Curs

13
6.6. Feromafnetismul
6.6.2. Magnetizaţia spontană. Expresia susceptivității
magnetice
Deducerea expresiilor magnetizaţiei spontane şi susceptivităţii
magnetice ale corpurilor feromagnetice se face pe baza observaţiilor
anterioare privind formarea domeniilor magnetice. Astfel, se va estima
energia liberă a unui domeniu magnetic şi se va pune condiţia ca, la
atingerea echilibrului termodinamic, aceasta să fie minimă.
Energia liberă Fdom a unui domeniu magnetic poate fi exprimată
cu ajutorul relaţiei (1.22):
Fdom  Wdom  T  S dom , (6.77)
în care Wdom reprezintă energia internă a domeniului şi S dom - entropia
acestuia.
Considerând că asupra corpului feromagnetic acţionează un

câmp magnetic exterior de intensitate H , energia internă a domeniului
este:
Wdom  W p  Ws  QT  ,
dom dom
(6.78)
în care W p reprezintă energia potenţială totală a atomilor magnetic
dom

polari din domeniul considerat, Ws este energia de schimb totală a

dom

domeniului (egală cu suma energiilor de schimb corespunzătoare

perechilor de atomi din domeniu (relaţia (6.67)) şi QT  reprezintă alte
forme de energie (căldură etc.).
Înlocuind (6.78) în (6.77), rezultă:
Fdom  W p dom  Ws dom  QT   T  S dom . (6.79)
Fie N numărul de atomi polari din unitatea de volum a
domeniului considerat şi N ' şi N ' ' , numărul de atomi din unitatea de
290 MATERIALE ELECTROTEHNICE
volum care au momentele magnetice omoparalele, respectiv,

antiparalele cu H . Neglijând atomii ale căror momente magnetice au

alte orientări în raport cu H , rezultă că N  N ' N ' ' . Considerând un
domeniu de volum egal cu unitatea, ţinând cont de relaţia (6.9),
energia potenţială a atomilor din domeniul considerat are expresia:
W pdom   0 N ' m p H   0 N ' ' m p H . (6.80)
Energia de schimb totală Ws se poate calcula, mai simplu,
dom

considerând numai interacţiunile dintre fiecare atom al domeniului şi

atomii din imediata vecinătate a acestuia (ipoteză acceptabilă
deoarece, aşa cum s-a arătat în § 6.6.1.1 (fig. 6.14), energia de schimb
scade rapid cu distanta dintre atomi). Se notează numărul de atomi
vecini ai unui atom dat cu nv (valoarea sa fiind dependentă de tipul
reţelei cristaline, fiind, de exemplu, mai mare în cazul cristalelor cu
celulă CFC decât în cazul acelora cu celulă CVC). Rezultă că, dintre
cei nv atomi vecini ai unui atom dat al domeniului, un număr de
 
N ' N nv au momentele magnetice omoparalele cu H ( m p  H ), în
timp ce, un număr egal cu  N ' ' N nv au momentele orientate
 
antiparalel cu câmpul magnetic aplicat ( m p  H ).
Numărul perechilor de atomi din domeniul considerat care au
momentele magnetice spontane reciproc antiparalele pa şi care
interacţionează între ei este:
 N ' '  N ' N ' '
pa  N ' nv   nv . (6.81)
 N  N
Numărul perechilor de atomi din domeniul al cărui volum este
egal cu unitatea, care au momentele magnetice reciproc omoparalele,
între care se manifestă interacţiuni, se obţine considerând, atât

perechile omoparalele cu H , în număr de N ' 2  N ' N nv , cât şi pe

acelea antiparalele cu H , în număr de  N ' ' 2  N ' ' N nv , rezultând:

