CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNII DE VIOL

Situaţia premisă
Infracţiunea de viol, prevăzută în Codul Penal, este reglementată intr-o formă cadru şi o formă
agravată, după cum urmează:
Þ forma cadru – actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex,
prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa
Þ forma agravată – cuprinde mai multe modalităţi calificate după modul de operare, calitatea
subiectului activ, a subiectului pasiv şi urmările desfăşurării activităţii ilicite:
Principial, se apreciază că incriminarea infracţiunilor contra libertăţii sexuale se
constituie intr-un instrument juridic menit să transpună in practică principiul constituţional ce
garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Dreptul persoanei de a dispune de ea
însăși este, de fapt, un aspect al vieţii intime şi private fiind unul dintre cele mai naturale,
inalienabile şi imprescriptibile drepturi ale omului. Trebuie observat că dreptul persoanei de a
dispune de ea însăși trebuie observat in întreaga sa complexitate.
In primul rând, fiecare persoană poate dispune cu privire la viaţa sa privată aşa cum
doreşte, cu condiţia să nu abuzeze – să nu prejudicieze alte persoane, ordinea publică şi
bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viaţa şi libertatea persoanei fiind
stipulat şi in Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice – nimeni nu va putea fi
obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale in viaţa sa privată, in familia sa, in domiciliul sau
corespondenţa sa ori atingerilor ilegale in onoarea şi reputaţia sa.
Incriminarea infracţiunilor contra libertăţii sexuale este de natură a asigura
desfăşurarea liberă, in conformitate cu regulile moralei, a vieţii sexuale a fiecărei persoane; a
păstra viaţa sexuală in limite dezirabile firii şi naturii omului.
Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea
Intr-o abordare pe care o considerăm logică, ancheta va trebui să lămurească:
- existenţa actului sexual;
- identitatea făptuitorilor şi a persoanei vătămate; natura relaţiilor dintre făptuitori şi
victimă;
- existenţa constrângerii ori a imposibilităţii victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa;
- modul de operare folosit de către făptuitori;
- locul şi timpul desfăşurării activităţii considerate ilicite;
- identitatea persoanelor care cunosc elemente cu privire la desfăşurarea activităţii
ilicite;
- consecinţele desfăşurării activităţii ilicite şi concursul de infracţiuni.
Existenţa actului sexual – asigură realizarea elementului material din cadrul laturii obiective
a infracţiunii de viol, este activitatea pe care legiuitorul a considerat-o, in condiţiile existenţei
constrângerii ori a imposibilităţii victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ca fiind
deosebit de periculoasă.
In cadrul acestei infracţiuni apreciem că legiuitorul a dorit să incrimineze orice
manifestare sexuală ce presupune contactul direct intre două sau mai multe persoane,
indiferent de sexul acestora.
Textul legal nu face nici o referire la cat de avansat să fie actul sexual, dacă acesta
trebuie să fie consumat sau este necesară doar simpla atingere intre organele sexuale ale
persoanelor implicate ori intre ale uneia şi o parte din corpul partenerului. In considerarea
pericolului deosebit al acestei infracţiuni, este de aşteptat ca organele judiciare să fie cat mai
exigente in ceea ce priveşte conduita făptuitorului. Totuşi, pentru a face o delimitare intre
tentativă şi act consumat, dincolo de începerea demersurilor pentru a întreprinde un act sexual
forţat, ar putea fi de acceptată includerea in analiză a obţinerii satisfacţiei sexuale –situaţie in
care ar putea fi lesne de observat că simpla atingere a organelor sexuale de organele sexuale
sau altă parte a corpului unei persoane nu este de natură, prin ea însăși, să creeze satisfacţia
sexuală specifică unui act sexual, fiind necesară, pentru aceasta, o minimă întindere in timp
care să dea relevanţă şi consistenţă acţiunii respective ca act sexual.
Identitatea făptuitorilor şi a persoanei vătămate; natura relaţiilor dintre
făptuitori şi victimă – este o problemă complexă cu relevanţă atât in ceea ce priveşte
realizarea elementelor constitutive ale formei agravate, identificarea şi tragerea la răspundere
penală a persoanelor vinovate cat şi cu privire la satisfacerea condiţiilor pentru forma de
vinovăţie impusă de către legiuitor pentru existenţa infracţiunii de viol.
In ceea ce priveşte făptuitorii nu există nici o restricţie legală, pot fi atat bărbaţi cat şi
femei, poate fi vorba despre un singur bărbat ori o singură femeie dar poate fi vorba şi despre
mai multe persoane care să întrețină in acelaşi timp acte sexuale cu o victimă sau in cadrul
unei activităţi, astfel pregătite, incat să cuprindă efectuarea mai multor acte, unul in
continuarea altuia sau la intervale foarte scurte de timp. Din punctul de vedere al incadrării
juridice şi al procedurii de urmărire, considerăm că activitatea infracţională, in situaţia la care
am făcut referire trebuie analizată ca o activitate continuată desfăşurată de mai mulţi coautori.
Făptuitorii trebuie să aibă aptitudinea de a întreține acte sexuale. Această aptitudine
poate fi discutabilă de la caz la caz. In fapt, in funcţie de natura actului sexual desfăşurat se
poate aprecia dacă autorul are sau nu aptitudini adecvate sau nu.
