MODULUL 6.

CIRCUITE ELECTRICE

Timpul mediu necesar pentru studiu: 2

Obiective educaţionale
În urma parcurgerii acestui veţi avea posibilitatea de a cunoaşte::
- unele cunoştinţe teoretice în domeniul ingineriei electrice,
- sau cunoaşterea de soluţii adecvate pentru rezolvarea unor probleme existente în electrotehnica .

Cuvinte cheie:
Circuite electrice; curent continuu.

Cuprinsul Modului:
6.1. Circuit electric şi reţea electrică. Sensuri de referinţă.
6.2. Teorema I a lui Kirchhoff
6.3. Teorema a II-a a lui Kirchhoff
6.4. Gruparea rezistoarelor
6.5. Gruparea surselor de curent continuu
6.6. Metode de calcul a reţelelor liniare de curent continuu
6.7. Calculul electric al unei linii de curent continuu

Circuit electric şi reţea electrică

1
 6.1.Sensuri de referinţă

Prin circuit electric se înţelege ansamblul mediilor prin care poate circula curentul electric.
Aceste medii pot fi conductoare, semiconductoare sau medii dielectrice. În medii conductoare şi
semiconductoare există curent electric de conducţie, iar în medii dielectrice curent de deplasare.
Un circuit este constituit, în general, din elemente de circuit cum sunt: rezistoarele, bobinele,
condensatoarele şi sursele de tensiune electromotoare. Aceste elemente pot fi grupate între ele în
serie, în paralel, mixt (serie-paralel) sau complex.
Elementele de circuit se caracterizează prin următorii parametri: R - rezistenţa electrică, L -
inductanţa, C - capacitatea, Ue - tensiunea electromotoare. Dacă ne referim, spre exemplu, la un
rezistor folosit în laborator, realizat din conductor bobinat, acesta se caracterizează atât prin
rezistenţa electrică R, cât şi prin inductanţa L a firelor şi capacitatea C dintre spire, parametrul
predominant fiind însă rezistenţa electrică. În situaţie analoagă se prezintă şi bobinele, respectiv
condensatoarele folosite în practică.
Prin abstractizare, în teoria circuitelor electrice se introduc aşa-numitele elemente ideale de
cicuit, şi anume: rezistorul ideal caracterizat numai prin parametrul R, bobina ideală caracterizată
numai prin parametrul L, condensatorul ideal caracterizat numai prin parametrul C, generatorul
ideal de tensiune, a cărui tensiune la borne este independentă de curent şi generatorul ideal de
curent, la care curentul debitat este independent de tensiunea la borne. În anumite situaţii concrete
şi în anumite limite date, elementele de circuit folosite în practică pot fi considerate ca fiind
ideale.
Un ansamblu de circuite electrice, conectate între ele într-un mod oarecare, constituie reţeaua
electrică. Se numeşte latură de reţea o porţiune mărginită şi neramificată a ei. Nodul este punctul
în care se leagă împreună cel puţin trei capete de laturi. Se numeşte ochi de reţea o succesiune de
laturi care formează o curbă închisă, iar partea reţelei care nu conţine ochiuri se numeşte arbore .
Dacă latura de reţea conţine surse, ca de exemplu latura AB din figura 5.1, ea se numeşte activă;
în caz contrar se spune că latura este pasivă (de exemplu latura BC).
Dacă parametrii elementelor unui circuit sunt independenţi de tensiune sau de curent, atunci
circuitul este liniar. Circuitul este neliniar dacă cel puţin unul din parametrii săi depinde de
tensiune sau de curent.

2
 sau cu parametrii repartizaţi în lungul lor. În ultimul caz se
folosesc parametrii liniari specifici, adică raportaţi la unitatea de
lungime ( /m, H/m, F/m). Delimitarea între circuitele cu
parametrii concentraţi şi circuitele cu parametrii repartizaţi se face
atât în raport cu lungimea fizică a circuitului cât şi în raport cu
frecvenţa curentului din circuit. În ceea ce priveşte sensurile de
referinţă dintr-un circuit electric, acestea se referă la următoarele
mărimi
Fig. 6.1 Reţea
electrică Circuitele
fizice scalare, definite prin integrale de linie şi de suprafaţă a unor mărimi vectoriale:

- tensiunea electromotoare: Ue Eidl ;

- tensiunea la borne: Ub Edl ;

- curentul electric: i jds .

