Capitolul 8.

CÂMPUL ELECTROMAGNETIC CVASISTAŢIONAR

8.1. Ecuaţiile câmpului electromagnetic cvasistaţionar

Fie un domeniu  în care dorim să studiem câmpul electromagnetic.

Legea inducţiei electromagnetice, în forma locală este:
(8.1)
Regimul cvasistaţionar rezultă prin neglijarea curentului herzian în legea
circuitului magnetic, care capătă astfel forma Teoremei lui Ampère. Forma ei
locală este:
rotH = J (8.2)
Această aproximare privind legea circuitului magnetic este pe deplin
justificată pentru analiza câmpului electromagnetic în medii conductoare. Într-
adevăr, forma completă a legii circuitului magnetic este . Să
presupunem acum că, într-un punct oarecare din domeniul conductor, inducţia
electrică D este orientată pe o direcţie u şi este funcţie sinusoidală de timp:
. Atunci avem:
(8.3)

(8.4)
unde  este conductivitatea mediului conductor. Raportând valorile maxime ale
celor doi termeni din membrul drept al legii circuitului magnetic, avem:

= (8.5)

unde f este frecvenţa, iar  este rezistivitatea. În cazul cuprului, de exemplu,

valoarea acestui raport este  = . Este evident faptul că termenul
trebuie neglijat. Pentru mediile conductoare, ponderea acestui termen devine
importantă dacă rezistivitatea este foarte mare şi frecvenţa câmpului
electromagnetic este foarte ridicată. Un exemplu poate fi pătruderea câmpului
electromagnetic în corpul omenesc, în procedurile de investigare bazate pe
rezonanţă magnetică nucleară.

139
 Termenul poate fi neglijat şi în regiunile cu aer ale domeniului ,
dacă frecvenţa este suficient de mică (viteza de variaţie în timp a câmpului
electromagnetic este suficient de mică). Într-adevăr, să presupunem că
intensitatea câmpului electric este limitată superior la valoarea 10MV/m.
Atunci, pentru densităti de curent uzuale, de cca. 106A/m2, rezultă  = 10-9f.
Vom vedea că adâncimea de pătrundere a câmpului electromagnetic în
corpurile conductoare este cu atât mai mică cu cât frecvenţa este mai mare. De
exemplu, în cazul cuprului, pentru f > 1MHz adâncimea de pătrundere este sub
0,1mm. În acest caz, suprafaţa corpului conductor poate fi privită ca o frontieră
cu condiţii de frontieră speciale, privind câmpul electromagnetic din regiunile
cu aer. Analiza câmpului electromagnetic se face altfel decât în modelul
cvasistationar (unde electromagnetice în regiunile cu aer şi frontiere cu pierderi
la suprafaţa corpurilor conductoare). Deci, în ipoteza că admitem utilitatea
analizei câmpului electromagtnetic în volumul corpurilor conductoare,
frecvenţa este, în general, sub valoarea de 1MHz şi în acest caz .
Putem neglija astfel termenul şi în regiunile cu aer.
La ecuaţiile (8.1) şi (8.2) se adaugă şi relaţiile constitutive privind
componentele câmpului electromagnetic (E, J) şi (B, H).
Legea conducţiei:
+J0 (8.6)
În mediile conductoare,  > 0şi J0 = 0, iar în mediile izolante .
Domeniile (bobinele) cu densitate de curent impusă J0 fac parte din mediile
izolante.
Pentru simplitate, considerăm că relaţia B-H este:
B = H (8.7)
Relaţiile (8.1), (8.2), (8.6), (8.7) pot fi privite ca un sistem de 4 ecuaţii cu
4 necunoscute B, H, E, J. În condiţii de frontieră corect formulate, sistemul
acestor ecuaţii asigură unicitatea celor 4 necunoscute.
În plus, câmpul electromagnetic verifică legea fluxului magnetic:
divB = 0 (8.8)
şi legea transformării puterii din forma electromagnetică în alte forme, prin
conducţie:
(8.9)
Observaţii. 1) Relaţia (8.2) rezultă prin neglijarea densităţii curentului de
deplasare în legea circuitului magnetic. Este echivalent cu a considera că
D este constant în timp. Cum şi E este variabil în timp, rezultă că  =
0. Deci D = 0. Din legea fluxului electric, rezultă că sarcina electrică este nulă.

