Universitatea “Danubius”Galati

Facultatea : Drept
Masterat :Stiinte Penale

EXTRĂDAREA
- cerută de statul român -

Masterand: Damian Ana Maria

Anul II

1
 CUPRINS

Introducere ............................................................................................... 3

Extrădarea cerută de statul român ........................................................... 5

Condiţii pentru a cere extrădarea ............................................................ 5

Procedura de soluţionare a extrădării ...................................................... 9

1. Competenţa ............................................................................... 9

2. Procedura extrădării active .................................................... 10

Efectele extrădării active ....................................................................... 13

Concluzii ............................................................................................... 15

Bibliografie ........................................................................................... 16

2
 Introducere

Extrădarea este un act de cooperare al statelor împotriva infractorilor de

un anumit grad de periculozitate, pentru a impiedica sustragerea acestora de la
răspunderea penală.
„Extrădarea este un act de asistenţă juridică prin care un stat pe teritoriul
căruia s-a refugiat un inculpat sau un condamnat, care nu este cetăţean al statului
solicitat, îl predă pe acesta, la cererea statului în drept a-l urmări penal, judeca
sau supune la executarea condamnării penale”1.
Instituţia juridică a extrădării este una din formele cooperării judiciare
internaţionale în materie penală.
Ca instituţie juridică de sine stătătoare, extrădarea a fost reglementată
distinct şi în Codul penal „Carol al II-lea” din 1936, reglementare care supunea
extrădarea îndeplinirii unor condiţii de fond stabilite de convenţiile
internaţionale sau unor condiţii de reciprocitate dintre state. De fapt, acest lucru
reprezintă o constantă în reglementarea extrădării, în sistemul nostru de drept, o
constantă care a contribuit la păstrarea, de-a lungul timpului, a trăsăturilor
esenţiale ale extrădării. Astfel, extrădarea este în continuare un act bilateral, cu
un pronunţat caracter politic şi reglementată prin norme de drept.
Din punct de vedere al procedurii, extrădarea poate fi:
- obişnuită – atunci când extrădarea se realizează după procedura normală,
reglementată de Convenţia europeană de extrădare2 şi de legea internă,
persoana a cărei extrădare se cere beneficiind de posibilitatea conferită de
acestea de a se apăra impotriva cererii de extrădare, inclusiv prin
exercitarea căii de atac a recursului.
- voluntară – atunci când extrădarea se realizează cu consimţământul
persoanei extrădabile.

1
A se vedea, Al. Boroi, Drept penal, partea generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 55.
2
România a ratificat Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris în anul 1957 prin Legea nr. 80/1997.

3
 - simplificată – atunci când extrădarea se realizează cu consimţământul
persoanei extrădabile, în acest caz, nemaifiind necesară transmiterea unei
cereri formale de extrădare.
În raporturile internaţionale bilaterale, alături de instituţia extrădarii şi,
oarecum, diferit de aceasta funcţionează şi instituţia transferului de deţinuţi.
Această instituţie funcţionează după reguli stabilite prin negociere directă între
cele două state, iar condiţiile transferului de deţinuţi pot fi diferite de la un acord
la altul ceea ce face destul de dificil stabilirea unor criterii teoretice pe baza
cărora să funcţioneze. România a încheiat astfel de convenţii cu Turcia, Cehia,
Slovacia, Moldova, China, Egipt, Polonia, Rusia şi alte ţări.
Privită prin prisma normelor care reglementează această instituţie,
extrădarea poate fi activă sau pasivă.

4
 Extrădarea – cerută de statul român

Conforn art. 2, lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală3 extrădarea cerută de statul român se mai
numeşte şi extrădare activă. Cu alte cuvinte extrădarea activă este „procedura de
extrădare în care România are calitatea de stat solicitant”4.