Se numeşte sens de referinţă sau sens pozitiv al mărimii fizice scalare sensul vectorului element
de integrare (dl , ds ). La rîndul său, sensul vectorului element de integrare se stabileşte fie
arbitrar, fie pe baza unor reguli.
După ce s-a stabilit sensul de referinţă a uneia dintre mărimile scalare precizate mai sus, se face
calculul acestei mărimi, obţinându-se o valoare pozitivă sau negativă în raport cu sensul de
referinţă ales.
Se numeşte sens efectiv acel sens de referinţă pentru care mărimea fizică respectivă este
pozitivă. Tensiunea electromotoare Ue rezultă pozitivă cînd sensul de referinţă, adică sensul
elementului de integrare dl prin interiorul sursei este orientat de la borna negativă spre cea
pozitivă. Curentul electric I rezultă pozitiv cînd vectorul elementului de suprafaţă ds este în
acelaşi sens cu j sau, în general, cînd unghiul dintre cei doi vectori este mai mic decît 90o.
Sensul de referinţă al tensiunii la borne se indică în schemă printr-o săgeată desenată între borne.
Există două reguli privind asocierea sensurilor de referinţă ale tensiunii la bornele unei laturi de
reţea şi a curentului ce trece prin ea. Pentru laturi de reţea receptoare, săgeţile care indică
sensurile pozitive ale tensiunii la borne şi ale curentului pleacă, respectiv intră în aceeaşi bornă
(vezi fig. 5.2.b). Pentru laturi de reţea generatoare, cele două sensuri de referinţă sunt opuse în
raport cu aceeaşi bornă (vezi fig. 5.2.a).

electrice pot fi cu
parametrii concentreţi

3
 receptor sau generator al unei laturi de reţea, sensurile pozitive (de
referinţă) pentru tensiunea la borne şi pentru curent se aleg arbitrare,
fie ca la receptor, fie ca la generator. După efectuarea calculelor
rezultă sensurile efective ale acestor mărimi, respectiv se poate
preciza dacă latura de reţea are sau nu caracterul de receptor sau de
generator adoptat iniţial.

Fig. 5.2. Laturi de reţea

a - generatoare; b -
recepto are
Dacă nu se
poate preciza de la
început caracterul de
6.2. Teorema I a lui Kirchhoff

Teoremele lui Kirchhoff se referă la circuite şi reţele electrice în regim staţionar şi cvasistaţionar.
Prima teoremă a lui Kirchhoff se referă la curenţii din
laturile de reţea ce concură într-un nod.
Fie nodul de reţea reprezentat în figura 5.3 în care concură
patru laturi, prin care circulă curenţii cu intensităţile I1, I2, I3 şi
I4, cu sensurile de referinţă indicate prin săgeţi. Pentru stabilirea
teoremei I a lui Kirchhoff se consideră o suprafaţă închisă Si în
jurul nodului, pentru care se aplică legea conservării sarcinilor
libere. În regim electrocinetic staţionar această lege se exprimă
prin relaţia:
Fig.5.3. Nod de reţea jds 0
Si

(5.1)
Integrala de suprafaţă a densităţii de curent este diferită de zero numai în porţiunile de
suprafaţă S1, S2, S3 şi S4 ce intersectează conductoarele, unde j 0. Ţinând seama şi de faptul că
dS este orientat spre exteriorul suprafeţei închise şi că j are sensul de referinţă indicat prin săgeţi
(sensul curentului), din ultima relaţie se obţine:

jds j1ds j2ds j3ds j4ds 0 (5.2)

Si S1 S2 S3 S4

adică
I1 I2 I3 I4 0 (

4
În general, dacă există m laturi care concură în nod, rezultă
m

Iv 0 (5.4)
v 1
Această relaţie exprimă teorema I a lui Kirchhoff şi se enunţă astfel: suma algebrică a curenţilor
din laturile ce concură într-un nod de reţea este egală cu zero. Se consideră pozitivi curenţii care
ies din nod şi negativi curenţii care intră în nod.
Se mai poate enunţa teorema I a lui Kirchhoff şi în modul următor: suma curenţilor care ies dintr-
un nod de reţea este egală cu suma curenţilor care intră în acelaşi nod.
Numărul de ecuaţii independente ce se obţin cu teorema I a lui Kirchhoff pentru o reţea cu n
noduri este n-1.

6.3. Teorema a II-a a lui Kirchhoff

Să considerăm un nod de reţea format din k laturi, de forma celui reprezentat în figura
5.4..
Teorema a II-a a lui Kirchhoff precizează că suma algebrică a tensiunilor electromotoare ce
acţionează într-un ochi de reţea este egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune pe
rezistoarele din laturile ochiului, adică:
k k

Uev Rv Iv (5.5.) v 1

v 1

Pentru a însuma algebric tensiunile

electromotoare şi căderile de tensiune este necesar
să se stabilească în prealabil un sens de referinţă în
ochi.
De exemplu, pentru ochiul de
reţea reprezentat în figura 5.4 se fixează în
mod arbitrar sensul de referinţă indicat prin săgeată
cu care rezultă următoarea exprimare pentru teorema a II-a Fig.5.4. Ochi de reţea
a lui Kirchhoff:

Ue1 Ue2 Ue3 Ue4 R I1 1 R I2 2 R I3 3 R I4 4 R I5 5 (5.6.)

