Determinarea 

Fluorului
din apă
Cătălin Andrei Stoia, Ingineria Mediului, Anul I, Zi
CUPRINS

• Fluorul în apă. Aspecte generale

• Metode analitice de determinare a fluorului in apă
• Metoda analitică instrumentală utilizată 
• Principiul metodei
• Aparatura folosită
• Reactivi
• Modul de lucru 
• Concluzii
• Bibliografie
Fluorul în apă. Aspecte generale
• Fluorul se găsește în mod natural în apă, aer și alimentele de origine vegetală și animală, în
cantități mici. Conţinutul fluorului în apele râurilor variază între 0,05-1,88 mg/l, în precipitaţiile
atmosferice 0,05-0,54 mg/l, apele subterane 0,3-4,6 mg/l. 
• Aceste cantități pot fi alterate de fenomene naturale care duc la creșteri semnificative ale
nivelului de fluor din apă. Erupțiile vulcanilor, precipitații sau prezența diferitelor minerale care
conțin fluor sunt numai câteva dintre fenomenele care pot influența cantitatea de fluor din apă.
• De asemenea, apele reziduale provenite de la întreprinderile de producere a sticlei sau de la
unitățile de producerea îngrăşămintelor minerale conțin fluor în cantități însemnate. 
• Fluorul poate interacționa cu sistemele biologice sub formă de compuși care conțin fluor. Deși
fluorul elementar este foarte rar în viața de zi cu zi, compușii care conțin fluor, cum ar fi
fluoritul, apar în mod natural sub formă de minerale.
• Cantitățile mari de fluor din apă sau sol pot avea consecințe nefaste asupra organismelor vii. În
cazul plantelor sensibile la expunerea la fluor, chiar și concentrațiile scăzute de fluor pot
provoca daune frunzelor și o scădere a ratei de creștere. Animalele care sunt expuse la
concentrații mari de fluor suferă de carii dentare și degradare osoasă.
Efectele fluorului asupra organismului
uman
 Fluorul este esențial pentru menținerea și solidificarea oaselor noastre 
și pentru prevenirea cariilor dentare.
   În schimb,expunerea excesivă la fluor în apa de băut sau în combinație cu expunerea la fluor
din alte surse poate genera o serie de efecte adverse.
La concentraţii mari de fluor (în jur de 5 mg/dm3 ), poate apărea osteofluoroza, maladie care
iniţial nu se manifestă clinic prin nici un simptom, dar ulterior afectează sistemul osos,
provocând apariţia anchilozelor articulare, luxaţiilor şi fracturilor, curbarea oaselor lungi.
O altă consecință a excesului de fluor în apă este fluoroza endemică. Afecţiunea a fost
semnalată în diferite zone din ţară, manifestările ei variind în funcţie de concentraţia în care se
găseşte fluorul. Cea mai răspândită formă a acestei intoxicaţii cronice cu fluor este fluoroza
dentară sau maladia pătată a dinţilor, care constă în apariţia unor pete de mărime şi intensitate
variată şi creşterea friabilităţii dinţilor. Afecţiunea este determinată de intervenţia fluorului în
procesul calcificării smalţului dentar şi apare la o concentraţie excedentară a fluorului în apă –
peste 1,5 mg/dm3 . 
Metode analitice utilizate

• Pentru analiza fluorurilor în apele naturale, se utilizează diferite

metode. Cele mai răspândite metode sunt cele spectrofotometrice în
care ca reactivi se utilizează:
•  alizarinsulfonatul de sodiu;
•  alizarinat de zirconiu (IV);
•  alizarinat de lantan (III);
•  alizarinat de ceriu (III);
•  alizarinat de toriu (IV).
   Trebuie menţionat că o interferenţă asupra acestor metode au ionii
de Fe (III), Al (III), care la fel ca fosfaţii şi sulfaţii formează compuşi
complecşi ai fenolului cu metalele ce intră în compoziţia reactivilor. La
fel interferează determinarea fluorului concentraţii radicale de ioni de
clor. 
  O metodă care se deosebeşte de cele spectrofotometrice prin faptul
că este mai selectivă este metoda potenţiometrică. Prin utilizarea
acestei metode, analiza se efectuează mai rapid (3-5 min.). Interferenţa
pe care o au ionii hidroxil şi ionii metalelor poate fi înlăturată prin
adăugarea soluţiei-tampon acetat – citrat şi trilon B. Complecşii formaţi
se distrug şi tot fluorul trece în stare ionică.
Metoda potenţiometrică de
determinare a fluorurilor cu
electrodul ion-selectiv
Principiul metodei
Membrana electrodului ion-selectiv pentru fluor constă din monocristale de
fluorură de lantan cu adaos de euroniu. Monocristalul LaF3 posedă o
conductibilitate înaltă pentru ionii de fluorură, adică membrana este permeabilă
doar pentru ionii de fluor şi absolut impermeabilă pentru alţi cationi şi anioni.
•Membrana sensibilă a electrodului desparte două soluţii – interioară şi
exterioară, care se află în contact cu suprafeţele membranei. Activitatea ionilor de
fluor în soluţia interioară a electrodului este constantă. După introducerea
electrodului în soluţia analizată, începe trecerea ionilor de fluor prin membrană în
direcţia soluţiei cu o activitate mai mică a fluor-ionilor. Deoarece ionii posedă
sarcină, în membrană apare un potenţial, care împiedică mişcarea de mai departe
a ionilor. Drept rezultat se stabileşte un echilibru, la care potenţialul din interiorul
membranei corespunde unei aşa mărimi, care împiedică trecerea ionilor prin
membrană. Pentru a măsura potenţialul membranei, e necesar să se asigure
contactul electric cu soluţia interioară, de aceea se utilizează şi electrodul ajutător,
iar cu soluţia externă – electrodul de referinţă. Voltmetrul, conectat la bornele
electrodului de referinţă şi ale electrodului ajutător, va măsura o diferenţă de
 Aparatura folosită
• pH-metrul-milivoltmetru  
• pH-metru de laborator funcționează pe
principiul unei celule primare, unde potențialul
electric dintre cei doi electrozi este legat atât de
proprietățile electrozilor, cât și de concentrația
ionilor de hidrogen din soluție, conform legii lui
Nernst.
• Există o corespondență între potențialul
electric al celulei primare și concentrația
ionilor de hidrogen, iar logaritmul negativ al
concentrației ionilor de hidrogen este valoarea
pH-ului.
Reactivi
• Soluţii standard de fluorură de natriu NaF, C.P;
• Soluţie standard de bază; se dizolvă 0,4199 g NaF în apă distilată
şi se aduce la cotă într-un balon de 1 l; 
• - Soluţie-tampon Brois; se dizolvă 58,5 g clorură de natriu (NaCl),
102 g acetat de natriu (CH3COONa3H2O), 258 mg citrat de
natriu (C3H4OH(COONa)3) şi 14,3 ml acid acetic (CH3COOH) în
apă distilată şi se aduce volumul la cotă într-un balon de 1 l.
Modul de lucru

