CURS: CONTABILITATEA ÎN CONSTRUCȚII

TEMA 2: Obiectul și metoda contabilității

Lect.univ. Lesan Anna

OBIECTIVE:
Studiul acestei teme vă va permite familiarizarea cu obiectul de studiu al contabilităţii,
caracteristica clasificarea activelor pasivelor entităţii, semnificaţia clasificarea
costurilor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare, procedeele, modalităţile
tehnicile metodei contabilităţii.

ACTE LEGISLATIVE RECOMANDATE:

Standardele Naţionale de Contabilitate. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.
233-237, din 22 octombrie 2013, cu modificările ulterioare. - 1-21
Planul general de conturi contabile. În: Monitorul Oficial al Republicii N/. 233-737, din
22 octombrie 2013, cu modificările ulterioare.
SUBIECTE:

2.1. Obiectul de studiu al contabilităţii

2.2. Activele: caracteristica şi clasificarea

2.3. Pasivele: caracteristica şi clasificarea

2.4. Metoda contabilităţii

 2.1. Obiectul de studiu al contabilităţii
Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie reflectarea valorică a patrimoniului
entităţii, precum şi mişcarea, modificarea lui, ca urmare a faptelor economice ce generează
costuri, cheltuieli, venituri şi determinarea rezultatelor financiare în perioada de gestiune
În scopul cunoaşterii şi gestionării patrimoniului, contabilitatea utilizează categorii specifice
obiectului ei de studiu, şi anume: activ, pasiv, costuri, cheltuieli, venituri, rezultat financiar.

Prin patrimoniu, se înţelege totalitatea bunurilor economice pe care le gestionează o

entitate, precum şi totalitatea drepturilor şi datoriile pe care aceasta şi le asumă în legătură
cu bunurile ce le posedă

Concepția juridică:
Relaţile de drept se raportează la situaţia în care entitatea îşi procură, din surse proprii o
parte din patrimoniu
Relaţiile de obligaţii/datorii au în vedere situaţia in care entitatea işi procură o parte din
patrimoniu din surse străine.
Din punctul de vedere al existenţei, bunurile economice se caracterizează printr-o formă
concretă delimitată, care se află în continuă mişcare şi transformare – active.
Deoarece sursele de formare nu-şi schimbă volumul şi structura în mod independent, ele
sunt condiţionate de mişcările şi transformările elementelor de activ - pasive
Categoriile de activ și pasiv sunt specifice relaţiilor de finanţare şi investire a elementelor
patrimoniale, iar cele de costuri, cheltuieli şi venituri sunt caracteristice relaţiilor de
transformare permanentă a elementelor patrimoniale, ca urmare a faptelor economice în
cadrul proceselor economice

Activitatea desfăşurată în cadrul entităţilor urmăreşte crearea de bunuri, executarea de

lucrări, prestarea de servicii în vederea comercializării acestora.

În obiectul contabilităţii, sunt reflectate, în mod distinct, toate procesele economice interne
ce produc modificări Si transformări în structura patrimoniului entităţii, precum: procesul
de aprovizionare, procesul de producere, procesul de desfacere
Procesul de aprovizionare cuprinde faptele economice efectuate
de entitate pentru a-şi procura bunurile. Astfel, se recomandă şi se
încheie contracte cu entitatea-vânzător, se recepţionează bunurile
primite, se achită datoriile faţă de furnizori etc.

valoarea de cumpărare a bunurilor,

Contabilitatea reflectă
cheltuielile de transport,
 încărcare,
 descărcare,
calculând, astfel, costul de  montare,
intrare al bunurilor instalare,
achiziţionate  taxe vamale etc
Valoarea bunurilor intrate în
entitate = Valoarea datoriilor
faţă, de furnizori
Procesul de producţie se consideră procesul de bază al activităţilor producătoare
cuprinde operaţii efectuate în vederea obţinerii de produse, executării de lucrări,
prestării de servicii.

Bunurile fabricate conţin costuri de producţie, ca: materiale directe, directe cu

personalul şi indirecte de producţie

Cu calcularea costului de producţie se ocupă contabilitatea de gestiune, colectând toate

costurile determinând costul efectiv al produselor, lucrărilor și serviciilor.
Suma tuturor costurilor de productie = Costul efectiv al produselor, lucrarilor şi
serviciilor
 Procesul de desfacere include operaţii privind livrarea produselor şi/sau serviciilor
către încasarea contravalorii acestora.

Operaţiile constau în eliberarea produselor din depozit, expedierea lor la cumpărător,

întocmirea facturilor şi conturilor de plată, efectuarea cheltuielilor privind distribuirea
acestora etc.

În procesul de desfacere, contabilitatea reflectă costul vânzărilor, cheltuielile de

distribuire şi venitul din vânzări etc.
Valoarea bunurilor vândute = Valoarea datorată de cumpărători

În cadrul proceselor economice, se produc modificări şi transformări ale bunurilor

economice, care, fireşte, trebuie să conducă la obţinerea de profit. Termenul de profit,
etimologic, este de origine latină, provenind de la verbul „proficere", care înseamnă a
progresa, a da rezultate.
 2.2. Activele: caracteristica şi clasificarea
Deoarece bunurile economice se afla în continuă mişcare Si transformare, în cadrul
circuitului economic, ele poartă denumirea de active. Structura lor se modifică permanent
datorită operaţiilor ocazionate de faptele economice

Activele sunt resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate, ce

provin din fapte economice trecute, din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor
beneficii economice.

