Articulatiile corpului uman

Prin articulaie nelegem legtura dintre dou sau mai multe oase, prin
intermediul unui aparat fibros i ligamentar. Dup definiia dat de Testut,
articulaia este un ansamblu de pri moi i dure, prin care se unesc dou sau
mai multe oase vecine".
Anatomia studiaz articulaiile n capitolul de artrologie sau sindesmologie.
Studiul articulaiilor prezint importan att pentru ana-tomiti, ct i pentru
fiziologi i chirurgi; pentru fiziologii, datorit rolului mecanic important al
articulaiilor, pentru chirurgi, n rezolvarea interveniilor chirurgicale n afeciuni cu
sediu articular.
Anatomitii au fcut o serie de clasificri ale articulaiilor, dintre care o vom
cita numai pe aceea folosit n prezent.
Bichat a efectuat o clasificare mai mult fiziologic a articulaiilor, mprindu-le
n articulaii mobile i imobile. Acestea au fost denumite de Galien diartroze,
respectiv sinartroze. Alturi de aceste dou clase mai ntlnim i articulaii cu
mobilitate foarte redus, pe care Winslow fnaintea lui Bichat) le-a numit
articulaii semimobile sau amfiartroze.
Adoptnd clasificarea funcional, mprim articulaiile dup gradul lor de
mobilitate n:
1. A r t i c u l a i i f i x e sau sinartroze, n care oasele nu pot executa nici o
micare sau fac micri foarte reduse. Aceste tipuri de articulaii le ntlnim la
oasele cutiei craniene i la articulaiile cutiei toracice. Legtura dintre oasele care
alctuiesc o sinartroz poate fi fcut prin esut carti-laginos, esut conjunctiv
fibros sau chiar osos. Dup felul esutului care leag oasele unei sinartroze,
deosebim trei categorii:
a) Sincondroza este o articulaie unde legtura oaselor se face prin esut
cartilaginos, a crui elasticitate i confer un oarecare grad de mobilitate. Se pot
cita lama perpendicular a etmoidului cu vomerul, articulaia dintre prima coast
i stern etc.

b) Sindesmoza se caracterizeaz prin faptul c legtura dintre oase se face prin

esut conjunctiv fibros. Exemple se gsesc la articulaiile sacro-iliace, ntre
epifizele distale ale tibiei i fibulei. Un tip deosebit de sindesmoze l constituie
suturile dintre oasele cutiei craniene, unde legtura se face printr-un esut
conjunctiv fibros.
c) Sinostoza este o articulaie fix, n care oasele snt legate prin esut osos. Ea
deriv dintr-o sincondroza sau sindesmoza, la care esutul de legtur s-a
osificat. Sinostoza cranian apare la o vrst naintat, cnd esutul de legtur
dintre oasele cutiei craniene se osific.
2. A m f i a r t r o z e l e

snt articulaii cu micri ceva mai ample, deci

semimobile. Ele se gsesc n organism la coloana vertebral, unde legtura

dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos. Discul are forma
corpurilor vertebrale i prezint la periferie o serie de lame concentrice din esut
fibrocartilaginos, iar n centru o substan gelatinoas numit nucleu pulpos.
Structura funcional a acestor discuri asigur mbinarea calitilor de elasticitate
i rezisten, necesare mobilitii coloanei vertebrale. Astfel, esutul colagen din
lamelele periferice ale discului este orientat n mod diferit de la lamel la lamel,
mrindu-se rezistena la rsuciri. Elasticitatea mare a nucleului pulpos ofer
posibilitatea efecturii unor micri la nivelul corpurilor vertebrale; nucleul pulpos
sufer deformaii elastice n funcie de micrile coloanei care apropie sau
deprteaz marginile corpurilor vertebrale. Micrile la nivelul vertebrelor snt de
mic amplitudine, ns, nsumate pe ntreaga coloan, ele imprima acesteia o
flexibilitate destul de accentuat. Practicarea exer-ciiilor fizice determin
modificri n structura discurilor intervertebrale n sensul c rezistena la
traciune, rsucire sau presiune se mrete concomitent cu creterea elasticitii.
Corpurile vertebrale mai snt legate ntre ele, n afar de discuri, printr-o serie de
ligamente care mresc rezistena la traciune a coloanei (vezi articulaiile
coloanei vertebrale).
3. D i a r t r o z e l e snt articulaiile mobile cele mai rspndite n organism.
Caracteristica lor general o constituie prezena unei caviti articulare, n