140
 2) Ţinând cont de observaţia anterioară şi de teorema conservării
sarcinii electrice, rezultă că, în vecinătatea suprafeţelor, componenta normală a
densităţii de curent se conservă. În particular, în vecinătatea corpurilor izolante,
componenta normală a densităţii de curent este nulă.

8.2. Teoremă de unicitate

Pentru a dovedi că regimul cvasistaţionar este bine definit de ecuaţiile

(8.1)(8.7), este necesar să dovedim că aceste ecuaţii asigură unicitatea soluţiei
de câmp.

Condiţiile iniţiale (CI)

Deoarece ecuaţiile (8.1)  (8.7) descriu un proces evolutiv, este necesar
să avem informaţii privitoare la momentul începerii acestui proces. Deoarece în
ecuaţia (8.1) apare derivata în raport cu timpul a inducţiei magnetice, la t = 0
trebuie cunoscută valoarea ei: , . Evident, se impune
divBi=0. Aplicând operatorul div relaţiei (8.1), rezultă că la orice moment este
verificată legea fluxului magnetic.

Condiţiile de frontieră(CF)
Domeniul analizat  este doar o subregiune a spaţiului în care avem
câmp electromagnetic. Interacţiunea dintre câmpul electromagnetic exterior
domeniului  şi cel interior acestui domeniu este pus în evidenţa de
comportarea mărimilor câmpului pe frontiera . Se pot impune mai multe
tipuri de condiţii de frontieră. Toate au proprietatea că, în cazul valorilor nule,
expresia de forma se anulează. Această expresie are natura
schimbului de putere de natură electromagnetică ce se produce pe frontieră.
Condiţie de frontieră de tip electric. Cea mai simplă condiţie de frontieră,
pe care o întalnim cel mai frecvent în literatura de specialitate, este (Fig.8.1):
(a) Pe o parte S’ a frontierei, se dă componenta tangenţială a lui H: Ht= f;
() Pe restul frontierei S'”=-S’, se dă componenta tangenţială a lui E: Et= g;

Fig. 8.1. Domeniul 

141
Observaţii.
1) Din punct de vedere tehnic, condiţia de frontieră (a), sub formă omogenă
(nulă) este realizată în vecinătatea corpurilor perfect conductoare magnetic (
).
2) Condiţia () sub formă omogenă este realizată în vecinătatea corpurilor
perfect conductoare.
3) Deoarece, în condiţia (), intervine intensitatea câmpului electric, spunem că
avem condiţie de frontiera de tip electric.
Condiţie de frontieră de tip magnetic. Un alt tip de condiţie de frontieră,
asemănătoare cu cea de la câmpurile staţionare, este mult mai complicată, dar
mai apropiată de realitatea tehnică. Condiţia respectivă poate fi numită condiţie
de frontieră de tip magnetic, conţinând doar componente ale câmpului
magnetic. În cazul simplu al domeniului  simplu conex, aceste condiţii de
frontieră sunt:
(a) Pe o parte S' a frontierei, se dă componenta tangenţială a lui H:
Ht=h ;
(b) Pe restul frontierei S"= W -S', se dau componentele normale a lui B:
Bn= f şi a lui J: Jn= g
Dacă S' este formată din n suprafeţe disjuncte Si, atunci condiţiile de
frontieră se complică prin impunerea unor fluxuri magnetice sau a unor tensiuni
magnetice (vezi Anexa A). Dacă W este multiplu conex, cum ar fi în cazul unor
spire perfect conductoare, atunci se impun alte condiţii de frontieră
suplimentare privind curenţii sau fluxurile magnetice ale spirelor perfect
conductoare (Anexa A).
Observaţii.
1. La suprafaţa corpurilor supraconductoare, avem condiţia (b) omogenă:
=0.
2. Dacă S” se află într-un mediu izolant, atunci, evident, Jn= 0.
Condiţie de frontieră de tip element de circuit. Este o condiţie de
frontieră care permite definirea domeniului  ca un element de circuit.
Condiţia de frontieră permite definirea bornelor, a tensiunilor şi curenţilor
bornelor, a puterii transferate la borne (Cap.5). În regimul cvasistaţionar,
elementul de circuit este de tip inductiv.