Tensiunea electromotoare, respectiv căderea de tensiune, se ia cu semnul “+” cînd sensul
tensiunii electromotoare, respectiv al curentului, coincide cu sensul de referinţă şi cu semnul “-“
în caz contrar.
Numărul de ecuaţii independente ce se pot scrie cu teorema a II-a a lui Kirchhoff pentru o reţea

5
cu n noduri şi l laturi este egal cu numărul de ochiuri independente:
o l n 1

6.4. Gruparea rezistoarelor

În majoritatea cazurilor, reţelele de curent continuu conţin mai multe rezistoare conectate în
serie, în paralel sau mixt. Problema care se pune, este de a determina rezistenţa echivalentă a
rezistoarelor grupate într-un anumit mod.
Considerând cunoscut cum se deduc expresiile de calcul ale rezistenţei echivalente, se prezintă
numai relaţiile respective, fără justificări.
La conectarea în serie a n rezistoare avînd rezistenţele R1, R2, …, Rn, rezistenţa echivalentă este:
n

Re Rv (5.7.)
v 1

La legarea în paralel a rezistoarelor se obţine

n
1 1
(5.8.)
Re v 1 Rv
Dacă se leagă în paralel numai două rezistoare, rezistenţa
echivalentă se determină cu relaţia:
R R3 4
Re
R3 R4
Fig.5.5. Rezistoare Rezistenţa echivalentă la legarea mixtă (în serie şi în paralel) a grupate
mixt rezistoarelor se calculează ţinând seama de relaţiile de mai sus. De exemplu, rezistenţa
echivalentă a rezistoarelor grupate mixt ca în figura 5.5. este:
R R3 4
Re R1 R2R34 R1 R2 (
R3 R4

6.5. Gruparea surselor de curent continuu

Pentru alimentarea receptoarelor de curent continuu, există situaţii când se folosesc mai multe
surse de energie grupate în serie, în paralel sau mixt, după necesităţi. De exemplu, la
autovehicule se folosesc baterii de acumulatoare de 6 V sau 12 V, obţinute prin legarea în serie a
mai multor elemente de acumulatoare cu plumb de cîte 2 V fiecare etc.

Conectarea în serie a surselor de curent continuu se face

6
 atunci cînd este necesar să se obţină o tensiune mai mare. Aceasta se realizează legînd
borna “+” a unei surse cu borna “-“ a sursei următoare ş.a.m.d. (vezi fig.5.6). Tensiunea
electromotoare totală a bateriei este:

Fig.5.6. Surse de t.e.m. n

Ue Uev (5.11.)
legate în serie v 1

Dacă la bornele bateriei se conectează un receptor

cu rezistenţa R, conform legii lui Ohm aplicată la un circuit închis, curentul prin circuit este
n

Uev
v 1
I n ,

R Riv
v 1

unde R Riv este rezistenţa echivalentă a circuitului, Riv fiind rezistenţa interioară a unei
v 1

surse.
În situaţia în care cele n surse sunt identice, adică au aceeaşi tensiune electromotoare Ue şi
aceeaşi rezistenţă interioară Ri, atunci
nUe Ue
I (5.12.)
R nRi R Ri
n
Trebuie subliniat faptul că la legarea în serie, curentul prin circuit nu trebuie să depăşească
curentul nominal al sursei celei mai mici. De asemenea, este evident că pot fi legate în serie şi
surse cu tensiuni diferite.
Conectarea în paralel a surselor de curent continuu se face unind între ele
bornele “+” şi respectiv bornele “-“ ale surselor (vezi fig. 5.7.). Sursele
legate în paralel trebuie să aibă aceeaşi tensiune electromotoare şi aceeaşi
rezistenţă interioară. Dacă tensiunile electromotoare ale surselor conectate în
paralel nu sunt egale şi bateria este în gol, sursa cu tensiunea electromotoare
mai mare se va descărca pe sursa cu tensiune electromotoare mai mică. Cu
alte cuvinte, în această situaţie apar curenţi de circulaţie între surse, chiar
dacă bateria nu alimentează un receptor exterior.

7
Fig. 5.7.Surse de t.e.m. Dacă tensiunile electromotoare ale surselor conectate în paralel sunt
legate în paralel practic aceleaşi dar rezistenţele interioare sunt diferite, atunci, avînd în
aceeaşi tensiune: vedere că în timpul funcţionării la bornele surselor se stabileşte

U Ue Ri1I1 Ue Ri2I2 ... Ue Rim Im (5.13.)

Înseamnă că sursa cu rezistenţa interioară mai mare debitează un curent mai mic. Curentul
prin rezistenţa R a receptorului este:
e
Ue
I
m 1

v 1 Rv
unde: Re este rezistenţa echivalentă a circuitului.
În ipoteza că Ri1 = Ri2 = … = Rim, rezultă

Ue mUe
I (5.15)
R Ri mR Ri
m
Conectarea în paralel a surselor se face atunci când curentul cerut de receptor este mai mare
decât curentul nominal al unei singure surse.
Conexiunea mixtă a surselor de curent continuu se foloseşte atunci când bateria respectivă
trebuie să asigure atât o tensiune, cât şi un curent de valori mari. Dacă n este numărul de surse
identice legate în serie şi m este numărul de surse identice legate în paralel, curentul dat de
baterie prin rezistenţa R a unui receptor este
nmUe
I (5.16.) mR nRi
Această relaţie se deduce simplu din relaţiile (5.12) şi (5.15), obţinute pentru legarea în
serie, respectiv în paralel a surselor.

