Sunteți pe pagina 1din 5

Sindesmologie

Este partea anatomiei care se ocupa cu studiul articulatiei, se mai numeste si sidesmologie de la grecescul Syndesmos (= ligament). Articulatiile sau inteieturi (articulations sau juncturae osium) sunt formate de legaturile dintre doua oase, acatuiesc elemente de legatura, pot fi de natura conjunctiva, artrologice si care reprezinta elementele passive, alaturi de oase, al sistemului locomotor, elementul activ este reprezentat de muschi. De pe la 1800 Bichat imparte articulatiile in fixe si mobile, la care ulterior Winslow adauga articulatiile semimobile, luand in consideratie principala functie a articulatiilor, miscarea, dar si elementele de legatura si modul de dezvoltare a articulatiei, articulatiile au fost impartite in 3 mari grupe: - Articulatii fibroase: numite si sinartroze sau articulatii fixe, - Articulatii cartilaginoase: numite si amfiartroze sau articulatii semimobile, - Articulatii sinoviale: numite si diartroze sau articulatii mobile. Articulatiile fibroase: sinartrozele sunt articulatiile in care elementele de legatura sunt formate din tesut conjunctiv dens reprezentat prin membrane si ligamente, aceste articulatii nu prezinta miscari, sunt fixe, sau daca prezinta totusi miscari, sunt foarte reduse. Sunt doua categorii de articulatii fibroase: sindesmoze si suturi. Sindesmozele prezinta ca element de legatura tesut conjunctiv fibros si elastic si dupa natura elementelor de legatura ale tesutului conjunctiv, artculatiile se impart in : simfibroze si simelastoze. Simfibrozele : elementul de legatura e reprezentat de tesut conjunctiv fibros : colagen , fiind reprezentate de membranele interosoase de la nivelul antebratului si gambei, de ligamentele interspinoase si supraspinos, ligamentele intertransversare. Sinelastozele: elemul de legatura este tesutul conjunctiv elastic,reprezentat de ligamentele galbene dintre lamelele vertebrale. Suturile se intalnesc la oasele craniului si tesutul conjunctiv care uneste oasele in articulatie, la suprafata se continua cu periostul osului iar la interior cu stratul fibros al durei mater. Prezinta mai multe varietati: - Suturi plane : suprafetele osoase articulare sunt drepte, plane, numite si suturi drepte sau armonice, sutura internazala dintre cele doua oase proprii ale nasului sau sutura osului lacrimal cu oasele vecine. - Sutura dintata, sau sutura serata, in care marginile osoase articulate prezinta dintaturi sau sunt zimtate, dintaturile unui os interpatrunzandu-se cu dintaturile celuilalt os, sutura dintre frontal si parietale, sutura coronala, sutura dintre cele doua oase parietale, sutura sagitala sau sutura dintre parietale si solzul occipital, sutura solzoasa sau scoamoasa, in care marginile articulare sunt taiate piezis una in dauna celeilalte, astfel ca se acopera una pe cealalta invers solzilor de peste, sau tiplelor sau lamelor de pe casa, sau sutura temporo-parietala in care solzul temporalului are marginea articulara taiata in gaura laminei interne, iar parietalul in gaura laminei externe. - Gomfoza, de la grekescul gomfos (= cui), in care un os e ascutit, ca un cui si patrunde in cavitatea celuilalt os, in care e mentinut printr-un aparat ligamentar rezistent: articulatia alveolo-dentara cu ligamentul alveolo-dentar. - Schimbireza, de ex: articulatia sfeno-vomeriana, dintre marginea superioara a vomerului si fata inferioara a corpului sfenoidului, articulatii care se realizeaza prin tractusul conjunctiv, foarte scurte si foarte rezistente. Amfiartrozele, elemementul de legatura este reprezentat de catre cartilajul hialin sau firbo-cartilaj. Au miscari reduse, de mica amplitudine si prezinta doua varietati: sincondroze si simfize. Sincondrozele , dupa modul de aparitie si dupa persistenta lor pot fi:

