PREFAŢĂ 

Energia electrică  şi, deci, aplicaţiile acesteia în activităţile

cotidiene, reprezintă  elementul de bază, de importanţă  strategică  în
dezvoltarea social-economică şi durabilă a oricărei societăţi moderne.
Înţelegerea şi utilizarea cu succes a aplicaţiilor energiei electrice,
impune necesitatea cunoaşterii principalelor fenomene şi instalaţii
electromagnetice. Autorul în lucrarea de faţă, îşi propune să  r ăspundă 
doar într-o anumită  măsur ă acestui deziderat, abordând numai o parte a
implicaţiilor acestui domeniu. Materialul prezentat în această  carte se
adresează  cu precădere studenţilor de la facultăţile de profil ne-electric,
dar poate fi utilă  şi studenţilor de la facultăţile de profil electric cât şi
celor interesaţi în cunoaşterea problematicelor de bază  ale fenomenelor
electrice şi ale aplicaţiilor acestora.
Lucrarea de faţa este structurat pe 6 capitole.
Capitolele doi şi patru tratează  problemele de bază  ale teoriei
circuitelor electrice. In material se prezintă  principalele legi şi teoreme
ale circuitelor electrice în curent continuu şi curent alternativ, precum şi
cele mai practice metode de rezolvare ale acestora. Pentru o înţelegere
mai uşoar ă a fenomenelor electrice, materialul este însoţit şi de o serie de
aplicaţii specifice.
Capitolul trei tratează  cele mai uzuale aspecte legate de teoria
circuitelor electromagnetice, prezentând principalele legi şi teoreme cât şi
aplicaţii ale acestora.
Capitolul patru „Măsur ări electrice” încearcă să pună la îndemâna
cititorului cele mai clasice căi de măsurare a principalelor mărimi şi
 parametri electrici.
Capitolul cinci abordează  aspectele principale legate de
funcţionarea transformatoarele electrice şi a celor mai utilizate maşini
electrice, cât şi de aplicaţilor acestora.
În capitolul şase se prezintă  chestiuni legate de: instalaţiile
electrice de iluminat; instalaţii de protecţie împotriva electrocutărilor şi
instalaţii de acţionări electrice.
Autorul mulţumeşte tuturor celor care l-au sprijinit în finalizarea
lucr ării şi r ămâne veşnic recunoscător acelora ce vor veni cu observaţii şi
sugestii utile îmbunătăţirii lucr ării.
 

4 Electrotehnică si maşini electrice

 

Circuite de curent continuu 5

Cuprins
CAP.1. Circuite de curent continuu…………...………….........……...9
1.1. Noţiuni generale …………….…………………………………..9
1.2. Surse de energie (generatoare)….…………………………......10
1.3. Curentul electric. Tensiunea electromotoare...………………13
1.4. Legile si teoremele fundamentale ale circuitelor de curent
continuu………………………………………………………….16
1.4.1. Legea conducţiei electrice (Legea lui Ohm)………………..16
1.4.1.1. Legea lui Ohm în formă locală.………….…..………….16
1.4.1.2. Legea lui Ohm în formă integrală.....................................17
1.4.1.3. Dipol electric........... .........................................................19
1.4.2. Legea transformării energiei în conductoare (Joulle-Lenz)...20
1.4.3. Teoremele lui Kirchhoff.................................. ....................21
1.4.3.1.. Teorema I-a a lui Kirchhoff.............................................21
1.4.3.2. Teorema a II-a a lui Kirchhoff..........................................22
1.4.4. Teorema conservării puterilor electrice………………..........23
1.4.5. Teorema transferului maxim de putere………………..........24
1.5. Transformarea schemelor circuitelor liniare de curent
continuu……………………………………….............…….…25 
1.5.1. Conexiunile rezistoarelor. Rezistenţe echivalente….........…25 
1.5.2. Teoremele lui Kennelly de transformare a circuitelor
 pasive…………………………………….........……………….30
1.5.3. Conexiunile laturilor active de circuit……….........………...31
1.6. Analiza circuitelor liniare de curent continuu ……………....32
1.6.1. Metode de analiză a circuitelor de curent continuu....……...33
CAP. 2. Circuite magnetice...................................................................49
2.1. Câmpul magnetic. Forţă electromagnetică…………………. 49
2.2. Intensitatea câmpului magnetic……………………………….52
2.3. Fluxul câmpului magnetic…………………………………….54
2.7. Magnetizaţia temporară. Legea magnetizaţiei temporare…..55
2.5. Magnetizarea materialelor magnetice. Fenomenul de
histerezis………………………………………………………..57
2.6. Legea fundamentală a circuitului magnetic (legea curentului
total)…………………………………………………………...60
2.7. Circuite magnetice……………………………………………..65
2.8. Inducţia eletromagnetică………………………….…………...68
2.9. Fenomenul de autoinducţie …………………………...………73
2.10. Fenomenul de inducţie mutuală…………………………...…75
2.11. Curenţii Foucault (turbionari)………………………….… ...78
2.12. Energia câmpului magnetic…………………………………. 80
2.13. Electromagneţi.Forţă portantă……………………………....81 
 

6 Electrotehnică si maşini electrice

CAP.3. Circuite de curent alternativ....................................................83

3.1. Circuite de curent alternativ monofazat................................... 83 
3.1.1. Producerea curentului alternativ monofazat..........................83
3.1.2. Perioada şi frecvenţa curentului alternativ.............................84
3.1.3. Faza şi decalajul fazelor.........................................................86
3.1.4. Reprezentarea simbolică a mărimilor sinusoidale.................87
3.1.4.1. Reprezentarea fazorială.....................................................87
3.1.4.2. Reprezentarea în complex.................................................90
3.1.5. Valorile medii şi eficace ale curentului alternativ.................92
3.1.6. Legea lui Ohm şi teoremele lui Kirchhoff în c.a....................94
3.1.7. Circuite fundamentale în curent alternativ.............................95
3.1.7.1. Circuite cu rezitenţă ohmică.............................................95
3.1.7.2. Circuite cu inductanţă.......................................................95
3.1.7.3. Circuite cu condensatoare.................................................97
3.1.8. Circuite serie în curent alternativ...........................................98
3.1.9. Circuite derivaţie în curent alternativ...................................100
3.1.10. Circuite mixte în curent alternativ.....................................101
3.1.11. Relaţii dintre rezistenţe şi conductanţe echivalente...........102
3.1.12. Puterea în c.a. monofazat...................................................105
3.1.13. Îmbunătăţirea factorului de putere.....................................106
3.1.14. Rezonanţa în circuitele electrice........................................108
3.1.14.1. Rezonanţa circuitelor serie (rezonanţa tensiunilor)......108
3.1.14.2. Rezonanţa circuitelor derivaţie (rezonanţa curenţilor)..111
3.2. Circuite electrice trifazate........................................................112 
3.2.1. Sisteme de mărimi polifazate...............................................112
3.2.2. Sisteme trifazate...................................................................113
3.2.2.1. Conexiunea în stea..........................................................116
3.2.2.2. Conexiunea în triunghi....................................................119
3.2.3. Puterile electrice în circuite trifazate...................................120
3.2.4. Conectarea receptoarelor la reţelele electrice trifazate........121
3.2.4.1. Conectarea în stea...........................................................121
3.2.4.2. Conectarea în triunghi.....................................................123
CAP.4. Măsurări electrice ………………………………………..…125 
4.1. Noţiuni generale…………………………….………………...125
4.2. Măsurarea mărimilor electrice………………… …………...127
4.2.1. Măsurarea intensităţii curenţilor..........................................127
4.2.2. Măsurarea tensiunilor………………...……………………127
4.2.3. Măsurarea rezistenţelor………………………………...….128
4.2.3.1 Metoda ampermetrului şi voltmetrului…………………128
4.2.3.2 Măsurare rezistenţelor cu ohmmetru…………………. 130
4.2.3.3. Punţi pentru măsurarea rezistenţelor……………..…….131
 

