1. Noţiuni introductive despre magnetostricţiune.

Magnetostricţiunea este o propietate a materialelor feromagnetice a căror cauză

este schimbarea configuraţiei când este supus unui câmp magnetic extern. Efectul a fost
descoperit pentru prima dată în 1842 de James Joule când observa o probă de nichel.
Acest efect poate cauza pierderi datorate incalzirii prin frecare in miezurile magnetice.
Magnetostricţiunea este modificarea dimensiunilor unui material ca răspuns la
schimbarea magnetizaţiei materialului respectiv. În alte cuvinte, un material magnetostrictiv
îşi schimbă configuraţia geometrică când este supus unui câmp magnetic extern. Majoritatea
materialelor feromagnetice arată o oarecare magnetostricţiune măsurabilă. La temperatura
înaltă a camerei magnetostricţiunea unui element simplu cum este acela al cobaltului, se
saturează la 60 de microsolicitări (tensionări). Din fericire, în alierea cu anumite elemente se
poate realiza magnetostricţiune uriaşă (giant magnetostriction), sub acţiunea unor câmpuri
mici. Cea mai mare magnetostricţiune cunoscută o au aliajele pe bază de fier cu structură
cubică şi pământuri rare, cum ar fi Dysprosium, Dy, ori Terbium, Tb; DyFe2 şi TbFe2. Totuşi,
aceste materiale au o anizotropie magnetică imensă ceea ce necesită un câmp magnetic foarte
mare pentru a acţiona magnetostricţiunea. Observând că aceste materiale au anizotropii în
direcţii diferite, Clark şi colegii săi de la NSWC-Carderock, [20], au preparat aliaje conţinând
Fe, Dy şi Tb. Aceste aliaje sunt în general stoichiometrice de forma Tb xDy1-xFe2 şi a fost creat
Terfenol-D. Acest material se deformează la aproximativ 2000 ppm , într-un câmp magnetic
de 2 kOe , la temperatura camerei. Pentru aplicaţiile care folosesc traductori şi actuatori,
Terfenol-D este cel mai folosit material magnetostrictiv.

Fig. 1. Răspunsul Terfenol-D prin apropierea temperaturii camerei, l = f ( H ) .

Mecanismul magnetostricţiunii la un nivel atomic este relativ un subiect complex şi

important, dar la nivel macroscopic poate fi divizat în două procese distincte. Primul proces
este predominant datorită migrării pereţilor de domenii înăuntrul materialului, ca răspuns la
aplicarea unui câmp magnetic extern. Al doilea proces îl reprezintă rotaţia magnetizaţiei
domeniilor. Aceste două mecanisme permit materialului schimbarea orientării domeniilor în
favoarea cauzei schimbării dimensiunilor. Pentru că deformarea este izocoră, acolo are loc o
schimbare a dimensiunilor de semn contrar pe direcţia perpendiculară. Cu toate că pot fi mai
multe mecanisme ale reorientării domeniilor, ideea de bază este reprezentată în Figura 2, în
care rotaţia şi deplasarea domeniilor magnetice rămân cauzele unei schimbări fizice a
lungimii materialului.

Fig. 2. Deplasarea domeniilor la aplicarea unui câmp magnetic extern.

Pentru operarea normală cu materiale magnetostrictive este necesar crearea unui „bias
mecanic”, adică un efort longitudinal prestabilit în funcţie de tipul de material. La
comprimarea mecanică, cuplajele magneto-elastice forţează domeniile structurale să se
orienteze perpendicular pe direcţia forţei aplicate. Apoi, la aplicarea unui câmp magnetic,
domeniile structurale se rotesc producând deformarea maximă posibilă în material.
Pretensionarea mecanică ar trebui să orienteze domeniile structurale paralel cu forţele
aplicate, deşi această orientare nu s-a observat datorită fragilităţii materialului magnetostrictiv.

Fig. 3. Fenomenul de aliniere a domeniilor magnetice atunci

când se aplică un câmp magnetic extern, [31].

1.1. Principalele fenomene fizice şi efecte magnetostrictive.

Propietăţiele celor mai multe materiale feromagnetice se modifică cu aplicarea unei

solicitări mecanice. În esenţă magnetostricţiunea reprezintă relaţiile şi fenomenele de legătură
dintre propietăţile magnetice şi mecanice ale materialelor.
Considerând o solicitare unidirecţională asupra unui eşantion cilindric se convine să se
iniţieze următoarea clasificare a efectului de magnetostricţiune general:

a) Magnetostricţiune pozitivă.
 Magnetizarea creşte odată cu tensiunea mecanică şi materialul suferă o extindere
liniară.

b) Magnetostricţiune negativă.

