1.

Cap CIRCUITE ELECTRICE LINIARE ÎN

REGIM STAȚIONAR
1.1. Generalităţi. Sensuri de referinţă
Se numește circuit electric de curent continuu un ansamblu format din surse și medii conductoare sau
semiconductoare, prin care trec curenți electrici de conducție invariabili în timp.

Legea transformării energiei electromagnetice prin curenţi electrici de conducţie arată că în mediile
parcurse de curent se transformă energia electromagnetică în energie internă prin dezvoltare de căldură,
deci apare efectul Joule-Lenz, ceea ce demonstrează necesitatea ca, în anumite porţiuni ale circuitului
să existe surse de energie în care energia primită din exterior se transformă în energie electromagnetică.

Porţiunile de circuit în care se realizează aceste transformări se numesc active sau generatoare, iar cele
în care energia electromagnetică se transformă în energie internă, prin dezvoltare de căldură, se numesc
pasive sau receptoare.

În legãturã cu circuitele electrice se pun douã probleme: de analizã a circuitelor electrice și de sintezã a
circuitelor electrice. A analiza un circuit electric înseamnã a-i determina comportamentul, adicã,
cunoscând parametrii circuitului (valorile tensiunilor surselor de și valorile intensitãților de curent ale
surselor de curent), parametrii concentrați și parametrii repartizați, se determinã intensitãțile curenților
care trec prin circuit, valorile tensiunilor la bornele diferitelor elemente de circuit, valorile puterilor
dezvoltate în anumite elemente de circuit.
1.2. Elementele circuitelor de curent continuu. Schema electrică
În teoria circuitelor electrice de curent continuu se operează cu următoarele elemente ideale de circuit:
rezistorul, generatorul ideal de tensiune, generatorul ideal de curent, generatoare/surse comandate în
tensiune sau curent şi alte elemente.
Rezistorul ideal reprezinta acel element de circuit în care, la trecerea curentului electric de conducţie,
se dezvoltă căldură, adică în interiorul său există doar câmp electric, iar în exteriorul său mărimile de
stare ale câmpului electromagnetic sunt toate nule.
În Fig.1.1 este prezentat simbolul grafic al unui rezistor de rezistenţă R (parametrul G=1/R se numeşte
conductanţă). Tensiunea la bornele sale are valoarea ub = iR.
Un alt parametru al rezistorului este intensitatea curentului nominal sau puterea nominală disipată în
rezistor.
Generatorul ideal de tensiune / sursa idealã de tensiune este un element de circuit în care energia este
transformatã în energie electromagneticã, iar tensiunea la bornele elementului este independentã de
intensitatea curentului ce trece prin el, fiind egalã cu tensiunea sa imprimatã (sau electromotoare).
Simbolul unui generator ideal de tensiune imprimatã este prezentat în Fig.1.2, iar simbolul unui
generator ideal de tensiune electromotoare continuã este prezentat în Fig.1.3.a. În Fig.1.3.b. se prezintã
un generator ideal de tensiune comandat

Generatorul ideal de tensiune poate fi definit ca fiind acel element de circuit care are o tensiune
electromotoare în sens larg de valoare zero:
b
u   E  dl  0
l
l a

l a l a
 i  b

a
b
u   E  dl   E  E  dl   E  dl   E  dl  V  V  u  0
b b
a
i a b i

Va – Vb = ub, ub – ui = 0

Deci, rezultă:

ub = ui sau ub = u e

Generatorul real de tensiune se reprezinta prin intermediul generatorului ideal de tensiune prin
înserierea sa cu un rezistor ideal, Fig 1.4

Generatorul ideal de curent / sursă ideală de curent este un element de circuit în care energia este
transformată în energie electromagnetică, iar elementul debitează în circuit o intensitate de curent
constantă, independentă de tensiunea la bornele sale, Fig.1.5.a. necomandat, iar în Fig.1.5.b. comandat.

