MIŞCAREA.

SISTEMUL LOCOMOTOR

Sistemul locomotor are rolul de a integra organismul în mediul de viaţă, fiind constituit din două elemente:
1. Sistemul osteo-articular – componenta pasivă a mişcării;
2. Sistemul muscular – componenta activă a mişcării.

1. SISTEMUL OSTEO-ARTICULAR

Procesul de formare a ţesutului osos, care presupune transformarea ţesutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al
embrionului în scheletul osos al adultului se numeşte osteogeneză. Acest proces este de lungă durată, încheindu-se în jurul
vârstei de 24 ani şi se realizează sub control nervos, endocrin, vitaminic şi enzimatic. După osificarea metafizelor
(cartilajelor de creștere în lungime a oaselor lungi), oasele mai pot crește doar în grosime, pe seama periostului.

• Clasificarea oaselor
A. Oase lungi:
— formează scheletul membrelor;
— sunt alcătuite din trei zone:
 — diafiză (corpul osului, caracterizat prin prezenţa mai abundentă a ţesutului osos compact);
— epifize (extremităţile osului, caracterizate prin prezenţa mai abundentă a ţesutului osos spongios);
— metafiză (cartilaj de creștere în lungime, interpus între diafiză şi epifiză).
B. Oase late:
— sunt oasele bolții cutiei craniene, scapula, sternul, osul coxal;
— la suprafaţă au ţesut osos compact, iar la interior ţesut osos spongios.
C. Oase alungite:
— sunt reprezentate de clavicule și coaste.
D. Oase scurte:
— sunt oasele carpiene și tarsiene.
E. Oase pneumatice:
— sunt reprezentate de oasele frontal, maxilar, etmoid și sfenoid;
— conțin la interior niște cavități pline cu aer.
F. Oase sesamoide:
— se formează în grosimea unui tendon muscular;
— sunt reprezentate de rotulă.
G. Oase neregulate:
— sunt sfenoidul, etmoidul, mandibula și vertebrele.

În interiorul canalului medular şi al ţesutului osos spongios se găseşte măduva osoasă, cu rol în formarea elementelor
figurate sangvine şi în osteogeneză.

• Scheletul corpului

208 – 209 oase

• Rolurile oaselor
Oasele îndeplinesc numeroase roluri, precum: (1) rol de pârghii ale aparatului locomotor, (2) rol de protecție a unor
organe vitale, (3) rol antitoxic, (4) sediu hematopoietic, (5) rol metabolic.
• Compoziția biochimică a oaselor
Oasele conțin 20% apă și 80% reziduu uscat, format din matrice organică (oseină și fosfat de calciu).
• Articulaţii şi biomecanică articulară
O articulaţie este formată din totalitatea elementelor prin care se unesc două oase vecine. Există articulații fixe –
sinartrozele (suturile craniene), articulații semimobile – amfiartrozele (articulațiile dintre corpurile vertebrale) și articulații
mobile – artrodiile (articulațiile sinoviale ale genunchiului, umărului, cotului, gleznei).
• Mişcările fundamentale în articulaţiile mobile
1. Flexia şi extensia (se realizează în jurul unui ax transversal);
2. Abducţia şi adducţia (depărtarea şi apropierea de planul sagital al corpului);
3. Circumducţia (mişcările combinate de flexie-extensie cu abducţie-adducţie);
4. Rotaţia (se realizează în jurul unui ax vertical);
5. Pronaţia şi supinaţia (acţiuni caracteristice regiunii palmare, pentru radius şi ulnă – în pronaţie dosul mâinii este
rotit spre înainte, iar în supinaţie antebraţul cu palma înainte se răsuceşte în afară);
6. Inversia şi eversia (planta este orientată spre interior şi, respectiv, spre exterior).

2. SISTEMUL MUSCULAR

Muşchii scheletici sunt alcătuiţi celule alungite, specializate pentru contracţie, numite fibre musculare. Ei au un corp
(pântece/venter) şi două extremităţi, care se continuă cu tendoanele (benzi fibroase care asigură inserţia muşchiul pe os).
După dimensiuni şi direcţia fibrelor, muşchii se clasifică în:
a. Muşchi lungi – apar la nivelul extemităţilor, realizează mişcări ample şi au o contracţie rapidă;
b. Muşchi laţi – localizaţi în pereţii cavităţilor toracice şi abdominale;
c. Muşchi scurţi – muşchi de efort, cu o mare forţă de contracţie;
d. Muşchi circulari – se dispun în jurul orificiilor naturale ale corpului şi formează sfincterele.
• Proprietăţile fundamentale ale muşchilor
A. Excitabilitatea – proprietatea fibrei musculare de a reacţiona prin contracţie la diferiţi stimuli; aceştia pot fi naturali
(influxul nervos) sau artificiali (curentul electric, variaţiile de temperatură, lovirea, înţeparea etc.).
B. Contractilitatea – proprietatea fibrei musculare de a răspunde la stimuli prin schimbarea formei, muşchiul
devenind mai scurt şi mai gros.
C. Tonusul muscular – starea de tensiune permanentă caracteristică mușchilor cu inervație motorie somatică.
• Structura unui mușchi striat

• Formarea complexelor acto-miozinice

• Compoziția biochimică a muşchilor scheletici
Mușchii conțin 80% apă și 20% reziduu uscat.

Rolul scheletului şi al sistemului muscular

Segmente osoase Regiuni musculare

Scheletul capului Muşchii capului
— neurocraniul (adăposteşte encefalul) — mm mimicii
— viscerocraniul (adăposteşte viscerele feţei) — mm masticatori
Scheletul gâtului Muşchii gâtului
— vertebrele cervicale (posterior, adăpostesc — mușchiul sternocleidomastoidian (SCM)
măduva spinării) — mm supra- şi infrahioidieni
— osul hioid (anterior, protejează elementele
vasculo-nervoase ale gâtului)
Scheletul trunchiului Muşchii trunchiului
— coloana vertebrală (susţine corpul, facilitează — menţin poziţia corpului (mm posturali)
mişcarea trunchiului şi a capului)
— curburile coloanei vertebrale amortizează şocul
produs în timpul mersului
Scheletul membrelor Muşchii membrelor
— braţ, antebraţ, mână (favorizează executarea — deservesc locomoţia prin mers şi execuţia
mişcărilor voluntare, fine şi precise) mişcărilor
— coapsă, gambă, picior (favorizează mişcarea, prin — prin menţinerea mobilităţii articulaţiilor
mersul biped) este facilitată mişcarea
— centrul de greutate a corpului se proiectează în
mijlocul poligonului de susţinere, la nivelul
plantei

Noţiuni elementare de igienă şi patologie:

• Entorsa. Luxaţia. Fracturile.
• Oboseala musculară. Întinderile şi rupturile musculare.