Magnetizarea descreşte odată cu câmpul magnetic şi materialul suferă o contracţie.

Iniţial
efectul magnetostrictiv a mai fost denumit efect piezomagnetic.

Când o tensiune mecanică mărită este aplicată unui material având o magnetostricţiune
pozitivă, inducţia la câmp constant (aplicat după o solicitare mecanică stabilă) creşte până ce
limita elastică ajunge la un anumit nivel şi apoi continuă cu o descreştere până la o valoare
scăzută ajungându-se la o deformare plastică.
Când materialul (exemplul nichelului) este magnetostrictiv negativ, punctul de pe
curba la care se produce fluajul continuu nu poate fi precis determinat.
Intervine necesitatea unei distincţii între cele trei efecte apropiate:

 Efectul magnetocaloric ce reprezintă variaţia temperaturii unui material magnetic

cu
variaţia intensităţii câmpului magnetic exterior.
O exprimare a efectului magnetocaloric în cazul unui proces adiabatic este următoarea:
H2
�
T
T2 - T1 = �
(
H1
�
H
) s, p dH

(1)

unde T şi H sunt temperatura, respectiv intensitatea câmpului magnetic.

 Efectul magnetoelastic ce constă în variaţia magnetizării materialului în funcţie de

variaţia presiunii la care este supus:

�
m �
m �
m �
m
( ) S , H = ( )T , H + ( ) p , H ( ) S , H
�p �p �p �p
(2)

unde:

m=�
Mdv
V

(3)

este momentul magnetic rezultant; S - reprezintă entropia; P - reprezintă presiunea; M -

reprezintă magnetizaţia ce este implicată în două legi de stare:

1. Legea dependenţei dintre inducţie, intensitate şi magnetizaţie în câmp

magnetic, [1]:
B = m0 ( H + M )
(4)

unde:

B - inducţia magnetică; H - intensitatea câmpului magnetic; m0 - permeabilitatea magnetică

a vidului.
Având în vedere, cele două componente ale magnetizaţiei: temporară M t şi
permanentă M p se poate scrie:

M = M t (H ) + M p
(5)

2. Legea magnetizaţiei temporare:

M t = M t (H )
(6)

Care după modul de dependenţă în diferite materiale, are exprimările:

M t (r , t ) = c m H (r , t )
(7)

pentru materiale magnetice liniare şi izotrope (cu c m - susceptivitatea magnetică);

M t = cm H
(8)

Pentru materiale liniare şi anizotrope la care se adaugă materialele magnetice

neliniare.

 Efectul magnetostrictiv, ce reprezintă modificarea dimensiunilor unui material

magnetic
la variaţia intensităţii câmpului magnetic exterior:

�V �V �V �V
( )S , p = ( )T , p + ( )H , p ( )S , p
�
H �
H �
H �
H
(9)

cu V - volumul materialului.
O clasificare privind efectele magnetostrictive este următoarea:

a. Efectul Joule longitudinal.

Este caracterizat de modificarea lungimii Dl unui eşantion feromagnetic cilindric de

lungime l sub acţiunea câmpului magnetic (figura 4).
 Fig. 4. Efectul Joule longitudinal.

În aplicaţii se defineşte coeficientul de magnetostricţiune ls :

Dl
ls =
l
(10)

b. Efectul Villari (efectul Joule invers).

În cazul în care lungimea naturală a unei bare sau eşantion feromagnetic se modifică
sub
acţiunea unei forţe acesta se magnetizează.

c. Efectul Joule transversal.

Se referă la contracţia laterală care se asociază cu alungirea Dl în cazul efectului Joule

longitudinal Dr (figura 4).

d. Efectul Wiedemann.

Efect prin care o bară cilindrică magnetizată şi străbătută axial de un curent electric
suferă o
torsiune mecanică (figura 5).

Fig.5. Efectul Wiedemann.

e. Efectul variaţiei volumului.

 Acest efect de formă se produce în câmpuri foarte slabe, iar variaţia volumului
depinde de
geometria eşantionului. Se constată o variaţie liniară funcţie de câmp:

DV
�K v M
V
(11)

f. Efectul de flexiune sau efectul Guillemin.

