KINESIOLOGIA

Definitie = ştiinţa care studiază mecanismele

neuromusculare şi articulare ce asigură
activităţile motrice normale
= depistează şi corectează
mecanismele neuromusculare deficitare.
 Clasificarea kinesiologiei
 kinetologia profilactică= totalitatea metodelor şi mijloacelor kinetologice,

care se adresează menţinerii şi întăririi stării de sănătate, deci prevenirii stării de boală

(profilaxie primară sau de gradul I)

Profilaxia secundară sau de gradul II - utilizarea tuturor mijloacelor pt a

preveni agravarea/apariţia complicaţiilor sau recidivelor unor boli cronice.
 kinetologia de recuperare = totalitatea mijloacelor kinetologice folosite
pentru recuperarea deficitului funcţional din bolile cronice
 Istoricul kinetoterapiei
 Concepte spirituale, filosofice concepte fundamentate ştiinţific
 Vedele
 „De Arte Gymnastica” (sec XVI)

orice individ sănătos trebuie să-şi execute în mod regulat exerciţiile- ideea profilaxiei

exerciţiile trebuie să fie alese astfel încât să nu agraveze boala - ideea selecţionării
exerciţiilor

utilitatea deosebită a exerciţiilor în perioada covalescenţei - ideea recuperării

funcţionale

exerciţiile vor fi prescrise fiecărui individ în parte- ideea individualizării

exerciţiilor

obligativitatea exerciţiilor pentru sedentari- ideea profilaxiei

exerciţiile trebuie făcute pentru fiecare parte a corpului - ideea unităţii de

mişcare a organismului
Istoricul kinetoterapiei
Martin Luther
“Muzica alungă tristeţea şi melancolia,
gimnastica face corpul robust şi
puternic, menţinându-l sănătos.
Gimnastica îndepărtează de tineri bolile,
destrăbălarea şi beţia”
Terminologie
 Ap. Locomotor
 Ap. Kinetic
 Ap. Musculo-scheletal
 Ap. Mioartrokinetic
 Ap. Neuromioartrokinetic
Aparatul kinetic
 Sistemul osteo-articular- realizează
mişcarea
 Sistemul muscular - efectorul-forţa
motrică
 Sistemul nervos -comanda
Axe/planuri de miscare
 Planul sagital sau median este un
plan vertical care împarte corpul în 2
părţi: dr. si stg. Struct. cele mai
apropiate de linia sagitala sunt definite
mediale (de ex LCM al gen) iar cele
mai departate se definesc ca laterale
(LCL)
 Planul frontal sau coronal este tot
un plan vertical care împarte corpul în
două părţi: anterior şi posterior
 Planul transversal sau orizontal
este planul care împarte corpul în doua
parţi: superioară (cranială) şi inferioara
(caudală)
Miscarile
 Flexia-Extensia
 Abducţia-Adducţia
 Abd/Adducţia orizontală
 Deviaţia radială-Deviaţia cubitală
 Înclinarea laterală atrunchiului
 Circumducţia
 Rotaţia internă (medială)-Rotaţia externă (laterală)
 Supinaţia-Pronaţia
 Inversia-Eversia
Miscarile
 Lanţ kinetic închis – extremitaţile distale sunt fixe
 Ex: mâinile prind bara, membrele inferioare în contact
cu solul, poziţia de patrupedie
 Lanţ kinetic deschis – extremităţile distale libere
Osul
 asigură suportul mecanic şi pârghia oricărui segment
 remodelare prin două procese biologice: de distrugere
şi refacere
 până la vârsta de 25 de ani -formarea de os
 pierdere de 0,3-0,5% pe an, începând cu decada a 4-
5-a de viaţă.

Procesele biologice ale osului sunt influenţate de:

● activitatea fizică (DEXA) - cont. mineral

● vârstă
● unele boli
● presiunile în ax sau laterale
 Relaţia dintre os şi kinetoterapie

1.caracter profilactico-terapeutic-
-ex de tonifiere a musc paravertebrale
-mersul pe jos

2. momentul începerii kinetoterapiei- fractura!!!!