care se gsete o mic cantitate de lichid sino-vial, o capsul articular, cptuita n interior de membrana sinovial i cartilajul hialin articular. Datorit
acestor elemente anatomice, diartrozele snt articulaii mobile. Mobilitatea lor
variaz ns n funcie de forma pe care o prezint suprafeele articulare ale
oaselor, ce determin i diferitele tipuri de diartroze.
Suprafeele articulare ale diartrozelor pot avea diferite forme: sferice,
eliptice, cilindrice sau plane. De obicei, aceste suprafee articulare snt net
delimitate prin anuri sau margini proeminente.
Suprafeele articulare snt acoperite de un cartilaj articular hialin, ce se
muleaz perfect pe toat suprafaa articular
Cartilajul hialin este alb-sidefiu, foarte lucios, ceea ce nlesnete micrile n
articulaie. El nu are vase sanguine i se hrnete prin ioihibiie din lichidul
sinovial. Numrul redus de fibre colagene din substana fundamental a cartilajului hialin l face s fie puin rezistent la factorii mecanici de ncovoiere
(ndoire). Datorit acestui fapt el se fisureaz destul de frecvent, mai ales la
nivelul meniscurilor de la ariculaia genunchiului i se vindec foarte greu,
neavnd o circulaie activ, asigurat de vase sanguine. Calitatea funcio nal
principal a cartilajului hialin o constituie rezistena la presiune. Cu
ct presiunea este mai mare, grosimea cartilajului hialin crete. n structura sa
intim apar o serie de aspecte tipice; el mai poart numele de cartilaj seriat.
Aceast structur se caracterizeaz prin dispunerea celulelor cartilaginoase n
iruri, formnd un fel de resorturi microscopice, oare determin creterea
rezistenei cartilajului hialin la piresiune. Ori de cte ori, la nivelul unei articulaii,
se produc leziuni care mpiedic activitatea ei normala au ioc fenomene de
degenerescent a cartilajului ce ngreuiaz micrile. De aceea, dup leziunile
articulare snt indicate tratamente prin micri uoare, cu ncrcri progresive in
ceea ce privete presiunea, pentru refacerea structurii i a calitilor mecanice
ale cartilajului hialin.
In unele diartroze, suprafeele articulare nu concord perfect datorit faptului
c una dintre ele este mai mica dect cealalt sau cele dou suprafee nu se

muleaz perfect. Ne-concordana dintre suprafeele articulare se corecteaz cu

ajutorul fibrocartilajelor articulare, care contribuie i la amortizarea loviturilor.
Fibrocartilajul de mrire poart numele de labru glenoidal sau burelet
articular. El se prinde pe marginea suprafeei articulare mai mici, mrind-o (de
exemplu, fibrocartilajul de pe cavitatea glenoid a scapuiei).
Fibrocartilajele de restabilire a concordanei suprafeelor articulare snt:
discul interarticular care separ complet cele dou suprafee articulare
(de exemplu discul articulaiei temporo-mandibulare);
meniscul interarticular care este un fibrocartUaj incomplet, prezentnd un
orificiu la nivelul cruia supr&ieele articulare vin n contact |de exemplu
meniscurile articulaiei genunchiului)
Am amintit mai sus ca suprafeele articulare ale diartro-zelor au forme
multiple i ca forma suprafeelor articulare condiioneaz n mare msur
variabilitatea, amplitudinea i direcia micrilor. Din aceste considerente,
diartrozele pot fi clasificate i dup forma i gradul lor de mobilitate:
1. Articulaiile sferice (enartroze) prezint o suprafa articular sferic i
alta concav, care se numete cavitate glenoid. Din punct de vedere al
conformaiei oaselor, ele pot fi de mai multe feluri:
artrodie, cnd capul articular este mai mic dect o jumtate de sfer (de
exemplu, articulaia scapulohumeral);
enartroz, cnd capul articular este mai mare dect o jumtate de sfer (de
exemplu, articulaia coxofemural).
2. Ginglimul (trohleartroza) prezint una din suprafeele articulare sub form de
trohlee (asemntoare unui mosor), iar cealalt de form concav, pentru a primi
trohleea (articulaia cotului).
3. Articulaiile elipsoidale (condilartroze) au una din suprafeele articulare oa un
elipsoid miai mult sau mai puin prelungit, -iar cealalt ca o cavitate glenoid (de
exemplu, articulaia radiocajrpiaii i atlantoocoipital).
4. Articulaia n a prezint suprafeele articulare de form concav ntr-un sens
i de forma convex n alt sens, con-cavitaitea uneia rspunznd oonvexitii
celeilalte (articulaiile ntre oasele carpiene).

5. Articulaiile n pivot (trohoide) prezint suprafeele articulare constituite dintrun cilindru osos, coninut ntr-un inel ostedifbros (articulaia radioulnar
proximal).
6. Diartrozele planiorme au suprafeele articulare plane (articulaiile ntre
apofizele articulare ale vertebrelor toracale).

Clasificarea articulatiilor
ROL:

Articulaia este o formaiune anatomic care unete dou oase vecine.

Articulaiile particip la micarea unor segmente ale corpului.

