Tehnologii de depunere electrochimică a metalelor

Scopul lucrării îl reprezintă prezentarea metodei de depunere electrochimică a metalelor,

metoda de alegere a parametrilor şi compoziţiei optime a băilor de depunere şi realizarea unei depuneri
electrochimice.

Introducere

Galvanotehnica, depunerea pe cale galvanică a straturilor metalice este un domeniu cu multiple

aplicaţii în protecţia anticorozivă, în acoperirile decorative, la elaborarea circuitelor imprimate, în
industria semiconductorilor, creşterea durităţii şi rezistenţei la uzură, obţinerea unor copii metalice
folosind forme metalice sau nemetalice.
Factorul determinant în tehnologia galvanică îl constituie calitatea depunerii stratului metalic,
reflectată de următorii parametrii:
➢ aderenţă la suport,
➢ structură microcristalină
➢ uniformitate
➢ aspectul depozitului catodic.
Calitatea depunerilor este asociată cu preţul de cost, acesta din urmă fiind determinat de
randamentele de curent şi energie.
Structura straturilor metalice este definită de mărimea şi orientarea grăunţilor cristalini,
caracteristici care sunt influenţate de compoziţia electrolitului, de regimul de electroliză (densitatea de
curent, temperatura, agitarea electrolitului), grosimea stratului depus şi descărcarea la catod a ionilor de
hidrogen.
Obiectul pe care se realizează depunerea metalică se aşează la polul negativ (catodul) al celulei de
electroliză, deoarece aici se desfăşoară reacţia electrochimică de reducere a ionilor metalici din soluţia de
electrolit, cu obţinerea metalului pur.
Structura depunerilor galvanice depinde, în principal, de doi factori: distribuţia curentului pe
catod şi raportul dintre vitezele de germinare şi de dezvoltare liniară a depunerilor. Distribuţia uniformă a
curentului asigură atât o grosime uniformă a depunerii cât şi obţinerea unei structuri omogene pe
întreaga suprafaţă a catodului.

Depunere electrochimică de cupru - Metoda celulei Hull

Agenţii de luciu folosiţi în majoritatea băilor de depunere a cuprului din soluţii acide sunt sisteme
de aditivi organici care funcţionează prin netezirea şi lustruirea suprafeţei cuprul depus. Nu există un test
simplu pentru a analiza nivelul agentului de luciu din baie şi pentru a determina dacă este în echilibru cu
ceilalţi constituenţi ai băii. Există totuşi o metodă simplă de a afla care este momentul în care nivelul de
agent de luciu din baie are nevoie de completare.
Metoda foloseşte o celulă de depunere de dimensiuni reduse denumită celula Hull.
Metoda celulei Hull este o metodă de verificare a condiţiilor optime de depunere în cazul băilor
galvanice. Folosind celula împreună cu analiza chimică este posibilă o analiză calitativă şi cantitativă a

1
constituenţilor majori ai unei băi de depunere electrochimică şi determinarea momentului în care baia
are nevoie de completare cu agenţi de luciu.
Celula este de formă trapezoidală cu capacitatea de 267 mL, fiind confecţionată din sticlă sau
plastic (Figura 1). În celulă catodul este plasat oblic faţă de anod pentru a obţine o variaţie a densităţii de
curent pe suprafaţa catodului (Figura 2).
Catodul este din alamă iar anodul este de cupru, soluţia de electroliză conţine o sare solubilă de
cupru, de obicei clorură sau sulfat. Anodul de cupru care se oxidează electrochimic se foloseşte pentru
menţinerea unei concentraţii aproximativ egale de ioni de cupru în soluţie.
Reacţiile electrochimice care au loc la electrozi (fiind mediu acid) sunt:
La anod: Cu → Cu 2+ + 2e− (1)
2+ −
La catod: Cu + 2e → Cu (2)
+ −
2H + 2e → H 2 (3)

Figura 1 Schema celulei Hull

Cu ajutorul acestei celule se stabilesc:

➢ curbele de etalonare şi densitatea de curent adecvată pentru electroliză;
➢ controlul parametrilor bailor galvanice:
▪ densitatea limită de curent corespunzătoare zonelor de depuneri lucioase;
▪ impurităţi metalice şi nemetalice;
▪ îndepartarea impuritatilor;
▪ concentratia adaosurilor de luciu;

Figura 2 Distribuţia liniilor de curent în celula Hull

2
 În unele cazuri în celulă se foloseşte cu agitator magnetic pentru a se observa pe catod efectul
calitativ al influenţei densităţii de curent şi agitării asupra proprietăţilor depunerii (de obicei parametrii
studiaţi sunt morfologia sau luciul depunerii).
Odată ce performanţele dorite sunt obţinute în celula Hull se calculează concentraţia optimă a
adaosurilor pentru baia tehnologică ştiind că volumul celulei Hull este de 267mL.
Există mai multe variaţii ale celulei Hull cu diferite mecanisme de agitare sau metode de control a
temperaturii.
Corelaţia dintre intensitatea curentului, în amperi şi densitatea de curent, i , în funcţie de
lungimea plăcii catodice etalon (măsurată pe o singură faţă) este prezentată în tabelul 1.