Condiţii pentru a cere extrădarea

Din analiza reglementărilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internaţională, rezultă că pentru realizarea extrădării active trebuie
îndeplinite anumite condiţii referitoare la: infracţiune, pedeapsă, infractor,
competenţă, procedură.
Condiţiile referitoare la infracţiune sunt:
- să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant, în concret –
România, de către un cetăţean român ori prin fapta săvârşită să fi fost
lezate interesele statului român. Conform art. 144 C. pen. „prin săvârşirea
unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea
oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune
consumată sau tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca
autor, instigator sau complice”. Prin urmare, poate fi cerută extrădare de
către statul român atât pentru infracţiunile consumate cât şi pentru
infracţiunile rămase în stadiul de tentativă comise pe teritoriul statului
român. De asemeni, se poate cere extrădarea pentru un participant la
infracţiunea săvârşită cu forma de vinovăţie a autorului cât şi a unui
participant care a săvârşit infracţiunea în calitate de instigator sau

3
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a fost modificată şi
completată de legea nr. 224/2006, publicată în M.Of. Partea I nr. 534 din 21/06/2006, intrată în vigoare la 24
iunie 2006.
4
A se vedea art. 2 lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

5
 complice. Cu privire la condiţia ca prin fapta săvârşită să fi fost lezate
interesele statului solicitant se pot face unele precizări. În primul rând
considerăm că această condiţie nu se referă la situaţia savârşirii unei
infracţiuni de către un cetăţean străin şi refugiat în statul al cărui cetăţean
este. În această situaţie operează principiul internaţional potrivit cu care
statele nu-şi pot extrăda proprii lor cetăţeni. În al doilea rând nu există
nici un impediment care să limiteze dreptul statului nostru de a cere
extrădarea unui cetăţean străin care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul
statului nostru şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat al cărui cetăţenie nu o
are. În anumite condiţii se poate cere şi extrădarea unui cetăţean din statul
al cărei cetăţenie o are dacă persoana extrădabilă are şi cetăţenia română
sau statul solicitat este membru al Uniunii Europene.
- fapta săvârşită să fie considerată infracţiune atât în legislaţia statului
nostru, cât şi în cea a statului solicitat să efectueze extrădarea. Mai exact,
este vorba despre condiţia dublei incriminări, fără de care statul solicitant
n-ar avea temei să-l ceară pe făptuitor, iar statul solicitat nu l-ar preda,
întrucât nu l-ar putea considera infractor. Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea
nr. 302/2004 condiţia dublei incriminări poate fi exlusă prin prevedrea
expresă, într-o convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală la care
România este parte5.
Condiţia referitoare la pedeapsă este:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o anumită
gravitate, în sensul că trebuie sancţionată, în legislaţia ambelor state, cu o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an ori persoana a cărei
extrădare se cere să fi fost condamnată printr-o hotărâre definitivă la o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin patru luni6. De aici rezultă ca
5
A se vedea art. 26 alin. 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
6
A se vedea Art. 28 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006 „extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi
penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este

6
 nu se poate cere extrădarea unei persoane care este condamată la o
pedeapsă pecuniară indiferent care este valoarea ei. Prin această prevedere
s-a încercat limitarea aplicării procedurii de extrădare pentru infracţiuni
care nu prezintă un grad prea ridicat de periculozitate, infracţiuni care nu
justifică antrenarea unui mecanism atât de complex cum este cel a
extrădării. O altă precizare ce trebuie făcută se referă la instituţia
suspendării executării pedepsei. Potrivit art. 30 din Legea nr. 302/2004
modificată prin Legea nr. 224/2006, instituţia extrădării nu este operantă
nici în situaţia în care persoana extrădabilă beneficiază de suspendarea
executării pedepsei în totalitate. Extrădarea poate opera, însă, în situaţia în
care suspendarea executării pedepsei este parţială iar restul de pedeapsă
privativă de libertate corespunde cerinţelor art. 28 din legea nr. 302/2004.
Condiţiile referitoare la infractor sunt:
- persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean român. Această
condiţie nu ridică probleme deosebite. În situaţia în care se cere
extrădarea unei persoane care are altă cetăţenie trebuie făcute unele
precizări. Potrivit legii nr. 302/2004 statul român poate cere extrădarea
unui cetăţean străin în anumite condiţii. În primul rând în România pot fi
extrădaţi cetăţeni străini în baza unor convenţii sau tratate bilaterale sau
multilaterale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate. În al
doilea rând, România poate cere extrădarea unui cetăţean străin dacă
infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau a adus atingere
intereselor statului nostru. În al treilea rând, se poate solicita extrădarea
unui cetăţean străin, dacă acesta are domiciliul în România sau este
cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene. În ceea ce priveşte
această condiţie, statul Român poate cere extrădarea cetăţeanului străin în
vederea judecării dar trebuie să dea asigurări că pentru executarea
pedepsei aplicate va dispune trimiterea persoanei condamnate în statul al

de cel puţin 4 luni”.