Persoană vătămată poate fi orice persoană indiferent de sex, varstă sau trecut sexual,
esenţial este, in opinia noastră, ca aceasta să aibă reprezentarea participării la un act sexual şi
să aibă aptitudinea adecvată pentru a putea participa la actul sexual reclamat.
In măsura in care se poate ancheta probează că persoana vătămată se afla in ingrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, victima este un membru de familie sau
era un minor care nu implinise varsta de 15 ani se va face aplicarea prevederilor legale
corespunzătoare pentru forma agravată a violului.
In măsura in care comportamentul este acceptat de către partener sau parteneri totul nu
este in ordine. Atunci cand acte, gesturi, modul de a intreţine raporturi sau acte sexuale nu
sunt de acceptat, din diferite considerente, apar probleme in relaţia personală mergand pană la
depunerea de plangeri cu privire la săvarşirea unei infracţiuni de viol.
Cum investigarea criminalistică a aspectelor de ordin personal este deosebit de dificilă,
in situaţia in care persoana vătămată nu şi-a afirmat suficient de ferm refuzul de a intreţine un
raport sau act sexual ori un anumit raport sau act sexual astfel incat, pentru a o constrange, să
fie necesară utilizarea unor violenţe de natură fizică sau psihică, efectiv, deosebite – atat in
ceea ce priveşte natura violenţelor cat şi modul in care acestea sunt aplicate; bunăoară: astfel
incat pe corpul şi vestimentaţia persoanelor implicate precum şi in perimetrul in care au fost
intreţinute ori s-a incercat intreţinerea de raporturi sau acte sexuale să rămană suficiente urme
care să confirme violenţele la care a fost supusă persoana vătămată – ancheta va intampina
serioase dificultăţi, cel puţin, in probarea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul. Acesta se
poate apăra uşor recunoscand anumite secvenţe mai violente din comportamentul său,
afirmand că acestea erau cunoscute, acceptate şi poate, dacă este vorba despre manifestări
sexuale, chiar apreciate. Mai mult, in timpul anchetei, persoana vătămată poate reveni şi
afirma că nu a acordat semnificaţia firească unor acte, gesturi sau manifestări
comportamentale din cauze ce ţin de starea proastă de moment datorată sănătăţii, problemelor
de serviciu, probleme economice, etc.
Concluzionând, se poate aprecia că pe lângă identitatea persoanelor implicate în
activitatea reclamată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de viol, relaţiile
dintre acestea sunt deosebit de importante atât din considerente ce ţin de încadrarea juridică
cât şi pentru a adopta cea mai potrivită atitudine faţă de persoane şi cu privire la gestionarea
anchetei în ansamblu.
Existenţa constrângerii ori a imposibilităţii victimei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa – capătă relevanţă sub aspectul relevării poziţiei persoanei vătămate. Astfel,
in opinia noastră, este necesar ca ancheta să probeze existenţa unei atitudini active din partea
persoanei vătămate sub aspectul refuzului explicit de a intreţine raportul sau actul sexual dorit
de către făptuitor sau făptuitori, după caz. Numai in astfel condiţii se poate pune problema
promovării in realitatea obiectivă a unei constrangeri de natură fizică ori psihică de către
făptuitor.
Constrangerea trebuie să fie de natură a infrange, a paraliza orice posibilă manifestare
de opoziţie din partea persoanei vătămate. Ancheta va intampina greutăţi in a proba efectiva
aptitudine a constrangerii de infrange opoziţia persoanei vătămate. Fiecare persoană are, cu
siguranţă, aptitudini fizice şi psihice care ii permit să manifeste o opoziţie activă impotriva
oricărui demers venit din partea altei persoane care i-ar impune o anumită conduită. Nimeni
nu poate impune un anumit standard in ceea ce priveşte tăria, consistenţa, gradul de rezistenţă
la constrangeri al unei persoane, privit aprioric.
In aceste condiţii, nu rămane decat ca organele judiciare să se pronunţe de la caz la
caz, de la persoană la persoană – pe baza unor criterii care să aibă ca obiect particularităţile
date de sex, varstă, nivel de educaţie, stare de sănătate, obiceiuri culturale, experienţă de viaţă,
experienţă sexuală, etc. – dacă constrangerea a fost de natură a infrange opoziţia persoanei
vătămate sau a fost vorba despre un refuz formal, o acceptare conjuncturală urmată de
incercarea de a obţine avantaje prin intermediul ameninţării cu un proces şi, foarte posibil, o
condamnare penală.
Ancheta va trebui să stabilească, in concret, modul cum a fost exercitată
constrangerea, metodele şi mijloacele folosite pentru a infrange opoziţia persoanei vătămate –
lovirea victimei, imobilizarea braţelor sau a intregului corp, ruperea obiectelor de
vestimentaţie, provocarea de arsuri, contorsionarea articulaţiilor, folosirea de franghii, cătuşe,
curele, batice, prosoape, feţe de masă, cearşafuri, etc. De asemenea se va lămuri, fiind un
aspect foarte important al problemei, reacţia persoanei vătămate – a solicitat ajutor, a rugat să
nu fie abuzată, a strigat, a incercat să-i lovească pe agresori, să-i muşte, să-i zgarie, să fugă –
dacă aceasta a putut să prevadă, pe baza experienţei sociale, comportamentul celui sau celor
care au abuzat-o, dacă a avut posibilitatea să evite momentul şi locul in care a fost exercitată
constrangerea şi raportul sau actul sexual.