6.6. Metode de calcul a reţelelor liniare de curent continuu

În general, prin calculul unei reţele de curent continuu se înţelege determinarea curenţilor din
laturile reţelei atunci când sunt cunoscute rezistenţele rezistoarelor şi tensiunile electromotoare
ale surselor (sau tensiunile la borne) din reţeaua respectivă. Desigur, se pot pune şi alte probleme,
de exemplu determinarea valorii rezistenţei unor rezistoare, astfel ca acestea să fie parcurse de
anumiţi curenţi sau să dezvolte, prin efect Joule-Lenz, o anumită putere.

8
6.6.1 Metoda teoremelor lui Kirchhoff
Se consideră o reţea de c.c. care are n noduri şi l laturi. Numărul de ecuaţii independente ce se
pot scrie pentru această reţea, cu ajutorul teoremelor I şi a II-a a lui Kirchhoff este:
(n 1) ( l n 1) l (5.17.)
Sistemul de ecuaţii obţinut permite determinarea intensităţilor curenţilor din fiecare
latură.
Pentru aplicarea celor două teoreme este necesar să se precizeze mai întâi sensul de referinţă
pentru curenţi şi pentru ochiurile independente. Dacă, în urma calculelor, curenţii din unele laturi
rezultă cu valori negative, înseamnă că sensul lor efectiv este opus faţă de sensul de referinţă
stabilit anterior.
6.6.2.Metoda superpoziţiei
Această metodă poate simplifica calculul reţelelor complexe în care există mai multe surse de
energie electrică. Metoda se bazează pe principiul suprapunerii efectelor aplicabil la reţelele
liniare.
Pentru exemplificare, se consideră reţeaua electrică a cărei schemă este reprezentată în
figura 5.8.a. Curentul într-o latură oarecare a reţelei poate fi considerat ca suma algebrică a
curenţilor produşi în acea latură de fiecare sursă în parte. Deci, se consideră mai întâi că în reţea
acţionează numai sursa cu t.e.m. Ue1 iar tensiunea electromotoare a celei de-a doua surse se
consideră egală cu zero, reţinându-se numai rezistenţa interioară Ri2 a acesteia (vezi fig.5.8..b).
Apoi, se consideră că în reţea acţionează numai a doua sursă, de la prima sursă reţinându-se
numai rezistenţa sa interioară (vezi fig. 5.8.c). În mod analog se procedează şi dacă reţeaua
conţine trei sau mai multe surse.
Rezolvând circuitele din figura 5.8.b,c se obţin valorile curenţilor notaţi cu “prim”,
respectiv cu “secund”. Apoi se suprapun rezultatele şi se obţin curenţii reali din laturi, adică:

I1 I1' I1" ;
I2 I2' I2" ; I I' I"
(5.18.)

9
 Fig. 5.8. Schemă explicativă la metoda superpoziţiei
a - reţeaua dată; b,c - reţeaua cu cîte o singură sursă

6.6.3 Metoda transfigurării

Există situaţii când o reţea de curent continuu conţine rezistoare în conectare poligonală sau în
conectare stelată. În astfel de cazuri, pentru calculul reţelei trebuie să se facă transfigurarea
poligonului în stea sau a stelei în poligon. Transfigurarea poligonului în stea este univocă, oricare
ar fi numărul de laturi ale reţelei poligonale, pe când transfigurarea stelei în poligon este univocă
numai pentru numărul de laturi egal cu trei.
Metoda transfigurării este aplicabilă atât la reţelele pasive, cât şi la reţelele active (ce conţin în
laturi surse de tensiune electromotoare).

10
 Se con
R12, R23 şi R31 conectate în triunghi.
Transfigurând conexiunea triunghi în
conexiune stea, se obţine schema din
figura 5.9.b, în care rezistenţele R1, R2 şi
R3 trebuie să fie determinate în funcţie de
R12, R23, R31. Pentru aceasta, se pune
condiţia ca rezistenţele
Fig 5.9.Transfigurarea triunghi-stea echivalente dintre punctele 1-2, 2-3 şi 3-1 să fie
aceleaşi pentru cele două conexiuni, adică:
R (R R)
R R
1 2 12 23 31

R12 R23 R31

R23(R31 R12)
R2 R3 (5.19.)
R12 R23 R31

R31(R12 R23)
R R
3 1

R12 R23 R31

de unde rezultă:
R R1231 R R1223 R R2331 *
R1 , R2 , R3 (
R12 R23 R31 R12 R23 R31 R12 R23 R31

Aceleaşi relaţii se folosesc şi dacă se face transfigurarea inversă, stea-triunghi, în care caz se
determină R12, R23, R31 în funcţie de R1, R2, R3.

