Proiect de cercetare la disciplina

COOPERARE EUROPEANĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Semestrul II

TEMA: Instrumentele juridice în materie de extrădare aplicabile în UE

Anul universitar 2018-2019

1
 I. Noţiunea de extrădare

Extrădarea reprezintă o formă deosebit de importantă a coperarii internaționale a statelor în

lupta împotriva criminalității. Nicio persoană nu se poate sustrage răspunderii penale atunci când a
săvârşit o infracțiune, aceasta fiind considerentul pentru care s-a creat instituția extrădării. 1 Scopul
extrădării este de a aduce persoana suspectată de a fi comis o infracţiune cât mai curând în ţara unde a
comis infracţiunea şi, acolo, de a o aduce în faţa instanţei în a cărei circumscripţie s-a comis
infracţiunea. Această cooperare transnaţională necesită un fundament legal şi trebuie să decurgă
conform regulilor interstatale prevăzute şi garantate pentru o astfel de situaţie. Extrădarea este, din
acest punct de vedere, un angajament convenit între guvernele statelor suverane de a încredinţa o
persoană în puterea statului solicitant în scopul urmăririi penale pentru anumite infracţiuni sau pentru
executareapedepsei privative de libertate sau pentru aplicarea de măsuri preventive. Instituţia juridică
a extrădării aparţine mai multor domenii de drept. Se află la intersecţia dintre dreptul internaţional,
dreptul naţional şi dreptul internaţional penal.
Extrădarea constă în predarea la cerere, de către un stat (statul solicitat) a unei persoane aflate
pe teritoriul său, către un alt stat (statul solicitant) pentru ca aceasta să fie judecată sau pentru a
executa o pedeapsă la care a fost deja codnamnată în acel stat. Ca natură juridică, spre deosebire de
expulzare, extrădarea reprezintă un act de asistență juridică internațională în lupta împotriva
criminalității.
Constituția României, prevede la art. 19, că formularea unei cereri de extrădare este luată de
instanţa de judecată şi totodată că cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale
la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
Conform principiul director al dreptului tradiţional privitor la extrădare, nu există obligaţie de
extrădare fără existenţa unui tratat. Acesta este un principiu de bază în dreptul internaţional şi rezultă
din suveranitatea unui stat, în sensul că acesta deţine „dreptul de suveranitate” asupra tuturor
persoanelor care se află pe teritoriul său. Nici dreptul internaţional comun nu prevede o obligaţie de
extrădare. Acestea prevede numai modul în care statul căruia i se solicită extrădarea trebuie să
reacţioneze la această solicitare. După exerciţiul interstatal, statul căruia i se adresează solicitarea
încearcă să explice refuzul sau respingerea solicitării chiar şi în lipsa unui tratat, din motive
diplomatice. Acest lucru se întâmplă mai ales când sestabileşte un raport de reciprocitate pe care
statele implicate înţeleg să-l respecte.

II. Natura juridică a extrădării

Extrădarea este o instituţie de drept penal internaţional, cu o natură juridică mixtă:
a) Pe plan internaţional, reprezintă un mod de realizare a asistenţei juridice în materie penală, de
întrajutorare a statelor, ce se realizează in temeiul unor convenţii pe care le semnează sau la care
aderă, extrădarea reprezentând unul din conceptele de bază ale dreptului penal internaţional. În acelaşi
plan, extrădarea este un act de suveranitate şi o manifestare de solidaritate internaţională în lupta
împotriva criminalităţii.
b) Pe plan intern, extrădarea este un act guvernamental, administrativ şi sau jurisdicţional, în funcţie
de autoritatea publică competentă să dispună cu privire ia admisibilitatea sa.
Extrădarea, instituţie de drept penal internaţional
Dreptul internaţional se defineşte ca totalitate a regulilor de fond şi de formă care guvernează modul
de exercitare a acţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordinea publică

