9.

INTERFERENA LUMINII Interferenta si difractia luminii reprezinta fenomene n care intervine interactiunea unda-unda prin suprapunerea n acelasi punct din spatiu a doua sau mai multe unde luminoase. Studiul acestor fenomene se face n ipoteza n care intensitatea cmpului electric verifica ecuatia de propagare a undelor:

(9.1)

unde este viteza de propagare a luminii; n este indicele de refractie al mediului n care se propaga lumina, iar c este viteza luminii n vid. Pentru un mediu liniar 24224c215y sau/si pentru intensitati sufficient de mici ale undelor, astfel nct efectele neliniare induse de cmpurile undelor sa poata fi neglijate, daca sunt solutii ale ecuatiei (9.1) atunci si unda rezultanta:

(9.2) este o solutie a ecuatiei (9.1). Aceasta observatie reprezinta continutul principiului superpozitiei formulat pentru cazul undelor. Principiul superpozitiei apare ca rezultat al faptului ca undele de lumina se descriu cu ecuatiile liniare omogene ale lui Maxwell si cu legile liniare de material, si este, prin urmare, un principiu al opticii liniare. Cnd doua sau mai multe fascicule de lumina se suprapun, daca fasciculele ndeplinesc conditiile de coerenta, intensitatea undei rezultante din regiunea de suprapunere, variaza de la un punct la altul ntre maxime care depasesc suma intensitatilor fasciculelor si minime care pot fi si nule. Distributia intensitatii undei rezultante n regiunea de suprapunere, caracterizata prin succesiunea de maxime si minime, poarta numele de franje. Cronologic, franjele produse prin suprapunerea undelor provenind de la un numar finit de surse coerente discrete se numesc franje de interferenta si pun n evidenta existenta fenomenului de interferenta, iar franjele produse prin suprapunerea undelor provenite de la o distributie continua de surse coerente ( sursa distribuita continuu) sunt numite franje de difractie si evidentiaza existenta fenomenului de difractie. 9.1. Conditii de obtinere a franjelor de interferenta Obtinerea fenomenului de interferenta este conditionat de coerenta surselor discrete care emit undele acre se suprapun n regiunea de interferenta. Pentru justificare se considera o sursa reala. Lumina emisa de o astfel de sursa consta din radiatia unui numar de linii spectrale de frecvente diferite. Daca sursa produce un numar de unde caracterizate de functiile de unda (intensitatea cmpului electric) , atunci, ntr-un mediu liniar, izotrop si conservativ, n care efectul este proportional cu cauza, si superpozitia (9.2) este o solutie a ecuatiei de propagare a undelor (9.1).

n regiunea de suprapunere se face o sumare pentru toate liniile(undele) care au aceeasi frecventa, dar faze diferite, considerndu-se ca lumina se propaga de-a lungul axei Oz si ca este plan polarizata n directia Oy, fig. 9.1, o astfel de unda avnd functia de unda: , unde E0 este amplitudinea undei, iar r este faza initiala diferita pentru fiecare unda.

Prin sumare se obtine intensitatea cmpului electric rezultant n regiunea de suprapunere:

(9.4) Intensitatea luminii n regiunea de suprapunere este proportionala pna la o constanta multiplicativa (v. ) cu valoare medie n timp a modulului patrat la intensitatii cmpului electric rezultant, adica:

(9.5)

unde constanta multiplicativa se unitati n loc de , astfel ca:

se ia egala cu unitatea n continuare, considerndu-

(9.6) si tinnd cont de expresia (9.4) rezulta:

Utiliznd relatiile lui Euler

se obtine:

si:

adica, n final:

(9.7) Din relatia (9.7) se observa ca daca fazele sunt ntmplatoare, ntruct valoarea medie n timp:

(9.8) rezulta ca intensitatea luminii n regiunea de suprapunere este data de suma intensitatii luminii produsa de fiecare unda: I=NI0 si, n acest caz, fenomenul de interferenta nu este prezent. Daca exista o corelatie ntre faze, ceea ce se ntmpla, atunci cnd undele provin de la o sursa coerenta, atunci: (9.9)

(9.10) si, n regiunea de suprapunere:

ceea ce implica existenta fenomenului de interferenta.

n cocncluzie, prezenta fenomenului de interferenta este conditionat de: 10 egalitatea frecventelor undelor carese suprapun si 20 provenienta undelor de la o aceeasi sursa coerenta. n particular, dupa cum rezulta din experienta lui Fresnel si Arago, chiar daca doua unde ndeplinesc conditiile precizate anterior, nu se obtine un fenomen de interferenta atunci cnd undele sunt liniar polarizate n plane reciproc perpendiculare. ntr-adevar, ntruct n punctul de suprapunere, intensitatea luminii este:

(9.11) unde si sunt intensitatile cmpurilor electrice ale celor doua unde n punctul de

suprapunere, iar si sunt intensitatile luminii n acelasi punct n prezenta numai a primei unde, respectiv numai a celei de a doua unde, termenul:

care se numeste termen de interferenta este nul atunci cnd produsul scalar ceea ce se ntmpla cnd undele sunt plan polarizate n plane reciproc perpendiculare. 9.2 Interferenta a doua fascicule optice monocromatice a) Intensitatea luminii produsa de o unda electromagnetica ntr-un punct. Se considera o unda electromagnetica a carei functie de unda se scrie sub forma: (9.12)

unde semnul "~" arata ca partea spatiala a undei este un vector complex ale carui componente:

(9.13) sunt de forma: (9.14) (9.15) (9.16) n relatiile (9.14,9.15,9.16), Ax,Ay,Az, x, y,z sunt functii reale; marimile Ax,Ay si Az fiind amplitudinile scalare constante, Ax,Ay,Az ; iar x, y,z sunt fazele initiale.

ntruct semnificatie fizica are numai partea reala a expresiei (9.12) a functiei de unda se poate scrie:

(9.17) Intensitatea luminii n punctul de vector de pozitie , adica: este data de relatia:

Efectund calculele se obtine:

(9.18)

deoarece medie temporala se face pentru un timp macroscopic de observare care este mult mai mare dect perioada de oscilatie .