6.6.4. Metoda curenţilor ciclici

Această metodă permite determinarea curenţilor din reţelele complexe cu ajutorul unui număr
mai redus de ecuaţii decât prin aplicarea celor două teoreme a lui Kirchhoff. Reţeaua complexă se
consideră ca o suprapunere de circuite(ochiuri) independente, fiecare din aceste ochiuri fiind
străbătut de un curent propriu (curent ciclic). Numărul de ochiuri independente în care se
descompune reţeaua este:
o=l–n+1 (5.20.)
11
unde: - l fiind numărul laturilor, -
n numărul de noduri.
Printr-o latură care este comună la două ochiuri independente circulă doi curenţi ciclici, unul
aparţinând unuia dintre ochiuri, iar al doilea aparţinând celuilalt ochi. În aceste condiţii, curenţii
reali sunt daţi de suma algebrică a celor doi curenţi ciclici din laturile respective. Curenţii ciclici
se obţin prin rezolvarea sistemului de ecuaţii scris prin aplicarea teoremei a II-a a lui Kirchhoff
pentru fiecare ochi independent, după ce în prealabil s-a fixat câte un sens pozitiv, de referinţă,
în fiecare din aceste ochiuri (care este şi sensul curentului ciclic).

În formă generală şi rstrânsă, sistemul de ecuaţii obţinut prin aplicarea teoremei a II-a a lui
Kirchhoff pentru fiecare ochi independent, din care se determină curenţii ciclici, se poate scrie
astfel:

Ue Ri ( = 1, 2, …, 0) (5.20.*)

unde: - Ue este t.e.m. rezultată din ochiul de reţea ,

- R pentru = este rezistenţa electrică totală a ochiului (mărime pozitivă)
- R pentru este rezistenţa electrică de transfer de la ochiul la ochiul , care este
pozitivă dacă i este în acelaşi sens cu i şi negativă dacă i este de sens opus faţă de i .

6.6.5. Metoda potenţialelor nodurilor

Cunoscând potenţialul nodurilor unei reţele, respectiv diferenţa de potenţial electric între
noduri, cu ajutorul legii conducţiei electrice se pot determina curenţii din laturile reţelei. Deci,
metoda potenţialelor nodurilor constă în calculul acestor potenţiale şi apoi a curenţilor din laturi.
Sistemul de ecuaţii cu care se determină potenţialele nodurilor se obţine prin aplicarea
teoremei I a lui Kirchhoff, curenţii din laturile concurente într-un nod fiind exprimaţi în funcţie
de potenţiale şi de ceilalţi parametrii ai elementelor conţinute de laturi. Se pot scrie n-1 ecuaţii
independente, ceea ce înseamnă că pentru potenţialul unui nod trebuie să se admită o valoare
arbitrară, de exemplu valoarea zero (potenţialul de referinţă). Forma generală a sistemului de
ecuaţii din care se determină potenţialele nodurilor este

(Vv V G ) v Uev Gv 0 (v = 1, 2, …, n-1) (5.21.)

v

unde: Gv şi Uev sunt conductanţa, respectiv t.e.m. din latura cuprinsă între nodul v şi nodul .
Din relaţia anterioară rezultă:

Vv Gv VG v Uev Gv 0 (v = 1, 2, …, n-1; v ) (5.22.)

12
 Curenţii din laturile reţelei se determină cu relaţia:

Iv (Vv V Uev )Gv (v ) (5.23.)

6.7. Calculul electric al unei linii de curent continuu

Pentru alimentarea cu energie electrică a unor consumatori de curent continuu se folosesc liniile
de transport de curent continuu prin care se face legătura dintre sursă şi consumatori.
Calculul electric al acestor linii se referă la determinarea secţiunii conductoarelor liniei astfel
încât căderea de tensiune pe linie, respectiv pierderile de putere prin efect Joule-Lenz, să se
încadreze în limitele stabilite de norme.
Datele pentru calcul sunt:

- puterea consumatorilor;
- materialul conductoarelor (cupru, aluminiu);
- aşezarea topografică a sursei şi a consumatorilor (lungimea liniei); - tensiunea
nominală la consumatori.
În general, linia constă din tronsoane, având secţiuni diferite de la o porţiune la alta.
Pentru exemplificare, se consideră linia cu schema monofilară din figura 5.10, unde s-a
notat cu A sursa de energie electrică având tensiunea U0 (la inceputul liniei), P1, P2, P3, … Pn sunt
puterile consumatorilor, l1, l2, l3, … ln şi S1, S2, S3, … Sn sunt lungimile, respectiv secţiunile pe
diferite tronsoane ale liniei, iar L1, L2, L3, … Ln sunt distanţele de la sursă la consumatori.
Il2

3
I2
2

1
I3
.
0
..
1 1 2 2

In
1 1 2 2 3 3 n n

Fig. 5.10. Schema monofilară a liniei de curent ................................

