Curentul electric

Generalităţi
Curentul electric apare datorită existenţei unor materiale la care electronii periferici ai
atomilor pot părăsi uşor orbita şi se pot deplasa la alt atom în momentul în care sunt supuşi unei
diferenţe de potenţial electric. Apare astfel o circulaţie de electroni liberi de la un atom la altul,
fenomenul se cheamă curent electric. Materialele care posedă această caracteristică se numesc
materiale bune conducătoare de electricitate sau conductoare. Materialele care nu permit trecerea
electronilor de la un atom la altul se numesc materiale rele conducătoare de electricitate sau
izolatoare. Deplasarea electronilor de la un atom la altul (deci crearea unui curent electric) este
organizată de către un generator electric.

Fig. 1

Dacă un circuit electric nu este închis deplasarea electronilor nu mai este posibilă.
Rolul întrerupatorului este de a închide şi de a deschide un circuit electric.

Fig. 2

1
 Dirijarea curentului spre receptor se face prin utilizarea atât a materialelor bune
conducătoare de electricitate cât si a materialelor rele conducătoare de electricitate.
Materiale bune conducătoare de electricitate sunt:
-metalele;
-apa impură;
-carbonul, etc.
Materiale rele conducătoare de electricitate sunt:
-cauciucul;
-mica;
-sticla;
-hârtia, etc.

În anumite condiţii, materialele electroizolante (sau rele conducătoare de electricitate)

îşi pot pierde aceste calităţi.

Fig. 3

2
Efectele curentului electric la traversarea unui receptor

Efect caloric
(Filamentul lămpii se încălzeşte)

Fig. 4

Efect magnetic
(Miezul de fier este atras)

Fig. 5

3
 Efect chimic
(Electrodul negativ îşi măreşte volumul)

Fig. 6

Intensitatea curentului electric

Intensitatea curentului electric se defineşte ca fiind “ numărul” de electroni care

traversează receptorul timp de o secundă. Unitatea de masură pentru intensitate este Amperul, se
notează cu A şi se măsoară cu ampermetrul.

Fig. 7

4
 Cantitatea de electricitate

Spre deosebire de intensitatea curentului electric care se defineşte ca fiind “numărul”

de electroni care traversează receptorul timp de o secundă, cantitatea de electricitate se defineşte
ca fiind “numărul” de electroni care traversează receptorul pe toată durata lui de funcţionare.
Cantitatea de electricitate se noteaza cu Q, se măsoara în Coulombi şi este dată de relaţia:

Q(C) = I(A) x t(s)

Se mai utilizează o unitate de masură care derivă din aceasta:

Q(Ah) = I(A) x t(h)

De unde rezultă că:

1Ah = 3600 C

Măsurarea cantităţii de electricitate se poate face deci prin utilizarea unui ampermetru
şi a unui cronometru.

Tensiunea electrică

Tensiunea electrică se defineşte ca fiind diferenţa de potenţial pe care o crează un

generator electric în urma căreia rezultă o deplasare de electroni de la un atom la altul în
structura unui material conductor, deci care duce la apariţia curentului electric.
Cu cât tensiunea care se aplică unui receptor este mai mare, cu atât intensitatea
curentului care-l traversează este mai mare.
Tensiunea se notează cu U, are unitatea de masură în Volţi si se masoară cu
voltmetrul.

Fig. 8

Sensul curentului electric

În exteriorul generatorului electronii se deplasează de la borna – la borna +. Sensul

real al curentului acesta este. Sensul convenţional al curentului însă este de la borna + la borna -,

5
deoarece sensul curentului a fost stabilit aşa inainte de cunoaşterea teoriei electronice şi toate
regulile electricităţii au fost fondate pe acest sens.

Fig. 9

Rezistenţa electrică
Intensitatea curentului electric într-un circuit electric nu depinde numai de tensiunea
aplicată la bornele sale. Dacă aplicăm o tensiune constantă la bornele unui reostat (reostatul este
o rezistenţă la care putem să-i modificăm valoarea) şi-i modificăm valoarea rezistenţei o să
vedem că valoarea intensităţii scade odată cu creşterea valorii rezistenţei şi creşte odată cu
micşorarea ei, deci intensitatea curentului este invers proporţională cu rezistenţa receptorului.
Dacă modificăm valoarea tensiunii vom observa că valoarea intensităţii creşte sau scade direct
proporţional cu valoarea tensiunii.