In cazul constrangerii morale, ameninţarea adresate persoanei vătămate trebuie să
aibă ca obiect un pericol deosebit de grav care să ameninţe o persoană apropiată, pe ea insăşi
sau un bun de valoare inestimabilă şi, de asemenea, trebuie să fie expusă in aşa fel incat, in
funcţie de persoana vătămată, să inspire teamă, să creeze convingerea că singurul mod de a
înlătura pericolul este acceptarea violului.
Pentru ca o persoană să accepte să fie violată este necesar ori ca aceasta să fie
constransă, aşa cum am arătat mai sus, ori să fie adusă intr-o stare in care să fie in
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa – in sensul de a refuza intreţinerea
raportului sau actului sexual dorit de către agresor.
Starea la care am făcut referire poate fi provocată de către persoana sau persoanele
care doresc să intreţină raportul sau actele sexuale cu care persoana vătămată nu este de acord,
de alte persoane, de insăşi persoana vătămată ori de imprejurări sau stări de fapt. Important de
observat este că avem de a face cu stare de criză ce poate apare din motive diverse.
Dacă există persoane care au contribuit la inducerea unei astfel de stări există
posibilitatea ca să avem de a face cu o conduita care să intrunească elementele constitutive ale
unei infracţiuni sau dacă nu, şi aceste persoane au acţionat astfel incat să faciliteze acţiunea
violatorului vom fi in prezenţa unui act de participaţie la viol. De asemenea, in condiţiile in
care făptuitorul sau făptuitorii au folosit modalităţi sau mijloace care intrunesc elementele
constitutive ale altor infracţiuni, vom fi in prezenţa unui concurs de infracţiuni, sau, in cazul
in care nu sunt intrunite elementele constitutive la care am făcut referire vom avea de a face
cu circumstanţe agravante legale sau judiciare, după caz.
Modul de operare folosit de către făptuitori – este o problemă importantă, pentru
incadrarea juridică, atunci cand ancheta constată că fapta a fost săvarşită de către două sau
mai multe persoane impreună. Din punt de vedere operativ, cei care desfăşoară cercetarea vor
lămuri şi modul de operare folosit de către făptuitori pentru a constrange persoana vătămată
ori pentru a o aduce pe aceasta in imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa –
acesta fiind important atat pentru probarea realităţii constrangerii cat şi, in anumite cazuri
cand făptuitorul sau făptuitorii au reuşit să rămană necunoscuţi, pentru identificarea acestuia
ori, după caz, a acestora.
In practica judiciară sunt adesea cazuri cand făptuitorii, nu numai că elaborează
moduri de operare ingenioase care să le asigure reuşita, ci, folosesc aceste moduri de operare
şi pentru a obţine satisfacţie sexuală, pentru a atenta la imaginea persoanei vătămate, la
sănătatea sau, chiar, viaţa acesteia, pentru a se răzbuna prin supunerea acesteia la violenţe ori
acte sexuale considerate nedemne sau aberante in mediul social al persoanei vătămate, etc.
Atunci cand ancheta va constata exercitarea unor violenţe care depăşesc opoziţia firească a
victimei, violenţe devenite, astfel, inutile faţă de scopul exercitării – constrangerea in vederea
intreţinerii de acte sexuale – apreciem că se pune problema unui concurs de infracţiuni, viol şi
o infracţiune contra vieţii persoanei.
Cu privire la identificarea făptuitorilor, trebuie observat că violul presupune o
participare mai intensă – atat din punct de vedere fizic cat şi psihic – din partea acestora decat
la oricare altă infracţiune, fapt ce favorizează elaborarea şi folosirea unui mod specific de
operare care să-l reprezinte, să-i fie caracteristic făptuitorului şi, aşa cum am arătat, să-i dea şi
satisfacţie.
Cei care vor desfăşura ancheta vor putea descoperi tot felul de elemente care să
contureze identitatea făptuitorului – incepand cu urme de natură a contura comportamentul
sexual, diferite obiceiuri şi terminand cu obiecte de vestimentaţie, igienă ori jucării sexuale.
Locul şi timpul desfăşurării activităţii considerate ilicite – este o problemă de
interes operativ, ancheta putand fi orientată in funcţie de aceste elemente – se desfăşoară
cercetarea la faţa locului, se caută şi se identifică martori, se solicită justificarea timpului
critic, etc.
Imprejurările de timp şi loc pot lămuri elemente ce ţin de existenţa intenţiei in
contextul desfăşurării activităţii infracţionale – in primul rand, intenţia făptuitorilor sau a
făptuitorului de a viola, a intreţine relaţii sexuale impotriva voinţei persoanei vătămate iar, in
al doilea rand, intenţia persoanei vătămate de a se opune, de a refuza explicit intreţinerea
relaţiilor sexuale.