Circuite de curent continuu 7

4.2.4. Măsurarea puterilor electrice…………...………………... 132

4.2.4.1. Măsurarea puterilor în c.c………………………….….132
4.2.4.2. Măsurarea puterilor în c.a.monofazat………………....133
4.2.4.3. Măsurarea puterii active în c.a.trifazat………….……..135
4.2.4.4. Măsurarea puterii reactive în c.a. trifazat……….……..138
4.2.5. Măsurarea energiei electrice……………………………....140
4.2.5.1. Măsurarea energiei electrice în circuitele de c.c.… …..140
4.2.5.2. Măsurarea energiei electrice active în circuite de c.a....141
4.2.5.3. Măsurarea energiei reactive………………………… ..142
4.2.6. Măsurarea impedanţelor (inductivităţi şi capacităţi)…...….143
4.2.6.1. Metode de punte …………………………………...….143
4.2.6.2. Metoda ampermetrului şi voltmetrului………..……....145
CAP. 5. Transformatoare şi maşini electrice……………….....…....147
5.1. Transformatoare electrice…………………………………..147
5.1.1. Transformatorul monofazat……………………….……….147
5.1.1.1. Generalităţi…………………………………….………147
5.1.1.2. Elemente constructive………………………….……...148
5.1.1.3. Principiul de funcţionare ……….……………………..150
5.1.1.4. Funcţionarea transformatorului monofazat f ăr ă 
 pierderi…………………………………………………..…...151
5.1.1.5. Funcţionarea transformatorului monofazat ţinând seama
de pierderile de energie…………………………………..…..153
5.1.1.6. Caracteristicile transformatorului. Randamentul….......156
5.1.2. Transformatoare trifazate……………………………..…...159
5.1.3. Autotransformatoare…………………………………..…..161
5.1.4. Transformatoare de măsur ă……………………………..…162
5.1.4.1. Transformatoarele de tensiune…………..…………….163
5.1.4.2. Transformatoarele de intensitate…….………………...163
5.1.5. Transformatoarele de sudur ă……………….……………...165
5.2. Maşina asincronă…………………………………...……..…167 
5.2.1. Elemente constructive ale maşinii asincrone trifazate…….167
5.2.2. Funţionarea în regim de motor a maşinii asincrone……….170
5.2.3. Cuplul electromagnetic al maşinii asincrone………….…..173
5.2.4. Caracteristicile motorului asincron trifazat………………..177
5.2.5. Pornirea motorului asincron trifazat……………………....178
5.2.6. Reglaj de viteză şi inversarea sensului de rotaţie………….182
5.2.7. Motorul asincron monofazat……………………………....183
5.3. Maşina sincronă……………………………………………...186
5.3.1. Noţiuni generale…………………………………….……..186
5.3.2. Principii constructive ale maşinii sincrone trifazate….…...186
5.3.3. Funcţionarea maşinii sincrone ca generator………….……187
 

8 Electrotehnică si maşini electrice

  5.3.4. Caracteristicile generatorului sincron………………….….189

5.3.5. Funţionarea în paralel a generatoarelor sincrone……….…191
5.3.6. Funcţionarea maşinii sincrone ca motor …....………….…192
5.3.7. Caracteristicile motorului sincron ………………………...193
5.3.8. Pornirea motorului sincron trifazat………………………..194
5.4. Maşina de curent continuu………………………………… 196
5.4.1. Noţiuni generale…………………………………….……..196
5.4.2. Construcţia maşinii de c.c………………………………....196
5.4.3. Funcţionarea maşinii de c.c. în regim de generator…….…197
5.4.4. Caracteristicile generatorului de c.c....................................200
5.4.4.1. Caracteristicile generatoarelor de c.c. cu excitaţie
derivaţie şi independentă…………………………………..201
5.4.4.2 Caracteristicile generatorului de c.c. cu excitaţie mixtă 
..………………………………………………………………..203
5.4.5. Funţionarea maşinii de c.c. în regim de motor…………....205
5.4.6. Turaţia şi momentul cuplului motor…………………...….206
5.4.7. Caracteristicile motorului de c.c………………………….207
5.4.7.1. Caracteristicile motorului de c.c. cu excitaţia în derivaţie
şi cu excitaţia independentă……….………………………207
5.4.7.2. Caracteristicile motorului de c.c. cu excitaţia în serie..209
5.4.7.3. Caracteristicile motorului de c.c. cu excitaţie mixtă….211
5.4.8. Pierderile şi randamentul maşinii de c.c............................212
CAP.6. Instalaţii şi acţionǎri electrice …………….……………......215 
6.1. Instalaţii electrice de iluminat…………………………...….215
6.2. Îmbunătăţirea factorului de putere…………………...……219
6.2.1. Dezavantajele unui factor de putere redus……………......219
6.2.2. Măsuri de îmbunătăţire a factorului de putere…………....220
6.3. Tehnica securităţii muncii în instalaţiile electrice…………222 
6.3.1. Protecţie împotriva atingerilor accidentale a păr ţilor
conductoare care în mod normal, nu sunt sub tensiune……….224
6.3.2. Protecţia împotriva supratensiunilor apărute ca urmare a
descărcărilor electrice…….……………………………………227
6.4 Acţionări electrice…………………....………………………227
6.4.1. Bazele dinamicii sistemelor de acţionare electrică..……...227 
6.4.2. Alegerea tipului de motor electric………………………...230
6.4.3. Alegerea puterii motorului electric……………………….232
6.4.4. Echipamente şi scheme electrice de acţionare…………....236
 

Circuite de curent continuu 9

CAP. 1. CIRCUITE DE CURENT CONTINUU

1.1. Noţiuni generale 

Se numeşte circuit electric, totalitatea mediilor conductoare ce
formează o cale de curent sau un ansamblu de generatoare şi receptoare,
cu legături conductoare între ele. Se numeşte re ţ ea electrică, un
ansamblu de circuite cu legătur ă  electrică  între ele. Elementele unui
circuit de c c sunt: sursele de energie şi rezistoarele electrice. Mărimile
care intervin sunt: t. e. m., căderile de tensiune sau tensiunea electrică 
(u), intensitatea curentului (i) şi puterea electrică  (p). Rezistoarele sunt
caracterizate prin parametrul R, numit rezistenţă electrică.
Structura circuitelor este caracterizată prin: laturi (ramuri), noduri
şi ochiuri (sau bucle).
Se numeşte latur ă  o por ţiune de circuit ce conţine cel puţin o
sursă sau o rezistenţă  şi nu are ramificaţii de-a lungul acesteia. Numărul
de laturi se notează cu l  (L).
Se numeşte nod   al unei reţele un punct al reţelei în care se
întâlnesc cel puţin trei laturi. Numărul nodurilor se notează cu n (N).
Se numeşte ochi al unei reţele (sau buclă) un traseu conductor
închis al acesteia. Numărul de bucle se notează cu o (B).
Structura unei reţele este complet determinat ă (cunoscută) dacă se
cunosc: numărul de laturi (l ), numărul de noduri (n) şi numărul de ochiuri
independente (o).
Se numeşte ochi (buclă) independentă  acel ochi care conţine cel
 puţin o latur ă necomună cu alte ochiuri. În baza teoremei lui Euler, (o) se
calculează cu relaţia:
o=l-n+1  (1.1)
Circuitele electrice se clasifică după mai multe criterii:
a)  după  natura elementelor   avem: circuite liniare, circuite
neliniare  şi circuite  parametrice. În circuitele liniare, parametrii
circuitelor (spre exemplu, rezistenţele) nu depind nici de curent, nici de
timp, la circuitele neliniare depind de curent, iar la cele parametrice
depind de timp;
 b)  după  regimul de func ţ ionare  avem: circuite de curent
continuu (c.c.), caracterizate de regimul staţionar şi numai de curentul de
conducţie în conductoare; circuite de curent alternativ  (c.a.),
caracterizate de regimul cvasistaţionar, existând curent de conducţie în
 