Teorema 1.1. Ecuaţiile (8.1)  (8.7), împreună cu condiţiile de frontieră

de (CF) şi condiţiile iniţiale (CI), definesc unic componentele (B, H, J) în
domeniul  şi componenta E în domeniul conductor .
Demonstraţie. Vom prezenta demonstraţia pentru cazul simplu al
condiţiilor de frontieră de tip electric, procedură care va fi utilă şi pentru alte
demonstraţii. Celelalte condiţii de frontieră sunt tratate în Anexa A.
142
 Presupunem că două câmpuri electromagnetice distincte îndeplinesc
condiţiile enunţul teoremei şi fie (Bd, Hd, Ed, Jd) câmpul diferenţă. Acest câmp
verifică relaţiile (8.1), (8.2) şi are condiţii de frontieră şi condiţii iniţiale nule.
Notăm:

(8.10)

Atunci, datorită condiţiilor iniţiale, legea inducţiei electromagnetice (8.1)

devine:
(8.11)
Din condiţia de frontieră (), rezultă că, pe S”, Edt = 0, iar din condiţia
(), pe S’. Atunci:
=0 (8.12)
Mai avem:
=
Conform (8.11), (8.2) şi (8.12), rezultă:
+ =0 (8.13)
unde am notat:

(8.14)

Din relaţia (8.3), rezultă că J=E în domeniile conductoare , în rest

fiind nulă. Atunci, (8.13) devine:
+ =0 (8.15)
După integrare în timp, avem:

+ =0 (8.16)

Ţinând cont de (8.7), relaţia (8.15) devine:

+ =0 (8.17)

Membrul stâng al relaţiei (8.17) poate fi nul doar dacă şi, prin
urmare, sunt nule în , iar E şi, prin urmare, şi sunt nule în .
Observatii. 1) Din relaţia (8.16), rezultă că teorema de unicitate este valbilă şi
pentru medii neliniare în care relaţia constitutivă este coercitivă:
(8.18)

143
 2) Intensitatea câmpului electric nu este unic determinată în domeniile
izolante, ci doar în cele conductoare.
Din Teorema de unicitate rezultă că inducţia magnetică B poate fi
considerată mărime de stare în cazul câmpului electromagnetic cvasistationar:
cunoasterea ei la timul t=0 defineste unic evoluţia câmpului electromagnetic.

8.3. Ecuaţiile de ordinul 2

Din sistemul (8.1)(8.7) putem obţine, prin substituţie, ecuaţii

diferenţiale cu derivate parţiale, de ordin superior, dar conţinând o singură
necunoscută. Astfel, din relaţiile (8.7) şi (8.1) rezultă:
(8.19)
Aplicând operatorul rot în relaţia de mai sus şi ţinând cont de relaţiile
(8.2) şi (8.3), rezultă:
(8.20)
valabilă pentru mediile conductoare. Este convenabil să utilizăm ecuaţia (8.20)
atunci când dorim să determinăm câmpul electromagnetic într-un domeniu 
care este în întregime conductor, iar condiţile de frontieră sunt impuse pentru
.
Ţinând cont de relaţia (8.3), relaţia (8.2) devine, pentru medii
conductoare:
(8.21)
Aplicând operatorul rot şi ţinând cont de relaţiile (8.1), (8.7), rezultă:
(8.22)
Este convenabil să utilizăm ecuaţia (8.22) atunci când dorim să
determinăm câmpul electromagnetic într-un domeniu  care este în întregime
conductor, iar condiţile de frontieră sunt impuse pentru .
Ecuaţiile (8.20 şi (8.22) sunt ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale de tip
parabolic, care descriu procese de difuzie a câmpului electromagnetic.
În cazul în care domeniul de calcul  are medii conductoare şi medii
izolante, ecuaţiile (8.20) şi (8.22) rămân valabile pentru mediile conductoare, în
timp ce pentru mediile izolante sunt valabile ecuaţiile stabilite în cazul
regimurilor staţionare. Pe suprafeţele de separare se pun condiţiile de
conservare a diferitelor componente ale câmpului electromagnetic. În general,
determinarea câmpului electromagnetic în regimul staţionar nu se poate face