Generatorul real de curent se modelează cu ajutorul generatorului ideal de curent legat în paralel cu un
rezistor de conductanțã Gi , fig 1.6
Tensiunea electromotoare comandată uec şi intensitatea de curent comandată isc a surselor comandate
de tensiune respectiv de curent se exprimă printr-un coeficient de comandă în funcţie de mărimile de
comandă tensiune la bornele unei laturi sau intensitate de curent prin latură.
Reprezentarea grafică a elementelor de circuit prin simboluri şi a legăturilor galvanice dintre ele printr-
o linie continuă poartă denumirea de schemă electrică a circuitului. Un circuit electric mai complex se
numeşte reţea electrică, iar reprezentarea prin simboluri a circuitului ideal asociat poartă numele de
schema electrică a circuitului/reţelei. Aceasta reprezintă un concept în teoria circuitelor electrice
reliefând ceea ce este esenţial cu privire la un circuit electric.
Porţiunea neramificată dintr-un circuit sau din schema electrică aferentă se numeşte latură de circuit.
Dacă latura conţine surse de energie se numeşte latură activă. În caz contrar latura se numeşte latură
pasivă.
Se numeşte nod punctul de întâlnire a trei laturi sau punctul în care se unesc extremităţile unei singure
conducte care altfel ar fi deschisă.
O succesiune de laturi care formeazã un contur închis se numește ochi de rețea.

În unele considerații de ordin general nu intereseazã elementele din laturile rețelei, motiv pentru care
acestea nu se mai reprezintã în schema electricã, dar se deseneazã laturile și nodurile rețelei. Se obține
o configurație geometricã numitã graful circuitului sau rețelei. Evident cã se precizeazã, alaturat
conținutul laturii și parametrii specifici ai elementelor acesteia.

1.3. Circuite electrice de curent continuu filiforme şi liniare

Circuitele electrice de curent continuu filiforme și liniare prezintã avantajul cã rezolvarea lor este mult
mai simplã datoritã particularitãților lor. Una din particularitãțile acestor circuite este aceea cã vectorul
densitate a curentului de conducție, este constant în toate punctele secțiunii mediului conductor
considerat.
1.3.1. Caracteristicile tensiune-curent ale elementelor de circuit liniare
Principalele elemente liniare de circuit în curent continuu sunt rezistoarele liniare şi alte dispozitive
echivalente. Prin caracteristică tensiune-curent u = u(i) a unui element de circuit se înţelege dependenţa
dintre tensiunea la borne şi intensitatea curentului care-l străbate.
Caracteristicile tensiune-curent ale elementelor de circuit liniare sunt liniare, deoarece elementele de
circuit satisfac legea lui Ohm: ub = Ri. O astfel de caracteristicã tensiune-curent este prezentatã în
Fig.1.9. Pe baza caracteristicii tensiune-curent pentru elemente liniare de tip rezistor se definește
rezistența staticã Rst.

rezultã cã rezistența staticã este proporționalã cu tangenta trigonometricã a unghiului format de

segmentul OP cu abscisa.

ub
R st   k tg 
unde i
Su V/mm 
k
Si A/mm
Rezistenţa statică ia întotdeauna numai valori pozitive şi este constantă dacă elementul este liniar.

1.3.2. Teoremele lui Kirchhoff. Ecuaţii independente

Teorema I Kirchhoff se referă la suma algebrică a intensităţilor curenţilor din laturile de circuit/reţea ce
concură într-un nod. Fie, de exemplu, nodul prezentat în Fig.1.10, în care concură patru laturi prin care
se stabilesc curenţi al căror sens se ia arbitrar. Închidem nodul cu suprafaţa , căreia îi aplicăm legea
conservării sarcinii electrice libere în regim staţionar:

 J  dS  0


Integrala de suprafațã este diferitã de zero numai în porțiunile de suprafațã reprezentate de intersecțiile
dintre  și conductoarele filiforme. Notând aceste intersecții cu Si, unde i este indicele corespunzãtor
curentului ce strãbate latura respectivã, egalitatea de mai sus devine:

 J  dS   J
 S1
1  dS   J 2  dS   J 3  dS   J 4  dS  0
S2 S3 S4
– i1 + i2 + i3 – i4 = 0
În caz general, pentru nodul „k“, în care converg mai multe laturi, legea conservării sarcinii electrice
libere devine:

i
k
 0

Relaţia obţinută exprimă prima teoremă a lui Kirchhoff şi se poate enunţa după cum urmează: suma
algebrică a intensităţilor de curent din laturile de reţea ce concură într-un nod este nulă. În această
sumă intensităţile curenţilor care ies din nod se iau pozitive, iar intensităţile curenţilor care intră în nod
se iau negative.
În aplicaţii se obişnuieşte ca teorema I Kirchhoff să se scrie: suma intensităţilor curenţilor care
intră în nod este egală cu suma intensităţilor curenţilor care ies din nod.