Conţinutul activelor se stabileşte pe baza a două criterii:

1. Gradul de lichiditate, care se referă la capacitatea unui bun economic de a parcurge
întregul ciclu de exploatare până la transformarea lui în bani.
2. Modul de valorificare a bunurilor, care se raportează la modul în care acestea
participă şi se consumă în producţie şi la modul în care îşi reflectă valoarea asupra
produselor/serviciilor.
 CLASIFICAREA ACTIVELOR ÎN FUNCȚIE
DE GRADUL DE LICHIDITATE

ACTIVE CIRCULANTE sunt activele cu

ACTIVE IMOBILIZATE se caracterizează
tennenul de utilizare de până la un an,
printr-o perioadă indelungată de participare
consurnându-se într-un singur circuit
la circuitul econorrtic (mai mare de 1 an)
economic

Active imobilizate - active deţinute pentru a fi utilizate pe o perioadă mai mare de un

an în activitatea entităţii sau pentru a fi transmise folosinţă terţilor, în vederea
obţinerii beneficiilor economice viitoare.

Caracteristicile activelor imobilizate: bunuri cu o durată îndelungată de utilizare; nu se

consumă de la prima folosire; transmit treptat valoarea asupra bunurilor la a căror realizare
participă, sub formă de amortizare.
În funcţie de limitarea duratei de funcţionare, activele imobilizate se divizează în
active amortizabile și neamortizabile

Imobilizări amortizabile — imobilizări Imobilizări neamortizabile – imobilizări

aflate în exploatare care au o durată de care au o durată de utilizare incertă
utilizare certă (limitată) pentru care se (nelimitată), sau care se află în curs de
calculează amortizarea. Amortizarea execuție
imobilizărilor — repartizarea sistematică a
valorii amortizabile a unei pe perioade de
gestiune ale duratei de utilizare

În funcţie de modul de valorificare a bunurilor, componenţa activelor imobilizate este

următoarea:

• Necorporale
• Corporale
• investiţii financiare pe termen lung
• creanţe pe termen lung
• alte active imobilizate
 Necorporale - reprezintă imobilizări nemonetare, care nu îmbracă o formă materială,
identificabile controlabile de entitate In normele internaţionale, imobilizări necorporale
pot ,fi numite active intangibile. În componenţa acestora, se includ:
a) imobilizări b) imobilizări necorporale în c) fond comercial (goodwill)-
necorporale în curs exploatare - imobilizări diferenţa pozitivă sau negativă
de execuţie — necorporale transmise în dintre costul de intrare şi valoarea
imobilizări exploatare sub formă de justă, la data tranzacţiei, a părţii din
necorporale aflate în concesiuni, brevete, licenţe şi activele nete achiziţionate de către o
procesul de creare, mărci; drepturi de autor şi entitate. Altfel spus, atunci când se
modernizare şi de titluri de protecţie; programe cumpără o afacere, se compară
pregătire pentru informatice şi alte imobilizări preţul de cumpărare cu suma
utilizarea prestabilită, necorporale (website-uri, valorilor juste ale componentelor
precum şi reţete, formule, modele, afacerii respective şi, dacă apare o
imobilizările proiecte). Identificăm o mare diferenţă, atunci aceasta reprezintă
necorporale diversitate de active concrete fond comercial. Acest element se
interconexate cu alte regăsite la această poziţie, include în componenţa
imobilizări, care care rezultă din contracte, ca imobilizărilor necorporale numai în
necesită lucrări de urmare a unei tranzacţii şi, cazul transferului tuturor activelor
pregătire pentru dau dreptul deţinătorului să sau a unei părţi a acestora şi, după
utilizare după folosească elementele caz, de datorii şi capital propriu,
destinaţie; respective pe o perioadă mai indiferent dacă este realizat ca
mare de un an. urmare a procurării sau a unor
operaţiuni de fuziune
 Corporale- sunt active care îmbracă formă fizică naturală, au o durată de utilizare
mai mare de un an, se folosesc în activitatea entităţii sau se află în procesul creării, şi nu
sunt destinate vânzării. Din componenţa imobilizărilor corporale, fac parte:
1) imobilizări construcţiile în curs de execuţie, utilajul destinat instalării, utilajul şi alte
corporale în
curs de obiecte destinate utilizării în calitate de mijloace fixe până la
execuţie transmiterea în exploatare, costurile ulterioare, în curs de execuţie,
aferente mijloacelor fixe
2) terenuri Terenurile fără construcții, terenurile cu construcșii, terenurile cu
zăcăminte aflate în curs de pregătire pentru utilizarea prestabilită și/sau
transmise în exploatre, precum și drepturile de utilizare a terenurilor.
Terenurile au, de regulă, o durată de utilizare nedeterminată, deci nu se
amortizează
3) mijloace fixe clădirile (inclusiv drepturile de utilizare a acestora); construcţiile
speciale; maşinile, utilajele şi instalaţiile tehnice; mijloacele de transport;
inventarul şi mobilierul; alte mijloace fixe (investiţii capitale pentru
mijloace fixe primite în leasing operaţional, fonduri de bibliotecă etc.)
4) investiţii proprietăţile imobiliare în curs de execuţie şi/sau aflate în folosinţă,
imobiliare precum un teren sau o clădire ori o parte a unei clădiri sau ambele
deţinute de proprietar sau locatar în baza unui contract de leasing
financiar, mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru creşterea valorii
acesteia, decât pentru a fi:
✓ utilizată în producţie, pentru furnizarea de bunuri, prestarea serviciilor
sau în scopuri administrative;
✓ vândută în procesul desfăşurării normale a activității
5) resurse imobilizări corporale sub forma de costuri capitalizate ale lucrărilor de
minerale explorare (pregătire spre extracţie), pentru care este demonstrată
fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială
Investiţiile financiare pe termen lung sunt active sub formă de valori mobiliare, cote de
participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii deţinute de entitate în
scopul exercitării controlului, obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice.