CLASIFICARE
-sutura dintre
oasele craniene
-sutura dintre
oasele nazale i Aceste articulaii sunt continue,
ARTICULAIILE
cele craniene
FIXE
nentrerupte, care nu prezint cavitate
(SINARTROZELE)
articular.
-cartilajele
costale
-elementele
care articuleaz
ARTICULAIILE vertebrele
Articulaii cu mobilitate redus, cu
SEMIMOBILE
-elementele
suprafeele articulare aproape plane, fr
(AMFIARTROZELE) care articuleaz cavitate articular.
osele tarsiene

ARTICULAIILE
MOBILE
(DIARTROZELE)

DIARTROZELE

-genunchiul
-articulaia
coxo-femural
-articulaiile
minilor
-umrul

Articulaii care asigur mobilitaea oaselor

nvecinate, una fa de cealat, care prezint
cavitate articular.

Diartrozele sunt formate din esuturi cartilaginoase i din esuturi osoase.

CAPSULA
ARTICULAR

CARTILAJUL
ARTICULAR

ALCTUIRE

MEMBRANA
SINOVIAL

MENISCUL

CAVITATEA
ARTICULAR

Element fibros, de la extremitatea osului

care urmeaz s se articuleze, cptuit n
interior cu o membran sinovial, iar la
exterior fixat cu benzi fibroase rezistente
(ligamente) care se prind pe oase. Are
forma unui manon, delimitnd n interior
cavitaea articular.
esut cartilaginos care acoper cele dou
suprafee articulare, fiind n fapt continuri
ale periostului celor dou oase vecine.
Cptuete interiorul capsulei articulare.
Membrana sinovial este bogat inervat i
vascularizat i secret lichid sinovial, cu rol
de a nlesni alunecarea celor dou suprafee
articulare, care sunt de fapt cele dou fee
ale oaselor care vin n contact.
Element care se interpune ntre suprafeele
articulare, dac acestea nu se potrivesc. Au
form semilunar i rolul de a micora ct
mai mult nepotrivirea. Nu toate articulaiile
mobile au menisc. Cel mai reprezentaitv
menisc se afl la ncheietura genunchiului.
Meniscul mai poart numele de disc.
Spiul virtual din interiorul articulaiei,
care conine o pelicul de lichid sinovial.

Micrile articulare sunt:

-de alunecare
-de rotaie

Clasificarea functionala a articulatiilor dupa numarul

axelor

Exista mai multe tipuri de articulatii. Ele sunt clasificate in functie de structura si
posibilitatile lor de miscare.
1. Articulatiile care nu se misca sunt numite "fixe".
2. Anumite articulatii se misca foarte putin, cum ar fi vertebrele. Exemple de
articulatii:
-articulatiile sferice - la umar si sold - permit miscari inainte, imapoi, lateral
si de rotatie;

-articulatiile de tip "balama" - la degete, genunchi si coate - permit numai

miscari de indoire si indreptare;
-articulatiile de tip "pivot" - articulatiile gatului - permit miscari limitate de
rotatie;
-articulatiile elipsiodale - la incheietura mainii - permit toate tipurile de
miscari mai putin cele de pivotare.

Articulatiile sunt zonele unde se intalnesc 2 oase. Majoritatea articulatiilor sunt

mobile, permitand miscarea oaselor.
Articulatiile sunt alcatuite din:
cartilaj - la articulatii, oasele sunt invelite in cartilaj (un tesut de legatura),
alcatuit din celule si fibre si foarte rezistent. Cartilajul ajuta la reducerea
frecarii datorate miscarii oaselor;
membrana sinoviala - un tesut care inconjoara articulatia inchizand-o intro capsula. Membrana sinoviala secreta lichid sinovial (un fluid clar,
lipicios) pentru lubrifierea articulatiei;
ligamente - ligamente puternice (benzi dure, elastice de tesut de legatura)
inconjoara articulatia pentru a o sustine si a-i limita miscarile;

tendoane - tendoanele (un alt tip de tesut de legatura) leaga fiecare parte
a articulatiei de muschii care ii controleaza miscarea;
burse - saculete umplute cu fluid situate intre oase, ligamente sau alte
structuri adiacente care ajuta la reducerea frecarii datorita miscarii.
fluid sinovial - un lichid clar, lipicios secretat de membrana sinoviala;
femus - osul coapsei;
tibia - fluierul piciorului;
patella - rotula genunchiului;
menisc - o bucata curbata de cartilaj pe care ogasim la genunchi si alte
articulatii.

Exemple: articulatia soldului si articulatia genunchiului.

ARTICULATIILE
Reprezinta ansamblul elementelor care unesc ntre ele doua sau mai multe
extremitati osoase. Dupa gradul de mobilitate, se mpart n sinartroze si
diartroze .
1. Sinartrozele sunt articulatii fixe, imobile. Dupa tipul de tesut care se interpune
ntre oasele articulatiei , se clasifica n :
a. Sindesmoze - articulatii n care ntre cele doua oase exista tesut fibros (de
exemplu suturile craniene ). O varietate de sindesmoza sunt gonfozele
articulatiile dintilor.
b. Sincondroze articulatii n care ntre cele doua oase exista tesut
cartilaginos(de exemplu simfiza pubiana ).
c. Sinostoze articulatii care se formeaza prin osificarea la adult a
sindesmozelor si sincondrozelor.