.
3. influenţele negative ale kinetoterapiei

4. „fractura de oboseală” – apărută în cadrul unui efort –oboseala

musculoarticulară
Relaţia dintre os şi kinetoterapie

 momentul începerii kinetoterapiei-

fractura!!!!
Fiecare ţesut lezat
propriul proces de vindecare

“SECHELĂ ANATOMICĂ”

SECHELĂ FUNCŢIONALĂ
Relaţia dintre os şi kinetoterapie

Osul este capabil de reparare completă ( 5 faze)

1. Std de edem
- mat. biologic
- continuitatea ţesuturilor şi contactul între marginile osului
rupt
- mediul în care se face multiplicarea celulară
2. Std. de proliferare celulară (osteoblastele)
punţi osoase-
3. Std. de calus -matricea osoasa- calusul moale
Relaţia dintre os şi kinetoterapie

4. Std. de consolidare – apoziţia minerală-

calusul este vizibil Rx

5. Std. de (re)modelare- calusul suferă

modificări, cu crearea unui manşon ce
înconjoară osul
Relaţia dintre os şi kinetoterapie

Activitate
Calus piezoelectrică

+
hipertrofic mic

Încărcare
Imobilizare fermă
Periost mult decolat Ex.fizice
Compactare bună Mers
Hematom mare
(MOS) Stimulare
Imobilizare instabilă
electrică/magnetică
Relaţia dintre os şi kinetoterapie

Factori

 Vârsta
 Aspectul fracturii
 Sediul fracturii
 Aspecte iatrogene (extensii prelungite,imobilizare
prea scurtă sau imperfectă)
 Starea de sănătate a segmentului
 Starea de sănătate a individului
Cartilajul
-structură hialină, netedă, lucioasă, ce acoperă capetele osoase

- lipsit de circulaţie şi inervaţie proprie

- nu are capacitate de regenerare, lezarea este ireversibilă

- hrănirea se face prin imbibiţie din lichidul sinovial sau din zona
osului subcondral.

- rolul de amortizor pentru osul subiacent

- condrocitele distruse nu se mai refac niciodată

 Impactul kinetoterapiei asupra cartilajului

1. Menajarea articulară, prin scăderea încărcării, mai ales la nivelul

articulaţiilor portante

Mijloace: scădere corporală

purtarea bastonului
evitarea ortostatismului prelungit
evitarea poziţiilor fixe prelungite etc.

2. Profilaxia degradării cartilajului prin mobilizări şi scăderea încărcării

3. Consolidarea stabilităţii articulare prin antrenarea musculaturii la nivelul

articulaţiilor instabile
 ARTICULATIA
 Articulaţia- ansamblul părţilor moi prin care se unesc oasele
vecine.

D.p.d.v al modului de unire articulaţiile pot fi:

 Fibroase (sinartroze)- legate prin ţes. conjunctiv, puţin mobile

dat. congruenţei strânse cu S osoasă: art. craniului, artic.
interapofizare vertebrale

 Cartilaginoase (amfiartroze)- legate prin fibrocartilagiu:

simfizele (pubiană), art. intervert. (fibrocartilagiu discal)

 Sinoviale (diartroze) – legate prin capsulă, printr-o cavitate de

suprafeţele articulare,au mobilitate mare de mişcare .
Articulatia
După forma capetelor osoase :
 Articulaţii plane- artrodii-articulţiile oaselor carpului,
tarsului.

 Articulaţii sferoide - enartroze- cu o faţă articulară

sferoidă şi alta concavă ca o cupă- art. CF, SH.

 Articulaţii cilindroide ( balamale)- trohleară (cot)

 Articulaţii elipsoide cu cap condilian – art. genunchiului.

 Articulaţii selare- cu o S concavă + convexă – art.

trapezometacarpiană a policelui.
 Articulatia
După gradul de libertate al mişcării:
 Gradul I de libertate - articulaţiile
plane, cilindrice, elipsoide
 Gradul II de libertate - articulaţiile
selare
 Gradul III de libertate - articulaţiile
sferoide
 cilindroide

elipsoide

selare
sferoidala

Plane-artrodii
 Structura diartrozelor

1. cartilagiu hialin

2. burelet fibrocartilaginos, în special la enartroze ( cavitatea glenoidă, cavitatea

cotiloidă ).

3. capsula articulară are numeroase terminaţii nervoase senzitive, proprioceptori

specializaţi (baro şi mecanoreceptori)

4. sinoviala

5. lichidul sinovial - produs de membrana sinovială, de transsudatul plasmatic şi

de produşi de descuamare sinovială şi cartilaginoasă.
Rolul: de a imbiba porozitatea cartilajului
de a curăţa cavitatea articulară de detritusuri
de a lubrefia cavitatea articulară.
6.ligamentele paraarticulare conferă rezistenţa şi stabilitatea articulară, participă
la ghidarea mişcării, blocând excesul de mişcare şi regularizând forţa musculară.
Articulatia
Mişcările articulare pot fi:

1. voluntare, fiziologice pe care le putem realiza la nivelul articulaţiilor =

mişcări „oscilatorii” sau „pendulare” (flexie-extensie, abducţie-
adducţie etc) care se realizează în jurul unei axe mecanice.