Tabel 1 Corelaţia dintre intensitate şi densitatea de curent în cazul celulei Hull

I, [A] Densităţi de curent [A/cm2] la diferite lungimi, în cm
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 5,10 3,52 2,60 1,94 1,43 1,02 0,67 0,36 0,10 0
2 10,2 7,04 5,20 3,88 2,86 2,04 1,34 0,72 0,20 0
3 15,3 10,6 7,80 5,82 4,29 3,06 2,01 1,08 0,30 0
4 20,4 14,1 10,4 7,76 5,72 4,08 2,068 1,44 0,40 0
5 25,5 17,6 13,0 9,70 7,15 5,10 3,35 1,80 0,50 0

În urma experimentului se alege ca parametru de depunere densitatea de curent

corespunzătoare zonei în care depunerea are caracteristicile dorite (nu este arsă, nu este prea subţire
etc.). Prin observarea zonelor arse sau a celor lucioase şi localizarea acestora pe suprafaţa catodului se
poate estima densitatea optimă de curent a băii precum şi compoziţia optimă a electrolitului folosit în
baia de depunere. Exemplu al unei scale folosite în cazul celulei Hull folosită pentru cuprare este
prezentat în Figura 3.

Figura 3 Scală pentru determinarea condiţiilor optime de depunere

3
 Aparatura şi modul de lucru
Se realizează montajul din Figura 4, celula de electroliză folosită fiind celula Hull.

Figura 4 Schema circuitului experimental folosit la depunere: 1.Catod de alamă, 2. Soluţie de electrolit, 3.
Anod de cupru, 4. Sursa de curent, 5. Ampermetru

Se curăţă atât catodul de alamă cât şi anodul de cupru cu hârtie abrazivă şi după degresare se
spală cu apă de la robinet şi cu apă distilată.
Se usucă prin tamponare cu un material absorbant după care catodul se cântăreşte şi se
determină masa iniţială (m1).
Se măsoară suprafaţa catodului care intră în soluţie şi şi se calculează suprafaţa, S, în dm2 (se
calculează suprafaţa care intră în soluţie pentru două feţe).

Se scufundă proba din alamă, în baie şi se reglează cât mai repede, cu ajutorul potenţiometrului
de la sursă curentul la valoarea dorită şi totodată se notează timpul începerii experienţei. Se menţine
constantă valoarea curentului, prin reglare periodică. După timpul stabilit se scoate proba, se spală, se
usucă, se recântăreşte şi se notează masa finală (m2).
Se examinează apoi proba comparând-o cu scala corespunzătoare.
Valoarea curentului trebuie să fie calculată cunoscând valoarea densităţii de curent pentru fiecare etapă
de depunere şi suprafaţa de depunere.
I = i S (4)
unde I = intensitatea curentului, A;
i = densitatea de curent, A/dm2 ;
S = suprafaţa de depunere (suprafaţa catodului imersată în soluţie), dm2;
După fiecare etapă de depunere electrozii se scot din soluţie, se clătesc şi iar catodul se cântăreşte pentru
determinarea masei de cupru depusă.
Masa practică de cupru depusă în proces este obţinută prin diferenţa maselor probei după depunere şi
înainte de depunere.
Masa teoretică de cupru depusă se calculează folosind ecuaţia legii lui Farady:
m t = k e It (5)
unde: ke = echivalentul electrochimic al cuprului, g/Ah
I = intensitatea curentului, A
t = timpul de depunere, h.
4
Echivalentul electrochimic a cuprului este KeCu = 1,1858 g/Ah
Cunoscând valorile maselor practică şi teoretică se poate calcula randamentul procesului de
depunere folosind relaţia:
mp
= 100, % (6)
mt
Pentru determinarea valorii optime a densităţii de curent şi morfologia depunerii se foloseşte scala
standardizată (Figura 3 ) care reprezintă densitatea de curent în funcţie de zona de pe catod.

Tabelul 1 Rezultate experimentale

Densitatea Timp de Intensitatea Masa Masa Masa Masa Randamentul
de curent, depunere, curentului, iniţială, finală, practică, g teoretică, g procesului, %
A/dm2 min A m1, g m2, g
Proba 1

Proba 2
Proba 3

 Se calculează suprafața de lucru a electrodului de cupru (dm2)

 Se calculează intensitatea curentului pentru fiecare probă (relaţia 4)
 Se calculează masa practică: mp = m2 – m1, g
 Se calculează masa teoretică (relaţia 5)
 Se calculează randamentul procesului (relaţia 6)

Referatul lucrării va cuprinde:

• Tabelul cu rezultatele experimentale;
• Concluzii.