Ndri Suport de Curs

NIDRI EON FORMEXPERT
SUPORT CURS
Electrician Exploatare Medie si Joasa

Tensiune
CAPITOLUL 1
e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900
office@nidri.ro fax: 0318.164.512
web: www.nidri.ro telefon: 0372.748.979 Page 1
CUNOSTINTE MINIMALE DE SPECIALITATE

1.1. Tensiuni standardizate
Valorile standardizate ale tensiunilor nominale intre faze pentru instalatiile de transport si
distributie a energiei electrice sunt: 400V; 690V; 1000V; 6000V; 10000V; 20000V; 110000V;
220000V; 400000V; 750000V.
Tensiunea de 1000 V se refera la o retea trifazata cu trei fire si reprezinta tensiunea intre faze.
1.2.Sectiuni standardizate pentru conductoare si cabluri.Conductoare

pentru linii electrice trifazate
La circuite trifazate, cu conductoare de faza avand sectiuni pana la 50 mm 2, sectiunea nulului

se ia egala cu sectiunea conductorului de faza.
Pentru circuite trifazate, avand conductoarele de faza cu sectiuni mai mari de 50 mm 2, exista
urmatoarea corelatie:
Sectiunea conductorului de faza Sectiunea conductorului de nul

(mm2) (mm2)
70 50
95 50
120 70
150 70
185 95
240 120
Din punct de vedere al rezistentei mecanice, sectiunea conductorului de nul, la liniile electrice,
trebuie sa fie de cel putin 6 mm2 Cu, sau 16 mm2 Al (funie).
Cabluri electric – sectiunea conductoarelor cablurilor electrice:

Cablu cu izolatie din cauciuc si manta de Pb, Cablu cu izolatie din hartie impregnate,
2
(mm ) (mm2)
Cu-(CP) Al-(ACP) Cu-(CHP) si Al-(ACHP)
3x1,5+1
3x2.5+1.5
3x4+2.5 4x2.5
3x6+4 3x6+4
3x10+6 3x10+6 3x10+6
3x16+6 3x16+6 3x16+10
3x25+10 3x25+10 3x25+16
3x35+10 3x35+10 3x35+16
3x50+16 3x50+16 3x50+25
3x70+25
3x95+50
3x120+50
3x150+70
1.3. Marimi electrice si unitati de masura

Curentul electric
Daca la capetele unui conductor electric se aplica o tensiune, atunci in acel conductor ia
nastere un curent electric datorat deplasarii electronilor liberi din conductor.
Intensitatea curentului electric (I) - reprezinta cantitaea de electricitate (sarcina electrica) Q
[C] ce trece in unitatea de timp prin sectiunea conductorului.
Q C
I= ,
t []
s
Cantitatea de electricitate ce trece prin conductor este in functie de marimea tensiunii aplicata
conductorului precum si de rezistenta pe care o opune acesta.
Unitatea de masura a intensitatii curentului este Amperul (A).
Un Amper reprezinta cantitatea de electricitate de un Coulomb care trece prin conductor in tip
de o secunda. Ca sens al curentului electric s-a fixat, conventional, sensul invers in care se
deplaseaza electronii.
Intensitatea curentului electric ce trece printr-un conductor isi mentine aceeasi valoare pe
toata lungimea conductorului. Intensitatea curentului electric se masoara cu ampermetrul.
Raportul dintre intensitatea curentului electric (I) si suprafata sectiunii prin care acesta trece se
numeste densitate de curent:
I A
δ=
S [ ]
mm 2
Rezistenta electrica (R) - este marimea care indica gradul de opunere a unui conductor la
trecerea curentului electric prin el.
Unitatea de masura pentru rezistenta se numeste Ohm (Ω).
Un Ohm este rezistenta conductorului in care circula un curent de un Amper cand se aplica o
tensiune de un Volt.
Rezistivitatea electrica (ρ) – este marimea care da dependenta dintre natura conductorului si
rezistenta electrica.
Ω⋅mm2
Unitatea de masura pentru rezistivitate este
[ m ] .
l l
R= ρ R=
Valoarea rezistentei unui conductor se calculeaza cu formula: sau S γ⋅S
in care:
R - rezistenta conductorului (Ω); l - lungimea conductorului (m); S - sectiune conductorului
(mm2);
Ω⋅mm 2
ρ - rezistivitatea (rezistenta specifica) a materialului conductor ( m );
m
γ - conductivitatea materialului conductor
( Ω⋅mm ) 2
.
1
γ=
Conductivitatea (γ) – este inversul rezistivitatii ρ .
Conductivitatea electrică (numită şi conductibilitatea electrică specifică) este mărimea fizică
prin care se caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul sarcinilor
electrice atunci cand este plasat într-un camp electric.
Conductibilitatea electrică este proprietatea materialelor de a permite trecerea curentului
electric.
Valoarea rezistentei pentru un circuit monofazat (doua conductoare) se determina
luandu-se in calcul lungimea ambelor conductoare (dus si intors).

Rezistenta metalelor creste cu temperatura, iar a carbunelui si a apei scade cu cat

temperatura lor creste.
Variatia cu temperatura a rezistentei se determina cu relatia: R 2 = R1[1+α (t2-t1)].
in care:
R1- rezistenta cunoscuta a conductorului la o anumita temperatura; α - coeficientul de
temperatura, reprezinta variatia rezistentei de 1Ω a conductorului la cresterea temperaturii
sale cu 10C;
t2 - temperatura pentru care dorim sa aflam rezistenta conductorului; t1 – temperatura pentru
care cunoastem resistenta R1.
Rezistenta se masoara cu Ohmetrul.
Conductanţa electrică (G) - este mărimea care exprimă capacitatea a unui conductor sau
circuit dat de a conduce curentul electric. Conductanţa se măsoară în siemens (S) şi este
mărimea inversă rezistenţei electrice măsurate în ohmi (Ω).
Tabelul 1. Rezistivitatea, coeficientul de topire la 20 0C si punctul de topire al unor materiale din care se
fabrica conductoarele electrice. (Se considera 1m de material avand S = 1 mm 2)

Tensiunea electrica – numeric este egala cu lucrul mecanic efectuat pentru a transporta
unitatea de sarcina pozitiva de-a lungul intregului circuit.
In intreriorul surselor de energie electrica (al masinilor generatoare rotative, al elementelor
galvanice, al acumulatoarelor etc), unde se produce o transformare a energiei mecanice,
chimice, etc. in energie electrica, ia nastere o forta electromotoare.
In momentul in care la bornele acestor surse se racordeaza receptoare electrice, ia nastere un
curent electric de o anumita intensitate (I), curent care este debitat in exterior, in conductorul
liniei pana la receptoare.
La borna sursei, datorita pierderilor din interior, forta electromotoare are o valoare mai mica,
acesteia i s-a dat denumirea de tensiune electrica (U).
U = E - rI
unde:
E – forta electromotoare care ia nastere in interiorul sursei de energie; rI – pierdere de
tensiune interioara.
Unitatea de masura pentru tensiune este Voltul (V).
Tensiune electrica scade in lungul conductoarelor prin care trece curentul electric cu atat mai
mult cu cat rezistenta electrica a conductoarelor este mai mare, producandu-se asa numita
pierdere de tensiune din conductoare (ΔU).
1.4. Clasificarea materialelor

Corpul sau materialul care conduce curentul electric se numeşte conductor electric; metalele
sunt buni conductori electrici, iar dintre acestea conductivitatea cea mai mare o are argintul
(63,0·106 S·m−1), urmat la mică distanţă de cupru (59,6·106 S·m−1). De asemenea plasma (gaz
ionizat) este în general un bun sau foarte bun conductor electric, în multe cazuri
conductivitatea plasmei se poate considera infinită. Tot în clasa conductorilor intră şi unele
lichide care conţin mulţi ioni, de exemplu apa sarata conduce curentul electric cu atat mai bine
cu cat concentraţia de sare este mai mare.
Un corp sau material care nu permite în mod semnificativ trecerea sarcinilor electrice se
numeşte izolator (de exemplu sticla, vidul, apa deionizată etc.). O valoare a conductivităţii
electrice între cea a conductorilor şi cea a izolatorilor o au semiconductorii. Adesea
conductivitatea semiconductorilor poate fi ajustată în limite largi, atât permanent prin procesul
de fabricaţie, de obicei prin dopare, cât şi dinamic prin aplicarea unor câmpuri electrice
exterioare, prin variaţia temperaturii, prin iluminare, prin expunere la radiaţie ionizantă etc.

Materialele electroizolante prezintă o rezistivitate electrică ρ cu valori cuprinse între 108 şi

1018 [Ωcm]. Materialele electroizolante se pot clasifica în materiale organice, anorganice şi
siliconice. Materialele de natură organică prezintă proprietăţi electroizolante foarte bune,
având însă o rezistenţă redusă la solicitările termice şi mecanice. Materialele de natură
anorganică (marmura, azbestul etc.) au o comportare inversă materialelor organice.
Materialele de natură siliconică îmbină în mod favorabil cele mai bune proprietăţi ale
materialelor organice şi anorganice. Materialele electroizolante pot fi: solide, lichide şi
gazoase. Folosind drept criteriu de clasificare stabilitatea termică, materialele electroizolante
se împart în clase de izolaţie şi au caracteristica comună temperatura maximă la care pot fi
utilizate timp îndelungat. Pentru determinarea stabilităţii termice, pe lângă temperatură, se pot
utiliza şi mărimi electrice (constante de material) ca de exemplu scăderea rigidităţii dielectrice
cu creşterea temperaturii, mărimi fizice sau mărimi mecanice.
Materialele semiconductoare au o rezistivitate electrică ρ cuprinsă în intervalul (10-3÷1010)

[Ωcm]. Caracteristicile de bază ale materialelor semiconductoare sunt următoarele: -
rezistivitatea materialelor semiconductoare variază neliniar cu temperatura; rezistivitatea lor
scade odată cu creşterea temperaturii; - prin suprafaţa de contact între 2 semiconductori
sau un semiconductor cu un metal, conducţia electrică este unilaterală; - natura purtătorilor de
sarcină dintr-un semiconductor depinde de natura impurităţilor existente în semiconductor.
Materialele conductoare au o rezistivitate care nu depăşeşte 10 -5÷10-3 [Ωcm]. După natura

conductibilităţii electrice materialele conductoare se pot clasifica în:
- Materiale conductoare de ordinul I. Aceste materiale prezintă o conductibilitate de natură
electronică, rezistivitatea lor creşte odată cu creşterea temperaturii, iar sub acţiunea curentului
electric ele nu suferă modificări de structură. Materialele conductoare de ordinul I sunt metale
în stare solidă şi lichidă. Dacă luăm în considerare valoarea conductivităţii lor, materialele
conductoare de ordinul I se pot împărţi în:
- materiale de mare conductivitate, cum sunt: Ag, Cu, Al, Fe, Zn, PB, Sn etc.
- materiale de mare rezistivitate, care sunt formate de obicei din aliaje şi se utilizează pentru
rezistenţe electrice, elemente de încălzire electrică, instrumente de măsură etc.
- Materiale conductoare de ordinul II. Aceste materiale prezintă o conductibilitatea de natură
ionică, rezistivitatea lor scade odată cu creşterea temperaturii, iar sub acţiunea curentului
electric ele suferă transformări chimice. Din categoria materialelor conductoare de ordinul II
fac parte sărurile în stare solidă sau lichidă, soluţiile bazice sau acide, soluţiile de săruri (deci
toţi electroliţii).
1.5. Legea lui Ohm
Legea lui Ohm stabileste o legatura intre cele trei marimi de baza: intensitate, tensiune si
rezistenta,
dintr-un circuit electric inchis.
Intensitatea curentului electric care trece printr-un circuit este direct proportionala cu tensiune
electrica aplicata acelui circuit si invers proportionala cu rezistenta electrica a circuitului.
U
I=
R , in care:
I – intensitatea curentului electric (A); U - tensiunea electrica (V); R – rezistenta electrica (Ω).
Daca la un circuit electric se cunosc doua din cele trei marimi de baza se poate afla a treia
U
R=
I sau U=RI .

Legea lui Ohm este valabila atat pentru un circuit inchis cat si pentru portiuni din circuitul
respectiv.
A B
U1
C
U2
R2 R1
R
E D
U
I=
a) pentru intreg circuitul ABCDE avem: U = RI sau R ;
U
I= 1
b) pentru portiunea de circuit BCD avem: U1 = R1I sau R1 ;
U −U 2 U
I= 1 =
c) Pentru portiunea de circuit ABDE avem: U - U 1 = R2I sau R2 R2 .
U - U1 = ΔU reprezinta pierderea de tensiune pe distanta AB a circuitului.
Pe baza legii lui Ohm se poate determina pierderea de tensiune pe diferite protiuni ale unui
circuit daca cunoastem curentul respectiv precum si rezistenta electrica a portiunii considerate.
Exemplu: Tensiunea electrica de alimentare a unui circuit este de 24 V, iar rezistenta

circuitului este de
6 Ω. Sa se determine valoarea curentului I ce trece prin circuit.
U 24
I= = =4 A
Rezolvare: R 6 .
Gruparea rezistoarelor - Rezistoarele electrice se pot lega in serie s-au paralel.
Legarea in serie se face legând rezistoarele unul de altul in continuare astfel incât acelasi
curent trece prin fiecare.
Fig.1 Legarea serie a rezistoarelor:
Rezistenta echivalenta (totala) RT a unui grup de rezistoare (R1,R2,R3) legate in serie se

calculeaza cu relatia:

RT = R1 + R2 + R3
Legarea rezistoarelor in paralel se face prin conectarea capetelor acestora astfel ca prin
fiecare dintre ele trece numai o parte din curentul total din circuitul electric in care au fost
legate rezistoarele.
Fig.2 Legarea rezistoarelor in paralel:
Rezistenta echivalenta se determina cu relatia:

1 1 1 1 R 1⋅R2⋅R3
= + + RT =
R T R1 R2 R 3 ; R1⋅R2 + R 2⋅R3 + R 3⋅R 1
In cazul a numai doua rezistoare (divizorul rezistiv):

R ⋅R
RT = 1 2
R1 + R 2
Rezistenta echivalenta ce inlocuieste un grup de rezistoare legate in paralel este mai mica
decat cea mai mica rezistenta din grup.
Rezistoarele se mai pot lega si mixt. Rezistenta echivalenta se detremina afland pe rand
rezistentele legate in serie separat si cele legate in paralel separate dupa care aflam rezistenta
totala.
1.6. Legile lui Kirchhoff
Legile lui Kirchhoff stabilesc modul in care circula curentul electric prin conductoarele electrice
legate intre ele (ramificat si buclat).
Legea I – Daca mai multe conductoare prin care circula curenti electrici se intalnesc intr-un
puct (nod), suma curentilor care intra in acel punct este egala cu suma curentior care pleaca
din acel punct.
Conventional se noteaza cu:
+ curentii care intra in nod;
- curentii care pleaca din nod.
Fig. 3. Curentii electrici intr-un nod:

Legea I Kirchhoff:
I1+I2+I4= I3+I5 sau I1+I2- I3+I4- I5 =0
Legea a II-a – Intr-un circuit electric inchis, suma algebrica a fortelor electromotoare este
egala cu suma algebrica a pierderilor de tensiune.
Adica:
∑ E=∑ R⋅I
Acesta regula se aplica tinand seama de urmatoarele:
- forta electromotoare este pozitiva daca sensul ales pentru parcurgerea circuitului
parcurge sursa de la borna negativa la borna pozitiva;
- pierderile de tensiune au semnul plus cele la care sesul curentului este acelasi cu
sensul ales pentru parcurgerea circuitului in caz contrar ele vor fi cu minus.
Fig.4. Circuit electric inchis:
-E1+E2=R1I+R2I
In cazul in care la calculul curentului se obtine o valoare cu semnul minus inseamna ca sensul
real al circuitului este invers celui ales.
1.7. Puterea electrica. Energia electrica
Energia dezvoltata in unitatea de timp la bornele unui consummator se numeste putere

electrica.
Unitarea de masura pentru puterea electrica este Wattul [P] SI = 1 W.
In cazul curentului continuu puterea electrica se poate calcula cu relatiile:
P=U⋅I ;

2
P=R⋅I - puterea electrica disipata de un consummator cu rezistenta R sub forma de
2
U
P=
caldura; R .
In cazul curentului alternativ monofazat:
a) puterea activa: Pa = UI cosφ;
b) Puterea reactiva: Pr = UI sinφ.
In cazul curentului alternativ trifazat:

a) puterea activa: Pa =√ 3⋅UI cosϕ ;
b) puterea reactiva: Pr =√ 3⋅UI sin ϕ .
Puterea electrica se masoara cu Wattmetrul.
Intre puterea mecanica si puterea electrica exista urmatoarea relatie: 1 CP = 736 W.
Pierderea de putere
Odata cu pierderea de tensiune din conductoare se produce simultan si o pierdere de putere.

Aceasta se exprima prin relatia generala:
ΔP = RTI2
, in care:
ΔP - este pierderea de putere; RT – rezistenta tuturor conductoarelor circuitului sau ale liniei
electrice considerate; I - intensitatea curentului ce strabate circuitul sau linia electrica.
In general, pentru circuite sau linii electrice scurte nu se tine seama de pirderea de putere din
conductoare.
Pierderea de putere devine importanta la liniile electrice lungi si de ea se tine seama la
dimensionarea conductoarelor, deoarece, procentual pierderea de putere este mai mare decat
pierderea de tensiune. Puterea pierduta in conductoare se transforma in caldura.
Randamentul (η) - este raportul dintre puterea utila si puterea absorbita.
Randamentul este mai mic dacat unitatea.
P Pu Pu
η= u = = <1
Pa Pu + P Pu + RI 2
, in care:
Pu – este puterea utila, puterea obtinuta dupa transportul sau dupa transformarea ei se
mai numeste si puterea la arbore; Pa - este puterea de transport sau puterea absorbita efectiv
de electroreceptoare;
RI2 – pierderi prin effect Joule (caldura).
In afara de pierderile prin efect Joule, la transportul si transformarea energiei electrice se mai
produc si alte pierderi cum ar fi cele electromagnetice. La electromotoare se produc pierderi
mecanice (frecare in lagare).
Daca se ia in considerare numai pierderile prin efect Joule atunci se obtine randamentul
electric (ηe), daca se iau in considerare toate pierderile se obtine randamentul total (η).
La electromotoare puterea inscrisa pe placuta lor precum si cea trecuta in prospecte
reprezinta puterea utila (la arbore).
Coeficientul de cerere - reprezinta raportul dintre puterea maxima absorbita de o instalatie
electrica si puterea totala instalata in receptoarele acelei instalatii, el este subunitar (<1).
Pa
C c= <1
Pi
Intr-un atelier sau fabrica sunt receptoare de tot felul. Acestea nu lucreaza simultan si nici
toate incarcate la plina sarcina. In aceasta situatie puterea absorbita de toate receptoarele
fabricii / atelierului este mai mica decat puterea instalata in receptoare.

Coeficientul de cerere se calculeaza dupa formula:

K s⋅K i
C c=
η m⋅ηr
unde:
Ks - este coeficientul mediu de simultaneitate al functionarii motoarelor( in masura in
care acestea functioneaza simultan); K i - este coeficientul mediu de incarcare a motoarelor
electrice din instalatia cosiderata, aflate in functiune (in masura in care motoarele sunt
incarcate la sarcina nominala);
ηm - este randamentul mediu general al electromotoarelor, corespunzator K i; ηr - este
randamentul mediu general al retelelor care alimenteaza electromotoarele.
Energia electrica - produsa, transportata sau consumata se poate determina facand produsul
dintre dintre puterea electrica respectiva si timp.
W =P⋅t
Energia electrica este de doua feluri: - energie electrica activa; - energie electrica reactiva.
Energia electrica activa – este energia de baza care se foloseste in toate activitatile unde
energia electrica este solicitata ea putandu-se transforma in energie mecanica, luminoasa,
calorica.
Energia electrica reactiva - este o energie complementara, care serveste la magnetizarea
bobinajelor diverselor receptoare inductive (transformatoare, motoare etc) racordate la reteaua
electrica.
Se urmareste permanent ca circulatia acestei energii reactive prin retelele electrice de
transport, distributie si utilizare sa fie cat mai mica, dandu-se posibilitatea energiei electrice
active sa circule pana la capacitatea maxima a retelelor. In general energia electrica are
simbolul W.
U2
2 W= ⋅t
Energia electrica in curent continuu: W =U⋅I⋅t ; W =RI ⋅t ; R
Energia electrica in curent alternativ:
a) Energia activa in curent monofazat si trifazat:
W a =U⋅I⋅cos ϕ⋅t ; W a =√ 3⋅U⋅I⋅cos ϕ⋅t
b) Energia reaciva in curent monofazat si trifazat:
W r =UI sin ϕ⋅t ; W r = √3 UI sin ϕ⋅t
Unitatea de masura pentru energie electrica activa este Wattora (Wh) sau multiplul sau
kilowattora
(kWh). Unitaea de masura pentru energia reactiva este Voltamper reactiv-ora (Varh) sau
multiplul sau kilovoltamper reactiv-ora (kVarh). Energia electrica se masoara cu contoarul
electric (de energie activa, respectiv energie reactiva).
Tabel 2. Valori ale coeficientilor de cerere pentru diferite receptoare electrice (valori informative) :

1.8. Pierderea de tensiune (ΔU)
Tensiunea scade in lungul unui conductor prin care trece curent electric, producadu-se ceea
ce numim o pierdere de tensiune, notata cu ΔU.
Aceasta pierdere este direct proportionala cu rezistenta conductorului (pe portiunea
considerata) si cu intensitatea curentului electric ce trece prin acel conductor.
Pierderea de tensiune dintre doua puncte ale unui conductor reprezinta diferenta de tensiune
dintre acele puncte.
Pentru determinarea ei se aplica legea lui Ohm (ΔU = RI).
Pierderile de tensiune sunt cu atat mai mari cu cat conductorul are o lungime mai mare si cu
cat sectiunea este mai mica.
Daca pentru acelasi conductor creste intensitatea curentului care trece prin el vom avea
pierderi de tensiune mai mari.
Pentru buna functionare a receptoarelor trebuie sa avem la bornele acestora o tensiune de
alimentare cat mai apropiata de tensiunea lor nominala. Pentru aceasta, pierderile de tensiune
admise, atat in retele de transport si distributie a energiei electrice, cat si in instalatiile de
utilizare, sunt limitate la anumite procente maxime.
Astfel, in retelele electrice de distributie ele pot fi maxim 0.5%, in coloanele bransamentelor
electrice individuale (portiune de bransament de la intrarea in cladire pana la contor) de 1% ,
la coloanele principale colective din blocuri de 0.5% etc.
Pierderile de tensiune maxime admise in instalatiile de utilizare, de la tabloul general al
instalatiilor si pana la ultimul receptor (lampa, motor etc.), pentru sarcina maxima la care au
fost proiectate instalatiile sunt urmatoarele:
a) In cazul alimentarii instalatiilor prin bransarea directa la retelele electrice de joasa
tensiune:
- 3% pentru instalatii de iliminat;
- 5% pentru restul instalatiilor de orice fel.
b) In cazul alimentarii instalatiilor printr-o centrala proprie sau post de transformare:
- 8% pentru instalatiile de iluminat;
- 10% pentru restul instalatiilor de orice fel.

c) In cazul alimentarii lampilor cu tensiuni reduse (sub 42 V), pierderea de tensiune

maxima admisa in conductoare este de 10%.
La pornirea electromotoarelor se produce o pierdere de tensiune foarte pronuntata in circuitul
de alimentare datorita curentului mare absorbit la pornire de catre electromotor pentru un timp
foarte scurt (socul de pronire).
Pierdere maxima de tensiune admisa in momentul pornirii electromotoarelor se indica de catre
constructorul acestora si de ea trebuie sa se tina seama la dimensionarea circuitelor electrice
de alimentare.
Pastrarea tensiunii la o valoare cat mai apropiata de valoarea nominala este de mare
importanta, deoarece la valori mai scazute ale acesteia electromotoarele trifazate pierd din
puterea lor mecanica, fierbatoarele si incalzitoarele electrice nu mai produc caldura prescrisa,
iar becurile electrice pierd in si mai mare masura din intensitatea lor luminoasa.
1.9. Relatii folosite in electrotehnica. Marimi electrice si unitati de masura
Marimi electrice si unitati de masura. Multipli si submultiplii unitatilor de masura
Nr. Denumirea marimii Simbolul Denumirea unitatii Simbolul

crt marimii de masura in S.I. unitatii de
masura
1 Curentul electric I; i Amper A
2 Sarcina electrica Q Coulomb C
3 Tensiunea. Diferenta de U; u Volt V
potential
4 Forta electromotoare E; e Volt V
5 Rezistenta electrica R; r Ohm Ω
6 Reactanta X; x Ohm Ω
7 Impedanta Z; z Ohm Ω
8 Conductanta G Siemens S
9 Capacitatea electrica C Farad F
10 Energia electrica activa Wa Joule; Wattora J; Wh
11 Energia electrica reactiva Wr Volt-amper-reactiv- Varh
ora
Nr. Denumirea marimii Simbolul Denumirea unitatii Simbolul
crt marimii de masura in S.I. unitatii de
masura
12 Putere electrica activa P Watt W
13 Putere electrica reactiva Q Volt-amper- reactiv Var
14 Putere electrica aparenta S Volt-amper VA
15 Frecventa f Hertz Hz
16 Factor de putere cosφ fara dimensiune -
17 Randamentul η fara dimensiune -
Multipli si submultiplii unitatilor de masura:
Prefix Nr. Care multiplica unitatea Exemplificarea pentru

Denumirea Simbol de masura unitatea Watt
MULTIPLI
terra T 1000000000000 1012 terawatt

giga G 1000000000 109 giga watt
mega M 1000000 106 megawatt
kilo k 1000 103 kilowatt
hecto h 100 102 hectowatt
deca da 10 10 decawatt
- - 1 1 watt
ULTIP
SUBM
deci d 0,1 10-1 decieatt

centi c 0,01 10-2 centiwatt
mili m 0,001 10-3 miliwatt

micro μ 0,000001 10-6 microwatt

nano n 0,000000001 10-9 nanowatt
LI pico p 0,000000000001 10-12 picowatt
Principalele relatii fundamentale folosite in electrotehnica. Relatii intre curent, tensiune, putere
Marimea Curent continuu Curent alternativ

de determinat si monofazat Monofazat inductiv Trifazat
neinductiv Neinductiv Inductiv
Curentul U U P P
I= I= I= I=
R ; R⋅cos ϕ ; √3⋅U √3⋅U⋅cos ϕ
P P
I= I=
U U⋅cos ϕ
Tensiunea U=R⋅I ; U=R⋅I⋅cosϕ U=
P P
U=
P P √ 3⋅I √ 3⋅I⋅cos ϕ
U= U=
I I⋅cos ϕ
Pierderea de ΔU v =2⋅R⋅I ΔU v =2⋅R⋅I cos ϕ ΔU v =√ 3⋅R⋅I ΔU v =√ 3⋅R⋅I cosϕ
tensiune
( volti)
(R=
rezistenta unui
conductor)
Puterea activa P=U⋅I P=U⋅I cosϕ P=√ 3⋅¿U⋅I ¿ P=√ 3⋅¿U⋅I cosϕ ¿
Marimea de Curent continuu si Curent alternativ
determinat monofazat Monofazat inductiv Trifazat
ne inductiv Neinductiv Inductiv
Puterea - Q=U⋅I⋅sin ϕ -
Q=√ 3⋅¿U⋅I⋅sin ϕ ¿
reactiva
Q=P⋅tg ϕ Q=P⋅tg ϕ
Puterea - S=U⋅I -
S= √3⋅¿U⋅I ¿
aparenta 2 2
S= √ P +Q S= √ P2 +Q 2
Rezistenta , reactanta, inductanta
Marimea de determinat Relatia folosita

Rezistenta l l
R= ρ R=
S ; γ⋅S
Reactanta inductiva (inductanta ) X L=ωL
Reactanta capacitiva (capacitanta ) 1
XC=
ωC
Reactanta totala 1
X =ωL−
ωC
Impedanta
Z =√ R 2 + X 2 ;
2
1
2.0. Pornirea Stea-Triunghi

√
Z = R + ωL−2
ωC ( )
ROLUL – reducerea curentului absorbit de motor pe durata pornirii, prin reducere

tensiunii aplicate pe fazele motorului.
APARATE care pot fi UTILIZATE : - comutator stea – triunghi manual ;

- comutator stea – triunghi automat ;
- 3 contactoare si un releu de timp.
CONDITII in care poate fi aplicata aceasta metoda, motoarelor asincrone
cu rotorul in scurtcircuit :
• motoarele pornesc in gol sau cu sarcina redusa ;
• motoarele au scoase cele 6 capete ale infasurarii statorice la cutia cu borne ;
• motoarele pot functiona in conexiune triunghi la tensiunea retelei electrice
trfazate la care sunt legate;
• cuplul de pornire al motorului, in conexiune stea, sa fie mai mare decat cuplul
rezistent aplicat la arbore
Fig.5 SCHEMA ELECTRICA DE PRINCIPIU utilizandu-se un comutator stea – triunghi manual
FUNCTIONAREA:
• La inceputul pornirii, comutatorul stea-triunghi k yΔ se inchide pe pozitia stea.
• Apoi se inchide intreruptorul k si motorul porneste in conexiune stea. In acest caz

pe o faza a motorului se aplica tensiunea de faza a retelei electrice ,care este mai
mica decat tensiunea de linie de √3 ori. Adica :
Ufpy = Uy/ √3 = Un / √3
Daca tensiunea retelei este 220/380 V, tensiunea aplicata pe o faza a motorului
este 220V.
• Cuplul de pornire se reduce in raportul :
Mpy / MpΔ = Mpy / Mn = ( Ufpy /Un )2 = Un2 / Un2(√3)2 = 1 / 3
• Cand se atinge turatia nominala se comuta in pozitia triunghi, comutatorul
kyΔ si motorul functioneaza in conexiunea triunghi . Pe o faza a motorului este
aplicata tensiunea de linie a retelei electrice , adica 380V .Deci :
UfΔ = UΔ
• Cuplul de pornire va fi : . MpΔ = 3 Mpy
• Pe eticheta motorului, in acest caz, in dreptul tensiunii, va exista notatia: Δ 380 V sau
220/ 380 V.

CAPITOLUL 2
DETERMINAREA SECTIUNII CONDUCTOARELOR ELECTRICE
2.1. Dimensionarea conductoarelor electrice
Dimensionarea conductoarelor electrice din retelele de distributie si din instalatiile de

utilizare se face tinand seama de urmatoarele conditii care trebuie indeplinite simultan:
- rezistenta mecanica suficienta a conductoarelor;
- nedepasirea limitei de incalzire a conductoarelor;
- nedepasirea unui anumit procent de pierdere de tensiune in conductoare;
- nedepasirea unui anumit procent de pierdere de putere in conductoare;
- stabilitate dinamica suficienta la scurtcircuite (in cazul barelor).
Rezistenta mecanica a conductoarelor in timpul montarii si exploatarii lor se asigura prin
sectiunile minime (indiferent de incarcare), stabilite de normativele tehnice pentru diferitele
categorii de conductoare, precum si prin anumite distante – limita admisa intre suporturile
acestora.
Conditia esentiala la dimensionarea conductoarelor este aceea de a nu depasi o
anumita incalzire a lor. O incalzire exagerata ar deteriora izolatia si ar putea da nastere la
incendii in instalatiile de utilizare sau ar putea produce pierderi de energie mari (prin caldura
degajata) in retelele de distributie cu conductoare neizolate. Pentru evitarea supraincazirii
trebuie respectate, la dimensionarea conductoarelor, intensitatile maxime admisibile ale
curentilor (in regim permanent), prevazute in normativele tehnice, pentru diferite sectiuni, tipuri
si feluri de materiale. Acestea se aplica pentru conductoare, bare si cabluri.
Pentru functionarea normala a receptoarelor electrice este necesar sa se asigure la
bornele acestora o tensiune cat mai apropiata de tensiunea lor nominala, adica sa se evite o
pierdere de tensiune prea mare in conductoarele de alimentare respective. In acest scop sunt
fixate anumite limite de pirderi procentuale de tensiune in retele, bransamente, instalatii de
utilizare (de iluminat si forta), care nu trebuie depasite.
In cazul liniilor electrice de transport, ale retelelor de distributie si in general acolo unde
transportul energiei electrice se face pe distante mari, este obligatoriu ca la dimensionarea
conductoarelor respective sa se tina seama si de anumite limite de pierderi procentuale de
putere.
In cazul barelor electrice, stabilitatea dinamica trebuie verificata prin calcul, pentru
diferite materiale folosindu-se valorile rezistentelor la incovoiere stabilite in normative.

Pentru determinarea sectiunilor conductoarelor, din instalatiile de utilizare, calculul

poate fi condus in doua feluri si anume:
Prima cale - Calculam intai cu ajutorul formulelor respective, intensitatea (I) curentului care va
circula prin conductoare (avand cunoscuta bineinteles puterea receptoarelor si celelelte date),
dupa care se procedeaza astfel:
 Determinarea sectiunii conductoarelor cu ajutorul formulelor care ne dau
sectiunea pentru o pierdere de tensiune (sau de putere) data. Aceasta se
rotunjeste intotdeauna in plus la valoarea sectiunii normalizate.
 Verificarea la incalzirea a sectiunii obtinute consultand tabelele din normative cu
incarcarile conductoarelor. In cazul in care intensitatea curentului care circula
prin conductoare este mai mare dacta limita maxima admisa pentru sectiunea
verificata, sectiunea se mareste corespunzator indicatiilor din tabele.
In instalatiile pentru electromotoare, in afara de verificarea la incalzire, mai verificam

sectiunea la care ne-am fixat si la:
 Densitatea de curent din conductoare la pornirea motoarelor (maxim
20A/mm2 pentru Al si 35A/mm2 pentru Cu)
 Pierdere de tensiune din conductoare la pornirea motoarelor (indicata de
constructorul motoarelor)
A doua cale - Determinam mai intai intensitatea curentului (I) care circula prin conductoare,
dupa care procedam invers ca mai sus.
Astfel:
 consultam tabelele din normative pentru a stabili sectiunea care sa corespunda
la incalzire, alegem din tabele sectiunea care corespunde curentului I
detreminat.
 Verificam cu ajutorul formulelor daca sectiunea aleasa corespunde la pierderea
de tensiune admisa in regim permanent precum si in regim tranzitoriu la
densitatea de curent si pierderea de tensiune la pornirea motoarelor, daca este
cazul.
Formula pentru calculul sectiunii conductoarelor care sa corespunda la o pierdere de tensiune
data pentru curentul continuu este:
l I⋅l
R= S=
ΔUv=RI, inlocuind γ⋅S
obtinem, γ⋅ΔU v in care:
l - este lungimea conductorului (m); I este intensitatea curentului electric(A);
m
γ - este conductivitatea
( )
Ω⋅mm 2 ; ΔUv - este pierderea de tensiune considerata
in calcule.
Pentru curent alternativ sectiunea se calculeaza dupa cum urmeaza:
- Instalatii monofazate
 Cand pirederea de tensiune (ΔUv) se da in volti avem:

2⋅l⋅I
S=
γ⋅ΔU v (pentru sarcini neinductive: rezistenta chimice);
2⋅l⋅I⋅cos ϕ
S=
γ⋅ΔU v (pentru sarcini inductive: motoare transformatoare);
 Cand pirederea de tensiune se da in procente din tensiunea U:

100⋅2⋅l⋅I 100⋅2⋅l⋅I⋅cos ϕ
S= S=
γ⋅ΔU %⋅U , respectiv γ⋅ΔU %⋅U
Daca in calcule se considera puterea P in loc de intensitatea I avem:
 Pirederea de tensiune (ΔUv) se da in volti:
2⋅l⋅P
S=
γ⋅ΔU v⋅U
 Pierderea de tensiune se da in procente:
100⋅2⋅l⋅P
S=
γ⋅ΔU %⋅U 2
In cazul in care la linii lungi, trebuie sa se calculeze sectiunea conductoarelor pe baza pierderii
procentuale de putere atunci se foloseste formula:
100⋅2⋅l⋅P
S=
γ⋅ΔP %⋅U 2⋅cos ϕ
Obs. l este in toate cazurile lungimea simpla a liniei.
- Instalatii trifazate
 Cand pirederea de tensiune (ΔUv) se da in volti avem:
S=
√ 3⋅l⋅I
γ⋅ΔU v (pentru sarcini rezistive);
S=
√ 3⋅l⋅I⋅cos ϕ
γ⋅ΔU v (pentru sarcini reactive);
 Cand piredere de tensiune se da in procente din tensiunea U:

100⋅√ 3⋅l⋅I 100⋅√3⋅l⋅I⋅cos ϕ
S= S=
γ⋅ΔU %⋅U , respectiv γ⋅ΔU %⋅U
Daca in calcule se considera puterea P in loc de intensitatea I avem:
 Pirederea de tensiune (ΔUv) se da in volti:
l⋅P
S=
γ⋅ΔU v⋅U
 Pierderea de tensiune se da in procente:
100⋅l⋅P
S=
γ⋅ΔU %⋅U 2
In cazul in care la linii lungi, trebuie sa se calculeze sectiunea conductoarelor pe baza pierderii
procentuale de putere atunci se foloseste formula:
100⋅l⋅P
S=
γ⋅ΔP %⋅U 2⋅cos 2 ϕ , ΔP - procentul de pierdere de putere considerat
%
2.2. Determinarea curentului de calcul al sectiunii
La dimensionarea sectiunii conductoarelor trebuie sa se aiba in vedere regimul de

functionare al receptoarelor ce vor fi alimentate cu energie electrica.
Astfel exista:
 receptoare cu functionare de lunga durata, cand acestea ajung la o anumita
temperatura stabila (T) peste cea a mediului ambiant;

 receptoare cu functionare de scurta durata, in care pauzele asigura revenirea

receptoarelor la temperatura mediului ambiant (t);
 receptoare cu functionare intermintenta de scurta durata (la intervale de
minimum 10 min. in care perioada de lucru este maxim 4 min.). In cazul acestor
receptoare intervine un element nou in calculul sectiunii si anume durata relativa
de conectare (DC), reprezentand raportul dintre durata efectiva de functionare a
receptoarelor si durata ciclului intreg (functionare + repaus)
Exemplu: La un electromotor care functioneaza 3 min. si sta in repaus 7 min. durata relativa
3
DC= =0,3
de conectare 3+7 sau DC = 30 %.
Normativele in vigoare prevad in aceste cazuri, multiplicarea intensitatilor din tabelele de
incarcare pe sectiuni a conductoarelor cu coeficientul de:
0 , 875 1
a= ≃
√ DC 1 ,15⋅√ DC , dar numai pentru conductoarele mai mari de 16 mm2 Al si 10 mm2
din cupru. In general prin aplicarea acestui coeficient practic se scade sectiunea pentru cele
mai multe cazuri.
Tabel 1. Valorile coeficientului ,,a” pentru diferite valori al DC
DC 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.40 0.60

a 2.77 2.25 1.96 1.75 1.58 1.38 1.13
Pentru instalatii de iluminat, cuptoare electrice cu rezistente si orice cuptoare alimentate

prin transformatoare proprii, convertizoare etc., nu se aplica acest coeficient.
Determinarea intensitatii curentului de calcul( I c) pentru circuitele electrice

P
I c=
Pentru instalatiile de iluminat: - monofazate: U⋅cos ϕ
P
I c= ¿
- trifazate: √ 3⋅¿U⋅cos ϕ
In care:
P - este suma puterilor nominale ale lampilor (W) (la circuitele trifazate pe faza cea
mai incarcata); U - este tensiunea de alimentare a lampilor (V); cosφ - este factorul
de putere in cazul lampilor florescente (cu luminescenta).
Obs. Daca lampile sunt distribuite egal pe cele trei faze se aplica formula pentru trifazat, in caz
contrar se aplica formula pentru monofazat pentru faza cea mai incarcata.
P
I c=
Pentru motoare electrice cu functionare continua: - monofazate: U⋅cos ϕ⋅η
P
I c=
- trifazate: √ 3⋅U⋅cos ϕ⋅η
In care:
P - este puterea nominala utila la arbore; cosφn - este factorul de putere la sarcina
nominala;
ηn - este randamentul la sarcina nominala.
Pentru motoare electrice cu functionare intermitenta de scurta durata (DC):

1,15⋅P⋅√ DC
I c=
- monofazate : U⋅cos ϕ⋅η
1 , 15⋅P⋅√ DC
I c=
- trifazate : √ 3⋅U⋅cos ϕ⋅η ,
in care:
DC este durata relativa de conectare;
1
¿
1,15 0 ,875
factor stabilit de normative.
In cazul coloanelor electrice care alimenteaza tablouri electrice de distributie, deci mai multe
receptoare, intrevine in calcul inca un coeficient si anume coeficientul de cerere (k):
1−k
I c=
(
P⋅ k +
ka )
- pentru coloane monfazate: U⋅cos ϕ⋅η
1−k
I c=
(
P⋅ k +
ka )
- pentru coloane trifazate: √ 3⋅U⋅cos ϕ⋅η
In care:
P - este puterea nominala in cazul motoarelor cu functionare continua (sau
1,15⋅P⋅√ DC, in cazul motoarelor cu functionare intermitenta de scurta durata); k -
coeficient de cerere;
ka- coeficient cuprins intre 1,7-10 in functie de numarul motoarelor (n) conform
tabelului de mai jos:
n 4 6 8 10 15 20 30 50
ka 1,7 2,5 2,9 3,3 4,3 5,5 8,0 10
In cazul in care motoarele sunt de puteri diferite, atunci se considera numarul de

motoare cu puterea cea mai mare care insumeaza jumatate din putere totala a motoarelor (n).
Numarul respectiv se dubleaza, si el este considerat numarul de motoare pentru care se
cauta valoarea lui ka din tabel.
Aplicatii practice:
APLICATIA 1
Ce sectiune este necesara la conductoarele de Al ale unui circuit de iluminat monofazat in
lungime de 30m (dintr-un atelier), care va alimenta 12 lampi cu incandescenta de cate 200W,
la 220V?
Pierderea de tensiune admisa in conductoare va fi de maximum 2% (γ =32).
Rezolvare:
Prima cale de calcul: Se determina mai intai curentul total care va strabate circuitul la plina
sarcina:
P 2400 U⋅ΔU % 220⋅2 440
I= I= =11 A ΔU v = = = =4,4 V
U ; P= 12x200= 2400 W; 220 ; 100 100 100
Se determina apoi sectiunea conductorului cu ajutorul uneia din cele doua formule (in care
pierderea de tensiune este prevazuta fie in volti, fie in procente), adica:

2⋅l⋅I 2⋅30⋅11 6600

S= =
γ⋅ΔU v = 32⋅4,4 140 , 8
=4,6 mm 2
(stand. S = 6 mm2),
sau
100⋅2⋅l⋅I 100⋅2⋅30⋅11 66000
S= 2
γ⋅ΔU %⋅U = 32⋅2⋅220 = 14080 =4,6 mm (stand. S = 6 mm2),
Se verifica la incalzire sectiunea obtinuta, in tabele se prevede pentru doua conductoare de 6
mm2 Al montate in tub o intensitate maxima admisa de 30 A, deci mult acoperitoare pentru
cazul nostru.
A doua cale de calcul. Se determina intensitatea curentului total care va strabare circuitul in
plina sarcina:
P 2400
I= I= =11 A
U ; P= 12x200= 2400 W; 220
Se consulta tabelele normativului si se constata ca pentru 11 A este necesara o sectiune de
2.5mm2 Al.
Se verifica pierderea de tensiune care se produce in conductoarele de 2,5mm 2 la curentul de
11A (pentru a vedea daca se incadreaza in limita maxima de 2% admisa):
100⋅2⋅l⋅I 100⋅2⋅30⋅11 66000
ΔU %= = = =3 ,75 %
γ⋅S⋅U 32⋅2,5⋅220 17600
Pierderea de tensiune fiind aproape dubla (decat 2%), alegem sectiunea de 6mm 2, pe care o
verificam din nou la pierderea de tensiune:
100⋅2⋅l⋅I 100⋅2⋅30⋅11 66000
ΔU %= = = =1 ,38 %
γ⋅S⋅U 32⋅6⋅220 47520 (corespunzatoare)
APLICATIA 2
Ce sectiune este necesara pentru conductoarele de Al ale unui circuit monofazat care va
alimenta un electromotor de 5,5 kW, situat la 50 m de tablou, stiind ca: U =220V; cos φ=0,9; η
=0,95 si γ Al = 32, iar pierderea de tensiune admisa la mersul normal, in plina sarcina. este de
4 % din U.
Rezolvare:
Prima cale de calcul. Se derermina mai intai curentul absorbit de electrormotor (pentru
simplificare, consideram tensiunea la bornele electromotorului egala cu cea din tablou U= 220
V).
P 5500 5500
I= = = ≃29 A
U⋅cosϕ⋅η 220⋅0,9⋅0 , 95 188 ,1
Pentru determinarea sectiunii se foloseste fie formula cu pierderea de tensiune in volti:

2⋅l⋅I⋅cos ϕ 2⋅50⋅29⋅0,9 2610
S= = = =9 , 26 mm 2
γ⋅ΔU v 32⋅8,8 281 , 6 (normalizata 10 mm2)
4⋅220
ΔU v = =8,8 V
unde: 100 ;
fie formula cu pierderea de tensiune direct in procente:

100⋅2⋅l⋅I⋅cos ϕ 100⋅2⋅50⋅29⋅0,9 261000

S= = = =9 , 26 mm2
γ⋅ΔU %⋅U 32⋅4⋅220 28160 (normalizata 10 mm2)
Se verifica sectiunea obtinuta la incalzire. In tabele este prevazut pentru doua
coductoare de Al de l0mm2, montate in tub, intensitatea maxima admisibila in regim permanent
de 41A (deci mai mare decat intensitarea de 29A din exemplul tratat). Rezulta deci ca
sectiunea de 10 mmp este buna.
Observatie: In cazul electromotoarelor va mai trebui verificat si daca sectiunea determinata
corespunde la pornire.
A doua cale de calcul al sectiunii. Dupa determinarea curentului absorbit de motor (I=29A)
se alege, din tabele sectiunea corespunzaroare acestui curent si anume: aceea de 6mm 2 Al
(care corespunde la 30A). . ,
Se determina pierderea de tensiune din conductoarele de 6mm 2Al pentru a se vedea daca ea
nu depaseste procentul de 4% admis.
100⋅2⋅l⋅I 100⋅2⋅50⋅29 290000
ΔU %= = = =6,8 %
γ⋅S⋅U 32⋅6⋅220 42240 (deci mai mare decat 4%)
Procentul de pierdere de tensiune fiind mai mare decat cel admis, luam sectiunea care
corespunde, si anume aceea de 10 mm2 Al.
APLICATIA 3
Ce sectiune este necesara pentru conductoarele de Cu izolate ale unui circuit monofazat
montat in tub si care va alimenta un receptor avand: P= 6 kW, U= 120V, cos φ=1 si η= 1 daca
se admite o pierdere de tensiune ΔU= 3 %, lungimea circuitului (l) fiind de 25m, iar γ= 57?
Rezolvare:
Urmam prima cale aratata in exemplul precedent al determinarii sectiunii prin calcul si
consideram formula sectiunii in care se foloseste puterea receptorului:
P 6000 6000
I= = = =50 A
U⋅cos ϕ⋅η 120⋅1⋅1 120 , iar valoarea sectiunii pentru o pierdere de tensiune
de 3%:
100⋅2⋅l⋅P 100⋅2⋅25⋅6000 30000000

S= = = ≃12 mm2
2
γ⋅ΔU %⋅U 57⋅3⋅120 2 2462400
(normalizata 16 mm2)
Se verifica sectiunea obtinuta la incalzire. In tabele se prevede pentru doua conductoare de
Cu de 16 mm2 montate in tub intensitatea maxima admisibila in regim permanent de 73A
(deci mai mare decat intensitatea de 50A din exemplul tratat).
APLICATIA 4
Ce sectiune este necesara pentru conductoarele unui circuit electric trifazat de iluminat, la
capatul caruia se vor monta 24 lampi de cate 60 W (pe fiecare faza), alimentate la tensiunea
de 120V? Conductoarele sunt din aluminiu, lungimea circuitului de 40 m, iar pierderea de
tensiune admisa de 2,5%.
P 1440 U⋅ΔU % 120⋅2,5 300

I= I= =12 A ΔU v = = = =3V
U ; P= 24x60= 1440 W; 120 ; 100 100 100

S=
√ 3⋅l⋅I 1 , 73⋅40⋅12 830 , 4
γ⋅ΔU v = =8 , 65 mm 2
= 32⋅3 96 (stand. S = 10 mm2),
Se verifica la incalzire conductoarele. In tabele, pentru patru conductoare cu sectiunea de 10
mm2 Al, montate in tub, corespunde o intensitate maxima admisibila in regim permanent de
33A, deci mult acoperitoare.
APLICATIA 5
Ce sectiune este necesara pentru un circuit electric trifazat din conductoare de Al neizolate,
montate in exterior, in lungime de 40m, care va alimenta un electromotor de 100CP; 3 x 380V;
cosφ =0,8; η = 0,95 si care absoarbe la pornire de patru ori curentul nominal. Pierderea de
tensiune din conductoare nu trebuie sa depaseasca 5% la functionarea normala si 10% la
pornirea electromotorului ( y =32).
Rezolvare:
Prima cale de determinare a sectiunii (cu formula respectiva a sectiunii si verificarea sectiunii
obtinute la incalzire, precum si densitatea de curent si pierdera de tensiune la pornirea
motorului).
Determinam curentul absorbit:
100 CP=736 x 100 = 73600 W
U⋅ΔU % 380⋅5 1900
ΔU v = = = =19 V
100 100 100
P 73600 73600
I c= = = =147 A
√ 3⋅U⋅cos ϕ⋅η 1 ,73⋅380⋅0,8⋅0 , 95 499 , 6
Introducem in formula sectiunii datele de mai sus si obtinem:
S=
√ 3⋅l⋅I⋅cosϕ = 1 , 73⋅40⋅147⋅0,8 = 8138 =13 , 3 mm 2
γ⋅ΔU v 32⋅19 608 ( sdandardizata 16 mm2 ).
Se trece apoi la verificarile necesare,
a) Verificarea la incalzire a conductoarelor se face consultand tabelele. Pentru

conductoarele neizolate, montate in aer, cu sectiunea de 16mm 2 Al, este admisa o intensitate
maxima de 100A, deci mai mica decat cea absorbita de electromotor. In acest caz alegem
sectiunea de 35mm2, care admite o incarcare maxima de 170A. Cu aceasta sectiune trecem la
verificarile urmatoare (privind pornirea electromotorului).
b) Verificarca la densitatea de curent

Dupa cum stim, densitatea de curent admisa la pornire este de maximum 20 A/mm 2 pentru Al.
Curentul absorbit la pornire: Ip= 4 x I N = 4 x 147 = 588 A, iar densitatea de curent este
588
δ= =16 , 8 A /mm2
35 (deci limita admisa)
c) Verificarea la pierderea de tensiune din conductoare la pornire

√3⋅I p⋅cos ϕ 1 , 73⋅40⋅588⋅0,8 32551 29⋅100
ΔU v = = = =29 V ≃8 %
γ⋅S 32⋅35 1120 adica procentual 380

A doua cale de deterrninare a sectiunii. Se determina valoarea curentului absorbit (ca si in

prima cale). I= 147 A => Se cauta in tabele sectiunea care corespunde intensitatii de 147A si
se gaseste sectiunea de 35mm2, care corespunde unei intensitati maxime de 170A.
Se trece apoi la efectuarea verificarilor. .
a) Verificarea la pierderea de tensiune de 5% (la functionarea normala a electromotorului)
se face folosind fie formula in care pierderea de tensiune este trecuta in volti, fie
formula in care este trecuta in procente din tensiunea nominala
Considerand.de exemplu, formula a doua avem:

100⋅2⋅l⋅I⋅cos ϕ 100⋅2⋅40⋅147⋅0,8 940800
ΔU %= = = =2,2 %
γ⋅S⋅U 32⋅35⋅380 425600 (in limita admisa de 5%)
b) Verificarea la densitatea de curent din conductoare la pornire:
4⋅147 588
δ= = =16 , 8 A /mm 2
35 35 (in limita admisa de 20 A/mm2)
c) Verificarea la pierderea de tensiune din conductoare la pornire (max 10%):
√3⋅I p⋅cos ϕ 1 , 73⋅40⋅588⋅0,8 32551 29⋅100
ΔU v = = = =29 V ≃8 %
γ⋅S 32⋅35 1120 adica procentual 380
CAPITOLUL 3
ELEMENTE FOLOSITE IN CONSTRUCTIA APARATELOR
ELECTRICE
3.1. Contacte electrice
Metode de imbinare a contactelor electrice
Imbinarea intre doua contacte are ca scop realizarea continuitatii circuitului.

Imbinarea contactelor se poate realiza in mai multe moduri:
 Prin sudare – adica incalzind piesele care trebuie imbinate, in zona lor de imbinare,
peste punctul lor de topire;
 Prin lipire – folosind un metal (sau aliaj), care are punctul de topire sub cel al pieselor
de imbinat, si care, in stare topita, adera bine la aceste piese;
 Prin stangere cu suruburi- imbinare mecanica;
 Prin simpla apasare .

