Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sportive
Entorsa la
Glezna
1
CUPRINS
2
1 . NOȚIUNI DE ANAT OMIE ȘI FIZIO LOGIE
3
Siste mul osos ( scheletul) este alcătuit din 206 oase, conectate între ele prin articulații,
în majo ritatea caz urilor. Rolul principal al acestuia este de a s uporta greutatea corpului,
de a perm ite mobilit atea acestuia și de a pr oteja organ ele interne.
- scheletul cefalic
4
Țesutul osos:
Oasele sunt alcătuite din țesut osos, acesta fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite,
osteoblaste și osteoclaste (tipuri celulare). Țesutul osos este bogat vascularizat și are o
activitate metabolică intensă. Sistemul osos este un rezervor de calciu fosfat și mulți alți
ioni.
- țesut osos primar/ imatur: acest tip de țesut este înlocuit cu țesut osos matur, însă sunt
anumite regiuni unde nu se produce schimbarea: în vecinătatea suturilor oaselor late ale
craniului, la nivelul alveolelor dentare. Acesta este caracterizat de un număr scăzut de
elemente minerale și un numar crescut de osteocite.
- țesut osos secundar (matur): este caracteristic adultului. Acesta este bogat în fibre de
colagen.
Țesutul osos se produce prin procesul numit osteogeneză. Aceasta se produce prin:
- osificare de membrană (endoconjunctivă): prin aceasta se formeaza majoritatea oaselor
late
- osificare encondrală (endocartilaginoasă): prin acest tip de osificare se formează
majoritatea oaselor lungi/scurte.
Creșterea osoasă este asociată cu resorbția parțială a țesutului deja format, în acest fel
facilitându-se menținerea morfologiei osului în timpul creșterii. Remodelarea osoasă este
mult mai intensă la copiii mici însă la adulți se desfășoară concomitent în multe regiuni
ale scheletului, fiind independent de creșterea osoasă.
Craniul: este compus din opt oase (cutia craniană) și paisprezece (pentru față).
5
- este formată din 33-34 de vertebre, dispuse metameric. Există vertebre: cervicale (în
număr de 7), toracice (12), lombare (5), sacrale (5), coccigiene (4-5).
a) sternul
- este localizat în partea anterioară și mediană a toracelui.
- este împărțit în: manubriu sternal, corpul sternal, procesul xifoid.
b) coaste - sunt în număr de 12 perechi, care fac legătura între coloana vertebrală și
stern. Coastele sunt formate din os costal și cartilaj costal. Se diferențiază coaste
adevărate (se articulează cu sternul prin cartilaj propriu, sunt în număr de șapte)
și coaste false (dintre care primele se articulează cu sternul prin intermediul altor
coaste iar ultimele sunt flotante, fără să ajungă la stern).
Pelvis
- pelvisul osos (centura pelvină): forma acestuia este de trunchi de con cu diametrul
transversal mai mare, ca o consecință a ortostatismului. Rolurile pelvisului: susținere și
transmiterea greutății trunchiului în statica și locomoția bipedă, protecția organelor
pelvine, implicat în sarcină și naștere.
a) tipuri pure
- tip ginecoid (este tipul clasic feminin, cu diametrul transversal mai mare decât cel
antero-posterior)
- tip android (tipul clasic masculin, întâlnit însă și la femei)
- tip antropoid (turtit latero-lateral, cu diametrul antero-posterior mare și diametrul
transversal mic, este întâlnit mai adesea la femeile de rasă neagră)
- tip platipeloid (turtir în sens antero-posterior, diametru transversal foarte mare,
întâlnit mai des la femeile de culoare albă, însă este cel mai rar întâlnit tip
morfologic pelvin).
b) tipuri mixte
6
Oasele membrelor
- epifizele (lame dense de os compact care învelesc osul spongios care conține măduva
roșie)
- metafizele
Structura internă:
- periost
- os compact
- os spongios
- cartilaj hialin
- măduva roșie
- măduva galbenă
7
1.2. Sistemul articular
Articulațiile sunt zone de joncțiune formate din totalitatea elementelor care participă la
unirea a două sau mai multe oase adiacente sau la distanță. Prin intermediul lor se permite
mișcarea fără frecarea suprafețelor osoase, distribuția forțelor și amortizarea presiunilor
aplicate la acest nivel. De studiul articulațiilor se ocupă artrologia sau syndesmologia.