Teoremã a II-a Kirchhoff se referã la relaþia ce existã între tensiunile electromotoare și cãderile de
tensiune ohmice dintr-un ochi de rețea. Pentru a demonstra aceastã teoremã considerãm un ochi de
rețea format din patru laturi având schema electricã din Fig.1.11. Sensurile tensiunilor electromotoare
se impun, iar sensurile curenþilor ce strãbat laturile ochiului de reþea se iau arbitrar, deoarece nu
cunoaºtem sensul mãrimilor vectoriale E si J

Se alege sensul de parcurgere al ochiului de reţea ca fiind cel din figură.

E l  dl   E  dl  E i  dl  u e1  u e 3  u e 4

deoarece  E  dl  0
Și E i  dl  u e
folosind legea conducţiei sub formă integrală, se obţine:

J  dl
 E  dl   
 i1R1  i 2 R 2 i3R 3  i 4 R 4

Produsul i R
  se numeşte căderea ohmică de pe latura respectivă de reţea.
se numeşte căderea ohmică de pe latura respectivă de reţea.

u
o 
e  i R
o 
 

Această egalitate reprezintă a doua teoremă a lui Kirchhoff şi are următorul enunţ: suma algebrică a
tensiunilor electromotoare din laturile unui ochi de reţea este egală cu suma algebrică a căderilor de
tensiune ohmice de pe laturile ochiului. În aceste sume tensiunea electromotoare de pe o latură
intervine cu semnul plus dacă sensul ei de referinţă coincide cu sensul de referinţă ales pe ochi; căderea
de tensiune ohmică este considerată pozitivă când sensul de referinţă al curentului coincide cu sensul
de referinţă al ochiului. În caz contrar mărimile intervin în relaţie cu semnul minus.
Se demonstreazã, în teoria circuitelor electrice, cã teorema I Kirchhoff scrisã, pentru o reþea având n
noduri, ne oferã n-1 ecuații independente, care conțin ca necunoscute intensitãțile curenților electrici
prin laturile rețelei. De asemenea, se aratã cã teorema a II-a Kirchhoff, scrisã pentru o rețea cu n noduri
și l laturi, ne oferã l-n+1 ecuații cu referire la intensitãțile curenților prin laturile reþelei. Deci, în
concluzie, teoremele I și II Kirchhoff, scrise pentru o rețea cu n noduri și l laturi, ne conduc la un
sistem liniar de l ecuații cu l necunoscute reprezentate, de regulã, de intensitățile curenților din laturile
rețelei.

1.3.3. Teoreme de transfigurare

Prin transfigurare înţelegem procesul de înlocuire a unei porţiuni de reţea mai complexă printr-o reţea
mai simplă, fără a modifica mărimile electrice (tensiuni, curenţi) din restul reţelei. Acestea reprezintă
expresii matematice dintre parametrii electrici ai laturilor iniţiale şi cei ai laturilor echivalente,
rezolvate în urma transfigurării.

1.3.3.1. Transfigurarea unui generator de tensiune într-un generator de curent

În Fig.1.12 şi 1.13 se prezintă schemele electrice ale unui generator real de tensiune şi respectiv,
a unui generator real de curent, ce debitează pe un rezistor de sarcină conectat la borne. Pentru ca într-o
reţea electrică cele două scheme să fie echivalente, trebuie îndeplinite condiţiile de egalitate a
tensiunilor la bornele celor două scheme şi a intensităţilor curenţilor debitaţi în reţea.

