1

1. TEORII GENERALE ALE FENOMENELOR

ELECTROMAGNETICE. MARIMI
ELECTRICE FUNDAMENTALE. TEOREME SI LEGI DE
BAZA.
1.1. INTRODUCERE
Electrotehnica se ocupa de studiul fenomenelor electrice şi magnetice
din punctul de vedere al aplicaţiilor lor in tehnica.
In linii mari, aplicaţiile tehnice ale fenomenelor electrice şi magnetice
pot fi grupate in:
a) aplicaţii electroenergetice (de curenţi tari) care se referă la
producerea, transportul, distribuţia si utilizarea energiei
electromagnetice;
b) aplicaţii de telecomunicaţii, telecomenzi, electronică (curenţi slabi)
care se refera la producerea, prelucrarea, transmisia si recepţia
semnalelor purtătoare de informaţii. Aceasta clasificare nu este
exhaustiva deoarece instalaţiile electroenergetice conţin dispozitive
din cea dea doua categorie, după cum si electronica de putere
presupune instalaţii de curenţi tari.
In principiu atât problemele de electroenergetica cat si cele de
telecomunicaţii si electronica pot fi studiate riguros in cadrul unor
teorii ale câmpului electromagnetic.
Exista insa o clasa larga de aplicaţii ale celor doua categorii de
probleme, care se pot studia in ipoteze simplificatoare, acceptabile din
punct de vedere tehnic, in cadrul unei teorii mai simple denumita
teoria circuitelor electrice.
Mai mult, se poate spune ca preluând concepte si metode ale ştiinţei
sistemelor, teoria modernă a circuitelor electrice s-a îndepărtat si mai
mult de teoria câmpului electromagnetic. In esenţa teoria circuitelor
electrice cu parametri concentraţi este o teorie de reţea si din punctul
de vedere strict al analizei (determinarea răspunsurilor la excitaţii si
condiţii iniţiale date si caracterizarea reţelelor prin funcţii de reţea
când se cunoaşte structura topologica a reţelei, natura si
caracteristicile elementelor de circuit) si sintezei (realizarea unor
reţele la excitaţii si răspunsuri date) ea se poate in principiu elabora
independent de teoria câmpului electromagnetic, postulând drept legi,
relaţiile celor doua teoreme ale lui Kirchhoff. In sens topologic
conceptul de reţea este o structura algebrica, independenta de ecuaţiile
câmpului electromagnetic. Trebuie insa subliniat ca exclusiv ca teorie
de reţea, teoria circuitelor electrice cu parametrii concentraţi nu
reuşeşte sa explice unele fenomene, cum ar fi efectele de difuzie ale
 2

câmpului electromagnetic (efect pelicular, de proximitate, curenţi

turbionari) fiind necesară in aceste cazuri elaborarea unei teorii de
câmp a circuitelor. In general insa, este de mai multă vreme acreditata
ideea ca teoria circuitelor electrice poate fi studiata ca o teorie de
reţea.

Prin circuit electric se înţelege ansamblul mediilor in care pot circula

curenţi electrici. Aceste medii pot fi conductoare, semiconductoare
sau medii dielectrice.
Toate mediile electrice pot fi divizate în trei grupe:
- Sursă de energie – dispozitive care furnizează curent electric
(generatoare, termoelemente, fotoelemente, elemente chimice)
- Receptoarele sau Sarcina – dispozitive care consumă curent
electric (electromotoare, electromecanisme, tuburi electrice) etc.
- Conductoare şi dispozitive de comutaţie (rele, comutator, etc.)
Mişcarea direcţionată a sarcinii electrice se numeşte curent electric.
Curentul electric poate apărea in reţeaua închisă. Curentul electric,
direcţia şi mărimea căruia nu se modifică se numeşte curent continuu
pe care îl vom nota I.
Curentul electric, mărimea şi direcţia căruia variază în timp se
numeşte curent alternativ. Valoarea curentului alternativ in momentul
de cercetare se numeşte instantaneu şi îl vom însemna prin i(t).
Pentru funcţionarea circuitului electric este necesar de o sursa de
energie.
În orice sursă de aşa fel energia mecanică, termică sau solară este
transferată în tensiune electromotoare (TEM). La bornele sursei apare
diferenţa de potenţial sau tensiunea, sub influenţa căreia în circuitul
exterior apare curentul electric.
Sunt cunoscute circuite electrice active şi pasive, sectoare şi elemente
ale acestor circuite.
Circuite active – circuite electrice, care conţin sursă de energie.
Circuite pasive – circuite care nu conţin sursă de energie.
Circuitul electric se numeşte liniar, dacă nici un parametru al
circuitului nu depinde de valoarea şi direcţia curentului, sau a
tensiunii.
Circuitul electric se numeşte neliniar dacă el conţine elemente
neliniare (C,L).
Parametrii elementelor neliniare depind de valoarea şi direcţia
curentului sau tensiunii.
 3

Schema electrică prezintă imaginea grafică a circuitului electric, care

include însemnări convenţionale şi indică conexiunea acestor
dispozitive.
În fig. 1.1 este reprezentată schema circuitului electric, care constă din
sursa de energie, două tuburi electrice şi un motor electric.