O bară încastrată la o extremitate suferă sub acţiunea câmpului magnetic longitudinal

o flexiune (figura 6).

Fig. 6. Efectul Guillemin.

g. Efectul de variaţie al modulului lui Young.

Datorită magnetostricţiunii apar deformaţii în structura cristalină a materialului ce

produc modificări ale constantelor elastice (şi prin urmare ale modulului lui Young, E ),
atunci când facem ca magnetizaţia magnetică să varieze .
Odată cu variaţia DE se produc şi modificări ale frecvenţelor de rezonanţă ale
eşantionului magnetostrictiv.
Valoarea raportului DE / E se află între 15% (pentru nichel) şi 190% (în cazul
Terfenol-D., la 240kA / m ), [30].
Cu ajutorul miezurilor de Terfenol-D au fost construiţi actuatori caracterizaţi de
următorii parametrii limită:

Dl
 Coeficientul ls = , 1000 ppm p ls p 4000 ppm ;
l
 Forţe: 500 N p F p 5000 N ;
 Deplasări: 20 m m p Dl p 400m m ;
 Frecvenţe: 0 p f p 16kHz .

1.2. Ecuaţiile magnetostricţiunii.

Ecuaţiile fundamentale ale fenomenelor magnetostrictive sunt:

�Si = Sij T j + d ni H n
� H

�
�Bm = d mj T j + mmn H n
T

(12)

i, j = 1...6
m, n = 1...3

unde:

 S - deformaţie;
 T - tensiune mecanică;
 B - inducţia magnetică;
 H - intensitatea câmpului magnetic;
 S H - tensorul compliantelor la H = ct ;
 d - tensorul constantelor piezomagnetice;
 m T - tensorul permeabilităţii magnetice la T = ct .

Pentru aplicaţiile cu actuatori magnetostrictivi ce utilizează miezuri cilindrice, la care

câmpul de excitaţie este paralel cu axa principală H1 = H 2 = 0 . Se utilizează în aceste
aplicaţii modul de vibraţie longitudinal (cunoscut ca modul 33) şi prin ipoteză se consideră
solicitările radiale nule: T1 = T2 = 0 .
În acest caz ecuaţiile devin:

�S1 = S 2 = S13H T3 + d31 H 3

�
�S3 = S33T3 + d33 H 3
H

�
�B3 = d33T3 + m33 H 3
T

(13)

Pentru actuatoarele liniare cu ax cilindric şi excitaţie electromagnetică axială intervin

unele
simplificări în ceea ce priveşte sistemul ecuaţiilor piezomagnetice de bază, [10]:

�Si = sijH T j + d ni H n
�
�
�Bm = d mjT j + mmn H n
T
�
(14)
cu condiţiile corespunzătoare modulului longitudinal de acţionare (mod 33):
�H1 = H 2 = 0
�
�
�T1 = T2 = 0
(15)
cu i, j = 1...6 şi m, n = 1...3 şi unde:
 S - tensorul deformării longitudinale (alungirii);
  T - tensorul tensiunilor mecanice;
 S H - tensorul compliantei electromecanice la intensitatea câmpului magnetic
constantă;
 d - tensorul constantelor piezomagnetice;
 m - tensorul permeabilităţii magnetice la tensiune mecanică constantă,
T

sistemul de ecuaţii devine:

� H
�S 1 = S 2 = s13T 3 + d 31H 3
�
� H
�S 3 = s 33T 3 + d 33 H 3
�
�B 3 d 33T 3 m 33 3
� = +
T
H

(16)

Se defineşte un coeficient de cuplaj asociat modului de acţionare, ce este şi un element

important în proiectare (în cazul nostru coeficientul de cuplaj al modulului 33):

2
d
2
k = 33

s m
33 H T
33 33
(17)

Acest coeficient reprezintă capacitatea miezului magnetostrictiv al actuatorului de a

converti energia electrico-magnetică în energie elastică, capacitate care devine esenţială odată
cu existenţa unui câmp de premagnetizare H 0 şi a unei pretensiuni mecanice ce acţionează
asupra miezului magnetostrictiv (datorată unei forţe Fps ). În cazul Terfenolului –D se
apreciază ca date optime în proiectarea unui actuator liniar următoarele notaţii:

kA
H = 100[ m ]
0

T = 40[ MPa]
0

H -11 1
s 33 10 [
= 4, 3 �
Pa
]

m = 3,8m
T

33 0

-9 �m�
d 33 10 �
= 9, 6 �
�A �
�
k 33 = 67%
(18)

