VICTIMA INFRACȚIUNII

ALINA ȘAVGA, DOCTOR ÎN DREPT, CONFERENȚIAR UNIVERSITAR

UNITĂȚI DE CONȚINUT:

• Noţiuni şi concepte privind victimei infracţiunii

• Personalitatea şi comportamentul victimei în mecanismul actului infracţional
• Raportul "infractor-victimă"
• Vinovăţia victimei
• Clasificări şi tipologii ale victimei infracțiunii
OBIECTIVE:

• să descrie trăsăturile de bază ale victimei infracţiunii;

• să stabilească particularităţile şi comportamentul victimelor în situaţii precriminale;
• să analizeze personalitatea şi comportamentul victimei în mecanismul actului infracţional;
• să evalueze raportul dintre infractor şi victimă;
• să estimeze vinovăţia victimei;
• să formuleze clasificări şi tipologii victimale;
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ:

• Gh.Gladchi, Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice şi aplicative”,

Chişinău, 2006.
• V.Bujor, Daniela Manole-Ţăranu, Victimologie, Chişinău, 2002.
• Tudorel Butoi, ș.a., Masterat. Psihologie judiciară. Victimologie (Curs universitar),
Bucureşti, 2011.
• Tudorel Butoi, ș.a., Victimologie (Curs universitar), Bucureşti, 2019.
• Hotca M. ”Protecția victimelor. Elemente de victimologie”, ed.Ch.Beck, 2006.
• Tănăsescu G. ”Criminologie. Agresologie. Victimologie. Detentologie”, București, All
Beck, 2003.
DEFINIREA CONCEPTULUI DE „VICTIMĂ”

• Definiția legală. Conform prevederilor art.58 din Codul de Procedură Penală al RM: ,,Se consideră victimă orice
persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale.”
• Conform art.1 al ,,Declaraţiei privind principiile de bază ale justiţiei cu privire la victimele crimelor și victimele abuzului
din partea puterii” adoptată de Adunarea Generală a ONU la 29 noiembrie 1985, prin termenul “victimă”, se înţeleg
persoanele cărora, individual sau în grup, le-au fost cauzate prejudicii, care includ vătămări corporale sau daune morale,
suferinţe emoţionale, daune financiare sau lezarea semnificativă a drepturilor lor de bază, în rezultatul acţiunii sau a lipsei
de acţiune, care încalcă legea în vigoare a statelor membre, inclusiv şi legile ce interzic abuzul de putere. Art. 2 al aceleaşi
Declaraţii prevede faptul că, o anumită persoană poаte fi considerată “victimă” indiferent dаcă a fost sau nu identificat,
аrestat, transmis judecăţii sau judecаt infractorul și indiferent de relaţiile de rudenie dintre victimă şi infrаctor. Termenul
“victimă” include, în cazurile corespunzătoare, rudele apropriate sau persoanelor întreţinute de victimă, precum şi
persoanele cărora le-a fost cauzat prejudiciu în încercarea de a ajuta victimele aflate în situaţii critice sau în încercarea de a
preveni victimizarea.
DEFINIREA CONCEPTULUI DE „VICTIMĂ”

• O nouă definiție, mai amplă a conceptului de „victimă a infracțiunii” este reglementată în

art.1 din Legea nr.137 din 29.07.2016 „cu privire la reabilitarea victimelor
infracțiunilor”, în sensul căreia, „victima infracțiunii” semnifică persoana fizică
vătămată, mental sau fizic, care înregistrează o suferință emoțională sau o pierdere
materială, cauzată direct prin infracțiune, conform Codului penal, precum și soțul, copiii
și persoanele aflate la întreținerea persoanei decedate în cazul serviciilor de suport
prevăzute la art.2 alin.(5) lit. b) (consiliere psihologică) și d) (compensare financiară de
către stat a prejudiciului cauzat prin infracțiune).
DEFINIȚIA DOCTRINARĂ

• ,,Victima infracţiunii este orice persoаnă care a avut de suportat o dаună morală, fizică ori materială ca rezultat
al acţiunii ilegale, indiferent de faptul dacă a fost sau nu recunoscută în ordineа stabilită de lege ca parte
vătămată a acestei infracţiuni.’’ (Polubinschii V.I.)

• Victimа este persoanа sau comunitateа umană sub orice formă de integrare, căreiа direct sаu indirect i s-а cаuzat
o daună prin infracţiune. (Frank L.V.)