7
 cărui cetăţean este. În al patrulea rând, se poate cere extrădarea unui
cetăţean de altă origine, chiar din statul al cărui cetăţean este, dacă acesta
deţine şi cetăţenia română.
- persoana a cărei extrădare se cere să se găsească pe teritoriul statului
solicitat. În convenţiile internaţionale se stipulează că statele se obligă să-
şi extrădeze reciproc, la cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a
fi trase la răspundere penală.
- împotriva persoanei a cărei extrădare se cere, trebuie să fie pusă în
mişcare acţiunea penală, în condiţiile Codului de procedură penală7.
Aşadar potrivit acestei condiţii pentru ca România să poată cere
extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, trebuie să
facă dovada că împotriva ei s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Condiţii privind competenţa sunt:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie comisă pe
teritoriul statului Român sau în străinătate dar să aducă atingere
intereselor statului nostru.
Condiţiile de ordin procedural sunt:
- să existe o cerere de extrădare din partea statului solicitant. Acestă
cerere trebuie să fie susţinută de o serie de documente din care să rezulte
legalitatea, temeinicia şi corectitudinea urmăririi penale sau a pedepsei
aplicate persoanei extrădabile.
- la cerere, statul care primeste cererea de extrădare va trebui să-l
aresteze pe făptuitor.
- statul solicitant va trebui să comunice statului solicitat informaţii cu
privire la desfăşurarea şi finalizarea procesului penal în care este
antrenat persoana extrădabilă.
- statul solicitat va trebui să comunice statului solicitant data şi locul
predării persoanei extradate.
7
A se vedea art. 65, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

8
 Procedura de solicitare a extrădării

1. Competenţa:
Ministerul Justiţiei este singura instituţie care are dreptul de a întocmi şi
transmite cererile de extrădare în numele statului român8. Potrivit ultimelor
modificări aduse Legii nr. 302/2004, prin Legea nr. 224/2006 cererea de
extrădare poate fi precedată de emiterea unui mandat de urmărire internaţională
în vederea extrădării. Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării
se poate emite în situaţia în care, un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei nu mai poate fi dus la îndeplinire datorită faptului că,
inculpatul a parăsit teritoriul statului nostru. Pentru a simplifica procedura şi
pentru o mai bună operativitate, instanţa competentă, care a emis mandatul de
arestare preventivă sau cel de executare a pedepsei, la propunerea procurorului
care a instrumentat cazul, emite un mandat de urmărire internaţională. Mandatul
se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor din România. Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională va transmite acest mandat pe canalele proprii
Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).
Mandatul de urmărire internaţională trebuie să conţină elemente de
identificare a făptuitorului, o expunere sumară a faptelor precum şi încadrarea
juridică a faptelor. De asemeni mandatul de urmărire poate conţine şi o cerere de
arestare preventivă în vederea extrădării9.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională poate transmite
mandatul de urmarire internaţională pe două căi, fie prin adresarea către
Interpol, fie prin înscrierea în Sistemul Informatic Schengen. Înscrierea în

8
A se vedea art. 66 „Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine
Ministerului Justiţiei” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
9
A se vedea art. 661 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

9
Sistemul Informatic Schengen este operantă pentru transmiterea mandatului de
urmărire internaţională către ţările membre ale Uniunii Europene, mai exact,
pentru cele care fac parte din spaţiul Schengen.

2. Procedura extrădării active.

Odată ce persoana dată în urmărire internaţională sau căutată de
autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de
arestare preventivă sau de executare a pedepsei privative de libertate, este
localizată pe teritoriul unui stat, Biroul Interpol transmite o notificare Centrului
de Cooperare Poliţienească Internaţională care informează imediat instanţa care
a emis mandatul de arestare preventivă sau de executare a pedepsei. Informarea
va fi transmisă direct, cu o copie Ministerului Justiţiei10.
Instanţa, astfel sesizată, se pronunţă cu privire la necesitatea extrădării,
prin încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea
procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică
şi se consemnează într-un registru special. Procurorul poate introduce recurs în
termen de 24 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în cel mult 3 zile de
către instanţa superioară în grad. După soluţionarea recursului dosarul se trimite
primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionare.
Încheierea definitivă însoţită de: originalele sau copiile autentice ale
hotarârii de condamnare definitive (cu menţiunea rămânerii definitive), ale
deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, ale mandatului
de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale
mandatului de arestare preventivă, ale rechizitorului; o expunere a faptelor
pentru care se cere extrădarea (data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică
şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile cât mai exact posibil); o
copie a dispoziţiilor legale aplicabile; semnalmentele cele mai precise ale
persoanei extrădabile; date privind durata pedepsei neexecutate (în cazul cererii
10
A se vedea art. 67, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