 
6. Proprietăţi magnetice 291

nv N '2 nv N ' '2 nv N '2  N ' '2 

po    . (6.82)
2N 2N 2N
Deoarece integrala de schimb I s este pozitivă în cazul atomilor
cu momente magnetice omoparalele şi ia valori negative în cazul
atomilor cu momente magnetice orientate antiparalel (v. § 6.6.1) şi
ţinând cont de (6.67), rezultă:
n  N ' N ' '2
Wsdom  pa A  po A   v A, (6.83)
2N
unde A este integrala de schimb.
Entropia domeniului magnetic S dom se calculează cu ajutorul
relaţiei S dom  k ln Pdom (v. § 2.2.1), în care Pdom reprezintă
probabilitatea de realizare a unei anumite configuraţii a orientărilor
momentelor magnetice ale atomilor în domeniul considerat. Deoarece
numărul tuturor configuraţiilor posibile g dom care rezultă prin
repartizarea celor N ' atomi pe totalul de N atomi din domeniul
considerat este:
N!
g dom  , (6.84)
N '! N ' '!
probabilitatea de realizare a unei configuraţii este Pdom  1 g dom şi,
utilizând aproximaţia lui Stirling (ca în § 2.2.1), se obţine expresia
entropiei domeniului magnetic:
S dom  kN  ln N  k  N ' ln N ' N ' ' ln N ' ' . (6.85)
Notând cu N H  N ' N ' ' excesul numărului de atomi din
 
domeniul magnetic care au m p  H faţă de acela al atomilor pentru
 
care m p  H , rezultă N '  N  N H  2 şi, respectiv, N ' '   N  N H  2 .
Înlocuind expresiile (6.80), (6.83) şi (6.85) în relaţia (6.79) şi
punând condiţia ca energia liberă a domeniului să fie minimă
Fdom N H  0 , rezultă ecuaţia:

 
292 MATERIALE ELECTROTEHNICE
1 N  NH N
kT  ln  nv A H   0m p H  0 , (6.86)
2 N  NH N
care poate fi pusă sub forma:
N  NH  n AN 0m p H 
 exp 2 v H  2  . (6.87)
N  NH  kTN kT 
Notând
nv AN H  0 m p H
  aF (6.88)
kTN kT
şi ţinând cont de identitatea thaF  exp2aF   1 exp2aF   1, rezultă
expresia numărului corespunzător excesului de momente magnetice
atomice omoparalele din domeniu:
N H  N  thaF (6.89)
şi expresia magnetizaţiei spontane:
M  m p N H  m p N  thaF . (6.88)
Înlocuind în relaţia (6.88) N H  M m p , rezultă:
H  M
aF   0 m p , (6.90)
kT
în care s-a făcut notaţia:
nv  A
 . (6.92)
 0 Nm 2p
Ținând cont de (6.90), (6.91) şi (6.92), expresia magnetizaţiei
spontane a domeniului magnetic este:
 m 
M  N  m p  th  0 p H  M  (6.93)
 kT 
şi, comparând această expresie cu aceea a magnetizaţiei unui corp
paramagnetic (6.61), rezultă că, în cazul corpurilor feromagnetice,

câmpul magnetic interior H 0 este diferit de câmpul magnetic exterior
  
H . Astfel, între H 0 şi H există relaţia (6.12), în care constanta Weiss,
 are expresia (6.92). Ordinul de mărime al constantei 

 
6. Proprietăţi magnetice 293

(   103  104 ) se poate obţine cu relaţia (6.92), considerând valorile

uzuale N  1028 m 3 , m p   , nv  10 şi A  1021 J.
Cum ecuaţia (6.93) nu se poate rezolva analitic, respectiv nu se
poate obţine expresia analitică (explicită) a magnetizaţiei (în funcţie

de intensitatea câmpului magnetic H ), această ecuaţie se rezolvă în
cazuri particulare. În cazul temperaturilor înalte, conform (6.91),
rezultă aF  1 şi, deci, se poate face aproximaţia thaF  aF . Ecuaţia
(6.93) capătă forma:
 0 m 2p N
M H  M  , (6.94)
kT
din care rezultă expresia magnetizaţiei:

M 
 m N kT  H .
0
2
p
(6.95)
1    m N kT 
0
2
p

Relaţia (6.95) împreună cu legea magnetizaţiei temporare (6.10),

conduc la expresia susceptivităţii magnetice a unui corp feromagnetic:

 m fero 
 m N kT   C ,
0
2
p
(6.96)
1    m N kT  T  
0
2
p

numită relaţia Curie-Weiss, în care C   0 m 2p N k se numeşte

constanta Curie, iar    C este temperatura Curie de
paramagnetism.
Trebuie subliniat că relaţia (6.96) este valabilă numai în cazul
valorilor temperaturii superioare lui  . Pe de altă parte, magnetizaţia
determinată cu (6.95) nu este o magnetizaţie spontană, deoarece se
anulează odată cu anularea câmpului magnetic. Cu alte cuvinte, pentru
T   corpul nu mai prezintă proprietăți feromagnetice (nu mai are
magnetizaţie spontană) ci se comportă ca un corp paramagnetic.