6
 Fig. 10

Conform acestor experienţe putem scrie:

U (V )
I(A) = , – care reprezinţă legea lui Ohm.
R (Ω)

Rezistenţa unui conductor depinde de natura materialului, de lungimea sa, de

secţiunea sa şi de temperatura la care este supus să funcţioneze.

ρx l
R = S , unde ρ este rezistivitatea materialului din care este alcătuit conductorul, l
este lungimea lui şi S este sectiunea lui

( )
2
Ω mm
ρ x l (m)
R(Ω) = m
2
S(mm )

( )
2
µΩ cm
ρ x l(cm)
R(µΩ) = cm
2
S( cm )

Odată cu creşterea temperaturii unui conductor, în general creşte şi rezistenţa

acestuia. Am şpecificat “în general”, deoarece există şi excepţii de la regulă. Rezistenţa

7
carbonului şi a tuturor izolatorilor în general scade odată cu creşterea temperaturii, iar rezistenţa
constantanului rămâne constantă odată cu modificarea temperaturii într-un sens sau altul.
S-a stabilit un coeficient de temperatură pentru fiecare material în parte (α) şi acesta
reprezintă creşterea de rezistenţă a unui conductor de 1 Ω aflat iniţial la temperatura de 0°C şi în
final la temperatura de 1°C.
Utilizând acest coeficient putem determina rezistenţa unui conductor la oricare
temperatură t pornind de la temperatura STAS şi care este specificată pentru 20°C.

Rt = R0(1+ αt), unde Rt – rezistenţa conductorului la temperatura la care va funcţiona,

R0 – rezistenţa conductorului la 20°C (cea dată în STAS), t – temperatura la care va funcţiona
conductorul.

Densitatea de curent într-un conductor

Fig. 11

Conductorul de secţiune mai mică se încălzeşte mai mult decât conductorul de

secţiune mai mare, deoarece ambele conductoare sunt parcurse de acelaşi curent dar concentraţia
de electroni este mai mare în conductorul de secţiune mai mică.
Relatia pentru densitatea de curent este:
A I ( A)
J( 2 ¿= 2 , unde I este intensitatea curentului care va străbate conductorul, S
mm S (mm )
este suprafata transversala a acestuia (secțiunea lui).

Pentru a se evita încălzirea conductoarelor la trecerea unui curent prin ele s-a introdus
în documentaţia de material şi densitatea maximă de curent admisibilă, care nu trebuie
depăşită. Ea depinde de :
 natura conductorului (materialul din care este facut)
 conditiile de racire ale acestuia

Conditiile de racire depind de :

 de forma sectiunii conductorului (patrata , dreptunghiulara, circulara , etc)
 modul de pozitionare
 In aer liber
 In Tub
 In perete , etc.
 de sectiunea conductoarelor si implicit de suprafata de racire

8
 Exemplu : Conductoare cu forma sectiunii circulara avand aceeasi lungime “l” dar
diametre diferite “d” si “2d”

l
l

2d
d

diametru d 2d
Sectiunea conductorului πd
2
πd
2

4
Suprafata periferica de racire πdl 2 πdl

Din tabelul de mai sus se observa ca sectiunea conductorului cu diametrul “2d” este
de 4 ori mai mare decat sectiunea conductorului cu diametru “d” , pe cand suprafata periferica de
racire este doar de 2 ori mai mare decat a conductorului cu diametru “d”. Concluzia este ca,
avand un conductor cu sectiunea de 4 ori mai mare NU inseamna ca el are si o densitate de
curent admisibila de 4 ori mai mare , asta deoarece suprafata periferica de racire s-a marit doar
de 2 ori. Densitatea de curent maxim admisibila este deci mai mica pentru conductoarele de
sectiune mai mare.
Densitatea de curent maxim admisibila pentru diferite tipuri de conductoare si
pozări ale lor , se gaseste in cataloage.

