Fizica Chimie

Str. Nicolae Iorga, nr.
1, Tîrgu Mureş, 540088, ROMÂNIA Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă
Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Runda de granturi:I
Schema de granturi pentru universități –SGNU
Beneficiar: Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş
Titlul sub-proiectului: „ Studenţii de azi-profesioniștii de mâine” (SAPM)
Acord de grant : nr.32/SGU/NC/I din data de 27.10.2017
SUPORT DE CURS
FIZICĂ-CHIMIE
2018
AUTOR
Conf.dr.Arina Modrea
1
Str. Nicolae Iorga, nr. 1, Tîrgu Mureş, 540088, ROMÂNIA Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă

Runda de granturi:I
CUPRINS
PREFAȚĂ
I.ARGUMENT
II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE
II.1 Materia
II.2 Corp
II.3 Substanță/Câmp
II.4 Proprietăți
II.5 Interacțiuni
II.6 Fenomene
II.7 Aplicații
III. INTERDISCIPLINARITATEA FIZICĂ-
CHIMIE- DISCIPLINELE NATURII
IV. MĂRIMI ŞI UNITĂŢI FUNDAMENTALE
ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL.
CONSTANTE FIZICE
V. CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE
2

Runda de granturi:I
Prefață
MOTTO:
,,Succes are nu cel care
a avut primul ideea, ci acela
care convinge lumea’’
( Adevăr din lumea managerială)
Educaţia nu trebuie să fie un pat al lui Procust, o matrice rigidă, ci un

demers de împlinire a copilului în calităţile sale nemutilate. Acest motiv trebuie
să ne facă pe noi educatorii să înţelegem că nu trebuie să acceptăm orbeşte şi
necondiţionat să pregătim generaţii de copii pentru o lume, pentru că, corect
este să pregătim o lume pentru generaţiile de copii.
Noi, cadrele didactice, nu putem forma copilul decât ,,după chipul şi
asemănarea noastră’’, desigur în sens propriu-mai puţin, dar în sens figurativ -
total, astfel încât statutul pe care ni l-am ales ne obligă, însă, ne şi onorează ,,
să ştim cum trebuie’’, ,,să fim cum trebuie’’, ,,să ştii ce trebuie’’, adică să fim
ce trebuie - educatori.
Einstein a fost întrebat odată: ,,Câte genii putea să aibă omenirea?’’
,,Câte a avut!’’ A răspuns prompt. ,, Pentru că cele care nu au avut forţa să o
dovedească, n-au fost genii!’’. Astfel, pe Einstein îl putem parafraza întrebând:
,,Câţi educatori sunt în şcoli?’’ şi răspuns: ,,Atâţia câţi au forţa să o
dovedească!’’ Mergând mai departe cu acest raţionament putem afirma cu
certitudine că ,, unde educaţie nu e, e … lipsă de educaţie! e distrugere, e ură, e
suferinţă şi e...jale!’’
Şcoala este ,,fabrica’’ de educaţie a societăţii, unde educaţia este
,,producţia şcolii, iar educatorul este făuritorul de educaţie.
3

Runda de granturi:I
Urmărind îndeaproape misiunea şcolii, care nu este deloc una simplă,

uşoară, prin care se urmăreşte descoperirea talanţilor ( calităţilor, virtuţiilor,
predispoziţiilor, potenţialelor latente...) copiilor, crearea condiţiilor materiale
şi umane pentru ca aceşti talanţi să fie descoperiţi, conștientizarea copilului
asupra acestor descoperiri, crearea condiţiilor materiale şi umane pentru ca
acești talanţi să fie ,,puşi în valoare’’, să fie înmulţiţi calitativ şi cantitativ spre
binele, împlinirea şi bucuria copilului, a familiei şi nu în ultimul rând a
societăţii.
Educaţia reprezentând un proces complex în care trebuie să se îmbine
informaţia cu aplicaţia, deoarece practica formează, iar informaţia doar
pregăteşte formarea, cele două discipline, fizica și chimia joacă un rol
important în tot procesul de educaţie a unui student viitor inginer în societatea
modernă românească.
Indiferent de vârstă un OM are de învăţat în permanenţă, dar desigur
odată cu creşterea experienţei compentenţele umane ale unui bun specialist se
îmbunătăţesc. La nivelul practicii consider că trebuie să ajungem, noi
educatorii, cât mai performanţi asupra următoarelor competenţe: ştiiţifică,
psihosocială, managerială, psihopedagogică şi comunicaţională pentru a putea
într-adevăr a fi ceea ce trebuie să fim.
Fizica și chimia, fiind discipline ştiinţifice de bază/fundamentale ce
contribuie substanțial la formarea unui student, în care se îmbină ,,teoria cu
practica’’ , necesită o aplecare profundă şi specială din partea unui cadru
didactic răspunzător şi motivat pentru ceea ce face, pentru responsabilitatea ce
o poartă ,, pe umeri’’, an după an, generaţie după generaţie, deoarece este
deosebit de important să ştie cât mai corect, cât mai bine ,,cum să facă’’ ceea
ce deja ştie: ,,un sistem de învăţământ bine gândit poate face dintr-un student
obişnuit, unul excepţional’’.
Abordarea corectă și completă a fizicii și a chimiei trebuie să fie
interdisciplinară, fiind asigurată și prin rezolvarea corectă de probleme de
fizică/chimie, de lucrări de laborator motivante cu aplicabilitate directă în
practică , a tuturor celor care studiază sau sunt interesați de aceste discipline.
4

Runda de granturi:I
Dedic această carte tuturor studenților și celor interesați de fascinantul

și mirabolantul domeniu al fizicii și chimiei care dacă nu le putem privi ca pe
două surori siameze, atunci ele trebuie privite obligatoriu/neapărat ca două
surori gemene!
Închei prezenta prefață prin următorul motto,
„NU POT SĂ ÎNVĂŢ PE NIMENI NIMIC,

POT DOAR SĂ OFER UN MEDIU ÎN CARE
SĂ POATĂ ÎNVĂŢA”
CARL ROGERS
Autoarea
5

Runda de granturi:I
I.ARGUMENT
Argumentarea studierii acestor două discipline complementare, fizică-

chimie este unul cat se poate de simplu ,,viața”! Fără a avea un bagaj minim de
cunoștințe din aceste discipline educația și cultura generală a unui om este
amputată profund.
Studiul acestora trebuie făcut în permanență prin exemple și activități
practice/ experiențe, tocmai pentru a fi înțelese mai ușor, dar și pentru a se
forma o gândire interdisciplinară prin intermediul căruia se poate observa ușor
legătura dintre ele, dar și multiplele aplicații ale lor în știință, tehnologie, dar și
în viața de zi cu zi.
Ambele discipline sunt gazdele unor geniali cercetători/oameni de știință
care au descoperit, iar alteori au re/inventat multiple elemente, fenomene,
procese, tehnologii necesare îmbunătățirii vieții noastre a tuturor pământenilor,
astfel incât este extrem de greu de a alege unul dintre ei ca exemplu. În acest
context este minunat totuși să îți lași sufletul iluminat prin intermediul
înțelepciunii unor mari reprezentanți ai Umanității. Acum îmi amintesc de
marele fizician Albert Einstein, "părintele relativității" și în același timp un om
extraordinar, care a știut să deslușească miracolul Universului în toată
complexitatea sa, inclusiv cea spirituală.
Enunțarea câtorva citate din Albert Einstein, cred că reprezintă cea mai
elocventă și clară modalitate de a argumenta corect importanța și rolul
definitoriu ale acestor două discipline în pregătirea oricărui student/tânăr al
secolului XXI, un secol al unei tehnologizări continue, al schimbărilor
permanente și a unei dinamici debordante în viața de zi cu zi.
Vă invit să meditați la ele după ce le veți citi, astfel incât să ajungeți să le
puteți pătrunde profund deoarece acel moment va fi cu siguranță pentru fiecare
dintre voi o revelație, iar misterul acestor discipline va dispărea din mintea
voastră și argumentele privind importanța lor vă vor apărea ca un miracol, iar
motivația studiului lor va fi una simplă, și anume, trebuie să le cunoaștem
6

Runda de granturi:I
deoarece ele reprezintă însăși existența noastră, deci îmi pasă de viața mea
atunci cunoștințele minime legate de fizică și chimie trebuie să le dețin!
Citez din marele fizician, Albert Eistein:
„Cel mai important lucru este să nu încetezi nicio clipă să te întrebi.

Curiozitatea există pentru un motiv”.
„Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă”.
„Încearcă să devii un om de valoare nu un om de succes.”
„Un om fericit e prea mulțumit de prezentul lui ca să se lupte cu trecutul”.
„Viața este precum mersul pe bicicletă. Ca să îți păstrezi echilibrul, trebuie să

mergi mai departe”.
7

Runda de granturi:I
II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE
II.1 Materia
II.2 Corp
II.3 Substanță/Câmp
II.4 Proprietăți
II.5 Interacțiuni
II.6 Fenomene
II.7 Aplicații
MATERIE
CORPURI (SUBSTANŢE) CÂMPURI
PROPRIETĂŢI (ÎNSUŞIRI, PREDISPOZIŢII)
STĂRI ACŢIUNI
(EXISTENŢE, PREZENŢE) (INTERACŢIUNI)
ASPECTE STATICE ASPECTE DINAMICE
8

Runda de granturi:I
Pentru a avea un suport de curs bine structurat și organizat, pentru a

respecta rigurozitatea elaborării uni curs tradițional, pentru parcurgerea
metodologiei de elaborare a unui suport de curs tradițional am defalcat
conceptele interdisciplinare propuse spre studiere în mai multe topice care de
fapt trebuie studiate împreună deoarece ele decurg unul din altul, se întrepătrund
și se condiționează reciproc.
Coloana vertebrală a acestui capitol poate fi exprimată în felul următor:
MATERIA-CORP- SUBSTANȚĂ/CÂMP- PROPRIETĂȚI- INTERACȚIUNI-
FENOMENE- APLICAȚII
Astfel spus, materia ce alcătuiește Universul nostru este alcătuită din
corpuri care la rândul lor sunt formate din substanțe caracterizate prin
proprietăți chimice și fizice, obținute prin legături chimie, după care pot
interacționa unele cu altele prin diferite tipuri de interacțiuni conducând la
multiple fenomene care în final pot fi regăsite într-o mulțime de aplicații sau
utilizări practice.
Făcând această descriere se observă de la început caracterul
interdisciplinar ce caracterizează fizica și chimia.
II.1 Materia< II.2 Corp<II.3 Substanță/Câmp<II.4 Proprietăți
II.1 Materia II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)
II.1.Materia Câmp
Multă vreme s-a crezut că mecanica newtoniană poate explica orice

fenomen din natură. Au apărut însă fenomene care nu puteau fi descrise
ajungându-se la o limită a mecanici newtoniene. S-a arătat prin studiu că
fenomenele electromagnetice nu necesită pentru manifestarea lor, existentă unui
suport material. Câmpul electromagnetic este o formă specială de existenţă a
materiei. Materia câmp (manifestarea câmp) este nemecanică, mişcarea ei nu
poate fi descrisă de legile mecanicii newtoniene.
9

Runda de granturi:I
II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)
Cea mai importantă proprietate a particulelor elementare de care depinde

înţelegerea fenomenelor electromagnetice este sarcina electrică.
Definiţie: Sarcina electrică este mărimea fizică caracteristică unor
particule elementare, o prorietate intrinsecă a acestora, care determină
existenţa interacţiunilor electromagnetice dintre ele, valoarea energiei (tăria)
acestor interacţiuni.
Pe baza a numeroase fapte experimentale s-a stabilit că în natură există
două şi numai două tipuri de sarcini electrice denumite pozitive şi negative.
Definiţie: Valoarea absolută a sarcinii electronului şi protonului este
egală şi se numeşte sarcină electrică elementară.
Cea mai mică particulă există în natură este atomul.
Definiţie: Atomul este cel mai mic sistem fizic în constituirea căruia
intră electronii.
Atomul este format din nucleu

în jurul căruia se mişcă un nor de
de electroni. Dimensiunea atomu
lui se consideră a fi dimensiunea
norului electronic care este în do
meniul 10 ˉ¹º m. Numărul electro
nilor din atom este egal cu numă-
rul Z a protonilor din nucleul a-
Fig. 10.2 Constituenţii atomului: nucleul care tomului respectiv. Din punct de
conţine nucleonii (protoni şi neutronii) şi în- vedere electric atomii sunt siste-
velişul electronic. me neutre. Stabilitatea atomului
este dată de interacţiunile electromagnetice. Faptul că atomii pot pierde unul sau
mai mulţi electroni – devenind ioni – are o importanţă crucială în explicarea
fenomenelor electromagnetice.
10

Runda de granturi:I
Părțile componente ale nucleului sunt:
1. Nucleul Atomic
Definiţie: Nucleul este cel mai mic edificiu format din particule
elementare.
Particule elementare în
constituirea protonilor şi neuronilor
care formează la rândul lor nucleele
În constituirea lui intră numai protoni şi neutroni (numiţi nucleoni).

