Baze generale ale kinetoterapiei – Curs 2

CARTILAJ – cartilajul care acopera suprafetele osoase articulare este un cartilaj hialin,
neted, lucios format din matrice si celulele cartilaginoase care se mai numesc condrocite.
Condrocitele controleaza structura si permanenta evolutie a cartilajului prin producerea de
colagen, proteoglicani si enzime. Acestea fiind elementele principale in metabolismul
cartilajului.
Matricea este constituita in proportie de 60 pana la 80% apa, colagen in proportie de
10-20% si in ceea ce priveste colagenul, in marea majoritate el este reprezentat de fibre de
colagen de tip II. Pe langa colagen si apa 10-20% din structura cartilajului este reprezentata
de proteoglicani. Fibrele de colagen formeaza impreuna cu preteoglicanii o retea care
reprezinta structura de baza a matricei.
Cartilajul se prezinta macroscopic ca un material vascos putand sa-si modifice
grosimea atunci cand este supus unor presiuni datorita schimbarii repartitiei apei pe care o
contine. Cartilajul nu are circulatie si inervatie proprie. Datorita acestui fapt, nu are
capacitate de regenerare, dar lezarea lui nu este dureroasa. Spunem ca, cartilajul este
ANEURAL, ALIMFATIC, AVASCULAR. Este o structura braditrofa (in care fenomenele
trofice sunt destul de incete, dar rezista la factorii agresivi mai bine decat osul). Desi contine
in proportie de 60-80% apa, cartilajul are o mare afinitate pentru inhibitia cu apa, proces prin
care cartilajul se hraneste. Hranirea cartilajului se produce din lichidul sinovial, datorita
miscarii continue pe care o sufera acesta, aceste miscari fiind generate de presiunile si de
mobilizarile permanente la care este supus. De aceea spunem ca aceasta este una din legile
fiziologiei cartilajului, spunem ca mobilitatea articulara este necesara vietii cartilajului.
Hranirea cartilajului se mai face din zona osului subcondral, teoretic existand o circulatie
hidrica permanenta intre cartilaj si osul subcondral. Cartilajul are o realizand un
coeficient de frecare extrem de mic. Daca pe o suprafata metalica perfect lucioasa se aplica
ulei, coeficientul de frecare al acestui complex este de cca. 0,05. O patina bine ascutita are
coeficientul de alunecare pe gheata 0,03. Coeficientul de frecare al cartilajului variaza intre
0,005 pana la 0,01. Aceasta lubrifiere este realizata prin 2 modalitati:
- Pe de-o parte este vorba de lubrifierea de suprafata\lubrifierea de interfata datorita
absorbtiei unei glicoproteine specifice numita lubricin. Ea este absorbita pe suprafata
cartilajului articular, acest mecanism este predominant fiind extrem de evident atunci
cand este vorba de contact al suprafetelor articulare, produs si mentinut de o incarcare
mare pe o perioada lunga.
- Al doilea mecanism il constituie filmul fluid lubrificant pe care il realizeaza amestecul
dintre condromucoproteine secretate de condrocite si acidul hialuronic care se gaseste
in lichidul sinovial. Aceasta modalitate de lubrifiere este predominanta atunci cand
incarcarea este mica, dar capetele articulare se misca repede. Deci, primul mecanism
se numeste lubrifiere de interfata, cel de-al doilea se numeste lubrifiere
hidrodinamica (aceasta modalitate de lubifiere separand fetele articulare intre ele).
Miscarea capetelor articulare determina forte de forfecare, forte laterale deosebite de
fortele de incarcare.