Dacă la imobilizări corporale şi necorporale avem drepturi de exploatare, de utilizare, la

imobilizările financiare identificăm dreptul de a primi bani la scadenţe mai îndepărtate de
un an, drepturi oferite de deţinerea de titluri de participaţie. După gradul de afiliere al
părţilor, investiţiile financiare se divizează în investiţii financiare aferente părţilor afiliate şi
neafiliate

Părţi afiliate - entităţi sau persoane fizice care au capacitatea de a controla sau sunt
controlate, au influență semnificativă sau sunt influențate semnificativ de cealaltă parte în
politicile finaciare și operaţionale.
 Investiţii financiare pe termen lung (valori mobiliare)
1) acţiunile titluri de capital sub formă de certificate sau înscrieri în contul
personal care confirmă dreptul deţinătorilor lor (acţionarilor) de a
participa la conducerea societăţii pe acţiuni, de a primi dividende,
precum şi o parte din patrimoniul societăţii în cazul lichidării
acesteia;
2) Obligaţiunile titluri de creanţe, care acordă deţinătorilor (obligatorilor) dreptul
de a primi, în termenul stabilit, valoarea nominală a obligaţiunilor
şi venitul sub formă de dobândă aferentă acestora;
3) alte valori titluri de creanţe sub formă de certificate bancare, care confirmă
mobiliare dreptul deţinătorilor de a primi, la expirarea termenului fixat,
numerarul depus şi o anumită dobândă

Cotele de participaţie reprezintă drepturi sub formă de părţi sociale sau alte
participaţii deţinute de entitate în capitalul social al altor entităţi. Mărimea cotelor de
participaţie se negociază între asociaţi şi se reflectă în actele de constituire ale entităţii
în care investitorul deţine astfel de cote.
Alte investiţii financiare includ împrumuturile acordate, depozitele bancare etc.
imprumuturile acordate (entitătilor afiliate şi aferente intereselor de participare) reprezintă
mijloace acordate de entitate în numerar sau în natură altor persoane juridice sau fizice în
baza contractelor de împrumut. Depozitele bancare reprezintă depuneri de numerar în
instituţiile financiare la termen (pentru o perioadă fixă de timp) sau la vedere (fără fixarea
termenului de plasare) în scopul obţinerii venitului sub formă de dobânzi.
creanţe pe termen lung exprimă drepturi ale entităţii ce decurg din tranzacţii sau
evenimente trecute şi din stingerea cărora se aşteaptă
intrări de resurse care încorporează beneficii economice.
După gradul de afiliere al
părtilor, creantele se divizează în creante aferente
părtilor afiliate neafiliate
cheltuieli anticipate pe termen reprezintă cheltuielile suportate în perioada de gestiune, dar
lung care urmează să fie trecute la costurile şi cheltuielile
perioadelor viitoare în curs de peste un an
alte active imobilizate În componenta activelor imobilizate se pot regăsi avansurile
acordate, care reprezintă plăţile efectuate în contul
procurării ulterioare a bunurilor, serviciilor, lucrărilor. Astfel,
avansurile acordate pe termen lung şi scurt pentru
imobilizări necorporale şi corporale, se prezintă în situaţiile
financiare, în componenţa activelor imobilizate, indiferent
de termerul de achitare a avansurilor
Activele circulante - activele ce se asteapta să fi fie consumate in ciclul normal de
activitate, vandute sau primite in termen de 12 luni sau care reprezinta numerar.
Ciclul normal de activitate al unei entitati reprezinta perioada de timp dintre momentul
achizitionarii activelor, care sunt destinate procesarii și momentul transformării lor in
numerar.
Caracteristicile activelor circulante: bunuri ce se utilizează pe o perioada scurta in
activitatea entitatii; participa, de regula, la un singur circuit economic, modificanduși forma;
participa la procesul de productie cu intreaga lor valoare de utilitate, se consumă și își
transmit valoarea asupra noului produs; se află intr-o continua mișcare și transformare in
cadrul stadiilor circuitului economic; sunt realizate sau detinute pentru consum sau vanzare.

In functie de modul de valorificare a bunurilor, componenta activelor circulante este

urmatoarea: stocuri, creanțe curente alte active circulante, investiții financiare curente,

numerar și documente banești.