Temporare: persista o anumita perioada din viata individului, fiind reprezentate prin cartilajele de crestere de la nivelul oaselor lungi, articulatiile dintre piesele sternului, dintre oasele coxalului, unite printr-un ligament in forma de Y, intalnindu-se la nivelul sternului si coccisului. - Permanente: raman cartilaginoase toata viata, articulatiile dintre corpurile vertebrale prin intermediul discului intervertebral sau articulatiile dintre stern si primul cartilaj costal. Simfizele sunt articulatiile in care cartilajul dintre oase are forma unui disc: la nivelul simfizei pubiene sau la nivelul coloanei vertebrale (disc intervertebral). Sincondrozele temporare si simfibrozele se pot osifica, proces care poarta numele de sinostozare, producandu-se asa numitele articulatii osoase, deoarece elementul de legatura e reprezentat tesut osos, articulatiile sinartrodiale fiind cele mai fixe articulatii. Oasele lungi, coxalul, sternul, sacrumul si coccisul sunt rezultatele sinostozarii. Sunt situatii in care este necesara o relaxare a articulatiei, cum ar fi articulatia coxosacrala (simfiza pubiana) cand elementele cartilaginoase se relaxeaza sub influenta unei substante (relaxina) care are drept scop marirea diametrului bazinului, ceea ce favorizeaza macanismul nasterii. Simfibrozele se osifica si ele dupa anumite varste, in general dupa 40 de ani, si aceste suturi dau nastere sudurilor, sunt persoane la care suturile nu se osifica, aceasta punandu-se pe seama unei activitati cerebrale intense. Articulatii sinoviale: sunt cele mai raspandite din organism si prezinta o gama larga de miscari variate si cu amplitudine mare. Elementele componente ale unei articulatii sinoviale sunt reprezentate prin: suprafata articulara, cartilajul articular, formatiuni care asigura concordanta dintre suprafata articulara, fibro-cartilaje de marire, discuri, meniscuri, precum si elemente de unire, reprezentate prtin capsula articulara si ligamente. Suprafata articulara: suprafetele articulare sunt foarte variate ca forma, putand fi: sferice, elipsoidale, plane, trohlee (Scripete) etc. Forma suprafetelor articulare e cea care imprima miscarea ce se executa in articulatie si constituie in acelasi timp unul din criteriile de clasificare a artculatiilor sinoviale. In general, o suprafata articulara e mulajul negativ al celeilalte. Desi prezinta mai multe forme incadrabile geometric, pot fi reduse la doua forme mari: - Plane: cu miscari de mica amplitudine - Sferoidale: cu miscari variate, ample. Cele doua suprafete osoase trebuie sa-si corespunda perfect, aceasta corespondenta purtand numele de congruenta articulara, in caz contrar, prin miscari executate in articulatii se produc leziuni ulcero-necrotice care stau la baza aparitiei fenomenelor artrozice, ca urmare a alterarii cartilajului hialin si a osului subiacent. Cartilajul articular e un cartilaj hialin, sau un fibro-cartilaj, de culoare alb-sidefie, cu nuante albasrtui, care printr-una din fetele sale acopera suprafata osoasa articulara, iar prin cealalta corespunde cavitatii articulare, la periferie se continua cu periostul osului si la periferia sa se termina si membrana sinoviala, are o suprafata variabila in functie de tipul articulatiei, avand o suprafata mai mare in articiculatiile cu miscari ample. Grosimea sa, e de asemenea variabila, e mai gros in articulatii care suporta greutati mai mari, avand de exemplu 2 mm la nivelul articulatiei tibio-talare si 5-6mm la nivelul articulatiei genunchiului, pentru ca pentru aceeasi presiune grosimea sa este mai mare, cu cat suprafata articulara e mai mare (variaza invers proportional cu suprafata). Prezinta doua proprietati importante: - Compresibilitatea: datorita careia joaca rolul unui amortizor - Elasticitatea: prin care condroplastele si condrocitele joaca rolul unui pneu. Contine 50-60% apa (dupa Policard) si sufera un proces de dezhidratare odata cu inaintarea in varsta, subtiindu-se si scazandu-i elasticitatea, ceea ce sta la baza aparitiei artrozei senile. Functionarea activa a articulatiei duce la buna intretinere a cartilajului hialin, deoarece acesta nu este nici vascularizat si nici inervat, hranirea sa fiind realizata de catre lichidul sinovial, prin difuziune.
