Curs 1

Noţiuni introductive
Un circuit electric reprezintă un ansamblu de elemente generatoare (surse) şi consumatoare
de energie electrică interconectate. Schema generală a unui circuit electric în care se pun în
evidenţă principalele sale componente este prezentată mai jos. Astfel, un circuit electric conţine
cel puţin o sursă de energie electrică, un consumator de energie electrică (receptor) şi
conductoarele (fire) de legătură. Prin intermediul acestei configuraţii se poate transmite energia
electrică la distanţă între sursă şi consumator.
consumator

Circuit electric simplu.

Într-un circuit electric există două categorii de elemente:

a. Elemente active (generatoare sau surse de energie electrică) care produc energie electrică
prin transformarea unei alte forme de energie – chimică, eoliană, luminoasă, ș.a. Ex. baterii,
sisteme fotovoltaice, generatoare electrice, etc.
b. Elemente pasive (receptoare sau consumatori) care transformă energia electrică în alte
forme de energie – termică, mecanică ș.a. În general consumatorii de energie electrică sunt
modelați prin rezistoare, bobine, condensatoare.

Regimul de funcţionare al unui circuit electric este caracterizat prin mărimi electrice:
tensiunea electrică, curentul electric, t.e.m. ş.a., denumite uneori semnale electrice.
În funcţie de modul de variaţie în timp a mărimilor electrice circuitele electrice pot fi:
a. Circuite de curent continuu - c.c., caracterizate prin:
- mărimi constante în timp;
- câmp magnetic generat de către curentul electric;
- transformări energetice.
b. Circuite în regim nestaţionar (variabil), caracterizate prin:
- mărimi variabile în timp;
- câmp magnetic variabil în timp generat de prezenţa curenţilor electrici variabili în
timp;
- tensiuni electromotoare induse de câmpul magnetic variabil în timp;
- transformări energetice.

1
Dacă mărimile dintr-un astfel de circuit variază sinusoidal în timp circuitele se numesc de curent
alternativ - c.a.
Dacă semnalele dintr-un circuit electric sunt lent variabile în timp (de exemplu la
frecvenţe joase) regimul se numeşte cvasistaţionar.
Un circuit oarecare poate funcționa în regim permanent sau în regim tranzitoriu.
Regimul care se stabileşte într-un circuit după un interval de timp suficient de lung de la
conectarea sau modificarea sursei de alimentare, sau după acțiunea unei perturbații, astfel
încât parametrii săi caracteristici nu se mai modifică în timp, se numeşte regim permanent.
Regimul prin excelenţă variabil, de durată practic limitată, prin intermediul căruia se
face trecerea de la un regim permanent la un alt regim permanent se numeşte regim
tranzitoriu. Regimul tranzitoriu se stabilește imediat după conectarea sau modificarea sursei
de alimentare,sau după acțiunea unei perturbații.

Mărimi electrice
Sarcina electrică
Conceptul de sarcină electrică stă la baza explicării tuturor fenomenelor electrice. Din acest
punct de vedere in circuitele electrice mărimea fundamentală este sarcina electrică q. După cum
se ştie, materia este alcătuită din atomi şi fiecare atom este alcătuit din electroni, protoni şi
neutroni, adică din particule atomice. Proprietatea fundamentală a electronilor şi a protonilor este
că poartă sarcini electrice. Sarcina electrică a unui electron este e = -1,602x10-19C şi ea
reprezintă sarcina electrică elementară în sensul că sarcinile electrice existente în natură sunt
multipli ai acesteia.
Sarcina electrică se măsoară în coulombi [C]. Trebuie remarcat faptul că aceasta este o
unitate de măsură mare: 1C = 6,24x1018e.
Sarcina electrică se conservă. Funcţionarea circuitelor electrice respectă legea conservării
sarcinii electrice conform căreia aceasta nu poate fi creată sau distrusă ci numai transferată.
Suma algebrică a sarcinilor electrice dintr-un sistem nu se modifică.
Curentul electric
O caracteristică importantă a sarcinilor electrice este faptul că pot fi mobile, adică pot fi
transferate dintr-un loc într-altul (unde energia electrică poate fi convertită în alte forme de
energie). De exemplu, dacă un element conductor este conectat la o baterie (sursa de energie
electrică), electronii liberi din structura sa sunt obligaţi să se deplaseze într-o anumită direcţie
dând naştere unui curent electric (de conducție).
Curentul electric este o mişcare controlată a purtătorilor de sarcină electrică. Curentul
electric nu are punct de plecare sau de sosire ci circulă pe trasee conductoare închise care trec
prin sursele de energie electrică.
Curentul electric poate fi o mişcare de sarcini pozitive sau negative. Deşi se ştie că în
conductoarele metalice curentul se datorează sarcinilor negative se defineşte drept sens