In realizarea acestor proprietati il joaca apa care se misca in jurul cartilajului in functie de
presiune. Insa o presiune care se prelungeste prea mult face ca fluidul din interiorul

1
cartilajului sa fie evacuat catre periferie determinand tulburari mari in hranirea cartilajului si
grabind degenerarea acestuia.
In functie de gradul de congruenta\potrivire intre suprafetele articulare, cartilajul poate fi
intre 1 pana la 7 mm grosime. In afara de miscarile apei in cartilaj, la realizarea rolului de
amortizor participa si celulele cartilaginoase care sunt raspandite in ochiurile matricei.
Condrocitele au un rol foarte important in reglarea tensiunilor in masa cartilaginoasa, jucand
rolul unor PENURI CELULARE.
In afara de cartilajul hialin care acopera capetele osoase articulare mai exista fibrocartilajul

FIBROCARTILAJUL – care este o structura relativ diferita datorita existentei unui testut
fibros cu fibre de colagen tip I diferit deci de cartilajul hialin care are fibre de tip II. Aceste
fibre de tip I se gasesc printre condrocite, fibrocartilajul fiind de fapt o structura intermediara
intre cartilajul propriu-zis si structurile TENDOLIGAMENTARE. Tot fibrocartilaj gasim si
in structura meniscurilor la nivelul genunchiului in zona de sprijin de la nivelul acetabulului,
la nivelul legaturilor dintre coaste si stern in zona condrala, la nivelul articulatiei
intervertebrale, la nivelul simfizei pubiene, la nivelul discului intervertebral si la insertia
tendonului si ligamentului pe os.
Rolul fibrocartilajului este de a dispersa fortele de tensiune de la toate aceste nivele unde se
gaseste si in plus aduce o flexibilitate\elasticitate mai mare in regiunea respectiva.
Cartilajul dureaza toata viata, mai corect spus: nu se regenereaza! Leziunile sale sunt
ireversibile, in anumite conditii poate apare un soi de “cicatrice cartilaginoasa” care insa este
un tesut nediferentiat, conjunctiv care nu va avea niciodata proprietatile de amortizare si
alunecare ale cartilajului. Condrocitele distruse nu se mai refac niciodata. Se pare insa totusi
ca, cartilajul are capacitatea de reinnoire in afara situatiei de lezare, ceea ce ar inseamna ca
celula cartilaginoasa ramane activa. Din pacate insa, numarul de celule este mic, ele sunt
raspandite si destul de rare in structura cartilajului si datorita acestui fapt, metabolismul
integral al cartilajului este scazut. Evident, cartilajul sufera modificari legate si de varsta.
Condrocitele nu se mai reproduc, ele cresc in dimensiuni, proteoglicanii scad si ca
dimensiuni si ca masa totala, scade continutul de apa si proteina ceea ce face ca in timp,
cartilajul sa fie mai putin elastic, mai friabil, sa se fisureze si sa se deterioreze mai usor.
RAPORTUL DINTRE PATOLOGIA CARTILAJULUI SI KINETOTERAPIE – acest
raport se realizeaza sub 3 aspecte.
1. Menajarea incarcarii articulare, ne referim la articulatiile portante (articulatiile
membrului inferior de sprijin), atunci cand exista un conflict intre incarcarea si
rezistenta cartilajului. Acest conflict fiind datorat oricareia din cele 2 parti. Rezolvarea
acestui conflict intre incarcare si rezistenta cartilajului se realizeaza prin purtarea
bastonului, prin scaderea in grautate (slabit), prin evitarea ortostatismului prelungit,
prin evitarea pozitiilor fixe prelungite s.a si este extrem de important mai ales inainte
si dupa interventiile chirurgicale de corectie in diverse conditii patologice.
2. Profilaxia degradarii cartilajului – pe care trebuie sa o facem permanent prin
mobilizari articulare, dar si prin scaderea incarcarii.
3. Consolidarea stabilitatii (congruentei articulatiei) prin antrenarea stabilitatii
musculare pentru a evita uzura cartilajului in cazul articulatiilor instabile.
ARTICULATIE – articulatia este definite ca ansamblul elementelor moi prin care se unesc
doua sau mai multe oase vecine si este practic vorba de un complex din care fac parte:
capsula, ligamentele, tendoanele, uneori chiar muschii alaturi de capetelor de insertie pe os.