Din

u b  iR i  u e
Avem:

u b  u e  iR i
Din relația:

1
u b  i  i s  0
Avem:
Gi
is i
ub  
Gi Gi
Ținând cont de condițiile de echivalențã menționate, rezultã urmãtoarele egalitãți:
 is
ue 
Gi
si
1
Ri 
Gi
Un generator de tensiune se poate transfigura într-un generator ideal de curent ce debitează un curent
egal cu raportul dintre tensiunea electromotoare şi rezistenţa generatorului de tensiune şi are conectat
în paralel un rezistor de conductanţă egală cu inversul rezistenţei generatorului real de tensiune.

Un generator de curent se poate transfigura într-un generator ideal de tensiune având tensiunea
electromotoare egalã cu raportul dintre curentul debitat de generatorul ideal de curent și conductanța
generatorului de curent având în serie un rezistor de rezistențã egalã cu inversul conductanței
generatorului de curent.

1.3.3.2. Transfigurarea laturilor de reţea conectate în serie

a). Laturi modelate prin generatoare reale de tensiune
Două sau mai multe laturi de circuit sunt conectate în serie dacă sunt parcurse de acelaşi curent
de conducţie indiferent de tensiunea de la bornele laturilor respective.
Se consideră un circuit format din „n” generatoare reale de tensiune legate în serie, având
schema electrică din Fig.1.14.
Dorim să echivalăm acest circuit cu circuitul având schema electrică din Fig.1.15.

Ţinând seama de sensurile de referinţă, pentru circuitul având schema electrică din Fig.1.14, putem
scrie:
iR1 + iR2 + ... + iRn – - ub = ue1 + ue2 + ... + uen (1.17)

rezultă:
n n
u b   u ek  i  R k
k 1 k 1

Pentru circuitul având schema electricã din Fig.1.15, avem:

ub = – ues + iRes (1.19)
Rezultă astfel din cele 2 relații:
n si n
u es   u ek R es   R k
k 1 k 1
Teoremă: un ansamblu de „n” laturi conectate în serie şi modelate prin generatoare reale de tensiune
poate fi transfigurat într-o singură latură modelată tot printr-un generator real de tensiune şi având
tensiunea electromotoare egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale laturilor şi o
rezistenţă echivalentă egală cu suma rezistenţelor laturilor. În sumă s-au luat cu semnul plus tensiunile
electromotoare al căror sens coincide cu sensul de referinţă al tensiunii echivalente; în caz contrar
tensiunea electromotoare intervine cu semnul minus.

b). Laturi modelate prin generatoare reale de curent

Se consideră un circuit format din „n” generatoare reale de curent înseriate, a cărui schemă electrică
este prezentată în Fig.1.16.
Pe baza teoremelor de transfigurare prezentate se obţine, din aproape în aproape, circuitul echivalent
având schema electrică din Fig.1.17, cu:
si
i 1 1.21
u ek  sk
Rk 
Gk Gk
Schema electrică echivalentă a circuitului, reprezentat prin schema electrică din Fig.1.17, este cea din
Fig.1.18, unde:
n n
u es   u ek
1.22
R es   R k
k 1 k 1

Pe baza teoremei de transfigurare a generatorului real de tensiune într-un generator real de curent,
schema electrică din Fig.1.18 este echivalentă cu schema electrică din Fig.1.19, unde:

u es 1
i se  G es  1.23
R es R es
Relaţiile (1.23) reprezintă teorema de transfigurare a „n” generatoare reale de curent conectate în serie,
într-un generator real de curent echivalent. Mărimile ues și Res sunt date de relaţiile (1.22), iar uek şi
Rk de relaţiile (1.21).

1.3.3.3. Transfigurarea laturilor de reţea conectate în paralel

Două sau mai multe laturi de reţea sunt conectate în paralel dacă li se aplică aceeaşi tensiune la borne
indiferent de intensitatea de curent care trece prin acestea.

a). Laturi modelate prin generatoare reale de tensiune

Se consideră circuitul format din „n” generatoare reale de tensiune legate în paralel, având schema
electrică din Fig.1.20. Intensităţile curenţilor din laturile reţelei sunt:

i2  u b G 2  u e 2 G 2
i1  u b G1  u e 1 G1
in  u b G n  ue n G n
Prima teoremă a lui Kirchhoff aplicată nodului A conduce la:
i = i1 + i2 + ...+ in (1.25)
Ţinând cont de relaţiile de mai sus, se obţine:
i = ubG1 + ue1G1 + ubG2 + ue2G1 + ... + ubGn + uenGn (1.26)
Sau i = ub (G1 + G2 + ... + Gn) + (ue1G1 + ue2G2 + ... + uenGn)
Din astea doua obtinem:
n
1 n
G ep   G k R ep 
G ep
u ek Gk
k 1 u ep  k 1
n