9
Legarea rezistenţelor într-un circuit electric

Într-un circuit electric rezistenţele pot fi legate în serie sau în paralel

Fig. 12

a. montajul in serie:

Fig.13

10
 Ut = U1 + U2 + U3
ReI = R1I + R2I + R3I simplificăm cu I
Re = R 1 + R 2 + R 3

b. montajul paralel:

Fig. 14

It = I 1 + I 2 + I 3

U U U U
ℜ
= + +
R1 R2 R3
sau,

U
ℜ
=U ( R11 + R12 + R13 ), simplificând cu U se obţine:
1 1 1 1
ℜ
= + +
R1 R2 R3

Legarea surselor generatoare

Sursele generatoare identice se pot lega în serie sau în paralel

Dacă legăm sursele generatoare în serie, obţinem o tensiune rezultantă egală cu suma
tensiunilor parţiale. Trebuie avut grijă ca bornele care se leagă între ele să fie de semn contrar,
deoarece dacă nu este îndeplinită această condiţie nu se obţine o tensiune rezultantă egală cu
suma celorlalte două ci se va obţine o tensiune egală cu diferenţa celor două tensiuni.

11
 Fig. 15

Dacă legăm sursele generatoare în paralel ne putem permite să utilizăm un curent egal
cu suma curenţilor maximi admişi de cele două surse generatoare.
Trebuie avut grijă ca bornele care se leagă între ele să fie de acelaşi semn, deoarece
dacă nu este îndeplinită condiţia aceasta sursele generatoare vor fi străbătute de un curent de
scurtcircuit.

12
 Fig. 16
Legea lui Ohm generalizată
Dacă un generator funcţionează in sarcină, tensiunea măsurată la bornele sale este
mai mică decât la funcţionarea lui în gol. Acest fenomen se datorează faptului că generatorul are
o rezistenţă proprie a lui. Fenomenul îl putem pune în evidenţă la un generator de putere foarte
mică.

Fig. 17

Deci E = U + rI, unde U – este tensiunea la bornele receptorului, r – este rezistenţa

internă a generatorului, I – este curentul prin circuit, E – este tensiunea la bornele generatorului

13
 Legea întâi a lui Kirchhoff

Suma algebrică a curenţilor care intră şi ies dintr-un nod de reţea este nulă

Fig. 18

I1+I2-I3+I4-I5=0
Nodurile de reţele reprezintă puncte de ramificaţie electrică, unde se intâlnesc cel
puţin trei laturi sau căi de curent.

Legea a doua a lui Kirchhoff

Într-un ochi de reţea suma algebrică a căderilor de tensiune pe rezistoarele laturilor

este egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare.

Fig. 19

Conform acestei teoreme în ochiul I putem scrie:

I1R1 + I2R2 = U

14
 În ochiul II relaţia respectivă devine:
I3(R3+R4) – I2R2 = 0

O latură electrică este o porţiune din reţea compusă în general din receptori şi surse
cuprinsă între două noduri pe aceeaşi cale de curent.
Un ochi de reţea reprezintă un contur inchis în care o latură a reţelei intră o singură
dată.

Energia

Un corp posedă energie dacă este capabil să producă un lucru mecanic.

Formele sub care se poate prezenta energia:
-calorică
-mecanică
-electrică
-chimică
-nucleară
-eoliană
-solară, etc.
Aceste forme de energie, pot fi transformate unele în altele cu ajutorul maşinilor.

Exemplu:

Fig. 20

Motorul electric absoarbe energie electrică pe care o transformă în energie mecanică.

Această energie o poate utiliza la punerea în mişcare a maşinii de spălat de exemplu, deci lucrul
mecanic efectuat în acest caz se datorează numai energiei electrice care s-a transformat în
energie mecanică. Nu toată energia electrică se transformă în energie mecanică. O parte din
energia electrică se transformă în căldură, deci aceasta este o energie pierdută. Energia electrică
pe care o absoarbe motorul electric se numeşte energie absorbită si se notează cuWa, energia

15
mecanică rezultantă se cheamă energie utilă şi se notează cu Wu, energia transformată în căldură
se cheamă energie pierdută şi se notează cu Wp.
Randamentul unei maşini (η), se defineşte ca fiind raportul dintre Wu si Wa, deci:

Wu
η = Wa , care este în mod obişnuit subunitar, excepţie este doar cazul unui radiator
care transformă toată energia în căldură, deci randamentul în acest caz are valoarea 1.