Volumul este de Masa protonului şi a neutronului
Densitatea nucleului este enormă Sarcina
nucleului este dată numai de sarcina protonului şi este pozitivă. Z – numărul
protonilor din nucleu. N – numărul neutronilor din nucleu. A = Z + N – numărul
nucleonilor.
Stabilitatea nucleară poate fi explicată numai prin existata unei forţe de
atracţie între nucleoni numită interacţiune nucleară sau interacţiune tare.
Nucleul din punct de vedere electric este pozitiv.
2. Învelișul electronic- format dintr-un nor de electroni care gravitează

în jurul nucleului.
Învelișul electronic din punct de vedere electric este negativ.
11

Runda de granturi:I
OBS. ATOMUL din punct de vedere electric este neutru deoarece

numărul sarcinilor pozitive din nucleu( nr.protonilor) este egal cu
numărul sarcinilor negative din învelișul electronic( nr.electronilor).
Substanţa are structură discretă, fiind formată din atomi, respectiv din
particule elementare organizate (grupate şi ordonate în spaţiu) în aşa fel încât
să-i asiguree acesteia stabilitate. Până în prezent s-au descoperit peste 300 de
particule care intră în constituirea materiei şi numărul este în creştere.
Majoritatea sunt instabile, dispar după un timp de viaţă extrem de scurt. Pentru
înţelegerea fenomenelor electromagnetice sunt suficiente trei particule:
electronul, protonul şi neutronul. Doar electronul poate fi considerat o
particulă elementară, neutronul şi protonul se pare că au o structură internă. De
fapt particule cu adevărat elementare sunt quarci. Dar acestea nu s-au pus în
evidenţă în stare liberă.
Substanțele chimice în funcție de tipul de legătură prin care se formează
se clasifică în:
 A.substanțe ionice- se obțin prin legătură ionică, respectiv prin transfer
de electroni( ex. NaCl; CaCO3; HCl, NaOH, etc.)

Substanţa la scara macroscopică
În viaţa de zi cu zi percepem substanţa la scară macroscopică, în diferite
stări de agregare. Substanţa este formată dintr-un număr extrem de mare de
atomi şi molecule. Distanţa dintre atomii vecini în stări de agregare condensate
(solidă, lichidă) este de ordinul a 1,5x 10-9m.
Fenomenele electromagnetice se
manifestă atunci când se creează un
dezechilibru între numărul de elec-
troni şi protoni din atomii sau mole-
culele care altfel sunt neutre. Starea
de agregare a substanţei nu se mo-
difică în cazul în care electronii din
straturile exterioare sunt smulşi sau
12

Runda de granturi:I
se adaugă un număr de electroni în

Fig. 10.4 Manganul – metal tranziţional cu aceste straturi.
un electron neîmperecheat.
Plasma este a patra stare de agregare şi este un gaz puternic ionizat
format din ioni pozitivi şi din electroni, care per ansamblu este neutru din punct
de vedere electric.
B.molecule- se obțin prin legătura covalentă, respectiv prin punere în
comun de electroni.( ex. H2, O2, NH3,H2O, etc.)
Molecula
Definiţie: Molecula este formaţiunea cea mai mică a unei substanţe
care mai păstrează proprietăţile chimice ale
acelei substanţe, în structura căreia intră mai
mulţi atomi.
Numărul şi tipul concret de atomi ce par-
ticipă la formarea moleculelor determină va-
rietatea extrem de mare a acestora. Stabilitatea
moleculelor este determinată de interacţiunile
electromagnetice. În stare normală moleculele
Fig. 10.3 Atomii moleculelor sunt neutre.
pot forma structuri complexe.
II.4 Proprietăți
Proprietăţile fizice şi chimice ale materiei – de la atom la celula vie – sunt

în mare parte determinate de forţele electrice. Marii savanţi ai secolului XIX ca
Ampère¹, Faraday², Maxwell au descoperit natura electricităţii, magnetismului
şi în final a electromagnetismului. Contribuţii importante le-au avut şi fizicienii
şi chimiştii secolului al XX-lea care au descifrat structura atomică a materiei, şi
în principal descoperirea electronului şi a sarcinii electrice. În zilele noastre nu
ne mai putem imagina viaţa modernă fără curent electric cu implicaţiile sale
sociale: iluminatul electric, radioul, televiziunea, CD, MP3 – playerele,
telefonie mobilă, calculatoare şi internet.
Fenomenele Fizice în special cele electromagnetice nu sunt altceva decât
o formă de mişcare a materiei. Cele două forme de existentă a structurii materiei
13

Runda de granturi:I
i) materia sub formă de substanţă şi ii) materia sub formă de câmp sunt cel mai
clar manifestate dintre fenomenele electromagnetice.
Scurt istoric. Părinții electricității sunt considerați:
1. Andrè Marie Ampère (1775-1836), om de ştiinţă francez, este cunoscut

pentru importantele lui contribuţii în studiul electrodinamicii. Amperul,
unitate de măsură a curentului electric este numit după el. Ampère a
inventat acul astatic, care a făcut posibilă funcţionarea galvanometrului
astatic. Ampère a fost primul care a arătat faptul că dacă doi conductori
paraleli parcurşi de curent electric în aceeaşi direcţie se atrag, iar dacă
sunt parcurşi de curent electric în direcţii diferite se resping.
2. Michael Faraday (1791-1867) a fost unul dintre cei mai proeminenţi

fizicieni şi chimişti Britanici, a secolului XIX. Michael Faraday a
descoperit a descoperit fenomenul fizic cunoscut ca inducţie
electromagnetică observând apariţia unui curent electric într-un circuit
electric care este mişcat în câmp magnetic. Descoperirile sale legate de
inducţia electromagnetică au contribuit decisiv la dezvolatarea ecuaţiilor
lui Maxwell, care a condus la inventarea generatorului electric.
II.5 Interacțiuni
Între particulele încărcate cu sarcina electrică se manifestă interacţiuni

numite interacţiuni electromagnetice. În natură există patru tipuri de
interacţiuni:interacţiuni gravitaţionale; interacţiuni electromagnetice;
interacţiuni tari; interacţiuni slabe.
OBSERVAȚIE: Interacţiunea electromagnetică este fundamentală în

organizarea particulelor elementare pentru a forma edificii complexe , cum sunt
atomii, moleculele şi în general substanţa la scară macroscopică.
14

Runda de granturi:I
Interacţiuni fundamentale existente în natură sunt:
Interacţiunea Particulele Particulele Tăria Raza de

între care se purtătoare de (raportată acţiune
exercită interacţiune la interac-
ţiunea
gravitaţio-
nală)
Gravitaţională Toate Gravitoni 1 Mică
particulele
Slabă Leptoni şi Bosoni 1030 Mică
quarci vectoriali (W+,
W-, Z0)
Electromagne- Toate Fotoni 1037 Mare
tică particulele cu
sarcină
electrică sau/şi
cu moment
magnetic
Tare (nucleară) Quarci Gluoni 1039 Mică
Observaţie: Între particule identice, interacţiunea gravitaţională se

manifestă prin forţe atractive, în timp ce pentru celelalte tipuri de interacţiuni,
forţele dintre particulele identice sunt repulsive.
II.6 Fenomene
Cuvântul „Fizică” vine de la cuvântul grecesc „physics” care înseamnă

natură. A fost folosit de Aristotel (384 – 322) ca domeniu de preocupări
filozofice. Încă din antichitate s-a recunoscut importanţa practică pe care
pârghia, şurubul, scripetele şi planul înclinat o prezintă pentru înfăptuirea
muncilor fizice grele. Noţiuni ca greutatea specifică sau centru de greutate au
fost dezvoltate de greci, iar calculul acestora pentru corpuri de diferite forme
15

Runda de granturi:I
(arbitrare) a reprezentat o problemă care cerea multă isteţime. Toate acestea, dar
nu în ultimul rând studiul „naturii” s-au reunit sub egida termenului de
„FIZICĂ”. Prin urmare fizica este ştiinţa naturii.
Fizica are obiectul fundamental de studiat natura, astfel că această
disciplină este ştiinţa majoră care are de-a face cu constituenţii fundamentali ai
universului, forţele pe care le exercită unii asupra altora şi rezultatele produse de
aceste forţe. Astfel, Fizica descrie lumea înconjuratoare de la macrocosm
(structura galaxiilor, a nebuloaselor sau a sistemului solar ) până la microcosm (
structura moleculelor, a atomilor şi nucleelor precum şi a particulelor
elementare ). Universul este nemărginit atât în sensul dimensiunilor mari cât şi
în sensul dimensiunilor mici..
Fizica este deseori definită ca ştiinţa care studiază:
1.- structura materiei;
2.- proprietăţile materiei prin mărimi fizice (M.F.), unităţi de măsură
(U.M.) şi isntrumente de măsură;
3 - legile de mişcare;
4.-.transformările (fenomenele) materiei. Cu toate acestea mişcarea este
considerată proprietatea fundamentală a materiei şi care exprimă însuşi modul ei
de existenţă.
În evoluţia ştiinţei fizicii primele studii au fost legate de descrierea
cantitativă a fenomenelor observabile în mişcarea mecanică a corpurilor
macroscopice. Primele legi ale mecanicii clasice au fost stabilite pe baza
definirii conceptelor fundamentale referitoare la proprietăţile fizice observabile
şi măsurabile. Adesea se spune că fizica este ştiinţa „proprietăţilor măsurabile”,
întrucât operează cu proprietăţi măsurabile numite mărimi fizice.
Concluziile fizicii teoretice sunt confruntate cu rezultatele experimentale.
Experimentul constituie piatra de încercare („ex- perimentum crucis„ ) a
ipotezelor şi concluziilor teoretice. Experimentul este menit să confirme sau să
infirme veridicitatea legităţii lor formulate pe baza considerentelor teoretice,
respectiv stabilirea limitelor de valabilitate ale legilor bazate pe ipoteze
teoretice.
În sens mai larg fizica este ştiinţa naturii care studiază: formele de
existenţă ale materiei, structura materiei, proprietăţile sale generale, legile
16

Runda de granturi:I
tuturor formelor de mişcare, precum şi toate tipurile de transformări, modificări,

schimbări ale tuturor formelor de existenţă ale materiei.
CLASIFICAREA FENOMENELOR NATURII
FENOMENE ALE NATURII

(SCHIMBĂRI, TRANSFORMĂRI, MODIFICĂRI DE STĂRI)
FENOMENE DIVINE
FENOMENE SPIRITUALE
FENOMENE SOCIALE
FENOMENE BIOLOGICE
FENOMENE CHIMICE
FENOMENE FIZICE
FENOMENE GEOLOGICE
FENOMENE ASTRONOMICE
17

Runda de granturi:I
CLASIFICAREA FENOMENELOR FIZICE
FENOMENE FIZICE
FENOMENE MECANICE
FENOMENE TERMICE
FENOMENE ELECTRICE
FENOMENE MAGNETICE
FENOMENE OPTICE
FENOMENE ATOMICE
FENOMENE NUCLEARE
18

Runda de granturi:I
II.7 Aplicații
O aplicație elocventă se poate face studiind apa, H2O, deoarece este o

substanță esențială vieții și foarte cunoscută de noi toți In schema de mai jos
sunt reprezentate subiectele pe care le vom analiza în studierea acestei
substanțe.
Apa este o substanţă compusă cu formula moleculară H2O.