Stocurile reprezintă bunurile economice aflate la dispozitia entitatii destinate pentru a
fi consumate la prima for utilizare sau vandute in aceeasi stare, sau după prelucrarea
lor in procesul de productie. Ele sunt, in general, bunuri detinute pe termen scurt

Stocurile includ:
a) materiile prime si materialele de baza - bunuri care participa direct la fabricarea
produselor si prestarea serviciilor, executarea lucrarilor;
b) materialele consumabille - bunuri care participa sau contribuie la procesul de
productie si/sau de prestări servicii fără a se regasi, de regulă, in produsul finit (de
exemplu, material e auxiliare, combustibil, materiale pentru ambalat, piese de schimb,
anvelope și acumulatoare procurate separat de mijloacele de transport).
Diferenta pe care norma contabila o stabilește intre aceste structure de stocuri este că,
de regula, materiile prime si materialele de baza se regasesc in produsul finit, integral
sau parțial, în timp ce materialele consumabile nu se regăsesc produsul final.

c) obiectele de mica valoare și scurta durata - bunuri a caror valoare unitara nu depaseste
plafonul stabilit de legislatie sau pragul de semnificatie prevazut in politicile contabile,
indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu ce nu depășește un an,
indiferent de valoarea unitară (de exemplu, instrumente și dipozitive cu destinație
specială, utilaje de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de productie, imbracaminte și
incaltaminte speciala, dispozitive de protecție, lenjerie, inventar sportiv turistic etc)
d) productia in curs de executie - bunuri care nu au parcurs toate stadiile de prelucrare
prevazute in procesul tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor tehnice si
receptiei sau necompletate in intregime, precum si costurile aferente serviciilor si
lucrarilor in curs de executie;

e) produse - bunuri fabricate in cadrul entitatii, care includ:

-semifabricate - bunuri al caror proces de productie a fost finalizat intr-o sectie faza de
fabricatie) și care, sunt in continuare, supuse prelucrarii in alta sectie (faza de fabricatie)
sau se livreaza cumparatorilor;
- produse finite - bunuri care au parcurs in intregime stadiile procesului de productie si
nu necesita prelucrari ulterioare in cadrul entitatii, au fost supuse probelor tehnice si
receptiei, sunt integral completate si pot fi depozitate in vederea vanzarii sau livrate
direct cumparatorilor;
- produse secundare - bunuri care se obtin in procesul de productie concomitent cu
produsele principale si prezinta o importanta secundard si valoare nesemnificativa fata
de acestea.

-marfuri - bunuri procurate de entitate in vederea revanzarii sau produse transmise spre
vanzare magazinelor proprii. In categoria marfurilor, de asemenea, se includ cladirile,
terenurile și alte bunuri imobiliare deținute in vederea vanzarii
Recunoasterea diferitelor produse in functie de definitiile prezentate se poate
urmari, conform arborelui decizional:
Creante curente și alte active circulante includ:
a) creantele curente, care reprezinta drepturi ale entitatii ce decurg din tranzactii sau
evenimente trecute și din stingerea carora se așteapta intrari de resurse ce incorporeaza
beneficii economice: creante comerciale, avansuri acordate, creante ale bugetului,
creante ale personalului, alte creante. Orice persoana fizica sau juridica, ce a beneficiat
de o valoare avansata și care urmeaza sa dea echivalentul corespunzator se numește
debitor. Acest echivalent poate constitui o suma de bani, un serviciu sau o lucrare.

Creantele comerciale cuprind creantele privind bunurile vandute, serviciile prestate §i

lucrarile executate. Dupe gradul de afiliere al partilor, creantele se divizeaza in creante
aferente partilor afiliate neafiliate.
Creantele bugetului includ: impozitele si taxele achitate in avans/rate, sumele platite in
plus la buget, diferenta dintre suma TVA trecuta in cont și cea calculate, suma TVA
aferenta avansurilor primite etc.
Creantele personalului cuprind: avansurile acordate in contul salariului, sumele
acordate titularilor de avans, creantele privind recuperarea prejudiciului material etc.
Alte creante curente cuprind creantele privind veniturile din utilizarea, de către terti, a
activelor entitatii, privind ieșirea activelor imobilizate, altor active circulante, privind
subventille reclamatiile inaintate recunoscute, creantele organelor de asigurari sociale ,și
medicale etc.
b) alte active circulante. Din componența lor fac parte cheltuielile anticipate curente și
alte active circulante

Cheltuielile anticipate curente, care reprezinta valori achitate in perioada de gestiune,

dar care urmeaza a fi trecute la cheltuieli in perioadele viitoare in decurs de pînă la un
an (plata privind ratele de leasing operational, plata politei de asigurare, plata de
abonament pentru ediții periodice și informative, valoarea formularelor cu regim special
etc.).
Din componența activelor circulante se pot regasi avansurile acordate. Avansurile
acordate reprezinta platile efectuate in contul procurarii ulterioare a bunurilor, serviciilor,
lucrarilor. Astfel, avansurilor acordate pe termen lung si scurt stocuri, se prezinta in
situatiile financiare, in componenta activelor, indiferent de termenul de achitare a
avansurilor
Recunoasterea creantelor in functie de condițiile prevăzute de SNC poate
urmari, conform arborelui decizional:
2.3 Investitiile financiare curente constituie active sub forma de valori mobiliare, cote
de participație in capitalul social al altor entitati, imprumuturi acordate, depozite bancare
și alte investitii detinute de entitate in scopul exercitării controlului, obtinerii veniturilor
sau al altor beneficii economice (similar investițiilor financiare pe termen lung, doar ca
termenul de achitare de definere al acestora este < 12 luni)

2.4. Numerarul si documentele bănesti sunt valori economice, care imbraca forma sau
indeplinesc functia de bani și se pot regasi ca mijloacele banești in moneda natională și
valuta straină (inclusiv numerarul legat) in casierie, In conturi curente și alte conturi
bancare (de exemplu, carduri bancare), precum și documente banești (timbre de acciz,
marci paștale, bilete de calatorie, bilete de tratament odihna, tichete de masa). Cea mai
mare parte a decontarilor realizate de entitati se deruleaza prin intermediul bancilor.

