Cuadripolul Electric & FiltrePasive

CAPITOLUL 5.
CUADRIPOLUL ELECTRIC
5.1. Generalităţi
Dintre sistemele tehnice, la care aplicarea teoriei cuadripolului
prezintă un interes deosebit, pot fi menţionate: transformatoarele electrice,
filtrele electrice, liniile electrice lungi, amplificatoarele, atenuatoarele,
circuitele de corecţie ale sistemelor de reglare automată, unele circuite
electrice de măsură, maşinile electrice sau combinaţii ale acestora, etc.
Deoarece în teoria cuadripolului comportarea circuitelor electrice
cuadripolare se urmăreşte faţă de bornele de legătură cu exteriorul, pentru
studiul circuitelor respective se folosesc semnale care se definesc faţă de
borne, respectiv care se măsoară la borne. Astfel de semnale sunt tensiunile
la borne şi curenţii prin borne. O altă grupă de parametri care se definesc,
respectiv se măsoară la borne, o constituie parametrii cuadripolului, despre
care se va vorbi ulterior.
I1 I2
+ +
Port Port
U1
_ Intrare Rețea Ieșire
U2
_
I’1 I’2
Fig 5.1
În fig.5.1 este prezentat generic un cuadripol, pentru care au fost
indicate semnalele de acces în borne. Dacă pentru fiecare dintre perechile de
borne 1-1’ şi 2-2’ ale cuadripolului curenţii prin borne sunt egali şi de sens
contrar faţă de cuadripol, el se numeşte cuadripol sau diport.
Pentru acesta se pot scrie ecuaţiile:
I1  I1  0
'
(5.1)
I2  I2  0
'
(5.2)
Adrian A. Adăscăliţei: Teoria Circuitelor Electrice
Denumirea de cuadripol diport provine de la aceea că el poate fi

considerat ca având două porţi. Prin poartă se înţelege o pereche de borne
pentru care este îndeplinită condiţia ca suma algebrică a curenţilor din
conductoarele circuitului exterior conectate la bornele respective să fie nulă.
Generalizând această terminologie, un multipol cu 2n borne de acces,
grupate în n porţi se numeşte multiport sau n-port.
Bornele cărora li se aplică o tensiune din exterior sunt borne
receptoare şi se numesc de intrare sau primare, iar bornele la care sunt
conectate circuite receptoare sunt borne generatoare şi se numesc borne de
ieşire sau secundare. Pentru scrierea ecuaţiilor cuadripolului, se adoptă
regula de asociere a sensurilor de referinţă de la receptoare la bornele de
intrare şi regula de asociere a sensurilor de referinţă de la generatoare la
bornele de ieşire.
Cuadripolii se pot clasifica pe baza aceloraşi criterii care se utilizează
şi în teoria circuitelor electrice. Astfel, cuadripolii pot fi activi sau pasivi
după cum conţin sau nu surse de energie; dacă sursele nu sunt independente
ei se numesc neautonomi. O clasificare mai largă se face pe baza teoremei
reciprocităţii în cuadripoli reciproci şi nereciproci.
După comportarea faţă de cele două perechi de borne se deosebesc
cuadripoli simetrici şi nesimetrici.
După caracterul parametrilor elementelor de circuit componente
cuadripolii pot fi liniari şi neliniari, cu parametri concentraţi sau parametri
repartizaţi.
Un cuadripol poate fi alimentat în sens direct ( pe la poarta de intrare),
sau în sens invers ( la poarta de ieşire).
Circuitelor electrice de tip cuadripol le corespund scheme electrice
cuadripolare, pe baza cărora se studiază aceste circuite. Metodele specifice
de rezolvare a structurilor cuadripolare constituie teoria cuadripolului. În
această teorie comportarea circuitelor electrice se urmăreşte faţă de bornele
de legătură cu exteriorul. Această particularitate caracteristică limitează
Capitolul 5. Cuadripolul electric. Filtre electrice
domeniul de aplicaţie al teoriei cuadripolului în special la acele probleme la

care este suficient să se cunoască curenţii şi tensiunile la borne.
O particularitate esenţială a teoriei cuadripolului constă în aceea că
permite rezolvarea circuitelor electrice cuadripolare faţă de perechile de
borne în legătură cu exteriorul, chiar fără cunoaşterea în detaliu a structurii
lor interioare.
5.2. Multipoli. Cuadripoli generali şi cuadripoli diporţi

În cel mai general înţeles, cuadripolul electric este un circuit electric
care are patru borne de acces cu exteriorul. Asupra structurii interne a
cuadripolului nu se impune nici o restricţie, astfel încât ea poate să fie
oarecare. Numai în ceea ce priveşte legătura cuadripolului cu exteriorul se
impune condiţia că aceasta să se facă exclusiv pe la borne.
Noţiunea de cuadripol electric nu se referă la un anumit circuit
electric.Ea are un domeniu de aplicabilitate foarte larg , referindu-se in
principiu la toate circuitele care satisfac definiţia dată. Circuitelor electrice
cuadripolare le corespund scheme elecrice cuadripolare, pe baza cărora se
studiază aceste circuite. În unele cazuri structura cuadripolară apare explicit
numai în schemele electrice. Circuitele şi schemele electrice cuadripolare se
întâlnesc într-un număr mare în diferitele domenii ale electrotehnicii şi ele
se referă la sisteme tehnice de cea mai mare importanţă practică. Noţiunea
de cuadripol nu trebuie însă înţeleasă numai în sensul simplu al identificării
unor structuri cu patru borne de acces. Importanţa acestei noţiuni apare în
legatură cu existenţa unei metode specifice de rezolvare a structurii
cuadripolare, metodă care se încadrează într-un sistem organizat de
cunostinţe, care constituie teoria cuadripolului.
Teoria cuadripolului face parte din teoria circuitelor electrice, fiind
caracterizată prin anumite particularităţi, care determină de altfel şi
domeniul de probleme unde folosirea ei este cea mai raţională. În teoria
cuadripolului comportarea circuitelor electrice se urmăreşte faţă de bornele
de legatură cu exteriorul. Această particularitate caracteristică limitează

domeniul de aplicaţie al teoriei cuadripolului în principal la acele probleme,
la care este suficient să se cunoască curenţii şi tensiunile la borne.
Este evident că rezolvarea circuitelor electrice cuadripolare, atunci
când structura lor interioară este cunoscută, se poate face şi prin metode
obişnuite ale teoriei circuitelor electrice. În problemele menţionate,
aplicarea teoriei cuadripolului conduce în general la o simplificare esenţială
a operaţiei de stabilire a ecuaţiei schemelor cuadripolare, în principal că nu
necesită determinarea curenţilor şi tensiunilor din interior. Acest avantaj
devine cu atît mai evident, cu cât schema electrică a circuitului este mai
complexă. Teoria cudripolului conduce deci la o rezolvare expeditivă şi prin
aceasta la o însemnată economie de timp.
O particularitate esenţială a teoriei cuadripolului constă în aceea că
permite rezolvarea circuitelor electrice cuadripolare faţă de perechile de
borne în legatură cu exteriorul, chiar fară cunoaşterea în detaliu a structurii
lor interioare. Această observaţie se referă la cazul când cuadripolii sunt
realizaţi. Dacă cuadripolul realizat are o structură foarte complicată sau
necunoscută, teoria cuadripolului oferă singura metodă de analiză ce poate fi
practic aplicată. Permiţând tratarea unitară a unor probleme de bază ce
intervin la un număr mare de circuite electrice cuadripolare care altfel pot fi
diferite atât ca strucură cât şi ca domenii de aplicaţie, se poate considera că
teoria cuadripolului constituie partea comună a teoriei acestor circuite.
Deoarece în teoria cuadripolului comporarea circuitelor electrice
cuadripolare se urmăreşte faţă de bornele de legatură cu exteriorul, este
natural ca în cadrul acestei teorii să se folosească pentru studiul circuitelor
respective mărimi care se definesc faţă de borne, respectiv care se măsoară
la borne dacă cuadripolul este realizat. Astfel de mărimi sunt tensiunile la
borne şi curenţii prin borne. O altă grupă de mărimi care se definesc,
respectiv se măsoară la borne, o consituie parametrii cuadripolului. În
fig.5.1 se indică curenţii prin borne pentru un cuadripol oarecare. În total
sunt patru curenti ( I 1 , I 1' , I 2 , I '2 ), şi şase tensiuni la borne ( U 11'  U 1 ,
U 22 '  U 2 , U 1'2 , U 12 ' , U 2'1 , U 21' ) corespunzătoare celor 6  C42 perechi
de borne care se pot considera. Dintre acestea se consideră principalele

perechi de borne 11’ şi 22’.
Dacă pentru fiecare dintre perechile de borne 11’ şi 22’ ale
cuadripolului curenţii prin borne sunt egali şi de sens contrar faţă de
cuadripol, el se numeşte cuadripol în înţeles restrâns sau cuadripol diport.
Dacă curenţii prin borne sunt diferiţi el se numeste cuadripol general. În
cazul unui cuadripol diport se pot scrie relaţiile:
I 1  I 1'  0 şi I 2  I '2  0 (5.3)
care nu sunt satisfacute de cuadripolul general. Atunci când se foloseşte

termenul simplu de cuadripol, fără nici o specificaţie, se înţelege obişnuit
cuadripol diport.
Denumirea de cuadripol diport provine de fapt, din consideraţia că
acest tip de cuadripol poate fi prezentat ca având două porţi . Prin poartă se
înţelege o pereche de borne la care este îndeplinită condiţia că suma
algebrică a curenţilor din conductoarele circuitului exterior conectate la
bornele respective să fie nulă – relaţia (5.3). Generalizând această
terminologie, un multipol cu 2n borne de acces, grupate în n porți se
numeşte multiport sau n-port.
Bornele, cărora li se aplică o tensiune din exterior, sunt borne
receptoare şi se numesc borne de intrare sau primare, iar bornele, la care
sunt conectate circuite receptoare, sunt borne generatoare şi se numesc
borne de ieşire sau secundare. Pentru scrierea ecuaţiilor, obişnuit se adoptă
regula de asociere a sensurilor de referinţă de la receptoare la bornele de
intrare şi regula de asociaţie a sensurilor de referinţă de la generatoare la
bornele de ieşire.
Pentru o mai bună întelegere a noţiunilor de cuadripol diport şi

cuadripol general sunt necesare unele explicaţii. Cuadripolul în înţeles
restrâns apare în general ca un circuit intermediar între un generator şi un
receptor, care nu sunt legate direct între ele. O astfel de dispoziţie este
arătată schematic în fig.5.2. În această figură se consideră un cuadripol
pasiv, format dintr-o combinaţie oarecare de rezistenţe, inductivitaţi şi
capacitaţi. La bornele 11’, ale cuadripolului este conectat un generator de
t.e.m. Ue şi impendanţă interioară Zi, iar la bornele 22’ este conectat
circuitul receptor caracterizat prin impendanţa Z. Bornele 11’ sunt deci
borne de intrare, iar 22’ sunt borne de ieşire. Se poate observa între
generator şi receptor nu există nici o altă legătură în afară de cea realizată
prin intermediul cuadripolului. Egalitatea curenţilor pentru fiecare dintre
perechile de borne 11’şi 22’ este astfel evidenţiată. La cuadripolul diport
schimbul de putere electromagnetic cu exteriorul se face pe la cele două
perechi de borne 11’ şi 22’ (porți), la care sunt conectate circuitele dipolare
exterioare.
Pe măsură ce circuitele electrice sunt mai complexe apare necesitatea
considerării cazurilor mai generale şi anume când curenţii prin borne, pentru
fiecare din perechile de borne 11’ şi 22’ ale cuadripolului nu mai sunt egali.
Se poate obţine în mod simplu o imagine despre cuadripolul general,
presupunând că între bornele 1’ şi 2 ale cuadripolului se conectează
impedanţa exterioara Z3. Datorită curentului I3 care se stabileşte în
impedanţa Z3 curenţii prin borne I1 şi I1’, respective I2 şi I2’, nu mai sunt
egali. În aceste condiţii, cuadripolul încadrat în chenar este un cuadripol
general ( I 1  I 1' şi I 2  I '2 ). Dacă se consideră Z2 = ∞, deci I3 = 0,
cuadripolul devine din nou cuadripol restrâns.

