sintagme: „criminalitate organizată”, „crimă organizată”, „grup infracţional organizat”,

„criminalitate transfrontalieră”, „criminalitate organizată transnaţională”.

În sens larg, prin „criminalitate” se înţelege un ansamblu de manifestări anti-sociale care încalcă
prevederile normei de drept şi atrag intervenţia forţei coercitive a statului, în timp ce „crima” este definită
în dreptul penal ca fiind orice violare a legii penale.

Criminalitatea organizată este definită astfel ca o întreprindere non-ideologică în care sunt implicate mai
multe persoane, organizată pe bază ierarhică cu cel puţin trei niveluri, constituită cu scopul de a obţine
profit şi putere, cu implicarea în special în activităţi ilegale, dar şi legale[2].

Privită în esenţă, crima organizată poate fi definită în felul următor: criminalitatea organizată constituie o

formă particulară de manifestare a criminalităţii care constă într-o activitate criminală orientată spre
dobîndirea de profituri consistente pe calea producerii sau oferirii de produse şi servicii ilicite, răspunzînd
unei cereri considerabile existente în societate.
Pentru necesităţi operaţionale propunem şi următoarea definiţie preponderent descriptivă: criminalitatea
organizată constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii ce constă într-o activitate
criminală, bine organizată şi profesionalizată, desfăşurată în grup, cu o pronunţată ierarhizare, cu norme
şi valori criminale definite exact şi riguros aplicate, activitate care este orientată spre dobîndirea de
profituri consistente pe calea producerii sau oferirii de produse şi servicii ilicite, răspunzînd unei cereri
considerabile existente în societate.
Printre principalele trăsături ale crimei organizate distingem:

 producere sau oferire (desfacere) a unor produse sau servicii ilicite;

 activitate criminală în grup (stabil şi numeros);
 diviziune pronunţată a activităţii criminale;
 ierarhizare strictă a grupului criminal;
 norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate;
 profesionalizare criminală;

Esenţa crimei organizate constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puţin, consistente pe calea
acordării de produse şi servicii ilicite
(Mafia, Camorra, Cosa Nostra, cartelurile columbiene etc.)
Crima organizată are drept obiect de activitate:

 traficul de droguri;
 servicii sexuale (prostituţie, pornografie, pedofilie etc.);
 jocurile de noroc;
 traficul de braţe de muncă;
 traficul de fiinţe umane (sclavie, organe umane etc.);
 traficul de băuturi alcoolice şi produse de tutungerie;
 traficul de armament şi substanţe explozibile;
 camătă;
 traficul de substanţe radioactive;
 migraţia ilegală;
 traficul de autoturisme;
 traficul de opere de artă;
Crima organizată reprezintă cel mai periculos tip de criminalitate ce afectează societatea
modernă. Consecinţele dezastruoase pe care ea le provoacă rezidă în:

 alimentarea unor conduite socialmente indezirabile sau ilegale (consumul de droguri, practicarea
prostituţiei, consumul de pornografie etc.; deţinerea în sclavie, utilizarea ilicită (grefare, cercetare
etc.) a organelor şi ţesuturilor umane etc.);
 comiterea de asasinate, răpiri, incendieri şi a altor infracţiuni grave în cursul activităţii criminale de
bază;
 provocarea corupţiei, la toate nivelurile de decizie administrativă;
 oferirea suportului financiar diverselor grupări teroriste şi insurecţioniste;
 implicarea în activitatea economică ilegală (subterană) şi legală, utilizînd metode criminale şi
agresive de promovare a intereselor proprii;
 crearea şi întreţinerea (cu premeditare) a unui climat social de intimidare, dezlănţuind puternice
sentimente de groază şi insecuritate;