1.3. Aplicaţii.
 O analiză chiar sumară asupra efectelor prezentate simplificat mai înainte, indică şi
domeniile de aplicabilitate:

a) Efect Joule longitudinal

b) Efect Villari
Actuatori
c) Efect Joule transversal
d) Efect Wiedemann
e) Efectul variatiei volumului
f) Efect Guillemin Senzori
g) Efectul de variatie al modulului

Anexa 1.
Caracteristicile şi parametrii materialului Terfenol-D Etrema.

CARACTERISTICI MECANICE:
Densitate 9250 kg / m3
Modulul lui Young 23 - 35 GPa
Viteza sunetului 1640 -1940 m / s
Efortul la tracţiune 28 MPa
Efortul la compresie 700 MPa
CARACTERISTICI TERMICE:
Coeficientul de dilatare termică 12 ppm/ oC
Caldura specifică 0,35 kJ / Kg �K
Conductivitate termică 10, 6 W / m �
K
CARACTERISTICI ELECTRICE:
Rezistivitate 60 x 10-8 W �m
Temperatura Curie 380 Co

CARACTERISTICI MAGNETOSTRICTIVE:
Capacitatea de deformare 800 -1200 ppm
 Densitatea de energie 14 - 25 kJ / m3
CARACTERISTICI MAGNETOMECANICE:
Permeabilitatea relativă 3 -10
Factor de cuplare 0, 75

COMPOZIŢIA STOECHIOMETRICĂ STANDARD: Tb 0,3Dy0,7 Fe1,9-1,95

PERPENDICULARITATEA LA CAPETE: 1/4o

TOLERANŢELE LA PRELUCRAREA DIAMETRULUI:

2-25 mm �0,05 mm
26-68 mm �0,08 mm

TOLERANŢELE LA PRELUCRAREA LUNGIMII:

6-50 mm �0,05 mm
51-100 mm �0,08 mm
101-150 mm �0,1 mm
151-200 mm �0,13 mm
201-250 mm �0,15 mm
 1. Efecte ale magnetostricţiunii

Cristalele materialelor feromagnetice îşi schimbă forma când sunt plasate într-un camp
magnetic. Fenomenul este denumit magnetostricţiune şi este legat de o varietate de alte
fenomene fizice. Magnetostricţiunea, în general, constă în schimbul reversibil de energie între
forma mecanică şi forma magnetică. Abilitatea conversiei unei cantităţi de energie dintr-o
formă în alta permite utilizarea materialelor magnetostrictive la actuaţie şi senzoristică. Fig. 1
arată efectele fizice care stau la baza acestor aplicaţii.

Fig. 1. Efecte magnetostrictive.

Cel mai cunoscut efect legat de magnetostricţiune este efectul Joule. Acesta constă în
expansiunea (magnetostricţiune pozitivă) sau în contracţia (magnetostricţiune negativă) a unei
bare feromagnetice plasate în câmp magnetic axial. Acest efect este folosit în principal, la
actuatorii magnetostrictivi. Magnetostricţiunea este o propietate de material reversibilă; în
absenţa câmpului magnetic, forma probei revine la dimensiunile iniţiale. Răspunsul ideal al
unui material magnetostrictiv, adică deformaţia specifică DL / L , la câmpul magnetic simetric
(- H , H ) aplicat este indicat în Fig. 2.

Fig. 2. Deformaţia specifică funcţie de câmpul magnetic

simetric aplicat.

La materialul Terfenol-D raportul DL / L este aproximativ 1500 ppm dar poate atinge
valoarea 4000 ppm la frecvenţa de rezonanţă.
Tabelul 1 conţine o sinteză a tehnologiilor alternative folosite în actuaţie şi
senzoristică. Sunt prezentate caracteristicile diferitelor materiale şi structurile tipice în care au
fost folosite.

Tabel 1. Tehnologii alternative folosite în actuaţie [2].

