10. Câmpul magnetic.

10.1. Câmpul magnetic în vid. Legea lui Biot – Savart - Laplace

Experienţele au arătat că în jurul conductorilor parcurşi de curenţi şi în jurul magneţilor
permanenţi există un câmp de forţă numit câmp magnetic.
Aşa cum, pentru cercetarea câmpului electrostatic se foloseau sarcinile punctiforme de
probă, vom folosi un cadru parcurs de curent pentru studiul câmpului magnetic cu dimensiunile
mult mai mici decât distanţa până la curenţii generatori de câmp magnetic. Orientarea conturului în
spaţiu se caracterizează cu sensul normalei la suprafaţa conturului. Ca direcţie pozitivă a normalei
se ia direcţia în care înaintează un burghiu de dreapta la rotirea lui în sensul curentului electric.
Experimental s-a stabilit, că câmpul magnetic are o acţiune de orientare asupra cadrului
parcurs de curent. Acest rezultat este condiţionat de o anumită direcţie a câmpului magnetic. În
calitate de direcţie a câmpului magnetic în punctul dat se ia direcţia de-a lungul căreia se află
normala pozitivă la contur.
Admitem că într-un punct arbitrar al câmpului magnetic, vom
introduce un cadru prin care circulă curent electric cu intensitatea I (fig.
10.1). Asupra cadrului acţionează un cuplu de forţe. Momentul forţelor
care roteşte cadrul în câmp depinde de intensitatea curentului şi aria
cadrului şi nu depinde de forma cadrului, M  I , S .
Prin urmare, acţiunea câmpului magnetic asupra unui cadru plan,
este dată prin mărimea fizică egală cu produsul curentului care circulă prin
cadru la aria acestui cadru numit moment magnetic al cadrului Pm
Pm = I  S (10.1)
Dacă în unul şi acelaşi punct al câmpului magnetic, vom introduce n cadre cu diferite
momente magnetice, atunci
Pm = ISN
(10.2)
vom observa că, din partea câmpului asupra acestor cadre vor acționa diferite momente de rotație.
M max
Iar raportul dintre momentul de rotaţie maximal, către momentul magnetic propriu
Pm
prin punctul dat al câmpului este o mărime constantă ce serveşte ca o caracteristică de forţă a
câmpului în punctul dat numit vectorul inducţiei magnetice
M max
= const  B, (10.3)
Pm
M max =  Pm  B  , (10.4)
M max = Pm B sin  (10.5)
unde B este vectorul inducţiei magnetice, care este o
caracteristică cantitativă a câmpului magnetic, iar
(
 = Pm B .

)
Câmpul magnetic, spre deosebire de câmpul electric nu
acţionează asupra sarcinii electrice imobile.
Aşa cum câmpul electric poate fi reprezentat grafic cu ajutorul liniilor de câmp a vectorului
E , câmpul magnetic este reprezentat grafic cu ajutorul liniilor de câmp a vectorului B ,
tangentele cărora în orice punct coincid ca direcţie şi sens cu vectorul B (fig. 10.2). În cazul
câmpului electric, liniile de câmp a vectorului E încep pe sarcinile pozitive şi se sfârşesc pe cele
negative, pe când în cazul câmpului magnetic liniile de câmp ale vectorului B sunt întotdeauna
închise, ceea ce demonstrează că în natură nu există sarcină magnetică.