Iln In.
Cunoscând
Curenţii pe tronsoanele liniei sunt: puterile şi tensiunea nominală
Il1 I1 I2 I3 ... In UN considerată aceeaşi
pentru
13
toţi consumatorii, se calculează curenţii la consumatori: (5.25.)
P1 P2
I1 , I2 , ..., In
UN UN
(5.24.)

Determinarea secţiunii conductoarelor se poate face fie pe bază de încălzire, adică în funcţie de
valoarea curentului se alege din tabelă secţiunea potrivită, fie pe baza căderii de tensiune astfel
ca, de la sursă până la consumatorul cel mai îndepărtat, căderea de tensiune să nu depăşească
limita admisă. Dacă se face calculul pe bază de încălzire, se verifică căderea de tensiune şi
invers, dacă se face calculul pe baza căderii de tensiune se verifică secţiunea rezultată la
incălzire.
Limitarea încălzirii conductoarelor liniei înseamnă în acelaşi timp limitarea pierderilor de putere
pe linie.
Căderea de tensiune pe linie, de la sursă până la consumatorul k, este

14
 k

Uk 2 R Il (5.26.)
1

unde
l
R (5.27.)
S
Tensiunea la consumatorul k este
Uk U0 Uk (5.28.)
Notând cu ua% căderea de tensiune admisibilă, în procente, este necesar ca:
Uk
100 ua % (5.29.)
UN
Dacă secţiunea conductoarelor liniei este aceeaşi pe toate tronsoanele sale, relaţia (5.29)
devine
2 k 2 k

Uk l Il L I
S 1 S 1

unde s-a ţinut seama de relaţiile ce dau curenţii pe tronsoane.

Pierdera de putere prin efect Joule-Lenz pe linie este
n

P 2 R Il2 (5.31.)
1

sau, în cazul când secţiunea conductoarelor este aceeaşi,

2 n 2

P l Il
S 1

Aceste pierderi de putere nu trebuie să depăşească o limită admisibilă, stabilită prin

norme, adică:

P
100 pa% (5.33.)
P

Randamentul liniei de transport se calculează cu relaţia:

P

15
 P P
n

unde P P este puterea totală a consumatorilor.

1

Cu relaţiile de mai sus se efectuează calculul electric al liniei de c.c., adică se determină
secţiunea conductoarelor.
La proiectarea unei linii de transport de energie electrică trebuie făcut şi un calcul
mecanic. Conductoarele liniei trebuie să aibă o astfel de secţiune încât să reziste la solicitările
mecanice ce intervin în condiţii grele de exploatare (temperatură scăzută, chiciură, vânt).

Întrebări de autoevaluare
1. Din ce este constituit, în general, un circuit electric ?
2. Care sunt regulile privind asocierea sensurilor de referinţă ale tensiunii la bornele
unei laturi de reţea şi a curentului ce trece prin ea ?
3. La ce se referă teoremele lui Kirchhoff ?
4. Cum se determina rezistenţa echivalentă a rezistoarelor grupate într-un anumit
mod?
5. La ce se referă alculul electric al linii electrice de curent continuu ?
6. Cum trebuie să aibă secţiunea conductoarele liniei ?

Teste grilă IE6

1. Un circuit este constituit, în general, din :
a) rezistoarele, bobinele, condensatoarele şi sursele de tensiune electromotoare;
b) placi magnetice;
d) placi electrice.

16
 2. Elementele de circuit se caracterizează prin:
a) capaciatatea electrică;
b) rezistenţa electrică, inductanţa, capacitatea, tensiunea electromotoare;
c) capacitatea chimică.

3. Un ansamblu de circuite electrice, conectate între ele într-un mod oarecare,

constituie :
a) reţeaua electrică;
b) reţeaua magnetică;
c) reţeaua electrocinetică.

4. Teorema I a lui Kirchhoff se enunţă astfel:

a) suma algebrică a curenţilor ce concură într-un nod de reţea este infinită.
b) suma algebrică a curenţilor ce concură într-un nod de reţea este diferită de zero;
c) suma algebrică a curenţilor ce concură într-un nod de reţea este egală cu zero.

5. Teorema a II-a a lui Kirchhoff precizează că:

a) suma tensiunilor electromotoare dintr-un ochi de reţea este egală cu suma curentilor
din laturile ochiului ;
b) suma tensiunilor electromotoare dintr-un ochi de reţea este egală cu suma căderilor
de tensiune pe rezistoarele din laturile ochiului;
c) suma tensiunilor electromotoare dintr-un ochi de reţea este egală cu diferenta
căderilor de tensiune pe rezistoarele din laturile ochiului.

6. Conectarea în serie a surselor de curent continuu se face atunci cînd este necesar să se
obţină:
a) o tensiune mai mare;
b) o tensiune mai mică;
c) un curent mai mare.