Amfiartrozele sunt articulatii cu mobilitate redusa. ntre oasele care se

articuleaza se interpune o formatiune fibrocartilaginoasa (de exemplu ntre
vertebere, ntre oasele tarsometatarsiene si la nivelul simfizelor

2. Diartroele sunt articulatii cu grad variabil de mobilitate. Se clasifica n: artrodii

(articulatii mobile) si amfiartroze (articulatii semimobile).
Artrodiile se mai numesc si articulatii sinoviale si sunt alcatuite din
urmatoarele elemente:
Cartilaj aricular format din tesut cartilaginos hialin, cu rol de amortizare a
presiunii exercitate de greutatea corpului si de protectie a suprafetelor articulare.
Capsula articulara leaga capetele oaselor ca un mason. Contine tesut fibros si
este captusita de membrana sinoviala (membrana seroasa, bogat vascularizata
si inervata).
Suprafete articulare sferice (capul humersului si femurului), concave (cavitatea
glenoida a scapulei), n forma de mosor (trohleea humerusului).
Ligamentele articulare formatiuni fibroase, ntaresc articulatia.
Cavitatea articulara spatiul virtual dintre capetele oaselor unei articulatii si
capsula articulara, care mentin n contact suprafetele articulare.
Lichidul sinovial lubrifiant (diminueaza frecarea si favorizeaza alunecarea).

Conducerea miscarii in articulatii

Principala functie a articulatiilor este miscarea oaselor componente. Tipul
miscarilor si forma suprafetelor articulare sunt n strnsa interdependenta.
Oasele unei articulatii sinoviale pot efectua urmatoarele miscari :
Flexie-extensie : este o miscare de apropiere-ndepartare a doua segmente
apropiate, executata n jurul unui ax transvers.
Abductie-adductie : se face n jurul unui ax antero-posterior. Abductia este
miscarea de ndepartare fataa de axul midian al corpului. Abductia este miscarea
de apropiere fata de axul median al corpului.
Circumductie : este o miscare complexa, care nsumeaza flexia, extensia,
abductia, adductia si rotatia.
Pronatie-supinatie :

Pronatia este miscarea de rotatie a minii, prin care policele se roteste

medial, palma privind n jos sau n spate. La picior, planta priveste spre
lateral, iar marginea externa a piciorului se ridica.

Supinatia este miscarea rotatie a minii, prin care policele se roteste

lateral, palma privind n sus sau n fata. La picior, planta priveste medial,
iar marginea interna a piciorului se ridica.

Parghii osoase
Deoarece oasele sunt structuri rigide, care se pot misca datorita articulatiilor
sinovale, au fost asemanate cu sistemele de prghii, functionnd pe acelasi
principiu. n organism exista trei categorii de prghii, caracteriyate prin trei
marimi: punctul de sprijin (S), reprezentat de articulatie, forta activa (F),
reprezentata de muschii care se contracta si rezistenta (R), reprezentata de
oase.
Paghie de ordinul I de exempul articulatia craniului la coloana vertebrata.
Prghie de ordinul II de exemplu piciorul n locomotie.
Prghie de ordinul III de exemplu flexia antebratului pe brat.

Artrodiile se clasifica dupa urmatoarele criterii:

dupa numarul oaselor care intra n alcatuirea lor: simple si compuse;
dupa forma suprafetelor articulare: plane, trohleare, trohoide, condiliene, n sa,
elipsoidale, cotilice (sferoide).
Articulatie plana
Are suprafete articulare plane, ce permit numai miscari de alunecare.
Articulatie trohleara
Un os are suprafata articulara n forma de scripete sau trohlee.Celalalt os are
forma de creasta, cu doua povrnisuri laterale. Permite miscari de flexie-extensie
si de lateralitate (reduse)

Articulatia sternoclaviculara-structura,biomecanica
Este o articulatie selara.. Intre cele 2 suprafete articulare exista un disc articular.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula si ligamente:
- ligamentul sternoclavicular anterior
- ligamentul sternoclavicular posterior
- ligamentul interclavicular
- ligamentul costoclavicular
Ea permite urmatoarele miscari ale claviculei:
- proiectie anterioara/posterioara
- ridicare/coborare
- rotatie - in planul axului sau.

Articulatia acromioclaviculara
Este o articulatie plana. Uneste 2 suprafete ovalare situate pe acromion si pe
extremitatea laterala a claviculei. Intre cele 2 suprafete articulare se gaseste un
disc (fibrocartilaj). Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula si 4
ligamente: unul superior, unul inferior, ligamentul conoid si ligamentul trapezoid.
Articulatia acromioclaviculara si articulatia sternoclaviculara unesc clavicula cu
procesul coracoid constituind o noua articulatie: sindesmoza coracoclaviculara.
Aceste 2 ligamente fac ca greutatea membrului superior sa fie suportata in mai
mare masura de clavicula si in mai mica masura de acromion.