Cuadripolul general presupune deci existenţa unui schimb de putere
electromagnetic cu exteriorul şi pe la bornele 1’2’, la care este conectată
impedanţa exterioara Z3. Deoarece cuadripolul general poate fi prezentat ca
având trei porţi el se mai numeşte şi cuadripol triport. Deşi în cazul

cuadripolului general curenţii prin borne sunt diferiţi, în circuitele
exterioare ale fiecăreia dintre cele 3 perechi de borne curenţii sunt egali.
La început teoria cuadripolului (diport) a fost formulată în legătură cu
rezolvarea unor probleme de telecomunicaţii. În scurtă vreme ea a fost
aplicată în cele mai diferite domenii ale electrotehnicii şi chiar în alte
domenii. Astfel noţiunea de cuadripol a fost generalizată şi pentru unele
sisteme mecanice. Importanţa teoriei cuadripolului diport a fost confirmată
pe deplin în cursul celor aproximativ şase decenii de la primele ei formulări.
Dintre sistemele tehnice la care aplicarea teoriei cuadripolului diport
prezintă un interes deosebit pot fi menţionate: linii electrice lungi , filtre
electrice, amplificatoare, atenuatoare, transformatoare electrice, circuite de
corecţie ale sistemelor de reglare automată, giratoare, unele circuite electrice
de măsură, maşini electrice sau combinaţii ale acestora etc. Teoria
cuadripolului general este dată mai recent. Din punct de vedere al utilităţii
practice, în prezent pe primul plan se găseşte încă teoria cuadripolului
diport. Problemele legate de rezolvarea schemelor electrice din ce în ce mai
complexe deschid însă teoria cuadripolului general un domeniu de aplicaţie
tot mai larg.
Cuadripolii se pot clasifica pe baza aceloraşi criterii care se utilizează
şi în teoria circuitelor electrice. Astfel cuadripolii pot să fie activi sau pasivi,
după cum conţin sau nu surse de energie; dacă sursele sunt independente
cuadripolii (activi) se numesc autonomi, iar dacă sursele nu sunt
independente ei se numesc neautonomi. O clasificare mai largă se face pe
baza teoremei reciprocităţii în cuadripoli reciproci şi nereciproci. După
comportament faţă de cele două perechi de borne se deosebesc cuadripoli
simetrici şi nesimetrici. După caracterul parametrilor elementelor de circuit
componente cuadripolii pot fi: liniari şi neliniari; cu parametrii concentraţi şi
parametrii repartizaţi. Dacă transferul de energie are loc numai într-un
singur sens cuadripolii se numesc unidirecţionali, iar dacă are loc în ambele
sensuri ei se numesc bidirecţionali. Se mai pot deosebi cuadripoli de curent

continuu şi curent alternativ.
5.3. Cuadripoli rezistivi neliniari

a. Ecuaţii caracteristice. Cuadripolul rezistiv neliniar se defineşte la
fel ca dipolul rezistiv neliniar; este un element de circuit static; ecuaţiile pe
care le satisfac tensiunile şi curenţii sunt ecuaţii de stare neliniară; în locul
curbei caracteristice tensiune-curent sau curent-tensiune, intervin suprafeţe
caracteristice bidimensionale în sisteme de coordonate tridimensionale, iar
ecuaţiile capătă formele următoare:
Fig. 5.2
i1=i1(u1,u2); i2=i2(u1,u2) (5.4)
pentru cuadripolul cu control de tensiune la intrare şi ieşire;
u1=u1(i1,i2); u2=u2(i1,i2) (5.5)
pentru cuadripolul cu controlul de curent la intrare şi ieşire;
u1=u1(i1,u2); i2=i2(i1,u2) (5.6)
pentru cuadripolul cu control de curent la intrare şi tensiunea la ieşire;
i1=i1(u1,i2); u2=u2(u1,i2) (5.7)
pentru cuadripolul cu control de tensiune la intrare şi de curent la ieşire.
De exemplu, ecuaţiei u1(i1,i2) îi corespunde suprafaţa caracteristică
reprezentată în fig.5.2.
b. Analiza unui cuadripol rezistiv neliniar prin metoda micilor

componente (analiza la semnal mic).
Fie cuadripolul rezistiv neliniar cu control de curent la care e conectat la
bornele de intrare un generator independent de tensiune electromotoare e, în
serie cu rezistorul R1, iar la ieşire e conectat rezistorul R2. Tensiunile u1,u2 şi
curenţii i1,i2 sunt soluţii ale ecuaţiilor cuadripolului.
u1=u1(i1,i2); u2=u2(i1,i2); (5.8)
şi ale ecuaţiilor ochiurilor de la intrare şi ieşire,
u1=e-R1i1; u2=R2i2; (5.9)
Fig. 5.3
Existenţa şi unicitatea soluţiilor ecuaţiilor (5.5-5.6) depinde de
neliniaritatea funcţiilor u1(i1,i2) şi u2(i1,i2); soluţia poate fi unică, să nu existe
şi pot fi mai multe soluţii.
Fie U1, U2, I1, I2 soluţia unică a sistemului de ecuaţii (5.5-5.6)
corespunzând unei t.e.m. continue E:
U1=U1(I1,I2); U2=U2(I1,I2); (5.10)
U1=E1-R1I1;U2=R2I2; (5.11)
Dacă suprafeţele caracteristice u1(i1,i2) şi u2(i1,i2) sunt suficient de
netede, unei mici variaţii a tensiunii generatorului e(t ), ( e(t )  E),
e(t)=E+ e(t ) , îi corespund mici variaţii ale tensiunilor  u1(t) şi  u2(t),

respectiv ale curenţilor  i1(t) şi  i2(t), denumite incrementale,
u1(t)=U1+  u1(t) ;u2(t)= U2+  u2 (t); (5.12)
i1(t)=I1+  i1(t); i2(t)=I2+  i2(t). (5.13)
Analiza cuadripolului rezistiv neliniar la semnalul mic perturbator
e(t ) e similară cu analiza corespunzătoare a rezistorului neliniar.
Înlocuind expresiile lui e, u1,u2,i1,i2 din (9-10) în ecuaţiile (5-6) și ţinând

seama de (7-8) rezultă:
U1+  u1=u1(I1+  i1,I2+  i2);U2+  u2=u2(I1+  i1,I2+  i2); (5.14)
 u1=  e-R1  i1;  u2=R2  i2; (5.15)
Dacă se dezvoltă în serie Taylor membrii 2 ai ecuaţiilor 5-11 şi se reţin
numai primii trei termeni ai dezvoltării, se obţine:
u u (5.16)
u1 ( I1  i1, I 2  i2 )  U1 ( I1 , I 2 )  1 i1  1 i2
i1 i2
u1 u
U 1 ( I1 , I 2 )  i1  1 i2  U1 ( I1 , I 2 )  R11 ( I1 )i1  R12 ( I 2 )i2 ;
i1 i2
u2 u (5.17)
u2 ( I1  i1, I 2  i2 )  U 2 ( I1 , I 2 )  i1  2 i2
i1 i2
u2 u
U 2 ( I1 , I 2 )  i1  2 i2  U 2 ( I1 , I 2 )  R21( I1 )i1  R22 ( U 2 )i2 ;
i1 i2
în care s-a notat cu R11 ( I1 ) şi R22 ( I 2 ) rezistenţele dinamice de intrare şi cu

R12 ( I 2 ) şi R21 ( I1 ) rezistenţe dinamice de transfer:
u1 u
R11 ( I 1 )  ; R12 ( I 2 )  1 ; (5.18)
i1 i2
u 2 u
R21 ( I1 )  ; R22 ( I 2 )  2 ; (5.19)
i1 i2
Înlocuind (5.13) şi (5.14) în (5.11) se deduc ecuaţiile:
u1  R11 ( I1 )i1  R12 ( I 2 )i2 ; u2  R21 ( I1 )i1  R22 ( I 2 )i2 ;
(5.20)
sau matricial:
u  ri ,
în care:
u  i   R11 , R12 

u   1 ; i   1 ; R . (5.21)
u 2  i2   R21, R22 
La semnal mic, ecuaţiile neliniare (5.7) trec în ecuaţiile liniare

corespunzătoare (5.17) şi cuadripolul este liniar fig. 5.2. În punctele de
funcţionare Pk (U k , I1 , I 2 ) din spaţiul i1 , i2 , u k suprafeţele caracteristice
u k  u k (i1 , i2 ), k  1,2 se aproximează prin planele tangente.
Rezolvând ecuaţiile (5.15) şi (5.20), se obţin răspunsurile incrementale
u1 , u2 , i1 şi i2 la semnal mic e,
R22  R2 R
i1   e; i2   21  e; (5.22)
 
R ( R  R2 )  R12 R21 RR
u1  11 22  e; u 2   2 21  e;
 
(5.23)
  ( R11  R1 )( R22  R2 )  R12 R21 . (5.24)
5.4. Elemente cuadripolare de circuit

5.4.1. Surse comandate
Sursele ideale sunt modele matematice care modelează generatoarele
reale (fizice) de tensiune sau curent.
Sursa ideală de tensiune are impedanţă de ieşire nulă.
Sursa ideală de curent are impedanţa de ieşire infinită. Simbolul,
relaţiile matematice şi caracteristica (i,u) sunt prezentate în figura de mai jos:
I
i(t) i(t)
V sau U
i  i (t ) , u=oricât
Fig. 5.4
Sursele comandate sunt modele matematice ce caracterizează elemente
de circuit de tip diport, care la poarta de ieşire pot fi modelate ca surse ideale,
valoarea mărimii de ieşire (tensiune sau curent) fiind dependentă de valoarea
mărimii de intrare (tensiune sau curent). Ele modelează circuite reale care
îndeplinesc funcţia de amplificare.
După tipul mărimii comandate (de ieşire) şi cel al mărimii de comandă
(de intrare) întâlnim 4 tipuri de surse comandate:
- sursa de tensiune comandată în tensiune (STCT):
u 2   A 0  u 1
 =    
 i 2   0 0   i1
- sursa de tensiune comandată în curent (STCC):
u 2  0 r  u 1
 =    
 i 2  0 0   i1
- sursa de curent comandată în curent (SCCC):
u2  0 0 u1
 =    
 i2  0 A  i1
- sursa de curent comandată în tensiune (SCCT):
u 2   0 0 u1
 =    
 i 2   g 0  i1
Amplificatorul operaţional (AO) este un circuit (integrat sau discret)

prevăzut cu două borne de intrare şi o bornă de ieşire, furnizând la ieşire o
tensiune (faţă de masă) egală cu replica amplificată a tensiunii dintre cele două
borne de intrare. Simbolul utilizat pentru AO este prezentat mai jos:
v1 
v2 +
- vo(t) = A (v2-v1)
0 -
Fig. 5.5
Amplificatorul operaţional realizează amplificare mare, bandă de frecvenţă

suficient de largă în aplicaţii uzuale, impedanţă de intrare mare şi cea de ieşire
mică.
În funcţie de aplicaţia concretă, modelul adoptat pentru AO poate fi diferit.
Aceste modele se împart în două categorii: liniare şi neliniare.
Cel mai simplu (şi mai utilizat) model liniar este cel numit nulator-
norator, aceste două cuvinte desemnând denumirile uniporţilor degeneraţi ce
modelează intrarea, respectiv ieşirea amplificatorului operaţional. În acest
model, denumit amplificator operaţional ideal, acceptabil în majoritatea
aplicaţiilor, se consideră amplificarea, banda de frecvenţă şi impedanţa de
intrare infinite, iar impedanţa de ieşire nulă. Simbolul şi relaţiile matematice
sunt prezentate mai jos:
Fig. 5.6
Se pot face o serie de observaţii în legătură cu acest model:
- nulatorul şi noratorul apar întotdeauna în pereche;
- noratorul are întotdeauna un terminal legat la masă;
- nulatorul impune două restricţii semnalelor aplicate la bornele sale, iar
noratorul nici una;
- pe model nu sunt precizate bornele de intrare inversoare şi neinversoare, însă
într-o aplicaţie concretă ele se precizează în aşa fel încât stabilitatea circuitului
să fie asigurată.
Analiza circuitelor cu AO se face în cazurile simple cu legile lui Kirchoff,
iar în cazuri mai complicate cu metoda Nathan, care este în esenţă o
generalizare a teoremei tensiunilor nodale pentru circuite cu elemente
degenerate. În ambele metode ideea este de a folosi cele 2 restricţii pe care le

impune nulatorul.
Renunţând pe rând la idealizările făcute în modelul de mai sus se obţin o
serie de modele liniare care se apropie din ce în ce mai mult de amplificatorul
operaţional real, care are amplificare finită şi dependentă de frecvenţă,
impedanţă de intrare mare, dar finită, impedanţă de ieşire mică, dar nenulă.
În cazul în care nivelul semnalului de intrare este suficient de mare
pentru a obliga tensiunea de ieşire să atingă valoarea tensiunii de alimentare
este necesară adoptarea unui model neliniar. Două sunt neliniarităţile
principale care se manifestă în funcţionarea AO: intrarea în saturaţie şi viteza
maximă de variaţie a semnalului la ieşire (slew-rate, viteza de oscilație este
definită ca viteza de variație a tensiunii pe unitatea de timp).
Prima este pusă în evidenţă mai jos cu ajutorul unor caracteristici de tip
comparator, respectiv de amplificator cu limitare:
Fig. 5.7
amplificator liniar
Fig. 5.9
A doua manifestare neliniară constă în aceea că, în funcţionarea cu nivel
mare al semnalului de intrare şi la frecvenţă ridicată, semnalul de la ieşirea AO
nu mai reuşeşte să urmărească variaţiile rapide ale semnalului aplicat la
intrare, astfel încât forma tensiunii de ieşire apare distorsionată (la frecvenţe
foarte mari, practic triunghiulară). Se pune astfel în evidenţă o viteză maximă
de variaţie a semnalului la ieşirea AO, denumită slew-rate (SR), măsurată în
V/μs şi care constituie un parametru de catalog. Explicaţii mai amănunţite
asupra originii acestei manifestări vor fi prezentate la cursul de Circuite
integrate liniare. Pentru scopul acestei prezentări ne vom mulţumi cu un calcul
simplu care ilustrează relaţia dintre acest parametru şi mărimile din circuit.
Să presupunem că la ieşirea AO avem un semnal sinusoidal cu amplitudinea
Vo şi pulsaţia ωo:
v0 (t)= V o sin0 t (5.25)

Se ştie că viteza de variaţie a unei mărimi este dată de derivata acesteia
în raport cu timpul, în consecinţă viteza de variaţie a tensiunii la ieşirea AO se
calculează cu relaţia:
dvo
= V o  o cos o t
dt (5.26)
de unde rezultă că valoarea maximă a acesteia este:
dvo
SR = ( ) = V o  o [V/s]
dt max (5.27)
Se pot face acum o serie de observaţii:
- această manifestare neliniară apare mai întâi la trecerile prin zero ale
semnalului de ieşire;
- SR se determină măsurând panta semnalului triunghiular de la ieşire (la
cursul de circuite integrate liniare se va arăta că, în realitate, pantele
crescătoare şi descrescătoare nu sunt riguros egale);
- într-o aplicaţie concretă, cunoscând valoarea tensiunii de alimentare ( egală
cu valoarea maximă la care ar putea ajunge Vo ) şi citind din catalog
valoarea SR pentru amplificatorul operaţional folosit se poate determina
valoarea maximă a frecvenţei de lucru până la care această manifestare
neliniară nu va apare, mărime denumită bandă de câştig integral:
SR
 max = +
(5.28)
V
5.4.2. Scheme echivalente ale tranzistoarelor bipolare

O aplicaţie a elementelor active comandate o constituie utilizarea lor în
stabilirea schemelor echivalente ale tranzistoarelor NPN și PNP.
Se consideră tranzistorul PNP al cărui simbol, cu borna comună la bază,
este reprezentat în fig.5.5, în care s-a adoptat regula de asociere a sensurilor de
referinţă de la receptoare pentru ambele porţi ale cuadripolului. Ecuaţiile
Ebers-Moll, ale tranzistorului, considerat element de circuit cuadripolar cu
control de tensiune, sunt următoarele:
ie  a11 (e qeue / kT  1)  a12 (e qeuc / kT  1); (5.29)
ic  a21 (e qeue / kT  1)  a22 (e qeuc / kT  1); (5.30)
a b
Fig. 5.10
În care s-a notat cu: qe-sarcina electrică a electronului, k-constanta lui
Boltzmann, T-temperatura în grade Kelvin, ue, uc -tensiunile la bornele
cuadripolului, ie, ic- curenţii corespunzători şi aij constante. Eliminând între
cele doua ecuaţii termenul e qeue / kT şi apoi termenul e qeuc / kT se obţin ecuaţiile:
ie+αcic=Ie0 ( e qeue / kT  1 ) (5.31)
αeie+ic=Ic0( e qe uc / kT
 1 ). (5.32)
în care s-a notat:
a12 a a a a a
c   ;  e   21 ; I e 0  a11  12 21 ; I c 0  a22  21 12 . (5.33)
a 22 a11 a22 a11
În membrii 2 ai ecuaţiilor (5.31-5.32) se regăsesc expresiile curenţilor
diodei semiconductoare cu joncţiune PN având caracteristica Schotki. Prin
urmare Ie0 este intensitatea curentului invers de saturaţie a diodei emiter-
bază cu colectorul deschis ( ic=0,) şi Ic0 este intensitatea curentului invers de
saturaţie a diodei colector-bază cu emiterul deschis ( ie=0).
Ecuaţiilor (5.31-5.32) le corespunde schema echivalentă reprezentată
în fig 5.10.b, conţinând 2 diode cu joncţiuni şi 2 surse comandate
(generatoare de curent cu control de curent). În fig.5.10 .a s-au reprezentat
caracteristicile ie(ue) pentru diferite valori ale curentului ic şi caracteristicile
ic(uc) pentru diferite valori ale curentului ie. Într-o primă aproximaţie,
caracteristicile se înlocuiesc cu segmente de dreaptă.
5.4.3. Transformatorul ideal

Transformatorul ideal este un model idealizat al transformatorului fără
pierderi cu cuplaj perfect. La acest model se ajunge considerând
permeabilitatea magnetică relativă a miezului foarte mare. În acest caz
reluctanţa miezului poate fi considerată nulă şi teorema lui Ampère:
ΦfRm =N1I1+N2I2, (5.34)
devine:
N1I1+N2I2 =0, (5.35)
Împărţind ecuaţia cu N1 ţinând cont de expresia raportului de
transformare, se obţine expresia simplă:
N2
i1+ ni2=0, unde n  (5.36)
N1
La inversarea sensului de înfăşurare al uneia dintre bobine (de

exemplu, una secundară relaţia dintre curenţi se scrie:
i1- ni2=0, (5.37)
De remarcat că puterea totală la bornele transformatorului ideal este
nulă:
P=u1i1 + u2i2= u1i1 + ni1 (-i1/n) = u1i1 - u1i1 = 0, (5.38)
Interpretarea acestui rezultat este simplă: energia acumulată în câmpul
magnetic din transformatorul ideal este nulă. Simbolul transformatorului
ideal este prezentat în figura de mai jos.
Fig. 5.11
care reprezintă ecuaţiile transformatorului ideal, având raportul de
transformare egal cu raportul rezistenţelor de giraţie,
n1 rg1
 ; (5.39)
n 2 rg 2
a) O bobină de inductivitate L= rg2  C , şi curent iniţial i L (0) este
echivalentă cu un condensator de capacitate C şi tensiune iniţială u c (0)=
rg  i L (0) , conectat la bornele unui girator de rezistentă de giraţie rg.
Înlocuind în ecuaţiile caracteristice curentul i2 prin condensator,

du 2
i2=C , (5.40)
dt
se obţine:
du 2
u1= rg C . (5.41)
dt
Derivând în raport cu timpul ambii membri ai celei de a doua ecuaţie
du 2
caracteristica şi înlocuind în ecuaţia (5.30) rezultă:
dt
di1
u1= rg2 C , (5.42)
dt
din care se deduce echivalenţa:
L= rg2 C. (5.43)
Din a doua ecuaţie caracteristică scrisă la momentul t=0 rezultă

uc(0)=rgiL(0);
L
b) Un condensator de capacitate C = 2 şi tensiune iniţială uc(0) este
rg
uc(0)
echivalent cu o bobină de inductivitate L și curent inițial iL(0)= ,
rg
conectată la bornele unui girator de rezistenţă de giraţie rg. Demonstraţia
este similară.
5.5. Cuadripoli in regim permanent sinusoidal

5.5.1. Ecuaţiile cuadripolului
Relaţiile stabilite între curenţii şi tensiunile la borne reprezintă
ecuaţiile cuadripolului. Acestea caracterizează complet comportarea
cuadripolului faţă de bornele de legătură cu exteriorul. Se pot stabili două
astfel de relaţii, pentru cele două porţi ale cuadripolului.
Se consideră (fig.5.12) un cuadripol liniar pasiv funcţionând în regim
permanent sinusoidal.
I1 I2
U1 U2
I1 I2
Fig. 5.12
Se analizează cuadripolul dat cu metoda curenţilor de buclă. Circuitul
conţine b bucle independente din care una este cea care conţine poarte de
intrare, iar o a doua va conţine poarta de ieşire. Sistemul dat de metoda
curenţilor de buclă va avea b ecuaţii din care se pun în evidenţă cele
corespunzătoare buclelor ce conţin cele două porţi:
Z 11  I 1'  Z 12  I '2    Z 1b  I 'b  U 1


Z  I '  Z  I '    Z  I '  U
 21 1 22 2 2b b 2
 (5.44)
    

Z b1  I 1'  Z b 2  I '2    Z b b  I 'b  0
Curenţii celor două porţi se vor determina cu ajutorul teoremei

suprapunerii efectelor:
 I 1  I 1'
 (5.45)
I 2  I '2
Sistemul dat de metoda curenţilor de buclă se rezolvă de exemplu prin
regula lui Krammer :
U1 Z 12  Z 1b
1 U2 Z 22  Z 2b
 U 1  11  U 2  12 
1
I1   
'
(5.46)
     
0 Z b 2  Z bb
Z 11 U1  Z 1b
1 Z 21  U 2  Z 2b 1
I2      U 1   21  U 2   22 
'
(5.47)
     
Z b1 0  Z bb
în care s-a notat prin  determinantul sistemului:
Z 11 Z 12  Z 1b
Z 21 Z 22  Z 2b
 (5.48)
   
Z b1 Z b 2  Z bb
Curenţii celor două porţi ale cuadripolului analizat se pot scrie deci
sub forma:
 11 12
 I 1    U 1    U 2
  
(5.49)
I 2   21  U 1  22  U 2
  
Coeficienţii acestor ecuaţii au valori complexe şi dimensiunea unor
admitanţe, aşa încât se pot face următoarele notaţii:
11 12
 Y 11  Y 12
 
(5.50)
 
 21  Y 21  22  Y 22
 
Cu aceste notaţii, curenţii celor două porţi ale cuadripolului iau forma:
I 1  Y 11  U 1  Y 12  U 2
 (5.51)
I 2  Y 21  U 1  Y 22  U 2
Sistemul obţinut reprezintă ecuaţiile cuadripolului în funcţie de

parametrii admitanţă. Aceste ecuaţii pot fi scrise şi matricial sub forma:
I   Y   U  (5.52)
în care:
I 1  U 1  Y 11 Y 12 
I     U    Y   . (5.53)
I 2  U 2  Y 21 Y 22 
Sistemul ecuaţiilor cuadripolului în raport cu parametrii admitanţă se

rezolvă funcţie de tensiunile celor două porţi ale căror tensiuni sunt
considerate necunoscute.
 1 I 1 Y 12 Y 22 Y
U 1     I 1  12  I 2
 Y I 2 Y 22 Y Y

 (5.54)
 1 Y 11 I 1 Y Y
U 2     21  I 1  11  I 2
 Y Y 21 I 2 Y Y
unde s-a notat:

Y 11 Y 12
Y  (5.55)
Y 21 Y 22
Coeficienţii curenţilor din sistemul anterior au dimensiunea unor

impedanţe şi se notează ca atare:
Y 22 Y 12
Z 11  Z 12  
Y Y
(5.56)
Y Y
Z 21   21 Z 22  11
Y Y
Cu aceste notaţii sistemul devine:

U 1  Z 11  I 1  Z 12  I 2

 (5.57)

U 2  Z 21  I 1  Z 22  I 2
Sistemul obţinut reprezintă ecuaţiile cuadripolului funcţie de
parametrii impedanţă. Acesta poate fi scris sub formă matricială:
U   Z   I  (5.58)
în care
Z 11 Z 12 
Z    . (5.59)
Z 21 Z 22 
Pentru determinarea ecuaţiilor fundamentale ale cuadripolului, se

rezolvă sistemul ecuaţiilor funcţie de parametrii impedanţă în raport cu
tensiunea şi curentul la poarta de intrare. Se obţin astfel valorile acestor
semnale de forma:

I 1  Z  U 2  Z 22  I 2 
1
 21
  
(5.60)
U 1  11  U 2    Z 11  Z 22  Z 12   I 2
Z
  
Z 21  Z 21 
în care se notează cu A11, A12, A21, A22 parametrii fundamentali ai
cuadripolului , ale căror valori sunt:
Z 11 1
A11  A12 
Z 21 Z 21
(5.61)
Z  Z  Z 11  Z 22 Z
A12  12 21 A 22   22
Z 21 Z 21
Ecuaţiile fundamentale ale cuadripolului vor avea forma:
U 1  A11  U 2  A12  I 2

 (5.62)

 I 1  A21  U 2  A22  I 2
Şi acest sistem poate fi scris matricial în funcţie de matricile

semnalelor de intrare, de ieşire şi a matricei parametrilor fundamentali:
U 1 U 2 
   A    (5.63)
 I 1   I 2 
5.5.2. Semnificaţia fizică şi determinarea experimentală a parametrilor

cuadripolului
Deoarece doar trei din cei patru parametri ce caracterizează
funcţionarea unui cuadripol sunt independenţi rezultă că sunt necesare trei
încercări experimentale pentru determinarea lor.
I1 I2 = 0
1 A 2
U1 CLP V2 U20
V1
1’ 2’
Fig. 5.13
Acestea sunt:
 o încercare de funcţionare în gol a cuadripolului alimentat în sens direct
 o încercare de funcţionare în scurtcircuit a cuadripolului alimentat în sens
direct
 o încercare de funcţionare în gol sau în scurtcircuit a cuadripolului
alimentat în sens invers.
Se consideră un cuadripol liniar pasiv şi reciproc alimentat direct şi
având poarta de ieşire în gol (fig.5.13).
Se consideră ecuaţiile cuadripolului funcţie de parametrii impedanţă
cărora li se adaugă condiţia de funcţionare cu poarta de ieşire în gol:
U 1  Z 11  I 1  Z 12  I 2

U 2  Z 21  I 1  Z 22  I 2
I2  0 (5.64)
Prin urmare ecuaţiile devin:
U 10  Z 11  I 10

 (5.65)

U 20  Z 21  I 10
de unde se pot determina:
U 10
Z 11  (5.66)
I 10
care reprezintă impedanţa echivalentă la intrarea cuadripolului la mers în
gol,
U
Z 21  20 (5.67)
I 10
care reprezintă impedanţa de transfer între poarta de ieşire şi cea de intrare
la mers în gol.
Dacă pentru acelaşi cuadripol se consideră ecuaţiile funcţie de
parametrii fundamentali:
U 1  A11  U 2  A12  I 2

 (5.68)

 I 1  A21  U 2  A22  I 2
cărora li se adaugă aceeaşi condiţie de funcţionare cu poarta de ieşire în gol,
se obţin ecuaţiile:
U 10  A11  U 20

 (5.69)

 I 10  A21  U 20
din care rezultă:
U 10
A11  (5.70)
U 20
parametru adimensional având semnificaţia raportului de transformare între

tensiunea de intrare şi cea de ieşire la mers în gol,
I
A 21  10 (5.71)
U 20
are dimensiunea unei admitanţe, numită admitanţa de transfer între poarta de
intrare şi cea de ieşire la mers în gol.
I1’ = 0 I20’
1 A 2
CLP
U10’ V1 V2 U20’
1’ 2’
Fig. 5.14
Pentru cuadripolul alimentat invers şi având poarta de ieşire în gol

(fig.5.14) se porneşte de la ecuaţiile scrise funcţie de parametrii
fundamentali.
U '2  A22  U 1'  A12  I 1'
 ' (5.72)
 I 2  A21  U 1'  A11  I 1'
Înlocuind în acestea condiţia de funcţionare în gol, I 1'  0 , se obţine:
U '20  A22  U 10 '
 ' (5.73)
 I 20  A 21  U 10
'
deci:
'
U 20
A 22  '
, (5.74)
U 10
parametru care are semnificaţia raportului de transformare a tensiunilor la

gol la alimentare inversă a cuadripolului.
Din condiţia de reciprocitate, care se presupune că este îndeplinită
pentru cuadripolul analizat, poate fi determinat cel de al patrulea parametru
fundamental funcţie de ceilalţi trei determinaţi anterior:
A  A 1
A12  11 22 (5.75)
A21
Se consideră un cuadripol liniar pasiv şi reciproc alimentat în sens
direct şi cu poarta de ieşire în scurtcircuit (fig.5.15).
I1sc I2sc 2
1 A
U1s V1 V2 U2sc = 0
c
1’
2’
Fig. 5.15
Se consideră ecuaţiile cuadripolului funcţie de parametrii admitanţă:
 I 1  Y 11  U 1  Y 12  U 2

 (5.76)

I 2  Y 21  U 1  Y 22  U 2
cărora li se adaugă condiţia de funcţionare cu poarta de ieşire în scurtcircuit:
U2  0. (5.77)
Sistemul anterior devine:
 I 1sc  Y 11  U 1sc

 (5.78)

I 2sc  Y 21  U 1sc
de unde se obţin:
I 1sc
Y 11  (5.79)
U 1sc
admitanţa la scurtcircuit la poarta de intrare
I
Y 21  2sc (5.81)
U 1sc
admitanţa de transfer între poarta de ieşire şi poarta de intrare a
cuadripolului scurtcircuitat
Dacă se consideră ecuaţiile fundamentale:
U 1  A11  U 2  A12  I 2

 (5.82)

 I 1  A21  U 2  A22  I 2
alături de condiţia de funcţionare în scurtcircuit : U 2  0 , se obţine
sistemul:
U 1sc  A12  I 2sc


 (5.83)

 I 1sc  A22  I 2sc
de unde:
U 1sc
A12  (5.84)
I 2sc
parametru având dimensiunea unei impedanţe, numită impedanţa de transfer
între poarta de intrare şi cea de ieşire la scurtcircuit,
I
A 22  1sc (5.85)
I 2sc
parametru adimensional semnificând raportul de transformare a curenţilor
de scurtcircuit.
5.5.3. Sisteme de parametri ai cuadripolului

Un ansamblu de mărimi care determină în mod univoc comportarea
cuadripolului reprezintă un sistem de parametri independenţi ai acestuia. În
mod evident, cele patru constante care intervin în fiecare din sistemele de
ecuaţii prezentate reprezintă sisteme de parametri independenţi ai

cuadripolului. Aceste constante nu sunt însă singurii parametri care depind
exclusiv de structura interioară a cuadripolului.
Alegerea parametrilor independenţi ai unui cuadripol este o problemă
complexă care trebuie analizată de la caz la caz, deoarece nu există un
sistem unic de parametri independenţi care să fie avantajos în toate situaţiile.
O clasificare mai generală a principalilor parametri ai unui cuadripol
se poate face pe baza regimurilor folosite la definirea, respectiv
determinarea lor. Din acest punct de vedere se deosebesc:
- - parametri definiţi pe baza regimurilor de funcţionare în gol şi în
scurtcircuit a cuadripolului;
- parametri definiţi pe baza existenţei unui anumit raport între tensiunile de
la cele două perechi de borne ale cuadripolului;
- - parametri definiţi pe baza existenţei unor anumite relaţii de legătură
între impedanţele de intrare şi de ieşire ale cuadripolului.
Prima categorie o constituie tocmai sistemele de parametri A, Z, Y.
Parametrii din a doua categorie sunt introduşi prin alimentarea cuadripolului
pe la ambele capete în condiţii particulare. Aceşti parametri sunt admitanţele
echivalente care rezultă la cele două porţi, atunci când cuadripolul care se
studiază este presupus alimentat pe la ambele capete cu tensiuni egale, în
fază şi în opoziţie (regim de încercare).
Într-un caz mai general se poate considera regimul de alimentare al
cuadripolului pe la ambele capete tot cu tensiuni în fază şi în opoziţie dar de
valori diferite. În cea de a treia categorie sunt cuprinşi parametri iterativi şi
parametrii caracteristici, la care ne vom referi în continuare.
5.5.3.1. Parametri iterativi

Se consideră un lanţ format dintr-un număr teoretic infinit de

cuadripoli identici, în general nereciproci şi nesimetrici, astfel dispuşi încât
perechile de borne necorespondente să fie legate împreună. Cele două
posibilităţi sunt indicate în fig.5.16.
Impedanţa de intrare a lanţului de cuadripoli privit dinspre bornele de
alimentare 1-1’ (fig.5.16.a) se numeşte impedanţă iterativă directă, Z1i.
Dacă se consideră lanţul de cuadripoli alimentat în sens invers (fig.5.16.b),
impedanţa de intrare faţă de bornele 2-2’ se numeşte impedanţă iterativă
inversă, Z2i. Se poate observa că în cazul unui lanţ (teoretic) infinit de
cuadripoli, impedanţa de intrare este independentă de impedanţa
receptorului, presupus conectat la capătul lanţului. Deci această mărime
depinde numai de structura internă a cuadripolilor din lanţ, constituind un
parametru pentru cuadripolii componenţi.
1 I1 2 1 2
Z1i
CLP CLP
U1
1’ 2’ 1’ 2’
a
1 2 1 I2 2
CLP CLP Z2i

U2
1’ 2’ 1’ 2’
b
Fig. 5.16
Impedanţele iterative se pot defini şi pentru un singur cuadripol.
Ţinând seama de faptul că impedanţa de intrare a primului cuadripol nu
diferă de impedanţa de intrare a celui de al doilea cuadripol din lanţ,
deoarece şi faţă de acesta lanţul se poate considera format dintr-un număr
infinit de cuadripoli, impedanţele iterative se definesc pe baza condiţiei de

egalitate a impedanţelor de intrare şi de ieşire ale cuadripolului (fig.5.17).
1 I1 I2 2 1 I1’ I2’ 2
Z1i CLP CLP Z2i

U1 U2 Z1i Z2i U1’ U2’
1’ 2’ 1’ 2’
a b
Fig. 5.17
Dacă cuadripolul este alimentat la poarta de intrare rezultă impedanţa
iterativă Z1i, iar dacă cuadripolul este alimentat la poarta de ieşire se obţine
impedanţa iterativă Z2i.
Pentru un cuadripol impedanţele iterative se definesc din condiţiile:
U U
pentru Z  2  Z 1i Z 1int r  1  Z 1i (5.86)
I2 I1
' '
U1 U2
pentru Z  '
 Z 2i Z 2 int r  '
 Z 2i (5.87)
I1 I2
Pe baza acestor condiţii se pot obţine expresiile impedanţelor iterative

în funcţie de diferitele constante ale cuadripolului.
Rapoartele de transformare ale tensiunilor, curenţilor sau puterilor
(sau inversele acestor rapoarte), pentru un cuadripol închis pe impedanţa
iterativă sunt de asemenea parametri ai cuadripolului. În teoria cuadripolului
se folosesc mai frecvent logaritmii naturali ai inverselor acestor rapoarte.
Folosirea logaritmilor naturali este justificată de faptul că duce la
introducerea funcţiilor hiperbolice, cu ajutorul cărora diferitele expresii se
simplifică. Parametrii care rezultă se numesc constante de transfer sau
constante de propagare.
5.5.3.2. Parametri caracteristici

1 I1 21 21 2
Z1c
CLP CLP CLP
U1 U2
1’ 2’  1’ 2’  1’ 2’
Fig. 5.18
Se presupune un lanţ format dintr-un număr infinit de mare de
cuadripoli nesimetrici şi identici, astfel dispuşi încât perechile de borne
corespondente să fie legate împreună. (fig.5.18).
În această dispunere, fiecare cuadripol reprezintă imaginea în oglindă
a cuadripolului alăturat, faţă de bornele comune. În acest caz, impedanţele
de intrare a primului cuadripol şi a celui de al doilea cuadripol din lanţul
infinit nu mai sunt egale. Impedanţa de intrare Z1c a lanţului privit dinspre
bornele 1-1’ se numeşte impedanţă caracteristică directă, iar impedanţa de
intrare Z2c faţă de bornele 2-2’ se numeşte impedanţă caracteristică inversă.
1 I1 I2 2 1 I1’ I2’ 2
Z1c CLP CLP Z2c

U1 U2 Z1c Z2c U1’ U2’
1’ 2’ 1’ 2’
a b
Fig. 5.19
Impedanţele caracteristice se pot defini şi pentru un singur cuadripol
(fig.5.19). Ele reprezintă o pereche de impedanţe Z1c şi Z2c care satisfac
următoarele condiţii:
 dacă impedanţa Z2c este conectată la bornele 2-2’ ale cuadripolului,
impedanţa de intrare faţă de bornele de alimentare 1-1’ este Z1c, iar
 dacă impedanţa Z1c este conectată la bornele 1-1’, impedanţa de intrare

faţă de bornele de alimentare 2-2’ este Z2c.
Relaţiile de definiţie pentru impedanţele caracteristice sunt:
U U
pentru Z  2  Z 2c Z 1int r  1  Z 1c (5.88)
I2 I1
' '
U1 U2
pentru Z  '
 Z 1c Z 2 int r  '
 Z 2c (5.89)
I1 I2
În literatura de specialitate impedanţele caracteristice se mai numesc şi

impedanţe imagini.
5.5.3.3. Constanta de transfer. Constanta de atenuare. Constanta de

fază
Corespunzător impedanţelor caracteristice se definesc constantele de
transfer directă şi inversă g 1c şi g 2c . Acestea se definesc prin relaţiile:
U1  I1 2g
 e 1c
U2 I2
(5.90)
U2 I2
' '
2 g 2c
e
U1  I1
' '
În cazul cuadripolului nereciproc parametrii independenţi sunt Z1c, Z2c,
g 1c şi g 2c . Dacă cuadripolul este reciproc constantele de transfer sunt
egale g 1c  g 2c  g c , astfel că sistemul de parametri caracteristici este
alcătuit din trei mărimi: Z1c, Z2c şi g c . Dacă cuadripolul este simetric cele
două impedanţe caracteristice sunt egale Z 1c  Z 2c  Z c . Un cuadripol

reciproc şi simetric este caracterizat deci numai prin parametrii Zc şi g c . Se
poate observa că la cuadripolii simetrici impedanţele caracteristice şi

iterative coincid. Impedanţa caracteristică reprezintă în acest caz acea
impedanţă Zc care conectată la bornele de ieşire ale cuadripolului determină
o impedanţă de intrare egală cu Zc.
Elementele diferitelor matrice ce caracterizează cuadripolul se pot
exprima în funcţie de parametri caracteristici. Pentru cazul particular al unui
cuadripol reciproc şi simetric se vor determina în continuare parametrii
fundamentali în funcţie de cei caracteristici. Din ecuaţiile cuadripolului
funcţie de parametrii fundamentali, impedanţa de intrare se exprimă:
I2
A11  A12 
U A  U  A22  I 2 U2
Z 1int r  1  11 2  . (5.91)
I1 A21  U 2  A11  I 2 A  A  I 2
21 11
U2
Ţinând seama de faptul că dacă cuadripolul este închis pe impedanţa
U
caracteristică 2  Z c (cuadripol adaptat) rezultă Z1int r  Z c , deci rezultă:
I2
1
A11  A12 
Zc
Zc  (5.92)
1
A21  A11 
Zc
Ecuaţia (5.92) este o ecuaţie de ordin doi în raport cu Zc care se
rezolvă ţinând seama şi de condiţia de simetrie a cuadripolului rezultând:
A12
Zc  (5.93)
A21
Împărţind cele două ecuaţii ale cuadripolului funcţie de parametrii

fundamentali prima la U2 iar a doua la I2 se obţin expresiile:
U1 I 1
 A11  A12  2  A11  A12   A11  A12  A21
U2 U2 Zc
(5.94)
I1 U
 A 21  2  A11  A21  Z c  A11  A11  A12  A21
I2 I2
Se poate deci scrie:

g U I
e c  1  1  A11  A12  A21 (5.95)
U2 I2
respectiv

g c  ln A11  A12  A21  (5.96)
Este evidentă şi relaţia:

g c
e  A11  A12  A21 (5.97)
pentru obţinerea căreia s-a ţinut seama de condiţia de reciprocitate a

cuadripolului detA  1.
Prin adunarea respectiv scăderea relaţiilor (2.95) şi (2.97) se obţine:
gc g c
e e
A11   ch g c (5.98)
2
A12  A 21  sh gc (5.99)
Parametrii fundamentali pot fi exprimaţi funcţie de impedanţa

caracteristică şi constanta de transfer sub forma:
1
A12  Z c  sh gc A 21   sh gc (5.100)
Zc
Matricea parametrilor fundamentali poate fi scrisă sub forma:
 ch gc Z c  sh gc 
A   1  sh g ch gc 
 (5.101)
 Z c c

Constanta de transfer fiind o mărime complexă poate fi scrisă sub

forma
gc    j   (5.102)
în care:
-  este constanta de atenuare
-  este constanta de fază.
Considerând cuadripolul alimentat în regim permanent sinusoidal şi
tensiunile la cele două porţi ale sale exprimate în formă exponenţială,
U1  U1  e j  u1 U 2  U2  e j  u 2 (5.103)
pe baza relaţiei (35) se poate scrie:

U
e c  1  e j u1  u 2 
g
(5.104)
U2
respectiv
 j   u1   u 2 
U1
g c  ln (5.105)
U2
deci:
U1
  ln
U2 (5.106)
   u1   u 2
Tot din relaţia (35) tensiunea la ieşirea cuadripolului poate fi

exprimată ca:
U 2  g1  U1  e j   u1  e    e  j   U1  e    e j  u1  
U
(5.107)
e c
Comparând această expresie cu forma generală exponenţială a
tensiunii la ieşirea cuadripolului rezultă:
U2  U1  e   U1
(5.108)
 u 2   u1  
adică, de-a lungul cuadripolului tensiunea de alimentare îşi diminuează

amplitudinea, iar tensiunea de ieşire din cuadripol este în întârziere de fază
faţă de tensiunea de intrare cu .
Dacă se consideră un lanţ de n cuadripoli (reciproci şi simetrici)
identici închis pe impedanţa caracteristică Zc, impedanţa caracteristică şi
constanta de transfer a întregului lanţ se exprimă funcţie de parametrii
caracteristici ai unui cuadripol component. Matricea parametrilor
fundamentali corespunzătoare lanţului de cuadripoli considerat este:
 ch n  gc Z c  sh n  gc 
A   1  sh n  g ch n  gc 
 (5.109)
 Z c c

5.6. Scheme echivalente ale cuadripolilor

Plecând de la ecuaţiile cuadripolului se pot stabili diferite scheme
echivalente ale acestuia. Deoarece în ecuaţiile cuadripolilor reciproci
intervin patru parametri din care doar trei sunt independenţi, schemele
echivalente vor conţine trei elemente distincte conectate cel mai adesea în T
sau .
5.6.1. Schema echivalentă în T

Se consideră un cuadripol reprezentat sub forma unei scheme
echivalente în T (fig.5.20), ai cărei parametri sunt Z1, Z2 şi Z. Se analizează
această schemă cu ajutorul teoremelor lui Kirchhoff, pentru determinarea
parametrilor schemei echivalente în funcţie de parametrii fundamentali şi
invers. Elementele topologice ale schemei în T sunt:
r  3 , n  2 , b  2.
I1 Z1 Z2 I2
U1 U2
Z
Fig. 5.20
Se obţine sistemul:
I 1  I 2  I

Z1  I 1  Z 2 I 2  U 2  U 1  0 (5.110)

Z 2 I 2  U 2  Z  I  0
Rezolvând acest sistem în domeniul complex funcţie de semnalele la
poarta de intrare a cuadripolului U1, I1 se obţine:
U 1  1  Z1  Y   U 2  Z1  Z 2  Z1  Z 2  Y   I 2

 (5.111)
I 1  Y  U 2  1  Z 2  Y   I 2

unde s-a notat cu Y admitanţa laturii transversale din schema echivalentă:

1
Y  .
Z
Pentru ca schema în T să fie echivalentă cu schema generală a
cuadripolului, acest sistem trebuie să fie echivalent cu ecuaţiile
cuadripolului funcţie de parametrii fundamentali:
U 1  A11  U 2  A12  I 2

 (5.112)

 I 1  A21  U 2  A22  I 2
Prin identificarea membru cu membru a expresiilor tensiunii şi
curentului la poarta de intrare a cuadripolului se obţin parametrii
fundamentali funcţie de cei ai schemei echivalente în T:
A11  1  Z 1  Y A12  Z 1  Z 2  Z 1  Z 2  Y
(5.113)
A 21  Y A 22  1  Z 2  Y
sau prin rezolvarea sistemului funcţie de necunoscutele Z1, Z2 şi Z se

determină parametrii schemei echivalente în T funcţie de cei fundamentali:
1
Z (5.114)
A 21
A11  1
Z1  (5.115)
A 21
A 22  1
Z2  (5.116)
A 21
I1 ZT ZT I2
U1 U2
Z
Fig. 5.21
Pornind de la condiţia de simetrie (A11 = A22 ) se poate determina şi structura
cuadripolului în T simetric (fig.5.21), care va avea doar doi parametri
independenţi:
1
Z
A 21
(5.117)
A  1 A 22  1
Z 1  11   Z 2  ZT
A 21 A 21
5.6.2. Schema echivalentă în 

Se consideră un cuadripol reprezentat sub forma unei scheme
echivalente în  ai cărei parametri sunt: Z impedanţa longitudinală şi Y1, Y2
admitanţele laturilor transversale (fig.5.22).
I1 IB Z I2
IA IC
U1 Y1 Y2 U2
Fig. 5.22
Se analizează schema echivalentă în  cu ajutorul teoremelor lui
Kirchhoff în domeniul complex, pentru determinarea parametrilor schemei
echivalente în funcţie de parametrii fundamentali şi invers.
U 1  U 2  Z  I B

I B  I C  I 2


I 1  I A  I B (5.118)

Z  I B  Z 2  I C  Z 1  I A  0

U 2  Z 2  I C
Prin rezolvarea sistemului considerând ca necunoscute semnalele la

poarta de intrare a cuadripolului, se obţine:
U 1  1  Z  Y 2   U 2  Z  I 2

 (5.119)
I 1  Y 1  Y 2  Z  Y 1  Y 2   U 2  1  Z  Y 1   I 2

Se compară expresiile tensiunii şi curentului determinate cu ecuaţiile

cuadripolului funcţie de parametrii fundamentali.
U 1  A11  U 2  A12  I 2

 (5.120)

 I 1  A21  U 2  A22  I 2
Prin identificarea termen cu termen a fiecăreia din cele două ecuaţii se
determină valorile parametrilor fundamentali funcţie de cei ai schemei
echivalente în :
A11  1  Z  Y 2 A12  Z
(5.121)
A 21  Y 1  Y 2  Y 1  Y 2  Z A 22  1  Z  Y 1
I1 IB Z I2
IA IC
U1 Y Y U2
Fig. 5.23
Dacă sistemul obţinut se rezolvă considerând ca necunoscute
parametrii schemei echivalente în , rezultă:
Z  A12 (5.122)
A22  1 A22  1
Y1  
A12 Z
(5.123)
A  1 A11  1
Y 2  11 
A12 Z
Condiţia de simetrie A11  A22 adăugată valorilor determinate a

parametrilor cuadripolului arată că în cazul cuadripolului simetric doar doi
parametri sunt independenţi, deci schema echivalentă va conţine doar două
elemente distincte (fig.5.23):
A  1 A11  1
Z  A12 , Y 1  Y 2  11  . (5.124)
A12 Z
5.7. Interconectarea cuadripolilor

Doi sau mai mulţi cuadripoli pot fi interconectaţi astfel încât gruparea
lor să poată fi înlocuită printr-un cuadripol echivalent pentru care regimul de
funcţionare să nu se modifice.
Vom analiza, în cele ce urmează câteva conexiuni ale cuadripolilor.
5.7.1. Gruparea serie-serie

Se consideră doi cuadripoli liniari pasivi şi reciproci, fiecare
caracterizat prin parametrii impedanţă. În cazul conectării în serie
cuadripolii componenţi au acelaşi curent de intrare şi acelaşi curent de
ieşire, iar tensiunile la borne se însumează (fig.5.23).
Fiecare din cei doi cuadripoli ai grupării poate fi caracterizat prin
ecuaţiile scrise funcţie de parametrii impedanţă:
 U 1'  Z 11
'
 I 1  Z 12  I 2
' ' '
 ' (5.125)
U 2  Z '21  I 1'  Z '22  I '2
sau matricial:
U 1' 
   Z'
U ' 
  I '
1
(5.126)
 2 I '2 
respectiv:
U 1' '  Z 11

''
 I 1  Z 12  I 2
'' '' ''
 '' (5.126)
U 2  Z '21'
 I 1  Z 22  I 2
'' '' ''
sau matricial:
U 1' '  I 1' ' 
   Z ''
U ' ' 
   
I ' ' 
(5.127)
 2  2
1 I1’ I2’ 2
U1’ U2’
CLPR1
[Z’]
1’ 2’
U1 U2
1 I1” I2” 2
U1” U2”
CLPR2
[Z”]
1’ 2’
Fig. 5.24
Corespunzător grupării serie-serie tensiunea la bornele porţilor de
intrare şi ieşire ale cuadripolului echivalent se obţine prin sumarea
tensiunilor porţilor omoloage ale cuadripolilor grupării, prin urmare:
 U 1  U 1'  U 1''
 (5.128)
U 2  U '2  U '2'
Înlocuind expresiile tensiunilor celor doi cuadripoli în această ultimă

relaţie se poate scrie matricial:
U 1   Z 11 '
 Z 11 Z 12  Z 12   I 1 
'' ' ''
    (5.129)

U 2  Z '21  Z '21
'
Z 22  Z 22  I 2 
' ''
Dacă se consideră că şi cuadripolul echivalent grupării este

caracterizat tot prin matricea parametrilor impedanţă, atunci aceasta este:
Z   Z '  Z ''  (5.130)
Matricea impedanţă a cuadripolului echivalent grupării serie-serie a

doi sau mai mulţi cuadripoli este egală cu suma matricelor impedanţă ale
cuadripolilor conexiunii.
5.7.2. Gruparea paralel-paralel

În cazul acestei conexiuni porţile omoloage ale cuadripolilor conectaţi
sunt legate în paralel, deci tensiunea este aceeaşi pentru porţile de intrare ale
cuadripolilor conexiunii, iar porţile de ieşire au de asemenea aceeaşi
tensiune (fig.5.25). În acest caz este avantajos să caracterizăm cuadripolii
prin matricea admitanţă.
I1 1 I1’ I2’ 2 I2
1 2
CLPR1
U1’ [Y’] U2’
1’ 2’
U2
1 I1” I2” 2
CLPR2
U1” [Y”] U2”
1’ 2’
1’ 2’
Fig. 5.25
Considerând cazul a doi cuadripoli, pentru fiecare dintre aceştia se vor scrie
ecuaţii funcţie de parametri admitanţă, sub forma matriceală:
 I 1' 
   Y'
I ' 
  U '
1
'
(5.131)
 2 U 2 
I 1' '  U 1' ' 

   Y ''
I ' ' 
   
U ' ' 
(5.132)
 2  2
La fiecare dintre cele două perechi de borne curenţii cuadripolilor
componenţi se sumează, deci se poate scrie:
 I 1   I 1'  I 1'' 
    (5.133)
I 2  I '2  I '2' 
Pe baza relaţiilor anterioare se poate scrie:

 I 1  Y 11 '
Y 12  U 1  Y 11 Y 12  U 1 
' '' ''
       (5.134)

I 2  Y '21 Y '22  U 2  Y '21
'
Y 22  U 2 
''
sau efectuând operaţiile:

 I 1  Y 11 '
 Y 11 Y 12  Y 12  U 1 
'' ' ''
    (5.135)

I 2  Y '21  Y '21
'
Y 22  Y 22  U 2 
' ''
Dacă se consideră că şi cuadripolul echivalent este caracterizat prin

matricea admitanţă, respectiv ecuaţiile corespunzătoare acestuia au forma:
I 1  U 1 
   Y     (5.136)
I  U 2 
 2
atunci, din compararea ultimelor două relaţii rezultă:
Y   Y '  Y ''  (5.137)

adică, în cazul cuadripolilor conectaţi paralel-paralel matricea admitanţă a

cuadripolului echivalent este egală cu suma matricelor admitanţă ale
cuadripolilor componenţi.
5.7.3. Conectarea în lanţ (cascadă)

Doi sau mai mulţi cuadripoli sunt conectaţi în lanţ dacă poarta de
ieşire a unui cuadripol este legată cu poarta de intrare a
I1’ I2’ 2 1 I1” I2” 2
CLPR1 CLPR2
U1 = U1’ [A’] U2’ = U1” [A”] U2” = U2
1’ 2’ 1’ 2’
Fig. 5.26
cuadripolului următor (fig.5.26). Pentru studiul acestei conexiuni este util să
se folosească ecuaţiile cuadripolului funcţie de parametrii fundamentali, în
care mărimile de intrare sunt exprimate funcţie de cele de ieşire.
Se consideră doi cuadripoli conectaţi în lanţ, pentru care ecuaţiile
funcţie de parametrii fundamentali se scriu sub forma matriceală:
U 1'   A11
'
A12  U 2 
' '
    (5.138)
 I '   A' '   ' 
 1   21 A22   I 2 
U 1''   A11
''
A12  U 2 
'' ''
    (5.139)
 I ' '   A' ' A22   I 2 
'' ''
 1   21
Se pune problema determinării elementelor matricei parametrilor
fundamentali corespunzătoare cuadripolului echivalent grupării în lanţ,
funcţie de elementele matricelor parametrilor fundamentali ai cuadripolilor
componenţi. Semnalele de ieşire ai primului cuadripol fiind aceleaşi cu

semnalele de intrare ale celui de al doilea cuadripol U 2  U 1 şi I 2  I 1 ,
' '' ' ''

din cele două relaţii anterioare se poate scrie:
U 1'   A11
'
A12   A11 A12  U 2 
' '' '' ''
     (5.140)
 I '   A' '   '' ''   '' 
 1   21 A 22   21
A A 22   I 2 
Deoarece ecuaţia funcţie de parametrii fundamentali ai cuadripolului

echivalent este:
U 1'   A11 A12  U '2' 
    (5.141)
 I '  A   '' 
 1   21 A22   I 2 
rezultă că:
 A11 A12   A11
'
A12   A11 A12 
' '' ''
    (5.142)
A   ' '   '' '' 
 21 A22   A21 A22   A21 A22 
sau
A  A'  A''  (5.143)
În cazul conexiunii în lanţ a n cuadripoli, se obţine în mod analog:

n
A   Ak (5.144)
k 1
Matricea fundamentală a cuadripolului echivalent grupării în lanţ este

egală cu produsul matricelor fundamentale ale cuadripolilor componenţi. La
efectuarea produsului dintre matricele cuadripolilor componenţi, acestea
trebuie să fie introduse în aceeaşi ordine în care se succed şi cuadripolii
componenţi. Produsul matricelor nefiind comutativ, elementele matricei
produs depind de succesiunea factorilor.
5.8. Filtre de frecvenţă

Circuite simple pentru selectarea frecvenţelor
Filtre Trece-Jos sunt utilizate pentru a permite trecerea semnalelor
(undelor) de joasă frecvență și atenuează undele sinusoidale de frecvențe
înnalte. Frecvența de tăiere c este utilizată pentru a face diferenţa între
banda de trecere (c) şi banda de oprire (c ). Un exemplu elementar
de două filtre trece jos pasive este prezentat mai jos.
R j L
1
Vi j Vo Vi R Vo
C
Fig. 5.27
1
V0 jC V0 R
 
Vi R  1 Vi R  j L
jC
V0 1 V0 1
 (1) 
Vi 1  jRC Vi 1  j
L
R
| V0 | 1 | V0 | 1
 
 
(2)
| Vi | 1  RC 2 1/ 2 | Vi |   L  2 1/ 2
1     
  R  
L
  tg 1RC (3)   tg 1
R
pentru frecventa de taiere Castigul este  1 / 2 . Substituin d in (2) rezulta
1 R
c  (4) c 
RC L
Din (3), se observa ca unghiul de faza pentru frecventa de taiere este  45
Vo
Raportul se notează cu H ( j ) , și este denumit Funcția de transfer a
Vi
filtrului pentru răspunsul la frecvență. Reprezentarea câștigului în funcție

de frecvenţă şi unghiul de fază în funcție de frecvență, cunoscute ca
răspunsul la frecvenţă este așa cum se arată în figură.
1 0
1 0
0.80.8
-20-20
0.707
0.707
0.60.6
|Vo/Vi|
-40-40
|Vo/Vi|
°
° -45-45
0.40.4
-60-60
0.20.2
-80
-80
0
0 0 c 2 4 6 , rad/s 8 0 2 4 6 8
0 c 2 4 6 , rad/s 8 0 c  2 4 , rad/s
6 8
c , rad/s
Fig. 5.28 Fig. 5.29
Filtre Trece-Sus este utilizat pentru a stopa (bloca) semnalele sinusoidale

de joasă frecvenţă şi a lăsa să treacă semnalele sinusoidale de înaltă.
Pulsaţia de tăiere c este utilizată pentru a se face distincţia între banda de
blocare (c) şi banda de trecere (c ). Un exemplu elementar de două
filtre trece-sus pasive este prezentat în figura de mai jos.
L
V0 RC V0

 (5)  R
Vi RC  j1 L
Vi   j1
R
L
| Vo | RC | Vo |

  R
 
(6)
| Vi | RC 2  1 1/ 2 | Vi |  L 2 1/ 2
 
    1
 R  
1 R
  tan 1 (7)   tan 1
RC L
Pentru frecventa de taiere, Castigul  1 / 2 . Substituti nd in (6) rezulta

1 R
c  c 
RC L
Consideran d (7), unghiul de faza pentru frecventa de taiere 45
1
j
C R
Vi R Vo Vi j L Vo
Fig. 5.30
Câştigul în funcţie de frecvenţă, respectiv unghiul de fază în funcţie de
frecvenţă cunoscute ca răspuns în frecvenţă este reprezentat în figură.
Fig. 5.31
Filtre Trece-Bandă
(a) Rezonanţa paralel pentru circuite RLC
IC IL IR
Ii j
1 j L R Vo Vo 
Ii
C 1 1
 j ( C  )
R L
Fig. 5.32
Un circuit electric este în rezonanță atunci când tensiunea la bornele de
intrare și curentul prin circuit sunt în fază.
1 1
Admitanţa circuitului este Y   j ( C  ) . La rezonanţă Y este pur
R L
1 1
conductivă şi  C   0 , şi  o  . Admitanţa circuitului este
L LC
minimă sau impedanţa circuitului la rezonanţă, dată de Z ( o )  R , este
maximă. Astfel, tensiunea la ieşire pentru rezonanţă este maximă şi este dată
de Vo ( o )  RI i
100
V0(0) = RIi
80
70.71
|Vo| = Ii/|Y|, V
60
40
20
0
0 1 100 o 200 2 300 400 , R/s 500
Fig. 5.33
Pulsaţiile 1 şi  2 pentru care puterea de ieșire scade la jumătate din
valoarea sa pentru frecvența de rezonanță sunt numite frecvențe pentru
jumătate de putere sau frecvenţe de tăiere. Pentru aceste frecvenţe denumite
şi frecvenţe de tăiere sau frecvenţe de colţ (unghiulare), tensiunea de ieşire
este | Vo ( c | 0.707 | Vo ( o ) | . Acest circuit care permite trecerea tuturor
frecvențelor aparţinând benzii de frecvențe ( 1     2 ) este denumit
filtru trece-bandă. Circuitul, care funcţionează în acest de frecvenţe, este
denumit circuit (filtru) trece-bandă.
   2  1
Frecvenţele de tăiere sunt obţinute din:
Ii 1
| Vo ( c ) | 1
 RI i (5.145)
2
 1  2  1 
22
     C   
 R    L  
Rezolvând ecuaţia obţinem pentru 
2 2
1  1  1 1  1  1
1       , şi  2      (5.146)
2 RC  2 RC  LC 2 RC  2 RC  LC
1
Din relaţiile de mai sus, se obţine,  2  1  , sau lăţimea de bandă a
RC
circuitului este
1

RC
Frecvenţele de tăiere pot fi scrise în funcţie de  0 şi  astfel:
   
2 2
1        o 2 , şi  2       o 2 (5.147)
2 2 2 2
Din aceste relaţii rezultă că  o media geometrică a pulsaţiilor 1 şi  2 ,
i.e.,
 o  1 2 (5.148)
Deoarece  este invers proporţional cu R, i.e., dacă R se micşorează, resultă

1
o lăţime de bandă mai mare (largă). Pulsaţia de rezonanţă (  o  ) este
LC
o funcţie de L şi C. Astfel, prin ajustarea inductanţei L şi a capacităţii C, se
poate obţine valoarea dorită a pulsaţiei (frecvenţei) de rezonanţă C; în timp
ce prin ajustarea valorii rezistenţei R este reglată lăţimea benzii de trecere și
înălțimea curbei de răspuns. Fineţea (acuitatea) rezonanţei este măsurată
cantitativ de factorul de calitate Q. Factorul de calitate este definit ca
raportul dintre pulsaţia de rezonanţă şi lăţimea benzii de trecere.

Q o (5.149)

1 1
Substituind pe   şi  o  factorul de calitate poate fi exprimat
RC LC
R C
ca Q   o RC  R (5.150)
o L L
La rezonanţă IL şi IC au expresiile
Vo Vo Q
IL  j   jQI i şi I C  j o CVo  j Vo  jQI i (5.151)
j o L R/Q R
I C  jQI i
Vo
Ii
I L   jQI i
Fig. 5.34
La rezonanţă, în funcţie de valoarea factorului de calitate Q, IL şi IC pot fi de
câteva ori mai mari decât curentul de sarcină prin circuit (amplificarea
curentului).
(b) Rezonanţa în circuite RLC Serie

1
j
C I j L
V   Vi
Vi  VC  L I
R Vo 1
R  j ( L  )
 C
Fig. 5.35
Un circuit electric este în rezonanță atunci când tensiunea la bornele de

intrare și curentul prin circuit sunt în fază.
1
Impedanţa circuitului este Z  R  j ( L  ) . La rezonanță Z este pur
C
1 1
resistiv şi  L  0 , rezultând astfel
. Impedanţa o 
C LC
circuitului la rezonanță, dată de expresia Z ( o )  R este minimă, iar
curentul prin circuit are valoare maximă. Astfel, tensiunea de ieşire la
rezonanță este maximă şi este dată de expresia Vo ( o )  RI ( o ) .
10
V0(0) = RI(0)
8
7.071
|Vo| = R|I( )|, V
0
0 1 100 o 200 2 300 400 , R/s 500
Fig. 5.36
Pulsaţiile 1 şi  2 pentru care puterea de ieșire scade la jumătate din

valoarea sa pentru frecvența de rezonanță sunt numite frecvențe pentru
jumătate de putere sau frecvenţe de tăiere. Pentru aceste frecvenţe denumite
şi frecvenţe de tăiere sau frecvenţe de colţ (unghiulare), tensiunea de ieşire
este | Vo ( c | 0.707 | Vo ( o ) | . Acest circuit care permite trecerea tuturor
frecvențelor aparţinând benzii de frecvențe ( 1     2 ) este denumit
filtru trece-bandă. Circuitul, care funcţionează în acest de frecvenţe, este
denumit circuit (filtru) trece-bandă.
   2  1 (5.152)
Frecvenţele de tăiere sunt obţinute din:

Vi 1
| Vo ( c ) | R 1
 Vi (5.153)
2
 2  1 
22
 R     L   
   C  
Rezolvând  se obţine
2 2
R  R 1 R  R 1
1       , şi  2      (5.154)
2L  2L  LC 2L  2L  LC
R
Din relaţia de mai sus, se obţine,  2  1  , sau lăţimea de bandă a
L
circuitului este
R

L
Frecvenţele de tăiere pot fi scrise în funcţie de  0 şi  sunt:
   
2 2
1        o 2 , şi  2       o 2 (5.155)
2 2 2 2
Rezultă că  o este media geometrică a pulsaţiilor 1 şi  2 , i.e.,
 o  1 2 (5.156)
Se observă că  este proportională cu R, i.e., cu cât rezistenţa este mai mare

1
R lăţimea de bandă este mai mare. Pulsaţia de rezonanţă (  o  ) este
LC
o funcţie care depinde de L şi C. Astfel, ajustând L şi C se obţine frecvenţa
de rezonanţă dorită; iar prin ajustarea rezistenţei R, se reglează lăţimea
benzii şi înălţimea curbei de răspuns. Acuitatea (fineţea) rezonanţei este
măsurată cantitativ cu ajutorul factorului de calitate Q. Factorul de calitate
este definit de raportul dintre pulsaţia de rezonanţă şi lăţimea benzii de

trecere.

Q o (5.157)

R 1
Substituind   şi  o  factorul de calitate poate fi exprimat ca
L LC
o L 1 1 L
Q   (5.158)
R  o RC R C
La rezonanţă VL şi VC sunt exprimate ca fiind egale cu

VL  jo L I (0 )  jQVi VL  jQVi
I
Vi
1
VC   j I (0 )   jQVi VC   jQVi
o C
Fig 5.37
După cum se poate observa la rezonanță, în funcție de factorul Q, VL și VC
poate fi de multe ori mai mare decât tensiunea de alimentare (amplificare de
tensiune)
Pentru un circuit cu un factor de calitate foarte înaltă Q, frecvențele de colț
 
pot fi aproximate cu ajutorul expresiilor  1   o  , și  1   o 
2 2
Filtru Stop-Bandă
Un filtru Stop-Bandă este proiectat pentru a opri toate frecvențele aflate în
banda de frecvențe (pulsaţii) ( 1     2 ). Pentru circuitul RLC serie se
iau în consideraţie bornele de ieşire ale combinaţiei L şi C legate în serie.
R I

 VR  j L 1
j ( L  )
Vi Vo Vo
 C
1 1
j Vi
R  j ( L  )
C C

Fig. 5.38
Mărimea câştigului în tensiune este
1
 L
| Vo |
 C (5.159)
| Vi |  2 1/ 2
 1  
 R   L   
2
   C  
Pentru   0 , inductorul se comportă ca un scurt-circuit, iar capacitatea se

comportă ca un circuit deschis, I  0 iar Vo  Vi , iar câştigul în tensiune este
egal cu 1 (unitatea). Pentru    , inductorul se comportă ca un circuit
deschis iar capacitatea se comportă ca un scurt-circuit, I  0 şi Vo  Vi , iar
câştigul în tensiune este egal cu 1 (unitatea). La rezonanţă Z este pur rezistiv
1 1
şi  L   0 , astfel  o  . Valoarea câştigului în tensiune este
C LC
zero, pentru  o .
0.8
|Vo| = ( L-1/( C)|I|, V
.7071
0.6
0.4
0.2
0
0 1 100 o 200 2 300 400 , R/s 500
Fig. 5.39
Frecvenţele de tăiere, lăţimea benzii, şi factorul de calitate au aceleaşi

expresie ca în cazul filtrului trece-bandă realizat cu elementele R, L, C
 
2
R
conectate în serie,   , 1       o2 , şi
L 2 2
 
2
2      o 2
2 2

Cuadripolul Electric &amp; FiltrePasive

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuadripolul Electric &amp; FiltrePasive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 5.

Denumirea de cuadripol diport provine de la aceea că el poate fi

domeniul de aplicaţie al teoriei cuadripolului în special la acele probleme la

5.2. Multipoli. Cuadripoli generali şi cuadripoli diporţi

de legatură cu exteriorul. Această particularitate caracteristică limitează

sunt patru curenti ( I 1 , I 1' , I 2 , I '2 ), şi şase tensiuni la borne ( U 11'  U 1 ,

U 22 '  U 2 , U 1'2 , U 12 ' , U 2'1 , U 21' ) corespunzătoare celor 6  C42 perechi

de borne care se pot considera. Dintre acestea se consideră principalele

I 1  I 1'  0 şi I 2  I '2  0 (5.3)

care nu sunt satisfacute de cuadripolul general. Atunci când se foloseşte

Pentru o mai bună întelegere a noţiunilor de cuadripol diport şi

general ( I 1  I 1' şi I 2  I '2 ). Dacă se consideră Z2 = ∞, deci I3 = 0,

cuadripolul devine din nou cuadripol restrâns.

având trei porţi el se mai numeşte şi cuadripol triport. Deşi în cazul

sensuri ei se numesc bidirecţionali. Se mai pot deosebi cuadripoli de curent

5.3. Cuadripoli rezistivi neliniari

b. Analiza unui cuadripol rezistiv neliniar prin metoda micilor

netede, unei mici variaţii a tensiunii generatorului e(t ), ( e(t )  E),

e(t)=E+ e(t ) , îi corespund mici variaţii ale tensiunilor  u1(t) şi  u2(t),

Înlocuind expresiile lui e, u1,u2,i1,i2 din (9-10) în ecuaţiile (5-6) și ţinând

în care s-a notat cu R11 ( I1 ) şi R22 ( I 2 ) rezistenţele dinamice de intrare şi cu

u  i   R11 , R12 

La semnal mic, ecuaţiile neliniare (5.7) trec în ecuaţiile liniare

5.4. Elemente cuadripolare de circuit

- sursa de tensiune comandată în curent (STCC):

- sursa de curent comandată în curent (SCCC):

- sursa de curent comandată în tensiune (SCCT):

Amplificatorul operaţional (AO) este un circuit (integrat sau discret)

Amplificatorul operaţional realizează amplificare mare, bandă de frecvenţă

degenerate. În ambele metode ideea este de a folosi cele 2 restricţii pe care le

v0 (t)= V o sin0 t (5.25)

5.4.2. Scheme echivalente ale tranzistoarelor bipolare

ie  a11 (e qeue / kT  1)  a12 (e qeuc / kT  1); (5.29)

ic  a21 (e qeue / kT  1)  a22 (e qeuc / kT  1); (5.30)

5.4.3. Transformatorul ideal

La inversarea sensului de înfăşurare al uneia dintre bobine (de

a) O bobină de inductivitate L= rg2  C , şi curent iniţial i L (0) este

echivalentă cu un condensator de capacitate C şi tensiune iniţială u c (0)=

rg  i L (0) , conectat la bornele unui girator de rezistentă de giraţie rg.

Înlocuind în ecuaţiile caracteristice curentul i2 prin condensator,

Din a doua ecuaţie caracteristică scrisă la momentul t=0 rezultă

5.5. Cuadripoli in regim permanent sinusoidal

Z 11  I 1'  Z 12  I '2    Z 1b  I 'b  U 1

Curenţii celor două porţi se vor determina cu ajutorul teoremei

în care s-a notat prin  determinantul sistemului:

Sistemul obţinut reprezintă ecuaţiile cuadripolului în funcţie de

Sistemul ecuaţiilor cuadripolului în raport cu parametrii admitanţă se

unde s-a notat:

Coeficienţii curenţilor din sistemul anterior au dimensiunea unor

Cu aceste notaţii sistemul devine:

Pentru determinarea ecuaţiilor fundamentale ale cuadripolului, se

Ecuaţiile fundamentale ale cuadripolului vor avea forma:

Şi acest sistem poate fi scris matricial în funcţie de matricile

5.5.2. Semnificaţia fizică şi determinarea experimentală a parametrilor

parametru adimensional având semnificaţia raportului de transformare între

Pentru cuadripolul alimentat invers şi având poarta de ieşire în gol

Înlocuind în acestea condiţia de funcţionare în gol, I 1'  0 , se obţine:

U '20  A22  U 10 '

parametru care are semnificaţia raportului de transformare a tensiunilor la

U 1sc  A12  I 2sc

5.5.3. Sisteme de parametri ai cuadripolului

ecuaţii prezentate reprezintă sisteme de parametri independenţi ai

5.5.3.1. Parametri iterativi

Se consideră un lanţ format dintr-un număr teoretic infinit de

Cuadripolul Electric & FiltrePasive

Cuadripolul Electric & FiltrePasive