2
Dpdv articulatia este reprezentata de spatiul virtual delimitat intre capetele osoase, capete
care sunt invelite de sinoviala care de fapt captuseste capsula articulara. In acest fel, celelalte
elemente: epifizele osoase, ligamentele, meniscurile, tendoanele se individualizeaza ca
structura si functie, dar totusi raman dependente functional de acest complex reprezentat de
articulatie.
In organismul uman exista 209 oase legate intre ele de 200 de articulatii. In general,
articulatia are 2 functii majore:
1. Permite miscarea scheletului si a unui segment fata de altul
2. Transmite forte de la un segment la altul.
Articulatiile se pot clasifica in mai multe moduri: cea mai cunoscuta clasificare si cea mai
folosita este cea care se bazeaza pe modalitatea de unire a capetelor osoase cu diferentiere
ulterioara privind forma capetelor osoase. In functie de modalitatea de unire a capetelor
osoase exista 3 mari categorii de articulatii:
1. Articulatiile fibroase asa numitele sinartroze – unirea in acest caz se face prin tesut
conjunctiv fibros, strans. Capetele osoase au o congruenta completa, ceea ce face
practice sa dispara complet aproape orice miscare . ex: articulatiile craniului osos,
discutam despre suturi. (ex tipic)
2. Articulatiile cartilaginoase numite amfiartroze – unirea intre capetele osoase
facanudu-se prin fibrocartilaj si permitand o oarecare miscare. Exista 2 varietati de
amfiatroze: pe de-o parte simfizele (simfiza pubiana, simfiza intervertebrala care este
reprezentata si realizata prin discul interverebtelra, simfiza sacroiliaca). A doua
varietate sunt sincondrozele, articulatiile care sunt unite prin cartilaj hialin, cum este
cazul articulatiilor care compun osul coxal.
3. Articulatiile sinoviale\diartrozele – articulatii cu cavitate articulara, sinovie si capsula,
cartilaj articular. Aceasta categorie cuprinzand articulatii cu posibilitati mari de
miscare in general in mai multe directii.

Aceasta a 3-a categorie care intereseaza cel mai mult in kinetoterapie cuprinde mai multe
clase de articulatii in functie de forma capetelor articulare si anume:
o Articulatiile plane\artodiile (de ex: articulatia carpului , articulatia tarsului). Aceste
articulatii plane au mai ales miscari de alunecare.
o Articulatiile sferoide numite si enartroze – ele prezinta un cap osos modelat concav,
celalalt cap osos modelat convex. (de ex: soldul si umarul).
o Articulatiile cilindroide sau in balama – care prezinta 2 varietati:
trohleara(articulatia cotului) si trohoida-(articulatia radio-cubitala superioara,
articulatia atlanto-axoidiana).
o Articulatiile elipsoide – care prezinta condili (ex: genunchiul)
o Articulatiile selare – fiecare capat articular este concav intr-o directie si convex in
cealalta. (ex: concav antero-posterior, covex transversal). Potrivirea se face in ambele
sensuri. (ex: articulatia trapezo-metacarpiana, articulatia de la baza coloanei policelui).

Miscarea articulara se realizeaza in planuri variate care se mai numesc grade de

libertate. Planurile depind de tipul diartrozei. Din acest punct de vedere, in functie de
numarul gradelor de liberate\planurilor in care articulatia se misca exista 3 tipuri de
articulatii:

3
 Articulatiile cu un grad de libertate (cu un singur plan) – articulatiile plane,
articulatiile cilindroide sau in balama, articulatiile elipsoide.
Articulatiile cu doua grade de libertate (se misca in doua planuri) – respectiv
articulatiile selare.
Articulatiile cu 3 grade de libertate (care se misca in toate cele 3 planuri ale spatiului)
– repsectiv articulatiile sferoide sau enartrozele.

