Tema nr. 12.

Câmpul electromagnetic
12.1. Fenomenul inducţiei electromagnetice.

Fenomenul de producere a tensiuni electromotoare într-un circuit închis, aflat sub influenţa
unui flux magnetic variabil este inducţia electromagnetică, ori tensiunea electromotoare ce ia
naştere în circuit este proporţională cu fluxul ce străbate suprafaţa delimitată de conturul închis al
circuitului. Acest fenomen poate fi pus în evidenţă prin mai multe experimente.
1. Fie un conductor rectiliniu ce se deplasează paralel cu el însuşi, cu o viteză  , într-un câmp
magnetic cu inducţia B . Evident, că se vor deplasa şi sarcinile electrice, mişcarea cărora poate fi
considerată ca un caz particular al curentului electric. Aşa cum sarcinile electrice se mişcă într-un
câmp magnetic, sub acţiunea unei forţe, electronii liberi se vor deplasa la o extremitate a
conductorului, producând acolo o sarcină negativă în exces. La cealaltă extremitate a conductorului,
lipsa de electroni dă o încărcare de sarcină pozitivă. Astfel va apărea un câmp electric în interiorul
conductorului, datorită căruia asupra electronilor vor acţiona şi forţă electrostatică, orientată în sens
contrar câmpului electric, care va echilibra într-un moment forţa electromagnetică. Deci, deplasarea
electronilor încetează iar în conductor se produce o t.e.m.. În cazul când conductorul continuă să se
mişte în câmp magnetic cu o viteză constantă, t.e.m. din conductor va fi şi ea constantă şi prin
circuit va trece un curent continuu. T.e.m. care a luat naştere în conductor, în urma deplasării
lui în câmp magnetic, se numeşte t.e.m. de inducţie electromagnetică, pe când curentul din
circuit este curent indus. Existenţa curentului în circuit poate fi constatată, dacă la capetele
conductorului conectăm un galvanometru. Sensul curentului în conductor, cât şi sensul t.e.m., se
schimbă dacă schimbăm sensul deplasării conductorului, sau schimbăm sensul câmpului magnetic.
T.e.m. indusă în conductor depinde de intensitatea câmpului magnetic şi de viteza mişcării

conductorului în câmpul magnetic şi i nu depinde de metoda cu care a fost indusă,.

2. Dacă faţă de o bobină conectată în serie la un galvanometru (formând astfel un circuit închis)
vom deplasa un magnet permanent şi invers, deplasăm bobina faţă de magnetul permanent, atunci
galvanometrul ne va indica prezenţa curentului de inducţie în baza inducţiei electromagnetice.
Mărimea t.e.m. este cu atât mai mare cu cât deplasarea magnetului se face mai rapid. Sensul
curentului depinde de sensul de deplasare al magnetului şi de polaritatea lui. În baza acestor
experienţe stă principiul funcţionării maşinilor electrice în regim de generator. Același proces se
poate observa şi în cazul când magnetul permanent este înlocuit cu un electromagnet şi se
efectuează aceeaşi deplasare.
3. O altă experienţă este: luăm două bobine, una alimentată de la o sursă de curent continuu, iar
cealaltă având în circuitul ei intercalat un galvanometru. Ambele bobine fiind fixe una faţă de
cealaltă. În rezultatul conectării şi deconectării circuitului, adică bobina a doua de la sursa de