Energia electrică în curent continuu se măsoară în Wh şi are expresia:

W( Wh)= U(V) x I(A) x t(h)

Puterea unui motor electric se defineşte ca fiind lucrul mecanic pe care acesta poate
să-l facă într-o secundă.
Puterea unui motor electric se exprimă în W sau în cai putere.

1CP = 736 W
Randamentul unui motor electric se poate determina şi în funcţie de putere

Wu Pu x t Pu
η = Wa = Pa x t = Pa

Pa = Pu + Pp, unde Pu – este puterea utilă, Pa – este puterea absorbită si Pp – este

puterea pierdută.

Puterea electrică a unui motor, poate fi măsurată şi cu ajutorul aparatelor

Fig.21

Energia electrică poate fi măsurată cu ajutorul unui watmetru şi a unui cronometru.

16
 Fig. 22

Această metodă nu se utilizează la un abonat. La abonat se montează contoare de

energie electrică.

Fig. 23

Principiul de functionare al unui contor de energie electrică este urmatorul:

17
 În funcţie de puterea consumată de abonat, care este sesizată de bobinele de tensiune
şi de curent, discul contorului se încarcă cu curenţi Foucault (despre care o să vorbim mai târziu),
aceştia îi imprimă o mişcare de rotaţie, care este înfrânată de magnetul permanent aflat in
construcţia contorului şi rotatia discului pune în mişcare un mecanism de ceasornic care
înregistrează energia consumată.
Schema de conectare a unui contor monofazat este urmatoarea:

Fig. 24

Probleme

1. Calculaţi rezistenţa electrică a unui conductor de OlAl cu următoarele

caracteristici:
l = 1km, s = 25/4 mm2. Se cunoaşte: ρOl = 25,2x10-2 Ωmm2/m, ρAl = 2,941x10-2
Ωmm /m.
2

2. Calculaţi rezistenţa electrică a unui conductor de OlAl cu următoarele

caracteristici:
l = 1km, s = 680/85 mm2. Se cunoaşte: ρOl = 25,2x10-2 Ωmm2/m, ρAl = 2,941x
10-2 Ωmm2/m.

3. Calculaţi rezistenţa electrică a unui conductor de Cu cu l = 1km şi d=0,6 mm. Se

cunoaşte ρCu = 1,748x10-2 Ωmm2/m.

4. Filamentul de tungsten (sau wolfram) al unei lămpi are l=12 cm şi d=0,1 mm. Ce
rezistenţă electrică are filamentul? Se cunoaşte ρw = 5,5x10-2 Ωmm2/m.

5. Calculaţi curentul maxim care poate fi trecut printr-un rezistor cu parametrii:

a) R = 1 MΩ şi P=1W
b) R= 10KΩ şi P=0,5W.

18
 6. Un acumulator are tensiunea la borne E=25V şi Ri = 0,22Ω. Calculaţi tensiunea la
bornele acumulatorului când acesta:
a) injectează în circuitul exterior un curent cu I=8A
b) este încărcat cu un curent cu I=8A.

7. Calculaţi intensitatea curentului prin rezistenţa R1 când aceasta are valorile: 6500Ω,
1150Ω, 1650Ω.

Fig. 25

8. Calculaţi rezistenţa electrică echivalentă a circuitului:

Fig. 26

R1 = 1Ω, R2 = 2 Ω, R3 = 3Ω, R4 = 4Ω, R5 = 5 Ω.

Magnetism

19
 Un magnet permanent are proprietatea de a atrage particulele de fier, proprietate care
se manifestă la cele două extremităţi ale sale, numite polii magnetului.