1
Constantin Butiuc – Instituţii de drept penal , vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002, p. 99.
2
 internaţională şi armonia între popoare2 În literatura de specialitate se foloseşte atât denumirea de
drept internaţional penal cât şi cea de drept penal internaţional. Faptele penale care fac obiectul
reglementării de către dreptul internaţional penal sunt atât cele prin care se aduce atingere relaţiilor
paşnice dintre popoare, precum crimele împotriva păcii, crimele contra umanităţii şi crimele de
război, cât şi cele prin care sunt afectate sau tulburate alte valori fundamentale pentru societatea
umană sau activităţi importante pentru colaborarea internaţională. Infracţiunile care fac obiectul
dreptului penal internaţional sunt terorismul, traficul de sclavi, traficul de femei şi copii, distrugerea
unor valori culturale, traficul de droguri, pirateria, deturnarea de aeronave şi nave, ruperea cablurilor
submarine, etc. Dreptul internaţional penal face parte din ordinea juridică internaţională, pe când
dreptul penal internaţional apără ordinea internă a fiecărui stat.
Dreptul penal internaţional cuprinde norme de drept intern care au şi un element de
extraneitate în ce priveşte locul săvârşirii faptelor sau al producerii consecinţelor acestora,
naţionalitatea făptuitorilor, locul unde aceştia s-au refugiat după săvârşirea infracţiunilor, constituind
astfel domeniul în care statele îşi cer reciproc sprijin pentru rezolvarea unor probleme de drept penal
intern. Dreptul penal internaţional, în sensul doctrinei clasice, conţine în fond dispoziţii de drept
naţional intern, urmărind fixarea competenţei represive a statului în domeniul luptei contra
criminalităţii. Este vorba deci de competenţa statului de a pedepsi infracţiunile comise în afara
teritoriului său sau care sunt comise în detrimentul statului sau al cetăţenilor săi în străinătate. Unii
autori consideră că dreptul penal internaţional nu ar fi în realitate un drept „internaţional”, deoarece el
conţine dispoziţii de drept naţional intern, care delimitează în mod unilateral, în fiecare ţară, câmpul
de aplicare al legii sale penale în spaţiu 3 Definirea extrădării variază de la un autor la altul, în funcţie
de modul cum se pune accentul pe un anume element considerat esenţial la determinarea sau
delimitarea acesteia de alte instituţii de drept.
În general, extrădarea este definită ca fiind actul prin care un stat predă o persoană urmărită
pentru o infracţiune sau deja condamnată, unui stat străin, care are competenţa de a o judeca sau
pedepsi. Aşadar, statul care extrădează acţionează în plenitudinea suveranităţii sale, recunoscând el
însuşi că uneori, singur nu poate să asigure realizarea justiţiei pe teritoriul său. S-ar putea crede că
îndeplinindu-şi o obligaţie internaţională de executare a unei prevederi înscrisă într-o convenţie sau
tratat, statul n-ar acţiona în plenitudinea suveranităţii sale. Dar tocmai semnarea acelei convenţii
bilaterale sau multilaterale internaţionale, aderarea sau ratificarea unei asemenea convenţii reprezintă
o manifestare a suveranităţii sale, o expresie a voinţei sale suverane de cooperare cu alte state, de
întrajutorare juridică.
După definiţia adoptată la al X-lea Congres al Asociaţiei internaţionale de drept penal de la
Roma din 1969, extrădarea este actul de asistenţă interstatală în materie penală prin care se urmăreşte
transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în
domeniul celuilalt stat. Extrădarea este aşadar un act de suveranitate al statului care admite sau refuza
predarea unui infractor aflat pe teritoriul său. Dreptul unui stat de a cere sau acorda extrădarea unui
infractor ia naştere în general printr-un tratat bilateral sau multilateral sau poate fi bază de
reciprocitate.