Molecula apei este formată din doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen.
Conţinutul procentual de hidrogen respectiv de oxigen din apă este:
a = 11,11% H şi b = 88,89% O
19

Runda de granturi:I
Între atomul de oxigen şi fiecare atom de hidrogen se stabileşte câte o

legătură covalentă polară iar unghiul dintre acestea este de 104,5o.
1 Stare naturală
Apa se găseşte în natură atât în stare lichidă cât şi în stare solidă şi gazoasă.
Din suprafaţa totală de 5,1.108 km2 a globului pământesc, 71% respectiv
3,62.108 km2 este acoperită de mări şi oceane. Suprafaţa uscatului acoperită de
gheţari reprezintă 10,67% din totalul uscatului, adică 1,58.107km2. Dacă toţi
gheţarii s-ar topi, nivelul oceanelor ar creşte cu cca. 80 m.
Apa naturală nu este pură. În ea sunt dizolvate o serie de substanţe care
provin din straturile permeabile (humus, nisip) străbătute de apă sau sunt
dizolvate gazele existente în aer: dioxid de carbon, oxigen, poluanţi gazoşi. Cel
mai scăzut conţinut în substanţe dizolvate îl are apa izvoarelor de munte. În apa
naturală se mai găsesc şi diferite impurităţi mecanice (suspensii).
2 Proprietăţi fizice
La temperatura obişnuită apa curată este un lichid fără gust (insipid) şi fără
miros (inodor), incolor în strat subţire şi colorat în verde – albăstrui în strat gros.
Unele proprietăţi ale apei servesc pentru definirea unităţilor de măsură a unor
mărimi fizice (mai ales în sistemul de unităţi tolerate, CGS).
Temperatura de fierbere şi temperatura de topire a apei la presiunea de 1
atmosferă definesc unitatea de temperatură în scara Celsius.
Vâscozitatea apei este le 20oC de 1cP.
Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu căldura specifică a
apei la 15oC. Pentru încălzirea apei se consumă o cantitate mare de căldură care
este cedată la răcirea sa. Pe această proprietate se bazează utilizarea ei ca agent
termic. Apa are datorită acestei proprietăţi şi un rol important în regularizarea
climei: suprafeţele uscate vecine cu întinderile mari de apă sunt “încălzite” iarna
de curenţii calzi care vin dinspre apă şi “răcite” vara de “briză” – curenţii mai
reci.
Unitatea de masă, kilogramul, este egal cu masa unui dm3 de apă pură la 4oC.
20

Runda de granturi:I
Densitatea apei se modifică cu creşterea temperaturii, între 0oC şi 4oC creşte

cu temperatura, apoi scade astfel încât densitatea maximă a apei este, la 4oC, de
1g/cm3. Apa îşi măreşte volumul la solidificare, gheaţa are densitate mai mică
decât densitatea apei la 0oC după cum rezultă şi din Fig.1. Aceste proprietăţi au
o importanţă deosebită în natură. Când timpul se răceşte, apele lacurilor, râurilor
etc. se răcesc la suprafaţă până la 4oC. Cum apa la această temperatură are
densitatea maximă se lasă la fund iar la suprafaţă ajunge apă cu temperatură mai
mare. După ce toată masa de apă a ajuns la 4oC stratul de la suprafaţă se răceşte
şi la 0oC îngheaţă. Gheaţa fiind mai uşoară decât apa lichidă rămâne la
suprafaţă. Stratul de apă de pe fundul lacului sau râului va rămâne lichid şi la o
temperatură în jur de 4oC, permiţând existenţa vieţii subacvatice.
În reţeaua cristalină a gheţii fiecare moleculă de apă este înconjurată
tetraedric de alte patru molecule, Fig.2. Fiecare atom de hidrogen al moleculei
centrale stabileşte o legătură de hidrogen cu câte o pereche de electroni
neparticipanţi ai atomilor de oxigen ai altor două molecule de apă şi fiecare
pereche de electroni neparticipanţi ai oxigenului din aceste molecule stabileşte
câte o legătură de hidrogen cu atomii de hidrogen din alte două molecule de apă.
Multiplicând la infinit această structură se obţine o reţea hexagonală afânată,
imprimând apei solide o densitate mai mică decât a apei lichide.
Fig.2 O moleculă de apă din cristalul de

Fig.1 Dependenţa de temperatură a densităţii gheaţă unită prin legături de hidrogen cu
apei lichide şi solide alte patru molecule dispuse tetraedric în
jurul ei
21

Runda de granturi:I
Când gheaţa se topeşte se desfac, brusc aproximativ 15% din legăturile

din cristalele de gheaţă, la 40oC sunt desfăcute circa jumătate din aceste legături
iar în stare de vapori asociaţiile dispar în întregime.
Moleculele apei sunt polare, cu momentul de dipol m = 1,84 Debye,
motiv pentru care apa se utilizează ca solvent al electroliţilor. Constanta
dielectrică a apei este de 78,5 la 298K fapt ce îi conferă un caracter de bun
solvent chiar şi pentru anumite combinaţii organice mic moleculare polare.
În Tabelul.1sunt sintetizate principalele proprietăţi fizice ale apei iar in
Fig.3 este prezentată diagrama de faze a apei. Pe diagramă se pot identifica:
 punctul triplu, O, în care coexistă cele trei stări de agregare: solidă
(gheaţă), lichidă şi vapori;
 punctul critic, C, peste care vaporii de apă nu mai pot fi condensaţi şi se
transformă în gaze;
 temperatura normală de topire şi temperatura normală de vaporizare,
numită şi temperatură de fierbere, determinate prin intersectarea izobarei
de 1 atm cu diagrama de faze.
Fig..3 Diagrama de faze a apei

O: punct triplu
C: punct critic
22

Runda de granturi:I
Tabel.1 Principalele proprietăţi fizice ale apei

PROPRIETATE VALOARE
Unităţi tolerate Unităţi S.I.

Densitate, r (T= 4oC) 1 g.cm-3 1000 kg.m-3
Temperatură de topire, Tt (p=1atm) 0oC 273,15 K
Temperatură de fierbere, Tf (p=1atm) 100oC 373,15 K
Căldură de vaporizare, DVHo 583,3 kcal.kg-1 2442,8 kJ. kg-1
Punct critic: Temperatură critică, Tc 374,12oC 647,27 K
Presiune critică, Pc 225,51 at 225,51 .105 N.m-2
Punct triplu: Temperatură, TO 0,01oC 273,16 K
Presiune, PO 4,58 mmHg 6,02.10-8 N.m-2
Căldură specifică, cp 1 cal.g-1grad-1 4182 J. kg-1K-1
Viscozitate dinamică, h (T=20oC) 1,005 cP 1,005.10-5 kg.m-1.s-1
Moment de dipol 1,84 D
Constantă dielectrică, e (T=25oC) 78,5
Indice de refracţie, nD20 (T=20oC) 1,3330
Conductivitate, k (T=25oC) 6.10-8 W-1.cm-1 6.10-6 W-1.m-1
Produs ionic, Pw (T=25OC) 10-14
Tensiune superficială, g (T= 25oC) 71,96 erg.cm- 71,96 .10-3N.m-1

2
(dyne.cm-1)
23

Runda de granturi:I
3 Proprietăţi chimice ale apei

Apa poate reacţiona cu o serie de substanţe simple sau compuse, în reacţii
fără modificarea stării de oxidare (cu oxizi acizi, cu oxizi bazici, în reacţiile de
hidroliză etc.) sau în reacţii cu modificarea stării de oxidare (cu metale, cu
nemetale etc.).
A) Reacţii fără modificarea stării de oxidare:
a) H2O + oxizi acizi (oxizi nemetalici) acizi
H2O + CO2 H2CO3
H2O + SO2 H2SO3
Prin reacţia apei cu o serie de poluanţi din aer (SO2, SO3, oxizi de azot) se
formează acizi, apa ajungând pe suprafaţa pământului “încărcată” cu acizii
respectivi sub formă de “ploaie acidă”.
b) H2O + oxizi bazici (oxizi metalici) hidroxizi

H2O + Na2O = 2NaOH
H2O + CaO = Ca(OH)2
c) Reacţii de hidroliză
3H2O + AlCl3 Al(OH)3 + 3(H++ Cl-) ,

soluţia apoasă are caracter acid
2H2O + Na2CO3 2(Na++ HO-) + H2CO3,

soluţia apoasă are caracter bazic
2H2O + (NH4)2CO3 2NH4OH + H2CO3,

soluţia apoasă are caracter aproximativ neutru
24

Runda de granturi:I
Ca urmare a fenomenului de hidroliză se poate explica de ce soluţiile

unor săruri prezintă caracter acid sau bazic.
Nu hidrolizează sărurile care provin din neutralizarea unui acid tare cu o
bază tare cum sunt NaCl, KI, NaNO3, K2SO4 şi altele de acelaşi tip. La
introducere în apă, aceste săruri se dizolvă punând în libertate ionii aferenţi dar
nu reacţionează chimic cu apa. Soluţiile acestor săruri sunt neutre:
NaCl + H2O Na+ + Cl- + H2O,

soluţia apoasă prezintă caracter neutru
d) Alte tipuri de reacţii cu substanţe anorganice
2Ni + 2H2O + O2= 2Ni(OH)2
e) Reacţii cu compuşi organici
Reacţiile apei cu unii compuşi organici, numite tot reacţii de hidroliză, se
desfăşoară lent la temperatura camerei de aceea compuşii organici sunt – în
marea lor majoritate – dizolvaţi fizic sau “înglobaţi” în apă, ca particule
coloidale, fără modificarea structurii lor chimice. Pentru ca reacţiile de hidroliză
să aibă loc se impun condiţii mai severe de reacţie (temperatură, presiune) şi/sau
catalizatori. Este şi cazul reacţiei de hidroliză a esterilor. Dacă se supun
hidrolizei, în mediu bazic, esteri ai acizilor graşi cu glicerina numiţi grăsimi,
reacţia are drept consecinţă obţinerea de săruri ale acizilor graşi cu diferiţi atomi
metalici, numite săpunuri.
H2O + R-CO-O-R1 R-COOH + R1-OH

ester acid alcool
B) Reacţii cu modificarea stării de oxidare

La temperaturi mari, apa se descompune în hidrogen şi în oxigen. Aceeaşi
reacţie poate avea loc la temperatura camerei prin electroliza apei slab acidulate
sau alcalinizate.
25

Runda de granturi:I
H2O H2+ ½ O2
Apa poate participa la reacţii de reducere sau de oxidare, schematic ilustrate

mai jos:
H 1e++ H+ OII -- 2e- [O]

Reducere Oxidare
H2O are caracter oxidant H2O are caracter reducător
H2O + C = CO + H2
4H2O(V)+ 3Feinroşit= Fe3O4+ 4H2 H2O + Cl2=[O] + 2HCl
H2O + Fe = FeO + H2 H2O + F2= [O ]+ 2HF
2H2O + Fe = Fe(OH)2+ H2
2 H2O + 2Na = 2NaOH + H2
Oxigenul atomic rezultat în reacţia apei cu halogeni este deosebit de reactiv,
şi poate distruge microorganismele din apă. Pe această proprietate se bazează
tratarea biologică a apei potabile cu clor.
Acţiunea apei asupra metalelor are ca efect distrugerea acestora. Fenomenul
poartă numele de coroziune.
Apa este un electrolit foarte slab. În apa pură şi în soluţiile apoase există
echilibrul:
H2O + H2O H3O++ HO-
4 Întrebuinţările apei
Apa se utilizează în laboratoare, în industrie în diferite procese ca apă de

reacţie, apă de spălare, agent termic, în agricultură la irigaţii etc. Apa este şi un
mediu biologic propice existenţei vieţii. În multe ramuri de activitate se
utilizează apa pură care se obţine prin distilare sau prin demineralizare.
26

Runda de granturi:I
4.1. Duritatea apei
Proprietăţile conferite apei de prezenţa ionilor de Ca2+, Mg2+ şi Fe2+

poartă numele de duritate.
În funcţie de natura anionilor care neutralizează ionii de Ca2+, Mg2+ şi
Fe2+ duritatea apei poate fi temporară sau duritate permanentă. Suma dintre
duritatea temporară, Dt, şi duritatea permanentă, Dp, este numită duritate totală,
DT.
D t + D p= D T
Pentru a exprima duritatea apei, compuşii de calciu, magneziu şi fier
divalent se echivalează în oxid de calciu sau în carbonat de calciu. Uzual, în
funcţie de ţară, duritatea apei se exprimă în grade de duritate germane, franceze,
engleze sau în milivali.
O apă are duritatea egală cu un grad german, 1oG, dacă conţinutul de
compuşi ai Ca2+, Mg2+ şi Fe2+din 100 de ml de apă dură este echivalent cu 1mg
CaO.
Pentru exprimarea durităţii apei în grade franceze sau în grade engleze,
conţinutul de compuşi care imprimă duritate se echivalează în CaCO3.
Dacă conţinutul de compuşi de Ca2+, Mg2+ şi Fe2+ din 100 de ml de apă
dură este echivalent cu 2,8mg CaO, apa are un milival de duritate.
Între diferitele moduri de exprimare a durităţii există relaţia:
o
1 G 0,357 milivali 1,785 franceze º 1,2522
În ţara noastră duritatea apei se exprimă în grade germane.
În Tabelul 2 sunt prezentate câteva săruri care conferă duritate apei.
Tabel 2 Săruri care conferă apei duritate
Tip de Anioni Compuşi
duritate
Temporară, HCO3- Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2, Fe(HCO3)2,
Dt
Permanentă, Cl- CaCl2, MgCl2, FeCl2
-
Dp NO3 Ca(NO3)2, Mg(NO3)2, Fe(NO3)2,
2-
SO4 Ca SO4, Mg SO4, Fe SO4
şi alţii ………………
27