Fig. 27

Dacă un magnet are posibilitatea de a se deplasa liber acesta se va orienta totdeauna

după direcţia nord – sud geografic

20
 Fig. 28

Dacă apropiem polii de acelaşi semn a doi magneţi permanenţi, aceştia se vor
respinge. Dacă apropiem polii de semn contrar a doi magneţi permanenţi, aceştia se vor atrage.

Fig. 29

Regiunea din spaţiu în care se manifestă acţiunea unui magnet se numeşte câmp
magnetic. Câmpul magnetic poate fi materializat prin liniile de forţă care indică suprafaţa în care
are loc efectul său.
Convenţional, s-a ales sensul liniilor de forţă în exteriorul magnetului de la polul nord
către polul sud.

Fig. 30

Electromagnetism

Dacă un magnet se află în apropierea unui conductor străbătut de un curent electric,

acesta se va plasa perpendicular pe acel conductor.

21
 Fig. 31

O deplasare de electroni intr-un conductor dă naştere unui câmp magnetic în jurul

acestuia. Acest câmp magnetic are aceleaşi proprietăţi ca ale unui magnet. Liniile de forţă ale
acestui câmp sunt circulare şi sunt plasate într-o infinitate de planuri perpendiculare pe
conductor.

Fig.32

22
 Sensul liniilor de forţă a unui astfel de plan se pot determina cu ajutorul regulii
tirbuşonului enunţată de Maxwel. Înaintând tirbuşonul în sensul curentului, sensul său de rotaţie
indică sensul liniilor de câmp.
Dacă conductorul formează o buclă liniile de forţă se află concentrate în interiorul
buclei.

Fig. 33

Dacă conductorul formează mai multe bucle sau sau spire se obţine un solenoid numit
în mod obişnuit bobină. Dacă bobina este suficient de lungă, câmpul magnetic din interior este
rectiliniu şi uniform.

Fig. 34

23
 Inducţia magnetică
Dacă un magnet se află în apropierea unui solenoid, acesta va părăsi orientarea nord –
sud şi se va orienta conform liniilor de forţă ale solenoidului. Orientarea spre liniile de forţă va fi
mai accentuată în punctul P decât în punctul P1. Se spune că inducţia magnetică are o valoare mai
mare în P decât in P1.

Fig. 35

Prin experienţe se poate demonstra că inducţia magnetică în interiorul unei bobine

fără miez este direct proporţională cu numărul de spire a bobinei, direct proporţională cu
intensitatea curentului care circulă prin bobină şi invers proporţională cu lungimea bobinei.
Inducţia magnetică a unei bobine fără miez se notează cu Bo, se măsoară în Tesla şi
are valoarea:

Fig. 36

24
 NxI ( A)
Bo(T) = 4π x 10-7 x
l(m)

Unde N este numărul de spire a bobinei, I este valoarea intensităţii curentului care
străbate bobina, l este lungimea bobinei.
Mai există o unitate de măsură pentru inducţie - Gaus-ul.
1T = 104 G
Dacă punem un miez de fier în bobină, valoarea Bo a inducţiei va deveni:

Fig. 37

N x I ( A)
B(T) = μr x 4π x 10-7 x
l (m)
, în acest caz luăm în calcul lungimea miezului şi nu
a bobinei.

B
Coeficientul μr = , în acest caz reprezintă creşterea relativă a inducţiei în fier faţă
Bo
de inducţia in aer şi se numeşte coeficient de permeabilitate relativă.

Fluxul magnetic

Considerăm două suprafeţe S1 şi S2 plasate perpendicular pe liniile de forţă a unui

câmp magnetic uniform, de inducţie constantă.
Suprafaţa S2 fiind mai mare decât suprafaţa S1, se spune că fluxul magnetic cuprins de
S2 are valoare mai mare decât fluxul magnetic cuprins de de S1.
Fluxul magnetic Φ, care traversează o suprafaţă plasată perpendicular pe liniile de
forţă se defineşte ca fiind:

25
 Fig. 38

Φ = B x S are unitatea de masură Weber-ul şi se masoară cu fluxmetrul, deci

Φ(Wb) = B(T) x S(m2)

