10. Câmpul magnetic.

10.1. Câmpul magnetic în vid. Legea lui Biot – Savart - Laplace

Experienţele au arătat că în jurul conductorilor parcurşi de curenţi şi în jurul magneţilor
permanenţi există un câmp de forţă numit câmp magnetic.
Aşa cum, pentru cercetarea câmpului electrostatic se foloseau sarcinile punctiforme de
probă, vom folosi un cadru parcurs de curent pentru studiul câmpului magnetic cu dimensiunile
mult mai mici decât distanţa până la curenţii generatori de câmp magnetic. Orientarea conturului
în spaţiu se caracterizează cu sensul normalei la suprafaţa conturului. Ca direcţie pozitivă a
normalei se ia direcţia în care înaintează un burghiu de dreapta la rotirea lui în sensul curentului
electric.
Experimental s-a stabilit, că câmpul magnetic are o acţiune de orientare asupra cadrului
parcurs de curent. Acest rezultat este condiţionat de o anumită direcţie a câmpului magnetic. În
calitate de direcţie a câmpului magnetic în punctul dat se ia direcţia de-a lungul căreia se află
normala pozitivă la contur.
Admitem că într-un punct arbitrar al câmpului magnetic, vom
introduce un cadru prin care circulă curent electric cu intensitatea I
(fig. 10.1). Asupra cadrului acţionează un cuplu de forţe. Momentul
forţelor care roteşte cadrul în câmp depinde de intensitatea curentului
şi aria cadrului şi nu depinde de forma cadrului, M  I , S .
Prin urmare, acţiunea câmpului magnetic asupra unui cadru
plan, este dată prin mărimea fizică egală cu produsul curentului care

circulă prin cadru la aria acestui cadru numit moment magnetic al cadrului Pm

Pm  I  S (10.1)
Dacă în unul şi acelaşi punct al câmpului magnetic, vom introduce n cadre cu diferite
momente magnetice, atunci

Pm  ISN (10.2)
vom observa că, din partea câmpului asupra acestor cadre vor acționa diferite momente de
rotație. Iar raportul dintre momentul de rotaţie maximal, către momentul magnetic propriu
M max
prin punctul dat al câmpului este o mărime constantă ce serveşte ca o caracteristică
Pm
de forţă a câmpului în punctul dat numit vectorul inducţiei magnetice
M max
 const  B, (10.3)
Pm
  
M max   Pm  B  , (10.4)
M max  Pm B sin  (10.5)

unde B este vectorul inducţiei magnetice, care este o caracteristică cantitativă a câmpului
 
magnetic, iar    Pm  B  .
Câmpul magnetic, spre deosebire de câmpul electric nu acţionează asupra sarcinii electrice
imobile.

1
 Aşa cum câmpul electric poate fi reprezentat grafic cu ajutorul liniilor de câmp a

vectorului E , câmpul magnetic este reprezentat grafic

cu ajutorul liniilor de câmp a vectorului B , tangentele
cărora în orice punct coincid ca direcţie şi sens cu vectorul

B (fig. 10.2). În cazul câmpului electric, liniile de câmp a

vectorului E încep pe sarcinile pozitive şi se sfârşesc pe
cele negative, pe când în cazul câmpului magnetic liniile

de câmp ale vectorului B sunt întotdeauna închise, ceea ce
demonstrează că în natură nu există sarcină magnetică.
Desimea liniilor, adică numărul de linii ce pătrund
în direcţia normală pe o unitate de suprafaţă, se ia ca fiind

egală cu valoarea inducţiei magnetice B . Direcţia liniilor
de câmp magnetic se determină după regula burghiului de dreapta: dacă rotim mînerul burghiului
în sensul curentului din contur, atunci sensul înaintării burghiului ne indică sensul vectorului
momentului magnetic.

În cazul când inducţia magnetică B , este creată de câteva sarcini mobile sau curenţi,
atunci inducţia magnetică este egală cu suma vectorială a inducţiei câmpurilor create de fiecare
sarcină sau curent aparte
 n 
B   Bi . (10.6)
i 1
Relația (10.6) este principiul superpoziţiei câmpurilor magnetice.
În anul 1820 savanţii francezi Biot şi Savart au cercetat experimental câmpul magnetic al
diferitor conductori. Au stabilit experimental că câmpul magnetic al unui element de conductor

dl depinde de intensitatea curentului I , care generează câmpul magnetic şi depinde de distanţa

de la elementul considerat până într-un punct unde a fost determinată inducţia magnetică B .
Rezultatele experimentale, au fost generalizate de către Laplace, care a observat, că
câmpul magnetic generat de un conductor parcurs de curentul staţionar I poate fi calculat ca
suma vectorială a tuturor câmpurilor magnetice a elementelor date.