2
convenţional al curentului electric sensul de deplasare a sarcinilor pozitive. Orice deplasare de
sarcini negative constituie un curent de sens opus sensului de mişcare. Deoarece sensul
convenţional este unanim acceptat, în lipsa altui criteriu obiectiv, sensul convenţional poate fi
denumit sens real.
Curentul electric reprezintă un fenomen caracterizat de mărimea fizică numită intensitatea
curentului electrici. Însă de cele mai multe ori se foloseşte denumirea de curent electric în loc de
intensitate a curentului.
Intensitatea curentului electric de conducţie i se poate defini drept cantitatea de sarcină care
trece prin secţiunea transversală a unui conductor într-o secundă:
∆q dq
i = lim = .
∆t →0 ∆t dt

Intensitatea curentului electric este una dintre mărimile fundamentale ale sistemului
internaţional (S.I.) de unităţi. Unitatea sa de măsură este amperul [A].
Amperul reprezintă intensitatea unui curent electric constant care,
menţinut în două conductoare filiforme, paralele, rectilinii, de lungime
practic infinită, plasate în vid, la distanţa de 1m unul de altul,
determină apariţia, între cele două conductoare, a unei forţe
electrodinamice egală cu 2⋅10-7N pe fiecare metru din lungimea lor.

Tensiunea electrică.
Pentru ca sarcinile electrice să se poată deplasa dând naștere unui curent electric este
necesar să primească energie. Aceasta este furnizată de sursa de energie electrică (baterie,
generator electric, etc.) prin intermediul căreia se creează tensiune electrică între diferite puncte
ale unui circuit. Tensiunea electrică sau diferența de potențial este cauza care împinge (pune în
mișcare) electronii între două puncte ale unui circuit. Într-un material conductor în absența
tensiunii electronii liberi se mișcă haotic printre atomii materialului,ceea ce nu este util. Doar
dacă există tensiune electrică între două puncte ale unui circuit electronii liberi se vor mișca
într-o singură direcție, dând naștere unui curent electric.
Putem să ne imaginăm tensiunea electrică prin analogie cu presiunea dintr-o conductă de
apă. Să considerăm un rezervor de apă aflat la o anumită înălţime, umplut cu ajutorul unei pompe
dintr-un bazin aflat la un nivel mai jos. Apa din rezervor înmagazinează în acest mod energie
potențială, cu atât mai mare cu cât înălțimea (diferența dintre cele două bazine) este mai mare.
Însă încazul din prima figură apa nu poate să cadă înapoi în bazin, astfel că energia potențială
înmagazinată nu poate fi eliberată.