III. Convenţii cu privire la extrădare

Încheierea tratatelor şi convenţiilor exprimă dorinţa statelor de a colabora în lupta împotriva
criminalităţii. Convenţiile nu au, de regulă, efect retroactiv, dar cu toate acestea, statele pot să le
atribuie acest efect extrădând persoane care au săvârşit infracţiuni anterior încheierii lor.
2
Hurdubaie I. Unele consideraţii teoretice şi practice privind durata arestării provizorii în vederea extrădării Bucureşti: All Beck,
2002, p.38
3
Stănoiu R.M. Asistenţa juridică internaţională în materie penală. Bucureşti: Univers juridic, 1975, p.23
3
 În principiu, există două tipuri diferite de tratate de extrădare4:
1. Tratate în care identificarea faptelor ce atrag extrădarea se face prin prin stabilirea unei
liste de infracţiuni, numită„metoda enumerării”;
2. Tratate în care identificarea faptelor ce atrag extrădarea se face prin „metoda
eliminării”;
Principiile clasice ale extrădării sunt: Principiul reciprocităţii; Principiul specialităţii;
Principiul dublei incriminări; Principiul ne-extrădării pentru o infracţiune politică; Principiul ne-
extrădării pentru o infracţiune de ordin fiscal şi militar; Pedepse nepermise: pedeapsa cu moartea;
Pericolul de persecuţie politică (Art 3 paragraful 2 ConvEx);

IV. FUNDAMENTE JURIDICE ALE EXTRĂDĂRII ÎN EUROPA

În Europa, extrădarea se bazează pe tratatele Consiliului Europei. Principiile dreptului
referitor la extrădare în Europa sunt cuprinse în Convenţia europeană cu privire la extrădare din
13.12.1957 elaborată de Consiliul Europei, ratificată de toate Statele Membre UE şi în cele două
Protocoale Adiţionale din 1975 şi 1978, care au fost de asemenea ratificate de multe dintre Statele
Membre UE. Numeroase state au folosit ocazia pentru a formula rezerve la diversele prevederi
individuale. De asemenea, au fost încheiate multe tratate bilaterale venind în completarea convenţiilor
multilaterale şi care cuprind reguli diferite.
În ultimii ani, Consiliul Europei a predat UE rolul principal în dezvoltarea dreptului privind
extrădarea. Succesiv, s-au încheiat Acordul privind simplificarea şi modernizarea procedurilor de
transmitere a cererilor de extrădare (aşa numita Acordul de la San Sebastian) din 26.5.1989,
Convenţia privind procedurile de extrădare simplificate din 10.3.1995 şi Convenţia privind extrădarea
din 27.9.1996. de asemenea, şi în Convenţia de aplicare a Acordului Schengen (CAS) sunt abordate
chestiuni specifice dreptului de extrădare, în Art. 59–66.
Decizia-cadru privind Mandatul European de Arestare a fost adoptată de Consiliu la 13 iunie
5
2002. Aceasta reprezintă o decizie judiciară executorie în Uniune, emisă de un stat membru și
executată în alt stat membru, pe baza principiului recunoașterii reciproce. Începând cu 1 ianuarie
2004, noul regim de predare a înlocuit, cu puține excepții, acordurile de extrădare. În ceea ce privește
predarea între statele membre, au fost înlocuite dispozițiile corespunzătoare ale mai multor convenții:
„(a) Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 (ETS nr. 024) […],
(b) Acordul dintre cele 12 state membre ale Comunităților Europene privind
simplificarea și modernizarea modalităților de transmitere a cererilor de
extrădare, din 26 mai 1989;
(c) Convenția din 10 martie 1995 privind procedura simplificată de extrădare între
statele membre ale Uniunii Europeneş
(d) Convenția din 27 septembrie 1996 privind extrădarea între statele membre ale
Uniunii Europeneş
(e) Titlul III, capitolul 4, din Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor
la frontierele comune”6