Să determinăm inducţia câmpului magnetic B , creat de o sarcină mobilă q , într-un punct

al spaţiului M , poziţia căruia în momentul de timp dat se determină prin raza vectoare r .
Aşa cum, viteza mişcării sarcinii electrice q , este   c , deci
inducţia magnetică într-un moment de timp t se determină în funcţie de
poziţia sarcinii în acest moment de timp (fig. 10.3).
Experimental s-a stabilit, că inducţia magnetică în punctul M al
spaţiului, este proporţională cu mărimea sarcinii electrice q , viteza
mișcării ei  şi sinusul unghiului dintre direcţia vectorului vitezei şi a

razei vectore r în momentul t, şi invers proporţională cu pătratul
modulului razei vectore
q sin 
Bk . (10.7)
r2
Formula (10.7) se poate scrie în forma vectoriala

2
 
 q  r 
Bk , (10.8)
r3
0
unde k este coeficient de proporţionalitate k , (10.9)
4
iar 0 este constanta magnetică și
0  4 10 7 H / m.
Prin urmare, relaţia (10.8) are aspectul

 0 q  r 
B . (10.10)
4 r 3
Formula (10.10) permite determinarea inducţiei câmpului magnetic creat de o sarcină mobilă
q.
În continuare vom determina câmpul magnetic, creat de un
conductor arbitrar, parcurs de curent electric. Admitem că este dat un
astfel de conductor (fig. 10.4), din care vom separa un element infinit

de mic dl şi vom determina câmpul magnetic dB creat de acest
element, într-un punct arbitrat al spaţiului M .
Considerăm S aria secţiunii transversale a conductorului dat,
atunci, numărul de sarcini dN ce se conţin în elementul dl este
dN  n S dl ,
este evident, că în punctul M , fiecare sarcină va crea câmpul magnetic,
conform formulei (10.10). În cazul dat, câmpul magnetic creat de toate
sarcinile elementului dl va fi:

   0 S  q n  r  dl
dB  BdN  B n S dl  . (10.11)
4 r3
Aşa cum, sarcinile electrice din conductor sunt identice, atunci vectorul densităţii
 
curentului electric este j  q n  , unde n este numărul de sarcini care pătrund într-o
unitate de timp printr-o unitate de suprafaţă perpendiculară pe această suprafaţă. Deci,
(10.11) i-a forma:

 0 S  j r  dl
dB  . (10.12)
4 r3
  
Vectorul densităţii curentului j şi vectorul dl au acelaşi sens. Substituim dl  dl , deoarece

vectorul dl este orientat de-a lungul vectorului dl , în direcţia curentului I ori a densităţii

curentului j . Prin urmare, are loc egalitatea
 
j dl  j dl (10.13)

sau
   
 0 S  j dl r  0 S  j dl r  0 j S  dl r 
dB    . (10.14)
4 r3 4 r3 4 r3
Ţinând cont că I  j S , ca rezultat obţinem:

3
 
 0 I  dl r 
dB  (10.15)
4 r3
(10.15) reprezintă legea lui Biot-Savart-Laplace. Modulul vectorului dB se determină din
formula
0 I dl sin 
dB  . (10.16)
4 r2
Menţionăm, că formulele (10.15) şi (10.16) pot fi aplicate şi în cazul determinării inducţiei
câmpului magnetic al diferitor conductoare. Ca exemple vom determina inducţia câmpului
magnetic al conductorului rectiliniu si circular.

a) Câmpul magnetic al unui conductor rectiliniu infinit lung

Fie dat un conductor rectiliniu infinit lung parcurs de curent electric. Să determinăm
câmpul magnetic într-un punct A al spaţiului, situat la o careva distanţă d de la conductor.
Din Fig. 10.5, observăm că:
d rd d d
r , dl   .
sin  sin  sin 2 
Substituind aceste relaţii în legea lui Biot-Savart-Laplace (9.16)
obținem:
0 I rd sin 2  0 I
dB     sin   sin  d .
4 sin  d 2 4 d
0 I  I  I
B   dB   sin  d   0  2  0 .
4 d 0 4 d 2 d
Aşadar, inducţia magnetică a unui conductor rectiliniu infinit lung se determină din
formula:
0 I
B .
2 d (10.17)
În acest caz, liniile de câmp ale vectorului inducţiei
magnetice reprezintă o totalitate de circumferinţe
concentrice, ce înconjoară conductorul (fig. 10.6).

b) Câmpul magnetic al unui conductor circular

Fie dat câmpul magnetic, produs de un curent ce circulă printr-un
conductor circular de raza R. Să determinăm inducţia câmpului magnetic în
centrul acestui conductor (fig. 10.7). Prin urmare, fiecare element dl dă

4
naştere în centrul conductorului unui câmp, orientat după sensul normalei. În conformitatea cu
(10.16) avem:
0 I
dB  dl.
4 R 2
Atunci putem scrie
   I 2 R
0 I  I
B   dB  0 2  dl  2
 2 R  0 .
4 R 0
4 R 2R (10.18)
Să determinăm în continuare câmpul magnetic într-un punct situat la distanţa d de la

conductorul circular (fig. 10.8). Vectorul rezultant B este orientat de-a lungul axei curentului.
  