1
 Desimea liniilor, adică numărul de linii ce pătrund în direcţia normală pe o unitate de
suprafaţă, se ia ca fiind egală cu valoarea inducţiei magnetice B . Direcţia liniilor de câmp magnetic
se determină după regula burghiului de dreapta: dacă rotim mînerul burghiului în sensul curentului
din contur, atunci sensul înaintării burghiului ne indică sensul vectorului momentului magnetic.
În cazul când inducţia magnetică B , este creată de câteva sarcini mobile sau curenţi, atunci
inducţia magnetică este egală cu suma vectorială a inducţiei câmpurilor create de fiecare sarcină sau
curent aparte
n
B =  Bi . (10.6)
i =1
Relația (10.6) este principiul superpoziţiei câmpurilor magnetice.
În anul 1820 savanţii francezi Biot şi Savart au cercetat experimental câmpul magnetic al
diferitor conductori. Au stabilit experimental că câmpul magnetic al unui element de conductor dl
depinde de intensitatea curentului I , care generează câmpul magnetic şi depinde de distanţa de la
elementul considerat până într-un punct unde a fost determinată inducţia magnetică B .
Rezultatele experimentale, au fost generalizate de către Laplace, care a observat, că câmpul
magnetic generat de un conductor parcurs de curentul staţionar I poate fi calculat ca suma
vectorială a tuturor câmpurilor magnetice a elementelor date.
Să determinăm inducţia câmpului magnetic B , creat de o sarcină
mobilă q , într-un punct al spaţiului M , poziţia căruia în momentul de timp
dat se determină prin raza vectoare r .
Aşa cum, viteza mişcării sarcinii electrice q , este   c , deci inducţia
magnetică într-un moment de timp t se determină în funcţie de poziţia
sarcinii în acest moment de timp (fig. 10.3).
Experimental s-a stabilit, că inducţia în punctul M al spaţiului, este proporţională cu
mărimea sarcinii electrice q , viteza mișcării ei  şi sinusul unghiului dintre direcţia vectorului
vitezei şi a razei vectore r în momentul t şi invers proporţională cu pătratul modulului razei vectore
q sin 
B=k . (10.7)
r2
q  r 
Formula (10.7) se poate scrie în forma vectoriala B=k (10.8)
r3
0
unde k este coeficient de proporţionalitate k = , (10.9) iar 0 este constanta magnetică
4
0 = 4 10−7 H / m.
0 q  r 
Prin urmare, relaţia (10.8) are aspectul B= . (10.10)
4 r 3
Formula (10.10) permite determinarea inducţiei câmpului magnetic creat
de o sarcină mobilă q .
În continuare vom determina câmpul magnetic, creat de un conductor
arbitrar, parcurs de curent. Admitem că este dat un astfel de conductor (fig.
10.4), din care vom separa un element infinit de mic dl şi vom determina
câmpul magnetic dB creat de acest element, într-un punct arbitrat al
spaţiului M . Considerăm S aria secţiunii transversale a conductorului dat,
atunci, numărul de sarcini dN ce se conţin în elementul dl este:
dN = n S dl ,
ste evident, că în punctul M , fiecare sarcină va crea câmpul magnetic, conform formulei (10.10). În
cazul dat, câmpul magnetic creat de toate sarcinile elementului dl va fi:

2
 0 S  q n  r  dl
dB = BdN = B n S dl = . (10.11)
4 r3
Aşa cum, sarcinile electrice din conductor sunt identice, atunci vectorul densităţii curentului
electric este j = q n , unde n este numărul de sarcini care pătrund într-o unitate de timp
printr-o unitate de suprafaţă perpendiculară pe această suprafaţă. Deci, (10.11) i-a forma:
0 S  j r  dl
dB = . (10.12)
4 r3
Vectorul densităţii curentului j şi vectorul dl au acelaşi sens. Substituim dl = dl , deoarece

vectorul dl este orientat de-a lungul vectorului dl , în direcţia curentului I ori a densităţii
curentului j . Prin urmare, are loc egalitatea
j dl = j dl (10.13)

sau
0 S  j dl r  0 S  j dl r  0 j S  dl r 
dB = = = . (10.14)
4 r3 4 r3 4 r3
Ţinând cont că I = j S , ca rezultat obţinem:

0 I  dl r 
dB = (10.15)
4 r3
(10.15) reprezintă legea lui Biot-Savart-Laplace. Modulul vectorului dB se determină din
formula
0 I dl sin 
dB = . (10.16)
4 r2

Menţionăm, că formulele (10.15) şi (10.16) pot fi aplicate şi în cazul determinării inducţiei

câmpului magnetic al diferitor conductoare. Ca exemple vom determina inducţia câmpului magnetic
al conductorului rectiliniu si circular.