Fig. 1.1

Pentru simplificarea analizei circuitul electric este substituit cu circuit

echivalent.
Circuitul echivalent prezintă reprezentarea grafică a circuitului
electric cu elemente ideale, parametrii cărora sunt parametrii
elementelor echivalente.
În fig. 1.2 este reprezentat circuitul echivalent.

Fig. 1.2

1.2. Elemente pasive ale circuitului echivalent

Cele mai simple elemente ale circuitului echivalent sunt rezistoarele,

capacităţile şi inductanţele.
În circuitul electric real, rezistenţă posedă nu numai rezistoarele ci şi
conductoarele, capacităţile şi inductanţele.
 4

O proprietate unică a circuitelor electrice este faptul că energia

electrică este transformată în energie termică. Această energie termică
este utilizată sau împrăştiată în spaţiu.
În circuitele echivalente pentru a lua în considerare transformarea
energiei se cuplează rezistoare.
Rezistenţa conductorului este determinată prin formula:
, (1.1)
unde l este lungimea conductorului;
s – secţiunea lui;
r – rezistenţa specifică.
Valoare inversă a rezistenţei este numită conductibilitate electrică.

Rezistenţa se măsoară în Ohm, iar conductibilitatea electrică în (Sm).

Rezistanţa sectorului circuitului pasiv in caz general se determină prin
formula:

Unde P este puterea consumată iar

I – curentul.
Rezistenţa in circuitele echivalente se reprezintă in modul următor:

Inductanţă este numit elementul ideal al circuitului echivalent care

caracterizează proprietatea circuitului de a înmagazina energia
câmpului magnetic.
Se consideră că inductanţă posedă doar bobinele. Vom considera că
celelalte elemente ale circuitului nu posedă inductanţă.
Inductanţa bobinei, măsurată in H (Henry), se determină prin
formula:

Unde W este numărul de spire în bobină;

Ф – fluxul magnetic al bobinei excitat de curentul i
În figura este prezentată inductanţa în circuitul echivalent
 5

Capacitatea – element ideal al circuitului echivalent, caracterizează

capacitatea sectorului circuitului electric de a înmagazina câmp
electric.
Vom presupune că capacitate deţin numai condensatoarele.
Capacitatea altor elementelor in circuit nu o luăm in considerţie.
Capacitatea condensatorului, măsurată in F, se determină prin
formula:

Unde q este sarcina pe plachetele condensatorului;

Uс – tensiunea pe condensator.
În figură este prezentată capacitatea in schema echivalentă.

1.3 Elemente active ale circuitelor echivalente

Orice sursă de energie poate fi reprezentată ca sursă de tensiune

electromotoare sau sursă curent. Sursa de tensiune electromotoare –
este sursa caractrizată de tensiunea electromotoare şi de rezistenţa
interna.
TEM ideală este TEM, rezistenţa interna a căreia este egală cu
zero.

Fig. 1.3

În fig 1.3 este reprezentată TEM la bornele căruia este conectată

rezistenţa R.
Ri – rezistenţa internă a sursei TEM
 6

Săgeata la semnul TEM indică direcţia de la punctul cu potenţial

inferior la punctul cu potenţial superior. Săgeata la bornele tensiunii
U12 indică direcţia îndreptată invers - de la punctul cu potenţial
superior la punctul cu potenţial inferior.
Curentul

, (1.2)

, (1.3)
La TEM ideală rezistenţa internă Ri = 0, U12 = E.
Din formula 1.3 se vede, ca tensiunea la bornele sursei TEM reale se
reduce cu mărirea curentului. La sursa ideală tensiunea la borne nu
depinde de curent, şi este egală cu TEM.
Este posibilă şi altă modalitate de idealizare a sursei: reprezentarea ei
ca sursă de curent.
Sursă de curent se numeşte sursa de energie, caracterizată prin
marimea curentului şi conductibilităţii interne. Subliniem că
conductibilitatea sursei ideale de curent este egală cu zero.
Dacă împărţim ambele părţi ale ecuaţiei (1.2) la Ri primim:

unde este curentul sursei;

conductibilitatea internă.

Pentru sursa de curent ideală gi = 0 și J = I.

Curentul sursei ideale nu depinde de rezistenţa circuitului exterior. El
rămâne constant şi nu depinde de rezistenţa sarcinii. Imaginea
convenţională a sursei de curent este prezentată în fig. 1.4

Fig 1.4
Oarecare sursa de TEM reală poate fi transformată in sursă a
curentului şi invers. Sursa de energie, rezistenţa internă a căreia este
 7

mică in comparaţie cu rezistenţa sarcinii, se apropie după proprietăţi

la sursa TEM ideală.
Dacă rezistenţa internă a sursei este mare in comparaţie cu rezistenţa
circuitului exterior, el se apropie după proprietăţi la sursa curentului
ideal.