Componenţa, modul general de clasificare a activelor, recunoaşterea şi evaluarea acestora

sunt reglementate de prevederile SNC „Prezentarea situaţiilor financiare", SNC
„Stocuri", SNC necorporale şi corporale", SNC „Creanţe şi investiţii financiare", SNC
„Părţi afiliate şi contracte de societate civilă"
 2.3. Pasivele: caracteristica şi clasificarea
Pasivul patrimonial arată modul de finanţare a bunurilor economice şi gradul de exigibilitate
a surselor de finanţare/formare.
Pasivele sunt definite prin prisma surselor de finanţare ale elementelor de activ, care
nu-şi schimbă volumul şi structura în mod independent, ci sunt condiţionate de
mişcările şi transformările elementelor de activ.
În vederea procurării bunurilor economice, o entitate foloseşte finanţarea proprie (făcută
de proprietar, ce-şi aduce contribuţia personală) şi finanţarea străină (asigurată de terţe
persoane ce împrumută averea lor sub forma creditelor bancare, achitărilor ulterioare
pentru bunurilor procurate serviciile primite etc.).

Conţinutul pasivelor se stabileşte pe baza a două criterii:

1. Modul de finanţare a bunurilor economice: capital propriu datorii.
2. Gradul de exigibilitate: datorii pe termen lung, datorii curente provizioane.
Exigibilitatea (executarea acestora poate fi cerută imediat de către creditor) surselor de
finanţare reprezintă termenul lor de scadenţă/achitare. O datorie este clasificată drept
curentă, atunci, când este exigibilă în termen de 12 luni. Provizioane - datorii cu
exigibilitate sau valoare incertă
Capitalul propriu exprimă finanţarea proprie a bunurilor economice aflate in circuitul
patrimonial al entităţii, reprezentând mărimea rămasă în activele entităţii după
scăderea datoriilor

Capital propriu = Active — Datorii (datorii certe şi datorii incerte)

Caracteristicile capitalului propriu: reprezintă sursa de finanţare stabilă de care dispune o

entitate; este sursa proprie permanentă; se constituie la infiinţarea entităţii, se poate
modifica pe parcursul desfăşurării activităţii.
Normele contabile din RM prevăd următoarele componente ale capitalului propriu: capitalul
social, primele de capital, rezervele, profitul (pierderea), rezervele din reevaluare alte
elemente ale capitalului propriu

Înfiinţarea unei entităţi presupune, printre altele, punerea la dispoziţia acesteia a unor
aporturi ale proprietarilor în bani sau bunuri.
Acţionar/asociaţii depunând aceste bunuri în averea entităţii primesc in schimb de valoare
numite acţiuni, respectiv, părţi sociale. Aceste titluri le oferă deţinătorilor unele drepturi:
dreptul la vot dreptul la dividende.
 Astfel, valoarea nominală a acţiunilor emise sau părţilor sociale în schimbul
aporturilor primite de la proprietari ori lăsate de aceştia la dispoziţia entităţii se
numeşte capital social. Este important de precizat că nu toată valoarea aporturilor în
bani sau în natură ale proprietarilor se concretizează neapărat în capital social.