7. Metoda curenţilor ciclici permite determinarea curenţilor din reţelele complexe cu

17
ajutorul unui număr mai redus de ecuaţii decât prin aplicarea celor două teoreme a lui Kirchhoff:
a) determinarea curenţilor cu ajutorul unui număr mai redus de ecuaţii;
b) determinarea tensiunilor cu ajutorul unui număr mai redus de ecuaţii;
c) determinarea rezistenţelor cu ajutorul unui număr mai redus de ecuaţii .

8. Metoda potenţialelor nodurilor constă în :

a) calculul curenţilor din laturi;
b) calculul acestor potenţiale ;
c) calculul acestor potenţiale şi apoi a curenţilor din laturi.

9. Pentru alimentarea cu energie electrică a unor consumatori de curent continuu se

folosesc:
a) liniile de transport de curent alternativ;
b) liniile de transport de curent continuu;
c) liniile de transport de curent variabil.

10. Determinarea secţiunii conductoarelor se poate face:

a) pe bază de încălzire sau pe baza căderii de tensiune;
b) pe bază de racire sau pe baza căderii de curent;
c) pe bază de suprasolicitare .

Soluţii: 1. a 2. b 3. a 4. c 5. b 6. a 7. a 8. c 9. b 10. a

Probleme rezolvate
6.1. Se consideră circuitul electric de curent continuu având schema electrică din figura de
mai jos:

18
 Cunoscând valorile Ue1 = 50 V, Ue2 = 80 V, R1 = 5 , R2 = 8 , R3 = 20 , R4 = 60 , să
se determine intensităţile curenţilor electrici prin laturile circuitului folosind metoda potenţialelor
la noduri.

Rezolvare
Vom alege potenţialul de referinţă V3 = 0 (v. figura).
Aplicând teorema potenţialelor la noduri, avem:

G11V1 G12V2 Ue G
1

G V G V21 1 22 2 U Ge
2

unde
G11 = G21 = G4,
G22 = G2 + G4 + G5,

G11 S,

G12 G21 S,

G22 S,
U G GUe 1 1e ,
1

U G GUe 2 e2 .
2

19
Rezolvăm sistemul obţinut,

V1 V2 50 V1 V2 80,

obţinem:
I1 = (V3 - V1 + Ue1)G1 I1 = 1,53 A
I2 = (V3 - V2 + Ue2)G2 I2 = 1,7 A
I3 = (V1 - V3)G3 I3 = 2,12 A
I4 = (V1 - V2)G4 I4 = -0,6 A
I5 = (V2 - V3)G5 I5 = 1,105 A

6.2. Se consideră circuitul electric de curent continuu având schema electrică din figura de
mai jos:
Se dau: R1 = 2 , R2 = 2 , R3 = 10 , R4 = 4 , R5 = 1,5 , R6 = 2 , Ue1 = 46 V, Ue2 =
62 V. Să se determine intensităţile curenţilor electrici prin laturile circuitului folosind metoda
curenţilor ciclici.

Rezolvare
Aplicând teorema curenţilor ciclici avem sistemul:

R I11 11 R I12 22 R I13 33 Ue

I

R I21 11 R I22 22 R I23 33 Ue

II

R I31 11 R I32 22 R I33 33 Ue

20
 III

unde
R11 = R1 + R4 + R6 = 8
R22 = R2 + R3 + R6 = 14
R33 = R3 + R4 + R5 = 15,5
R12 = R21 = -R6 = -2
R13 = R31 = -R4 = -4
R23 = R32 = -R3 = -10

Ue Ue1 46 V
I

Ue Ue2 62 V
II

Ue 0
III

Înlocuind cu valorile numerice, avem:

8 I11 - 2 I22 - 4 I33 = 46
-2 I11 + 14 I22 - 10 I33 = -62
-4 I11 - 10 I22 + 15,5 I33 = 0
Rezolvând sistemul avem:
I11 = 2 A, I22 = -7 A, I33 = -4 A
Curenţii din laturile circuitului vor fi:
I1 = I11 = 2 A, I2 = -I22 = 7 A, I3 = I22 -I33 = -3 A
I4 = I11 -I33 = 6 A, I5 = I33 = -4 A, I6 = I22 -I11 = -9 A

Rezumat
Aceast material conţine cursuri de electrotehnică generală pentru studenţii anilor I-II de la

21
Universitatea din Oradea , dar prin conţinutul său se adresează tuturor celor interesaţi,
specialiştilor, în special studenţilor din diferite specializări ale facultăţilor cu profil electric, dar şi
cu profil mecanic, construcţii, ingineria mediului şi altele. Scopul acesteia este de a fi o
introducere completă în problematica electrotehnicii generale şi în acelaşi timp de a fi folositoare
ca şi o carte dereferinţă., având un rol important în formarea viitorilor specialişti.

Bibliografie

[1] Budeanu, C. Bazele Electrotehnicii, vol. I, Bucureşti, Editura Ministerului

Învăţământului, 1957
[2] Budeanu, C., Antoniu, I. S. Asupra problemei măsurării puterii şi energiei
electrice într-un regim deformat, Revista Electricitatea, nr. 1, Bucureşti, 1951
[3] Buzdugan, Gh., Blumenfeld, M. Tensometria electrică rezistivă, Bucureşti,
Editura Tehnică, 1966
[4] Cartianu, Gh. Analiza şi sinteza circuitelor electrice, Bucureşti, Editura didactică
şi pedagogică, 1972
[5] Chua, L. O. Introduction to Nonlinear Network Theory, New York, Edition Mc.
Graw-Hill, 1969
[6] Clarke, E. Analiza circuitelor sistemelor electroenergetice (traducere din limba
engleză), Bucureşti, Editura tehnică, 1975
[7] Constantin, E. Electrotehnică - probleme, vol. I, Institutul Politehnic "Traian
Vuia" Timişoara, 1976
[8] De Sabata, I. Bazele electrotehnicii, vol. I, II şi III, Institutul Politehnic
Timişoara, 1972-1976
[9] Demidovitch, B. Recueil d’exercices et de problemes d’analyse mathematique ,
Traduction francaise , Editions MIR ,Moscou, 1974
[10] Dettman, J. W. Mathematical Methods in Physics and Engineering, New York,
1962
[11] Dordea, T. Maşini electrice, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1976
[12] Hănţilă, I.F., altii, Silaghi, A.M., Elemente de circuit cu efect de câmp
electromagnetic, Editura ICPE, Bucureşti,1998
[13] Huelsman, L. P. Matrices and Linear Vector Spaces, New York-San Francisco-
Toronto-Londra, 1963
[14] Iliescu, C şi colaboratorii Măsurări electrice şi electronice, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1983
[15] Ifrim, A., Noţingher, P. Materiale electrotehnice, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979
[16] Ionescu, V. T., Electricitate, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1957
[17] Javid, M., Brown, P. M. Field Analysis and Electromagnetics, New-York- San

22
Francisco-Toronto-Londra, 1963
[18] Jeans, J. The Mathematical Theory of Electricity and Magnetism, Londra,
Cambridge University Press, 1948
[19] Maghiar, T, Leuca T., Silaghi A.M., Culegere de probleme de electrotehnică, vol.
I Litografiat Universitatea Oradea, 1992
[20] Maghiar, T, Leuca T., Silaghi A.M., Culegere de probleme de electrotehnică, vol.
II Litografiat Universitatea Oradea, 1992
[21] Maghiar, T, alţii , Silaghi,A.M, Electrotehnică, Editura Universităţii din Oradea,
1999
[22] Maxwell, J. C. , A Treatise on Electricity and Magnetism, vol. I şi II, Londra,
Oxford University Press, 1955
[23] Nicula, Al., Cristea, Gh., Simon, S. Electricitate şi magnetism, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
[24] Philippow, E., Grundlagen der Elektrotechnick, VEB Verlag Technik, Berlin, 8
Auflage, 1998
[25] Popescu, I. M. Electricitate şi magnetism, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 1997
[26] Preda, M., Cristea, P., Manea, F. Bazele electrotehnicii - Probleme, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
[27] Purcell, Ed. W., Electricitate şi magnetism,Berkeley, vol.II Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982
[28] Răduleţ, R., Bazele teoretice ale electrotehnicii vol. I, II, III şi IV, Editura
energetică de stat şi Tipografia Ministerului Învăţământului, 1954-1956
[29] Răduleţ, R., Bazele electrotehnicii - Probleme, vol. I şi II, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1982
[30] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică şi maşini electrice, Ed. Universităţii
din Oradea, 2003
[32] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică industrială, Editura
Universităţii din
Oradea, 2001
[33] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică, Editura Universităţii din
Oradea, 2010
[34] Simion, E., Maghiar, T., Electrotehnică pentru subingineri, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
[35] Simonyi, K., Theoretische Elektrotechnik: VEB Deutscher Verlag der
Wissenschaften, Berlin , 9. Auflage,1989
[36] Süße, R. , Marx, B., Theoretische Elektrotechnik, Band1:
Variationstechnik und Maxwellsche Gleichungen, BI-Wissenschaftsverlag, Mannheim,
1994

http://prola.aps.org, Williams, Faller, Hill, New Experimental Test of Coulomb's Law: A

Laboratory Upper Limit on the Photon Rest Mass, Physical Review Letters 26: 721-724.,
1971 [vizitat la 28.01.2010] http://www.amazon.com/e, William H. Hayt, John A. Buck,

23
Engineering
Electromagnetics, McGraw-Hill Publishing Co.,2001 [vizitat la 28.01.2010]
http://www.vxm.com/bib.doc.html [vizitat la 20.12.2009]
http://www.archive.org/stream [vizitat la 02.12.2009]
http://www.pbs.org/wgbh/nova/gamma/spectrum.html [vizitat la 08.11.2009]
http://www.dailywireless.org/ [vizitat la 14.10.2009]
http://www.architecture2030.org/ [vizitat la 20.01.2010]
http://en.wikipedia.org/wiki/Heinrich_Hertz [vizitat la 10.10.2009]

24