Articulatia cotului
La formarea articulatiei cotului participa 3 oase: humerusul, ulna si radiusul.
Teoretic la acest nivel se pot descrie 3 articulatii:
- humeroulnara
- humeroradiala
- radioulnara proximala
Daca luam in considerare faptul ca pentru toate aceste articulatii exista o singura
capsula putem considera ca exista o singura articulatie.
Deoarece considerentele functionale au predominat asupra celor anatomice s-a
convenit sa se recunoasca doua articulatii componente ale cotului:
1) articulatia humerusului cu oasele antebratului (HUMERO-ANTEBRAHIALA)
ce include articulatia humeroulnara (in balama) si articulatia humeroradiala
(elipsoidala).
Dintre acestea cea mai importanta pentru miscarile de flexie-extensie este cea
humeroulnara.
2) articulatia radioulnara proximala responsabila de miscarea de
pronatiesupinatie.

Articulatia radioulnara
PROXIMALA (sinoviala, trohoida,uniaxiala)
Suprafete articulare si mijloace de unire
-pe ulna exista o incizura radiala completata de un ligament inelar. Ansamblul
formeaza un inel in care ste inclusa circumferinta capului radial.
Dispozitivul descris permite capului radiusului sa se roteasca in jurul sau cu un
joc lejer datorat partii deformabile a inelului (ligamentara).
ARTICULATIA RADIOULNARA DISTALA are ca suprafete articulare
incizura ulnara a radiusului ce corespunde unei suprafete situate pe fata mediala
a capului ulnei;

Articulatia radiocarpiana
In acest caz nu putem vorbi de o singura articulatie; practic este vorba de o
regiune articulara (pumnul) care implica numeroase oase si articulatii
(radiocarpiana si intercarpiene).

Suprafete articulare:
Superior: radiusul si ligamentul triunghiular formand "cavitatea glenoida
antebrahiala" ce corespunde "condilului" carpian, format din lantul osos superior
al carpului (cu exceptia pisiformului). Aceasta reprezinta articulatia radiocarpiana
(articulatie sinoviala, biaxiala, elipsoidala).
Inferior: cele 3 oase ale lantului osos superior al carpului ce corespund celor 4
oase ale lantului superior. Aceasta este articulatia numita mediocarpiana..
Sintetizand putem imparti articulatiile intercarpiene in 3 grupe :
a) Articulatiile primului rand de oase ale carpului sunt articulatii plane, acoperite
de cartilaj hialin.
b) Articulatiile randului al doilea sunt tot articulatii plane.
c) Articulatia mediocarpiana uneste randul proximal (exceptand pisiformul) cu
randul distal al carpului. Linia articulara are forma unui S orizontal.
Permit miscari ale pumnului de flexie-extensie; abductie adductie ;
circumductie

Articulatia umarului (anatomie,biomecanica)

ARTICULATIA SCAPULO-HUMERALA (GLENOHUMERALA)
Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei formand o articulatie
sferoidala. Reprezinta ceea ce se intelege mai frecvent cand se vorbeste despre
umar.
Suprafetele articulare
- pentru humerus - capul humeral, suprafata ce reprezinta 1/3 de sfera;
- pentru scapula - cavitatea glenoidala
Pentru stabilirea unei mai bune concordante intre suprafetele articulare la
periferia cavitatii glenoidale s-a dezvoltat un cadru constituit dintr-un fibrocartilaj
numit labrum glenoidal. El creste stabilitatea articulatiei si in acelasi timp nu
modifica amplitudinea si varietatea miscarilor.
Mijloace de unire:
- capsula
- superior: ligamentul coracohumeral ce pleaca de la procesul coracoid si
formeaza doua fascicule ce se fixeaza pe tuberculul mare al humerusului si pe
tuberculul mic. Este cel mai puternic ligament al articulatiei.
- anterior: ligamentele glenohumerale ; sunt 3 fascicule fibroase ce se intind de la
cadrul glenoidal la colul anatomic al humerusului. Intre aceste ligamente exista
zone de rezistenta scazuta.
In concluzie: planul capsuloligamentar al umarului nu asigura o rezistenta

crescuta a articulatiei. De aceea aceasta articulatie este frecvent sediul unor

luxatii, mai ales cele ce antreneaza capul humeral anterior si intern (luxatii
antero-interne). In acest luxatii capsula poate fi intinsa sau chiar rupta. Ele
compromit ulterior stabilitatea umarului pentru miscarile de forta si necesita o
suplimentare a fortei musculare, in particular a muschiului subscapular. Pozitia
care permite maxim de distensie ligamentara (pozitia de repaus articular) este
cea in care bratul este in usoara antepulsie, abductie si rotatie interna.
Asa cum vom vedea in continuare, articulatia scapulohumerala este stabilizata
mai ales de muschii profunzi ce formeaza o adevarata centura musculara.