• În acest scop se utilizează pH-metrul-milivoltmetru de modele diferite sau monomere

diferite. Pentru agitarea soluţiei, se utilizează agitator magnetic. Eletrodul de sticlă îl
schimbăm pe electrod ion-selectiv pentru fluor. Electrodul nou de fluor trebuie în
prealabil de ţinut în soluţie de 0,001M de NaF în timp de o zi. 
• Calibrarea electrodului se efectuează utilizând două soluţii standard la care mărimea
potenţialului trebuie să constituie 56±3 mV. În cazul când electrodul este în fiecare zi
în lucru, el se păstrează în soluţie de 0,0001M de NaF, iar în cazul unor întreruperi
mari se păstrează la aer. Înainte de a începe lucrul, se calibrează din nou.
• Într-un pahar de polietilenă, se iau 5 ml de proba analizată, se adaugă 5 ml soluţie-
tampon Brois. Soluţia obţinută se agită şi se termostatează la 250C. Peste 10-15 min.
se măsoară potenţialul. Concentraţia fluorului în probă se determină din curba de
calibrare.
 Construirea curbei de calibrare 

• Într-un pahar de polietilenă, se iau diferite concentraţii de soluţie standard de lucru, se

adaugă 5 ml soluţie-tampon Brois. Se iau următoarele soluţii de lucru: 0,01M; 0,001M;
0,0001M; 0,00001M. Se pregătesc prin metoda diluţiei soluţiei standard de bază. Soluţia
obţinută se agită şi se termostatează la 250C. Peste 10-15 min. se măsoară potenţialul.
Apoi se construieşte curba de calibrare în coordonatele potenţial-pCF- . Formula de
calcul utilizată pentru calculul concentraţiei fluorurilor (mgF- /dm3 ) este următoarea:

• unde :
• A – conţinutul fluorurilor, găsit din curba de etalonare; 
• V1 – volumul probei de analizat luat pentru distilare, ml; 
• V2 – volumul distilatului obţinut, ml; 
• V3 – volumul distilatului luat pentru analiză, ml.
Concluzii
• Problema calităţii apei este mereu actuală. În compoziţia apei intră un mare număr de
substanţe minerale, care în acelaşi timp se conţin şi în organele şi ţesuturile organismului
uman. Este stabilit că variaţia concentraţiei hidrice a mineralelor are repercusiuni esenţiale
asupra organismului uman.
• În baza analizei literaturii de specialitate s-a evidenţiat o corelaţie dintre conţinutul fluorului
în apă şi morbiditatea prin fluoroză. Conţinutul ridicat de fluor în apele subterane este
determinat de factorii geologici şi poartă un caracter endemic.
• Factorii de risc ai apariţiei fluorozei la copii: consumul apei cu concentraţie ce depăşeşte
1,5mg/l F, patologia gravidităţii, alimentaţia artificială a copilului, maladii somatice a
copilului, în special în primii ani de viaţă. La concentraţii mai mare de 5 mg/l poate apărea
chiar osteofluoroză, la care se afectează sistemul osos.
• Conform Institutului Naţional în problemele Cancerului din SUA, fluorul în exces este
cancerigen. Studii recente arată că acesta provoacă cancer osos si ingerarea lui crește riscul
îmbolnăvirii de toate tipurile de cancer cu 5%.
• Consumul de apă excesiv fluorurată dublează numărul fracturilor, atât pentru bărbaţi cat si
pentru femeile în vârsta. De asemenea, şi un nivel foarte scăzut de fluor în apă duce la
creşterea fracturilor.
• Excesul de fluor provoacă infertilitate. S-a descoperit ca infertilitatea la femei crește cu
creşterea procentului de fluor din apă. Efectele adverse se observă după un timp mai
Bibliografie
• ELECTROD FLUOR-SELECTIV, Mariana DÎRU, Ecaterina VÎLCU
• G.Duca, M.Gonta, Controlul chimic al mediul – Lucrari practice,
Chisinau, 2006, 63-69
• Fluorul: surse, beneficii, toxicitatea și consecințele supradozării