În cazul dat dB  dB  dB|| , iar
  R
dB||  dB sin   dB .
r
Deoarece unghiul dintre dl şi r este un unghi
drept atunci

0 I R dl
dB||  .
4 r 3
Integrând ultima relaţie și considerând că
r  R 2  d 2 obţinem:

2 R
0 IR 0 I R 0 2 R 2 I
B   dBII   dl   2 R  . (10.19)
4 r 3 0
4 r 3 4  R 2  d 2 3 2

Pentru d  0 , ultima relaţie are ca caz limită formula (10.18), adică se reduce la inducţia
magnetică în centrul curentului circular.
2
Considerând în formula (10.19), Pm   R I (P m - momentul magnetic al circuitului),

și pentru cazul distanţelor mari de la circuit R 2 poate fi neglijat comparândul cu d 2 (adică

pentru d>>R), atunci putem scrie:

0 2 Pm
B . (9.20)
4 d 3

Liniile de câmp ale inducţiei magnetice în cazul curentului

circular sunt prezentate în fig. 9.9.

5
10.2. Circulaţia vectorului inducţiei magnetice pentru câmpul magnetic în vid

Prin analogie cu circulaţia vectorului intensităţii câmpului electric E , vom introduce

noţiunea de circulaţie a vectorului inducţiei magnetice B .

Pentru a calcula circulaţia vectorului B , admitem că este
dat un conductor parcurs de curent electric cu intensitatea I, (fig.
10.10). Considerăm un contur închis cu lungimea l în jurul
conductorului considerat şi separăm un element dl din acest

contur. Direcţia vectorului B va coincide cu direcţia tangentei
duse prin fiecare punct a circumferinței cu raza R . Menţionăm,
că din figura dată, dlB  R d şi este proiecţia elementului dl

pe direcţia inducţiei magnetice B ,
d este unghiul de deplasare a elementului dl , de-a lungul
conturului, iar R este distanţa de la curentul rectiliniu până la
elementul dl .
Aplicând legea lui Biot-Savart-Laplace şi ţinând cont de
   
proprietatea produsului scalar a doi vectori Bl dl  B dlB , putem scrie
0 I I
Bl dl  B dlB  R d  0 d . (10.21)

2 R 2
Prin urmare, pentru circulaţia vectorului B obţinem:
    0 I 0 I
 l dl 
B  B
Bdl l 2 R R d    d .
l l
2 l

Aşa cum, pe întregul contur    0  2  atunci:

  0 I 2

l l dl  2
B  d  
0
0 I. (10.22)

Relaţia (10.22) este obținută pentru curentul rectiliniu. Însă, în conformitate cu principiul
 n 
superpoziţiei câmpurilor magnetice   Bi , adică în cazul când cuprinde mai mulţi curenţi,
B
i 1

atunci circulaţia vectorului rezultant B se determină din formula

   n   n

 dl 
l
B l  
i 1
Bi dl    0  I i ,
 i 1
(10.23)

unde n este numărul de conductori parcurşi de curent, care sunt cuprinşi în interiorul conturului

l de formă arbitrară. Circulaţia vectorului B de-a lungul unui contur închis arbitrar este
egală cu produsul dintre constanta magnetică 0 şi suma algebrică a curenţilor care
întretaie suprafaţa mărginită de contur.

6
De asemenea se poate demonstra, cazul când conturul nu cuprinde curent atunci

 B dl  0.
l (10.24)
l

Din cele menţionate mai sus, putem conclude că circulaţia vectorului B , de-a lungul unui
contur este diferită de zero numai în cazul când conturul după care se calculează circulaţia

vectorului B cuprinde curent. Toate câmpurile care posedă această proprietate se numesc
câmpuri turbionare ori solinoidale.

10.2. Câmpul magnetic al solenoidului

Numim solenoid, o bobină cilindrică cu un număr mare de spire, înfăşurate de-a lungul
unui miez comun. Pentru a calcula inducţia câmpului magnetic al unui solenoid, vom aplica
relaţia (9.23). Fie dat un astfel de solenoid (fig. 10.11).

Calculăm câmpul magnetic, adică circulaţia vectorului B ,
de-a lungul unui contur care coincide cu una din liniile de câmp a
 
vectorului B . Prin urmare, circulaţia vectorului B al acestui
circuit poate fi reprezentat astfel:
     
 Bl dl   Bl dl   Bl dl .
ABCDEA ABC CDEA (10.25)
Aşa cum secţiunea circuitului ABC, este situată înafara solenoidului, atunci, curentul
cuprins de circuit este egal cu zero, deci
 
 Bl dl  0  B  0.
ABC

Prin urmare, înafara unui solenoid inducţia câmpului magnetic este egală cu zero. Deci, putem
afirma că relaţia (10.25) ia forma  
 
 Bl dl   Bl dl  B l.
ABCDEA CDEA (10.26)
Dacă circuitul CDEA trece prin interiorul solenoidului, atunci el încadrează curentul sumar şi
conform relaţiei (10.22), avem  
 Bl dl  0 I N ,
ABCDEA (10.27)
unde N este numărul de spire ale solenoidului, care revin la o unitate de lungime a lui, I este
intensitatea curentului în solenoid. Egalând ultimele două relaţii, obţinem
0 I N
Bl  0 IN sau B . (10.28)
l
Ca rezultat am obținut în (10.28) inducţia câmpului magnetic al solenoidului.