2. mişcări ale capetelor osoase în raport unul faţă de altul (intracapsular)

care formează „ jocul articular ” şi care se produc sau nu în momentul
mişcărilor oscilatorii.

rulare
alunecare
răsucire
compresie
tracţiune
1. Rularea se realizează în condiţiile în care, prin mişcare, puncte noi de pe suprafaţa
unui os intră mereu în contact cu puncte noi de pe suprafaţa celuilalt os.

2. Alunecarea este o mişcare intracapsulară care se realizează numai în condiţiile

unei articulaţii congruente cu suprafeţe articulare fie plate, fie lin curbe. Condiţia
fizică a unei alunecări este ca un punct de pe o suprafaţă să intre în contact mereu
cu puncte noi de pe cealaltă suprafaţă.
 Răsucirea = rotaţie a segmentului, respectiv a capului osos articular, în jurul
axului longitudinal.

Compresia =mişcare de apropiere a capetelor osoase articulare cu micşorarea

spaţiului articular.

Apare in:
-încărcarea articulară cum ar fi poziţia ortostatică pentru articulaţiile portante
-contracţia muşchilor care traversează o articulaţie-se realizează o presiune
de compresie, denumită os-pe-os
-momentul rulării osului pe partea de angulare
-asimetrii articulare (displazii)

Rol in:
-în mobilizarea lichidului sinovial.
- valoarea forţei musculare probabil prin intermediul reflexelor
proprioceptive articulare.
Tracţiunea = mişcarea de separare a capetelor osoase

• Tracţiunea este însă o tehnică larg aplicată în refacerea jocului articular, de obicei
pentru facilitarea altei mobilizări (rulare, glisare).

• Decoaptările capetelor articulare prin tracţiune în ax reprezintă şi o foarte

eficientă tehnică mobilizatorie, cu efect antialgic, mai ales pentru a face
stretchingul mai suportabil.

• O corectă tracţiune de decoaptare a capetelor osoase nu se face întotdeauna în

axul longitudinal al osului (ex: articulaţia scapulo-humerală).

• Tracţiunea se aplică în procesele inflamatorii prelungite, precum şi în reducerea

spasmului muscular periarticular
 Rolul kinetoterapiei asupra articulaţiei:

1 - menţinerea mobilităţii articulare încă de la începutul procesului patologic

(mobilizări pasive, autopasive şi active).

2 - posturarea de menţinere sau de redresare a alinierii segmentelor

3 - mobilizări pasive de refacere a jocului articular

4 - scăderea încărcării articulare în cazul articulaţiilor portante.

 Tendonul şi ligamentul

Structuri conjunctive f.dense, rezistente

-Fibre de colagen , elastină, PG, apă, celule-fibroblaşti- secretă P de
elastină şi colagen
-Predomina Col de tip I cu mare stabilitate şi rezistenţă

Tendon Ligament

REZISTENŢĂ MAI MARE ?

Tendonul şi ligamentul

 Apa+PG gel cu vâscozitate variabilă

Activitatea fizică

Tixotropia – proprietatea unui ţesut

de a-şi modifica vâscozitatea în raport cu mişcarea
Tendonul şi ligamentul

 Tixotropia explică
rezistenţa ţesutului
la întinderea lui
 tendonul este
bogat inervat-org
Golgi-reglator al
contracţiei
musculare
 Tendonul - triplu rol funcţional:

 organ de transmitere a forţei de contracţie

 organ de modulare a contracţiei brutale, deci rol de amortizor
 organ de amplificare a contracţiei musculare de-abia perceptibilă
 .
 Caracteristici:

 imobilizarea scade rezistenţa tendonului, favorizând ruperea la

reluarea activităţii.

 lezarea tendonului nu se vindecă prin regenerare, ci prin cicatrice

fibroasă.

 ruptura ligamentară rezolvată chirurgical, duce la o mai bună

vindecare, prin aşezarea cap la cap a ligamentului.
Implicaţiile kinetoterapiei în patologia tendo-ligamentară:

1. contractura lor, care determină limitarea mobilităţii articulare, necesită

tehnici de întindere (stretching)

2. creşterea rezistenţei tendonului şi ligamentului (profilactic) prin exerciţii

fizice, sport în adolescenţă şi nu numai. Cu scop recuperator, acest obiectiv
este foarte limitat

3. pentru reducerea vâscozităţii conjunctive, inainte de începerea unui

program kinetic special sau înaintea unui program sportiv, aşa numita
„încălzire”.