• Dicţionarul Oxford explică termenul de victimă prin:

• a) "fiinţa vie sacrificată unei zeităţi ori o performanţă de sacrificare în cadrul unui rit religios";

• b) "o persoană sau un obiect lezat sau distrus ca urmare a satisfacerii unei pasiuni";

• c) "o persoană care suferă din pricina unui eveniment, circumstanţe, boli, accident".
DEFINIȚIILE DEX

• Dicționarele explicative ale limbii române identifică doi termeni ”jertfă” din slavă ”žrǔtyva” și
”victimă” din franceză – ”victime” și latină ”victima”, care în cadrul investigațiilor victimologice
sunt recunoscute drept sinonime, dar diferă după sensurile atribuite.
• Termenul ”jertfă” semnifică: ”ceea ce se aduce ca dar divinității (în unele ritualuri religioase,
mai ales vietăți sacrificate pe altar); sacrificiu, jertfire ~ a cădea jertfă = a fi sacrificat, a muri”.
• Termenul ”victimă” semnifică: ”Persoana care suferă din punct de vedere fizic sau moral din
cauza greșelilor sale sau ale altora; Persoana care suferă de pe urma unei întâmplări, nenorociri,
accident, calamitate etc.; Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sale
ca urmare a unei fapte ilicite săvârșită de altcineva”.
TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE VICTIMEI

• victimă a infracțiunii poate fi: atât persoana fizică, cât și persoană juridică;
• victimă, este persoana căreia, direct sau indirect, i s-a cauzat o daună fizică, morală sau
materială prin infracțiunea săvârșită;
• victimă, este persoana căreia i-a fost pricinuit sau a fost pusă în pericol de a i se cauza un
prejudiciu prin infracțiune;
• victimele pot fi relevate sau latente.
CUPLUL PENAL „INFRACTOR-VICTIMĂ”
• Fapta infracţională săvîrşită cunoaşte în realitate un veritabil cuplu psihologic: criminalul ce a săvîrşit fapta, pe de o parte, şi victima crimei, pe de
altă parte. Victimele adesea colaborează cu criminalii lor. Această colaborare poate fi: conștientă, inconștientă, subconștientă.
• Relațiile reciproce dintre potențialul infractor și posibila victimă, care generează declanșarea atentatului criminal, sunt relații specifice ce apar în
baza multiplelor raporturi sociale (de serviciu, vecinătate, rudenie, familie etc.);
• În plan victimologic, raportul infractor – victimă este cercetat nu ca relație, dar ca acțiune de durată cu anumite particularități, conținutul cărora
determină comportamentul victimei și interacțiunea acesteia cu infractorul înainte, în timpul și după săvârșirea infracțiunii.
• Cu cât comportamentul victimei este mai provocător, cu atât mai mare este vinovăția ei de declanșarea atentatului criminal și cu atât mai fortuite
sunt acțiunile infractorului.
• În dependență de comportamentul victimei, în majoritatea activităților infracționale, rolul celor doi se poate schimba după declanșarea atentatului
criminal: agresorul poate deveni victimă și victima – agresor.
• Pentru profilaxia victimologică se impune cunoașterea raportului dintre infractor și victimă până la declanșarea atentatului criminal, în momentul
incidentului dar și după comiterea infracțiunii, ceea ce permite formarea unei viziuni reale asupra locului și rolului victimei în mecanismul actului
infracțional.
PERSONALITATEA ŞI COMPORTAMENTUL VICTIMEI ÎN
MECANISMUL ACTULUI INFRACȚIONAL
• Rolul victimei în mecanismul actului infracţional poate fi extrem de divers şi din acest punct de vedere, comportamentul
victimei poate fi:

- pozitiv, adică victima opune rezistenţă activă agresorului;

- neutru - nu contribuie nici la comiterea infracţiunii şi nici la contracararea ei;

- negativ - unde victima însăşi încalcă într-un oarecare mod normele morale sau juridice.

• Personalitatea și comportamentul victimei pot avea un rol esențial în motivarea comportamentului infracțional. De
victimă depinde deseori, cum va acționa infractorul, care vor fi acțiunile acestuia.