Dacă suprafaţa S face un unghi α cu direcţia liniilor de forţă, fluxul magnetic care
traversează această suprafaţă va fi:

Φ(Wb) = B(T) x S(m2) x sinα

Fig. 39

Observaţii:
-Dacă Φ reprezintă numărul liniilor de forţă într-o suprafaţă, B reprezintă
densitatea liniilor de forţă, deoarece

Φ(Wb )
B(T) =
S(m2)

Altă unitate de măsură pentru flux este Maxwell-ul

1Wb = 108Mx

26
 Circuitul magnetic

Dacă două bobine cu acelaşi număr de spire, parcurse de curenţi identici sunt
montate pe circuite magnetice diferite şi valoarea fluxului Φ1 este mai mică decăt cea a fluxului
Φ2, înseamnă că circuitul magnetic 1 se opune mai puternic liniilor de forţă decât circuitul
magnetic 2. Proprietatea unui circuit magnetic de a se opune liniilor de forţă se numeşte
reluctanţă şi se notează cu R

Fig. 40

Expresia fundamentală a fluxului:

NxI
Φ = μr x 4π x 10-7 x x S , poate fi scrisă şi sub forma:
l

F ( As)
Φ (Wb) = – această relaţie se numeste relaţia lui Hopkinson unde R este
R
reluctanţa şi are valoarea:

107 l (m)
R=
4π
x 2 ,
μ r xS (m )

F este forţa magnetomotoare sau tensiune magnetomotoare, are valoarea

F = N x I(A)

Această lege se identifică cu legea lui Ohm

E(V )
I(A) = ℜ( Ω)

27
Circuit magnetic Circuit electric
Flux (Φ) Curent (I)
Forța magnetomotoare (tensiune Forța electromotoare (tensiune
magnetomotoare) (Fm) electromotoare) (E)
Reluctanță (Rm) Rezistență (R)
Permeanță (P) (inversul reluctanței Conductanță (G ) (inversul rezistenței
1/Rm) 1/R)
Legea lui Hopkinson (Fm = Rm* Φ) Legea lui Ohm (E=R*I)

Calculul reluctanţelor echivalente se face la fel ca şi calculul rezistenţelor

echivalente:
Serie: Re = R1+R2+R3

1 1 1 1
Paralel: = + +
R e R1 R2 R3

Dacă două bobine sunt înfăşurate în acelaşi sens, sunt parcurse de curenţi de sens
contrar şi se află pe acelaşi suport, bobina cu greutate mai mică va fi respinsă de bobina cu
greutate mai mare, se va întoarce şi apoi va fi din nou atrasă pe suport.

Fig. 41

Dacă doi conductori sunt parcurşi de curenţi de acelaşi sens, aceştia se atrag, dacă
sunt parcurşi de curenţi de sens contrar aceştia se resping.

28
 Fig. 42

Acţiunea câmpului magnetic asupra unui conductor parcurs de

curent

Fig. 43

Dacă un conductor AB (parcurs de un curent electric) este plasat într-un câmp

magnetic, acesta este supus unei forţe electromagnetice care tinde să-l deplaseze perpendicular
pe liniile de forţă. Sensul forţei este dat de regula mâinii drepte; degetul mare, arată sensul
câmpului, mijlociul sensul curentului, iar arătătorul sensul forţei.

29
 Fig. 44

Forţa electromagnetică (Forța Laplace) ce acţionează asupra conductorului este

proporţională cu:
-inducţia B
-intensitatea curentului I
-cu lungimea conductorului supus liniilor de forţă l

F(N) = B(T) x I (A) x l (m)

Electromagnetul

Fig. 45

Un electromagnet este constituit dintr-un circuit magnetic cu magnetizare

remanentă foarte scăzută şi o armătură mobilă. Armătura mobilă este atrasă în momentul în care
bobina este alimentată.

30
 Fig. 46

Când un electromagnet conţine mai multe bobine, acestea se leagă în serie sau în
paralel dar în aşa fel încât fluxurile să se adune (conform fig. 46).

Inducţia electromagnetică

În timpul deplasării magnetului prin bobină, în interiorul ei se va crea un curent.