 
294 MATERIALE ELECTROTEHNICE

a) b)

Fig. 6.16. Variaţia susceptivităţii corpurilor feromagnetice cu

temperatura.

Variaţia susceptivităţii feromagnetice cu temperatura este

reprezentată în figura 6.16, curbele  m T  , respectiv 1  m  f (T )
fero fero

fiind asemănătoare cu cele prezentate în figura 6.11. Se observă că,

pentru valori ale temperaturii T foarte apropiate de  , relaţia Curie-
Weiss nu mai este valabilă (pentru T   , rezultă  m   ). Pentru
fero

valori ale temperaturii T   (dar apropiate de  ), curba 1  m fero

 f (T )
(porţiunea punctată din figura 6.16 b ) nu mai reprezintă o dreaptă.
Intersecţia cu axa absciselor a prelungirii dreptei 1 /  m fero  f (T ) are
loc la T  Tc numită temperatură Curie de feromagnetism. Aşa cum se
poate observa în tabelul 6.4, diferenţele dintre temperaturile Tc şi 
sunt mai mici de 5 %.

Tabelul 6.4. Valorile temperaturilor Tc şi  pentru fier,

nichel şi cobalt.
Metal Fe Ni Co
Tc [K] 1043 631 1404
 [K] 1093 650 1428
  Tc
[%] 4,6 2,9 1,7


 
6. Proprietăţi magnetice 295
În cazul temperaturilor inferioare lui Tc ecuaţia (6.93) nu se
poate simplifica. Aceasta se poate însă rezolva grafic, pentru cazul

particular în care H  0 , respectiv cazul în care corpul prezintă
magnetizaţie spontană (se calculează magnetizaţia remanentă M r
corespunzătoare inducţiei remanente Br din figura 6.5).

6.6.3. Anizotropia de magnetizare

Experimental se constată că magnetizarea unui cristal
feromagnetic anizotrop supus acţiunii unui câmp magnetic exterior,
depinde de direcţia şi sensul câmpului magnetizant. Se spune că acest
corp feromagnetic prezintă anizotropie de magnetizare. Anizotropia
de magnetizare se datorează existenţei în monocristalele
feromagnetice a unor direcţii preferenţiale ale momentelor magnetice
ale atomilor asociate direcţiilor de cristalizare. În cazul în care câmpul
magnetic este orientat după una dintre aceste direcţii, numite direcţii
de magnetizare uşoară ( mu ), magnetizarea monocristalului se face cu

un consum mic de energie şi magnetizaţia M prezintă valori

importante pentru câmpuri magnetice H relativ slabe. În afară de
direcţiile de magnetizare uşoară, în monocristalele feromagnetice pot
fi identificate şi direcţii de magnetizare medie ( mm ) şi direcţii de
magnetizare grea ( mg ).

a) b) c)
Fig. 6.17. Direcţiile de magnetizare uşoară, medie şi grea pentru Fe (a) ,
Ni (b) şi Co (c) .