Clasificarea tehnologiilor făcută în [2] este utilă la selectarea tehnologiei optime

pentru aplicaţiile particulare.
Un alt efect legat de magnetostricţiune, cu o largă utilizare, este efectul Villari. Acest
efect se bazează pe faptul că într-o probă magnetostrictivă supusă unei tensiuni mecanice este
generat un câmp magnetic cu o intensitate proporţională cu nivelul tensiunii mecanice.
Variaţia fluxului magnetic din probă poate fi detectată de o bobină de măsură. Efectul Villari
este reversibil şi are aplicaţii în senzoristică.

2. Ecuaţiile constitutive liniarizate ale materialului magnetostrictiv

Ecuaţiile constitutive liniarizate pentru modelele unidimensionale, conform IEEE

Standard 1991, au expresiile
�
�e = S H s + dH
� (1)
�B = d s + m H
* T

unde e şi s sunt deformaţia mecanică specifică, respectiv efortul mecanic unitar; B şi H

sunt inducţia magnetică, respectiv intensitatea câmpului magnetic; S H este complianţa
elastică în câmp magnetic constant; m T este permeabilitatea magnetică la tensiune mecanică
constantă; d şi d * sunt coeficienţi magnetomecanici. Aceşti doi coeficienţi pot fi determinaţi
experimental conform definiţiilor:

�e �e
d= |T =ct ; d * = |H =ct (2)
D �
H �
H

De notat că la deformaţii mici, coeficienţii pot fi consideraţi egali (Wang, 2007).

Comutând poziţiile e şi s în ecuaţiile (1) se obţin ecuaţiile

�
�s = E H e - eH
� (3)
�B = e e - m H
* S

unde: E H = 1/ S H este modulul lui Young în câmp magnetic constant; m S = m T - dd * / S H

este permeabilitatea la deformaţie mecanică constantă; coeficienţii e şi e* pot fi calculaţi cu
relaţiile

e = E H d , e* = E H d * (4)

Coeficientul de cuplaj al materialului k , este definit (Wang, 2007) prin relaţia

e mM
k= (5)
e me M

unde e m = S s / 2 , e M = m H / 2 şi e mM = ds H / 2 sunt: energia mecanică, energia

H 2 T 2

magnetică, respectiv energia mutuală magnetoelastică. Introducând aceste expresii în (5) se

obţine

d
k= (6)
mT S H

3. Materiale magnetostrictive şi propietăţile lor

Realizarea de materiale cu propietăţi accentuate (GMM – giant magnetostrictive

materials) a început în 1960 prin A.E. Clark şi colaboratorii. Un material care dezvoltă o
puternică magnetostricţiune în câmpuri magnetice relativ joase, care acoperă un domeniu larg
de temperaturi şi este disponibil comercial îl constituie aliajul Terfenol-D (Ter provine de la
Terbium, Fe este simbolul chimic al fierului, Nol desemnează Naval Ordonance Laboratory,
iar D este pentru Dysprosium; Ter+Fe+Nol+D).
Terfenol-D asigură o magnetostricţiune pozitivă cu valori tipice
ls = DL / L = 1000 �2000 ppm în câmpuri magnetice de 50 �200kA / m ; în câmpuri
magnetice intense, la frecvenţe de rezonanţă se poate obţine ls = 4000 ppm .
Deformaţia specifică maximă este un parametru cheie pentru dispozitivele care
utilizează GMM. Comparativ cu alte GMM, la Terfenol-D există compatibilitate între valori
mari pentru deformaţia specifică şi temperatura Curie ridicată. Magnetostricţiunea se produce
la temperaturi sub temperatura Curie, dar adeseori temperatura Curie este sub temperatura
ambientală, aşa că valoarea practică a deformaţiei specifice este mică. Tabelul 2 compară
deformaţiile specifice şi temperaturile Curie pentru diferitele materiale magnetostrictive.

Tabel 2.

Proprietăţile materialului Terfenol-D necesare la calculul şi proiectarea unui actuator

cu GMM sunt sumarizate în Tabel 3.

Tabel 3. Proprietăţi ale materialului Terfenol-D, [3].