2

Formatiunile care sigura concordanta suprafetei artciculare: sunt cazuri in care suprafata articulara nu isi corespunde in totalitate, situatii in care intervin asa numitele formatiuni conjunctiv-acomodatoare, fibrocartilajul de marire, denumit si labrum sau cadrul, care e o formatiune conjunctiva, cu rolul de a mari o cavitate articulara putin adanca pentru a cuprinde mai mult capul articular la nivelul articulatiei scapulo-humerale, labrul hioidian, articulatia soldului, labrumul acetabular. Discurile articulare: impart articulatia in doua etaje: supra si sub (infra) meniscale articulatia sterno claviculara, uneori acest disc articular e perforat central, astfel ca cele doua etaje articulare comunica unul cu celalalt. Cand discul e semilunar ia denunmirea de menisc, la nivelul articulatiei genunchiului. Elementele de unire sunt reprezentate prin capsula articulara si ligament. Capsula articulara se prezinta ca un manson, prezentand doua componente: una exterioara (firboasa, capsula propriu-zisa, mai grosa si mai rezistenta) si una interioara (membrana sinoviala). Capsula propriu-zisa prezinta doua suprafete: una exterioara ce vine in raport cu muschii si tendoanele periarticulare si una interioara ce vine in raport cu membrana sinoviala, are doua circumferinte prin care se fizeaza pe oasele din articulatie. La nivelul circumferintelor, capsula se continua cu periostul si circumferinta se insera la nivelul cartilajului hialin, putandu-se insera la limita cu acesta, sau la o oarecare distanta de acesta sau insertia este neregulata (mai aproape si mai departe de cartilajul hialin), capsulele pot fi: stranse, groase, in articulatii care prezinta miscari reduse, de amplitudine mai mica si pot fi: laxe, in articulatii cu miscari ample si variate. Sunt articiculatii care au capsule groase desi prezinta miscari variate, ample (articulatia coxo-femurala, deoarece aceasta sufera tractiuni si presiuni foarte mari). Capsula articulara poate prezenta orificii prin care se exteriorizeaza prelungiri ale sinovialei, capsula articulara indeplineste mai multe roluri: fereste articulatia de procesele patologice peri-articulare si impiedica raspandirea lichidelor articulare, are rol protector. Capsulele care sunt foarte laxe ( capsula articulatiei genunchiului, articulatia umarului) prezinta pericolul ca prelungirile lor sa fie prinse intre extremitatile osoase, acest lucru e impiedicat de faptul ca aceste articulatii prezinta fibre musculare care trag de prelungiri si care formeaza muschii tensori ai capsulei articulare, sau tensori ai sinovialei. Ligamentele: sunt benzi fibroase care se fixeaza pe oase, mentinand in contact extremitatile articulare ale acestora. a. Dupa modul lor de formare, pot fi: - Ligamente capsulare: care deriva din fascicule ale capsulei si care au rolul de a frana sau de a opri o anumita miscare, capsula fiind formata din fibre colagene dispuse paralel cu capul capsular, articular, adica din fibre longitudinale, dar si din fibre oblice sau circulare, - Ligamentele tendinoase: provenite prin transformarea in tendon, - Ligamentele musculare: provenite prin atrofierea unui muschi, - Ligamentele fibrozate: ligamentul stilo-hioidian al articulatiei sterno-hioidiane. b. Dupa pozitia lor, ligamentele pot fi: - Ligamente interosoase, numite si (impropriu) intraarticulare - Ligamente la distanta: care unesc puncte sau zone de pe oasele din articulatie fara a avea raport cu capsula articulara (ligamente accesorii). Ligamentele sunt puternice, 1mm2 de ligament suporta 1 kg, sunt inextensibile, foarte rezistente, dar in acelasi timp, fiind flexibile, ele delimitand executarea miscarii fiziologice a articulatiei in limite normale si cand sunt intinse la maxim sunt insotite de durere, putandu-se rupe. Membrana sinoviala este subtire, lucioasa, neteda, situata pe fata interna a capsulei fibroase. Se intinde pana la periferia cartilajului hialin si prezinta doua tipuri de prelungiri: externa si interna. - Cele externe sunt reprezentate prin: a. Recesuri (funduri de sac), prelungiri situate sub tendoanele unor muschi, de fapt sunt burse seroase unite cu sinoviale, sunt reprezentate de: recesul de la nivelul pantecelui sau capului lung al bicepsului, la nivelul santului bicipital si recesul suprapatelar, sub tendonul rotuluian
3