 
296 MATERIALE ELECTROTEHNICE
În figura 6.17 se prezintă direcţiile mu , mm şi mg pentru fierul
cristalizat în sistemul CVC ( Fe α ), nichel şi cobalt. Se observă că, în
cazul Fe α , direcţiile de uşoară magnetizare sunt paralele cu muchiile
celulei elementare [100], direcţiile de magnetizare medie sunt paralele
cu diagonalele feţelor [110] şi direcţiile de grea magnetizare
corespund diagonalei cubului elementar [111]. În cazul nichelului
(care cristalizează în sistemul CFC), direcţiile mu , mm şi mg sunt
paralele cu [111], [110] şi, respectiv [100]. Situaţia este diferită în
cazul cobaltului care, având celula elementară de tip hexagon compact
(HC), prezintă direcţii de uşoară magnetizare paralele cu axa
hexagonului [0001] şi direcţii de magnetizare grea perpendiculare pe
aceasta (fig. 6.16 c ).
Fenomenologic, ocuparea de către momentele magnetice
atomice a unor direcţii preferenţiate poate fi explicată pe baza
interacţiunilor dintre momentele magnetice de spin ale electronilor
aflaţi pe substraturi electronice interne incomplet ocupate ( 3d ) şi
aparţinând atomilor vecini. Astfel, la realizarea legăturilor chimice
(metalice) dintre ionii cristalului, orbitalii acestora ocupă anumite
poziţii preferenţiate care determină tipul reţelei cristaline. Dar
interacţiunea dintre spinii electronilor a doi atomi vecini se realizează
prin intermediul momentelor orbitale ale acestora. Astfel, momentul
de spin al electronului primului atom interacţionează, în primul rând,
cu momentul său orbital (interacţiune spin-orbită). Acelaşi lucru se
întâmplă şi în cazul electronului celui de-al doilea atom. Interacţiunea
dintre electronii celor doi atomi corespunde interacţiunii dintre
momentele lor orbitale (interacţiune orbită-orbită). Cu alte cuvinte,
interacţiunea dintre momentele de spin ale celor doi electroni este
„mediată” de orbitalii celor doi electroni care, ocupând poziţii
preferenţiale, determină şi o orientare preferenţială a spinilor
electronilor şi, deci, a momentelor magnetice spontane ale atomilor.

 
6. Proprietăţi magnetice 297
Energia de anizotropie Waniz reprezintă energia necesară
orientării momentelor magnetice atomice din unitatea de volum după
o direcţie care face unghiul  cu direcţia de uşoară magnetizare.
Pentru un monocristal de cobalt, expresia matematică semiempirică a
energiei de anizotropie magnetică este:
Waniz  K ' sin 2   K ' ' sin 4  , (6.97)
în care K '  4  105 J/m3 şi K ' '  105 J/m3.
Din relaţia (6.97) rezultă că Waniz ia numai valori pozitive şi,
deci, ţinând seama de (6.68), dacă Waniz  0, energia de anizotropie
conduce la creşterea energiei totale a corpului feromagnetic şi, deci, la
îndepărtarea acestuia de starea de echilibru termodinamic.
Anizotropia de magnetizare este un fenomen de care se ţine
seama la fabricarea tablei texturate destinată confecţionării tolelor
pentru miezuri magnetice. În timpul procesului de fabricaţie
cristalitele tablei sunt orientate astfel încât laturile celulelor
elementare să fie paralele cu direcţia de laminare (structură Goss).
Dacă orientarea cristalitelor se face în aşa fel încât laturile cuburilor
elementare să fie paralele şi normale la direcţia de laminare se obţine

tabla dublu texturată. Dacă H este orientat după aceste direcţii, tolele
confecţionate din tablă texturată se magnetizează uşor, cu consum mic
de energie.

6.6.4. Pereţii Bloch

Existenţa pereţilor Bloch, reprezentând zonele de tranziţie dintre
domeniile magnetice alăturate, are, de asemenea, o argumentare
energetică. Schimbarea direcţiei momentului magnetic de la un
domeniu la altul nu se produce brusc (printr-un salt) prin traversarea
unui singur plan reticular deoarece, din punct de vedere energetic,
această traversare este defavorabilă, conducând la creşterea energiei
de schimb Ws . Aceasta este cauza existenţei pereţilor de domenii în

 
298 MATERIALE ELECTROTEHNICE

Sn D2
 
D1 m1 m2
S1


D2
Sn
D1 S1

Fig. 6.18. Reprezentarea schematică a orientărilor momentelor

magnetice în peretele Bloch.