4
Proiect de Înfrǎţire între ROMANIA şi AUSTRIA PHARE RO 2005/IB/JH 03 „CONSOLIDAREA CADRULUI
INSTITUŢIONAL ŞI LEGISLATIV ÎN DOMENIUL COOPERǍRII JUDICIARE INTERNAŢIONALE“, p.10
5
MANUAL PRIVIND EMITEREA ȘI EXECUTAREA UNUI MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, comunicare a Comisiei
din 28.9.2017, p.11
6
Idem
4
 Mandatul european de arestare a înlocuit sistemul tradițional de extrădare cu un mecanism mai
simplu și mai rapid de predare a persoanelor căutate în vederea derulării urmăririi penale sau a
executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate. Un mandat poate fi emis: fie
pentru efectuarea urmăririi penale în legătură cu fapte care se pedepsesc în temeiul dreptului intern cu
o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate al cărei prag maxim este de cel puțin 12
luni (pe parcursul cercetării penale, al audierilor şi al etapelor procesului, până când condamnarea
devine definitivă), fie pentru executarea unei condamnări sau a unei măsuri de siguranță de cel puțin
patru luni.
Înaintea emiterii unui MEA, autorităţile judiciare pot lua în considerare alte măsuri posibile, în
temeiul unor instrumente juridice ale Uniunii de cooperare judiciară în materie penală, bazate pe
principiul recunoașterii reciproce, care vin în completarea MEA. Există situaţii în care aceste măsuri
ar putea fi mai adecvate decât MEA. Astfel de măsuri includ, în special: ordinul european de anchetă;
transferul deținuților; transferul deciziilor de probațiune și al sancțiunilor alternative; ordinul
european de supraveghere judiciară; executarea sancțiunilor financiare, transferul procedurilor penale.
a) Ordinul European de anchetă (OEA7) poate fi folosit pentru obținerea de probe dintr-un alt stat
membru. Prin intermediul acestui intrument juridic se permite statelor membre să solicite unui alt stat
membru să întreprindă măsuri de cercetare penală bazate pe principiul recunoașterii reciproce. Dacă
OEA vizează măsuri de cercetare penală care nu sunt disponibile în statele membre de executare,
acestea pot fi efectuate prin recurgerea la o altă măsură de investigare. OEA înlocuiește Convenția cu
privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene
precum şi celelalte dispoziţii legale dn această materie. OEA poate fi folosit în cadrul procedurilor
penale, dar și în cele inițiate de autorități administrative și validate judiciar, atunci când acestea au o
dimensiune penală. Statele membre trebuie să decidă în privința recunoașterii sau a executării unui
OEA în termen de 30 de zile și să efectueze măsura de cercetare penală în termen de 90 de zile de la
data adoptării acelei decizii.
În unele situații, un OEA poate fi emis pentru interogarea prin conexiune video a persoanei suspectate
pentru a se lua o decizie privind emiterea sau nu a unui MEA în scopul urmăririi penale a acesteia.
b) Transferul deţinuţilor se face in baza Deciziei-cadru 2008/909/JAI8 şi prevede un sistem de
transferare a persoanelor condamnate în statul membru a căror cetățenie o dețin sau unde își au
reședința obișnuită ori în alt stat membru cu care au legături strânse. Decizia-cadru 2008/909/JAI se
aplică și în cazul în care persoana condamnată se află deja în statul membru respectiv.
Consimțământul persoanei condamnate de a fi transferată nu mai este o condiție necesară în toate
cazurile. Această decizie-cadru a înlocuit, pentru statele membre ale Uniunii, Convenția
Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate din 21 martie 1983 (ETS
nr. 112) și Protocolul adițional la aceasta din 18 decembrie 1997 (ETS nr. 167). În anumite situații, în
locul emiterii un MEA pentru predarea persoanei în vederea executării pedepsei în statul membru în
care s-a pronunțat hotărârea judecătorească, ar putea fi utilizată Decizia-cadru 2008/909/JAI pentru ca
persoana condamnată să execute pedeapsa în locul unde își are reședința și ar putea avea șanse mai
bune de reabilitare.

7
Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie
penală
8
Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a
hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea
Europeană.