10 Electrotehnică si maşini electrice

conductoare şi curent de deplasare în dielectricul condensatoarelor

(curentul variază în timp, sinusoidal sau nesinusoidal);
c)  în raport cu sursele  pot exista: circuite active (conţin surse) şi
circuite pasive (nu conţin surse);
d)  după  localizarea parametrilor   pot exista: circuite cu
 parametri concentra ţ i şi circuite cu parametri distribui ţ i;
e)  după  leg ătura cu exteriorul se deosebesc: circuite izolate (nu
au borne de acces cu exteriorul), circuite neizolate (au borne de acces cu
exteriorul);
f)  după   structura geometrică  pot exista: circuite  filiforme,
circuite masive;
g)  după  complexitate  pot exista: circuite simple (care nu conţin
mai multe surse pe laturi diferite, ci conţin grupări numai serie, paralel
sau mixt), circuite complexe (restul circuitelor);
Circuitul care conţine numai două borne de acces cu exteriorul se
numeşte dipol;  circuitul care are patru borne de acces cu exteriorul se
numeşte cuadripol , etc..

1.2. Surse de energie (generatoare)  

In instalaţiile electrice se întâlnesc ca surse de energie,
generatorul de tensiune şi generatorul de curent.
Generatorul ideal de tensiune  este un element activ bipolar, care
se bucur ă  de proprietatea că  tensiunea la bornele sale este riguros
constantă şi ea nu depinde de valoarea curentului debitat.
Simbolul său este dat in Fig. 1.1 a, iar caracteristica sa în Fig. 1.1
 b. În realitate nu poate exista generator ideal, deoarece când R ar fi zero,
curentul ar tinde câtre infinit (i =U/R ) şi deci puterea ( p=ui) devine la
rândul ei infinită.

Fig. 1.1.
 

Circuite de curent continuu 11

Deci generatorul real de tensiune cuprinde şi o rezistenţă   Ri

(numită rezistenţă interioar ă) în serie cu generatorul real (Fig. 1.2.), care
asigur ă limitarea curentului , relaţia (1.2).
e (1.2)
i 
 R  Ri

Conform legii lui Ohm: tensiunea la bornele generatorului real va

fi dată de relaţia (1.3) iar caracteristica sa rezultă ca în fig.7.5. Aceasta se
apropie de cea ideală cu atât mai mult cu cât Ri este mai mică.
u b  e    i  Ri (1.3)

Fig. 1.2. Fig. 1.3.

Fig. 1.4.
Generatorul ideal de curent   este un element activ bipolar, la care
intensitatea curentului debitat este riguros constantă  şi nu depinde de
valoarea tensiunii la borne. Simbolul şi caracteristica sa sunt date in Fig.
1.4. În practică nu poate exista un generator ideal de curent, deoarece la
mers în gol ( R= ∞),   ar rezulta o tensiune U (U=RI ) ce ar tinde câtre infinit
şi ar debita o putere ( p=ui) infinită. Generatorul ideal de curent conţine în
 paralel cu generatorul ideal o rezistenţă Ri (rezistenţă interioar ă), conform
Fig. 1.5.a, iar caracteristica poate fi urmărită în Fig. 1.5.b. În acest caz şi
 

12 Electrotehnică si maşini electrice

caracteristica reală se apropie de cea ideală cu atât mai mult cu cât Ri este

mai mare, conform relaţiei (1.4).
U 
i  i0  (1.4)
 Ri

Fig. 1.5.
Laturile unui circuit pot fi laturi receptoare sau generatoare.
Latura este receptoare dacă puterea consumată este pozitivă, adică:

 p=ui>0 (1.5)

Aceasta impune ca sensurile lui u  şi i s ă coincidă, figura 1.6. Latura este
generatoare dacă puterea consumată este negativă adică:

 p=ui<0 (1.6)

In acest caz sensurile lui u şi i  nu coincid.

Schemele echivalente pentru latura receptoare sunt date în Fig.
1.6, iar pentru latura generatoare în Fig. 1.7.

Fig. 1.6. Fig. 1.7.

 

Circuite de curent continuu 13

Pentru Fig. 1.6 legea lui Ohm se scrie:

U+e=RI . (1.7)

Pentru Fig. 1.7 legea lui Ohm se scrie:

e-U=RI , e=U+RI  . (1.8)

1.3. Curentul electric. Tensiunea electromotoare  

Curentul electric reprezintă deplasarea ordonată a purtătorilor de
sarcini electrice printr-un mediu adus în stare de conducţie. După natura
mediului prin care circulă purtătorii de sarcină, curentul electric poate fi:
de conduc ţ ie, de deplasare, de convec ţ ie  şi curentul Röntgen teoretic.
a.) Curentul de conducţie. Mediile, cum ar fi metalele şi
cărbunii, care conţin sarcini libere în stare naturală şi care nu sunt însoţite
de transformări chimice când sunt parcurse de curenţi electrici, se
numesc conductoare de speţa I-a. Circulaţia curentului prin metale este
însoţită  întotdeauna de degajare de căldur ă. Trecerea curentului prin
electroliţi, pe lângă  degajarea de căldur ă, este însoţită  şi de fenomene
chimice. Asemenea medii se numesc conductoare de speţa a-II-a. 
Circulaţia purtătorilor de sarcină  prin mediile conductoare
formează curentul de conduc ţ ie.
b.) Curentul de deplasare apare prin materialele dielectrice când
acestea sunt plasate în câmpuri electrice.
c) Curentul de  convecţie şi curentul Röntgen teoretic  apare
numai în conductoare parcurse de curenţi de conducţie, aflate în mişcare.
Deoarece importanţa în practică  a curenţilor de deplasare şi a
curenţilor de convecţie şi Röntgen teoretic este redusă, în cele ce
urmează se va face referire numai la curentul electric de conducţie.
Observaţie: întotdeauna starea electrocinetică  este însoţită  de
câmp magnetic.
Electronii liberi dintr-un conductor metalic şi/sau ionii unui
electrolit sunt în permanenţă  într-o mişcare continuă  dezordonată.
Cantitatea de electricitate care str ă bate orice secţiune transversală  a
conductorului în condiţii normale, este în medie, egală cu zero. Dacă însă 
asupra acestor electroni liberi acţionează  for ţe într-un anumit sens
(de exemplu for ţele unui câmp electric), la viteza lor se adaugă 
componenta vitezei orientată în sensul for ţei de acţiune. În acest caz în
orice secţiune transversală a conductorului trece o cantitate determinată 
 

Circuite de curent continuu 61

sensul de parcurgere al conturului. Curenţii care str ă bat suprafaţa

conturului în sensul de înaintare al burghiului se consider ă  pozitivi iar
ceilalţi negativi.
Dacă  pentru conturul închis ales, figura 2.12, se ia ca sens de
 parcurgere sensul acelor de ceasornic, curenţii I1  şi I3  sunt pozitivi, iar
curentul I2 este negativ. Curentul total va fi : It = I1-I2+I3 .
Intensitatea câmpul magnetic rezultant se obţine cu relaţia
 H = H + H + H  .
 M 1 2 3