10
de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din
pedeapsă), se comunică de îndată Ministerului Justiţiei11. Tot Ministerului
Justiţiei se comunică şi încheierea prin care se constată că nu sunt întrunite
condiţiile pentru solicitarea extrădării.
Dacă se constată că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării,
Ministerul Justiţiei efectuează un examen de regularitate internaţională în
termen de 48 de ore de la primirea încheierii.
În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională,
Ministerul Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de
actele anexe, statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune
ministrului justiţiei, motivat, să sesiseze procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de
revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării,
informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională
din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. De asemeni dacă se constată
că actele privind cererea de extrădare sunt incomplete, direcţia specială din
Ministerul Justiţiei poate solicita instanţei competente trimiterea urgentă, în 72
de ore, a actelor suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil.
Potrivit art. 67, alin. 11 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare şi
actele anexate acesteia traduse în limba statului solicitat sau în una din limbile
engleză ori franceză se transmit organelor competente din statul solicitat. Căile
de transmitere a cererii de extrădare pot fi: directe – între Ministerele de Justiţie
din statul solicitant şi statul solicitat; diplomatice – prin intermediul Ministerului
de Externe din cele două state; altă cale – convenită prin înţelegerea directă
dintre cele două state12.

11
A se vedea art. 67, alin. 5 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
12
A se vedea art. 38, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

11
 Dacă persoana extrădabilă nu este arestată preventiv în vederea extrădării
în statul solicitat, procedura prealabilă extrădării active are caracter confidenţial
până în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare.
În cazul în care se consideră că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de
lege pentru a se solicita extrădarea, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea
procurorului, poate dispune, prin încheiere motivată, retragerea cererii de
extrădare. Calea urmată de retragerea cererii de extrădare este identică cu cea
prevăzută de lege pentru introducerea cererii de extrădare.
Dacă organele competente ale statului solicitat consideră necesare, în
vederea soluţionării cererii de extrădare, transmiterea unor informaţii
suplimentare, Ministerul Justiţiei din România sau instanţa competentă vor putea
transmite aceste informaţii în termenul convenit de autorităţile statului solicitat.
Probleme deosebite ridică situaţia extrădării active a unei persoane după
ce aceasta a fost extrădată în statul solicitat de către un stat terţ. În acestă materie
regula este reprezentată de faptul că ţara noastră trebuie să obţină acordul
statului terţ cu privire la extrădarea cerută statului solicitat. Statul terţ poate
solicita statului român transmiterea şi către el a cererii de extrădare împreună cu
actele anexe acesteia, dar în acelaşi timp, nimic nu împiedică ca printr-o
întelegere directă să nu mai fie necesar acordul statului terţ.
Extrădarea activă este compatibilă atât cu extrădare voluntară cât şi cu
extrădarea simplificată. În cazul extrădării voluntare persoana extrădabilă are
dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate
conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă
consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului
solicitant. În relaţia cu statele membre al Uniunii Europene extrădarea
simplificată reprezintă regula. Ea acţionează chiar şi fără verificarea îndeplinirii
condiţiilor privitoare la transmiterea cererii de extrădare dacă sunt îndeplinite
condiţiile extrădării voluntare13.
13
A se vedea art. 766 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