Avnd n vedere expresiile componentelor complexe conform relatiilor (9.14-9.15), rezulta expresia intensitatii luminii produsa de unda electromagnetica:

(9.19) proportionala cu suma patratelor amplitudinilor scalare. b) Interferenta a doua unde electromagnetice monocromatice Fie doua unde electromagnetice monocromatice avnd functiile de unda si de forma (9.17). Undele provin de la o sursa coerenta si se suprapun ntr-un punct. Intensitatea totala a radiatiei n acest punct va fi:

adica: I=I1+I2+I12, (9.20)

unde I1 este intensitatea primei unde n punctul considerat n absenta celei de a doua, unde I2 este intensiatea celei de a doua unde n acelasi punct n absenta primei unde, iar termenul: (9.21) este termenul de interferenta care urmeaza a fi calculat. Cum:

si:

nlocuind n (9.21) si efectund calculele rezulta:

(9.22) ntruct mediile temporale >> . Componentele vectorilor complecsi adica: si se scriu sub forma 9.2.a., si sunt nule pentru un timp de observare

unde Ax, Ay, . , Bz sunt amplitudinile scalare, iar

sunt unghiurile de faza.

Efectund produsele scalare n (9.22) si avnd n vedere expresiile componentelor (9.23,9.24) se obtine:

adic a: (9.25) daca se au n vedere relatiile lui Euler si daca se noteaza:

diferentele unghiurilor de faza initiala. Presupunnd ca cele doua unde se propaga n directia axei Oz si cum undele electromagnetice sunt unde transversale Az=Bz=0. De asemenea, deoarece undele plan polarizate n plane respectiv perpendiculare dupa cum s-a aratat anterior nu interfera, fie: Ax=Bx =0, Ay,By0 fie: Ay=By =0, Ax,Ay0. rezulta: (9.28) unde s-a notat simplificat . (9.27)

Introducnd conditiile (9.26) si (9.27) n expresia (9.25) a termenului de interferenta

Rezultatul (9.19) particularizat pentru cazul analizat acum eprmite scrierea termenului de interferenta I12 sub forma:

(9.29) si atunci, nlocuind n (9.20), se obtine expresia intensitatii luminii ntr-un punct prin suprapunerea a doua unde electromagnetice monocromatice: (9.30) n toate punctele din regiunea de interferenta n care exista o diferenta de faza:

, se obtin franje de interferenta luminoase de intensitate maxima:

(9.31)

(9.32) iar n toate punctele n care diferenta de faza este: (9.33) se obtin franje de interferenta ntunecate, de intensitate minima: (9.34) Figura de interferenta obtinuta este caracterizata de marimea numita vizibilitatea sau contrastul franjelor de interferenta definita prin relatia: fizica

(9.35) adica, cu (9.32) si (9.31):

(9.36) n particular, daca I1=I2=I0 atunci Imax=4I0 si Imin=0, iar vizibilitatea franjelor de interferenta are valoarea maxima =1. n optica geometrica se arata ca diferenta de faza produce o diferenta de drum optic ntre care exista relatia:

(9.37) integrala fiind evaluata ntre doua puncte de pe o raza de lumina. n aceste conditii, se obtin maxime de interferenta atunci cnd ntre undele care se suprapun exista o diferenta de drum optic:

(9.38) si minime de interferenta daca diferenta de drum este:

(9.39) fiind lungimea de unda a radiatiei monocromatice incidente. 9.3 Dispozitive interferentiale Obtinerea fenomenului de interferenta prin suprapunerea a doua sau mai multe (dar finite) unde electromagnetice ntr-o regiune din spatiu cere ndeplinirea simultana a mai multor conditii. Astfel, undele trebuie sa aiba aceeasi frecventa, sa provina de la aceeasi sursa (pentru a exista coerenta) si sa aiba elongatiile paralele. Respectarea acestor cerinte impune ca un dispozitiv interferential sa fie un divizor de unde; unda incidenta fiind divizata n doua sau mai multe unde care, dupa ce parcurg drumuri optice diferite, se suprapun ntr-o regiune din spatiu producnd fenomenele de interferenta conform conditiilor (9.38) si (9.39). Constructiv, exista o larga varietate de dispozitive interferentiale care se pot clasifica n doua categorii n functie de principiul de divizare. a) Dispozitive interferentiale prin divizarea frontului de unda. Principiul metodei consta n divizarea cu oglinzi,lentile, aperturi si ecrane a frontului de unda provenit de la o sursa primara n doua sau mai multe fronturi de unda secundare a caror suprapunere ulterioara da figura de interferenta. 10 Oglinzile lui Fresnel divizeaza frontul de unda primar provenind de la sursa S cu ajutorul a doua oglinzi plane O1 si O2 care fac un unghi foarte mic ntre ele, <1o, fig 9.2.

Sursele secundare S1 si S2 sunt imaginile virtuale ale sursei S date de oglinzile O1 si O2, fasciculul de la S parnd sa provina de la sursele S1 si S2. Pe ecranul E, n regiunea de interferenta se obtin franjele de interferenta care sunt vizibile daca ntre sursa S si ecran se intercaleaza paravanul opac P pentru a mpiedica iluminarea directa de catre sursa S a ecranului. Se observa ca sursele S, S1 si S2 se afla pe cercul cu centrul n M si de raza r=MS, iar distanta dintre sursele secundare este:

S1S2==2a=2r Calculul interfranjei notata cu I si definita ca distanta pe ecran dintre doua maxime sau doua minime consecutive ale intensitatii luminii, conduce la rezultatul:

, unde D=OM. 20. Biprisma Fresnel este alatuita din douaprisme identice, cu unghi refringent mic, asezate baza n baza, fig 9.3. Prin refractie se formeaza sursele secundare S 1 si S2, imagini virtuale ale sursei S primara nct regiunea de interferenta pare a proveni din suprapunerea undelor provenind de la acestea.

30 Oglinda lui Lloyd utilizeaza o sursa primara S asezata foarte apropiat de planul (sau prelungirea acestuia) oglinzii plane OG, fig 9.4.

Sursa S1 este chiar sursa primara S, iar cea de a doua sursa secundara S 2 este imaginea sursei primare n oglinda. Franja centrala se afla n punctul O (n afara regiunii de interferenta) si este ntunecata, dupa se observa daca se apropie ecranul E de marginea oglinzii; n punctul O' undele sunt n opozitie de faza datorita defazajului de radiani introdus de reflexia aer-sticla pe oglinda (S1O'=S2O').