Fig. 1. Metode de imbinare a contactelor electrice:

a) - imbinare prin sudura; b) - imbinare prin lipire; c) - imbinare prin strangere cu surub;
d) - imbinare prin simpla apasare.
Imbinarea prin sudare si cea prin lipire sunt, din punctul de vedere al trecerii curentului
electric, cele mai bune, dar pot fi folosite numai acolo unde imbinarea are caracter definitiv.
Strangerea cu suruburi se foloseste acolo unde este necesara o legatura de lunga durata, dar
demontabila, a conductoarelor.
Imbinarea conductoarelor prin simpla apasare este folosita:
- acolo unde este necesara stabilirea si desfacerea frecventa a legaturii electrice
dintre cele doua conductoare (aparate de comutatie);
- acolo unde, in conditii normale de serviciu, circuitul electric trebuie mentinut inchis
de catre doua organe aflate in miscare unul fata de celalalt (colector si perii, inele de
contact si perii).
Imbinarea prin strangere cu suruburi si cea prin simpla apasare a conductoarelor se
numesc imbinari prin contact.
Suprafata de contact – este suprafata comuna a doua conductoare, prin care se realizeaza
imbinarea intre ele in scopul trecerii curentului de la un conductor la altul.
Piese de contact (contacte) - elementele de conductor special destinate sa realizeze aceasta
imbinare.
Rezistenta de contact.
Considerand o bara de metal cu sectiune uniforma S si lungimea l, rezistenta acestei bare se
l
R= ρ
poate calcula cu relatia s
in care ρ este rezistivitatea materialului.
Daca se taie aceasta bara, se slefuiesc plan suprafetele taiate, se reface bara punand
cap la cap cele doua bucati si se apasa intre ele, se constata ca rezistenta barei, masurata pe
aceeasi lungime l, este mai mare decat s-a constatat la bara netaiata. La rezistenta R a barei
s-a adugat o rezistenta Rc, numita rezistenta de contact, produsa de faptul ca bara este
alcatuita din doua portiuni distincte, separate intre ele printr-o suprafata de contact.
Rezistenta de contact este o manifestare nedorita si daunatoare deoarece:
- produce caderi de tensiune suplimentare in circuit;
- datorita densitatii mult mai mari a curentului, in zonele de trecere au loc incalziri
locale care limiteaza posibilitatile de folosire a aparatelor.
Pentru aceste motive, in constructia aparatelor electrice se urmareste intotdeauna
obtinerea unor contacte bune, cu rezistenta de contact mai redusa.
Factorii care influenteaza marimea rezistentei de conact:

 Presiunea de contact - o presiune mare are ca efect o scadere a rezistentei de

contact;
 Marimea suprafetei de contact - cu cat suprafata reala de contact este mai mare
cu atat rezistenta de contact se micsoreaza;
 Starea suprafetei de contact - murdariile, stratul de oxizi impiedica trecerea
curentului electric si duc la marirea rezistentei de contact;
 Materialul din care este confectionat contactul - cel mai bun material pentru
contacte este considerat argintul deroarece oxizii de argint sunt buni conducatori
de electricitate si se pot usor indeparta;
 Temperatura contactului - pentru a obtine rezistente de contact mici trebuie
folosite metale dure care sa nu se oxideze usor, sau ai caror oxizi sunt buni
conducatori de elctricitate, sau se pot indeparta usor. Trebuie sa se evite o
incalzire prea mare a contactelor.
Fig.2. Rezistenta de contact
Tipuri de contacte
Dupa modul de realizare a imbinarii de contact se deosebesc trei tipuri de contacte:
 Contacte permanente (fixe);
 Contacte de intrerupere;
 Contacte de alunecare (glisare).
Contacte permanente – raman totdeuna inchise avand rolul de a realiza continuitatea
circuitului, se pot realiza usor presiuni mari de contact (sudare, lipire, strangere prin suruburi).
Contacte de intrerupere – utilizate pentru stabilirea si intreruperea circuitelor. Legatura dintre
conductoare se realizeza practic prin apasarea contactelor cu arcuri sau prin arcuirea
materialului din care sunt executate contactele.
Se impart in doua categorii:

- contacte de lucru (contacte principale) - asigura un contact cat mai bun atunci cand sunt
inchise, au rezistenta mica de contact si conditii bune de racire;
- contacte de rupere (de stingere) – protejeaza contactele de lucru impotriva uzurii prin arc
electric. Rezistenta de contact poate sa fie mult mai mare. La aparatele care intrerup curenti
mari (sute de amperi) contactele de lucru si cele de rupere se executa ca piese distincte. La
aparatele care intrerup curenti mijlocii, piesa de contact este folosita atat contact de lucru cat
si contact de rupere.
Contacte de alunecare – stabilesc un circuit electric intre doua piese care se misca una fata de
alta (perii si inele colectoare s.a.)

Fig. 3. Tipuri de contacte:

a) - contact permanent; b) – contact de rupere; c) – contact de alunecare.
Forma contactelor
Din punct de vedere al aspectului geometric al suprafetei de contact contactele se impart in:
 contacte plane (de suprafata);
 contacte liniare;
 contacte punctiforme.
Contacte plane – necesita presiune de contact cu mult mai mare decat contactele liniare sau
punctiforme. Sunt folosite de obicei drept contacte permanente, ofera solutii constructive
simple si mai sigure.
Se folosesc de obicei la imbinarea barelor, la legaturi de conducte prin papuci, contacte de
lucru la unele separatoare si sigurante.
Fig. 4. Contacte de suprafata (plane):

a) legatura intre bare plate; b) furci de contact pentru separatoare si sigurante.
Contacte liniare - contactul electric se obtine prin presiune si frecare, constituie forma de
contact cea mai des intalnita la aparatele de curenti tari (contacte deget, lalea, perie).
- contacte deget – sunt contacte de presiune si frecare folosite cel mai frecvent in
constructia intrerupatoarelor de joasa tensiune in aer si a unor intrerupatoare de inalta
tensiune in ulei. Servesc atat drept contact de lucru cat si contact de rupere, deoarece in
momentul inchiderii circuitului, contactul deget executa simultan o frecare si o rostogolire pe
piesa de contact opusa. Contactele deget se executa intotdeauna din cupru tare prin presare
la cald in matrite sau prin tairere din profile laminate, in forma dorita.

Fig. 5. Contacte deget:

a) degete de contact; b) si c) ansamble pentru contacte de joasa tensiune;
d) ansamblu de degete pentru intrerupatoarele de inalta tensiune.
- contacte lalea (tulipa) – sunt contacte de lucru folosite indeosebi in constructia

aparatajului de inalta tensiune. Sunt formate de obicei din 6-8 contacte din Cu, asezate
circular, ca petalele unei lalele, in jurul contactului fix.
Fig. 6. Profiluri ale contactelor ,, lalea”:

a) cu contacte deget; b) cu contacte lamelare; c) cu contacte in ,,z”.
- contacte perie – se obtin prin inmanunchierea unui pachet de foi de material

conductor avand o elasticitate foarte buna. Contactul se realizeaza prin frecare pe o
placa de cupru sau alama.
-

Fig. 7. Contacte tip perie:

a) si b) doua forme diferite de contacte perie.
Contacte punctiforme - contacte de presiune fara frecare la inchidere. Sunt folosite drept
contacte de intrerupere la curenti de pana la 15 A si tensiuni mici. Se realizeaza sub forma
unor nituri de contact.
Fig. 8. Contacte punctiforme (nituri de contact)

Materiale pentru contacte
Pentru a fi bun ca material pentru contact, un metal sau aliaj trebuie sa satisfaca urmatoarele
conditii:
- sa aiba conductivitata electrica si conductibilitatea termica foarte bune, pentru a
reduce cat mai mult incalzirea pieselor in contact;
- sa aiba duritate suficienta, pentru a suporta solicitarile mecanice care intervin in
functionare si sa permita inlaturarea usoara a impuritatilor de pe suprafata de
contact;
- sa nu oxideze si sa nu fie atacat de agenti termici;
- temperatura sa de topire sa fie inalta, pentru a rezista arcului electric de intrerupere;
- sa fie usor de prelucrat si sa aiba pret redus.
Se constata, insa ca nici unul dintre materialele de contact folosite in prezent nu satisface
toate aceste conditii si, de aceea, in practica se folosesc diferite materiale de contact.
- Cuprul – alaturi de argint este unul dintre materialele de contact mai folosite avand
urmatoarele proprietati:
 Conductivitate electrica si conductibilitate termica foarte buna;
 Rezistenta de contact redusa, cat si suprafata curate;
 Rezistenta la arc, la sudare si la uzura mai mare decat argintul.
Marele dezavantaj este acela de a oxida in aer, formand compusi care sunt rau conducatori de
electricitate si foarte rezistenti mecanic.
- Argintul – are cea mai mica rezistenta de contact si cea mai mare conductivitate
electrica si conductibilitate termica.Cel mai folosit material de contact:

- Aluminiul – se comporta foarte bine in contacte permanente de suprafata daca au

fost luate masuri impotriva oxidarii si coroziunii, si daca presiunea pe contact este asigurata
prin elemente elastice, Nu este indicat pentru contacte de intrerupere fiind puternic atacat de
arcul electric de intrerupere.
- Metale nobile – (platina sau aur) se utilizeza in circuitele de curenti slabi, la contactele
aparatelor utilizate in telefonie si ale releelor.
- Metale dure – (Wolfram) – folosite numai pentru contacte de rupere acolo unde se
cere rezistenta mare la uzura prin arc electric
Pentru a se obtine contacte care sa intrunesca cat mai multe dintre calitatile diferitelor metale
de contact sau sa elimine defectele acestora se combina intre ele metalele de contact prin
unul din urmatoarele procedee:
- Aliaje de contact [alama, tombacul (alama cu continut mare de cupru), bronzul
(cupru si staniu), bronz cu beriliu, argint tare (cont. 2-4%Cu), argint-nichel (contine 10-40%Ni)];
- Contacte sinterizate [cupru-wolfram, argint-wolfram(30-90%W), argint-oxid de
cadmiu];
- Contacte bimetalice - obtinute prin combinarea unui aliaj sau a unui metal clasic si a
unui metal nobil din motive de economie de material.
- Suprafete de contact obtinute prin depunere galvanica – se pot obtine contacte de
foarte buna calitate, cu un consum foarte mic de metal pretios. Sunt folosite de regula
acolo unde nu se produc uzuri mecanice si nici prin arc electric (contacte
permanente).
Intretinerea contactelor
Supravegherea si intretinerea periodica a contactelor este o conditie strict necesara
pentru asigurarea unei bune functionari a instalatiei, deoarece, in timpul functionarii, se
produce totdeauna o inrautatire a starii contactelor.
Verificarea si intretinerea periodica a contactelor se efectueaza in felul urmator:
 La contactele fixe (permanente):
- dupa culoarea si aspectul contactului se verifica daca s-au produs incalziri
exagerate sau coroziuni;
- se verifica daca nu s-a produs o slabire a strangerii suruburilor;
- in cazul contactelor din aluminiu protejate prin pelicule de lac, impotriva patrunderii
umiditatii, se verifica si la nevoie se reface pelicula protectoare.
 La contacte de alunecare din Cu sau alama :
- se curata cu o perie de otel sau cu o pila pelicula de oxizi si eventuale perlari. Este
intrezis sa se folosesca la aceste operatii smirghelul deoarece pulberea acestuia se
incrusteaza in metalul de contact;
- dupa curatire, contactele se sterg cu o carpa curata inmuiata in benzina si se ung
apoi cu un strat subtire de ulei sau vaselina neutra;
- se verifica presiunea de contact si se inlocuiesc contactele uzate.
 La contactele perie:
- este necesar ca suprafata acestor contacte sa fie usor unsa cu vaselina in timpul
functionarii, pentru a reduce la minimum oxidarea si uzarea prin frecare;
- schimbarea oricat de slaba a culorii lamelelor indica o incalzire nepermisa si
oxidare;
- eventualele pelicule de oxid de pe contactul fix se indeparteaza cu hartie sticlata, iar
cele de pe perie se indeparteaza prin pilire usoara in asa fel incat sa nu modifice
unghiul sub care calca aceasta;
- dupa curatire se indeparteaza atent pilitura si se unge peria.
 Contactele de intrerupere – nu se ung cu vaselina sau cu ulei si nu se curata decat
daca au perlari importante. Presiunea de contact se verifica cu dinamometrul.

 Contactele de argint – sau din alte metale nobile nu necesita intretinere si nu se

ung. Pilirea acestora este inutila si daunatoare, deoarece aceste contacte isi pastreaza
calitatile chiar daca si-au schimbat culoarea sau par uzate. La aceste contacte este premisa
numai curatarea cu o carpa sau perie inmuiata in benzina.
 Contactele bimetalice, contactele sinterizate, contacte cu acoperiri galvanice - nu
necesita intretinere si in nici un caz nu se vor pili si nu se vor curati cu smirghelul. Este
suficient sa fie curatite cu o carpa sau perie moale inmuiata in benzina si sa se verifice
presiunea de contact precum si daca nu s-au produs schimbari de culoare sau coroziuni.
3.2. Izolatoare electrice
In constructia oricarei instalatii electrice si a oricarui aparat electric se deosebesc doua

elemente fundamentale:
- caile conducatoare de curent, formate din metale bune conducatoare de electricitate
si avand rolul de a transporta, cu pierderi cat mai mici, curentul electric in lungul
circuitului;
- elementele izolatoare, realizate in special, din materiale electroizolante, avand rolul
de a sustine mecanic si de a asigura izolarea cailor de curent intre ele si fata de
pamant.
In functie de rolul pe care il au izolatoarele in instalatie si in functie de natura solicitarilor
la care sunt supuse, au fost standardizate anumite tipuri indicate mai jos:
Solicitarea electrica a izolatorului poate determina fie strapungerea, fie conturnarea
acestuia. Strapungerea este cea mai grava, deoarece izolatorul odata strapuns devine
neutilizabil. Conturnarea solicita cel mult suprafata izolatorului dar nu provoaca scoaterea lui
din serviciu. Cea mai mare parte a izolatoarelor folosite in constructia aparatajului electric sunt
realizate din portelan. Pe langa acesta la fabricarea izolatoarelor se mai folosesc sticla si
rasinile de turnare.
Tabel 1 Izolatoare ceramice pentru instalatii electrice de curenti tari

3.3. Termobimetale
In constructia aparatelor automate de joasa tensiune se folosesc frecvent relee termice

cu bimetal, sau termobimetale, al caror rol este acela de a proteja motoarele electrice
impotriva incalzirii exagerate prin suprasarcini de lunga durata. Termobimetalele sunt formate
din doua metale; acestea sunt sudate intre ele si apoi laminate la rece pana la obtinerea unor
foi, la care cele doua componente sunt legate intre ele pe toata suprafata. Din cele doua
componente ale bimetalului, una numita componenta activa este formata de obicei dintr-un
aliaj cu coeficient foarte mare de dilatare (aliaj de fier cu 15-20% Ni si 6-7% Mn). Cealalta
componenta pasiva, este formata de obicei din alt aliaj de fier, cu 36% Ni, avand un coeficient
de dilatare aproape nul. Daca o foaie dintr-un astfel de bimetal este incalzita atunci stratul cu
coeficient de dilatare mare tinde sa se dilate mai mult decat stratul cu coeficient de dilatare
foarte mic. Drept urmare bimetalul se inconvoaie, partea cu coeficientul de dilatare mare
(componenta activa) fiind pe exteriorul curburii, iar componenta pasiva spre interiorul acesteia.

Fig. 9. Modul de functionare al unui bimetal:

a) bimetal rece; b) bimetal deformat dupa incalzire; 1) strat cu coeficient de dilatare mare;
2) strat cu coeficient de dilatare mic; 3) infasurare de incalzire; x – sageata
Termobimetalele folosite in constructia aparatajului electric au partea activa marcata cu

inscriptii sau semne geometrice, care indica totodata si sortimentul.
Conditii impuse de standarde

La releele cu bimetale este important sa se cunoasca timpul in care bimetalul
actioneaza cand este strabatut de un curent dat. Pentru un anumit releu, acest timp este cu
atat mai mic cu cat curentul care strabate bimetalul este mai mare. Standardele in vigoare
impun urmatoarele conditii releelor termice cu bimetal, destinate protectiei motoarelor
electrice:
- releul trebuie sa nu declanseze timp de doua ore la un curent egal cu 1,05In;
- releul trebuie sa declanseze in timp de doua ore la un curent egal cu 1,2 In;
- releul trebuie sa declanseze in doua minute la un curent egal cu 1,5 In.
Fig. 10. Releu termic cu bimetal

Intretinerea si exploatarea termobimetalelor
Termobimetalele nu necesita intretinere speciala daca sunt ferite de actiunea umezelii
excesive sau a unui mediu chimic coroziv. In exploatarea lor se iau urmatoarele masuri:
- se verifica periodic starea bimetalului, pentru a ne convinge ca nu au aparut
coroziuni sau deformari permanente ale bimetalului. Cu aceasta ocazie se sterge de
alte depuneri, cu ajutorul unei pensule, operatia executandu-se numai cu aparatul
scos de sub tensiune;
- se verifica culoarea bimetalului in zona de fixare, pentru a ne convinge ca nu se
produc incalziri locale ca urmare a unui contact imperfect;
- dupa scurtcircuite in instalatie, se verifica daca reglajul releelor termice nu s-a
modificat, ca urmare a deformarii bimetalului prin curentii de scurtcircuit.
3.4.Electromagneti
Daca se infasoara in jurul unei bare de otel moale sau din alt material magnetic mai
multe spire din conductor izolat si se lasa sa treaca un curent electric prin aceasta infasurare,
se constata ca bara (miezul) capata proprietati magnetice, adica atrage alte bucati de fier
aflate in vecinatatea sa. Un astfel de dispozitiv format din miez magnetic si bobina se numeste
electromagnet. Electromagnetii transforma energia electrica in energie mecanica. Ei sunt
folositi in constructia diferitelor aparate electrice pentru a realiza miscarea anumitor organe ale
acestora ca de exemplu:
- actionarea echipajului mobil al contactoarelor de joasa si inalta tensiune;
- comanda de la distanta a inchiderii intrerupatoarelor automate de joasa tensiune;
- dispozitiv de declansare voita sau automata a unor mecanisme (releu de
declansare);
- dispozitiv de protectie la variatii de tensiune in circuit (releu de tensiune);
- dispozitiv de siguranta (releu de blocare).
Se folosesc atat electromagneti de curent continuu cat si electromagneti de curent alternativ.
Electromagnetii de actionare se caracterizeaza prin urmatoarele marimi:
- felul curentului (continuu, alternativ monofazat, alternativ trifazat);
- tensiunea nominala de actionare a bobinei;
- forta protanta (kgf);
- cursa armaturii mobile (cm);
- regimul de functionare (numarul de conectari pe ora si durata activa de conectare).
Electromagneti de curent continuu

Sunt in general de constructie mai simpla avand circuitul magnetic din otel masiv;
armatura mobila si bobina sunt cilindrice. Au o forta de atractie mai mare decat cei de curent
alternativ.
Dezavantaje:
- necesita sursa de curent continuu;
- in pozitia inchis absorb un curent mare in raport cu cel necesar pentru a asigura
forta de mentinere in stare inchis a electromagnetului. De aceea este necesar sa se
prevada posibilitate inserierii unei rezistente in momentul inchiderii pentru a limita
valoarea curentului absorbit.
Fig. 11. Electromagneti de curent continuu:

a) solenoid cu circuit magnetic deschis; b) electromagnet tip clapeta.
Electromagneti de current alternativ
Dezavantaje in raport cu cei de curent continuu:

- au forta portanta mai mica (la aceleasi dimensiuni ale miezului), pentru a evita acest
lucru, tolele din tabla silicoasa ale armaturilor se izolaleaza intre ele cu lac sau
hartie.
- deoarece forta portanta variaza cu patratul curentului ce parcurge bobina, la
magneti de curent alternativ acesta forta variaza in timp, osciland de 100 de ori pe
secunda, intre valoarea maxima si zero, ceea ce face ca electromagnetul sa vibreze

puternic, producand zgomot puternic si existand riscul de desprindere a armaturii la

scaderi accidentale ale tensiunii.
Pentru a evita acest lucru se introduce in armaturile magnetilor monofazati de curent
alternativ, in apropierea planului de lipire a armaturilor spire de scurtcircuit cu rolul
de a reduce zgomotul si pericolul de desprindere.
Electromagnetii monofazati de curent alternativ sunt folositi pentru actionarea
contactoarelor si pentru realizarea diferitelor actionari la distanta sau in scheme de comanda
automata.
Fig. 12. Circuit magnetic pentru electromagnet de curent alternativ:

I - in forma de E, executat din tole; II – in forma de U executat din benzi;
a) vedere; b) sectiune prin pachetul de tole; c) vedere din perspectiva a tipurilor I si II.
Fig. 13. Diferite forme de electomagneti de curent alternativ:

I – electromagneti monofazati; a) in forma de U cu o bobina; b) in forma de U cu doua bobine;

c) in dublu E integral; d) in L; e) in manta; II – electromagnet trifazat
Intretinerea si exploatarea electromagnetilor

Se verifica indeosebi:
- daca tensiunea de serviciu nu este mai mare decat cea nominala a
electromagnetului;
- daca sarcina pe care o are de ridicat nu este prea mare;
- daca intrefierul (cursa armaturii mobile) nu a fost marit peste valoarea normala;
- daca regimul de functionare (numarul de conectari pe ora si durata activa de
conectare) corespunde celui nominal;
- daca armatura mobila se deplaseaza usor, fara blocari pe parcurs.
Se verifica, deasemenea imediat dupa scoaterea de sub tensiune, daca miezul
magnetic nu prezinta incalziri locale exagerate, lucru care indica deteriorarea izolatiei dintre
tole sau crearea unor spire parazite in scurtcircuit.
Se verifica daca, in exploatare, electromagnetul nu vibreaza prea tare ceea ce se poate
datora:
- intreruperii spirei de scurtcircuit;
- unei tensiuni de alimentare prea coborate;
- unor resoarte antagoniste prea puternice;
- ghidarii incorecte a armaturii mobile;
- slabirii din nituri a pachetului de tole.
CAPITOLUL 4

SOLICITARI LA CARE SUNT SUPUSE APARATELE ELECTRICE IN

TIMPUL EXPLOATARII
4.1. Solicitari electrice
Solicitarea electrica - este solicitarea la care este supus un izolant electric atunci cand
doua regiuni ale sale se afla la potentiale diferite. Intr-o asemenea situatie, tensiunea U
aplicata intre cele doua regiuni tinde sa formeze o cale conducatoare de curent, fie prin
strapugere fie prin conturnarea izolantului.
Se numeste strapungere formarea unui canal conducator de electricitate prin interiorul
unui izolant solid, lichid sau gazos;
Se numeste conturnare formarea unui canal conducator de electricitate pe suprefata
unui izolator solid.
Rolul izolatiei aparatelor este acela de a rezista pericolului de strapungere sau
conturnare. Un asemenea incident putand avea urmari foarte grave in instalatie (scurtcircuite,
incendii, electrocutari etc.).
Fig. 1. Solicitarea electrica a unui izolant

- reprezentarea schematica:
i – izolant; e - electrozi; U - tensiune aplicata; c - linie de conturnare pe suprafata izolantului;
s - linie de strapungere prin izolant.
Fig.2. Solicitarea electrica a unui izolator suport pentru aparate electrice:

l -linie de strapungere prin izolator; 2 - linie de strapungere directa prin aer; 3 - linie de conturnare a
izolatorului uscat; 4 - linie de conturnare a izolatorului sub ploaie; 5 - linie de conturnare a izolatorului
murdar si umed (ceata si roua).
Marimea si gravitatea solicitarii electrice a unui izolant este influentata de urmatorii factori:
 Marimea tensiunii aplicate – strapungerea sau conturnarea izolantului se
produce cu atat mai usor cu cat valoarea tensiunii aplicate este mai mare;
 Durata de aplicare a tensiunii – daca durata de aplicare a tensiunii este foarte
mica, de ordinal fractiunilor de secunda, acelasi izolator poate suporta fara

strapungere sau conturnare tensiuni mult mai mari decat acelea pe care le poate
suporta in cazul unui timp de aplicare mai indelungat;
 Felul curentului – se constata ca izolantii sunt mai usor strapunsi daca
tensiunea este o tensiune alternativa de inalta frecventa si relativ mai greu de
strapuns in curent continuu.Tensiunile alternative produc in masa izolatorului
fenomene care determina incalzirea acestuia, fapt care favorizeza strapungerea;
 Forma electrozilor – cu cat campul electric dintre electrozi este mai neomogen,
cu atat tensiunea de strapungere este mai coborata;
 Starea suprafetei izolantului – praful, murdaria si indeosebi umezeala usureaza
formarea cailor conducatoare de curent pe suprafata izolantilor, favorizand
conturnarea acestora.
Pentru a evita producerea conturnarii sau strapungerii piesele izolante sunt astfel
dimensionate incat sa suporte solicitarile date de aplicarea permanenta a tensiunii de serviciu
si sa suporte,pentru scurta durata, solicitarile date de supratensiuni. Dovada ca aparatele au
fost dimensionate si executate corect se face, incercand aparatele de catre producator, prin
aplicarea unei anumite tensiuni de incercare timp de 1 minut (pentru instalatiile in aer) sau 5
minute (pentru instalatii in ulei).
Tabel 1. Tensiunile caracteristice ale aparatelor electrice de inalta tensiune.
4.2. Solicitari termice
Trecerea curentului electric prin conductoare determina incalzirea acestora (efectul

Joule- Lenz), incalzirile fiind deosebit de mari in locurile in care sectiunea conductorului este
redusa (contacte, sigurante fuzibile) sau rezistivitatea acestuia este mai mare (bimetale,
rezistente). O incalzire prea mare a oricareia din piesele aparatelor electrice nu poate fi
admisa, deoarece in cazul cresterii temperaturii peste anumite limite unele elemente principale
ale aparatelor isi pierd proprietatile pentru care au fost construite. Astfel:
 La temperaturi de lucru ce depasesc 100-105 0C, o mare parte din izolanti isi pierd
treptat proprietatile de izolare. Portelanul isi pierde proprietatile electroizolante la peste
100 0C.
 Durata de viata a izolantilor organici scade daca temperatura creste .Pentru aceasta
izolatie se admite un regim de temperatura de 150 0C, ceea ce asigura o functionare
neintrerupta timp de 3 ani.;
 La temperaturi de cateva sute de grade, temperaturi ce pot fi atinse in timpul solicitarilor
prin curenti de scurtcircuit, cuprul, aluminiul si chiar piesele din otel isi pot pierde

proprietatile mecanice ceea ce poate provoca scoaterea definitiva din functiune a

aparatului;
 Piesele arcuitoare din otel, tombac sau bronz fosforos, foarte mult folosite in constructia
aparatelor electrice isi pierd de obicei proprietatile elastice la temperaturi care depasesc
120…130 0C;
 La temperaturi de peste 70 0C se produce o oxidare mai rapida, indeosebi a pieselor din
cupru sau a aliajelor sale;
 Functionarea aparatelor la temperaturi ridicate poate constitui un pericol de incendiu si,
in anumite instalatii, chiar pericol de explozie.
Pentru aceste motive, standardele limiteaza temperatura maxima permisa a fi atinsa de diferite
organe ale aparatelor electrice, in conditii normale de serviciu sau la solicitare prin curenti de
scurtcircuit.
4.3. Solicitari electrodinamice

Curentii mari de scurtcircuit, care pot sa apara in cazuri de incidente in instalatie,
determina aparitia unor forte de atractie sau respingere intre conductoare, numite forte
electrodinamice. In regim normal de functionare a aparatelor , aceste solicitari mecanice
datorate fortelor electrodinamice, sunt mici.In cazuri de incidente , insa, cand in instalatie pot
sa apara curenti de scurtcircuit de mii si zeci de mii de amperi, asupra cailor conducatoare de
curent ale aparatelor se exercita forte de atractie sau respingere de sute sau chiar mii de
kilograme forta. Aceste forte solicita mult intregul aparat, indeosebi caile conducatoare de
curent si izolatia de sustinere a acestora.
Printre defectele cele mai des intalnite, provocate de efectul fortelor electrodinamice,
sunt:
- indoirea conductoarelor si, prin aceasta reducerea distantelor de izolare;
- slabirea legaturii sau chiar desprinderea conductoarelor din legaturi;
- slabirea presiunii pe contacte, putand cauza sudarea contactelor;
- distrugerea prin solicitarea mecanica a izolatoarelor-suport;
- deschiderea separatoarelor sub sarcina, lucru deosebit de grav,care poate
produce scurtcircuite in instalatie si deteriorari importante ale acesteia;
- deformarea bobinelor.
In curent alternativ unde valoarea instantanee a curentului se modifica continuu intre
zero si valoarea maxima, se produce concomitant o variatie (cu frecventa de 100 cicluri pe
secunda) a fortelor electrodinamice, ceea ce poate provoca vibratii importante si mareste
solicitarile mecanice, indeosebi in cazul unei rezonante mecanice. In serviciu normal, fortele
electrodinamice au valori foarte mici. Aceste valori cresc insa foarte mult in cazul curentilor de
scurtcircuit. Pentru a evita deteriorarea aparatelor si a instalatiilor electrice prin efectul
curentilor de scurtcircuit, se iau o serie de masuri destinate sa asigure in primul rand rezistenta
mecanica a cailor de curent. Printre aceste masuri sunt:
- fixarea cat mai rigida a conductoarelor in aparate si instalatii;
- impregnarea bobinelor din aparate si transformatoarele de masura in rasini
izolante, rigizandu-se astfel infasurarile;
- asigurarea separatoarelor impotiva deschiderii prin efectul fortelor de scurtcircuit.
4.4 Supracurenti
Se numeste supracurent – orice crestere chiar de scurta durata, a curentului care

strabate circuitul, peste curentul nominal al aparatelor montate in circuit. Supracurentii pot
aparea atat in conditii normale de serviciu, neputand fi evitati, cat si in conditii anormale de
serviciu, fiind provocati de un regim anormal de functionare a instalatiei sau de incidente si, in

acest ultim caz, trebuie sa fie eliminate cat mai curand posibil. Orice supracurent poate fi
caracterizat prin doua valori marimea supracurentului si durata lui.
Din punct de vedere al duratei se deosebesc:
- supracurenti de foarte scurta durata - provin din procese de comutare, apar in
conditii normale de serviciu si, in general nu pot fi evitati;
- supracurenti de scurta durata – apar in caz de scurtcircuit (curentii de scurt
circuit) si in cazul pornirii motoarelor electrice asincrone
- supracurenti de lunga durata – apar uneori in conditii de exploatare
necorespunzatoare sau la functionarea motoarelor cu o faza intrerupta.
Aparatele care urmeaza a fi montate intr-un circuit se aleg astfel incat curentul lor
nominal sa fie superior celui mai mare curent de serviciu care poate sa apara in conditii
normale in acel circuit. Daca, din motive neprevazute, sarcina este mai mare decat cea avuta
in vedere la alegerea aparatelor si curentul care le strabate este mai mare decat cel nominal,
aparatele se incalzesc peste limitele prevazute de norme, ceea ce reduce durata lor de
functionare. Pentru a se evita acest lucru, intrerupatoarele automate de protectie a instalatiei
se prevad cu relee speciale de protectie impotriva suprasarcinilor. Aceste relee sunt astfel
dimensionate, incat sa determine intreruperea circuitului intr-un timp cu atat mai scurt cu cat
suuprasarcina este mai mare (Ex: 2 ore pentru 1,2 In). O forma particulara de suprasarcina o
constituie functionarea cu o faza intrerupta a motoarelor electrice trifazate. O astfel de situatie
se produce indeosebi prin arderea, cu ocazia unei suprasarcini a unei singure sigurante din
cele trei cat protejau circuitul. Daca arderea sigurantei se produce in timp ce motorul se afla in
mers, acesta continua sa se roteasca, functionand ca motor monofazat, dar in aceasta situatie
absoarbe de la retea un curent mult mai mare (1,2….2)I n dupa valoarea momentana a sarcinii.
Daca sarcina este mica, motorul poate functiona mult timp cu o faza intrerupta. Daca dupa o
oprire normala se incearca insa o repornire acesta nu poate proni dar absoarbe de la retea un
curent foarte mare care poate duce la arderea bobinajului.
4.5. Curenti de scurtcircuit
Scurcircuitele reprezinta unele dintre incidentele cele mai grave si cele mai frecvente in
instalatiile electrice. Ele determina de obicei, distrugerea aparatelor slab dimensionate,
provoaca deteriorari grave instalatiei si pot cauza incendii sau alte accidente grave.
In practica, valorile curentilor de scurtcircuit se calculeaza pentru diferite situatii ale retelei si,
in functie de situatiile cele mai defavorabile, se aleg:
- puterea de rupere a intrerupatoarelor si sigurantelor;
- reglarea releelor de protectie;
- tipul de izolatoare pentru barele colectoare, precum si distanta dintre ele.
Printre cauzele cele mai frecvente ale scurtcircuitelor sunt:
- strapungerea izolatiei, ca urmare a unei solicitari termice exagerate, a umiditatii
sau a supratensiunilor;
- defecte mecanice (ruperi de conductoare sau de stalpi, lovirea cablurilor la
sapaturi);
- manevre gresite.
Masuri de protectie a instalatiilor electrice, astfel incat sa se evite producerea curentilor de
scurtcircuit sau sa se limiteze efectele acestora:
o Masuri pentru evitarea producerii curentilor de scurtcircuit

- verificarea periodica a starii izolatiei;
- calculul atent al curentilor de scurtcircuit;
- verificarea aparatelor la solicitarile prin forte electrodinamice si la solicitarile
termice ale curentilor de scurtcircuit;
- instructajul periodic al personalului, pentru a evita manevrelor gresite.

o Masuri pentru limitarea valorii curentului de scurtcircuit

- alegerea schemei instalatiei astfel incat sa nu fie posibila producerea unor
curenti mari de scurtcircuit;
- folosirea bobinelor de reactanta, al caror rol este de a mari in mod artificial
reactanta circuitului (sunt folosite indeosebi in retelele de cabluri, a caror
reactanta proprie este foarte mica);
- folosirea rezistentelor limitatoare (in circuitul transformatoarelor de tensiune).
o Masuri pentru reducerea duratei scurtcircuitului

- folosirea de sigurante fuzibile, intrerupatoare automate, relee de protectie.
Solicitarea aparatelor prin curenti de scurtcircuit.
Curentii de scurtcircuit solicita foarte mult, atat termic cat si mecanic, aparatele montate
in circuit. Pentru ca defectul odata aparut sa nu se agraveze, este necesar ca, pana la
intreruperea scurtcircuitului de catre aparatele de protectie, toate aparatele montate in circuit
sa suporte fara deteriorari aceste solicitari.
In acest scop, in documentatia tehnica a aparatelor (indeosebi a celor de inalta tensiune) sunt
indicate, de catre firma constructoare, doua valori: curentul limita dinamic si curentul limita
termic.
- Curentul limita dinamic – exprima capacitatea unui aparat de a rezista actiunii
mecanice a curentilor de scurtcircuit, si reprezinta amplitudinea celui mai mare curent de
scurtcircuit, exprimat in kA, care poate trece prin aparat, fara sa produca deteriorari sau
deformatii permanente.Curentul limita dinamic garantat de constructor trebuie sa fie superior
celui mai mare current de scurtcircuit de soc care poate sa apara in acel punct al retelei unde
urmeaza a fi conectat aparatul.
- Curentul limita termic – exprima capacitaea unui aparat de a rezista actiunii termice a
curentilor de scurtcircuit si indica valoarea celui mai mare curent de scurtcircuit, exprimat in
kA, pe care aparatul il poate suporta un anumit timp (1;5;10 s), fara ca temperatura pieselor
conducatoare de curent sa depasesca anumite valori maxime premise.
4.6. Arcul electric
La executarea unei suduri electrice o borna a infasurarii de joasa tensiune a

transformatorului este legata la piesa care se sudeaza, iar cealalta borna este legata, prin
portelectrod, la electrod. Pentru a incepe sudarea, sudorul atinge cu electrodul piesa si imediat
il indeparteaza. La separarea electrodului de piesa a aparut brusc, intre acesta si piesa, o
suvita subtire foarte luminoasa, care se numeste arc electric.In afara de lumina foarte intensa,
se constata ca, la capetele arcului, atat metalul electrodului cat si cel al piesei se topesc, deci
acolo temperatura depaseste 1500 0C. Dupa separarea electrodului de piesa curentul electric
continua sa treaca prin aer sub forma de arc electric. Exista deci situatii in care aerul,
considrat in mod obisnuit izolant, poate deveni conducator de electricitae.
Manifestarile arcului electric sunt: luminozitate foarte intensa si temperatura foarte
inalta. La separare contactelor unui intrerupator se produc aceleasi fenomene singura
deosebire este ca durata arcului electric in intrerupator este foarte mica.
Solicitarea unui aparat electric prin efectele arcului electric de intrerupere, este
determinate de urmatorii factori:
- valoarea curentului care strabate arcul la inceputul intreruperii;
- tensiunea ce apare intre contacte imediat dupa intrerupere;

- durata arcului.
Solicitarea prin arc electric reprezinta una din solicitarile cele mai grele la care sunt
supuse aparatele in serviciu, putand provoca explozia aparatului.
Stingerea arcului electric
Scaderea brusca a temperaturii si racirea electrozilor au un rol deosebit de important in

stingerea arcului electric. Stingerea arcului electric este influentata si de natura gazului in care
se produce descarcarea. Astfel, in hidrogen arcul se stinge mult mai usor, deoarece
hidrogenul realizeaza o racire mai energica a spatiului de descarcare. Deosebit de importante
pentru stingerea arcului electric sunt materialul si temperatura electrozilor. Stingerea arcului
electric in curent alternativ se realizeaza mult mai usor decat in curent continuu.
Arcul electric in curent alternativ si stingerea lui
Arcul electric de curent alternativ se deosebeste de cel de curent continuu prin urmatoarele
aspecte:
- valoarea curentului care strabate circuitul se schimba in fiecare moment;
- la fiecare semiperioada curentul trece prin valoarea zero;
- la fiecare semiperioada se schimba polaritatea electrozilor.
Trecerea curentului prin zero la fiecare semiperioada usureaza foarte mult stingerea arcului
electric.
Metode se stingere a arcului electric:
- lungirea arcului prin indepartarea electrozilor;
- suflaj magnetic (impingerea electronilor cu ajutorul unui camp magnetic in zone
reci), ceea ce contribuie totodata la lungirea si deionizarea arcului;
- suflarea arcului in jet de gaze (lungirea si deionizarea prin racire);
- dezvoltarea arcului in mediu lichid, contribuie la deionizarea puternica a coloanei
de arc.
Pentru arcul electric de curent alternativ, trecerea curentului prin zero ofera posibilitati
mai usoare de stingere a arcului electric; este suficient ca in momentul trecerii curentului prin
zero sa se deionizeze energic coloana de arc. In felul acesta, stingerea arcului se obtine cu o
distanta mult mai mica intre electrozi si cu o degajare mult mai mica de energie in spatiul de
descarcare.
CAPITOLUL 5
APARATE DE JOASA SI INALTA TENSIUNE
5.1. Marimile caracteristice ale unui aparat electric

Aparatele electrice sunt produse electrotehnice de constructie relativ complexa care nu

sunt nici surse nici consumatori de energie electrica, ci au numai rolul de a supraveghea si de
a determina desfasurarea normala a transportului de energie de la surse la consumatori.
Marimi nominale mai semnificative pentru aparatele electrice:
Tensiunea nominala - este valoarea standardizata de tensiune pentru care este construit
aparatul si care este inscrisa pe placuta indicatoare a acestuia. In functie de valoarea tensiunii
nominale se stabilesc toate incercarile de verificare a izolatiei aparatului.Tensiunile nominale
standarde in tara noastra pentru aparate de curent alternativ sunt:
- pentru aparatele de joasa tensiune: 24; 48; 127; 220(230); 380(400); 500; 660 V;
- pentru aparatele de inalta tensiune: 3; 6; 10; 15; 20; 35; 60; 110; 220 si 400 kV.
Standardele precizeaza ca tensiunea de lucru aplicata in serviciul de durata la bornele
aparatului poate depasi cu cel mult 15% valoarea tensiunii nominale, in instalatiile de IT, si cu
cel mult 10%, in inst. de JT.
Curentul nominal – cel mai mare curent- ales din valorile standardizate – pe care aparatul il
poate suporta un timp oricat de lung, fara ca incalzirea diferitelor sale elemente sa depasesca
anumite valori prescrise de norme.
In functie de valoarea curentului nominal se stabilesc toate incercarile de verificare a incalzirii
aparatului.
Capacitatea de rupere nominala – reprezinta cel mai mare curent, exprimat in kA, pe care il
poate intrerupe aparatul, ramanand in stare de functionare, atunci cand la bornele sale este
aplicata o tensiune egala cu tensiunea sa nominala.
Pentru aparatele de intrerupere destinate retelelor de curent alternativ de inalta
tensiune, se foloseste mai frecvent, in locul notiunii de ,, capacitate nominala de rupere”,
notiunea de ,, putere de rupere nominala”. Aceasta este data de relatia:
Pr =√ 3⋅U n⋅I r
In care:
- Pr – puterea de rupere ( MVA);
- Un – tensiunea nominala (kV);
- Ir – curentul de rupere, definit ca cel mai mare curent, exprimat in kA, pe care il
poate intrerupe aparatul la tensiunea nominala, ramanand in stare buna de
functionare.
Curentul limita termic – aptitudinea aparatelor de a suporta solicitari termice provocate de
trecerea prin aparat a curentilor de scurtcircuit. Se indica valoarea curentului de scurtcircuit in
kAef si durata acestuia
(1;5;20 s ), care poate strabate aparatul fara ca incalzirea cailor de curent sa depaseasca
anumite temperaturi stabilite prin norme.
Curentul limita dinamic – exprima aptitudinea aparatelor de a suporta solicitarile mecanice
(electrodinamice) provocate de curentii de scurtcircuit care strabat aparatul. Se indica valoarea
de varf a celui mai mare curent ( in kAmax ) care poate strabate aparatul, ramanand in stare
de functionare.
Felul curentului – continuu sau alternativ - si frecventa.
Serviciul nominal – frecventa conectarilor si timpul cat aparatul sta efectiv sub tensiune.
- serviciul de 8 ore – contactele pricipale ale aparatului raman inchise si sunt parcurse
de curentul de serviciu un timp suficient de lung pentru a atinge echilibru termic, dar
nu mai lung de 8 ore, dupa care circuitul principal este interupt in sarcina;
- serviciul neintrerupt – regimul de lucru in care contactele principale ale aparatului
raman inchise si sunt parcurse de curentul de serviciu un timp mai mare de 8 ore
(saptamani, luni chiar ani);

- serviciul intermittent – regimul de lucru in care aparatul executa un numar relativ

mare de conectari si deconectari, in timpul carora partile conducatoare de curent ,
contactele si piesele in miscare sunt puternic solicitate termic si mecanic.
- frecventa de conectare – numarul de cicluri, (conectare+perioada de
functionare+ deconectare+ pauza), pe care aparatul le efectueaza intr-o ora;
- durata relativa de conectare – arata in cadrul uni ciclu raportul dintre perioada
in care aparatul este parcurs de curent si durata totala a ciclului.
Robustetea mecanica – numarul de cicluri in gol (operatii complete de inchidere si deschidere,
dar fara curent in circuitul principal al aparatului), pe care un aparat il poate efectua inainte de
a fi necesare revizii sau inlocuiri de piese mecanice.
5.2. Aparate electrice de joasa tensiune
Clasificarea aparatelor de joasa tensiune
1. Aparataj industrial:
 Aparate de conectare manuale:
o Intrerupatoare-parghie;
o Intrerupatoare si comutatoare pachet;
o Intrerupatoare si comutatoare cu came;
o Prize si fise industriale.
 Aparate de conectare manuala a motoarelor electrice:
o Comutatoare stea-triunghi;
o Autotransformatoare de pornire;
o Inversoare manuale de sens de mers;
o Comutatoare de numar de poli;
o Reostate de pornire si reglare pentru motoare electrice;
o Reostate de excitatie pentru generatoare.
 Aparate de comanda automata si protectie a motoarelor
electrice:
o Contactoare si ruptoare;
o Blocuri cu relee termice;
o Contactoare cu relee;
o Intrerupatoare automate in aer;
o Intrerupatoare stea-triunghi, inversoare si comutatoare automate;
 Aparate pentru actionari industriale si automatizari;
o Butoane de comanda;
o Chei de comanda;
o Lampi si casete de semnalizare;
o Intrerupatoare de sfarsit de cursa;
o Microintrerupatoare;
o Relee intermediare;
 Aparate de protectie;
o Sigurante fuzibile de mare putere;
o Aparate de protectie contra supratensiunilor;
 Complete de aparate:
o Tablouri de distributie capsulate;
o Celule de distributie de joasa tensiune.
2. Aparataj de instalatii( de uz casnic):
o Prize si fise;

o Intrerupatoare comutatoare de instalatii;

o Intrerupatoare automate de instalatii;
o Automate de scara;
o Sigurante fuzibile;
o Tablouri de distributie pentru instalatii interioare.
Aparate de conectare manuala
- sunt actionate manual atat la inchidere cat si la deschidere;

- servesc pentru stabilirea si intreruperea circuitului, nefiind prevazute cu alte
elemente de protectie, masura sau reglare;
- nu pot intrerupe decat curentii de serviciu mai mici sau cel mult egali cu curentul
nominal; nu au rolul si nu pot sa intrerupa curenti mari de suprasarcina si de
scurtcircuit;
- sunt destinate sa fie manevrate relative rar, durata de serviciu fiind de 1000-
6000 de cicluri, iar frecventa de conectare fiind de ordinal unei manevre pe ora
sau chiar o manevra pe zi.
Din acesta categorie fac parte:
 Intrerupatoare – parghie
Sunt aparate de joasa tensiune, caracterizate prin faptul ca inchiderea si deschiderea

circuitului se realizeaza cu ajutorul unui contact mobil in forma de parghie.Ele servesc pentru
conectarea la retea si intreruperea manuala a circuitelor de lumina si forta de joasa tensiune,
atat in curent continuu cat si in curent alternativ, la consumatori de importanta redusa.Ele pot fi
monopolare( utilizate indeosebi in circuite de putere mica- semanlizare, siguranta);
bipolare( utilizate in circuite de curent continuu sau la circuite monofazate de curent alternativ
– circuite de lumina); tripolare( in sisteme trifazate de curent alternativ.
Fig. 1. Intrerupator parghie monopolar:

1 - placa de baza; 2 - contact fix; 3 - contact mobil; 4 – borne de legare la retea; 5 – maner de
actionare; 6 – resort;
7- contact de rupere.
Fig. 2. Intrerupator – parghie (HEBLU) tripolar 60 A

 Intrerupatoare si comutatoare pachet
Sunt aparate de conectare de joasa tensiune actionate manual, caracterizate prin faptul
ca ansamblul aparatului se obtine prin insiruirea pe acelasi ax a unui numar variabil de
elemente( pachet) de constructie similara( nu neaparat identice), fiecare element cuprinzand o
cale de curent.Pot functiona in orice pozitie sunt foarte rezistente la vibratii si socuri.Ele sunt
folosite la comanda circuitelor electrice la masini-unelte, ca intrerupatoare si comutatoare, pe
panouri si pupitre de comanda si ca intrerupatoare capsulate.Se construiesc pentru tensiuni
nominale de pana la 500 V c.a. si 400 V cc.Curentii nominali sunt cuprinsi intre 6 si 100 A.
Fig 3. Comutator – pachet ( PACO) tripolar, constructie ingropata:

a) elemente componente; b) comutator asamblat
1- maneta de actionare; 2 – mecanism de sacadare; 3 – ax patrat de actionare a contactelor mobile; 4
– piulite si rondele de asamblare; 5- disc de pertinax; 6 – disc bachelita (sustin contactele); 7 –
contact mobil; 8 – contacte fixe;
9 - contact mobil in opozitie; 10 - placa de baza; 11 – placa de fixare pe panou.
 Intrerupatoare si comutatoare cu came
Deosebirea dintre intrerupatoarele – pachet si intrerupatoarele cu came o constituie modul de

realizare a circuitului de current:
- la intrerupatoare- pachet, contactele mobile se rotesc o data cu axul de
actionare, in timp ce contactele fixe sunt asezate pe un cerc periferic; inchiderea
si deschiderea circuitului se realizeaza intre contacte cu frecare de tip furca;
- la intrerupatoarele cu came, contactele mobile executa miscari de translatie,
inchiderea si deschiderea circuitelor realizandu-se cu ajutorul unor contacte de
presiune punctiforme, fara frecare.
Intrerupatoarele cu came se construiesc pentru curenti nominali de 6…10 A si tensiuni
nominale de 250,380,500V.
Fig. 4. Intrerupator cu came. Reprezentare schematica a principiului de functionare:

1 - contact fix; 2 – punti de contact mobile; 3 – sanie de care sunt fixate contactele mobile; 4 – cama
de comanda;
5 – ax de comanda.

a) b) c)
Fig. 5. Intrerupator cu came:
a) - sistemul de contacte; b) - sistemul de sacadare; c) - vedere generala variante de baza
 Prize si fise industriale
Sunt formate din doua piese: priza reprezentand partea fixa legata la retea; fisa
reprezentand partea mobila, la care este legata conducta flexibila de alimentare a
consumatorului mobil.
Sunt utilizate pentru conectarea la reteaua electrica de joasa tensiune a consumatorilor mobili:
grupuri de sudura, masini de gaurit, s.a..
Prizele si fisele sunt numai aparate de conectare si nu au putere de rupere.Este interzis sa se
intrerupa curentul prin scoaterea fisei. Pentru intreruperea curentului este necesar sa se
monteze in circuit un aparat de intrerupere corespunzator.
In mod normal, prizele si fisele industriale sunt trifazate, dar au patru cai conducatoare, cea
de-a patra servind pentru legarea firului neutru al cordonului, prin priza la masa. Stiftul de
contact corespunzand firului neutru este mai lung, astfel incat sa stabileasca primul contact si
este astfel plasat astfel incat sa nu fie posibila introducerea fisei decat in pozitia corecta.
Prizele si fisele industriale se construiesc in mod normal pentru tensiuni nominale de 380 V
sau 500 V si pentru curenti nominali de 15,25,60 A.
Fig. 6. Prize si fise industriale
Aparate de comanda manuala a masinilor electrice rotative.
Sunt utilizate pentru comanda pornirii sau opririi, schimbarea sensului de rotatie sau
variatia vitezei motoarelor, precum si pentru reglarea excitatiei generatoarelor. Aceste aparate
sunt simple fara elemente de protectie.
 Intrerupatoarele cu tambur
Servesc exclusiv pentru comanda motoarelor electrice.Prin legarea corespunzatoare a

contactelor de pe tambur pot fi folosite drept: comutator intrerupator, comutator stea- triunghi,
inversor de sens de rotatie.Este folosit pentru comanda motoarelor la intensitati mari de curent
60….100 A.

Fig.7. Intrerupator manual cu tambur:

1- placa de baza din bachelita; 2 – borna; 3 – contact fix; 4 – element arcuitor; 5 – carcasa; 6 – perete
izolant;
7 – port contact mobil; 8 – contact mobil; 9 – disp. de sacadare; 10 –ax actionare.
 Comutatoare stea - triunghi manuale
Servesc pentru comanda pronirii si opririi motoarelor electrice asincrone cu rotorul in

scurtcircuit si au rolul de a reduce valoarea curentului absorbit de motor in timpul
pornirii.Utilizarea comutatorului stea - triunghi este necesara acolo unde reteaua nu suporta
curent mare absorbit de motor la pornirea directa in triunghi.
Constructiv comutatoarele stea – triunghi manuale se realizeaza sub forma unor comutatoare
cu tambur avand noua contacte fixe (sase pe o latura corespunzatoare bornelor motorului si
trei pe cealalta latura pentru cele trei faze ale retelei). Comutatorul nu poate fi manevrat decat
in ordinea: zero-stea- triunghi.
Fig.8. Comutator stea- triunghi:

1- contacte mobile; 2 – contacte fixe; 3 – maneta de actionare; 4 – placa de baza din bachelita;
5 - mecanism de sacadare; 6 – ac izolant; 7- capac din tabla; 8 - perete lateral.
Fig. 9. Modul de realizare a conexiunilor la un comutator stea – triunghi tip tambur:

a) – pozitia zero; b) – pozitia stea; c) – pozitia triunghi.
Fig. 10. Schema de conexiuni stea – triunghi realizata cu un intrerupator I si un comutator – parghie
 Autotransformatoare de pornire
Se utilizeaza numai acolo unde motorul a fost astfel proiectat incat, in functionare
bobinajul statoric sa fie conectat in stea si este absolut necesara reducerea curentului de
pornire. Cu ajutorul autotransformatorului se realizeaza reducerea curentului de pornire prin
reducerea tensiunii de alimentare deci se produce o scadere importanta a cuplului de
pornire.Aparatul este constituit dintr-un autotransformator cu ploturi si un comutator cu cutite
sau tip controler.
Cu ajutorul comutatorului, montat de obicei impreuna cu A.T. intr-o cuva cu ulei, se pot
realiza contactele I, II, III; inainte de pornire, in pozitia zero a controlerului, toate cele trei
contacte sunt deschise; pentru pornire se inchid mai intai contactele I, care pun in scurtcircuit
capetele de nul ale infasurarilor transformatorului(transformatorul este un transformator trifazat
in V, avand deci numai doua faze bobinate); in pozitia urmatoare se inchid contactele II;
motorul fiind pus astfel sub tensiune redusa, porneste; In momentul in care motorul a atins
turatia de regim (curentul absorbit de la retea nu mai scade), se trece pe pozitia III functionare
de regim cu motorul alimentat de la retea.
Fig.11. Schema functionala a unui autotransfotmator de pornire
 Comutatoare de numar de poli

60⋅f
n=
Turatia sincrona a unui motor de curent alternativ este data de relatia: p [rot/min], in
care:
- f este frecventa retelei;
- p este numarul de perechi de poli ai infasurarii statorice
f= 50 Hz atunci pentru: p=1…..n= 3000 rot/min;
p=2…..n= 1500 rot/min;
p=3…..n= 1000 rot/min;
p=4…..n= 750 rot/min.
Pentru motoarele asincrone cu rotorul in scurtcircuit exista deci posibilitatea de a
modifica viteza de rotatie a motorului in doua – trei trepte fixe, prin modificarea numarului de
poli ai statorului( Se executa statorul cu mai multe infasurari, corespunzatoare fiecare unui
anumit numar de poli, sau cu o infasurare serie paralel si executand in mod corespunzator
legatura la retea). Acest lucru se executa cu ajutorul comutatoarelor de numar de poli care pot
fi de tipul pachet sau cu came.
 Inversoare de sens manuale
Sunt utilizate pentru inversarea sensului de rotatie al motoarelor asincrone. Realizeaza

acest lucru prin schimbarea intre ele a doua faze ale circuitului de alimentare.
Constructiv se aseamana foarte mult cu comutatoarele stea – triunghi.