a) Câmpul magnetic al unui conductor rectiliniu infinit lung

Fie dat un conductor rectiliniu infinit lung parcurs de curent electric. Să determinăm câmpul
magnetic într-un punct A al spaţiului, situat la o careva distanţă d de la conductor. Din Fig.
10.5, observăm că:
d rd d d
r= , dl = = .
sin  sin  sin 2 
Substituind aceste relaţii în legea lui Biot-Savart-Laplace (9.16)
obținem:
0 I rd sin 2  I
dB =   2  sin  = 0 sin  d .
4 sin  d 4 d
0 I  0 I 0 I
B =  dB =
4 d 0
sin  d  =  2 = .
4 d 2 d

3
 Aşadar, inducţia magnetică a unui conductor rectiliniu infinit lung se determină din formula:
0 I
B= .
2 d (10.17)
În acest caz, liniile de câmp ale vectorului inducţiei
magnetice reprezintă o totalitate de circumferinţe
concentrice, ce înconjoară conductorul (fig. 10.6).

b) Câmpul magnetic al unui conductor circular

Fie dat câmpul magnetic, produs de un curent ce circulă printr-un conductor circular de raza
R. Să determinăm inducţia câmpului magnetic în centrul acestui conductor (fig. 10.7). Prin urmare,
fiecare element dl dă naştere în centrul conductorului unui câmp, orientat după sensul normalei. În
conformitatea cu (10.16) avem:
0 I
dB = dl.
4 R 2
Atunci putem scrie
2 R
I 0 I I
B =  dB = 0 2  dl =  2 R = 0 . (10.18)
4 R 0
4 R 2
2R
Să determinăm în continuare câmpul magnetic într-un punct situat la
distanţa d de la conductorul circular (fig. 10.8). Vectorul rezultant B este orientat de-a lungul axei
curentului.
În cazul dat dB = dB⊥ + dB|| , iar
R
dB|| = dB sin  = dB
.
r
Deoarece unghiul dintre dl şi r este un unghi
drept atunci
0 I R dl
dB|| = .
4 r 3
Integrând ultima relaţie și considerând că
r = R 2 + d 2 obţinem:
2 R
 IR 0 I R 0 2 R 2 I
B =  dBII = 0 3  dl =  2 R = . (10.19)
4 r 0
4 r 3 4 ( R 2 + d 2 )3 2
Pentru d = 0 , ultima relaţie are ca caz limită formula (10.18), adică se reduce la inducţia
magnetică în centrul curentului circular.
Considerând în formula (10.19), Pm =  R I (Pm - momentul
2

magnetic al circuitului),
și pentru cazul distanţelor mari de la circuit R 2 poate fi neglijat comparândul
cu d 2 (adică pentru d>>R), atunci putem scrie:

0 2 Pm
B= . (10.20)
4 d 3

Liniile de câmp ale inducţiei magnetice în cazul curentului circular sunt prezentate în fig.10.9.

4
 10.2. Circulaţia vectorului inducţiei magnetice pentru câmpul magnetic în vid
Prin analogie cu circulaţia vectorului intensităţii câmpului electric E , vom introduce
noţiunea de circulaţie a vectorului inducţiei magnetice B .
Pentru a calcula circulaţia vectorului B , admitem că este dat
un conductor parcurs de curent electric cu intensitatea I, (fig. 10.10).
Considerăm un contur închis cu lungimea l în jurul conductorului
considerat şi separăm un element dl din acest contur. Direcţia
vectorului B va coincide cu direcţia tangentei duse prin fiecare
punct a circumferinței cu raza R . Menţionăm, că din figura dată,
dlB = R d şi este proiecţia elementului dl pe direcţia inducţiei
magnetice B , d este unghiul de deplasare a elementului dl , de-a
lungul conturului, iar R este distanţa de la curentul rectiliniu până la
elementul dl .
Aplicând legea lui Biot-Savart-Laplace şi ţinând cont de
proprietatea produsului scalar a doi vectori Bl dl = B dlB , putem
scrie
0 I I
Bl dl = B dlB = R d = 0 d . (10.21)
2 R 2
Prin urmare, pentru circulaţia vectorului B obţinem:
0 I 0 I
 B dl =  Bdl
l
l
l
B =  2 R R d = 2  d .
l l

Aşa cum, pe întregul contur    0  2  atunci:

2
0 I
l l
B dl =
2  d = 
0
0 I. (10.22)