3.1. Capitalul social include următoarele elemente: capitalul social înregistrat, capitalul
nevărsat, capitalul neînregistrat capitalul retras.
Mărimea capitalului social şi modul de formare a acestuia sunt reglementate de actele
legislative ale Republicii Moldova şi de documentele de constituire a entităţii (statutul,
contractul de constituire). La data înregistrării de stat a entit ăţii se contabilizează
majorarea concomitent ă a capitalului nevărsat a capitalului social (în societăţile pe acţiuni
- a capitalului neînregistrat).
Capital nevărsat (generează micşorarea capitalului propriu) denotă datoriile asociaţilor,
aferente aporturilor la capitalul social, în momentul inregi strării entităţii. Aporturile aferente
majorării capitalului social, primite până la înregistrarea de stat a modificărilor introduse în
actele de constituire a entităţii sau valoarea acţiunile emise dar neînregistrate, se recunosc
drept capital neinregistrat.
Capitalul retras (duce la micşorarea capitalului propriu) reprezintă valoarea acţiunilor
proprii răscumpărate de la acţionari, precum si valoarea cotelor de participaţie,
răscumpărate de la asociaţii săi.
Regulile contabile concretizează că diferenţa între valoarea efectivă, de instrăinare, de
răscumpărare şi valoarea nominală a aporturilor proprietarilor se contabilizează ca prime
de capital. Primele de capital apar în urma operaţiunilor de constituire şi majorare a
capitalului social şi de conversie a obligaţiunilor în acţiuni şi se contabilizează ca majorare
concomitentă a capitalului nevărsat, capitalului neînregistrat şi/sau retras şi a primelor de
capital.
Conform normelor contabile naţionale, primele de capital reprezintă. excedentul (diferenţele
favorabile) dintre:
a) valoarea efectivă si valoarea nominală a părţilor sociale depuse în capitalul social;
b) valoarea nominală sau de înstrăinare şi valoarea de retragere a părţilor sociale proprii
răscumpărate şi, ulterior, anulate sau înstrăinate;
c) valoarea nominală a obligaţiunilor şi valoarea nominală a acţiunilor în care acestea au
fost convertite.
Termenul de rezerve este utilizat în normele contabile, atât pentru a desemna rezervele
propriu-zise, cât şi alte elemente de capital propriu. Pentru a evita neînţelegerile,
menţionăm că termenul de „rezerve propriu-zise" se constituit din profitul entităţi, iar
rezervele din reevaluare nu apar decât atunci când entitatea optează pentru un tratament
contabil în care se utilizează valoarea justă drept referinţă.
Rezervele sunt surse constituite prin autofinanţare, anual, din profitul entităţii. Deciziile
precise privind repartizarea profitului sunt stabilite de către adunarea generală a
proprietarilor. Din punct de vedere al reglementării, ca urmare a respectării unei
obligaţiuni impuse de lege, entitatea trebuie să constituie din profitul obţinut o rezervă
legală de cel puţin 10% din suma capitalului social. Astfel, componentele capitalului
propriu sub formă de rezerve sunt: capitalul de rezervă (rezerve stabilite de legislaţie),
rezerve statutare (rezerve prevăzute de statut sau contractul de constituire) şi alte
rezerve (se formează în baza deciziei adunării generale a proprietarilor).
Scopul principal al oricărui întreprinzător constă în obţinerea rezultatelor financiare pozitive.
in activitatea practică contabilă, rezultatele financiare se determină ca total cumulativ de la
începutul perioadei de gestiune şi apar sub forma profitului, dacă veniturile perioadei de
gestiune sunt mai mari decât cheltuielile aceleiaşi perioade, sau sub forma pierderii, când
cheltuielile perioadei de gestiune depăşesc veniturile aceleiaşi perioade.
3.4. Profitul (pierderea) include: profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune,
projitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi, profitul utilizat al
perioadei de gestiune, corecţiile rezultatelor anilor precedenţi

Profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune se determină ca diferenţa între

veniturile şi cheltuielile totale ale entităţii recunoscute în perioada de gestiune curentă.
Profit nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi reprezintă o parte din
capitalul propriu care nu a fost utilizată sau repartizată între proprietarii entităţii sub formă
de dividende sau venituri din participaţii.
 Profit utilizat al perioadei de gestiune exprimă profitul anului de gestiune utilizat pe
parcursul perioadei curente până la impozitare. Acesta micşorează mărimea profitului net
al perioadei de gestiune.
Corecţii ale rezultatelor anilor precedenţi constituie rezultatele corectărilor efectuate în
anul curent la operaţiunile aferente perioadelor precedente.

3.5. Rezervele din reevaluare - surplusul de reevaluare stabilit în urma reevaluării

imobilizărilor corporale. Ele apar ca diferenţa dintre valoarea obţinută la reevaluare şi
valoarea de înregistrare în contabilitate.
3.6. Alte elemente de capital propriu includ orice elemente ale acestuia, care nu au fost
incluse în capitalul social, în primele de capital, în rezerve, sau în profit (pierdere) sau în
rezervele din reevaluare.
La entităţile de stat, municipale şi alte entităţi similare cu proprietate publică, inclusiv
instituţiile publice cu autonomie financiară, ca alte elemente de capital propriu pot fi
înregistrate subventiile aferente activelor primite de la autorităţile administraţiei publice
Datorii - actuale ale entităţii ce decurg din fapte economice anterioare si prin stingerea
(decontarea) cărora se asteaptă să rezulte o ieşire (diminuare) de resurse care
încorporează beneficii economice.
Caracteristicile datoriilor: reprezintă sursele de finanţare externe puse la dispoziţia entităţii
de bănci, de alte instituţii financiare, de terţi şi pentru care aceasta trebuie să acorde un
echivalent valoric; funcţionează din momentul apariţiei obligaţiei faţă de terţi şi până in
momentul plății
Reglementările contabile arată că există datorii:
✓ pe termen lung, respectiv obligaţii ce se aşteaptă să fie achitate în cursul normal al
entităţii sau să fie exigibile mai mult de 12 luni. Elemente simbolizate cu cifra patru (4);
✓ curente, respectiv obligaţii ce se aşteaptă să fie achitate în cursul normal al entităţii sau să
fie exigibile în timp de 12 luni. Elemente simbolizate cu cifra cinci (5);
Schematic, în funcţie de criteriile existente, clasificarea datoriilor se poate prezenta astfel:
Provizioanele reprezintă datorii cu exigibilitate sau valoare incertă (nesigură).
În această categorie, se includ:
a) provizioane pentru beneficiile angajaţilor, care se constituie pentru datoriile entităţii
faţă de personal privind concediile de odihnă, pensiile, recompensele pentru rezultatele
activităţii anuale şi alte plăţi rezultate din contractele colective şi individuale de muncă;
b) provizioane pentru garanţii acordate cumpărătorilor/clienţilor, care se constituie
pentru acoperirea cheltuielilor de reparaţii şi deservirii în cursul perioadei de garanţie a
activelor vândute, pentru returnările şi reducerile de preţ la bunurile vândute şi pentru alte
garanţii, care rezultă din contractele încheiate cu cumpărătorii/clienţii.
c) provizioane pentru impozite, care se constituie pentru diferenţele de impozite rezultate
din operaţiunile de control nefinalizate, impozite pentru care enititatea re deschise
procese în instanţele judecătoreşti, precum şi în alte situaţii, care pot genera datorii
aterente impozitelor şi taxelor;
d) alte provizioane, care se constituie pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de litigii, de
protecţia mediului, de ieşirea imobilizărilor corporale, de restructurarea entitătii si în alte
scopuri stabilite de legislaţie şi/sau de conducerea entităţii.
Datoriile financiare includ datoriile aferente creditelor şi împrumuturilor primite pe un
termen stabilit şi pentru o anumită plată (dobândă) sau gratuit. În cadrul împrumuturilor, pe
termen lung şi scurt, se evidenţiază Imprumuturile din emisiunea de obligaţiuni, inclusiv
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile şi alte imprumuturi. Modul de
creditare, de primire şi de rambursare a creditelor bancare şi împrumuturilor este reglementat
de contractele de credit şi împrumut, precum şi de actele normative bancare în vigoare.