1
curent, galvanometrul unit la prima bobină, de asemenea ne va indica prezenţa curentului de
inducţie. Pe acest principiu se bazează principiul de funcţionare a transformatoarelor electrice.
Din cele menţionate mai sus, rezultă ca variația fluxului magnetic prin suprafața circuitului
determină apariția în circuit a unei tensiuni electromotoare. Daca circuitul este închis, aceasta
tensiune electromotoare va da naștere curentului indus.
Fenomenul de inducție electromagnetica consta în apariția unei tensiuni electromotoare într-un
circuit străbătut de un flux magnetic variabil în timp.
Legea lui Faraday: t.e.m. indusă într-un circuit electric închis, ca urmare a variaţiei
fluxului magnetic prin suprafaţa mărginită de contur, este egală cu viteza variaţiei fluxului
magnetic, luat cu semnul minus
d
  . (12.1)
dt
Regula lui Lenz pentru determinarea sensului curentului indus: Tensiunea electromotoare
indusă și curentul indus au un astfel de sens încât fluxul magnetic produs de curentul indus sa
se opună variației fluxului magnetic inductor.
Această lege dă posibilitatea de a determina sensul curentului de inducţie care apare în contur
în baza inducţiei electromagnetice. Astfel, se explică semnul minus în legea lui Faraday, ca o
opoziţie a t.e.m. indusă la variaţia fluxului magnetic inductor.
Aşa dar, la inducerea curentului într-un circuit ca urmare încep să se
mişte sarcinile electrice, în rezultatul căruia apare o energie localizată în
câmpul magnetic creat de sarcinile electrice în mişcare. Menţionăm, că
această energie, apare datorită lucrului efectuat de forţele exterioare la
deplasarea sarcinii.
Analog proceselor mecanice, termice, în cazul fenomenelor electromagnetice de asemenea se
îndeplineşte legea conservării energiei. De aceia vom obţine cantitativ expresia t.e.m. de inducţie
reieşind din legea conservării energiei, la aceste procese.
Vom cerceta un circuit alimentat de o baterie de t.e.m.  , prevăzut cu un element mobil dl , situat
înafara câmpului magnetic (Fig. 11.1), B  0 .
dL  I Edt. (12.2)
În timpul dt dq  I dt ,
conform legii Joule - Lentz:

dQ  I 2 R dt . (12.3)
Aşa cum, dL  dQ rezultă că:


I 2 R dt  I  dt  I  . (12.4)
R
2
 Am obţinut (12.4) legea lui Ohm pentru un circuit întreg.
Pentru cazul când circuitul considerat se află în câmp magnetic omogen  B  const  atunci,

prin deplasarea elementului mobil dl  dl  B  sub acţiunea forţei lui Amper se va efectua un

lucrul suplimentar (Fig. 11.2)

dL '  FA dx  IBdl dx  IBdS  Id  . (12.5)

Pe baza legii conservării energiei avem dL  dQ  dL '

atunci: I  dt  I 2 R dt  Id  . (12.6)

Împărţind relaţia (12.6) la I R dt

opbținem:
 d
I ,
R Rdt
de unde

 d 
  
I  dt      i  I  I
i . (12.7)
R R
În cazul variaţiei fluxului inducţiei magnetice prin circuitul considerat, intensitatea curentului
electric corespunde existenţei în circuit a unei surse suplimentare de t.e.m..
d
i   . (12.8)
dt
Semnul „ –” este exprimarea matematică a regulii lui Lentz: curentul de inducţie în contur are
întotdeauna aşa un sens, încât câmpul magnetic creat de el se împotriveşte variaţiei câmpului
magnetic care dă naştere acestui curent.
Relaţia (12.8) a fost obţinută în cazul conturului mişcător când împreună cu el se mişcau şi
sarcinile electrice ivite în acest contur, prin urmare, asupra lor acţionează forţa lui Lorentz  FL  0 .

Merită de menţionat că  i poate să apară şi în cazul conturului nemişcător, când FL  0 .

Reieşind din presupunerile lui Maxwell prezenţa unui câmp magnetic variabil în spaţiu, duce la

apariţia unui câmp electric variabil EB . Atunci circulaţia vectorului EB de-a lungul oricărui contur
închis ne dă variaţia parţială a fluxului magnetic în timp şi nu în spaţiu

 i   EB dl   . (12.9)
l
t

3
 12.2. Fenomenul de autoinducţie. Inductanţa

Se ştie că la trecerea unui curent electric printr-un contur, se creează un câmp magnetic şi un
flux magnetic, propriu circuitului. Dacă, curentul şi fluxul propriu este constant, nu apare
fenomenul de inducţie electromagnetică. În cazul când curentul din circuit variază, şi fluxul produs
de el şi în consecinţă în circuit se produce o t.e.m. de inducţie electromagnetică, numită t.e.m. de
autoinducţie. Ca orice t.e.m. de inducţie electromagnetică, prin curentul pe care-l produce, ea se
opune variaţiilor curentului din circuit.
În conformitate cu legea lui Biot-Savart, inducţia magnetică este proporţională cu intensitatea
curentului, prin urmare şi fluxul magnetic este proporţional cu curentul I în contur
  L I, (12.10)

unde coeficientul de proporţionalitate L se numeşte inductanţa conturului care se măsoare în

1 Wb V× S
 L SI  = 1 H .
1A A
Să calculăm inductanţa unui solenoid de o aşa lungime l, încât să-l putem considera infinit
N
de lung și cu aria secţiunii transversale S şi n  spire (pe o unitate de lungime). Dacă prin
l
solenoid circulă un curent I , în interiorul solenoidului apare un câmp magnetic omogen cu inducţia

B  0  In. (12.11)

Fluxul magnetic ce străbate fiecare spiră a solenoidului este

  B S,
iar, fluxul magnetic total va fi:
  N    n l B S   0  I n 2l S   0  I n 2 V , (12.12)

unde V  S l este volumul solenoidului.