144
decât numeric, în aceasta direcţie îndreptându-se numeroase cercetări ale
specialiştilor din ingineria electrică /2/.
Dacă mediul conductor este omogen , , atunci, din legea
fluxului magnetic (8.5) rezultă: . Din teorema lui Ampère (8.2)
rezultă, prin aplicarea operatorului div: . Ca urmare, în mediul
conductor omogen, unde , avem: . Relaţia (8.20) devine:
(8.23)
şi cum = - =- , rezultă ecuaţia:
+ (8.20’)
La fel, ecuaţia (8.22) devine:
(8.22’)

8.4. Regimul cvasistaţionar sinusoidal

În regimul sinusoidal, toate mărimile câmpului electromagnetic sunt

funcţii sinusoidale de aceeasi pulsaţie. De exemplu, intensitatea câmpului
electric este un vector care, într-un sistem de coordonate carteziene, are forma:

(8.24)
unde cele 3 componente sunt funcţii sinusoidale de aceeasi pulsaţie:
(8.25)
(8.26)
(8.27)
, , şi , , fiind valorile efective si, respectiv, fazele
iniţiale ale celor 3 componente. La fel ca în cazul regimului sinusoidal al
circuitelor electrice, vom utiliza imagnile în complex ale componentelor
sinusoidale. De exemplu, pentru componenta axei 0x avem:

(8.28)
Ca urmare, imaginea în complex a vectorului initensităţii câmpului
electric este:
(8.29)
Ţinând cont de faptul că operatoului de derivare are ca imagine în
complex înmulţirea cu , ecuaţiile (8.1), (8.7) devin :

145
 (8.30)
(8.31)
(8.32)
(8.33)
Relaţiile (8.30) (8.33) pot fi privite ca un sistem de 4 ecuaţii cu 4
necunoscute B, H, E, J.
Prin aplicarea operatorului div în relaţia (8.30), se obţine imaginea în
complex a relaţiei (8.8):

Deci, imaginea în complex a legii fluxului magnetic rezultă din forma în

complex a legii inducţiei electromagnetice (8.30).
Asemănător cu puterile regimului sinusoidal al circuitelor electrice, este
util ca, pornind de la relaţia (8.9), să definim în fiecare punct densitatea de
volum a puterii active, ce se transforma din forma electromagnetică în alte
forme, prin conducţie:

(8.34)
unde T este perioada: . Exprimând vectorii E şi J pe componente,
avem:

+ (8.35)

Ţinând cont de expresiile lui şi :

(8.36)
(8.37)
primul termen din membrul drept al relaţiei (8.35) se poate scrie:

= (8.38)

Imaginile în complex ale lui şi sunt:

146
 (8.38’)

(8.38")
Deci:

= (8.39)

unde este conjugatul lui . Expresii asemănătoare se obţin pentru ultimii

147ermini din membrul drept al relaţiei (8.35):

= , = (8.40)

Rezultă că densitatea de volum a puterii active, ce se transformă din

forma electromagnetică în alte forme, prin conducţie, mai poate fi obţinută cu
relaţia:
(8.41)
La fel ca în cazul circuitelor electrice, putem defini şi densitatea de volum
a puterii complexe prin relaţia:
= (8.42)
precum şi densitatea de volum a puterii reactive:
(8.43)
În cazul unui mediu conductor linar, în care relaţia dintre E şi J este
, densitatea puterii complexe este egala cu densitatea de putere activa:
= = (8.44)
unde este modulul (norma) lui E:

= = (8.45)

8.5. Teoremă de unicitate pentru regimul sinusoidal

Pentru a dovedi că regimul cvasistaţionar sinusoial este bine definit de

ecuaţiile (8.30)(8.33), este necesar să dovedim că aceste ecuaţii asigură
unicitatea soluţiei de câmp.
Spre deosebire de ecuaţiile (8.1)(8.7) ce descriu evoluţia în timp a
câmpului electromagnetic cvasistaţionar, ecuaţiile (8.30)(8.33) nu descriu un
proces evolutiv şi nu se pune problema definirii unor condiţii iniţiale pentru
imaginile în complex ale mărimilor câmpului. În realitate, câmpul
electromagnetic (originalul) este variabil în timp, dar dependenţa de timp este

147
sinusoidală. Această condiţie este o restricţie cel puţin la fel de tare ca şi
condiţia iniţială.
Condiţiile de frontieră (CF): sunt date de imaginile în complex ale
condiţiilor de frontieră.
Teorema 1.2. Ecuaţiile (8.30)(8.33), împreună cu condiţiile de frontieră
(CF), definesc unic componentele în domeniul  şi componenta
în domeniul conductor .
Demonstraţie. Vezi Anexa A.