Articulatiile costovertebrale (capetelor coastelor)

Fac parte din grupul articulatilor sinoviale plane.
Componente:
- Suprafetele articulare (acoperite de un strat fibro-cartilaginos) reprezentate de
capul coastei si unghiul diedru format de fetele costale ce apartin a doua
vertebre toracale adiacente.
- Mijloace de unire: capsula si doua ligamente ligamentul lateral al capului intre
capul coastei si vertebrele invecinate si ligamentul intraarticular al capului intre
capul coastei si discul intervertebral corespunzator.

Articulatiile toracelui:
Pot fi impartite dupa situatia lor in doua grupe:
A. ARTICULATIILE POSTERIOARE
1. Articulatia capetelor coastelor (costovertebrale). Fac parte din grupul
articulatilor sinoviale plane.
Componente:
- Suprafetele articulare (acoperite de un strat fibro-cartilaginos) reprezentate de
capul coastei si unghiul diedru format de fetele costale ce apartin a doua
vertebre toracale adiacente.
- Mijloace de unire: capsula si doua ligamente ligamentul lateral al capului intre
capul coastei si vertebrele invecinate si ligamentul intraarticular al capului intre
capul coastei si discul intervertebral corespunzator.

2. Articulatiile costotransversale ( plane).

Componente:
- Suprafetele articulare (acoperite de cartilaj hialin) reprezentate de tuberculul
coastei si procesul transvers corespunzator.
- Mijloace de unire: capsula si patru ligamente (intinse intre colul coastei si
procesul transvers)
Ligamentul costotransversal;
Ligamentul costotransversal superior;
Ligamentul costotransversal lateral;
Ligamentul lombocostal (intre coasta a XII-a si
procesele costiforme L1 L2).
B. ARTICULATIILE ANTERIOARE
1. Articulatiile costocondrale (sincondroze)
Extremitatea unei coaste prezinta o depresiune in care patrunde extremitatea
cartilajului. Periostul se continua cu pericondrul.
Cartilajele costale invecinate si extremitatile coastelor sunt unite prin membrane
intercostale. Exista o membrana intercostala externa ce continua planul
muschilor intercostali externi (la extremitatea sternala) si o membrana
intercostala interna (la extremitatea vertebrala).
2. Articulatiile condrosternale (plane.)
Componente:
- Suprafete articulare: la nivelul sternului - scobituri costale (unghiuri) la nivelul
cartilajului (colturi)
- Mijloace de unire: - capsula fibroasa
- trei ligamente: - doua ligamente radiate ( anterior si posterior);
- un ligament intraartic

Articulatiile coloanei vertebrale:

Articulatiile coloanei vertebrale includ urmatoareletipuri articulare:

ARTICULATII INTRINSECI

A. ARTICULATIILE VERTEBRELOR ADEVARATE

1.Articulatiile corpurilor vertebrale ( simfize )
Componente:
-suprafete articulare reprezentate de fetele superioare si inferioare ale corpurilor
vertebrale.
-mijloace de unire reprezentate de discurile intervertebrale si ligamentele
vertebrale longitudinale - anterior si posterior.
Discurile intervertebrale ( fibrocartilaje ) au forma unor lentile biconvexe, de
inaltime variabila ( C = 3 mm, T = 5 mm, l = 9 mm ), reprezentand din inaltimea
corpului vertebrei.Prezinta o portiune centrala plina cu lichid ( nucleu pulpos ) si
un inel fibros
periferic.
Ligamentul vertebral longitudinal anterior reprezinta o panglica fibroconjunctiva
care se intinde de la baza occipitalului pana la S 2; adera strans de corpurile
vertebrale si mai slab de discurile intervertebrale. Intre ligament, marginea
vertebrei si disc exista un spatiu in care se gaseste tesut conjunctiv lax, plexuri
nervoase, terminatii nervoase senzitive.
La acest nivel ca urmare a unor procese de mineralizare se formeaza osteofite ciocuri- (discartroze).
Ligamentul vertebral longitudinal posterior reprezinta o panglica situata pe fata
posterioara a corpurilor vertebrale, in interiorul canalului vertebral, inaintea
maduvei si a duramater, de la occipital pana la baza coccigelui.
2.Articulatiile proceselor articulare sunt:
-plane in regiunile cervicala si toracala;
-trohoide in regiunea lombara.
3. Articulatile lamelor vertebrale ( sindesmoze - sinelastoze) se realizeaza prin
ligamente galbene elastice.
Rol: - prin elasticitate contribuie la readucerea coloanei in pozitie normala dupa
ce a fost flexata;
-impiedica flexia exagerata, brusca a coloanei vertebrale cu protejarea

discurilor;
-contribuie la mentinerea colonei vertebrale in pozitie verticala.
4. Articulatiile proceselor spinoase se realizeaza prin ligamente
interspinoase care unesc doua procese spinoase succesive si ligamentul
supraspinos care uneste toate procesele spinoase; in regiunea cervicala acesta
poarta numele de ligament nuchal.
5. Articulatiile proceselor transversale se realizeaza prin ligamente
intertransversale.
B. ARTICULATIILE VERTEBRELOR FALSE
1.Articulatia lombosacrata este o simfiza
2. Articulatia sacrococcigiana ( simfiza) - realizeaza mobilizarea pasiva inapoi a
varfului coccigelui in timpul nasterii.
Mijloace de unire - ligament interosos - preia rolul discurilor
- ligamente periferice