4. suplinirea instabilităţii pasive articulare (hiperlaxitate sau rupturi

ligamentare) prin creşterea stabilităţii active dată de forţa şi coordonarea
musculară
 Muşchiul

Este elementul motor al mişcării. În corpul omenesc sunt peste 430 de

muşchi striaţi, de diferite tipuri: scurţi, lungi, laţi, inelari, subţiri şi groşi.

În funcţie de modul în care se prind pe tendon, muşchii pot fi:

-muşchi plaţi, cu fibrele musculare paralele: m. fesier, SCM, croitor

-muşchi fusiformi: bicepsul brahial

-muşchi penaţi sau peniformi, cu fibrele musculare convergente spre o

latură a tendonului. Aceştia pot fi: unipenaţi (extensorul lung al degetelor),
bipenaţi (lungul peronier), multipenaţi (deltoidul), circumpenaţi (tibialul anterior)

-muşchi radiali sau triunghiulari, ale căror fibre musculare diverg de la

punctul de origine pe o suprafaţă largă: lungul adductor
Clasificarea muschilor

I. După formă muşchii pot fi:

-muşchi lungi

-muşchi laţi

-muşchi scurţi

-muşchi orbiculari
II. După modul de grupare a fasciculelor
musculare faţă de tendoane

=FUSIFORMI - fasciculele musculare se continuă direct

cu ale tendonului

=PENATI - fasciculele musculare se inseră oblic pe tendon

= muşchii penaţi care pot fi:

-muşchi unipenaţi
-muşchi bipenaţi
-muschi multipenati
Basic Fiber Arrangements
Angle of
Pennation

Parallel Fibers Pennate Fibers

Parallel Fiber Arrangement

The soleus muscle

soleus has fasciculi in a
parallel
arrangement.
Achilles tendon
Pennate Fiber Arrangement
 Bipenniform
The rectus femoris
shows muscle fibers
in a bipenniform
arrangement.
Pennate Fiber Arrangement
 Multipenniform

The triceps brachii may be

considered a multipenniform
muscle.
Clasificarea muschilor
După numărul capetelor de origine, muşchii se numesc:
biceps, triceps, cvadriceps, în cazul în care există mai
mult decât un capăt de origine

După aşezarea lor în organism sunt:

-muşchi superficiali
-muşchi profunzi

După numărul articulaţiilor peste care trec, muşchii pot fi:

-uniarticulari
-poliarticulari
-biarticulari
 Dupa structura si functie

m. Tonici (de tip I) m.Fazici (de tip II)

(in general (in general
extensori) m.flexori)
asezare proximali

Gravitatia antigravitationali

tendoane late lungi

Artic peste care trec 1 articulatie 2 articulatii

Contractie lenta rapid

Travaliu muscular lent intens

Oboseala greu rapid

Dupa nr de fibre dominante
Fibre musculare ALBE ROSII
mioglobina scazuta bogata
ATP scazut crescut
vascularizatie slaba bogata
stimulul O sinapsa Mai multe sinapse

extensori
Flexori
Dupa actiune
 M. agonisti
 M.antagonisti
 M.sinergisti
 Muşchiul

Muşchiul, chiar mai mult decât articulaţia , rămâne un obiectiv

primordial al kinetoterapiei.

Kinetoterapia se aplică

1.pentru creşterea forţei şi rezistenţei musculare

2.în antrenamentul la efort-parte integrantă a programului de
recuperare a bolnavilor cardiovasculari şi bronhopulmonari
3.în programele de profilaxie ale sedentarismului, stressului,
stărilor nevrotice.

ATENTIE!!! există şi limite / CI ale KT miopatiile

 Raportul dintre patologia nervului şi kinetoterapie

•Kinetoterapia nu se adresează direct structurilor neurologice (neuron motor,

neuron senzitiv, nervi aferenţi sau eferenţi)

•Kinetoterapia se adresează consecinţelor în plan motor şi senzitiv

-scăderea forţei musculare până la periferie cu tot ceea ce presupune aceasta:
dezechilibru agonist-antagonist
deposturări
limitare de mişcare articulară cu redori consecutive
atrofii musculare
tulburări vasculo-trofice.
De fapt, patologia neurologică reprezintă plaja cea mai largă de aplicare a a
kinetoterapiei.