Separ ăm pe contur un element de lungime dl situat în punctul A

în care vectorul intensităţii câmpului magnetic rezultant  H  face cu
direcţia elementului dl  un unghi    (sensul pozitiv al direcţiei
elementului dl se ia în sensul de
 parcurgere al conturului).
Conform legii fundamentale a
circuitului magnetic sau legii
curentului total, integrala de linie pe
conturul închis a produsului scalar
 H  ·  d l  este egală  cu curentul total,
adică:

dl
A c H  dl = I   t    (2.22)
sau
 H  dl  cos     I t   
c
(2.23)

Integrala de linie pe un contur închis

oarecare a vectorului intensităţii
câmpului magnetic este numită  tensiune magnetomotoare  (prescurtat
t.m.m.), care se notează de obicei cu litera  . Noţiunea de t.m.m. poate fi
aplicată  şi la o por ţiune de linie de la punctul A pană  la punctul B. În
acest caz avem:
 B
 AB =  H  dl    (2.24)
 A
Unitatea de măsur ă  pentru t.m.m. în sistemul internaţional este
amperul. Folosind noţiunea de t.m.m. putem da intensităţii câmpului
magnetic următoarea interpretare: intensitatea câmpului magnetic este
numeric egală  cu t.m.m. care revine pe unitatea de lungime în sensul
  d 
liniei intensităţii câmpului, adică  H   . Dacă  conturul ales pentru
dl 
integrare coincide cu o linie de câmp magnetic, unghiul    este zero, se
obţine:
 

62 Electrotehnică si maşini electrice

 H  dl     H  dl   I   

 
t 

iar când H = const. de-a lungul conturului, atunci:

  H  dl   H 
   dl    I t   
Aplicaţii. Să se determine intensitatea câmpului magnetic dat de
un conductor rectiliniu parcurs de un curent electric (fig. 2.13), într-un
 punct M situat la distanţa r faţă  de axul
conductorului. Liniile de câmp magnetic
reprezintă  cercuri concentrice cu axul
conductorului. De-a lungul fiecăruia dintre
aceste cercuri intensitatea câmpului magnetic
este constantă. Considerând cercul de rază  r  ce
trece prin punctul M şi aplicând legea circuitului
magnetic asupra acestui contur închis, găsim:
Fig. 2.13   H  dl   H    dl 
    H  2 r    I  
 I 
deci:  H   . (2.25)
2 r 
Câmpul magnetic există  şi în interiorul conductorului, însă  în
cazul acesta liniile de câmp magnetic îmbr ăţişează  numai o parte din
curentul total din conductor. În cazul curentului continuu, densitatea de
curent, fiind aceeaşi în toate punctele secţiunii, este dată de relaţia:
 I I 
 J = =   (2.26)
S    π  R 2
R fiind raza conductorului de
secţiune circular ă.
Să  calculăm acum
intensitatea câmpului magnetic
într-un punct M situat la distanţa r
faţă de axul conductorului, r < R.
Alegem conturul închis tot o linie
de câmp magnetic ce trece prin M
şi aplicăm legea circuitului
magnetic. Vom avea:
 H  dl  H   dl  H  2 r     r  J 
 
 
2

π r 2 J r 
De unde: H= = J  ,
2π r 2
Fig. 2.14 sau
 

Circuite de curent continuu 63

r I 
H=    (2.27)
2   π  R 2

În figura 2.14 este reprezentată  grafic variaţia intensităţii

câmpului magnetic în funcţie de distanţă, pentru r<R si r>R.
Să  calculăm intensitatea câmpului magnetic în miezul de fier a
unui tor (bobină inelar ă), cu secţiunea constantă având N spire (fig. 2.15).
Aplicând legea fundamentală  a
circuitului magnetic asupra conturului
închis, considerat ca fiind cercul de
diametru mediu dm, care reprezintă  şi
linia de câmp magnetic de lungime
medie, avem: H  dl     H  d m    NI .  
 NI 
De unde: H=  NI sau H= , l   fiind
 d m l 
lungimea cercului de rază dm/2.
Intensitatea câmpului
magnetic H în toate punctele aflate pe
linia de câmp magnetic de lungime
medie are aceeaşi valoare. Produsul
 NI reprezintă  t.m.m. şi deci se poate
defini intensitatea câmpului magnetic
Fig. 2.15 în interiorul bobinei inelare ca fiind
egală  cu t.m.m. pe unitatea de
lungime a bobinei. Din această  cauză  intensitatea câmpului magnetic
într-un punct oarecare A, situat pe linia axei (fig. 2.16) poate fi exprimată 
 prin raportul între t.m.m. N’I dintr-o por ţiune l’   a arcului şi lungimea
acestei por ţiuni de arc, adică:
 N ' I 
H= ' 
.
l 
Bobina dreaptă (fig 2.17) se poate considera ca o por ţiune dintr-o
 bobină  inelar ă  cu o rază  infinit de mare, la care spirele sunt distribuite
numai pe o por ţiune a miezului şi a c ărei lungime este egală cu lungimea
 bobinei. De aceea, intensitatea câmpului magnetic pe axa bobinei, în
centrul unei asemenea bobine, se poate calcula cu aceeaşi formulă:
 NI 
 H    . Aceste formule sunt, însă, aproximative. Ele se pot aplica la
l 
determinarea lui H în interiorul bobinelor numai în cazul când lungimea
lor este mare în comparaţie cu diametrul lor.
 

64 Electrotehnică si maşini electrice

Cunoscând intensitatea câmpului magnetic, se poate calcula şi

inducţia câmpului magnetic cu formula:
 NI 
 B       (2.28)
l 
Considerând că  valoarea inducţiei magnetice a unei bobine
inelare pe linia axială este egală cu valoarea ei medie, se poate determina
fluxul magnetic al bobinei,
 NIS 
   B  S       
l 

Fig. 2.16   Fig. 2.17

 NI 
  NI 
sau     (2.29)
l  
 S 
l 
unde:    este reluctanţa
I  S 
circuitului magnetic. Aşadar vom
numi circuit magnetic un
ansamblu de medii prin care se
închid liniile de câmp magnetic.
   NI 
Relaţia:     (2.30)
 
fiind analogă legii lui Ohm pentru
circuitul electric, reprezintă  legea
lui Ohm pentru un circuit
magnetic.
Fig. 2.18
 

Circuite de curent continuu 65

Printr-un circuit magnetic f ăr ă bifurcaţii, fluxul magnetic r ămâne

neschimbat, indiferent dacă  secţiunea se modifică  sau nu, în schimb
inducţia câmpului magnetic depinde de secţiune. Considerând acum că,
diferitele por ţiuni de circuite magnetice difer ă atât prin secţiune, lungime
cât şi prin permeabilitate (Fig. 2.18), vom avea:
   Bi  
Bi=  şi Hi=   
S i  i S i  i
Pentru un element de lungime în care consider ăm inducţia
magnetică constantă vom avea, aplicând legea circuitului magnetic:
n n
l i
 
  
 H   d l  
i 1
 H i l  i   NI   sau     S   
i 1 i i
  NI   
De unde:
 NI  
   in
   (2.31)
l i 
     S 
i l    i i

Reluctanţa circuitului magnetic, compus din mai multe elemente

distincte, str ă bătute de acelaşi flux magnetic legate în serie este egală cu
suma reluctanţelor fiecărui element în parte.
in
l i 
=   (2.32) 
i  l 
 i S i 

2.7. Circuite magnetice  

Un circuit magnetic
reprezintă  un ansamblu de
medii prin care se închide un
flux magnetic. Circuitele
magnetice pot fi neramificate,
în care fluxul îşi păstrează 
valoarea de-a lungul
circuitului şi circuite
ramificate care au anumite
 puncte numite noduri, în care
fluxul se ramifică  sau se
recombină.
Fie circuitul magnetic
din figura 2.19, format din
Fig. 2.19 două  por ţiuni cu lungimile l1 
 