Proprietatea Valoare Comentarii
1. Compoziţia nominală Tbx D1- x Fey 0, 27 < x < 0,3 şi 1,9 < y < 2
2. Densitate d 9250 Kg / m3 Depinde de fabricaţie
3. Proprietăţi mecanice
Efortul la comprimare 305 �880MPa Preferabil în aplicaţii
Efortul la întindere 28 �40MPa De evitat în aplicaţii
Modulul lui Young E H 10 �75GPa La H = ct
Modulul lui Young E B 30 �80GPa La B = ct
Viteza sunetului 1640 �1940m / s Efectul DE
4. Proprietăţi termice
Coeficientul de dilatare 12 ppm / o C
Căldura specifică 0,35KJ / Kg �K la 25oC
Conductivitatea termică
13,5W / m �K la 25oC
5. Proprietăţi electrice
Rezistivitatea 10-8 Wm
(58 �63) �
6. Proprietăţi magnetomecanice
Permeabilitatea relativă m / m0
T 9 �12 La efort mecanic constant
3 �5 La deformaţie mecanică
Permeabilitatea relativă m / m0
S
1T constantă
Magnetizaţie de saturaţie 0, 6 �0,85
Coeficientul de cuplaj k33 8 �20nm / A Depinde de aplicaţie
Coeficientul de deformaţie d33 3 �20 Depinde de câmpul magnetic
Depinde de aplicaţie
Factorul de calitate Q H

Încontinuare sunt analizaţi parametrii de material prin prisma aplicaţiilor în actuaţie.

De interes major sunt parametrii care nu rămân constanţi în procesul de actuaţie.
 3.1. Material Terfenol-D disponibil

Terfenol-D este un aliaj al fierului cu pământuri rare, argintiu la culoare, friabil la

temperatura camerei şi din cauza materialelor de bază este puternic reactiv, conţine impurităţi
şi este greu de produs. Metodele cele mai folosite sunt: MB (Modified Bridgmann) şi FSZM
(Free Stand Zone Melting). Se folosesc şi procese de sinterizare pentru obţinerea de material
pentru frecvenţe înalte (1kHz ).
Materialul are formă de: bare cu diametrul până la 65mm şi lungime până la 200mm ,
bare cu secţiune pătrată, tuburi, discuri, plăci, ţinte pentru sputering, pudră, etc. [3].
Materialul este foarte friabil la întindere. Efortul admisibil la întindere ( 28MPa ) este
foarte mic, comparativ cu valoarea corespunzătoare compresiei ( 880MPa ).
Densitatea materialului este mai mare faţă de densitatea oţelurilor uzuale; valoarea
tipică este 9250 Kg / m3 .

3.2. Modulul lui Young

Modulul lui Young nu este contant în timpul unui ciclu operaţional; el creşte liniar cu
creşterea câmpului magnetic aplicat – efectul DE - fig. 3.

Fig. 3. Modulul lui Young funcţie de câmpul magnetic aplicat [1].

Modulul lui Young la inducţia magnetică constantă are expresia

EH
EB = (7)
1 - k33

Aşa cum indică ecuaţia (7), există o valoare a inducţiei pentru care modulul lui Young
devine infinit; se spune că materialul a ajuns în “starea de blocaj”. În această stare încetează
rotirea domeniilor magnetice, iar materialul nu-şi mai poate schimba dimensiunile ca răspuns
la eforturile mecanice aplicate.

3.3. Factorul de cuplaj magnetomecanic şi coeficientul magnetostrictiv

Eficienţa procesului de conversie a energiei este indicată de factorul de cuplaj

magnetomecanic. Valorile uzuale ale acestui factor sunt cuprinse în domeniul 0,5 �0, 7 şi
indică o eficienţă de 50% �70% . În aplicaţiile în care interesează numai elongaţia
longitudinală (actuaţia standard) sunt de interes proprietăţile de material legate de axa
longitudinală. Acest mod este denumit “modul 33”, iar factorul de cuplaj corespunzător este
k33 şi este dat de relaţia:
 d332 H
k33 = E (8)
m33
T

În această relaţie coeficientul magnetostrictiv d33 reprezintă panta caracteristicii

deformaţie specifică-câmp magnetic aplicat ( l - H )

dl
d33 = (9)
dH

În fig. 4 coeficientul este determinat grafic. Există o porţiune în care panta este mare,
iar dependenţa deformaţie-câmp magnetic este liniară. Acesta este domeniul optim de
funcţionare; conversia energiei magnetice în energie mecanică se face cu pierderi minime,
deci cu eficienţă maximă.

Fig. 4. Dependenţa deformaţiilor specifice de câmpul magnetic aplicat [4].

Coeficienţii k33 şi d33 nu rămân constanţi în procesele reale de actuaţie. Fig. 5

ilustrează impactul pretensionării asupra valorilor celor doi coeficienţi.