Fig.12 Scheme de conexiuni ale unor inversoare de sens de mers:

a) realizat cu ajutorul unui comutator pachet; b) realizat cu ajutorul unui comutator cu came;
c)realizat cu ajutorul unui comutator tambur.
 Reostate de pornire si reglaj pentru motoare electrice
Se utilizeaza cu scopul de a regla pornirea si viteza de regim a motoarelor electrice

asincrone cu rotorul bobinat atunci cand este necesar un cuplu de pornire mare sau atunci
cand este necesara reglarea continua a vitezei de rotatie. Rezistentele se inseriaza in circuitul
rotoric al motorului prin intermediul inelelor colectoare. Reostatele sunt formate din controlere
si rezistente de pornire.

 Reostate de excitatie pentru generatoare
Pentru a obtine reglarea tensiunii generatoarelor electrice de curent continuu sau

alternativ , se modifica valoarea curentului de excitatie al generatoarelor prin introducerea sau
scoaterea de rezistente din circuitul de excitatie.
Aparate de comanda automata a motoarelor si circuitelor electrice

Sunt aparate de comutare care pot efectua operatii de inchidere sau deschidere a
circuitelor fara ca operatorul sa fie langa aparat, ci ca urmare a unei comenzi date de un releu
sau de un operator aflat la distanta.
 Contactoare si ruptoare.
Sunt aparate de manevra, servind pentru stabilirea, intreruperea sau comuatarea

diferitelor circuite electrice si, indeosebi pentru punerea si scoaterea de sub tensiune a
motoarelor electrice. Actionarea contactelor se face indirect prin comanda unui electromagnet
sau o supapa cu aer comprimat. Contactele raman inchise numai atat timp cat bobina
electromagnetului se afla sub tensiune!
Contactoarele si ruptoarele se aseamana foarte mult intre ele, deosebirea consta in faptul ca,
la contactoare, pozitia de repaus corespunde situatiei cu circuitul principal deschis, in timp ce
la ruptoare, pozitia de repaus corespunde situatiei cu circuitul principal inchis, electromagnetul
intervenind in sensul deschiderii circuitului.
Dupa felul curentului contactoarele si ruptoarele sunt de curent continu si de curent alternativ.
Actionarea contactelor principale poate fi facuta cu electromagneti sau cu aer comprimat (in
special la contactoarele de c.c. unde este necesara separarea rapida a contactelor- tractiune
electrica).
Dupa numarul de poli contactoarele si ruptoarele pot fi monopolare, bipolare, tripolare si
tetrapolare.
Dupa modul de rotatie a contactelor pot fi contactoare cu miscare de rotatie a contactelor (au
putere de rupere mare, robuste la vibratii) si contactoare cu miscare de translatie (gabarit
redus).
Dupa mediul de stingere a arcului electric exista contactoare in aer si contactoare in ulei.
Fig.11. Elemente functionale si schema electrica a unui contactor:

a)schema constructiva; b) schema electrica;
1 – contact fix; 2 – contact mobil; 3 – armatura electromagnetica; 4 - legatura flexibila pentru trecerea
curentului electric; 5 – electromagnet; 6 – bobina electromagnetului; 7 – camera de stingere; 8 –
buton de comanda; 9 – resort de deschidere; 10 – placa de baza din material izolant. I – circuit
principal (forta); II – circuit de comanda.

fig.12 Demaror si ruptor, deosebiri functionale:

a) contactor; b) demaror
1- contact fix; 2 - contact mobil; 3 - armatura mobila a electromagnetului; 4 - electromagnet; 5 - resort
antagonist;
6 - buton comanda; 7 - bobina electromagetului.
Tabel 1: Clasificarea contactoarelor dupa categoriile de sarcina si tipurile reprezentative de sarcina

 Contactoare cu relee.
Pentru protectia si comanda motoarelor electrice se obisnuieste sa se asocieze, in

acelasi ansamblu (aceeasi carcasa), un contactor, trei relee electromagnetice si doua sau trei
relee termice, fiecare dintre ele prezentand urmatoarele functii:
- contactorul indeplineste functia de aparat de manevra, inchizand sau deschizand circuitul
principal;
- releele electromagnetice asigura protectia instalatiei impotriva scurtcircuitelor,
comandand fara intarziere deschiderea contactorului;
- releele termice asigura protectia instalatiei impotriva suprasarcinilor, comandand
deschiderea contactorului cand curentul depaseste valoarea normata un timp mai
indelungat.
fig.13 Demaroare pentru pornirea motoarelor electrice
Caracteristici tehnice:
Tensiunea nominala de izolare 660V c.a.; Tensiunea nominala de utilizare 220/230; 380/400;
500V
Frecventa nominala a curentului 50; 60 Hz
Frecventa de conectare 15 Con/h
Durata de actionare 40; 100%
Tensiunea de comanda a bobinei 28; 48; 110; 220/230; 380/400; 500V
Domeniul de reglaj al releelor termice (0,67...1)Ir

Rezistenta la uzura in regim AC3 la 380V c.a. 250.000 con

Grad de protectie IP44; TIII Corespund standardelor IEC 947; VDE 0660; NTR 4006/1-84
 Blocuri cu relee termice
Sunt aparate robuste care daca sunt ferite de actiunea umezelii exagerate si a
depunerilor de praf nu necesita intretinere deosebita, sunt utilizate in protectia motoarelor
electrice si folosesc numai bimetale in forma lamelara, incalzirea acestora putand fi directa sau
indirecta. Pe cat posibil releul termic trebuie amplasat in vecinatatea motorului pe care il
protejeaza sau in aceasi camera cu acesta, dar ferit de surse straine de caldura. Dupa
scurtcircuite trebuie verificata starea bimetalului si mentinerea reglajului.
fig.14 Bloc de relee

termice – elemente
componente
1 - soclu; 2 – borne de
racord la circ. de forta;
3 - borne de racord in
circ. de comanda; 4 -
lamele bimetalice; 5 -
buton de rearmare; 6 -
buton de reglaj a intensitatii; 7 – capac; 8 - parghie pentru rearmare de la distanta;
9 - sistem mecanic de actionare.
fig.15 Schema de conexiuni a unui motor electric

trifazat, protejat prin contactor si bloc cu relee:
C - contactor; Rt - bloc cu relee termice; M - motorul;
Sf – sig. fuzibile;1 - bimetal; 2 - tija de actionare;
3 - contact de intrerupere in circ de comanda;
4 - bobina contactorului; 5 - contact de automentinere;
6 - buton de pornire; 7 - buton oprire; 8 - contact de
semnalizare a deschiderii releului
Intrerupatoare automate de joasa tensiune
Intrerupatoarele automate se caracterizeaza prin faptul ca, o data inchise contactele

principale, ele sunt mentinute in pozitia inchis cu ajutorul unui zavor mecanic, numit broasca;
acesta blocheaza la sfarsitul cursei de inchidere contactele mobile, asigurand presiunea
necesara in contacte si le mentine in aceasta pozitie un timp oricat de lung, fara vreun consum
suplimentar de energie. Intrerupatorul automat ramane in aceasta pozitie pana cand, la
comanda voita a unui operator sau automat la comanda unui releu de protectie, se
indeparteaza zavorul mecanic, eliberand contactele mobile care se deschid cu mare viteza

sub actiunea unor resoarte puternice. Are avantajul ca datorita resoartelor puternice de
declansare se pot obtine puteri de rupere importante.
Este insensibil la variatii de tensiune. Posibilitatea intreruperii unor curenti mari (2000…
3000 A) comparativ cu contactoarele (200….400 A). Dezavantajele apar datorita folosirii
zavoriri mecanice si constau in faptul ca frecventa de conectare scade considerabil (cel mult
cateva manevre pe zi), durata de viata fiind de ordinal zecilor de mii de actionari. Fiind un
aparat complex are si cost de achizitie mare.
Intrerupatoarele automate se folosesc ca intrerupator principal pentru protectia liniilor si
instalatiilor electrice; ca aparat normal de conectare si protectie al unor consumatori cu puteri
de scurtcircuit importante; ca aparat normal de conectare acolo unde trebuie evitata
deschiderea automata a aparatului la scaderi de tensiune sau la disparitia tensiunii; ca aparat
normal de conectare acolo unde acesta suporta vibratii si socuri mecanice (poduri rulante,
meanisme de ridicare).
Variante constructive:
o Intrerupatoare automate monopolare, folosite pentru protejarea circuitelor de lumina
din instalatiile interioare; se executa pentru curenti de 6...25 A si sunt comandate numai
manual.
o Intrerupatoare automate tripolare comantate prin buton , se executa pentru intensitati

nominale de ordinul zecilor de amperi si servesc pentru comanda si protectia circuitelor de
forta si lumina acolo unde este necesara comanda de la distanta si nu este dorita
deconectarea la scaderi temporare de tensiune.
o Intrerupatoare automate in constructie deschisa , se construiesc pentru intensitati

nominale medii
(sute de amperi), sunt comandate manual sau cu electromagneti folosite in principal in
industrie.
o Intrerupatoare automate capsulate, se construiesc pentru intensitati nominale de ordinul

sutelor de amperi si sunt folosite pentru peotectia instalatiilor de pe nave sau in instalatii
industriale.

o Intrerupatoare automate limitatoare, se construiesc pentru intensitati nominale de

ordinul miilor de amperi si au proprietatea ca in cazul aparitiei unor curenti de scurtcircuit in
instalatie, se dechid atat de repede si actioneaza atat de energic asupra arcului electric incat
valoarea curentului de scurtcircuit nu mai are timp sa atinga valoarea de varf pe care ar fi
atins-o in lipsa aparatului.
In prezent toate intrerupatoarele automate de joasa tensiune se executa ca aparate de

intrerupere in aer.
Elemente componente:
- circuitul principal de curent – contacte principale, contacte de rupere, bobina de
suflaj magnetic, coarne de suflaj si borne de record la circuitul exterior;
- camerele de stingere a arcului electric;
- piese izolante – prntru sustinerea cailor de curent si separarea fazelor;
- mecanismul de actionare si zavorare;
- cutia aparatului;
- elemente de protectie - relee termice si electromagnetice;
- elemente si accesorii – bobine de declansare, relee, transformatoare de curent,
contacte auxiliare
fig.16. Intrerupator automat tripolar 20 A

1-placa de baza;2-contact fix;3-bobina de suflaj magnetic;
4-placi de otel pentru suflaj magnetic;5-contact mobil;
6, 8 si 9 – elemente ale mecanismului de zavorare;
7- butoane de comanda; 10-camera de stingere;11-bimetal.

fig.17. Intreruptor automat cu actionare prin acumulare de energie in resort, de 2000A, 500 V:
1 - contact principal; 2 – coarne de suflaj; 3 si 7 – furci de contact debrosabile, pentru conectarea la
circuitul principal respectiv pentru legarea 1a masa; 4 - transformator de curent pentru alimentarea
releelor termice; 5 - transformator de curent pentru alimentarea elementului de temporizare; 6 - bobina
releului electromagnetic; 8, 16 si 18 - panouri metalice de inchidere; 9 - axul principal de actionare a
contactelor mobile; 10, 11 si 14 - elemente ale mecanismului de actionare;
12 - resortul de acumulare a energiei ; 13 - motor electric de armare a resortului ; 15 - camera de stingere ;
17 - ecran izolant intre faze.
Intrerupatoare stea – triunghi automate, Comutatoare si Inversoare automate
Sunt realizate prin combinatii de contactoare si blocuri de relee de aceeasi constructie.
 Inversoarele de sens automate
Servesc pentru a comanda, automat sau de la distanta, pornirea si sensul de rotatie al

unui motor electric. Sunt formate din doua contactoare de constructie identica, plasate in
aceeasi carcasa si blocate electric intre ele prin intermediul contactelor auxiliare. Fiecare
contactor corespunde unui sens de rotire a motorului.
 Comutatoate automate de numar de poli
Se folosesc pentru modificarea, prin comanda automata sau de la distanta, a vitezei de

rotatie a unui motor asincron prevazut cu un numar variabil de poli. Sunt formate din trei sau
mai multe contactoare de constructie identica, plasate in aceeasi cuva si conectate intre ele in
mod corespunzator, astfel incat sa se asigure succesiunea dorita a fazelor de pornire si
blocaje necesare impotriva comenzii gresite.

 Comutatoarele stea – triunghi automate
Sunt folosite pentru comanda automata sau de la distanta si comutarea corecta, din
stea in triunghi, a motoarelor asincrone mari cu rotorul in scurtcircuit, acolo unde conditiile din
retea nu permit pornirea directa, dar, in acelasi timp, este necesara comanda automata sau de
la distanta a pornirii motorului.
fig. 18. Schema electrica a unui comutator stea-triunghi automat:

1 - electromagnet de inchidere; 2 - buton de comanda la distanta; 3 – contacte auxiliare;
4 - contact de blocare a comenzii dupa declansare prin relee; 5 - bimetal;
6 - releu de timp; 7 – lampa de semnanzare.
Aparate auxiliare pentru actionari industriale si automatizari

Se utilizeaza ca elemente de comanda si semnalizare in cazul folosirii contactoarelor
comandate de la distanta. Au rolul, de a inchide sau deschide circuitul bobinei contactorului
butoane de comanda), de a semnaliza situatia in care se afla contactorul (lampi si casete de
semnalizare).
 Butoane de comanda
Au rolul de a inchide sau de a intrerupe un circuit electric. Poate fi prevazut cu mai
multe contacte, astfel incat, printr-o singura apasare, sa comande mai multe circuite, inchizand
unele si deschizand altele. Au o singura pozitie stabila, la care revin indata ce a incetat
actionarea asupra butonului.
Au curenti nominali mici 6A ( rar 10A ).
 Chei de comanda
Se aseamana cu intrerupatoarele pachet deosebirea fiind aceea ca au curentul nominal mult
mai mic( 2..6A). Sunt utilizate numai ca aparate de conectare a circuitelor de comanda,
indeplinind aceeasi functie ca butoanele de comanda. Cheile de comanda au doua pozitii de
lucru stabile, contactul fiind permanent si nu pasager ca la butoanele de comanda.

 Lampi si caste de semnalizare

Lampile de semnalizare servesc pentru semnalizarea luminoasa, pe panouri si pupitre de
comanda, a pozitiei aparatelor mai importante de conectare sau pentru a indica anumite
situatii normale sau anormale din instalatia supravegeata.
Casetele de semnalizare – sunt tot lampi de semnalizare, avad cutia de dimensiuni mai mari si
o placa frontala din sticla opaca, pe care se pot aplica diferite inscriptii.
Intrerupatoare de sfarsit de cursa (Limitatoare de cursa)
Sunt aparate de conectare, care intrerup sau stabilesc circuite sub actiunea unui
element mecanic al instalatiei, aflat in miscare.
Ele pot fi directe – intrerup insusi curentul de alimentare al motorului, se executa ca aparate de
intrerupere in aer sau in ulei si indirecte – intrerup numai curentul de alimentare al bobinei unui
contactor din circuitul de forta al motoarelor, se executa numai in aer.
Microintrerupatoare
Sunt aparate de conectare de joasa tensiune, caracterizate prin:

- intrerupere brusca, indiferent de viteza de deplasare a organului de actionare
- functionare foarte precisa (comutarea contactelor dintr-o pozitie in alta se face la
o anumita pozitie, foarte bine definita, a elementului de actionare);
- efort mic si cursa foarte redusa a elementului de actionare;
- dimensiuni reduse;
- frecventa mare de conectare curenti nominali de ordinal 6…10 A in c.a. si
0.5…..2 A in c.c.
Sunt utilizate ca elemente de comanda actionate mecanic, pentru comanda inchiderii si
deschiderii contactelor care deservesc instalatii complexe de mecanizare si automatizare.

Relee intermediare
Sunt aparate de conectare foarte asemanatoare

contactoarelor, atat ca solutie constructiva cat si ca
principiu de functionare, dar sunt dimensionate pentru
curenti nominali mici (2-10 A). Sunt formate dintr-un
electromagnet, asemanator celor folosite la contactoare
si 4-10 perechi de contacte actionate de armatura mobila
a electromagnetului. Rolul lor este de a primi comenzi de
mica putere de la aparatele care supravegheaza
functionarea unei instalatii si a le transforma in comenzi
de curenti tari, capabile sa determine, de exemplu, inchiderea unui intrerupator automat mare,
actionat prin electromagnet.
Aparate de protectie - Sigurante fuzibile de joasa tensiune
Sigurantele fuzibile sunt cele mai simple aparate de protectie impotriva scurtcircuitelor.
Ele sunt formate, in principiu, dintr-un element fuzibil constand dintr-un fir sau o banda subtire
din metal, cu sectiunea aleasa incat, daca sunt strabatute de un curent mai mare decat cel
admis de instalatie, sa se topeasca, intrerupand astfel circuitul protejat in care sunt montate in
serie.
Avantaje. Principalele calitati ale sigurantelor fuzibile sunt: constructia foarte simpla si
proprietatea de a intrerupe curenti mari de scurcircuit intr-un timp foarte scurt, inca inainte ca
acestia sa fi atins valoarea maxima posibila.Se realizeaza deci o limitare a curentilor de
scurtcircuit care strabat instalatia, reducandu-se foarte mult solicitarile termice si dinamice la
care aceasta este supusa.
Dezavantaje:
- timpul in care se produce topirea fuzibilului (cand siguranta este parcursa de curenti de
suprasarcina) variaza in limite foarte largi si este influentat de mediul inconjurator; de aceea
sigurantele fuzibile raman prin excelenta aparate de protectie impotriva scurtcircuitelor.
- sunt aparate cu functionare monofazata; se intampla, uneori, ca la suprasarcini repetate, sa
se arda numai una din cele trei sigurante fuzibile ale unui sistem trifazat, situatie care poate
provoca supraincalzirea si chiar arderea motaoarelor electrice.
- sigurantele fuzibile nu pot fi reglate in exploatare in scopul realizarii unei caracteristici de
protectie.
Exista doua categorii de sigurante de joasa tensiune (in functie de necesitatea de a suporta
supracurenti de scurta durata fara deteriorari):
- Sigurante fuzibile rapide – la care timpul pana la topire este foarte scurt, chiar si in
cazul unor supraintensitati care depasesc cu putin curentul nominal al fuzibilului. Firul fuzibil
este realizat dintr-un singur metal (cupru, argint). Sunt cele mai utilizate, avand o constructie
simpla si o mare putere de rupere.
- Sigurante fuzibile inerte – care suporta un timp relativ lung (secunde, minute),
supraintensitati de cateva ori mai mari decat curentul lor nominal. Au o functionare intarziata
numai la supraintensitati mici; la scurtcircuite ele actioneaza practic tot atat de repede ca si
sigurantele rapide.
Dupa mediul in care se realizeaza intreruperea si dupa solutia constructiva sigurnatele fuzibile
de joasa tensiune se grupeaza in:
- sigurante cu intrerupere in aer;
- sigurante cu intrerupere in nisip.

Sigurante cu intrerupere in nisip - sunt sigurante cu puteri de rupere superioare celor cu

intrerupere in aer datorita umplerii tubului de portelan cu nisip pur si uscat de o anumita
granulatie. Efectul favorabil al nisipului are doua explicatii si anume:
- conductibilitatea termica foarte buna a nisipului permite sa se foloseasca, la acelasi
curent nominal fire de cupru sau argint cu sectiune mult mai mica decat in aer
reducandu-se astfel cantitatea de vapori metalici produsi in timpul topirii;
- nisipul exercita o actiune puternica de racire a arcului electric, limitand atat valoarea
cat si durata curentului de scurtcircuit.
o Sigurantele cu filet – sunt cele mai simple si mai folosite sigurante de joasa tensiune cu
stingere in nisip. Se utilizeza in instalatii pentru protectia circuitelor de lumina si forta de
intensitati mijlocii (6….200 A ) si sunt formate din patru elemente:
- soclul din portelan;
- patronul fuzibil - alcatuit dintr-un tub de portelan de anumita forma, umplut cu nisip si
inchis la capete cu capace de contact. Firele fuzibile sunt intinse in masa de nisip intre
capacele de contact;
- piesele de contact - cu diametrul interior calibrat cu rolul de a permite introducerea
numai a patroanelor pana la o anumita intensitate, corespunzatoare circuitului
protejat, si de a impiedica introducerea unor patroane de intensitate nominala mai
mare.
- capacul filetat - inchide patronul si realizeza presiunea necesara de contact.
o Sigurante de joasa tensiune cu mare putere de rupere – sunt sigurante fuzibile de

constructie speciala putand intrerupe curenti de scurtcircuit de ordinul zecilor de kiloamperi.
Sunt formate dintr-un tub foarte rezistent de portelan sau steatita, umplut cu nisip fin si inchis
ermetic la capete prin capace metalice. Fuzibilele din benzi sau fire de argint, sunt trecute
prin nisip de la un capac la celalalt si sudate de acestea. Se construiesc pentru intensitati
nominale de 60……1000 A. Se utilizeaza de regula in retelele de distributie urbana si in
instalatiile industriale. Valoarea maxima a curentului care poate fi intrerupt variaza intre 25 si
100 kA.
Instalatii prefabricate de joasa tensiune pentru distributia energiei electrice
Sunt puncte de alimentare de joasa tensiune si, in general, sunt formate din:
- unul sau mai multe cabluri de alimentare cu energie electrica;
- un sistem de bare colectoare, pe care debiteaza cablurile de alimentare;
- un numar de plecari in cablu, care leaga consumatorii la barele colectoare;
- aparate de manevra si protectie, aparate de masurat etc.
Toate acestea sunt grupate in tablouri si celule de distributie, care, in functie de mediu si de
conditiile de exploatare, pot fi executate in diferite grade de protectie:
- tablouri de distributie neprotejate;
- tablouri de distributie capsulate;
- tablouri de distributie prefabricate, cu elemente debrosabile.
Aparate electrice folosite in instalatiile de uz caznic (Aparataj de instalatii)
In circuitele de alimentare cu energie electrica a consumatorilor din interiorul locuintelor,

cum sunt corpurile de iluminat, aparatele electrocalorice (fiare de calcat, plitele, fierbatoare
electrice), ventilatoarele, frigiderele, aparatele de radio si televiziune, masinile electrice de
spalat etc., se folosesc trei categorii de aparate electrice:
- aparate de record la retea (prize, fise si cuple);
- aparate de conectare (intrerupatoare, comutatoare);
- aparate de protectie (intrerupatoare automate de instalatii, sigurante).

Aparate de racord la retea:

prizele – fac parte din instalatia fixa fiind permanent sub tensiune, iar fisele raman legate la
consumatorul mobil prin intermediul unui conductor flexibil izolat; punerea sub tensiune a
consumatorului se face prin conectarea fisei la priza.
Parti componente:
- soclul - din material izolant cu o buna comportare termica si rezistent la conturnare
(bachelita, portelan, steatit); - piesele de contact cu fisa - din tabla de alama ambutisata; -
bornele de record - din bare profilate de alama sau din tabla de alama; - capacul de protectie -
din aminoplast, bachelita sau portelan;
- elemente de fixare mecanica a prizei; - resoarte - pentru asigurarea presiunii in contacte;
- suruburile de fixare si suruburile de contact.
Dupa modul de fixare prizele pot fi aparente (PT) sau ingropate (ST). Dupa modul de protectie
ele pot fi normale, impermeabile sub tencuiala, avand capac de protelan, capsulate.
Dupa numarul fazelor conectate ele pot fi:
- monofazate cu doi poli;
- monofazate cu doi poli si contact de protectie (CP);
- trifazate cu trei poli;
- trifazate cu trei poli si contact de protectie.
fisa – este partea care stabileste, prin intermediul unor conductoare flexibile, legatura electrica
a consumatorului mobil la sursa de tensiune.
Parti componente: stifturi de contact; piese de fixare a conductorului; piese izolante; brida
pentru prindere mecanica a conductoarelor.
Fisele pot fi: bipolare simple; bipolare cu contact de protectie; tripolare cu contact de protectie.
Prizele si fisele bipolare se construiesc, de obiecei, pentru 10 A si 250 V. Prizele si fisele
tripolare se construiesc pentru 10, 16 si 25 A si 250 V.
Aparate de conectare
Intrerupatoarele si comutatoarele de instalatii – servesc indeosebi pentru conectarea si

deconectarea circuitelor de lumina, dar sunt uneori montate pe consumatori mobili
(aspiratoare, radiatoare, plite electrice). Solutiile constructive sunt foarte numeroase dintre
care amintim aparatele la care comutarea se face prin rotirea unui buton - intreruptoare si
comutatoare rotative; sau prin bascularea unei parghii – basculante (cumpana). Cele mai
raspandite intrerupatoare si comutatoare sunt cele de tip cumpana. Oricare ar fi varianta
constructiva de intrerupator sau comutator el are in componenta sa urmatoarele elemente
constructive:
- soclul - din mase plastice;
- capacul si butonul de actionare - realizate prin injectie din rasini, termoplaste,
portelan s.a.;
- bornele de racord la circuitul exterior - din profile de alama;
- elemente de fixare mecanica;
- macanismul de sacadare - pentru realizarea intreruperii bruste;
- suruburile de fixare si suruburile de contact.
Dupa modul de instalare intrerupatoarele si comutatoarele pot fi:
- pentru montare aparente ( P.T.);
- pentru montare ingropata (S.T.); se introduce in cutii speciale, numite doze de aparate,
ingropate in perete si executate din tabla sau mase plastice.
Dupa modul de protectie al aparatului impotriva loviturilor mecanice sau a patrunderii
umiditatii se deosebesc: - aparate normale - avand carcasa din bachelita sau din portelan;

- aparate impermeabile sub tencuiala - destinate instalarii in bai, bucatarii sau alte spatii cu
atmosfera bogata in vapori de apa (ele au capacul si butonul prevazute cu garnituri speciale
din cauciuc);
- aparate capsulate in carcasa metalica, destinate a fi folosite in exterior sau alte locuri unde
aparatul ar putea fi deteriorat prin lovire;
- aparate capsulate in carcasa de bachelita de constuctie aparenta destinate a fi folosite in
spatii umede.
Dupa schema de conexiuni:
- intrerupatoare - pentru apriderea si stingerea dintr-un singur punct a unei lampi sau a unui
grup de lampi;
- comutatoare grup, care servesc pentru aprinderea a doua lampi sau a doua grupuri de lampi,
astfel incat, cand un grup este stins, celalalt sa fie aprins;
- comutatoare serie (de lustre), care servesc pentru aprinderea si stingerea succesiva a doua
grupuri de lampi, putand fi aprinse sau stinse atat separat cat si succesiv.
- comutatoare de scara (de capat) care servesc pentru a aprinde si stinge o lampa sau un grup
de lampi din doua puncte diferite;
- comutatoare cruce, care impreuna cu doua comutatoare de scara servesc pentru aprinderea
sau stingerea unui grup de lampi din mai multe puncte diferite.
Aparate de protectie
Protectia instalatiilor electrice interioare impotriva solicitarilor termice provocate de
suprasarcini si scurtcircuite se poate realiza atat cu sigurante fuzibile cu filet cat si cu ajutorul
unor intrerupatoare automate de instalatii. Acestea functioneaza pe principiul intrerupatoarelor
automate si anume: inchiderea este manuala, mentinerea contactelor mobile in pozitia inchis
se realizeaza cu ajutorul unui zavor mecanic, iar declansarea poate fi voita (prin actionarea
unui buton sau parghii) sau automata (la comanda unui releu electromagnetic sau a unui releu
termic).
Avantajele intrerupatoarelor automate in raport cu sigurantele fuzibile cu filet sunt:

- posibilitatea de restabilire imediata a curentului fara a se pierde timpul necesar
gasirii si montarii unui patron nou in locul celui ars;
- nu mai este necesar un stoc de patroane de rezerva si indeosebi se evita
pericolul pe care il reprezinta pentru securitatea locuintelor si instalatiilor
inlocuirea fuzibilelor arse prin fuzibile improvizate din fire groase din cupru;
- se poate obtine o protectie eficace impotriva suprasarcinilor, lucru practic
irealizabil cu sigurante fuzibile rapide asa cum sunt sigurantele cu filet;
- se poate regla la fata locului curentul de declansare al automatului in functie de
curentu real de serviciu al instalatiei, ceea ce imbunatateste mult eficacitatea si
viteza de executie a protectiei.
In schimb, intrerupatoarele automate de instalatii au o constructie mult mai complicata si sunt
in consecinta mai scumpe.
Stabilirea variantelor constructive corespunzatoare mediului
Dupa gradul de protectie pe care il ofera carcasa, executia ei poate fi neprotejata (deschisa),
protejata, inchisa - normala, capsulata si antideflagranta.
Aparatele in executie neprotejata nu au nici un fel de carcasa, nefiind protejate nici impotriva
atingerilor intamplatoare. Aceste aparate nu pot fi utilizate decat in incaperi inchise, in spatele
tablourilor de distributie, si, in general, in locuri in care nu patrund decat electricieni calificati.
Aparatele in executie protejata sunt astfel construite incat atingerea accidentala a aparatului
sa se poata face din exteriorul carcasei, fara a fi necesara deschiderea acesteia. Executia
protejata se poate realiza si cu simple plase sau gratare metalice, cu ochiuri suficient de mici,

astfel incat piesele aflate sub tensiune sa nu poata fi atinse cu degetul introdus prin ochiurile
plasei.
Aparatele in executie inchisa - normala realizeaza pe langa protectia impotriva atingerii, si

protectia impotriva picaturilor de apa. Aceste aparate au anumite orificii de ventilatie, care sunt
astfel dispuse, incat, picaturile de apa cazute de sus sau oblic pe carcasa sa nu poata
patrunde in interiorul acesteia.
Aparate in executie capsulate sunt mai bine inchise decat cele precedente, realizand
inchiderea etansa. Se construiesc aparate etanse la apa, necesare pe nave sau instalatii
portuare, si aparate etanse la praf, necesare in industria cimentului.
Tipurile de protectie ale aparatelor electrice de constructie normala au fost standardizate,

definindu-se gradul de protectie normala prin doua cifre:
- prima cifra indica gradul de protectie al personalului impotriva atingerii pieselor sub tensiune
si a pieselor in miscare, precum si protectia aparatelor impotriva patrunderii corpurilor solide.
Sunt normalizate sase astfel de grade de protectie, numerotate de la 1 la 6;
- a doua cifra indica gradul de protectie al aparatului impotriva patrunderii lichidelor. Sunt
normalizate opt astfel de grade de protectie numerotate de la 1 la 8.

Aparate electrice in constructie antiexploziva si antigrizuroasa

In costructia aparatelor electrice folosite in medii cu atmosfera exploziva, se iau in
primul rand masuri care sa limiteze temperaturile diferitelor piese la valori suficient de joase si
sa evite ca arcul electric, produs in functionarea normala a aparatelor, sa provoace explozii in
instalatii.

5.3. Aparate electrice de medie si inalta tensiune
Separatoare
Normele de protectia muncii impun ca lucrarile de intretinere sau de reparatii in

instalatiile de inalta tensiune sa se execute numai dupa ce portiunea pe care se lucreaza a
fost deconectat si separata vizibil de restul instalatiei.
Separatoarele sunt aparate de conectare destinate conectarii circuitelor sub tensiune, dar fara
sarcina, separarea fiind vizibila si cu suficienta izolatie, pentru ca, pe circuitul deconectat,
personalul de intretinere sa poata executa lucrari in deplina siguranta.
Dupa tensiunea nominala se deosebesc separatoare de 1, 3, 6, 10, 15, 20, 35, 110, 220, 400
kV.
Dupa intensitatea nominala se deosebesc separatoare de 200, 400, 630, 1250, 1600, 3150 A.
Dupa felul instalatiei sunt separatoare de interior si separatoare de exterior.
Dupa numarul de poli sunt separatoare monopolare si separatoare tripolare.
Dupa felul de deplasare a contactelor sunt separatoare tip parghie; rotativ; pantograf si semi-
pantograf.
Elemente componente:
Orice separator este alcatuit din urmatoarele elemente componente:
- cai conducatoare formate din contacte fixe, contacte mobile si elemente flexibile de legatura;
- elemente izolante - formate din izolatori de portelan tip suport si mai nou din izolatori din
material compozit;
- soclul cu elementele de fixare - un cadru rigid din profiluri de otel sudate pe care se fixeaza
izolatoarele si axul de actionare;
- dispozitivul de actionare.
Separatoarele sunt in constructie fara cutit de legare la pamant si cu cutit de legare la pamant.
Intrerupatoare automate de inalta tensiune
Intrerupatoarele automate de inalta tensiune sunt aparate de conectare destinate sa

efectueze inchiderea si deschiderea circuitelor electrice de inalta tensiune aflate sub sarcina
(strabatute de curent) atat in conditii normale de lucru, cand circuitul este strabatut de curentul
de serviciu, cat si in caz de defect, cand circuitul poate fi strabatut de curenti mult mai mari (de
ordinul zecilor de kA).

Ele pot executa operatia de inchidere sau intrerupere a circuitului in mod voit, la comanda unui
operator, cat si intreruperea automata, la comanda data de un releu care supravegheaza
functionarea corecta a instalatiei.
Rolul acestor intrerupatoare automate este:
- sa realizeze intreruperea si stabilirea curentului de serviciu atunci cand sunt comandate;
- sa intrerupa circuitul in mod automat si cat mai repede indata ce primesc comanda de la
releele de protectie ale instalatiei.
Cerinte
Corespunzator functiilor lor, intrerupatoarele automate de inalta tensiune trebuie sa fie astfel
construite incat sa satisfaca urmatoarele conditii:
o in pozitia inchis:
- sa suporte solicitarile termice ale curentilor de serviciu, astfel incat incalzirea
aparatului sa ramana intre limitele admise;
- sa suporte solicitarile termice si dinamice ale celor mai mari curenti de
scurtcircuit care pot sa apara in instalatia respectiva;
- sa asigure izolarea cailor conducatoare de curent, atat fata de piesele legate la
pamant, cat si intre faze.
o in pozitia deschis sa asigure o izolare suficienta:
- intre partile conducatoare de curent si partile metalice legate la pamant;
- intre caile de curent ale diferitelor faze;
- intre contactele deschise ale aceleiasi faze.
o in timpul deschiderii trebuie sa realizeze o intrerupere rapida si sigura a curentilor, de
la valorile foarte mici, pana la valorile maxime ale curentilor de scurtcircuit, care pot sa
apara in instalatie. Intreruperea trebuie sa se realizeze fara a periclita personalul sau
instalatia prin aruncare de flacari, gaze fierbinti, sau lichide, ori prin producerea de
supratensiuni.
Satisfacerea conditiilor mentionate este asigurata daca marimile nominale ale intrerupatorului
automat sunt corect alese. Aceste marimi sunt: tensiunea nominala, curentul nominal, puterea
de rupere nominala.
Pe placuta intrerupatorului sunt indicate atat marimile nominale cat si curentul limita termic si
curentul limita dinamic al acestuia.
Dupa mediul in care se realizeaza stingerea arcului electric intrerupatoarele automate de inalta
tensiune sunt:
- cu ulei mult;
- cu ulei putin;
- cu aer comprimat;
- cu hexflorura de sulf;
- cu vid .

CAPITOLUL 6
APARATE DE PROTECTIE IMPOTRIVA SUPRATENSIUNILOR
6.1. Supratensiuni
Valoarea reala a tensiunii care poate sa apara in instalatie, numita tensiune de serviciu,
este mentinuta cu ajutorul regulatoarelor de tensiune la valori cat mai apropiate de tensiunea
nominala putand sa o depaseasca cu cel mult 15%. Izolatia instalatiilor electrice si a diferitelor
masini si aparate racordate la acestea este astfel dimensionata, incat sa poata suporta un timp
oricat de lung (practic 15-20 ani) o tensiune U m cu 15 % mai mare decat tensiunea lor
nominala.
Tensiunea maxima admisa (Um) este legata de tensiunea nominala Un prin relatia:
- Um = 1,15 Un – pentru retelele de joasa tensiune;
- Um = 1,10 Un – pentru retelele de inalta tensiune.
Se numeste supratensiune orice solicitare de tensiune care apare in instalatie,
depasind, un timp oricat de scurt, valoarea tensiunii de serviciu maxima admisa.
Supratensiunile sunt periculoase, prin faptul ca pot provoca strapungerea sau
conturnarea izolatiei, determinand intreruperi de serviciu, deteriorari grave in instalatie si chiar
distrugerea unor utilaje scumpe, cum sunt indeosebi transformatoarele de forta.
Cele mai importante supratensiuni sunt:
- supratensiuni de origine atmosferica – provocate de loviturile de trasnet care cad
asupra instalatiilor electrice sau in vecinatatea lor imediata. Supratensiunile
atmosferice apar numai pe linii si au durate foarte mici (cateva zeci de
microsecunde) dar au amplitudini foarte mari (pana la cateva milioane de volti);
- supratensiuni de comutatie – care apar indeosebi la intreruperea transformatoarelor
si a liniilor aeriene lungi functionand in gol. Sunt oscilatii puternic amortizate cu
frecventa de 700 - 1000 Hz, care apar la schimbari bruste de situatie ale unui circuit
electric. Amplitudinea supratensiunilor este de 2,8-3 ori mai mare decat valoarea de
varf a tensiunii de serviciu pe faza. Protectia impotriva acestor supratensiuni se
realizeaza indeosebi prin dimensionarea izolatiei si construind aparate de
intrerupere astfel incat sa nu produca supratensiuni mari;
- supratensiunile de punere la pamant – care apar la punerea la pamant a unei faze
intr-o retea trifazata cu neutrul izolat sau pus la pamant prin bobine de stingere.
Supratensiunile de punere la pamant sunt cresteri ale tensiunii de frecventa
industriala a caror amplitudine este de 1,2 – 1,73 ori mai mare decat amplitudinea
de serviciu si a caror durata este de fractiuni de secunda in retelele cu neutrul legat
direct la pamant, putand atinge cateva ore in retelele cu neutrul izolat. Protectia
impotriva acestor supratensiuni se realizeaza prin dimensionarea izolatiei pentru
valorile tensiunilor de incercare impuse de norme si standarde (aparatele de
protectie la supratensiuni nu sunt, in general eficace pentru aceste supartensiuni) si
folosind relee de protectie care semnalizeaza aparitia unor astfel de defecte.
Supratensiunile de comutatie si cele de punere la pamant se numesc si supratensiuni
de origine interna, deoarece se produc ca urmare a unor modificari de situatie in instalatia
electrica.
6.2. Pericole de aparitie a unor supratensiuni
In mod special trebuie avute in vedere zonele unde se manifesta frecvente descarcari
atmosferice cum sunt de exemplu in zonele montane izolate unde efectele daunatoare asupra
instalatiilor de telecornunicatii si a instalatiilor de alimentare cu energie electrica a acestora

sunt deosebit de importante in ceea ce priveste volumul pagubelor. Pot avea loc avarii cu
distrugeri de echipamente costisitoare si intreruperi in functionarile tehnologice.
Se constata practic ca protectia realizata numai cu instalatii de paratrasnet nu este
suficienta. Atat la loviturile directe de trasnet in instalatia de paratrasnet cat si la descarcarile
atmosferice intre nori si fata de pamant (in afara zonei protejate), campurile electromagnetice
determina in instalatii supratensiuni de valori mari. La acestea se mai adauga supratensiunile
datorita descarcarilor in liniile de energie electrica aeriene si supratensiunile de comutatie,
precum si supratensiunile datorita dezechilibrelor in circuitele trifazate de alimentare cu
energie electrica.
Astfel trebuie avute in vedere in principal pericole de apartie a supratensiunilor in urmatoarele
cazuri:
- lovituri directe de trasnet;
- descarcari intre nori sau fata de pamant directe sau indirecte;
- potentiale ridicate ale prizei de pamant la care sunt racordate elementele de captare ale
instalatiilor de paratrasnet (supratensiuni inverse);
- comutatii in instalatia de alimentare cu energie electrica (supratensiuni de comutatie);
- deteriorari de izolatii la echipamentele electrice (tensiuni de atingere peste limitele admise);
- dezechilibre in reteaua trifazata de joasa tensiune, in special in cazul legarii punctului neutru,
respectiv a conductorului de nul al retelei, la prize de pamant cu rezistente de dispersie mari
(peste 4Ω).
Pentru evitarea pericolelor unor supratensiuni periculoase este necesara stabilirea unor
solutii suficiente si justificate economic la nivelul tehnicii moderne, care in ultimul timp a avut
progrese spectaculoase in domeniu. Pe plan mondial problemele legate de evitarea
supratensiunilor in instalatiile de telecornunicatii si de alimentare a consumatorilor electrici au
fost aprofundate si au fost elaborate echipamente de protectie de mare performanta, care
reduc apreciabil probabilitatea unor efecte daunatoare in instalatiile tehnologice si asupra
persoanelor.
Dupa cum s-a aratat mai sus, in esenta trebuie avute in vedere evitarea afectarii
echipamentelor de telecomunicatii si a receptoarelor electrice in special a celor electronice,
prin distrugerile de izolatii, de ansamble si subansamble, precum si evitarea unor electrocutari
prin atingere indirecta. Astfel se vor avea in vedere atat protectia instalatiilor tehnologice, cat si
protectia personalului de deservire.
Solutile aplicate trebuie sa conduca la protectii eficiente si economice, respectiv la
reducerea riscurilor privind distrugerile de echipamente, intreruperi in functionare si accidente
prin atingere indirecta. Realizarea acestor protectii trebuie sa fie corelate cu reglernentarile
cunoscute privind solutiile de realizare a instalatiilor de legare la pamant pentru:
- instalatia de protectie impotriva descarcarilor atmosferice;
- instalatia de protectie impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta;
- instalatia de legare la pamant pentru racordarea diferitelor elemente ale retelei de energie
electrica sau ale circuitelor de telecornunicatii la pamant.
6.3. Metode de protectie impotriva supratensiunilor
Pentru protejarea instalatiilor electrice impotriva supratensiunilor, mai frecvent se folosesc

urmatoarele metode:
 Luarea de masuri de protectie care sa evite aparitia supratensiunilor sau sa
reduca durata lor. Aceste metode sunt aplicabile numai in ceea ce priveste
supratensiunile de origine interna si se realizeaza prin:
- proiectarea corespunzatoare a intrerupatoarelor si a sigurantelor astfel incat prin
functionare sa nu se produca supratensiuni periculoase;
- legarea neutrului retelelor la pamant;

- folosirea de relee de protectie care sa semnalizeze aparitia unor puneri la pamant in

instalatie;
- evitarea unor anumite manevre care provoaca supratensiuni (intreruperea liniilor
lungi sau a transformatoarelor mari, functionand in gol).
Aceste metode de protectie se refera, in general la modul de exploatare a retelelor de
transport de energie electrica.
 Folosirea de capacitate de protectie (condensatoare sau cabluri) care
modifica forma undelor de impuls, reducand panta fruntii si valoarea de varf a
acestora, dar prelungindu-se durata.
 Folosirea de aparate de protectie care limiteaza valoarea de varf si
durata supratensiunilor.
Dupa principiul de amorsare si stingere a arcului electric astfel format, aceste aparate
de protectie se grupeaza in 3 categorii: eclatoare; descarcatoare tubulare; descarcatoare cu
rezistenta variabila.
Eclatoarele
Sunt cele mai simple aparate de protectie la supratensiuni de origine atmosferica.
Acestea sunt formate din doi electrozi metalici, izolati intre ei si amplasati in aer, la o anumita
distanta unul de altul. Indata ce tensiunea aplicata intre electrozi depaseste o anumita valoare,
care depinde de forma electrozilor si de distanta dintre acestia, spatiul de aer este strapuns,
amorsandu-se astfel un arc electric. Daca unul din electrozi este legat de linia aflata sub
tensiune si celalalt la pamant, se obtine o limitare a valorii supratensiunilor care pot sa apara
pe linie.
Se deosebesc trei tipuri constructive:
- eclatoare cu coarne – sunt cele mai vechi aparate de protectie impotriva
supratensiunilor, se numesc asa deoarece electrozii au forma de coarne, pentru a
mari posibilitatea de stingere prin suflaj magnetic a arcului electric amorsat intre ei.
Ele sunt din ce in ce mai putin folosite in retelele de curent alternativ si frecvent
folosite in retelele de c.c.
- eclatoare cu tija – se monteaza de obicei pe izolatoarele de trecere a
transformatoarelor, avand rolul de a limita valoarea tensiunii care poata sa apara la
bornele acestora. De obicei arcul amorsat nu se stinge de la sine, fiind necesara
scoaterea de sub tensiune a instalatiei pentru foarte scurt timp
- inelele sau coarnele de protectie sunt eclatoare cu forma speciala pentru protectia
lanturilor de izolatoare a liniilor de inalta tensiune. Coarnele de protectie au
urmatoarele functiuni:
o uniformizeaza repartitia tensiunii pe diferite izolatoare din lant;
o asigura o anumita tensiune de conturnare a lantului de izolatoare,
independent de starea suprafetei acestora
o mentinerea arcului de conturnare cat mai departe de suprafata izolatoarelor,
pentru ca acestea sa nu fie deteriorate de actiunea termica si dinamica a
arcului electric;
o usurarea stingerii de la sine a arcului electric, fara a provoca scurtcircuite
intre faze.
De obicei eclatoarele nu pot stinge arcul amorsat fiind necesara scoaterea de sub tensiune a
portiunii respective din instalatie.
Descarcatoarele cu rezistenta variabila sunt aparate de protectie impotriva supratensiunilor,
compuse din urmatoarele elemente:
- o coloana de discuri din praf de carbura de siliciu, care constituie o rezistenta
variabila in functie de tensiune;
- o coloana de eclatoare identice;

- un izolator de portelan in interiorul caruia sunt inchise ermetic eclatoarele si

rezistentele;
- borne de legatura electrica si elemente de fixare mecanica.
Modul de functionare
Eclatorul este astfel dimensionat, incat asigura izolatia fata de pamant a conductorului
protejat, la tensiunea de serviciu si supratensiuni interne de valoare normala. La aparitia unei
supratensiuni care depaseste aceste valori, eclatorul, amorseaza practic fara intarziere, un arc
electric. Se stabileste astfel prin intermediul rezistentelor, un curent la pamant. In felul acesta
energia undei de supratensiune se scurge spre pamant, discurile de rezistenta variabila fiind
strabatute, timp de cateva zeci de microsecunde de un curent de impuls de cateva sute pana
la cateva mii de amperi. Deoarece discurile de rezistenta variabila au proprietatea de a-si
reduce cu atat mai mult rezistenta, cu cat tensiunea aplicata este mai mare, caderea de
tensiune la bornele descarcatorului, numita tensiune reziduala (a carei valoare este data de
produsul dintre valorile momentane ale curentului ce strabate descarcatorul si a rezistentei
discurilor) se mentine la valori nepericuloase pentru izolatia instalatiei. Dupa ce
supratensiunea a fost anihilata in acest mod, eclatorul ramane ionizat, iar prin descarcator
continua sa treaca un current alimentat de tensiunea de serviciu numit curent de insotire. Dar,
la valoarea tensiunii de serviciu corespunde o valoare mult mai mare a rezistentei variabile,
care limiteaza curentul prin descarcator, la valori suficiente (cateva zeci de amperi), pentru a fi
stins de eclator la prima trecere naturala prin zero.
Marimile nominale ale descarcatoarelor cu rezistenta variabila sunt:
- tensiunea nominala parametrul cel mai important deoarece in functie de aceasta
tensiune sunt stabilite conditiile de functionare (amorsarea si stingerea curentului de
insotire) cat si nivelul de protectie (tensiunea reziduala) a descarcatorului. Folosirea
unui descarcator de tensiune nominala mai mare decat este necesar anuleaza, in
mare masura, efectul de protectie al acestuia, iar folosirea unui descarcator cu
tensiune nominala mai mica decat este necesar duce la distrugerea descarcatorului;
- tensiunea de amorsare la frecventa industriala, tensiunea de amorsare la impuls si
tensiunea reziduala sunt marimi care definesc nivelul de izolatie si de protectie al
descarcatorului;
- capacitatea de scurgere se exprima in kA, si arata ce curenti de impuls, de anumita
forma, pot trece prin descarcator fara ca tensiunea reziduala nominala sa fie
depasita.
In instalatiile de joasa tensiune se folosec descarcatoare cu rezistenta variabila
indeosebi pentru protectia instalatiilor electrice din locuinte alimentate cu energie electrica prin
linii electrice aeriene. Descarcatoarele cu rezistenta variabila de joasa tensiune sunt, de
obicei, formate dintr-un singur eclator si un singur disc de rezistenta variabila, inchis ermetic in
interiorul unui izolator.
O particularitate a multor descarcatoare cu rezistenta variabila de joasa tensiune o
constituie prezenta unui element de siguranta care intrerupe vizibil legatura la pamant in cazul
in care, ca urmare a unei solicitari puternice, electrozii eclatorului s-au sudat intre ei punand
astfel linia la pamant.
6.4. Protectia impotriva supratensiunilor
Dupa cum este cunoscut, instalatiile si echipamentele, atat cele de energie electrica (de
alimentare cu energie electrica), cat si cele de telecomunicatii sunt dimensionate pentru
anumite tensiuni de lucru. Fiecare echipament are o anumita tensiune norninala Un. Este
considerata o functionare normala numai daca tensiunea de lucru este egala cu cea norninala
plus sau minus valoarea corespunzatoare unui procentaj de ordinul 10 ... 20% din tensiunea
norninala. De exemplu in cazul tensiunii nominale Un = 220 V se poate admite o

supratensiune, la care pot fi supuse receptoarele electrice respective pana la o valoare

maxima de 250 V.
Orice distrugere de izolatie se datoreste astfel unei supratensiuni fata de cea
considerata de functionare norrnala. De asemenea distrugerile de echipamente datorita
efectelor termice (inclusiv incendierile) se datoresc unor curenti de suprasarcina determinati
de supratensiuni (diferente de potentiale) peste limitele admise pentru o functionare normala:
distrugerile datorita efectelor termice au desigur ca sursa supracurenti, iar acestia din urma
sunt determinati de supratensiuni accidentale (diferente de potentiale mari). Cauzele care
determina supratensiuni in instalatiile electrice de alimentare cu energie electrica de joasa
tensiune, in echipamente (receptoarele) electronice si in instalatiile de telecornunicatii sunt
urmatoarele:
a) loviturile directe de trasnet in instalatia de protectie impotriva trasnetelor in antene sau in
linia de alimentare cu energie electrica, in special in liniile electrice aeriene;
b) efectele secundare (indirecte) ale trasnetelor fata de parnant, respectiv efectele campurilor
electromagnetice produse in acest caz;
c) efectele secundare ale descarcarilor dintre nori, respectiv efectele campurilor
electromagnetice respective produse;
d) efectele secundare ale arcurilor electrice la cuplarea si decuplarea dispozitivelor de
comutatie (intreruptoare, separatoare etc.), respectiv supratensiunile de comutatie produse;
e) efectele dezechilibrelor in circuitele trifazate de joasa tensiune.
La loviturile directe de trasnet in instalatia de protectie impotriva trasnetelor legata la
pamant, atat carcasele legate la parnant cat si conductoarele de protectie (in general instalatia
de legare la parnant in ansamblu) sunt supuse la un potential ridicat intr-un timp foarte scurt
de ordinul a 10-6 s.
Datorita curentului care se stabileste in reteaua de legare la pamant, chiar daca se
realizeaza o echipotentiere locala, are loc o crestere a potentialului prizei care poate sa
conduca la deteriorari de izolatii datorita acestui potential al prizei in raport cu potentialul
conductoarelor de faza (strapungeri, conturnari inverse). Cu alte cuvinte, la loviturile directe
intr-o instalatie de protectie impotriva trasnetelor, curentul direct al trasnetului este descarcat
prin paratrasnete (tije sau benzi colectoare) la instalatia de legare la pamant.
Campurile electromagnetice care se produc in acest caz, constituie un pericol real
pentru echipamentele electronice din interiorul incaperilor protejate, datorita supratensiunilor
induse in circuitele respective. Pentru micsorarea efectelor astfel aparute, trebuie sa se
realizeze o echipotentiere si/sau efectiv o ecranare a incaperii prin armaturi, sau suprafete
metalice. In functie de masurile de protectie prin ecranare se vor delimita diferite zone de
protectie.
Conductoarele care strabat zonele de protectie impotriva loviturilor directe de trasnet,
respectiv in zonele (sectiunile) de interfata de la o zona protejata la alta, trebuie sa fie
conectate la anumite aparate de protectie impotriva supratensiunilor care sunt legate la
instalatia locala de egalizare a potentialelor, respectiv la instalatia de legare la pamant prin
care trebuie sa se obtina egalizarea de potential dorita.
Zonele de protectie impotriva trasnetelor se definesc de la exterior spre interiorul incaperii
astfel:
Zona de protectie 0. Este zona in care pot aparea trasnete si unde campul electromagnetic
actioneaza fara nici o atenuare (nestanjenit).
Zona de protectie 0/E. Este zona protejata de loviturile directe ale trasnetului, dar nu sunt
prevazute masuri de protectie prin ecranare.in aceste zone campul electromagnetic
actioneaza deasemenea
(ca la zona 0) fara atenuare (nestanjenit).
Zona de protectie 1. In aceasta zona patrund numai partial campurile electromagnetice care
sunt atenuate de o prima ecranare, (ecranarea 1).