40 Bilentilele Billet constau dintr-o lentila convexa L taiata diametral n doua, jumatatile fiind usor distantate una de alta, fig. 9.5.

Lumina emisa de sursa primara S formeaza dupa refractia n cele doua jumatati de lentila, doua imagini reale S1 si S2care sunt sursele secundare coerente ce genereaza regiunea de interferenta. 50 Dispozitivul lui Linnik. n acest dispozitiv sursa primara punctiforma S emite unde sferice avnd frontul de unda MN. O lama semitransparenta plan-paralela P este asezata n calea propagarii luminii emise de sursa S, atenund putin unda, dar fara a deforma frontul de unda. n lama este practicata o apertura S' care este sursa unor unde sferice cu centrul n S' si avnd frontul de unda M'N', fig. 9.6.

Undele MN s M'N' provenind de la aceeasi sursa sunt coerente si dau figura de interferenta sub forma unor inele concentrice alternativ luminoase si ntunecate pe ecranul E. 60 Dispozitivul lui Young este dispozitivul experimental tipic pentru divizarea frontului de unda si consta dintr-un paravan plan opac P n care sunt prevazute doua aperturi (fante) asezate simetric fata de axul optic principal pa care se afla sursa primara S, fig 9.7.

Datorita simetriei dispozitivului (SS1=SS2) frontul de unda al undei primare emise de sursa S este divizat de fantele S1 si S2 ce reprezinta sursele secundare. Suprapunerea fronturilor de unda emise de aceste surse secundare ce ndeplinesc prin geometria dispozitivului conditiile de coerenta, da n spatiul cuprins ntre paravanul P si ecran, figura de interferenta. Se pune problema determinarii distantei x=OM, pentru ca n punctul M de pe ecran sa se obtina franja luminoasa de ordinul k. Se considera ca mediul dintre paravan si ecran este aerul astfel nct drumurile optice coincid cu cele geometrice. Se noteaza d1=S1M, d2=S2M, 2a=S1S2 si cu D distanta dintre paravan si ecran. P1 si P2 sunt proiectiile surselor S1 si S2 pe ecran. Diferenta de drum dintre undele care pornesc din sursele secundare S1 si S2 si ajung n M este: =d1-d2 (9.40)

si, pentru ca n M sa se obtina franja luminoasa de ordinul k trebuie sa ndeplineasca conditia (9.38), adica:

astfel nct:

(9.41) Pentru a calcula diferenta d2-d1 se scrie teorema lui Pitagora n triunghiurile dreptunghice P1S1M si P2S2M, scazndu-se apoi relatiile obtinute. Rezulta: d12=D2+(x-a)2 d22=D2+(x+a)2

si apoi: (d2-d1)(d2+d1)=4xa. (9.42)

Se noteaza x=xk pentru a ilustra ca n punctul M se obtine maximul luminos de ordinul k si se aproximeaza: d2+d1=2D atta timp ct 2a<<D. Se obtine: (9.43)

si avnd n vedere conditia (9.41) rezulta relatia:

(9.44) ce stabileste pozitia maximului luminos de ordinul k pe ecran. Pentru a obtine n punctul M cea de=a k-a franja ntunecata se pune conditia (9.39):

si se obtine:

Interfranja, definita ca distanta pe ecran dintre doua maxime sau doua minime luminoase succesive, este data, de exemplu, cu ajutorul relatiei (9.44) prin expresia:

(9.45) depinznd numai de lungimea de unda a radiatiei incidente si de parametrii geometrici (D,2a) ai dispozitivului, franjele fiind echidistante. b) Dispozitivele interferentiale prin divizarea amplitudinii fasciculului incident n acest caz, fasciculul este incident pe o lama semitransparenta care divide fasciculul (prin reflexia si refractie) n doua fascicule a caror suprapunere ulterioara genereaza regiunea de interferenta. Practic, sunt utilizate doua tipuri de lame semitransparente: lama plan-paralela si pana optica.

10 Lama plan-paralela este un paralelipiped semitransparent cu fetele opuse perfect paralele cu ajutorul caruia se obtin franje de interferenta, numite franje de egala nclinare, n reflexie sai n transmisie, fig. 9.8. S (1) (2) (3)

i i

n0

n1

r r

i (1') (2') (3')

Fig 9.8 Lama plan-paralela Undele (1),(2),(3),.. Dau prima suprapunere,franje de interferenta prin refexie localizate la infinit,iar undele (1'),(2'),(3'),...dau prin suprapunere,franje de interferenta prin transmisie localizate la infinit.Cu ajutorul unor lentile convergente dispuse pe traiectoria razelor se obtin figuri de interferenta localizate n planul focal al lentilelor. Conform formulelor lui Fresnel,daca se considera amplitudinea undei incidente egala cu unitatea , atunci amplitudinile undelor refractate sunt: (1)0,20; (2) 0,09 si (3) 0,008, refractate sunt: iar ale undelor

(1')0,96; (2') 0,038 si (3') 0,001 n consecinta , n aparitia fenomenului de interferenta contribuie semnificativ numai primele doua raze,contributia celorlalte raze urmnd a fi neglijate pentru moment. Analiznd pentru nceput , obtinerea franjelor de interferenta prin reflexie se considera o sursa monocromatica punctiforma S care emite un fascicul de lumina sub un unghi de grosime d,avnd indicele de refractie n.Fie n0 indicele de refractie al mediului n care se afla lama plan-paralela. Datorita simetriei dispozitivului,franjele sunt simetrice fata de normala la suprafata lamei ce trece prin punctul n care se afla sursa S,au forma unor inele concentrice alternativ luminoase si ntunecate si se numesc inelele lui Haidinger. Franjele se pot vizualiza pe un ecran E dispus n planul focal al lentilei convergente L,fig 9.9.