1.4 Definiţii de baza, referitoare la scheme.

Sunt cunoscute circuite electrice desfăşurate şi nedesfăşurate.

În figura 1.5 este prezentat circuitul electric nedesfăşurat.
În figura 1.6 este prezentat circuitul electric desfăşurat care conţine 2
surse de TEM şi 5 rezistoare. Considerăm că rezistenţa firelor este
nulă.

fig 1.5 fig 1.6

Circuitul desfăşurat – este o combinaţie completă a conexiunii

elementelor active şi pasive.
Ne referim la fig.1.5. Sectorul circuitului electric, prin care circulă
acelaşi curent, se numeşte ramură. Punctul de conexiune a două sau
mai multor ramuri ale circuitului se numeşte nod. Nod in care se
conectează 2 ramuri se numeşte înlăturat. Nodul se numeşte
neînlăturat, dacă in el sunt conectate 3 si mai multe ramuri. Nodul in
schemă se reprezentă ca un punct.
Conexiune serie este numită aşa conexiune a sectoarelor circuitului,
in care prin toate sectoarele circulă curent egal. Dacă conexiunea este
paralelă, toate sectoarele circuitului le conectăm la o pereche de
noduri, care posedă aceeaşi tensiune. Orice cale închisă, care include
cîteva ramuri, se numeşte contur.

1.5 Regimul de lucru a circuitului electric.

În dependenţă de valoarea sarcinii definim următoarele modalităţi de

funcţionare a circuitului electric: regim mers în gol, regim scurtcircuit,
regim acordat.
 8

În regim nominal toate elementele circuitului electric lucrează in

condiţii, indicate in paşaportul tehnic al producătorului. In condiţii
normale mărimea curentului, tensiunii, puterii, nu depăşesc valorile
indicate.
Regimul mers în gol apare in cazul rupturii circuitului electric sau
deconectării sarcinii.
Regimul scurtcircuit apare cînd rezistenţa sarcinii este nulă. Curentul
de scurtcircuit depăşeşte valoare nominală a curentului de multe ori. Acest
regim este un regim de avariere (periculos).
Regimul acordat – regimul transmiterii puterii maximale de la sursă
la sarcina. Regimul acordat apare atunci, cînd rezistenţa sarcinii este egală
cu rezistenţa internă a sursei, şi sarcina emite puterea maximă (de exemplu
– conturul oscilant).

1.6 Legile de baza ale circuitelor electrice.

Îa fig. 1.7 este prezentat sectorul circuitului electric cu rezistenţa R.

Fig. 1.7
Curentul , care circulă prin rezistenţa R, este proporţional căderii de
tensiune pe rezistenţă, şi invers proporţional marimii acestei rezistenţe:

Căderea tensiunii pe rezistor este numit produsul curentului, care

circulă prin rezistenţă, la mărimea acestei rezistenţe.
Legile de baza ale circuitelor electrice, ca şi legea lui Ohm, sunt legea
balanţei curentului in ramurile desfăşurate (prima legea lui Kirchhoff), şi
balanţa tensiunii pe sectoare închise ale circuitului (legea a doua a lui
Kirchfoff)
In conformitate cu prima lege a lui Kirchhoff suma algebrică a
curenţilor in orice nod este egală cu zero:

Dacă luăm schema din fig 1.8 şi scriem ecuaţiile conform primei
legei a lui Kf obţinem următoarele.
 9

fig. 1.8
Curenţilor, care sunt directionaţi la nod, le definim semnul +, iar
curentilor direcţionaţi de la nod – semnul -. Drept rezultat primim ecuaia
următoare:
sau
Conform legii a doua a lui Kf, suma algebrică a TEM dea lungul
oricărui contur închis este egală cu suma algebrică a tensiunilor ce cad pe
elementele conturului

Luăm schema de la fig. 1.9 şi scriem ecuaţie pentru contur extern

acestei schemei, conform a doilea legea lui Kf.

Fig . 1.9
Pentu aceasta vom analiza circuitul după direcţie arbitrară, de
exemplu după acul ceasornicului. TEM şi căderea de tensiune se scriu în
ambele părţi ale ecuaţiei cu semnul plus dacă direcţia lor coincide cu direcţia
de analiză a conturului şi cu semnul minus dacă nu coincide. La
determinarea curentului in ramuri, care conţine TEM, folosim legea lui Ohm
pentru ramura activă.
Să luăm ramura, care conţine rezistenţa si sursa TEM. Ramura este
conectată la nodurile a-b. Presupunem cunoaştem directionarea curentului in
ramură (fig 1.10).

Fig. 1.10
 10

Luăm conturul inchis, care constă din ramură activă si săgeata

tensiunii Uab, si scriem ecuaţia pentru el conform legii a doua a lui Kf.
Alegem direcţionarea după acul casornicului şi obţinem:

Din această ecuaţie determinăm curentul.

In mod general:

Unde este suma rezistenţelor in circuit

– suma algebrică a TEM.
TEM in formulă o scriem cu semnul +, dacă directionarea coincide
cu direcţia curentului, şi cu semnul – dacă nu coincide.