3
 Dacă se conectează o ţeavă de la rezervor spre bazin apa curge înapoi în bazin eliberând
energie. Se realizează astfel, un circuit închis de apă, iar curentul de apă poate acționa un utilaj,
de exemplu o turbină, efectuînd un lucru util.
În interiorul unei surse electrice electronii sunt forțați către
terminalul negativ, înmagazinând energie potențială electrică. Astfel
între terminalele sursei se produce o diferență de energie potențială
(pe scurt diferență de potențial). Dacă există un drum (conductor) prin
exteriorul sursei electronii vor curge înapoi spre „nivelurile” lor de
energie originale sub forma unui curent electric. Aceasta are ca
rezultat eliberarea energiei potențiale electrice înmagazinate.Se
creează astfel un circuit electric închis.
Prin analogie, fluxul de apă prin conducte poate fi considerat,
într-un circuit electric curent, iar energia potențială stocată a apei din
rezervorul ridicat, tensiune electrică.
Într-o instalație de apă pompa creează presiune în conducte, ceea ce determină curgerea
apei. Într-un circuit electric sursa de energie electrică creează presiune electrică în conductoare,
ceea ce forțează electronii să se miște într-o singură direcție, dând naștere unui curent electric.
Diferența de presiune a apei între două puncte corespunde cu tensiunea electrică numită și
diferență de potențial (energie potențială) între două puncte ale unui circuit electric.
Atunci când capetele „+” şi „-” ale bateriei nu sunt conectate printr-un conductor există
tensiune electrică între aceste două puncte, dar nu șicurent electric pentru că nu există un drum
continuu prin care electronii să se poată deplasa. Curentul electric circulă numai pe trasee
conductoare închise. Dacă într-un circuit electric se conectează un consumator, de ex. un bec,
trecerea curentului prin bec determină aprinderea acestuia, efect util al curentului electric.

4
 Deci, pentru a rezuma, curentul electric este pur și simplu o măsură a fluxului de electroni
care trec printr-un conductor.
Tensiunea electrică este diferența de potențial electric (energie potențială) între două
puncte ale unui circuit electric și este forța motrice care pune electronii în mișcare. Tensiunea se
referă întotdeauna la două puncte ale unui circuit: chiar și atunci când vorbim de exempludespre
o baterie de 1,5V ceea ce spunem cu adevărat este că diferența de potențial dintre cele două
terminale este de 1,5V.
Prin definiție tensiunea electrică între două puncte AB ale unui circuit reprezintă energia
electrică necesară deplasării unității de sarcină între punctele AB:
dw
u AB = .
dq

Unitatea de măsură pentru tensiunea electrică se numește volt (V).

Potențialul electric
Fiecare punct al unui circuit este caracterizat de potenţialul său electric v, (mărime scalară
care se măsoară în V) considerat faţă de un punct ales drept referinţă.

u AB Să considerăm două puncte A, B ale unui circuit și să alegem

un punct oarecare P considerat de referinţă pentru definirea
vA vB
tensiunilor.Astfel se poate defini mărimea numită potenţial electric.
Potenţialul electric vA al punctului A reprezintă energia (electrică)
P necesară deplasării unității de sarcină din punctul A în punctul P:

Potențialul electric vA =
dw
A→ P .
dq

Energia electrică necesară deplasării sarcinii q din punctul A în

punctul de referinţă P rezultă de forma:
P
w A→ P = ∫ v A dq .
A

În mod analog potenţialul punctului B este:

5
 dw
vB = B→P
dq

iar energia electrică necesară deplasării sarcinii q din punctul B în punctul P este:
P
w B → P = ∫ vB dq .
B

Cu aceste consideraţii se poate demonstra că tensiunea electrică între punctele A şi B

reprezintă diferenţa dintre potenţialele punctelor A și B:
u AB = v A − vB .

Unitatea de măsură pentru tensiunea electrică şi pentru potenţialul electric este voltul [V]:
1J
1V = .
1C
Sensul pozitiv ales convenţional pentru tensiunea electrică dintre două puncte sau borne ale
unui circuit este de la punctul cu potenţial mai ridicat către punctul cu potenţial mai coborât.
În schemele circuitelor electrice tensiunea şi curentul se reprezintă prin săgeţi care indică
sensul pozitiv ales în mod arbitrar. De câte ori este posibil, este de preferat ca sensul pozitiv ales
arbitrar să coincidă cu sensul real (convenţional). Sensul real rezultă prin corelarea sensului
pozitiv ales arbitrar cu semnul mărimii respective. În acest context o aceeaşi mărime fizică poate
fi reprezentată într-o schemă electrică în două moduri perfect echivalente, după cum se arată în
exemplele următoare:
Exemplul a. Un curent electric cu intensitatea de 10A care circulă de la punctul A către
punctul B al unui circuit poate fi reprezentat în două moduri echivalente:

I I
a. A B A B
I = 10A I = −10A

U U
b. A B A B
U = 100V U = −100V

Reprezentarea prin săgeţi a sensului semnalelor:

a – pentru curenţi; b – pentru tensiuni.