(1)

i F D L

(2) n0

C r d n

B Fig 9.9 Interferenta prin reflexie obtinuta cu lama plan-paralela Fasciculele (1) si (2) care se suprapun n punctul P reprezinta fasciculul direct reflectat n A si respectiv fasciculul refractat n A, refractat apoi n B si initial refractat n C.Diferenta de drum optic ntre aceste doua fascicule este, conform fig 9.9:

(9.4 6) unde termenul apare datorita reflexiei dintr-un mediu mai putin refringent pe un mediu mai refringent (n>n0) n punctul A.ntr-adevar , experientele lui Fresnel si ale lui Wiener referitoare la efectele chimice ,ale lui Drude si Nernst asupra efectelor fluorescente si ale lui Ives si Fry asupra efectului fotoelectric arata un salt de faza de radiani,caruia i corespunde o diferenta de drum la reflexia dintr-un mediu cu indicele de refractie mai mic pe un mediu cu indice de refractie mai mare. Deoarece:

(9.4 7) (9.4 8) unde r este unghiul de refractie (transmisie) al luminii n lama plan-paralela, avnd n vedere si legea Snellius-Descartes pentru refractia luminii: (9.49) expresia diferentei de drum optic (9.46) capata forma:

(9.5 0) sau:

(9.51) ntruct franjele de interferenta care se obtin n planul focal al lentilei convergente depinde ca pozitie de diferenta de drum optic care este functie numai de unghiul de incidenta (9.51) , acesta se numesc franje de egala nclinare. n conditia punctul P va adica: exista o franja luminoasa daca este ndeplinita

, 2) si o franja ntunecata atunci cnd adica:

kZ

(9.5

, 3)

kZ

(9.5

n cazul interferentei obtinuta prin transmisie cu lama plan-paralela, fasciculele care se suprapun sunt (1') si (2') si dau n planul focal al lentilei L 1 franje cu aceleasi proprietati ca ale celor obtinute prin refelexie,fig 9.10.

n0

n d r

D B i i (2')

G (1') E

L'

P' Fig 9.10 Interferenta prin transmisie obtinuta cu lama plan-paralela Diferenta drumurile de drum optic ntre fasciculele (1') si (2') care este: (9.5 4) parcurg

si respectiv

care se aseamana relatiei (9.46),dar lipseste termenul deoarece acum n punctul C are loc reflexia luminii dintr+un mediu mai refringent pe un mediu mai putin refringent (n>n0). Se observa ca:

as tfel ca dupa nlocuiri n (9.54) si avnd n vedere legea Snellius+Descartes pentru refractia luminii (9.49), se obtine diferenta de drum optic:

sau: (9.5 5) Franjele luminoase se obtin n conditia:

, 6) iar franjele ntunecate n conditia:

kZ

(9.5

kZ

(9.57)

Din compararea conditiilor (9.54),(9.53) cu conditiile (9.56), (9.57) se constata ca ntre franjele de interferenta prin reflexie si prin transmisie, de acelasi ordin, exista o diferenta de faza de radiani si , n consecinta , fenomenele de interferenta produse prin reflexie sunt complementare celor produse prin transmisie. 20Pana optica reprezinta un mediu optic semitransparent cu fete plane si de grosime variabila, cu ajutorul caruia se obtin franje de interferenta n reflexie sau n transmisie.Pentru variatii mici ale grosimii penei si pentru incidente ale radiatiei apropiate incidentei normale, franjele sunt localizate pe fatt penei si se numesc franje de egala grosime sau franjele lui Fizeau,fig 9.11.

(2)

(1)

2 1 C n n0

B D (2')

(1')

Fig. 9.11 Pana optica Franjele de interferenta n reflexie se obtin pe suprafata care n fig 9.11 este ipotenuza OM a penei optice si se datoreaza suprapunerii fasciculelor (1) si (2) ntre care exista o diferenta de drum optic:

(9.58) termenul datorndu-se reflexiei aer-sticla.

n ipoteza incidentei cvasinormale se poate aproxima : , unde d este grosimea penei n punctul C de pe ipotenuza OM si atunci diferenta de drum optic este:

(9.59) ce justifica denumirea de franje de egala grosime (diferenta de drum optic depinde numai de grosimea penei n punctul de incidenta).

Franjele luminoase se obtin pe suprafata ipotenuzei n punctele n care adica:

iar franjele ntunecate n punctele n care adica:

Din relatia (9.59) rezulta ca n vrful O al penei optice se obtine o franja ntunecata deoarece pentru d=0 rezulta .

n cazul interferentei n transmisie fasciculele (1') si (2') formeaza figura de interferenta tot pe suprafata ipotenuzei penei optice , franjele obtinute n acest caz fiind complementare celor obtinute prin reflexie, deoarece diferenta de drum optic este: (9.60) pentru grosimi lent variabile ale penei si incidenta cvasinormala a radiatiei. Un dispozitiv experimental utilizat pentru obtinerea interferentei n reflexie cu pene optice l reprezinta dispozitivul numit " inelele lui Newton " n care pana optica o reprezinta regiunea de grosime variabila a aerului cuprins ntre fata unei lentile plan -convexe L si o oglinda plana OG, fig 9.12.

(2)

(1) (2)

(1)

A B E

O G F G

Fig.9.12 Dispozitivul experimental "Inelele lui Newton" Franjele care se obtin pe fata convexa a lentilei sunt cercuri de egala grosime, alternativ luminoase si ntunecate cu centrul n punctul B, numite inelele lui Newton. Se presupune ca n punctul D se obtine un inel ntunecat de ordinul k si se doreste sa se determine raza rk=AD a acestui inel.Se noteaza AB=x,BC=d 0 si AC=DG=d, mediul n care se efectueaza experinta fiind aerul n0=1.Fasciculele care interfera distructiv n punctul D , notate (1) si (2), parcurg drumuri optice a caror diferenta este:

(9.61) unde termenul apare datorita reflexiei aer-sticla. Aproximnd: unde: d=d0+x, optic se scrie: diferenta de drum

(9.62) ntruct n0=1. Aplicnd teorema naltimii pentru AD=rk se obtine: (9.63) unde R este raza convexitatii lentilei. Din relatiile (9.62) si (9.63) rezulta:

si punnd conditia de minim luminos: se obtine:

de unde rezulta raza inelului ntunecat de ordinul k:

(9.64) n cazul ntlnit cel mai des experimental , cazul n care lentila se sprijina pe oglinda, d0=0 si atunci: (9.65) fiin

d lungimea de unda a radiatiei incidente. 9.4 Unde optice stationare

Prin reflexia luminii pe oglinzi se pot obtine n regiuni limitate din spatiu unde optice stationare. a)Experientele lui Wiener

Experientele lui Wiener 1890 pune n evidenta existenta undelor optice stationare si arata ca vectorul important din punct de vedere optic (al impresiei vizuale) din unda elecromagnetica este vectorul intensitate cmp electric luminoasa (optica). ce reprezinta perturbatia

O sursa plana trimite un fascicul paralel de raze monocromatice n incidenta normala pe o oglinda plana OG cu un coeficient de reflexie R 1 fig 9.13.