Cu privire la persoana vătămată, trebuie observat că in dinamica relaţiilor interumane
intreţinerea de relaţii sexuale constituie excepţia, ţin de viaţa privată a fiecărei persoane in
care numai foarte puţine alte persoane pot avea acces, cele mai multe dintre relaţiile dintre
indivizi avand cu totul alt obiect şi scop. In aceste condiţii, trebuie acceptat că oamenii, de
cele mai multe ori acceptă intreţinerea de relaţii sexuale in sisteme de referinţă spaţiio-
temporale specifice vieţii private.
Astfel, acceptarea participării, alături de alte persoane, in locuri şi intervale de timp
destinate, ca regulă, desfăşurării vieţii private, la petrecerea timpului liber dovedeşte cel puţin
acceptul tacit la posibilitatea de a intreţine şi acte sexuale.
Este foarte posibil ca persoanele să nu aibă acelaşi mod de a inţelege petrecerea unui
anumit interval de timp, bunăoară, intr-un apartament privat, cameră de hotel, etc. De
asemenea pot fi dorite sau acceptate numai anumite acte sexuale, numai cu un anumit partener
sau mai mulţi parteneri strict determinaţi şi, de aici, refuzul intreţinerii de acte sexuale in alte
condiţii decat cele dorite, chiar in condiţiile in care a existat un acord de a fi alături de altă
persoană in intimitate. Ca exemplu, două persoane mature dezvoltă o relaţie personală, işi
doresc să intreţină relaţii sexuale, merg intr-un spaţiu privat, insă acolo descoperă că fiecare
işi doreşte altceva, fiecare acceptă că poate să obţină satisfacţie sexuală intr-un anumit mod,
diferit de cel al partenerului; anticipand eşecul unul dintre parteneri incearcă să constrangă
partenerul pentru a intreţine relaţii sexuale impotriva voinţei sale şi in măsura in care reuşeşte,
cu certitudine acesta săvarşeşte un viol.
Nu se poate pune problema ca prezenţa persoanei in anumite condiţii de loc sau timp
alături de una sau mai multe persoane să constituie un acord prezumat in vederea intreţinerii
de relaţii sexuale. Problema apare atunci cand ancheta va trebui să probeze vinovăţia
făptuitorului ori făptuitorilor, in condiţiile neexercitării unor violenţe extreme de natură a crea
urme deosebite pe corpul persoanelor implicate – adesea, in apărare, se invocă faptul că
făptuitorul şi persoana vătămată au avut un trecut sexual comun, că se cunoşteau suficient sub
aspectul manifestărilor in intimitate şi că, deşi au existat unele violenţe de mică amploare
exercitate de către parteneri nu se poate pune problema constrangerii, in orice caz făptuitorul
neacţionand cu intenţia de a viola ci cu intenţia obţinerii unei satisfacţii sexuale comune. Aici
doar profesionalismul organelor judiciare poate face distincţia intre drept şi abuz de drept,
intre infracţiune şi incercarea de a obţine avantaje in urma intreţinerii de relaţii sexuale.
De asemenea, locul şi timpul în care a fost exercitată constrângerea trebuie analizate
în contextul întreţinerii actului sexual forţat . Cu necesitate, ancheta va trebui să probeze
conexitatea imprejurărilor in care au existat cele două elemente fundamentale – constrangerea
şi actul sexual – fiind de neacceptat orice distorsiune in cadrul acestei conexiuni. Există, in
practică, suficiente cazuri in care persoana vătămată este constransă prin condiţionarea unui
avantaj material ori de altă natură, meritat sau nemeritat; apare un timp de gandire, mai scurt
sau mai lung; in urma evaluării situaţiei, persoana vătămată apreciază că nu poate face faţă
situaţiei decat acceptand să intreţină relaţii sexuale cu cel sau cei de care depinde obţinerea
avantajului; sunt intreţinute acte sexuale, odată sau de mai multe ori, eventual, la anumite
intervale de timp. In aceste condiţii nu se poate pune problema intrunirii elementelor
constitutive ale infracţiunii de viol, conduita rămane periculoasă din punct de vedere social
urmand a se cerceta dacă nu sunt intrunite elementele constitutive ale altor infracţiuni sau
dacă nu cumva este vorba despre propria turpitudine a persoanei vătămate, modul in care
aceasta inţelege să promoveze, să parvină in diferite medii.
Identitatea persoanelor care cunosc elemente cu privire la desfăşurarea activităţii
ilicite – constituie o problemă de mare interes pentru anchetă, martorii putand lămuri extrem
de multe aspecte ale activităţii anchetate, orice element – aparent fără insemnătate şi fără
legătură cu cauza – putand contribui la clarificarea imprejurărilor ce au precedat, insoţit sau
succedat săvarşirii violului şi la descoperirea altor probe care să permită aprecierea corectă a
situaţiei de fapt. In acelaşi timp, trebuie observat că prin natura sa infracţiunii de viol ii sunt
caracteristice sisteme de referinţă spaţiiotemporale ce exclud implicarea altor persoane. De
asemenea, aici, poate mult mai mult decat la alte infracţiuni, declaraţiile persoanelor sunt, mai
degrabă, dominate de propria poziţie, decat de obiectivitate, predomină subiectivitatea,
intregul comportament al acestor persoane in anchetă fiind dominat de emoţii.