Exemplul b. O tensiune de 100V cu punctul A de potenţial mai ridicat decât cel al punctului
B poate fi reprezentată în două moduri echivalente.
Observații:
Un circuit electric este străbătut de curent electric numai dacă:
- conţine cel puţin o sursă de energie electrică (care pune în mişcare sarcinile electrice);

6
 - circuitul prezintă un traseu conductor închis.
Între două circuite electrice legate printr-un singur traseu conductor nu există curent
electric, ca în Fig. c, d.
De-a lungul unui traseu conductor neramificat, intensitatea curentului electric rămâne
aceeaşi ca în Fig. b, e.

I=0 I=0

I=0
a. b. c.
I=0
I

I
d. e.

Circulaţia curentului de-a lungul traseelor conductoare.

Observaţie: Tensiunea este o mărime definită în raport cu două puncte ale unui circuit.
Noţiunea de tensiune într-un punct nu are sens.

Tensiunea electromotoare
Aşa cum am mai spus elementele active ale unui circuit sunt sursele de energie electrică.
Există două tipuri de astfel de surse: surse de tensiune şi surse de curent. Sursele de tensiune sunt
caracterizate de o mărime electrică numită tensiune electromotoare e. Aceasta este cauza care
determină deplasarea sarcinilor electrice într-un conductor, respectiv curentul electric.
În interiorul unei surse sarcinile electrice acumulează energie potențială, astfel încât la
terminalele sursei se produce o diferență de potențial (energie potențială) respectiv o tensiune
electrică egală cu tensiunea electromotoare. T.e.m se defineşte ca fiind energia electrică
necesară deplasării unității de sarcină de-a lungul unui contur (circuit) închis. În S.I. unitatea de
măsură a t.e.m. este voltul [V].
Cele mai cunoscute surse de tensiune sunt:
- bateriile, în care tensiunea apare ca urmare a unor fenomene chimice care conduc la
separarea sarcinilor pozitive de cele negative la cei doi poli ai unei baterii;
- celulele fotovoltaice, în care au loc fenomene luminoase care determină separarea
sarcinilor pozitive de cele negative;
- generatoarele electrice în care tensiunea se generează datorită variaţiei câmpului
magnetic.
În urma acestor fenomene în toate aceste elemente se creează un câmp electric E, astfel că

7
t.e.m. poate fi definită prin relaţia:

e = ∫ E ⋅ dl ,
l

iar tensiunea electrică între două puncte ale unui circuit:

B
∫
u AB = Edl .
A

Convenții de notare a mărimilor electrice

Mărimile electrice se simbolizează prin litere care

U BE u BE pot avea indici explicativi care se referă la ramuri (pentru
curenţi) sau noduri (pentru tensiuni). Simbolurile grafice
dau informaţii şi asupra variaţiei în timp a mărimilor
u be t
electrice:
a. literele mari se folosesc pentru mărimile
invariabile în timp (mărimi continue) - U, I sau pentru
u BE = ube + U BE valorile constante în timp ale mărimilor variabile
(valoarea efectivă, valoarea maximă, valoarea medie) -
Utilizarea indicilor explicativi. U , I , U m , I m , U med , I med .
b. literele mici sunt folosite pentru denumirea mărimilor variabile în timp ( ex.: mărimi
alternative).
c. indicii cu litere mari simbolizează valoarea totală a semnalelor variabile în timp care
au atât o componentă continuă cât şi una alternativă ( uCE , iE ).
d. indicii cu litere mici desemnează semnalele care au numai componentă alternativă (
ube , ic ).
Descompunerea unui semnal variabil în timp în componentă continuă şi componentă
alternativă prezintă o importanţă practică deosebită, deoarece circuitele electrice în general şi
cele electronice în special tratează în mod diferit cele două componente.