Fascicul incident z

/2

/2

/2 O /2 Fa scicul refractat x OG Fig.9.13.Experienta lui Wiener

Oglinda se afla asezata n planul xOy ;undele reflectate de acesta se suprapun cu undele incidente interfernd distructiv si constructiv, si genernd unde secundare n semispatiul z>0.Se formeaza n acest fel franje de forma unor plane paralele cu planul oglinzii, alternativ luminoase si ntunecate n sensul crescator al axei Oz, ce sunt echivalente nodurilor si ventrelor din cazul undelor mecanice stationare. Pentru a pune n evidenta existenta acestor franje se foloseste un film F foarte subtire, de gorsime , unde este de lungimea de unda a radiatiei electromagnetice

incidente.Filmul este asezat pe o suprafata plana transparenta usor nclinata ( ) fata de oglida OG si este impresionat n zonele n care intensitatea luminii are valori maxime (acolo unde sunt franje luminoase).n experimentul original, Wienar nu a folosit un film ca detector, ci o placa de sticla transparenta pe care a fost depus un strat foarte subtire de colodiu cu emulsie de bromura de argint.

Experimental se constata ca prima franja luminoasa apare la naltimea ,urmatoarele franje luminoase fiind distantate succesiv cu naltimile Considernd vectorul electric din unda incidenta de forma: (9.66) adica o unda plan polarizata in directia x si care se propaga n sens descrescator al axei Oz,vectorul electric din unda reflectata are expresia: (9.67) astfel nct,conform principiului superpozitiei,n punctul P(z) intensitatea cmpului electric rezultant este: (9.68) Intensitatea luminii n punctul P este data de relatia: (fig 9.13).

, , cu relatia (9.68) si complex conjugata acesteia:

(9.69) adica

sau:

(9.70) deoarece :

Defazajul din expresia undei reflectate (9.68) si din expresia intensitatii luminii (9.70) apare datorita reflexiei aer-sticla, adica dintr-un mediu mai putin refringent pe un mediu mai refringent si este radiani. Valorile maxime ale intensitatii luminii Imax=4I0 se obtin pentru naltimile z care ndeplinesc conditia:

de unde rezulta:

(9.71) Se constata ca, n acord cu rezultatele experimentale, primul maxim luminos se obtine la naltimea:

(m=1), urmatoarele la naltimile: naltimea .

iar s.a.m.d, adica sunt distantate succesiv cu

Minimele luminoase Imin=0 se obtin pentru naltimile z pentru care:

adica:

(9.72) Aceste rezultate confirma odata cu existenta undelor optice stationare si faptul ca intensitatea cmpului electric este vectorul perturbatiei luminoase care corespunde actiunii fotochimice a radiatiei optice nregistrate si care reprezinta functia de unda a radiatiei optice. n final, se precizeaza ca presupunnd componentele cmpului magnetic din unda incidenta si refractata: si respectiv : si repetnd calculele pentru intensitatea luminii n P, se obtine:

(9.73) Acesta nseamna ca franjele luminoase se obtin la naltimile:

iar franjele ntunecate la naltimile:

contrar datelor experimentale. Se mentioneaza , de asemenea ca pentru un aranjament experimental ca n fig 9.14, unde oglinda OG este usor curbata (raza de curbura foarte mare), filmul F este impresionat sub forma unor inele concentrice cu centrul n C; n punctul C formndu-se o franje centrala (disc) ntunecata.Acest fapt, confirma si el aparitia unui salt de faza de radiani ,adica o diferenta de drum ,la reflexia luminii dintr-un mediu cu indice de refractie mai mic pe un mediu (dielectric) cu indice de refractie mai mare.

Fascicul incident

F BG Fig.9.14.Experienta lui Wiener cu oglinda convexa b)Fotografierea culorilor Principiul fotografierii interferentiale a culorilor a fost propus de Lippmann n anul 1891 care a primit, de altfel, si premiul Nobel (1908) pentru acesta descoperire. Metoda lui Lippmann are la baza formarea undelor electromagnetice stationare pentru fotografierea culorilor.n principii,dispozitivul este alcatuit dintr-un strat de emulsie fotografica (de exemplu,bromura de argint) EF separata de exterior printr-un strat solid transparent ST, fig 9.15.

ST

EF

OG Fig.9.15 Metoda Lippmann pentru fotografierea culorilor Undele incidente trec prin stratul transparent si prin emulsia fotografica si sufera reflexia pe oglida plana OG (n unele experimente, un strat de mercur). Prin suprapunerea undelor incidente cu undele reflectate se formeaza unde stationare.n planele ventrale ale intensitatii cmpului electric are loc o descompunere ntinsa a bromurii de argint.Astfel, daca radiatia incidenta este monocromatica avnd lungimea de unda 0,n emulsie apar straturi reflectatoare semitransparente, de argint,echidistantate de Lippmann. , numite plane

Daca pe stratul de emulsie cade lumina provenind de la un obiect , vor exista plane ventrale pentru fiecare lungime de unda I ce compune lumina incidenta. Dupa developare, placa fotografica este iluminata n lumina alba si se reflecta numai undele cu lungimile de unda I ,continute n lumina provenind de la obiect.Rezulta ca imaginea obiectului fotografiat apare printr-o reflexie selectiva, deoarece numai pentru undele cu lungimile de unda I sunt satisfacute conditiile de maxime de interferenta.Dificultatea mentinerii unor emulsii fotografice de grosimi considerabile a facut ca metoda lui Lippmann sa fie putin folosita. 9.5Interferenta fasciculelor optice multiple Prin suprapunerea unui numar mai mare (dar finit) de unde electromagnetice provenind de la o sursa coerenta se obtine un fenomen de interferenta multipla caracterizat de un tablou de franje mai fine, mai nguste si cu intervale ntunecoase mai mari ntre ele dect n cazul interferentei a doua fascicule. Fie un fascicul de lumina format din N raze de lumina paralele,echidistante care es concentreaza n planul focal al lentilei convergente L unde interfera ,fig 9.16

2 3 P

N-1 N Fig.9.16.Interferenta fasciculelor optice multiple Undele care se suprapun n punctul P ndeplinesc conditiile de coerenta,iar diferenta de drum optic dintre doua unde consecutive este (v.fig 9.16): (9.74) Daca mediul n care se propaga undele este aerul iar, a este distanta dintre doua raze paralele consecutive.Diferenta de drum i corespunde o diferenta de faza:

, unde este lungimea de unda a luminii fasciculului de raze.