Clasificarea articulațiilor:
Sinartrozele
Sunt articulații imobile ale căror suprafețe osoase sunt aprope în contact iar între
elementele scheletice există un țesut conjunctiv fibros sau cartilaginos:
1. Articulații fibroase – între suprafețele articulare există țesut conjunctiv bogat în fibre
de colagen și țesut fibro-elastic (suturi, gomfoze, sindesmoze)
Sinostoza: oasele sunt unite prin țesut osos. Din cauza acestui aspect, articulațiile de acest
tip sunt imobile. Acest tip de articulație este întâlnită la adult la oasele craniului.
Sincondroza: oasele sunt unite prin cartilaj hialin. Astfel de exemple sunt cartilajele
epifizare ale oaselor în creștere și între prima pereche de coaste și stern.
Sindesmoza: oasele sunt unite prin ligament interosos format din țesut conjunctiv dens.
Un astfel de exemplu este simfiza pubiană.
8
Diartrozele
Cartilajul articular conține fibre de colagen care sunt așezate în formă de arcadă ogivală,
aceasta dispoziție având rolul de a distribui uniform forțele generate prin aplicarea unei
presiuni, asupra masei tisulare. Un element important care contribuie la elasticitatea
cartilajului este respingerea electrostatică reciprocă a grupărilor SH (sulfat) si COOH
(carboxil), ambele electronegative, din cadrul moleculei de glicozaminoglicani.
Șocurile mecanice intermitente la care sunt supuse permanent articulațiile sunt atenuate
de cartilajul articular elastic. La nivel molecular, responsabili sunt proteoglicanii care
rețin cantități mari de apă, funcționând astfel ca un amortizor biomecanic. În momentul
aplicării unei presiuni, apa din matrice este deplasată în lichidul sinovial.
9
Clasificarea diartrozelor:
- plane (artrodii) - situate între două oase care au suprafețe articulare plane
- sferoidale
- de tip balama
- elipsoide (condilare)
- bicondiliene
- selare
3. Diartrozele sunt clasificate după numărul de axe pe care le produce mișcarea în:
- diartroze uniaxiale
- diartroze biaxiale
- diartroze triaxiale
- diartroze poliaxiale
10
Structura diartrozelor:
1. Suprafețe articulare
2. Cartilaj articular
Toate articulațiile sinoviale sunt articulații mobile, care permit, în funcție de morfologia
lor, următoarele mișcări:
- alunecare: mișcarea prin care o suprafață osoasă plată se deplasează față de o altă
suprafață osoasă, din față în spate, dintr-o parte în alta fără ca unghiul dintre aceste
două oase să se modifice semnificativ.
- articulația atlanto-axoidiană
- articulația intervertebrală
- articulație temporo-mandibulară
- articulația scapulo-humerală
- articulația cotului
- articulația radio-carpiană
- articulația coxo-femurală
11
- articulația genunchiului
- articulația gleznei
Exemple de burse:
Bursele sunt situate pe piele și pe oase, între tendoane și oase, între mușchi și oase sau
între ligamente și oase, bursele nefăcând parte propriu-zis din articulații. Ele seamănă cu
capsulele articulare și sunt ca niște săculeți aplatizați cu pereții alcătuiți din țesut
conjunctiv fibros și sunt înveliți de o membrană sinovială și conțin o cantitate redusă de
lichid sinovial. Rolul acestor burse este de a reduce frecarea între articulații dar și între
structurile vecine, când o parte a corpului se află în mișcare.