66 Electrotehnică si maşini electrice

şi l2 (l1=por ţiunea GABC şi l2=por ţiunea GFED). Între C şi D există  o

 por ţiune în care miezul de fier este întrerupt, numită  întrefier (mediul
magnetic în această  por ţiune este aerul cu permeabilitatea 0 ), care are
lungimea l3=   .
Problema care se pune, în general, la un circuit magnetic este de a
determina. t.e.m.   NI  pentru a crea un anumit flux magnetic în miezul
respectiv. Trasând conturul ABCDEFGA, care coincide cu linia de câmp
magnetic de lungime medie şi având în vedere că intensitatea câmpului
magnetic în fiecare por ţiune, confecţionată  din material omogen şi cu
secţiune constantă, are aceeaşi valoare, se poate scrie legea fundamentală 
a circuitului magnetic sub forma:
 H  d l   H 1l 1    H 2l 2  H 3    NI  
 

 B  
Ştiind că: Hk =   şi că numai k  difer ă, putem face înlocuirile
 k     k S 
l 1 l 2 l 3
şi obţinem:  (   )   NI   
 1 S   2 S   0 S 
l 1 l 2 l 3
unde: +    
 1 S   2 S   0 S 
Întrefierul fiind, în general, suficient de redus, am considerat că liniile de
câmp magnetic din întrefier, păstrează o secţiune constantă S.
   NI 
Deci      sau 
 
Cunoscând inducţiile magnetice B1  şi B2  se pot calcula
intensităţile câmpurile
magnetice H1 şi H2. Făcând
raportul B1/H1 şi B2/H2,
determinăm permeabilităţile
magnetice 1 si 2 .
Dimensiunile circuitului
magnetic fiind cunoscute,
 putem calcula t.m.m.
(produsul NI).
Făcând o analogie
între circuitele magnetice şi
circuitele electrice, putem
Fig. 2.20 considera că  fluxul
magnetic, t.m.m., reluctanţa
 

Circuite de curent continuu 67

magnetică  şi permeabilitatea magnetică, corespund: curentului electric,

t.e.m., rezistenţei electrice şi conductibilităţii electrice.
n
Relaţia  H i li   NI   poate fi considerată ca fiind teorema a II-a a
i 1
lui Kirchhoff de la circuitele electrice, aplicată  circuitelor magnetice.
Dacă  circuitul magnetic are o formă  ramificată  (fig. 2.20), la nodurile
circuitului trebuie utilizată ecuaţia care rezultă din principiul continuităţii
fluxului magnetic. Înconjur ăm nodul cu o suprafaţă închisă S şi conform
 principiului continuităţii, fluxul magnetic care trece prin această 
suprafaţă din interior spre

exterior şi din exterior spre interior este egal cu
zero, adică :  B • d S   0  
S 

Prin urmare suma algebrică a fluxurilor care acced într-un nod

n
este egală cu zero:   k   0  sau  B   C    A  0  
k 1

Această  ecuaţie este asemănătoare cu prima teoremă  a lui

Kirchhoff de la circuitele electrice.
Dacă  notăm cu  B , reluctanţa magnetică  a por ţiunii din stânga
circuitului magnetic, cu  C  reluctanţa por ţiunii din dreapta şi  A  
reluctanţa por ţiunii din mijloc, putem scrie relaţiile:
U m U m
 B  ,   C  
 B
 C 
1 1 1
şi  A   B   C   U   m (  )  U m ,
 B  C   BC 
unde Um- tensiunea magnetică 
Ramurile B şi C din circuitul magnetic sunt în paralel şi pot fi
înlocuite cu o reluctanţă echivalentă   BC  . Relaţia
care ne dă  valoarea acestei reluctanţe este
asemănătoare cu relaţia de la circuitele electrice
care ne dă rezistenţa echivalentă, adică:
1 1 1
   
 BC     B  C 
Inversul relaţiei se numeşte permeanţă  şi
se notează cu p, deci putem scrie:
 p
 BC
p
B
  p
C 

Reluctanţa întregului circuit reprezentat în figura

Fig. 2.21 2.20 este:
 

68 Electrotehnică si maşini electrice

    A   B C   
Pentru orice circuit magnetic închis, se poate enunţa o teoremă,
asemănătoare cu teorema a doua a lui Kirchhoff pentru un circuit electric
şi anume: suma t.m.m. de-a lungul unui circuit magnetic închis este egală 
cu suma produselor dintre fluxul magnetic şi reluctanţa magnetică  a
 por ţiunilor de circuit magnetic neramificat, adică:
n n


k 1
 N k  I k    
k 1
k  k 
 
sau,
n n
l k  n n

 H  l       S  H     S      =  I   

k 1
k  k 
k 1
k  k  k 
k 1
k  k 
k 1
k 
k  k 

Aşadar, calculul unui circuit magnetic este complet analog cu

calculul circuitului electric corespunzător, cu deosebirea că  în cazul
circuitului magnetic trebuie să se ţină seama de starea de magnetizare a
fiecărei por ţiuni de circuit, dacă aceasta conţine substanţe feromagnetice.
De exemplu, calculul circuitul magnetic reprezentat în figura 2.20 este
analog cu calculul circuitului electric din figura 2.21
Analogia cu circuitele electrice poate fi utilizată  cu succes şi
 pentru calculul circuitelor magnetice mai complexe, în ale căror ramuri
există bobine parcurse de curenţi.  
2.8. Inducţia electromagnetic ă 
Inducţia electromagnetică 
este fenomenul de producere a
unei tensiuni electromotoare într-
un circuit închis, aflat sub
influenţa unui flux magnetic
variabil. Tensiunea electromotoare
ce ia naştere în circuit este
 propor ţională cu fluxul ce str ă bate
suprafaţa delimitată  de conturul
închis al circuitului. Fenomenul de
inducţie electromagnetică  poate fi
 pus în evidenţă  prin mai multe
experimente.
Fie un conductor rectiliniu
ce se deplasează  paralel cu el
Fig. 2.22 însuşi, cu o viteză  v , într-un câmp
 

Circuite de curent continuu 69

magnetic de inducţie  B . Odată  cu acesta se vor deplasa şi sarcinile

electrice pozitive şi negative (electronii). Mişcarea acestor sarcini
electrice poate fi considerată ca un caz particular al curentului electric.
Dacă mişcarea are loc într-un câmp magnetic (fig. 2.22), asupra
 particulelor electrice vor acţiona for ţe. Sensul acestor for ţe se poate
determina după regula mâinii stângi. Sub acţiunea acestei for ţe, electronii
liberi se vor deplasa la o extremitate a conductorului, producând acolo o
sarcină  negativă  în exces. La cealaltă  extremitate a conductorului, lipsa
de electroni dă  o încărcare de sarcină  pozitivă. Va apare deci, în
interiorul conductorului, un câmp electric.
Datorită câmpului electric, electronii vor fi supuşi la o for ţă de
natur ă electrostatică, îndreptată în sens contrar câmpului electric care va
echilibra la un moment dat for ţa electro-magnetică. În momentul acesta
deplasarea electronilor încetează. Se produce deci, în conductor, o t.e.m.
Dacă se leagă capetele conductorului printr-o rezistenţă, electronii de la o
extremitate vor trece prin rezistenţă  către cealaltă  extremitate, adică  se
creează  un curent electric. Dacă  mişcarea conductorului în câmpul
magnetic va continua cu o viteză constantă, t.e.m. din conductor va fi şi
ea constantă şi prin circuit va trece un curent continuu.
Tensiunea electromotoare care a luat naştere în conductor, prin
deplasarea acestuia în câmpul magnetic, poartă  numele de t.e.m. de
inducţie electromagnetică, iar curentul din circuit poartă  numele de
curent indus.
Experimental, se constată  că  t.e.m. de inducţie electromagnetică 
apare numai atâta timp cât durează  mişcarea conductorului. Prezenţa
curentului în circuit se poate constata cu uşurinţă  dacă  la capetele
conductorului legăm un miliampermetru sau un galvanometru. Se
observă, de asemenea că sensul curentului în conductor, respectiv sensul
t.e.m., se schimbă  dacă  schimbăm sensul de
deplasare a conductorului, sau dacă  schimbăm
sensul câmpului magnetic. Mărimea t.e.m.
indusă  în conductor depinde de mărimea
intensităţii câmpului magnetic şi de viteza cu
care deplasăm conductorul în câmpul magnetic.
O altă  experienţă  care ne arată 
 producerea t.e.m. de inducţie electromagnetică 
se realizează  prin introducerea şi scoaterea, în
interiorul unei bobine, a unui magnet permanent
(fig. 2.23). Circuitul bobinei fiind închis printr-
Fig. 2.23 un miliampermetru cu zero la mijloc, se observă 
 