Cu toate acestea, periculozitatea deosebită a criminalităţii organizate - o dată generată de anumiţi factori

sociali, crima organizată capătă o forţă interioară de propagare, prin care tinde neîncetat să se extindă,
inclusiv să penetreze instituţiile sociale şi publice.
Referitor la determinanţii tipului de criminalitate analizat trebuie scoase în evidenţă următoarele
observaţii. Cauza fenomenului criminalităţii organizate consistă în existenţa unei cereri sociale puternice la
anumite produse şi servicii nesatisfăcute, datorită prohibiţiei juridice instituite asupra lor, a cărei acţiune
este favorizată de două condiţii principale: posibilitatea obţinerii unor profituri exorbitante prin
comercializarea unor astfel de produse sau servicii şi riscul relativ redus de a fi demascat şi inacceptabil de
aspru sancţionat pentru asemenea activitate ilicită. Persistenţa factorilor indicaţi determină implacabil
dăinuirea sau chiar proliferarea acestui fenomen social morbid. De aceea, acţiunile de prevenire şi
contracarare a criminalităţii organizate trebuie să vizeze următoarele trei aspecte: (1) existenţa unei cereri
sociale puternice la anumite produse sau servicii nesatisfăcute, datorită prohibiţiei juridice instituite asupra
lor; (2) posibilităţile largi de a obţine profituri exorbitante sau considerabile ca urmare a practicării crimei
organizate; (3) riscul relativ redus de a fi demascat şi inacceptabil de aspru pedepsit pentru asemenea
activitate criminală.

În literatura juridică internaţională se poate vorbi de existenţa a două teorii principale cu privire la
criminalitatea organizată, și anume, teoria organizaţională şi teoria reţelei[5].

Teoria organizaţională utilizează anumite concepte care definesc organizaţia criminală, respectiv: mărimea
(numărul de persoane), formalizarea (regulile stricte aplicabile în cadrul organizaţiei), diferenţiere pe
verticală (conducători ierarhici), diferenţiere pe orizontală (subordonaţi)[6].

În cadrul teoriei reţelei nu se pune accent pe structura formală a organizaţiei criminale, ci pe modul de
relaţionare, respectiv, interacţionare al indivizilor, indivizi care au, fiecare dintre ei, un rol specific în
funcţionarea reţelei[7].

A devenit evident faptul că fenomenul criminalității organizate reprezintă o amenințare neconvențională la

adresa securității statelor, încalcă drepturile omului și subminează dezvoltarea economică, culturală, socială
și politică a societății.

III. Criminalitatea organizată din perspectiva instrumentelor juridice internaționale

Astfel fiind, o primă definiţie a „crimei organizate” se regăseşte în Planul Mondial de Acţiune contra
criminalităţii transnaţionale organizate[16]. Adunarea Generală a ONU a încercat astfel să dea o primă
definiţie prin raportare la activităţile ilegale comise.
În anul 1998, Consiliul Uniunii Europene – Justiţie şi Afaceri Interne definea la rândul său conceptul de
„organizaţie criminală” ca fiind „o asociere structurată, a mai mult de două persoane, stabilită în timp,
care acţionează concertat în vederea comiterii de infracţiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate
sau de aplicarea unei măsuri de siguranţă privative de libertate de maximum patru ani, sau de o pedeapsă
mai severă, indiferent dacă aceste infracţiuni reprezintă un scop în sine sau un mijloc de obţinere a unor
avantaje materiale şi, după caz, de influenţare ilegală a funcţionării autorităţilor publice”[17].

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptate la New York este:
„  un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi
acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni
prevăzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt
avantaj material”.

Se poate considera relevantă în definirea conceptului şi cea de-a cincea Conferinţă ONU, care a elaborat
Rezoluţia „Crima ca formă de afaceri”. Rezoluţia evidenţiază patru criterii considerate a fi definitorii
pentru criminalitatea organizată, şi anume:
– scopul, respectiv, obţinerea de câştiguri substanţiale;
– legăturile, respectiv, existenţa unor relaţii bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului;
– specificul, respectiv, valorificarea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor la grup;
– nivelul, respectiv, ocuparea de către participanţii la grup a unor funcţii superioare în economie şi
societate.

Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT

Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a
comite una sau mai multe infracţiuni.
TRASATURI:

 Este alcătuit din 1 sau mai multe persoane;

 Este un grup stabil;
 Scopul organizării este săvîrşirea uneia sau mai multor infracţiuni;
 Aceste persoane trebuie să se fi organizat în prealabil, adică să nu fie organizare spontană;
 Existenţa unui grad de coordonare mai înalt a activităţii infracţionale, între participanţi
stabilindu-se relaţii trainice, de solidaritate.

Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de
statornicie.
Stabilitatea grupului organizat este indicată de. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea
grupului până la săvârşirea primei infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate
consta, de asemenea, din durata existenţei acestui grup în timp durata de timp, în care membrii grupului
au săvârşit infracţiuni.
Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi stabilitate a legăturilor dintre
membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate
infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete.
Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de
coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei
formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.).
Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu
doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat s-a format cu scopul de a
ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal
organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei
infracţiuni.
Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu
participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în
cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu
limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul
participaţiei simple sau complexe.
Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite
de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea
în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului
activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP.
Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat
două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun
infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi
acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea
averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a
avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii
ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că
orice rezistenţă nu are nici un rost etc.
aosul cu care s-au confruntat fostele republici după destrămarea URSS a constituit un sol fertil
pentru dezvoltarea crimei organizate. Anume atunci, clanurile mafiotice din fostul imperiu sovietic
şi-au reorganizat activitatea de la furturi şi jafuri, la traficul transfrontalier de droguri şi arme,
traficul de fiinţe umane, contrabanda transfrontalieră cu mijloace de transport furate. În scurt timp,
liderii lumii interlope au preluat controlul total asupra economiei, vânzărilor, privatizărilor ilegale şi
redistribuirii zonelor de influenţă, iar o parte din ei chir şi asupra domeniului politic. Acest fenomen
nu a ocolit nici Republica Moldova, care, la fel ca şi celelalte „republici surori”, a avut „vedetele”
sale din sfera crimei organizate.

Pe parcursul celor 26 de ani de independenţă, evoluţia crimei organizate în Republica Moldova a cunoscut
diferite perioade, de ascendenţă şi de cădere. O luptă asiduă s-a dat pentru controlul domeniului politic,
unele autorităţi criminale reuşind în anumite perioade să se implice în politica moldovenească.

O reorganizare substanţială a crimei organizate din Republica Moldova a avut loc la finele secolului trecut,
în urma unui război dat pe viaţă şi pe moarte între clanurile criminale, în urma căruia nu a avut nimeni de
câştigat, poate doar unii politicieni de la noi, care au preluat de la liderii criminali controlul asupra unor
domenii cheie din economie.

[1] Ch.L. Blakesley, Sistemele de justiţie penală în faţa provocării crimei organizate, Revue international de droit pénal, nr. 1-
[2] H. Abadinsky, Organized crime, 7th ed., Ed. Wadsworth Thomson Learning, Belmont, CA, 2007, p. 6.
[3] J. Albanese, The causes of organized crime: do criminals organize around opportunities for crime or do criminal
opportunities create new offenders?, Journal of Contemporary Criminal Justice, nr. 16(4), 2000, p. 411; J. Albanese, Risk
assessment in organized crime, Journal of Contemporary Criminal Justice, nr. 3(24), 2008, p. 263.
[4] M.D. Maltz, Measuring the effectiveness of organized crime control efforts, OICJ Publications, Huntsville, Texas, 1990, p.
[5] Klaus von Lampe, The interdisciplinary dimensions of the study of organized crime, Trends in Organized Crime, nr. 9(3),
[7] G.W. Potter, Criminal organizations: vice, racketeering, and politics in an American city, Prospect Heights, IL: Waveland
[8] Florin Daniel Căşuneanu, Criminalitatea organizată în legislaţiile penale europene, Ed. Universul Juridic, 2013, pp. 17-18.
[9] Ulrich Beck, What is globalisation?, Cambridge, Polity Press, 1999, pp. 5-15.
[10] R. Robertson, Globalization. Social theory and global culture, London, Sage, 1992, pp. 8-9.
[11] D. Szabo, La corruption: Aspects socio-culturels et etudes compares des strategies de prevention et repression, în Annale
Internationales de Criminologie, vol. 31-1/2, 2001, p. 3 şi p. 45.
[12] P. Lascoumes, Corruptions, Paris, Presses de Science Po, 1999, pp. 55-60; Della Porta, Y. Meny, Democratie et corruption
en Europe, Paris, La Decouverte, 1995.
[13] E. Oliveira, Globalization and crime, the transnational network of drug trafficking in the Amazon region, Upsit