(9.75)

ntre undele emise de sursa coerenta si focalizate n planul focal al lentilei exista o corelatie a fazelor , n sensul ca fiecare unda are un defazaj sunt: (de la sursa S1) (de la sursa S2) ................ (de la sursa Sm) ................. fata de unda antecedenta.

Intensitatile cmpurilor electrice ale cmpurilor undelor optice care ajung n punctul P

(de la sursa SN) daca se considera ca undele se propaga n lungul axei Oz, sunt de aceeasi frecventa si sunt plan polarizate. Intensitatea cmpului electric rezultant n punctul P este:

(9.76) Suma progresiei geometrice de ratie ei

din relatia (9.

) este:

, intensitatea cmpului electric rezultant n P se scrie:

astfel

ca

(9.77) Intensitatea luminii n punctul P este:

adica:

(9.78) Rezulta ca intensitatea luminii n punctul P are expresia: (9.79) unde functia:

(9.80) numeste functie generatoare. Intesitatea luminii n P are valori minime Imin=0 atunci cnd:

se

adica:

(9.81) unde cu exceptia multiplelor lui N; deoarece pentru aceste valori apare o nedeterminare n expresia functiei generatoare. Pentru a ridica nedeterminarea, se calculeaza cu ajutorul regulei lui l'Hospital limita:

(9.82) Rezulta ca pentru o diferenta de faza: (9.83) se obtin maximele: (9.84) Din relatiile (9.81) si (9.83) se constata ca ntre doua maxime apar (N-1) minime, astfel nct exiata (N-2) maxime secundare a coror pozitie este data prin rezolvarea ecuatiei trenscendente:

(9.85) n fig. 9.17 se reprezinta dependenta semnificative ale intensitatilor maximelor principale. pentru N=6, si remarca valorile

Fig. 9.17 Dependenta I() pentru interferenta a sase unde Obtinerea fasciculelor optice multiple nseamna, din punct de vedere experimental divizarea unui fascicul ntr-un numar mare de fascicule care sa ndeplineasca conditiile de

coerenta. Un astfel de dispozitiv experimental este lama cu fete plan-paralele cu care se obtin fenomene de interferenta cu fascicule reflectate sau transmisie (fig.9.8). Pentru a evita scaderea amplitudinii razelor reflectate si transmise n raport cu amplitudinea razei incidente, fetele lamei sunt semiargintate. Fenomenele implicate n reflexia si transmisia luminii la suprafata de separatie a doua medii modifica amplitudinea (si intensitatea ) undelor. Prin definitie, raportul:

(9.86) se numeste factor de reflexie sau putere reflectatoare a unei suprafete, unde: (9.87) este coeficientul de reflexie complex, fiind fractiunea de amplitudine reflactata, iar r variatia fazei la reflexie. n cazul reflexiei pe dielectrici r este real, iar ce pentru reflexia pe metale r este complx. Analog raportul: sau , n timp

(9.88) este factorul (sau puterea) de transmisie a suprafetei, coeficientul de transmisie fiind: (9.89) unde este fractiunea din amplitudine transmisa, iar t este variatia de faza la traversarea suprafetei sau a paturii semireflectatoare. t este real n cazul mediilor dielectrice transparente si complex n cazul straturilor matalice. Se va studia interferenta multipla obtinuta de fasciculele transmise de o lama planparalela de aer de grosime d formata cu ajutorul a doua lame de sticla cu fetele paralele L 1, L2 avnd fetele care formeaza lama plan-paralela semiargintate fig. 9.18. Se considera ca radiatia emisa de sursa S este minicromatica si plan polarizata pentru a trata problema scalar.

Fig. 9.18 Pentru undele obtinute prin transmisie (1), (2),.....(n),...., focalizata pe lentila convergenta L si care ajung n punctul de observatie P, amplitudinile sunt date de relatiile:

(9.90)

...........................

................................... Pentru scrierea acestor relatii s-a notat cu t 12 coeficientul de transmisie al suprafetei semireflectatoare n sensul aer-sticla, cu t21 coeficientul de transmisie n sensul sticla-aer, cu r21 coeficientul de reflexie dintre are si sticla (reflexia razelor care se propaga n lama pe suprafetele semiargintate) si s-a neglijat pierderea prin reflexia la suprafata de separatie aersticla neargintata. Diferenta de faza este datorata diferentelor de drum dintre raze si din fig. 9.18 rezulta:

nsumnd relatiile (9.90) se obtine amplitudinea undei rezultante n punctul P: (9.91) unde:

si sunt coeficientul de transmisie si respectiv, coeficientul de reflexie al ansamblului (lama de aer-lame de sticla). Deoarece relatia seriei geometrice din relatia (9.92) ndeplineste conditia:

suma seriei este:

si atunci amplitudinea undei rezultante transmisa n punctul P devine:

(9.92) Intensitatea luminii n punctul P este:

care se scrie sub forma:

(9.93) unde este factorul de transmisie al ansamblului, iar factorul de reflexie al ansamblului. Cu relatiile (9.86) si (9.87) expresia intensitatii luminii capata forma: este

(9.94) sau notnd si regrupnd termenii:

(9.95) deoarece:

Notnd cu:

intensitatea maxima si

se obtine n final expresia ntensitatii luminii transmise n punctul P:

(9.96) numita formula lui Airy. Calitativ, pentru diverse valori ale parametrului A, n fig 9.19 se reprezinta dependenta I=I().