ARTICULATII EXTRINSECI

A.Articulatiile capului cu coloana vertebrala:

1.Articulatia atlantooccipitala ( sinoviala, condiliana, uniaxiala) - permite miscari
de flexie- extensie.
2.Articulatia atlantoaxoidiana : - mediana (sinoviala, trohoida, uniaxiala) - permite
miscari de rotatie;
- laterala ( sinoviala, plana) - permite miscari dealunecare.
B.Articulatiile coastelor cu coloana vertebrala:
1.Articulatia costovertebrala.
2. Articulatia costotransversala.

Discul intervertebral
Discurile intervertebrale ( fibrocartilaje ) au forma unor lentile biconvexe, de
inaltime variabila ( C = 3 mm, T = 5 mm, l = 9 mm ), reprezentand din inaltimea
corpului vertebrei.Prezinta o portiune centrala plina cu lichid ( nucleu pulpos ) si
un inel fibros periferic.

Soldul- articulatia coxofemurala

Soldul este articulatia proximala a membrului inferior ce leaga femurul de bazin.
Este greu reperabil datorita faptului ca este inconjurat de mase musculare
importante.
Stabilitatea sa si forta musculaturii sale sunt necesare statiunii bipede si
mersului. Numeroasele tehnici corporale necesita insa in mod egal si o
amplitudine mare a miscarii in aceasta articulatie suplinita si prin regiunile
supraajacente (lombopelvine) sau subajacente (genunchi, picior). De aici
importanta cunoasterii acestei articulatii pentru a o
putea solicita intr-o maniera izolata.
Suprafetele articulare ale articulatiei coxofemurale
La nivelul osului coxal se gaseste acetabulul sau cavitatea cotiloida,
La nivelul femurului se gaseste capul femural. Este acoperit de cartilaj hialin, in
afara unei mici suprafete in 1/4 posteroinferioara unde se insera ligamentul
rotund.
Articulatia este completata printr-un inel de fibrocartilaj care adera pe marginea
acetabulului.
Mijloace de unire ale articulatiei coxofemurale
- Capsula si ligamente Capsula se atasaza: pe osul iliac, pe marginea cavitatii cotiloide iar pe femur in
jurul colului (la distanta de suprafata articulara).
Este foarte rezistenta si este intarita prin ligamente mai ales in partea anterioara
unde gasim trei fascicule dispuse in N, formand:
-ligamentul iliofemural cu doua fascicule (iliopretrohanterian si
ilioposttrohanterian)
-ligamentul pubofemural;
-ligamentul capului femural (ligament rotund).

Articulatia genunchiului
Este o articulatie condiliana care pune in legatura trei oase: femurul, tibia si
patela.
Femurul se articuleaza cu patela (articulatia femuropatelara) si cu tibia
(articulatia tibiofemurala). Patela nu se articuleaza cu tibia.
Meniscurile
Sunt lame de fibrocartilaj de forma semilunara ce se insera pe platoul tibiei. Rolul
lor este de a contribui la o mai buna concordanta intre suprafetele condiliene
femurale si cavitatile articulare ale tibiei, insuficient excavate.
Sunt deci putin mobile, se comprima in timpul miscarilor ceea ce uniformizeaza
repartitia lichidului sinovial.
Mijloace de unire
Capsula genunchiului:
Se ataseaza putin mai jos de suprafetele articulare, este dublata de sinoviala si
formeaza un manson ce uneste cele trei oase: femurul, tibia si patela. Acestea
sunt deci in aceeasi camera articulara in care circula acelasi lichid sinovial.

Ligamentele incrucisate
Acestea sunt numite astfel deoarece se incrucisaza pe
traseul lor aproape de centrul articulatiei(fiind insa externe capsulei).
Ligamentul incrucisat antero-lateral se atasaza inferior pe suprafata prespinoasa
si superior pe condilul extern;
Ligamentul incrucisat postero-medial se insera inferior pe retrospinoasa si
superior pe condilul intern
Rolul lor principal:
-evita miscarea antero-posterioara numita in sertar
Lateral capsula este intarita prin ligamentele laterale (colaterale):
Ligamentul colateral intern se insera superior pe epicondilul medial femural iar
inferior pe fata mediala a tibiei.
Ligamentul colateral extern: se insera superior pe fata epicondilului lateral al
femurului iar inferior pe varful capului fibulei.