Comparând formulele (12.9) si (12.11) pentru inductanţa solenoidului obţinem:

L  0  n 2 l S , (12.13)

sau L  0  n 2 V (12.14)
Folosind legea lui Faraday obținem:
d d dI dL
a      L I   L  I .
dt dt dt dt
dL
Dacă conturul nu se deformează şi   const , atunci  0 prin urmare, obţinem
dt

4
 dI
 a  L , (12.15)
dt
unde „ – „ condiţionat de regula lui Lentz, arată că existenţa inductanţei în contur duce la încetinirea
variaţiei curentului electric.

Conform relaţiilor (12.10) şi (12.15) este evident că inductanţa depinde numai de forma
geometrică a conturului şi de proprietăţile magnetice ale mediului care înconjoară conturul
(când  nu depinde de H , adică în lipsa feromagneticilor).

12.3. Energia câmpului magnetic. Densitatea de energie

Vom cerceta un conductor cu inductanţa L prin care circulă un curent cu intensitatea I . Aşa
cum am afirmat mai sus, acest conductor este înconjurat de un câmp magnetic, care apare şi dispare
odată cu apariţia şi dispariţia curentului electric prin conductorul considerat. Din acest motiv este
natural să presupunem, că o parte a energiei localizate în acest câmp trebuie să fie egală cu lucrul
efectuat de curent pentru crearea acestui câmp magnetic:
dW  dL .
Variaţia curentului cu dI conduce la variaţia fluxului magnetic cu d ,
atunci d  LdI .
Însă pentru a varia fluxul magnetic cu d este necesar să efectuăm un lucru mecanic dL :
dL  I d   L I dI . (12.16)

Altfel putem scrie că dW  L I dI . (12.17)

Deci, energia câmpului magnetic este:
I max
LI2
W 
0
L I dI 
2
. (12.18)

Aşa dar, conductorul cu inductanţa L parcurs de curentul I, posedă energia:

LI2
W , (12.19)
2
localizată în câmpul magnetic generat de acest curent.
Să cercetăm energia câmpului magnetic omogen a unui solenoid. Inductanţa solenoidului
infinit conform relaţiei (12.14) este:
H
L  0  n 2V , H  nI  I .
n
Atunci, vom exprima energia câmpului magnetic prin mărimile care îl caracterizează:

5
 L I2 1 H2 1
W  0  n V 2  0  VH 2 ,
2
(12.20)
2 2 n 2
unde: V este volumul solenoidului, iar H este intensitatea câmpului magnetic.
Prin urmare, conform celor menţionate, câmpul magnetic al solenoidului infinit lung este
omogen şi diferit de zero numai interiorul solenoidului. Astfel, energia W (12.20), se află în
interiorul solenoidului şi este redistribuită în tot volumul solenoidului cu o densitate de energie w

W 1 0  V H 2  0  H 2
constantă: w , 11.21 w  . (12.22)
V 2 V 2
B
Aplicând relaţia B  0  H sau H  obţinem densitatea de energie faţă de vectorul inducţiei
0 

0  H 2 0  B 2 B2
magnetice B : w   , 12.23
2 2 02  2 20 
2
B B H BH
Ori considerând 0   , densitatea energiei faţă de B şi H va fi: w   , (12.24)
H 2B 2
Această relaţie este dedusă pentru câmpuri omogene, însă ea este valabilă şi în cazul
câmpurilor neomogene. Trebuie menţionat, că ea este valabilă pentru dependenţă liniară între B şi
H adică este valabilă numai pentru para şi diamagnetici.