8.6. Ecuaţiile de ordinul 2, în regim sinusoidal

Imaginile în complex ale ecuaţiilor (8.20), (8.22) rezultă prin înlocuirea

derivatei cu înmulţirea cu factorul :

(8.46)

(8.47)
+ (8.46’)
+ (8.47’)
unde: (8.48)
şi: (8.49)
8.7. Aplicaţii

8.7.1. Pătrunderea câmpului electromagnetic în semispaţiul conductor

Fie domeniul  definit de semispaţiul conductor z>0, omogen şi linear,

de conductivitate  şi permeabilitate magnetică . La suprafaţa semispaţiului
(z=0), intensitatea câmpului electric este:
(8.50)
deci constantă pe întreg peretele semispaţiului şi sinusoidală în timp. Ne
propunem să determinăm câmpul electromagneic sinusoidal din semispaţiu,
precum şi pierderile specifice prin curenţi turbionari. Folosind imaginile în
complex, condiţia de frontiera (8.50) se scrie:
(8.51)
Admitem că, în întreg semispaţiul, intensitatea câmpului electric este
orientată pe direcţia axei ox şi depinde doar de coordonata z:
(8.52)

148
 Este valabilă ecuaţia (8.46’):
(8.53)

Fig. 8.2. Semispaţiu conductor

Soluţiile ecuaţiei caracteristice asociate ecuaţiei (8.53) are
soluţiile . Soluţia ecuaţiei (8.53) este de forma:
(8.54)
Deoarece , cu dat de relaţia (8.49), şi deoarece
, rezultă B=0. Din condiţia de frontieră (8.51) rezultă .
Deci soluţia ecuaţiei diferenţiale (8.53) este:
= (8.55)
În domeniul timp, expresia intensităţii câmpului electric rezultă din
originalul expresiei (8.55):
(8.56)
Graficul dependenţei intensităţii câmpului electric, raportată la valoarea
maximă , în funcţie de distanţa z’=z este prezentat în Fig.8.3.
Este o sinusoidă rapid amortizată cu distanţa z. În tehnică, este deosebit de util
să se definească adâncimea de pătrundere a câmpului electromagnetic, ca
distanţa z= la care valoarea efectivă a intensităţii câmpului electric:
(8.57)
scade de e ori. Ţinînd cont de (8.49), rezultă:
(8.58)

149
 Fig. 8.3. Pătrunderea intensităţii câmpului electric

Observaţii:
1. Evident, semispaţiul conductor nu poate exista în realitate. Acesta este însă
un model deosebit de eficient pentru a aprecia pătrunderea câmpului
electromagnetic în orice domenii mărginite de suprafeţe suficient de netede
(Fig.8.4) în comparaţie cu adăncimea de pătrundere, dată de relaţia (8.58).

Fig. 8.4. Piesă oarecare

2. Impunerea condiţiei de frontieră prin componenta tangenţială a intensităţii

câmpului electric poate să rezulte prin impunerea tensiunii la bornele bobinei,
în ipoteza că această are rezistenţă neglijabilă:
(8.59)
unde U este valoarea efectivă a tensiunii, N este numărul de spire al bobinei şi
L este lungimea unei spire.
3. Un calcul asemănător se face atunci când pe frontieră se dă componenta
tangneţială a intensităţii câmpului magnetic. Ea poate să rezulte prin impunerea
curentului din bobină:

150
 (8.60)
unde I este valoarea efectivă a curentului şi  este înălţimea bobinei
(perpendiculară pe planul fig. 8.4.).

8.7.2. Călirea superficială prin curenţi turbionari

Pierderile specifice prin curenţi turbionari (densitatea de volum a puterii

active) rezultă din relaţia (8.44):
= (8.61)
Rezultă că putem utiliza câmpul electromagnetic pentru a încălzi un
mediu conductor la suprafaţă. Putem astfel ridica temperatura zonei superficiale
a unei piese până în zona austenitică şi în urma răcirii, putem obţine o suprafaţă
dură, păstrând elasticitatea materialului în volumul piesei. Această procedură
tehnologică se foloseşte des în industrie pentru călirea suprafeţelor pinioanelor,
axelor etc. Adâncimea zonei călite este sugerată de relaţia (8.58).