Atat practica judiciară cat şi in doctrină3 se apreciază că printre cele mai importante
categorii de martori, in cadrul investigării criminalistice a infracţiunilor de viol, ancheta
trebuie să se concentreze, in primul rand, asupra:
→ părinţii şi rudele persoanei vătămate – in măsura in care locuiesc cu persoana
vătămată sau sunt foarte apropiate ca loc şi relaţii personale, pot oferi date cu privire la modul
in care au aflat că s-a săvârșit un viol, starea in care se afla victima, urmele de violenţă pe care
le-au sesizat sau le-au fost arătate pe corpul acesteia, ţinuta vestimentară, eventualele urme de
pe aceasta, relatările persoanei vătămată cu privire la cele întâmplate şi la făptuitor/făptuitori,
opiniile sau reacţiile altor persoane, etc.
→ prietenii sau cunoscuţii persoanei vătămate şi ai făptuitorului – pot lămuri aspecte
legate de relaţiile dintre făptuitor şi persoana vătămată, despre avansuri sau presiuni ale
făptuitorului, măsuri de autoapărare luate de către persoana vătămată, dacă şi cum
infracţiunea a fost pregătită, a fost urmărită producerea unor anumite consecinţe, etc.
→ persoane care domiciliază ori s-au aflat conjunctural în apropierea locului în care
s-a săvârşit infracţiunea – pot oferi date cu privire la comportamentul persoanelor implicate,
împrejurări care au favorizat sau înlesnit săvârșirea infracţiunii, etc.
→ persoane care au dat persoanei vătămate primele sfaturi, îngrijiri ori au sprijinit-o
pentru a ajunge la spital, domiciliu ori sediul unei unităţi de poliţie;
persoane care au descoperit cadavrul victimei – pot relata cu privire la starea
persoanei violate, la leziunile, starea vestimentaţiei, explicaţiile pe care aceasta le-a dat cu
privire la starea in care se află şi la cele suferite, alte persoane in compania cărora s-a aflat
persoana vătămată, comportamentul acestora, etc.
Particularităţile principalelor activităţi care se desfăşoară în vederea
administrării probatoriului
Cercetarea la faţa locului este o activitate care trebuie desfăşurată cu maximă
urgenţă ce işi propune, in cadrul investigării infracţiunilor de viol, elucidarea unor aspecte
precum:
cadrul spaţiio-temporal in care a fost săvarşit violul;
posibilităţile persoanei vătămate de a se opune, de a-şi exprima manifest
dezacordul in legătură cu intreţinerea de acte sexuale in condiţiile date;
manifestările făptuitorului şi ale persoanei vătămate inainte, in timpul şi după
intreţinerea actelor sexuale;
existenţa unor urme specifice sau mijloace materiale de probă care să confirme
sau să infirme susţinerile persoanelor implicate, eventual, să se stabilească identitatea
făptuitorului atunci cand aceasta este necunoscută;
persoane care cunosc elemente legate de săvarşirea infracţiunii, dacă locul faptei
permite ca persoane din exterior să fi luat act de modul de manifestare al persoanelor
implicate in activitatea ilicită.
Activităţile de căutare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă se
desfăşoară in:
 incăperea sau porţiunea de terenunde a fost desfăşurat actul sexual in condiţii de
constrangere sau profitand de imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa;
 locurile unde au fost ascunse mijloace materiale de probă de natură a lămuri
imprejurările săvarşirii infracţiunii precum lenjeria de pat, lenjeria intimă, alte obiecte de
vestimentaţie, prosoape, batiste, diverse suporturi textile aparţinand persoanelor implicate ori
care au fost folosite intr-un fel sau altul in timpul săvarşirii infracţiunii;
 locul unde a fost acostată persoana vătămată, traseul pe care a fost silită să-l
parcurgă, locul unde au fost exercitate violenţe, unde s-a desfăşurat lupta dintre făptuitor şi
victimă, unde persoana vătămată a reuşit să se retragă in aşteptarea primului ajutor, traseul
parcurs de către aceasta după intreţinerea actului sau actelor sexuale in condiţiile specifice
infracţiunii, etc.
Este de preferat ca echipa de cercetare la faţa locului să fie insoţită in activitate de
către persoana vătămată, intre aceasta şi şeful echipei trebuind să existe un dialog in folosul
activităţii. Practic, am avea de a face cu o modalitate specială de ascultare a persoanei
vătămate – la faţa locului – aceasta avand posibilitatea să susţină cele declarate cu situaţia din
campul infracţional.
 Deşi par, lucrurile nu sunt simple. De cele mai multe ori, violurile se săvarşesc in
spaţii ce aparţin unor proprietăţi private ce corespund domiciliului unor persoane, adesea fiind
vorba despre fătuitori ori apropiaţi ai acestora. In aceste condiţii, practica judiciară se
confruntă de multe ori cu situaţii in care organul judiciar se află in faţa unei decizii riscante
atunci cand hotărăşte deplasarea şi efectuarea unei activităţi la faţa locului.