Articulatia subtalara
Se realizeaza intre astragal si calcaneu. Face parte din grupul articulatiilor
Mijloacele de unire ale articulatiei subtalare sunt reprezentate de 2 capsule si
ligamente.
Posterior se gaseste o capsula ce se ataseaza pe marginile suprafetelor
Articulare
Anterior exista o capsula comuna cu cea a articulatiei mediotarsiene.
Un dublu atasament ligamentar leaga tunelul sinusului tarsului ( ligamentul
interosos).
Este format din doua plane: unul anterior si unul posterior. In afara lui se
maidescriu ligamentele talocalcanean lateral si medial.

Articulatia talocrurala-articulatia gleznei

Se mai numeste si articulatia talocrurala, participand oasele gambei si talusul.
Articulatia este intarita mai ales prin ligamente laterale. Dispozitia lor este relativ
simetrica, de fiecare parte de la nivelul maleolei pleaca 3 fascicule ligamentare,
coborand spre oasele tarsului.

-Ligamentul colateral extern - fasciculele anterior si posterior se termina la

nivelul astragalului pe care il leaga direct de oasele gambei; fasciculul mijlociu se
termina pe calcaneu, antrnandu-l in miscarile de la nivelul gleznei.
-Ligamentul colateral intern

Bolta plantara
Concavitate fiziologica a talpii piciorului Bolta plantara poate prezenta anomalii
de curbura:
- piciorul scobit se traduce printr-o bolta plantara prea adancita
- piciorul plat este, din contra, caracterizat printr-o prabusire a boltei plantare,
care poate fi inexistenta, in cazurile cele mai marcate, talpa asezandu-se in
intregime pe sol.

Articulatia talocalcaneonaviculara
Este o articulatie cu mare importanta in miscarile pociorului putand fi considerata
de tip sferoidal, deci o articulatie triaxiala.
Fetele articulare
Ca orice articulatie sferoidala este formata dintr-o suprafata convexa hemisferica
si alta concava. Suprafata convexa corespunde capului talusului, iar suprafata
concava are mai multe elemente in componenta ei. Astfel, anterior, este formata
de navicular (fata articulara posterioara) inferior de calcaneu prin cele doua fete
articulare , anterioara si mediala. Navicularul si calcaneul sunt unite printr-un
ligament putermic, lig. calcaneonavicular plantar care contribuie si el la
completarea suprafetei concave. De remarcat ca in partea superiooara el este
transformat cartilaginos datorita frecarii cu capul tarsului. Desi clasic acestui
lgament I se atribuiea un rol principal in mentimerea capului talusului.
Desi clasic acestui ligament i se atribuia un rol in mentinerea activa a boltei.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
-capsula articulara ce se insera la periferia suprafetelor si care nu comunica cu
cavitatile invecinate.
-ligamentul talocalcanean interosos descris la articulatia precedenta, participa
aici prin portiulnea lui anterioara intarind capsula.
- ligamentul clacaneonavicular plantar descris la suprafetele articulare este
puternic si bine dezvoltat
-ligamentul bifurcat sau in y . El se insera posterior pe calcaneu, pentru ca
anterior sa se miparta in doua fascicule: unul medial, lig.calcaneonavicular si
altul lateral lig. calcaneocuboidian care se prind pe oasele omonime. Acest
ligament prezinta o mare importanta in solidalizarea oaselor tarsului si in special
in articulatia medio-tarsiana . Dezarticularea oaselor din aceasta articulatie, nu
se poate face fare sectionarea ligamentului bifurcat.
-ligamentul talonavicular este asezat pe partea dorsala a piciorului intre colulu
talusului si navicular. Sinoviala nu presinta nimic deosebit tapetand capsula pe
fata interioara.

Articulatia tibiofibulara
Articulatia tibiofibulara uneste cele doua extremitati proximale ale oaselor
gambei.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de fata articulara a capului fibulei si de
fata articulara fibulara de pe condilul lateral al tibiei. Ele sunt plane si acoperite
cu cartilaj hialin.

Mijloace de unire:
-Pe fata articulara mai groasa anterior se insera la periferia suprafetelor
articulare.
-Ligamentele care intaresc capsula se intind de la capsula fibulei lal tibie si sunt:
lig. anterior al capului fibulei si mai puternic ligamentul posterior al capului
fibulei .
Sinoviala nu prezinta paritati putand comunica uneori cu sinoviala genunchiului.
Articulatiile capului cu coloana vertebrala:

Articulatia atlantooccipitala
( sinoviala, condiliana, uniaxiala) - permite miscari de
flexie- extensie.

Articulatia atlantoaxoidiana
- mediana (sinoviala, trohoida, uniaxiala) - permite
miscari de rotatie;
- laterala ( sinoviala, plana) - permite miscari de
alunecare.