Zona de protectie 2. In aceasta zona campurile electromagnetice partiale patrunse au fost

diminuate intr-o zona de protectie 1. In acest caz campul electromagnetic va fi in continuare
ecranat intr-o a II-a treapta (ecranarea 2).
In cazul in care este afectata de un trasnet linia de alimentare cu energie electrica de joasa
tensiune, unda de supratensiune care apare se propaga intr-un timp extrem de scurt in
circuitele de alimentare a echipamentelor electronice.
Datorita supratensiunilor sunt periclitate astfel, sistemele de alimentare, aparatura de masura,
actionare si reglaj, precum si echipamentele de telecornunicatii, retranslatoarele etc.
Descarcarile sarcinilor electrice (fulgere) intre nori produc campuri electromagnetice
care afecteaza de asemenea accentuat instalatiile electronice datorita supratensiunilor care se
induc.
Supratensiunile temporare si de comutatie care insotesc deseori cuplarile si decuplarile
circuitelor inductive si capacitive, pot afecta grav echipamentele electronice. Pentru protectia
impotriva supratensiunilor induse datorate campurilor electromagnetice ce apar la producerea
trasnetelor sunt necesare in general egalizari de potentiale, crearea unor ecranari, precum si
prevederea unor anumite aparate de protectie impotriva supratensiunilor, si anume
descarcatoare. Prin actionarea descarcatoarelor se realizeaza o protejare a echipamentelor,
reducandu-se la minimum necesar efectele supratensiunilor.
Prin egalizarea potentialelor se evita diferentele periculoase de potentiale, respectiv
supratensiunile care ar putea conduce la deteriorari de izolatie si la stabilirea unor curenti de
defect cu efecte termice care ar deteriora echipamentele. Se au in vedere in mod special
urmatoarele:
- evitarea deteriorarii circuitelor de alimentare cu energie electrica a echipamentelor electrice
(receptoarelor electrice), inclusiv cele electronice;
- evitarea deteriorarii circuitelor electronice ale echipamentelor de telecornunicatii,
retranslatoarelor:
- evitarea afectarii circuitelor de automatizare, masura, control,reglaj etc., in general asa
numitele circuite de masura si control.
Descarcatoarele de joasa tensiune sunt produse de catre fabricile specializate in urmatoarele
patru categorii:
Categoria A Descarcatoare pentru liniile aeriene de joasa tensiune, acestea trebuie sa
corespunda prevederilor: - CEl 99.1 privind nivelul de protectie;
- CEl 99.1, respectiv DIN-VDE 0875 partea 1 privind capacitatea de incarcare (I SN = 5 kA);
Categoria B. Descarcatoare destinate pentru tablourile de distributie principale si secundare;
Categoria C. Descarcatoare destinate tablourilor de distributie secundare si pentru interfetele
dintre zonele 0 si 1 dintre zonele 1 si 2 pentru protectie impotriva supratensiunilor de
descarcari atmosferice si de comutatie.
Categoria D. Descarcatoare pentru amplasare la prize de alimentare (de racord) impotriva
supratensiunilor. Capacitatea de descarcare redusa (corespunzatoare locului de amplasare)
ISN = 1,5 kA. Descarcatoarele din categoria D sunt destinate pentru prize de alimentare (de
racord) de regula cu contacte de protectie PE si se utilizeaza in zonele de protectie 1, 2, 3 si
asa mai departe.
Descarcatoarele din categoriile B si C asigura protectia principala, iar cele din categoria D
protectie suplimentara (asa numita protectie fina).

Egalizarea potentialelor de protectie Impotriva trasnetului constituie o masura esentiala

pentru evitarea pericolelor de distrugere a echipamentelor, precum si a celor de accidentare a
persoanelor.
Egalizarea potentialelor de protectie impotriva trasnetului se realizeaza cu ajutorul unor
conductoare de egalizare care leaga intre ele diferitele elemente din spatiile si incaperile care
trebuie protejate dupa cum sunt:
- instalatia de protectie impotriva trasnetului:
- structura de metal a cladirii;
- elementele de sustinere a diferitelor instalatii;
- instalatii cu elemente metalice cu diferite destinatii, ca de exemplu conductele de gaze, de
apa etc.;
- carcasele echipamentelor electrice (de energie, electronice etc.);
- circuitele instalatiilor electrice (de energie, electronice etc.).
In esenta egalizarea potentialelor constiuie o legatura electrica prin care se aduce
diferitele elemente la acelasi potential. Efectul principal al egalizarii potentialelor este evitarea
producerii unor curenti care ar putea fi periculosi pentru integritatea instalatillor
(echipamentelor) si persoanelor.
Descarcatoarele sunt mijloace care constau in principal din rezistente dependente de
tensiune si/sau eclatoare. Aceste doua elemente pot fi conectate in serie sau in paralel sau pot
fi utilizate separat.
Un descarcator de calitate corespunzatoare trebuie sa prezinte urmatoarele perforrnante:
- timp de actionare extrem de scurt chiar la pante mari a undelor de tensiune de ordinul a 10 -9
s;
- nivel corespunzator de protectie:

- nivel de protectie stabil dupa frecvente functionari;

- capacitate mare de descarcare:
- curenti reziduali redusi dupa trecerea supratensiunii.
Fig.1. Schema electrica de principiu cu descarcatoare de clasa B, C si D

Fig.2. Schema electrica de principiu cu descarcatoare de clasa C si D
Fig.3. Schema electrica de principiu cu descarcatoare de clasa C si D

CAPITOLUL 7
TEORIA SI PRACTICA ILUMINATULUI ELECTRIC
Scopul unei instalatii de iluminat este de a asigura conditiile cele mai favorabile pentru
ca ochiul omenesc sa poata observa obiectele, sa le poata determina forma si culoarea.
Conditiile unei bune instalatii de iluminat se stabilesc in concordanta cu caracteristicile ochiului
omanesc.
7.1. Lampi cu incandescenta
Lampile cu incandescenta sunt lampile la care energia electrica este folosita pentru
incalzirea filamentului pana la o anumita temperatura inalta; in acest caz filamnetul
incandescent emite energie sub forma de radiatii. Lumina lampilor cu incandescenta este
considerata in mod obisnuit satisfacatoare din punct de vedere al redarii culorilor, aceasta
parere subiectiva datorandu-se faptului ca aceste lampi au constituit timp de decenii sursa cea
mai raspandita de lumina artificiala.
Caracteristicile lampilor cu incandescenta (putere nominala, fluxul luminos, eficacitatea
luminoasa si durata de functionare ) sunt date ca valori medii pentru tensiunea nominala a
lampii. Eficacitatea luminoasa a lampilor este cu atat mai mare, cu cat temperatura filamentului
este mai ridicata, de aceea tehnica a cautat necontenit sa mareasca acesta temperatura.
Durata de functionare a lampilor oscileaza intre anumite limite, datorita procesului tehnologic
de fabricatie. In timpul functionarii lampilor cu incandescenta, filamentul incepe sa se
volatilizeze, fluxul luminos al lampii se micsoreaza si cu timpul lampa se distruge. Durata utila
a lampii este timpul in care fie ca lampa se distruge, fie ca fluxul luminos scade pana la 80%
din valoarea initiala. Durata de utilizare pentru toate lampile normale este stabilita
standard la 1000 ore.
Daca tensiunea retelei creste peste tensiunea nominala, se mareste intensitatea
curentului electric si puterea lampii. Cresterea intensitatii curentului duce la marirea densitatii
de current si deci a temperaturii filamentului, ceea ce produce o cerstere a fluxului luminos.
Fluxul luminos creste mai repede decat puterea, astfel ca eficacitatea luminoasa a lampii
creste. Ridicarea temperaturii provoaca insa o volatilizare mai intensa a filamentului, deci
micsoreaza durata de utilizare a lampii. Cand tensiunea retelei scade curentul si puterea
lampii se micsoreaza; fluxul luminos si eficacitatea luminoasa se micsoreaza, de asemenea,
iar durata de functionare a lampii se mareste.
Lampile cu incandescenta sunt cunoscute si agreate de milioane de oameni din toata
lumea, fiind apreciate in special pentru varietatea luminii calde si confortabile. Prin formele
realizate de-a lungul timpului, lampile poseda o varietate larga de nivele si efecte de iluminare.
Desi reprezinta tipul cel mai vechi de lampa electrica, lampa cu incandescenta continua sa fie
folosita pe scara tot mai larga, ele se produc intr-o gama larga de tensiuni (110-250V) si puteri
(15-1000W), in baloane clare, mate, opale si colorate, cu diametrul de 60, 68, 80, 90, 110 si
125 mm, format standard si sferic, cu soclu E27, E40 si B22, echipate la cerere cu doi
electrozi de siguranta. Soclurile lampilor electrice sunt executate din otel, alama sau aluminiu.
Sunt realizate in baloane clare, mate, opale si colorate. Lampile clare sunt ideale pentru o
iluminare indirecta, acolo unde stralucirea este foarte importanta. Lampile opalizate si matate
dau o lumina difuza, diminuand formarea umbrelor si reducand efectul orbirii. Datorita luminii
calde si placute pe care o produc sunt utilizate in special pentru iluminatul locuintelor. Lampile
mate au acelasi flux luminos ca si lampile clare. Lampile colorate sunt realizate intr-o gama
variata de culori: rosu, galben, albastru, si verde, pentru iluminare si ambianta placuta.
Principalele elemente constructive sunt balonul din sticlă, filamentul metalic şi soclul.
Balonul sau anvelopa lămpii are rolul de a evita contactul dintre aerul atmosferic şi
filament. El are forme diferite (standard, sferic, lumânare, pătrat) în funcţie de destinaţia

izvorului de lumină, dar în toate situaţiile corespunde unei suprafeţe izoterme de cel mult
150C a filamentului lămpii.
Baloanele din sticlă clară transmit în totalitate lumina, dar prezintă o luminozitate ridicată,
jenantă. Din acest motiv se preferă baloanele din:
- sticlă mată cu asperităţi obţinută pe cale chimică sau mecanică;
- sticlă lăptoasă ce are în compoziţie oxizi de thoriu sau fosfor;
- sticlă opală (opalină) obţinută prin acoperirea sticlei clare cu un strat de sili-caţi, sau prin
includerea în masa sticlei a unor suspensii de ipsos, talc, oxizi de plumb etc.
- sticlă opalizată prin procedee electrostatice sau prin depunerea unui strat subţire de oxid de
titan;
- sticlă colorată şi sticlă de tip solar cu spectru corectat.
Sticlele mate, lăptoase, opaline şi opalizate sunt destinate confecţionării lămpilor cu
lumină difuză ce asigură un microclimat luminos confortabil.
Soclul lămpii prezintă diverse variante constructive (cu filet – tip Edison, baionet – tip
Swan, neted – tip sofită cu contacte la ambele capete ale lămpii de formă cilindrică) şi asigură
legătura mecanică şi electrică la dulia corpului de iluminat. În funcţie de domeniul de utilizare
şi tipul constructiv al sursei de lumină, soclurile se confec-ţionează din aluminiu, alamă sau
alamă nichelată.
Filamentul lămpii se poate realiza din diverse metale greu fuzibile (tantal, rheniu,
molibden, wolfram), dar se preferă wolframul sau
tungstenul caracterizat prin temperatură de topire
ridicată (3665 K), rezistenţă mecanică bună, volatilizare
redusă la temperaturi înalte şi ductibilitate apreciabilă,
fapt care permite obţinerea prin trefilare a unor fire cu
un înalt grad de uniformitate.
Pentru a evita oxidarea wolframului, baloanele
lămpilor de mică putere - până la 25W inclusiv - se
videază, iar temperatura de lucru a filamentului simplu
spiralat este de 2400-2600 K. La temperaturi de lucru
mai mari, procesul de volatilizare a filamentului se
accelerează şi particulele ce se desprind de pe acesta
ajung pe balonul lămpii, îl opacizează şi diminuează
eficacitatea luminoasă, concomitent cu reducerea
secţiunii transversale a firului de wolfram.
Lămpile cu puteri mai mari de 25W au balonul umplut
cu gaze inerte şi filamentul dublu spiralat. Aceste
măsuri au permis creşterea temperaturii de lucru a
Lampă cu incandescenţă clasică wolframului la cca. 2700…3050 K, fără a diminua
1 - filament, 2 - cârlig molibden, 3 - lentilă, 4-
bastonaş, 5 - disc sticlă, 6 - balon, 7 - tub evacuare, 8 – durata de funcţionare a lămpii. În consecinţă, creşte
electrozi nichel, 9 - soclu Edison, 10 - soclu Swan eficacitatea luminoasă. Prezenţa gazelor inerte are
dezavantajul că majorează pierderile de energie prin
apariţia fenomenelor de conducţie şi convecţie termică. Gazele inerte frecvent utilizate sunt
neonul (Ne) şi argonul (Ar), la care se adaugă azot (N), în proporţie de 2:1. Presiunea de
umplere este de 0,7 at, valoare ce ajunge la cca. 1 at în timpul funcţionării lămpii. Prezenţa
azotului evită apariţia arcului electric între intrările de curent. Înlocuirea argonului cu kripton
(Kr), caracterizat prin greutate atomică mai ridicată (deşi mai scump), are următoarele
avantaje: pierderi termice mai mici, lumină cu grad de alb mai ridicat, dimensiuni reduse ale
balonului de sticlă la aceeaşi putere unitară a sursei de lumină.
Lămpile cu incandescenţă de utilizare curentă se construiesc pentru tensiuni de 125/130, 220
şi 230 V, au puteri de 15 .. 1000W, eficacitate luminoasă de 10 .. 18 lm/W şi o durată de
funcţionare de 1000 ore.

În prezent se realizează o gamă extrem de variată de lămpi cu incandescenţă pentru

iluminatul interior sau exterior, dintre care cităm:
- lămpi cu baloane opalizate, mătuite sau clare, umplute cu amestecuri N+Ar sau N+Kr;
- lămpi cu balon tip lumânare din sticlă clară sau mătuită, cu suprafaţa exterioară netedă,
torsadată (răsucită) sau cu model;
- lămpi cu balon cilindric opalizat de diametru (25, 37 mm) şi lungime (210, 310mm) variabile,
prevăzute cu contacte electrice la capete (tip sofită);
- lămpi rezistente la temperaturi înalte (280, 300C) utilizate, printre altele, la iluminatul interior
al cuptoarelor de aragaz când se deschide uşa acestora;
- lămpi contra insectelor, destinate iluminatului balcoanelor, teraselor etc. La acestea, pe
suprafaţa exterioară a balonului se depune un strat special galben-portocaliu ce va difuza o
lumină galbenă ce nu atrage insectele. Efectul este mai puternic dacă în vecinătate se
montează o lampă cu balon clar, ce emite o lumină albă ce atrage puternic insectele.
- lămpi sferice colorate cu 0% cadmiu, în construcţie cu filament întărit, rezistente la intemperii
şi variaţii de temperatură, cu soclu baionet. Balonul opalizat are o culoare vie (alb, galben,
roşu, albastru, verde, clar) când lampa este stinsă şi conservă nuanţa de culoare când
aceasta este aprinsă.
Toate lămpile mai sus prezentate sunt prevăzute cu două siguranţe fuzibile încorporate,
dimensionate pentru puterea nominală a sursei de lumină.
În afara acestor izvoare de lumină se mai produc:
- lămpi pentru tensiuni joase (12, 24, 36 V) destinate iluminatului local sau corpurilor de
iluminat portative;
- lămpi pentru autovehicule în construcţie întărită, varianta Rezista, cu soclu tip baionet. Pentru
faruri se realizează becuri cu două faze, care au două filamente cu alimentare independentă;
- lămpi cu spectru bogat în infraroşu, lămpi pentru proiectoare etc.
http://www.romlux.ro/index.php?page=produse&l=1&id_cat=10
7.2. Lampi cu vapori metalici
Lampile cu vapori metalici sunt lampi cu descarcari in arc, care au loc intr-o atmosfera de
vapori metalici, de joasa, de inalta si de foarte inalta presiune.
Lampi cu vapori de sodiu
Lampa intra in regim normal de functionare dupa 5..10 minute de la punerea sub
tensiune, in care timp fluxul luminos creste, de la 6 % din valoarea nominala in momentul
initial, pana la valoarea nominala.
Lampa prezentata in figura functioneaza la 220 V. Rezistenta R este montata in
interiorul lampii, astfel ca se poate folosi un soclu normal, lampa avand doua contacte.
Condensatorul C serveste la inlaturarea oscilatiilor electrice care pot sa ia nastere si la
imbunatatirea factorului de putere. Lampa se leaga la retea prin intermediul bobinei L, care
limiteaza curentul electric al lampii
Eficacitatea luminoasa a unei lampi cu vapori de sodiu este de 60 lm/W, iar in unele
cazuri ajunge la 69 lm/W (deci de trei pana la patru ori mai ridicata decat in cazul lampilor cu
incandescenta ). Eficacitatea luminoasa creste cu puterea lampii. Aceasta nu depaseste, in
general, 150 W, fiind limitata de fenomenul de autoabsorbtie, care este apreciabil de la o
anumita putere in sus. Durata de utilizare este de 2000 – 3000 ore.

Lampi cu vapori de mercur de joasa presiune

Amorsarea se face cu ajutorul unui electrod auxiliar E 3 legat de electrodul principal E2,
printr-o rezistenta R. Durata de functionare este de 3000 ore. In timpul functionarii eficacitatea
luminoasa scade, din cauza ca sticla tubului (sustinut de resoarte A) se inegreste.
Descarcarea la aceste lampi se produce sub forma unei coloane luminoase, care umple
complet largimea tubului. Pusa sub tensiune lampa ajunge in regim normal de functionare
dupa 6-7 min. Principalul dezavantaj al acestor lampi este ca daca lampa se stinge in timpul
functionarii, trebuie sa se astepte racirea ei pentru a o putea amorsa din nou. Lampa cu vapori
de mercur nu poate functiona fara o bobina legata la electrodul auxiliar E 1. Factorul de putere
al lampii se imbunatateste prin condensatoare. Eficacitatea acestor lampi variaza cu puterea
intre 30-40 lm/W. Se construiesc lampi de puteri intre 80 si 1000 W.
Lampi cu vapori de mercur de inalta presiune.

In componenta lampii se disting tubul de descarcare propriu-zis din cuart, cei doi
electrozi principali ( E1, E2 ) si electrodul auxiliar (E3). Electrodul auxiliar asigura amorsarea
descarcarii fiind legat de electrodul principal printr-o rezistenta din grafit (R), limitand curentul
la cativa miliamperi suficienti pentru ionizarea atmosferei argon – mercur a tubului. Lampa
ajunge in regim normal de functionare dupa 4-5 min de la punerea sub tensiune. Lampile se
construiesc pentru tensiuni de 220 V si se conecteaza la retea printr-o bobina. Factorul de
putere se compenseaza printr-un condensator.Durata de functionare este de 1000-2000 ore.

Lampa cu vapori de mercur de inalta presiune
Lampi cu vapori de mercur de inalta presiune cu balon fluorescent
Pentru corectarea compozitiei spectrale a radiatiilor lampilor cu vapori de mercur de inalta

presiune, tubul de descarcari in vapori de mercur se introduce intr-un balon avand un strat de
luminofor pe suprafata sa intrerioara. Aceste lampi se intrebuinteaza la iluminatul halelor
industriale, strazilor, terenurilor de sport s.a.
Lampa cu vapori de mereur de inalta presiune eu balon fluorescent:

1 - suporturi ; 2 - reztstenta limitatoare de curent in electrodul de amorsare; 3 - intrarea
curentului ;
4 - electrod principal; 5 - electrod auxiliar; 6- balon ; 7 - tub de descarcare . 8 - acoperire
fluorescenta
interioara; 9 - electrod principal.

7.3. Lampi fluorescente
Lampile fluorescente – lumina zilei intr-o instalatie cu nivel ridicat de iluminare – asigura
aceeasi vedere a culorilor ca si un iluminat natural de la mijlocul zilei. Cu exceptia lampilor
fluorescente cu lumina alba calda, cu nuanta roza, lampile fluorescente modifica, in general,
putin culorile suprafetelor pe care le ilumineaza.
In prezent se construiesc lampi fluorecente albe si lampi fluorescente colorate. Lampile
colorate se folosesc, in special pentru scopuri decorative. Lampile albe sunt de trei tipuri:
- lampi cu lumina zilei, care produc o lumina foarte apropiata de lumina zilei cand
cerul este acoperit de nori. Produc radiatii albastre- verzi in exces si mai putine
radiatii rosii;
- lampi cu lumina alba;
- lampi cu lumina alba calda, care se apropie mai mult de lampile cu incandescenta
din punct de vedere al compozitiei spectrale.
Lampile cele mai raspandite in tehnica iluminatului sunt lampile cu lumina alba
deoarece sunt cele mai economice si redau destul de fidel culorile obiectelor iluminate.
Lampile cu lumina zilei se intrebuinteaza in instalatiile unde este necesara distingerea precisa
a nuantelor de culori, ca, de exemplu, in industriile poligrafice, textile.
Dimensiunea lampii determina tensiunea de alimentare in functionare de regim
(exemplu : o lampa de 0,5 m lungime si 25 mm diametru de 15 W necesita o tensiune de
alimentare de 105 V.).
Construcţia lămpilor fluorescente
O astfel de sursă de lumină se compune dintr-un cilindru de sticlă de forme diferite

(liniară, circulară, U etc.) a cărui lungime (L≈100...2400mm) şi diametru (Φ=10...58mm)
depinde de puterea izvorului de lumină (P l=4...200 W). Pereţii exteriori sunt acoperiţi cu pudră
fluorescentă, la capete se prevăd doi electrozi, iar tubul este umplut cu gaz inert la joasă
presiune şi câteva miligrame de mercur lichid şi în stare de vapori.
Electrozii de tip preactivat sunt filamente de wolfram dublu spiralate acoperite cu oxizi
alcalino-pământoşi ce au o puternică emisiune termoelectronică la temperatura de regim
(≈900°C) a catozilor.
Gazul de umplere, argon la o presiune de 3...4 mmHg, are rolul de a uşura amorsarea
descărcării, fiind uşor ionizabil. În regim normal de funcţionare a lămpii, la o temperatură a
mediului ambiant de θa=20°C, presiunea parţială a atomilor de mercur este de cca. 0,01
mmHg ceea ce favorizează emisia radiaţiilor de rezonanţă ale mercurului cu λ 2=253,7 nm. Se
observă că vaporii de mercur la joasă presiune sunt o sursă economică de radiaţii ultraviolete
ce pot fi convertite în radiaţii vizibile de către un luminofor convenabil ales.
Pudra fluorescentă are în structură o substanţă de bază (luminoforul propriu-zis), un
activator metalic şi o substanţă auxiliară. Aceste materiale, bine omogenizate, se topesc la
temperaturi ridicate, apoi se macină şi rezultă un amestec pulverulent a cărui cristale sunt de
ordinul micronilor (2...4μm). Pudra fluorescentă, împreună cu un liant (nitroceluloză) formează
o pastă fluidă ce se depune pe peretele interior al lămpii.
În calitate de luminofori se utilizează diverşi silicaţi, wolframaţi sau boraţi ce au
fluorescenţe diverse (galben-verzui, albastru, roşietică etc). Halogenofosfaţii sunt luminofori
moderni, de mare randament, cu o fluorescenţă de culoare albă. Luminoforii pe bază de
pământuri rare (europiu) au o bună stabilitate termică, randament ridicat şi emit o lumină
caldă, din punct de vedere psihosenzitiv.
Apariţia luminescenţei la solide este condiţionată, în general, de prezenţa unei mici
cantităţi dintr-un element străin (metal greu) numit activator ce are rolul de a crea defecte de
structură (capcane) în cristalul de luminofor.

Activatorul metalic substituie un atom din reţeaua cristalină a

luminoforului (fenomen similar dopării semiconductoarelor) şi
nivelul energetic responsabil de luminescenţă îşi are originea în
S atomii activatorului.
F LF F Pentru a mări factorul de transmisie al amestecului luminofor-
activator metalic, în acesta se adaugă o substanţă auxiliară
i
BI (fondant CaF2, NaCl) ce are rolul de a favoriza apariţia
u
− e + − + microcristalelor complexe de luminofor.
r
Montaj cu balast inductiv Calitativ, luminoforul trebuie să aibă : randament ridicat la
conversia ultraviolet-vizibil, transparenţă pentru radiaţiile vizibile,
fluorescenţă maximă la +20°C, factor spectral de absorbţie ridicat
în ultraviolet, stabilitate chimică la temperatura din lampă şi proprietăţi colorimetrice
corespunzătoare scopului propus
Funcţionarea lămpilor fluorescente în montaje cu starter cu licărire
Să considerăm un balast inductiv BI înseriat cu o lampă fluorescentă LF ale cărei

filamente F sunt interconectate prin starterul S.
La conectarea montajului la reţea, tensiunea de alimentare ur se regăseşte la bornele
starterului şi în acesta se amorsează o descărcare normală în licărire ce va încălzi gazul inert.
De la acesta se încălzeşte bimetalul, care se dilată şi, în final, închide contactul normal
deschis. Curentul din circuitul + us, F, S, F, BI, - us încălzeşte puternic filamentele şi pregăteşte
lampa fluorescentă pentru amorsare (se ionizează gazul inert şi se vaporizează mercurul).
Între timp, gazul din starter se răceşte, bimetalul revine în poziţia iniţială şi întrerupe brusc
circuitul de filamente. Variaţia rapidă di/dt a curentului prin balast generează o tensiune de
autoinducţie e=−dΦ/dt de valoare ridicată (1000- 1200 V). Dacă în momentul întreruperii
circuitului de filamente se consideră pentru mărimile us şi e polarităţile din figură, atunci
tensiunea aplicată tubului fluorescent va fi us+e > Ua ceea ce conduce la amorsarea cvasi-
instantanee a descărcării în regim de arc.
Lampi tubulare fluorescente liniare
5 6 4 3 2 1
Fig. 2.4 Lampă fluorescentă liniară
1 – soclu, 2 – argon, 3 – perete de sticlă, 4 – pudră fluorescentă, 5 – filament, 6 - mercur
Lampile sunt alcatuite dintr-un balon tubular ce are pe interior pulbere fluorescenta,
avand la capete doua socluri din aluminiu cu stifturi din alama. Lampile functioneaza in montaj
cu balasturi inductive, cu sau fara starter. Gama de tuburi fluorescente cuprinde lampi cu
diametrul de 15, 26 si 38 mm si puteri cuprinse intre 6 si 65W, la o tensiune nominala de
230V. Avantajul folosirii lampilor fluorescente tubulare consta in eficienta lor. In comparatie cu
lampile cu incandescenta, acestea au un flux luminos si o durata de viata mai mare.

Lampi fluorescente tubulare circulare
Lampile sunt alcatuite dintr-un balon tubular circular cu diametrul de

26 mm, depus pe interior cu pulbere fluorescenta, cu o putere de 32W,
la o tensiune de 230V.
Aplicatii Iluminat interior, Spatii administrative, Centre de afaceri,
Magazine, Iluminat casnic.
Lampi fluorescente tubulare cu lumina neagra
Sunt lampi realizate dintr-o sticla speciala, avand un invelis interior de pudra
fluorescenta ce emite radiatii ultraviolete cu unde lungi ce
exercita luminescenta. Aplicatii Detectare si analiza in industriile
chimica si textila sau in domeniul bancar, arheologie, efecte
speciale in cluburi, discoteci, teatre.
Lampi compacte economice
Consum de energie de 5 ori mai mic decat becul cu incandescenta. Durata medie de
functionare 5 ani, la o functionare de 6 ore zilnic. Lumina calda, similara luminii naturale
confera un confort vizual sporit. Prelungeste considerabil intervalul de timp intre inlocuirile
becurilor iesite din functiune. Ideal pentru locurile in care lumina ramane aprinsa timp
indelungat.
Gama de lampi economice include produse cu puteri cuprinse intre 5 si 30W si diferite
modele: 2U, 3U, spirala, floare, lumanare.
Aplicatii:
Iluminatul interior casnic (bucatarie, corpuri de iluminat pentru birou, lampa pentru citit).
Iluminatul comercial (in hoteluri, restaurante, magazine, birouri).
Iluminatul institutional (scoli, gradinite, teatre, case de cultura).
Iluminatul exterior - montate in corpuri de iluminat inchise si ventilate

Dispozitive de preconectare (startere si bobine)
In afara catorva montaje speciale, fiecare lampa fuorescenta poseda un dispozitiv de

pronire (starter), care permite preincalzirea electrozilor si aprinderea lampii.
Schema generala de montare a unui starter este prezentata mai jos. Cand contactele
starterului S sunt inchise, trece un curent prin electrozii lampii, care sunt astfel preincalziti.
Cand se deschid contactele apare o crestere brusca a tensiunii la bornele bobinei. Impulsul de
tensiune produce aprinderea lampii. Daca lampa nu se aprinde dupa prima incercare, starterul
S trebuie sa intre din nou in functiune. La cele mai multe tipuri de startere, intrarea din nou in
functiune se repeta automat, pana ce lampa se aprinde. Pentru inlaturarea perturbatiilor
radiofonice provocate de lampa fluorescenta, se introduce de multe ori in starter un
condensator C. Acest mic condensator se monteaza in paralel cu lampa si formeaza o cale de
scurtcircuit pentru oscilatiile de inalta frecventa produse de lampa.
Deoarece cele mai multe startere functioneaza automat, se poate intampla ca acestea
sa incerce in mod continuu sa aprinda o lampa defecta. Pentru stabilizarea curentului unei
lampi florescente se folosesc:
- reactante inductive;
- impedante formate dintr-o reactanta inductiva in serie cu una capacitiva.
Durata de utilizare a lampilor fluorescente este de 2000 – 3000 ore. Ea depinde de
durata de functionare a electrozilor si de numarul de intreruperi: la numar mic de intreruperi si
perioade lungi de functionare, durata de utilizare este mare.
Starterele cu licarire sunt destinate aprinderii lampilor fluorescente cu descarcare in vapori de

mercur de joasa presiune, cu puteri cuprinse între 4 si 80W, atat pentru montaj normal cat si
pentru montaj in serie, in curent alternativ cu frecventa de 50 sau 60Hz.
Acesta se compune dintr-un tub de sticlă umplut cu gaz inert (Ne, Ar) la joasă presiune
şi prevăzut cu doi electrozi, unul fix -din nichel şi celălalt mobil –din bimetal. După principiul de
funcţionare, starterul descris este o lampă cu electrozi reci ce lucrează în regim de licărire
normală, iar după funcţia de circuit îndeplinită este un contact normal deschis cu temporizare
la închidere.
Caseta starterelor este din material plastic ignifug si sunt prevazute cu un condensator
cu capacitatea de 5-20 nF/250V, pentru protectia circuitului impotriva perturbatiilor
radioelectrice.
Starterele de tip SLU 4-20 aprind lampi de 4,6,8,14,18,20W in montaj cu o singura sau
cu doua lampi de aceeasi putere inseriate cu un singur balast pentru tensiuni de alimentare
cuprinse intre 200 si 250 V. Poate fi folosit si in montaj normal (o singura lampa) la tensiuni de
alimentare cuprinse intre 110 si 130V. Starterele de tip SLU 4-80W se folosesc in montaj
normal la tensiuni de alimentare cuprinse intre 200 si 250V. Ele amorseaza lampi de 4,6,8 si
13W cu diametrul de 16mm, precum si lampi cu puteri cuprinse intre 14 si 80W, cu diametre
de 26,32 sau 38mm.

1
2
3
4
7 6 5
Starter cu
licărire
1 – tub sticlă, 2 –
electrod mobil, 3
– electrod fix, 4 –
casetă PVC, 5 –
bornă, 6 – placă
borne, 7-
condensator
Balastul sau aparatul de preconectare are rolul de a asigura
supratensiunea de amorsare a lămpii la întreruperea circuitului de filamente de către starter şi
de a menţine stabil punctul de funcţionare al descărcării în arc. În curent alternativ balastul
este o impedanţă cu caracter inductiv (BI- balast inductiv) sau capacitiv (BC- balast capacitiv),
a cărei element principal este o bobină cu miez de fier şi întrefier.
Balasturi inductive pentru lampi fluorescente
Balasturi ce sunt utilizate in montajul lampilor fluorescente tubulare, pentru a

stabiliza o aprindere usoara a lampilor.
Balasturi inductive pentru lampi cu vapori de sodiu
Balasturile de tip BNL si BNR sunt destinate sa lucreze in serie cu lampile cu

vapori de sodiu la inalta presiune, fiecare balast fiind proiectat si omologat pentru
lampi corespunzatoare ca putere.
Balasturi inductive pentru lampi cu vapori de mercur
Balasturile tip BVL si BVR sunt destinate sa lucreze in serie cu lampile cu vapori
de mercur de inalta presiune.
Te
Igniterul electronic se poate utiliza la amorsarea lampilor cu vapori de sodiu de inalta presiune
din corpurile de iluminat din tara sau import, cuprinse in domeniul de puteri de 100-400W.
Carcasa igniterului este din material electroizolant. In conditiile in care lampa este
defecta sau este lipsa din circuit, igniterul functioneaza trei frecvente formate din trenuri de
impulsuri timp de 40 secunde si pauze de 40 secunde. Dupa 4 minute,
igniterul se autoblocheaza.

ui ui
i ub i
ul ul ub
0 0
t t
S S
LF LF
D US D C US
BI BC
a) b)
Montaje cu balast inductiv (a) şi capacitiv (b)
i - curentul din circuit, ul – tensiunea pe lampă, ub – tensiunea pe
balast, S – starter cu licărire, LF – lampă fluorescentă, D – drosel, C –
capacitor, BI – balast inductiv, BC – balast capacitiv
Montaje cu lămpi fluorescente alimentate cu tensiuni de frecvenţă industrială
În cazul tensiunilor de alimentare de frecvenţă industrială, dispozitivele de pornire-

reglare trebuie să asigure: impulsul de tensiune necesar amorsării, stabilizarea descărcării în
arc cu pierderi minime de energie, atenuarea armonicilor de rang superior în forma de undă a
curentului şi evitarea regimului de funcţionare cu pauze de curent.
Lămpile fluorescente se pot conecta la reţea după o multitudine de scheme dar, la noi
în ţară, s-au impus montajele cu aprindere cu starter şi cele cu aprindere rapidă, fără starter.
În toate variantele, ca elemente de limitare-stabilizare a descărcării se utilizează impedanţe cu
caracter inductiv sau capacitiv. Menţionăm că balasturile rezistive sunt neeconomice energetic
şi generează un regim de curent întrerupt, iar balasturile pur capacitive conduc la funcţionarea
în impulsuri a lămpii şi amplifică regimul deformant.
Montaje cu aprindere cu starter
Starterul are rolul de a închide circuitul format din balast (drosel) şi electrozii lămpii, iar
după preîncălzirea filamentelor să-l întrerupă brusc. Variaţia rapidă a curentului prin balast
generează, prin autoinducţie, un impuls de tensiune care va amorsa lampa. Constructiv,
distingem mai multe tipodimensiuni de startere (manuale, termice, magnetice, electronice
etc.), cel mai folosit fiind cel cu licărire. De aceea el intră în componenţa montajelor cu balast
inductiv, capacitiv sau combinaţii ale acestora.
Montajul cu balast inductiv (fig.a) se obţine prin înserierea lămpii fluorescente cu o

bobină D cu miez de fier şi întrefier, a cărei caracteristică externă este puternic căzătoare.
Factorul de putere al montajului este inductiv şi are o valoare km ≈ 0,3...0,5 ce depinde de
puterea lămpii şi tensiunea de alimentare.
Montajul cu balast capacitiv (fig.b) are elementul de limitare stabilizare a descărcării
format din ansamblul serie drosel normal D - capacitor C, astfel ales încât lampa să

funcţioneze la curentul nominal. Factorul de putere al montajului este capacitiv km ≈ 0,35...0,65

şi depinde de puterea lămpii, tensiunea de alimentare şi toleranţa capacitorului utilizat.
Montajul duo rezultă prin conectarea în paralel, în acelaşi corp de iluminat, a unui
montaj inductiv cu unul capacitiv. În acest caz efectul stroboscopic este practic înlăturat
S S
BI
U
a s
S S
BI
S S
BC
Us
b
Fig.3.4 Montaje tandem (a) şi
dublu tandem (b)
datorită defazajului de circa 120° electrice între curenţii lămpilor, deci şi între fluxurile
luminoase emise. O altă soluţie de diminuare a efectului stroboscopic constă în folosirea
defazajului existent între tensiunile de fază ale reţelei, situaţie în care se conectează, succesiv
pe cele trei faze, lămpi în montaj inductiv sau capacitiv. Factorul de putere al montajului duo
este km ≈ 0,95 (inductiv sau capacitiv, funcţie de valoarea capacitorului din balastul capacitiv).
În cazul în care corpul de iluminat este prevăzut cu patru surse de lumină se utilizează
montajele dublu duo, obţinute prin conectarea în paralel a două montaje duo. Dacă în acelaşi
corp de iluminat există trei surse de lumină, două se vor conecta după schema duo, iar
cealaltă în montaj inductiv sau capacitiv.
Montajul tandem permite alimentarea în serie a două
lămpi de 20 W prin intermediul unui balast inductiv sau
capacitiv, destinat lămpilor de 40W. Montajul lucrează la un
factor de putere km ≈ 0,4...0,5 şi este frecvent întâlnit la
corpurile de iluminat echipate cu două lămpi LFA 20.
Montajul dublu tandem rezultă din conectarea în
S BC paralel, pe acelaşi corp de iluminat, a două montaje
S BI tandem, unul cu balast inductiv şi celălalt cu balast
US capacitiv. Ansamblul are avantajele prezentate la montajele
Montaj duo
duo şi lucrează la km ≈ 0,95.
Montajele cu aprindere rapidă
Montajele cu aprindere rapidă, fără starter, utilizează lămpi cu electrozi preîncălziţi sau
permanent încălziţi. Filamentele sunt triplu spiralate pentru a asigura o încălzire mai rapidă şi
se plasează în interiorul inelelor anodice, ce le protejează de bombardamentul electronic în
regim normal de funcţionare al lămpii. Schemele de montaj sunt astfel concepute încât să
asigure o tensiune de aprindere suficientă amorsării lămpii în condiţii neprielnice. În timpul
funcţionării curentul prin filament este diminuat dacă circuitul de preîncălzire nu este întrerupt

Montajele cu transformator de încălzire permit ca, în momentul conectării la reţea,

filamentele să fie parcurse de un curent de preîncălzire de aceeaşi valoare ca şi în cazul
aprinderii cu starter. După amorsare, tensiunea aplicată transformatorului este egală cu cea de
regim a lămpii şi, în consecinţă, se reduce curentul prin filamente. Înserierea electrozilor lămpii
cu primarul transformatorului conduce la o tensiune de mers în gol ceva mai mare, care
uşurează amorsarea şi determină pierderi suplimentare în
transformator.
Dacă temperatura mediului ambiant este scăzută sau
reţeaua prezintă fluctuaţii importante de tensiune, se
TIF recomandă schemele cu circuite cvasi-rezonante la
amorsare. Una din cele mai folosite scheme de acest tip are
BI în componenţă două inductanţe L şi L1 dispuse pe un circuit
Us
magnetic comun, cu miez de fier şi întrefier. La punerea sub
Montaj cu tranformator tensiune a montajului, inductanţa totală a bobinei este
TIF de încălzirea a redusă (înfăşurările L1 şi L sunt conectate diferenţial). Prin
înserierea capacitorului C apare o rezonanţă de tensiuni ce
filamentului
C L conduce la preîncălzirea intensă a filamentelor. Deoarece
frecvenţa de rezonanţă a circuitului este puţin mai mică de
50 Hz apare şi o supratensiune la bornele capacitorului C
Us L1
care, aplicată lămpii, va conduce la amorsarea acesteia.
Avantajele montajului prezentat constau în factor de putere
Montaj cu cvasi- ridicat km  0,93...0,95 inductiv, amorsări sigure la variaţii de
rezonanţă la ±10% ale tensiunii de alimentare şi la temperaturi de până la
amorsare −15°C, impedanţă ridicată în audiofrecvenţă şi filtrarea
armonicilor de rang superior.
Încălzirea permanentă a filamentelor implică un consum suplimentar de energie
electrică şi o diminuare a fluxului luminos al sursei. Dacă lampa este de construcţie normală,
durata de funcţionare scade prin accelerarea consumului de material termoemisiv cauzat de
temperatura prea ridicată a filamentelor.
În vederea reducerii duratei de amorsare ta, fără a afecta parametrii de funcţionare ai
sursei de lumină sau ai montajului a fost conceput şi realizat un
starter magnetic destinat amorsării lămpilor fluorescente în
montaj cu balast capacitiv.
Principiul de funcţionare al starterului magnetic SM se
bazează pe variaţia inductivităţii Lsm a unui circuit magnetic
neliniar, de tip bobină saturabilă, conectat într-un circuit RLC (cu:
Lsm Rsm S R = =Rb + Rsm, L = Lb + Lsm, unde indicii b, sm se referă la drosel,
Lb Rb D M Us respectiv starter magnetic). Variaţia ciclică şi rapidă a inductivităţii
Fig.3.5 Montaj cu cvasi- Lsm (saturarea-desaturarea circuitului magnetic) con-duce la
apariţia fenomenelor de rezonanţă în circuit prin modificarea
rezonanţă la amorsare
frecvenţei sale de oscilaţie, ceea ce generează supratensiuni la
bornele balastului capacitiv BC şi, implicit, la bornele lămpii. Starterele magnetice,
recomandate pentru medii cu temperaturi θa ≥ +5°C, conduc la timpi de amorsare reduşi (ta ≈
0,7...1,1 s) la variaţii ale tensiunii de alimentare în plaja 180...260 V, indiferent de tipul şi
puterea lămpilor utilizate ( LFA, LFB, LFR şi Pl = 20, 40, 65 W ).
7.4. Corpuri de iluminat
Corpurile de iluminat sunt de doua feluri: obisnuite cu raza mica de actiune si

proiectoare cu raza mare de actiune. Functia principala a unui corp de iluminat este

redistribuirea rationala a fluxului emis de izvorul de lumina, pentru a obtine in mod economic
nivelul de iluminare prescris pe suprafetele utile.
Fluxul luminos al aparatului poate fi redistribuit in limite largi de la distributia practice uniforma,
in toate directiile spatiului ( globul opalin ), pana la concentrarea intr-o anumita directie ( corpul
de iluminat cu repartitie concentrate )
Corpurile de iluminat trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:
- sa aiba o curba fotometrica corespunzatoare sistemului de iluminat ales
( iluminarea uniforma pe planul de lucru si iluminarea corespunzatoare pe suprafete verticale );
- sa prezinte un randament ridicat;
- sa nu aiba o luminanta suparatoare pentru ochi;
- sa dea umbre cat mai estompate;
- sa aiba un coefficient de depreciere cat mai mic ( in acest scop intretinerea lor trebuie sa fie
usoara );
- sa aiba o forma exterioara placuta, atat in functiune, cat sic and sunt scoase din functiune;
- sa indeplineasca unele conditii de protectie impuse de atmosfera in care vor functiona ( praf,
umezeala, gaze, atmosfera cu pericol de incendiu sau de explozie etc. ).
Tipuri de corpuri de iluminat:
- corpuri de iluminat cu lampi incandescente( de interior si de exterior );
- corpuri de iluminat pentru lampi fluorescente ( FIA, FIDA, s.a );
- corpuri pentru iluminat ambiental( tron conice s.a. );
- corpuri pentru iluminatul stradal;
- proiectoare.
7.5. Sisteme de iluminat
Fluxul luminos фc, radiat de un corp de iluminat, poate fi impartit in doua prin planul
orizontal ce trece prin centrul corpului de iluminat: fluxul emisferic superior si fluuxul emisferic
inferior. Sistemele de iluminat pot fi clasificate, de asemenea, dupa modul de repartizare a
fluxurilor in cele doua emisfere:
- sisteme de iluminat direct – 90 % din fluxul corpurilor de iluminat este timis direct in emisfera
inferioara;
- sisteme de iluminat semidirect – fluxul emisferic inferior este de 60 % si mai mic de 90 % din
fluxul total al corpurilor de iluminat;
- sisteme de iluminat mixt – fluxul emisferic inferior este egal cu cel superior in valoare de 40
% si mai mic de 60 % din fluxul total al corpurilor de iluminat.
- sisteme de iluminat semiindirect – fluxul emisferic superior este cel putin egal cu 60 % si mai
mic de 90 % din fluxul total al corpurilor de iluminat;
- sistemul de iluminat indirect la care cel putin 90 % din fluxul total al corpurilor de iluminat este
trimis in emisfera superioara
In instalatiile de iluminat local se utilizeaza numai sistemul direct sau semidirect.
Sistemul de iluminat direct este sistemul de iluminat cel mai economic, deoarece
pirderile de flux luminos prin absorbtie de tavan si pereti sunt cele mai mici, iar corpurile de
iluminat direct au randamentele cele mai bune. Acest sistem de iluminat da nastere la umbre
pe suprafata de lucru, care pot fi attenuate prin amplasarea judicioasa a corpurilor de iluminat.
Acest dezavantaj este mult mai mic la instalatiile de iluminat direct realizat cu lampi
fluorescente, care asigura o difuzie mult mai buna a luminii, prin suprafata lor mai mare. Un alt
dezavantaj al sistemului direct este contrastul relative mare dintre luminanta incaperii si
luminanta tavanului. Un tavan intunecos ceeaza impresia unei incaperi mai joase decta este in
realitate. Pentru a remedia acest neajuns se executa corpurile de iluminat, astfel ca pana la 10
% din fluxul lor sa fie rsdia in emisfera superioara sis a serveasca pentru iluminarea tavanului.
Sistemul de iluminat direct este utilizat in iluminatul exterior la iluminatul strazilor, in ateliere
s.a.

In sistemul de iluminat indirect, corpurile de iluminat sunt asezate uniform pe tavan sau
in scafe de-a lungul peretilor si transmit fluxul lor luminos direct numai asupra tavanului si
partilor superioare ale peretilor, suprafata de lucru nefiind iluminata direct
Acest sistem este utilizat de regula in sali de lectura, holuri, sali de teatru si de cinema. Nu
este recomandat pentru expozitii de sculptura, deoarece lipsa umbrelor nu permite o buna
distingere a detaliior de relief. Nu este utilizat in industrie.
7.6 Diode electroluminiscente (LED)
In urmă cu jumatate de secol, omul de stiinta de la GE, Dr. Nick Holonyak Jr., pe atunci
in varsta de 33 de ani, a inventat prima dioda practica electroluminiscenata cu spectru vizibil
(LED). Dispozitivul a fost supranumit de catre colegii sai de la GE „magic“, deoarece lumina pe
care o emitea era vizibilă ochiului uman, spre deosebire de laserele cu infraroşu. LED-ul
consumă cu 75% mai putină energie, durata de functionare este de 25 de ori mai mare decat a
unui bec clasic şi este rece, fapt care il recomanda intr-o multime de aplicatii.
La cincizeci de ani de la inventia lui Holonyak, LED-uri noi, robuste si durabile au fost
integrate pentru a servi drept surse de lumina în nenumarate aplicatii, de la cele mai banale
pana la cele esentiale pentru functionarea sistemelor. LED-urile asigura iluminatul intr-o serie
de dispozitive si indicatoare electronice, printre care butoanele din lifturi, indicatoarele de
iesire, afisaje celulare sau de smartphone-uri, televizoare, calculatoare, tablete, indicatoare
comerciale, ecrane video full motion in locatii sportive, echipamente chirurgicale microscopice,
treceri la nivel de cale ferata şi lampi de semnalizare a pistelor in aeroporturi. Acum au ajuns
la aplicatii de iluminat conventionale, cum ar fi locuri de parcare, autostrazi, iluminat specific,
iluminat general si multe altele.
LED-ul creeaza lumina printr-un “proces rece”, cand se aplica curent electric
semiconductorilor (de obicei galiu, arsen sau fosfor) acestia sunt stimulati de miscarea
electronilor, generand astfel fotoni care sunt perceputi de ochiul uman sub forma de lumina.
Schema de principiu este data in figura de mai jos:
Datorita modului de asamblare, LED-urile concentreaza lumina intr-un singur spot fara
ajutorul altor componente optice. In functie de domeniul de utilizare pot fi folosite LED-uri in
unghi 20, 50, 120 sau 180 de grade.
Sursele de iluminat cu LED pot fi foarte compacte; dimensiunea redusa si lumina
directionala ofera posibilitatea unor solutii inovative, cu un design compact. Pentru a produce

un nivel de lumină echivalent celui produs de corpurile obisnuite de iluminat este necesara
gruparea mai multor LED-uri. Chiar si lampile care produc sute de lumeni sunt mai compacte
decat cele cu descarcare in gaze cu flux similar.
Fig. 3.6. Corpuri de iluminat pentru exterior cu LED
Cand sunt supuse la socuri si vibratii nu li se deterioreaza filamentul sau balonul de

sticla cum se intampla in cazul altor tipuri de lampi. Lampile clasice cu incandescenta si
descarcare in gaze, pot fi afectate în cazul functionarii in medii in care sunt supuse la vibratii
excesive. In aplicatii legate de mijloace de transport (avion, tren, autobuz, automobile),
iluminat din interiorul si din apropierea zonelor industriale, lifturi, scari rulante, ventilatoare,
corpurile de iluminat cu LED sunt alegerea perfecta
Performantele lampilor cu LED se imbunatatesc la temperaturi scazute. Lampile fluorescente,
in special cele pe baza de amalgam, functioneaza deficitar la temperaturi scazute, fiind
necesare tensiuni mari pentru a se aprinde si avand un flux luminos mai scăzut. Din acest
motiv lampile cu LED sunt utile pentru aplicatii din spatii refrigerate, congelatoare, camere reci,
aplicatii exerioare.