Lichidul sinovial
Este conținut și de burse și tecile tendinoase (un fel de burse cu aspect tubular care
înconjoară tendoanele supuse frecării intense) și are rolul de a absorbi șocurile, de a
asigura oxigenul și nutrienții necesari celulelor cartilajului dar și de a elimina dioxidul de
carbon și deșeurile metabolice din cartilaj. Datorită faptului că lichidul sinovial conține
și fagocite, acesta are și rolul de a elimina microorganismele și deșeurile rezultate din
uzura fiziologică sau patologică a articulației.
12
Semne și simptome asociate unei articulații:
- artralgia
- roșeața locală
Patologie articulară:
- osteoartrita
- artrita reumatoidă
- guta
- artrita acută
- artrita Lyme
- artrita tuberculoasă
- spondilita anchilozantă
- sindrom Felty
13
1.3. Sistemul osteoarticular
- Cap
- Gât
- Trunchi
- Membre
Capul reprezintă segmentul superior și este format din craniu și oasele feței.
- toracele
- abdomenul
- bazinul
Bazinul este regiunea inferioară a trunchiului, cuprinde vezica urinară, organele genitale
interne. Porțiunea inferioară a bazinului este pelvisul.
Membrele sunt părți ale corpului legate de trunchi, care se clasifică în membre
superioare și inferioare.
14
Membrele superioare cuprind patru segmente:
- umăr
- brațul este partea dintre umăr și cot
- antebrațul reprezintă secțiunea dintre cot și mână
- mâna este partea terminală a membrului superior.
Centura membrului superior formează scheletul umărului și asigură legătura dintre oasele
membrului liber și toracele osos. Ea este constituită din două oase: clavicula și scapula.
Centura membrului inferior se compune din două oase coxale. Oasele coxale se unesc
înainte între ele, înapoi cu sacrul și coccigele, formând peretele osos al unei cavități
importante numită pelvis.
Aparatul locomotor îndeplinește funcțiile de mișcare ale diverselor părți ale corpului.
Este alcătuit din sistemul osteo-articular specializat pentru funcția de susținere și
sistemul muscular pentru funcția de mișcare. Oasele au rol în susținerea mușchilor și
mențin poziția verticală a corpului. Articulațiile permit mișcările oaselor. Ele sunt
mobile, semimobile și fixe. O articulație este formată dintr-o cavitate articulară fixă și
un cap articular mobil, înconjurate de o capsulă articulară. Mușchii efectuează
mișcările. Ei sunt inserați pe oase și produc mișcarea lor prin contracții.
15
Deosebim două categorii de mușchi:
- Mușchii scheletici fixați pe oase sau mușchi striați, care dau contracții și care
servesc pentru mișcările corpului.
- Mușchii viscerali sau mușchii netezi, sunt mușchii organelor interne.
- Scheletul omului este alcătuit din peste 200 de oase de diverse forme - lungi, late,
scurte.
- Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene și oasele feței
- Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrală, sternul și coastele.
- Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12
vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate între ele (sacrul) și 4-5
vertebre coccigiene sudate între ele.
- Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului
inferior.
- Scheletul membrului superior este alcătuit din osul brațului sau humerus, oasele
antebrațului: cubitus sau ulna (înăuntru), radius (în afară) și oasele mâinii.
- Scheletul umărului este constituit din două oase: clavicula și scapula.
- Scheletul membrului inferior este alcătuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei:
tibia (înăuntru) și peroneul (în afară), rotula înaintea genunchiului, oasele piciorului.
- Oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul și pubis.
16
2. PREZENTAREA TEORETICĂ A ENTORSELOR
2.1. Definiție
2.2. Clasificare
Gradul III (entorsă gravă): ruptura ligamentară totală sau smulgerea inserției osoase;
17
18
19
2.3. Simptomatologie
Aceasta este destul de săracă, relatarea modului de producere de către pacientul care
vine cu articulaţia dureroasă într-un anumit punct, însoţit de tumefacţia mai mare sau mai
mică, sunt principalele semne subiective.