b. Criptele, prelungiri mai mici care proemina pe sub fundurile ligamentelor c. Prelungiri interne reprezentate prin ciucuri (plicile sinoviale), plutesc liberi in cavitatea articulara si sunt formati din vase de sange si dopuri de grasime, vilozitatile sunt prelungiri interne, cu rolul de a umple spatiile din cavitatea articulara. Membrana sinoviala secreta un lichid, lichid sinovial (sinovie), de culoare galbuie, vascos, unsuros. Intre membrana sinoviala si cartilajul hialin se delimiteaza o cavitate virtuala numita cavitatea articulara, care poate deveni reala prin acumulare de puroi (piartoza), sange (hemartroza) sau lichid seros (hidrartroza). La nivelul cavitatii articulare, pelicula fina de lichid sinovial are rolul de a transforma miscarea de frecare in miscare de alunecare, linia sau interlinia articulara e linia ce corespunde suprafetelor de contact ale articulatiilor. Biomecanica articulara: La nivelul articulatiei se executa 3 feluri de miscari: a. Miscare de alunecare prin care suprafata articulara se deplaseaza cu frecare, dar fara a se indeparta una de cealalta, miscare care e asemanata cu deplasarea unei sanii pe zapada (in articulatiile plane), b. Miscare de invartire, sau de rostogolire este o deplasare circulara, ca o roata pe pamant, in care intr-o noua faza a miscarii, alte zone din suprafata articulara vin in contact una cu cealalta, articulatia cotului, articulatia genunchiului. c. Miscarea de rotatie, este miscarea prin care osul mobil se roteste imprejurul axului sau, si acest ax poate fi situat in afara osului, axul articular, si atunci rotatia e insotita de deplasare, in cazul miscarilor de supinatie si pronatie, sau axul articular trece prin zonele de contact, rotatia este pura, fara deplasare : miscarea circumferintei capului radial la nivelul incizurii radiale a ulnei - articulatia radio-ulnara superioara. Conducerea in articulatie depinde de forma suprafetei articulare care imprima directia, sensul si determina si amplitudinea miscarii. Conducerea poate fi: - Osoasa: cand miscarea poate fi oprita de suprafetele osoase, cum ar fi articulatia cotului, - Ligamentara: amplitudinea miscarilor e limitata de ligament, cum ar fi articulatia soldului, - Musculara: amplitudinea e limitata de muschi, cum ar fi articulatia umarului. Axul articular este o linie teoretica, imprejurul careia se executa miscarile in articulatie. Clasificarea se face dupa mai multe criterii: a. Dupa numarul oaselor care participa in articulatie sunt: - articulatii simple (formate din 2 oase) - articulatii compuse (formate din mai mult de 2 oase) b. Dupa forma suprafetei articulare sunt: - articulatii plane: sunt articulatii dintre oasele carpiene si oasele tarsiene (articulatii intercarpiene si intertarsiene) - articulatii trohleene (ginglin): sunt articulatii in care o extremitate osoasa are forma unui monsor pentru ata, cealalta extremitate osoasa prezinta o creasta osoasa corespunzatoare santului trohlean de-o parte si de alta a careia se gasesc 2 suprafete plane corespunzatoare versantilor trohleeni, articulatia cotului, articulatiile metacarpo-falangiene) - articulatii trohoide sunt articulatii in care o extremitate osoasa are forma unui cilindru plin care se misca in interiorul unui inel osteo-fibros, prezinta miscari de rotatie, articulatiile radio-ulnare superioare si inferioare si articulatia aploido-axiodiana mediana - articulatii elipsoidale: sunt articulatii in care un os are o suprafata articulara de forma unui segment de elipsa care patrunde intr-o depresiune putin adanca a celuilalt os, articulatia radio-carpiana

articulatii condiliene (bicondilare): sunt articulatii in care o extremitate osoasa prezinta doua suprafete rotunjite, segment de cilindru sau de sfera carora le corespund doua cavitati putin adanci, articulatia genunchiului - are miscari numai de flexie-extensie - articulatia in sa: sau prin imbucare reciproca (selare), este articulatia care are suprafete articulare opozite, concave intr-un sens si convexe in sens opus, articulatia metacarpo-falangiana 1, articulatia sterno-claviculara - are miscari de flexie-extensie abductie-adductie si circumductie - artictii sferoidale (cotilice sau enartroze): sunt articulatii in care o suprafata articulara are forma unui segment dintr-o sfera, numita cap articular, caruia ii corespunde o cavitate articulara a celuilalt os, mai mult sau mai putin adanca, de regula avand adaptat un fibro-cartilaj de marire: articulatia umarului in care se executa miscari de flexie-extensie abductie-adductie si miscari de rotatie) pentru executarea unei miscari nu actioneaza o singura articulatie, ci mai multe, constituind un lant articular. c. Dupa numarul axelor sunt: - articulatii uniaxilare: care cuprind articulatiile trohleene cu miscari de flexie-extensie, articulatiile trohoide cu miscari de rotatie, articulatiile condiliene cu miscari in un singur ax - articulatii bicondilare: care cuprind articulatii in sa, articulatii elipsoidale, sunt articulatii cu miscari in doua axe - articulatii cu trei axe: care cuprind articulatiile sfenoidale, articulatii care au toate miscarile posibile. Intra articular se pot administra medicamente, in scop reumatismal, solutii injectabile, lichide, administrare care se face la nivelul cavitatii articulare. La acest nivel membrana sinoviala acopera si formatiunile intracapsulare: tendoane (capul lung al bicepsului) ligamente, discuri, exceptie facand meniscul articulatiei temporo-mandibulare, partea anterioara a articulatiei genunchiului, care nu sunt acoperite de membrana sinoviala.