Runda de granturi:I
În funcţie de valoarea durităţii lor totale, apele se clasifică în:
Dt: 0……………4…………8………….12………………18………30……
[oG]
Ape: foarte moi moi slab dure mediu dure dure foarte dure
Apa dură nu face spumă cu săpunul ci formează cu aceasta precipitate, nu fierbe

legumele şi prin şedere sau fierbere depune cruste de calcar pe pereţii vaselor:
Ca(HCO3)2 CaCO3 + CO2+ H2O
Dacă apa este utilizată ca agent termic, crustele depuse împiedică

transmiterea căldurii, mărind consumul de combustibil necesar vaporizării. Un
strat de “piatră de cazan” de 3mm grosime, conduce la un consum de
combustibil cu circa 20% mai mare. Prin formarea crustei, încălzirea şi dilatarea
pereţilor cazanelor nu mai este uniformă, se pot produce supraîncălziri în
anumite zone, care pot provoca fisuri sau chiar explozii ale acestora.
Îndepărtarea mecanică a crustei dăunează cazanelor, operaţia fiind imposibilă
pentru conducte. Pentru a evita aceste fenomene apa se purifică prin dedurizare
şi / sau demineralizare.
4.2 Purificarea apei

Purificarea apei se realizează prin diferite procedee în funcţie de
destinaţia ei finală.
Din apa potabilă, impurităţile mecanice se îndepărtează prin sedimentare,
etapă în care se adaugă şi substanţe chimice cu proprietăţi coagulante ca de
exemplu Al2(SO4)3 care prin hidroliză se transformă în Al(OH)3, sub formă de
gel ce înglobează o parte din impurităţi:
Al2(SO4)3+ 6H2O 2 Al(OH)3 + 3H2SO4
După sedimentare apa se filtrează prin straturi de nisip din ce în ce mai
fin şi în final se sterilizează cu diferiţi agenţi oxidanţi: ozon, hipoclorit de
natriu, clor, radiaţii ultraviolete.
28

Runda de granturi:I
Necesarul de apă în laboratoare se obţine prin distilarea apei potabile.

Apă de înaltă puritate se poate obţine prin distilare dublă (apă bidistilată), triplă
etc.
Apa industrială, utilizată ca agent termic sau ca materie primă în sinteze,
se purifică prin dedurizare şi demineralizare.
 Dedurizarea este operaţia de îndepărtare a ionilor de Ca2+, Mg2+şi Fe2+
din apa dură. Operaţia se realizează prin precipitarea acestor ioni sau prin
reţinerea lor pe schimbători de ioni.
 Duritatea temporară se poate îndepărta prin:
a) fierberea apei dure:
Ca(HCO3)2.nH2O CaCO3 + CO2 + (n+1) H2O
b) tratarea apei dure cu lapte de var:
Ca(HCO3)2.nH2O + Ca(OH)2=2CaCO3 + (n+2) H2O
c) tratarea apei dure cu hidroxid de natriu (sodă caustică):
Ca(HCO3)2.nH2O + 2NaOH = CaCO3 + Na2CO3+ (n+2) H2O
Duritatea totală se poate înlătura prin:
a) tratarea apei dure cu carbonat de natriu (sodă de rufe):
CaCl2.nH2O + Na2CO3= CaCO3 + (nH2O + 2NaCl)
b) tratarea apei dure cu fosfat trisodic sau cu polimetafosfat de sodiu:
3CaCl2.nH2O + 2Na3PO4 = Ca3(PO4)3 + (3nH2O + 6NaCl)

mCaCl2.nH2O + 2(NaPO3)m = mCa(PO3)2 + (mnH2O + 2mNaCl)
29

Runda de granturi:I
c) trecerea apei dure peste schimbători de ioni.

Schimbătorii de ioni sunt substanţe macromoleculare naturale (zeoliţi),
artificiale (permutiţi) sau sintetice (răşini) care au proprietatea de a schimba
ionii lor cu ionii din soluţiile cu care intră în contact şi în care nu se dizolvă.
 Zeoliţii se notează Z-Na, unde Z este un rest macromolecular; ei sunt
silicaţi hidrataţi care conţin ioni de aluminiu şi ioni ai metalelor alcaline.
 Permutiţii, se notează P-Na unde P este un rest macromolecular; ei sunt
silicaţi dubli de aluminiu şi sodiu, obţinuţi prin topirea cuarţului cu caolin,
cu carbonat de sodiu sau cu sulfură de sodiu şi cărbune.
 Răşinile sintetice, conţin un rest organic, R, care este un produs reticulat
de copolimerizare, de tip stiren-divinilbenzen. Pe acesta se află grefate
grupe active acide (carboxil, -COOH, sulfonice, -SO3H sau fenolice -OH)
sau bazice (amine, -NH2, sau amine N-substituite).
 Răşinile acide şi sărurile lor cu metale alcaline (uzual cu sodiu) au
proprietatea de a schimba cationii pe care îi conţin, inclusiv H+ cu cationi
din soluţiile cu care vin în contact. Aceste răşini sunt cation-active şi se
numesc cationiţi. În reacţiile de schimb ele se simbolizează R-H respectiv
R-Na.
 Răşinile cu caracter bazic sunt anion-active, se numesc anioniţi şi au
proprietatea de a reţine anionii din soluţiile cu care vin în contact. În
reacţiile de schimb ionic se simbolizează R-OH sau R-Cl funcţie de
anionul ce poate fi schimbat (hidroxid, respectiv clorură).
În România, răşinile schimbătoare de ioni se fabrică la VIROLITE Oraşul
Victoria. Alte sortimente de răşini schimbătoare de ioni, fabricate în lume sunt
de tip Amberlite, Wolfatite, Dowex, Sephadex, Duolite, etc.
Pentru dedurizarea apei, schimbătorii de ioni sunt încărcaţi în coloane de
dimensiuni corespunzătoare cu debitul de apă care se tratează. Schimbul ionic
se realizează de obicei în două coloane – una de cationit, cealaltă de anionit –
care funcţionează în paralel cu alte două coloane în care se face regenerarea
schimbătorilor uzaţi.
Dacă se consideră că duritatea este imprimată de prezenţa CaCl2,
schimbul ionic care duce la dedurizarea apei poate fi reprezentat prin ecuaţiile:
Z-Na + (CaCl2.nH2O) Z2Ca + (nH2O + 2NaCl)

30

Runda de granturi:I
P-Na + (CaCl2.nH2O)
P2Ca + (nH2O + 2NaCl)
Apă dedurizată
Reacţiile care au loc la trecerea peste un cationit sintetic conduc la
obţinerea de apă dedurizată, cu caracter acid:
R-COOH(s) + (CaCl2.nH2O)(l) (R-COO)2Ca(s) + (nH2O + 2HCl)(l)

.
2R-COOH(s) + (Na2SO4 nH2O)(l) 2RCOONa(s) + (nH2O + H2SO4)(l)
Prin trecerea apei rezultate peste un anionit se obţine apă în care nu se

mai găsesc nici un fel de ioni străini, numită apă demineraliazată:
R-NH2(s) + (nH2O + HCl)(l) R-NH3]+Cl-(s) + nH2O(l)
Dacă se utilizează răşini schimbătoare de ioni, apa dură este trecută întâi
peste un cationit apoi peste un anionit, Fig.4.
Pentru regenerarea schimbătorilor de ioni se folosesc soluţii concentrate
de clorură de sodiu (saramură), soluţii concentrate de acizi (de obicei HCl 4n)
respectiv soluţii concentrate de hidroxide de sodiu sau soluţii de concentraţii
medii de carbonat de sodiu:
P2Ca + 2NaCl 2 P-Na + CaCl2
(R-COO)2Ca + 2HCl 2R-COOH + CaCl2
2[R-NH3]]+Cl-+ Na2CO3 2R-NH2+ 2NaCl + CO2+ H2O
[R-NH3]]+Cl-+ NaOH R-NH2+ NaCl + H2O
31

Runda de granturi:I
Fig.4 Schema procesului de demineralizare a apei cu schimbători de ioni
5 Sorturi de “ape”
În afara apei obişnuite, H2O, se mai cunosc şi alte varietăţi de apă.
Apa grea, în care atomii de hidrogen sunt înlocuiţi total, D2O, sau parţial,
DHO, cu deuteriu, D, izotopul hidrogenului care conţine în nucleu un proton şi
un neutron. Se mai numeşte oxid de deuteriu sau apă deuterată. Reacţiile în apa
grea sunt mai lente decât în apa obişnuită. În strat gros apa grea are o culoare
albastră specifică. Apa grea se utilizează ca moderator în reactoarele nucleare.
Apa supergrea, T2O, este o apă în care atomii de hidrogen sunt înlocuiţi
cu tritiu, T, izotopul hidrogenului care conţine în nucleu un proton şi doi
neutroni.
Apa oxigenată sau peroxidul de hidrogen, H2O2, are molecula formată din
doi atomi de hidrogen şi doi atomi de oxigen, H-O-O-H. Legătura covalentă,
dintre cei doi atomi de oxigen, -O-O-, se numeşte legătură peroxidică. Apa
32

Runda de granturi:I
oxigenată este un lichid incolor, siropos, solubil în apă. Se descompune în

prezenţa luminii, sau la uşoară încălzire sau în prezenţa catalizatorilor (Fe3+):
H2O2 [O] + H2O
Această reacţie explică şi caracterul de oxidant energic al apei oxigenate.

Se utilizează în soluţii apoase ca decolorant sau ca dezinfectant. Soluţia apoasă
de apă oxigenată 30% se numeşte perhidrol.
Sub denumirea de “apă” mai sunt cunoscute numeroase alte soluţii.
• Apa amoniacală este o soluţie apoasă de amoniac şi săruri de amoniu,
obţinută ca subprodus la distilarea uscată a cărbunilor.
• Apa de barită este o soluţie apoasă de hidroxid de bariu, utilizată pentru
identificarea CO2.
• Apa de brom este o soluţie apoasă de brom. Are culoare brună, se
utilizează ca oxidant şi ca antidot pentru hidrogen sulfurat, H2S. Este
utilizată şi în analiza chimică a compuşilor nesaturaţi.
• Apa celestă este o soluţie cu proprietăţi fungicide obţinută prin tratarea
Cu(OH)2 cu amoniac, NH3. Se mai numeşte zeamă cupru-amoniacală.
• Apa de clor este o soluţie apoasă de clor. Ea este un amestec de Cl2, HCl,
HClO (acid hipocloros) format în reacţia parţială a clorului cu apa:
Cl2 + H2O = HCl + HClO

HClO = HCl + O
Se întrebuinţează ca decolorant şi ca dezinfectant.
• Apa de hidrogen sulfurat este o soluţie apoasă de hidrogen sulfurat. Se
întrebuinţează în chimia analitică pentru identificarea unor cationi şi se
mai numeşte acid sulfhidric.
• Apa de Javel este o soluţie apoasă de KClO – hipoclorit de potasiu. Se
utilizează ca oxidant, ca decolorant şi ca dezinfectant întrucât se
descompune cu formare de oxigen atomic:
KClO = [O] + KCl
33

Runda de granturi:I
• Apa de Lebaraque este o soluţie apoasă de NaClO (hipoclorit de sodiu).