interiorul cărora trecerea de la orientarea momentului magnetic al unui

domeniu ( D1 ) la orientarea momentului magnetic al domeniului vecin
( D2 ) se face treptat, de la un plan reticular la altul (fig. 6.18). Ordinul
de mărime al grosimii peretelui Bloch se obţine din condiţia ca
energia corpului în prezenţa peretelui să fie minimă.
În cazul monocristalului feromagnetic reprezentat în figura 6.18
se presupune că distanţa dintre două straturi succesive ale peretelui
Bloch este chiar constanta de reţea a (fig. 6.19). Notând cu 
grosimea peretelui Bloch, rezultă că numărul de plane reticulare
(straturi) cuprinse în interiorul peretelui este n   a . Unghiul dintre
momentul magnetic din planul i din interiorul peretelui şi momentul
magnetic din planul imediat următor i  1 este    n şi, deci, pentru
valori ridicate ale numărului n , rezultă   0 .
Conform relaţiei (6.67) se poate considera că energia de schimb
dintre doi atomi vecini are expresia Ws   A cos  . Cum   0 şi
folosind dezvoltarea în serie Taylor a funcţiei cos  , respectiv
2 4
cos   1    ... şi considerând doar primii doi termeni, rezultă:
2! 4!

 
6. Proprietăţi magnetice 299

 2 
Ws   A1  . (6.98)
 2 
 
Energia de schimb dintre două straturi vecine ale peretelui Bloch
se obţine înmulţind Ws din relaţia (6.98) cu numărul de atomi
conţinuţi într-un strat. Pentru simplificare se consideră că straturile au
formă pătrată, cu latura egală cu unitatea. Rezultă că numărul mediu
de atomi dispuşi de-a lungul laturii unui strat este egal cu 1 a , ceea ce
înseamnă că într-un strat se găsesc în medie 1 a 2 atomi. În aceste
condiţii, energia de interacţiune de schimb dintre două straturi vecine
este:
A   2 
Wsstrat  strat   2 1  . (6.99)
a  2 
Energia de schimb corespunzătoare peretelui Bloch se obţine
înmulţind Ws cu numărul de straturi n ( S1, S2 ,...Sn ) ale peretelui:
strat  strat

A  1 
2
A   2 
Ws perete   n 2 1   n 2 1     . (6.100)
a  2  a  2  n  
Din relaţia (6.100) rezultă că, în cazul limită în care trecerea de
 
la orientarea momentului m1 la aceea a momentului m2 (fig. 6.18) s-ar
produce brusc, la trecerea de la un plan reticular la altul, în n  1
straturi momentele magnetice ar fi omoparalele (   0 ) şi numai în
cazul unei singure perechi de straturi unghiul dintre momentele
magnetice ar fi    . În acest caz, energia corespunzătoare peretelui
Bloch este:
A
Ws' perete  n  1  2  cos 0 
a
(6.101)
A A
 cos    n  2.
a2 a2
Scăzând relaţiile (6.100) şi (6.101), rezultă că energia
corespunzătoare formării peretelui cu cele n straturi Ws perete are

 
300 MATERIALE ELECTROTEHNICE
expresia:
2 A  2 
Ws perete  Ws' perete  Ws perete  2 1   0, (6.102)
a  4n 
ceea ce arată că formarea peretelui Bloch conduce la micşorarea
energiei de schimb a monocristalului.
Pe de altă parte, formarea peretelui Bloch are drept consecinţă
creşterea energiei de anizotropie Waniz pentru că, în straturile care îl
perete

compun, momentele magnetice ale atomilor se abat de la direcţiile de

uşoară magnetizare. De aceea, grosimea  a peretelui Bloch
corespunde miniumului energiei Ws  Waniz (celelalte forme de
perete perete

energie putând fi neglijate pentru acest calcul).

În cazul simplificat în care Waniz  naK , expresie care se obține
perete

multiplicând volumul peretelui n  a  1 (latura straturilor fiind

considerată egală cu unitatea) cu energia Waniz dată de (6.97) şi
considerată Waniz  K  105 J/m3 (în care K reprezintă media
termenilor din membru drept atunci când  variază între 0 şi  ), se
poate calcula variaţia energiei corpului corespunzătoare formării
peretelui Bloch:

W perete  Ws  Waniz
perete
 Ws' ,perete
 (6.103)
perete

în care s-a ţinut cont de faptul că în lipsa peretelui energia de

anizotropie este nulă.
Înlocuind în (6.103) expresia energiei de anizotropie Waniz şi perete

ținând cont de (6.102), condiţia de minim a energiei peretelui este:

dW perete d  2 A  2  
  2 1    naK   0 , (6.104)
dn dn  a  4n  
respectiv:
2
K a  A  0, (6.105)
2a 2 n 2

 
6. Proprietăţi magnetice 301
din care se obţine expresia grosimii peretelui la echilibru
termodinamic:
1
 A 2
  n  a    . (6.106)
 2aK 
Considerând valorile tipice A  1021 eV şi a  1 Å, rezultă
  2  102 Å, ceea ce înseamnă că peretele Bloch conţine aproximativ
200 de plane reticulare. Acest calcul simplificat indică faptul că
trecerea de la orientarea momentului magnetic al unui domeniu Weiss
la orientarea momentului magnetic al domeniului vecin se face
progresiv, într-un număr foarte mare de plane reticulare.