70 Electrotehnică si maşini electrice

că  atunci când introducem sau scoatem magnetul din interiorul bobinei
apare un curent, care este datorat t.e.m. de inducţie electromagnetică.
Mărimea t.e.m. este cu atât mai mare cu cât introducerea sau scoaterea
magnetului se face mai repede. Sensul curentului depinde de sensul de
deplasare al magnetului şi de polaritatea magnetului permanent.
Pe aceste două  experienţe se bazează  funcţionarea maşinilor
electrice în regim de generator.
Se mai poate face şi următoarea experienţă: luăm două  bobine,
una alimentată  de la o sursă  de curent continuu, iar cealaltă  având în
circuitul ei intercalat un miliampermetru (fig. 2.24).
Ambele bobine păstrează  poziţii fixe una faţă  de cealaltă. Când
curentul i(t) în bobina B creşte (micşor ăm rezistenţa reostatului variabil
R V), acul miliampermetrului deviază într-un anumit sens. Dacă curentul

Fig. 2.24
se micşorează, acul miliampermetrului deviază  în sens invers. Devierea
acului miliampermetrului este cu atât mai mare, cu cât variaţia intensităţii
curentului electric în bobina B se face mai repede. Când cursorul
reostatului R V r ămâne într-o poziţie fixă,
acul miliampermetrului nu deviază. În
cazul acestei experienţe, în bobina A
apare o t.e.m. de inducţie
electromagnetică  f ăr ă  să  intervină  o
mişcare relativă  între circuitul indus
(circuitul bobinei A) şi câmpul inductor
creat de curentul variabil în timp, i(t).
Variaţia fluxului în bobina A se obţine
variind fluxul inductor produs de bobina
B, prin variaţia curentului. Pe acest
 principiu se bazează  funcţionarea
Fig. 2.25 transformatoarelor electrice.
Legea inducţiei electromagnetice
 

Circuite de curent continuu 71

se enunţă  astfel: t.e.m. produsă  prin induc ţ ie electromagnetică  într-un

circuit electric închis, ca urmare a varia ţ iei unui flux magnetic prin
 suprafa ţ a delimitat ă  de conturul circuitului, este egal ă  cu viteza de
 scădere a fluxului magnetic.
Forma integrală legii inducţiei electromagnetice este:
  d 
e   (2.33)
dt 
Legea inducţiei electromagnetice a fost dată de Faraday (1831).
Să consider ăm o por ţiune liniar ă, dintr-un conductor, de lungime
l, care se mişcă cu viteza v, într-un câmp magnetic omogen. Presupunem
că direcţia deplasării este perpendicular ă pe liniile de câmp magnetic şi
 pe axa conductorului, iar axa conductorului perpendicular ă pe liniile de
câmp magnetic (fig. 2.25). Într-un timp dt conductorul se va deplasa cu
distanţa v·dt şi va descrie o suprafaţă  egală  cu l  v  dt . Toate liniile de
câmp care trec prin această  suprafaţă  vor fi tăiate de por ţiunea de
conductor de lungime l . Numărul de linii de câmp magnetic unitate tăiate
în unitate de timp, va fi egal cu  B  l   v  dt şi deci:
 B  l  v  dt 
e    B  l  v   (2.34)
dt 
Sensul t.e.m. de inducţie electromagnetică  se poate determina
folosind regula mâinii drepte, astfel: aşezăm palma mâinii drepte încât
liniile de câmp magnetic să intre în palmă şi degetul mare desf ăcut la 900,
să ne indice sensul deplasării. Celelalte patru degete vor indica direcţia şi
sensul t.e.m. indusă.
În cazul general, când conductorul are o formă  oarecare şi se
mişcă  într-un câmp neomogen, se poate scrie expresia pentru o t.e.m.
infinit mică, indusă  în por ţiunea dl a conductorului. Fie dl   vectorul
îndreptat în direcţia axei conductorului, în sensul considerat convenţional
 pozitiv. Consider ăm că vectorul vitezei formează  cu dl  unghiul  ().
În acest caz, suprafaţa pe care o descrie
segmentul dl în timpul dt, rezult ă  egal cu
ds=v·dt·dl·sin. Reprezentând aceast ă 
suprafaţă  prin vectorul ds  dirijat normal la
această suprafaţă, putem scrie:
ds  [ v dt x dl]   [ v x dl]  dt.  
Fluxul d = B  ds     B  (v x dl) dt care
str ă bate această  suprafaţă  este egal cu
numărul de linii de câmp magnetic unitate,
tăiate de por ţiunea dl a conductorului în
Fig. 2.26
 

72 Electrotehnică si maşini electrice

intervalul dt. Prin urmare, t.e.m. indusă în por ţiunea dl este:

d   B(v x dl)  dt 
e      B(v x dl)   (2.35)
dt  dt 
Dacă  derivata t.e.m. este mai mare ca zero, t.e.m. acţionează  în
sensul pozitiv al por ţiunii de conductor dl.
Pentru determinarea sensului t.e.m. ne putem folosi şi de legea lui
Lenz, formulată  în 1884, care spune că  sensul t.e.m. de inducţie
electromagnetică, produsă într-un circuit închis, este astfel încât curentul
 pe care-l produce, să dea naştere unui flux care se opune variaţiei fluxului
inductor.
Această  interpretare reprezintă  aplicarea la un caz particular a
unei legi generale din fizică: efectul se opune cauzei. De aici şi o altă 
formulare a legii lui Lenz şi anume: t.e.m. indusă este totdeauna orientată 
astfel încât curentul produs de ea să  acţioneze împotriva cauzei care a
determinat apariţia acestei t.e.m.
În figura 2.27 este reprezentată  o bobină  cu miez de fier, în
apropierea căreia este aşezat un conductor inelar (sau o altă  bobină  în
circuitul căreia se intercalează  un miliampermetru). La închiderea
întrerupătorului bobinei, fluxul magnetic care str ă bate conductorul inelar
creşte de la zero la până la o mărime oarecare Φ. În tot timpul variaţiei
fluxului magnetic se va induce în conductorul inelar o t.e.m şi prin el va
circula un curent. După legea lui Lenz, sensul fluxului magnetic produs
de curentul din inel va fi opus sensului fluxului bobinei. Aplicând regula
 burghiului, sensul curentului din inel se poate determina uşor. Dacă 
circuitul în care se induce t.e.m. are un număr N de spire, t.e.m. indusă în
circuit va fi de N ori mai mare, adică:
  d 
e   N    (2.36)
dt 
 