Are aceleaşi utilizări ca şi apa de Javel. Comercial se numeşte hipoclor.
• Apa de plumb este o soluţie apoasă de acetat de plumb. Are gust dulce şi
este toxică. Se utilizează în medicină, la tratarea entorselor şi ca mordant
în imprimeria textilă.
• Apa regală este o soluţie apoasă care conţine un amestec de trei părţi acid
clorhidric şi o parte acid azotic. Apa regală reacţionează cu metalele chiar
şi cu aurul care este considerat “regele metalelor”:
Au + 3HCl + HNO3= AuCl3+ NO + 2H2O
• Apa tare este o soluţie apoasă concentrată (69%) de acid azotic. Tot sub
această denumire se mai utilizează şi soluţia apoasă de acid clorhidric
“stins” cu zinc. Ambele sorturi de apă tare se utilizează la decaparea
metalelor.
STIAȚI CĂ!
Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma
acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenţi. Comparativ cu lichidele
obişnuite care devin mai dense când se răcesc, apa îşi atinge densitatea maximă
la temperatura de 4°C. Sub, dar şi peste această temperatură, apa are o densitate
mai redusă. Acesta este cauza pentru care, de exemplu, mările şi lacurile
îngheaţă de la suprafaţă în jos, iar gheaţa pluteşte pe apă. Dacă acest
comportament al apei ni se pare banal pentru că ne-am obişnuit cu el, merită
menţionat faptul că aproape toate celelalte substanţe chimice sunt mai dense în
stare solidă şi îngheaţă de la fund spre suprafaţă.
De asemenea, apa are capacitate termică ridicată, cu impact crucial asupra
vieţii. Datorită acestei proprietăţi, organismele vii, compuse în cea mai mare
parte din apă, pot să îşi regleze temperatura corpului. Oamenii trebuie să îşi
menţină temperatură între 36,1 şi 37,8 °C și acest lucru este posibil întrucât
aproximativ 70% din volumul corpului unui om adult este apă. De vreme ce
capacitatea apei de a acumula căldură este neobişnuit de mare, chiar şi în
condiţiile în care temperatura exterioară se modifică, schimbul de căldură între
34

Runda de granturi:I
corp şi mediu nu duce la diferenţe majore în temperatura organismului. Acestei

calităţi i se datorează şi stabilizarea temperaturii apei oceanelor. Capacitatea
termică a pământului este mult mai mică decât cea a apei. Astfel, temperatura
apei în oceane variază mai puţin decât cea a suprafeţei uscate. Temperatura în
oceane poate fi între -2 şi 35 °C, în timp ce pe continente se înregistrează
variaţii de temperatură între -70 şi +57 °C.
Apa reuşeşte să transporte căldura mai uşor decât oricare alt lichid cu
excepţia mercurului, ceea ce face ca temperatura să fie aproximativ aceeaşi în
diferitele părţi ale organismului. Aceeaşi proprietate a apei este responsabilă şi
de menţinerea relativ uniformă a temperaturii pe verticală, în oceane şi lacuri.
Apa are tensiune superficială ridicată care explică de ce insectele pot merge pe
apă sau cum se formează picăturile şi de ce apa se poate ridica prin trunchiurile
copacilor, sfidând legea gravitaţiei. În stare naturală, apa nu este un bun
conductor al electricităţii, dar mai bun decât alte lichide datorită ionizării proprii
şi anume abilitatea de a reacţiona şi a forma ioni de hidroxid OH- şi hidroniu
H3O+. Multe din aceste proprietăţi neobişnuite ale apei pot fi explicate prin felul
în care moleculele de apă interacţionează între ele. Apa are o moleculă unică, în
forma unui V, cu un atom de oxigen la bază şi doi de hidrogen la cele două
vârfuri. Molecula de apă este polară. Polaritatea este dată de combinaţia de un
atom de oxigen în vârful moleculei cu încărcătură negativă şi doi atomi de
hidrogen încărcaţi pozitiv. Astfel, în două molecule de apă apropiate, atomii de
hidrogen încărcaţi pozitiv vor atrage atomii de oxigen încărcaţi negativ. Aceasta
aşa-numită “legătură de hidrogen” este cauza pentru care apa are o temperatură
de fierbere înaltă şi un punct de evaporare ridicat, deoarece ruperea legăturilor
de hidrogen necesită energie în plus. Asta explică totodată şi capacitatea ridicată
de acumulare a căldurii.
Apa este un minunat solvent universal datorită polarităţii moleculei de
apă şi a tendinţei acesteia de a forma legături ale hidrogenului cu alte molecule.
Apa dizolvă unele substanţe anorganice şi organice care conţin atomi capabili
de a forma legături de hidrogen cu moleculele de apă. Apa are capacitatea de a
dizolva foarte multe substanţe. În natură, apa nu este chimic pură. Apele
naturale conţin cantităţi variate de substanţe, de la gaze şi săruri dizolvate, la
substanţe organice şi bacterii. Apa este o parte vitală în multe din procesele
35

Runda de granturi:I
metabolice ale organismului: este solventul universal al materiei vii, fiind cadrul
molecular în care se desfăşoară procesele vieţii.
III. INTERDISCIPLINARITATEA FIZICĂ-CHIMIE-

DISCIPLINELE NATURII
Interdisciplinaritatea este o cooperare între discipline diferite din aceeași

arie curriculară, privind un anumit fenomen, proces a cărui complexitate poate fi
demonstrată, explicată, rezolvată numai prin acţiunea a mai multor factori.
Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca țel
formarea unei imagini unitare asupra unei anumite teme. Ea vizează relaţiile, în
esenţă de metodologie care se stabilesc între materii predate diferite diferite,
transferul tehnicilor de predare dintr-o disciplină într-alta. De exemplu,
îmbinarea dintre fizică nucleară, medicină, şi chimie a dus la apariţia unor
tratamente aplicate persoanelor bolnave de tumori maligne cum sunt terapia prin
radiologie si chimică. Deşi interdisciplinaritatea este o noțiune care derivă din
cercetare, putem identifica unele modalităţi de iniţiere a acesteia şi la nivelul
materiei predate. Acestea se pot realiza atât la nivelul elaborării curriculumului
cât și nivelul proiectării : programe, planuri, suporturi de curs/cursuri, cât şi la
nivelul activităţilor instructiv educative. Interdisciplinaritatea corespunde mai
bine realităţii prezente, conducând la o înţelegere cât mai amplă de către
studenți. Ca şi pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea depăşeşte limitele
unei discipline, însă finalitatea sa rămâne cercetarea interdisciplinară.
Interdisciplinaritatea este îmbinarea între discipline diferite în vederea
soluţionării unei probleme ce se impune, la un moment dat; este o alianță între
mai multe discipline; intervenţie critică de pe poziţiile unei discipline predate la
poziţiile altei discipline în chestiuni de interes comun. Deci, existenţa
interdisciplinarităţii, este o realitate ce nu poate fi contestata.
Interdisciplinaritatea este o formă de colaborare şi împletire între discipline
ştiinţifice diferite, care se realizează în principal respectând logica disciplinelor
respective, adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe student în
formarea unei imagini unitare, îi dezvoltă o gândire mai amplă asupra
36

Runda de granturi:I
noțiunilor. Interdisciplinaritatea este o exigenţă a lumii actuale, acumulărilor

cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. În zilele noastre, reforma
învăţământului a creat cadrul unor transformări la nivelul curriculumului, între
care se distinge perspectiva interdisciplinară. Interdisciplinaritatea se referă şi la
transferul metodelor de predare dintr-o disciplină într-alta, transfer cu grade
diferite de implicare sau finalizare. Interdisciplinaritatea este o modalitate de
organizare a conţinuturilor predate, cu implicaţii asupra întregii strategii de
proiectare a curriculumului, ea care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor
şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care
favorizează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite.
Predarea și învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în
învățământul românesc, care îi stimulează pe studenți, le dezvoltă gândirea
creativă şi contribuie la unitatea procesului instructiv – educativ. Legătura dintre
disciplinele predate se poate realiza la nivelul conţinuturilor și obiectivelor
acestora, dar se creează şi un mediu prielnic pentru ca fiecare student să se
exprime liber, să lucreze în echipă sau individual.
Interdisciplinaritatea presupune stabilirea şi folosirea unor conexiuni între
limbaje specifice unui domeniu, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între
disciplinele de învăţământ, clasice.
Pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt
componente ale cunoaşterii școlare. Intervenţia profesorului determină corelaţii
prevăzute de topicele propuse şi impuse de logica noilor cunoştinţe, fapt ce ne
duce la interdisciplinaritate. Se pot elabora cursuri comune a două sau mai
multe discipline din aria curriculară ştiinţe ale naturii.
Având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei și a fizicii-
discipline ale naturii, interdisciplinaritatea este imperios necesară.
Conform lui A. Becleanu Iancu "Intedisciplinaritatea este un proces de
cooperare, unificarea şi codificarea unitară a disciplinelor ştiinţifice
contemporane, caracteristic actualei etape de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice,
în care fiecare disciplină îşi păstrează autonomia gnoseologică, specializarea şi
independenţa relativă şi în acelaşi timp se integrează în sistemul global de
cunoştinţe"
37

Runda de granturi:I
Având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei, fizicii,

biologiei şi matematicii, interdisciplinaritatea în aria curriculară matematică şi
stiinţe ale naturii este imperios necesară.
Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă studii şi
acţiuni în planul conţinuturilor şi al metodologiilor care să ofere cunoaşterea
fenomenelor în dinamica lor. Matematica reprezintă instrumentul de lucru în
studiul fizicii, al chimiei şi de ce nu, al biologiei. Fiecare observare,
experimentare, formulare de legi sau teoretizare se realizează utilizând
instrumente matematice. O ecuaţie matematică poate reprezenta de fapt o lege
în fizică sau chimie. Calculul matematic, formulele trigonometrice, proporţiile,
funcţiile ca şi alte abstractizări ale matematicii se întâlnesc în fizică, chimie şi
biologie la tot pasul. Nu este suficient ca profesorul de matematică să explice
doar elevilor că matematica este foarte importantă în studiul ştiinţelor naturii, ci
trebuie ca acesta să-i conştientizeze în mod real. Pentru aceasta este necesar ca
profesorul de matematică să aibă o temeinică cultură generală, să cunoască
metodologia obiectului său de specialitate, dar și a celorlalte discipline înrudite,
adică cele din aceeași arie curriculară.
Astfel, putem exemplifica concret:
1.Interdisciplinaritatea fizică-matematică .
Fizica, spre deosebire de matematică, este o ştiinţă a naturii, deoarece
rezultatele teoriilor fizicii se pot valida prin experiment, dar fără cunoştinţe
matematice studiul fizicii este imposibil. Ca atare putem spune că matematica
oferă fizicii uneltele necesare studiului şi de exprimare a rezultatelor studiului în
timp ce fizica oferă matematicii concepte şi relaţii demonstrabile din punct de
vedere experimental. Rezolvarea problemelor de fizică implică folosirea de
noţiuni matematice, de la cele simple, aritmetice, până la cunoştinţe de calcul
integral şi diferenţial, de geometrie vectorială, etc. În schimb, prin verificarea
experimentală a rezultatelor obţinute în urma rezolvării teoretice implicit se
verifică şi teoria matematică folosită în rezolvarea problemei de fizică. Putem
da de altfel exemple de probleme de fizică în a căror rezolvare sunt folosite
noţiuni matematice din cele mai diverse: probleme ce implică vectori fizicii
necesită spre rezolvare noţiuni de geometrie vectorială şi trigonometrie,
problemele de termodinamică implică cunoaşterea noţiunilor de polinom şi
funcţie polinomială, noţiuni de calcul diferenţial şi integral, etc De altfel,
38