Evoluția entorsei tratate este, în general, bună. Entorsele neglijate sau insuficient tratate, pot
determina instabilităţi articulare, artroze, osteoporoze, edeme trofice, redori articulare.
Se imobilizează articulaţia în poziţia funcţională pentru cel puţin 21 de zile, timp necesar
cicatrizării şi începutului de remaniere elastică a cicatricii fibroase.
20
2.4. Diagnostic pozitiv și diagnostic diferențial
- examene paraclinice:
Examenul radiologic:
Glezna poate fi examinată radiologic cu ajutorul radiografiilor standard și, dacă este
nevoie, și cu cel al radiografiilor dinamice.
Examenul RMN:
Are avantajele neinvazivității și acurateții diagnosticului. Datele RMN privind starea
ligamentelor investigate au fost excelent confirmate intraoperator. RMN confirmă de
asemeni foarte bine leziunile osteocondrale ale talusului, cât și pe cele ale tendoanelor
peronierilor și ale tecilor lor. Dar nu poate da informații privitoare la instabilitatea
cronică de gleznă.
21
Diagnosticul diferential se face cu fracturile parcelare, pe baza sediului osos al durerii
(cu fracturile bazei metatarsianului V, calcaneului, fractura procesului lateral al talusului,
fracturile maleolare, fractura fibulei proximale, fractura osteocondrală a domului talar),
neurapraxia nervilor peroneali superficial și profund, în entorse, durerea este la nivelul
ligamentului. Se face diagnostic diferențial și prin radiografie.
22
2.5. Complicații și sechele
Examenul radiologic efectuat mai târziu poate identifica osteoporoza difuză Sudeck -
Leriche, osificări periarticulare, corpi liberi intraarticulari, smulgeri osoase, artroză.
23
2.6. Tratament
1. entorsa uşoară:
o tânăr, sportiv: infiltraţie locală cu novocaină şi hidrocortizon (pentru a
întrerupe cercul vicios al tulburărilor vasomotorii), imobilizare cu faşă
elastică, tratament fizioterapic cu curenţi electrici (diadinamice, ionizări
cu xilină), ultrasunete, întreruperea activităţii sportive 7-10 zile şi apoi
reluare progresivă.
o adult, fără activitate sportivă: imobilizare cu aparat gipsat 14 zile (calmează
durerea, combate tulburările vasomotorii, se resoarbe hidartroza).
2. entorsa medie: imobilizare gipsată 21-30 de zile, contracţii musculare izometrice
în timpul imobilizării, tratament fizioterapic (ultrascurte, ultrasunete, diaflux,
diadinamice), tratament de recuperare (după suprimarea imobilizării), reluare
progresivă a activităţii.
3. entorsa gravă:
o tratament conservator: imobilizare gipsată 4-6 săptămâni;
o de preferat tratament chirurgical: explorarea cavităţii articulare (pentru a
face un inventar lezional), refacerea ţesuturilor rupte cu reconstituirea
anatomiei normale. După operaţie se practică imobilizare gipsată 4-6
săptămâni cu contracţii musculare izometrice sub gips, iar la scoaterea
aparatului gipsat tratament kinetoterapic pentru a preveni amiotrofia şi
redoarea articulară.
24
3. ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR SPECIFICE
PACIENTULUI CU ENTORSĂ LA GLEZNĂ
Dintre toate articulațiile, glezna este o articulație particular expusă entorselor deoarece,
în stabilitatea sa, rolul fundamental il au mușchii. Sunt cele mai frecvente, deoarece pot
apare după traumatisme banale cu ocazia unui pas greșit printr-un mecanism de torsiune.
Sunt predominant pe compartimentul extern, în particular pe fascicolele fibulo-talar
anterior și fibulo-calcanean.
Trebuie subliniat de la început că entorsele gleznei sunt frecvent asociate leziunilor care
interesează ligamentele articulației subtalare și mediotarsiene.
Cauzele cele mai frecvente sunt alunecările, căderile pe teren denivelat, aterizări greșite
pe marginea piciorului etc.