Circuite de curent continuu 73

2.9. Fenomenul de autoinducţie

Se ştie că prin trecerea unui curent electric printr-un conductor, se
creează un câmp magnetic şi un flux magnetic, propriu circuitului. Dacă,
curentul şi fluxul propriu este constant, nu apare fenomen de inducţie
electromagnetică. Dacă însă curentul din circuit variază, variază şi fluxul
 produs de el şi în consecinţă  se produce în circuit o t.e.m. de inducţie
electromagnetică, numită  t.e.m. de autoinducţie. Ca orice t.e.m. de
inducţie electromagnetică, prin curentul pe care-l produce, ea se opune
variaţiilor curentului din circuit. Curentul produs de t.e.m. de
autoinducţie se numeşte curent de autoinducţie şi se suprapune peste
curentul principal din circuit.
Să  consider ăm cazul unei bobine drepte prevăzute cu N spire.
Prin fiecare spir ă va trece câte un flux propriu. Fluxul propriu total, care
trece prin întregul circuit, va fi N.
Ţinând seama că  fluxul magnetic total este propor ţional cu
intensitatea curentului care-l produce, putem scrie:
 N  d  L  d i   (2.37)
Coeficientul de propor ţionalitate L poartă numele de inductanţă 
proprie sau  inductivitatea proprie a circuitului. Din relaţia de mai sus
rezultă :
 N  d 
L  
di
Ecuaţia de dimensiuni a inductivităţii proprii, este:
 Wb    V     sec     sec  H(henry)  
[L]  
 A   A 
Dacă curentul din circuit variază, va varia simultan şi fluxul total
 Nd. În circuit va apărea o t.e.m. de autoinducţie, dată de relaţia:
 Nd di
eL      L   (2.38)
dt dt
Inductivitatea proprie a unui circuit depinde de dimensiunile şi
forma circuitului şi de valoarea permeabilităţii magnetice a mediului în
care există fluxul magnetic de inducţie proprie. T.e.m. eL nu depinde de
curentul din circuit, cu condiţia ca permeabilitatea magnetică  să  nu
depindă de intensitatea câmpului magnetic.
În general, calculul inductivităţii proprii a unui circuit constituie o
 problemă  analitică  dificilă. În anumite cazuri particulare, inductivitatea
 proprie se poate determina relativ uşor.
 

74 Electrotehnică si maşini electrice

De exemplu, să  calculăm inductivitatea proprie a unei bobine

toroidale cu o secţiune circular ă. Să  notăm cu S, secţiunea torului, cu l  
lungimea medie a torului, cu  permeabilitatea magnetică a materialului
care constituie miezul torului, cu N numărul de spire şi cu i(t) intensitatea
curentului variabil în timp. Vom scrie, în acest caz, că  reluctanţa
circuitului magnetic este:
l   Ni  Ni  Ni
  şi fluxul magnetic        s .
  s  l  l 
   s
Inductivitatea proprie va fi:
 N N 2 s
L      (2.39)
i l 
Această  relaţie este valabilă  şi pentru o bobină  dreaptă  cu
secţiunea circular ă, de o lungime suficient de mare faţă  de diametrul
spirelor.
Să  calculăm acum inductivitatea proprie în cazul unui tor cu o
secţiune dreptunghiular ă, care are o înf ăşurare uniform repartizată  (fig.
2.28). Deoarece intensitatea câmpului magnetic este diferită în diversele
 puncte ale secţiunii torului, va trebui să  calculăm mai întâi intensitatea
câmpului şi apoi fluxul magnetic. Intensitatea câmpului magnetic are
aceeaşi valoare de-a lungul liniilor de câmp şi liniile de câmp sunt cercuri
concentrice cu centrul pe axul torului. Aplicăm legea fundamentală  a
circuitului magnetic de-a lungul unei linii de câmp de rază r. Vom avea:
 Ni
H  dl
    Ni , de unde:  H  
 
i 2 r 
Pentru a calcula fluxul magnetic care
str ă bate secţiunea torului, vom considera o
fâşie de secţiune ds   h  dr  . În interiorul
acestei fâşii câmpul magnetic poate fi
considerat omogen. Fluxul magnetic care
str ă bate această fâşie va fi:
 Ni
d    B  ds    H 
   ds   
h  dr  
2 r 
Fluxul care str ă bate întreaga secţiune a
miezului va fi:
r 2  Nih  dr     Nih r 2 dr   Nih r 2
  r            ln
1 2 r  2   r 1 r  2  r 1

Fig. 2.28
 

Circuite de curent continuu 75

Inductivitatea proprie a bobinei toroidale va fi, deci:

 Nd   N 2 h r 2

 L     ln   (2.40)
di 2    r 1

2.10. Fenomenul de inducţie mutuală 

Tensiunea  electromotoare care apare într-un circuit electric,
datorată variaţiei unui curent electric într-un alt circuit, poartă numele de
t.e.m. de inducţie mutuală. În figura 2.29 sunt reprezentate două bobine
alăturate A şi B, str ă bătute de curenţii variabili i1 şi i2.
Apariţia t.e.m. de inducţie mutuală  în bobina B se explică  prin
faptul că  spirele acestei bobine sunt str ă bătute de un flux magnetic
variabil, creat de curentul care trece prin bobina A (fig. 2.29a). Dacă 
notăm cu  1 , fluxul magnetic variabil produs de curentul i1, o parte din
acest flux pe care să-l notăm cu  12 , str ă bate conturul bobinei B. Notând
cu N2 numărul de spire al bobinei B, fluxul total care traversează această 
 bobină va fi  N 2  12 .
În aer, valoarea fluxului fiind propor ţională  cu curentul care-l
 produce, vom avea:
 N 2  12     M   i1   (2.41)

Coeficientul de propor ţionalitate M poartă numele de inductanţă 

mutuală  sau inductivitate mutuală. El depinde de dimensiunile şi
forma geometrică  a celor două  bobine şi de poziţia lor reciprocă. Din
relaţia de mai sus, deducem:

  2  12
 N 
 M     (2.42)
i1
de unde rezultă  că  din punct de vedere dimensional, inductivitatea
mutuală are aceleaşi dimensiuni ca şi inductivitatea proprie şi se măsoar ă 
tot în henry.
T.e.m. de inducţie mutuală, care ia naştere în bobina B, este dată 
de relaţia:

 N 2 d 12 di1
e M 2    M    (2.43)
dt dt  
 

76 Electrotehnică si maşini electrice

dacă bobina A are N1 spire şi bobina B este str ă bătută de un curent i2 (fig.

2.29b), din fluxul magnetic  2   produs de acest curent, o parte  21  va
str ă bate spirele bobinei A, iar fluxul total care va str ă bate bobina A va fi
 N 1 21 .