Astfel, dacă presupunem că persoana vătămată se prezintă in faţa organului de
cercetare penală al poliţiei judiciare, eventual şi la o oră tarzie in noapte, şi aduce la
cunoştinţa funcţionarului public faptul că a fost silită să intreţină diferite acte sexuale in
apartamentul situat la adresa ... şi că, cu greu a reuşit să fugă din locul respectiv. Observand
persoana respectivă imbrăcată sumar şi cu vizibile urme de violenţă la nivelul – să spunem –
braţelor şi capului, funcţionarul public se va asigura că persoana este in afara oricărui pericol,
o va asculta cu privire la imprejurările săvarşirii infracţiunii, după care va găsi necesar să
dispună efectuarea unei activităţi de cercetare la faţa locului, dat fiind pericolul dispariţiei
urmelor infracţiunii.
In urma unei minime evaluări a riscurilor se va putea observa că pot apare unele
probleme de ordin procedural. Cu maximă precauţie, probabil că poliţistul va solicita victimei
să insoţească echipa, va intocmi un proces-verbal de conducere in teren din care va reieşi că
persoana vătămată, pe langă faptul că a arătat adresa, a condus echipa şi a indicat cu precizie
uşa apartamentului in care a fost desfăşurată activitatera infracţională.
Sunand la uşa apartamentului in care se afirmă că a fost săvarşită infracţiunea, trebuie
comunicat persoanei, care va deschide, scopul deplasarii organului judiciar şi ce activitate
urmează să se desfăşoare.
Dacă persoana care va deschide, va nega orice element legat de activitatea
infracţională, incepand, chiar, cu persoana vătămată, refuzand pătrunderea echipei de
cercetare la faţa locului, chiar şi numai pentru minime verificări, se va pune, cu cetitudine,
problema temeiului juridic al pătrunderii echipei in domiciliul respectiv.
Şeful echipei va avea două variante:
→ ori va renunţa la examinarea respectivului apartament, foarte posibil cu gandul că
se va intoarce in curand cu o autorizaţie de percheziţie care ii va permite să intre şi să
elucideze toate aspectele invocate in plangerea şi in declaraţia persoanei vătămate;
→ ori va incerca să forţeze limitele situaţiei invocand necesitatea, cel puţin, a
verificării declaraţiilor persoanei vătămate cu privire la desfăşurarea activităţii infracţionale in
acel apartament, dat fiind gravitatea faptelor reclamate, posibilitatea distrugerii sau denaturării
urmelor şi, desigur, primele date de anchetă.
Pregătirea şi experienţa fiecărui anchetator in parte il va ajuta pe acesta să facă
distincţia dintre drept şi abuz de drept, dintre o a activitate de anchetă şi o incălcare a
drepturilor omului.
Efectuarea de percheziţii – Trecand peste asemănările şi deosebirile dintre
percheziţie şi cercetarea la faţa locului, in cadrul investigării infracţiunilor de viol, imi permit
să subliniez că, atunci cand se impune, pe baza unor informaţii de anchetă, efectuarea unei
percheziţii va urmări:
 descoperirea de obiecte de imbrăcăminte, lenjerie de corp, lenjerie de pat, pături,
prosoape, carpe, etc. ce poartă urmele infracţiunii;
 descoperirea de obiecte folosite pentru desfăşurarea actelor sexuale;
 descoperirea de obiecte folosite de către făptuitor pentru a constrange sau a aduce
persoana vătămată in stare de a nu se putea apăra sau de a nu-şi putea exprima voinţa pentru a
participa la desfăşurarea de acte sexuale;
 descoperirea de diferite obiecte, inscrisuri sau valori care aparţin victimei, altor
persoane cu identitate certă care au legătură cu cauza ori care pot proba elemente de anchetă;
  descoperirea de obiecte, valori sau inscrisuri care au legătură cu activităţi legate de
crima organizată sau acte de terorism;
 descoperirea de persoane lipsite de libertate in mod ilegal, exploatate, drogate, care
se sustrag de la urmărire penală, judecată sau executarea unei pedepse;
 descoperirea de arme, droguri, alte substanţe sau obiecte supuse regimului autorizării
ce sunt deţinute in mod ilegal;
 descoperirea de cadavre sau segmente de cadavru, in condiţiile unei activităţi
criminale cu o anumită intindere in timp pe fondul unor boli mintale grave.
De subliniat aici ar fi necesitatea păstrării unui dialog continuu, in interesul anchetei,
intre şeful echipei şi persoana percheziţionată. Fiecare descoperire a echipei trebuie să fie
dublată de explicaţii amănunţite ale persoanei percheziţionate cu privire la descoperire ca
atare şi la poziţia pe care o are faţă de această descoperire.
Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice criminalistice şi medicolegale – In
raport cu urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite la faţa locului sau cu prilejul
efectuării unor alte activităţi in teren ori aduse de către persoanele implicate, in special, de
către persoana vătămată se pot dispune toate categoriile de constatări tehnico-ştiinţifice
criminalistice cunoscute4. Mai frecvent se dispun: constatări tehnico-ştiinţifice
biocriminalistice; constatări tehnicoştiinţifice chimice; constatări tehnico-ştiinţifice
traseologice. De la caz la caz anchetatorii vor pune intrebări oportune care să lămurească cele
mai importante şi mai urgente aspecte pe baza cărora ancheta să poată lămuri toate
problemele specifice investigării infracţiunilor de viol.