Runda de granturi:I
studiind istoria matematicii şi a fizicii vom descoperi o relaţie de

interdependenţă, fizica prin ridicarea problemelor practice a dus la crearea de
noi teorii şi noi unelte matematice ca o necesitate în rezolvarea şi înţelegerea
noilor fenomene fizice studiate. Astfel putem să amintim: studiul mecanicii
solidului a dus la apariţia ecuaţiilor diferenţiale cu derivate parţiale, studiul
mediilor fluide a dus la dezvoltarea probabilităţilor matematice, etc
2. Interdisciplinaritatea chimie- matematică
Ca şi în cazul fizicii, chimia este o ştiinţă a naturii, adică rezultatele unui
studiu teoretic pot fi verificate prin experienţe practice. Dar tot asemenea fizicii,
chimia necesită cunoştinţe de matematică în procesul de demonstrare teoretică a
fenomenelor chimice, precum şi în rezolvarea problemelor. Astfel, plecând de la
cele mai simple fenomene chimice este necesară cunoaşterea de noţiuni
matematice elementare pentru ca studentul să poată să înţeleagă noţiunile de
bază ale chimiei. Vizează aplicarea cunoştinţelor de matematică, de exemplu
noţiuni ca: raportul, proporţia, proprietăţile proporţiei, şiruri de rapoarte, regula
de trei simplă, procente. Pentru priceperea corectă a noţiunilor de chimie (masa
atomică, masa molară, masa moleculară), a legilor de bază ale chimiei (legea
conservării masei substanţelor, legea proporţiilor definite) şi a calculelor
chimice (compoziţia procentuală, concentraţia soluţiilor, calcule pe baza
formulelor şi a ecuaţiilor reacţiilor chimice). Cunoştinţele despre rapoarte,
proporţii, procente sunt indispensabile elevilor pentru studiul legilor gazelor,
densităţii relative, legii echivalenţilor chimici şi pentru rezolvarea problemelor
cu amestecuri de soluţii solide (aliaje), lichide sau gazoase. Interdisciplinaritatea
chimie-matematică se evidenţiază şi în reprezentările grafice pentru:
-viteza de realizare a unui produs în raport cu concentraţiile reactanţilor,
-dependenţa vitezei de reacţie de temperatură,
-calculul pH utilizând cunoştinţle legate de logaritmi învăţate la matematică;
-calculul produsului de solubilitate, PS
3. Interdisciplinaritatea fizică– chimie . Cele două discipline sunt științe
ale naturii, complementare una în raport cu cealaltă, astfel încât una se ocupă de
aspectul macroscopic- fizica- în studierea fenomenului, iar cealaltă se ocupă de
aspectul microscopic – chimia- în studierea fenomenului cercetat. Rezultatele
teoriilor fizicii cât și a celor din chimie se pot valida prin experimente, dar și
acestea oferă informații complementare în cercetările întreprinse.
39

Runda de granturi:I
4. Interdisciplinaritatea chimie-fizică-matematică: se poate evidenţia în

cadrul următoarelor teme:
CHIMIE - FIZICĂ
-Sisteme în echilibru (fizice şi chimice);
-Electroliţi. Conductibilitate electrică;
-Legile gazelor;
-Căldura de reacţie (are la bază principiul I al termodinamicii) ;
-Teoria ciocnirilor - teoria cinetică a moleculelor pentru explicarea vitezei de
reacţie;
-Potenţial de oxido-reducere. Electrod normal de hidrogen;
-Electroliza topiturilor şi soluţiilor.
MATEMATICA ….şi alte domenii ale vieţii:
1. Unităţi de măsură pentru volum:calculul volumului de aer/student din sala de
curs/seminar/laborator.
2. Rapoarte şi proporţii:Confecţionare de bijuterii (aliaje,carate)
3.Procente;Domeniu bancar, calcul de dobândă simplă şi compusă.
Comerţ:Preţuri,scumpiri,promoţii.
4. Media aritmetică:Sport:diagrama unor rezultate sportive. Transport:viteza
medie.
5 Psihologie:evaluarea unor teste.
5. Combinatorică:Centrale telefonice:numărul de linii posibile. Jocuri de
noroc:statistic, Scrierea Braille(pt.orbi)-conţine 63 de caractere.
6. Ecuaţii:Aflarea unor date necunoscute din orice domeniu. Calculul traseelor
turistice
7. Funcţia exponenţială:Descompunerea elementului radioactiv de plutoniu
(înjumătăţire) : f(x)=m*0,5x Diviziunea celulară la bacterii. f(x)=2x
8. Funcţia logaritmică:Nivelul sonor în decibeli(db) al unui sunet de intensitate I
S=lgl/l0 unde: l0-pragul auzului uman
9. Unităţi de măsură pentru capacitate:Staţii PECO (cisterne,butoaie)
10. Unităţi de măsură pentru volum:Industria minieră;Industria siderurgică.
11. Unităţi de măsură pentru suprafeţe:agricultură,horticultură.
12. Sistemul de numeraţie binar: informatică-funcţionarea calculatoarelor,
telefonie mobilă, aparatura digitală,MP3,
40

Runda de granturi:I
Din punct de vedere a întocmirii materialelor de curs pentru aceste

discipline profesorii trebuie să conlucreze deoarece trebuie să respecte unele
criterii şi principii pedagogice asumate de către toţi. Mai există și dificultăţi în
lipsa competenţelor de colaborare, de cooperare şi de lucru în echipă, din
păcate. De pildă, curriculumul de ştiinţe oferă un punct de start în predarea
integrată a disciplinelor din aria curriculară “Matematică şi știinţe ale naturii”.
Acest curriculum trebuie conceput crosscurricular, pornind de la domeniile
fizică, biologie, chimie şi de la subiectele comune acestora Astfel obiectivele
curriculumului de ştiinţe ar trebui să vizeze:
- încurajarea studenților pentru asumarea de responsabilităţi şi pentru
cooperare.
- observarea ,studierea şi interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu
înconjurător;
- înţelegerea impactului proceselor din natură asupra activităţilor umane şi al
activităţilor umane asupra mediului;
- investigare unor interdependenţe între şi în sisteme fizice, chimice şi
biologice;
Competenţele la care ar trebui să se ajungă prin curriculumul de ştiinţe
reale se referă la înţelegere, comunicare, studiul individual şi valorificarea
informaţiilor, relaţionarea la mediul natural înconjurător şi social; la acestea se
adaugă formarea unor aptitudini precum:
- interesul pentru explicarea raţională a fenomenelor din mediu;
- grija faţă de mediul natural;
- stimularea inventivităţii şi a curiozităţii în investigarea mediului înconjurător
apropiat.
În scopul formării acestor atitudini și competenţe, vor fi valorificate
cunoştinţe privind individul, mediul natural, grupul de indivizi, relaţiile dintre
indivizi şi dintre indivizi şi mediu, fenomenele şi interacţiunile specifice
acestora, modificările mediului ca urmare a intervenţiei omului. Cursurile pot fi
organizate pe teme, în care se pot face conexiuni cu subiecte studiate la alte
discipline, de exemplu:
1. „Omul şi mediul de viaţă” ce cuprinde:
- Principalele organe şi sisteme ale organismului uman;
- Relaţiile omului cu alte vieţuitoare din mediul său;
41

Runda de granturi:I
- Igiena mediului de viaţă în care trăim;

- Poluarea mediului înconjurător;
- Interacţiunea plantelor cu apa, aerul, solul şi intervenţia omului.
2.„Sisteme”:
- Evoluţia sistemelor biologice:om, plante şi animale .
- Legătura dintre plante şi animale: lanţuri trofice, relaţii inter- şi intraspecifice;
Un conţinut universitar structurat interdisciplinar este mai potrivit
realităţii şi asigură o percepere coerentă şi unitară a fenomenelor. Astfel
avantajele interdisciplinarităţii sunt numeroase, cum ar fi: permite aplicare
cunoştinţelor în diferite domenii; permit studentului să acumuleze informaţii
despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai
şcolarităţii; clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor universitare.
Predarea interdisciplinară pune accentul concomitent pe aspectele
multiple ale dezvoltării studentului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi
estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea progresivă și sistematică a unei
culturi de comunicare necesare studentului în învăţare, pentru parcurgerea cu
succes a treptelor de învăţare, pentru învăţarea permanentă. În aria curriculară
matematică şi ştiinţe, interdisciplinaritatea este absolut necesară, având în
vedere aplicabilitatea directă în practică a fizicii, chimiei, biologiei şi
matematicii. Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă
acţiuni și studii în planul conţinuturilor şi al metodologiilor, care să ofere
cunoaşterea fenomenelor în evoluția lor, deschizând calea spre sinteze generale.
Interdisciplinaritatea între chimie şi matematică, chimie şi fizică, chimie şi
biologie, fizică şi matematică, se realizează în special în planul conţinuturilor,
având matematica drept instrument de lucru, fiecare demers (observare,
demonstrație, experimentare, formulare de legi, teoretizare) fiind realizat în
spirit matematic.
Chimia, fizica şi biologia sunt consumatoare de noțiuni matematice. De
cele mai multe ori, matematica devansează teoretic celelalte ştiinţe, deschizând
căi, construind modele. Profesorul de chimie și fizică priveşte deci, matematica
ca pe un instrument absolut necesar și obligatoriu. El ştie clar ca "Y"-ul de la
matematică trebuie și poate să fie o o masă de substanţă, concentraţie, un
coeficient, un indice. O ecuaţie matematică poate fi o lege în fizică sau chimie.
42

Runda de granturi:I
Proporţiile, procentele, funcţiile trigonometrice, ca şi alte abstractizări ale

matematicii se întâlnesc în fizică şi chimie la mereu pentru descifrarea tainelor
mediului natural. Un profesor dotat nu explică, doar, studenților faptul că fără
cunoştiinţe matematice nu poate înțelege și studia ştiinţele naturii, ci reuşeşte
să-i convingă în mod real, să impună stiluri de lucru adecvate.
Studiul chimiei, al fizicii şi al biologiei au afinităţi aparte.
Exemplificări directe – aceste discipline studiază transformările, structura, şi
însuşirile materiei. Interdisciplinaritatea acestor discipline poate fi un exemplu
şi pentru celelalte. Competenţele, metodele de analiză a fenomenelor,
aplicabilitatea lor imediată în practică, metodele de predare, toate acestea duc la
realizarea unei interdisciplinarităţi bine structurate. Fizica apelează de multe ori
la cunoştiinţele însușite la orele de chimie pentru explicarea fenomenelor
specifice ei. Electrizarea obiectelor se explică electronic apelându-se la structura
atomilor. Conductoarele sau izolatoarele au sau nu aceste proprietăţi datorită
organizării lor chimice. Noţiunile de câmp magnetic aduc în discuţie proprietăţi
speciale ale materiei. Cercetarea producerii curentului electric începe cu
elementele galvanice, a căror funcţionare are explicaţii chimice. Urmările
producerii curentului electric se explică tot pe baza proprietăţilor chimice şi au
aplicaţii în domeniul chimiei şi industriei chimice. Nu există lecţie de fizică
unde să nu utilizăm cunoştiinţele învățate la lecţiile de chimie şi invers.
Interdisciplinaritatea între biologie, fizică, matematică şi chimie se
realizează şi în planul metodelor și strategiilor didactice, atât ca forme de
structurare a unei teme, ca metode folosite în transmiterea noțiunilor, cât şi ca
metode de verificare şi evaluare. Se poate spune deci că fizica şi matematica
sunt instrumente pentru studiul chimiei şi invers. Pentru realizarea unei bune
interdisciplinarităţi se impun câteva exigențe: -profesorul să cunoască bine
metodologia obiectului său de specialitate, dar şi a celorlalte obiecte din aria
curriculară; profesorul să aibă o temeinică cultura generală să stăpânească
noţiunile predate; studenții să fie conştientizaţi de existenţa interdisciplinarităţii
disciplinelor; realizarea unor cursuri care să includă teme cu caracter
interdisciplinar.
În condiţiile actuale, în care profesorii trebuie să creeze cursuri,
interdisciplinaritatea în cadrul unei arii curriculare poate constitui un punct de
pornire. Având în vedere cele spuse, considerăm că interdisciplinaritatea
43

Runda de granturi:I
constituie un principiu ce trebuie aplicat, o modalitate de gândire şi acţiune, ce

decurge din evoluţia ştiinţei şi a vieţii economico-sociale. Fizica, matematica,
chimia, biologia caută ca în ştiinţă şi în obiectul de învăţământ respectiv să
găsească modelul lumii reale constituit de fiecare ştiinţă în parte, să integreze
fapte şi idei sau contradictorii într-un sistem. Este utilă folosirea unor metode
specifice fiecarei discipline predate în corelare cu celelalte discipline, extinderea
şi generalizarea unor principii de investigaţie, integrarea soluțiilor şi
interpretarea lor la un anumit nivel, în funcţie de țelul urmărit, permiţând
înțelegerea fenomenelor în complexitatea lor. Îmbinarea fizicii cu celelalte
obiecte de învăţământ se realizează printr-o selecţie şi ordonare a conţinutului
acestui obiect. Astfel, fizica împrumută metodele şi limbajul astronomiei sau
biologiei, chimiei, ştiintelor tehnice. Biologia, astronomia, chimia, ştiinţele
tehnice oferă fizicii, în principal, obiectul cercetărilor.
Astfel putem recomanda și susține ideea care propune regăndirea
conţinuturilor şi elaborarea unor cursuri, în perspectiva conexiunilor necesare
care pot introduce interdisciplinaritatea în învăţământul românesc. Pentru
aceasta este imperios necesar ca profesorii să lucreze în echipă, să colaboreze la
pregătirea curriculum-ului pentru acelaș an de studiu.( ex.anul I de licență)
IV.Mărimi şi unităţi fundamentale în Sistemul Internaţional.