Datoriile comerciale înglobează Datoriile calculate cuprind:

datoriile faţă de:
a) furnizori privind bunurile şi
serviciile procurate;
b) cumpărători privind avansurile
primite în contul livrării ulterioare de
bunuri şi servicii etc.;
c) locatori privind bunurile primite în
leasing.
a) datoriile faţă de personal (salariale privind
alte operaţii);
b) datoriile privind contribuţiile de asigurări
sociale de stat obligatorii şi primele de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală;
c) datoriile faţă de buget;
d) alte datorii.
Subvenţiile constă în asistenţă acordată de Guvern, alte autorităţi ale administraţiei
publice, instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale sub forma unor transferuri de
resurse cu condiţia respectării de către entitate a anumitor cerinţe.
Alte datorii includ angajamentele entităţii fată de companiile de asigurări, proprietari,
veniturile anticipate, datoriile faţă de creditori privind bunurile primite în gestiune
economică, privind sancţiunile calculate pentru încălcarea condiţiilor contractuale,
finanţărilei incasările cu destinaţie special ă etc.

Componenţa, modul general de clasificare a elementelor de pasiv, recunoaşterea şi

evaluarea acestora sunt reglementate de prevederile SNC „Capital propriu şi datorii",
SNC „Prezentarea situatțiilor financiare", SNC „Părți afiliate și contracte de societate
civilă",
 2.4. Metoda contabilităţii

Metoda contabilităţii cuprinde un ansamblu de procedee, modalităţi tehnici aflate

strânsă interdependenţă, prin care se cercetează starea Si mişcarea elementelor
patrimoniale, se realizează calculul, analiza şi controlul activităţii desfăşurate, a
poziţiei şi performanţei financiare a entităţii.

Conţinutul metodei contabilităţii este determinat de dubla reprezentare a stării şi mişcării

patrimoniului.

Dubla reprezentare constă în reflectarea patrimoniului entităţilor, atât sub aspectul

componenţei destinaţiei, cât sub aspectul surselor de formare/finanţare a bunurilor
economice.

bunurilor economice = surselor de finanţare a bunurilor economice

Ecuaţia dublei reprezentări evidenţiază o trăsătură specifică a metodei contabilităţii, şi

anume, dubla înregistrare.
Dubla înregistrare rezidă în înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei
operaţii economice în cel puţin două elemente contabile.
Atât dubla reprezentare a patrimoniului, cât şi dubla înregistrare a operaţiilor, ca
trăsături de bază ale metodei contabilităţii, sunt specifice doar contabilităţii Si se
constituie ca principii de bază ale metodei contabilităţii.
În scopul obţinerii de informaţii referitoare la fenomenele economice, care au loc în
entitate, precum şi al realizării obiectului contabilităţii, se folosesc procedee generale,
comune şi specifice metodei contabilităţii.
Procedee aplicabile tuturor ştiinţelor (generale)
Observaţia este prima fază a cercetării obiectului de studiu, Contabilitatea utilizează
acest procedeu pentru cunoaşterea faptelor economice care se consemnează în documente
şi urmează să fi înregistrate în contabilitate cu ajutorul procedeelor specifice.
Raţionamentul ajută la formularea unor judecăţi logice în legătură cu natura mişcărilor
patrimoniale ce au loc în entitate. Prin raţionament, s-a ajuns la concluzia că activul este
egal cu pasivul (A = P), deoarece, între bunurile economice reflectate în activ şi sursele de
finanţare reflectate în pasiv, există o egalitate perfectă, fiind vorba de acelaşi patrimoniu,
privit sub dublu aspect. Raţionamentul ajută la reflectarea operaţiilor în conturi, la
stabilirea anumitor indicatori etc.