• Analiza personalității și a comportamentului victimei oferă o bază materială pentru aprecierea cauzei infracțiunii,
condițiile obiective și subiective care au generat atacul, calificarea infracțiunii, strângerea probelor și uneori chiar și
depistarea infractorului, analizând acest raport în contextul unei situații concrete din viață.
LEGĂTURILE ”INFRACTOR-VICTIMĂ”
Reieșind din legitățile filosofiei, specialiștii atestă atât raporturi obiective, cât și raporturi subiective între infractor-
victimă:
• Legătura obiectivă există între victimă și infractor, indiferent dacă aceștia se cunosc sau nu, pe ei îi unesc timpul,
locul săvârșirii infracțiunii și/sau o situație concretă (asemenea relații între persoane pot apărea la locul de trai, la
serviciu, în transportul public sau chiar în plină stradă etc.).
• Legătura subiectivă infractor-victimă este atunci când aceștia se cunosc reciproc și aici apare întrebarea: ”cine
este/era victima pentru infractor?”. Astfel între infractor și victimă poate fi utilizată următoarea scală a relațiilor
interpersonale: soț, soție, concubin, concubină, alți membri ai familiei (mama, tata, fiul, fiica, fratele, sora), alte
rude, vecin/vecină, cunoscut/cunoscută, apropiat/apropiată, prieten/prietenă, coleg, simplă cunoștință, persoană
puțin cunoscută sau cunoștință întâmplătoare, persoane necunoscute. Între aceste categorii de persoane relațiile pot
fi bune, neutre, ostile sau dușmănoase.
VINOVĂȚIA VICTIMEI. DEFINIȚIE
• Vinovăția victimei reprezintă o noțiune de natură etico-morală și juridico-criminologică, care este în strânsă legătură cu
răspunderea socială pentru comportamentul amoral sau ilicit al victimei.

• Vinovăția victimei reprezintă atitudinea negativă a victimei față de valorile sociale, care se exprimă prin comiterea dă către
victimă a acțiunilor ilicite sau amorale, ce pot duce la încălcarea funcționării normale a acestor valori, contribuind astfel la
săvârșirea atentatului criminal asupra sferei de interese a victimei. (GH.Gladchii)

• ”Vinovăția victimei” reprezintă o variantă a vinovăției sociale (în sens larg) și constă în atitudinea negativă a victimei față de
valorile sociale și față de interesele sociale. Astfel, vinovăția victimei, ca un pretext al comiterii infracțiunii, nu poate să fie
parte din latura subiectivă a componenței de infracțiunie, dar să se regăsească printre semnele laturii obiective a infracțiunii - ca
și oricare alte circumstanțe ce contribuie la săvârșirea actului criminal.

• Comportamentul ilicit al victimei, spre deosebire de comportamentul ilicit al infractorului, nu presupune încălcarea normelor
juridice, ci încălcarea normelor morale.
ACUZAREA VICTIMEI

Acuzatorii victimei consideră că:

• „victima” facilitează, favorizează și contribuie la săvârșirea atacului criminal prin comportamentul, modul de
viață, modul de gândire și prin modul său de a acționa în anumite situații de viață;
• în ”victime” există ceva rău și ele diferă în mod semnificativ de celelalte persoane, care nu au fost victimizate,
prin atitudine și conduită; această diferență este sursa stării și conduitei victimei, or dacă victimele nu erau
diferite de ceilalți, nu aveau să ajungă să fie victimizate;
• dacă victimele doresc să evite suferințele viitoare, trebuie să își schimbe modul lor de a gândi și de a acționa, să
renunțe la comportamentul lor care favorizează procesul de victimizare. Victima prin comportamentul său
contribuie la declanșarea atentatului criminal și până ea singură nu va conștientiza acest fapt și nu va întreprinde
măsuri pentru ași schimba poziția socială, modul de viață și comportamentul, este predispusă să fie victimizată.
PERSPECTIVE ÎN ACUZAREA VICTIMEI:
• ca o explicare individuală pentru problemele sociale –”doctrina responsabilității personale”. Așa cum criminalii sunt condamnați
pentru încălcarea legii, tot așa și victimele trebuie să răspundă pentru comportamentul lor dinaintea și din timpul incidentului. În urma
consumării unui eveniment, victimele pot fi creditate pentru minimizarea pericolului de vătămare sau învinuite pentru erorile comise și
care au condus la consecințele negative. Astfel, teoria se fundamentează pe convingerea că indivizii umani asigură un anumit grad de
control asupra evenimentelor petrecute în viața lor.
• ca proces psihologic – acuzarea victimei poate rezulta din credința accentuată într-o ”lume justă”, o lume în care indivizii obțin ceea ce
merită și merită ceea ce obțin. Lucrurile și întâmplările rele apar numai pentru persoanele rele, oamenii buni sunt recompensați pentru
că ei respectă regulile. Deci, dacă cineva este vătămat de un criminal, acesta trebuie să fi făcut ceva rău de a meritat o asemenea soartă.
• ca un mod de a vedea al infractorilor – modul în care percep infractorii victimele joacă un rol principal în privința selecției țintelor
de atac și procedurii suferinței. Se pune adesea întrebarea: ”Cum pot fi infractorii atât de lipsiți de sentimente de empatie și milă pentru
victimele lor?”. Teoria susțină că, în mod evident ei au trecut printr-un proces de desensibilizare care reduce sau chiar elimină în
totalitate sentimentele și stările de vinovăție, rușine, remușcare, mustrări de conștiință sau inhibiții morale.
APĂRAREA VICTIMEI