Constante fizice
 Mărimi şi unităţi fundamentale în Sistemul Internaţional

Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi, Paris (1960) a fixat
următoarele unităţi fundamentale:
1. Unitatea de lungime: metrul (m): lungimea drumului parcurs de lumină
în vid timp de (2,99792458⋅108)-1 secunde; (1983).
2. Unitatea de masă: kilogramul (kg): masa prototipului internaţional al
kilogramului (păstrat la Biroul Internaţional); (1889).
3. Unitatea de timp: secunda (s): durata a 9 192 631 770 perioade ale
radiaţiei care corespunde tranziţiei între cele două nivele de energie hiperfine
ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133; (1967).
44

Runda de granturi:I
4. Unitatea de curent electric: amperul (A): intensitatea curentului electric

constant, menţinut în doi conductori paraleli, rectilinii, cu lungimea infinită şi
de secţiune neglijabilă, aşezaţi în vid la distanţa de un metru unul de altul, care
ar produce, între conductori, o forţă de 2⋅10-7 newtoni pe o lungime de un metru;
(1948).
5. Unitatea de temperatură absolută: Kelvinul (K): a 273,15-a parte din
temperatura termodinamică a punctului triplu al apei; (1967).
Temperatura Celsius este definită prin relaţia:
t=T-T0=T-273,15
6. Unitatea de cantitate de substanţă: kilomolul (kmol): cantitatea de
substanţă a unui sistem care conţine tot atâtea entităţi elementare câte există în
12 kilograme de carbon 12; (1971).
7. Unitatea de intensitate luminoasă: candela (cd): intensitatea luminoasă,
într-o direcţie dată, a unei surse care emite o radiaţie monocromatică cu
frecvenţa de 540⋅1012 Hz şi a cărei intensitate energetică, în acea direcţie este
683-1W/Sr; (1979).
Ulterior Sistemul Internaţional de Mărimi şi Unităţi a fost completat cu
alte două mărimi fizice ajutătoare, şi anume cu unghiul plan respectiv unghiul
volumic. Unghiul plan este definit cu ajutorul arcului de cerc limitat de două
raze vectoare ale cercului de rază R: α=s/R
Unitatea de măsură pentru unghiul plan este numit unghiul de un radian
(prescurtat rad), care este unghiul la centrul cercului de rază R pentru care arcul
de cerc s delimitat pe circumferinţa cercului este egal cu raza R. Prin urmare
perimetrul cercului de rază R corespunde la un unghi plan de 2π radian, al
cărui unghi în grade este 360grd., astfel
1rad=360/2π=57grd.17min.45sec.
a)
R
O α S dS
45

Runda de granturi:I
b)
dΩ
O
Fig. 1. Definirea unităţii unghiului plan (a), respectiv definirea unităţii

unghiului volumic (b)
Unitatea de măsură a unghiului volumic (numit şi unghi solid) este
steradianul (prescurtat sr), care reprezintă valoarea unghiului la centrul cercului
de rază R pentru care aria calotei sferice delimitate pe suprafaţa sferei este egală
cu pătratul razei. Astfel, conform relaţiei ce defineşte unghiul solid elementar
dΩ= dS/R2, respectiv unghiul solid finit Ω=S/R
(Figura 1b), unghiul solid de un steradian corespunde unghiului limitat
prin conul de deschidere dΩ pentru care aria dS este numeric egală cu R2
pătratul razei cercului.
 Constante fizice
Viteza luminii în vid: c=2,9979⋅108m/s.

Sarcina electronului: e=-1,604⋅10-19 C
Masa de repaus a electronului: me=9,1⋅10-31 kg=
=5,486⋅10-4 u.a.m.
(Unitatea atomică de masă reprezintă a 12-a parte din masa izotopului de C12,
1 u.a.m.=1,66⋅10-27kg)
e
Sarcina specifică a electronului: =1,759⋅1011 C/kg
me
46

Runda de granturi:I
Constanta lui Planck: h=6,626⋅10-34 J/s

Constanta lui Boltzmann: kB=1,381⋅10-23 J/K
Numărul lui Avogadro: NA=6,023⋅1026 kmol-1
Constanta universală (generală) a gazelor: R=8314 J/kmol K
Presiunea atmosferică (standard): p0=1,013⋅105 N/m2.
Volumul gazului ideal la T=273K şi p0=1atm: V0=22,415⋅103 m3/kmol.
Temperatura de zero absolut: T0=0K=-273,150C.
Acceleraţia gravitaţională la nivelul mării,
la ecuator: g=9,78049 m/s2
Constanta atracţiei universale: k=6,673⋅10-11 Nm2/kg2
Masa Pământului: MP=5,975⋅1024 kg
Raza Pământului la ecuator: RP=6,378⋅106 m
Distanţa medie Pământ-Lună: dPL=3,84⋅108 m
Diametrul Soarelui: D=1,39⋅109 m
Masa Soarelui: MS=1,99⋅1030 kg
Masa protonului: mp=1,007277 u.a.m.
Masa neutronului: mn=1,008665 u.a.m.
Raportul dintre masa protonului şi
mp
masa electronului: =1836,1
me
Permitivitatea electrică absolută (constanta
dielectrică a vidului): ε0=8,85⋅10-12 C2/N⋅m2
Permeabilitatea magnetică absolută a vidului: µ0=1,26⋅10-6 H/m
Constanta (numărul) lui Faraday: F=96487⋅103 C/kmol
Constanta lui Wien: b=2,898 mK
47

Runda de granturi:I
V.CONCLUZIE
Ca un final înțeles de fapt ca o concluzie a acestui suport de curs doresc
să îl exprim ajutându-mă de un renumit profesor de chimie, Peter Atkins, de la
Universitatea din Oxford, autor al unui bestseller intitulat,, Galileo’s Finger
The Ten Great Ideas of Science” apărută în anul 2003, în care autorul
sintetizează într-un mod unic topul celor zece idei excepționale din aria de
cercetare științifică a celor două discipline fizică- chimie. Aceste zece idei de
top pot fi concluzia cea mai potrivită pentru finalul unui curs.
Exprimate într-o ordine cronologică din perspectiva evoluției planetare,
citându-l pe marele professor Atkins, acestea sunt :
1. Evoluția are loc prin mecanismul selecției naturale.
2. Informația privind ereditatea este codificată în AND.
3. Energia se conservă.
4. Entropia: Universul tinde spre dezordine.
5. Materia este alcătuită din atomi.
6. Simetria este o măsură a perfecțiunii.
7. Mecanica clasică nu este de ajuns pentru a descrie
comportamentul particulelor.
8. Universul se află în expansiune.
9. Interacțiunea cu materia duce la curbarea spațiu – timp.
10. Matematica impune o limită a rațiunii.
48

Runda de granturi:I
BLIOGRAFIE
I. Bibliografie selectivă fizică
1. Galileo’s Finger The Ten Great Ideas of Science, Peter Atkins, Oxford, 2003,
2. Bazele fizicii / Nicolae Crețu (2010) Brașov: Editura Universitãții Transilvania
Brașov, 53/ C 85 (III 20167)
3. Biografia fizicii / George Gamow; în românește de M. Sabãu și T. Roșescu (1971),
București: Editura științificã, II 17252 , II 17253
4. Curs de fizicã generalã, vol. 2: profil mecanic și electric: pentru uzul studenților /
Universitatea din Pitești; Gh. Dima, I. Iorga-Simãn (1992) Pitești: Universitatea din
Pitești, IV 2705
5. Curs de fizicã: Ingineri: vol. 2 / Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Mecanicã,
Catedra de Fizicã; S. Melinte, N. Mateescu, O. Scutaru, S. Istrate, C. Pasnicu, A.
Jeflea, D. Ursu, M. Gherghel (1990) Iași: Institutul Politehnic Iași , 53/ C 95 (III
11295)
6. Curs de fizicã: pentru uzul studenților / Institutul de Învãțãmânt Superior Tîrgu-
Mureș; Stela Gîju (1980) Tîrgu-Mureș: Institutul de Învãþãmînt Superior Tîrgu-
Mureș; 53/ G 56 (III 8247)
7. șef lucr. Maria Boldan (1994) Timișoara: Universitatea Tehnicã din Timișoara , 53/ M
69 (II 28775 MIH)
8. Curs de fizicã, vol. 1, 2 / Universitatea Tehnicã din Târgu-Mureș; Stela Gîju (1993)
Târgu-Mureș: Universitatea Tehnicã din Târgu-Mureș , 53/ G 56 (IV 2568) , M53
9. Curs de fizicã, vol. 1 / Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Electrotehnicã;
Alexandru Terțan (1982) 53/ T 45 (III 9285)
10. Curs de fizicã [pentru] ingineri: vol. 1 / Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de
mecanicã, Catedra de Fizicã; S. Melinte, N. Mateescu, O. Scutaru, S. Istrate, C.
Pasnicu, A. Jeflea, D. Ursu, M. Gherghel (1990) Iași: Institutul Politehnic Iași , 53/ C
95 (III 11295)
11. Fizica / Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca; Tania Ristoiu, Eugen Culea (1995)
Cluj-Napoca: Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca , 53/ R 57 (III 13882 RIS)
12. Fizica / Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca; Emil Hanga (1995) Cluj-Napoca:
Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca , 53/ H 22 (III 13888 HAN)
13. Fizica / R.V. Deutsch (1970) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, III 4903
14. Fizica: Bazele fizicii moderne / Dan E. Demco (1981) Cluj-Napoca: Institutul
Politehnic Cluj-Napoca53/ D 29 (III 9281)
15. Fizica factorilor de mediu / Stela Gîju (2005) Târgu-Mureș: Editura Universitãții
Petru Maior Târgu-Mureș , 53/ G 56 (III 17994)
49

Runda de granturi:I
16. Fizica generalã: Lucrãri practice / Universitatea Bacãu, Facultatea de Litere și Științe,
Catedra de matematicã-fizicã; conf. dr. I. Vascan, lect. I.I. Rusu, asist. M. Stamate,
asist. G. Lazar, asist. I.M. Lazar (1994) Bacãu: Universitatea din Bacãu, IV 2741
17. Fizica modernã, vol. 1: Mecanica, radiația, cãldura / Richard P. Feynman; lucrarea a
fost redactatã de: Richard P. Feynman, Robert B. Leighton și Matthew Sands,
traducerea și revizia științificã a versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor: Natalia
Fiuciuc (1969 ) București: Editura Tehnicã,III 4506
18. Fizica modernã, vol. 2: Electromagnetismul. Structura materiei / Richard P. Feynman;
lucrarea a fost redactatã de: Richard P. Feynman, Robert B. Leighton și Matthew
Sands, traducerea și revizia știinþificã a versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor:
Natalia Fiuciuc (1970) București: Editura Tehnicã , III 4506
19. Fizica modernã, vol. 3: Mecanica cuanticã / Richard P. Feynman; lucrarea a fost
redactatã de: Richard P. Feynman, Robert B. Leighton ºi Matthew Sands, traducerea și
revizia științificã a versiunii românești Mihai Gavrilã, redactor: Natalia Fiuciuc
(1970) București: Editura Tehnicã , III 4506
20. Fizica: pentru uzul studenților, vol.2 / Universitatea Tehnicã din Timișoara; Minerva
Cristea (1994) Timișoara: Universitatea Tehnicã din Timișoara, 53/ C 87 (II 28774
CRI)
21. Fizica PSSC: Supliment de teme avansate / Uri Haber-Schaim, Judson B. Cross, John
H. Dodge, James A. Walter; traducere de prof. dr. A. Hristev, prof. dr. O. Gherman, D.
Gheorghiu, Gh. Enescu (1974) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, III 6307
22. Fizica PSSC: Supliment de teme avansate: Ghidul profesorului / Uri Haber-Schaim,
Judson B. Cross, John H. Dodge, James A. Walter; traducere de prof. dr. A. Hristev,
prof. dr. O. Gherman, D. Gheorghiu, Gh. Enescu (1974) București: Editura Didacticã
și Pedagogicã , III 6305
23. Fizica: Sisteme și procese fizice, vol. 1 / Universitatea Politehnica din București,
Vladimir Laurențiu Fara (1993) București: Universitatea Politehnica București , III
12365
24. Fizica stãrii lichide / L. Georgescu, I. Petrea, D. Borșan (1982) București: Editura
Didacticã și Pedagogicã , III 9217
25. Fizica stãrii solide: Aplicații în inginerie / Gheorghe Zet, Dodu Ursu (1989)
București: Editura Tehnicã , 53/ Z 56 (II 27801 ZET)
26. Fizica: vol. 1 / Traian Crețu, Cristian Floare, Ilie Ivanov (1980) București, 53/ C 85
(III 8354)
27. Fizica, vol. 1: Manual pentru învãþãmîntul tehnic superior / N. Bãrbulescu, R.
Þiþeica, R. Woinaroski,... (1964) București: Editura Didacticã și Pedagogicã III 2278
28. Fizica, vol. 1: Mecanicã, fizicã molecularã, electricitate / N. Bãrbulescu, R. Țițeica,
D. Bârcã-Gãlãþeanu... (1975) București: Editura Didacticã și Pedagogicã, 53/ F 62
(III 6664)
50