Fig. 5. Dependenţa coeficienţilor k33 şi d33 de pretensionarea materialului [5].

4. Modelarea convertorului magnetostrictiv

4.1. Convertorul magnetostrictiv

Se consideră o bară din Terfenol-D de lungime l , fixată la un capăt, celălalt capăt

fiind liber să se mişte longitudinal. Bara este introdusă într-un solenoid ideal cu N = nl spire
care produce un câmp magnetic longitudinal uniform H în orice secţiune transversală A a
barei. Solenoidul are la borne tensiunea e şi este parcurs de curentul i . Propietatile de
material (mecanice, magnetice, electrice) sunt liniare. Cu aceste ipoteze, ecuaţiile (1) devin:

s
e= + dH (10)
Ey
B = ds + mH (11)

Ecuaţia (10) arată că deformaţia mecanică e a materialului este produsă de doi

factori: tensiunea mecanică aplicată s (legea lui Hooke) şi câmpul magnetic aplicat H
(efectul magnetostrictiv Joule). Similar, ecuaţia (11) corelează inducţia magnetică B cu
tensiunea mecanică s din material şi cu câmpul magnetic aplicat (efectul Villari).
Conversia energiei electrice în energie mecanică este modelată printr-un cuadripol care
include: un circuit electric cu o sursă de tensiune şi o impedanţă electrică, un “circuit”
mecanic care include forţa ce acţionează asupra unei impedanţe mecanice, cuplajul dintre cele
două circuite fiind realizat de o “cutie neagră” denumită convertor – fig. 6.
 Transformata Laplace a ecuaţiilor corespunzătoare cuadripolului conduce la expresiile:

E = Ze I + Tem U (12)
F = Tme I + Z m U (13)

în care: Ze - impedanţa electrică măsurată când mişcarea mecanică este blocată, Z m -

impedanţa mecanică măsurată când circuitul electric este deschis, Tem - coeficientul de
conversie ce reprezintă t.e.m. din circuitul electric corespunzătoare vitezei unitare din
circuitul mecanic, Tme - coeficientul de conversie ce reprezintă forţa corepunzătoare unităţii
de curent, U - transformata vitezei în circuitul electric.

4.2. Determinarea impedanţelor Z e , Z m şi a coeficienţilor de conversie Tem , Tme

Uzând de cunoscutele formule: B = m H , e = s / E y , H = Ni / l , f = BA , e = Ndf / dt

, L = m N 2 A / l , ecuaţia conduce la expresia t.e.m.:

AE y di
e = Nd u+L (14)
l dt

În regim permanent sinusoidal, transformata Laplace a ecuaţiei (14) este

E = E y Adnu + jw LI (15)

în care

Ey A
k= (16)
l

reprezintă echivalentul constantei de elasticitate a unui arc.

Similar, ecuaţia conduce la

1
F =k U - E y AdnI (17)
jw

Din ecuaţiile (15) şi (17), prin identificare cu ecuaţiile (13), respectiv (12) se obţin
expresiile:

Z e = jw L (18)
k
Zm = (19)
jw
Tem = -Tme = E y Adn (20)

4.3. Modele electrice

Caracterul antisimetric (20) al ecuaţiilor reclamă o anumită creativitate la construcţia

circuitelor electrice echivalente. Există o varietate de metode.
Metoda Hunt (1982) se bazează pe analogia forţă-curent şi conduce la ecuaţiile [6]

TemTme T
E = (Ze - ) I + em F (21)
Zm Zm
T 1
U = me I + F (22)
Zm Zm

Circuitul electric echivalent în T al acestui sistem de ecuaţii este indicat în fig. 7.

Circuitul din fig. 7 poate fi redesenat folosind un transformator ideal, astfel se obţine
circuitul din fig. 8 [6].

În circuitul din fig. 4 trebuie introdus un rezistor care să reprezinte rezistenţa

solenoidului; rezultă modelul pentru circuitul echivalent din fig. 5.

Precizare: Dacă mişcarea actuatorului este blocată, în model apare numai impedanţa
solenoidului (sarcină inductivă), iar termenul corespunzător vitezei dispare; dacă circuitul
electric este deschis, în schemă apare o singură sursă de tensiune Em - tensiunea
magnetostrictivă - iar convertorul funcţionează ca traductor.