Acest curent se numeşte curent indus.

Fig. 47

Dacă înlocuim magnetul cu un electromagnet, prin variaţia curentului în bobina

A, se va produce un curent indus în bobina B. Acest lucru este dovedit de variaţia acului
mA-metrului.

31
 Fig. 48

Dacă rotim bobina B într-un câmp magnetic constant, la fel se va produce un

curent indus în ea. Deci pentru a obţine un curent indus într-o bobină este necesar ca bobina să
fie supusă unei variaţii de flux. Valoarea curentului indus este dată de legea lui Ohm:

E
I=
R +r

ΔΦ
E= x N, unde E este tensiunea electomotoare indusa N este numărul de spire
Δt
al bobinei.
Trebuie remarcat faptul că tensiunea electromotoare indusă există atâta timp cât
există variaţia de flux.

32
 Legea lui Lenz

Fig. 49

La închiderea întrerupătorului, fluxul inductor creşte, acul indicator va devia într-

un sens. La deschiderea întrerupătorului, fluxul inductor scade, acul indicator va devia în sens
opus.

Fig. 50
Dacă punem indusul în scurtciruit, când creşte fluxul indusul este respins, când
scade, indusul este atras.
Legea lui Lenz spune că sensul curentului indus este de aşa natura încât să se
opună cauzei care l-a produs.
Deci putem spune că dacă avem două bobine apropiate una de alta, în momentul
în care producem o variaţie de flux în una din bobine, va apare un flux şi în cealaltă bobină care
va crea o tensiune electromotoare în urma căreia va rezulta în bobina a doua un curent indus.

33
 Autoinducţia

Fig. 51

Dacă avem un circuit electric format dintr-o sursă şi o rezistenţă electrică, la

deschiderea întrerupătorului se va produce un arc electric mic. Dacă înlocuim rezistenţa cu o
bobină, arcul va fi mai mare şi de durată mai lungă. Aceasta se datorează faptului că la scăderea
tensiunii electromotoare, apare o tensiune electromotoare indusă care se opune scăderii ei.
Fenomenul se numeşte autoinducţie.

Fig. 52

La deschiderea întrerupătorului, curentul prin rezistenţă se realizează instantaneu,

prin bobină se realizează cu întârziere.

34
 Într-o bobină când fluxul creşte, t.e.m. se opune creşterii curentului, când scade se
opune diminuării lui.

Inductanţa unei bobine

Tensiunea electromotoare indusă se notează cu E şi este determinată de variaţia în

timp a fluxului electromagnetic.

ΔΦ
E= xN
Δt

Înlocuind expresia lui ΔΦ se poate scrie:

ΔI
E(V) = 4π x 10-7 x μr x N x xS
Δt

ΔI
E (V) = L(H) x
Δt
, unde L(H) = 4 π x 10-7 N2 x μr x S(m2) se numeşte
ΔI
inductanţă, se măsoară în Henry (H), iar L x este căderea de tensiune pe bobină. În cazul
Δt
rezistenţei căderea de tensiune este R x I

Probleme

1. Fiind dată bobina de mai jos calculaţi:

a) numărul de spire a bobinei;
b) inducţia care apare în bobină;
c) fluxul magnetic care apare în miez;
d) rezistenţa electrică a bobinei;
e) reluctanţa circuitului magnetic;
f) forţa magnetomotoare;
g) inductanţa bobinei;
h) forţa electromagnetică produsă de bobină.
Se dă diametrul conductorului de bobinaj d=0,2 mm, iar curentul care circulă prin
bobină este de 0,2 A.

35
 Fig. 53

Recapitulare

a) Mărimi caracteristice curentului continuu

Intensitatea curentului electric se defineşte ca fiind “numărul” de electroni care
traversează receptorul timp de o secundă. Intensitatea curentului se notează cu I, unitatea de
măsură pentru intensitate se numeşte Amper şi se măsoară cu ampermetrul.

