simulatoare de articulaţii sau prin simulări pe calculator. Aceste simulări nu
reflectă întocmai mişcările reale, in vivo, ale unui pacient după o artroplastie a şoldului sau
a genunchiului.

Testele de uzură ale protezelor se fac pe standuri cu mişcare continuă. Mişcarea

fiziologică, este aleatoare, neregulată, cu numeroase întreruperi. Fiecare întrerupere a
mişcării are influenţă asupra grosimii filmului de lichid sinovial ce s-ar putea dezvolta
între componente, precum şi asupra frecării adezive specifice. În cazul extrem al
articulaţiilor metal – metal, pot aparea microsudurile locale. Astfel de fenomene conduc la
formarea de particule şi de ioni datorită străpungerii straturilor protectoare de la suprafaţa
metalică.

PAGE 5
 2. TRIBOLOGIA PIELII
Pielea este cel mai mare organ din organismul uman. Acoperă o suprafață de la 1,6 m2 până
la 2m2 din organismul uman, circa 16% din greutatea unei persoane. Acoperă tot corpul
uman și are rolul de a proteja fizic și chimic țesuturile și organele, apăra organismul de
căldură și frig, de loviturile mecanice, soluțiile chimice și factorii fizici, de paraziți,
microorganisme, etc. Reprezintă o barieră de protecție în contactul organismului uman cu
mediul înconjurător. În viața de zi cu zi, pielea poate intra în contact cu o varietate de
materiale datorate muncii, exercițiului, menținerii căldurii, sănătății, nevoile de
frumusețe, care provoacă multe probleme de frecare a pielii.

Pielea poate fi văzută ca un material

compozit. Este formată din trei straturi
principale: derm, epiderm și hipoderm.

Pielea se comportă ca un material non-

linear elastic, non-omogen, anisotropic,
viscoelastic similar cu un elastomer
moale.

Pentru a putea fi studiat din punct de

vedere tribologic, cercetătorii au aplicat
teoriile frecării de la elastomeri.

Conform lui Dowson, in condiții uscate, adeziunea cauzată de către forțele de atracție de
suprafață de la interfața material-piele, ca și deformarea părții moale, viscoleastice,
contribuie la determinarea coeficientului de frecare. Adeziunea este considerată un factor
contributor în frecarea pielii umane, în cazul mecanismelor de deformare se presupune ca
joacă un rol minor.

Comportamentul tribologic al pielii la frecare depinde de proprietățile de suprafață și de

materialul în sine, de contactul cu materialele, precum și de posibilii intermediari
(produsele cosmetice) sau de transpirația și sebumul secretate în mod natural de piele în
sistemul tribologic. Frecarea pielii mai depinde și de alți factori precum nivelul de
hidratare a pielii, de vârstă, gen, etnie sau de zona anatomică. Suprafața pielii este diferită
în anumite zone anatomice, astfel și rugozitatea pileii diferă. Aceasta variază de la 10-200
µm.

Un exemplu poate fi enuntat atunci cand la piscine sau la baie alegem sa folosim pentru a
impiedica aluncarea pe suprafatele umede materiale antiderapante (papuci). Cu toate
acestea, dacă astfel de acoperiri nu sporesc suficient frecarea, vom optimiza sistemul
tribologic, de exemplu, prin apăsarea piciorului nostru complet pe podea și prin creșterea
ulterioară a zonei de contact sau prin modificarea condițiilor de funcționare, de exemplu
prin minimizarea vitezei de alunecare, pentru a preveni căderea. Un alt exemplu izbitor de
optimizare a răspunsului la frecare al interacțiunii piele-produs se gaseste in barbierit.

PAGE 6
Aplicarea condițiilor de funcționare adaptate în timpul bărbieritului, adică presiunea
specifică persoanei și viteza de alunecare în timpul acțiunii de bărbierire, combinate cu
straturi de frontieră adaptate - săpun de ras - oferă un bărbierit optim.

Un alt exemplu ar fi interacțiunea cu ecranele tactile, care sunt tot mai prezente în mod
obișnuit în jurul nostru, în special, în rândul tinerei generații de consumatori. Atingerea
ecranelor cu degetul arătător ilustrează în mod clar importanța relativă a frecarii pielii:
controlul redus asupra frecarii în timpul interacțiunii, de exemplu datorită condițiilor de
mediu, va reduce capacitatea de manipulare a dispozitivului.

Oamenii par să rezolve aceste probleme legate de frecare pe piele pe baza unei strategii de
încercare și eroare și bazate pe simțul nostru de atingere.

Cel mai important rol al studiului biotribologiei este acela de a asigura o utilizare sigura a
dispozitivelor medicale si o durata lungade viata a dispozitivelor implantate. De fapt,
multe dispozitive medicale esueaza din cauze de natura tribologica.

De exemplu, reactiile patologice, cum ar fi imflamarea tesuturilor din cauza aparitiei

particulelor de uzura din articulatiile protezate, ingustarea sau blocarea vasculara
artificiala din cauza coagularii suprafetei, desprinderea la interfata a dispozitivului
implantant, cum ar fi articulatia protezata sau implantul dentar din cauza frettingului,
deteriorarea valvei inimii artificiale din cauza uzurii de impact ori uzurii de obosela.

Cercetarile biotribologice se concentreaza pe intelegerea functionarii unor sisteme

biologice si cum se dezvolta bolile, la fel cum tratamentele si dispozitivele medicale sunt
optimizate, din punct de vedere ingineresc.

BIBLIOGRAFIE

1. Popescu M., Trandafir T., Artrologie şi Biomecanică, Ed Scaiul, Bucureşti, 1998.

2. Georgiana Bosoi (Chisiu), Contributii privind studiul influenţei particulelor de uzură

asupra durabilităţii protezelor de şold, Teza de doctorat, 2011.

3. Z.R. Zhou, Z.M.Jin, Biotribology: Recent progresses and future perspectives, Biosurface
and Biotribology1(2015)3–24.

4. D. Dowson (Ed.), Advance in Medical Tribology; Orthopaedic Implant and Implat

Materials, Mechanical Engineering Publications Limited, Bury St.Edmunds and
London,1998, pp.1–221.

PAGE 7