1 2
D1 D2
 
m1 m2 (a)

O O'


D1   D2
mp

H (b)

mp
a


W perete Q
S
Q'
(c)
R
P

0 xP xQ ' xR x
Fig. 6.19. Explicativă privitoare la magnetizarea corpurilor
feromagnetice prin deplasarea pereţilor Bloch: a ) Corp feromagnetic
constituit din două domenii Weiss; b) Sensurile momentelor magnetice
în peretele Bloch; c) Variaţia energiei peretelui Bloch datorită

 
302 MATERIALE ELECTROTEHNICE

6.6.5. Magnetizarea corpurilor feromagnetice

Pentru explicarea mecanismului de magnetizare a
feromagneticelor se consideră un corp feromagnetic alcătuit din două

domenii magnetice şi supus acţiunii câmpului magnetic H (având

aceeaşi orientare cu momentul magnetic m1 al domeniului D1 (fig.
6.19)). Datorită faptului că energia potenţială a unui moment magnetic
  
atomic m p este minimă în cazul în care m p  H , atomii din
interiorul peretelui Bloch, precum şi cei din domeniul D2 tind să se

orienteze cât mai aproape de sensul câmpului magnetizant H (astfel
încât energia lor potenţială să fie minimă). Procesul de orientare a
momentelor magnetice ale atomilor din interiorul peretelui este ilustrat
 
în figura 6.19: în cazul în care H  0 momentele magnetice m p sunt

reprezentate cu linie continuă, iar în cazul în care H  0 , momentele
magnetice atomice sunt reprezentate cu linie punctată. Se observă că
rotirea momentelor magnetice atomice în câmpul magnetizant are
drept consecinţă mărirea domeniului D1 în detrimentul domeniului
D2 . Mai precis, creşte numărul de atomi din corp care au momentele

magnetice orientate în sensul lui m1 faţă de acela al atomilor care au

momentele orientate în sensul lui m2 . Acest fenomen echivalează cu
deplasarea peretelui Bloch dinspre domeniul D1 înspre domeniul D2 .

Rezultă că, la aplicarea câmpului H , planul reticular central al

peretelui se deplasează din punctul O (în care m p face un unghi de
  
 2 cu m1 atunci când H  0 ), în punctul O' (în care m p este orientat
 
la un unghi de  2 faţă de m1 atunci când H  0 ) (fig.6.19).

Presupunând că iniţial ( H  0 ) cele două domenii ale corpului au
volume egale şi, deci, momente magnetice egale în modul, momentul
  
magnetic iniţial al corpului este m  m1  m2  0 , corpul nefiind, deci,

magnetizat. La aplicarea câmpului magnetic ( H  0 ), momentele

 
6. Proprietăţi magnetice 303
magnetice ale celor două domenii devin inegale şi corpul se
magnetizează. Rezultă că mecanismul de magnetizare a
feromagneticelor constă în deplasarea pereţilor Bloch.
Pentru explicarea procesului de magnetizare a corpurilor
feromagnetice reale trebuie ţinut cont şi de faptul că acestea prezintă
diverse defecte: impurităţi, dislocaţii, schimbări ale direcţiilor liniilor
reticulare (şi, deci, ale direcţiilor de uşoară magnetizare) datorate
prelucrărilor mecanice etc. Datorită acestor defecte, energia necesară
rotirii momentelor magnetice atomice, respectiv energia necesară
deplasării peretelui Bloch W perete variază ca în figura 6.19. Această
variaţie permite explicarea unor proprietăţi de magnetizare specifice
corpurilor feromagnetice.
Fie curba W perete  x  prezentată în figura 6.19 c . În starea iniţială
(în absenţa câmpului magnetic), corpul se află la echilibru
termodinamic, peretele Bloch ocupă o poziţie ce corespunde unui
minim al energiei în punctul P (de abscisă x p ), iar magnetizaţia