Puterea și energia electrică

La baza aplicaţiilor practice ale curentului electric stau efectele sale – termic, magnetic,
electrochimic, care pot fi apreciate prin intermediul puterii şi energiei electrice. De aceea, alături
de tensiune şi curent aceste mărimi joacă un rol important în analiza
i
circuitelor electrice.
Puterea electrică este mărimea care exprimă viteza cu care se transferă
u
energia electrică între diferite elemente sau porțiuni ale unui circuit.
Să considerăm un element oarecare al unui circuit (sau un circuit)

8
caracterizat de tensiunea la borne u şi curentul i. După cum se ştie din fizică, puterea consumată
sau debitată de acesta la un moment oarecare de timp este:

dw dw dq
p= = ⋅ = ui
dt dq dt

în care p, w şi treprezintă puterea electrică, energia, respectiv timpul. În S.I. unitatea de măsură a
puterii se numeşte watt [W], iar cea a energiei joule [J].
Dacă puterea este pozitivă p > 0, adică tensiunea şi curentul au acelaşi sens, elementul de
circuit consumă putere electrică de la restul circuitului. În caz contrar, dacă puterea este negativă,
respectiv u şi i sunt în sensuri opuse, elementul de circuit debitează putere către restul circuitului,
fiind generator.
Exemplu

0,2 A 0,2 A 0,2 A 0,2 A

A+ A A A

100V 100V 100V 100V

B- B B B

p=20 W p=20 W p=-20 W p=-20 W

consumator consumator sursa sursa

Într-un rezistor de rezistenţă R, străbătut de curent electric, energia potenţială a purtătorilor

de sarcină se transformă în energie cinetică de vibraţie a reţelei cristaline a metalului. Aceasta
conduce la creşterea energiei interne a reţelei şi deci la creşterea temperaturii sale. Aşadar un
rezistor parcurs de curent electric consumă energie electrică pe care o transformă în căldură.
Fenomenul este ireversibil şi se numeşte efect Joule. Astfel, puterea consumată de un rezistor
are expresia:
u2
p = ui = R ⋅ i = 2

şi este totdeuna pozitivă; energia electrică se transformă ireversibil în căldură (determinând

încălzirea conductoarelor). Relaţia reprezintă legea Joule-Lenz conform căreia:
Puterea disipatăîntr-un conductor (care se transformă ireversibil în
căldură) este egală cu produsul între rezistenţa conductorului şi
pătratul intensităţii curentului prin el.

Energia electrică debitată sau consumată într-un interval de timp, de la t1 la t2 este:

9
 t2

∫
w = pdt
t1

Unitatea de măsură pentru energia electrică în SI se numește Joule. Ca unitate tolerată se

utilizează frecvent Kilowattora, Kwh. 1Kwh = 3,6x 106 J.

Structura (topologia) circuitelor electrice

Din punct de vedere topologic, un circuit electric

A
complex sau o reţea se caracterizează prin ramuri (laturi),
noduri şi ochiuri de circuit.
B C Ramura este o porţiune neramificată de circuit, în
lungul căreia curentul are aceeaşi intensitate. În figura
alăturată pot fi puse în evidenţă ramurile AB, AC, AD, BC,
D BD, CD. Numărul de ramuri al unui circuit se notează cu r.
Structura unui circuit Ramurile de circuit care conţin surse de t.e.m. se
electric. numesc ramuri active (AB, AD, BD), iar cele lipsite de surse
i b ramuri pasive (AC, BC, CD). Ramurile unui circuit pot fi:
receptoare sau generatoare. Ramura este receptoare dacă puterea ei este pozitivă P = UI> 0,
adică mărimile U şi Iau acelaşi sens. Dacă U şi I au sensuri contrare, puterea la bornele ramurii
este negativă P = UI< 0, ramura este generatoare.
Se numeşte nod, punctul dintr-un circuit ramificat în care se intersectează cel puţin trei
ramuri (A, B, C,D). Numărul de noduri dintr-un circuit se notează cu n.
Se defineşte drept ochial unui circuitun contur conductor închis, format din succesiunea
mai multor ramuri (ABCA, ACDA, ADBAetc.). Un ochi este independent dacă conţine cel puţin o
ramură distinctă faţă de celelalte ochiuri. Numărul ochiurilor independente dintr-un circuit
ramificat este o = r − n + 1 .
Structura unui circuit ramificat este complet determinată dacă se cunosc numărul de ramuri
r şi numărul de noduri n.

10