1.1.

PROPRIETĂŢILE HĂRŢII MARINE

Harta marină serveşte pentru rezolvarea grafică a unei serii de probleme, în scopul
determinării poziţiei navei şi stabilirii drumului pe care nava trebuie să-l urmeze. Pentru a putea
fi folosită în acest scop, harta marină trebuie să îndeplinească anumite proprietăţi, între care cele
principale se dau în cele ce urmează:
1) harta să permită stabilirea coordonatelor geografice ale unui punct oarecare cu uşurinţă şi
precizie;
2) loxodroma să apară pe hartă în linie dreaptă;
3) harta să fie conformă. Relevmentele utilizate pentru determinarea punctului navei sunt unghiuri
în raport cu direcţia nord; de asemenea, poziţia navei se determină prin metode care presupun
măsurarea de unghiuri orizontale şi transpunerea acestora pe hartă;
4) harta să permită măsurarea distanţelor cu uşurinţă şi precizie.
În concluzie, proprietăţile arătate, pe care trebuie să le îndeplinească harta marină,
solicită următoarea formă a reţelei cartografice:
ecuatorul, meridianele şi paralelele să apară ca linii drepte;
meridianele să fie paralele între ele şi perpendiculare pe paralele;
paralelele de latitudine să fie paralele cu ecuatorul.
Cunoaşterea hărţilor marine, a conţinutului lor, interpretarea corectă a elementelor
conţinute, a simbolurilor, abreviaţiilor şi a diferitelor indicaţii menţionate, constituie o obligaţie
profesională fundamentală a oricărui navigator.
Realizarea unui nivel satisfăcător de cunoaştere şi acomodare a ochiului cu detaliile
hărţii, cu interpretarea corectă, în mod operativ, impune un studiu atent şi un exerciţiu
perseverent.