corpului este nulă. Pentru valori reduse ale lui H , peretele se
deplasează cu x  xQ '  xP până în punctul Q' (de abscisă xQ ' ),

căruia îi corespunde o energie W perete mai mare. Dacă se anulează H ,
peretele „alunecă” natural în starea corespunzătoare punctului P (de
energie mai mică) şi corpul se demagnetizează. Această situaţie
corespunde proceselor de magnetizare reversibile, care pot avea loc
numai în cazul câmpurilor magnetice slabe.
În cazul câmpurilor magnetice intense, peretele Bloch se poate
deplasa cu distanţa x'  xR  xP până în punctul R (de abscisă xR ),
escaladând, în sensul axei Ox , bariera de energie PQR . Dacă în
punctul R căruia îi corespunde un minim local al energiei, câmpul
magnetic se anulează, peretele nu mai poate ajunge, în mod natural, în

poziţia iniţială P şi corpul rămâne magnetizat ( M  0 ). Acest caz, în

 
304 MATERIALE ELECTROTEHNICE
care corpul feromagnetic nu se demagnetizează complet după
încetarea acţiunii câmpului magnetizant, corespunde magnetizaţiei

remanente M r . Dacă se aplică corpului un câmp magnetic suficient de

intens, având orientarea antiparalelă cu H , peretele Bloch poate
depăşi bariera de energie RQP , alunecând într-o poziţie de energie
minimă în care magnetizaţia se poate, eventual, anula. Drept urmare,
corpul suferă un proces de demagnetizare (sub acţiunea unui câmp
magnetic exterior).
În cazul în care corpul feromagnetic este supus unui câmp

magnetic H foarte intens, peretele Bloch se deplasează practic până în
poziţia corespunzătoare punctului S . În acest caz, domeniul D2 ar
dispărea, corpul considerat fiind alcătuit dintr-un singur domeniu
magnetic, în care toate momentele magnetice atomice au orientarea lui

m1 . Această situaţie corespunde magnetizării la saturaţie a corpului,
 
magnetizaţia sa M ajungând la valoarea M s (corpul fiind magnetizat
la saturaţie).

6.6.6. Curba de primă magnetizare

Curba de primă magnetizare a unui corp feromagnetic
reprezintă dependenţa M H  definită pentru corpul care, în stare

iniţială, este complet demagnetizat (pentru H  0 , magnetizaţia

corpului este M  0 ), într-un câmp magnetic strict crescător, care îşi
menţine neschimbate direcţia şi sensul.
Pentru explicarea acestei curbe se va considera un monocristal
feromagnetic nemagnetizat, alcătuit din patru domenii magnetice (fig.

6.20). La aplicarea câmpului magnetic (strict crescător) H , curba de
primă magnetizare începe din punctul O , trece prin punctele A, B, C

şi ajunge, pentru valori mari ale lui H , până în punctul D .

 
6. Proprietăţi magnetice 305

M
D 1
M
Ms
C 1

1 
H3
Mr B 
H2
1
4 2
3


H1
A
 Hc O Hc H
1
4 2
3

Fig. 6.20. Explicarea curbei de primă magnetizare a materialelor

feromagnetice.

Prima porţiune a curbei OA corespunde câmpurilor magnetice

foarte slabe, în care procesul de magnetizare este reversibil
(deplasările pereţilor Bloch sunt reversibile ca, de exemplu, deplasarea
din punctul P în punctul Q' (fig. 6.19 c )).
Porţiunea AB corespunde câmpurilor magnetice mai intense în
care procesele de magnetizare sunt, în general, ireversibile.
Considerând cazul prezentat schematic în figura 6.19, acestei porţiuni
în corespund deplasări ale peretelui Bloch din punctul Q' în punctul
R şi, deci, escaladarea unor bariere de energie asemănătoare cu PQR .
Aşa cum se poate observa în figura 6.20, domeniul al cărui moment

magnetic rezultant face unghiul cel mai mic cu câmpul magnetic H se
măreşte în detrimentul celorlalte trei domenii.
La parcurgerea curbei de la O la A şi apoi mai departe până în