Pentru determinarea energiei câmpului magnetic, se ea integrala după volumul considerat:

0 H 2
W   w dV   dV . (12.25)
V V
2

12.4 Bazele teoriei lui Maxwell pentru câmpul electromagnetic.

Câmpul electric turbionar
d
Din legea lui Faraday Ei   rezultă, că orice variaţie a fluxului inducţiei magnetice
dt
duce la apariţia t.e.m. de inducţie ca rezultat a unui curent de inducţie. Această t.e.m. de inducţie
poate apărea chiar şi în circuite ce se află în stare de repaos. Dar este cunoscut, că t.e.m. în orice
circuit apare numai atunci, când asupra purtătorilor de sarcină acţionează forţe exterioare. Care este
natura forţelor exterioare în acest caz? Experienţele demonstrează, că aceste forţe imprimate nu
sunt legate nici de procesele termice, nici de cele chimice. Apariţia lor nu poate fi explicată nici de
forţa Lorentz, deoarece asupra sarcinilor nemişcate ele nu acţionează. Maxwell a înaintat o ipoteză,
că orice câmp magnetic variabil generează în spaţiul înconjurător un câmp electric, care şi este
cauza apariţiei curentului de inducţie. Deci, conturul în care apare t.e.m. joacă un rol secundar, fiind

6
un „aparat” de detectare a acestui câmp. Aşadar, conform teoriei lui Maxwell câmpul magnetic

variabil generează un câmp electric EB circulaţia căruia este

d
E B dl  Ei  
dt
.
l (12.26)

Știm că    B dS ,
S
atunci

d
E
l
B dl  
dt S
B dS . (12.27)

Pentru cazul conturului imobil, suprafaţa mărginită de acel contur va fi la fel imobilă, atunci putem
scrie astfel
B
E B dl   
t
dS .
l S (12.28)

În relaţia (12.28) luăm derivata parţială deoarece, pentru cazul dat este importantă doar variaţia în

timp şi anume această variaţie în timp a câmpului magnetic duce la apariţia câmpului electric

turbionar, în fiecare punct al spaţiului.

În baza teoriei lui Maxwell, concludem că înafara de câmpul electric Eq ce ţine de sarcinile

electrice, poate exista şi câmpul electric turbionar EB care este creat de variaţia în timp a câmpului
magnetic.

Aşa cum, circulaţia vectorului intensităţii câmpului electrostatic Eq de-a lungul unui contur

închis este egală cu zero E

l
q dl  0.

Atunci comparând circulaţia vectorilor EB şi Eq observăm că între aceste mărimi este o diferenţă

principială: circulaţia EB este diferită de zero. Aşadar, câmpul electric EB generat de câmpul
magnetic variabil este un câmp turbionar.

12.5. Curentul de deplasare

Conform concepţiilor lui Maxwell, dacă un câmp magnetic variabil excită în spaţiu un
câmp electric turbionar, atunci şi variaţia câmpului electric trebuie să excite un câmp
magnetic turbionar. Pentru determinarea unei caracteristici cantitative între câmpul electric
variabil şi câmpul magnetic excitat de el, Maxwell a făcut presupunerea despre existenţa aşa
numitului curent de deplasare.

7
 Să cercetăm un circuit de curent alternativ, ce conţine un condensator. Curentul de
conducţie, mişcarea purtătorilor liberi de sarcină are loc în tot circuitul, în afară de spaţiul dintre
armăturile condensatorului. Între armaturile condensatorului ce se încarcă şi se descarcă există un
câmp electric variabil, caracterizat de prin vectorul deplasării şi conform lui Maxwell prin el circulă
un curent de deplasare prin spaţiu fără conductori
dq d  D
Id  I     dS   dS   dS ,
dt dt S t t
S S (12.29)

unde S este aria armăturii, q sarcina distribuită pe armături, densitatea de suprafaţă a sarcinii fiind .
D
În caz general Id   dS .
S
t
(12.30)

Pe de altă parte I d   jd dS ,
S (12.31)
D
de unde rezultă că jd  (12.32)
t
care este densitatea curentului de deplasare. Aşa dar vectorii j şi jd au acelaşi sens.
Dacă spaţiile dintre armăturile condensatorului
(Fig. 6.6) conţine un dielectric, atunci datorită faptului că

D   0 E  P,
densitatea curentului de deplasare are forma

E P
jd   0  ,
t t (12.33)
Fig. 6.6.
E P
unde  0 este densitatea curentului de deplasare în vid şi este densitatea curentului de
t t
polarizare. Menţionăm, că curentul de deplasare există nu numai în vid sau dielectrici, dar şi în
interiorul conductorilor prin care trece curent alternativ, însă în acest caz el este foarte mic
comparativ cu cel de conducţie şi se neglijează. Maxwell, de asemenea a introdus noţiunea de
curent total egal cu suma curenţilor de conducţie şi de deplasare. Aşa dar densitatea curentului
D
total este jt  j  .
t (12.34)
Noţiune de curent total, i-a permis lui Maxwell să generalizeze teorema despre circulaţia
vectorului H . Iar experienţa demonstrează, că această teoremă se îndeplineşte întotdeauna şi are
aspectul