12
 Efectele extrădării active

Baza legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului este

hotărârea judecătorească rămasă definitivă. Autorităţile competente ale statului
solicitat vor transmite statului nostru o copie după hotărârea cu soluţia adoptată
asupra extrădării. În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat
cu privire la data şi locul predării precum şi despre durata arestului în vederea
extrădării efectuat de persoana care urmează să fie extrădată. Potrivit legii
române, dacă la data şi locul stabilit între cele doua state, statul solicitant nu a
preluat persoana extrădabilă, aceasta poate fi pusă în libertate după expirarea
unui termen de 15 zile. Acest termen poate fi prevăzut diferit, prin convenţii
internaţionale, bilaterale sau multilaterale.
Persoana extrădată va fi predată administraţiei penitenciarelor sau oricărei
autorităţi competente după caz.
Persoana extrădată nu va pute fi „nici urmărită, nici judecată, nici deţinută
în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii
sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat
extrădarea”14. Este vorba despre regula „specialităţii”, o regulă care s-a impus
sub forma unui principiu fundamental în relaţiile internaţionale. De la această
regulă sunt câteva excepţii. Prima, se referă la situaţia în care statul solicitat
consimpte la efectuarea urmăririi sau judecăţii pentru o faptă care nu a făcut
obiectul cererii de extrădare, dacă statul solicitant prezintă o cerere în acest sens,
motivată temeinic. A doua excepţie, se referă la situaţia în care persoana
extrădată, deşi a executat pedeapsa pentru care a fost extrădată, nu a părăsit
teritoriul statului nostru, sau deşi l-a părăsit, s-a întors de bună voie în statul
solicitant. În acestă situaţie nu mai poate opera principiul specialităţii extrădării
deoarece voinţa persoanei extrădate anterior primează în faţa lui.
14
A se vedea art. 731, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

13
 Există posibilitatea ca statul solicitat să impună statului solicitant, înainte
de acordarea extrădării, o serie de condiţii. Condiţiile pot fi stabilite prin
negociere directă între cele două state, pe bază de reciprocitate, sau, statul
solicitat poate impune statului solicitant chiar condiţia retrimiterea persoanei
extrădate pe teritoriul sau după judecarea ei. În ambele situaţii statul solicitant
trebuie să dea garanţii în acest sens, iar în situaţia retrimiterii persoanei extrădate
instanţa competentă trebuie să ia măsuri pentru predarea efectiva a persoanei
extrădate autorităţilor competente ale statului solicitat (art. 732 din Legea nr.
302/2004).
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri de
extrădare regula este „că acestea sunt suportate de statul solicitat” însă prin
acorduri bilaterale se poate deroga de la această regulă.

14
 Concluzii

Născută dintr-o necesitate, instituţia extrădării a fost obligată să menţină

pasul cu noile modificări ale dreptului internaţional. Acestă instituţie juridică a
apărut în peisajul dreptului românesc în perioada interbelică fiind reglementată
atât în Codul penal „Carol al II-lea” din anul 1936 cât şi în Documentul nr. 3 din
17 martie 1936 la Codul de procedură penală.
Încă de la început reglementarea instituţiei extrădării a fost legată de
reglementările din convenţiile internaţionale la care statul nostru a fost parte cât
şi de principiul reciprocităţii în relaţiile internaţionale. Astfel câteva constante
au rezistat în reglementarea extrădării de-a lungul timpului. Este vorba despre
condiţia dublei incriminări, despre imposibilitatea de a fi extradaţi cetăţenii
propriei ţări sau despre refuzul de a extrada o persoană într-un stat în care pentru
infracţiunea săvârşită ar fi fost supus la pedeapsa capitală. Sunt reguli care s-au
impus cu valoare de principiu în majoritatea legislaţiilor din ţările cu care
România are relaţii de colaborare.
Considerăm că extrădarea este o instituţie juridică „vie” mereu
modificabilă şi adaptabilă la cerinţele noi pentru impunerea regulilor de drept şi
a luptei împotriva infracţionalităţii şi a criminalitaţii. De altfel, din acest punct
de vedere reglementarea extrădării este de mult în concordanţă cu legislaţia
actuală intenaţională şi, sperăm noi, utilă în procesul de reformare a sistemului
judiciar din România.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Al. Boroi, Drept penal, partea generală, Editura C. H. Beck, Bucureşti,

2006.

2. Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal, partea generală, ediţia a IV-a,

revizuită conform noului Cod penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

3. Codul penal „Carol al II-lea” din 17 martie 1936, publicat în Monitorul

Oficial nr. 65 din 18 martie 1936.

4. Documentul 3 din 17 martie 1936 la Codul de procedura penala nr. 0 din

17 martie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 19 martie 1936.

5. Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,

Legea nr. 302/2004, publicata in M.Of., partea I nr 594 din 01 iulie 2004.

6. Lege nr. 224/2006 din 01 iunie 2006, pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, publicată în M. Of., partea I nr. 534 din 21 iunie 2006.

16