CAPITOLUL 8
MASINI SI MUTATOARE ELECTRICE
8.1. Motoare electrice
Motoarele electrice transforma energia electrica absorbita din retelele de alimentare in

energie mecanica. Aceasta transformare se face prin cuplajul electromagnetic in rotatie, al
celor doua circuite (circuitul statoric si circuitul rortoric al motoarelor).
Motoarele electrice se impart in doua mari grupe:
- motoare de curent continuu;
- motoare de curent alternativ.
Ele pot fi monofazate sau polifazate.
Motoarele electrice de curent continuu se impart, la randul lor, in trei categorii, potrivit
celor trei tipuri de excitatie a acestora, si anume: motoare derivatie, motoare serie si motoare
mixte.
La randul lor, motoarele electrice de curent alternativ se impart si ele in doua caregorii
principale, si anume: motoare asincrone si motoare sincrone. Cele asincrone pot fi: cu rotorul
bobinat (cu inele de contact), cu rotorul in scurtcircuit (colivie) si de constructii speciale (bare
inalte, dubla colivie).
In practica motoarele electrice de curent alternativ sunt mai utilizate decat motoarele de curent
continuu.
Motorul electric asincron

Motorul electric asincron este o masina electrica simpla, robusta, usor de manipulat,
ieftina, avand un randament bun si un cuplu de pornire ridicat. El este caracterizat printr-o
viteza de functionare care variaza cu sarcina (la frecventa constanta a curentului de
alimentare). Ca orice masina electrica, motorul asincron este reversibil, adica, daca este
antrenat de un alt motor primar la viteze suprasincrone, el functioneaza ca generator electric,
iar daca i se caleaza rotorul el functioneaza ca transformator static (regulator de inductie),
folosit la reglarea tensiunii retelelor.
Cand motorul asincron functioneaza in gol, el absoarbe un curent aproape in intregime
reactiv (pentru magnetizarea circuitului sau magnetic). Pentru pierderile in fier si in infasurari,
mecanice si de ventilatie, el absoarbe un curent activ redus. In aceasta situatie, factorul sau
de putere (cos φ) este foarte mic la mersul in gol, deci un dezavantaj.
Motoarele electrice asincrone sunt de mai multe tipuri si anume:
- cu rotorul bobinat (si cu inele colectoare);
- cu rotorul in scurtcircuit;
- cu rotorul in bare inalte;
- cu rotorul de tip Dolivo- Dobrovolski (dubla colivie)
Cele mai utilizate sunt primele doua tipuri.
Elemente constructive ale motorului electric asincron

Masina asincrona trifazata are doua parti constructive de baza :
- statorul, parte imobila: care cuprinde miezul feromagnetic, carcasa cu talpile de prindere in
fundatie, infasurarea statorica, scuturile cu lagare, cutia de borne, dispozitivul cu perii (numai
la unele tipuri);

- rotorul, parte mobila, care cuprinde miezul feromagnetic rotoric, infasurarea rotorica, inelele
de contact (numai la unele tipuri).
Miezul statoric este realizat din tole de otel electrotehnic, de grosime 0,5 mm, izolate
cu lac, strinse in pachet rigid si prins in carcasa masinii. Miezul are forma cilindrica, la periferia
interioara a acestuia fiind practicate crestaturi distribuite in mod uniform. In crestaturi sunt
plasate bobinele unei infasurari trifazate.
Infasurarea statorica este alcatuita din trei infasurari de faza identice ca date constructive
(conductor, numar de bobine si spire). Cele trei infasurari sint decalate la periferia interioara cu
unghiul geometric 2π/3p una fata de celelalte, ocupa acelasi numar de crestaturi si sint
conectate intre ele in stea sau triunghi si legate la o retea trifazata de c.a. prin intermediul unei
cutii de borne statorice. Conductorul utilizat este din cupru. Spirele bobinelor sint izolate fata
de peretii crestaturii, conductorul la rindul sau fiind si el izolat. Infasurarile se impregneaza cu
lac pentru rigidizare, o mai buna izolare si o mai buna conductie termica.
Fig. 8.1. Infasurare trifazata statorica:
Fig.8.2.Sectiunile longitudinala si transversala printr-un motor asincron trifazat cu rotor bobinat:

1 - Inele colectoare; 2 - capac cutie inele colectoare; 3 - bara suport portperii; 4 - ureche de ridicare; 5 - miezul
statoric; 6 – carcasa; 7 - infasurare statorica; 8 - infasurare rotorica; 9-suport cap bobina rotorica;
10 - ventilator; 11 - cutie inele colectoare; 12 - scut (capac)tractiune; 13 - cablu de legatura a infasurarii rotorice la
inelele colectoare; 14 – bulon de legatura intre un inel si cablul rotoric; 15 – cutie borne rotor; 16 - sita de
protectie; 17- miez rotoric; 18 - portperii; 19 - crestatura stator; 20 - crestatura rotor; 21 - cutie borne stator.

Miezul rotoric are tot forma cilindrica si este realizat tot din tole de otel electrotehnic, de
grosime 0,5 mm, uneori izolate intre ele, fiindca, asa cum vom vedea, frecventa de
magnetizare a tolelor rotorice este foarte redusa in cazul functionarii ca motor si in consecinta
pierderile in fier sunt neinsemnate. La periferia miezului sint practicate in mod uniform
crestaturi in care se plaseaza infasurarea rotorica. Miezul este strans rigid si solidarizat cu
arborele rotoric (prin pana, de exemplu).
Infasurarea rotorica poate prezenta mai multe forme constructive. O prima varianta este
infasurare trifazata, realizata din trei infasurari de faza, decalate la periferia rotorului cu 2π/3p
una fata de celelalte, alcatuite din bobine plasate in crestaturi. De cele mai multe ori,
infasurarile de faza sunt conectate in stea, mai rar in triunghi. Capetele libere ale infasurarii
trifazate sint legate fiecare la cate un inel din material conductor. Cele trei inele sint izolate
unul fata de celalalt si toate fata de arborele rotoric, dar sint solidarizate cu arborele, rotindu-se
odata cu acesta. Pe fiecare inel freaca cite o perie (sau mai multe legate iu paralel) de bronz-
grafit. Cele trei perii sint legate apoi la trei borne plasate intr-o cutie de borne a rotorului.
Evident, sistemul de inele si perii asigura contacte alunecatoare intre infasurarea rotorica si
anumite instalatii din exteriorul motorului. Prin intermediul acestui sistem de contacte
alunecatoare se poate interveni deci in circuitele rotorice, modificindu-se dupa necesitati
parametrii circuitelor de faza sau conectand aceste circuite la surse trifazate exterioare. Unele
motoare asincrone cu rotor bobinat (sau, cum se mai spune, cu inele) sint prevazute in plus cu
un dispozitiv care realizeaza scurtcircuitarea celor trei inele. In acest fel, infasurarea rotorica
trifazata este inchisa in scurtcircuit (dubla stea). Dispozitivul este manevrat manual. Uneori, pe
linga scurtcircuitarea inelelor, dispozitivul respectiv indeplineste dupa scurtcircuitarea inelelor
si ridicarea periilor de pe inele, in scopul micsorarii pierderilor prin frecare si a uzarii inutile a
periilor.
Infasurarea rotorica se poate prezenta si sub forma unei colivii de veverita, adica a unui
ansamblu de bare din material conductor care umplu crestaturile rotorice de forma adecvata,
barele fiind scurtcircuitate la ambele capete de inele conductoare din acelasi material (fig. 8.3).
In acest caz, se spune ca rotorul masinii este in scurtcircuit sau in colivie. Masinile cu rotorul in
scurtcircuit se construiesc la rindul lor in trei variante principale: a) masini cu o singura colivie
de executie normala; b) masini cu crestatura adanca, numite si masini cu bare inalte; c) masini
cu dubla colivie.
Fig 8.3. Colivie de veverita Fig. 8.4. Cresta- Fig.8.5. Crestatura si inelul
-tura rotorica pentru de scurtcircuitare pentru
colivie simpa colivie cu bare inalte
La rotoarele in colivie simpla, crestaturile rotorului au de cele mai multe ori, forma ovala
(fig. 8.4) si sunt inchise printr-un prag de grosime 0,4 ...0,5 mm. Prin intermediul unei masini si
al unei forme speciale, colivia se realizeaza prin turnare din aluminiu. Odata cu barele care
umplu crestaturile se toarna si inelele frontale de scurtcircuitare.
Adeseori inelele sint prevazute cu niste aripi pentru intensificarea ventilatiei. Forma crestaturii
la un rotor cu crestaturi adanci este aratata in figura 8.5. Inaltimea crestaturii depaseste
latimea ei de 10 ... 12 ori. Colivia se executa in acest caz din bare de cupru de sectiune
dreptunghiulara iar inelele K de scurtcircuitare (fig. 8.5), de cele mai multe ori sunt din cupru
lat, de dimensiuni corespunzatoare barelor. Barele si inelele K se sudeaza cu ajutorul unui

aliaj greu fuzibil. La fel ca si la colivia simpla, normala, intre bare si peretii crestaturilor nu se
afla nici o izolatie.
Masina cu dubla colivie are doua colivii: cea superioara S (fig. 8.6), cu rezistenta
electrica relativ mare si eu reactanta mica, se executa din alama sau din bronz special, iar cea
inferioara I, dimpotriva, cu o rezistenta cat mai mica si cu o reactanta relativ mare, se
confectioneaza din cupru. Forma crestaturilor poate fi cea superioara rotunda, iar cea
inferioara dreptunghiulara sau ovala. Intre crestaturile celor doua colivii exista o taietura, care
exercita o influenta importanta asupra caracteristicilor masinii. Inelele KI si K2 (fig. 8.6, a) de
scurtcircuitare pentru ambele colivii se fac in mod obisnuit din cupru. Adeseori dubla colivie se
realizeaza prin turnare din aluminiu (fig. 8.6, b). In acest caz, taietura dintre colivii se umple, de
asemenea, cu aluminiu.
Fig. 8.6. Tipuri de crestaturi si inelele de scurtcircuitare pentru dubla colivie:

a - colivie din bare; b - coIivie turnata.
Intrefierul dintre stator si rotor are un rol important. Intr-adevar, inductia electromagnetica
mutuala dintre infasurarile statorica si rototica este cu atit mai buna, cu cat intrefierul este mai
mic. La masinile asincrone, intrefierul se limiteaza la minimum admisibil din considerente
mecanice. Astfel, la motoare normale pana la 10 kW, a = 0,35 ... 0,50 mm; la motoare de 10 ...
100 kW, a = 0,50 ... 0,80 mm. Daca motorul lucreaza in conditii grele, de exemplu cu socuri
importante de cuplu rezistent, atunci el se executa eu intrefier sporit (cu aproximativ 1,5 ori).
Materiale utilizate in constructia masinilor electrice
Miezurile feromagnetice se executa din materiale magnetice moi, fonta sau otel masiv si in
cazul campurilor magnetice variabile in timp, pentru reducerea pierderilor prin histerezis si
curenti turbionari, din tole de otel electrotehnic aliat cu siliciu. La transformatoare in ultimul
timp se utilizeaza larg tole laminate la rece cu proprietati superioare in directia laminarii tolelor
laminate la cald. In constructia masinilor electrice rotative se utilizeaza tole laminate la rece si
la cald.
Materialul conductoarelor (infasurarilor) este cuprul electrolitic sau aluminiul. In principal
infasurarile se realizeaza din cupru, aluminiul este utilizat mai ales la transformatoare si la
infasurarile in scurtcircuit ale rotoarelor masinilor de inductie.
Materialele electroizolante prezinta deosebita importanta in constructia masinilor electrice. Ele
sunt utilizate la izolarea relativa si fata de miezul magnetic a conductoarelor infasurarilor, la
izolarea tolelor etc.
Pentru a nu se degrada, nu trebuie depasita o temperatura maxim admisibila a materialelor
electroizolante care din acest punet de vedere se impart in clase de izolatie.
Pornirea motoarelor asincrone.
Problemele de baza ale pornirii motorului asincron ca si ale oricarui motor, in general,
sint puse de valoarea cuplului de pornire si de valoarea socului de curent la pornire.
Pentru ca rotorul sa poata sa accelereze trebuie ca motorul sa dezvolte cuplu mai mare
decit cuplul rezistent produs de masina de lucru actionata si de frecari. Intr-o serie de cazuri
(mori cu bile, compresoare, instalatii foraj, masini de ridicat etc.) este necesar un cuplu de
pornire relativ mare, chiar mai mare uneori decat cuplul nominal. De diferenta dintre cuplul

motorului si cuplul rezistent, in decursul procesului tranzitoriu de pornire, depinde si timpul

total al pornirii, care poate influenta sensibil productivitatea masinilor de lucru in multe cazuri.
Pe de alta parte, marimea curentului de pornire absorbit de la reteaua de alimentare
este limitata de unele conditii impuse de insasi reteaua electrica sau de motor. La s = 1,
rezistenta echivalenta rotorica ia cea mai mica valoare, ceea ce face ca impedanta rotorica
Zsa aiba cel mai mic modul posibil, atragind dupa sine un curent rotoric efectiv stationar mare
si, corespunzator, si un curent statoric efectiv aproximativ 5 ... 8 ori I N. Tinind seama de
regimul tranzitoriu, valoarea instantanee a curentului statoric (sau rotoric) poate atinge de 10...
14 ori valoarea curentului nominal. Desigur, pe masura ce motorul accelereaza si alunecarea
scade, scade si curentul absorbit de la retea in mod automat pina la limitele impuse de cuplul
rezistent stationar. In cazul unor motoare puternice si ale unor retele slabe, se impune
micsorarea curentului de pornire. Avind in vedere cele expuse, la pornirea motoarelor
asincrone trifazate folosesc diferite procedee si instalatii auxiliare.
Alegerea procedeului de pornire a motoarelor asincrone trebuie sa aiba loc cu
respectarea anumitor factori, printre care unii legati de cerintele sistemului de actionare
electrica, iar altii de necesitatile retelelor uzinale de distributie a energiei electrice. Se prefera o
pornire lina, fara socuri dinamice periculoase, mai ales a elementelor transmisiei. Curentul de
pornire nu trebuie sa conduca la suprasolicitari termice, daunatoare mai ales izolatiei
infasurarilor; cuplul electromagnetic al motorului este necesar sa asigure accelerarea rapida a
sistemului de actionare. Procedeele de pornire difera dupa tipul constructiv al rotorului, in
scurtcircuit sau bobinat. In alegerea uneia sau a alteia dintre metodele de pornire vom avea in
vedere si considerentele de ordin economic.
Daca la motoarele de curent continuu cuplurile electromagnetice maxime sunt limitate
de catre comutatie, in cursul pornirii, si de solicitarile mecanice dezvoltate, in elementele
sistemului de actionare, la motoarele asincrone apar ca esentiale incalzirea, datorita curentilor
mari ca si eforturile electrodinamice dintre capetele de bobine la asemenea curenti.
Desi toate procedeele de pornire a motoarelor asincrone in scurtcircuit pot fi aplicate si
celor cu rotorul bobinat, acestea din urma se pornesc aproape in exclusivitate cu reostat in
circuitul rotoric, datorita realizarii unui cuplu mare la pornire.
Motoarele electrice asincrone nu pot fi pornite direct decat pentru puteri mici (in
Romania pana la 4 kW, inclusiv pentru retelele de 230 V si pana la 5,5 kW pentru retelele de
400 V.
Pentru puteri mai mari, la pornire se folosesc:
- comutatoare stea – triunghi;
- autotransformatoare de pornire;
- reostate de pronire (intre reteaua de alimentare si stator).
Pornirea directa
Acest procedeu de pornire conduce la schemele cele mai simple si sigure in exploatare,
el constind in aplicarea simultana in stator a tensiunilor nominale pe faza. Curentul de pornire
Ip coincide cu curentul de scurtcircuit la tensiunea nominala, fiind relativ ridicat. La motoarele
cu colivie simpla, de puteri nominale pana la 100 kW, Ip = (5 ... 8) IN.
In tabelul 8.1 s-au indicat curentul si cuplul de pornire relativi, in situatia pornirii directe a
unor motoare asincrone.
Tabel 8.1 Curentul relativ si cuplul de pornire relativ la pornirea directa a unor motoare asincrone (valori
orientative):

Curentul mare preluat din retea produce importante caderi de tensiune in reteaua de
alimentare, care pot deranja alti consumatori si mai ales iluminatul electric din retelele mixte;
aparatele electrice de conectare si masurare sunt de asemenea solicitate. Intre capetele
frontale ale bobinelor statorice se produc eforturi electrodinamice importante.
Pornirea directa este brusca si rapida, cu socuri dinamice ridicate in elementele
cinematice ale transmisiei. Dezavantajele descrise care acompaniaza pornirea directa a
motorului asincron, practicata in exclusivitate la motorul cu rotorul in colivie, nu se accepta in
general decit la puteri norninale mici, pina la 5,5 kW, 380 V. In cazuri speciale, cu acordul
intreprinderii furnizoare de energie electrica, se permite si pornirea directa a motoarelor
asincrone de puteri nominale mai mari. Puterea nominala a celui mai mare motor asincron
pornit direct nu trebuie sa depaseasca 20% din puterea nominala a transformatorului care
alimenteaza reteaua de alimentare. Pornirea directa a motorului asincron in scurtcircuit se
intalneste la numeroase masini-unelte, ventilatoare, polizoare.
In figura 8.7. este redata schema electrica de principiu pentru comanda automatizata a
pornirii directe intr-un singur sens. Daca apasam pe butonul b1 , cu intreruptorul a1 inchis,
contactorul c actioneaza: se conecteaza astfel la retea infasurarea statorica a motorului
asincron m cu rotorul in scurtcircuit. Prin inchiderea simultana a contactului auxiliar normal
deschis din circuitul 3 se asigura alimentarea bobinei contactorului c, dupa incetarea apasarii
butonului b1. Releele electromagnetice e2 de eurent maximal (I>) protejeaza motorul impotriva
scurtcircuitelor, iar releele termice e3 protejeaza motorul la supracurenti moderati, dar de
durata. Motorul mai este protejat la supracurenti si de sigurantele fuzibile e1 .
Motorul se opreste dupa dorinta prin actionarea butonului b2, care intrerupe alimentarea
bobinei contactorului c.
Pentru pornirea in ambele sensuri, in comparatie eu schema precedenta mai apare un
contactor (fig. 8.8.) pentru celalalt sens de functionare si o interblocare a contactoarelor,
pentru evitarea unor comenzi gresite (care ar putea duce la inchiderea simultana a contactelor
principale (de forta) c1si c2 si deci la scurtcircuitarea retelei de alimentare). Daca sunt
necesare mai multe puncte de comanda a pornirii si opririi, amplasate in diferite locuri,
butoanele de oprire se conecteaza in serie, iar butoanele de pornire in paralel.

Fig.8.7 Schema de comanda automatizata a Fig. 8.8. Schema de comanda automatizata a

pornirii
pornirii directe a unui motor asincron directe reversibile.
trifazat
Pornirea stea – triunghi
Aceasta metoda de pornire indirecta consta in aplicarea tensiunilor nominale infasurarii

trifazate statorice, conectata initial in stea/ La atingerea unei viteze de circa 90 ... 95 % din cea
de sincronism, infasurarea trifazata statorica se comuta in triunghi. Comutarea poate avea loc
manual (fig. 8.9, a), folosindu-se comutatoare stea-triunghi ori controlere sau automat; in
ultima ipoteza se utilizeaza contactoare si relee de timp. La noi in tara se fabrica, comutatoare
stea-triunghi manuale si automate, de curenti nominali de 25, 63, 100, 200 A, in ulei sau aer,
cu maximum 30 conectari pe ora.
Curentul se micsoreaza la pornirea in stea de trei ori fata de curentul din cazul pornirii
directe cu infasurarea statorica conectata in triunghi. Cu notatiile din figura 8.9, b, curentul
efectiv de linie de regim stationar cind conexiunea in stator este in stea, are expresia
in cazul conexiunii in triunghi, curentul de linie absorbit este:
verificindu-se ca:
In relatiile anterioare Zf semnifica impedanta echivalenta pe faza la s = 1 a motorului.

Deoarece tensiunile de faza scad de √ 3 ori la legarea in stea, cuplul electromagnetic
de pornire scade de trei ori fata de cel corespunzator pornirii directe cu infasurarea statorica
conectata in triunghi (se stie daca acest cuplu este proportional cu patratul tensiunii statorice
de faza). Inconvenientul mentionat limiteaza aplicarea pornirii stea-triunghi numai acolo unde

pornirea se face in gol sau cu un cuplu static rezistent redus, excluzadu-se pornirile in plina
sarcina cu acest procedeu.
La comutarea in triunghi au loc salturi de curenti si de cuplu.
Nerespectarea a tingerii vitezei de rotatie de circa 90 ... 95% din viteza de sincronism,
la trecerea din stea in triunghi, face sa apara salturi de curent si de cuplu apropiate de cele
realizate la pornirea directa in triunghi, ceea ce anuleaza avantajele specifice acestui
procedeu de pornire. Daca dupa efectuarea pornirii stea-triunghi apar sarcini reduse in
functionarea motorului, mai mici de 1/3 din valoarea nominala, statorul poate fi comutat din
nou in stea. In acest mod scade curentul absorbit, factorul de putere si randamentul
imbunatatindu-se; se realizeaza astfel reducerea pierderilor de energie.
Pornirea stea-triunghi poate fi aplicata numai motoarelor asincrone a caror infasurare statorica
are accesibile toate cele sase borne, avind tensiunea statorica de faza egala cu tensiunea de
linie a retelei de alimentare.
In reteaua de distributie de joasa tensiune de 220/380 V de care dispunem in Romania,
daca pe placuta indicatoare a motorului este scris 220/380 V, motorul nu poate fi pornit in
stea-triunghi. Intr-adevar, tensiunea statorica nominala pe faza este de 220 V si nu de 380 V,
cat ar fi tensiunea ce s-ar aplica pe faza la conexiunea in triunghi a infasurarii statorului.
Motorul s-ar arde foarte repede, datorita unei tensiuni mai mari cu 73% fata de tensiunea
nominala de faza. Pe placuta indicatoare a motorului trebuie sa existe mentiunea 380/660 V,
motorul comandandu-se ca atare.
Pornirea stea-triunghi se utilizeaza la motoarele asincrone in scurtcircuit de putere
nominala mica, de regula 3 .....10 kW, 220 V pe faza statorica, 5,5 ... 14 kW, 380 V pe faza
statorica. Cu acordul intreprinderii furnizoare de energie electrica, acest proeedeu de pornire
poate fi insa aplicat si la motoare de putere nominala mai ridicata.
Fig. 8.9. Pornirea stea triunghi
Fig. 8.10. Sisteme de

conexiuni in cutia de
borne a motorului

Pentru puteri mai mai de 150 kW se foloseste autotransformatorul de pornire. Acesta se

intercaleaza intre reteaua electrica de alimentare si statorul motorului. Autotransformatorul de
pornire reduce tensiunea de alimentare cu pana la 50-70 % potrivit cu valoarea curentului si
cuplului de pornire dorit.
Metoda folosirii de reostate de pornire se aplica indosebi in cazurile in care motorul
respectiv poate porni in gol sau in sarcina redusa, deoarece cuplul de pornire scade foarte
mult (mai ales in cazul in care curentul de pornire nu trebuie sa depaseasca valoarea celui de
scurtcircuit).
Reglajul vitezei motoarelor

Reglajul vitezei motoarelor asincrone se face prin:
- rezistoare introduse in circuitul rotoric (reglajul vitezei in sarcina);
- variatia tensiunii aplicate (prin autotransformator sau transformator);
- variatia frecventei (tiristoare, convertizoare de frecventa);
- variatia numarului de poli (permite 2-3 trepte de viteza).
Sacderea tensiunii de alimentare

In cazul scaderii tensiunii de alimentare a motorului asincron se produc urmatoarele modificari:
- curentul din stator si cel din rotor cresc (in aceeasi proportie cu scderea tensiunii,
temperatura creste proportional cu patratul scaderii tensiunii);
- pierderile in infasurari cresc cele in fier scad;
- curentul de pornire scade;
- cuplul de pornire si cel maxim scad;
- turatia scade putin;
- factorul de putere (cos φ) se imbunatateste;
- randamentul ramane practic acelasi.
Cresterea tensiunii de alimentare

In cazul cresterii tensiunii de alimentare se produc urmatoarele modificari:
- curentul din rotor si cel active din stator scad (invers proportional cu tensiunea);
- pierderile in infasurari scad cele in fier cresc;
- curentul de pornire creste (in aceeasi proportie cu cresterea tensiunii);
- cuplul de pornire si cel maxim cresc ( proportional cu patratul cresterii tensiunii);
- turatia creste putin (datorita pierderilor mai mici in rotor);
- factorul de putere scade;
- randamentul variaza putin.
Motorul asincron monofazat

Motorul asincron monofazat are caracteristici diferite de cel trifazat. Astfel, curentul de
mers in gol al acestuia este de circa trei ori mai mare decat al motorului trifazat, iar factorul de
putere (cos φ) mai scazut cu 10-12 %. El are un cuplu de pornire nul si se poate rotii in orice
sens (dupa impulsul care i se da initial). Randamentul sau este cu 2-4 % mai mic decat al
motorului trifazat.
Pentru ca motorul asincron monofazat sa poata porni totusi singur, i se mai prevede o
infasurare auxiliara, decalata cu 90 0 electrice fata de infasurarea principala, care se
alimenteaza cu un curent decalat fata de cel principal. Acest lucru se realizeaza cu ajutorul
unor reactante sau rezistore, creandu-se astfel in motor un camp de invartire bifazat, deci un
cuplu de pornire. In afara de acest mod de pornire exista si alte posibilitati, cum ar fi folosirea
de condensatoare de pornire, care, de obicei, se deconecteaza cand viteza motorului a atins
circa 80 % din cea normala.

Motorul electric sincron

La motorul sincron statorul este o infasurare alimentata in curent alternativ, iar rotorul,
cu o infasurare de excitatie alimentata in curent continuu. Masinile sincrone se construiesc ca
generatoare, motoare sau compensatoare de faza. Ele se deosebesc intre ele, in principal,
prin faptul ca la generatoare cuplul la arbore are sens invers fata de cel la motoare, iar la
compensatoare acest cuplu este practic nul.
Caracteristica principala a motorului sincron este aceea ca viteza rotorului sau este
constanta, indiferent de sarcina (pentru aceeasi frecventa a retelei).
Ea se numeste viteza de sincronism si este data de relatia:
60 f
n=
p
in care:
- n- este viteza de sincronism;
- f- frecventa retelei de alimentare;
- p- numarul de perechi de poli ai motorului.
Motorul sincron poate suporta diverse sarcini, pana la sarcina maxima numita ,, sarcina
de desprindere”, functie de caracteristicile lui. Daca aceasta sarcina este depasita, motorul isi
pierde sincronismul (turatia rotorului cu ,, campul invartitor” al infasurarii statorice) si se
desprinde de sarcina.
Cuplarea masinii sincrone la retea se poate face numai daca sunt indeplinite urmatoarele
conditii:
- masina sa fie adusa la turatia de sincronism;
- tensiunea la bornele sale sa fie egala cu a retelei;
- succesiunea fazelor masinii sa fie aceeasi cu cea a retelei;
- in momentul cuplarii sa fie opozitie de faza intre tensiunea retelei si cea a masinii
(generatorului).
Motorul sincron prezinta avantajul, fata de motorul asincron, ca, avand un factor de
putere (cosφ) foarte bun, imbunatateste factorul de putere general al instalatiilor electrice la
care este racordat. El prezinta insa dezavantajul ca nu are posibilitatea de variatie a vitezei si
ca necesita o instalatie de excitatie si pornire. Pornirea motorului sincron se face fie cu motor
asincron, fie cu ajutorul unui alt motor in lansare. In primul caz si cel mai folosit, motorul
sincron se alimenteaza cu o tensiune redusa ( (0,3-0,5) U), produsa de un autotransformator
special de pornire sau un transformator cu prize, si el se va roti ca si indusul in scurtcircuit al
unui motor asincron. De la pornire si pana la ajungerea la viteza de sincronism, bobinajul
excitatiei motorului trebuie scurtcircuitat sau inchis printr-o rezistenta mare, pentru a nu se
produce in el tensiuni periculoase. Motorul sincron se foloseste acolo unde nu este nevoie de
variatie a vitezei de rotatie, si anume la : convertizoare de mare viteza, compresoare,
ventilatoare etc.
Daca este necesar ca un motor sincron sa produca energie reactiva, el trebuie sa functioneze
supraexcitat.
In cazul in care un motor sincron functioneaza fara sarcina si supraexcitat, el debiteaza
energie reactiva in reteaua la care este racordat, luand denumirea de ,,compensator de faza”.
Alegerea motoarelor electrice pentru diverse utilizari

In alegerea celor mai potrivite motoare electrice pentru actionarea diverselor
mecanisme industriale, utilaje agricole, aparate medicale, aparate electrocasnice etc., se au in
vedere, in principal, urmatoarele elemente: tensiunea, puterea si viteza la care vor trebui sa
functioneze electromotoarele respective.
In ceea ce priveste tensiunea, aceasta este determinata de tensiunea retelei electrice
de distributie sau a instalatiei electrice din cladirea sau incinta in care se monteaza
electromotorul, dupa caz.
Stabilirea puterii electromotoarelor este de o importanta deosebita. Regula generala

este ca fiecare electromotor sa aiba o putere egala sau cat mai apropiata de puterea necesara
functionarii utilajului pe care-l deserveste. Aceasta regula urmareste nu numai costul unui
electromotor de putere mai mare decat cea necesara, care nici el nu trebuie neglijat, cat mai
ales asigurarea randamentului optim la care trebuie sa lucreze fiecare electromotor.
Este stiut ca un electromotor supradimensionat functioneaza cu un randament scazut,
ceea ce inseamna ca el consuma permanent, inutil, pentru nevoile proprii de functionare, o
energie electrica activa si, mai ales, o energie electrica reactiva mai mare decat cea
consumata de un electromotor mai mic
(potrivit cu utilajul pe care acesta il actioneaza). Iata, deci, ca alegerea motoarelor electrice de
putere corespunzatoare constituie si una din masurile de rationalizare a consumului de
energie electrica. Pentru a putea stabili cat mai exact puterea si caracteristica mecanica
(variatia vitezei de rotatie in functie de sarcina) ce trebuie sa le aiba un electromotor, este
necesar sa cunoastem cat mai exact regimul de lucru al utilajului care va fi actionat.
In ceea ce priveste viteza electromotorului, aceasta trebuie, de asemenea, stabilita cat
mai corect, deoarece ea poate influenta cresterea productivitatii utilajului actionat, precum si
dimensiunile si costul electromotorului (stiut fiind ca pentru viteze mai mici dimensiunile si
costul electromotoarelor sunt mai mari).
De multe ori, din diferite motive, se ivesc situatii cand electromotoarele nu pot fi cuplate
direct cu utilajul actionat. In asemenea situatii se prevad organe de transmisie intre
electromotoare si utilajele actionate de catre acestea (roti dintate, curele de transmisie etc.),
iar la stabilirea puterii electromotoarelor trebuie sa se tina seama si de pierderile suplimentare
din aceste transmisii.
De asemenea, la stabilirea puterii electromotoarelor trebuie sa se tina seama si de
efortul suplimentar pe care acestea trebuie sa-l depuna la pornirea si oprirea utilajului actionat
sau la diverse schimbari de viteza ale acestuia (inertia).
Alegerea motoarelor electrice se face tinandu-se seama si de tipul de constructie al
acestora, astfel incat ele sa corespunda conditiilor de lucru impuse de mediul in care vor trebui
sa lucreze (protejare impotriva prafului, a umezelii, a gazelor, a acizilor etc.) Astfel, exista
electromotoare de tip deschis, de tip inchis, antigrizutoase etc.
In cele ce urmeaza se arata succint si orientativ modul in care se poate determina, cu
suficienta precizie, puterea electromotorului necesar actionarii unui utilaj. Determinarea se
face pe baza unei formule denumita ecuatia de miscare sau ecuatia de echilibru mecanic.
Se cunoaste ca puterea unui electromotor poate fi exprimata si prin relatia:
Pm=M m⋅ω m
in care:
- Mm – este cuplul la arborele motorului;
- ωm – viteza unghiulara a motorului.
Motorul trebuie sa invinga:
- Mr – cuplul rezistent la arborele utilajului;
- ωr – viteza unghiulara a arborelui utilajului.
ωm
=i
Raportul celor doua viteze ω r ; se numeste ,, raportul de transmisie”.
Se pot ivi doua situatii, si anume:
a) motorul trebuie cuplat direct cu utilajul (ω m=ωr);
b) motorul trebuie cuplat prin angrenaj cu utilajul actionat (ω m≠ωr).
In prima situatie fara angrenaj:
Mm=Mr (daca nu se tine seama de cuplul de pornire si de oprire).
Mm=Mr + Md (daca se tine seama de cuplul de pornire si oprire)
unde:

2
GD
M d= ⋅a
375 (denumit ,, cuplul dinamic”, necesar pentru accelerarea motorului la pornire), in
care:
- GD2 este momentul de volant al utilajului;
- G – greutatea utilajului in miscarea de rotatie, kgf;
- D – diametrul de inertie al utilajului, m;
- a – acceleratia imprimata (depinzand de modul de functionare a utilajului).
Inlocuind obtinem ecuatia de miscare
2
GD
M m=M r +
. 375
In a doua situatie:
Mr si GD2 se maresc datorita angrenajului (cu randamentul lui η) ce trebuie si el antrenat,
respectiv accelerat, devenind:
I I
M r⋅ ⋅ =M rap
i η (cuplul rezistent raportat la arborele motorului)
I I
GD 2⋅ 2⋅ =( GD 2 )rap
i η (cuplul dinamic raportat la arborele motorului), astfel ca ecuatia de
( GD 2 ) rap
M m=M rap + ⋅a
miscare in aceasta situatie devine: 375
Odata determinate valorile acestor doua cupluri (rezistent si dinamic) si alegandu-se

pentru acceleratie (a) o valoare corespunzatoare utilajului considerat, se determina si cuplul la
arborele motorului ( Mm).
M m⋅n
Pm=
Puterea electromotorului se determina cu relatia: 975 ,
in care:
- n – este viteza nominala a electromotorului (rot/ min);
Pentru alegerea corecta a electromotorului trebuie sa se tina seama si de alte elemente, cum
sunt:
- caracteristica mecanica a electromotorului necesar, adica variatia cuplului la
arborele acestuia, in functie de viteza de rotatie;
- gradul de incalzire al electromotorului;
- regimul in care va lucra utilajul actionat (stiut fiind ca majoritatea utilajelor
functioneaza cu cupluri rezistente variabile in timp). In functie de procesele
tehnologice pot functiona intermittent sau cu socuri de sarcina etc; regimul de
functionare trebuie aratat in detaliu prin grafice de sarcina in functie de timp
In cazul unui utilaj care functioneaza cu cuplu rezistent variabil, trebuie, pentru
simplificarea in determinarea puterii electromotorului necesar, sa i se stabileasca un cuplu
mediu, denumit ,,cuplu echivalent” (care ar conduce la aceeasi incalzire a electromotorului ca
si cuplurile rezistente diferite, care se produc practice). Pentru aceasta se foloseste formula
care da valoarea cuplului echivalent:
2 2 2
M r 1⋅t 1 + M r 2⋅t 2 + M r 3⋅t 3 +. . ..
in care:
M e=
√ t 1 +t 2 +t 3 +. . .. ..
Mr1, Mr2… sunt cuplurile rezistente pe duratele de timp t 1, t2 (mentionate in graficul de

functionare al utilajului).
Cu ajutorul cuplului echivalent se determina puterea echivalenta a electromotorului:

M e⋅n e
Pe=
975 , care, este, bineinteles, mai mica decat puterea necesara.
Corectia se face, in general, prin alegerea unui electromotor de putere standardizata
imediat superioara celei calculate.
In cazul in care exista si un angrenaj, se raporteaza cuplul echivalent la arborele
electromotorului asa cum s-a aratat mai sus si se verifica electromotorul la incalzire, luandu-
se in cosiderare sarcina cea mai mare, indicata in graficul de sarcina al utilajului.
In cazul unui utilaj cu functionare de scurta durata (si sarcini variabile), cum ar fi, de
exemplu, un strung, cuplul echivalent se determina pentru perioada de lucru, fara a se mai tine
seama de perioada de oprire.
In cazul unui utilaj cu functionare intermitenta (formand cicluri de functionare), cuplul
echivalent se determina obisnuit, daca se procura electromotoare special construite pentru
acest fel de functionare, sau in formula cuplului echivalent se introduce si timpul de pauza (la
numitorul fractiei de sub radical al formulei), in cazul procurarii de electromotoare normal
construite.
Astfel, pentru diverse categorii de utilaje, determinarea cuplului lor rezistent si deci a
puterii electromotoarelor necesare se face corespunzator modului lor de functionare.
Motoarele asincrone trifazate (de puteri mici) se executa la urmatoarele valori:
a) Puteri nominale , in kW
0,06 0,09 0,12 0,18 0,25 0,37 0,55 0,75 1,1 1,5 2,2 3 4
5,5 7,5 11 15 18,5 22 30 40 55 75 80 110 132
(37) (45)
Obs: Valorile din paranteze se executa numai in cazuri bine justificate.

b) Pentru tensiuni nominale
Motoarele asincrone trifazate se excuta la tensiuni nominale
Motoarele cu tensiuni nominale de 220/380 V se pot fabrica numai pentru echiparea retelelor
electrice existente de 220 V si 500 V.
c) Pentru turatii nominale
Turatiile nominale ale motoarelor in functie de turatia nominala trebuie sa fie:
- la frecventa de 50 Hz: 3000,1500,1000,750,600 si 500 rot/ min;
- la frecventa de 60 Hz: 3600,1800,1200,900,720 si 600 rot/min.
Motoarele de curent continuu
a) Puteri nominale, in kW
0,45 0,8 0,95 1,7 2,2 2,4 2,66 3,5 4,00 4,6 5,6 6,1 6,2
11,0 12,5
0
b) Tensiuni nominale
Tensiunile nominale la care se construiesc motoarele de curent continuu sunt:
24,110,220,275,300,330 V.
c) Turatii nominale: 3000,2300,1500,1450,1350,1100,1050,1000 rot/min.
Proprietatile motoarelor electrice de constructie obisnuita si domeniile principale de utilizare
Motoarele de curent alternativ sunt de doua feluri si anume:

-motoare asincrone de constructie simpla, au pret de cost scazut, au cuplu si curenti de
pornire mari, turatii aproape constante, factor de putere scazut la mers in gol cosφ = 0,2 – 0,5,
iar la plina sarcina 0,8 – 0,9, reglarea vitezei lor se face cu oarecare greutate, se folosesc pe
scara larga in instalatiile industriale.
-motoare sincrone, se pornesc in asincron sau cu motor auxiliar de antrenare, cuplul lor
creste cu sarcina, au turatie constanta (turatia de sincronism), supraexcitate debitaeaza

energie reactiva in retea. Se folosesc in industrie ca motoare de mare putere cu turatie

constanta si, de asemenea ca grupuri convertizoare si compensatoare sincrone.
Motoarele de curent continuu sunt dupa cum urmeaza:

-motoare serie: au cuplu de pornire mare, suporta supraincarcari, se ambaleaza in gol,
turatia variind cu sarcina, se folosesc la tractiunea electrica, precum si pentru actionarea
pompelor si ventilatoarelor;
-motoare derivatie: au cuplu de pornire mic, nu suporta supraincarcari mari, nu se
ambaleaza in gol, avand turatie constanta, se folosesc pentru actionarea masinilor de ridicat,
masinilor – unelte care necesita turatie constanta (strunguri);
-motoare mixte diferentiale: au cuplu de pornire mic, turatie constanta, se folosesc
indeosebi la instalatii de tesatorie;
- motoare mixte aditionale cu cuplu de pornire mare: suporta supraincarcarea, iar turatia
lor variaza cu sarcina; se folosesc la actionarea laminoarelor, a preselor, a pompelor, a
ventilatoarelor etc.
Defecte si regimuri anormale in functionarea motoarelor electrice

In timpul exploatarii si uneori chiar cu ocazia punerii in functiune apar unele defecte ale
motorului care conduc fie la imposibilitatea punerii in functiune, fie la constatarea ca motorul
functioneaza in regim anormal .
Defectele motoarelor asincrone au multiple cauze care determina manifestari diferite dupa
natura lor.
Dintre cele mai importante defecte ale motoarelor asincrone sunt enumerate mai jos cateva si
anume:
- motorul nu porneste sau nu intra in turatia nominala in gol sau in sarcina;
- motorul se supraincalzeste la functionarea in gol sau la functionarea in sarcina;
- motorul are o functionare zgomotoasa;
- la pornire sau in timpul functionarii periile scanteiaza sau apare un cerc de foc la inelele de
contact.
Se vor explica in cele ce urmeaza aceste defecte, cauzele care le produc si modul de
inlaturare.
Motorul nu porneste sau nu intra in turatia nominala in gol sau in sarcina

Acest defect se,manifesta sub mai multe forme.
Pornire anormala, Refuzul de a porni poate proveni din cauza intreruperii unui
conductor de alimentare, sau a infasurarii statorului sau rotorului, eventual a intreruptorului
stea-triunghi la motoarele cu rotorul tip colivie.
Se controleaza daca sigurantale sau blocul de protectie de la intreruptorul automat au
intrerupt alimentarea si se inlocuiesc, respectiv se inchide intreruptorul: se cauta si se elimina
o eventuala intrerupere a conductoarelor de alimentare. Spre a verifica daca este intrerupta
infasurarea statorului, se cerceteaza sigurantele, se desprind conductoarele de 1a placa cu
borne si se cerceteaza pe rind infasurarile cu ajutorul unui megohmmetru. Daca este intrerupta
o singura faza statorica, motorul porneste uneori in ambele sensuri daca este ajutat cu mana,
Examinarea infasurarii rotorului se face peste inelele de contact. Se restabilesc legaturile
intrerupte, care se gasesc de obicei in punctul neutru al stelei infasurarii sau la pornitor .
Pornirea, grea, urmata de scaderea mare a turatiei cand se incarca motorul, poate
proveni din cauza intreruperii unei faze a rotorului, (atunci turatia scade la aproximativ 50% din
cea nominala) sau din cauza deslipirii barelor cand rotorul este tip colivie, ca urmare a faptului
ca motorul prevazut cu pornire prin intreruptor stea-triunghi, a fost pornit in triunghi. Acelasi
defect apare cand infasurarea statorului este legata in stea, desi ar trebui legata in triunghi la
tensiunea nominala a retelei, sau daca tensiunea de alimentare este prea joasa.

In primul caz trebuie controlat cu o lampa de incercare daca cele trei inele sunt sub
tensiune, daca legatura la pornitor este buna, daca nu este intrerupta rezistenta pornitorului,
daca periile rotorului se aplica bine pe inele si daca resortul pornitorului stabileste bine
contactul cu contactele lui, cum si contactul barelor coliviei cu inelul de conexiune al coliviei
(inelul de scurtcircuitoare) si se elimina eventualul defect.
In cazul al doilea se schimba legatura din stea in triunghi. In cazul al treilea se
cerceteaza caderea de tensiune pana la motor, se schimba conductele de alimentare cu altele
mai groase sau se anunta, daca este nevoie, uzina spre a lua masuri de remediere.
Pornirea motoarelor cu rotorul tip colivie numai cand intreruptorul stea-triunghi este in
pozitia de legatura in triunghi, poate proveni din cauza unei intreruperi in intreruptor, sau din
cauza ca mecanismul antrenat opune un cuplu de pornire prea mare, pe care motorul nu-l
poate invinge la legatura in stea. In primul caz se restabileste legatura intreruptorului, in al
doilea trebuie micsorata sarcina la pornire; daca nu este admisibil curentul de pornire care se
stabileste cand motorul porneste cu legatura in triunghi, se alege un motor mai mare sau se
inlocuieste cu unul cu inele de contact si pornitor.
Pornirea grea, uneori numai din anumite pozitii ale rotorului, insotita de zgomot si
incalzire poate proveni din cauza uzarii lagarelor de alunecare ceea ce produce frecarea
rotorului de stator, sau numai un intrefier neuniform. Fisurarea scuturilor la locasurile de
rulment are acelasi efect ca si uzarea lagarelor de alunecare. Se verifica daca axul motorului
are joc dupa verticala sau in directia in care trage cureaua de transmisie, iar in caz afirmativ se
inlocuiesc piesele defecte.
Turatia anormala
Turatia anormala a motoarelor asincrone se defineste ca acea turatie care este mai
mica decit cea normala sau cu sensul gresit.
Motorul porneste in sens gresit atunci cand legaturile a doua faze sunt schimbate una
cu alta.
Se desprind doua faze de la cutia de borne si se schimba intre ele; daca motorul este cu
rotorul tip colivie si are intreruptor stea-triunghi, se schimba intre ele doua din conductoarele
care duc la intreruptor.
T'uratia scazuta la jumatate insotita de zgomot provine din cauza intreruperii unei faze a
rotorului.
Turatia scazuta, insotita de curenti inegali in cele trei faze ale statorului, poate proveni
din cauza unui contact slab la legaturi, perii sau inelele de contact, sau a legaturii gresite a
unei faze, care este defazata cu o sesime de perioada, in loc de o treime, fata de cea vecina,
sau careia i s-a schimbat inceputul cu sfirsitul.
Se restabileste contactul bun, se pun in ordine periile si inelele de contact sau se
corecteaza legarea fazelor, dupa cum este cazul.
Turatia scazuta fata de cea nominala poate proveni din cauza ca infasurarea nu este
potrivita, ceea ce face sa se produca, in afara de campul magnetic fundamental al motorului, si
alte campuri cu un numar de poli egal cu un multiplu intreg al numarului de poli ai primului
camp. Aceste cupluri parazite determina functionarea stabila a motoru1ui la turatii de valoare
mai scazuta decit valoarea normala. Turatia sincrona a acestor campuri este corespunzator
mai mica si pune motoru1 sa lucreze ca generator asincron, imediat deasupra acestor turatii
critice, micsorindu-i cuplul motor si nepermitandu-i sa treaca la turatiile amintite.
O alta cauza ar fi rezistenta infasurarii rotorului prea mare. In acest caz se inloculeste
rotorul.
Capacitate de incarcare scazuta. Cuplul mic, insotit de scaderea brusca a turatiei, poate
proveni de la un contact slab in legaturile infasurarii statorului. Se va restabili contactul.
Motorul se supraincalzeste la mersul in gol sau la mersul in sarcina

Incalzirea (supratemperatura) infasurarilor si inelelor de contact a motoarelor asincrone

este standardizata in functie de clasa de izolatie a conductoarelor, a tecilor din crestaturile
statorului si rotorului, a materialului de solidarizare a inelelor de contact.
Clasa de izolatie uzuala este clasa E de izolatie, care permite o incalzire a infasurarilor
de maximum 75°C fata de mediul ambiant, care de asemenea nu trebuie sa depaseasca
40°C.
Cu alte cuvinte infasurarile masinilor cu aceasta clasa de izolatie nu trebuie sa aiba o
temperatura mai mare de 115°C.
Sesizarea incalzirii peste limitele admisibile a infasurarilor rotorului sau statorului se
face de obicei de catre electricianul de intretinere in mod indirect prin:
- temperatura exterioara a carcasei motorului;
- temperatura aerului de racire;
- miros anormal in jurul locului de functionare a1 motorului; degajare de fum.
Incalzirea se localizeaza in general in urmatoarele parti ale motoa.relor:
- otelul activ al statorului;
- infasurarea statorului;
- infasurarea sau barele rotorului;
- inelele de contact si periile colectoare.
Incalzirea exagerta a statorului si rotorului insotita de alunecare mare si cu timpul, de
declansarea automatului de protectie, provine din cauza supraincarcarii.
Se verifica sarcina, masurand curentul cu un ampermetru. Daca sarcina este prea mare si nu
se poate micsora, se alege un motor mai mare; daca motoru1 a functionat normal un anumit
timp actionand aceeasi masina, se examineaza acea masina si se inlatura cauza
suprasarcinii.
Incalzirea exagerta a statorului, chiar si la functionarea in gol, insotita de declamsarea
automatului de protectie provine din cauza ca infasurarea statorului ar trebui montata in stea la
tensiunea nominala a retelei si este montata din eroare in triunghi, ceea ce nu poate surveni
decat la prima punere in functiune a motorului, la tensiunea amintita, La motoare1e cu inele de
contact legatura gresita se poate constata masurand tensiunile dintre ine1e si observand ca
sunt cu 73% mai mari decat se indica pe eticheta motorului. Se schimba legatura infasurarii
statorului din triunghi in stea.
Incalzirea exagerta din loc in loc a statorului, insotita de supracurent in unele faze, de
cuplu motor scazut si de zgomot puternic al motorului, cand rotorul este voit blocat si
infasurarea statorica cuplata la retea, provine din cauza scurtcircuitului interior al bobinelor din
infasurarea statorului. Se inlocuiesc bobinele cu scurtcircuit interior.
Incalzirea exagerta a rotorului, insotita uneori si de aceea a statorului si de turatie
scazuta, de supracurent, uneori inegal pe diferitele faze cand mototul este cu inele de contact,
de cuplu motor prea slab si de zgomot puterni., Acest defect poate proveni din cauza unui
contact slab in infasurarea rotorica (la inele1e coliviei motoarelor cu rotorul in scurtcircuit, 1a
inele1e de contact sau la pornitor), ceea ce conduce la concluzia ca una din faze nu lucreaza
in plin (faza rotorica cu curentul mai mare). Se restabileste contactul bun, dupa cum este
cazul, prin curatire, stringerea suruburilor sau lipirea ulterioara.
Incalzirea exagerta a inelelor de contact, insotita uneori la motoarete cu inele de
contact de incalzirea exagerta a portperiilor, poate proveni din cauza frecarii prea mari dintre
perii si inele, din cauza contactului slab dintre perii si portperii sau din cauza supraincarcarii
inelelor si a periilor. In primul caz se ung inelele, eventual zilnic, cu putina vaselina si se tin
curate, ca si periile; in al doilea caz, se examineaza contactul dintre perii si portperii, alegandu-
se eventual o calitate mai potrivita de carbune; in al treilea caz se masoara curentul rotoric si,
daca este prea mare fata de cel indicat pe eticheta, se cauta si se inlatura cauza.
Incalzirea exagerta a rotorului la pornirea in sarcina, insotita de cresterea inceata a
turatiei sau de turatie prea joasa, urmata, la motoarele cu inele, de pornire in gol fara a fi

nevoie sa se mai actioneze pornitorul, provine din cauza scurtcircuitului interior al unei bobine
din rotor. Se rebobineaza bobinele spre a se elimina scurtcircuitul interior.
Incalzirea exagerta a rotorului insotita de functionarea motoruiui cu aproximativ
jumatate din turatia nominala si de zgomot puternic, provine din intreruperea unei faze a
rotorului, cauzata eventual numai de faptul ca o perie nu se aplica bine pe inelul ei sau pe
contactul pornitorului. Se cauta cu megohmetrul locul intreruperii; se rebobineaza rotorul daca
ruptura este in interiorul infasurarii lui; se pun periile in ordine daca este cazul; se strunjesc
inelele de contact, daca nu mai sunt cilindrice; se indreapta contactul din pornitor, daca este
cazul.
Motorul are un mers zgomotos

Mersul linistit al unui motor asincron este o conditie necesara, dar nu suficienta, ca
motorul sa nu aiba defectiuni. In orice caz, aparitia zgomotelor anormale este un semn ca au
aparut defectiuni sau ca vor apare defectiuni care pot scoate motorul din serviciu.
Se redau in cele ce urmeaza cateva din situatiile care se intalnesc in exploatare, de
functionare zgomotoasa si care obliga pe electricianul de intretinere sa ia masurile
corespunzatoare.
Motorul porneste greu si bazaie puternic; intensitatea curentului in toate trei fazele este
diferita, iar la functionarea in gol este mai mare decat cea nominala.
Se poate intampla ca una din fazele infasurarii statorului sa fie inversata; in general,
aceasta se intampla la motoarele care au sase borne, din cauza conectarii gresite a capetelor
bobinelor la placa bornelor. Se va efectua conectarea capetelor fazelor pe placa bornelor
conform schemei de conexiuni din fisa tehnica a motorului, iar in lipsa aceasteia, dupa notatiile
capetelor infasurarii utilizate in schemele normale.( fig. 8.11). Daca notatiile cu litere lipsesc si
nu se poate verifica schema de conexiune a infasurarii, conectarea corecta a capetelor
infasurarii se poate obtine dupa determinarea inceputurilor si sfirsiturilor fiecarei faze.
Fig. 8.11.Amplasarea bornelor bobinajelor- statorice trifazate in cazul a sase borne:

a - in rand; b si c - pentru efectuarea comoda a conexiunilor in stea sau in triunghi.
Se poate intimpla ca numai comutatorul sa fie conectat gresit cu motorul.