8
  D 
l H dl  S  t  dS .
 j 
(12.35)

12.6 Ecuaţiile lui Maxwell pentru câmpul electromagnetic

Ecuaţiile lui Maxwell sunt legile de bază ale câmpului electromagnetic în teoria clasică. Ele
leagă vectorii E , D, B şi H , care reprezintă câmpul electromagnetic, de sursele sale şi de
caracteristicile mediului în care se găseşte câmpul electromagnetic.
Prima ecuaţie a lui Maxwell, este de fapt forma integrală a legii lui Gauss care spune că
liniile câmpului electric sunt linii deschise care pornesc, sau vin, la sarcinile electrice q din
interiorul suprafeţei închise S.
1) Legea lui Gauss în electrostatică

 DdS   q    dV ,
lib
i
i
S V (12.36)
unde  este densitatea de volum a sarcinilor

 DdS    dV ,
S V (12.37)

unde (12.37) ne arată că sursa inducţiei electrice o constituie o distribuţie de sarcină

electrică q de densitate ρ.

Ecuaţia doi, arată că liniile câmpului magnetic care intră într-o suprafaţă închisă S ies

întotdeauna din acea suprafaţă. Acest lucru se întâmplă dacă aceste linii magnetice sunt linii (curbe)

închise.
2) Legea lui Gauss pentru magnetism

 BdS  0.
S (12.38)
Ecuaţia trei este legea inducţiei electromagnetice şi arată că tensiunea electromotoare într-un
circuitul este dată de variaţia temporală a fluxului câmpului magnetic prin suprafaţă S.
3) Legea inductiei electromagnetice a lui Faraday
d
E
dt
E  Edl ;   BS
l (12.39)

9
Atunci
d B
 Edl
l
 
dt S
BdS   
S
t
dS ,
(12.40)
unde

E  Eq  EB .
(12.41)
Aşadar

B
 Edl  
l S
t
dS ,
(12.42)

(12.42) a fost obţinută în urma generalizării legii inducţiei electromagnetice a lui Faraday şi arată că

un câmp magnetic variabil într-un punct din spaţiu determină apariţia unui câmp electric rotaţional.

Analog, ecuaţia patru, arată că tensiunea magnetomotoare dintr-un circuitul închis este dată

de intensitatea curentului (sau fluxul densităţii de curent) de conducţie prin suprafaţa S şi de

variaţia temporală a intensităţii curentului de deplasare prin suprafaţa dată.

4) Legea lui Ampere – Maxwell

 Hdl  I   jdS .
l S
(12.43)

Legea lui Ampere utilizând noţiunea de curent de deplasare are aspectul

 D 
 Hdl    j  t dS.
l S (12.44)
Împreună cu relaţiile de legătură putem scrie

 D   0 E ,

 B  0  H ,

 j   E. (12.45)

unde γ este conductivitatea substanţei.

Cele patru legi formulate mai sus alcătuiesc sistemul complet de ecuaţii ale lui Maxwell sub

formă integrală. Mai des aceste ecuaţii se folosesc sub formă diferenţiala care permit descrierea

câmpului electromagnetic în orice punct al spaţiului. Ele pot fi uşor obţinute din cele integrală

folosind două teoreme ale analizei câmpului vectorial.

10
 Teorema lui Ostrogradski care leagă integrala după suprafaţă cu integrala după volum
 AdS   divA  dV
S V (12.46)

Ax Ay Az

divA   
Unde x y z (12.47)

Teorema lui Stokes care leagă integrala după contur cu integrala după suprafaţă

 Adl   rotAdS
l S (12.48)

unde

 A Ay   A A   Ay Ax 

rotA  i  z   j x  z k   
 y z   z x   x y 

i  j k
rotA  x y z
Ax Ay Az . (12.49)

Ecuaţiile lui Maxwell care sunt valabile şi în medii neomogene, neliniare şi anizotrope sub formă
diferenţială au aspectul:

1. div D  

2. div B  0
B
3. rot E  
t
D
4. rot H  j  .
t

11