În ordinea frecvenței cel mai expus este ligamentul fibulo-talar anterior (ligamentul
entorsei), fibulo-calcanean, tibio-fibular inferioară.
25
Leziunile ligamentelor variază de la simple întinderi / destinderi sau r suciri min ore către
răsu iri severe e ligamente. Se va fac e o stadializare a leziu nii de către medicul s ecialist:
- gra dul I repre zintă întinderea sau mică ruptură a liga mentelor, prezentând o ușoară
sens bilitate, ed em și rigiditate. Este p osibil mers ul cu o mic durere.
- gradul II reprezintă o rup re mai mare de ligam nte dar nu totală cu du rere, edem
și echi moză mod rate. Zonele lezate su t sensibile la palpare și există durere în
timpul mersului.
- gradul III reprezintă rupe rea completă a ligame tului afect t însoțită de edem și echimoze
severe. De cele mai multe ori mersul este imp sibil întru ât glezna se poate de plasa în
exter ior și exis tă o durere puternic ă, deși dur erea iniția lă poate s scadă im ediat în
intesitate.
26
Edemul și întinderea echimozei au o oarecare corespondență cu gravitatea entorsei.
Din punct de vedere clinic și terapeutic, deosebim în cadrul entorselor două grade de
lezări:
- entorsele ușoare stabile, la care numai o parte din fibrele ligamentului interesat sunt
întinse și deșirate, la care însă stabilitatea articulară este păstrată și funcția articulară
este normală, radiografia este, de asemenea, normală;
- entorsele grave instabile sunt entorsele cu rupturi sau smulgeri osoase ale inserțiilor
ligamentare. Sunt entorse grave, cu semne de instabilitate articulară, cu mișcări anormale
în sensul impus de leziunea capsulo-ligamentară. Integritatea ligamentului nemaifiind
păstrată, ele se pot însoți de o luxație trecătoare în momentul accidentului, iar
instabilitatea articulară este evidentă clinic și radiologic.
27
În entorsa tibio-tarsiană prin eversiune a piciorului semnele de mai sus se găsesc pe fața
internă a gleznei. Durerea la presiune se află într-un punct dedesubtul și înapoia
maleolei tibiale. Mișcările de abducție și în eversiune redeșteaptă durerea în același
punct. Când prin mișcarea de abducție ligamentul lateral intern este rupt sau smuls și
odată cu el și ligamentul tibio-fibular anterior rezultă o entorsă gravă de diastazis tibio-
fibular și subluxație externă a talusului, leziune care va fi evidențiată la radiografie în
poziție forțată.
În entorsele subtalare, semnele clinice, ca durerea și tumefierea, sunt situate mai inferior
sub-maleolar, iar mișcarea de supinație a piciorului, este dureroasă.
Entorsele minore pot fi tratate chiar de către pacient sub rezerva aplicării corecte a
măsurilor de prim ajutor (cel puțin până la momentul când pacientul poate ajunge la
un serviciu de specialitate). Se utilizează acronimul RICE - care semnifică:
- R - rest - repaus,
- I - ice - gheață local aplicată câte 20 minute de 3-5 ori pe zi sau comprese cu apă rece,
până când dispare edemul,
- C - compresie ( bandaj compresiv elastic in "8" ),
- E - elevation - ridicarea membrului inferior (așezarea articulației pe un plan ușor mai
înalt față de restul corpului pentru a preveni sau limita tumefacția)
28
La spital:
Pentru a preveni dezvoltarea reacției inflamatorii nespecifice care poate să lase un edem
cronic al gleznei, se pot asocia infiltrații cu hidrocortizon, hialuronidază,
alfachemotripsina în locurile dureroase sau tratament fizioterapic (ultrascurte,
diadinamice, diapuss, ionizări cu procaină și clorură de calciu), precum și
roentgenterapie funcțională (1-2 ședințe de roentgenterapie a 50 r fiecare).