Apărătorii victimei consideră că acuzatorii:

• a) exagerează măsura în care victima facilitează, precipită sau provoacă comiterea infracțiunii;
• b) confundă excepția cu regula și supraestimează proporția reală a cazurilor în care facilitarea,
precipitarea sau provocarea au apărut în mod real;
• c) cer în mod nerațional ca victima să își schimbe modul de viață, fapt imposibil de cele mai multe
ori din diferite motive de natură financiară, socială, culturală, de poziție în spațiu, etc.
PERSPECTIVE ÎN APĂRAREA VICTIMEI:

• blamarea criminalului – acuzatorii infractorului sunt nemulțumiți de orice încercare a

infractorului de a schimba întreaga povară a responsabilității de pe spatele propriu, pe
umerii victimei. La fel, ca și acuzarea victimei, apărarea acesteia adoptă doctrina
responsabilității personale pentru conduita delictuală, dar această responsabilitate revine
exclusiv făptuitorului.
• acuzarea sistemului – în acord cu principiile blamării sistemului, nici infractorul și nici
victima nu sunt vinovați, ambii, în grade diferite, sunt ”victime” ale culturii lor și mediului
înconjurător, astfel, rădăcinile problemei comportamentului criminal sunt de găsit în
instituțiile de bază pe care este construit sistemul social.
CLASIFICAREA VICTIMELOR
• Hans von Henting (victime în relații schimbătoare cu agresorul, când pot deveni fie victimă, fie agresor; victime
indiferente; victime în relație specifică cu agresorul sau care colaborează la crimă);
• Benjamin Mendelsohn (victime complet inocente; victime cu vinovăție minoră în actul delincvent; victime cu vinovăție
egală în actul delincvent; victime cu vinovăție majoră în actul delincvent; victime cu vinovăție inegală în actul delincvent);
• Sheley (1979):
- infractor activ - victimă pasivă;
- infractor activ - victimă semiactivă;
- infractor activ - victimă activă;
- infractor semipasiv - victimă activă;
- infractor pasiv - victimă activă.
TIPOLOGIA VICTIMELOR
• Prima tipologie victimală a fost elaborată de Hans von Hentig pe baza sintezei unor factori psihologici, biologici și sociali,
distingând:

• victimele nevârstnice, tinere (theyoungvictims), care nu au forță fizică, sunt naive, fără experiență, constituind o categorie de
persoane din cele mai expuse violențelor psihice și fizice. Cele mai frecvente forme fiind răpirea sau utilizarea lor de către
infractorii adulți ca complice la diferite infracțiuni, maltratare, abuz sexual.

• victimele vârstnice, care pot deveni victimele infracțiunilor fiind bănuiți că au avere și că sunt în imposibilitate de a se apăra,
care nu au forță fizică, sunt naive, fără experiență constituind o categorie de persoane din cele mai expuse violențelor psihice și
fizice. Cele mai frecvente forme fiind răpirea sau utilizarea lor de către infractorii adulți ca complice la diferite infracțiuni,
maltratare, abuz sexual.

• femeile ca victimă – ocupă un statut victimal determinat biologic în cadrul crimelor de ordin sexual sau devin victime ale unor
acțiuni infracționale motivate material.
TIPOLOGIA. HANS VON HENTIG
• consumatorii de alcool și de stupefiante – primii sunt expuși acțiunilor victimizate ale hoților de buzunare iar consumatorii de
droguri sunt expuși în special pericolului de autovictimizare. Consumatorii de alcool și de stupefiante sunt expuși victimizării
mai mult decât alte categorii de indivizi. Starea de ebrietate nu caracterizează numai victima, dar deseori chiar și pe agentul
victimizator.