 
306 MATERIALE ELECTROTEHNICE
punctul B , momentele magnetice atomice din domeniile 2, 3 şi 4 se
rotesc părăsind direcţiile de uşoară magnetizare din fiecare domeniu şi
se orientează după direcţia de uşoară magnetizare corespunzătoare
domeniului 1 (fenomen posibil numai în cazul unui monocristal). În
punctul B corpul prezintă un singur domeniu magnetic, care s-a
format ca urmare a dispariţiei domeniilor 2, 3 şi 4. Magnetizaţia
corpului, reprezentată printr-o linie punctată, este orientată după
direcţia de uşoară magnetizare a domeniului 1.
Deoarece rotirile momentelor magnetice se efectuează de la o
direcţie de uşoară magnetizare la o altă direcţie de uşoară magnetizare,
porţiunea OAB este caracterizată printr-o absorbţie scăzută de energie
şi, aşa cum se poate observa în figura 6.20, magnetizaţia

monocristalului prezintă o creştere rapidă cu H .
Porţiunea BC este caracterizată printr-o absorbţie mai mare de
energie şi, prin urmare, magnetizaţia monocristalului creşte mai greu

cu H . Acest lucru se datorează faptului că momentele magnetice

atomice m p tind să se orienteze de la direcţia de uşoară magnetizare
corespunzătoare domeniului 1, la direcţia câmpului magnetic, care
este o direcţie de magnetizare mai grea. În punctul C majoritatea
momentelor magnetice din monocristal sunt orientate în sensul
câmpului magnetic (şi o mică parte în sens contrar acestuia),
magnetizaţia atingând valoarea M s numită magnetizaţie de saturaţie
tehnică.
Porţiunea CD corespunde orientării în sensul câmpului magnetic
 
H a momentelor atomice m p (foarte puţine la număr) care, în punctul

C , erau orientate antiparalel cu H . Acest proces este caracterizat de o

absorbţie foarte mare de energie, magnetizaţia M înregistrând o

creştere foarte redusă cu H . În punctul D se atinge magnetizaţia de

saturaţie (teoretică) M  , corespunzătoare orientării omoparalele cu H

 
6. Proprietăţi magnetice 307
 
a tuturor momentelor magnetice şi care are expresia M   N  m p (în
care N reprezintă concentraţia volumică de momente atomice).
Dacă, începând din punctul D , câmpul magnetic scade,
dependenţa M H  corespunde curbei DC  M r . Aşa cum se poate

observa în fig. 6.20, atunci când H  0 , magnetizaţia atinge valoarea
remanentă M r . Curbei DC  M r îi corespunde revenirea în poziţiile
iniţiale a pereţilor Bloch. Datorită barierelor de energie generate de
defectele cristalului asemănătoare cu RQP (fig. 6.19), deplasarea
pereţilor Bloch până în poziţiile iniţiale este imposibilă. Pereţii Bloch
rămân „agăţaţi” în poziţii cărora le corespund minime locale ale
energiei şi corpul rămâne magnetizat.
Demagnetizarea corpului (anularea magnetizaţiei) se produce
 
dacă se stabileşte un câmp magnetic H i opus lui H . Valoarea
intensităţii acestuia necesară anulării magnetizaţiei monocristalului
 
( M  0 ), se numeşte câmp magnetic coercitiv H c . Dacă acest câmp
creşte suficient de mult, monocristalul feromagnetic se magnetizează
până la atingerea saturaţiei magnetice, de această dată, sensul
magnetizaţiei fiind opus aceluia corespunzător curbei OABCD . Astfel,
se obţine ciclul de histerezis magnetic specific corpurilor
feromagnetice.
În funcţie de forma ciclului de histerezis (fig. 6.5) materialele
feromagnetice se împart în feromagnetic moi şi feromagnetic dure
(magneţi permanenţi). Materialele magnetic moi sunt caracterizate de
cicluri de histerezis înguste şi de valori reduse ale câmpului magnetic
coercitiv ( H c  102 A/m). Pe de altă parte, materialele magnetic dure
prezintă cicluri de histerezis foarte largi, valorile câmpului coercitiv

H c fiind de ordinul 103  104 A/m.