În entorsele grave instabile, se aplică o imobilizare într-un aparat gipsat gambier cu toc de
mers până la cicatrizarea ligamentelor, în medie 3 - 6 săptămâni în funcție de gravitatea și
complexitatea leziunilor ligamentare. După îndepărtarea gispului se va începe o recuperare
funcțională prin mișcări active progresive și proceduri balneo-fizioterapice.
În instabilitatea gravă a gleznei este indicat astăzi și tratamentul chirurgical (Watson-
Jones) cu sutura ligamentară sau ligamento-plastie.
29
Tratament ambulator (la domiciliu)
Dacă durerea este severă se recomandă purtarea cârjelor sub control medical. În general,
dacă durerea este suportabilă, se încearcă mersul și susținerea greutății în picior folosind
cârjele sau gipsul de protecție, întrucât aceste activități fizice grăbesc procesul de
vindecare.
Exercițiile de întindere pot fi reluate în mod normal și mai ales înaintea unui exercițiu
fizic care previne o nouă leziune. Chiar și după ce glezna și-a revenit destul de bine, se
vor continua exercițiile de întindere și balans și alte exerciții fizice controlate, de mai
multe ori pe săptămânăa pentru a se menține glezna cât mai stabilă.
30
Exercițiile de reabilitare variază în funcție de preferințele fizioterapeuților:
- Exerciții de mișcare ale gleznei
- Exerciții de întindere ale gleznei
- Exerciții de întărire a musculaturii
- Exerciții pentru control și balans
DIAGNOSTIC DE NURSING:
1. Durere determinată de lezarea ligamentelor prin traumatism
2. Disconfort datorat imobilizării în aparat gipsat, durerii și edemului local
manifestat prin poziție antalgică, imobilitate.
3. Diminuarea mobilității locale datorată imobilizării în aparat gipsat, durerii și
edemului local manifestată prin dificultate în mers.
4. Alterarea circulației locale determinată de leziunea ligamentară și mijloacele de
imobilizare manifestată prin echimoze, edem local.
5. Deficit de autoîngrijire datorat dificultăților de deplasare manifestat prin ținuta
neglijentă, aspect neîngrijit.
6. Alterarea somnului determinată de durere și disconfort local manifestat prin
insomnie, stare de agitație și iritabilitate.
7. Alterarea imaginii de sine și a stimei de sine datorate lezării ligamentare,
incapacității temporare de muncă manifestată prin anxietate, stare de agitație,
iritabilitate sentiment de inutilitate (mai ales în cazul sportivilor a căror carieră
depinde de mobilitatea segmentului respectiv).
8. Anxietate determinată de necunoașterea evoluției entorsei manifestată prin stare
de iritabilitate, neliniște.
9. Potențial de accidentare datorat dificultății în mers prin prezența leziunii
ligamentare și a aparatului gipsat.
10. Potențial de complicații determinat de evoluția posibil recidivantă a entorsei.
31
4. PLANURI DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU
ENTORSĂ LA GLEZNĂ
4.1. CAZUL I
Culegerea datelor:
Nume: F. M.
Vârsta: 32 ani
Sex: M
Medicație de fond: nu
Istoricul: pacientul suferă un traumatism la nivelul gleznei drepte prin inversiune forțată,
acuză dureri, impotență funcțională a membrului inferior, edem dur post-traumatic, motiv
pentru care se adresează serviciului pentru investigații și tratamente de specialitate.
Investigații:
32
Tablou clinic general:
Tratament
- Algocalmin f3 = IM/IV
- Fraxiparine 0,4 ml ser 1/zi subcutan
- Osseor plic 1/zi per os
- Diazepam 1 tb per os
- Imobilizare provizorie pe atelă gipsată
- Poziție proclivă
- Refrigerare locală
33
Epicriză:
Recomandări la externare:
Rețetă:
34
4.2. CAZUL II
Culegerea datelor:
Nume: B. V.
Vârsta: 53 ani
Sex: M
Medicație de fond: nu
Istoricul: pacientul suferă un traumatism la nivelul gleznei drepte prin inversiune forțată,
acuză dureri, impotență funcțională a membrului inferior, edem dur post-traumatic, motiv
pentru care se adresează serviciului pentru investigații și tratamente de specialitate.