Aceasta situatie se refera la motoarele cu rotorul in scurtcircuit, la care pornirea se face
prin comutarea infasurarii statorului din stea in triunghi, prin intermediul unui comutator special
(comutator stea-triunghi). Se va verifica si se va conecta corect comutatorul cu motorul
In timpul functionarii motorului rotorul atinge statorul

In acest caz, este posibil ca intrefierul dintre stator si rotor sa nu mai fie uniform ca
urmare a uzurii bucselor lagarelor, a deplasarii scuturilor, a instalarii gresite a suporturilor de
lagare, a deformatiei otelului activ al statorului sau al rotorului, cum si a indoirii arborelui. In
cazul lagarelor cu rulmenti defectul poate fi cauzat si de fisurarea scuturilor. Se va verifica
jocul dintre fuse si bucse si in cazul cand nu corespunde cu cel prescris, se vor incarca
bucsele sau se vor inlocui cu altele noi; se va controla interfierul dintre stator si rotor, se vor
monta stifturile de asamblare in scuturile lagarelor sau in suporturile de lagare, daca acestea
lipsesc; daca otelul activ al statorului este deformat, se va ajusta cu o pila ascutita evitandu-se
insa formarea bavurilor; daca este deformat otelul activ al rotorului, acesta se va strunji sau se
va slefui cu un disc abraziv de carborund; se va verifica arborele.
Este, de asemenea, posibil ca rotorul sa nu fie bine echilibrat, in care caz se va
echilibra rotorul. Se mai poate intampla sa existe o atingere intre spire si diverse alte forme de
scurtcircuit in infasurarea statorului sau sunt conectate gresit fazele statorului. Din aceste
cauze se distorsioneaza campul magnetic si rotorul este supus unei atractii unilaterale. In
aceasta situatie, rotorul este atras spre partea opusa defectului, deoarece in locul defect, fluxul
magnetic va fi mult slabit de actiunea demagnetizanta a portiunii scurtcircuitate din infasurare.
Motorul bazaie puternic; intensitatea curentului in toate fazele este diferita; incalzirea
(supratemperatura) infasurarii statorului nu este uniforma
In acest caz nu exista un scurtcircuit in infasurarea statorului, infasurarea statorului este
conectata gresit sau numarul de spire din diverse bobine ale infasurarii statorului nu este
identic. Bazaitul se observa numai in cazul in care exista spire in paralel in infasurare sau cind
fazele sunt conectate in triunghi. La conectarea tuturor bobinelor in serie si cind fazele sunt
conectate in stea, numarul inegal de spire in diferite bobine nu provoaca zgomot. Acesta este
cauzat de intensitatea diferlta a curentului in diverse faze.
Se desfac toate cele trei faze si se deslipesc una de alta toate ramurile in paralel. Pe rand se
trece un curent alternativ prin fiecare faza (in cazul conectarii in serie a tuturor bobinelor) sau
prin fiecare ramura (in cazul conectarii in paralel a bobinelor), iar cu un voltmetru se va masura
tensiunea la celelalte grupe de bobine. La grupele de bobine care au spire putine, tensiunea
va fi mai mica, decit la cele care sunt in stare normala.
Cea mai mare diferenta admisibila dintre tensiunile masurate la diverse grupe de bobine nu
trebuie sa depaseasca 5%. Incercarea se poate executa si cu rotorul montat. Cind rotorul
montat este de tip bobinat, incercarea se poate efectua la tensiunea norninala. Daca rotorul
este scos afara sau daca acesta este in scurtcircuit si montat, tensiunea aplicata statorului nu
trebuie sa depaseasca 15 ... 20% din tensiunea nominala a motorului.
Verificarea numarului de spire al statorului se poate face de asemenea, prin
alimentarea motorului pe partea rotorului (in cazul motorului cu rotorul bobinat) si masurarea
tensiunii induse in stator in cele trei faze.
Periile scanteiaza la pornire sau in timpul functionarii

Scantei la inelele de contact se pot ivi la prima punere in functiune a unui motor sau la
motoare care au functionat normal pana la ivirea deranjamentului.
Scanteile la inelele de contact pot proveni din mai multe cauze.
Periile nelustruite destul sau apasate cu forte diferite pe inele, asa incat nu se aplica
uniform pe ele. Se lustruiesc cu hartie abraziva suprafetele de contact ale periilor cu inelele, se
intind egal resoartele, sau se curata portperiile, pentru ca acestea sa nu se intepeneasca in
ele.
Murdarirea periilor si a inelelor de contact. Se curata cu benzina periile si inelele,
eventual se lustruiesc inelele cu hartie abraziva fina.
Inelele care nu sunt cilindrice. Se slefuiesc cu dispozitivul de slefuire sau se strunjesc.
Slabirea prinderilor inelelor. Remedierea acestui neajuns trebuie facuta de un specialist,
de obicei de la uzina constructoare.
Periile montate sunt de marcii necorespunzatoare. Se va consulta cartea tehnica a
motorului pentru montarea periilor corespunzatoare.
La pornirea motorului, la inelele de contact apare un cerc de foc.
In general aceasta situatie se datoreste urmatoarelor cauze:

- inelele de contact si dispozitivul periibor sunt imbacsite de ulei, praf de carbune sau praf de
cupru, datorita unei lipse de supraveghere si intretinere. Se vor curati inelele colectoare si
portperiile;
- mediul inconjurator este umed sau saturat cu vapori de acizi sau baze. Defectul apare in
general la motoarele ale caror rotoare functioneaza cu tensiune inalta. Toate piesele
conductoare de curent ale dispozitivului periilor si tijele se vor izola suplimentar sau se va
inlocui motorul cu unul destinat a functiona in mediul inconjurator respectiv;
- este intrerupta una din legaturile dintre rotor si reostatul de pornire sau o legatura din
interiorul reostatului. Se verifica legaturile dintre rotor si reostatul de pornire si in interiorul
reostatului si se elimina intreruperea sau se repara contactul slab.
8.2. Transformatoare electrice

Transformatoarele electrice sunt masini electromagnetice care transforma static (fara
piese in miscare) o tensiune si un curent ,, primar” alternativ in alta tensiune si alt curent ,,
secundar” alternativ. Acesta transformare se realizeza prin intremediul variatiei fluxului
magnetic alternativ, care se produce in circuitul sau primar si care induce o forta
electromotoare in circuitul secundar. Daca la bornele circuitului secundar al transformatorului
se racordeaza un receptor, atunci acesta va fi srabatut de un curent electric a carui intensitate
depinde de tensiunea la bornele circuitului transformatorului si de rezistenta electrica a
receptorului.
Tensiunea la bornele secundare ale transformatorului este mai mica decat forta
electromotoare indusa in interiorul sau (datorita pierderii de tensiune produsa de curentul ce-l
debiteaza pentru receptor: U= E-RI).
Transformatorul este construit, in general, dintr-un miez feromagnetic, format din tole de
otel silicios, si doua bobinaje (primar si secundar), care nu sunt legate galvanic intre ele, cu
exceptia autotransformatorului.
Elemente constructive de baza ale transformatorului electric

Transformatorul electric este un aparat care realizeaza o modificare a parametrilor
(tensiune, curent, frecventa, numar de faze) energiei electrice de curent alternativ in scopul
adaptarii acestei energii la caracteristicile functionale ale diferitilor consumatori. El poate fi
mono-, bi- tri- sau m-fazat, in functie de reteaua de alimentare si de cerintele consumatorului
cel mai simplu dintre acestea este desigur cel monofazat. Transformatorul electric monofazat
de putere (utilizat in sistemele de actionari sau in instalatiile energetice) are urmatoarele
elemente constructive de baza :
- miezul magnetic;
- infasurarile primara si respectiv secundara;
- cuva, daca transformatorul este scufundat in ulei.
Vom da o scurta descriere a elementelor constructive de baza ale transformatorului electric
monofazat.
Miezul magnetic. Miezul magnetic serveste ca drum de inchidere a fluxului principal al
transformatorului. La transformatoarele de putere utilizate la frecventa industriala, miezul
magnetic este construit din tole de otel electrotehnic inalt aliat cu siliciu (~4%), cu o grosime a
tolelor de 0,35 mm sau 0,50 mm, izolate intre ele cu lac. Utilizarea tolelor de otel aliat cu siliciu
asigura reducerea simtitoare a pierderilor in fier. Miezul magnetic al transformatorului
monofazat prezinta doua variante constructive, prezentate in figurile 8.12, a si 8.12, b. Miezul
magnetic are doua parti principale: coloanele si jugurile. La transforma toare monofazate de
putere aparenta sub 500 VA, tola se taie dintr-o bucata cu ajutorul unei prese, avindu-se grija
de a se realiza o taietura intr-o coloana, pentru a se putea introduce infasurarile
transformatorului. Stringerea tolelor la asemenea transformatoare se realizeaza prin nituri, iar
sectiunea transversala a jugurilor sau coloanelor este un patrat sau un dreptunghi.

La transformatoarele monofazate de putere mai mare, pentru a se realiza o mai

rationala utilizare a foilor de tabla din care se taie tolele necesare miezului, coloanele si
jugurile se taie separat (fig. 8.13, a si 8.13, b).
Fig. 8.12 Forme de miezuri pentru bobine de mica putere:

a - in forma de U; b - in forma de E.
Fig. 8.13. Forme de miezuri magnetice pentru bobine de inductie :

a - in forma de U; b - in forma de E.
Acest lucru usureaza si introducerea infasurarilor si realizarea miezului. Stringerea tolelor in

pachet compact se realizeaza prin buloane izolate fata de tole si saibe nemagnetice de
presare sau prin infasurare cu chinga de bumbac.

Fig. 8.14 Miez magnetic de transfonnator monofazat cu infasurari concentrice .
Sectiunea transversala a coloanelor si jugurilor in acest caz poate fi mai complicata

decit un patrat sau dreptunghi, pentru a se asigura o mai buna inscriere intr-un cerc, in scopul
micsorarii dimensiunilor sectiunii transversale la o suprafata data (fig. 8.14).
Infasurarile transformatorului monofazat. Dupa pozitia reciproca a celor doua infasurari ale
transformatorului, se deosebesc doua tipuri de infasurari:
- infasurari concentrice (fig. 8.14), mai exact infasurari cilindrice coaxiale, infasurarea de joasa
tensiune fiind de diametru mediu mai mic, iar infasurarea de inalta tensiune inconjurand pe
cea de joasa tensiune, cele doua infasurari extinzandu-se pe toata inaltimea coloanei;
-infasurari alternate (fig. 8.15), in care pe inaltimea unei coloane alterneaza parti din
infasurarea de joasa tensiune cu parti din infasurarea de inalta tensiune.
Infasurarile constau din spire circulare realizate din conductoare izolate de cupru sau
aluminiu. Infasurarile se izoleaza intre ele (prin zone de aer sau straturi izolatoare din diferite
materiale - prespan, polivinil etc.) si fata de coloane si juguri.
Fig. 8.15 Infasurari alternate.
Cuva, Din punctul de vedere al modului de racire, transformatoarele se impart in mai multe
categorii. Se deosebesc:
- transformatoare uscate, cu racire naturala sau artificala la care infasurarile se afla in aer liber
(constructie larg utilizata indeosebi pentru unitati sub 1 kVA);
- transformatoare in ulei cu racire naturala, la care miezul magnetic si infasurarile sint
cufundate intr-o cuva umpluta cu ulei (constructie utilizata curent in scara 1-1000 kVA);
- transformatoare in ulei cu racire artificiala in exterior cu aer sau cu circulatie artificiala si
racire artificiala a uleiului (constructie utilizata la foarte mari puteri).

Cuva transformatoarelor in ulei se realizeaza din tabla de otel (fig. 8.16).

Cuva are de obicei (la puteri mai mari de 100 kVA) o serie de onduleuri exterioare sau
de tevi pe partile frontale, in scopul maririi suprafetei de racire.
Uleiul din cuva joaca un rol important atit prin calitatile izolatoare mult mai bune decit
aerul, cat si prin imbunatatirea racirii infasurarilor: Pentru asigurarea permanenta a umplerii
cuvei cu ulei, pe capacul cuvei se afla un vas umplut in parte, de asemenea, cu ulei, care preia
totodata si variatiile de volum ale uleiului datorate variatiei temperaturii de functionare.
Pe capacul cuvei se fixeaza si izolatoarele de trecere a conductoarelor care stabilesc
legatura intre infasurarile transformatorului si retele exterioare.
De obicei, izolatoarele sint realizate din portelan, au dimensiuni si forme care depind de
tensiunea de functionare a infasurarii pe care o deserveste.
Fig. 8.16.Cuva transformatorului.
Cand tensiunea secundara de la bornele transformatorului este mai mica decat

tensiunea primara, transformatorul se numeste ,, coborator de tensiune”, iar daca aceasta este
mai mare, transformatorul se numeste ,,ridicator de tensiune”.
Transformatoarele pot fi mono sau trifazate si de mai multe tipuri:
- transformatoare de putere – folosite in retelele electrice;
- transformatoare de masurare – folosite la conectarea aparatelor electrice de
masurare, a divizorilor de tensiune etc;
- autotransformatoare – folosite la pornirea motoarelor electrice de c.a. c.c. etc;
- transformatoare speciale – folosite in sudura, ciptoare electrice, in scopuri medicale
etc.
Intre numarul de spire ale infasurarilor transformatorului si tensiunile (primare si
secundare) de la bornele acestuia exista un raport numit ,, raport de transformare” si anume:
n1 U 1
R p= =
n2 U 2 ,
in care,
- n1 si n2 – reprezinta numarul de spire ale infasurarii primare, respectiv secundare, iar
U1, U2 sunt tensiunile corespunzatoare. La mersul in gol al transformatorului
pierderile – aproape exclusiv in fier (prin magnetizare) – sunt de 0,5-1,5 % din
puterea lui nominala, iar factorul de putere foarte mic, de ordinul 0,1.
La mersul in sarcina al transformatorului, curentii din infasurari sunt aproximativ in
raport invers cu tensiunile respective:

U 1 I2
≃
U 2 I1
In transformatoare se produc pirderi in fier care pot fi considerate independente de
sarcina si pierderi in cupru (in infasurari) care depind de sarcina (curent).
P
η= 1
Randamentul transformatorului se exprima prin raportul: P2 in care:
P2- puterea utila (in secundar);
P1- puterea absorbita (in primar).
Deci randamentul variaza si el devine maxim pentru acel curent care produce pierderi in
cupru egale cu cele in fier.
Fenomene de excitatie si de reactie in transformatorul electric
Functionarea transformatorului se bazeaza pe legea inductiei electromagnetice, si
anume a inductiei mutuale intre doua circuite imobile unul fara de celalalt. In figura 8.17 este
reprezentata schema principiala a unui transformator monofazat.
Fig. 8.17. Schema electrica a cuplajului transformatoric.
Sa presupunem ca cele doua infasurari au bornele de inceput A, respectiv a si bornele

de sfirsit X, respectiv x. Daca la bornele AX se aplica o tensiune oarecare u1 a unei retele
electrice de curent alternativ, infasurarea AX - denumita infasurare primara. - va absorbi un
curent i1 de la reteaua electrica de alimentare si va produce un camp magnetic ale carui linii de
camp se vor inlantui si cu cealalta infasurare – denumita infasurare secundara.
Prin urmare, spirele infasurarii secundare vor fi strabatute de un flux fascicular creat de
curentul primar. Acest flux fascicular este variabil in timp, ca si curentul i 1. In consecinta, in
spirele infasurarii secundare se va induce o t.e.m. si va aparea o anumita tensiune la bornele
ax ale infasurarii. Tensiunea aceasta poate fi mai mare sau mai mica, in functie si de numarul
de spire ale infasurarii secundare. Daca la bornele ax este legat un receptor de curent
alternativ, atunci circuitul secundar este inchis, si sub actiunea t.e.m. induse, infasurarea
secundara va fi strabatuta de un curent i2, iar la bornele receptorului tensiunea ia valoarea, u2.
In consecinta, transformatorul absoarbe prin infasurarea primara puterea u1i1 de la reteaua de
alimentare si cedeaza puterea u2i2 pe la bornele infasurarii secundare. Asadar, transformatorul
schimba valoarea tensiunii u1 a retelei de alimentare in valoarea u2, care convine receptorului
conectat la bornele infasurarii secundare a transformatorului, fara sa schimbe, atunci cand se
va face abstractie de pierderi, valoarea puterii ceruta de receptor.

Fig. 8.18 Spectrul aproximativ al campului magnetic.
Urmarind spectrul liniilor unitare ale campului magnetic rezultant (fig. 8.18), putem
stabili unele concluzii importante. Astfel, observam ca liniile de camp se pot imparti in trei
categorii: a) linii de camp cuprinse in intregime in miezul magnetic al transformatorului si care
se inlantuie cu ambele infasurari pe care le vorn denumi linii ale campului magnetic util;
b) linii de camp care se inchid parte prin miezul magnetic, parte prin aer si care se inlantuie
numai cu spirele infasurarii primare, pe care le vom denumi linii ale campului magnetic de
dispersie a infasurarii primare in raport cu infasurarea secundara; c) linii de cimp care se
inchid parte prin miezul magnetic, parte prin aer si care sint inlantuite numai cu spirele
infasurarii secundare, denumite linii de camp ale magnetic de dispersie a infasurarii secundare
in raport cu infasurarea primara.
Particularitati constructive si functionale ale transformatoarelor trifazate

Pentru transformatoarele utilizate in retelele trifazate de curent alternativ sunt mai
obisnuite doua variante constructive. Astfel, se pot folosi trei transformatoare monofazate
separate (fig. 8.19) ale caror infasurari primare sa fie conectate in stea sau triunghi si ale caror
infasurari secundare sa fie, de asemenea, legate in stea sau triunghi. Se pot, pe de alta parte,
folosi si constructii trifazate compacte (fig. 8.20, a,b), avind acelasi miez magnetic pentru toate
fazele.
Fig. 8.19 Transformatorul trifazat - grup transformatoric

a) b)
Fig. 8.20 Transformator trifazat
b - miez trifazat cu flux fortat; c - miez trifazat cu cinci coloane,
Posibilitatea utilizarii, pentru transformatoarele trifazate, a miezurilor cu trei coloane si

doua juguri se poate lamuri cu ajutorul figurii 8.21, a
Fig. 8.21 justificarea constructiei compacte a transformatorului trifazat.
Daca trei transformatoare monofazate se plaseaza unul fata de altul, asa cum este
indicat in figura, atunci coloanele 1,2,3 se pot reuni intr-o singura coloana. Insa, in sistemul
trifazat simetric, suma fluxurilor magnetice utile a celor trei faze este nula, ΦA+ΦB+ΦC = 0; de
aceea in coloana comuna fluxul magnetic va fi totdeauna nul si necesitatea unei asemenea
coloane nu mai are, in general, justificare. In felul acesta se ajunge la constructia compacta
trifazata din figura 8.21, b cu trei coloane si sase juguri, axele coloanelor fiind plasate in plane
la 120°. Daca acum desfiintam jugurile miezului magnetic al fazei B, atunci obtinem o
constructie si mai simpla si mai economica, cu cele trei coloane in acelasi plan. Acest tip
constructiv are o mare raspandire practica, insa conduce la o nesimetrie magnetica care
poate avea uneori unele consecinte negative in exploatarea transformatorului. In rest,
transformatorul trifazat are aceleasi elemente constructive ca si cel monofazat. In concluzie,
teoria transformatorului monofazat se aplica cu succes si transformatorului trifazat in anumite
conditii. Transformatorul trifazat se comporta in aceste conditii ca si cum f iecare faza ar
functiona independent, ca si cum fiecare infasurare primara de faza ar interactiona numai cu
infasurarea secundara de faza de pe aceeasi coloana.
Transformatoarele trifazate insa prezinta unele particularitati in ceea ce priveste
conexiunile intre infasurari. Conform standardelor bornele infasurarilor transformatorului se
noteaza astfel cum este indicat in figura 8.22, a pentru transformatorul monofazat, si in figura
8.22, b pentru cel trifazat.

Fig. 8.22 Notarea bornelor transformatoarelor.
Inceputul si sfirsitul infasurarii de inalta tensiune se noteaza cu literele A, respeetiv X.

Pentru infasurarea de joasa tensiune se utilizeaza literele mici: a - pentru inceput si x - pentru
sfirsit. Reteaua trifazata de inalta tensiune se leaga totdeauna la bornele A, B, C, iar reteaua
trifazata de joasa tensiune se conecteaza la bornele a, b, c,. Borna neutra se noteaza cu litera
mare N pentru infasurarile de inalta tensiune, respectiv cu litera mica n pentru infasurarile de
joasa tensiune. Cunoscand notatia bornelor infasurarilor putem conecta in mod corect
infasurarile transforatorului trifazat in stea sau triunghi. Acest lucru este deosebit de important
pentru functionarea in paralel a mai multor transformatoare. Conectarea in stea, de exemplu, a
infasurarilor de inalta tensiune este aratata in figura 8.23, a. Amintim ca, in acest caz,
tensiunea intre faze este de √ 3 ori mai mare decat tensiunea pe faza, iar curentii de linie
sint egali cu cei din infasurarile de faza.
In figura 8.23, b, este redata o conexiune in triunghi a infasurarilor. De data aceasta,
tensiunea intre faze este egala cu tensiunea pe faza, iar curentul pe linie este de √ 3 ori mai
mare decat curentul din infasurarea de faza.
Conexiunea infasurarilor in stea se noteaza cu Yy si se numeste "stea-stea".
Conexiunea infasurarilor in stea si triunghi se noteaza Yd si se numeste "stea-triunghi".
Daca de la infasurarile legate in stea se scoate pe capacul transformatorului si punctul neutru,
atunci aceasta conexiune se noteaza Yo si se numeste "stea cu nul".
Fig. 8.23 Tipuri de conexiuni:

a - stea ; b - trtunghi.
Conexiunile transformatorului se deosebesc unele de altele nu numai prin felul
legaturilor dintre infasurarile de faza, dar si prin defazajul introdus intre tensiunile primara,
respectiv secundara conectate intre borne omoloage. Pentru a lamuri acest lucru, sa revenim
la transformatorul monofazat (fig. 8.24) ale carui infasurari au acelasi sens de infasurare (de
exemplu, in sensul acelor ceasornicului, daca privim din capatul superior al infasurarii spre
capatul inferior), atunci tensiunile la bornele lor UAX respectiv Uax se reprezinta practic prin
fazori suprapusi (daca neglijam micile caderi de tensiune datorita fluxului de dispersie si
rezistentelor infasurarilor). Un asemenea transformator face parte din grupa notata eu cifra 12.
Aceasta cifra nu indica altceva decat faptul ca intre cele doua tensiuni UAX si Uax exista practic
acelasi unghi de defazaj ca si intre acele ceasornicului cand arata ora 12. Daca acelasi
transformator va avea, de exemplu, infasurarea de joasa tensiune cu sens invers de infasurare
sau va avea bornele notate invers fata de situatia precedenta (fig. 8.25), atunci intre fazorii
celor doua tensiuni omoloage UAX si Uax va exista un defazaj de 180°. Un asemenea
transformator va apartine grupei caracterizate prin cifra 6. Aceasta cifra arata ca defazajul intre
tensiunile omoloage este acelasi ca cel dintre acele ceasornicului cind indica ora 6.
Fig. 8.24. Relatiile de faza intre Fig. 8.25. Relatiile la sens diferit de infasurare sau
borne
tensiunile transformatorului inversate.
monofazat la acelasi sens de infasurare
Daca transformatoarele monofazate nu pot prezenta decat doua variante (6 sau 12) in
privinta defazajelor introduse intre tensiunile omoloage, in, cazul transformatoarelor trifazate
lucrurile se complica.
Sa analizam mai intai cazul transformatorului trifazat cu conexiunea Yy (fig. 8.26,), in care
ambele infasurari sunt conectate in stea. Presupunand ca infasurarile au acelasi sens de
infasurare si bazandu-ne pe proprietatea ca fiecare faza lucreaza independent de celelalte
faze intocmai ca un transformator monofazat, putem stabili diagramele de tensiuni primare si
secundare (fig. 8.26). Fie OABC steaua tensiunilor primare de faza cu sens de succesiune a
fazelor identic cu sensul invirtirii acelor ceasornicului.
Fig. 8.26. Conexiunea Yy- 12. Fig. 8.27. Conexiunea Yy-6.
Tensiunea Uax a fazei secundare ax este in faza cu tensiunea UAX a fazei primare cu
care interactioneaza ca si cum ar forma un transformator monofazat independent de celelalte
faze. In mod analog, fazorul Uby este in faza cu fazorul primar analog UBY si fazorul Ucz in faza
cu fazorul UCZ. In acest fel, rezulta steaua oabc a tensiunilor secundare de faza. Urmarind
defazajul intre doua tensiuni intre fazele omologe UAB si U ab remarcam ca el este nul. Ne
convingem de acest lucru deplasand prin translatie steaua tensiunilor secundare pina cand
punctul a coincide cu punctul A. Prin urmare, transformatorul Yy considerat apartine grupei 12.
Un asemenea transformator se noteaza Yy-12. Daca la transformatorul Yy-12 se schimba intre
ele inceputurile si sfirsiturile de faza de joasa tensiune, atunci se obtine un transformator Yy-6
(fig. 8.27). Retinem deci ca cifra indicata dupa simbolurile conexiunilor precizeaza defazajul
introdus de transformator pentru tensiunile intre fazele omoloage primare, respectiv
secundare.
Aceasta cifra reda ora pentru care unghiul dintre minutarul si orarul unui ceasornic,
unghi, contat in sensul de rotatie al acelor, este egal cu unghiul de defazaj dintre tensiuni intre
faze omoloage.
Fig. 8.28. Conexiunea stea-triunghi:

a) Yd - 11; b) Yd - 5.
Spre deosebire de transforrnatorul monofazat, pentru care raportul de transformare a

tensiunilor este egal cu raportul numerelor respective de spire, la transformatoarele trifazate
situatia este oarecum deosebita. Raportul de transformare (raportul tensiunilor omoloage intre
faze) la mersul in gol depinde nu numai de numerele de spire w 1 si w2 ale infasurarilor de faza,
dar si de tipul conexiunii transformatorului.
Astfel, pentru conexiunea Yy:
pentru conexiunea Yd:
pentru conexiunea Dy:
Transformatoarele de puteri egale sau diferite pot functiona in paralel. Pentru o functionare
optima trebuie ca sarcina sa se repartizeze, intre aceste transformatoare, proportional cu
puterea nominala a fiecaruia.
In acest scop, transformatoarele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa faca parte din aceeasi grupa de conexiuni;
- sa aiba rapoarte de transformare pe cat posibil egale;

- tensiunile de scurtcircuit sa fie egale(toleranta ±10%);

- sa nu fie prea diferite ca putere (sub 3:1).
In cazul in care nu sunt indeplinite aceste conditii, transformatoarele nu pot functiona in
paralel sau, daca sunt indeplinite cu abateri, functionarea este nestabila si periculoasa,
datorita curentilor de circulatie care iau nastere intre transformatoare si incarcarii inegale.
8.3 Autotransformatorul
Deseori, in instalatiile de inalta si joasa tensiune, in instalatiile de telecomunicatii,
radiotehnica sau automatica apare necesitatea schimbarii tensiunii doar cu ± (10 ... 50%)
intrebuintarea in aceste cazuri a transformatoarelor obisnuite cu doua infasurari separate nu
este rationala din punct de vedere tehnico-economic. Mai corespunzatoare se dovedeste a fi
utilizarea asa-numitelor autotransformatoare. Sa presupunem ca vrem sa schimbam tensiunea
unei retele electrice monofazate de la valoarea Ur la valoarea Uu. Pentru aceasta, se poate
utiliza un transformator cu doua infasurari, infasurarea primara fiind conectata la tensiunea Ur
a retelei de alimentare, iar infasurarea secundara in serie in retea, in asa fel incit tensiunea
secundara U2 sa se adune cu tesiunea U1 si sa rezulte tensiunea necesara Un (fig. 8.29).
Transformatorul
conectat in acest fel, cu o legatura galvanica intre infasurari (in nodul a in fig. 8,29, a), poarta
numele de autotransformator.
Fig. 8.29 . Autotransformatorul:

a - schema electrica; b - schema cu transtormator echivalent,
Dezavantajul autotransformatoru1ui consta in faptul ca infasurarea secundara este

legata galvanic de infasurarea primara (in nodul a). Ea trebuie deci sa aiba aceeasi izolatie in
raport cu masa ca si infasurarea primara. Aceasta imprejurare impiedica constructia
economica a autotransformatorului pentru rapoarte de transformare mai mari de 1,5 ... 2,0.
Defecte si regimuri anormale de functionare

Dupa natura si cauza lor defectele se manifesta prin urmatoarele fenomene ce atrag
atentia celui care supravegheaza functionarea unui transformator:
- transformatorul se supraincalzeste;
- bazait anormal in transformator;
- trosnituri in interiorul transformatorului;
- strapungerea si intreruperea bobinajelor;
- intrarea in functiune a protectiei prin releu Buchholz;
- tensiunea in circuitul secundar al transformatorului nu este normala.
8.4. Mutatoare electrice

Mutatoarele sunt masini electrice care produc mutatii (schimbari) in starea in care se
prezinta curentul electric, tensiunea electrica, frecventa etc. Ele sunt de mai multe feluri, si
anume:
- Redresoarele. Transforma curentul electric alternativ in curent continuu (redresoare
cu vapori de mercur, redresoare cu semiconductoare). Redresoarele cu
semiconductoare sunt in prezent cele mai utilizate; la fabricarea redersoarelor de
puteri mici si tensiuni ridicate se foloseste seleniu, iar in rest, diode redresoare cu
siliciu. Redresoarele de mare putere se folosesc indeosebi pentru instalatiile de
electroliza si la caile ferate electrificate etc.
- Invertoarele. Transforma curentul continuu in curent alternativ; ele se folosesc in
instalatii electrice de pe vehicule, unde sursa de energie este o baterie, in cazul
alimentarii de siguranta a consumatorilor prin baterii de acumulatoare (caz in care
invertoarele se folosesc impreuna cu redresoarele de incarcare a bateriilor) etc.
- Convertizoare de curent continuu. Transforma un curent continuu tot intr-un curent
continuu, dar avand alte caracteristici (privind intensitatea si tensiunea). Pentru
puteri electrice mici sub 100 V se construiesc convertizoare cu tranzistoare, iar pana
la tensiunea de 5000 V cu tiristoare. Pentru aceasta tensiune se folosesc
convertizoare cu tuburi cu vapori de mercur. Tinand seama de principiul lor de
functionare, convertizoarele de curent continuu se impart in doua grupe principale si
anume:
- cu circuit intermediar de curent alternativ;
- fara circuit intermediar de curent alternative (variatoarele de tensiune continua)
- Convertizoare de curent alternativ. Transforma un curent alternativ tot intr-un curent
alternativ, dar avand caracteristici (privind intensitatea, tensiunea, frecventa,
numarul de faze). Ca in cazul convertizoarelor de curent continuu convertizoarele de
curent alternativ se impart in doua grupe si anume:
- cu circuit intermediar de curent continuu (convertizoarele statice de frecventa);
- fara circuit intermediar de curent continuu (variatoare de tensiune alternativa –
cicloconvertoare).
Mutatoarele au in prezent un domeniu foarte larg de aplicare in instalatiile electrice de
utilizare a energiei din industrie, tractiune electrica etc. Ele prezinta fata de masinile electrcie
(motoare transformatoare etc.) o serie de avantaje cum ar fi: lipsa pieselor in miscare, greutate
si dimensiuni mici, constructie simpla si cost redus, randament ridicat, lipsa operatiilor de
intretinere etc. De asemenea ele ofera si posibilitatea folosirii unor sisteme de comanda foarte
sensibile, rapide si exacte, in instalatii.
De mentionat ca in diversele scheme de montare a mutatoarelor se folosesc in prezent asa
numitele ,, tiristoare”. Aceste semiconductoare se fabrica din siliciu au rolul unui ,, ventil” care
permite sau blocheaza trecerea curentului dintr-un circuit, intr-un singur sens, la o comanda
primita (impuls); ele sunt de tip lent sau de tip rapid si sunt prevazute cu ventilatie fortata sau
naturala. Ele trbuie protejate impotriva supratensiunilor sau suprasarcinilor (aparute accidental
in instalatia in care sunt montate), prin cuplarea in derivatie a unui grup serie RC (rezistor –
condensator), indicat de firmele producatoare pentru fiecare tip de tiristor. In ultima vreme se
foloseste un nou element semiconductor si anume ,, triacul” care permite trecerea curentului in
ambele sensuri. In aceasta situatie un triac inlocuieste un grup de doua tiristoare montate
antiparalel.

CAPITOLUL 9
PROIECTAREA SI EXECUTAREA BRANSAMENTELOR,
RACORDURILOR, COLOANELOR SI FIRIDELOR
INSTALATII DE CONEXIUNE SI DISTRIBUTIE (CIRCUITE PRIMARE)
9.1. Bransamentul electric
Branşamentul electric reprezintă instalaţia de joasă tensiune destinată alimentării cu
energie electrică a unui consumator, executată de la linia electrică de distribuţie pâna la
contorul electric de la consumator.
Părţile principale ale branşamentului electric sunt:
- branşamentul propriu-zis, care constituie legătura de la linia electrică aeriană sau subterană
până la firidă (nişa de branşament);
- firida (nişa) de branşament, care reprezintă un gol paralelipipedic, amenajat în zid sau
construit special, în care se montează echipamentul electric necesar protejării coloanei
electrice si distribuirii energiei electrice;
- coloana electrică, care constituie legătura dintre echipamentul firidei si contorul abonatului.
Prin branşament se înţeleg şi derivaţiile din branşamentele existente, inclusiv coloanele
respective, sau numai derivaţiile de coloane electrice din firide, existente.
Specificaţiile acestui proiect se aplică la executarea branşamentelor electrice aeriene
de joasă tensiune, destinate alimentării cu energie electrică a consumatorilor care solicită
puteri electrice mici (pana la 50 kW) pentru instalaţiile de utilizare. Ele nu se aplică
branşamentelor cu conductoare torsadate. În ceea ce priveste branşamentele aeriene, sunt
tratate numai branşamentele fără siguranţă aeriană.
Procesul tehnologic de execuţie a branşamentelor se referă numai la operaţiile
executate fără tensiune. Branşamentele se proiectează şi se execută numai în baza dosarelor
preliminare depuse la întreprinderea furnizoare de energie electrică şi aprobate de aceasta.
După efectuarea studiilor şi măsurătorilor pe teren, întreprinderea furnizoare întocmeşte
devizele şi notele de lucrări în vederea executării branşamentului.
Clasificarea bransamentelor
Branşamentul aerian asigură legătura cu conductoare aeriene de la linia electrică
aeriană de distributie a întreprinderii furnizoare de energie si pâna la firida de branşament a
abonatului.
În funcţie de poziţia consumatorilor faţa de reţeaua aeriană de joasă tensiune, se
deosebesc două tipuri de branşamente:
a. Branşamente fără traversare, când reţeaua electrică se află pe aceeaşi parte a
drumului cu consumatorii (fig. 1, 2).
b. Branşamente cu traversare, când reţeaua electrică se află pe partea opusă a

drumului, faţă de consumatori (fig. 3, 4, 5).

Aceste branşamente se împart, la rândul lor, în alte două categorii, după modul în care
se face intrarea în clădire:
1. Branşamente cu suport pentru zid, când clădirea are o înalţime mai mare de 4 m
de la streaşină (fig. 1, 3, 5).
2. Branşamente cu suport pe clădire, când aceasta are o o înălţime sub 4 m la streaşină
(fig. 2,4).
Branşamentele electrice aeriene pot fi considerate ca fiind compuse din două părţi:
- partea de branşament din exteriorul clădirii, formată din legatura de la linia de distribuţie
de joasă tensiune până la clădirea abonatului, realizată cu conductoare aeriene.
- partea de branşament interioară, montată în clădire, cuprinzând echipamentul firidei de
branşament, coloana de coborâre de la suporturile pe clădire şi firidă, coloanele interioare
de la firidă la contorul de decontare.
9.2. Elemente de calcul

Dimensionarea bransamentelor se efectueaza pe baza puterii absorbite. Pentru
consumatorii casnici se iau in cosiderare puterile instalate, prevazute in tabelul de mai jos.

In valorile din acest tabel nu sunt cuprinse instalatii pentru incalzirea spatiului sau gatitul
electric. Pentru determinarea puterilor absorbite se iau in considerare coeficientii de
simultaneitate din tabelul de mai jos.
Pentru cladirile comerciale, social-culturale si administrative puterile instalate se vor

determina prin calcul in functie de suprafata rezultatae prin masurare si destinatia acestora.
Racordurile si coloanele electrice se dimensioneaza astfel incat sa fie satisfacute
conditiile de incalzire, verificarea dimensionarii facandu-se la conditiile de cadere de tensiune.
Caderile de tensiune nu trebuie sa depasesaca urmatoarele valori:
- 0,5 % pentru racordurile electrice subterane;
- 1 % pentru racordurile electrice aeriene;
- 1 % pentru coloanele electrice colective sau individuale.
Racordurile electrice aeriene si coloanele electrice individuale se executa monofazat
pentru valori ale curentilor pana la 30A inclusiv si trifazat pentru valori ale curentilor mai mari
de 30A sau pentru abonati care au receptoare trifazate.
Coloanele electrice colective pot alimenta cel mult 20 apartamente.
Sectiunile coloanelor colective din blocurile de locuinte nu trebuie sa depaseasca 3 x 70
+35 mm2, in cazul utilizarii aluminiului.
In cazul racordurilor aeriene, se folosesc firide individuale, echipate cu sigurante
automate.
Amplasarea contoarelor de energie electrică la blocuri de locuinţe trebuie să permită
înregistrarea şi citirea consumului, fără ca acestea să fie condiţionate de prezenţa sau

acceptul abonatului.
Repartizarea pe faze şi respectiv pe circuite de alimentare a receptoarelor electrice,
trebuie să se facă astfel încât să se asigure o încărcare cât mai echilibrată a acestora.
Aparatajul electric de protectie la scurtcircuit trebuie astfel ales incat caracteristicile lui
de functionare sa asigure protectia, izoland portiunea defecta fara sa scoata din functiune
intreaga instalatie.
9.3. Prescriptii de montare

Firidele de bransament.
Firidele de bransament se monteaza in spatiul special amenajat in zid, in locuri
accesibile personalului de exploatare. Distanta intre nivelul pardoselii si partea inferioara a
firidelor de bransament trebuie sa fie 0,4 – 0,5 m.
Firidele secundare se monteaza in spatii comune (de exemplu casa scarii etc.). Distanta
de la nivelul pardoselii pana la partea inferioara a firidei secundare trebuie sa fie 0,4–0,8 m,
astfel incat inaltimea celui mai de sus vizor sa nu depasesca 1,6 m.
Coloane electrice
Conductoarele coloanelor electrice trebuie sa aiba sectiuni constante pe intreg traseul.
Pentru conductorul de protectie al coloanelor electrice colective se foloseste o platbanda de
otel zincat sau vopsit, avand sectiunea minima de 100 mm 2. Conductorul de protectie al
coloanelor individuale trebuie sa fie legat, in cazul firidelor de bransament, la bara de legare la
pamant.
Conductoarele unei singure coloane electrice trebuie sa fie montate intr-un singur tub
de protectie. Se intrezice introducerea conductoarelor destinate altor scopuri in tubul de
protectie al unei coloane electrice.
Se intrezice trecerea coloanelor electrice prin camerele de locuit, prin incaperi umede,
bai, bucatarii, spalatorii sau locuri cu agenti corozivi. Este intezisa inadirea conductoarelor pe
traseul coloanelor.
Montarea dozelor de trecere este obligatorie in cazul in care :
- lungimea coloanelor pe un traseu in linie dreapta , pe orizontala, depaseste 15 m;
- coloanele electrice au mai mult de doua curbe intre firide sau mai mult de trei curbe
intre firida si tabloul electric al consumatorilor. In cazul coloanelor in linie dreapta, pe
verticala nu este necesara montarea dozelor de trecere, indiferent de lungimea
traseului.
In cazul abonatilor individuali (altii decat cei din blocurile de locuinte) la care contoarele
de decontare a energiei electrice nu se monteaza in firide secundare, la capatul dinspre
contor, conductoarele coloanelor electrice trebuie sa depaseasca extremitatea tubului cu cel
putin 30 cm.
9.4. Amplasarea instalatiilor electrice

Instalatiile electrice de conexiune si distributie se amplaseaza pe cat posibil in
apropierea centrului de greutate al consumatorilor de energie electrica. Tablourile de
conexiune si distributie nu se amplaseaza, de regula, in incaperi umede, cu actiune chimica
daunatoare, cu temperatura ridicata sau cu pericol de incendiu.
In incaperi sau spatii de productie (care sunt accesibile si persoanelor neinstruite in
exploatarea instalatiilor electrice) pot fi amplasate numai instalatii electrice de tip inchis (in
care elementele componente sunt protejate contra atingerilor, patrunderii corpurilor straine
peste 1 mm diametru, a picaturilor de apa si a deteriorarii mecanice) sau instalatii de tip
capsulat (inchise etans).
La amplasarea instalatiilor electrice de conexiune si distributie trebuie sa se tina seama
de:
- conditiile climatice ale mediului ambiant;

- altitudine;
- pericolul patrunderii apei si prafului;
- pericolul de coroziune;
- pericolul de incendiu;
- pericolul de deteriorari mecanice.
Pentru aparatele si transformatoarele fabricate in Romania conditiile climatelice normale
sunt acelea care nu depasesc urmatoarele valori:
- Valoarea medie maxima a temperaturii in decurs de 24 ore ... +35 0C;
- Valoarea maxima a temperaturii de scurta durata .................. +40 0C;
- Valoarea minima a temperaturii............................................... – 10 0C;
- Umiditatea relativa maxima .................................................... 75 %.
Aparatele de masurat nu se monteaza in incaperi cu temperatura sub 0 0C si peste 40
0
C.
In cazul in care se depasesc limitele normale de temperatura aratate mai sus se iau
masuri corespunzatoare de ridicare a temperaturilor coborate din incaperile de amplasare,
respectiv de montare de instalatii si aparate special construite pentru functionarea lor la
temperaturi peste +40 0C.
Pentru instalatii amplasate la altitudini de peste 1000m se folosesc aparate
corespunzatoare, iar distantele de izolatie intre partile sub tensiune neizolate sau intre acestea
si perti legate la pamant se maresc cu 1,25% pentru fiecare 100m spor de altitudine.
In incaperile sau spatiile cu praf sau in care exista pericol de patrundere a stropilor de
apa se folosesc numai aparate, tablouri sau dulapuri inchise etans.
Acolo unde exista pericol de coroziune, intregul echipament al instalatiilor trebuie
protejat impotriva actiunii si a agentului coroziv respectiv (vopsire corespunzatoare,
capsulare).
Incadrarea incaperilor din punct de vedere al pericolului de incendiu se face in
conformitate cu prevederile normativelor de prevenire si stingere a incendiilor. Echipamentul
electric montat in incaperi cu pericol de incendiu trebuie astfel construit si montat incat sa nu
poata constitui cauza unui incendiu
(evitare de arcuri electrice, scantei, incalzire excesiva a echipamentului), iar suporturile
acestuia trebuie confectionate din material incombustibil. Pe tablouri nu se monteaza aparate
cu ulei.
Instalatiile electrice se amplaseaza in locuri ferite de deteriorari mecanice. Daca acest
lucru nu poate fi evitat, instalatiile se protejeaza prin mijloace speciale adecvate.
9.5. Instalarea echipamentului electric. Conditii generale

Instalatiile elecrice trebuie executate numai cu aparate si materiale omologate, astfel
alese, dimensionate si instalate incat sa corespunda conditiilor normale de functionare,
conditiilor de functionare la scurtcircuit, precum si conditiilor de mediu.
Distanta minima de izolare in aer intre piesele fixe sub tensiune a fazelor precum si intre
acestea si partile metalice legate sau in legatura cu pamantul trebuie sa fie de minimum 15mm
in instalatiile de joasa tensiune.
Distanta de conturnare (distanta cea mai lunga de-a lungul izolatiei intre parti sub
tensiune neizolate sau intre acestea si parti legate la pamant) trebuie sa fie de minimum 30
mm.
Distantele de protectie contra atingerilor accidentale de catre personalul de exploatare trebuie
sa fie de:
- 50 mm la pereti sau usi pline sau alte elemente de constructie;
- 100 mm la pereti sau usi din plasa;
- 200 mm la bariere

Peretii de protectie, ingradirile de protectie si usile (pline sau din plasa) trebuie sa aiba
inaltime de cel putin 1,7m, iar barierele de cel putin 1,2 m.
Peretii de protectie sau usile pline se executa din materiale rigide si incombustibile
(tabla de minimum 2 mm grosime). Ingradirile sau usile din plasa metalica se executa cu
ochiuri de cel mult 20 x 20 mm, iar barierele se executa obisnuit din lemn ignifug sau din alt
material rau conducator de electricitate.
Fig. 6. Amplasarea panourilor deschise in spatii de productie
Coridoare de acces
Pentru asigurarea deplasarii usoare a personalului de exploatare, a efectuarii reviziilor
si manipu-
larilor comode ale aparatelor din instalatii, latimea si inaltimea coridoarelor de deservire trebuie
sa fie corespunzatoare.
Astfel, latimea coridorului din fata sau din spatele tabloului, trebuie sa fie de minimum
0,8 m; latimea din spatele tabloului masurata intre elementele sub tensiune neizolate si perete
trebuie sa fie de minimum 1m, iar distanta intre elementele sub tensiune neizolate, situate de o
parte si de alta a coridorului de minimum 1,4 m.
Inaltimea de la pardoseala si pana la piesa aflata sub tensiune, neingradita de deasupra
coridorului de deservire, trebuie sa fie minimum 2,5 m, iar de la pardoseala si pana la alte
elemente constructive (care nu se gesesc sub tensiune) de minimum 1,9 m.
In cazul in care nu se poate asigura inaltimea de 2,5 m se pot monta plase de protectie
orizontale, dar pana la inaltimea de minimum 1,9 m.
Pentru tablouri avand lungimi mai mari de 7 m trebuie sa se asigure cai de acces in
spatele acestora, la ambele capete (daca coridorul este mai ingust de 3 m).
Usile incaperilor cu echipament electric se dechid de regula spre exterior ele se prevad
cu broaste automate, care se pot deschide fara cheie numai din interior, ele trebuie sa aiba
inaltimea de minimum 1,9 m, iar latimea de minimum 0,75 m.
Tablouri de conexiune si distributie. Aparate de conectare. Sigurante fuzibile

Materialele din care se fabrica tablourile trebuie sa fie incombustibile si nehigroscopice.
Tablourile de conexiune si de distributie trebuie montate perfect vertical si bine fixate, pentru a
nu vibra. Pentru curentii mai mari de 100 A din interiorul tablourilor se recomanda folosirea
barelor.

Conductele, barele, clemele, si bornele de legatura din spatele tablourilor trebuie sa fie
usor de identificat si accesibile pentru verificari si reparatii. Aparatele de conectare trebuie sa
fie montate astfel incat sa intrerupa simultan toate fazele circuitului pe care-l deservesc.
Nu este admisa intreruperea conductorului de protectie (conductorul de legare la
pamant sau a celui de nul ce serveste si pentru protectie).
Amplasarea aparatelor de conectare se face astfel incat arcurile sau scanteile electrice
care se produc in timpul exploatarii sa nu fie periculoase pentru personalul de deservire si sa
nu produca scurtcircuite, puneri la pamant etc.
Aparatele de conectare in forma de cutite se vor monta astfel incat ele sa nu poata
inchide datorita greutatii proprii, a vibratiilor sau lovirii aparatelor. La decuplare cutitele nu
trebuie sa ramana sub tensiune.
In cazul aparatelor de conectare montate in spatele tabloului, dispozitivele de actionare
a acestora, manevrabile din fata tabloului, trebuie sa aiba indicate clar pozitiile ,, inchis” sau ,,
deschis”
In instalatiile electrice trebuie montate sigurante fuzibile calibrate.
Se intrezice montarea de sigurante:
- pe conductorul de nul de lucru la circuitele bifazate cu trei conductoare si la
circuitele trifazate cu patru conductoare;
- pe conductoarele instalatiei de protectie (de lagare la pamant sau la nul);
Sigurantele vor fi montate astfel incat la producerea unui scurtcircuit sa nu prezinte
pericol pentru restul instalatiei si pentru personalul de exploatare.
Fig. 7. Distante minime de protectie si deservire
CAPITOLUL 10
INSTALATIILE ELECTRICE

10.1 Definirea si clasificarea instalatiilor electrice

Prin instalatii electrice se inteleg acele instalatii care sunt destinate a folosi energia
electrica
pentru forta,iluminat si alte scopuri industriale sau casnice.
 Din punctul de vedere al locului unde se executa, instalatiile electrice se impart in:
1. Instalatii interioare, care cuprind conductoarele cu toate elementele accesorii de montaj,
intrerupere, protectie ce se monteaza in interiorul cladirilor de orice fel;
2. Instalatiile exterioare, la care elementele instalatiei sunt montate in afara cladirilor.
 Din punctul de vedere al tensiunii instalatiile electrice de joasa tensiune, care
functioneaza la tensiuni pana la 1000 V, se impart in:
1. Instalatii electrice cu tensiunea intre faza si pamant pana la 250 V;
2. Instalatii electrice cu tensiunea intre faza si pamant peste 250 V.
 Dupa modul in care se executa, instalatiile electrice se impart in:
1. Instalatii electrice executate aparent, la care conductoarele electrice prizele,
intreruptoarele, sunt montate in mod vizibil.
2. Instalatii electrice executate ingropat, la care conductoarele electrice nu se vad .
 In funcţie de intensitatea curentului si de destinaţie (receptoarele alimentate), instalaţiile
electrice se pot clasifica in:
a. instalaţii de curenţi “tari” (intesitati ale curentului de ordinul amperilor sau
kiloamperilor):
- instalaţii de putere (“forţa”), cuprinzând echipamente destinate nemijlocit aplicării
energiei electrice (producere, transport, distribuţie, consum) in scop util:
producerea de lucru mecanic, căldura, procese electrochimice
- instalaţii de iluminat electric
- instalaţii de automatizare, măsura si control
- instalaţii pentru compensarea puterii reactive
- instalaţii pentru reducerea regimului deformant
- instalaţii de protecţie împotriva socului electric
b. instalaţii de curenţi “slabi”:
- instalaţii de telecomunicaţii
- instalaţii de detectare automata si de alarma:
- instalaţii de telesupraveghere a funcţionarii instalaţiilor de curenţi “tari” din clădiri
- instalaţii de ceasoficare
- instalaţii de telecomanda si telemăsurare.
Elemente componente ale unui circuit sunt, in principiu: sursa de alimentare cu energie
electrica, elementul alimentat (consumatorul) si linia de legătura intre sursa si elementul
alimentat.
Sursa de energie poate fi:

- sursa primara, bazata pe transformarea altei forme de energie
- generator (maşina electrica)
- pila (acumulator)
- sursa secundara, bazata pe modificarea parametrilor energiei electrice (secundarul unui
transformator)
- “pseudosursa” – tensiunea electrica disponibila la barele unui punct de distribuţie
- o priza de curent.
Caracteristici ale sursei primare sau secundare sunt, în principal:
- impedanţa internă Zs;
- tensiunea de funcţionare (mers) în gol (fără sarcină) U0 – tensiunea generată prin fenomenul
primar;

- tensiunea la borne în cazul funcţionării în sarcină Us – inferioară tensiunii de funcţionare în

gol şi dependentă de intensitatea curentului furnizat;
- puterea aparentă nominală S = U0In – puterea limită care poate fi furnizată unui receptor
rezistiv.
Linia electrică, reprezentând ansamblul elementelor prin care se asigură transferul de energie
între sursă şi elementul alimentat, distribuţia în diferite direcţii, închiderea/deschiderea
circuitului (într-o secvenţă prestabilită), protecţia circuitului (receptor şi linie), măsurarea
parametrilor electrici, conţine:
- conductoare (izolate)/cabluri/bare;
- dispozitive de conexiune (doze de ramificaţie, cutii de derivaţie, borne), care
realizează un contact fix;
- elemente de cablare, fixare şi/sau protecţie faţă de mediu (tuburi, ţevi), cu accesoriile
aferente;
- aparate de comutaţie, destinate manevrelor de închidere-deschidere a circuitelor;
- aparate de protecţie împotriva supracurenţilor, destinate atât elementului alimentat cât
şi celorlalte elemente de pe linie;
- aparate de măsură, comandă şi supraveghere.
Linia este caracterizată prin impedanţa sa Zl, de regulă mult mai mică decât
impedanţele sursei şi elementului alimentat, determinând practic, împreună cu impedanţa
sursei, valoarea curentului de scurtcircuit şi căderea de tensiune în reţea până la bornele
receptorului, unde tensiunea are valoarea U <Us : Isc = U0/Zs+Zl; U = U0 - U= IZs+Zl.
Elementul alimentat (consumatorul), constituind sarcina circuitului, poate fi:
- receptor simplu;
- receptor complex (echipament, unitate funcţională);
- punct de distribuţie a energiei;
- transformator.
Tensiunea U la bornele elementului alimentat este inferioară tensiunii secundare a sursei,
datorită căderii de tensiune pe linia de alimentare.
Receptorul simplu este caracterizat prin :
- parametrii funcţionali nominali: Pn, Un,;
- abaterile admisibile de la tensiunea nominală;
- impedanţa nominală (impedanţa de utilizare) Zu; nu se indică direct, rezultând în
concordanţă cu parametrii nominali şi determinând practic valoarea intensităţii curentului şi a
puterii absorbite la alimentarea din reţea: In  U/Zu ( Zu>>Zs , Zu >>Zl).
Punctul de distribuţie sau receptorul complex este caracterizat prin:
- puterile cerute activă şi reactivă Pc şi Qc (inferioare puterii instalate – puterea totală a
receptoarelor alimentate);
- curentul nominal al "sosirii" (linie şi bare la care se racordează "plecările" spre
elementele alimentate) In.
10.2. Schemele reţelelor electrice de joasă tensiune
Se consideră o instalaţie electrică destinată să alimenteze, în final, un anumit număr de
receptoare (utilaje) de joasă tensiune, amplasate în diferite poziţii în zona aferentă, conform
necesităţilor de utilizare.
In schemele in care staţia de primire este alimentată dintr-o singură sursă, energia
electrică este transmisă spre receptoare într-un singur sens, printr-o reţea care se ramifică
succesiv, pe măsura apropierii de receptoare, la diferite niveluri în structura sistemică a
instalaţiei, permiţând dirijarea energiei electrice în diferite direcţii şi la diferite elemente
alimentate. Ramificarea se realizează cu ajutorul unor echipamente prefabricate specializate,
numite puncte de distribuţie, situate în nodurile corespunzătoare ale reţelei.
Fiecare punct de distribuţie este constituit, ca echipament de putere ("forţă") din:
- o sosire, direct de la o sursă secundară sau de la un punct de distribuţie precedent;
- mai multe plecări, spre alte puncte de distribuţie sau elemente alimentate;
- un sistem de bare alimentate prin sosire şi din care se execută derivaţiile pentru
plecări.
Un punct de distribuţie mai poate conţine circuite suplimentare de comandă,
semnalizare, măsură etc. Curentul nominal al sosirii este considerat drept curent nominal al
punctului de distribuţie respectiv.
Ca regulă generală, fiecare plecare trebuie să fie prevăzută cu un aparat de protecţie la
scurtcircuit (siguranţă fuzibilă sau întreruptor de putere automat), plasat imediat după
conexiunea la bare, care să acţioneze la un scurtcircuit care s-ar produce în orice loc pe linia
dintre punctul respectiv şi următorul element alimentat. De asemenea, fiecare sosire trebuie
prevăzută cu un aparat de comutaţie, care să realizeze cel puţin funcţia de separator,
permiţând izolarea faţă de reţeaua din amonte, după deconectarea sarcinii din aval. Excepţiile
sunt prevăzute în normative.
Componenţa reţelelor electrice de joasă tensiune