• imigranții pot deveni ușor victime datorită necunoașterii limbii, lipsa mijloacelor materiale precum și ostilitatea băștinașilor;

• minoritățile etnice – devin victime în baza discriminării rasiale;

• indivizii normali, dar cu o inteligență scăzută – aceștia sunt născuți pentru a fi victime, fiind lipsiți de previziune;

• indivizii (temporar) deprimați - deoarece depresivul este apatic și foarte supus, devine incapabil de luptă și, astfel, lipsa lui de
rezistență, se expune victimizării datorită nivelului scăzut al reactivității fizice și psihice;
TIPOLOGIA. HANS VON HENTIG

• indivizii achizitivi (lacomi) – în această categorie se includ cei care, în orice împrejurare, caută să profite și să-și mărească averea și resursele
materiale. Paradoxal în acest caz este faptul că dorința de a câștiga nu duce numai la crimă, dar adesea poate provoca victimizarea;
• indivizii desfrânați și destrăbălați - care din cauza indiferenței și disprețului față de lege, devin foarte vulnerabili față de manevrele iscusite ale
infractorilor;
• indivizii singuratici și cu ”inima zdrobită” (persoanele izolate) – sunt vulnerabile la victimizare, deoarece suportă cu greu singurătatea și
frustrările, mai ales sentimentale, la care i-a supus viața. Credulitatea lor este mărite și îi expune la vulnerabilitate față de manevrele iscusite
ale infractorilor.
• chinuitorii (torturanții) – care în urma chinurilor prelungite la care sun supuse, ajung să fie jertfa tragediilor, cel dai des, de familie (tatăl, fiind
alcoolic își chinuie familia multă vreme, iar în cele din urmă ajunge să fie asasinat de soție sau de propriul copil)
• indivizii ”blocați” și cei ”nesupuși” – se consideră ”blocate” acele persoane care sunt încurcate în tot felul de datorii și nu pot face față
situației pe cale legală și cad ușor victimă ”binevoitorilor” care le oferă soluții. În categoria celor ”nesupuși” sunt cei care fiind atacați, nu se
lasă ușor victimizați.
TIPOLOGIA. STEPHEN SCHAFER

• Stephen Schafer (1977), utilizând ca criteriu gradul de participare și de responsabilitate al victimei în

comiterea infracțiunii, propune următoarea clasificare:
• victime, care anterior faptului infracțional nu au avut nici o legătură cu făptașul – victima, incidental se află la
locul infracțiunii, victima nu are nici o parte din vină în actul infracțional;
• victime provocătoare –victime care prin conduita lor, influențează infractorii în a comite acțiunile infracționale,
prin aceea că anterior victimizării lor au comis ceva – conștient sau inconștient față de infractor;
• victime care precipită desfășurarea acțiunii răufăcătorului – infractorul și victima nu au nici o legătură , dar
comportamentul neglijent al victimei, lipsa de grijă față de bunuri sau propria persoană influențează pe
răufăcător la comiterea actului infracțional și aceasta devine o jertfă ușoară. Comportamentul viitoarei victimei
îl provoacă pe infractor;
TIPOLOGIA. STEPHEN SCHAFER

• victime slabe sub aspect biologic– persoane ale căror slăbiciuni fizice sau mintale trezesc ideea comiterii unor acte
infracționale împotriva lor iar lipsa posibilității de apărare favorizează sau chiar precipită comiterea infracțiunii, deși în
cazul dat victima nu poarte nici o responsabilitate, responsabilitatea revine persoanelor care sunt obligate să le
supravegheze li să le asigure protecție;
• victime slabe sub aspect social – persoanele care aparțin unor minorități etnice, unor religii neagreate de comunitate și
mereu sunt victimele unor agresiuni manifestate de membrii comunității, fără nici o vină reală și personală;
• victime autovictimizate – victimele care ajung să devină proprii lor criminali, ele orientează agresiunea către propria
persoană, sunt acele acte deviante în care cel lezat joacă rol dublu, de criminal și de victimă (suicidul, toxicomaniile,
mutilarea, etc.);
• victime politice – persoanele care au de suferit din cauza convingerii lor politice, convingeri care nu ar trebuie să se
materializeze prin acțiuni.