Determinarea vitezei de coroziune prin metoda polarizării liniare

(a rezistenţei de polarizaţie)

1. Introducere
Metoda polarizării liniare, cunoscută şi sub denumirea de Metoda rezistenţei de
polarizaţie, este o variantă a metodei curbelor de polarizare, bazată pe utilizarea dependenţei
liniare a densităţii de curent de potenţialul de electrod în domeniul valorilor mici de
suprapotenţial (< 10 mV).
O epruvetă metalică introdusă într-o soluţie corozivă se polarizează spontan la valoarea
potenţialului de coroziune (cor), corespunzătoare densităţii de curent de coroziune (icor) (v.
Figura 1).

Figura 1. Detaliu al curbelor de polarizare anodică şi catodică în domeniul de liniaritate  - i.

Sub efectul unei polarizări adecvate, de la o sursă exterioară, la interfaţa anod/soluţie de

electrolit se înregistrează o densitate de curent anodică nenulă (inet, a):
i net , a  i ext  i a 1  | i c 1 | (1)
unde i a 1 şi i c 1 reprezintă densităţile de curent corespunzătoare procesului anodic (M → M z+),
respectiv celui catodic (de ex. H+ → H2) ce se desfăşoară simultan pe epruvetă. Concomitent, pe
contraelectrod (realizat din acelaşi material) apare densitatea de curent catodică netă ( | i net , c | ):
i net , c  i ext  | i c 2 |  i a 2 (2)
unde | i c 2 | şi i a 2 reprezintă densităţile de curent catodic, respectiv anodic, de pe contraelectrod
(catod).
Dacă valoarea iext este astfel aleasă încât suprapotenţialele care se stabilesc la cei doi
electrozi (c, respectiv a) sunt sub 10 mV, atunci:
F  1 1 
i net , a  i cor   a     
 (3)
RT   a  c
 
şi

1
 F  1 1 
i net , c  i cor   c     
 (4)
RT   a  c
 
unde αa şi αc sunt coeficienţii de transfer pentru procesul anodic, respectiv catodic, celelalte
simboluri având semnificaţiile cunoscute.
Deoarece anodul şi contraelectrodul (catodul) sunt realizate din acelaşi material –
metalul de studiat – se poate accepta aproximaţia:
a  c   (5)
şi, ţinând cont de relaţiile (1), (2) şi (5), se obţine:
RT a  c
i cor  i ext   (6)
F a  c
Dacă se cunosc valorile coeficienţilor de transfer (α a şi αc) şi se măsoară valorile
suprapotenţialului () corespunzătoare densităţii de curent aplicate din exterior (iext), din ecuaţia
(6) se poate calcula icor.
Raportul /Iext are dimensiunile unei rezistenţe electrice – rezistenţa de polarizaţie – ceea
ce justifică denumirea metodei.
Viteza de uzură (v) a materialului testat în mediul corosiv dat se poate evalua cu ajutorul
relaţiei:
Ech . g
v ( mm / an )  3 , 27 10 3  i cor  (7)
 Me
unde: icor se măsoară în μA/cm2; Ech.g semnifică echivalentul gram al metalului studiat (g); ρ Me
este densitatea metalului (g/cm3).

2. Scopul lucrării
 Determinarea vitezei de coroziune a unor metale (Fe, Zn, oţel, etc.) într-un mediu
corosiv dat (NaCl, HCl, etc.).
 Urmărirea variaţiei în timp a vitezei de coroziune.

3. Principul lucrării
Pentru determinarea vitezei de coroziune (v) se măsoară diferenţa de potenţial ()
dintre doi electrozi de suprafaţă identică, confecţionaţi din materialul studiat, atunci când, din
exterior, se aplică o densitate de curent cunoscută (iext). dacă suprapotenţialul fiecăruia dintre cei
doi electrozi este sub 10 mV (vezi Figura 1 şi relaţia (5)), atunci:
 = a - c = (cor + a) - (cor + c)  2  (8)
Cu valorile  determinate experimental se calculează icor (cu relaţia (6)) şi apoi v (cu
relaţia (7)).

4. Aparatura şi materialele necesare

 Două plăci de suprafeţe identice din metalul studiat (Fe, Zn, oţel, etc.);
 Microampermetru;
 Milivoltmetru electronic
 Sursă de curent continuu, reglabilă;
 Rezistenţă decadică;
 Soluţii de NaCl (1 M), HCl (0,1 M).

2
5. Modul de lucru
Două plăci dreptunghiulare de dimensiuni identice, bine curăţite, confecţionate din
metalul de studiat se introduc în mediul corosiv dat şi li se măsoară suprafaţa de lucru (S).
Celula electrochimică astfel constituită se conectează la montajul prezentat în Figura 2.

Figura 2. Schema montajului

experimental: 1 – electrozi; 2 – mediu
corosiv; 3 – milivoltmetru electronic;
4 – microampermetru; 5 – rezistenţă
decadică; 6 – sursă reglabilă de curent
continuu.

Prin modificarea tensiunii furnizate de sursa de curent şi a valorii rezistenţei decadice, se

aplică o intensitate de curent astfel încât diferenţa de potenţial () dintre cei doi electrozi să fie
sub 20 mV. Se notează valoarea intensităţii de curent aplicat (I ext) şi valoarea . În cazul în care
 > 20 mV, se micşorează valoarea Iext prin micşorarea tensiunii furnizate de sursa de curent
continuu şi/sau prin creşterea valorii rezistenţei introduse în circuit.
Pentru aceeaşi pereche de electrozi se efectuează mai multe măsurători (I ext, ),
schimbând, în prealabil, polaritatea sursei. După 30 de minute se refac măsurătorile.

6. Interpretarea rezultatelor
Folosind perechile de valori (Iext, ), se calculează densitatea de curent iext = Iext/S
(μA/cm2) şi suprapotenţialul () cu ecuaţia (8). Apoi se calculează icor cu ajutorul relaţiei (6),
cunoscând că αa  αc = 0,2. În final, cu ajutorul relaţiei (7), se calculează v.
Se compară valoarea iniţială a lui v cu valoarea determinată după 30 de minute de la
începerea măsurătorilor (imersarea plăcilor în mediul corosiv).

7. Secţiune finală
 Explicaţi variaţia vitezei de coroziune cu timpul.
 Explicaţi de ce se recomandă schimbarea polarităţii sursei pentru repetarea
măsurătorilor de suprapotenţial.