Forma şi poziţia celor două  bobine r ămânând neschimbată,

inductivitatea mutuală  M, trebuie să  păstreze aceeaşi valoare. Prin
urmare:
  N  
 N1 21  M  i2  sau  M   1 21   (2.44)
i2
T.e.m. de inducţie mutuală, care apare în bobina A, este:
 N  d  21 di
e M 1   1   M  2   (2.45)
dt  dt 
Când ambele bobine sunt parcurse simultan de curenţi variabili i1 
şi i2, în fiecare bobină  va apare, pe lângă  t.e.m. de inducţie proprie şi
t.e.m. de inducţie mutuală. Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff celor
două bobine, vom avea:
u1  e L1  e   M 1  r 1i1  
 pentru bobina B. Cu r 1  şi r 2  s-a notat rezistenţele celor două  bobine.
Înlocuind t.e.m. eL1 şi eM1, respectiv eL2 şi eM2, vom găsi:
di1 di2
u1  r 1i1    L1  M    (2.46)
dt  dt 
di2 di1
şi u2  r 2 i2    L2  M    (2.47)
dt  dt 
 

Circuite de curent continuu 77

Relaţiile (2.46) şi (2.47) reprezintă  relaţiile fundamentale pentru

transformatoarele electrice, a căror funcţionare se bazează pe fenomenul
de autoinducţie şi inducţie mutuală.
Calculul analitic al inductivităţilor
 N2  Ф2  N1 mutuale prezintă  dificultăţi mari, fiind mai
complicat decât cel al inductivităţilor proprii.
El se rezolvă  simplu numai atunci când cele
i1 Ф1 Ф12  i2 două circuite se găsesc astfel plasate unul faţă 
de celălalt, încât întregul flux produs de un
circuit să  parcurgă  cel de-al doilea circuit şi
Ф21 invers, adică  atunci când nu avem flux
magnetic de dispersie.
Fig. 2.30  Să presupunem că cele două bobine A
şi B se găsesc pe acelaşi miez de fier de
secţiune S şi de lungime l (fig. 2.30). Fluxul magnetic produs de bobina
A este dat de relaţia:
 N  i  N  i
 1   1 1    1 1 S  
 l 
Dacă neglijăm scă pările de flux magnetic şi presupunem că întreg acest
flux str ă bate şi bobina B, adică   12    1 , atunci fluxul total care str ă bate
 bobina B va fi:
 N 1 N 2 i1
 N 2  12   N 
  2  1    S 
l 
Inductivitatea mutuală dintre cele două bobine va fi:
 N    N  N  S 
 M   2 12    1 2  .
i1 l 
Inductivitatea proprie a celor două bobine va fi:
 N 2 S   N 2 S 
 L1     1  şi  L2     2 .
l  l 
Făcând produsul celor două inductivităţi proprii, găsim:
1 2 2
2  N 2 N 2 S 
 L1  L2         2  M 2  sau:
l 
 M     L1 L2   (2.48)
Întrucât în practică există întotdeauna scă pări de flux, avem:
 M     K   L1 L2   (2.49)
în care K<1 şi poartă  numele de coeficient de cuplaj  magnetic al
circuitelor celor două bobine.
 

78 Electrotehnică si maşini electrice

Spre deosebire de inductivitatea proprie, inductivitatea mutuala

 poate avea şi valori negative.
În (fig. 2.30) fluxul  1   produs de prima bobină  este dat de
 L1i1
relaţia :  1  , iar fluxul 12 , care str ă bate spirele N 2 ale bobinei a
 N 1
 Mi1
doua este dat de relaţia:  12  . În mod asemănător pentru bobina a
 N 2
 L2 i2  Mi2
doua:  2   şi  21  . Fluxul magnetic rezultant, care str ă bate
 N 2  N 1
spirele primei bobine, poate fi dat de suma fluxurilor 1   21  sau de
diferenţa lor  1    21 , după  sensul curentului în bobina a II-a. Pentru
 bobina a doua, fluxul rezultant poate fi egal cu  2    21 . Vom scrie,
 L1i1  Mi2  L2 i2  Mi1
deci:  11   1   21    şi  12   2   12    ,
 N 1  N 1  N 2  N 2
 11  şi  12  fiind fluxurile rezultante ale bobinelor.
Dacă  cele două  bobine sunt în serie, adică  i1  i2  i  din relaţiile
de mai sus rezultă că:
 N 1 11    L1  M i   şi  N 2  12 
   L2  M i .
Inductivitatea totală a celor două bobine este:
 N 1  N 2 11
 L  1  L1  L2  2 M    (2.50)
i
Semnul plus pentru inductivitatea mutuală  se ia în cazul când
fluxul produs de o bobină este în acelaşi sens cu fluxul produs de cealaltă 
 bobină, iar semnul minus în caz contrar. Deci cele două  bobine se pot
lega în serie aditiv sau în serie diferenţial.

2.11. Curenţii Foucault (turbionari)

Curenţii de inducţie care apar în piesele metalice masive poartă numele
de curen ţ i Foucault   sau curen ţ i turbionari.  Ei apar în atât masele
metalice ce se mişcă într-un câmp magnetic constant cât şi în masele fixe
str ă bătute de fluxuri magnetice variabile.
Curenţii Foucault nu pot fi culeşi într-un circuit exterior şi folosiţi
 pentru producerea energiei electrice. Aceştia apar în toate maşinile şi
aparatele electrice a căror funcţionare se bazează  pe fenomenul de
inducţiei electromagnetică.
 

Circuite de curent continuu 79

În figura 2.31 este ar ătat modul cum apar prin inducţie, simultan,
curentul util într-o spir ă a unui generator electric şi curenţii Foucault în
masa rotorului. Curenţii turbionari, datorită  efectului Joule – Lenz,
 produc o încălzire apreciabilă  a maselor metalice în care apar, ceea ce
duce la o micşorare a randamentului maşinilor electrice şi a aparatelor
electrice. Din această  cauză, aceşti curenţi se mai numesc şi curenţi
 paraziţi.
În figura 2.32 este ar ătat modul cum apar curenţii turbionari într-o
 bobină  cu miez de fier, la trecerea unui curent variabil în timp prin
spirele bobinei. În acest caz,
curenţii turbionari se închid
într-un plan perpendicular pe
vectorul inducţiei magnetice.
Sensul curenţilor turbionari s-a
determinat aplicând legea lui
Lenz, curentul fiind considerat
crescător.
În construcţia maşinilor
electrice şi aparatelor electrice,
curenţii turbionari se reduc,
înlocuind piesele masive de
fier, în care ei s-ar putea
 produce, prin piese executate
din asamblarea, de tole de oţel,
de 0,35-0,5 mm grosime şi
izolate între ele prin foiţă  de
hârtie sau prin lac izolant.
Tolele se execută  dintr-un oţel
special, cu conţinut de siliciu
(tole silicioase). Prezenţa
siliciului în tole măreşte
rezistivitatea materialului, deci
scade intensitatea curenţilor
turbionari.
Tolele se aşează  perpendicular pe drumul pe care se închid
curenţii Foucault (fig. 2.33a şi 2.33b). Pierderile de putere, datorate
curenţilor turbionari, sunt date de relaţia:
 f 
 F      F  (     Bm  d ) 2  W/kg unde d   reprezintă  grosimea
100
tolelor în centimetri,  f – frecven-ţa  curentului de magnetizare în per/sec.
 

80 Electrotehnică si maşini electrice

Bm  – inducţia magnetică  maximă, în Tesla şi   F    - un coeficient care

depinde de calitatea tolelor şi care variază între 2,2 şi 4,8. 
La maşinile electrice şi aparatele electrice, curenţii turbionari nu sunt
doriţi, deoarece înr ăutăţesc funcţionarea lor. La anumite instalaţii şi
mecanisme, ei sunt utilizaţi pentru punerea în acţiune a mecanismelor,
sau pentru asigurarea regimului lor de funcţionare.

 N

a) b)
Fig. 2.33

2.12. Energia câmpului magnetic  

Să  consider ăm o bobină  cu N spire, alimentată  de la o sursă  de
curent continuu. La închiderea întrerupătorului, curentul variază  de la
zero la o valoare oarecare I. Datorită acestei variaţii de curent, vom avea
şi o variaţie a fluxului magnetic datorită  căreia în circuitul bobinei va
d  di
apare o t.e.m. de autoinducţie, e L   N     L  
dt  dt 
Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff, putem scrie relaţia:
  d 
u  e L   ri  sau u  ri  N   
dt 
în care u reprezintă tensiunea aplicată la bornele bobinei.
Amplificând relaţia cu i  dt , găsim: ui  dt   ri 2 dt  Ni  d   
În această  relaţie ui  dt   reprezintă  energia furnizată  bobinei de
către sursa de curent, în intervalul de timp dt; ri 2 dt  reprezintă energia ce