8.7.3. Pierderi specifice în tolele feromagnetice

Foarte multe echipamente electrotehnice au părţi feromagnetice parcurse

de fluxuri magnetice variabile în timp. Conform legii inducţiei
electromagnetice, în aceste zone se induc tensiuni electrice şi, ca urmare, apar
curenţi turbionari care conduc la apariţia unor piederi nedorite. O modalitate de
a reduce aceste pierderi este folosirea tolelor pentru porţiunile parcurse de
fluxuri magnetice variabile în timp.
Vom căuta soluţia sinusoidală a problemei de câmp electromagnetic. Fie
tola infinit extinsă, de lăţime 2a, (Fig.8.5). Inducţia magnetică este orientată pe
direcţia axei 0y, depinde doar de coordonata x: .
Imaginea în complex a inducţiei magnetice este: .
Presupunem cunoscut fluxul magnetic pe o înălţime de 1m în lungul axei oz:
(8.62)
cu imaginea în complex: = . Admitem că intensitatea câmpului electric
este orientată pe direcţia axei oz şi depinde, de asemenea, doar de coordonata x.

151
 Fig. 8.5. Tola feromagnetică

Referindu-ne la ipotezele ce le facem de multe ori înaintea rezolvării unei

probleme de câmp electromagnetic, este util de observat că inginerul poate intui
comportarea mărimilor câmpului, simplificându-şi astfel rezolvarea problemei.
Dacă soluţia obţinută verifică ecuaţiile câmpului electromagnetic, atunci,
conform teoremei de unicitate, ea este singura soluţie valabilă, deci ipotezele
făcute sunt bune.
Fie curba închisă ABCDA, de formă dreptunghiulară, cu =1m, pe
care aplicăm forma în complex a legii inducţiei electromagnetice (8.22):

+ + + =

(8.63)
Ţinând cont de orientarea lui E, avem: pe BC şi AD, iar
, pe AB şi , pe CD. Putem admite
că E(x) este funcţie impară de x şi ca urmare: E(-a)=-E(a). Ca urmare, din
relaţia de mai sus rezultă:
(8.64)
Relaţia (8.64) este condiţia de frontieră pentru problema de câmp
electromagnetic. Ecuaţia (8.46’) are forma:
(8.65)
cu soluţiile ecuaţiei caracteristice . În acest caz, este mai convenabil să
scriem soluţia generală a ecuaţiei (8.65) sub forma:
. Cum E(x) este funcţie impară, rămane:
. Impunând condiţia de frontieră (8.64), rezultă:
(8.66)
Densitatea de volum a pierderilor este:

152
 (8.67)

Ţinând cont de relaţia: şi de

expresia coeficientului (8.48) şi (8.49), avem:
(8.68)
unde am folosit relaţia . În Fig. 8.6 sunt reprezentate pierderile
în funcţie de coordonata x. pentru o tolă cu laţimea 2a=1mm, cu rezistivitatea
şi permeabilitatea magnetică relativă , la frecvenţa
de 50Hz. Se observă localizarea acestora la marginea tolei.
Inducţia magnetică se obţine din legea inducţiei electromagnetice (8.22):
(8.69)
Deci, ţinând cont de (8.66), avem:
= (8.70)

Fig. 8.6. Densitatea de volum a pierderilor Fig. 8.7. Valoarea efectivă a inducţiei magnetice

Valoarea efectivă a inducţiei magnetice este dată de:

(8.71)
În Fig.8.7. este reprezentat graficul valorii efective a inducţiei magnetice.
Se vede uşor că, cel puţin în cazul valorilor numerice de mai sus, inducţia
magnetică este practic constantă. Din acest motiv, este mult mai util să se
exprime fluxul magnetic în funcţie de media valorii efective sau maxime a
inducţiei magnetice:
= (8.72)
Valoarea medie a pierderilor este:

153
 (8.73)

Sau, folosind (8.72) şi notând :

(8.74)
În cazul numeric de mai sus, argumentul funcţiilor din relaţia (8.74) are o
valoarea . Ca urmare, o formă mai simplă a relaţiei (8.74) se obţine
prin dezvoltarea în serie a funcţiilor din această relaţie:

(8.75)

Deci:
(8.76)

8.8. Regimul cvasistaţionar periodic

În regimul periodic, mărimile câmpului sunt funcţii periodice de aceeaşi

perioadă T.