Constatarea medico-legală este folosită in anchetă ca element de natură a conferi
certitudinea necesară unor stări de fapt esenţiale pentru existenţa infracţiunii şi pentru
direcţionarea cercetărilor. Ca probleme, medicii legişti se vor pronunţa cu privire la:
→ existenţa actului sexual şi datele ce confirmă acest lucru – in cazul raporturilor
heterosexuale se poate constata deflorarea recentă, prezenţa urmelor de lichid spermatic in
vagin sau/şi alte orificii naturale ori pe piele in diferite zone ale corpului, prezenţa sarcinii, a
unor boli cu transmitere sexuală, modificări ce pot fi constatate in legătură cu organele
sexuale, orificiile naturale sau zone ale corpului implicate in desfăşurarea actului sexual etc.;
→ existenţa unor leziuni pe corpul victimei sau/şi al făptuitorului care să confirme
acţiunile violente specifice constrangerii şi eforturilor persoanei vătămate de a se opune şi a-şi
asigura scăparea – pentru a infrange opoziţia unei persoane bine dezvoltate din punct de
vedere fizic este nevoie de o adevărată luptă care nu este posibil să nu lase urme pe corpul
celor implicaţi; adesea, pe langă echimoze şi escoriaţii comune, se descoperă urme de
muşcături, escoriaţii provocate de unghii, de bijuteriile purtate de către persoanele implicate,
etc.;
→ capacitatea fiziologică a persoanelor implicate de a desfăşura actele sexuale ce
constituie obiectul violului – in funcţie de natura actului sexual reclamat, medicul legist poate
confirma aptitudinea, potenţialul persoanelor de a putea desfăşura actul sexual;
→ existenţa unei boli, a unui tratament medical sau a altei cauze de natură a genera
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa
– medicul legist se poate pronunţa cu privire la măsura in care gravitatea unei boli sau
a unei crize specifice evoluţiei bolii poate genera o starea avută in vedere de către legiuitor, cu
privire la efectele administrării unui anumit tratament medical, chiar şi in condiţiile unei
supradoze accidentale, consumului de droguri, alcool, etc.;
→ consecinţele violului asupra persoanei vătămate şi a făptuitorului –inainte de toate
se vor evolua zilele de ingrijiri medicale sau se vor constata celelalte consecinţe pe care
legiuitorul le-a avut in vedere la reglementarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
 Ascultarea persoanelor implicate în desfăşurarea actelor sexuale ce constituie
obiectul violului – Persoana vătămată, făptuitorul, alte persoane ce au participat la
desfăşurarea actelor sexuale, trebuie ascultate folosindu-se cele mai adecvate procedee tactice,
in funcţie de particularităţile fiecărei persoane in parte. Ca principale probleme, vor fi
urmărite:
o identitatea fiecărei persoane implicate, eventual, alte elemente pe baza cărora să se
poată stabili identitatea, in măsura in care aceasta nu este cunoscută;
o relaţiile persoanei vătămate cu făptuitorul/făptuitorii, eventual cu alte persoane care
au participat la desfăşurarea actelor sexuale, dacă erau cunoscute aspecte legate de varstă,
stare civilă, relaţii de subordonare profesională sau funcţională;
o imprejurările de loc şi timp in care au fost desfăşurate actele sau actul sexual
reclamat ca viol, cum au ajuns, dacă ştiau ce urma să se desfăşoare, dacă era o intalnire
pregătită sau una conjuncturală;
o acţiunile fiecărei persoane inainte, in timpul şi după desfăşurarea actelor sexuale;
o modul cum persoana vătămată şi-a manifestat refuzul de a participa la desfăşurarea
actelor sexuale sau a unuia dintre ele, dacă aceasta se afla in imposibilitate de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa;
o modul cum făptuitorul a procedat la constrangerea victimei ori la aducerea acesteia
in stare de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voinţa, care a fost poziţia celorlalte
persoane participante;
o reacţia persoanei vătămate la agresiune, rezultatele eforturilor sale de a se opune,
dacă a fost ajutată in vreun fel – de către cine şi cu ce rezultat;
o natura actelor sexuale desfăşurate, dacă, in ce măsură şi cum a fost pusă in pericol
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea victimei sau/şi a altor participanţi;
o dacă au fost folosite obiecte la desfăşurarea actelor sexuale, cine le-a procurat, dacă
erau special destinate intreţinerii de acte sexuale, dacă şi in ce măsură aceste obiecte au pus in
pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanei vătămate;
o starea victimei şi a făptuitorului, eventual, a celorlalţi participanţi, după desfăşurarea
actelor sexuale;
o acţiunile intreprinse pentru ştergerea urmelor infracţiunii – cine, ce a făcut şi cu ce
rezultat;
o ce alte persoane mai cunosc elemente cu privire la relaţiile dintre participanţi, la
desfăşurarea actelor sexuale ori cu privire la starea celor implicaţi după terminarea actelor
sexuale.