Fig. 9.19 Dependenta I=I() n punctul P intensitatea are valoarea maxima Imax=I0 daca:

(9.97) Minimele corespund conditiei

(9.98) si au valoarea nenula:

(9.99) Vizibilitatea franjelor de interferenta:

arata ca parametrul A este o masura a finetii franjelor. Un calcul analog poate stabili si expresia intensitatii luminii n punctul P' obtinuta prin suprapunerea undelor reflectate (fig.9.18). 9.6 Influenta nemonocromaticitatii radiatiei incidente asupra fenomenului de interferenta Distributia franjelor de interferenta depinde de lungimea de unda a radiatiei incidente. n majoritatea dispozitivelor interferentiale, pozitia maximelor luminoase, xk, si interfranja, i, sunt direct proportionale cu lungimea de unda, , a radiatiei incidente. Astfel, de exemplu, n cazul dispozitivului experimental Young:

Daca se utilizeaza ntr-un dispozitiv interferential o sursa care emite concomitenet doua radiatii cu lungimile de unda 1 si 2, atunci pentru fiecare radiatie se obtine un tablou al franjelor de interferenta, suprapuse, cu interfranjele:

si diferite (fig. 9.20).

Fig. 9.20 Tabloul franjelor de interferenta Pentru 1 si 2>1 Indiferent de lungimea de unda a radiatilor incidente, franja centrala are aceeasi pozitie data de conditia d2-d1=0 pentru orice radiatie. Cnd se utilizeaza o sursa de lumina alba trebuie avut n vedere existenta unui spectru continuu al acestuia cuprins ntre lungimile de unda r=760nm (rosu) si v=400nm

(violet). Analiznd tabloul de interferenta obtinut n acest caz se observa existenta franjei luminoase centrale albe marginita n doua franje ntunecate, pentru ca apoi sa apara franje colorate (spectre) dispuse de o parte si de alta a maximului luminos central ncepnd cu violet si terminnd cu rosu. ntruct conditiile de interferenta sunt diferite pentru lungimi de unda diferite si deoarece franjele colorate se largesc pe masura cresterii ordinului de interferenta (departarii de fraja luminoasa centrala) se ajunge la suprapunerea acestor franje (n general, pentru un ordin de interferenta k>4). Suprapunerea acestor franje duce la aparitia unei coloratii albe pentru ochi, numita "alb de ordin superior". Examinarea spectroscopic acestei corelatii se constata existenta unui spectru alb cu radiatii de la rosu la violet, brazdat de linii negre care corespund minimelor de interferenta din acel loc pentru acele radiatii care lipsesc din spectru. Acest spectru se numeste spectru canelat. Se considera o sursa care emite radiatii n intervalul spectral (,+). Utiliznd aceasta sursa ntr-un dispozitiv interferential si urmarind tabloul franjelor de interferenta se constata coincidenta franjelor centrale si existenta unei distante fata de fraja centrala unde franja de interferenta de ordinul k pentru radiatia cu lungime de unda + se suprapune cu franja de ordinul k+1 pentru radiatia cu lungime de unda . Presupunnd, de exemplu, un dispozitiv Young rezulta:

adica:

(9.100) Urmeaza deci ca ordinul maxim k pentru care franjele mai pot fi observate separat este dat de relatia si invers, cu o radiatie ce emite ntr-un interval spectral (,+) se poate obtine un numar de maxim k franje de interferenta distincte. Referitor la forma franjelor de interferenta n spatiu trebuia avut in vedere ca locul geometric al franjelor este dat de conditia: (9.101) d1 si d2 fiind distantele de la sursele coerente ale coror unde se suprapun din punctul de observare. Ecuatia (9.101) reprezinta ecuatia unor hiperboloizi de revolutie cu doua pnze, care au focarele n locul n care se afla sursele, fig. 9.21.

Fig. 9.21 Distributia spatiala a intensitatii luminii n cazul interferentei Punnd un ecran plan perpendicular pe drapta S1S2 figura de interferenta consta n cercuri concentrice avnd centrul n punctul in care dreapta S1S2 intersecteaza planul ecranului; aceste cercuri concentrice alternativ luminoase si ntunecate se numesc inelele lui Haidinberg. Daca se pune ecranul plan paralel dreptei S1S2 figura de interferenta consta dintr-un ansamblu de franje cvasiparalele, care pentru zone limitate din spatiu se pot considera paralele. Trebuie mentionat, n final, ca fenomenul de interferenta respecta principiul conservarii energiei. Ecranul, n ansamblu primeste o energie totala egala cu suma energiilor trimise de cele doua surse; fenomenele de interferenta nu schimba dect repartitia acestei energi. 9.7 Interferometre Interferometrele sunt dispozitive interferentiale cu ajutorul carora se pot masura cu mare sensibiliatete si precizie distante foarte mari sau foarte mici, unghiuri, indici de refractie etc. Se disting doua tipuri de dispozitice interferometrice: interferometre cu doua fascicule si interferometre cu fascicule multiple. Ideea dispozitivelor interferometrice consta n obtinerea unui fenomen de interferenta, vizualizat de tabloul franjelor, prin suprapunerea a doua sau mai multe fascicule coerente, separate initial printr-un fascicul primar. Prin modificarea drumului optic al unui fascicul (rezulta prin variatia distantei geometrice sau/si variatia indicelui de refractie) se produce o deplasare globala a tabloului de franje care poate fi masurata, astfel ncat se pot obtine informatii exacte privitoare la valorile indicilor de refractie si distantelor mplicate n experiment. a). Interferometre cu doua fascicule 1 Interferometrul Michelson construit de Michelson n anul 1881 si perfectionat mpreuna cu Morley n anul 1887, sta la baza a mai multor metode interferometrice fiind deosebit de util, n principal, n determinarea distantelor mici. Principiul de functionare este urmatorul: razele provenind de la o sursa punctiforma S sunt concentrate de lentila C 1 pe o lama cu prima fata semitransparenta L1, nclinata la 45, fig. 9.22.