G k 1
k

În suma algebrică a produselor uekGk, din relaţia (1.29), dacă tensiunea electromotoare are sensul de
referinţă identic cu sensul tensiunii echivalente atunci termenul corespunzător se va lua cu semnul plus,
în caz contrar termenul va fi negativ.
Se poate formula următoarea teoremă: un ansamblu de „n” laturi de reţea, conectate în paralel şi
modelate prin generatoare reale de tensiune, poate fi transfigurat într-o singură latură, modelată tot
printr-un generator real de tensiune, având conductanţa echivalentă egală cu suma conductanţelor
laturilor şi o tensiune electromotoare echivalentă egală cu raportul dintre suma algebrică a produselor
dintre tensiunile electromotoare prin conductanţele laturilor şi conductanţa echivalentă.

b). Laturi modelate prin generatoare reale de curent

Se considerã circuitul format din n generatoare reale de curent, conectate în paralel, având
schema electricã din Fig.1.22. Pe baza teoremelor de transfigurare prezentate, se obține, un circuit
echivalent a cãrui schemã electricã este prezentatã în Fig.1.23, cu:

i sk 1
u ek  Rk  1.30
Gk Gk
Acestã schemã electricã este echivalentã cu schema electricã prezentatã în Fig.1.24, care pe baza
teoremei de transfigurare a generatorului real de tensiune într-un generator real de curent, este
echivalentã cu schema electricã prezentatã în Fig.1.25. Avem:
n

u ek Gk n
R ep 
1 1.31
u ep  k 1 G ep   G k G ep
n

Gk
k 1
k 1

rezulta:

u ep 1
ise  G ep  1.32
R ep R ep
Relațiile (1.32) reprezintã teorema de transfigurare a n generatoare reale de curent, conectate în paralel,
într-un generator real de curent echivalent. Mãrimile uep și Rep sunt date de relațiile (1.31), iar uek și
Rk de relațiile (1.30).

1.3.3.4. Transfigurarea stea-poligon complet

În teoria circuitelor electrice se aratã cã transfigurarea stea-poligon complet a „ n rezistoare este
posibilã în ambele sensuri dacã numãrul rezistoarelor este 3.
se prezintã schema electricã a unui circuit în conexiune triunghi și respectiv schema electricã a unui
circuit în conexiune stea.
Considerãm cã alimentãm ambele circuite succesiv pe la bornele 1 și 2. Rezistența echivalentã a
circuitului în conexiune triunghi este:
R12 R 23  R 31 
R12 
R12  R 23  R 31
Rezistența echivalentã a circuitului în conexiune stea, este:

R12Y  R1  R 2
Condiția de transfigurare este:

R12  R12Y
R 12 R 23  R 31 
R1  R 2 
R 12  R 23  R 31
Considerând în continuare cã alimentãm circuitele pe la bornele 2 și 3 și respectiv pe la bornele 3 și 1,
se obțin egalitãți similare, rezultând urmãtorul sistem algebric:
 R12 (R 23  R 31)
 R 1  R 2 
 R12  R 23  R 31
 R 23 (R 31  R12 )
R 2  R 3 
 R12  R 23  R 31
R  R  R 31(R12  R 23 )
 3 1 R R R
 12 23 31

La transfigurarea unui circuit din conexiunea triunghi într-un circuit în conexiune stea se cunosc
valorile rezistenţelor rezistoarelor din circuit şi anume: R12, R23, R31.
R 12 R 23
R1 
R 12  R 23  R 31

R 23R 31
R2 
R 12  R 23  R 31
1
R 31R 12
R3 
R 12  R 23  R 31
Cu ajutorul acestor relații se obțin valorile rezistențelor rezistoarelor în conexiune stea.
La transfigurarea unui circuit din conexiunea stea într-un circuit în conexiunea triunghi, se cunosc
valorile rezistenţelor rezistoarelor R1, R2, R3 şi rezolvând sistemul algebric de mai sus, se obţin
următoarele expresii pentru rezistenţele rezistoarelor în conexiune triunghi:
R1R 2  R 2 R 3  R 3R1
R12 
R3 2
R R  R 2 R 3  R 3R 1
R 23  1 2
R1
R 1R 2  R 2 R 3  R 3 R 1
R 31 
R2
1 si 2 reprezintă teoremele de transfigurare triunghi-stea respectiv stea-triunghi.