Ascultarea altor persoane care cunosc elemente de interes pentru anchetă – se va
axa, cat se poate de strict, pe lămurirea aspectelor pe care acestea le cunosc, evitand, pe cat
posibil, intervenţiile emoţionale, previzibile in comportamentul lor din anchetă. Aşa cum am
arătat, săvarşirea infracţiunilor de viol au un puternic impact emoţional asupra celor care, intr-
un fel sau altul, află despre ce s-a intamplat sau percep nemijlocit fragmente din activitatea
infracţională. Mulţi iau atitudine, făptuitorul este un nenorocit, un criminal iar persoana
vătămată are, şi ea, o mare parte de vină, este o prostituată, o ordinară, trebuia să aibă grijă, ce
s-ar intampla dacă toţi oamenii ar fi precum ea. In măsura in care este percepută gravitatea
pedepsei aproape toţi sunt tentaţi să scadă tonul acuzării, să considere că indiferent de
gravitate ar fi de preferat o soluţie amiabilă, dacă ceva a fost alb, işi aduc aminte doar că era
ceva de culoare deschisă care ar fi putut să fie alb.
Aici, mai mult, poate, decat in cazul cercetării altor categorii de infracţiuni,
anchetatorii trebuie să identifice posibilele interese in cauză ale fiecărei persoane care susţine
sau este propusă de către părţi pentru a relata aspecte cu privire la care are cunoştinţă. De
foarte multe ori, in condiţiile in care intre persoana vătămată şi făptuitor au existat relaţii care
au inclus şi un trecut sexual comun este generat un adevărat război in care multe persoane se
implică inregimentandu-se in calitate de martori intr-o tabără sau alta. Anchetatorul va trebui
să depună un efort important pentru a face distincţia intre acele mărturiile care aduc elemente
de noutate, confirmă sau infirmă elemente de anchetă, fiind importante pentru cercetare şi
acele mărturii care sunt lipsite de precizie, au la bază opinii şi nu perceperea nemijlocită a
faptelor ce au mai degrabă rolul de a ingreuna ancheta in speranţa „aşezării lucrurilor in
poziţia dorită.
Prezentarea pentru recunoaştere – este folosită in cadrul primelor activităţi pentru
identificarea făptuitorilor sau/şi a altor persoane ce au legătură cu cauza a căror identitate nu
este cunoscută. Deşi nu se poate vorbi despre reguli speciale, apreciez că in cadrul investigării
violului trebuie manifestată o grijă deosebită cu privire la evitarea oricărei posibilităţi de
intimidare a persoanelor ce fac identificarea, victima fiind cea mai expusă la presiuni de
natură a o determina să nu mai recunoască pe cei care au abuzat-o. De preferat ar fi să se
evite6 – asta in măsura in care condiţiile o permit – contactul direct intre făptuitor şi victimă
sau martorul ocular ca face identificarea.
Verificarea şi ridicarea de înscrisuri – va avea ca obiect acele inscrisuri ce atestă
identitatea, calitatea persoanelor implicate in desfăşurarea actelor sexuale cercetate şi relaţiile
dintre acestea.
Confruntările pot fi desfăşurate cu participarea oricăror persoane ale căror susţineri
se contrazic cu privire la elemente importante pentru anchetă. Şi in cazul acestei activităţi
trebuie să se evite implicarea persoanei vătămate alături de persoane care ar putea să o
influenţeze, să o intimideze sau şi mai grav să ii pună in pericol viaţa, integritatea corporală
sau sănătatea ei ori a persoanelor apropiate ei. La fel ca in cazul prezentării pentru
recunoaştere şi, chiar, in cazul ascultărilor este utilă o analiză profesionistă a riscurilor astfel
incat riscurile – şi cu certitudine participarea unei persoane in cadrul cercetării unei infracţiuni
de viol presupune riscuri – să fie asumate conştient iar consecinţele să fie ţinute pe cat posibil,
sub control.
Reconstituirile vor fi folosite numai după o analiză atentă a oportunităţii desfăşurării
lor. Este interzisă punerea in pericol a vieţii, integrităţii ori sănătăţii persoanelor,
reconstituirea desfăşurării actelor sexuale ori a unor fragmente din desfăşurarea acestora
precum şi a oricăror alte acţiuni ce pot aduce atingere bunelor moravuri, onoarei sau
demnităţii persoanelor. In practica judiciară reconstituirile şi-au găsit utilitatea in
reconstituirea poziţiei obiectelor şi persoanelor in diferite momente ale desfăşurării
infracţiunii, in verificarea unor concluzii reieşite in urma efectuării altor activităţi de anchetă
şi chiar pentru verificarea realităţii constrangerii ce a determinat victima să suporte violul.
Dispunerea şi efectuarea unei expertize psihiatrice este utilă pentru a se evalua
starea psihică, in special, a victimei după viol dar şi a făptuitorului – eventual, şi a acelorlalte
persoane participante – pentru stabilirea discernămantului şi adecvarea măsurilor ce se vor lua
in legătură cu aceste persoane – tragerea la răspundere penală, tratament intr-un centru
special, includerea in programe speciale de recuperare, etc.