Relaţia (10.22) este obținută pentru curentul rectiliniu. Însă, în conformitate cu principiul
n
superpoziţiei câmpurilor magnetice B =  Bi , adică în cazul când cuprinde mai mulţi curenţi,
i =1

atunci circulaţia vectorului rezultant B se determină din formula

 n  n

l B dl = l  
i =1
Bi dl  = 0  I i ,
 i =1
(10.23)

unde n este numărul de conductori parcurşi de curent, care sunt cuprinşi în interiorul conturului l
de formă arbitrară. Circulaţia vectorului B de-a lungul unui contur închis arbitrar este egală
cu produsul dintre constanta magnetică 0 şi suma algebrică a curenţilor care întretaie
suprafaţa mărginită de contur.
De asemenea se poate demonstra, cazul când conturul nu cuprinde curent atunci

 B dl = 0.
l
l (10.24)

Din cele menţionate mai sus, putem conclude că circulaţia vectorului B , de-a lungul unui
contur este diferită de zero numai în cazul când conturul după care se calculează circulaţia
vectorului B cuprinde curent. Toate câmpurile care posedă această proprietate se numesc câmpuri
turbionare ori solinoidale.

5
 10.3. Câmpul magnetic al solenoidului
Numim solenoid, o bobină cilindrică cu un număr mare de spire, înfăşurate de-a lungul unui
miez comun. Pentru a calcula inducţia câmpului magnetic al unui solenoid, vom aplica relaţia
(9.23). Fie dat un astfel de solenoid (fig. 10.11).
Calculăm câmpul magnetic, adică circulaţia vectorului B , de-a
lungul unui contur care coincide cu una din liniile de câmp a vectorului
B . Prin urmare, circulaţia vectorului B al acestui circuit poate fi
reprezentat astfel:


ABCDEA
Bl dl =
ABC
 Bl dl + 
CDEA
Bl dl .
(10.25)
Aşa cum secţiunea circuitului ABC, este situată înafara solenoidului, atunci, curentul cuprins
de circuit este egal cu zero, deci


ABC
Bl dl = 0  B = 0.

Prin urmare, înafara unui solenoid inducţia câmpului magnetic este egală cu zero. Deci, putem
afirma că relaţia (10.25) ia forma


ABCDEA
Bl dl = 
CDEA
Bl dl = B l.
(10.26)
Dacă circuitul CDEA trece prin interiorul solenoidului, atunci el încadrează curentul sumar şi
conform relaţiei (10.22), avem


ABCDEA
Bl dl = 0 I N ,
(10.27)
unde N este numărul de spire ale solenoidului, care revin la o unitate de lungime a lui, I este
intensitatea curentului în solenoid. Egalând ultimele două relaţii, obţinem
0 I N
B l = 0 IN sau B= . (10.28)
l
Ca rezultat am obținut în (10.28) inducţia câmpului magnetic al solenoidului.

10.4. Legea lui Amper. Interacţiunea curenţilor

Generalizând rezultatele cercetărilor acţiunii câmpului magnetic asupra diferitor conductori
parcurşi de curent, Ampere a stabilit că forţa dF , cu care acţionează câmpul magnetic asupra unui
element de conductor dl parcurs de curent ce se află într-un câmp magnetic este direct
proporţională cu intensitatea curentului I şi cu produsul vectorial
dintre elementul de lungime dl şi inducţia B
dF = I  dl B  = IBdl sin  .
(10.29)
Direcţia vectorului dF poate fi stabilită după regula mâinii
stângi (fig. 10.12). Aşezăm mâna stângă, astfel încât vectorul B să
între în palmă, iar cele patru degete întinse să fie aşezate de-a
lungul conductorului în sensul curentului, atunci degetul mare
6
întins sub 900 va indica direcţia forţei. Legea lui Ampere se foloseşte la determinarea forţei de
interacţiune dintre doi conductori parcurşi de curent.
Fie doi conductori infinit lungi paraleli parcurşi de curenţii I1 şi I 2 care se află la distanţa R
unul de altul. Fiecare conductor generează un câmp magnetic care acţionează asupra altui
conductor parcurs de curent. Să determinăm forţa cu care câmpul magnetic al curentului I1
acţionează asupra unui element de lungime al conductorului al
doilea
0 2 I1
B1 =  ,
4 R (10.30)
Pentru forțe putem scrie
0 2 I1 I 2
dF1 = I 2 B1dl =  dl ,
4 R (10.31)
 2I I
dF2 = I1 B2 dl = 0  1 2 dl. (10.32)
4 R
Forțele sunt egale şi sunt de sensuri opuse dF1 = dF2 . Astfel rezultă, că doi curenţi paraleli de
acelaşi sens se atrag cu forţa (fig. 10.13)
0 2 I1 I 2
dF =  dl , (10.33)
4 R
0
Aşa cum coeficientul de proporționalitate k = , atunci obținem
4
2I1 I 2
dF = k dl (10.34)
R
Legea lui Ampere dă posibilitate să determinăm unitatea de măsură a inducţiei magnetice:
1 dFmax 1N
B=   B SI = 1T = .
(10.35)
I dl 1A×1 m
10.5. Acţiunea câmpului magnetic asupra sarcinii electrice în mişcare.
Forţa Lorentz