Primul element din reţeaua de joasă tensiune este tabloul de distribuţie general al
consumatorului (In  2400 A).
La consumatorii care solicită din reţea puteri mici, alimentarea se face direct din reţeaua
zonală de JT (aeriană sau subterană) a furnizorului, printr-un branşament care face legătura
între linia de alimentare şi contorul de energie al consumatorului, situat în amonte de tabloul
general sau la intrarea în tablou. De regulă, contorul aparţine furnizorului.
Consumatorii de puteri mai mari sunt alimentaţi din reţeaua de medie tensiune a
furnizorului, printr-un racord care conţine un post de transformare. Postul de transformare
conţine 1-2 transformatoare (10/0,4 kV sau 20/0,4 kV), având înfăşurarea secundară în stea,
cu neutrul accesibil (4 borne), precum şi echipamentul de comutaţie şi de protecţie aferent,
atât pe partea de MT, cât şi pe partea de JT. Secundarul transformatorului alimentează tabloul
de distribuţie general, care poate fi chiar înglobat în postul de transformare.
Celelalte puncte de distribuţie pot fi:
- tablouri de distribuţie de tip panou, dulap, din cutii echipate etc., clasificate, după
intensitatea curentului sosirii, în tablouri principale (In  600 A) şi tablouri secundare (In  300
A);
- canale prefabricate de bare (un sistem de 4 bare într-o incintă de protecţie), realizate
ca tronsoane care pot fi îmbinate şi prevăzute cu posibilitatea efectuării de derivaţii pentru
ramificaţii. În funcţie de intensitatea curentului nominal, canalele pot fi canale magistrale şi
canale de distribuţie.
În practică, circuitele electrice care alimentează puncte de distribuţie sunt denumite
coloane, termenul de circuit fiind consacrat pentru alimentarea fiecărui receptor sau
echipament de la ultimul punct de distribuţie.
Tipuri de circuite electrice de joasă tensiune
Circuitele pot fi:

- individuale, pentru fiecare receptor (în sens restrâns);
- comune, pentru mai multe receptoare, cu protecţie unică la scurtcircuit:
- circuit de iluminat;
- circuit de prize;
- circuit de utilaj;
- circuit pentru mai multe motoare similare, cu puterea totală până la 15 kW.
Tipuri de scheme
a. Scheme radiale. Fiecare punct de distribuţie, utilaj sau receptor este alimentat printr-o linie
separată, care pleacă de la un punct de distribuţie central. Aceste scheme prezintă avantajul
siguranţei în alimentare; un defect pe o linie provoacă scoaterea de sub tensiune, prin

funcţionarea aparatului de protecţie respectiv, numai a liniei afectate, restul instalaţiei

rămânând în funcţiune.
Dezavantajele schemelor sunt:
- investiţii mari;
- consum ridicat de material conductor;
- număr mare de plecări din punctele de distribuţie (creşterea gabaritului).
Ca utilizare, se recomandă în cazul:
- coloanelor de alimentare a tablourilor de distribuţie sau al unor canale de bare de
distribuţie secundare;
- circuitelor, pentru:
- utilaje cu receptoare de puteri mari, alimentate direct din tabloul general sau
dintr-un canal magistral;
- utilaje cu receptoare de puteri mici şi mijlocii, alimentate din tablouri
secundare sau din bare de distribuţie;
- utilaje şi receptoare dispersate;
- utilaje, receptoare şi instalaţii importante, pentru care riscul de întrerupere a
alimentării trebuie să fie minim.
b. Scheme cu linii principale sau magistrale. Se prevede câte o plecare într-o anumită
direcţie, care trece prin apropierea unor utilaje/receptoare sau grupuri de utilaje/receptoare,
care se alimentează apoi, de regulă, în derivaţie
Avantajele constau în:
- consum redus de material conductor;
- derivaţii din mai multe locuri;
- număr redus de plecări din punctele de distribuţie.
Dezavantajul este siguranţa mai mică în exploatare, deoarece un defect pe linia principală
antrenează întreruperea alimentării tuturor derivaţiilor din linie.
Utilizarea acestor scheme se recomandă pentru:
- utilaje grupate, la distanţe relativ mici, linii tehnologice;
- distribuţia în canale de bare.
c. Scheme mixte:
- scheme radiale pentru:
- utilajele/receptoarele dispersate;
- echipamentele/receptoarele importante;
- scheme magistrale pentru utilajele grupate.
10.3. Elemente conductoare în reţelele electrice

Elementele conductoare servesc drept cale de curent pentru alimentarea receptoarelor
sau punctelor de distribuţie de la sursa de energie.
Conductoarele elecritrice realizeaza transmiterea energiei electrice de la surse la
receptori si de aceea se fabrica din materiale bune conducatoare de electricitate, cum ar fi:
cupru, aluminiu, otel si aliaje ale acesora.
Deoarece cuprul este material deficitar si scump, acesta se utilizea in instalatiile
electrice numai in urmatoarele situatii: la circuitele care alimenteaza receptoare de importanta
deosebita (pompe de incendiu, sali de reanimare bloc operator, iluminatul de siguranta),
receptoare amplasate in medii cu pericol de explozie, receptoare mobile sau pentru instalatiile
de protectie legare la pamant sau nul de protectie; circuitele care alimenteaza utilitati supuse
permanent la socuri si vibratii. Din punct de vedere constructiv conductoarele electrice pot fi:
unifilare, multifilare, izolate sau neizolate, torsadate.
Conductoarele reţelei de distribuţie

Conductoarele active ale reţelei sunt:

- conductoarele de linie (fază): L1, L2, L3;
- conductorul neutru (nul de lucru) N – care serveşte drept :
- conductor pentru alimentarea receptoare monofazate;
- cale de închidere a circuitului curenţilor de dezechilibru din reţea, (inclusiv
armonicele multiplu de 3);
- conductorul de protecţie PE – destinat exclusiv protecţiei prin legare la pământ şi
legare la nul, servind pentru racordarea elementelor conductive neaflate în mod normal sub
tensiune, cu alte elemente conductive similare, cu prizele de pământ sau cu punctul neutru al
sursei de alimentare;
- conductorul combinat PEN, îndeplinind ambele funcţii (neutru şi de protecţie) pe o
porţiune definită a reţelei.
Codul pentru identificarea conductoarelor impune utilizarea urmatoarelor culori pentru
izolatia conductoarelor:
- negru (N) - pentru circuitele principale (de forta) in c.c. sau c.a.;
- rosu (R) - pentru circuitele secundare de c.a.;
- albastru (A) - pentru cele de c.c;
- verde-galben (V-G) - pentru conductoarele de protectie (PE);
- albastru deschis (B) - pentru conductorul neutru (N) sau median (M)
Identificarea barelor şi conductoarelor neizolate conform normative PE102
a) sistemele de bare colectoare, precum şi derivaţiile acestora, în current alternativ
- roşu, pentru faza L1
- galben, pentru faza L2
- albastru, pentru faza L3
- barele (PE), (PEN) şi (N) – verde – galben ( PE, PEN) albastru ( N)
b) sistemele de bare în curent continuu
- roşu, bara pozitivă (+)
- albastru, bara negativă (-)
- cenuşiu deschis, bara mediană (0)
c) la conductoarele neizolate, marcarea se face la capete
Soluţii posibile pentru realizarea reţelei

Din punct de vedere tehnic, se pot folosi:
- conductoare izolate, montate în tuburi sau ţevi de protecţie, cu accesoriile aferente
pentru derivaţii (doze, cutii) şi îmbinare (manşoane, mufe, coturi, curbe);
- cabluri;
- bare neizolate.
Conductorul metalic (neizolat) este o cale unică de curent, formată din unul sau mai multe
fire.Conductoarele neizolate profilate se utilizeaza pentru constructia liniilor de alimentare cu
energie electrica a sistemelor electrice de transport.
In cazul liniilor aeriene de transport si distributie a energiei electrice se folosesc
conductoare neizolate rasucite din aluminiu pe un conductor de tractiune din otel plasat
central. Drept material se recurge la cupru (Cu) sau aluminiu (Al) – a căror conductivitate este
ridicată (Cu > Al). Avantajele cuprului sunt: consum mai mic, la aceeaşi solicitare termică
(aceeaşi sarcină); cădere de tensiune mai mică pe reţea; conexiuni mai sigure (prin lipire);
rezistenţă mecanică mai mare.
Ca execuţie, conductorul poate fi: unifilar/multifilar; rigid/flexibil.
Forma secţiunii poate fi: circulară; dreptunghiulară; alte forme geometrice (de exemplu,
sector de cerc, elipsă).

Secţiunea conductoarelor utilizate în instalaţiile electrice are valori normalizate,

exprimate în mm2. La cablurile polifazate, cu conductor neutru şi/sau de protecţie, secţiunea
conductorului respectiv se adoptă:
- egală cu secţiunea conductorului de linie, pentru s  16 mm2;
- valoarea normalizată cea mai apropiată de jumătate din secţiunea conductorului de
linie, pentru s  25 mm2.
Conductorul izolat (conductor, conductă) (monofilare, multifilare sau torsadate) sunt

alcatuite din 1 - 61 de fire neizolate rasucite intre ele si prevazute cu o izolatie si, eventual
invelis de protectie. Materialul conductor este cuprul sau aluminiul, iar izolatia este din PVC
sau cauciuc. Pentru a rezista la intemperii izolatia din PVC se impregneaza cu substante
speciale care maresc durata de viata dminuand efectul variatiilor de temperatura si a radiatiilor
ultraviolete.
Simbolizarea conductoarelor electrice izolate indica domeniul de utilizare si modul de
constructie. Astfel, pentru conductoarele utilizate in instalatiile fixe se foloseste urmatoarea
simbolizare:
- F - instalatie fixa:
- C - cu cauciuc;
- I - invelis rezistent la intemperii sau actiuni chimice;
- i - impletitura textila impregnata:
- A - aluminiu la inceputul simbolului sau armat in rest;
- p - executie plata:
- Y - material plastic.
Conductoarele izolate se monteaza in tuburi de protectie pentru a nu fi expuse

deteriorarilor mecanice. Numai conductoarele INTENC se monteaza ingropat.
Fig. 10.1 Conductor izolat
Snurul si cordonul electric se obtin prin rasucirea sau dispunerea in paralel a doua sau mai
multe conductoare din cupru izolate, flexibile si acoperite cu un invelis comun de protectie si
izolatie din PVC.
Snurul si cordonul electric se utilizeaza pentru alimentarea utilajelor portabile sau in
cazul instalatiilor electrice ale masinilor care sunt supuse la socuri si vibratii permanente.
Pentru asigurarea rezistentei mecanice a conductoarelor se adopta sectiunea minima
de 1,5 mm2 pentru cupru si respectiv 2,5 mm2 pentru aluminiu.
Cablul este un ansamblu de: conductoare izolate (separate din punct de vedere electric, dar
solidare mecanic), învelişuri şi, eventual, ecrane.
Învelişurile servesc fie pentru protecţie contra acţiunilor chimice, fizice, mecanice:
(armături metalice, manta - înveliş de protecţie etanş, exterior), fie pentru solidarizarea
ansamblului.
Ecranele sunt destinate protecţiei circuitelor faţă de acţiunea câmpului electric şi
magnetic exterior sau împiedicării acţiunii câmpului conductoarelor asupra mediului
înconjurător.
După destinaţie, cablurile se clasifică în: cabluri de energie, cabluri de comandă, cabluri
de semnalizare.

Fig. 10.2. Cabluri

d. Barele neizolate, cu secţiune dreptunghiulară se
folosesc drept:
- cale de curent pentru curenţi intenşi, pentru
racordarea echipamentelor în reţea, în zone inaccesibile
personalului necalificat ca, de exemplu, legătura între
tabloul general şi transformator, în postul de transformare
sau conexiuni între echipamente, în zone protejate.
- bare "colectoare" – în cadrul tablourilor de
distribuţie, la care se racordează sosirea şi plecările, în
cadrul schemelor radiale.
- canale din bare protejate/capsulate, prefabricate ,
sub formă de tronsoane, inclusiv elementele de îmbinare,
derivaţie şi montaj: canal magistral, canal de distribuţie, cutii
de ramificaţie, cutii de colţ, cutii de siguranţe, cutii de
dilatare.
Fig. 10.3 Canale din bare

capsulate
10.4. Simbolizarea conductoarelor izolate şi cablurilor

Pentru simbolizarea conductoarelor izolate şi a cablurilor se foloseşte un cod
alfanumeric.
CENELEC a adoptat un cod de identificare constând, în ordine, în:
- o literă pentru tipul de cablu: H – model armonizat; A – model nearmonizat, variantă
naţională recunoscută de CENELEC; FRN – conform unui standard naţional;
- una sau două cifre pentru tensiunea de serviciu (tensiunea de linie), de exemplu 05
pentru 500 V; 1 pentru 1 kV;
- o literă pentru materialul izolant, de exemplu V pentru policlorură de vinil (PVC);
X pentru polietilenă armată (XLPE); R pentru cauciuc natural sau artificial;
- o literă pentru materialul învelişurilor de protecţie, de exemplu V pentru policlorură de
vinil (PVC); X pentru polietilenă armată (XLPE);
- o literă pentru construcţii speciale: H – cablu plat divizibil; H2 – cablu plat indivizibil;
- o literă pentru conductorul metalic, de exemplu U pentru masiv; R pentru două fibre
răsucite (inflexibil); F, K sau H pentru diverse construcţii flexibile;
- o literă pentru conductorul metalic: A pentru aluminiu; necodificat pentru cupru;

- o parte numerică evidenţiind compoziţia conductorului/cablului: numărul de

conductoare, semnul de multiplicare (x) şi secţiunea transversală a unui conductor (în mm 2)
Codul alfanumeric folosit în România este constituit din:
a. litere, pentru:
- materialul conductorului (prima literă din simbol): A – aluminiu; conductorul din cupru
nu se simbolizează;
- forma secţiunii conductorului şi construcţia: r – secţiune rotundă; s – secţiune în formă
de sector de cerc; f – flexibil; m – multifilar;
- execuţie (în ordine, de la interior spre exterior: izolaţie, înveliş, armătură, manta):
Y – izolaţie/înveliş/manta din PVC; H – izolaţie de hârtie; P – manta din plumb; A – armătură
(în interiorul simbolului); Ab – armătură sub formă de bandă etc;
- destinaţie (la începutul simbolului, după indicarea materialului conductorului): F – instalaţii
fixe; M – instalaţii mobile; C – cablu de energie; CC – cablu de comandă; CS – cablu de
semnalizare;.
b. cifre: numărul de conductoare x secţiunea (mm 2); secţiunile reduse se indică după
secţiunea conductoarelor de linie, precedate de semnul +.
Exemple: AFY 2,5 mm2 – conductor din aluminiu, cu izolaţie din PVC, instalaţii fixe
FY 2,5 mm2 – conductor din cupru, cu izolaţie din PVC, instalaţii fixe
2 AFY 2,5 mm2 + FY 2,5 mm2– două conductoare din aluminiu, cu izolaţie din PVC şi un
conductor din cupru, instalaţii fixe
ACYY 4x10 mm2 – cablu de energie, patru conductoare din aluminiu, cu secţiunea 10 mm 2,
izolate cu PVC, manta din PVC
CYY 4x10 mm2 – idem, conductor din cupru
ACYY 3x25 + 1x16 mm2 – cablu de energie, patru conductoare din aluminiu (trei cu secţiunea
25 mm2 şi unul cu secţiunea 16 mm2), izolate cu PVC, manta din PVC
ACYAbY 3x25 + 1x16 mm2 – idem, cu armătură sub formă de bandă.
Identificarea conductoarelor în cablurile de joasă tensiune se realizează prin culori sau

prin numere, respectând următoarele reguli:
- marcajul în dungi verde-galben este rezervat conductoarelor de protecţie PE sau PEN;
- conductorul neutru (dacă există) trebuie să aibă culoarea albastru deschis sau să fie notat cu
cifra 1;
- conductoarele de linie pot fi identificate cu orice culoare în afară de verde-galben, verde,
galben, albastru deschis.
10.5. Tuburi izolante si de protectie

Pentru protejarea impotriva loviturilor mecanice si actiunii mediului ambiant
conductoarele se trag in tuburi de protectie alese in functie de numarul si lungimea
conductoarelor si de gradul de protectie pe care trebuie sa-l asigure. Intr-un tub se introduc un
numar de 1 - 7 conductoare izolate (Tabelul 10.1).
Tabel 10.1 Tuburi si tevi de protectie a conductoarelor izolate

Tuburie se monteaza ingropat sau aparent, pe suporti necombustibili si la distanta de

sursele de caldura. Din punct de vedere constructiv deosebim tuburile cu manta rigida si
respectiv tuburile flexibile.
lnstalatiile in tuburi de protectie cuprind si o serie de accesorii cum ar fi mansoane de
legaura, coturi, curbe, doze de ramificatie, de trecere sau aparat.
a - Tuburile cu manta rigida sunt realizate din metal sau PVC. Deosebim urmatoarele tipuri:
Tubul de protectie (P) este realizat din tabla de otel laminat la cald (fig.10.1), imbinat prin
suprapunerea marginilor si lacuit in interior si exterior impotriva coroziunii. Se monteaza
aparent in incaperi uscate ferite de praf sau agenti corozivi. La montare se utilizeaza o serie
de accesorii: doze de ramificatie din fonta sau tabla de otel curbe, coturi si mansoane de
legatura, scoabe.
Fig. 10.1 Tub protectie tip P
Tubul izolant usor protejat (lP) este realizat (fig.l0.2) din tabla de otel plumbuita cu grosime
de 0,15-0,22 mm si imbinata prin faltuire. In interior se
introduce un tub izolant din carton impregnat cu bitum
industrial. Se monteaza in incapei U 0 (uscate) si U1 (umeda cu
intermitenta), aparent sau ingropat. La montare se folosesc
acesorii precum sunt doze, coturi, mansoane. Diametrul
nominal se considera diametrul exterior, care poate avea valorile:
9, 11, 15, 23, 29, 35, 48. Fig. 10.2 Tub protectie tip IP

Tubul izolant, de protectie, etans (IPE) este realizat din tabla de otel laminat la rece,
imbinata prin sudare pe generatoare (fig.10.3.), asigurand o buna protectie mecanica si
etanseitate. La exterior aceste tuburi se lacuiesc cu lac protector contra coroziunii, iar in
interior se introduce o izolatie din carton impregnat cu bitum. Pentru asamblare se utilizeaza
mansoane si coturi filetate precum si doze din fonta garnituri din cauciuc pentru etansare. Se
monteaza aparent sau ingropat, in incaperi cu pericol de explozie sau incendiu, unde nu se
pot folosi tuburile P si IP.
Fig. 10.3 Tub protectie tip IPE
Tevile de otel se utilizeaza in instalatiile electrice in locurile care necesita protectie mecanica
superioara sau o executie perfect etansa, ori atunci cand este nevoie de diametre mai mari de
35 mm, in incaperi tip U2,U3,P,T,K.
U2- incapere umeda; U3 – incapere uda; P, K – incaperi cu agenti corozivi,
T- incapere cu temperatura ridicata.
Tubul de protectie etans lacuit (PEL) se relizeaza din banda de otel laminata la rece si
imbinata prin sudura pe generatoare, asigurand astfel protectia mecanica si etanseitate. La
exterior se lacuieste pentru protectia anticoroziva imbinarile se realizeaza cu mufe filetate sau
nefiletate prin lipire.
Tuburile din PVC rezista la actiunea coroziva a principalilor agenti chimici si materialelor
utilizate in constructii (var, ciment, ipsos etc.), ard numai la flacara intretinuta nu absorb apa si
suporta indoiri de 90° cu o raza minima egala cu diametrul exterior. Se monteaza ingropat sau
aparent, dar numai pe suporturi necombustibile. Nu se utilizeaza la instalatii cu siguranta
marita in actionare precum sunt: iluminatul de siguranta,alimentarea si comanda instalatiilor de
incendiu, instalatiile de semnalizare a incendiilor.
Tubul izolant usor protejat (IPY) se foloseste in locul tubului IP in incaperi U0 si U1 fara
pericol de incendiu sau explozie. Diametrul nominal exterior are valorile: 13, 15, 18, 25,40 mm
Tubul izolant, de protectie, etans (IPEY) se foloseste ca si tubul IPY.
Diametrul nominal exterior cuprinde urmatoarale valori: 15,20,25,32,40,50 mm.
b) Tuburi flexibile se utilizeaza pe traseele sinuase si expuse vibratiilor. Au urmatoarele
diametre nominale: 11; 13,5; 15; 23;·29; 35mm.
Tubul izolant, usor protejat, flexibil (IPF) este realizat din banda de otel obisnuita infasurata
in elice si prevazut in interior cu captuseala izolanta din banda de hartie impregnata in doua
straturi in elice. Se utilizeaza in incaperi de categoria U0 sau U1 in montaj aparent sau ingropat,
pentru trasee sinuoase sau racordari la diferite masini si utilaje.
Tubul izolant si de protectie, flexibil, cu rezistenta mecanica (IPFR) este confectionat din
doua fasii de tabla din otel plumbuit, infasurate elicoidal si izolate la interior cu un strat de
hartie izolanta infasurata tot elicoidal. Se foloseste in conditii similare ca si tubul IPF in locurile
unde este necesara o rezistenta mecanica sporita.
Tubul de protectie, flexibil, cu rezistente mecanice (PFR) are doua siruri flexibile din banda
de otel plumbuit, infasurate in elice, intre care se interpune o banda de hartie impregnata. Se
utilizeaza in medii umede, dar necorozive, pe trasee cu sarcini mecanice de pana la 3
daN/cm2.

CAPITOLUL 11
EXECUTIA INSTALATIILOR ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Instalatiile electrice trebuie sa fie astfel realizate incat sa asigure, functionarea corecta
si sigura a receptoarelor de iluminat si forta alimentate .
Executia instalatiei trebuie sa fie facuta in asa fel incat sa asigure o productivitate a muncii cat
mai mare si un consum de materiale cat mai redus. In acest sens se recornanda utilizarea
semifabricatelor.
La alegerea tipului si modului de executie al instalatiilor electrice trebuie sa se tina seama de:
gradul de rezistenta la foc al cladirilor. Combustibilitatea sistemelor pe care se monteaza
aceste instalatii electrice, categoria de pericol de incendiu sau explozie a procesului
tehnologic, mediul ambiant, gradul de pericol de electrocutare.
Ca exemplificare se precizeaza ea in incaperile cu pericol de incendiu nu se admite montarea
aparenta a tuburilor, a conductoarelor sau cablurilor nearmate care au invelisul exterior din
materiale combustibile, deoarece in caz de avarii acestea pot provoca incendii. Nu se admite
montarea direct pe elementele combustibile ale constructiilor a cordoanelor, cablurilor cu
rnanta din materiale combustibile sau greu combustibile nearmate si a tuburilor din PVC.
Aceste cabluri se pot monta fie pe un strat incombustibil (zidarie, beton, tencuiala, foi de
azbest etc.), fie pe console incombustibile care se distanteaza fata de elementele
combustibile.
In incaperile cu materiale combustibile care se pot aprinde usor (bumbac,hartie etc.) corpurile
de iluminat si instalatia electrica interioara trebuie sa fie etanse.
Pentru diferite categorii de medii utilajele, aparatele si executia instalatiilor electrice trebuie sa
corespunda gradului de protectie stabilit prin standarde si sa prezinte o stabilitate
corespunzatoare la actiunea agentilor care caracterizeaza mediul respectiv (coroziune,
solicitari mecanice, actiune termica etc.).
O deosebita atentie trebuie acordata alegerii echipamentului electric si a tipului de executie in
locurile cu pericol de explozie. In cazul cane nu se pot procura echipamente si materiale
pentru executii sigure la explozii, in incaperile respective nu se prevad instalatii electrice.
In functie de gradul de pericol de electrocutare pe care il prezinta incaperile si locurile de
munca trebuie sa se aleaga tipurile corespunzatoare de echipamente si instalatii electrice
asigurandu-se securitatea muncii.
Se va evita amplasarea instalatiilor electrice pe trasee comune cu celelalte instalatii (apa,
incalzire, gaze etc.). Daca acest lucru nu este posibil instalatiile electrice se vor monta
deasupra conductelor de apa. Canalizare si gaze lichefiate si sub conductele calde si de gaze
naturale respectandu-se distantele minime de vecinatate.
La alegerea traseelor instalatiilor electrice se va evita strapungerea elementelor de rezistenta
ale constructiilor.
11.1 Executia instalatiilor electrice interioare de joasa tensiune

Din punct de vedere al exploatarii instalatiilor electrice constructiile se impart in cladiri
de locuit, industriale, social-culturale si agricole. In tabelul 11.1 se prezinta principalele tipuri
de instalatii electrice interioare recomandate pentru diferite tipuri de constructii.
Tabelul 11.1
Tipul instalatiei Tipul de constructie
De locuit industriale Social- agricole
culturale
Sub tencuiala x x x -
In tencuiala x x x -
Pe tencuiala x x x x
In pardoseala xx xx xx x
In scafe - x x -

In plafon fals xx xx xx xx
In canale ingropate xx x xx -
In canale suspendate x xx x xx
In plinte xx x xx -
Pe poduri - xx x x
In tevi autoportante - x x -
Specificatia notatiilor : xx- preferabil; x- permis; - nedmis.
a) Instalalii sub tencuiala

Aceste instalatii se caracterizeaza prin faptut ca se trag conductoarele in tuburi, iar
tuburile se pozeaza in canale executate in zidarie.
La trasarea instalatiilor electrice se va urmari, ca sa se evite intersectarea cu alte tipuri de
instalatii. Traseele vor fi orizontale sau verticale si in mod exceptional oblice pe tavan
(fig.11.1).
Se executa strapungerile si locurile de fixare a dozelor de ramificatie si de aparat,
precum si canalele in zidarie.
Pozarea tuburilor de protectie (fig.11.3) si a elementelor de imbinare se face cu bratari
din sarma prinse in cuie sau cu copci din ipsos. astfel incat tuburile sa nu depaseasca
suprafata peretelui cu mai mult de 5 mm pentru a putea fi acoperite cu un strat de 10 - 15 mm
de tencuiala.
Fig. 11.1 Trasarea instalatiilor Fig. 11.2. Pozarea tuburilor

sub tencuiala a dozelor de aparat si ramificatie
Fig. 11.3 Pozarea tuburilor de protectie

1- Tub din PVC; 2- bratara de sarma; 3- cui
Montarea dozelor de ramificatie si aparat se face odata cu montarea tuburilor. Tuburile
se introduc in doze pe o distanta de 5 mm si dozele se fixeaza cu ipsos. In cazul tuburilor
metalice (IPE, PEL) se realizeaza filetarea la capete a tuburilor, mufele se monteaza prin
insurubare, iar dozele se fixeaza cu presetupe.
Tragerea conductoarelor in tuburi (fig.11.4) se face simultan pentru acelasi circuit prin
impingere sau prin tragere prin intermediul unei sarme sau benzi prevazute la capat cu o bila.

Fig. 11.4 Tragerea conductoarelor electrice in tuburi de protectie

1- conductoarele unui circuit; 2- sarma sau banda de tragere; 3- bila;
4- tub de protectie.
Executarea legaturilor in doze pentru conductoarele de cupru ( fig. 11.5.) se face prin
rasucire
cositorire urmata de izolarea cu banda izolatoare, introducerea in doza si montarea
capacului.
In cazul conductoarelor din aluminiu se introduc capetele dezizolate in cleme speciale,
se strange surubul clemei si se izoleaza, apoi se introduc lagaturile in doza si se monteaza
capacul dozei.
Fig 11.5. Executarea legaturilor in doze pentru conductoarele din cupru

Montarea aparatelor de conectare se face numai pe conductoarele de faza.
Intrerupatoarele si comutatoarele de tip ingropat se fixeaza la inaltimea de 1,5 m de nivelul
pardoselii, iar prizele se monteaza la inaltimea 0, 15 - 0,5 m de pardoselile izolate.
In cazul cand se monteaza mai multe aparate unele sub altele, ordinea de montare de sus in
jos va fi: intrerupator, comutator sau buton lumina, buton de sonerie priza pentru curenti tari,
prize de curenti slabi (telefon, radio-tv).
Montarea intrerupatorului de tip ingropat (fig.11.6) se face prin demontarea capacului
aparatului, racordarea conductoarelor dezizolate la bornele aparatului, introducerea aparatului
in doza de aparat, blocarea acestuia cu ajutorul ghearelor de fixare si fixarea capacului cu
ajutorul suruburilor.
Aparatele de conectare (intrerupatoare. comutatoare, prize) se monteaza la o distanta
de minimum 0,8 m de elementele metalice in legatura cu pamantul ( calorifer).
In incaperile de categoriile U1 ,U2 si U3 se interzice montarea intreruptoarelor si prizelor cu
exceptia prizelor speciale pentru masini de ras.
Fig. 11.6 Montarea intrerupatorului de tip ingropat sub tencuiala

1- capacul aparatului; 2- suruburi pentru fixarea capacului; 3- conductori conectati la bornele

aparatului; 4- doza de aparat; 5- gheare de fixare a aparatului; 6- suruburi pentru fixarea
ghearelor.
In figura 11.7 se arata modul de realizare a legaturilor electrice in dozele de ramificatie

si de aparat pentru intrerupatoarele si comutatoarele utilizate frecvent in instalatiile interioare
de iluminat si prize, iar in figura 11.8 se prezinta realizarea legaturilor la doze pentru o
instalatie de automat pe scara.
Fig. 11.7 Realizarea

legaturiloe electrice in doze pentru
intrerupatoare si comutatoare

a) – unipolare; b) – bipolare; c) – dublu; d) – serie; e) – de scara;f) - in cruce si scara.
Fig. 11.8 Realizarea legaturilor pentru un automat de scara
In figura 11.9,a si b se prezinta schema monofilara si realizarea legaturilor pentru un

tablou de apartament.

Fig. 11.9.Instalatia electrica interioara a unui tablou de apartament cu patru camere;

a) schema monofilara; b) – executia legaturilor la dozele de ramificatie si de aparat.
b) Instalatii in tencuiala se executa cu conductoare INTEC asezate direct pe zidarie sau pe

alte elemente necombustibile ale constructiei la cel putin 5 mm sub tencuiala. Conductoarele
se fixeaza pe pereti cu cuie sau copci de ipsos.Se utilizeaza doze de ramificatie si de aparat,
lagaturile facandu-se similar ca la instalatiile sub tencuiala. Avantajul acestor instalatii fata de
cele sub tencuiala consta in aceea ca se evita saparea santurilor, pozarea tuburilor si tragerea
conductoarelor in tuburi. In schimb prezinta dezavantajul ca inlocuirea unor conductoare
necesita lucrari de anvergura.

c) Instalatii pe tencuiala se realizeaza dupa executarea lucrarilor de tencuire. Trasarea

traseelor si pozarea tuburilor se face astfel incat sa se asigure si o mica distanta fata de
tencuiala cu ajutorul unor dibluri, conespanduri sau a unor console metalice
Fig. 11.10 Pozarea tuburilor PVC si metalice pe console din banda de otel.
In cazul instalatiei electrice executate cu cablu fixarea cablului se face cu ajutorul unor
console din otel lat de 40x3 mm montate pe zidarie. Distantele dintre console pe orizontala se
iau de 1 m iar pe verticala aceste distante pot fi mai mari.
Fig. 11.11. Montarea cablurilor pe console metalice
Montarea dozelor din PVC sau fonta se face odata cu tubul prin insurubarea presetupei
filetate la capatul tubului, asigurandu-se astfel etanseitatea.
Montarea aparenta pe tencuiala a aparatelor de conectare (fig.11.12} se face pe
elemente de constructie din beton sau pe constructii metalice.
In cazul montajului pe elemente din beton sau caramida aparatul se fixeaza in dibluri din
material plastic cu ajutorul unor suruburi si saibe.
In cazul montajului pe constructii metalice aparatul se monteaza pe o consola prin
intermediul unui suport, a suruburitor si saibelor. Ulterior se realizeaza racordarea
conductoarelor la bornele aparatului.
lnstalatia electrica in montaj aparent (pe tencuiala) se face pe fetele laterale ale grinzilor
pe directii paralele sau perpendiculare pe munchiile dintre pereti si tavan.
Fig. 11.12 Montarea aparenta a aparatelor de conectare:

1) – capac aparat; 2) – diblu PVC; 3) – saibe; 4) – holzsurub; 5) – suport; 6) – consola;
7) – surub.
d) Instalatii sub pardoseala se fac pentru conductoare protejate in tuburi, sau cabluri prin
montarea direct pe planseu si protejarea cu pardoseala de egalizare, dale sau placi, Aceste
instalatii se pot executa in doua variante: cu doza centralizata si in canale.

Instalatiile cu doza centralizata (fig.11.13) se utilizeaza mai ales la locuinte. Doza centralizata
se monteaza pe peretele din holul de intrare, continand un tablou la care se realizeaza
conexiunile la elementele si aparatele instalatiei.
Conductoarele care formeaza circuitul pentru iluminat sunt intinse pe planseul superior
si coborate printr-un orificiu, iar conductoarele circuitului de prize se intind pe planseul
apartamentului si se ridica pana la nivelul prizelor.
Aceste instalatii au avantajul ca nu necesita doze de ramificatie si permit un inalt grad de
prefabricare.
Fig. 11.13 Instalatie cu doza centralizata
Instalatiile in canale se utilizeaza in special, la hale industriale sau birouri mari la

cladirile cu un singur nivel. Conductoarele se introduc in canale de material plastic si intinse
de-a lungul liniei de dispunere a utilajelor sau birourilor. Din loc in loc sunt instalate casete de
tragere, de ramificatie sau de trecere. Pe casetele de trecere se aseaza casetele cu prize la
locurile de amplasare a utilajelor, iar restul casetelor se lasa acoperite. In figura 11.14 se
prezinta detalii de realizare a instalatiei in canale. Trebuie de precizat ca pardoseala de
protectie se realizeaza pana la inaltimea casetelor atingand o grosime 6 - 7 cm in cladirile
administrative si de
10 - 13 cm in halele industriale.
Se mai utilizeaza si instalatii in canale lasate in pardoseala la turnare. Prin aceste canale se
pozeaza cablurile si apoi se acopera cu dale sau placi metalice. Traseul canalelor se
stabileste in lungul liniei de utilaje.
Principalul avantaj al acestor instalatii sub pardoseala este acela ca permite modificari ale
instalatiei electrice la schimbarea pozitiei utilajelor, implicand doar schimbarea casetei de prize
la o alta caseta de trecere.

Fig. 11.14 Detalii de realizare a instalatiei in canale
e) Instalatii in scafe se intalnesc in cladirile social- culturale la care arhitectura interioara

impune iluminatul indirect. La instalatiile in scafe, corpurile de iluminat cu tuburi florescente,
conductoarele si celelalte accesorii se monteaza in scafe. Aceste instalatii au avantajul ca nu
necesita saparea santurilor in pereti, pozarea tuburilor de protectie si tragerea conductoarelor.
Circuitele electrice sunt pozate in scafe numai in zona in care sunt realizate astfel de scafe, iar
in rest instalatia electrica se monteaza ingropat( sub tencuiala).
Fig. 11.15 Instalatii in scafe: 1) – lampa florescenta; s) – scafa.
f) Instalatii in plafon fals se intalnesc la constructii industriale sau social-culturale.

Plafoanele pot fi nevizitabile (fig.11.16) sau vizitabile ( fig. 11.17). In cazul plafoanelor
nevizitabile conductoarele si tuburile se fixeaza pe console cu bratari sau de consolele care
sustin plafonul fals. Aparatele electrice, dozele si imbinarile instalatiei trebuie sa fie accesibile.
In cazul plafonului vizitabil instatatiile electrice se realizeaza alaturi de celelalte tipuri de
instalatii (climatizare, alimentare cu apa).
Conductoarele si tuburile se aseaza liber pe suprafata superioara a plafonului fals, paralel cu
axa constructiei, Corpurile de iluminat se aseaza in locasuri speciale prevazute in plafon si se
alimenteaza de la cate o priza.

Fig. 11.16 Instalatie in plafon fals nevizitat: 1- plafon portant; 2- plafon fals.
Fig. 11.17. Instalatie electrica in plafon fals vizitabil: 1- corp de iluminat; 2 – priza; 3 –
conductoare; 4 – cutie cu ramificatie; 5 – distributie prin bare; 6 – teava de protectie;
7 – conducta de coborare
g) Instalatii in canale in pereti se intalnesc in special la constructiile din elemente

semifabricate. Canalele de perete orizontale (fig.11.18) se realizeaza in nisele sau
proeminentele zidariei sau de-a lungul muchiilor constructiilor.Tuburie se grupeaza sub forma
de manunchiuri si se fixeaza cu bratari de sistemele constructiei (grinzi, muchii de imbinare
intre pereti si tavan).
Fig. 11.18 Instalatii in canale in perete.
h) Instalatii in canale suspendate se intalnesc in special in halele industriale.Conductoarele,

cablurile si tuburile se monteaza in canale autoportante independente de cladire. Aceste
canale se utilizeaza si pentru montarea corpurilor de iluminat.
Fig. 11.19 Instalatii in canale suspendate
i) Instalatii in poduri se intalnesc in halele industriale sub forma podurilor de conductoare si

respectiv de cabluri. Aceste instalatii au avantajul ca permit montarea unui numar mare de
cabluri si conductoare cu manopera redusa, fiind in acelasi timp deosebit de flexibile
permitand modificari simple ale instalatiei electrice.

Podurile de conductoare sunt realizate din tabla perforata cu marginile rasfrante avand latimea
de 0,1 – 0,4 m si lungimea unui tronson de 2 m. Pe tronsoanele orizontale conductoarele sunt
asezate liber, iar pe cele verticale sunt fixate.
Fig. 11.20. Instalatii pe poduri: a) de conductoare; b) de cabluri
Podurile de cabluri sunt realizate din tronsoane din profil cornier fixate de elementele de
constructie prin carlige, ancore sau asezate pe console.
Consola
Spatar
Consola de
Perete
Fig. 11.21 Variante de montare a podurilor de cabluri: a) atarnate cu carlige; b) – ancorata de ferme;
c) –pe console de perete.
La montarea cablurilor pe podurile de cabluri se vor respecta distantele minime pe orizontala

indicate in fig. 11.22.
Cablurile de energie se monteaza la nivele diferite in functie de tensiune, cele de tensiune
ridicata se monteaza in partea superioara, iar cele de joasa tensiune la partea inferioara.
Cablurile de comanda si control se monteaza pe paliere diferite sub cablurile de energie.

Fig. 11.22. Montarea cablurilor pe poduri pe orizontala si pe verticala
j Instalatii in tevi autoportante se utilizeaza in cazul halelor industriale.Tevile care

protejeaza conductoarele se rigidizeaza intre ele (fig.11.23,a) si monteaza pe elemente de
constructii ca in figura 11.23,b,c si d. La distanta de minimum 15 m se prevad cutii de
distributie fixate rigid de tevi. Dupa montarea tevilor se trag conductoarele si cablurile prin tevi.
Cablurile de comanda si control se monteaza pe paliere diferite de cablurile de energie.
Fig. 11.23 Instalatii in tevi autoportante : a) – rigidizarea tevilor; b) – suspendare de plafon

c)- atarnarea de grinda; d)- suspendarea pe stalpi cu console.
k) Instalatii in plinte (fig.11.24) se realizeaza in plintele asezate pe perete, pervaz sau
pardoseala.Aceste instalatii au avantaju1 ca prezinta o mare flexibilitate,permitand modificari
usoare ale instalatiei electrice.Plinta pentru instalatiile electrice este forrnata din trei profile din
PVC dur.
Fig. 11.24 Instalatii in plinte

l) Instalatii electrice in bare se intalnesc in ateliere de productie si laboratoare avand

avantajul de a permite extinderea instalatiei,schimbarea traseelor, adaugarea sau scoaterea
unor consumatori. La aceasta se mai adauga simplitatea constructiva utilizarea elementelor
tipizate cu manopera putina si posiblitatea de utilizare a canalelor magistrale pentru
amplasarea corpurilor de iluminat echipate cu lampi fluorescente.
In figura 11.25,a se prezinta un sistem de distributie a energiei electrice in bare.
Barele de aluminiu fixate pe izolatii de bachelita sau material plastic se plaseaza in interiorul
canalelor de tabla de sectiune dreptunghiulara.
Racordarea consumatorilor in orice punct al traseului se face prin bransarea la partea
superioara sau inferioara a sistemului de bare a unei cutii de sigurante care asigura legatura
spre consumatori. Aceste cutii de sigurante, cu grad protectie IP 30, se rigidizeaza de canalul
de distributie prin suruburi.Pentru realizarea schemei de distributie se mai folosesc si cutii de
ramificatie.
Montarea canalelor se face pe console fixate pe ziduri, stalpi sau pe fermele metalice ale
halelor industriale la distante de 3 - 6 m,
Asamblarea modulelor de bare se face la sol pentru un tronson de o anumita lungime si apoi
aceste tronsoane sunt ridicate la pozitia de montare cu ajutorul unor scripeti.
In figura 11.25 se prezinta doua moduri de suspendare a canalelor de bare de fermele de
beton armat ale halelor industriale.
Datorita avatajelor evidente astfel de instalatli electrice in bare au capatat o raspandire tot mai
mare
Fig.
11.25 Instalatii electrice in bare: a) – prezentarea elementelor componente ale instalatiei in bare; b)
suspendarea canalelor de bare de ferme de beton; c) – detalii de suspendare:
1- canal de bare; 2- cutie de sigurante; 3- centru de ramificare.

CAPITOLUL 12
SCHEME ELECTRICE
12.1 Caracteristicile desenului schematic in domeniul electric
Documentatia de fabricatie si de utilizare a unui produs din domeniul electric
include, pe langa desene de executie, si desene schematice. Schemele electrice sunt
utilizate si in prospectele si cartile tehnice ale produselor e1ectrice. Schemele electrice
nu inlocuiesc documentatia de fabricatie, ci o expliciteaza si o completeaza. Pe langa
schemele electrice, se mai folosesc diagrame si tabele.
Schemele electrice sunt reprezentari grafice simplificate ale modului in care sunt conectate
functional si fizic diferite parti ale unei instalatii electrice, ale unui aparat electric, ale unui
ansamblu electric in general. Schemele electrice utilizeaza simboluri grafice si semne
conventionale specifice, pentru a reda diferitele componente ale ansamblului reprezentat .
La ora actuala, sunt disponibile numeroase pachete soft care realizeaza automat diferite tipuri
de desene schematice din domeniul electric, precum si din alte domenii. Aceste pachete soft
pot fi utilizate in proiectarea electrica a intregului ansamblu considerat, nu doar pentru
desenarea schemelor. Modul de reprezentare si destinatia diferentiaza mai multe tipuri de
scheme electrice, prezentate in continnare.
12.2 Clasificarea schemelor electrice dupa scopul lor

Dupa scopul si destinatia pe care o au, schemele electrice sunt:
• scheme explicative,
• diagrame explicative sau tabele explicative,
• scheme de conexiuni sau tabele de conexiuni,
• planuri de amplasare.
Scheme explicative
Schemele explicative pot fi scheme functionale, scheme de circulatie sau
scheme de echivalenta.
Schemele functionale redau principiul de functionare al unei instalatii, aparat, masina,
ansamblu electric sau de alt tip. Forma de prezentare a schemelor functionale este cea de
scheme principiale (Figura 12.1), sau de scheme-bloc (Figura 12.2). In realizarea lor, este
necesara delimitarea corecta a elementelor componente sau a modulelor functionale, precum
si explicitarea conexiunilor intermodulare, Schema trebuie sa fie usor lizibila si neconfuza,
respectand o dispunere logica a succesiunii
Fig. 12.1 Schema principala a unui resistor cilindric cu pelicula fina metalica

Schemele de circulatie redau in general .fluxul de energie, materiale si informatie (Figura

12.3). Schemele respecta principiul sistemic conform caruia orice subsistem trebuie sa aiba
cel putin o intrare si cel putin o iesire, existand totdeauna cel putin un modul de intrare in
sistemu1 global si cel putin un modul de iesre din sistemul global. Aceste module comunica
fiecare cu exteriorul prin cel putin o cale. Sensul celor trei fluxuri trebuie sa fie de la intrare
spre iesire. Pot exista si conexiuni inverse (iesire-intrare), dar numai in conditiile existentei
conexiunii directe. Aceste legaturi inverse formeaza buclele inverse ("feed-back connections"
in limba engleza), de autoreglare a sistemului.
Uneori, schemele de circulatie se suprapun partial sau total cu schemele-bloc
(Figura 12.2)
Fig. 12.2. Schema- bloc a unui osciloscop, cu evidentierea modulelor componente

a intrarilor si iesirilor
Figura 12.3. Bilantul de pureri active la masinile sincrone cu excitatie independenta, in regim de motor si
respectiv de generator

Schemele de echivalenta definesc modalitati de inlocuire formala a unor elemente de circuit

electric in vederea realizarii anumitor calcule tehnice (Figura 12.4).
Figura 12.4 Schema electrica echivalenta a transformatorului cand sunt

considerate si pierderile in fier
Diagramele explicative sau tabelele explicative furnizeaza informatii aditionale pentru

schemele explicative (succesiuni, secvente de operatii si actiuni, timpi de actionare, intervale
de lucru, etc.).
Schemele de conexiuni si tabele de conexiuni sunt extrem de utile in procesul tehnologic
de fabricatie, la realizarea fizica a conexiunilor, la verificarea corectitudinii lor, precum si la
depanarea produsului. Aceste scheme si tabele de conexiuni pot fi elaborate separat pentru
conexiunile interioare, pentru cele exterioare precum si pentru bornele produsului
(conductoarele interioare si exterioare conectate la bornele produsului). In forma sintetica,
schemele de conexiuni (sau tabelele) pot sa apara si in prospectul unui produs, pentru a oferi
utilizatorului scurte detalii asupra modului de conectare al acestuia . Schemele de conexiuni
pot cuprinde informatii privind tipul si lungimea cablurilor sau a conductoarelor de legatura.
In cazul unor scheme de conexiuni complicate, se pot trasa numai capetele conexiunilor, cu
indicarea adresei capatului opus (Figura 12,5)
Figura 12.5 Schema de conexiuni interioare a unui panou de actionare, cu reprezentare intrerupta a
conductoarelor

Planurile sau tabelele de amplasare (numite si "scheme de montaj") redau dispunerea

spatiala a componentelor unei instalatii electrice, modul de incadrare in ambient (Figura 12.6).
Figura 12.6 Planul de amplasare al unei instalatii electrice de apartament
12.3 Scheme electrice. Metode de reprezentare

Dupa metoda de reprezentare, desenele schematice pot fi clasificate in mai multe moduri :
• dupa numarul de conductoare, elemente sau dispozitive reprezentate prin acelasi semn
conventional se deosebesc scheme monofilare si respectiv scheme multifilare (Figura 12.7).
Schemele monofilare pot reda doua sau mai multe conductoare printr-o singura linie. Un set
de aparate sau elemente de circuit similare se poate reprezenta printr-un singur simbol sau
semn conventional. Spre deosebire de acestea, schemele multifilare diferentiaza fiecare
conductor printr-o linie de desen, fiecare aparat printr-un simbol (Figura 12.7).
Figura 12.7 Schema monofilara(a) si respectiv trifilara(b) a unui circuit electric

• dupa dispunerea semnelor conventionale ale elementelor componente dintr-un aparat,
instalatie, se diferentiaza reprezentari asamblate, reprezentari semiasamblate si reprezentari
desfasurate (Figura 12.8). Intr-o reprezentare asamblata, elementele componente ale unui
aparat, dispozitiv, sunt reprezentate grupat (Figura 12.8 a, contactorul K1, releul termic F4).

Figura 12.8 Reprezentarea asamblata (a), semiasamblata (b) si desfasurata (c) a unui circuit electric
 Intr-o reprezentare semiasamblata elementele ce compun un aparat, un dispozitiv sunt

reprezentate dispersat in schema electrica, ceea ce faciliteaza intelegerea modului de
functionare, dar sunt desenate si legaturile mecanice dintre acestea (Figura 12.8,
contactorul Kl si releul termic F4). Pentru schemele complexe, exista riscul unor confuzii
intre legaturile mecanice si cele electrice.
 O reprezentare desfasurata asigura claritatea maxima a schemei d.p.d.v. electric, dar
diferitele componente ale unui dispozitiv, aparat sunt dispersate in schema, fapt ce
abstractizeaza schema d.p.d.v, fizic, Toate partile componente ale aceluiasi dispozitiv
sau aparat electric vor fi notate cu acelasi simbol (Figura 12.8, contactorul K1, releul
termic F4).
 dupa respectarea pozitiei relative a aparatelor (adica a dispunerii topografice),
rezulta scheme in care pozitiile relative ale componentelor schemei corespund cu
dispunerea lor fizica. Astfel de reprezentari sunt sunt utile in realizarea schemelor de
conexiuni, a celor arhitecturale si a celor de retele.
Utilitatea schemelor de circuite electrice

Schemele de circuite sunt cele mai "clasice" scheme din domeniul electric. Ele
pun in evidenta structura circuitului electric, fiind indispensabile in definirea functiilor electrice
ale acestuia, Schemele de circuite utilizeaza pentru diferitele componente de circuit simboluri
si semne conventionale standardizate pe plan international, evidentiind si legaturile electrice
dintre componente.
Forma cea mai clara a schemelor de circuite este reprezentarea desfasurata. Pentru
identificarea diferitelor componente ale unui aparat electric, toate partile sale, dispersate in
schema in diferite pozitii, vor fi notate prin acelasi identificator literal-numeric. Reperul de
identificare se inscrie in stanga (deasupra) aparatului, iar codul bornelor in dreapta (dedesubt).
Dispunerea fizica a componentelor circuitului electric este omisa, precum si redarea modului
de fixare mecanica, prevaland redarea clara si logica a structurii acestuia.
Schemele de circuite electrice nu tin seama de dimensiunile fizice ale reperelor si
subansamblelor electrice.
Schemele de circuite sunt utile nu numai in fabricatia produsului, dar si in depanarea si
intretinerea ulterioara a acestuia.
Reguli de baza in reprezentarea schemelor de circuite electrice

Aparent simple prin elementele grafice pe care le contin, schemele pentru circuite electrice se
supun anumitor regu1i de desenare, care asigura un aspect lizibil si unitar.
Una din regulile esentiale se refera la utilizarea unor simboluri si semne conventionale
standardizate pe plan international pentru elementele de circuit, simboluri bine-cunoscute
care nu necesita neaparat o enumerare in acest cadru.
In desenarea unei scheme de circuit electric, se recomanda gruparea elementelor de circuit
care realizeaza o functie de baza, chiar daca fizic, acestea nu apartin aceleiasi unitati
constructive. Succesiunea grupelor functionale trebuie sa corespunda succesiunii operatiilor

sau transmisiei semnalului. Este preferabil ca aceasta succesiune sa fie directionata grafic de
la stanga la dreapta si/sau de sus in jos
(circuitul din Figura 12.9, avand ca intrare "Antena", si ca iesire "Iesirea audio") .
Fig.12.9 schema unui radioreceptor pentru gama UUS
Liniile din schema care simbolizeaza conductoare trebuie sa fie reprezentate cu

cat mai putine incrucisari si schimbari de directie (Figura 12.10). Se vor evita liniile
de conexiune foarte lungi.
Fig. 12.10. Reprezentarea optima a liniilor conductoare
Derivatiile (intalnirea a doua sau mai multe conductoare), nodurile de circuit se

reprezinta cu punct ingrosat (preferabil) (Figura 12. 11 a, Figura 12.9) sau cu un cerculet
(Figura 12.11 b). lntr-o aceeasi schema, toate derivatiile se reprezinta in acelasi mod.
Fig. 12.11 Reprezentarea derivatiilor in schemele de circuit
Incrucisarile liniilor conductoare (intersectiile aparente, rezultate din desenare) nu se

marcheaza prin nici un semn distinctiv (Figura 12.12 a). Uneori, pentru a evidentia absenta
punctului comun, una din linii cuprinde un arc ocolitor (Figura12.12 b). Pentru incrucisari
desenate paralel, este recomandabil ca ocolirile sa fie desenate pe aceeasi directie (Figura
12.12 c).

Fig.12.12. Reprezentarea incrucisarilor ( intersectii aparente ) de linii conductoare
Pentru a evita confuziile, doua linii conductoare care se incruciseaza nu trebuie

sa isi schimbe directia chiar in punctul de incrucisare (Figura 12.13), ci intr-un punct
apropiat de incrucisare.
Fig. 12.13. Schimbarea de directie a unei linii conductoare in apropierea unei incrucisari
Daca spatiul permite, se recomanda trasarea perpendiculara a doua conductoare care se

incruciseaza (Figura 12.14).
Fig. 12.14 Reprezentarea unei incrucisari de linii conductoare
In cazul conectarii a doua elemente de circuit similare, dispuse in circuite simetrice, se

recomanda incrucisarea oblica a conductoarelor (Figura 12.15)
Figura 12.15 Schema de circuit electric simetric, incluzand incrucisari oblice de

conductoare (circuit basculant astabil)
Pe o schema de circuit .realizata desfasurat, fiecarui element trebuie sa i se
asocieze un reper de identificare (Figura 12.16), in asa fel incat apartenenta la un
anumit aparat electric a tuturor elementelor componente sa apara fara ambiguitate,
pozitia fiecarui semn conventional fiind usor si rapid observabila pe schema.