1.3.4. Metode de analizã al circuitelor electrice liniare

Analiza unui circuit electric în regim staţionar presupune determinarea intensităţilor curenţilor
electrici prin laturile circuitului, a tensiunii la bornele unor laturi, a puterilor dezvoltate în
rezistoare etc.
Metodele de analiză au la bază teoremele specifice circuitelor în regim staţionar, teoreme dintre
care amintim: teoremele lui Kirchhoff, teoremele de transfigurare, teorema curenţilor ciclici, teorema
potenţialelor nodurilor, teorema superpoziţiei şi altele.
 Pe baza teoremelor menţionate se elaborează metode de analiză a circuitelor, algoritmul fiecărei
metode fiind specific teoremei utilizate.

1.3.4.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff

Se demonstreazã, în teoria circuitelor electrice, cã teorema I Kirchhoff scrisã, pentru o rețea având n
noduri, ne oferã n-1 ecuații independente, care conțin ca necunoscute intensitãțile curenților electrici
prin laturile rețelei. De asemenea, se aratã cã teorema a II-a Kirchhoff, scrisã pentru o rețea cu n noduri
și l laturi, ne oferã l-n+1 ecuații cu referire la intensitãțile curenților prin laturile rețelei. Deci, în
concluzie, teoremele I și II Kirchhoff, scrise pentru o rețea cu n noduri și l laturi, ne conduc la un
sistem liniar de l ecuații cu l necunoscute reprezentate, de regulã, de intensitățile curenților din laturile
rețelei.

i
( k )
 0  u
 o
e   i
 o
 R

Observaţii:
Dacă într-o latură de circuit/reţea electrică avem o sursă de curent isk, la bornele acesteia se trece o
cădere de tensiune uisk, care în expresia teoremei II Kirchhoff se trece alături de căderile de tensiune
ohmice/resistive, cu semnul + sau -. Aparent s-a introdus o necunoscută în plus, dar isk este mărime
cunoscută.
În situaţia când în laturi avem surse comandate de tensiune şi de curent, expresiile tensiunilor
electromotoare ale acestora, respectiv intensităţile de curent se înlocuiesc în funcţie de necunoscutele
specifice metodei de analiză, în cazul de faţă intensităţile de curent prin laturi.

1.3.4.2. Metoda curenţilor ciclici / independenţi

Teoremele lui Kirchhoff conduc la un sistem având un număr de ecuaţii egal cu cel al laturilor de reţea.
Pentru reţele complexe numărul de ecuaţii devine mare şi dificultăţile legate de rezolvarea sistemului
cresc considerabil. Teorema curenţilor ciclici reduce sistemul la un număr de ecuaţii egal cu cel al
ochiurilor fundamentale, deci pentru un circuit cu „n” noduri şi „l” laturi, se obţine un sistem cu „l – n
+ 1” ecuaţii independente. Necunoscutele sunt mărimi fictive, numite intensităţi de curenţi
ciclici/independenţi sau de contur, care se închid prin laturile ce formează ochiurile independente.

Maxwell a înlocuit intensitãțile curenților din laturile rețelei cu necunoscute auxiliare reprezentate de
intensitãți de curent fictive în ochiurile fundamentale. De exemplu, în schema din Fig.1.28, s-au ales
ochiurile fundamentale I, II si III și s-a presupus cã prin acestea se stabilesc curenții fictivi de intensitãți
i11, i22, i33.
Sensurile de referințã ale acestor curenți se aleg arbitrar. Ecuațiile pe care le satisfac curenții se obțin în
baza urmãtoarei definiții: intensitatea curentului electric dintr-o laturã de rețea este egalã cu suma
algebricã a intensitãþilor curenților ciclici ce trec prin latura consideratã. În aceastã sumã curentul
ciclic este pozitiv când sensul sãu de referințã coincide cu cel al intensitãții curentului din latura de
rețea și negativ în caz contrar.
Astfel, intensităţile de curenţi reali se scriu sub forma:
i1 = i11
i2 = i22
i3 = i33
i4 = – i11 – i33 (1.40)
i5 = – i22 – i33
i6 = – i11 + i22

Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff pentru ochiul I, obţinem relaţia:

i1R1 – i6R6 – i4R4 = ue1 – ue4 (1.41)
Înlocuind valorile intensitãților curenților reali în funcție de intensitãțile curenților ciclici
corespunzãtori, obținem:
(R1 + R4 + R6) i11 – R6 i22 + R4 i33 = ue1 – ue4 (1.42)
Sau: R11 i11 + R12 i22 + R13 i33 = UeI
în care:R11 = R1 + R4 + R6, reprezintă rezistenţa proprie a ochiului I;
R12 = – R6, reprezintă rezistenţa comună de transfer între ochiul I şi ochiul II;
R13 = R4, reprezintă rezistenţa comună de transfer între ochiul I şi ochiul III.

Notãm: UeI = ue1 - ue4=  u e

 I

Procedând similar pentru ochiul II, obținem:

R21i11 + R22i22 + R23i33 = UeII (1.44)
unde
R21 = R12 = – R6
R22 = R2 + R5 + R6
R23 = R5

UeII =  u e
= ue2 (1.45)
  II
În mod similar pentru ochiul III, obținem ecuația:

unde
R =R =R
R31i11 + R32i22 + R33i33 = UeIII
31 13 4
(1.46)

R32 = R23 = R5
R33 = R3 + R4 + R5
 UeIII =  u
 III
e  u e3  u e 4
Deci, vom obține un sistem de ecuații de forma:

 R11 i11  R12i 22  R13i33  U e1


R 21i11  R 22i 22  R 23i33  U e 2
R i  R i  R i  U
 31 11 32 22 33 33 e3

Rezolvând acest sistem algebric se obţin valorile intensităţilor curenţilor ciclici şi, pe baza relaţiilor
existente dintre aceştia şi intensităţile curenţilor reali, se obţin valorile acestora prin laturile circuitului.
Constatăm că teorema curenţilor ciclici reduce numărul necunoscutelor şi a ecuaţiilor la cel al
ochiurilor fundamentale. Deci, va fi avantajoasă la analiza circuitelor electrice unde numărul nodurilor
este mai mare decât cel al ochiurilor fundamentale.

Generalizând ecuaţiile (1.48) pentru un circuit cu “n” noduri,”l” laturi şi “o” ochiuri independente,
obţinem pentru ochiul de reţea “k”:

Rk1i11 + Rk2i22 + ... + Rkkikk +...+ Rkoioo = Uek, k = 1,l

Observaţii:
Dacă într-o latură de circuit/reţea electrică avem surse de curent, isk (Isk), la bornele acestora se pun
căderi de tensiune uisk (uIsk). Acestea sunt necunoscute suplimentare, se scriu în partea stângă a
ecuaţiilor (1.49) (semnul lor + sau – este în strânsă legătură cu sensul lor de referinţă şi cu sensul ales
pentru ochiul de circuit), deci trebuie să mai adăugăm şi ecuaţii suplimentare. Întrucât isk (Isk) sunt
cunoscuţi, îi exprimăm în funcţie de intensităţile curenţilor ciclici, conform relaţiilor (1.40).
Dacă în laturi avem surse comandate de tensiune şi de curent, mărimile de comandă (tensiuni la borne
sau intensităţi de curent) se înlocuiesc în funcţie de intensităţile curenţilor ciclici. Se ordonează
termenii asemenea din ecuaţiile intensităţilor curenţilor ciclici.

Există şi situaţii când în structura schemei electrice a unui circuit/ reţea electrică pot să existe două
borne prin care circuitul este alimentat (deşi în laturi există şi alte surse de energie). Tensiunea la
bornele menţionate se scrie la fel ca şi tensiunile la bornele surselor de curent, în partea stângă a
ecuaţiilor (1.49).