Un şir de experienţe afirmă, că câmpul magnetic acţionează nu numai asupra conductorilor

parcurşi de curent dar şi asupra sarcinilor aparte, care se mişcă în câmp magnetic. Forţa ce
acţionează asupra unei sarcini electrice q , care se mişcă într-un câmp magnetic cu viteza v se
numeşte Forţa Lorentz şi se exprimă prin formula
F = q  B  ,
(10.36)
iar modulul acestei forţe este
F = q B sin  .
(10.37)
În continuare vom analiza un conductor parcurs de curentul cu intensitatea I, care se găseşte
într-un câmp magnetic omogen (B=const), situat perpendicular pe liniile de câmp a vectorului
inducţiei magnetice. Separăm un element dl al acestui conductor şi să determinăm forţa care
acţionează asupra acestui element dl . În elementul considerat dl , se conţin dN sarcini
dN = n S dl = n dV , (10.38)
unde n este concentraţia sarcinilor, iar S este aria secţiunii conductorului. Atunci ţinând cont, că
forţa care acţionează asupra unei sarcini are aspectul (10.36) obținem:

7
 dF = FdN = Fn dV = q  B  n dV .
(10.39)
În continuare vom folosi formula vectorului densităţii curentului electric j = q n si a intensității
curentului I = j dS = q n dS .
Înmulţim ultima relaţie la elementul dl și obținem
I dl = j dS = q n dS dl = q n dV = q N .
Astfel
I dl = q N . (10.40)
În cele din urmă formula (10.29) ia aspectul dFA = q N  B  si reprezintă legea lui Ampere
pentru forţa cu care câmpul magnetic acţionează asupra unui element de curent.
Admitem că într-o unitate de volum există N purtători de sarcină, prin urmare asupra unei sarcini
acţionează forţa
FA qN  B 
F= = = q  B  .
N N
Modulul acestei forţe va fi
FL = q B sin  . (10.41)
Deoarece forţa Lorentz este întotdeauna perpendiculară pe viteza mişcării sarcinii din care
cauză ea schimbă numai direcţia acestei viteze modulul rămânând constant, adică această forţă nu
efectuează lucru mecanic (L FL )
= 0 . Direcţia forţei Lorentz se determină după regula mâinii
stângi: dacă mâna stângă este aşezată astfel, ca vectorul B să intre în palmă, iar patru degete
întinse sunt orientate în sensul vectorului viteză v atunci degetul mare întins sub 900 va
indica direcţia forţei ce acţionează asupra sarcinii pozitive. Dacă sarcina este negativă, atunci
direcţia forţei este inversă celei determinate cu regula mâinii stângi
Să cercetăm careva cazuri particulare.
În cazul când unghiul  = 0,  FL = 0 , putem afirma că în acest caz sarcina în câmpul
magnetic se mişcă rectiliniu uniform, de-a lungul liniilor de câmp a vectorului B .

Dacă  = ,  FL = q  B , deci într-un câmp magnetic omogen, traiectorie sarcinii
2
electrice ce se deplasează cu viteza  , este circulară. În acest caz forţa Lorentz care acţionează
asupra sarcinii din partea câmpului magnetic, joacă rolul de forţă centripetă
m 2 m
q B =  R= ,,
R qB
unde R este raza traiectoriei.
  
Atunci când    0,       , în acest caz sarcina se mişcă în câmpul
2  2
magnetic atât după liniile de câmp a vectorului B , cât şi dea lungul circumferinței, iar în rezultatul
compunerii acestor două mişcări, sarcina se va mişca în câmpul magnetic după spirală.

10.6. Fluxul câmpului magnetic. Teorema lui Gauss pentru câmpul

magnetic
Fie o suprafaţă S mărginită de un contur (fig. 10.14). Flux al vectorului inducţiei
magnetice printr-o suprafaţă S , reprezintă totalitatea liniilor de câmp magnetic ce străbat
acea suprafaţă. Fluxul magnetic  , este mărimea fizică scalară dat de relaţia:

8
 d  B = BdS = Bn dS = BdS cos  , (10.42)
aici dS este un vector valoarea numerică al căruia reprezintă aria unei
suprafeţe elementare dS , perpendicular pe acest element de suprafaţă, n
este vectorul normal dus la suprafaţă, atunci componenta vectorului inducției
în direcția normalei la suprafață elementară dS este Bn = B cos  . În
(
dependenţă de valoarea cos , unde unghiul  = B n , atunci fluxul

)
magnetic poate fi atât pozitiv, cât şi negativ. Prin urmare, fluxul magnetic printr-o suprafaţă
arbitrară S este:
 B =  BdS =  Bn dS . (10.43)
S S

Pentru câmpul magnetic omogen şi o suprafaţă plană perpendiculară vectorului B , Bn = B = const

B = B S . (10.44)
Unitatea de măsură pentru fluxul magnetic în sistemul internaţional este Weberul (Wb).

 B SI = 1 T  1 m 2 = 1 Wb.
Întrucât liniile de câmp magnetic, spre deosebire de liniile de câmp a vectorului E nu au început şi
nici sfârşit, sunt linii închise, aceasta demonstrează că în natură nu există sarcini magnetice. Prin
urmare, fluxul câmpului magnetic care trece prin orice suprafaţă închisă este nul

B =  BdS =  B dS = 0.
S S
n (10.45)

Formula (10.45) reprezintă Teorema lui Gauss în formă integrală pentru câmpul magnetic.
Dacă câmpul magnetic este produs de mai mulţi curenţi, care pot aparţine unor circuite
diferite, atunci fluxul magnetic din interiorul unui contur oarecare, închis, este egal cu suma
algebrică a fluxurilor produse de curenţii distincţi, în interiorul acelui contur, adică:

( )
n
 =  B dS =  B1 + B2 + ... + Bn dS = 1 +  2 + ... +  n =   i . (10.46)
S S i =1

10.7. Lucrul efectuat la deplasarea conductorului cu curent în câmp magnetic

Admitem, că un conductor cu lungimea l parcurs de curentul I se poate deplasa liber într-un
câmp magnetic omogen, perpendicular la planul în care se deplasează
conductorul. Prin urmare, la deplasarea conductorului cu curent în
câmpul magnetic se efectuează un lucru. Pentru a calcula lucrul
efectuat, vom analiza un contur conectat la o sursă de curent prevăzut
cu un element mobil dl . Introducem acest contur într-un câmp
magnetic omogen, astfel ca elementul considerat dl să fie
perpendicular liniilor de câmp a vectorului B , (Fig.10.15). Din partea
câmpului magnetic asupra elementului dl va acţiona forţa Amper FA ,
în rezultatul căreia elementul se deplasează la o distanţă oarecare dx . Această forţă efectuează
asupra elementului un lucru:
dL = FAdx = IB dl dx = IB dS. (10.47)
Aşa cum fluxul magnetic este B = Bd S , atunci obținem: dL = I d . (10.48)
Deci, lucrul elementar efectuat pentru deplasarea conductorului parcurs de curent într-un
câmp magnetic este egal cu produsul dintre intensitatea curentului şi fluxul magnetic intersectat de
conductorul în mişcare.
9