Runda de granturi:I
29. Fizica, vol. 3 / Universitatea Tehnicã din Timișoara; Vasile Dorobanþu (1994)
Timișoara: Universitatea Tehnicã din Timișoara 53/ D 70 (II 28773 DOR)
30. Fizicã: Culegere de probleme / Universitatea din Târgu-Mureș; prof. dr. Stela Gîju
(1996) Târgu-Mureș: Universitatea din Târgu-Mureș 53/ G 56 (IV 2832) M53
31. Fizicã: Culegere de probleme / C. Codreanu, I. Cosma, D. Demco... (1987) Cluj-
Napoca: Institutul Politehnic Cluj-Napoca 53/ F 62 (III 10502 )
32. Fizicã generalã: Mecanicã fizicã, teoria relativitãþii restrânse, mecanicã analiticã,
termodinamicã, electricitate și magnetism / Dan Chicea (1999) Sibiu: Editura
Universitãþii 'Lucian Blaga' din Sibiu 53/ C 42 (II 30258 CHI)
33. Fizicã generalã, vol. 1, 2 / Traian I. CreȚu (1984) București: Editura Tehnicã 53/ C
85 (III 9908)
34. Fizicã generalã ºi nuclearã / D. Auslander, I. Macavei (1982) București: Editura
Didacticã și Pedagogicã III 9216
35. Fizicã: Lucrãri de laborator / Niculae Florea, Nicolae Truțã (2000) București: Matrix
Rom, 53/ F 67 (III 15943)
36. Fizicã statisticã: Curs universitar / Eleonora Rodica Bena, Ecaterina Cornelia
Niculescu (2004)București: Matrix Rom III 19847
37. Fizicã: Teorie și aplicații, vol. 1 2 / Universitatea Tehnicã ''Gh. Asachi'' Iași,
Universitatea Bacãu; Ghiorghe Cãlugãru, Sergiu Istrate, Elena-Irina Horga, Dimitrie-
Dorinel Horga, Ioan Vascan, Gabriel Lazãr, Marius Stamate, Iuliana Lazãr (1994)
Iași: Universitatea Tehnicã ''Gheorghe Asachi'' din IașiIV 2739
38. Fizicã, vol. 1, 2 / David Halliday, Robert Resnick (1975) București: Editura Didacticã
și Pedagogicã53/ H 19 (III 6707)
39. Fizicã, vol. 1, 2 / Olivia Pop, Ileana Lupșe, Ioan Gh. Pop (1988) Cluj-Napoca:
Institutul Politehnic Cluj-Napoca 53/ P 78 (III 10749) ,
40. Mic memorator de fizicã / Ioan-Ioviț Popescu, Anatolie Hristev, Nicolae
Gherbanovschi, George Enescu (1991) București: Editura Tehnicã 53/ M 64 (II 28227
41. Fizică pentru specializări inginerești/ Arina Modrea (2013) Tîrgu Mureș, Editura
UPM Tărgu Mureș,
42. Fizică pentru specializări inginerești.Aplicații/ Arina Modrea (2013) Tîrgu Mureș,
Editura UPM Tărgu Mureș,
Bibliografie selectivă chimie
1. Jonathan Clayden, Nick Greeves, Stuart Warren, Peter Wothers, Organic

Chemistry, Oxford University Press, Oxford, 2001, ISBN 0-19- 850346-6.
2. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Ed. VIII, vol.I-II, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,1980.
51

Runda de granturi:I
3. Margareta Avram,Chimie organică,Ed II,vol. I-II, Ed. Zecasin,1999, ISBN 973-

96241-3-8.
4. J.B. Hendrickson, D.J. Cram, G.S. Hammond, Chimie Organică, Ed. Ştiintifică şi
Enciclopedică, Bucureşti,1976.
5. T.W. Graham Solomons, Organic Chemistry,Wiley, New York, 989, ISBN 0-471-
83659-1.
6. T.W.Graham Solomons, Craig B. Fryhle, Organic Chemistry, 7th Ed., John Wiley
and Sons, New York Chichester Weinheim, 2000, ISBN 0- 471-19095-0.
7. Eugeniu Mihaiu, Iosif Schiketanz, Structura, sinteza şi reacţiile compuşilor
organici, Editura Tehnica, 2007, ISBN 978-973-31-2317-0.
8. Daniela Istrati, Florin Iordache, Compuşi organici cu funcţiuni mixte, structură,
reacţii, mecanisme, Ed. Printech, 2008, ISBN 978-973-718-878- 6.
9. Raluca Stan, Aditivi alimentari-produşi naturali şi de sinteză, Ed. Printech, 2007,
ISBN 978-973-718-723-9.
10. Lucian Enescu, Medicamente : sinteze şi utilizări, Ed. Printech, 2005, ISBN 973-
718-274-X.
11. L. Parvulescu, A. Marton, Pesticide, Ed. Printech, 2002, ISBN 973-653- 511-2.
12. George Marton, Anca Marton, Fungicide şi Ierbicide, Ed. Printech, 2004, ISBN
973-652-944-4.
13. Alexandru T. Balaban, Mircea D. Banciu, Iuliu Pogany, Aplicaţii ale metodelor
fizice în chimia organică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
14. L. Floru, F. Urseanu, C. Tărăbăşanu, R. Palea, Chimia si tehnologia
intermediarilor aromatici şi a coloranţilor organici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982.
15. Cristian Simion, Alina Simion, Poluarea şi viaţa, vol. I, Ed. Printech, Bucureşti,
2006, ISBN 973-718-445-9.
16. Mircea D. Banciu, I. Şaramet, Hidrocarburi, Ed. Tehnoplast Company, Bucuresti,
1997, ISBN 973-98253-3-8.
17. Iosif Schikentanz, Chimie organicǎ prin probleme, Editia a II-a, Ed. Zecasin,
Bucuresti, 1996, ISBN 973-96-241-8-9.
18. Lucian Enescu, Iosif Schiketanz, Alina Simion, Cristian Simion, Teste de Chimie
Organicǎ, Ed. Politehnica 2001, ISBN 973-96609-8-3.
19. Jerry March, Advanced Organic Chemistry – Reactions, mechanisms and
structure, 5th Ed., John Wiley & Sons, New York, 2001, ISBN 0-471- 58589-0.
20. Peter Sykes, A guidebook to mechanism in organic chemistry, 5th Ed., Longman
Group Ltd., 1981, ISBN 0-852-44121-8.
21. Florin Badea, Mecanisme de reacţie în chimia organicǎ, Ed. Ştiinţificǎ, Bucureşti,
1973.
52

Runda de granturi:I
22. Florin Badea, Stereochimie, Ed. Ştiinţificǎ, Bucureşti, 1974. Chimie organică 446
e-Chimie
23. Chimie generală, Neniţescu, C.D., , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
24. Chimie Anorganică, Shriver, D. F., ş.a.,, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.
25. Chimie Anorganică, Aldea Victoria, Uivaroşi Valentina, Ed. Medicală, 1999
26. Chimie anorganică, Bolocan-Viaşu, I., , Vol I, Ed. Universitaria, Craiova, 2004
27. Chimie generală. Lucrări practice de laborator, Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M., ,
Editura Sitech, Craiova, 2012
28. Chimie anorganică. Lucrări practice de laborator, Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M.,
Bubulică, M., , Editura Sitech, Craiova, 2012
29. Chimie anorganică Bolocan-Viaşu, I., Popescu, M., , Vol II, Ed. Sitech, Craiova,
2012
30. Chimie anorganică Nacea, V., Boscencu, R , Vol II, U.M.F. “Carol Davila”,
Bucureşti, 2001
31. http://www.elmhurst.edu/~chm/vchembook/index.html
32.http://www.chemistryguide.org/chemistry-education.html
33.http://www2.ups.edu/faculty/hanson/chemwebsites/organicwebsites.htm
34. http://www.usm.maine.edu/~newton/Chy251_253/Topics.html
35.http://www.chem.uic.edu/web1/OCOL-II/WIN/RXN.HTM
36.http://www.yteach.co.uk/index.php/search/results/76._Benzene,1,0,4195;18134;18
226,0,25,,tn,1.html
37. http://chemwiki.ucdavis.edu/Organic_Chemistry
38. http://www.webqc.org/chemicaltools.php
39. www.filmedocumentare.ro
53

Fizica Chimie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fizica Chimie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Str. Nicolae Iorga, nr.

1, Tîrgu Mureş, 540088, ROMÂNIA Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Educaţia nu trebuie să fie un pat al lui Procust, o matrice rigidă, ci un

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Urmărind îndeaproape misiunea şcolii, care nu este deloc una simplă,

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Dedic această carte tuturor studenților și celor interesați de fascinantul

„NU POT SĂ ÎNVĂŢ PE NIMENI NIMIC,

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Argumentarea studierii acestor două discipline complementare, fizică-

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

„Cel mai important lucru este să nu încetezi nicio clipă să te întrebi.

„Încearcă să devii un om de valoare nu un om de succes.”

„Un om fericit e prea mulțumit de prezentul lui ca să se lupte cu trecutul”.

„Viața este precum mersul pe bicicletă. Ca să îți păstrezi echilibrul, trebuie să

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

II. CONCEPTE INTERDISCIPLINARE

PROPRIETĂŢI (ÎNSUŞIRI, PREDISPOZIŢII)

ASPECTE STATICE ASPECTE DINAMICE

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Pentru a avea un suport de curs bine structurat și organizat, pentru a

II.1 Materia II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)

Multă vreme s-a crezut că mecanica newtoniană poate explica orice

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

II.2 Corp II.3 Substanţă.(Particule elementare)

Cea mai importantă proprietate a particulelor elementare de care depinde

Atomul este format din nucleu

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Părțile componente ale nucleului sunt:

În constituirea lui intră numai protoni şi neutroni (numiţi nucleoni).

2. Învelișul electronic- format dintr-un nor de electroni care gravitează

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

OBS. ATOMUL din punct de vedere electric este neutru deoarece

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

se adaugă un număr de electroni în

Proprietăţile fizice şi chimice ale materiei – de la atom la celula vie – sunt

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Scurt istoric. Părinții electricității sunt considerați:

1. Andrè Marie Ampère (1775-1836), om de ştiinţă francez, este cunoscut

2. Michael Faraday (1791-1867) a fost unul dintre cei mai proeminenţi

Între particulele încărcate cu sarcina electrică se manifestă interacţiuni

OBSERVAȚIE: Interacţiunea electromagnetică este fundamentală în

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Interacţiuni fundamentale existente în natură sunt:

Interacţiunea Particulele Particulele Tăria Raza de

Observaţie: Între particule identice, interacţiunea gravitaţională se

Cuvântul „Fizică” vine de la cuvântul grecesc „physics” care înseamnă

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

tuturor formelor de mişcare, precum şi toate tipurile de transformări, modificări,

CLASIFICAREA FENOMENELOR NATURII

FENOMENE ALE NATURII

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

CLASIFICAREA FENOMENELOR FIZICE

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

O aplicație elocventă se poate face studiind apa, H2O, deoarece este o

Apa este o substanţă compusă cu formula moleculară H2O.

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)

Între atomul de oxigen şi fiecare atom de hidrogen se stabileşte câte o

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE)