BazeleElectrotehnicii CurentAlternativ

Cuprins
1. MĂRIMI SINUSOIDALE ŞI CARACTERISTICI ALE ACESTORA ....................... 7

1.1 Mărimi periodice ..................................................................................9
1.1.1 Definiţii, notaţii, simboluri .......................................................................9
1.1.2 Mărimi caracteristice.............................................................................12
1.2. Mărimi alternative.............................................................................14
1.2.1 Alternanţă, valori efective (eficace)........................................................14
1.2.2. Interpretare fizică ...............................................................................15
1.3. Mărimi sinusoidale ............................................................................19
1.3.1. Mărimi caracteristice............................................................................19
1.3.2. Reprezentarea cinematică .................................................................... 23
1.3.3. Reprezentarea în complex.................................................................... 27
2. ACŢIUNEA UNEI DIFERENŢE DE POTENŢIAL SINUSOIDALE ASUPRA UNUI

CIRCUIT RLC..............................................................................33
2.1 Elemente simple R,L şi C.................................................................... 34
2.1.1. Rezistor neinductiv .............................................................................. 34
2.1.2. Bobină fără miez de fier....................................................................... 35
2.1.3 Condensator ideal ................................................................................ 36
2.1.4. Probleme rezolvate.............................................................................. 39
2.2. Elemente R, L şi C interconectate ...................................................... 46
2.2.1. Sistemul RL serie ................................................................................ 46
2.2.2. Sistemul RC serie ................................................................................ 48
2.2.3. Sistemul LC serie................................................................................. 50
2.2.4. Sistemul RLC serie............................................................................... 53
2.2.5. Circuitul R L C paralel .......................................................................... 55
2.2.6. Circuitul L C paralel ............................................................................. 59
2.2.7 Probleme rezolvate............................................................................... 60
3.FENOMENUL DE REZONANŢĂ ........................................................63

3.1 Rezonanţa în circuitul RLC serie.......................................................... 63
3.1.1. Supratensiuni; coeficient de supratensiune ............................................ 63
3.1.2. Condiţia de rezonanţă.......................................................................... 67
3.1.3. Rezonanţa tensiunilor .......................................................................... 70
3.2. Rezonanţa în circuitul paralel............................................................. 74
3.2.1. Circuitul RLC paralel ............................................................................ 74
3.2.2. Circuitul oscilant LC ............................................................................. 75
3.2.3. Circuitul „dop” („bouchon”); aplicaţii ..................................................... 78
3
4. UTILIZAREA MĂRIMILOR COMPLEXE PENTRU STUDIUL CIRCUITELOR
ELECTRICE ÎN REGIM SINUSOIDAL..................................................... 81
4.1 Consideraţii generale .........................................................................81
4.2. Impedanţe echivalente......................................................................83
4.3. Metode de rezolvare a reţelelor de curent alternativ............................86
4.3.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff în complex........................................... 86
4.3.2. Metoda transfigurării ........................................................................... 87
4.3.3. Metoda curenţilor ciclici. ...................................................................... 91
4.4. Exprimarea puterii în complex............................................................95
4.4.1. Puterea în curent alternativ – prezentare generală ................................. 95
4.4.2. Puterea în complex. ............................................................................ 98
4.5. Probleme rezolvate .........................................................................101
MODUL SUPLIMENTAR ................................................................. 111

M.S.1.Efectul pelicular ( skin ) ..................................................................... 111
ANEXA 1: NUMERE COMPLEXE........................................................ 115

A.1.1. Forma algebrică a unui număr complex .............................................. 115
A.1.2. Operaţii algebrice cu numere complexe .............................................. 117
A.1.3. Forma trigonometrică a unui număr complex ...................................... 119
ANEXA 2: BREVIAR DE TRIGONOMETRIE ............................................ 121
A.2.1 Noţiuni fundamentale......................................................................... 121
A.2.2 Funcţii trigonometrice ........................................................................ 122
A.2.3. Formule trigonometrice şi tabele de valori........................................... 129
ANEXA 3: ANALIZĂ MATEMATICĂ..................................................... 137

TABELUL 1. Derivatele şi diferenţialele funcţiilor elementare .......................... 137
TABELUL 2. Integralele funcţiilor elementare ................................................ 139
TABELUL 3. Integrale uzuale ....................................................................... 140
TABELUL 4. Integrale definite...................................................................... 143
Bibliografie ............................................................................. 145
4
INTRODUCERE
În reţelele electrice ale sistemelor energetice, mărimile electrice prezintă o

variaţie periodică în timp, variaţie descrisă matematic prin o sinusoidă.
Acesta este motivul pentru care studiul circuitelor de curent alternativ
debutează cu studiul unor mărimi sinusoidale.
Deoarece fenomenele care se produc în circuitele de curent alternativ

sinusoidal sunt mult mai complexe decât în circuitele de curent continuu,
pentru studiul acestor circuite se folosesc ipoteze simplificatoare. Astfel:
9 se consideră că parametrii elementelor montate în circuit (rezistoare,
bobine, condensatoare, surse de curent, surse de tensiune) sunt
concentraţi în anumite puncte ale circuitului. Aceste mărimi
concentrate includ toate mărimile caracteristice elementelor
distribuite în circuit;
9 se presupune că elementele de circuit sunt liniare adică:
• rezistenţa nu variază cu tensiunea sau cu curentul;
• bobinele au miezuri lipsite de histerezis magnetic;
• condensatoarele conţin dielectrici fără pierderi (ideali).
Ipoteza constantelor concentrate este valabilă în domeniul frecvenţelor
joase, frecvenţa de 50Hz utilizată în reţelele electrice din Europa şi respectiv
de 60Hz, utilizată în America de Nord, încadrându-se în această condiţie.
Ca şi în cazul reţelelor de curent continuu, modul în care se comportă

diferitele elemente în circuit se studiază cu ajutorul unor scheme electrice
echivalente. În aceste scheme, relaţiile dintre mărimi se stabilesc prin
aplicarea legilor sau teoremelor specifice.
Pentru studiul mărimilor (funcţiilor) sinusoidale variabile în timp se utilizează

reprezentările acestora sub forma carteziană, cinematică, polară, simbolică
(prin numere complexe). Dintre acestea, metoda cea mai comodă pentru
calcule este cea a reprezentării prin numere complexe. În Anexa 1 este
prezentat un breviar al operaţiilor curente cu numere complexe (algebra
numerelor complexe).
5
6
1 MĂRIMI SINUSOIDALE ŞI CARACTERISTICI
ALE ACESTORA
Michaela LOGOFĂTU
1.1 Mărimi periodice

1.1.1 Definiţii, notaţii, simboluri
1.1.2 Mărimi caracteristice
1.2 Mărimi alternative
1.2.1 Alternanţă, valori efective (eficace)
1.2.2 Interpretare fizică
1.3 Mărimi sinusoidale
1.3.2 Reprezentarea cinematică
1.3.3 Reprezentarea în complex
8
Utilizarea mărimilor complexe pentru studiul circuitelor electrice în regim sinusoidal
1.1 Mărimi periodice
1.1.1 Definiţii, notaţii, simboluri
O mărime oarecare, y, care creşte sau scade în timp este o mărime variabilă
funcţie de timp
y=f(t) (1)
care se poate reprezenta grafic într-un sistem de axe (t,y), prin o curbă, ca în
figura 1.
O asemenea mărime variabilă poate fi

• pozitivă;
• negativă;
• pozitivă şi negativă succesiv.
Ca exemple, se menţionează
curentul (figura 2.a) în circuitul
unui microfon dintr-un sistem
telefonic (fig. 2.b), sarcina
electrică q (fig. 3.a) din circuitul
de încărcare al unui condensator
(fig. 3.b) şi un curent alternativ
(fig. 4) din reţeaua de distribuţie a
Fig. 1
unui oraş.
Reprezentarea grafică a unei mărimi
variabile y = f(t)
9
Michaela LOGOFĂTU
m = microfon
d = difuzor
a) Graficul variaţiei intensităţii b) Schema simplificartă a

curentului în circuitul unui circuitului microfonic respectiv
microfon
Fig. 2
În circuitul microfonului (figura 2b), curentul i este variabil în cursul unei

convorbiri, dar este întotdeauna de acelaşi sens (figura 2a).
a) Variaţia în timp a sarcinii electrice b) Reprezentarea schematică a

q(t) a unui condensator în procesul de circuitului de încărcare a unui
încărcare a acestuia. condensator.
Fig. 3
Sarcina electrică „înmagazinată” de un condensator C conectat la o diferenţă

de potenţial constantă U (bornele A şi B) (fig. 3b), printr-un rezistor de
rezistenţă R, creşte în timp, deci variază dintr-un singur sens (figura 3a),
după o lege de forma
⎛ −
t
⎞
⎜
q = CU 1 − e RC ⎟
⎜ ⎟ (2)
⎝ ⎠
Curenţii din reţeaua de distribuţie de energie electrică circulă alternativ
10
într-un sens şi în altul (figura 4) cu o

frecvenţă de schimbare a sensului de 100
ori/sec (în Europa) şi valorile sunt atât
pozitive cât şi negative, funcţia matematică
prin care se reprezintă fiind de o funcţie
sinusoidală de forma
i= Im sin ωt (3)
Fig. 4 Pentru a reprezenta grafic mărimile
Curent alternativ din reţeaua de variabile în timp în general, sau pentru a
distribuţie a energiei electrice a desemna valorile particulare ale acestor
unui oraş
mărimi la un moment oarecare, de timp, se
folosesc, literele mici; astfel:
- la un moment oarecare de timp, un curent, o t.e.m. sau o diferenţă de
potenţial se notează prin i, e şi respectiv, u (mărimi instantanee).
Viteza de variaţie a acestor mărimi se reprezintă prin derivatele în raport cu

timpul
di de du
; ; (4)
dt dt dt
De exemplu, pentru funcţia i(t) din (3), viteza de variaţie se scrie

di ⎛ π⎞
= Im ω cos ωt = I' m cos ωt = I' m sin⎜ ωt + ⎟
dt ⎝ 2⎠
O mărime periodică este o mărime variabilă care trece prin aceeaşi valoare, în
acelaşi mod, la intervale de timp egale.
Echivalent: o mărime periodică este o mărime variabilă care se reproduce, în
mod identic, la intervale de timp crescânde în progresie aritmetică.
11
Michaela LOGOFĂTU
Durata intervalelor de timp egale după care o mărime periodică se reproduce

se numeşte perioadă, cu simbolul T şi se măsoară în secunde.
Numărul de perioade (cicluri) într-o secundă se numeşte frecvenţă, cu

simbolul ν (niu) sau f şi se măsoară în hertz (Hz), 1Hz=(s-1).
Reţelele electrice pentru producerea, transmiterea şi distribuirea energiei

electrice sunt circuite electrice de curent alternativ sinusoidal, cu frecvenţă
standard (industrială) de 50 Hz în Europa şi 60 Hz în America de Nord şi
Australia.
Frecvenţa şi perioada sunt corelate prin relaţiile echivalente următoare

1 1
ν= ; T= ; Tν = 1 (5)
T ν
şi
ω=2πν (5’)
Exemplu numeric:
I= Im sin 314t
ω 314
ωt=314t; ω=314 rad/s; ν = , ν= s −1 = 50Hz
2π 2 × 3,14
1 1
T= = s = 0,02s
ν 50
De reţinut din definiţiile date, că dacă y=f(t) este o funcţie periodică de

perioadă T, atunci satisface condiţia
y=f(t)=f(t+T)=f(t+2T)= ... =f(t+nT) (6)
pentru orice număr n întreg.
12
Valoarea „de vârf” (maximă) a unei mărimi

periodice este cea mai mare valoare pozitivă
sau negativă a acelei mărimi.
În unele cazuri, este necesar să se considere
separat maxima pozitivă C şi maxima negativă
Fig. 5 C’ (figura 5), pentru mărimi asimetrice;
Reprezentarea grafică a unei pentru mărimi simetrice, aceste maxime sunt
marimi periodice asimetrice egale (de exemplu, sinusoida).
O mărime periodică poate fi atât pozitivă cât şi negativă, sau întotdeauna

pozitivă sau întotdeauna negativă.
Pentru a defini valoarea algebrică medie (sau pe scurt, valoarea medie) a

unei mărimi periodice, vom calcula mai întâi aria corespunzătoare unei
perioade.
Fie o funcţie periodică oarecare, f(t) cu reprezentarea grafică din figura 6.
Calculăm aria cuprinsă,

într-o perioadă (MN) între
curbă şi axa timpului;
considerăm ca „pozitivă”
porţiunea A şi ca
„negativă”, porţiunea B.
Aria totală, în timp de o
Fig. 6 perioadă, va fi suma
Reprezentarea grafică a unei marimi periodice y(t) algebrică a suprafeţelor A
oarecare şi B, deci S= A+B.
Matematic, această arie se calculează prin

T
S= ∫ y dt
0
(7)
Prin definiţie, valoarea medie a funcţiei y este acea valoare ymed care,
presupusă constantă, ar delimita într-o perioadă T aria S’ egală cu aria S
corespunzătoare funcţiei reale y (fig. 7).
13
Michaela LOGOFĂTU
Matematic, aria S’ are valoarea
S' = y med × T (8)

Dar S’=S, încât
T
y med T = ∫ y dt
0
T
1
y med =
T ∫ y dt
0
(9)
Fig. 7 Prin (9) se defineşte valoarea medie a

Reprezentarea grafică pentru definirea unei mărimi periodice într-o
valorii medii ymed a funcţiei y(t) perioadă, sau într-un număr întreg de
perioade.
Valoarea medie a unei mărimi periodice poate fi:

• pozitivă;
• negativă;
• nulă (zero).
Acest ultim caz corespunde situaţiei în care, conform reprezentării

geometrice prezentate mai sus, aria pozitivă este egală cu aria negativă, în
timp de o perioadă T. Se spune că mărimea este alternativă.
1.2. Mărimi alternative
1.2.1. Alternanţă, valori efective (eficace)
O mărime alternativă este reprezentată prin o funcţie periodică a cărei

valoare medie, în timp de o perioadă, este nulă.
În figura 6, intervalul de timp corespunzând porţiunii MP se numeşte

alternanţă pozitivă; iar cel corespunzând porţiunii PN se numeşte alternanţă
negativă.
14
Conform definiţiei de mai sus (valoare medie nulă într-o perioadă) pentru o
mărime alternativă, (9) se va scrie:
T
1
T ∫ y dt = 0
0
(10)
Valoarea efectivă a unei mărimi periodice se defineşte prin relaţia

T
1
∫y
2
y ef = dt (11)
T 0
Se notează prin simbolul asociat mărimii respective însoţit de indicele „ef”,

astfel: ief, uef, eef, sau cu majuscule însoţite de indicele „ef”: Ief, Uef, Eef.
1.2.2. Interpretare fizică
Pentru a găsi semnificaţia fizică a mărimilor efective vom analiza acţiunea

unei diferenţe de potenţial periodice asupra unui rezistor cu rezistenţa
neinductivă.
La un moment oarecare de timp, t; notând prin

u, valoarea diferenţei de potenţial la bornele rezistorului;
i, valoarea corespunzătoare a intensităţii curentului prin rezistor.
legea lui Ohm aplicabilă în orice moment

u
i= (12)
R
conduce la proporţionalitatea
u=Ri (12’)
din care rezultă
• u şi i proporţionale;
• i de aceeaşi „formă” ca şi u, deci matematic, reprezentate prin
aceeaşi funcţie de timp, f(t).
• conform definiţiei (11), valoarea efectivă a diferenţei de potenţial u
este
15
Michaela LOGOFĂTU
T
1
∫u
2
U ef = dt (13)
T 0
T T T
1 1 2 1
∫ (Ri) ∫ ∫ i dt
2 2 2
U ef = dt = R i dt = R
T T T (13’)
0 0 0
dar, conform definiţiei (11), radicalul din (13’) reprezintă chiar valoarea
efectivă a intensităţii, Ief:
T
1
∫i
2
dt = Ief (14)
T 0
U ef
Uef = R Ief ; Ief = (15)
R
Puterea electrică disipată în rezistenţa rezistorului, la orice moment t

(puterea instantanee) se exprimă prin
p=ui (16)
sau, ţinând seama de legea Ohm (12)

p=(Ri)i=Ri2 (16’)
Valoarea medie a puterii electrice într-o perioadă sau un număr întreg de

perioade
T T T
∫ (Ri ) dt = R T ∫ i
1 1 1
∫
2 2
p med = p dt = dt = RI2ef (17)
T 0
T 0 0
Pentru simplificarea scrierii, în cele ce urmează, valorile efective se vor

nota, simplu, prin litere mari corespunzătoare mărimii analizate
Ief ≡ I, Uef ≡ U.
Dacă se compară expresia puterii disipate în curent continuu într-un rezistor

cu rezistenţă neinductivă şi expresia puterii medii disipate în acelaşi rezistor,
în curent periodic, se constată, formal, identitatea expresiilor
16
U2
P = RI2 = UI = (18)
R
cu diferenţele următoare:
Curent continuu Curent periodic

P – puterea; P – valoare medie a puterii;
U,I – valorile constante în timp ale U,I – valorile efective ale diferenţei
diferenţei de potenţial şi respectiv, de potenţial şi respectiv, intensităţii
ale intensităţii curentului curentului
Valorile efective au o semnificaţie legată de efectul termic al curentului:

într-un rezistor de rezistenţă R, parcurs de un curent continuu de intensitate
I, se disipă într-un interval de timp sub formă termică, o aceeaşi energie ca şi
în cazul în care ar fi parcurs de un curent periodic cu intensitate efectivă
egală cu I. Deci, se pot scrie expresiile energiei disipate în R în timpul t:
Curent periodic Curent continuu

W = RI2ef t WC = RIC2 t
Ief – este valoarea efectivă a IC – valoarea constantă a curentului
curentului; continuu
Egalând cele două valori ale energiei, rezultă

Ief=IC (19)
Valoarea efectivă (eficace) a intensităţii unui curent periodic este egală cu

valoarea curentului continuu care disipă în medie, în acelaşi rezistor,
aceeaşi energie, în acelaşi interval de timp.
Valoarea efectivă a unui curent periodic caracterizează acţiunea termică medie

a acestui curent.
De reţinut că: un ampermetru termic etalonat în curent continuu, indică, în
curent periodic, valoarea efectivă a intensităţii acestuia.
17
Michaela LOGOFĂTU
Printr-un raţionament analog, se poate găsi semnificaţia fizică a valorii

efective a diferenţei de potenţial, considerând energia termică disipată
într-un rezistor de rezistenţă R, alimentat succesiv sub o diferenţă de
potenţial continuă şi periodică.
Astfel:
Curent continuu Curent periodic
UC2 U 2ef
WC = t W= t
R R
UC – valoarea tensiunii continue Uef=U – valoarea efectivă a tensiunii
periodice
Experimental, se constată că energiile disipate în rezistorul de rezistenţă

neinductivă R, în acelaşi interval de timp sunt egale, încât:
Uef=UC (20)
Valoarea efectivă a unei diferenţe de potenţial periodice este egală cu

valoarea diferenţei de potenţial continue care, în medie, face să se disipe
în aceeaşi rezistenţă, aceeaşi energie în acelaşi interval de timp
Valoarea efectivă a unei diferenţe de potenţial periodică caracterizează

acţiunea termică (medie) a curentului care este produs de această diferenţă de
potenţial în rezistoarele neinductive.
De reţinut că: un voltmetru termic etalonat în curent continuu, indică sub

tensiune periodică, valoarea efectivă a acesteia.
Observaţii:
În privinţa măsurării mărimilor periodice alternative de interes în

electrotehnică, intensitatea curentului si tensiunea, trebuie precizat că
• aparatele cu ac indicator, ampermetre şi voltmetre, datorită inerţiei
echipajului mobil care determină mişcarea acului, nu pot urmări
variaţiile rapide ale mărimilor de măsurat. Deci, cu alte cuvinte, nu
pot fi măsurate valori instantanee.
18
Pot fi măsurate:
• valori medii, în cazul în care, cuplul activ asupra echipajului mobil al
aparatului este proporţional cu valoarea instantanee a mărimii de
măsurat;
• valori efective, în cazul în care cuplul activ este proporţional cu
pătratul mărimii de măsurat.
Pentru măsurări în curent alternativ se folosesc instrumente electromagnetice
şi electrodinamice.
Mărimile periodice alternative de interes în electrotehnică sunt cele

sinusoidale, aşa încât în cele ce urmează ne vom ocupa cu studiul acestora.
1.3. Mărimi sinusoidale
1.3.1. Mărimi caracteristice
Expresia
y= A sin (ωt+ϕ) (21)
în care A şi ω sunt constante reprezintă o mărime sinusoidală de amplitudine
A şi fază ( ω t+ ϕ ) (un unghi exprimat în radiani, argumentul funcţiei
sinus)
Se numeşte fază iniţială, valoarea ϕ a fazei, la momentul t=0.

Dacă ϕ =0, atunci
pentru ωt=0; y=0
π
ωt= y=A
2
Mărimea ω se numeşte pulsaţia mărimii sinusoidale sau, pe scurt, pulsaţie şi

se măsoară în rad/sec.
19
Michaela LOGOFĂTU
La variaţia continuă a parametrului t, funcţia y variază continuu ca şi funcţia

sin ωt; grafic, curba dată de (21) este o sinusoidă (figura 8).
Fig. 8
Reprezentarea a funcţiei y = sinωt
În trigonometrie, valoarea maximă a funcţiei sinus este 1; aici, în cazul fizic
al unor mărimi sinusoidale, curba care le descrie se numeşte tot sinusoidă,
chiar dacă amplitudinea A≠1.
Mărimile sinusoidale în fază sunt reprezentate prin funcţiile de tip

y1 = A sin ωt
(22)
y2 = B sin ωt
Acestea trec prin zero şi prin valorile maxime şi respectiv minime în acelaşi
timp, având aceeaşi perioadă T.
2π 1 2π
T= ; ω = 2πν, ν = , ω = (23)
ω T T
Cele două mărimi diferă prin amplitudinile lor, A şi B.
Mărimile sinusoidale sunt în opoziţie (de fază) atunci când sunt descrise de
funcţii
y1 = A sin ωt (24)
20
y 2 = B sin(ωt ± π) = −B sin ωt
Deci, când una dintre mărimi trece prin valoarea maximă, cealaltă trece prin
valoarea sa minimă.
π
Mărimile sinusoidale sunt în cuadratură (sau defazate cu ) atunci când
2
sunt reprezentate prin funcţii
y1 = A sin ωt
⎛ π⎞ (25)
y 2 = B sin⎜ ωt − ⎟ = −B cos ωt
⎝ 2⎠
sau
y1 = A sin ωt
⎛ π⎞ (25’)
y 2 = B sin⎜ ωt + ⎟ = B cos ωt
⎝ 2⎠
În (25), y2 este în „urmă” faţă de y1, în (25’) y2 este în avans faţă de y1.
Cazul cel mai general este acela al mărimilor sinusoidale defazate cu un

unghi oarecare ϕ, reprezentate prin funcţiile
y1 = A sin ωt
(26)
y 2 = B sin (ωt − ϕ)
Dacă ϕ este pozitiv, mărimea y2 este defazată „în urmă” cu ϕ faţă de y1.
Un sistem „n-fazat” (polifazat) este un ansamblu de n mărimi sinusoidale de

acelaşi fel, de aceeaşi perioadă şi amplitudine, defazate una faţă de cealaltă cu
⎛ 2π ⎞
un unghi ⎜ ⎟ . De exemplu:
⎝ n ⎠
• sistem trifazat n=3
y1 = A sin ωt
⎛ 2π ⎞
y 2 = A sin⎜ ωt − ⎟ (27)
⎝ 3 ⎠
⎛ 2π ⎞
y 3 = A sin⎜ ωt − 2 ⋅ ⎟
⎝ 3 ⎠
21
Michaela LOGOFĂTU
• sistem tetrafazat n = 4
y1 = A sin ωt
⎛ 2π ⎞ ⎛ π⎞
y 2 = A sin⎜ ωt − ⎟ = A sin⎜ ωt − ⎟
⎝ 4 ⎠ ⎝ 2⎠
⎛ 2π ⎞
y 3 = A sin⎜ ωt − 2 ⋅ ⎟ = A sin(ωt − π) = − A sin ωt (28)
⎝ 4 ⎠
⎛ 2π ⎞ ⎛ 3π ⎞ ⎛ π⎞
y 4 = A sin⎜ ωt − 3 ⋅ ⎟ = A sin⎜ ωt − ⎟ = − A sin⎜ ωt − ⎟
⎝ 4 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2⎠
Valoarea medie a unei mărimi sinusoidale definită prin relaţia (9) din
paragraful 1.1.2. este nulă.
T T
1 1
y med =
T ∫
0
y dt =
T ∫ A sin ωt dt = 0
0
(29)
Această valoare se mai numeşte şi „valoare algebrică medie”, deoarece ţine

seama de semnele asociate mărimii y în timpul variaţiei sale.
Valoarea efectivă definită prin relaţia (11) din paragraful 1.2.1. revine la
calculul integralei următoare:
T T T
1 1 1 2
∫ y 2 dt = ∫ A 2 sin 2 ωt dt = ∫ sin
2
y ef = A ωt dt (30)
T 0
T 0
T 0
Dar, din trigonometrie se ştie că

sin2 ωt + cos 2 ωt = 1 şi cos 2ωt = cos 2 ωt − sin 2 ωt (31)
încât
1 − cos 2ωt
sin 2 ωt = şi deci
2
T T T T
⎛ 1- cos 2ωt ⎞ dt cos 2ωt dt
∫ sin ωt dt = ∫ ∫ ∫
2
⎜ ⎟dt = − =
0 0
⎝ 2 ⎠ 0
2 0
2
1 sin 2ωt T sin 2ωT − sin 0 ⎤ T
|− | = 2 − ⎡⎢⎣
T T
= t ⎥⎦ = 2
2 0 4ω 0 4ω
deoarece
22
⎛ 2π ⎞
sin 0=0 şi sin 2ωT = sin⎜ 2 ⋅ ⋅ T ⎟ = sin 4 π = 0
⎝ T ⎠
Deci
T
T
∫
0
sin 2 ωt dt =
2
(32)
şi (30) devine
1 2 T A2 A A 2
y ef = A ⋅ = = = = 0,707 A (33)
T 2 2 2 2
Formula (33) furnizează relaţia dintre valoarea efectivă a unei mărimi

sinusoidale şi valoarea sa maximă (amplitudinea A). Deci
Uef = 0,707 Umax;
(34)
Ief = 0,707 Imax.
Exemplu numeric:
Intensitatea curentului într-un circuit are expresia instantanee
⎛ π⎞
i = 2,4 2 sin⎜ ωt − ⎟.
⎝ 3 ⎠
Vom determina:
• valoarea efectivă
Im 2,4 2
Ief = I = = = 2,4 A ;
2 2
• faza iniţială
π
t=o, ϕ = − rad ;
3
π
• valorile momentane la ωt=0 şi ωt =
3
⎛ π⎞ π 3
ωt = 0, i = 2,4 2 sin⎜ − ⎟ = −2,4 2 sin = −2,4 2 ⋅ = −1,2 6 A
⎝ 3⎠ 3 2
π ⎛ π π⎞
ωt = , i = 2,4 2 sin⎜ − ⎟ = 0
3 ⎝3 3⎠
• momentele la care curentul are valoarea maximă, cunoscând
frecvenţa ν=50 Hz.
23
Michaela LOGOFĂTU
O funcţie sinusoidală are valoarea maximă, atunci când argumentul

π
este (sau multipli).
2
π π π π 5π 5π 5π 5
ωt − = ; ωt = + , ωt = ;t = = = = 0,0083(3)s
3 2 2 3 6 6ω 6(2πν) 12ν
• perioada
1 1
T= , T= s = 0,02s = 20 ⋅ 10 −3 s = 20ms
ν 50
Observaţie:
Dacă nu se ţine seama de semnul (algebric) asociat unei mărimi periodice în
cursul variaţiei sale, se poate defini o „valoare aritmetică medie” a acelei
mărimi.
În cazul mărimilor sinusoidale, această valoare aritmetică medie se poate

⎛ T⎞
calcula pentru un sfert de perioadă ⎜ t = ⎟ , având ca origine a timpului fie
⎝ 4⎠
un maximum (pozitiv sau negativ), fie un punct de zero.
Dată fiind funcţia y=A sin ωt, pentru un sfert de perioadă, valoarea sa medie
definită prin formula generală (29) se va scrie
T
4 T
1 4A
y med =
⎛T⎞ ∫ A sin ωt dt =
Tω
|
(− cos ωt ) 04 (35)
⎜ ⎟ 0
⎝4⎠
Dar, din (23) perioada T, pulsaţia ω şi frecvenţa ν (sau f) sunt

interdependente, încât
Tω = 2π (36)
şi (35) devine
T T
4A 4A
y med =
2π
|
(− cos ωt ) 04 = − (cos ωt ) 04
2π
| (37)
Pentru t=0, cos ωt=1

T T 2π T π
t= , cos ωt = cos ω = cos ⋅ = cos = 0
4 4 T 4 2
24
şi (37) devine
4A 2
y med = = A = 0,636(6)A (38)
2π π
1.3.2. Reprezentarea cinematică
În paragrafele anterioare, s-a arătat că o mărime sinusoidală este complet

determinată dacă se cunosc
9 frecvenţa ( sau echivalent, perioada sau pulsaţia);
9 valoarea efectivă (sau echivalent, valoarea maximă);
9 faza iniţială.
Într-un circuit electric real, frecvenţa tensiunii de alimentare şi deci, implicit

a curentului care se stabileşte în circuit, este determinată de sursa
(generatorul) care alimentează circuitul, astfel încât pentru caracterizarea
completă a mărimii sinusoidale de interes (curent sau tensiune) este necesară
cunoaşterea a numai două valori, faza iniţială şi valoarea efectivă.
În matematică, se operează curent cu mărimi caracterizate complet prin

perechi de numere reale, de exemplu: vectorii în plan, numerele complexe,
etc. Între mărimile sinusoidale descriind mărimi fizice reale şi aceste mărimi
matematice se poate stabili o corespondenţă biunivocă pe baza căreia
primele pot fi analizate (studiate) cu un aparat matematic relativ simplu.
Între mărimile sinusoidale şi aceste mărimi matematice se stabileşte o

corespondenţă biunivocă, realizându-se astfel o reprezentare simbolică a
mărimilor sinusoidale.
Există mai multe moduri (tipuri) de reprezentări, frecvent utilizate fiind

• reprezentarea vectorială;
• reprezentarea în complex.
Fie o mărime sinusoidală y reprezentată prin funcţia y(t)

y= A sin ωt
în care A este amplitudinea şi ωt este unghiul descris în timpul t
25
Michaela LOGOFĂTU
α = ωt (39)
În sistemul de axe rectangulare XX’ şi YY’ din figura 9, considerăm un vector

→
OP
• de modul egal cu amplitudinea A;
• care se poate roti în jurul punctului O cu viteza unghiulară constantă ω.
În cazul dat, se alege sensul de
rotaţie antiorar (sensul
trigonometric).
Din punctul P corespunzând unui

moment oarecare de timp se
construiesc perpendicularele pe
cele două axe: PP’ pe OX şi PP”
pe OY.
În triunghiurile OPP’ şi OPP’’ se
Fig. 9
pot scrie relaţiile trigonometrice
Reprezentarea cinematică a unei mărimi
sinusoidale
evidente
PP' OP' '

sin ωt = =
OP OP
(40)
OP' PP' '
cos ωt = =
OP OP
din care rezultă
OP’’=OP sin ωt= A sin ωt =y (41)
deci OP’’ reprezintă funcţia y; ordonata OP’’ fiind considerată pozitivă în
sensul OY şi negativă în sensul OY’ şi
OP’=OP cos ωt = A cos ωt (42)
deci OP’ reprezintă cosinusoida; de fapt tot o sinusoidă, abscisa OP’ fiind
considerată pozitivă în sensul OX şi negativă în sensul OX’.
Pentru a reprezenta simultan două mărimi sinusoidale, de aceeaşi perioadă,

Y1 şi Y2, unde
Y1 = A sin ωt (43)
26
Y2= B sin (ωt- φ) (44)

→
unde ϕ este un unghi pozitiv, trebuie să se reprezinte vectorii rotitori OM de
→
modul A şi ON de modul B, care fac
între ei unghiul ϕ (figura 10); vectorul
→ →
ON este în urmă faţă de OM .
Din punctele M şi N se coboară

perpendicularele pe axele OX şi OY; fie
M’’ şi N’’ proiecţiile punctelor M şi N pe
OY.
Unghiul XOM este unghiul (ωt) încât
y1 = OM” =OM sin ωt = A sin ωt Fig. 10
Reprezentarea cinematică a două
mărimi sinusoidale
y2 = ON” =ON sin (ωt-ϕ) = B sin (ωt-ϕ)
Viteza de variaţie a unei mărimi oarecare „a” într-un interval de timp Δt

mic, se defineşte prin derivata acelei mărimi în raport cu timpul
Δa da
a' = lim = (45)
Δt dt
Δt → 0
astfel încât în cazul unei mărimi sinusoidale,

dy
y= A sin ωt viteza sa de variaţie este y ' = .
dt
y’ = A ω cos ωt.
Dar, din trigonometrie se ştie că

⎛ π⎞ π π
sin⎜ ωt + ⎟ = sin ωt cos + sin cos ωt = cos ωt (46)
⎝ 2⎠ 2 2
Deci y’ se exprimă echivalent prin:

π
y’ = Aω cos ωt = A ω sin (ωt + ) (47)
2
Viteza de variaţie a unei mărimi sinusoidale este o mărime sinusoidală

• de aceeaşi perioadă;
27
Michaela LOGOFĂTU
• de amplitudine B = ωA de „ω” ori mai mare;

π
• defazată cu în avans faţă de mărimea considerată.
2
În reprezentarea cinematică, viteza de variaţie y’ a mărimii sinusoidale y este
reprezentată prin vectorul OM de modul ωA; proiecţia acestuia pe OY este
π
OM’’ decalat în avans cu faţă de OP (aşa cum se vede în figura 11).
2
De reţinut că, în operaţia de derivare
a mărimilor sinusoidale, multiplicarea
prin ω pune în evidenţă un avans de
π
fază de , în timp ce divizarea prin ω
2
π
este asociată unui unghi de (- ).
2
Se poate face observaţia că, deşi
Fig. 11 această reprezentarea cinematică a
,
Viteza de variaţie y a unei mărimi mărimilor sinusoidale prin vectori
sinusoidale y, în reprezentarea rotitori este sugestivă, din punct de
cinematică vedere practic, nu este comodă.
Acest inconvenient se manifestă, mai ales, în cazul în care se compun două
sau mai multe mărimi sinusoidale de aceeaşi perioadă sau de perioade
diferite.
Soluţii eficiente din punct de vedere matematic oferă reprezentarea în

complex, ale cărei baze vor fi expuse în continuare.
1.3.3. Reprezentarea în complex
Notăm unitatea imaginară prin j

j= −1 (48)
pentru a evita orice confuzie cu i, intensitatea instantanee a curentului.

Un număr complex c este o sumă dintre un număr real a şi un număr imaginar
(jb).
c = a + jb (49)
28
Simbolic, un număr complex se marchează prin subliniere (există şi alte

convenţii de marcare).
Numărul complex c se compune din
• partea reală, a; a =Re { c }
• partea imaginară, b; b= Im { c }
Din matematică, ne reamintim că reprezentarea numerelor complexe se face

în planul complex, în care axa absciselor este axa reală şi se indică prin
simbolul (+1) al unităţii reale; iar axa ordonatelor este axa imaginară şi se
indică prin simbolul (+j) al unităţii imaginare aşa cum se vede în figura12.
Punctul C se numeşte
afixul lui c; abscisa lui C
este partea reală iar
ordonata lui C este partea
imaginară a numărului c.
Prin corespondenţa dintre
numerele complexe şi
Fig. 12 punctele planului complex
Reprezentarea unui număr complex în planul complex
→
se asociază biunivoc fiecărui număr complex c un vector liber în plan, OC de
modul r.
r = a 2 + b2
şi argument α unde
OB b (50)
tg α = =
OA a
b
α = arctg
a
Unghiul α se numeşte argumentul numărului complex c şi se notează arg { c }
Numărul complex c se poate exprima sub formă

• exponenţială
c = rejα (51)
• trigonometrică
29
Michaela LOGOFĂTU
c = r cos α + j r sin α ; c = r( cos α + j sin α) (52)
În figura 12, din triunghiul dreptunghic AOC rezultă forma trigonometrică

a = r cos α; b = r sin α (53)
c= a + jb
c = r cos α+j sin α ; c = r (cos α+j sin α)
Forma exponenţială este mai dificil de dedus; se va reţine identitatea

e jα = cos α + j sin α (54)
care permite trecerea de la o formă la alta.
Principalele operaţii cu numere complexe
Adunarea şi scăderea
c1 + c 2 = (a1 +jb1) ± (a2 +jb2)=(a1±a2)+j(b1±b2) (55)
se efectuează, adunând şi respectiv, scăzând părţile reale între ele şi părţile
imaginare între ele.
Înmulţirea
( )( )
c1 c 2 = r1e jα1 r2 e jα 2 = r1r2 e j(α1 + α 2 ) (56)
se efectuează înmulţind modulele şi adunând argumentele.
Împărţirea
c1 r1e jα1 r1 j(α1 −α 2 )
= jα 2
= e (57)
c2 r2 e r2
se face prin împărţirea modulelor şi scăderea argumentelor.
Numărul complex
c ∗ = a − jb = re − jα (58)
se numeşte conjugatul numărului complex c = re jα şi
cc ∗ = (re jα )(re − jα ) = r 2 = a 2 + b 2 (59)
30
Revenind la împărţirea numerelor complexe, aceasta se efectuează practic

c1
prin amplificarea fracţiei prin conjugatul numitorului, deci prin c *2 .
c2
Se demonstrează că funcţiile sinusoidale pot fi reprezentate în planul

complex pe baza corespondenţei biunivoce
y = A sin(ωt + ϕ) ⇔ A = A ef e jϕ (60)
În reprezentarea în complex a mărimilor sinusoidale, unei mărimi sinusoidale
y= A sin (ωt+ ϕ )
i se asociază numărul complex A, de modul egal cu valoarea efectivă a
mărimii respective şi de argument egal cu faza iniţială a acesteia.
Im{ A }
A ef = A = Re{ A }]2 + [Im{ A }]2 ; tgϕ =
Re{ A }
Astfel, funcţiilor sinusoidale

v = Vm sin ωt
i = Im sin (ωt +ϕ)
li se asociază numerele complexe
v = V j⋅0 = V(cos 0 + j sin 0) = Vr + jVi = Vr = V
i = Ie jϕ = I(cos ϕ + j sin ϕ) = I cos ϕ + jI sin ϕ = Ir + jIi
în care
• indicii r şi i marchează părţile reale şi respectiv imaginare ale
acestora;
• I şi V reprezintă valorile efective asociate valorilor maxime ale
amplitudinilor Im şi respectiv, Vm prin relaţiile (33), (34):
Im 2
I = Ief = = 0,707 Im
2
Vm 2
V = Vef = = 0,707 Vm
2
1.3.4. Probleme rezolvate
31
Michaela LOGOFĂTU
1 Mărimii sinusoidale
⎛ π⎞
i = 2 2 sin ⎜ 314 t − ⎟ = Im sin(ωt + ϕ)
⎝ 3⎠
i se asociază numărul complex
i = Ie jϕ = I cos ϕ + jI sin ϕ
în care
rad π
Im = 2 2 ; ω = 314 , ϕ=-
s 3
2
I = Ief = (2 2 ) ⋅ =2
2
Dar
⎛ π⎞ 1
cos⎜ − ⎟ = cos(− 60°) = cos 60 o =
⎝ 3⎠ 2
⎛ π⎞ π 3
sin⎜ − ⎟ = − sin = − sin 60° = −
⎝ 3⎠ 3 2
1 ⎡ ⎛ 3 ⎞⎤
i = 2× + j⎢2⎜⎜ − ⎟⎥
2 ⎢⎣ ⎝ 2 ⎟⎠⎥⎦
Şi în final
i = 1− j 3
În planul complex i se reprezintă prin punctul M de abscisă (1) şi ordonată

(− 3 = −1,73) , din figura de mai jos.
În concluzie:
mărimii sinusoidale
π
i = 2 2 sin(314 t − )
3
i se asociază numărul complex
π
j( − )
i = 2e 3 = 1− j 3
32
2 Numărului complex
v =-3 + 4j
i se asociază expresia instantanee a tensiunii
v = Vm sin(ωt+ϕ)
folosind relaţiile (50)

Re { v } = -3; Im { v } = 4
V= [Re{ v }]2 + [Im{ v }]2 = 32 + 4 2 = 5
Im{ v } 4 4
tg ϕ = = =− <0
Re{ v } − 3 3
deci ϕ se află în cadranul II al cercului trigonometric şi

Im{ v } ⎛ 4 ⎞ ⎛ 4⎞ 4
ϕ = arctg = arctg⎜ ⎟ = arctg⎜ − ⎟ = −arctg
Re{ v } ⎝ − 3⎠ ⎝ 3⎠ 3
arctg (-m)= -arctg m
Din tabele trigonometrice, prin interpolare, se găseşte

4
arctg = 53°12'
3
33
Michaela LOGOFĂTU
Deci unghiul ϕ aflat în cadranul II este

π
α = + 53°12' = 143°12'
2
În final, rezultă expresia tensiunii sinusoidale

v = 5 2 sin(ωt + 143°12' )
asociată (corespunzătoare) tensiunii complexe

v = −3 + 4 j .
34
2 ACŢIUNEA UNEI DIFERENŢE DE POTENŢIAL
SINUSOIDALE ASUPRA UNUI CIRCUIT RLC
Michaela LOGOFĂTU
2.1. Elemente simple R,L şi C

2.1.1 Rezistor neinductiv
2.1.2 Bobină fără miez de fier
2.1.3 Condensator ideal
2.1.4 Probleme rezolvate
2.2. Elemente R,L şi C interconectate
2.2.1 Circuitul RL serie
2.2.2 Circuitul RC serie
2.2.3 Circuitul LC serie
2.2.4 Circuitul RLC serie
2.2.5 Circuitul RLC paralel
2.2.6 Circuitul LC paralel
36
Acţiunea unei diferenţe de potenţial sinusoidale asupra unui circuit RLC
2.1 Elemente simple R,L şi C
Reţelele de producere, transmitere şi distribuire a energiei electrice, ca şi

celelalte aplicaţii practice ale curentului electric, conţin elemente de circuit
(rezistoare, bobine, condensatori), diferite aparate şi dispozitive, alimentate
sub o diferenţă de potenţial sinusoidală. Unele din aceste elemente au o
comportare liniară (rezistor neinductiv, bobină fără miez magnetic), altele se
comportă neliniar (bobină cu miez magnetic, diode, redresoare, etc), încât
pentru proiectarea şi realizarea diferitelor dispozitive este necesară
cunoaşterea răspunsului acestor elemente la acţiunea unei diferenţe de
potenţial sinusoidale.
În acest capitol, se va studia comportarea elementelor de circuit liniare

simple, considerate mai întâi individual şi apoi, interconectate (serie,
paralel), alimentate sub o diferenţă de potenţial sinusoidală, de frecvenţă
cunoscută, în regim permanent.
2.1.1. Rezistor neinductiv
La bornele A şi B ale circuitului reprezentat în figura 1 în care R este un

rezistor
neinductiv, se aplică o tensiune sinusoidală
u = Um sin ωt (1)
Prin circuit se va stabili un curent de intensitate i care
satisface în fiecare moment legea Ohm
Fig. 1 u (2)
i=
Rezistor neinductiv R
alimentat cu tensiune u şi i sunt mărimi proporţionale, factorul de
sinusoidală proporţionalitate fiind R; rezultă că:
• i este tot o mărime sinusoidală, de aceeaşi perioadă;
• u şi i se anulează în acelaşi moment şi trec prin maxime în acelaşi
moment, deci sunt în fază (ϕ=0) (aşa cum se vede în figura 2),
37
Michaela LOGOFĂTU
astfel încât se poate scrie

i = Im sin ωt (3)
Se spune că (2) este legea lui Ohm în valori instantanee ale tensiunii şi
curentului.
Aplicând definiţiile valorilor efective ale tensiunii şi curentului (relaţia din

(11) paragraful 1.2.1) se obţine
U
I=
R (4)
legea lui Ohm în valori efective (eficace) ale tensiunii şi curentului.
Pentru construirea acestui grafic, se

ţine seama de relaţiile evidente
Um =RIm
şi
Um
Im =
R
ca şi de observaţia că mărimile i şi u
sunt în fază; se anulează în acelaşi
Fig. 2
moment şi trec prin valori maxime şi
Graficul mărimilor instantanee u(t) şi i(t)
respectiv minime în acelaşi moment.
pentru un rezistor neinductiv alimentat
cu tensiune sinusoidală
38
2.1.2. Bobină fără miez de fier
La bornele A şi B ale circuitului din figura 3, în care L este o bobină fără miez
de fier, se aplică o tensiune sinusoidală
u= Um sin ωt (5)
Curentul care se stabileşte în circuit este
sinusoidal, de pulsaţie ω , fiind defazat în „urma”
π
tensiunii cu ; se exprimă matematic prin:
2
Fig. 3 ⎛ π⎞
Bobină fără miez de fier i = Im sin⎜ ωt − ⎟ (6)
⎝ 2⎠
alimentată cu tensiune
sinusoidală şi satisface ecuaţia cu valori efective
U
U= LωI; I =
Lω (7)
Mărimea (Lω) are un rol asemănător cu cel al rezistenţei R din cazul
rezistorului; se numeşte reactanţă (sau reactanţă inductivă) cu simbolul XL şi
se măsoară în ohm, ca şi rezistenţa. Din (5) şi (6) se vede că, curentul trece
prin valorile maxime şi respectiv minime la momentele de timp la care
tensiunea este nulă, aşa cum este reprezentată în figura 4.
Fig. 4 Graficul mărimilor instantanee u(t) şi i(t) pentru o bobină fără miez de fier
alimentată cu tensiune sinusoidală
39
Michaela LOGOFĂTU
De reţinut că reactanţa depinde de frecvenţa tensiunii aplicate, în timp ce

rezistenţa este independentă de aceasta (în domeniul frecvenţelor joase).
2.1.3 Condensator ideal
La bornele A şi B ale circuitului din fig. 5, în care C

este un condensator ideal (fără pierderi, adică nu se
consumă energie în dielectric), se aplică tensiunea
u = Um sin ωt.
În condensator se acumulează o sarcină electrică,
exprimată la un moment oarecare prin
Fig. 5
q = Cu = CUm sin ωt (8) Condensator alimentat
Dar, această sarcină electrică variază în timp, generând un curent
dq
i= (9)
dt
i = CUm ωcos ωt (10)
de aceeaşi frecvenţă (perioadă, pulsaţie) cu tensiunea aplicată şi defazat cu

π
în „avans” faţă de aceasta: observăm că (10) se poate scrie şi sub forma
2
⎛ π⎞
i = CUm ω cos ωt = Im cos ωt = Im sin⎜ ωt + ⎟ (11)
⎝ 2⎠
pe baza relaţiei trigonometrice
⎛ π⎞ π π
sin⎜ ωt + ⎟ = sin ωt cos + cos ωt sin = cos ωt
⎝ 2⎠ 2 2
rezultă deci că, curentul trece prin valoarea sa maximă atunci când tensiunea
este nulă aşa cum se vede din figura 6
40
Fig. 6
Graficul mărimilor instantanee u(t) şi i(t) pentru un condensator ideal alimentat cu
tensiune sinusoidală
De observat că valoarea maximă Im a intensităţii se exprimă prin

Um
Im = CωUm =
1 (12)
Cω
1
Termenul reprezintă o proprietate a condensatorului la trecerea
Cω
curentului şi se numeşte reactanţă (capacitivă), cu simbolul Xc; se măsoară în
ohm.
41
Michaela LOGOFĂTU
2.1.4. Probleme rezolvate
1 Deducerea relaţiilor existente între pulsaţia ω şi perioada T pentru o

mărime sinusoidală
y= A sin ωt (1’)
Rezolvare:
Fie mărimea sinusoidală y descrisă prin ecuaţia de mai sus; la momentul t1,
funcţia y are valoarea y1
y1 = A sin ωt1 (2’)
Conform definiţiei perioadei T – ca fiind intervalul de timp după care funcţia

trece prin valori identice în acelaşi sens - se poate scrie
y1 = A sin ωt1 = A sinω (t1+T) (3’)
Rezultă
ω(t 1 + T ) − ωt 1 = 2π (4’)
deoarece funcţia sinus este periodică cu unghiul 2π. Deci
ωt 1 + ω T − ω t 1 = 2 π
(5’)
ωT= 2 π
2π 2π
ω= ;T = (6’)
T ω
şi deoarece frecvenţa ν (sau f) se defineşte ca
1
ν=
T
se mai poate scrie şi
ω
ω = 2πν, ν = (7’)
2π
2 La bornele unui rezistor neinductiv de rezistenţă R= 20 Ω, presupusă

constantă, se aplică succesiv o diferenţă de potenţial continuă şi diferenţe de
potenţial alternative, de diferite forme. Astfel:
42
1° o diferenţă de potenţial continuă, Uc =100V;

2° o diferenţă de potenţial alternativă sinusoidală;
3° o diferenţă de potenţial alternativă rectangulară;
4° o diferenţă de potenţial alternativă triunghiulară.
În toate cazurile, se constată că puterea medie disipată în rezistor este
aceeaşi.
Calculaţi pentru fiecare caz în parte (1°-4°), valorile maxime (de vârf) ale
tensiunilor aplicate.
Soluţie şi comentarii
1° Vom calcula puterea electrică disipată în rezistorul de rezistenţă R în

curent continuu.
U 2c 100 2
P= = = 500 W (1’)
R 20
şi vom folosi, conform enunţului, această valoare în cele ce urmează.
2°. Tensiune alternativă sinusoidală (figura 1’); la orice moment de timp,

puterea p disipată în rezistor este
p=Ri2 (2’)
unde i este valoarea instantanee a
intensităţii curentului.
Într-un interval de timp dt energia
disipată este
dW = p dt = (Ri2) dt (3’)
astfel încât într-o perioadă T a
tensiunii sinusoidale aplicate se
disipă o energie
Fig. 1’
T T T
∫ ∫ Ri 2 dt = R ∫ i dt
2
W= dW = (4’)
0 0 0
Fie tensiunea alternativă sinusoidală descrisă de funcţia
43
Michaela LOGOFĂTU
u = Us sin ωt (5’)
unde Us este valoarea sa maximă (maximală, de vârf). Conform legii Ohm

u
i= (6’)
R
rezultă pentru intensitatea curentului
Us
i= sin ωt (7’)
R
2
⎛U ⎞
i 2 = ⎜ s ⎟ sin 2 ωt (8’)
⎝R ⎠
Deci
T T
Us 2 Us 2
∫ ∫ sin ωt dt
2 2
W =R 2
sin ωt dt = (9’)
0
R R 0
Dar, ţinând seama de identităţile trigonometrice

sin2 α + cos2 α =1 (10’)
2 2
cos2α = cos α- sin α (11’)
se obţine pentru (sin2 ωt) următoarea expresie

cos2α = cos2 α - sin2 α = (1- sin2 α)- sin2 α = 1-2 sin2 α (12’)
1 − cos 2α
sin 2 α = (13’)
2
unde α=ωt.
Înlocuind (13’) în (9’) rezultă

T T T T
⎛ 1 − cos 2α ⎞ dt cos 2αdt
∫ sin ∫ ∫ ∫
2
ωt dt = ⎜ ⎟dt = − (14’)
0 0
⎝ 2 ⎠ 0
2 0
2
Calculăm fiecare integrală din (14’)

T
dt 1 T
∫
T
= t 0
= (15’)
0
2 2 2
44
T
sin 2ωt T sin 2ωT − sin 0
∫ cos 2ωt dt = 4ω
| 0
=
4ω
=0
0
deoarece: sin 0 = 0
⎛ 2π ⎞
sin 2ωT = sin⎜ 2 ⋅ ⋅ T ⎟ = sin 4 π = 0
⎝ T ⎠
deci
T
T
∫ sin
2
ωt dt = (16’)
0
2
şi deci (9’) devine

Us 2 T Us 2 T
W= × = (17’)
R 2 2R
Puterea medie disipată

2
W Us
P= = (18’)
T 2R
de unde
Us2 = 2RP (19’)
U s = 2RP = 2 × 20 × 500 V = 2 ⋅ 10 4 V = 100 2 V = 141,4 V
3°. Tensiune alternativă rectangulară (figura 2’)
În expresia energiei disipate într-o perioadă (4’) se introduce expresia

intensităţii
u
i= (20’)
R
în care
⏐u⏐=Ur pentru fiecare semiperioadă
⎡ T⎤
t∈ ⎢0, ⎥ , u = Ur
⎣ 2⎦
45
Michaela LOGOFĂTU
⎡T ⎤
t∈ ⎢ , T ⎥, u = -Ur
⎣2 ⎦
Trecând de la o semiperioadă la alta,

tensiunea u schimbă semnul, păstrând
însă valoarea Ur constantă; în (4’)
Fig. 2’
2 2
intervine i şi deci u , astfel încât nu contează schimbarea de semn
menţionată.
T T T T
u2 Ur2
W= ∫
0
dW = ∫
0
Ri 2 dt = R ∫
0
i 2 dt = R ∫
0
R2
dt =
R
T (21’)
Puterea medie disipată în acest timp este

W Ur2
P= = şi Ur = RP (22’)
T R
Numeric
P= 500W (calculat în cazul 1°)
Ur = 20 × 500 V = 10 4 = 100 V
4° Tensiune alternativă triunghiulară (figura 3’)
În expresia energiei disipate (4’)

T
∫ i dt
2
W =R
0
se introduce expresia intensităţii

curentului dată de legea Ohm
u
i = şi se obţine
R
Fig. 3’
46
T 2 T
⎛u⎞ 1
∫ ∫ u dt
2
W =R ⎜ ⎟ dt = (23’)
0
⎝R⎠ R 0
Din fig. 3’ se vede că curba u(t) prezintă alternanţe identice, de semne

⎛T⎞
opuse, fiecare alternanţă fiind simetrică în raport cu timpul ⎜ ⎟ şi delimitând
⎝4⎠
arii identice S1 şi S2.
T
În intervalul ⎡⎢0, ⎤⎥ u se poate scrie sub forma
⎣ 4⎦
u= at (24’)
unde a este un coeficient pozitiv oarecare, necunoscut pentru moment.
⎡T T⎤
În intervalul ⎢ , ⎥ , u=-(at).
⎣4 2⎦
Deoarece în (23’) intervine u2, semnul (-) nu influenţează rezultatele; acelaşi
⎡ T 3T ⎤ ⎡ 3T ⎤
raţionament se face şi pentru intervalele ⎢ , ⎥ şi ⎢⎣ 4 , T ⎥⎦ în care u este, de
⎣2 4 ⎦
asemenea, negativ.
Vom calcula pentru un sfert de perioadă

T T T
4 4 4 T 3
t3 a2 ⎛ T ⎞ a2 T3 a2T3
∫
2
u dt = ∫ (at)
2
dt = a 2
∫
2
t dt = a
3
2
| 4
0
= ⎜ ⎟ =
3 ⎝4⎠ 3 64
=
192
(25’)
0 0 0
şi deci (23’) devine

⎡ T
⎤
1 ⎢ ⎥ a2T3
4
∫
2
W = ⋅ ⎢4 u dt⎥ = (26’)
R ⎢ 0 ⎥ 48R
⎣ ⎦
Puterea medie disipată într-o perioadă

W a2T2
P= = (27’)
T 48R
Din (24’) se poate scrie
47
Michaela LOGOFĂTU
T
Ut = a , aT = 4U t (28’)
4
şi introducând (28’) în (27’) rezultă
(4U t ) 2 U 2t
P= = , U 2t = 3RP (29’)
48R 3R
U t = 3RP (30’)
Numeric
U t = 3 × 20 × 50 = 30000 = 3 ⋅ 10 4 = 100 3 = 173,2 V
Grupând şi analizând rezultatele obţinute pentru valorile maxime ale

tensiunii aplicate în cazurile menţionate, se obţine
Ucontinu = UC =100V
U sinusoidal = U s = 100 2 V = 141,4V
Urectangular = Ur=100V
U triunghiular = U t = 100 3 V = 173,2 V
În fiecare caz, calculând valoarea efectivă Uef cu formula (11)

T
1 2
U ef =
T0 ∫
u dt
se obţine
T T
1 1 1 2 T U 2s
(U ef )sin usoidal = ∫ u dt =
2
∫ U 2s 2
sin ωt dt = Us = = RP = 100 V
T 0
T 0
T 2 2
T T
T 2 2
1 1 1 2
(U ef )rec tan gular = ∫ u dt =
2
2 ∫ U dt =
2
r 2Ur ∫ dt = Ur2 = Ur = RP = 100 V
T 0
T 0
T 0
T
T 4
1 1 4 a2T3 a2T2 48RP
(U ef )triunghiular = ∫ u 2 dt = 4 ∫ (at) 2 dt = ⋅ = = =
T 0
T 0
T 192 48 48
= RP = 100 V
U continuu = RP = 100 V
48
CONCLUZIE: Tensiunea efectivă este egală cu tensiunea continuă care disipă

într-un rezistor neinductiv aceeaşi putere medie.
2.2. Elemente R, L şi C interconectate
2.2.1. Sistemul RL serie
Cuprinde, conectate în serie, ca în figura 7 elementele simple
• un rezistor neinductiv R;
• o bobină fără miez de fier,
de rezistenţă neglijabilă, L.
Considerăm că sistemul RL este

parcurs de un curent sinusoidal
Fig. 7
i = Im sin ωt (13) Circuit RL serie alimentat cu tensiune
sinusoidală
astfel încât
• tensiunea uR la bornele rezistorului R este sinusoidală şi de aceeaşi
perioadă cu i;
• tensiunea uL la bornele bobinei este, de asemenea, sinusoidală şi de
aceeaşi perioadă cu i.
La orice moment, tensiunea u la bornele A şi B ale circuitului, este egală cu

suma tensiunilor uR şi uL, fiind o mărime sinusoidală de aceeaşi perioadă ca şi
componentele sale.
Fie I, UR şi UL valorile efective ale curentului, tensiunii la bornele rezistorului

şi, respectiv, la bornele bobinei
UR = RI
(14)
UL = LωI
şi U valoarea efectivă a tensiunii la bornele circuitului, calculată prin
compunerea geometrică a vectorilor UR şi UL (figura 8).
49
Michaela LOGOFĂTU
Elementele R şi L ale circuitului, fiind

conectate în serie sunt traversate de
acelaşi curent, ales ca origine a
fazelor (axa Ox):
U2 = UR2 + UL2 (15)
U2 = (RI)2 + (LωI)2 (16)

Fig. 8
2 2 2 2 2
U = I (R + L ω ) (17) Compunerea geometrică a tensiunilor
pentru circuitul RL serie
încât
U2 U U
I2 = şi I= = (18)
R 2 + L2 ω2 R 2 + L2 ω 2 R 2 + X L2
Mărimea
Z = R 2 + (Lω) 2 = R 2 + X L2 (19)
se numeşte impedanţă şi se măsoară în ohm; astfel încât (18) se scrie
U U (20)
I= ; U = ZI şi Z =
Z I
expresii echivalente ale legii Ohm pentru acest circuit.
Din (19) se vede că impedanţa este o mărime pozitivă întotdeauna.
Din fig. 8 rezultă următoarele relaţii în triunghiul OAB

UL LωI Lω X
tg ϕ = = = ; tg ϕ = (21)
UR RI R R
UR RI R R
cos ϕ = = = ; cos ϕ = (22)
U IZ Z Z
U LωI Lω X
sin ϕ = L = = ; sin ϕ = (23)
U ZI Z Z
Reprezentând curentul I şi tensiunea U se obţin figura 9 şi respectiv u, i

figura 10.
50
Fig. 9 Fig. 10
Defazajul între curent şi tensiune la Graficele u(t) şi i(t) pentru circuitul RL
bornele circuitului RL serie serie
în care se vede că, curentul este defazat cu unghiul ϕ în urma tensiunii
aplicate.
Calculul puterii electrice.
În rezistorul R, puterea disipată este

P = RI2 (24)
numită şi putere activă, măsurată în watt.
În reactanţa XL = Lω se „consumă” puterea reactivă

Q = LωI2 (25)
U Lω
Q = Lω I = UI = UI sin ϕ
Z Z
măsurată în VAR (volt-amper-reactiv).
Puterea aparentă este

S=UI
măsurată în voltamper (VA).
2.2.2. Circuitul RC serie
Cuprinde, conectate în serie, ca în figura 11 elementele simple

• rezistor neinductiv, R;
• condensator ideal, fără pierderi, C.
51
Michaela LOGOFĂTU
Prin raţionamente analoage celor

prezentate în paragraful anterior,
dacă circuitul este parcurs de un
curent sinusoidal
I= Im sin ωt
la bornele rezistorului, conden-
satorului şi respectiv, ale
Fig. 11 circuitului se stabilesc, la orice
Circuitul RC serie alimentat cu tensiune moment de timp, tensiunile uR, uC
sinusoidală şi u, sinusoidale şi de aceeaşi
perioadă cu curentul.
Valorile efective asociate sunt
UR = RI
I
UC = (26)
Cω
şi respectiv, U, calculată prin însumarea geometrică a componentelor UR şi UC
aşa cum se vede în figura 12.
În triunghiul OAB pot scrie relaţiile
U2 = UR2 + UC2 (27)
2
⎛ I ⎞
U = (RI)
2 2
+⎜ ⎟ (28)
Fig. 12 ⎝ Cω ⎠
Compunera geometrica a tensiunilor
pentru circuitul RC serie
⎛ 1 ⎞
U 2 = I2 ⎜ R 2 + 2 2 ⎟ (29)
⎝ C ω ⎠
încât
U2 U
I2 = şi I=
1 1 (30)
R2 + R2 +
C ω2
2
(Cω) 2
52
Mărimea
2
⎛ 1 ⎞
Z = R2 + ⎜ 2 2
⎟ = R + XC (31)
⎝ Cω ⎠
se numeşte impedanţă, fiind întotdeauna pozitivă; se măsoară în ohm.
Relaţia (30) se scrie şi sub formele

U U
I= ; U = ZI şi Z= (32)
Z I
expresii care reprezintă echivalente ale legii lui Ohm pentru circuitul
considerat.
În triunghiul OAB din figura 12 se pot scrie relaţiile

I
− X
- Uc Cω = − 1 ; tg ϕ = - (33)
tg ϕ = = R
UR RI CωR
UR RI R R
cos ϕ = = = ; cos ϕ = (34)
U ZI Z Z
I
X
UC C ω 1 sin ϕ = - (35)
sin ϕ = =− =− ; Z
U ZI CωZ
Din figura 13 şi figura 14 se vede că curentul este defazat „înaintea” tensiunii
cu unghiul ϕ.
Fig. 13 Fig. 14
Reprezentarea grafică a defazajului între Graficele u(t) şi i(t) pentru circuitul RC
curent şi tensiune în circuitul RC serie serie
53
Michaela LOGOFĂTU
2.2.3. Circuitul LC serie
Cuprinde conectate în serie ca în figura 15, elementele

• bobină fără miez de fier şi de rezistenţă neglijabilă, L;
• condensator ideal, C.
Presupunând circuitul parcurs de un

curent sinusoidal
I= Im sin ωt
la bornele bobinei, condensatorului
şi respectiv, circuitului se stabilesc
la orice moment de timp, tensiunile
Fig. 15
uL, uC şi u sinusoidale şi de aceeaşi
Circuitul LC serie alimentat cu tensiune
perioadă cu curentul.
sinusoidală
Valorile efective corespunzătoare sunt

UL = LωI
I
UC = (36)
Cω
şi respectiv, U la bornele circuitului, calculată prin compunerea geometrică a
valorilor UC şi UL (figura 16).
Pot exista două situaţii, după cum
UL > U C (figura 16.a) sau
UC > U L (figura 16.b)
a) cazul UL > UC b) cazul UC > UL

Fig.16
Reprezentarea grafică şi compunerea geometrica a tensiunilor pentru circuitul LC
serie alimentat cu tensiune sisnusoidală
54
Pentru calcularea valorii efective a curentului se vede din figura 16.a

U = UL –UC (37)
I
U = LωI − (38)
Cω
⎛ 1 ⎞
U = I ⎜ Lω − ⎟ (39)
⎝ Cω⎠
U U
I= =
1 XL − XC (40)
Lω −
Cω
şi respectiv din fig. 16 b
U = U C – UL (41)
I ⎛ 1 ⎞
U= − LωI = I ⎜ − Lω ⎟ (42)
Cω ⎝ Cω ⎠
U U
I= =
1 XC − XL (43)
− Lω
Cω
Din (40) şi (43) se vede că, indiferent de cazul a) sau b) considerat, valoarea
efectivă fiind întotdeauna o mărime pozitivă se poate scrie:
U U
I= =
1 XL − XC (44)
Lω −
Cω
Mărimea
1
X = Lω − = XL − XC (45)
Cω
Este suma algebrică a reactanţelor parţiale
• inductivă, X L = Lω şi
1
• capacitivă, X C =
Cω
şi se numeşte reactanţa totală a circuitului fiind pozitivă sau negativă, după
cum
XL > XC
sau
XC > XL
Impedanţa circuitului, întotdeauna pozitivă este
55
Michaela LOGOFĂTU
Z = X = XL − XC (46)
Valoarea efectivă a curentului (44) se poate scrie

U U
I= = (47)
Z X
şi exprimă legea Ohm pentru acest circuit.
În privinţa defazajului ϕ:
π
Cazul a: ϕ = > 0; tg ϕ = ∞; sin ϕ = 1, cos ϕ = 0.
2
π
Curentul este „în urma” tensiunii cu . ( figura 17.a)
2

Fig. 17
Reprezentarea grafică a defazajului între curent şi tensiune pentru circuitul LC serie
alimentat cu tensiune sinusoidală
π
Cazul b: ϕ = < 0; tgϕ = −∞; sin ϕ = −1; cos ϕ = 0
2
π
Curentul este în „avans” cu faţă de tensiune (figura 17.b)
2
2.2.4. Circuitul RLC serie
Cuprinde conectate în serie ca în figua 18 următoarele elemente:

• un rezistor neinductiv, R;
• o bobină fără miez de fier şi de rezistenţă neglijabilă, L;
• un condensator ideal, C.
56
Fig 18
Circuitul RLC serie alimentat cu tensiune sinusoidală
Presupunând circuitul parcurs de un curent sinusoidal de forma

I = Im sin ωt
la bornele elementelor sale, în orice moment, există tensiunile uR, uL, uC şi u,
sinusoidale şi de aceeaşi perioadă cu curentul.
Valorile efective corespondente sunt:

UR = RI
UL = LωI
(48)
I
UC =
Cω
U calculându-se prin însumarea geometrică a acestora, considerând cele două
cazuri anterioare.
Cazul a: UL > UC , (figura 19a)
Cazul b: U C > UL , (figura 19b)

Fig. 19
Compunerea geometrică a tensiunilor pentru circuitul RLC serie
În ambele cazuri
U 2 = UR2 + (UL − UC ) 2 (49)
U 2 = (RI) 2 + I2 (X L − X C ) 2 (50)
2 2
[
U = I R + (X L − X C )
2 2
] (51)
astfel încât
57
Michaela LOGOFĂTU
U2
I2 = (52)
R 2 + (X L − X C ) 2
U U
I= = (53)
2 2
R + (X L − X C ) R + X2
2
Mărimea
2
⎛ 1 ⎞
Z = R 2 + (X L − X C ) 2 = R 2 + ⎜ Lω − 2
⎟ = R +X
2
(54)
⎝ Cω ⎠
se numeşte impedanţa circuitului (sistemului) este întotdeauna pozitivă şi
se măsoară în ohm.
În cazul
a) XL>XC, curentul este defazat cu ϕ în urma tensiunii, ϕ> 0 (figura 19a)
În cazul
b) X C > X L , curentul este defazat cu ϕ ”înaintea” tensiunii, ϕ<0 (figura 19b)
Din figura 19 cazurile a) şi b), se vede că:

UL − U C X L − X C X
tgϕ = = tgϕ = (55)
R R R
U R
cos ϕ = R cos ϕ = (56)
U Z
U − UC X L − X C X
sin ϕ = L = sin ϕ = (57)
U Z Z
Puterea absorbită
P=UI cos ϕ (58)
puterea reactivă
Q=UI sin ϕ (59)
puterea aparentă
S=UI (60)
58
2.2.5. Circuitul R L C paralel
Conţine asociate în paralel, ca în figura 20 următoarele elemente:

• un rezistor neinductiv, de rezistenţă R;
• o bobină fără miez, de inductanţă L şi de rezistenţă neglijabilă;
• un condensator ideal, de capacitate C
Alimentând circuitul sub o diferenţă de
potenţial sinusoidală u de pulsaţie ω, descrisă
matematic de funcţia
u = Um cos ωt (61)
fiecare element al circuitului este supus

acestei diferenţe de potenţial u şi va fi
Fig. 20
parcurs de un curent sinusoidal de aceeaşi
Circuitul RLC paralel alimentat
pulsaţie ω.
Um
iR = IR m cos ωt = cos ωt (62)
R
⎛ π⎞ U
iL = ILm cos⎜ ωt − ⎟ = m sin ωt (63)
⎝ 2 ⎠ Lω
⎛ π⎞
i C = ICm cos⎜ ωt + ⎟ = −U m Cω sin ωt (64)
⎝ 2⎠
Curentul total i, la orice moment, satisface prima teoremă Kirchhoff

i = iR + iI+ iC (65)
şi este o mărime sinusoidală de aceeaşi pulsaţie ω ca şi curenţii componenţi.
Fie valorile efective I, IR, IL şi IC asociate curenţilor i, iR, iL, şi respectiv iC; vom
folosi diagrama vectorială în care tensiunea a fost aleasă ca origine a fazelor,
deoarece ea este aceeaşi pentru cele trei elemente asociate.
Vom considera două cazuri, după cum IL>IC sau IL<IC (fig 21).
59
Michaela LOGOFĂTU
a) cazul Il > IC b) cazul IC > Il

Fig. 21
Reprezentarea grafică a curenţilor pentru circuitul RLC parallel alimentat cu
Cazul a) IL>IC .Pentru a compune vectorii asociaţi, din vârful IC se trasează IL
şi diferenţa (IL-IC) se compune cu IR, rezultând curentul total I, care
face unghiul ϕ < 0 cu axa tensiunilor (figura 22 a).
a) cazul Il > IC b) cazul IC > Il

Fig. 22
Compunerea geometrică a curenţilor pentru circuitul RLC parallel alimetat cu
Cazul b) IC > IL . Din vârful IC se trasează IL iar diferenţa (IC – IL) se compune cu
IR rezultând curentul total I, care face unghiul ϕ > 0 cu axa
tensiunilor (figura 22 b)
În ambele cazuri, în triunghiurile dreptunghice formate

I2 = IR2 + (IL – IC)2 (66)
şi înlocuind
60
U U U
IR = , IL = , IC =
R Lω 1 (67)
Cω
2
U2 ⎛ U ⎞
I2 = +⎜ − UCω ⎟ (68)
R 2
⎝ Lω ⎠
⎡ 1 ⎛ 1 ⎞ ⎤
2
I2 = U 2 ⎢ 2 + ⎜ − Cω⎟ ⎥ (69)
⎣⎢ R ⎝ Lω ⎠ ⎦⎥
2
1 ⎛ 1 ⎞ U
I=U +⎜ − Cω ⎟ =
R 2
⎝ Lω ⎠ 1
2
(70)
1 ⎛ 1 ⎞
+⎜ − Cω⎟
R 2
⎝ Lω ⎠
Notând Z impedanţa circuitului, (70) se scrie
U
I=
Z
1
Z=
2
1 ⎛ 1 ⎞ (71)
+⎜ − Cω ⎟
R 2
⎝ Lω ⎠
Din figura 22 se poate determina unghiul de defazaj

U 1
− UCω − Cω
IL − IC Lω Lω ⎛ 1 ⎞
tg ϕ = = = = R⎜ − Cω ⎟ (72)
IR U 1 ⎝ Lω ⎠
R R
⎛ 1 ⎞
Care este – pozitiv pentru cazul a) IL>IC , respectiv ⎜ > Cω ⎟
⎝ Lω ⎠
⎛ 1 ⎞
- negativ pentru cazul b) IC > IL , respectiv ⎜ Cω > ⎟
⎝ Lω ⎠
U
IR R Z
cos ϕ = = = întotdeauna pozitiv
I U R
Z
U
− UCω
IL − IC Lω ⎛ 1 ⎞ pozitiv pentru cazul a);
sin ϕ = = = Z⎜ − Cω ⎟
I U ⎝ Lω ⎠ negativ pentru cazul b).
Z
61
Michaela LOGOFĂTU
Puterea disipată în rezistor

U2
P = RIR2 = = UI cos ϕ (73)
R
Se verifică compunerea din triunghiul puterilor vezi figura 23
Puterea reactivă
Q = UI sin ϕ (74)
Puterea aparentă
S = UI (75)
Fig. 23 Puterea activă
Triunghiul puterilor pentru P = UIcosϕ
circuitul RLC paralel
2.2.6. Circuitul L C paralel
Prezintă importanţă deosebită la rezonanţă, situaţie în care se comportă ca

un circuit oscilant.
În circuitul din figura 24 sunt conectate în paralel

• bobină fără miez, cu inductanţă L;
• un condensator ideal, cu capacitatea C.
Acest circuit se obţine din circuitul
RLC paralel anterior, pentru R=∞
Alimentând circuitul sub o

diferenţă de potenţial sinusoidală,
de valoare efectivă U şi pulsaţie ω
curentul sinusoidal care se
stabileşte va avea valoarea efectivă
Fig 24
U
Circuitul LC paralel alimentat cu tensiune I= (76)
Z
sinusoidală
62
unde
1
Z=
1 (77)
− Cω
Lω
sau formula echivalentă
1
I=U − Cω (78)
Lω
Defazajul ϕ (considerând R = ∞ şi 1/R = 0 în formulele deduse anterior)

tg ϕ = ± ∞ şi anume 1
tg ϕ = ∞ dacă > Cω
Lω
1
tg ϕ = - ∞ dacă < Cω
Lω
cos ϕ =0;
1
− Cω
⎛ 1 ⎞
sin ϕ = Z⎜ − Cω ⎟ = Lω (79)
⎝ Lω ⎠ 1
− Cω
Lω
⎛ 1 ⎞
sin ϕ =+1 pentru ⎜ > Cω ⎟
⎝ Lω ⎠
⎛ 1 ⎞
sin ϕ = -1 pentru ⎜ < Cω ⎟
⎝ Lω ⎠
Vom reveni asupra acestui circuit în condiţii de rezonanţă (vezi paragraful 3.2
din Capitolul 3).
63
Michaela LOGOFĂTU
1 În figura de mai jos este prezentată schema unui circuit RLC paralel,
alimentat sub o diferenţă de potenţial sinusoidală de valoare efectivă U=180V
şi pulsaţie ω= 400 rad/s.
Să se calculeze:
a) valoarea efectivă a curentului;
b) puterea absorbită de către circuit;
c) puterea reactivă;
d) puterea aparentă.
Se cunosc R = 30 Ω, L= 0,1 H, C=125 μF
Rezolvare
a) valoarea efectivă a curentului se calculează din expresia legii lui Ohm
U
I=
Z
unde
1
Z=
2
1 ⎛ 1 ⎞
+⎜ − Cω ⎟
R 2
⎝ Lω ⎠
1 1 1
= = = 0,025 Ω −1 = 25 ⋅ 10 −3 Ω −1
Lω 0,1× 400 40
Cω = 125 × 10 −6 × 400 Ω −1 = 0,05 Ω −1 = 50 ⋅ 10 −3 Ω −1
1
2
=
1
900
( )
= 0,001111 Ω −1
2
( )
= 1,111 ⋅ 10 −3 Ω −1
2
R
1
− Cω = (25 ⋅ 10 −3 − 50 ⋅ 10 −3 )Ω −1 = −25 ⋅ 10 −3 Ω −1
Lω
2
1 ⎛ 1 ⎞
+⎜ − Cω ⎟ = 0,041665
R 2 ⎝ Lω ⎠
I = 180 × 0,041665 = 7,5A
64
b) Puterea absorbită în rezistorul R

U2 (180) 2
P= , P= = 1080 W
R 30
c) Puterea reactivă
⎛ 1 ⎞
Q = U2 ⎜ − Cω ⎟, Q = -810 VAR
⎝ Lω ⎠
d) Puterea aparentă
S = UI, S = 180 × 7,5 VA = 1350 VA
2 În figura de mai jos, sunt prezentate schemele a două circuite pentru care
se cere să se calculeze impedanţele echivalente atunci când la bornele MN
ale fiecăruia se aplică o tensiune sinusoidală cu pulsaţia de 250 rad/s. Se
cunosc: R = 30Ω; L =0,16 H; C= 100 μF, elementele respective de circuit fiind
considerate ideale.
Rezolvare:
a) b)
Expresia generală a impedanţei unui circuit R L C paralel

1
Z=
2
1 ⎛ 1 ⎞
+⎜ − Cω ⎟
R 2 ⎝ Lω ⎠
se particularizează pentru cele două circuite astfel
a) Cω = 0;
65
Michaela LOGOFĂTU
1 1 LωR
Za = = =
2 2 2
1 ⎛ 1 ⎞ (Lω) + R R + L2 ω 2
2
+⎜ ⎟
R 2 ⎝ Lω ⎠ (LωR) 2
0,16 × 250 × 30
Za = = 24 Ω
30 2 + 40 2
1
b) =0
Lω
1 R
Zb = =
1 1 + (RCω) 2
+ (Cω)2
R2
30 30
Zb = = = 24 Ω
1 + 0,5625 1,25
66
3 FENOMENUL DE REZONANŢĂ
Michaela LOGOFĂTU
3.1. Rezonanţa în circuitul RLC serie

3.1.1 Supratensiuni; coeficient de supratensiune
3.1.2 Condiţia de rezonanţă
3.1.3 Rezonanţa tensiunilor
3.2. Rezonanţa în circuitul paralel
3.2.1 Circuitul RLC paralel
3.2.2 Circuitul oscilant LC
3.2.3 Circuitul „dop” (bouchon); aplicaţii
68
Fenomenul de rezonanţă
3.1 Rezonanţa în circuitul RLC serie
3.1.1. Supratensiuni; coeficient de supratensiune
Considerăm un circuit R L C serie, alimentat sub o tensiune sinusoidală u, de

pulsaţie ω (figura 1).
Fig. 1
Circuit RLC serie
Notăm U, UR, UL şi UC valorile efective ale tensiunilor la bornele circuitului şi

respectiv, la bornele elementelor de circuit componente.
Valoarea efectivă a curentului

U U
I= =
Z 1 ⎞
2
(1)
2 ⎛
R + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
încât se pot exprima UR, UL şi UC
R
UR = RI = U
2
⎛ 1 ⎞ (2)
R 2 + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
Lω
UL = LωI = U
2
⎛ 1 ⎞ (3)
R 2 + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
69
Michaela LOGOFĂTU
1
I Cω
UC = =U
Cω 2 (4)
2 ⎛ 1 ⎞
R + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
2
2 ⎛ 1 ⎞
Din (2) se vede că UR < R, deoarece R < R + ⎜ Lω − ⎟ ;
⎝ Cω ⎠
în privinţa UL şi UC trebuie remarcat că, dacă
XL = Lω
şi
1
XC=
Cω
au valori de acelaşi ordin de mărime, dar mai mare decât R, este posibil ca
2
⎛ 1 ⎞
Lω > R 2 + ⎜ Lω − ⎟ (5)
⎝ C ω⎠
şi deci UL > U şi, de asemenea, dacă
2
1 ⎛ 1 ⎞
> R 2 + ⎜ Lω − ⎟ (6)
Cω ⎝ Cω ⎠
atunci, UC > U
Aceste inegalităţi UL > U şi UC > U arată că la bornele bobinei şi respectiv
condensatorului, există o „supratensiune”, depăşindu-se valoarea tensiunii
aplicate circuitului. Acest fapt este determinat de comportarea duală a
bobinei şi condensatorului, ca receptori dar şi ca generatori de energie, în
mod periodic, succesiv.
Coeficientul (factorul) de supratensiune la bornele

o bobinei este sL definit prin
UL Lω Lω X L
sL = = = =
U 1 ⎞
2 Z Z (7)
⎛
R 2 + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
o condensatorului este sC definit prin
70
1 1
U Cω X
sc = c = = Cω = C
U 2 Z Z (8)
⎛
2 1 ⎞
R + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
Coeficientul (factorul) de supratensiune la bornele unui element de circuit se

defineşte prin raportul dintre valoarea efectivă a tensiunii la bornele
elementului şi valoarea efectivă a tensiunii aplicate circuitului din care face
parte elementul considerat.
Problemă rezolvată
Pentru circuitul RLC din figură, alimentat sub o diferenţă de potenţial
sinusoidală de valoare efectivă U= 100V şi pulsaţie ω = 500 rad/s, să se
calculeze:
b) valorile efective ale tensiunilor la bornele elementelor componente;
c) valorile factorilor (coeficienţilor) de supratensiune la bornele bobinei şi
respectiv, condensatorului.
Se cunosc:
R= 30 Ω
L= 0,32 H
C = 10 μF
Rezolvare:
a) Impedanţa echivalentă circuitului este
2
⎛ 1 ⎞
Z = R 2 + ⎜ Lω − ⎟
⎝ C ω⎠
Z = 30 2 + (160 − 200) 2 = 2500 = 50Ω

U
I=
Z
100
I= A = 2A
50
b) UR = RI
71
Michaela LOGOFĂTU
UR = 30⋅2V = 60V
UL =LωI
UL = 160⋅2V = 320 V
I
UC =
Cω
UC = 2 ⋅ 200V=400V
c) Din definiţia factorului (coeficientului) de supratensiune, rezultă:

UL 320
sL = = = 3,2
U 100
U c 400
sc = = = 4 ,0
U 100
3.1.2. Condiţia de rezonanţă
În funcţionarea unui circuit RLC serie, alimentat sub o diferenţă de potenţial

sinusoidală (fig. 1), există o situaţie particulară, de interes practic şi anume,
atunci când este îndeplinită condiţia
1
XL = X C , Lω = (9)
Cω
Reactanţa totală a circuitului, în acest caz, se anulează

X = XL – XC (10)
iar impedanţa Z se reduce la rezistenţa ohmică R a circuitului

2
⎛
Z = R 2 + ⎜ Lω −
C
1 ⎞
ω
⎟ = R 2 + X L2 − X C ( )
2
=R (11)
⎝ ⎠
În acest caz, se spune că în circuit se realizează condiţia de rezonanţă (9), iar

circuitul se află la rezonanţă.
Din legea lui Ohm se deduce intensitatea curentului la rezonanţă Irez
U U
I rez = , I rez > I = (12)
R Z
72
Unghiul de defazaj ϕ între curent şi tensiune

X X R R
tg ϕ = = 0, sin ϕ = = 0, cos ϕ = = = 1, ϕ = 0 (13)
R Z Z R
Condiţia de rezonanţă (9) se mai poate scrie şi sub formele echivalente

1 1
Lω = ; LCω2 = 1; LC = (14)
Cω ω2
Pentru o pulsaţie ω (respectiv frecvenţa ν) dată, dacă se pot modifica

parametrii L sau C simultan sau separat pentru a realiza condiţia de
rezonanţă, se spune că se face „acordarea” circuitului; când condiţia de
rezonanţă este îndeplinită, spunem că circuitul este „acordat”.
Consecinţe: aplicaţii, pericole
Fenomenele de rezonanţă permit să se producă tensiuni ridicate, plecând de

la tensiuni relativ joase şi sunt utilizate în aproape toate aplicaţiile curenţilor
de înaltă frecvenţă.
Ca efecte nedorite, fenomenul de rezonanţă poate provoca accidente prin

supratensiunile pe care le produce. Cabluri electrice, înfăşurări ale unor
maşini electrice sau transformatoare se pot deteriora prin rezonanţe
accidentale. În concluzie, trebuie evitate în curent sinusoidal (sau chiar în
curent periodic, puţin diferit de cel sinusoidal) îndeplinirea (involuntară) a
condiţiei de rezonanţă (realizarea de circuite acordate).
Din (12) se vede că intensitatea curentului, la rezonanţă, depinde de

rezistenţa circuitului, fenomenul fiind cu atât mai pronunţat, cu cât
rezistenţa circuitului este mai mică (la aceeaşi tensiune de alimentare).
Pentru U şi ω fixaţi, se trasează experimental curbele I = f (L sau c), la valori
diferite pentru R:
1
R > Lω şi R > (figura 2 a) şi
Cω
1
R < Lω şi R < (figura 2 b)
Cω
73
Michaela LOGOFĂTU
a) R mare; b) R mică;
Fig. 2
Intensitatea curentului în funcţie de parametrii L, C ai cirsuitului, la diferite valori
ale rezistenţei
În cazul b) se spune că rezonanţa este „ascuţită”, în timp ce în cazul a) este

„aplatizată”.
De reţinut că la rezonanţă, deoarece XL = XC şi X=0 puterea reactivă este nulă:
cea asociată bobinei fiind compensată total de cea asociată condensatorului.
Puterea reactivă „absorbită” de bobină este egală cu cea „furnizată” de
condensator. Sursa nu face schimb de putere reactivă cu circuitul, nici nu
furnizează şi nici nu absoarbe putere reactivă; singurul schimb se face prin
intermediul rezistorului, care absoarbe putere (energie) de la sursă
(generator).
Problemă rezolvată
În condiţiile problemei anterioare se poate realiza condiţia de rezonanţă?
Rezolvare: Vom calcula reactanţele asociate bobinei şi condensatorului în

condiţiile date în enunţul problemei
XL = Lω , X L = 0,32 ⋅ 500Ω = 160Ω
1 1
XC = , XC = Ω = 200Ω
Cω 10 ⋅ 10 −6 ⋅ 500
Deci:
XL≠ XC, sistemul nu este la rezonanţă.
Pentru a se îndeplini condiţia de rezonanţă, ar trebui să existe posibilitatea
de variere (modificare a unora dintre parametrii L, C, ω). Să presupunem că
74
generatorul care alimentează circuitul poate furniza frecvenţă variabilă; în

acest caz, s-ar putea îndeplini condiţia de rezonanţă pentru o frecvenţă
νrez=ν0 respectiv pentru o pulsaţie ωrez = ω0, valorile pentru L şi C rămânând
nemodificate.
1 1
Lω 0 = , LCω20 = 1 ; ω 20 =
Cω 0 LC
1 1 1
(2πν 0 ) 2 = , ν 20 = , ν0 =
LC 2
4 π LC 2π LC
Numeric
1 1
ω0 = , ω0 = = 555,5 rad/s
LC 0,32 × 10 × 10 −6
1 1
ν0 = , ν 0 ≈ 89 Hz, T0 = = 2π LC , T0 ≈ 0,01 sec
2π LC ν0
3.1.3. Rezonanţa tensiunilor
La rezonanţă, valorile tensiunilor la bornele bobinei şi condensatorului devin

egale
UL = LωIrez (15)
I rez
UC = (16)
Cω
1
Dar, deoarece Lω = , rezultă
Cω
UL = UC (17)
Într-o reprezentare grafică, în care curentul este ales ca origine a fazelor, UL

π
este defazat înaintea curentului cu , în timp ce UC este defazat în urma
2
π
curentului cu (figura 3)
2
75
Michaela LOGOFĂTU
Fig. 3
Reprezentarea fazorială a tensiunilor pentru circuitul RLC serie
astfel încât, anulându-se reciproc, la bornele circuitului tensiunea şi curentul

sunt în fază. Matematic, inexistenţa defazajului la rezonanţă se exprimă prin
ecuaţia (13).
În situaţia în care rezonanţa s-a realizat prin modificarea frecvenţei tensiunii

sinusoidale aplicate circuitului (ω=ωrez=ω0) se poate calcula perioada (vezi
problema rezolvată) cu ajutorul ecuaţiei
2π
T0 = = 2π LC (18)
ω0
expresia (18) numindu-se formula lui Thomson. La rezonanţă, coeficientul,
(factorul) de supratensiune care arată de câte ori este mai mare tensiunea la
bornele bobinei sau condensatorului decât tensiunea aplicată circuitului se
mai numeşte şi factor de calitate.
⎛U ⎞ ⎛U ⎞ ωL 1
Q=⎜ L⎟ =⎜ c⎟ = 0 = (19)
⎝ U ⎠ ω = ω0 ⎝ U ⎠ ω = ω0 R ω0RC
Termenul „rezonanţă de tensiune” se foloseşte pentru a arăta creşterea

tensiunii la bornele unora dintre elementele circuitului rezonant. Introducând
în (14) valoarea frecvenţei (pulsaţiei) de rezonanţă se obţine
1 1
Lω 0 = , LC ω 20 = 1 ; LC = (20)
Cω 0 ω20
1
ω20 = (21)
LC
astfel că, întroducând în (19) rezultă
⎛ UL ⎞ ⎛U ⎞ L 1 1 L
⎜⎜ U ⎟⎟ = ⎜⎜ c ⎟⎟ = ⋅ = (22)
⎝ ⎠ ω=ω0 ⎝ U ⎠ ω=ω0 R LC R C
76
L
Mărimea se numeşte impedanţă caracteristică a circuitului serie;
C
se notează prin Z0 şi are dimensiunile unei rezistenţe.
L
Z0 = (23)
C
Din (22) şi (23)

1 L Z
(UL )ω=ω = (U c )ω=ω0 = U ⋅ =U 0 (24)
0
R C R
Dacă rezistenţa ohmică (totală) a circuitului, R, satisface condiţia

R<<Z0 (25
atunci, din (24)
(UL )ω=ω
0
= (U c )ω=ω0 >> U
Se poate scrie relaţia de interdependenţă dintre

o factorul de calitate Q şi
o impedanţa caracteristică Z0.
Pentru un circuit rezonant serie
1
Q= Z0 (26)
R
Este interesant de revenit asupra interpretării fizice date faptului că la

rezonanţă, singurul schimb de putere (energie) are loc între sursa
(generatorul) care alimentează circuitul şi rezistorul echivalent din acesta
(vezi paragraful 2).
Un condensator încărcat, posedă o energie

1 q2
We = (27)
2 C
sub formă electrostatică (C-capacitatea, q-sarcina electrică).
O bobină de inductanţă L parcursă de un curent i posedă o energie magnetică

1 2
Wm = Li (28)
2
77
Michaela LOGOFĂTU
Procesele care au loc se pot interpreta în succesiunea următoare:

⎛T⎞
- într-un sfert de perioadă ⎜ ⎟ , condensatorul se încarcă de la sursă,
⎝4⎠
primind energie, pe care o stochează (înmagazinează) sub formă
electrostatică (27);
- în sfertul următor de perioadă, se descarcă restituind integral energia
stocată;
- în sfertul de perioadă în care curentul creşte în valoare absolută,
bobina înmagazinează energie magnetică (28);
- în sfertul de perioadă în care curentul revine (scade) la zero, această
energie este restituită integral.
Se poate afirma că bilanţul energetic pentru fiecare jumătate de perioadă
este nul, deci şi pentru o perioadă, sursa (generatorul) nu schimbă energie
(putere) cu elementele reactive ale circuitului, bobine şi condensatori.
3.2. Rezonanţa în circuitul paralel
3.2.1. Circuitul RLC paralel
Presupunem cele trei elemente ideale

o rezistor neinductiv;
o bobină fără miez de fier şi fără rezistenţă;
o condensator fără pierderi în dielectric
conectate în paralel, ca în figura 4,

şi alimentate sub o diferenţă de
potenţial sinusoidală u şi pulsaţie ω.
În orice moment, între intensitatea
curentului în circuitul principal şi
intensităţile curenţilor în elementele
în derivaţie există relaţia
Fig. 4 i = iR + iL + iC (29)
Circuit RLC paralel
78
Revenind la paragrafagraful 2.2.5, scriem expresia impedanţei Z a circuitului

(vezi (71))
1
Z=
2
1 ⎛ 1 ⎞ (30)
+⎜ − Cω ⎟
⎝ Lω
2
R ⎠
care, în situaţia în care se îndeplineşte condiţia de rezonanţă
1
= Cω, LC ω 2 = 1 (31)
Lω
devine
Z=R (32)
Legea Ohm
U
I= (33)
Z
se reduce la
U
I= = I 0 = I min (34)
R
unde R>>Z, astfel încât, la rezonanţă, curentul prin circuitul principal are
valoarea sa cea mai mică, I0=Imin
Situaţia fiind opusă celei din cazul circuitului RLC serie, fenomenul se mai
numeşte şi „antirezonanţă”.
Valorile efective ale curenţilor prin laturile circuitului sunt date de (67) din
paragraf 2.2.5.
U U U
IR = , IL = , IC = = UCω
R Lω 1 (35)
Cω
şi devin la rezonanţă (ω=ω0)
U I R R
(I L )rez = = 0 = I0 > I0 (36)
ω0 L ω0 L ω0L
(I C )rez = UCω 0 = I 0 RCω 0 > I 0 (37)
Deci, în această situaţie se poate vorbi de „supraintensităţi”, aşa cum la

circuitul RLC serie s-a vorbit de „supratensiuni”.
79
Michaela LOGOFĂTU
În circuitul RLC paralel se poate realiza rezonanţa curenţilor, în timp ce în

circuitul RLC serie se poate realiza rezonanţa tensiunilor.
3.2.2. Circuitul oscilant LC
Considerăm un circuit format dintr-o bobină ideală şi un condensator variabil

ideal, conectate în paralel (fig. 5), alimentat sub o diferenţă de potenţial
sinusoidală u, de pulsaţie ω.
Prin bobină ideală se înţelege o bobină cu

rezistenţă neglijabilă, prin condensator
ideal se înţelege un condensator fără
pierderi în dielectric.
În fiecare moment, între curenţi, există
relaţia
Fig. 5 i = iL +iC (38)

Circuit LC
ca şi între valorile efective asociate IL şi IC a căror rezultantă i se poate obţine
prin compunere geometrică.
U U
IL = , IC = = UCω
Lω 1 (39)
Cω
Deoarece
π
o curentul în bobină este defazat cu în urmă faţă de tensiunea
2
aplicată;
π
o curentul în condensator este defazat cu în avans faţă de tensiunea
2
aplicată.
cei doi curenţi fiind în opoziţie (figura 6)se poate scrie
80
I = |IL – IC| (40)
Fig. 6 Dacă se modifică capacitatea

Diagrama fazorială a curenţilor pentru condensatorului variabil încât să se
circuitul RLC paralel. realizeze condiţia de rezonanţă
1
= Lω (41)
Cω
atunci, deoarece
IL = IC rezultă I=0 (42)
Cu alte cuvinte, generatorul care alimentează circuitul, nu „furnizează”
acestuia nici un curent, deşi în fiecare dintre elementele sale trece un curent
nenul, IL ≠ 0 şi IC ≠0.
Se spune că s-a realizat rezonanţa celor două laturi conectate în paralel:

există un schimb de energie între bobină şi condensator; energia oscilând de
la un element la celălalt, circuitul devine un circuit oscilant.
Din condiţia de rezonanţă (31)
LCω2 = 1
rezultă expresia pulsaţiei ω la rezonanţă
1 1
ω2 = ; ω= (43)
LC LC
Circuitul fiind „acordat”, dacă se suprimă legătura cu sursa (generatorul),

circuitul continuă să oscileze, energia trecând, alternativ (succesiv) de la un
element la altul (fig. 7)
Teoretic, ar trebui ca acest proces să dureze la infinit. Experimental, se

constată o scădere (diminuare) cu timpul şi în final, amortizarea oscilaţilor.
81
Michaela LOGOFĂTU
În figura 7 s-a reprezentat un

circuit oscilant, în care bobina şi
condensatorul îşi transferă
Fig. 7 energie, reciproc şi succesiv.
Circuit LC oscilant
Oscilaţiile se amortizează deoarece

o bobina, în cazul real, prezintă şi o rezistenţă ohmică în care se consumă
energie;
o condensatorul real prezintă pierderi de energie în dielectric;
o circuitul ca entitate, emite în spaţiu energie sub formă de unde
electromagnetice.
Circuitul primeşte energie pe care o emite (radiază).
În figura 8 s-a reprezentat alura oscilaţiilor curentului într-un circuit oscilant,

în cazul unei amortizări relativ slabe (caz a) şi în cazul unei amortizări
puternice (caz b).
a) amortizare slabă b) amortizare puternică

Fig. 8
Oscilaţii electrice amortizate
În cazul a)–amortizare slabă; puterea (energia) consumată este relativ mică;

În cazul b)-amortizare puternică; puterea (energia) consumată este mare.
Curbele din fig. 8 se numesc sinusoide „amortizate”.
82
3.2.3. Circuitul „dop” („bouchon”); aplicaţii
Este un circuit format din o bobină şi un condensator montate în paralel,

o alimentat sub o tensiune sinusoidală de pulsaţie ω;
o în care se realizează condiţia de rezonanţă LCω2 = 1;
o şi care îndeplineşte condiţia de amortizare redusă a oscilaţiilor prin
diminuarea cauzelor consumatoare de energie.
Impedanţa circuitului [cf (77) din paragraf 2.2.6.]
1
Z=
1 (44)
− Cω
Lω
devine infinită, iar curentul I se anulează, în cazul ideal. În cazurile reale,

impedanţa Z este foarte mare, dar finită, astfel încât curentul prin conectorii
M şi N este foarte mic, în comparaţie cu alţi curenţi din sistem, putând fi
neglijat.
În aceste condiţii, circuitul întrerupe

curentul prin latura în care este
conectat („un dop” în calea
Fig. 9 curentului).
Schema de principiu a unui circuit
bouchon
Importanţa practică este deosebită în cazul liniilor aeriene de transport a

energiei electrice prin curenţi sinusoidali: pentru punerea la pământ a liniei,
se intercalează un circuit „bouchon” între linie şi pământ, care va diminua
(elimina) orice curent de scurgere la pământ şi deci şi energia asociată
acestuia (o pierdere de energie) (figura 10).
83
Michaela LOGOFĂTU
Circuitul LC fiind acordat pe frecvenţa

liniei, curentul de scurgere la pământ şi
deci şi energia pierdută prin această
scurgere se anulează în cazul ideal; sau se
reduce la maximum, în cazul real.
Dimpotrivă, curenţii de frecvenţe diferite

de frecvenţa liniei, ca şi sarcinile statice
datorate unor fenomene atmosferice pot
Fig. 10 „trece” nestânjenit, scurgându-se la
Circuitul bouchon în serviciu, în
pământ. În această situaţie, circuitul LC
cazul unei linii aeriene de
îndeplineşte şi un rol de „filtru”.
transport a energiei electrice.
Este de menţionat, în succinta prezentare de faţă, calculul lungimii de undă

emise de către un circuit oscilant.
În telecomunicaţii, se folosesc în mod uzual sisteme oscilante de înaltă
frecvenţă pentru a „radia” (emite) energie în spaţiu.
Energia undelor electromagnetice se propagă cu viteza acestora, viteza
luminii (c=300 000 Km/s); se numeşte lungime de undă λ distanţa pe care se
propagă unda (aici, electromagnetică) în timp de o perioadă, T.
λ = cT (45)
dar, deoarece perioada T se poate exprima prin frecvenţa ν sau pulsaţia ω
1
ω = 2πν , ν = (45)
T
se poate scrie
c
λ= (47)
ν
Dar, la rezonanţă, se realizează condiţia de rezonanţă şi
T = 2π LC (48)
rezultă
λ = 2πc LC (49)
sau numeric
λ = 1,885 ⋅ 10 9 LC (50)
în care mărimile se exprimă
84
λ - în metri;
L – în henry;
C – în farad.
Circuitele la rezonanţă au şi alte utilizări practice, în afara celei de filtru,
deja menţionată. Astfel, un circuit oscilant LC este utilizat şi în
transformarea unei alimentări sub tensiune efectivă constantă în una sub
curent de valoare efectivă constantă.
Dispozitivele utilizate în acest scop aparţin ca invenţie unor ingineri francezi

şi poartă numele acestora, P. Boucherot şi J. Bethenod.
În figura 11 sunt prezentate, schematic, cele două dispozitive: a) dispozitivul

Boucherot; b) dispozitivul Bethenod
a) Dispozitivul Boucherot b) Dispozitivul Bethenod

Fig. 11
85
Michaela LOGOFĂTU
86
4
UTILIZAREA MĂRIMILOR COMPLEXE PENTRU
STUDIUL CIRCUITELOR ELECTRICE ÎN REGIM
SINUSOIDAL
Michaela LOGOFĂTU
4.1. Consideraţii generale

4.2. Impedanţe echivalente
4.3. Metode de rezolvare a reţelelor de curent alternativ
4.3.1 Metoda teoremelor lui Kirchhoff în complex
4.3.2 Metoda transfigurării
4.3.3 Metoda curenţilor ciclici
4.4. Studiul puterii cu mărimi complexe
4.4.1 Puterea în curent alternativ – prezentare
generală
4.4.2 Puterea în complex
4.5. Probleme rezolvate
88
4.1 Consideraţii generale
Aplicaţiile practice ale curentului sinusoidal (mono -, tri – sau poli – fazat)
impun cu necesitate prezenţa unor circuite electrice, cu grade diferite de
complexitate. Studiul (analiza) acestor circuite implică cunoaşterea:
9 valorilor efective ale curenţilor prin laturile acestor circuite;
9 valorilor efective ale diferenţelor de potenţial între diverse noduri ale
circuitului,
în condiţiile în care se cunosc
9 valoarea efectivă (sau maximă) a tensiunii de alimentare şi frecvenţa
(sau pulsaţia sau perioada) acesteia;
9 valorile parametrilor elementelor conectate în fiecare circuit:
rezistoare, bobine, condensatori, elemente neliniare (respectiv
rezistenţe, inductanţe, capacităţi, impedanţe, etc.).
Pentru analiza (studierea) circuitelor electrice în curent continuu staţionar,

s-au folosit o serie de metode (transfigurării, curenţilor ciclici, potenţialelor
la noduri, generatorului echivalent de curent (Norton), generatorului
echivalent de tensiune (Thevenin)), bazate pe legi (Ohm) şi teoreme
(Kirchhoff, Helmholtz-Thevenin, Norton, Kennelly, Maxwell, etc.).
Utilizarea numerelor complexe permite scrierea teoremelor şi legilor aplicabile

circuitelor parcurse de curenţi sinusoidali, în regim permanent, sub o formă
analoagă celei din curent continuu.
Pentru aceasta, este necesară reactualizarea şi extinderea unor cunoştinţe în

legătură cu corespondenţa biunivocă
mărimi sinusoidale ⇔ numere complexe.
Exprimarea (transpunerea) în complex, a legilor şi teoremelor folosite în

analiza circuitelor de curent continuu necesită introducerea noţiunii de
impedanţă complexă şi implicit, calculul unor impedanţe echivalente.
Aplicând metoda reprezentării în complex ale cărei principii au fost expuse în

Cap. 1. paragraful 1.3.3., se pot exprima:
89
Michaela LOGOFĂTU
♦ impedanţa complexă, prin numărul complex Z

Z=R+jX (1)
♦ legea Ohm
U
I = (2)
Z
În (1), R este rezistenţa ohmică, iar X este reactanţa circuitului respectiv şi
1
X = XL – XC ; XL = Lω; XC = (3)
Cω
unde XL este reactanţa inductivă, iar XC este reactanţa capacitivă şi deci (1)
se scrie sub forma echivalentă
⎛ 1 ⎞
Z = R + j⎜ Lω − ⎟ (4)
⎝ C ω⎠
Modulul numărului complex Z este
2
⎛ 1 ⎞
Z = R 2 + ⎜ Lω − ⎟ (5)
⎝ Cω ⎠
Argumentul numărului complex Z este conform (50) din par. 1.3.3
1
Lω −
Im{Z} Cω (6)
tg α = =
Re{Z} R
1
Lω −
Cω (7)
arg{Z} = α = arctg
R
Impedanţele complexe asociate elementelor de circuit R, L şi C se scriu

o pentru rezistorul neinductiv (R ≠ 0; L=0, C= ∞)
ZR = R (8)
o pentru bobina ideală, fără rezistenţă ohmică (R=0, L ≠ 0, C= ∞;)
Z L = jLω (9)
o pentru condensatorul ideal, fără pierderi (R=0, L=0, C≠0)
j
ZC = − (10)
Cω
π
Defazajele corespunzătoare între curent şi tensiune sunt, respectiv 0, −
2
π
şi .
2
90
4.2. Impedanţe echivalente
Impedanţele complexe satisfac aceleaşi reguli de compunere (asociere) ca

rezistenţele în curent continuu.
În serie
Considerăm mai multe elemente de circuit de impedanţe complexe Z1, Z2, ...
Zn conectate în serie (figura 1), deci parcurse de un acelaşi curent I.
Fig. 1
Impedanţe complexe asociate în serie
Tensiunea complexă U la bornele A şi B ale circuitului

U = U1 + U 2 + ... + U n (11)
se scrie pe baza legii Ohm (2) sub forma
U = U1 + U 2 + ... + U n ; (12)
de unde
⎛ n ⎞
∑
Z I = I ⎜⎜ Z i ⎟⎟ (13)
⎝ i=1 ⎠
şi respectiv
n
Z= ∑Z
i=1
i (14)
Impedanţa complexă echivalentă mai multor elemente de circuit conectate în

serie este egală cu suma algebrică a impedanţelor complexe ale fiecărui element.
n
Z= ∑Z
i=1
i
91
Michaela LOGOFĂTU
În paralel
Diversele elemente componente (Z1 Z2 …..Zn) ale circuitului, conectate în
paralel la bornele A şi B, sunt alimentate sub aceeaşi diferenţă de potenţial,
U (fig. 2) în timp ce, între intensităţi, există relaţia:
I = I1 + I 2 + ... + I n (15)
U U U
I1 = , I2 = ,..., In = (16)
Z1 Z2 Zn
⎛ 1 1 1 ⎞⎟
I = U⎜ + + ... + (17)
⎜ Z1 Z 2 Z n ⎟⎠
⎝
1 1 1 1
= + + ... + (18)
Z Z1 Z 2 Zn
Fig. 2 1 n
1
Impedanţe complexe asociate în
Z
= ∑Z
i=1 i
(19)
paralel
Prin definiţie, mărimea inversă impedanţei se numeşte admitanţă, cu

simbolul Y
1
=Y (20)
Z
încât pentru admitanţele complexe Y se poate formula concluzia următoare:
Admitanţa complexă echivalentă unui ansamblu de elemente conectate în

paralel este egală cu suma admitanţelor complexe ale elementelor asociate.
n
Y= ∑Y
i=1
i
92
4.3. Metode de rezolvare a reţelelor de curent alternativ
4.3.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff în complex
În reprezentare complexă, teoremele lui Kirchhoff, formal au acelaşi aspect

ca în curent continuu. Astfel:
Prima teoremă: pentru un nod oarecare al unei reţele de curent alternativ

n
∑I
k =1
k =0 (21)
adică suma algebrică a curenţilor complecşi într-un nod este nulă.
A doua teoremă: pentru un ochi al unei reţele parcurse de curent alternativ

sinusoidal, reprezentând mărimile sinusoidale respective în complex, se poate
scrie
i m
∑
p =1
Z p Ip = ∑E
i=1
i (22)
adică: suma căderilor de tensiune complexe în lungul laturilor ochiului este

egală cu suma, în complex, a t.e.m. ale surselor de curent alternativ din acel
ochi.
La aplicarea teoremelor Kirchhoff se urmează aceleaşi etape ca în cazul

reţelelor de curent continuu:
9 se stabilesc ochiurile independente;
9 se aleg arbitrar “sensuri” de parcurgere pentru curenţii din laturile
reţelei;
9 se aleg arbitrar sensuri de referinţă pentru ochiurile independente;
9 se scriu teoremele pentru (n-1) noduri independente (teorema întâi şi
respectiv pentru (l-n+1) ochiuri independente (teorema a doua). În
ecuaţiile provenite din teorema a doua, termenii vor avea semnul (+),
respectiv (-), după cum sensul de referinţă al mărimii respective
coincide sau nu cu sensul de referinţă pentru fiecare ochi.
93
Michaela LOGOFĂTU
9 se rezolvă ecuaţiile şi se atribuie “semnele” corecte pentru curenţii

prin laturi (la un moment dat).
Verificarea rezolvării corecte a ecuaţiilor constă în efectuarea bilanţului
puterilor active şi reactive pentru circuitul dat (vezi Probleme rezolvate).
(Metoda va fi exemplificată la paragraful 4.3.3).
4.3.2. Metoda transfigurării
Reţelele de curent alternativ cu o structură complicată se pot reduce la

reţele cu o structură mai simplă, prin operaţii de transfigurare succesivă, ca
şi în curent continuu. Calculul impedanţelor echivalente se face pe baza unor
relaţii analoage celor din curent continuu, în locul rezistenţelor intervenind
impedanţe complexe.
Exemplu numeric
Vom calcula intensităţile curenţilor

din laturile reţelei prezentate în
figură, folosind metoda transfigurării.
Reţeaua este alimentată cu tensiune

variabilă sinusoidală în timp (U,ω).
Fig. 3.
Circuit RLC mixt
Aplicaţie numerică
R1=6Ω; R2=2Ω; R3=2Ω
0,1 0,02
L1 = H; L2 = H;
π π
25 − 4 50 − 4
C1 = 10 F C3 = 10 F
π π
U=100V; ν=50Hz
94
Rezolvare:
Calculăm valorile impedanţelor complexe Z1, Z2 şi Z3:
Z 1 = R 1 + j( X L1 − X C1 )
Z 2 = R 2 + jX L 2
Z 3 = R 3 − jX C3
Numeric:
⎛ 1 ⎞
Z 1 = R 1 + j⎜⎜ L 1 ω − ⎟
⎝ C 1 ω ⎟⎠
ω=2πν
⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎛ 4
⎞
0 ,1 1 ⎟ = 6 + j⎜ 0,1 ⋅ 100 − 10
Z 1 = 6 + j⎜ 2πν − ⎜
⎟=
⎜ π 25 − 4 ⎟ ⎝ 25 ⋅ 100 ⎟⎠
⎜ 10 2πν ⎟
⎝ π ⎠
= 6 + j(10 − 4) = 6 + 6 j(Ω) = 6(1 + j)(Ω)
Z 2 = R 2 + jL 2 ω
0,02
Z2 = 2 + j ⋅ ⋅ 2πν = 2 + j ⋅ 0,02 ⋅ 100 = 2 + 2 j = 2(1 + j)(Ω)
π
j j
Z3 = R 3 − =−
C 3ω C 3 2πν
j
Z3 = 2 − = 2 − 2 j(Ω) = 2(1 − j)(Ω)
50
⋅ 10 − 4 2π ⋅ 50
π
Reţeaua dată se înlocuieşte cu reţeaua echivalentă următoare,(figura 4) în

care impedanţele complexe Z 2 şi Z 3 sunt conectate în paralel şi pot fi
înlocuite prin impedanţa complexă echivalentă Z 23 (figura 5).
95
Michaela LOGOFĂTU
Fig. 4 Fig. 5
Circuit RLC echivalent, în care elementele Circuit RLC cu impedanţe echivalente
au fost înlocuite prin impedanţele
asociate
Z2 Z3
Z 23 =
Z2 + Z3
Z 23 = 2(Ω)
Între bornele A şi B impedanţa totală complexă

este (cf. figura 6)
Z AB = Z 1 + Z 23
Z AB =6+6j+2=8+6j=2(4+3j)(Ω)
Fig. 6
Curentul I1 care trece prin această impedanţă
Circuitul RLC cu impedanţa
este echivalentă finală
U
I1 =
Z AB
100 50(4 − 3 j) 50(4 − 3 j)
I1 = = = = 2(4 − 3 j)( A)
2(4 + 3 j) (4 + 3 j)(4 − 3 j) 16 + 9
Tensiunea U1 corespunzând porţiunii de circuit cuprinsă între punctele A şi M

(deci pe impedanţa Z 1 ) este
U1 = I1 Z 1
U1 = 2(4 − 3 j)6(1 + j) = 12(7 + j)( V)
96
Tensiunea U 2 corespunzând porţiunii de circuit cuprinsă între punctele M şi B

(deci pe impedanţa Z 2 ) este
U 2 = U - U1
U 2 =100-12(7+j)=16-12j=4(4-3j)(V)
Curenţii I 2 şi I 3 prin impedanţele Z 2 şi Z 3 conectate în paralel la aceeaşi
tensiune U 2 vor fi
U2
I2 =
Z2
4(4 − 3 j) 2(4 − 3 j)(1 − j) 2(1 − 7 j)
I2 = = = ( A) = 1 − 7 j( A)
2(1 + j) (1 + j)(1 − j) 2
U2
I3 =
Z3
4(4 − 3 j) 2(4 − 3 j)(1 + j) 2(7 + j)
I3 = = = ( A) = 7 + j( A)
2(1 − j) (1 − j)(1 + j) 2
Verificarea se face scriind prima teoremă Kirchhoff în nodul M:

I1 = I 2 + I 3
2(4-3j)=1-7j+7+j
8-6j=8-6j
De observat că, prin această metodă, s-au calculat curenţii prin laturile
reţelei fără a se rezolva un sistem de 3 ecuaţii cu 3 necunoscute, aşa cum ar
fi cerut aplicarea teoremelor Kirchhoff.
4.3.3. Metoda curenţilor ciclici
Din studiul reţelelor de curent continuu, se reţine concluzia că prin această

metodă, se reduce numărul de ecuaţii ce trebuie rezolvate de la l (pe baza
teoremelor Kirchhoff) la (l-n+1) (numărul de ochiuri independente în care
poate fi descompusă o reţea cu n noduri).
97
Michaela LOGOFĂTU
Se numesc curenţi ciclici acei curenţi închişi, fictivi, atribuiţi fiecărui ochi
independent al reţelei de studiat; prin convenţie, sensul curenţilor ciclici
coincide cu sensul de parcurgere a ochiurilor.
Fiecare dintre curenţii din laturile reţelei este egal cu suma algebrică a
curenţilor ciclici care trec prin latura respectivă.
În mod analog cazului reţelelor de curent continuu, se scrie teorema a doua
Kirchhoff pentru fiecare ochi independent al reţelei:
Astfel, pentru un ochi oarecare, p:
∑E
(p )
i = Z1p j1 + Z 2p j2 + ...... + Z pp jp (23)
în care ∑E
(p )
i reprezintă suma algebrică a t.e.m. complexe din laturile
ochiului p; Z pp este impedanţa proprie complexă a ochiului p (egală cu suma
impedanţelor proprii complexe ale laturilor componente ale ochiului p); Z ip

este impedanţa totală complexă a laturilor comune ochiurilor i şi p, afectată
de semn, astfel
• semnul (+), dacă curenţii ciclici j1 şi jp au acelaşi sens prin latura
comună;
• semnul (-), dacă au sensuri opuse.
Pentru aplicarea metodei curenţilor ciclici, se procedează ca şi în studiul

reţelelor de curent continuu.
9 se stabilesc • numărul de noduri, n
• numărul de laturi, l
• numărul de ochiuri independente, o = l-n+1.
9 se descompune reţeaua dată în cele “o” ochiuri independente se
stabileşte curentul ciclic al fiecărui ochi şi un sens arbitrar pentru
acesta: rezultă astfel un număr de “o” necunoscute;
9 se scrie teorema a doua Kirchhoff pentru fiecare ochi: rezultă astfel
un sistem de “o” ecuaţii cu “o” necunoscute, prin a cărui rezolvare se
determină curenţii ciclici din fiecare ochi (în total “o” curenţi ciclici).
9 se calculează curenţii prin laturile reţelei, fiecare curent printr-o
latură fiind egal cu suma algebrică a curenţilor ciclici care trec prin
acea latură, considerând semnul (+) sau (-) după cum sensul curentului
ciclic coincide sau nu cu sensul curentului total ales prin acea latură.
98
Exemplu numeric
Să se calculeze intensităţile curenţilor prin laturile reţelei prezentate în
figura 7 prin aplicarea teoremelor Kirchhoff şi prin metoda curenţilor ciclici.
Se cunosc:
E1 = 48+32j (V)
E 2 = 48+64j (V)
Z 1 = Z 2 = 2 (Ω)
Fig. 7
Schema unui circuit cu două ochiuri şi
Z 3 = 3+4j (Ω)
trei laturi; metoda teoremelor Kirchhoff
Rezolvare:
a) Prin aplicarea teoremelor Kirchhoff

În nodul A: I1 + I 2 = I 3
În ochiul (1): I1 Z1 + I 3 Z 3 = E1
În ochiul (2): I 2 Z 2 + I 3 Z 3 = E 2
Înlocuind valorile numerice date, sistemul devine
I1 + I 2 - I 3 = 0
2 I1 +(3+4j) I 3 = 48+32j
2 I 2 +(3+4j) I 3 = 48+64j
1 1 −1
0 3 + 4j 1 −1
Δ = 2 0 3 + 4j = −2 = −2(3 + 4 j) − 2(3 + 4 j + 2) = −16(1 + j)
2 3 + 4j 2 3 + 4j
0 2 3 + 4j
0 1 −1
48 + 32j 3 + 4 j 48 + 32j 0
Δ 1 = 48 + 32j 0 3 + 4 j = − −
48 + 64 j 3 + 4 j 48 + 64 j 2
48 + 64 j 2 3 + 4 j
Δ1 = -224 +32j = -32(7-j)
99
Michaela LOGOFĂTU
1 0 −1
48 + 32 j 3 + 4 j 2 48 + 32 j
Δ 2 = 2 48 + 32 j 3 + 4 j = − = 32 − 224 j =
48 + 64 j 3 + 4 j 0 48 + 64 j
0 48 + 64 j 3 + 4 j
= 32(1 − 7 j)
Δ 1 − 32(7 − j) 2(7 − j)(1 − j)
I1 = = = = 6 − 8 j (A)
Δ − 16(1 + j) (1 + j)(1 − j)
Δ2 32(1 − 7 j) − 2(1 − 7 j)(1 − j)
I2 = = = = 6 + 8 j (A)
Δ − 16(1 + j) (1 + j)(1 − j)
I 3 = I1 + I 2
I 3 = 6-8j+6+8j = 12A
b) Prin metoda curenţilor ciclici
Desenez din nou reţeaua dată indicând curenţii ciclici j1 şi j2 ai celor două
ochiuri (1) şi (2) delimitate în mod natural, prin însăşi structura geometrică a
reţelei (fig. 8). Nu trebuie confundată unitatea imaginară j (j2 = -1) cu
curenţii ciclici j1 sau j2 din laturile reţelei.
Scriind teorema a doua Kirchhoff

pentru fiecare ochi (1) şi (2) se
obţine:
ochiul (1):
j1 ( Z 1 + Z 3 )- j 2 Z 3 = E1
ochiul (2):
Fig. 8 j 2 ( Z 2 + Z 3 )- j1 Z 3 = - E 2
Schema uni circuit cu două ochiuri şi trei
laturi; metoda curenţilor ciclici
Ordonând termenii şi făcând înlocuiri numerice se obţine sistemul de ecuaţii

(5+4j) j1 -(3+4j) j 2 = 48+32j
⇒
-(3+4j) j1 +(5+4j) j 2 =-(48+64j)
100
5 + 4j − (3 + 4 j)
Δ= = (5 + 4 j) 2 − (3 + 4 j) 2 = 16(1 + j)
− (3 + 4 j) 5 + 4j
48 + 32 j − (3 + 4 j)
Δ1 = = 224 − 32 j = 32(7 − j)
− (48 + 64 j) 5 + 4j
5 + 4j 48 + 32 j
Δ2 = = 32(1 − 7 j)
− (3 + 4 j) − (48 + 64 j)
Δ 1 32(7 − j) 2(7 − j)(1 − j)

j1 = = = = 6 − 8j
Δ 16(1 − j) (1 + j)(1 − j)
I1 = j1 = 6-8j (A)
I 2 = - j 2 = 6+8j (A)
I 3 = j1 - j 2 ; I 3 = 6-8j+6+8j = 12A
Observaţii:
♦ Prin ambele metode s-au obţinut aceleaşi valori ale curenţilor, cum era de
aşteptat.
♦ Prin metoda curenţilor ciclici, sistemul de ecuaţii a fost mai simplu
(2 ecuaţii cu 2 necunoscute), în timp ce prin metoda teoremelor Kirchhoff
sistemul a fost de 3 ecuaţii cu 3 necunoscute.
♦ Legătura valorilor obţinute cu valorile măsurate se face ţinând seama că
modulul mărimii complexe, care reprezintă o mărime fizică reală, este egal
cu valoarea efectivă a acelei mărimi. Astfel:
E1 = 48 2 + 32 2 = 16 2 (3 + 2) 2 = 16 2 ⋅ 5 2 = 16 ⋅ 5 = 80 V
E 2 = 48 2 + 64 2 = 16 2 (3 + 4) 2 = 16 2 ⋅ 7 2 = 16 ⋅ 7 = 112 V
Z1 = Z 2 = 2 Ω
Z 3 = 32 + 4 2 = 25 = 5 Ω
I1 = 6 2 + 8 2 = 36 + 64 = 100 = 10 A.
I 2 = 6 2 + 8 2 = 100 = 10 A.
I 3 = 12 A
101
Michaela LOGOFĂTU
4.4. Exprimarea puterii în complex
4.4.1. Puterea în curent alternativ – prezentare generală
Pentru un circuit parcurs de un curent de valoare instantanee

i = I 2 sin ωt (1)
alimentat de o tensiune, de asemenea sinusoidală, de valoare instantanee
u = U 2 sin(ωt + ϕ) (2)
se poate scrie expresia puterii instantanee absorbite
p = ui (3)
p = 2UIsinωtsin(ωt+ϕ) (4)
Se aplică identitatea trigonometrică

α+β α −β
cos α − cos β = −2 sin sin (5)
2 2
în care
β-α = 2ωt; β+α = 2(ωt+ϕ) (6)
deci
α = ϕ şi β = 2ωt+ϕ (7)
Formula (4) devine

p = UI[cosϕ-cos(2ωt+ϕ)] (8)
Dezvoltând cos(2ωt+ϕ) după formula

cos(α+β) = cosαcosβ-sinαsinβ (9)
Rezultă
p = UI[cosϕ-(cos2ωtcosϕ-sin2ωtsinϕ)] = UI(cosϕ-cos2ωtcosϕ+ (10)
+sinϕsin2ωt) = UIcosϕ(1-cos2ωt)+UIsinϕsin2ωt.
102
În (10) se descompune puterea instantanee în două părţi notate p1 şi p2;

astfel:
{ prima parte
p1 = UIcosϕ(1-cos2ωt) (11)
are valoarea medie pe o perioadă (sau un număr întreg de perioade)
(vezi Observaţia) egală cu
P = UIcosϕ (12)
şi se numeşte putere activă;
{ a doua parte
p2 = UIsinϕsin2ωt (13)
este o mărime sinusoidală cu pulsaţia ω’
ω’ = 2ω (14)
dublă faţă de cea a curentului. Amplitudinea
Q = UIsinϕ (15)
se numeşte putere reactivă.
Termenul
pr = Qsin2ωt (16)
reprezintă o putere oscilantă, care nu corespunde unui transfer continuu,
într-un singur sens (de regulă, de la sursă către receptori) de energie
electrică.
Observaţie:
În (11) termenul (UIcos2ωt) reprezintă o mărime sinusoidală, de pulsaţie
T
ω' = 2ω care corespunde unei perioade T ′ = , deci valoarea sa medie în
2
timp de o perioadă T este nulă.
În triunghiul OAB reprezentând impedanţa, rezistenţa şi reactanţa totală a

unui circuit există relaţiile trigonometrice evidente :
R X X
cos ϕ = ; sin ϕ = , tgϕ = (17)
Z Z R
Se pot exprima puterea activă şi reactivă

Fig. 9 folosind aceste relaţii, astfel:
Triunghiul impedanţelor
103
Michaela LOGOFĂTU
R
P = UI cos ϕ = (ZI)I ⋅ = RI 2 (18)
Z
X
Q = UI sin ϕ = (ZI)I ⋅ = XI 2 = ( X L − X C )I
Z (19)
Se vede puterea activă este legată de rezistenţa ohmică a circuitului în timp

ce puterea reactivă este determinată de reactanţa totală a circuitului.
Explicitând reactanţele, (19) se mai poate scrie
1 2
Q = ( X L − X C )I 2 = ωLI 2 − I (20)
ωC
În concluzie:
valoarea medie a puterii instantanee este denumită putere activă; se măsoară
în waţi şi corespunde unui aport continuu de energie dinspre sursa de
tensiune către rezistorii receptorului şi se transformă în căldură, prin efect
Joule în aceştia.
Puterea reactivă Q este legată de schimbul oscilant de energie între sursa de

tensiune şi câmpul electric al condensatorului şi respectiv, magnetic, al
bobinei. Din (20) se vede că puterea reactivă totală Q a circuitului reprezintă
⎛ I2 ⎞
diferenţa dintre puterea reactivă (ωLI2) a bobinei şi puterea reactivă ⎜⎜ ⎟a
⎟
⎝ ωC ⎠
condensatorului.
Puterea reactivă se măsoară în VAR (volt – amper - reactiv), unitate de

măsură adoptată de Comisia Internaţională de Electrotehnică în 1930, la
propunerea profesorului român, academician Constantin Budeanu.
Se numeşte puterea aparentă S absorbită de un circuit energia transferată

acestuia, în unitatea de timp, de către sursa de alimentare. Se exprimă
matematic prin produsul dintre valorile efective ale tensiunii U la bornele
circuitului şi curentului din circuit
S = UI (21)
104
În “triunghiul puterilor” se pot scrie relaţiile

P = Scosϕ = UIcosϕ (22)
Q = Ssinϕ = UIsinϕ.
(23)
S = P2 + Q2
Fig. 10 Puterea aparentă se măsoară în VA

Triunghiul puterilor (voltamper).
4.4.2. Puterea în complex.
Fie un sistem oarecare de impedanţă totală echivalentă Z, alimentat sub o

tensiune sinusoidală de valoare efectivă U şi de pulsaţie ω. Sistemul va fi
parcurs de un curent, de asemenea sinusoidal, de aceeaşi pulsaţie ω şi de
valoare efectivă I (vezi figura 11).
Să considerăm o origine a fazelor

oarecare; faţă de această origine,
expresia complexă a tensiunilor este
Fig. 11
Circuit de impedanţă Z alimentat la o U = U(cosα+jsinα) = Uejα (24
sursă de tensiune U(ω)
Iar a curentului este
I = I(cosβ+jsinβ) = Iejβ (25)
unde α şi β sunt unghiurile de defazaj ale celor două mărimi U şi I faţă de
originea fazelor aleasă.
Calculăm expresia complex conjugată a curentului

I * = I(cos β − j sin β) = Ie − jβ (26)
şi produsul U.I * ; se obţine
U I * = Ue jα Ie − jβ = U Ie j( α −β) (27)
şi cu notaţia
ϕ = α-β
rezultă în final
105
Michaela LOGOFĂTU
U I * = U Ie jϕ = U I(cos ϕ + j sin ϕ) (28)

În (28) separând părţile reală şi imaginară, se obţine
U I * = U I cos ϕ + jU I sin ϕ = P + jQ = S(cos ϕ + j sin ϕ) (29)
U I* = P 2 + Q 2 = S (30)
În concluzie:
Puterea aparentă este modulul produsului între expresia complexă a tensiunii
şi expresia complexă conjugată a curentului .
Puterea activă este partea reală a acestui produs, puterea reactivă fiind
coeficientul părţii imaginare.
Exemplu numeric
1. Un sistem electric conţine, conectat în serie, diverse aparate, de

rezistenţe, inductanţe şi capacităţi echivalente cunoscute. Astfel:
R = 30Ω rezistenţa echivalentă;
L = 0,32H inductanţa echivalentă;
C = 10μF capacitatea echivalentă.
Ansamblul este alimentat la o diferenţă de potenţial sinusoidală de valoare

efectivă U = 100V şi de pulsaţie ω = 500rad/s. Calculaţi:

b) valoarea tangentei unghiului de
defazaj dintre curent şi tensiune
c) diversele puteri dezvoltate în
acest ansamblu.
Rezolvare:
a) Împedanţa complexă asociată sistemului
Z = R+jX (1)
Expresia în complex, a curentului
106
U U
I = = (2)
Z R + jX
Modulul curentului
U U
I =I= =
R2 + X2 ⎛ 1 ⎞
2
(3)
R 2 + ⎜ Lω − ⎟
⎝ Cω ⎠
Lω = 0,32 × 500 = 160Ω.
1 1
= = 200 Ω
Cω 10 ⋅ 10 −6
× 500
1
X = X L − X C = Lω − = (160 − 200) = −40Ω.
Cω
2
⎛ 1 ⎞
Z = R 2 + ⎜ Lω − ⎟ = (30) 2 + (40) 2 = 50Ω. (4)
⎝ C ω ⎠
100
I =I= = 2 A. (5)
50
1
Lω −
Im{Z} Cω
b) tgϕ = = (6)
Re{Z} R
40 4 ⎧4 ⎫
tgϕ = = , ϕ = arctg⎨ ⎬ (7)
30 3 ⎩3⎭
c) Expresia complex conjugată a curentului este

U (R + jX )
I* =
R2 + X2
Puterea aparentă
S = U I* (8)
se explicitează
U 2 (R + jX ) U 2R U2 X U 2R U2 X
S= = +j = +j
R2 + X2 R2 + X2 R2 + X2 Z2 Z2 (9)
107
Michaela LOGOFĂTU
10 4 ⋅ 30 10 4 (−40)
S= +j = 120 − 160 j (VA) (10)
50 2 50 2
Puterea activă este partea reală, P, a puterii aparente
P = 120W
iar puterea reactivă este partea imaginară, Q, a puterii aparente
Q = -160 VAR (11)
Modulul puterii aparente
S = P2 + Q2
S = (120) 2 + (160) 2 = 200 VA (12)
4.5. Probleme rezolvate
1 Calculaţi impedanţele echivalente circuitelor următoare, în care se cunosc

valorile R,L,C şi ω.
a)
Rezolvare
ZL ZR ( jLω) ⋅ R R ( jLω)(R − jLω)
Ze = = = =
ZL + ZR jLω + R (R + jLω)(R − jLω)
R (L2 ω2 + jRLω)
=
R 2 + L2 ω2
RL2 ω2 R 2 Lω R Lω
Ze = 2 2 2
+j 2 2 2
; Ze = 2
+j
R +L ω R +L ω R R2
1+ 1+
L2 ω 2 L2 ω2
b)
⎛ j ⎞ ⎛ Rj ⎞⎛ j ⎞
⎜− ⎟R ⎜− ⎟⎜ R + ⎟
ZC ZR ⎝ Cω ⎠ ⎝ Cω ⎠⎝ Cω ⎠
Ze = = = =
Z C + ZR j ⎛ j ⎞⎛ j ⎞
R− ⎜ R + ⎟⎜ R − ⎟
Cω ⎝ Cω ⎠⎝ Cω ⎠
108
R2j R R − jR 2 Cω
− + 2 2
Cω C ω C 2 ω2 R R 2 Cω
= = = − j ;
2 1
R + 2 2 1 + R 2 2 2
C ω 1 + (RC ω) 2
1 + (RC ω )2
C ω C 2 ω2
R Cω
Ze = 2
−j
1 + (RCω) 1 (RCω) 2
+
R2 R2
2 Pentru circuitul din figură, calculaţi:

a) intensitatea curentului;
b) defazajul între curent şi tensiunea u aplicată la bornele A şi B ale
acestuia, unde u are expresia u = 2 2 cos(ωt − 45°) V
Se cunosc
Z 1 = 1 + j (Ω )
Z 2 = 2 (Ω)
Z 3 = -2j (Ω)
Rezolvare:
a)
U Z2 Z3 2(−2 j) − 4j 2 j(1 + j)
I = ; Z = Z1 + ; Z =1+ j+ =1+ j+ =1+ j− ;
Z Z2 + Z3 2 − 2j 2(1 − j) 2
Z = 1 + j − j + 1 = 2 ( Ω)
Impedanţa echivalentă acestui circuit se comportă ca o rezistenţă ohmică,

reactanţa asociată părţii imaginare fiind nulă.
X
b) tg ϕ = = 0, ϕ = arctg0 = 0 ,curentul şi tensiunea sunt în fază.
R
109
Michaela LOGOFĂTU
U ef 2
I ef = = = 1A
Z 2
3 Calculaţi diferenţa de potenţial U între bornele A şi C ale circuitului din

figură.
Se cunosc:
UAB = 50 V
ν = 200 Hz
R = 2 Ω, R 1 = 3 Ω
L = 2 mH
Rezolvare:
U AC = U AB + UBC
U AB Z1 Z L R 1 ( jLω)
UBC = R I = R ; Z AB = =
Z AB Z1 + Z L R 1 + jLω
U AB ⎛ R ⎞⎟ ⎡ R (R 1 + jLω) ⎤ ⎛ R R ⎞
U AC = U AB + R = U AB ⎜1 + = U AB ⎢1 + ⎥ = U AB ⎜⎜1 + − j ⎟⎟ =
Z AB ⎜ ⎟
Z AB ⎠ ⎣ R 1 jLω ⎦ ⎝ R1 Lω ⎠
⎝
⎡⎛ R ⎞ R ⎤
= U AB ⎢⎜⎜1 + ⎟⎟ − j ⎥ ≡ a + jb
⎢⎣⎝ R 1 ⎠ Lω ⎥⎦
U AC = a 2 + b 2
2 2
⎛ R ⎞ ⎛R ⎞
U AC = U AB ⎜⎜1 + ⎟⎟ + ⎜ ⎟
⎝ R1 ⎠ ⎝ Lω ⎠
2 2
⎛ 2⎞ ⎛ 2 ⎞
U AC = 50 ⋅ ⎜1 + ⎟ + ⎜ ⎟ = 92,35 V
⎝ 3⎠ −3
⎝ 2 ⋅ 10 ⋅ 400π ⎠
110
4 Circuitul a cărui schemă este reprezentată în figură, este alimentat sub o

diferenţă de potenţial sinusoidală, a cărei valoare efectivă este 150V, având
pulsaţia ω = 400 rad/sec.
Determinaţi:
a) Valoarea efectivă a curentului total absorbit de acest circuit;
b) Tangenta unghiului de defazaj între curent şi tensiune la bornele A şi B
ale circuitului.
Se dau:
R1 = 60Ω;
R2 = 40Ω
L1 = 0,3H;
L2 =0,2H;
C1 = 12,5
μF;
C2 = 50 μF.
Rezolvare:
Metoda reprezentării în complex
Cu notaţiile: Z 1 - pentru impedanţa complexă asociată laturii de sus a

circuitului, Z 2 - latura de jos şi Z pentru impedanţa complexă echivalentă
între A şi B, se poate scrie
Z1 ⋅ Z 2
Z1 =
Z1 + Z 2
Impedanţa complexă asociată laturii de sus

⎛ 1 ⎞
Z 1 = R 1 + j⎜⎜ L 1 ω − ⎟, Z 1 = 60 − 80 j = 20(3 − 4 j)
⎝ C 1 ω ⎟⎠
111
Michaela LOGOFĂTU
Impedanţa complexă asociată laturii de jos

⎛ 1 ⎞
Z 2 = R 2 + j⎜⎜ L 2 ω − ⎟, Z 2 = 40 + 30 j = 10(4 + 3 j)
⎝ C 2 ω ⎟⎠
Z1 Z2 10 ⋅ 20(3 − 4 j)(4 + 3 j)
Z = = = 4(11 + 2 j)
Z1 +Z2 20(3 − 4 j) + 10(4 + 3 j)
U 150 150(11 − 2 j) 3(11 − 2 j)

I = = = = ,
Z 4(11 + 2 j) 4(11 + 2 j)(11 − 2 j) 10
I ef = (3,3) 2 + (0,6) 2 = 3,354 A
Unghiul de defazaj la bornele circuitului

Im {Z} 8 2
tg ϕ = = = = 0,181 > 0
Re {Z} 44 11
ϕ=arctg 0,181
Curentul este defazat „în urma” tensiunii cu ϕ >0
B. Metoda reprezentării vectoriale
Impedanţa laturii superioare

2 2
⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
Z1 = R 12 + ⎜⎜ L 1 ω − ⎟⎟ = 60 2 + ⎜⎜ 0,3 × 400 − ⎟ = 100Ω
⎝ C1 ω ⎠ ⎝ 12,5 × 10 × 400 ⎟⎠
−6
Valoarea efectivă a curentului în latura superioară

U 150
I1 = = = 1,5 A
Z 1 100
Defazajul între curent şi tensiune în latura superioară

X 1 (−80) 4
tg ϕ1 = = = − < 0 , curentul „înainte” faţă de tensiune
R1 60 3
Impedanţa laturii inferioare
2
⎛ 1 ⎞
Z 2 = R 22 + ⎜⎜ L 2 ω − ⎟ = 50Ω
⎝ C 2 ω ⎟⎠
112
Valoarea efectivă a curentului în latura inferioară

U 150
I2 = = = 3A
Z2 50
Defazajul între curent şi tensiune în latura inferioară
X 2 30 3
tg ϕ 2 = = = >0
R 2 40 4
curentul este „în urma” tensiunii conform figurii de mai jos.
Unghiul între I1 şi I2 este

⏐ϕ1⏐+⏐ϕ2⏐ încât
4 3
tg ϕ1 + tg ϕ 2 +
(
tg ϕ1 + ϕ 2 = ) = 3 4 = ∞ ⇒ α′ = π
1 − tg ϕ1 tg ϕ 2 4 3 2
1− ×
3 4
deci, I1 şi I2 sunt vectori perpendiculari şi se compun ca în figura următoare

(I1⊥I2) încât
I = I12 + I 22 = (1,5) 2 + (3) 2 = 11,25 = 3,354 A
I2 3
tg α = = =2
I1 1,5
Pentru defazajul la bornele circuitului, ϕ - vezi figura- unghiul α între I1 şi I.
ϕ = ⏐α⏐-⏐ϕ1⏐
tg α − tg ϕ1
tg ϕ =
1 + tg α tg ϕ1
4
2-
3 2
tg ϕ = = = 0,181 > 0
4 11
1+ 2×
3
tg ϕ >0, curentul I este defazat în urma tensiunii cu un unghi ϕ=arctg 0,181.
113
Michaela LOGOFĂTU
S-au obţinut aceleaşi rezultate prin ambele metode de rezolvare, metoda

reprezentării vectoriale, deşi mai sugestivă, este totuşi mai laborioasă.
5 Un sistem M este alimentat sub o tensiune

u = 443,7sin314t (V)
şi este parcurs de un curent i, de valoare efectivă I = 1,5A, defazat în urma
tensiunii cu un unghi ϕ; tgϕ =-0,75.
Calculaţi puterile dezvoltate în

sistemul M.
Rezolvare
Adoptând tensiunea ca origine a fazelor (pe axa orizontală), curentul va fi,

conform enunţului, defazat în urmă cu unghiul ϕ, deci ϕ<0.
1
cos ϕ =
1 + tg2 ϕ
tgϕ
sin ϕ =
1 + tg2 ϕ
Numeric
1 1
cos ϕ = = = 0,8.
1 + (0,75) 2 1,25
− 0,75 − 0,75
sin ϕ = = = −0,6.
1 + (0,75) 2 1,25
În reprezentarea complexă
U=U
I = I(cos ϕ + j sin ϕ)
I * = I(cos ϕ − j sin ϕ)
Puterea aparentă
S = UI *
S = UI(cos ϕ − j sin ϕ)
114
în care U şi I sunt valori efective.

Din expresia tensiunii instantanee se identifică
u = Umsinωt
Um = 443,7 V.
ω = 314 rad/s.
Um Um 2
U = Uefectiv = = = 0,707U m = 313,7 V.
2 2
Revenind la formula puterii aparente şi înlocuind numeric, se obţine:
S = 313,7 × 1,5 × (0,8+j 0,6) (VA)
Puterea activă, absorbită este partea reală

P = 313,7 × 1,5 × 0,8 W = 376,5 W.
Puterea reactivă dezvoltată este coeficientul părţii imaginare

Q = 313,7 × 1,5 × 0,6 VAR = 282,3 VAR
Modulul puterii aparente

S = P 2 + Q 2 = 221445,54 = 470,6 VA.
Se obţine (bineînţeles) aceeaşi valoare pentru S prin produsul

S = UI
S = 313,7·1,5 = 470,55 VA = 470,6 VA.
6 Într-un nod P al unei reţele de curent alternativ se întâlnesc următorii

curenţi :
i1 = 40 2 sin ωt ; 3π
i5 = 28 2 sin(ωt + );
4
3π 3π
i 2 = 28 2 sin( ωt − ); i 6 = 28 2 sin( ωt − );
4 4
π i 7 = −40 2 sin ωt ;
i 3 = 28 2 sin(ωt − ) ;
4
i 4 = −40 2 cos ωt ; π
i 8 = 56 2 sin(ωt + )
4
a) Calculaţi modulul şi argumentul curentului rezultant, folosind metoda
reprezentării în complex;
115
Michaela LOGOFĂTU
b) Scrieţi expresia mărimii sinusoidale asociate acestui curent rezultant.
Rezolvare:
Mărimile instantanee i1 , i 2 , ..., i 8 sunt expresii de forma i = I m sin(ωt + ϕ)
cărora li se asociază, prin regulile prezentate în Capitolul 1,paragraful 1.3.3.
mărimile complexe
I = I ef (cos ϕ + j sin ϕ)
unde
Im Im 2
I ef = = .
2 2
a) Expresiile complexe asociate mărimilor instantanee i1 , i 2 , ..., i 8 sunt

următoarele (folosim Tabelul 8 din ANEXA 2):
I1 = 40(cos 0 o + j sin 0 o ) = 40
3π 3π 3π 3π 2 2
I 2 = 28[cos( − ) + j sin( − )] = 28(cos − j sin ) = 28(− −j )=
4 4 4 4 2 2
28
= ⋅ 2 (−1 − j) = 14 2 (−1 − j)
2
π π π π 2 2
I 3 = 28[cos( − ) + j sin( − )] = 28(cos − j sin ) = 28( −j )=
4 4 4 4 2 2
28
= ⋅ 2 (1 − j) = 14 2 (1 − j)
2
π
i 4 = − 40 2 cos ωt = −40 2 sin( + ωt)
2
π π
I 4 = − 40(cos + j sin ) = −40 j
2 2
3π 3π 2 2 28
I 5 = 28[cos + j sin ] = 28(− +j )= ⋅ 2 (−1 + j) = 14 2 (−1 + j)
4 4 2 2 2
3π 3π 3π 3π 2 2
I 6 = 28[cos( − ) + j sin( − )] = 28(cos − j sin ) = 28(− −j )=
4 4 4 4 2 2
28
= ⋅ 2 (−1 − j) = 14 2 (−1 − j)
2
I 7 = − 40(cos 0 o + j sin 0 o ) = − 40
116
π π 2 2 56
I 8 = 56[cos + j sin ] = 56( +j )= ⋅ 2 (1 + j) = 28 2 (1 + j)
4 4 2 2 2
Expresia complexă a curentului rezultant este, conform primei teoreme

Kirchhoff:
8
I= ∑I
k =1
k = I1 + I 2 + I 3 + I 4 + I 5 + I 6 + I 7 + I 8
I = 40 + 14 2 (−1 − j) + 14 2 (1 − j) − 40 j + 14 2 (−1 + j) + 14 2 (−1 − j) −

− 40 + 28 2 (1 + j) = −40 j
I = 0 − 40 j
Modulul acestei mărimi complexe

I = 0 2 + 40 2 = 40
argumentul ϕ = arg{ I }
Im{ I } − 40
tgϕ = = = −∞
Re{ I } 0
π π
ϕ = arctg(−∞) = − sau, general. ϕ = − ± kπ
2 2
b) Mărimea sinusoidală asociată mărimii complexe
I = 0 − 40 j
cu modulul
I = 40
şi argumentul
π
ϕ=−
2
este
π
i = 40 2 sin(ωt − ) = −40 2 cos ωt
2
117
Michaela LOGOFĂTU
118
M.S MODUL SUPLIMENTAR
Michaela LOGOFĂTU
M.S.1. Efectul pelicular ( skin )
120
Modul suplimentar
În prezentarea circuitelor de curent alternativ, s-a făcut ipoteza că rezistenţa

unui rezistor are aceeasi valoare ca în curentul continuu. Acest lucru este
adevărat la frecvenţe joase, sub 100 Hz, dacă secţiunea conductorului este
mai mică de 1 cm 2 şi metalul din care este confecţionat conductorul este
nemagnetic.
În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite,valoarea rezistenţei unui
rezistor dat în curent sinusoidal, poate fi cu mult mai mare decât în curent
continuu.
Cauza acestei creşteri este fenomenul de autoinducţie.
În interiorul unui conductor parcurs de curent ia naştere un flux magnetic;

atunci când curentul variază, fluxul interior de asemenea variază şi, variaţia
sa induce în metal forţe electromotoare paralele cu axul (conductorului) şi
care sunt mai mari în apropierea axului decât la periferia conductorului.
Aceste forţe sunt, de fapt, forţe de autoinducţie, deci contraelectromotoare.
Rezultă că, conductorul opune trecerii curentului o rezistenţă mai mare spre
centrul său şi mai mică spre exterior. Deci, densitatea curentului nu mai este
uniformă în conductor, ci este mai mică la centru şi mai mare către periferie.
În acest mod, rezistenţa creşte faţă de valoarea sa din curent continuu.
Acest efect, cu atât mai mare cu cât inducţia şi frecvenţa sunt mai mari,
se numeşte efect pelicular sau efect skin sau efect Kelvin.
În cazul frecvenţelor industriale (50 Hz în Europa, 60 Hz în America de Nord şi

Australia), pentru conductorii confecţionaţi din materiale nemagnetice, cu
secţiune mai mică de 1 cm 2 , efectul pelicular este neglijabil. Dacă secţiunea
conductorului este mai mare decât 1 cm 2 , efectul pelicular devine
neneglijabil şi este cu atât mai mare, cu cât secţiunea este mai mare.
Pentru conductorii confecţionaţi din materiale feromagnetice, efectul devine
sesizabil chiar la secţiuni ale acestora de ordinul mm 2 ; cu cât secţiunea
creşte, cu atât efectul devine mai mare.
Exemplu: o şină de cale ferată (figura 1 a) utilizată în curent alternativ de

50 Hz, se comportă, din punct de vedere al rezistenţei electrice, ca şi cum ar
fi goală în interior şi având o grosime de 0,6 mm (figura 1 b); curentul
121
Michaela LOGOFĂTU
electric nu trece aproape deloc prin interiorul (volumul) materialului, ci se

concentrează într-un strat pelicular la suprafaţa acestuia, cu grosimea de 0,6
mm; în consecinţă, rezistenţa electrică în curent alternativ a şinei, devine cu
mult mai mare faţă de valoarea sa din curent continuu.
b) Şină de cale ferată alimentată în

a) Şină de cale ferată în profil curent alternativ se comportă ca un
„strat” (peliculă)(haşurat)
Fig. 1
Ilustrare a efectului pelicular
În cazul frecvenţelor ridicate, chiar şi metalele nemagnetice prezintă efect

pelicular considerabil.
Exemplu: un conductor rectiliniu din cupru izolat, lung de 100 m şi cu
diametrul de 1 mm, are în curent cuntinuu, la 20 0 C, o rezistenţă electrică de
aproximativ 2Ω .
În curent sinusoidal de 1 MHz, rezistenţa sa este de aproximativ 9Ω , iar dacă
acelaşi fir este bobinat cu spire lipite una de cealaltă, rezistenţa este de
30Ω .
Pentru calculul rezistenţei conductorilor rectilinii, în curent sinusoidal,

plecând de la valoarea acestuia în curent continuu, se poate folosi formula lui
Levasseur, cu un grad suficient de precizie.
Există, de asemenea, o formulă stabilită de Boucherot pentru calculul

grosimii peliculei în care se concentrează curentul într-un conductor, la
frecvenţe înalte; de exemplu, în cupru la 1 MHz, grosimea stratului pelicular
este de 0,06 mm.
Această ultimă observaţie, conduce la o aplicaţie interesantă a efectului

pelicular (skin) şi anume, reducerea consumului de material folosit în
fabricarea conductorilor. Cablurile pentru curenţi intenşi de înaltă frecvenţă
se confecţionează din tuburi subţiri (sau bandă subţire) din cupru.
122
A ANEXE
Michaela LOGOFĂTU
A.1. Numere complexe

A.1.1 Forma algebrică a unui număr complex
A.1.2 Operaţii algebrice cu numere complexe
A.1.3 Forma trigonometrică a unui număr complex
A.2. Breviar de trigonometrie
A.2.1 Noţiuni fundamentale
A.2.2 Funcţii trigonometrice
A.2.3 Formule trigonometrice şi tabele de valori
A.3. Analiză matematică
A.3.1 Derivatele şi diferenţialele funcţiilor
elementare
A.3.2 Integralele funcţiilor elementare
A.3.3 Integrale uzuale
A.3.4 Integrale definite
124
Anexa 1: Numere complexe
ANEXA 1: NUMERE COMPLEXE
A.1.1. Forma algebrică a unui număr complex
Forma algebrică a unui număr complex z ∈ Â este
z = a+ib; a, b ∈Ñ; i2 = -1 (1)
Numărul a se numeşte partea reală a numărului complex z; se mai notează a

= Re{z}; numărul b se numeşte partea imaginară a numărului complex z; se
mai notează b = Im{z}.
Dacă b = 0, atunci z ≡ a ∈Ñ
Dacă a = 0, atunci z = bi ∈Â: se numeşte număr complex pur imaginar.
De reţinut că, semnul plus din expresia unui număr complex nu indică
operaţia de adunare uzuală, ci serveşte la a separa partea reală şi cea
imaginară a numărului complex exprimat prin (1).
În Electrotehnică, pentru a nu se confunda ca formă de scriere, intensitatea

instantanee a curentului, uzual notată i, cu unitatea imaginară (i2 = -1), se
foloseşte pentru aceasta din urmă, notaţia j şi deci j2 = -1.
Numărul z* definit prin expresia următoare
z* = a-ib (2)
se numeşte conjugatul lui z sau complex conjugatul lui z.
125
Michaela LOGOFĂTU
A.1.2. Operaţii algebrice cu numere complexe
Egalitatea a două numere complexe

Dacă z1 = a1+ib1 (3)
şi
z2 = a2+ib2 (4)
unde z1, z2 ∈Â
atunci z1 = z2
a1+ib1 = a2+ib2 (5)
dacă şi numai dacă
a1 ≡ a2
b1 ≡ b2
Două numere complexe sunt egale dacă şi numai dacă coincid
simultan atât părţile lor reale (a1 ≡ a2), cât şi părţile
imaginare (b1 ≡ b2).
Adunarea a două numere complexe

Date fiind numerele complexe z1 şi z2 ((3) şi (4)),
unde z1 şi z2 ∈Â
atunci suma
z1+z2 (7)
se exprimă prin
z1+z2 = a1+a2+i(b1+b2) (8)
Suma a două numere complexe este un număr complex cu
partea reală egală cu suma părţilor reale şi partea imaginară
egală cu suma părţilor imaginare ale numerelor de adunat.
Înmulţirea a două numere complexe

unde z1 şi z2 ∈Â
atunci produsul
z1z2 (9)
se exprimă prin
z1z2 = (a1+ib1)(a2+ib2) = a1a2+ia1b2+ia2b1+i2b1b2 =
(10)
=(a1a2-b1b2)+i(a1b2+a2b1)
126
Produsul a două numere complexe este un număr complex

obţinut prin înmulţirea celor două numere şi ţinând seama că
i2 = -1
Se poate calcula in:

i2 = -1
i3 = i2·i = -i
i4 = i2·i2 = (-1)(-1) = 1
i5 = i4·i = i
Generalizând se poate scrie
i4n = 1
i4n+1 = i
i4n+2 = -1
i4n+3 = -i
unde n∈Í.
Împărţirea a două numere complexe

unde z1 şi z2 ∈Â şi z2 ≠ 0
atunci câtul
z1
(11)
z2
se exprimă prin
z1 a1 + ib1 (a1 + ib1)(a 2 − ib2 ) A + iB
= = = 2 =
z 2 a 2 + ib2 (a 2 + ib2 )(a 2 − ib2 ) a 2 + b22
A B
= 2 2
+i 2
a 2 + b2 a 2 + b 22
Câtul a două numere complexe este un număr complex obţinut
z1
prin înmulţirea fracţiei cu conjugatul complex al
z2
numitorului, z *2 şi z2 ≠ 0.
127
Michaela LOGOFĂTU
A.1.3. Forma trigonometrică a unui număr complex
Unui număr complex

z = x+iy (12)
i se asociază un punct unic în plan P(x,y) (vezi figura1).
Punctul P poate fi caracterizat atât
prin perechea de valori (x,y) cât şi
prin coordonatele polare r şi ϕ.
Numărul pozitiv r se numeşte raza
polară a punctului P, iar ϕ se
numeşte argumentul polar (unghi
Fig. 1 măsurat în sens trigonometric, între
Reprezentarea unui număr complex raza polară şi axa pozitivă Ox). Se
în planul complex notează şi ϕ = argz.
Unghiul ϕ ∈ [0,2π] se numeşte argumentul redus al numărului complex z.
În triunghiul dreptunghic OP'P (fig. 1) unde P' este proiecţia punctului P pe

axa Ox se pot scrie relaţiile:
x = rcosϕ
(13)
y = rsinϕ
astfel încât (12) se poate scrie ca fiind
z = x+iy
(14)
z = rcosϕ+irsinϕ = r(cosϕ+isinϕ)
Reprezentarea unui număr complex z sub forma

z = r(cosϕ+isinϕ)
se numeşte forma trigonometrică a numărului complex respectiv, unde
ϕ ∈ [0,2π].
Conform formulei lui Euler

cosϕ+isinϕ = eiϕ (15)
astfel încât se pot scrie următoarele relaţii echivalente pentru un număr
complex z:
128
z = x+iy
z = r(cosϕ+isinϕ)
z = reiϕ (16)
şi
r = x2 + y2
Numărul complex conjugat z* se reprezintă sub formă trigonometrică astfel:

fie z un număr complex oarecare, caracterizat de raza polară ρ şi argumentul
ϕ. În planul complex xOy, imaginea sa geometrică este un punct M (fig. 2).
Numărul complex conjugat
z* = x-iy (17)
are aceeaşi rază polară ρ, dar

deoarece (y) s-a transformat în (-y),
imaginea sa geometrică M' va fi
simetrică în raport cu axa Ox,
argumentul său fiind (2π-ϕ) în sens
trigonometric, sau (-ϕ) în sens invers
Fig. 2 trigonometric.
Reprezentarea unui număr complex
conjugat în planul complex
Deci
z* = r[cos(2π-ϕ)+isin(2π-ϕ)] (18)
dar
cos(2π-ϕ) = cosϕ
(19)
sin(2π-ϕ) = -sinϕ
rezultă
z* = r(cosϕ-isinϕ) (20)
cu
arg(z*) = {-arg(z)+2kπ} (21)
129
Michaela LOGOFĂTU
Formula lui Moivre

r[(cos ϕ + i sin ϕ)]n = r n(cos nϕ + i sin nϕ) (22)
Formulele lui Euler

e ix = cos x + i sin x (23)
e − ix = cos x − i sin x (24)
e ix + e − ix
cos x = (25)
2
e ix + e − ix
sin x = (26)
2i
Înmulţirea şi împărţirea a două numere complexe scrise sub formă

trigonometrică
z1 = r1(cosϕ1+isinϕ1)
z2 = r2(cosϕ2+isinϕ2)
se efectuează după regulile
z1 z2 = r1 r2[cos(ϕ1+ϕ2)+isin(ϕ1+ϕ2)] (27)
z1 r1
= [cos(ϕ1 − ϕ2 ) + i sin(ϕ1 − ϕ2 )] (28)
z 2 r2
130
Anexa 2: Breviar de trigonometrie
ANEXA 2: BREVIAR DE TRIGONOMETRIE
A.2.1 Noţiuni fundamentale
Trigonometria ca parte a matematicii, are ca sferă de activitate măsurarea

unghiurilor; originea greacă a cuvântului: gonia = unghi şi metrein = a măsura
În cele ce urmează, se fac referiri la trigonometria plană. În astronomie (mai

ales), se utilizează trigonometria sferică.
Cercul trigonometric
9 are raza egală cu unitatea;
9 este prevăzut cu două diametre perpendiculare corespunzătoare
sistemului cartezian xOy;
9 posedă un sens pozitiv de măsurare a arcelor, în sens invers mersului
acelor de ceas, sens pozitiv numit şi sens trigonometric;
9 posedă o origine A de la care începe măsurarea arcelor.
În figura 1 se proiectează punctul M

pe axa orizontală şi se obţine punctul
N (figura 2).
Fig. 1
Cercul trigonometric
131
Michaela LOGOFĂTU
Se definesc funcţiile trigonometrice

MN
sin ϕ =
OM
ON
cos ϕ =
OM
sin ϕ MN
tgϕ = =
Fig. 2 cos ϕ ON
Definiţia funcţiilor trigonometrice
şi
1
cosec ϕ =
sin ϕ
1
sec ϕ =
cos ϕ
1
ctgϕ =
tgϕ
Relaţia fundamentală a trigonometriei este
sin2ϕ+cos2ϕ = 1
A.2.2 Funcţii trigonometrice
1. Funcţia sinus
Funcţia
f(x) = sinx (1)
este o funcţie periodică de perioadă principală T0 =2π.
Proprietăţi
π
1°. sinx = -1 pentru x k = (−1)k +1 + kπ , k ∈ Ù (2)
2
π
2°. sinx = 1 pentru x k = (−1)k + kπ , k ∈ Ù (3)
2
3°. sin(x+2π) = sin(x+2kπ) = sinx, k ∈ Ù,(∀) x ∈ Ñ (4)
132
4°. Funcţia f(x) = sinx este impară, adică

f(-x) = -f(x), (∀) x ∈ Ñ (5)
proprietate din care decurge simetria graficului funcţiei în sistemul cartezian

(vezi figura 3), în raport cu originea sistemului.
Fig. 3 Graficul funcţiei sinx în sistemul cartezian
5°. Monotonia funcţiei

Funcţia f(x) = sinx este
π π
strict crescătoare pe intervalele [ − + 2kπ, + 2kπ ], k ∈ Ù.
2 2
π 3π
strict descrescătoare pe intervalele [ + 2kπ, + 2kπ ], k ∈ Ù.
2 2
6°. Semnul funcţiei

sinx ≥ 0 pentru x ∈ [2kπ, π+2kπ], k ∈ Ù
(6)
sinx ≤ 0 pentru x ∈ [π+2kπ, 2π+2kπ], k ∈ Ù
7°. Funcţia este

concavă pe intervalele [2kπ, π+2kπ]
(7)
concavă pe intervalele [π+2kπ, 2π+2kπ]
8°. Punctele
xk = π+2kπ şi x k′ = 2kπ (8)
133
Michaela LOGOFĂTU
în care se schimbă caracterul concav/convex şi reciproc se numesc puncte

de inflexiune.
9°. Funcţia inversă notată g(x) se numeşte arcsinx.

g(x) = arcsinx
⎡ π π⎤ (9)
g: [-1,1] → ⎢− , ⎥
⎣ 2 2⎦
10°. Valorile maxime şi minime

π
arcsin1 =
2
(10)
π
arcsin(-1) = -
2
11°. Funcţia g(x) = arcsinx nu este periodică
12°. Funcţia g(x) = arcsinx este impară

arcsin(-x) = -arcsinx, (∀) x ∈ Ñ (11)
2. Funcţia cosinus
Funcţia
f(x) = cosx (12)
este o funcţie periodică de perioadă principală T0 = 2π.
Proprietăţi
1°. cosx = -1 pentru xk = ±π+2kπ, k ∈ Ù (13)
2°. cos x = 1 pentru xk = 2kπ, k ∈ Ù (14)
3°. cos(x+2π) = cos(x+2kπ) = cosx, k ∈ Ù, (∀) x ∈ Ñ (15)
4°. Funcţia f(x) = cosx este pară, adică

f(-x) = f(x), (∀) x ∈ Ñ (16)
proprietate din care decurge simetria graficului funcţiei în raport
134
cu axa Oy a sistemului cartezian (vezi figura 4).
Fig. 4 Graficul funcţiei cosx în sistemul cartezian
5°. Monotonia funcţiei:

Funcţia f(x) = cosx este
strict crescătoare pe intervalele [π+2kπ, 2π+2kπ], k ∈ Ù
(17)
strict descrescătoare pe intervalele [2kπ, π+2kπ], k ∈ Ù

π π
cosx ≥ 0 pentru x ∈ [ − + 2kπ, + 2kπ ]
2 2
(18)
π 3π
cosx ≤ 0 pentru x∈ [ + 2kπ, + 2kπ ]
2 2
7°. Funcţia cosx este

π π
concavă pe intervalele [ − + 2kπ, + 2kπ ]
2 2
(19)
π 3π
convexă pe intervalele [ + 2kπ, + 2kπ ]
2 2
8°. Punctele
π π
x k = − + 2kπ şi x k ′ = + 2kπ (20)
2 2
în care se schimbă caracterul concav/convex sunt puncte de inflexiune
pentru funcţie
135
Michaela LOGOFĂTU
9°. Funcţia inversă notată g(x) se numeşte arccosx

g(x) = arccosx
(21)
g:[-1,1] → [π,0].
10°. Valorile maxime şi minime

arccos1 = 0
(22)
arccos(-1) = π
11°. Funcţia g(x) = arccosx nu este periodică.
12°. Funcţia g(x) = arccosx nu este nici pară, nici impară ci are loc egalitatea
arccos(-x) =π - arccocx, (∀) x ∈ [-1,1] (23)
3. Funcţia tangentă
Funcţia
sin x
f(x) = tgx = (24)
cos x
este o funcţie periodică de perioadă principală T0 = π
Proprietăţi
1°. Funcţia nu ia cea mai mică şi respectiv, cea mai mare valoare
2°. tg(x+π) = tg(x+kπ) = tgx, (∀) x ∈ D; (∀) k ∈ Ù, unde D este (25)

domeniul maxim de definiţie.
3°. Funcţia f(x) = tgx este impară, adică

f(-x) = -f(x), (∀) x ∈ D (26)
proprietate din care se deduce simetria graficului în raport cu originea O
a sistemului cartezian (vezi figura 5)
136
Fig. 5 Graficul funcţiei tgx în sistemul cartezian
4°. Monotonia funcţiei:

⎛ π π ⎞
funcţia este strict crescătoare pe intervalele ⎜ − + kπ, + kπ ⎟ , k ∈ Ù
⎝ 2 2 ⎠

π
tgx ≥ 0 pentru x ∈ [ kπ, + kπ )
2
(27)
π
tgx ≤ 0 pentru x ∈ ( − + kπ, kπ ]
2
6°. Funcţia f(x) = tgx este

π
concavă pe intervalele ( − + kπ, kπ ]
2
(28)
π
convexă pe intervalele [ kπ, + kπ )
2
7°. Punctele
(29)
xk = kπ, k ∈ Ù
În care se schimbă caracterul concav/convex se numesc puncte de
inflexiune pentru funcţie
137
Michaela LOGOFĂTU
8°. Funcţia inversă notată g(x) se numeşte arctgx
g(x) = arctgx
(30)
⎡ π π⎤
g: (-∞,∞) → ⎢− , ⎥
⎣ 2 2⎦
9°.Funcţia arctgx nu este periodică
10° Funcţia g(x) arctgx este impară

arctg(-x) = -arctgx, (∀) x ∈Ñ.
11°. Monotonia funcţiei.

Funcţia arctg x este strict crescătoare pe Ñ.

arctgx ≤ 0 pentru x ≤ 0
arctgx > 0 pentru x > 0
13°. Funcţia este

convexă pe (-∞,0]
concavă pe [0,∞).
14°. Punctul x = 0 este punct de inflexiune pentru funcţie.
138
139
A.2.3. Formule trigonometrice şi tabele de valori
TABELUL 1. Formule corelative între funcţiile trigonometrice ale aceluiaşi unghi
Date sinα cosα tgα ctgα secα cosecα

sin α 1 − sin2 α 1 1
sinα sinα ± 1 − sin2 α ± ± ±
2
1 − sin α sin α 1 − sin α2
sin α
1 − cos 2 α cos α 1 1
cosα ± 1 − cos2 α cosα ± ± ±
cos α
2
1 − cos α cos α 1 − cos2 α
tgα 1 1 1 + tg2 α
tgα ± ± tgα ± 1 + tg2 α ±
1 + tg 2 α 1 + tg2 α tgα tgα
1 ctgα 1 1 + ctg 2 α
ctgα ± ± ctgα ± ± 1 + ctg2 α
2
1 + ctg α 2
1 + ctg α ctgα ctgα
sec2 α − 1 1 1 sec α
secα ± ± sec2 α − 1 ± secα ±
sec α sec α 2
sec α − 1 sec 2 α − 1
cos ec2 α − 1 cos ecα

1 1 ± cos ec 2 α − 1 ±
cosecα ± ± cosecα
cos ecα cos ecα cos ec2 α − 1
cos ec2 α − 1
139
Michaela LOGOFĂTU
TABELUL 2. Formule de transformare între funcţiile de acelaşi nume ale unghiurilor

π
care diferă prin un multiplu întreg de (formulele de reducere)
2
β= -α π 3π 2π-α
±α π±α ±α
2 2
sinβ = -sinα +cosα m sinα -cosα -sinα
cosβ = cosα m sinα -cosα ± sinα +cosα
tgβ = -tgα m ctgα ± tgα m ctgα -tgα
ctgβ = -ctgα m ctgα ± ctgα m tgα -ctgα
secβ = secα ± cosecα -secα ± cosecα +secα
cosecβ = -cosecα secα m cosecα -secα -cosecα
TABELUL 3. Funcţiile trigonometrice ale sumei şi diferenţei unghiurilor
Funcţia Expresia ei
sin(α±β) sinαcosβ±cosαsinβ
cos(α±β) cosαcosβ m sinαsinβ
tgα ± tgβ
tg(α±β)
1 m tgαtgβ
140
TABELUL 4. Funcţiile trigonometrice ale unghiurilor duble şi triple

Funcţia Expresia ei Funcţia Expresia ei
sin2α = 2sinαcosα sin3α = 3sinα-4sin3α
cos2α = cos2α-sin2α cos3α = 4cos3α-3cosα
2tgα 3tgα − tg3α

tg2α = tg3α =
1 − tg2 α 1 − 3tg2 α
ctg 2 α − 1 ctg3α − 3ctgα

ctg2α = ctg3α =
2ctgα 3ctg 2 α − 1
TABELUL 5. Funcţiile trigonometrice jumătăţii de arc

α 1 − cos α α 1 − cos α
sin = ± tg = ±
2 2 2 1 + cos α
α 1 + cos α α 1 + cos α
cos = ± ctg = ±
2 2 2 1 − cos α
TABELUL 6. Exprimarea raţională a funcţiilor trigonometrice ale unui arc cu ajutorul

α
tangentei jumătăţii arcului ( t = tg )
2
sinα = 2t ctgα = 1 − t2
1 + t2 2t
cosα = 1 − t2 secα = 1 + t2
1 + t2 1 − t2
tgα = 2t cosecα = 1 + t2
1 − t2 2t
141
Michaela LOGOFĂTU
TABELUL 7. Formule calculabile prin logaritmi
α+β α −β
sinα+sinβ = 2 sin cos
2 2
α −β α+β
sinα-sinβ = 2 sin cos
2 2
α+β α −β
cos α + cos β = 2 cos cos
2 2
α+β α −β β+α β−α
cos α − cos β = −2 sin sin = 2 sin sin
2 2 2 2
sin(α + β)
tgα + tgβ =
cos α cos β
sin(α − β)
tgα − tgβ =
cos α cos β
sin(α + β)
ctgα + ctgβ =
sin α sin β
sin(β − α)
ctgα − ctgβ =
sin α sin β
α
1 − cos α = 2 sin2
2
α
1 + cos α = 2 cos2
2
⎛π α⎞
1 + sin α = 2 cos2 ⎜ − ⎟
⎝4 2⎠
⎛π α⎞
1 − sin α = 2 sin2 ⎜ − ⎟
⎝4 2⎠
sin2 α − sin2 β = sin(α + β) sin(α − β)
cos2 α − cos2 β = sin(α + β) sin(β − α)
142
TABELUL 8. Valorile funcţiilor trigonometrice ale unor arce uzuale.
Cadran Unghi α sinα cosα tgα ctgα

0 0 1 0 +∞
π 1 1
15° = ( 6 − 2) ( 6 + 2) 2− 3 2− 3
12 4 4
π 1 1 2
18° = ( 5 − 1) 10 + 2 5 1− 5 5+2 5
10 4 4 5
π 1 3 3
30° = 3
6 2 2 3
π 2 2
45° = 1 1
I 4 2 2
π 3 1 3
60° = 3
3 2 2 3
2π 1 1 2
72° = 10 + 2 5 ( 5 − 1) 5+2 5 1− 5
5 4 4 5
5π 1 1
75° = ( 6 + 2) ( 6 − 2) 2+ 3 2− 3
12 4 4
π
90° = 1 0 ±∞ 0
2
3π 1 1 2
108° = 10 + 2 5 − ( 5 − 1) − 5+2 5 − 1− 5
5 4 4 5
2π 3 1 3
120° = − - 3 −
3 2 2 3
3π 2 2
II
135° = − -1 -1
4 2 2
5π 1 3 3
150° = − − - 3
6 2 2 3
9π 1 1 2
162° = ( 5 − 1) − 10 + 2 5 − 1− 5 − 5+2 5
10 4 4 5
180° = π 0 -1 0 ±∞
143
Michaela LOGOFĂTU
Cadran Unghi α sinα cosα tgα ctgα
7π 1 3 3
210° = − − 3
6 2 2 3
5π 2 2
225° = − − 1 1
III 4 2 2
4π 3 1 3
240° = − − 3
3 2 2 3
3π
270° = -1 0 ±∞ 0
2
5π 3 1 3
300° = − − 3 −
3 3 2 3
7π 2 2
315° = − -1 -1
IV 4 2 2
11π 1 3 3
330° = − − − 3
6 2 2 3
360° = 2 π 0 1 0 ±∞
Relaţii în triunghiul oarecare

Notaţii: Unghiurile A, B, C sunt opuse laturilor a, b, c
Teorema sinusurilor
a b c
= = = 2R
sin A sin B sin C
Teorema cosinusurilor
a 2 = b 2 + c2 − 2bc cos A
Fig. 3
Teorema tangentelor
A +B
tg
a+b 2
=
a − b tg A − B
2
R este raza cercului circumscris triunghiului.
144
ANEXA 3: Analiză matematică
ANEXA 3: ANALIZĂ MATEMATICĂ
TABELUL 1. Derivatele şi diferenţialele funcţiilor elementare
Funcţia Derivata Diferenţiala

1. y = a y′ = 0 dy = 0
2. y = x y′ = 1 dy = dz
3. y = xn y ′ = nx n −1 dy = nx n −1dx
4. y = au (a = ct.) y ′ = au′ dy = adu
5. y = u+v+w y ′ = u′ + v ′ + w ′ dy = du+dv+dw
6. y = uv y′ = u′v + v′u dy = vdu+udv
u vu′ − uv ′ vdu − udv

7. y = y′ = dy =
v v2 v2
8. y = un y ′ = nun −1u′ dy = nun −1du
u′ du
9. y = m u y′ = dy =
m −1
m
m u m um −1
m
10. y = sin x y ′ = cos x dy = cos x dx
11. y = cos x y ′ = − sin x dy = − sin x dx
1 dx
12. y = tgx y′ = = sec2 x dy = = sec 2 x dx
cos2 x cos2 x
1 dx
13. y = cot gx y′ = − = − cos ec 2 x dy = − = − cos ec 2 x dx
sin2 x sin2 x
sin x
14. y = sec x y′ = = sec x ⋅ tgx sin x dx
cos 2 x dy = = sec x ⋅ tgx dx
cos 2 x
145
Michaela LOGOFĂTU
Funcţia Derivata Diferenţiala
cos x cos x dx
y′ = − = dy = − =
15. y = cos ecx sin2 x sin2 x
= − cos ecx ⋅ cot gx = − cos ecx ⋅ cot gx dx
1 dx
16. y = arcsin x y′ = dy =
2
1− x 1− x2
1 dx
17. y = arccos x y′ = − dy = −
2
1− x 1− x2
1 dx
18. y = arctgx y′ = dy =
1+ x2 1+ x2
1 dx
19. y = arc cot gx y′ = − dy = −
1+ x2 1+ x2
1 dx
20. y = arc sec x y′ = dy =
2
x x −1 x x2 − 1
1 dx
21. y = arccos ecx y′ = − dy = −
x x −1 2
x x2 − 1
1 dx
22. y = lnx y′ = dy =
x x
23. y = a x y ′ = a x ln a dy = a x ln adx
24. y = e x y′ = e x dy = e x dx
⎛ u′ ⎞ ⎛ du ⎞
25. y = uv y ′ = uv ⎜ v + v ′ ln u ⎟ dy = uv ⎜ v + dv ln u ⎟
⎝ u ⎠ ⎝ u ⎠
146
TABELUL 2. Integralele funcţiilor elementare
x n +1
1. ∫ x ndx =
n +1
+ C, (n ≠ -1)
dx
2. ∫m m
x m-1
=mx +C
3. ∫ cos x dx = sin x + C
4. ∫ − sin x dx = cosx + C
dx
5. ∫ cos 2
x
= tgx + C
dx
6. ∫ − sin 2
x
= cot gx + C
sin x dx
7. ∫ cos2 x
= sec x + C
cos x dx
8. ∫− sin2 x
= cos ecx + C
dx
9. ∫ 1− x2
= arcsin x + C
dx
10. ∫− 1− x2
= arccos x + C
dx
11. ∫ 1+ x 2
= arctgx + C
dx
12. ∫ − 1+ x 2
= arc cot gx + C
dx
13. ∫x x2 − 1
= arc sec x + C
dx
14. ∫− x x2 − 1
= arccos ecx + C
dx
15. ∫ x = ln x + C
16. ∫ e dx = e + C
x x
17. ∫ a ln a dx = a
x x
+C
147
Michaela LOGOFĂTU
TABELUL 3. Integrale uzuale
sinmx
1. ∫ cos mx dx = m
+C
cosmx
2. ∫ sin mx dx = −
m
+C
1 1
∫ cos
2
3. x dx = sin 2 x + x + C
4 2
1 1
∫ sin
2
4. x dx = − sin 2 x + x + C
4 2
cos(m + n)x cos(m − n) x
5. ∫ sin mx cos nx dx = - 2(m + n)
−
2(m − n)
+ C, (m ≠ n)
sin(m - n)x sin(m + n) x

6. ∫ sin mx sin nx dx = 2(m - n)
−
2(m + n)
+ C, ( m ≠ n)
sin(m - n)x sin(m + n) x

7. ∫ cos mx cos nx dx = 2(m - n)
+
2(m − n)
+ C, ( m ≠ n)
8. ∫ tgx dx = − ln cos x + C
9. ∫ cot gx dx = ln sin x + C
dx x
10. ∫ sin x = ln tg 2 + C
dx ⎛π x⎞
11. ∫ cos x = ln tg⎜⎝ 4 + 2 ⎟⎠ + C
dx 1 x −a
12. ∫x 2
−a 2
= ln
2a x + a
+C
dx 1 x
13. ∫x 2
+a 2
= arctg + C
a a
dx x
14. ∫ a −x2 2
= arcsin
a
+C
15. ∫ ln x dx = x ln x − x + C
148
dx
16. ∫ x ln x = ln ln x + C
17. ∫ arcsin x dx = x ⋅ arcsin x + 1 − x2 + C
18. ∫ arccos x dx = x ⋅ arccos x − 1 − x 2 + C
1
∫ arctgx dx = x ⋅ arctgx − 2 ln(1 + x
2
19. )+C
1
∫ arc cot gx dx = x ⋅ arc cot gx + 2 ln(1 + x
2
20. )+C
1
∫ x arcsin x dx = 4 [(2x
2
21. − 1) arcsin x + x 1 − x 2 ] + C
1
∫ x arccos x dx = 4 [(2x
2
22. − 1) arccos x − x 1 − x 2 ] + C
1
∫ xarctgx dx = 2 [(x
2
23. + 1)arctgx − x ] + C
1
∫ x ⋅ arc cot gx dx = 2 [(x
2
24. + 1)arc cot gx + x ] + C
1 ⎛⎜ n+1 x n+1 dx ⎞⎟
25. ∫ x n arcsin x dx =
n + 1 ⎜⎝
x arcsin x − ∫ 1 − x2 ⎠
⎟
+ C, n ≠ −1
1 ⎛⎜ n+1 x n+1 dx ⎞⎟
26. ∫ x n arccos x dx =
n + 1 ⎜⎝
x arccos x + ∫ 1 − x2 ⎠
⎟
+ C, n ≠ −1
1 ⎛ n+1 x n+1 dx ⎞
27. ∫ x n arctgx dx = ⎜ x arctgx −
n + 1 ⎜⎝ ∫
⎟ + C, n ≠ −1
1 + x 2 ⎟⎠
1 ⎛ n+1 x n+1 dx ⎞
28. ∫ x n arc cot gx dx = ⎜ x arc cot gx +
n + 1 ⎜⎝ 1 + x 2 ⎟⎠ ∫
⎟ + C, n ≠ −1
149
Michaela LOGOFĂTU
TABELUL 4. Integrale definite
∞
dx π
1. ∫ a + bx
0
2
=
2 ab
⎧ π
∞
⎪= 2 , (a > 0)
sin ax ⎪
2. ∫ x
dx ⎨= 0 , (a = 0)
⎪
0 π
⎪= − , (a < 0)
⎩ 2
∞
tgx π
3. ∫
0
x
dx =
2
∞
cos ax
4. ∫
0
x
dx = ∞
π π
2 2
2 ⋅ 4 ⋅ ⋅ ⋅ 2n
∫ sin ∫
2n +1
5. x dx = cos 2n+1 x dx = , (n > 0, intreg)
0 0
3 ⋅ 5 ⋅ 7 ⋅ ⋅ ⋅ (2n + 1)
π π
2 2
1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ⋅ ⋅ (2n − 1) π
∫ sin ∫
2n
6. x dx = cos 2n x dx = ⋅ , (n > 0, intreg)
0 0
2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ⋅ ⋅ 2n 2
∞
∫e
−x
7. dx = 1
0
∞
−x2 π
8. ∫e
0
dx =
2
∞
x n−1 dx x
9. ∫
0
x +1
=
sin nπ
, (0 < n < 1)
⎧ π
∞
⎪= 2 , pentru a > b ;
sin ax cos bx ⎪
10.
0
∫ x
dx ⎨= 0 , pentru a = b ;
⎪ π
⎪= , pentru a < b.
⎩ 4
150
∞
2n+1 −ax 2 n!
11. ∫x
0
e dx =
2a n+1
, (a > 0)
+∞ +∞
π
12. ∫
−∞
∫
sin(x 2 )dx = cos(x 2 )dx =
−∞
2
+1 2π 2π
dx
∫ ∫ sin ∫
2
13. = mxdx = cos2 mxdx =π
2
−1 1− x 0 0
∞ a
dx dx π
14. ∫
0
1 + x 2
= ∫
0 a2 − x2
=
2
,(a > 0)
∞ ∞
tgx dx π
15. ∫
0
x
dx = ∫ shx = 2
0
2π
16. ∫ x sin xdx = −2π
0
1
dx π
17. ∫ 1+ x
0
2
=
4
1
π
∫x
2
18. 1 − x 2 dx =
0
16.
151
Bibliografie
1. TH. V. IONESCU, „Electricitatea”, Editura de Stat Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 1962;
2. F. CIORĂSCU, „Electricitate şi magnetism”, Note de curs, 1970 – 1977;
3. I. DIMA, N. GHERBANOVSCHI, I. SECĂREANU, „Electricitate şi magnetism”
(Note de curs), Editura Universităţii din Bucureşti, 1981;
4. N. GHERBANOVSCHI, N. MARINESCU, D. GHEORGHIU, „Probleme de
electromagnetism şi electrotehnică”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1975;
5. R. RĂDULEŢ, „Bazele electrotehnicii”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981 (ediţia a treia);
6. M. LOGOFĂTU, „Electricitate şi magnetism”, Note de curs, 1990-1992;
7. I. SECĂREANU, V. RUXANDRA, N. GHERBANOVSCHI, M. LOGOFĂTU, M.
CAZAN-CORBASCA, ŞT. ANTOHE, „Culegere de probleme de electricitate şi
magnetism”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1984;
8. M. PREDA, P. CRISTEA, „Probleme de electricitate”, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1978;
9. A. FRANSUA, S. CĂNESCU, „Electrotehnică şi electronică”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971;
10. Îndrumător matematic şi tehnic, Editura Tehnică, Bucureşti, 1964;
11. Tabele matematice uzuale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1965;
12. I. SECĂREANU, V. RUXANDRA, M. LOGOFĂTU, „Lucrări practice de
Electricitate şi magnetism”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1980;
13. A. HUDSON, R. NELSON, University Physics, H.B.J. Inc, 1982;
14. I. SECĂREANU, M. LOGOFĂTU, V. RUXANDRA, ST. ANTOHE, „Electricitate
şi magnetism, lucrări practice”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1988.

BazeleElectrotehnicii CurentAlternativ

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BazeleElectrotehnicii CurentAlternativ

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

1. MĂRIMI SINUSOIDALE ŞI CARACTERISTICI ALE ACESTORA ....................... 7

2. ACŢIUNEA UNEI DIFERENŢE DE POTENŢIAL SINUSOIDALE ASUPRA UNUI

3.FENOMENUL DE REZONANŢĂ ........................................................63

MODUL SUPLIMENTAR ................................................................. 111

ANEXA 1: NUMERE COMPLEXE........................................................ 115

ANEXA 3: ANALIZĂ MATEMATICĂ..................................................... 137

Bibliografie ............................................................................. 145

În reţelele electrice ale sistemelor energetice, mărimile electrice prezintă o

Deoarece fenomenele care se produc în circuitele de curent alternativ

Ca şi în cazul reţelelor de curent continuu, modul în care se comportă

Pentru studiul mărimilor (funcţiilor) sinusoidale variabile în timp se utilizează

1.1 Mărimi periodice

1.1 Mărimi periodice

1.1.1 Definiţii, notaţii, simboluri

O asemenea mărime variabilă poate fi

a) Graficul variaţiei intensităţii b) Schema simplificartă a

În circuitul microfonului (figura 2b), curentul i este variabil în cursul unei

a) Variaţia în timp a sarcinii electrice b) Reprezentarea schematică a

Sarcina electrică „înmagazinată” de un condensator C conectat la o diferenţă

Curenţii din reţeaua de distribuţie de energie electrică circulă alternativ

într-un sens şi în altul (figura 4) cu o

Viteza de variaţie a acestor mărimi se reprezintă prin derivatele în raport cu

De exemplu, pentru funcţia i(t) din (3), viteza de variaţie se scrie

1.1.2 Mărimi caracteristice

Durata intervalelor de timp egale după care o mărime periodică se reproduce

Numărul de perioade (cicluri) într-o secundă se numeşte frecvenţă, cu

Reţelele electrice pentru producerea, transmiterea şi distribuirea energiei

Frecvenţa şi perioada sunt corelate prin relaţiile echivalente următoare

De reţinut din definiţiile date, că dacă y=f(t) este o funcţie periodică de

Valoarea „de vârf” (maximă) a unei mărimi

O mărime periodică poate fi atât pozitivă cât şi negativă, sau întotdeauna

Pentru a defini valoarea algebrică medie (sau pe scurt, valoarea medie) a

Fie o funcţie periodică oarecare, f(t) cu reprezentarea grafică din figura 6.

Calculăm aria cuprinsă,

Matematic, această arie se calculează prin

Matematic, aria S’ are valoarea

S' = y med × T (8)

Fig. 7 Prin (9) se defineşte valoarea medie a

Valoarea medie a unei mărimi periodice poate fi:

Acest ultim caz corespunde situaţiei în care, conform reprezentării

1.2. Mărimi alternative

1.2.1. Alternanţă, valori efective (eficace)

O mărime alternativă este reprezentată prin o funcţie periodică a cărei

În figura 6, intervalul de timp corespunzând porţiunii MP se numeşte

Valoarea efectivă a unei mărimi periodice se defineşte prin relaţia

Se notează prin simbolul asociat mărimii respective însoţit de indicele „ef”,

1.2.2. Interpretare fizică

Pentru a găsi semnificaţia fizică a mărimilor efective vom analiza acţiunea

La un moment oarecare de timp, t; notând prin

legea lui Ohm aplicabilă în orice moment

Puterea electrică disipată în rezistenţa rezistorului, la orice moment t

sau, ţinând seama de legea Ohm (12)

Valoarea medie a puterii electrice într-o perioadă sau un număr întreg de

Pentru simplificarea scrierii, în cele ce urmează, valorile efective se vor

Dacă se compară expresia puterii disipate în curent continuu într-un rezistor

Curent continuu Curent periodic

Valorile efective au o semnificaţie legată de efectul termic al curentului:

Curent periodic Curent continuu

Egalând cele două valori ale energiei, rezultă

Valoarea efectivă (eficace) a intensităţii unui curent periodic este egală cu

Valoarea efectivă a unui curent periodic caracterizează acţiunea termică medie

Printr-un raţionament analog, se poate găsi semnificaţia fizică a valorii