Articulatiile functioneaza in aceste planuri si posibilitatea lor de a se misca intr-un anumit

plan, reprezinta un grad de liberate. Asadar, articulatiile se misca in jurul unor axe mecanice,
aceste axe mecanice pot fi unice (articulatia este uniaxiala) sau exista articulatiile care se
misca in jurul mai multor axe (articulatii poliaxiale). De obicei distanta dintre capetele
articulare determina gradul de amplitudine a miscarii.
Articulatiile prezinta 2 functii principale esentiale in cadrul aparatului locomotor:
stabilitate si mobilitate.
STABILITATEA – este o conditie majora in principal pentru articulatiile portante,
bineinteles este importanta pentru orice articulatie. Articulatia in general ofera punctul de
sprijin pentru a se realiza miscarea unui segment. Stabilitatea are in general 4 mecanisme
principale.
- In primul rand forma componentelor osoase articulare
- In al doilea rand “rolul” de franare al ligamentelor si capsulei.
- In al 3-lea rand activitatea tendomusculara a structurilor care travereaseaza articulatia.
- In al 4-lea rand proprietatile adezive ale fluidului sinovial intarit de presiunea
atmosferica.
MOBILITATEA ARTICULARA – este principala functie numai in anumite articulatii, ci in
special in articulatiile sinoviale sau diartrozele.
Este evident dictonul conform caruia miscarea este viata articulatiei, asa cum este valabila
sintagma inversa conform careia imobilizarea determina distructia articulatiei.
CAPSULA ARTICULARA – este un tesut conjunctiv fibros aflat in continuarea periostului
(structura care acopera osul), ea se prinde ca un manson de epifize, periost, bureletele
fibrocartilaginos (acolo unde exista) nu si de cartilaj. La articulatiile foarte mobile, capsula
se intinde cativa cm in plus, prinzandu-se de metafiza. In anumite zone capsula este intarita
de structure fibroase in general fasciculare denumite ligamente capsulare care ii cresc foarte
mult rezistenta. S-a constatat de altfel ca intre structura ligamentelor si cea a capsule exista
aproape o identitate. Capsula nu este continua, ea lasa anumite goluri prin care sinoviala
(stratul intern al capsulei) se invagineaza\strecoara sub musculatura periarticulara formand
ceea ce noi numim fundul de sac (pungi sinoviale in deget de manusa, formatiuni care
faciliteaza alunecarea tendomusculara in timpul miscarilor). Capsula delimiteaza cavitatea
articulara care in mod normal este virtuala si toate structurile care se gasesc in aceasta
cavitate si se numesc structuri intraarticulare, respectiv capetele articulare, eventualele
ligamente intraarticulare.
SINOVIALA – este o membrana subtire, conjunctivo-histiocitara care tapeteaza la interior
capsula si se continua inclusiv in zonele fara capsula formand acele funduri de sac. Spre
deosebire de capsula, sinoviala acopera toate structurile spatiului articular cu exceptia
discurilor si a meniscurilor si se opreste la marginea cartilajului articular. Spre interior,
membrana sinoviala sau sinovia prezinta niste pliuri foarte bine vascularizate numite
vilozitati sinoviale. Ca si capsula, sinoviala este foarte bine vascularizata si la fel, foarte bine