Comparaţia oferă premise pentru obţinerea unor asemănări şi deosebiri privind faptele
economice şi permite formularea unor concluzii în legătură cu acestea. În contabilitate, este
utilizată pentru compararea veniturilor cu cheltuielile în vederea determinării rezultatelor
financiare, pentru confruntarea indicatorilor realizaţi cu cei programaţi în scopul stabilirii
abaterilor.
Clasificarea dă posibilitatea de a se face grupări, segmentări, repartizări ale informaţiilor
după natura lor. Este utilizată de contabilitate pentru studierea patrimoniului sub diferite
aspecte, respectiv a bunurilor economice, a surselor de finanţare, a veniturilor, cheltuielilor
etc.

Analiza este un procedeu ce permite examinarea, sistematizarea şi detalierea operaţiilor

economice ce se înregistrează în contabilitate. Analiza contabilă presupune cercetarea, pe
bază de documente, a fiecărei operaţii economice în parte, prin descompunerea ei în
elemente componente, în scopul stabilirii conturilor corespondente şi a părţii acestora.

Sinteza asigură posibilitatea centralizăriişi și generalizării informaţiilor şi a datelor

contabile în scopul generalizării concluziilor ce decurg din analiza acestora.
 Procedee aplicabile mai multor discipline (comune)

Documentarea presupune că orice operatie economică şi financiară, ce se înregistrează în

contabilitate, să fie consemnată intr-un document, Intr-un act justificativ, care să facă
dovada infăptuirii ei. Cu ajutorul lor se verifică justeţea faptelor economice, integritatea şi
modul de gestionare a patrimoniului, respectarea prevederilor contractuale şi se pot face
înregistrările în contabilitate

Evaluarea este procedeul prin care toate faptele economice, ce se înregistrează In

contabilitate, sunt exprimate valoric cu ajutorul etalonului bănesc. Prin evaluare, se aduc la
acelaşi numitor comun toate elementele contabile, ceea ce permite gruparea, sintetizarea şi
compararea lor.
Calculaţia este strâns legată de evaluare şi ea presupune utilizarea unui algoritm de calcul
în vederea determinării unor date. În contabilitate, calculaţia are o largă aplicabilitate: în
calcularea simplă a datelor din documentele primare, în domeniul costurilor de producţie,
dar şi pentru calcularea modificărilor pe parcursul unei perioade, situaţiei elementelor
contabile, calculul valorii elementelor patrimoniale inventariate, a diferenţelor de inventar,
calculul rezultatelor şi a tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciază
activitatea entităţii.

Inventarierea este procedeul prin care se determină periodic situaţia reală a patrimoniului
reflectat In contabilitate Printr-o verificare faptică directă a existenţei tuturor elementelor
contabile. Cu această ocazie se pot descoperi neconcordanţe între datele înregistrate în
contabilitate şi situaţia faptică de pe teren, făcându-se rectificările necesare.
 Procedee aplicabile doar metodei contabilităţii (specifice)

Contul este un procedeu reprezentativ, de o formă specială, folosit pentru reflectarea

existenţei şi mişcării bunurilor, proceselor şi surselor de formare/finanţare în contabilitate.
Contabilitatea reuşeşte să reflecte, în ordine sistematică şi cronologică a Intregului său
patrimoniu, cu ajutorul dublei înregisrtrării prin deschiderea a câte un cont pentru fiecare
element distinct.

Aceste conturi au legături reciproce între ele şi, pentrure, fl ectarea obiectului de studiu,
formează sistemul conturilor.

Balanţa de verificare. În scopul verificării exactităţii Inregistrărilor făcute în conturi,

respectiv de a controla modul de respectare în contabilitate a dublei inregistrări a elementelor
contabile, dând, prin aceasta, o garanţie asupra exactităţii înregistrărilor efectuate se
utilizează balanţa de verificare. Informaţiile din balanţa de verificare stau la baza intocmirii
situaţiilor financiare, asigurând respectarea principiului dublei inregistrări.
Situaţiile financiare constituie un set complet de rapoarte, care caracterizează poziţia
financiară, performanţa financiară şi alte informaţii aferente activităţii entităţii pentru o
perioadă de gestiune

Raportul, în care se reflectă poziţia financiară a entităţii la un moment dat şi include

informaţii aferente soldurilor existente, la data raportării, privind activele, capitalul
propriu, datoriile provizioanele este Bilanţul. Este un document oficial, care se
întocmeşte obligatoriu şi reflectă dubla reprezentare a patrimoniului entităţii:

Active = Capital propriu + Datorii (certe şi incerte)

Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a entităţii pentru

perioada de gestiune şi conţine informaţii privind: cheltuielile, veniturile şi rezultatele
financiare
Contabilitatea, dispunând de un obiect propriu de cercetare, are atât o metodă, cât şi o
terminologie proprie, prin care îşi realizează obiectul său de studiu.
Metoda contabilităţii este unică şi posedă de mai multe procedee de lucru, între care
există o legătură şi condiţionare reciprocă. În cadrul acestei legături, traseul de bază al
ciclului contabil de prelucrare a informaţiilor îl formează: documentarea,
recunoaşterea, evaluarea, calculaţia, înregistrarea informaţiilor în conturile
contabile, întocmirea registrelor contabile, inventarierea, elaborarea balanţei de
verificare şi întocmirea situaţiilor financiare.
Pentru realizarea informaţiei contabile, orice înregistrare şi prelucrare a datelor trebuie să
parcurgă obligatoriu acest traseu• Celelalte procedee, în raport cu aceasta, intervin prin
alternanţă şi în mod repetat.
Întrebări
?