Generatoare de curent continuu. Vom prezenta o proprietate interesantă

din punct de vedere tehnic, pentru câmpul electromagnetic cvasistaţionar
periodic. Definim, în domeniile conductoare, mărimea:

(8.77)

Din legea inducţiei electromagnetice avem:

= (8.78)
Deci, în regim periodic: şi ca urmare, .
Din teorema lui Ampère rezultă:

= = = (8.79)

unde, la suprafaţa corpului conductor,

(8.80)
Rezultă:
(8.81)

154
şi ţinând cont de condiţia de frontieră (8.80), rezultă că =0. Deci:

şi =0 (8.82)

Rezultă proprietatea: nu se poate produce curent continuu în regimul

periodic, dacă mediul conductor este liniar. Pentru a produce curent continuu
este necesar să utilizăm medii conductoare cu relaţie constitutivă E-J
dependentă de timp (este necesară comutaţia) sau cu relaţie constitutivă
neliniară (comutaţie statică).

8.8.1. Analiza regimului periodic

Condiţia de periodicitate, împreună cu condiţiile de frontieră de tip

magnetic, asigură unicitatea soluţiei sistemului de ecuaţii (8.1)(8.7) (Anexa
A).
Analiza Fourier. Dacă mediile sunt liniare, atunci cea mai comodă
procedură de analiză a câmpului electromagnetic periodic este descompunerea
soluţiei în serie Fourier şi determinarea fiercărei componente prin utilizarea
imaginilor în complex. De exemplu, pentru o intensitate a câmpului electric
periodică avem:
(8.83)
unde componentele lui pe cele trei axe sunt armonicele componentelor Ex,
Ey Ez,. Ecuaţiile (8.1)(8.7) rămân valabile şi pe componente, proprietate ce
poate fi dovedită prin proiectare pe funcţiile , .
Repetarea valorii mărimii de stare. O altă procedură de determinare a
câmpului electromagnetic periodic, aplicabilă şi în cazul mediilor neliniare, este
analiza în domeniul timp. Admiţând o valoare arbitrară pentru mărimea de stare
B, se determină evoluţia în timp a câmpului electromagnetic, regimul periodic
instalându-se atunci când mărimea de stare se repetă după o perioadă.

8.9. Regimul cvasistaţionar anamagnetic

Regimul cvasistaţionar anamagnetic al câmpului electromagnetic

presupune neglijarea derivatei în timp a inducţiei magnetice. Legea inducţiei
electromagnetice capătă forma din electrostatică:
(8.84)
Rezultă:
(8.85)
Forma locală a legi circuitului magnetic, pentru medii imobile este:

155
 (8.86)
La ecuatiile (8.84) şi (8.86) se adauga şi relaţiile constitutive privind
componentele câmpului electromagnetic (E, J) şi (D, E).
Legea legăturii dintre inducţia electrică şi intensitatea câmpului electric
este:
(8.87)
Legea conductiei este:
(8.88)
Am presupus că mediile sunt liniare, izotrope, fără polarizaţie electrică şi
fără câmp imprimat.
Putem privi relaţiile (8.84), (8.85), (8.87) şi (8.88) ca pe un sistem de 4
ecuaţii cu patru necunoscute: E, D, J, H.

Condiţii de frontieră (CF)

La ecuaţiile de mai sus trebuie adăugate condiţiile de frontieră. Acestea
sunt de tipul celor de la câmpurile statice /1/:
(FR) (a). Pe S’ ÎW se dă componenta tangenţială a lui
;
(b) Pe restul frontierei S" = W - S' se dă componenta normală a densităţii
curentului total: = g;
Dacă S' este formată din n suprafeţe disjuncte Si, atunci condiţiile de
frontieră se complică prin impunerea unor fluxuri electrice sau a unor tensiuni
electrice /1/.