5
 c) Ordinul european de supraveghere judiciară poate fi utilizat în cazul măsurilor de supraveghere
neprivative de libertate preliminare fazei de judecată, cum ar fi în cazul restricțiilor de călătorie și al
obligației de se prezenta cu regularitate în fața organelor competente. Reglementat în baza Deciziei-
cadru 2009/829/JAI9 introduce posibilitatea de a transfera o măsură de supraveghere neprivativă de
libertate dintr-un stat membru în care persoana nerezidentă este suspectată de comiterea unei
infracțiuni către statul membru în care aceasta locuiește.
d) Transferul deciziilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, reglementat prin Decizia-cadru
2008/947/JAI10 se introduce aplicarea principiul recunoașterii reciproce în
cazul măsurilor alternative la detenție și al măsurilor de eliberare înainte de termen.
Deciziacadru 2008/947/JAI se referă la perioada de după încheierea procesului și
prevede că decizia de probațiune sau altă sancțiune alternativă poate fi executată în alt
stat membru decât statul în care a fost condamnată persoana dacă aceasta este de acord cu
acest lucru.
e) Sancțiuni financiare, prevăzute în Decizia-cadru 2005/214/JAI11, care aplică principiul
recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare impuse de autoritățile judiciare sau administrative.
Scopul este de a facilita executarea acestor sancțiuni în alt stat membru decât statul în care au fost
impuse sancțiunile. În temeiul deciziei-cadru, o autoritate judiciară sau administrativă poate transmite
o sancțiune financiară direct unei autorități din alt stat membru al Uniunii, această sancțiune fiind
recunoscută și executată fără nicio altă formalitate.
f) Transferul procedurilor penale
În anumite cazuri relevante ar trebui să se ia în calcul transferul procedurilor penale în
statul membru unde persoana suspectată își are reședința. Temeiul juridic pentru transfer
este Convenția din 1972 privind transferul de proceduri în materie penală. În cazul
statelor membre care nu au ratificat această convenție, transferul se poate întemeia pe
competența de drept comun în statul membru de primire de a iniția o anchetă penală. În
acest caz, cererea se întemeiază, în mod normal, pe articolul 21 din Convenția Consiliului
Europei privind asistența reciprocă în materie penală din 20 aprilie 1959 (ETS nr. 030).

V CONCLUZII
Extrădarea este o modalitate de asistenţă juridică internaţională, reglementată prin convenţii bilaterale
şi multilaterale, pe care statele şi-o acordă reciproc în vederea combaterii criminalităţii. Fără această
asistenţă nu s-ar putea înfăptui aplicarea legii penale în cazurile în care, după săvârşirea infracţiunii,
făptuitorul reuşeşte să părăsească teritoriul ţării. În cadrul Uniunii Europene, extrădarea se bazează pe
tratatele Consiliului Europei. În ultimii ani, Consiliul Europei a predat UE rolul principal în
dezvoltarea dreptului privind extrădarea. Extrădarea unui infractor se face, de regulă, pentru a fi supus
judecăţii în statul solicitat şi mai rar pentru a fi pus să execute o hotărâre de condamnare.
Extrădarea reprezintă o modalitate de realizare a asistenţei juridice internaţionale în materie
penală, un important şi eficient act de solidaritate şi întrajutorare al statelor în lupta împotriva
fenomenului infracţional cu care se confruntă fiecare dintre ele.
Extrădarea este considerată ca fiind expresia cea mai vie a asistenţei juridice în dreptul penal şi un
instrument eficient de aplicare a legii penale a fiecărui stat în vederea administrării în cele mai bune
9
Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a
principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea
preventivă
10
Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul
hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative
11
Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a
sancțiunilor financiare
6
condiţii a justiţiei proprii. Certitudinea că sustragerea de la urmărirea penală sau de la executarea
pedepsei, prin părăsirea statului unde s-a comis infracţiunea şi fuga pe teritoriul altui stat, nu-i poate
asigura infractorului automat şi sustragerea de la răspunderea penală sau de sub incidenţa legii penale
pe care a încălcat-o este o condiţie indispensabilă a eficacităţii preceptului penal.
Funcţionând direct în interesul statului care o solicită, extrădarea este o instituţie de drept penal care
indirect răspunde şi intereselor comune ale tuturor statelor, de asigurare a ordinii de drept pe plan
internaţional. Mandatul european de arestare a înlocuit sistemul tradițional de extrădare cu un
mecanism mai simplu și mai rapid de predare a persoanelor căutate în vederea derulării urmăririi
penale sau a executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate. Înaintea emiterii
unui MEA, autorităţile judiciare pot lua în considerare alte măsuri posibile, în temeiul unor
instrumente juridice ale Uniunii de cooperare judiciară în materie penală, bazate pe principiul
recunoașterii reciproce, care vin în completarea MEA: ordinul european de anchetă; transferul
deținuților; transferul deciziilor de probațiune și al sancțiunilor alternative; ordinul european de
supraveghere judiciară; executarea sancțiunilor financiare, transferul procedurilor penale.
Normele referitoare la aplicarea legii penale în raport cu teritoriul, prevăzute de legile interne
ale diferitelor state, nu pot asigura întotdeauna realizarea fără dificultăţi a activităţii de combatere a
criminalităţii. Aceste dificultăţi apar şi în cazul infracţiunilor comise în străinătate de cetăţenii unui
stat sau de persoanele fără cetăţenie ce domiciliază în acel stat, precum şi în cazul când cei care intră
în sfera ilicitului penal într-un stat, se refugiază apoi pe teritoriul altui stat. Extrădarea este instituţia
de drept care oferă statelor posibilitatea de a realiza această cerinţă, constituind evident o dovadă de
solidaritate internaţională, solidaritate concretizată în acceptarea de către fiecare stat a obligaţiei de a
preda pe infractori justiţiei statului a cărei ordine publică a fost tulburată. Statele care au consacrat
prin legislaţiile lor principiul universalităţii îşi subordonează aplicarea normelor proprii celor care
reglementează extrădarea. Numai atunci când în anumite condiţii extrădarea nu este admisibilă, statul
pe teritoriul căruia s-a refugiat va face, cu titlu subsidiar, aplicarea dreptului intern.