Investigații:
35
Tablou clinic general:
Tratament
- Algocalmin f3 = IM/IV
- Fraxiparine 0,4 ml ser 1/zi subcutan
- Osseor plic 1/zi per os
- Diazepam 1 tb per os
- Imobilizare provizorie pe atelă gipsată
- Poziție proclivă
- Refrigerare locală
36
Epicriză:
Recomandări la externare:
Rețetă:
37
4.3.CAZUL III
Culegerea datelor:
Nume: A. G.
Vârsta: 22 ani
Sex: M
Medicație de fond: nu
Istoricul: pacientul suferă un traumatism la nivelul gleznei drepte prin inversiune forțată,
acuză dureri, impotență funcțională a membrului inferior, motiv pentru care se
adresează serviciului pentru investigații și tratamente de specialitate.
Investigații:
38
- Talie – 183cm; greutate – 90kg
- Stare de conștiență – conștient
- Tegumente, mucoase, facies – natural colorate
- Sistem ganglionar – nepalpabil, nedureros
- Sistem muscular – bine reprezentat
- Sistem osteo-articular: dureri la nivelul gleznei, impotență funcțională gleznă,
edem dur post-traumatic gleznă dreaptă.
- Aparat respirator – torace normal conformat, respirații ample în ambele arii
pulmonare
- Aparat cardio-respirator – cord în limitele corespunzătoare vârstei; TA = 130/70
mmHg
- Aparat digestiv – abdomen suplu, nedureros la palpare, tranzit intestinal normal
- Ficat, căi biliare, splină – normale
- Aparat uro-genital – loji renale libere, nedureroase la palpare, micțiuni fiziologice
spontane
- Sistem nervos, endocrin, organe de simț – orientat temporo – spațial (OTS)
Tratament
- Algocalmin f3 = IM/IV
- Fraxiparine 0,4 ml ser 1/zi subcutan
- Osseor plic 1/zi per os
- Diazepam 1 tb per os
- Imobilizare provizorie pe atelă gipsată
- Poziție proclivă
- Refrigerare locală
Epicriză:
39
Recomandări la externare:
Rețetă:
40
5. CONCLUZII
Toate vârstele pot fi interesate, dar persoanele în activitate, trecute de vârsta adolescenţei
(20-60 de ani) şi în special bărbaţii (cu precădere sportivii) deţin procentajul cel mai
mare. Glezna şi genunchiul sunt cel mai des interesate.
Rupturile capsulare se pot continua cu rupturi sinoviale. Uneori, prin breşele capsulare
pot hernia porţiuni de sinoviala care, după cicatrizarea capsulei, rămân sub forma unor
chiste (chiste artro-sinoviale).
41
Obiectiv, palparea reliefurilor osoase, punctelor dureroase (ligamentele şi inserţiile lor,
recesurile sinoviale pline de lichid, cercetarea mişcărilor pasive şi active, ne edifică
asupra unei leziuni mai puţin grave decât fractura sau luxaţia. Examenul radiologie este
obligatoriu.
Evoluția entorsei tratate este, în general, bună. Entorsele neglijate sau insuficient tratate, pot
determina instabilităţi articulare, artroze, osteoporoze, edeme trofice, redori articulare.
42
6. BIBLIOGRAFIE
1. "Anatomia articulațiilor",http://nyp.org/health/joint-anatomy.html
2. "Anatomie introductivă: articulatii",http://www.leeds.ac.uk/chb/lectures/anatomy4.html
3. "Histologie", Luiz carlos Junqueira, editura medicală Callisto, pg 149-150, pg 134-152
4. "Patologia articulațiilor", http://premedicaluniversity.com/joint-pathology/
5. "Anatomia omului", V. Ranga, editura CERMA, Bucuresti, pg 6-30
6. "Sistemul osos",http://biology.clc.uc.edu/courses/bio105/bone.htm
43