Cantitatea de electricitate se defineşte ca fiind “numărul” de electroni care

traversează receptorul pe toată durata funcţionării lui. Cantitatea de electricitate se notează cu Q,
se măsoară in Coulombi şi se calculează cu relaţia:

Q(C) = I(A) x t (s),

Pentru cantitatea de electricitate se mai utilizează o unitate de măsură derivată din

Coulomb şi anume Amperora.

Q(Ah) = I(A) x t(h)

De aici rezultă că:

1Ah = 3600 C

Măsurarea cantităţii de electricitate se face cu un ampermetru şi un cronometru.

36
 Tensiunea electrică se defineşte ca fiind diferenţa de potenţial pe care o crează un
generator într-un circuit electric şi care duce la apariţia curentului electric. Se notează cu U,
unitatea de măsură este Voltul şi se măsoară cu voltmetrul.

Relaţia dintre curent şi tensiune se defineşte prin legea lui Ohm care spune că:

U (V )
I(A) =
R (Ω)

R se numeşte rezistenţa electrică, reprezintă proprietatea unui material de a se

opune trecerii curentului electric, unitatea de masură a ei este Ohmul şi se măsoară cu ohmetrul.

Rezistenţa electrică a unui material se calculează cu relaţia:

l
R= ρx , unde ρ – este rezitivitatea materialului din care este construită
S
rezistenţa, l – lungimea ei, S – secţiunea ei

Rezistenţele se pot lega în serie, în paralel şi mixt.

La legarea în serie: Re = R1 + R2 +R3

1 1 1 1
La legarea în paralel:
Re
=R1+R2+R3

Puterea electrică în curent continuu se defineşte ca fiind energia electrică pe care

o consumă un receptor timp de o secundă.
P = U x I, unitatea de masură pentru putere este Watul şi se măsoară cu
watmetrul.

Puterea mecanică se masoară în cai putere şi reprezintă puterea necesară pentru

efectuarea unui anumit lucru mecanic.

1 CP = 736 W.

Energia electrică se defineşte ca fiind puterea electrică pe care o consumă un

receptor pe durata de funcţionare.

W = P x t, unitatea de măsură pentru putere este watora, se măsoară cu un

watmetru şi un cronometru sau cu contorul de energie.

Notă: Puterea şi energia electrică au fost definite ca fiind mărimi electrice

consummate de receptor. Când sunt produse de generator ele nu sunt consummate, sunt
mărimi electrice debitate în sistemul energetic.

b) Mărimi magnetice

37
 Inducţia magnetică produsă de o bobină fără miez se defineşte ca fiind:

NxI ( A)
Bo(T) = 4π x 10-7 x , unde N – reprezintă numărul de spire al bobinei, I –
l(m)
intensitatea curentului electric care circulă prin bobina, l – lungimea bobinei. Inducţia bobinei
fără miez se notează cu Bo, unitatea de masură pentru inducţie este Tesla sau Gausul
1T = 104 G

Inducţia unei bobine cu miez se defineşte ca fiind:

B(T) = μr x Bo, unde μr – reprezintă permeabilitatea magnetică a miezului.

Fluxul magnetic care traversează o suprafaţă plasată perpendicular pe liniile de

forţă se defineşte ca fiind:

Φ(Wb) = B(T) x S(m2), unitatea de masură pentru Φ este Weberul sau Maxwelul

1Wb = 108 Mx

Fluxul magnetic mai poate fi scris şi sub forma:

F ( As)
Φ(Wb) = , unde F = N x I (A) – este forţa magnetomotoare, iar
R
107 l (m)
R=
4π
x 2 este reluctanţa. Reluctanţa este proprietatea unui circuit
μ r xS (m )
magnetic de a se opune fluxului magnetic.

Calculul reluctanţei echivalente a unui circuit magnetic se face la fel ca la

rezistenţele electrice.

La un circuit serie: Re = R1 + R2 + R3

1 1 1 1
La un circuit paralel: R e =R1+R2+R3

Forţa electromagnetică ce actionează asupra unui conductor parcurs de un curent

electric aflat într-un câmp magnetic este dată de relaţia:

F(N) = B(T) x I(A) x l(m)

Inductanţa unei bobine

L(H) = 4 π x 10-7 N2 x μr x S(m2)

38