BIBLIOGRAFIE

Butiuc C. Instituţii de drept penal , vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002,
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., ș.a. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea
generală, vol. I. Bucureşti: Editura Academiei R.S.R., 1969.433 p.
Dongoroz V., Kahane S., ș.a. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
generală, vol. II. Bucureşti: Editura Academiei R.S.R., 1975. 625 p.
Hurdubaie I. Unele consideraţii teoretice şi practice privind durata arestării provizorii în vederea
extrădării Bucureşti, All Beck, 2002
Jidovu N. Drept procesual penal. Ediţia a2a. Editura Manuale Beck. Buc. 2007
Stănoiu R.M. Asistenţa juridică internaţională în materie penală. Bucureşti: Univers juridic, 1975

LEGISLAȚIE
 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
 Legea nr. 80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, incheiata la
Paris la 13 decembrie 1957 si a protocoaleleor sale aditionale, incheiata la Strasbourg la 15
octombrie si al 17 martie 1978 / Protocolul Aditional la Conventia Europeana de extradare
(Strasbourg, 15 octombrie);
7
ALTE SURSE

 Proiect de Înfrǎţire între ROMANIA şi AUSTRIA PHARE RO 2005/IB/JH 03

„CONSOLIDAREA CADRULUI INSTITUŢIONAL ŞI LEGISLATIV ÎN DOMENIUL
COOPERǍRII JUDICIARE INTERNAŢIONALE“, (www.just.ro)
 MANUAL PRIVIND EMITEREA ȘI EXECUTAREA UNUI MANDAT EUROPEAN DE
ARESTARE, comunicare a comisiei din 28.9.2017 (https://e-justice.europa.eu )
 Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind
ordinul european de anchetă în materie penală (eur-lex.europa.eu)
 Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea
principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun
pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. (eur-
lex.europa.eu)
 Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între
statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia
deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventive
(eur-lex.europa.eu)
 Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea
principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de
probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (eur-
lex.europa.eu)
 Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea
principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare (eur-lex.europa.eu)