Fig. 9.22 Interferometrul Michelson Fasciculul incident este divizat de lama semitransparenta L1 n doua fascicule: primul se ndreapta spre oglinda OG1pe care se reflecta trece prin lama semitransparenta L1 fiind apoi transmis prin obiectivul C2 spre punctul de observare; al doilea fascicul traverseaza lama L1 se reflecta pe oglinda OG2 revine prin lama L1 n punctul A unde se reflecta, suprapunandu-se primului fascicul cu care interfera la infinit; lentila obiectivului C2 formnd imaginea de interferenta n punctul de observare P. Deoarece primul fascicul traverseaza lama L1 o singura data n timp ce al doilea fascicul o traverseaza de 3 ori, pentru a echivala drumurile optice ale celor doua fascicule, se interpune lama L2, numita lama compensatoare pe traiectoria primului fascicul. ntruct o egalitate riguroasa a grosimilor celor doua lame nu este practic posibil de realizat, diferentele foarte mici de drumuri optice se compenseaza prin nclinarea lamei L2. Imaginea oglinzii OG2 prin reflexia pe fata semitransparenta a lamei L1 este OG2 astfel ca fenomenul de interferenta care are luc n punctul P poate fi considerat ca este produs de o lama de aer delimitata de oglinda OG1 si imaginea OG2*. Daca oglinda OG1 si imaginea OG2* nu sunt perfect paralele formeaza o pana de aer si se vor observa franje de egala grosime localizate pe lama, paralele si echidistante. Daca imaginea oglinzii OG2* este riguros paralela cu oglinda OG1 se formeaza o lama plan paralela si se observa franjele de egala nclinare (inelele Haiginberg). Interferometrul Michelson a fost folosit n experienta Michelson care a pus n evidenta faptul ca viteza luminii este invarianta n raport cu sistemele de referinta inertiale. n anul 1907, Michelson primeste premiul Nobel pentru "constructia interferometrului si cercetarile efectuate cu el asupra vitezei luminii". Interferometrul Michelson a fost utilizat pentru etalonarea metrului cu ajutorul radiatiei portocali a izotopului Kripton 86 si, n prezent, este folosit pentru determinarea unor deplasari de ordinul nm-lor (studiul structurii fine a liniilor spectrale). 2 Interferometrul Troyman-Green deriva din interferometrul Michelson, fata de care este modificat prrin nlocuirea oglinzii OG2 cu un ansamblu format din sistemul de verificat (de exemplu un obiectiv foto) si o suprafata de referinta reflectanta, convenabil aleasa. Se utilizeaza pentru depistarea aberatiilor optice.

3 Interferometrul Jamin se compune din doua lame plan-paralele groase (~ 4cm) L1 si L2 confectionate din sticla optica omogena avnd fetele posterioare F1 si F2 argintate si pozitionate paralele ntre ele, fig.9.23.

Fig. 9.23 Interferometrul Jamin O raza de lumina de la sursa S incidenta n punctul A1 pe lama L1 se reflecta si se refracta pe aceasta, dnd nastere la doua raze (1) si (2) paralele care sunt cu atat mai departate ntre ele cu ct grosimea lamei L1 este mai mare. Fasciculul (1) incident n punctul A2 pe lama L2 este mai mare se reflecta si se refracta pe aceasta lama, suprapunndu-se cu fasciculul (2) care se reflecta dect n C2. n realitate n lama L2 au loc reflexii si refractiimultiple, dar se iau n considerare numai cele doua raze precizate. Daca lamele L1 si L2 sunt riguros paralele si identice ca grosimi si indici de refractie, diferenta de drum optic, ele vor interfera si privite printr-o luneta vor da un maximum, o tenta uniforma peste tot cmpul de interferenta. Printr-o usoara nclinatie a lamelor L1 si L2 una fata de cealalta vor apare franJe de interferenta. Interferometrul Jamin este utilizat, n principal, pentru determinarea indicilor de refractie ai fluidelor. Pentru aceasta fluidele sunt puse n cuve n drumul razelor (1) si (2). 4 Interferometrul Mach-Zehnder prezinta, fata de interferometrul Jamin avantajul ca fasciculele (1) si (2) sunt mult mai departate unul de altul nlesnind modul de lucru n efectuarea experimentelor. Interferometrul este format din doua lame semitransparente L1 si L2 si doua oglinzi OG1 si OG2, fig. 9.24. Lama L1 divide fasciculul primar n doua fascicule care parcurg drumuri optice diferite fiind reflectate de oglinzile OG1 si respectiv OG2, pentru ca, n final, sa fie suprapuse pe lama L2 producndu-se o interferenta localizata la infinit.

Fig. 9.24 Interferometrul Mach-Zehnder

Reglarea interferometrului Mach-Zehnder impune realizarea unui paralelism riguros al lamelor L1 si L2 si oglinzilor OG1 si OG2, dupa punerea la punct fiind posibila efectuarea experientelor privind masurarea indicilor de refractie. Alaturi de aceste interferometr mai sunt utilizate interferometrele Rayleigh (pentru masurari ale diferentei de drum optic), interferometrul stelar Michelson (pentru masurarea dimensiunilor unghiulare ale surselor), interferometrul Fizeau (pentru masurarea standardelor de lungime) s.a. b). Interferometre cu fascicule multiple 1 Interferometrul Fabry-Prot se compune din doua lame groase din sticla sau cuart plan paralele cu fetele interioare F1 si F2 semiargintate. Fetele exterioare fac un unghi mic ntre ele pentru a nu da fascicule care sa interfere cu cmpul de suprapunere al fasciculelor generate de fetele interioare, fig. 9.25.

Fig. 9.25 Interferometrul Fabry-Prot Se observa cu ajutorul unei lunete LT franje de egala nclinare produse de lama plan paralela de aer cuprinsa ntre fetele F1 si F2. n cazul n care fetele F1 si F2 nu sunt riguros paralele, atunci ntre ele se formeaza o pana de aer si se observa franjele de egala grasime. 2 Interferometrul (lama) Lummer-Gehrke este constituit dintr-o lama plan-paralela lunga L confectionata din sticla sau cuart. Un fascicul paralel provenind de la o sursa S intra sub o incidenta apropiata reflexiei totale n lama prin intermediul unei prisme P, fig. 9.26. Fasciculele paralele de radiatii luminoase, care ies aproape razant prin fetele superioara sau inferioara, au intesnitati aproximativ egale si continue fascicule multiple ce interfera n planul focal al lentilei O.

Fig. 9.26 Interferometrul Lummer-Gehrcke