Condiţiile iniţiale (CI)

Deoarece în ecuaţia (8.87) apare derivata în timp a inducţiei electrice,
este necesar să se cunoască şi valoarea iniţială a acesteia: .
Teorema 1.3. Sistemul relaţiilor (8.84), (8.86), (8.87) şi (8.88), cu
condiţia iniţială (CI) şi cu condiţiile de frontiera (FR), definesc unic
componentele (D, E, J) în domeniul .
Demonstraţie. Vezi Anexa A.
Din Teorema de unicitate rezultă că inducţia electrică D poate fi
considerată mărime de stare în cazul câmpului electromagnetic cvasistationar:
cunoaşterea ei la timul t=0 defineşte unic evoluţia câmpului electromagnetic.
Observaţii:
1. Dacă mediul este perfect izolant, atunci J = 0 si, din relaţia (8.86),
rezultă:

156
 (8.90)
şi deci:
(în timp) (8.91)

Cunoscând valoarea lui la timpul iniţial, rezultă că problema

de regim cvasistationar este, de fapt, o problemă de electrostatică.
2. Neglijarea derivatei în timp a inducţiei magnetice, care defineşte
regimul cvasistationar, corespunde alegerii unei permeabilităţi magnetice nule,
de unde rezultă denumirea de regim cvasistaţionar anamagnetic.

8.9.1. Ecuaţia potenţialului scalar

Înlocuind (8.85) în relatiile (8.87) şi (8.88), şi tinând cont de (8.86),

rezultă:
(8.92)
Aplicând operatorul div, rezultă:
(8.93)
Condiţiile de frontieră pentru ecuaţia în V se obţin din (FR). Din conditia
() şi din relatia (8.85) rezultă că pe suprafaţa S’ se dă potenţialul V:

(8.94)

unde şi sunt puncte de pe S’, iar integrarea se face pe orice drum de pe

S’. Pe suprafeţele S” se dă o relaţie a derivatei pe direcţia normalei:

(8.95)

Elementul de circuit de tip capacitiv. Condiţiile de frontieră de tip

element de circuit asigură unicitatea soluţiei sistemului de ecuaţii (8.84), (8.86),
(8.87) şi (8.88). În regimul cvasistaţionar anamagnetic, elementul de circuit are
caracter capacitiv.

8.9.2. Regimul sinusoidal

Dacă toate mărimile câmpului din regimul cvasistationar sunt funcţii

sinusoidale de aceeaşi pulsaţie, putem folosi imagnile în complex şi,
corespunzător relaţiilor (8.86)(8.89), obţinem:
157
 (8.96)
(8.97)
(8.98)
(8.99)
În relaţia D-E se poate lua permitivitatea complexă:
(8.100)
prin care ţinem cont de pierderile in dielectric. În tehnică, pierderile în
dielectric sunt descrise de:
(8.101)
Ecuaţia potenţialului este:
(8.102)

unde conductivitatea complexă cuprinde şi pierderile prin conducţie:

(8.103)
Condiţia iniţială, care apare la problema în domeniul timp, este înlocuită
de condiţia ca mărimile să fie funcţii sinusoidale. Condiţiile de frontieră sunt
date de imaginile în complex ale condiţiilor (CF).
Regimul cvasistaţionar anamagnetic este un model foarte util pentru
analiza câmpului electromagnetic în medii izolante sau foarte slab conductoare,
unde cei doi termeni din membrul drept al legii circuitului magnetic au ponderi
apropiate.
În plus, valoarea totală a membrului drept este mult mai mică decăt în
cazul regimului cvasistaţionar din corpurile conductoare, studiat la paragrafele
anterioare. Rezultă o valoare mai mică pentru H şi, în cazul în care mediul are
permeabilitatea magnetică a vidului, valoarea inducţiei magnetice este mică,
putând fi neglijată.
Evident, admitem că viteza de variaţie în timp a câmpului
electromagnetic este suficient de mică. Un criteriu utilizat pentru această viteză,
în cazul regimului sinusoidal, este ca lungimea de undă a câmpului
electromagnetic să fie mai mare decât dimensiunile domeniului
analizat.
În tehnică, regimul cvasistaţionar anamagnetic este utilizat cu succes la
studiul încălzirii dielectricilor în medie frecvenţă şi la studiul străpungerii
izolaţiilor.

158