4
inervata. Circulatia din sinoviala asigura prin dializa\filtrare plasmei sanguine formarea
lichidului sinovial.
Receptorii capsulei si ai sinovialei sunt proprioceptori, extrem de importanti in
motor si de asemenea la nivelul sinovei si al capsulei exista numerosi receptori algogeni
(pentru durere) ca si mecanoreceptori. Tesutul conjunctivohistrocitar al sinovialei
reactioneaza extrem de puternic prin proliferare\inmultire atunci cand articulatia nu se
mobilizeaza. Acest tesut tanar, conjunctivo-grasos umple articulatia in perioada de
imobilizare si in conditiile prelungirii acestei perioade, el se poate organiza determinand
blocarea articulatiei. Din potriva, reinceperea precoce a mobilizarii articulare determina
rezorbtia acestui tesut cu disparitia lui integrala intraarticulara. Membrana sinoviala
articulara are functii extrem de importante:
- In primul rand este organ receptor, proprioceptor si nociceptor. Are rol de “curatare” a
articulatiei prin celulele specifice macrophage fabrica lichidul sinovial prin filtrare
plasmatica si altele. Si totusi, aceasta membrana poate fi extirpata in cazul unor
interventii chirugicale numite siovectomii si articulatia supravietuieste functional dupa
aceste interventii. Este tot asa de adevarat faptul ca in unele cazuri membrane
sinoviala se reface daca in urma sinovectomiei au ramas resturi in interiorul
articulatiei, aceasta refacere a sinovialei putandu-se produce de la cateva luni pana la 2
ani.
LICHIDUL SINOVIAL – este considerat un “tesut lichidian” ca si sangele. El este format
printr-un process de ultrafiltrare plasmatica la care se asociaza o celularitate variata. El
contine globule albe, mononucleare, limfocite s.a. Cca 300 de celule pe mm cub. El este un
lubrifiant cideal, asadar contine plasma ultrafiltrata, acid hialuronic, proteinazare, colagenaze
si prostaglandine. Lichidul sinovial nu contine hematii si nici factori de coagulare.
Vascozitate lichidului sinovial este data de acidul hialuronic si in cazul scaderii acestuia,
lubrifierea devine din ce in ce mai slaba, rezistenta intraarticulara la miscare creste, creste si
frecarea si cartilajul se uzeaza mai usor si mai rapid. Varsta si imobilizarea sunt principalele
cauze ale scaderii lubrifierii, existand si foarte multe cauze patologice. Rolul lichidului
sinovial lubrifiant, nutritiv pentru cartilaj si caraus al deseurilor articulare, deci rolul
complex al lichidului sinovial este mentinut de compozitia sa. Compozitia sa se poate
degrada in cazul bolilor sinovialei.
RAPORTUL DINTRE PATOLOGIA ARTICULARA SI KINETOTERAPIA –
cavitatea articulara reprezinta sediul unor stari patologice variate care pot sa determine
deficit functional mai mult sau mai putin sever, respective redoare articulara, limitarea
mobilitatii articulare, anchiloze la care se adauga durerea, elementul cauzal principal al
disfunctionalitatii.
Elementele patologice intraarticulare care determina deficit motor sunt:
 In primul rand fractura intraarticulara si ulterior calusul exuberant sau eventual corp
strain intraarticular. Acest factor nu are tratament conservator, necesita un tratament
ortopedico-chirurgical.
 Luxatia capetelor osoase, rezolvarea este de asemenea ortopedica.
 Retractia\contractura capsulei care afecteaza jocul articular al capetelor osoase si in
acest fel blocheaza miscarile oscilatorii ale segmentelor articulare.
 Inflamatia\sinovita – in stadiul acut este disfunctionala prin durere. Inflamatia cronica
este de regula distructiva pentru toate structurile intraarticulare in primul rand pentru
cartilajul osos. Blocarea mobilitatii articulare apare ca si consecinta la inceput a

5
 durerii, dar mai ales in timp, tardiv, datorita imposibilitatii alunecarii capetelor
articulare, datorita lipsei lubrifierii, pierderii congruentei, dezaxarilor, retracturii
capsulei, panusului invaziv (acel tesut conjunctivo-grasos care apare in timpul
imobilizarii).
 Proliferarea tesutului fibro-grasos invadant intr-o articulatie imobilizatie timp
indelungat.
 Procesul degerenativ primar, dar mai ales secundar articular.

OBIECTIVELE KINETOTERAPIEI
1. Mentinerea mobilitatii articulare inca de la inceputul procesului patologic prin
mobilizari active sau daca nu sunt posibile, autopasive sau pasive.
2. Posturarea de mentinere sau redresare a alinierii segmentelor.
3. Mobilizari pasive de refacere a jocului articular.
4. Scaderea incarcarii in mod deosebit pentru articulatiile portante.