Fig. 12.16 Schema de circuit, cu repere de identificare a elementelor si a subansamblurilor

Alimentarile pot fi reprezentate prin linii, prin semne conventionale ("+","- ","~"), sau combinatia
lor (Figura 12.17 a, b, c). O dispunere clara se obtine plasand circuitele intre douii linii paralele
ce reprezinta alimentarile (Figura 12.15).
Fig. 12.17. Reprezentarea alimentarilor

Elementele similare din circuite se recomanda sa fie aliniate. Elementele similare din circuite
verticale vor fi aliniate pe orizontala (Figura 12.18 a), iar ce1e din circuite orizontale vor fi
aliniate pe verticala (Figura 12.18 b).
Fig. 12.18 Alinierea elementelor similare de circuit
Conexiunile intre elementele legate functional trebuie sa fie scurte, pentru ca legatura lor
functionala sa fie usor vizibila.
Pentru evidentierea pe schema de circuite a unitatilor functionale sau constructive, astfel de
grupari se incadreaza cu linie-punct subtire. Forma conturului de incadrare este un poligon cu
unghiuri drepte (Figura 12.16, Figura 12.24, Figura12.25).
Daca o linie de circuit se intrerupe pe o fila, ea fiind continuata pe o alta fila de desen, se va
folosi o reperare cu numarul filei continuatoare si eventual numarul schemei (Figura 12.19 a).

Daca pe o anumita schema sunt necesare mai multe astfel de referinte la o aceeasi fila,
referintele vor fi diferentiate prin litere minuscule (Figura12.19 b).
Fig. 12.19. Referinte pentru linii conductoare intrerupte si care se continua pe alte file de documentatie
Liniile comune de alimentare pot fi suprimate, ele fiind inlocuite cu referinte adecvate (Figura
12.20)
Fig. 12.20 Reperarea conductoarelor de alimentare prin tensiunile de alimentare
Pentru recunoasterea rapida a unor circuite fundamenta1e (punte, etaje de amplificare, filtre,
etc.), aceste circuite vor fi desenate uniform, iar adaugarea unor elemente suplimentare nu
trebuie sa deformeze modelul de baza. O retea pasiva cu doua borne va avea bomele pe
aceeasi parte (Figura 12.21), iar o retea pasiva cu 4 borne va avea bomele in colturile unui
dreptunghi (Figura 12.22). O punte va fi desenata conform schemelor din Figura 12.21 a
(preferabil), sau b, sau c.
Fig. 12.21. Retea pasiva cu doua borne( ambele borne sunt desenate pe stanga)

Daca reprezentarile grafice sunt insuficiente pentru transmiterea tuturor informatiilor privind
structura si functionarea circuitului, schema de circuit se completeaza cu note explicative sau
cu tabele.
Daca pe anumite scheme de circuite electrice se doreste reprezentarea legaturilor mecanice
intre componente, acestea vor fi desenate cu linie intrerupta subtire (Figura 12.24,Figura
12.25) .
12.5 Semne conventionale utilizate in schemele electrice






CAPITOLUL 13
INSTALATII ELECTRICE SPECIALE
13.1 Instalatii electrice in medii cu umiditate ridicata
Din punct de vedere al pericolului de electrocutare prin atingere indirecta incaperile cu umiditate
ridicata sunt considerate periculoase si foarte periculoase. Proiectarea si executia instalatiilor
electrice in astfel de incaperi implica o serie de restrictii si particularitati, legate de valorile
tensiunilor maxime de lucru, de atingere si de pas.
Astfel, in incaperile din categoriile U2 si U3 (bai si spalatorii de apartament sau respectiv
colective) se interzice montarea intreruptoarelor si prizelor. Fac exceptie prizele speciale cu
transformator incorporat pentru alimentarea aparatelor de ras electric.
In incaperile din categoria U1 (bucatarii sau grupuri sanitare fara dusuri) se pot monta
intreruptoare si prize cu contact de protectie la distanta de 0,8 m de elementele metalice
legate la pamant si la inaltimea minima de 1,5 m si respectiv 1,2 m de pardoseala.
In incaperile de categoria U1 si U2 se admite montarea deasupra lavoarelor a corpurilor de
iluminat cu grad de protectie IP 21 la distanta de 1,8 m de pardoseala.
In incaperile cu umiditate ridicata (bai, dusuri, grupuri sanitare, spalatorii sau bucatarii nu se
instaleaza doze de ramificatie sau aparat si nu se admire trecerea altor circuite de alimentare
cu energie electrica.
Aparatele si echipamentele electrice pentru lumina si prize (corpuri de iluminat, aparate de
conectare, reglare, protectie etc.) se vor alege astfel incat sa aiba un grad de protecie minim
de IP33 pentru categoria U1 de incaperi si respectiv IP 54, pentru categoria U2 de incaperi.
Boilerele si masinile de spalat si gatit cu puteri sub 2,5 kW in apartamente se racordeaza
separat prin prize si fise cu contact de protectie.Daca aceste incaperi sunt publice racordurile
sunt fixe si directe la retea.
Circuitele electrice din incaperile de categoria U3 se realizeaza cu cabluri cu izolatie si manta
din PVC sau conducte cu izolatie din PVC protejate in tuburi etense IPEY sau PEL
In incaperile cu umiditate ridicata se utilizeaza corpuri de iluminat incandescente I-ED 50, P-IC
200 sau de tip fluorescent FIPA 01-140(240) respectiv FIPRA 01-140(240).
Uneltele portative folosite in incaperile de tip U1, U2, U3 vor avea protectii minime de IP 30, IP
33 si respectiv IP 54.
13.2 Instalatii electrice in medii cu pericol de explozie

Asemenea zone sunt caracteristice exploatarilor petrolierere si de carbune, industriei chimice
sau altor sectoare industriale, la care sursa potentiala de aprindere o constituie scanteile, arcul
electric sau temperaturile ridicate ale echipamentelor si instalatiilor electrice.
Pentru stabilirea gradului de pericol trebuie cunoscute temperatura de aprindere, si limitele de
explozie din mediile periculoase. Se construiesc doua grupuri de echipamente electrice de
protectie: antigrizutoase (Ex I), pentru mediul minier grizutos si respectiv antiexplozive (Ex II),
pentru medii industriale cu pericol de explozie. Protectia antigrizutoasa si antiexploziva a
echipamentelor electrice se realizeaza prin aplicarea unor protectii speciale care impiedica
aprinderea atmosferei explozive.
La proiectarea si executia instalatiilor electrice In zonele cu pericol de explozie se utilizeaza
aparate, masini electrice, materiale si accesorii corespunzatoare zonei de pericol. Astfel, in
zona 0 se evita montarea oricarui aparataj sau masina electrica cu exceptia celor de protectie
corespunzatoare amestecului exploziv. In zonele cu pericol de explozie dimensionarea circuit
si reglarea protectiei la curenti de defect se face astfel, incat sa se inlature posibilitatile de
supraincalzire a elementelor de circuit.
In zona 1 sau 2 de pericol de explozie circuitele se realizeaza din conductoare izolate sau
cabluri din cupru sau aluminiu, dar prevazute cu clase speciale. Circuitele cu conductoare se
protejeaza in tevi de otel cu grosimea minima de 2 mm , montate aparent si protejate prin

vopsire. Ramificatiile se realizeaza cu doze de derivatie si fitinguri etanse care sa evite

propagarea prin teava a gazelor sau a flamei. Se folosese conductoare tip FY 1.5 sau AFY 4.
Circuitele in cablu se realizeaza din cabluri armate sau nearmate, dar protejate in teava pe
portiunile cu pericol de lovituri. Se folosesc cabluri de tip CYAbY, CYCY, CYY sau de tip
ACYAbY, ACYCY, ACYY.
Aparatele si echipamentele utilizate in zonele cu pericol de explozie trebuie sa aiba un grad de
protectie IP 44 sau IP 54 si sa fie omolagate. De obicei in mediul periculos se amplaseaza un
numar minim de aparate cu protectie corespunzatoare, iar restul de aparate cu executie
obisnuita se amplaseaza in mediul normal din afara zonei periculoase.
Coloanele si circuitele de lumina se proiecteaza pentru curenti de pana la 70% din curentul
nominal al intrerupatorului.
Se iau masuri speciale impotriva electricitatii statice care apare la vopsire sau transportul
lichidelor prin conducte. In acest scop elementele metalice se leaga la pamant ori de cate ori
este posibil si se realizeaza a umiditate minima de 75%.
13.3 Instalatii electrice pentru alimentarea pompelor si vanelor de incendiu

Alimentarea cu energie a pompelor si vanelor de incendiu se face de la un post de
transformare printr-un cablu subteran conectat inaintea intreruptorului general de joasa
tensiune sau din tabloul general, respectiv cofretul de bransament al intreprinderii daca
acestea sunt amplasate in exteriorul cladirii, in incaperi speciale ferite de foc, iar
bransamentul pana la cofret este ferit de incendiu prin amplasarea liniei electrice la o distanta
de 10 m de constructie.
Coloana electrica care alimenteaza tabloul general pentru pompele sau vanele de incendiu se
conecteaza inaintea intreruptorului general sau a sigurantelor.
La tabloul electric al pompelor sau vanelor de incendiu se racordeaza numai receptorii care
contribuie la stingerea incendiului cum ar fi: motoarele electrice ale pompelor de incendiu,
instalatiile electrice de automatizare si iluminatul de siguranta pentru continuarea lucrului in
statia de pompe.Circuitele electrice pentru alimentarea pompelor de incendiu se executa din
conductoare de alumlniu cu sectiunea mai mare de 10 mm2
Izolate si protejate in tuburi IP montate ingropat sau cabluri.
13.4. Instalatii electrice pentru ascensoare

Instalatiile electrice pentru alimentarea cu energie electrica a motoarelor de actionare si
iluminatul ascensoarelor , pentru persoane si materiale de constructii civile si industriale,
prezinta urmatoarele particularitati:
- Coloana electrica pentru alimentarea tabloului principal al ascensorului din blocurile de
locuinte se leaga la tabloul comun pentru iluminat si forta fara intrerupator de tablou.
- Alimentarea cu energie electrica a ascensorului se face printr-o coloana din conductoare de
aluminiu racordate la tabloul general de distributie sau la tabloul principal de forta inaintea
intrerupatorulul general. Aceasta este dimensionata pentru o pierdere de tensiune la pornire
de maximum 3%.
Tabloul electric de distributie, carcasele motoarelor electrice intrerupatoarelor si contactelor de
usi, precum si glisierele se conecteaza la conductorul de legare la pamant.
Glisierele se pot constitui instalatii naturale de legare la pamant daca se asigura continuitatea
electrica a acestora.
Contactoarele pentru inversarea sensului motoarelor electrice de actionare sunt prevazute cu
intreblocaj electric si mecanic.
Circuitul pentru iluminatul putului ascensorului se dimensioneaza considerand cate un corp de
iluminat la fiecare 5 m, pe toata inaltimea putului si se racordeaza la tabloul de iluminat si
forta.

13.5. Instalatii electrice pentru utilaje de transportat si ridicat

Din categoria acestor utilaje fac parte podurile rulante cu sarcina de 5 - 50 t si peste 50 t.
Podurile rulante monogrinda si carucioarele monosina si electropalane. Aceste utilaje sunt
alimentate prin cabluri flexibile sau linii de contact rigide, trifazate, cu neutrul legat la pamant
si tensiuni de pana la 500 V. Linia de contact se amplaseaza pe partea opusa cabinei de
cornanda a podurilor rulante si este formata din conductoare monofilare neizolate, montate pe
izolatoare in lungul caii de rulare. Prin intermediul culegatorilor sau
captatorilor de curent pe grinda rulanta se asigura alimentarea cu energie electrica , astfel
incat pierderile de tensiune la curentul de pornire sa nu depaseasca 13% in c.a. si respectiv
15% in c.c. Deci sectiunea conductoarelor electrice ale liniilor de contact se dimensioneaza la
incalzire corespunzator curentului de calcul si se verifica la pierderea de tensiune pentru
curentul de pornire sau de varf.
Daca pierderea de tensiune depaseste limitele maxime admise racordarea nu se mai face intr-
un singur punct la mijlocul liniei, ci in mai multe puncte prin legaturi suplimentare in lungul liniei
de contact, iar intre doua legaturi se realizeaza sectionarea liniei de contact.
Linia de contact este prevazuta la distante de 20 - 30 m cu rosturi de dilatare diferite de
rosturile de separare.
Liniile de contact pentru podurile rulante se monteaza numai in interiorul cladirilor industriale
de categorie D si E din punct de vedere al pericolului de incendiu sau in exteriorul cladirilor.
13.6. Instalatile electrice pentru utilaje de inalta frecventa

Din aceasta categorie de utilaje fac parte: convertizoarele de inalta frecventa rotative si statice
cuptoarele de inductie pentru topire, instalatiile de tratare termica si instalatiile cu ultrasunete.
a. Convertizoarele de inalta frecventa se instaleaza in incaperi izolate fonic deoarece produc
zgomote mari (80 dB).
Racordarea acestor utilaje se face cu cablu cu ecran comun pentru reducerea incalzirii si
pierderilor de tensiune datorita reactantei inductive mari.
b. Cuptoarele cu inductie pentru topire nu trebuie sa permita atingerea inductorului sau
incarcaturii.Condensatoarele pentru reglarea circuitului oscilant se conecteaza de la
distanta dar deconectarea sub tensiune este interzisa.
c. Instalatiile de tratare termice utilizeaza inductoare de incalzire si transformatoare de
adaptare.
d. Instalatiile de ultrasunete se alimenteaza cu cabluri cu ecrane metal legate la pamant, iar
condensatoarele se prevad cu circuit automat descarcare.
13.7. lnstalatii electrice pentru semnalizari optice si acustice

Din categoria acestor instalatii electrice fac parte instalatiile de avertizare a incendiilor,
instalatiile de semnalizare la aparitia unui defect sau depasirea unui parametru si instalatiile de
apel.
a. Instalatiile de avertizare a incendiilor se prevad la constructiile din categoria A,B,C, de
pericol de incendiu, incaperi in care se amplaseaza arhive sau echipament de calcul, sali de
spectacol, muzee, teatre. In general, aceste tipuri de constructii au instalatii de stingere
sprinklere dublate de instalatliie de avertizare a pericolului de incendiu. O astfel de instalatie
este alcatuita in principiu dintr-o centrala amplasata intr-o incapere cu personal permanent si
un numar de linii, multiplu de 5, la care sunt conectate avertizoarele. Instalatia functioneaza in
curent continuu, obtinut de la retea prin intermediul unui redresor, iar ca rezerva a alimentarii
la intreruperea retelei se foloseste o baterie de acumulatoare de 24 V.
Detectoarele avand contact normal inchis se inseriaza cu un releu de tensiune. De obicei se
folosesc trei detectoare si anume unul manual, unul termic si respectiv unul de fum, montate
toate in paralel.
Instalatiile se realizeaza cu conductor FY 1 mm protejat in tub PEL sau IPY.

La aparitia unui incendiu, detectoarele termice sau de fum deschid contactul normal inchis si
curentul se va inchide prin rezistenta montata in paralel, determinand o cadere de tensiune
sesizata de releul de tensiune care actioneaza sistemul de alarmare.
b. Instalatile de apel din hoteluri si spitale utilizeaza pentru fiecare camera cate un buton in
paralel cu un releu si o larnpa de semnalizare. La apasarea pe unul din butoane va actiona
soneria in camera cu personal permanent si se va aprinde becul plasat deasupra usii de
intrare indicand locui apelului.
13.8. Instalatii telefonice in cladiri

In orasele mari, cu peste 100000 de locuitori, se prevad posturi telefonice pentru 50% din
apartamente, iar pentru Bucuresti procentul creste la 75%. Posturi telefonice se prevad in
intreprinderi in majoritatea birourilor.
Racordul telefonic reprezinta o portiune de cablu telefonic intre derivatia din reteaua
operatorului de telefonie fixa si pana la ultimul punct de concentrare a circuitelor interioare.
Racordarea posturilor telefonice la retea se face prin circuite individuale
legate la o schema de distributie de tip radial (fig.13.1). Circuitele telefonice se concentreaza
in firide unde se fac conexiunile fie la reteaua urbana fie la centrala telefonica din cladire.
Firidele telefonice cuprind un numar de 25 sau 50 de posturi si se rnonteaza in spatii comune
usor accesibile. Aceste se cuprind regleta repartitor montata pe o placa izolanta din PAL
ignifugat si usa metalica de protectie.
Racordarea la reteaua urbana se face prin trecerea cablului prin fundatie fiind protejat in tub
metalic sau din PVC.
Circuitele interioare se realizeaza din conductor de cupru tip TY 0,5 montat in tub de protectie,
iar prizele pentru posturile
telefonice se monteaza in doze.
Fig. 13.1. Schema instalatiei de telefonie la un bloc de locuinte.
13.9. lnstalatii de antena colectiva radio si televiziune

Astfel de instalatii pot alimenta in bune conditii un numar de 40- 80 de receptoare .
Se folosesc (fig.13.2) trei scheme de distributie: radiala, catenara si derivatie.

In figura 13.3 se prezinta elementele componente ale unei instalatii de antena colectiva.
lnstalatia este formata din grupul de antene care se monteaza pe un pilon, amplificatorii,
reteaua de distributie cu prize de antena si distribuitori, precum si cordoanele la abonat.
Grupul de antene cuprinde o antena tip baston de banda larga pentru unde lungi, medii si
scurte, O antena tip Yagi pentru unde ultrascurte si mai multe antene Yagi care
receptioneaza programele Tv.
Grupul de amplificatoare compenseaza pierderile pe reteaua de distributie
Distribuitoarele cu 2,3 sau 4 iesiri permit distributia unui semnal pe mai multe cai.
Prizele de antena sunt de tip ingropat, au o iesire radio una Tv. si se monteaza in doze de
aparat.
Distributia radiala se utilizeaza pentru un numar mic de puncte de receptie.
Fig. 13.2 Schema de distributie radio si Tv. a) radiala; b) catenara c) derivatie
Fig. 13.3 Instalatie de antena colectiva: 1- antena radio pentru unde lungi medii si scurte; 2- antena radio
pentru unde ultrascurte;3- antena Tv( pr.I);4- antena Tv. (pr.II); 5- suport grup de antene;

6- conductor de legare la pamant; 7- tub IPEY 20; 8- tub IPEY 18; 9- cablu coaxial CC2Y-2; 10- grup
amplificatoare;11- distribuitor; 13- protector parafulger; 13- atenuatoare Tv; 14- piesa de separatie;
15- priza alimentare;
13.10. Executia instalatiilor electrice de curenti slabi

Din aceasta categorie de instalatii fac parte instalatiile de telefonie,antena colectiva si de
radioficare, interfon etc.
a) Instalatii1e de telefonie cuprind firida telefonica, dozele de abonat, circuitul
telefonic.Racordurile telefonice la blocurile de locuinte cu subsol sau canal termic ( fig. 13.4.a)
se realizeaza prin trecerea cablului telefonic printr-o teava din PVC cu diametrul de 63 mm.
Daca cladirea nu are subsol sau canal termic cablul va fi trecut printr-o teava de PVC care
strabate pardoseala si fundatia exterioara ( fig. 13.4 b) curbata cu o raza
de 1 m. Firidele telefonice se monteaza in nise prevazute cu usi de protectie la o inaltime de
0,4-1 m de pardoseala.
Prizele pentru posturile telefonice se monteaza in doze de aparat obisnuite la inaltimea de 0,2-
0,4 m de pardoseala
Fig. 13.4 Executia racordurilor telefonice la blocurile de locuinte: a) – cu subsol sau canal
termic; b) – fara subsol sau canal termic
b) Instalatiile pentru antena colectiva cuprind un grup de antene si de amplificatori care

transmit semnalul radio sau TV amplificat prin intermediul unor distribuitori la prizele de antena
la abonat. Grupul de antene se monteaza pe un pilon suport( fig 13.6) din teava de otel cu
lungimea de 5 m, fixata de elementele constructiei prin intermediul a trei ancore si a unor
piese de ancorare.Grupul de amplificatoare se monteaza intr-o nisa in zid si se protejeaza
printr-o usa metalica.Prizele de antena ( fig 13.5) se monteaza in doze de aparat obisnuite
avand o iesire pentru radio si o iesire pentru TV.Legatura dintre distribuitoare si prizele de
antena se face cu cablu coaxial CCYY – II – 1 x 0,7.
Schemele de distributie de tip radiala , catenara sau derivatie se alege in functie de forma si
compartimentarea cladirii si de amplasarea aparatelor de receptie.

Fig. 13.5. Prize de antena
Fig. 13.6. Montarea grupului de antene pentru receptie colective
13.11 Instalatii de sonerie

Instalatia de sonerie are rolul de a produce un semnal acustic pe cale electrica.
In figura 13.7a este data schema multifilliara pentru o instalatie de sonerie simpla, iar in
figura 13.7b figura monofiliara. Alimentarea se realizeaza de la un circuit la care se pot lega si
alte receptoare de lumina sau priza dintr-o doza de derivatie. Racordarea se face printr-o priza
obisnuitea cu fise. Transformatorul alimentat la tensiunea de distributie in primar, are in

secundar tensiunea de 3,5 sau 8V. De la transformator se alimenteaza clopotul, circuitul

inchizandu-se prin buton. Aceste sonerii se utilizeaza la intrarea in locuinte, la birouri etc.
Fig. 13.7. Instalatie de sonerie si modul de racordare la reteaua interioara de distributie
Instalatie de sonerie pentru constructii de intindere mare. In cazul in care traseele

circuitelor de sonerie sunt lungi, tensiunea fiind scazuta apar pierderi de tensiune importante.
De asemenea, dintr-un transformator obisnuit, care are o putere redusa, nu poate fi alimentat
un numar mai mare de clopote.
In asemenea cazuri (scoli, licee, camine etc.) se alege solutia din figura 13.8, in care
alimentarea se face de la tensiunea de distributie a retelei, iar transformatoarele sint montate
linga clopote. Butonul b se alege in functie de tensiunea retelei (220V).
Figura 13.8. Schema unei instalatii de sonerii pentru o construtie de intindere mare
In hoteluri, moteluri, spitale, etc, pentru apelul personalului de serviciu se prevad

instalatii de semnalizare optica si acustica.
In figura 13.9 este data o schema de semnalizare pentru un hotel, motel sau spital de
mica importanta si intindere.
Butoanele bl, b2 ... se monteaza. in incaperi sub intreruptorul de comanda a
iluminatului; releele de semnalizare d1, d2, lampile h1,h2... si clopotul h se amplaseaza in
incaperea personalului de serviciu, intr-o cutie metalica compacta (soneria se poate monta si
separat).
Daca se apasa pe butonul b1, din camera 1, se da un, semnal sonor prin clopotul h,
montat in camera personalului. Simultan, releul d1 comanda inchiderea contactului sau normal
deschis 1d1 cu deblocare mecanica, prin care alimenteaza lampa h1. Persoana de serviciu,
dupa ce raspunde apelului deblocheaza contactul 1d1, pregatindu-1 astfel pentru o noua
chemare.
La hoteluri sj spitale mari se adopta scheme complexe, care asigura mai multe
functiuni.
Figura 13.9. Schema de semnalizare optica si acustica simpla pentru un hotel

CAPITOLUL 14

CONTOARE SI AGREGATE PENTRU MASURAREA ENERGIEI

ELECTRICE
14.1. Masurarea energiei electrice
Orice aparat de masurat electric se compune dintr-un traductor si un dispozitiv de
masurat.Traductorul are rolul de a transforma marimea de masurat X in marimea electrica
intermadiara Y, care de obiei ete curentul sau tensiunea electrica. Dispozitivul de maurat este
partea activa a apaaratului asupra careia ctioneaza marimea electrica intermediara, dand
nastere marimii perceptibile, cu ajutorul careia se determina valoarea marimii masurate.
Marimea perceptibila poate fi deplasarea α lineara sau unghiulara, a unui sistem mecanic
mobil sau un semnal codificat, de obicei electric, exprimat sub forma cifrica (un numar).
Intre deplasarea sistemului mobil sau semnalul codificat, respectiv indicatia cifrica si
marimea de masurat trebuie sa existe o anumita relatie bine definita. Aceasta relatie este
determinata, pe de o parte, de dependenta deplasarii sau a semnalului codificat (adica a
indicatiei cifrice) de marimea intermediara
α = f1(Y)
iar, pe de alta parte, de dependenta marimii intermediare Y de marimea de masurat X:
Y= f2(X)
Prima relatie se refera la dispoitivul de masurat si se determina numai prin proprietatile
si paramentrii acestuia ; cea de-a doua relatie se refera la traductor si se determina numai prin
proprietatile si paramentrii sai.
Eliminand din cele doua ecuatii marimea intermediara Y, se obtine legatura dintre
marimea de masurat X si deplasarea sau indicatia cifrica α:
α = f1[f2(F)]=f3(X)
Fiecarei valori a marimii de masurat X, in anumite conditii exterioare, trebuie sa ii
corespunda o singura deplasare sau indicatie cifrica, bine determinata α. In caz contrar,
indicatiile aparatului sunt gresite. Pentru aceasta este necesar ca ambele functii sa fie
uniforme ca variatia parametrilor traductorului si ai dispozitivului de masurat, produsa de
variatia diferitilor factori extermni (temperatura, umiditatea sau presiunea mediului inconjurator,
campuri magnetice si electrice exterioare, frecventa marimii de masurat etc) sa duca la variatii
ale indicatiilor aparatului pe cat posibil mai mici, adica sa dea erori mici.
Masurarea energiei electrice se face in diferite puncte: la producere- in centrale; la transport –
in statii si la utilizator – la consumator. Aceasta masurare a energiei electrice se face cu
ajutorul contoarelor electrice.
In instalatiile electrice de curent alternativ se utilizeaza in principal contoare al caror principiu
de functionare este inductia electromagnetica( contoarele de inductie ). Acestea s-au impus in
practica datorita simplitatii lor constructive, costul redus si sigurantei pe care o prezinta in
functionare.
Contoarele electrice care se instaleaza de societatile de furnizare a energiei electrice la
consumatori si care servesc pentru evidenta comerciala a energiei furnizate acestora se
numesc contoare de decontare. Cele care servesc pentru evidenta tehnica sau de control al
energiei electrice in cadrul centralelor sau statiilor electrice, al intreprideriolr industriale etc. se
numesc contoare de control sau statistice.

Contoarele proprietate personala care servesc la decontarea energiei electrice intre locatarii
unui imobil unde exista un singur contor comun al furnizorului de electricitate se numesc
obisnuit contoare pasante.Ele nu sunt intretinute si exploatate de societatile furnizoare de
electricitate si nu sunt luate in evidenta acestor societati.
Dupa instalatiile pe care le deservesc si felul energiei inregistrate se deosebesc contoare
monfazate si contoare trifazate, contoare de energie electrica activa sau reactiva.
Dupa sistemul tarifar aplicat la decontarea energiei electrice se deosebesc:
- contoare cu un cadran de inregistrare a energiei electrice;
- contoare cu doua sau trei cadrane de inregistrare a energiei electrice si ceasornic
de comutare a inregistrarii de pe un cadran pe altul;
- contoare cu unul sau doua cadrane si cu unul sau doua indicatoare de maxim
pentru puterea maxima absorbita( puterea medie din sfertul de ora cel mai incarcat
cu sarcina electrica pe intrevalul de timp considerat: zi, luna etc.);
- contoare speciale ( cu inregistrare grafica a puterilor maxime absorbite, contoare
insumatoare a energiilor si puterilor electrice, in cazul marilor consumatori industriali
alimentati pe mai multe cai etc.)
La contoarele cu mai multe cadrane trecerea inregistrarii de pe un cadran pe altul se face la
anumite ore dorite, prin ceasornice de comutare care se monteaza odata cu contoarele
respective.
Dupa numarul de elemente active ( wattmetrice) se deosebesc:
- contoare cu un singur element activ ( monofazate );
- contoare cu doua elemente active ( pentru instalatii de joasa tensiune cu sarcini
echilibrate pe faze in distributie cu trei conductoare si pentru instalatii de inalta
tensiune );
- contoare cu trei elemente active ( pentru instalatii de joasa tensiune cu sarcini
dezechilibrate pe faze in distributia cu patru conductoare).
Montarea contoarelor electrice la instalatii poate fi facuta:

- direct, in instalatiile de joasa tensiune, fara intremediul altor dispozitive; aceasta se
face in general pentru puteri, respectiv, intensitati mici, pana la 150A;
- semidirect, in instalatiile de joasa tensiune prin intermediul transformatoarelor
( reductoarelor) de curent;
- indirect, in instalatiile de inalta tensiune, prin intremediul transformatoarelor de
curent si al transformatoarelor de tensiune.
Contoarele care se monteaza cu transformatoare de curent au bobinele de intensitate
construite in general pentru curent de 5 A(in cazuri speciale de 1 A), curent debitat de
secundarul transformatorului de curent.
Contoarele care se monteaza cu transformatoaele de tensiune au bobinele de tensiune
construite pentru 100 V( cat debiteaza secundarul transformatorului de tensiune)
sau de 110 V.
Ansamblul format din contor si anexele sale( transformatoare de masura si ceasornic de
comutare) constituie ceea ce se numeste un echipament sau un agregat de masurare a
energiei electrice.
Contoarele pot fi construite astfel incat mecanismul lor de inregistrare sa arate direct cantitate
de energie consumata sau sa fie multiplicata intregistrarea lui cu o constanta – notata pe
placuta contorului- numita constanta proprie de multiplicare a contoarului.
Pe baza datelor specificate pe placuta unui contor ne putem da seama de felul contorului si in
ce instalatie poate fi folosit.
Astfel:
- daca pe placuta este indicata tensiunea de 100 V sau 110 V si curentul de 5 A,
inseamna ca acest contor este pentru instalatii de medie tensiune sau inalta

tensiune( deci pentru montare indirecta prin transformatoare de tensiune si

transformatoare de curent);
- daca pe placuta este indicatia 3 x 380 V- 20A sau 3x 20 A – 380V, contorul este
pentru instalatii cu trei conductoare de faza fara nul, pentru 380 V, deci pentru
montare directa( nu avem si tensiune 220 V intre faza si nul).
- daca pe placuta este indicatia: 3 x 380/220 V – 20 A sau 3x 20A- 380/220 V,
contorul este pentru instalatii electrice obisnuite de joasa tensiune cu patru
conductoare ( trei faze si nul ), cu montare directa la tensiunea de 3x 380/220V;
- daca pe placuta este indicatia 3x380-150/5A sau 3x150/5A-380 V contoarul este
pentru instalatii cu trei conductoare de faza ( fara nul), deci cu doua elemente
wattmetrice si cu montare semidirecta prin transformatoare de curent; acest lucru ni-
l indica notatia 150/5A;
- daca pe placuta este indicatia: 3x380/220V-150/5A sau 3x150/5A-380/220V,
contoarul este pentru instalatii pentru patru conductoare( trei faze si un nul), deci cu
trei elemente wattmetrice si cu montare semidirecta, prin trei transformatoare de
curent.
Contoarele trebuie montate perfect vertical, pe tablouri speciale sau pe rame metalice pentru
contoare, in incaperi uscate, ferite de praf, de gaze sau de umezeala, de vibratii si in care
temperatura sa nu scada sub 0 0C si sa nu depaseasca + 40 0C.
14.2. Determinarea marimii contoarelor

Marimea contoarului ce urmeaza sa se monteze intr-o instalatie se determina( in amperi) dupa
curentul corespunzator puterii maxime pe care o va absorbii acea instalatie:
In instalatiile monofazate
Pentru iluminat marimea contoarului in amperi se stabileste dupa formula:

P
I=
U
in care,
-P, este puterea instalata, in W;
- U, este tensiunea de alimentare, in V;
- I, este intensitatea curentului( deci a contoarului necesar).
Exemplul 1:
Un bransament monofazat alimenteaza cu energie electrica, sub tensiunea de 220 V c.a., o
instalatie electrica de iluminat de 5,1 kW.
Ce contoar va trebui montat?
P 5100
I= = =23 , 1 A
Se va monta un contoar pentru U 220
Se va alege deci un contoar monofazat de 25A-220 V.
Pentru iluminat si forta se foloseste formula:

P⋅k
I=
U⋅cos ϕ ,
in care:
- P si U , sunt puterea instalata respectiv tensiunea;
- cosφ, factorul de putere mediu al instalatiei;
- k, coeficientul de cerere.
Exemplul 2:
Sa se determine marimea contoarului ce se va monta pentru o instalatie monofazata care are
o putere instalata de 1,2 kW in lampi si de 4,3 kW in forta si care functioneaza la 220 V ca., cu
un factor de putere mediu( cosφ) de 0,9 si un coeficient de cerere k=1( puterea instalata fiind
mica)
Puterea total instalata:
P= 1200+ 4300 = 5500 W.
Curentul absorbit:
P⋅k 5500⋅1
I= = ≃28 A .
U⋅cosϕ 220⋅0,9
Se va monta un contoar monofazat la 30A-220V.
In instalatiile trifazate
Pentru iluminat ( distributie cu trei faze si nul ) se considera ca lampile sunt distribuite egal pe
cele trei faze si se aplica relatia:
P
I=
√3⋅U ,
in care: P si U , sunt puterea instalata, respectiv tensiunea intre faze.
Exemplul 1
O instalatie de iluminat trifazata, avand puterea de 6 kW egal distribuita pe cele trei faze, este
alimentata sub tensiunea de 3x380/220V. Ce contoar este necesar?
Se utilizeza formula:
P 6000
I= = =9,1 A
√3⋅U 1 , 73⋅380 , Se va monta un contoar trifazat de 380/220- 3x 10A.
Daca lampile nu sunt egal distribuite pe cele trei faze, se determina intensitatea curentului din
P
I=
faza cea mai incarcata, folosindu-se formula U .
Exemplul 2
O instalatie trifazata de iluminat are o putere instalata pe cele trei faze astfel: faza 1 – 2 kW;
faza 2- 2,5 kW; faza 3 – 2,7 kW. Ce contoar este necesar?
Se ia in considerare faza cea mai incarcata( faza 3) si se determina curentul absorbit:
P 2700
I= = =12 , 2 A
U 220 Se va monta un contoar de 380/220 – 3x 15A
Pentru forta ( distributie cu trei faze fara nul) se foloseste formula:

P⋅k
I=
√3⋅U⋅cos ϕ ,
in care :
- P, este puterea instalata;
- U, este tensiunea intre faze;
- cosφ, este factorul de putere mediu al instalatiei;
- k, este coeficientul de cerere.
Exemplul 3

O instalatie de utilizare se alimenteaza cu energie electrica la tensiunea de 3x 500 V, are

receptoare trifazate de forta insumand o putere instalata de 9 kW, lucreaza cu un factor de
putere cosφ=0,8 si cu un coeficient de cerere k=0,8.Ce contoar trebuie instalat?
Se utilizeaza formula:
P⋅k 9000⋅0,8
I= = =10 , 4 A
√3⋅U⋅cos ϕ 1 , 73⋅500⋅0,8 , Se va monta un contoar 3x500V – 10 A.
Pentru instalatii de iluminat si forta( distributie cu trei faze si nul) se determina intensitatea
curentului absorbit de instalatie, ca si in cazurile precedente, folosindu-se formula
P⋅k
I=
√3⋅U⋅cos ϕ daca fazele sunt incarcate egal. In caz contrar, se determina curentul din
P⋅k
I=
faza cea mai incarcata cu formula U⋅cos ϕ si se monteaza un contoar pentru acest
curent.
Procedeele de determinare a marimii contoarelor aratate mai sus se aplica la contoarele ce se
monteaza direct in instalatia de joasa tensiune( pentru curenti pana la 3x150A).
In cazul instalatiilor electrice care absorb curenti mai mari de 150A, contoarele se monteaza
prin intermediul transformatoarelor de curent.
Exemplul 4
Sa se monteze contoarul electric corespunzator unei instalatii electrice de iluminat si forta

alimentata la tensiunea de 380/220V, avand o putere instalata de 7,8 kW in lampi repartizate
egal pe cele trei faze, si de 38 kW in electromotoare trifazate de diverse puteri. Factorul
mediu de putere ( cosφ) al instalatiei este de 0,85, iar coeficientul de cerere k= 0,7.
Puterea instalata se calculeaza astfel:
P 7,8
P= L + P M = +38=40 , 6 kW
3 3
Intensitatea absorbita:
P⋅k 40600⋅0,7 28420

I= = = =51 A
√3⋅U⋅cosϕ 1 , 73⋅380⋅0 ,85 558 , 7
Se va monta un contoar electric de 3x50A-380/220V.
14.3. Transformatoare de curent

Transformatoarele de curent se utilizeaza in scopul obtinerii unor curenti de intensitate mica
( pana la 5A sau la 1A ), proportional cu curenti mari, care circula in general in instalatiile in
care se monteaza aceste transformatoare. Ele au o infasurare primara si una sau mai multe
infasurari secundare, dupa cum trebuie sa alimenteze una sau mai multe categorii de aparate,
cum ar fi:
- aparate de masurare;
- aparate de protectie si automatizare( exclusiv protectia diferentiala);
- aparate de protectie diferentiala;
- dispozitive de actionare pentru curent alternativ operativ.
Exista transformatoare de curent si pentru mai multe valori ale curentului primar, cu borne
diferite( deci cu diferite raporturi de transformare a curentulu,i exemplu: 100-300-500/5A).

Infasurarile secundare ale transformatoarelor de curent au, de obicei caracteristici diferite,

adecvate aparatelor ce se leaga intre ele, iar curentii secundari nominali din aceste infasurari
sunt de 5 A sau de 1 A.
Transformatoarele de curent pentru joasa tensiune se construiesc pentru tensiuni nominale de
500V, 700V, 1000V, intr-o scara larga de intensitati: de la zeci pana la mii de amperi.
Raportul de transformare nominal al transformatorului de curent este raportul dintre curentul
nominal primar si curentul nominal secundar( ex: 10/5A,40/5A, 200/5A,1500/5A).
Sarcina nominala a transformatorului de curent -Z- ( indicata pe placuta lui) este sarcina totala
in ohmi a aparatelor ce se pot lega pe secundarul transformatorului si pentru care erorile nu
depasesc limitele corespunzatoare clasei de precizie a transformatorului( care in general este
de 0,5%).
Puterea nominala a transformatorului de curent – exprimata in VA si indicata pe placuta lui-
este produsul dintre sarcina nominala a secundarului – Z – si patratul curentului nominal al
secundarului( Ins2).
Transformatorul de curent se executa in mod obisnuit pentru puteri nominale intre 2,5- 90 VA.
Pentru ca transformatoarele de curent sa functioneze cu precizia corespunzatoare, este
necesar ca:
- raportul de transformare sa ramana constant, oricare ar fi sarcina( adica la orice
sarcina, curentul secundar sa fie proportional cu curentul primar);
- curentul secundar sa fie permanent in faza cu curentul primar.
Practic, conditiile de mai sus sunt indeplinite numai intre anumite limite, numite limite de erori
ale transformatorului respectiv.
Transformatoarele de curent au deci erori de curent ( sau erori de raport ) si erori de unghi
( sau erori de faza ). Eroarea de curent ( sau de raport ) pentru o valoare determinata a
intensitatii primare este diferenta dintre curentul secundar real si valoarea calculata a acestui
curent.Impartind curentul primar corespunzator prin raportul de transformare nominal, aceasta
diferenta este exprimata in procente fata de curentul primar.
Eroarea este considerata pozitiva cand curentul secundar real ( masurat) este mai mare decat
cel calculat ( prin impartirea curentului primar la raportul de transformare ).
Eroarea este data de formula:
K⋅I s −I p
εr = ⋅100 %
Ip ,
in care:
- K, este raportul de transformare;
- Is, este curentul secundar;
- Ip, curentul primar.
Eroarea de unghi( sau de faza) este unghiul de fazaj dintre vectorul curentului primar si
vectorul curentului secundar rotit cu 1800.
Eroarea se considera pozitiva daca vectorul curentului secundar este decalat inaintea celui
primar si ea se masoara in minute.
Erorile de curent si de unghi pentru diferite valori ale sarcinii sunt indicate in tabele sau
diagrame corespunzatoare diverselor tipuri de transformatoare de curent.
Clasa de precizie a transformatorului de curent reprezinta eroarea de curent maxima( in
procente), la functionarea in plina sarcina a transformatorului( ex. 0,2%,0,5%,1%,3%).
Curentul primar nominal al transformatorului de curent ce se alege pentru motoare trebuie sa
fie mai mare sau cel putin egal cu curentul nominal din circuitul pe care se monteaza
transformatorul. De mentionat ca transformatoarele de curent nu suporta suprasarcini de
durata mai mari de 20 %.
In cazul transformatoarelor de curent care alimenteaza aparate de masurare cum ar fi, de
exemplu, contoarele electrice, se recomanda ca alegerea lor sa se faca chiar pentru curentul
nominal al contoarelor respective sau chiar mai mici cu pana la 20%. Aceasta alegere este

necesara pentru a nu se mari erorile de masura ale transformatoarelor de curenti mici( sarcini
mici pe contoare)
Marcarea bornelor transformatoarelor de curent se face astfel incat curentul care trece prin
aparatul de masura legat la bornele secundarului sa aiba acelasi sens ca si cand aparatul de
masura ar fi legat direct pe partea primara, la bornele cu acelasi nume. Bornele primare ale
transformatoarelor de curent se marcheaza cu K si L ( sau L 1 si L2), iar cele secundare cu k si l
( sau l1 si l2).
De retinut in mod special ca secundarul unui transformator de curent montat intr-o instalatie
trebuie legat in mod obligatoriu la diferite aparate pe care le deserveste( contoare, relee etc),
sau trebuie legate in scurtcircuit atunci cand aparatele respective sunt deconectate. Sau altfel
spus regimul normal de functionare al transformatorului de curent este apropiat de cel de
functionare in scurtcircuit al transformatorului de putere.
Intreruperea circuitului secundar al transformatorului de curent aflat in functiune produce, pe
de o parte, tensiuni periculoase la bornele secundarului- cu pericol de strapungere si
electrocutare- iar, pe de alta parte, transformatorul se poate arde datorita incalzirii excesive a
miezului sau de fier. Acest peicol este cu atat mai mare cu cat secundarul transformatorului
este mai mic.
Pentru motivele aratate mai sus se interzice montarea sigurantelor in circuitele secundare ale
transformatoarelor de curent.
Determinarea marimii transformatoarelor de curent se face la fel ca si pentru contoare in
functie de puterea maxima absorbita de instalatie, de tensiune si de factorul de putere ( cosφ).
Exemplu
Ce transformatoare de curent sunt necesare pentru o instalatie electrica de 100 kW
alimentata sub 3x380/220V si functionand cu un cosφ=0,7
P 100000
I= = =218 A
√3⋅U⋅cos ϕ 1 , 73⋅380⋅0,7
Alegem trei transformatoare de curent de 250/5A si 1000V, contoarul corespunzator fiind de
3x380/220V-250/5A.
Daca este necesar ca marimea transformatoarelor de curent sa se determine dupa
transformatorul racordului electric in kVA( 400 kVA de exemplu) vom avea:
P 400000
I= = =609 A
√3⋅U 1 , 73⋅380
Alegem trei reductoare de intensitate de cate 600/5A si 1000 V, contoarul corespunzator fiind
de 3x380/220-600/5A
In ceea ce priveste puterea nominala a transformatorului ce trebuie s-o alegem, ea se
determina insumand mai intai rezistentele diferitelor aparate ce urmeaza sa se racordeze in
circuitul secundar, cuprinzand si rezistenta conductoarelor de legatura si a conexiunilor. Suma
astfel obtinuta reprezinta sarcina secundara admisa( pentru transformatorul de clasa
corespunzator gradului de precizie dorit).
Puterea nominala a transformatorului rezulta apoi facand produsul dintre sarcina astfel
determinata si patratul curentului secundar.
Exemplu:
- frcventa 50 Hz;
- tensiunea 6 kV;
- intensitatea nominala 200 A;
- izolatia dorita – ulei;
- gradul de precizie, clasa 0,5%;
- sarcina secundara 12,5 VA rezulta:

- un contoar electric 0,75 VA

- un ampermetru 1,75 VA
- un voltmetru 1,75 VA
- un releu maximal temporizat 8,00 VA
2
- 2x5 m conductoare de 1,5 mm Cu 0,25 VA
---------------
Total 12,5 VA
Alegem un transformator de curent de 6 kV – 200/5 A – 15 VA – clasa 0,5%
14.4. Transformatoare de tensiune

Transformatoarele de tensiune au circuitul primar construit pentru tensiunea instalatiei de
medie si inalta tensiune la care vor fi montate( ex. 6,10,24, 110 kV sa.), iar circuitul secundar
pentru tensiunea de 100 sau 110 V( ca si bobinele de tensiune ale contoarelor pentru inalta
tensiune cu care se vor cupla).
Sarcina lor secundara este in general de 30 VA, iar clasa de precizie poate fi de 0,2%, 0,5%,
1%,3%.
Pentru alimentarea aparatelor de masurat( contoare de decontare, wattmetre, voltmetre etc)
calsa de precizie trebuie sa fie cel putin 0,5%, iar pentru relee directionale si de distanta 1%.
Secundarul transformatoarelor de tensiune poate fi inchis printr-un rezistor foarte mare sau
poate fi lasat deschis.Deci, regimul de functionare al transformatorului de masura de tensiune
este apropiat de regimul de mers in gol al transformatorului de putere.
Transformatoarele de tensiune se protejeaza impotriva curentilor de scurtcircuit prin sigurante
fuzibile cu caracteristici corespunzatoare atat pe partea de joasa tensiune( de regula cu
sigurante de 6A) cat si pe partea de inalta tensiune( cu sigurante de 2A)
Ele se construiesc ca si cele de curent de tip interior sau exterior.
14.5 Montarea contoarelor

Montarea contoarelor in instalatiile pe care le deservesc trebuie facuta cu multa atentie,
respectandu-se strict schemele respective ( lipite pe partea inferioara a capacelor ce acopera
bornele de legatura ale contoarelor), pentru a se evita greselile ce pot interveni si care au ca
urmare o inregistrare necorecta a energiei electrice.
De mentionat ca la montarea unui contoar cu transformatoare se pot intampla numeroase
cazuri de lagaturi grsite.
Montarea contoarelor in instalatiile de joasa tensiune

Montarea contoarelor monofazate este simpla insa, chiar si in acest caz, trebuie sa se aiba
grija sa nu se inverseze conductorul de intrare cu cel de iesire din contoare, astfel contoarul se
va roti in sens invers ( va deconta). De asemenea trebuie sa se acorde atentie pentru a nu se
inversa conductorul de faza cu cel de nul.
Fig. 14.1 Contor cu inductie monofazat – principiul constructiv

Fig. 14.2 Conectarea contorului monofazat de energie activa

a) direct; b) prin TC si TT.
In instalatiile trifazate pentru distributia cu trei coloane pe faza( fara nul)se monteaza contoare
cu doua elemente wattmetrice, cele doua bobine de intensitate ale contoarului fiind alimentate
fiecare din cate o faza, de regula fazele exterioare( R, T ), iar cele doua bobine de tensiune
fiind derivate fiecare intre faza respectiva si faza de mijloc( S).
La instalatiile trifazate pentru distributia cu patru conductoare( trei faze si nul) se folosesc
contoare cu trei elemente wattmetrice, cele trei bobine de curent ale contoarului fiind inseriate
fiecare in cate o faza a instalatiei, iar bobinele de tensiune derivate fiecare intre faza
respectiva si nul. La montare trebuie sa se stabileasca exact conductorul de nul, pentru a nu
se lega bobinele de tensiune intre faze si a se arde. Se va folosi in acest scop lampa de
control inainte de conectare.

Fig. 14.3 Contor trifazat cu un Fig. 14.4 Contor trifazat cu doua elemente de rotatie
element de rotatie a) cu un disc; b) cu doua discuri
Fig. 14.5 Contor trifazat cu trei elemente de rotatie

a)- cu doua discuri; b) – cu trei discuri

Fig. 14.6 Conectarea contorului trifazat de energie activa

a) – in circuite trifazice cu trei conductoare; b – in circuite trifazice cu conductor
neutru
In cazul contoarelor trifazate din instalatiile de joasa tensiune montate prin intermediul
transformatoarelor de curent exista:
- instalatii cu trei conductoare, la care se monteaza contoare cu doua elemente
wattmetrice prin intermediul a doua transformatoare de curent, cele doua bobine de
tensiune ale contoarului au cate un capat conectat direct la conductoarele de faza la
care sunt racordate transformatoarele respective de curent ( R si T ), conductorul
comun fiind conectat la conductorul de faza( S), pe care nu este montat nici un
transformator.
- instalatii cu patru conductoare, la care se monteaza contoare cu trei elemente
wattmetrice, prin intermediul a trei transformatoare de curent. Cele trei bobine de
tensiune ale contoarului au cate un capat conectat la conductorul de faza pe care
este montat transformatorul de curent respectiv( R,S si T ), conductorul comun fiind
conectat la conductorul de nul.
Bornele transformatoarelor de curent sunt notate cu litere mari( cele primare) si prin litere mici(
cele secundare), diferite dupa tara constructoare.Pentru cele mai folosite transformatoare de
curent din tara noastra avem urmatoarele notari:

{L1;L2 ¿}¿{} , pentru transformatoarele fabricate in fosta URSS;
{K ;L¿}¿{} , pentru transformatoarele fabricate in fosta Cehoslovacie si cele din Romania;
{P1;P2 ¿}¿{}
, pentru transformatoarele fabricate in Franta si Suedia.
Daca conductorul de intare ( de la bransament de exemplu) este legat la borna ,,K” a
primarului transformatorului, atunci conductorul care pleaca de la borna ,,k” a secundarului
respectiv trebuie legata la borna de intrare a bobinei contoarului, asezata de obicei la stanga,
iar iesirea acestei bobine se va lega la borna ,,l” a secundarului transformatorului.
Daca datorita spatiului redus unde se monteaza grupul de masura, transformatorul de curent
este montat invers, adica conductorul de intrare( de la bransament) este legat la ,,L”, atunci
conductorul care pleaca de la borna ,, l” a transformatorului va trebui legata la borna de intrare
a bobinei de curent a contoarului, iar iesirea bobine la borna ,,k” a transformatorului.
Cu alte cuvinte, trebuie sa se aiba grija ca sensul curentului in fiecare din bobinele de curent
ale contoarului sa fie acelasi cu sensul curentului din primarul transformatorului de curent
respectiv.
Legaturile la bornele de tensiune ale contorului vor fi facute tinandu-se seama de ordinea
fazelor, care se stabileste cu ajutorul indicatorului de faza. De notat ca bornele de tensiune ale
contoarului sunt dispuse dupa ordinea normala a fazelor, adica bornele de la stanga la dreapta
corespund literelor R,S si T. Este de retinut ca la legarea la pamant a cate una din bornele
secundarului fiecarui transformator de curent trebuie, in mod obligatoriu, sa se lege aceeasi
borna de la fiecare secundar( de exemplu, ,,k” pentru toate reductoarele). De asemenea
trebuie legate la pamant si cutiile metalice de protectie ale transformatorului. Sectiunea
conductorului de legare la pamant trebuie sa fie de minimum 16 mm 2.
14.6 Traductorul
Traductorul este format din ansamblul elementelor care transformă mărimea de
măsurat în curent sau tensiune electrică. Traductorul transformă în curent sau tensiune atit
mărimi electrice (rezistenţă, inductanţă, capacitate, putere, energie, frecvenţă etc.) cît şi
mărimi magnetice (flux, cîmp, inducţie, pierderi magnetice etc.) sau neelectrice (temperatură,
forţă, presiune, deplasare, viteză etc.).
Elementele traductorului diferă în funcţie de natura marimii de măsurat. Ele constau din
şunturi, rezistenţe adiţionale, inductanţe, capacităţi, bobine, transformatoare de măsurat,
redresoare, ampliﬁcatoare, elemente termoelectrice, fotoelectrioe sau piezoelectrice etc.
Dintre acestea, cele mai des întîlnite sînt şunturile şi rezistenţele adiţionale.
a) Şunturile sînt rezistente care se montează în paralel cu dispozitivele de măsurat (Fig.
14.7) în scopul mãsurării unui curent mai mare cu un dispozitiv de măsurat construit pentru un
curent mai mic, deci pentru extinderea limitei de măsurare a acestuia. Pentru o extindere de n
ori a limitei de mãsurare, rezistenţa R, a şuntului se determină în funcţie de rezistenţa
interioară R, a dispozitivului de măsurat cu relaţia:
Rs, = Ra / (n-1) unde n = I / Ia este coeficientul de şuntare, adică raportul dintre curentul
de măsurat I şi curentul Ia, prin dispozitivul de măsurat. .
Şunturile pot ﬁ cu o singură limită de măsurare (Fig.14.7a) sau cu mai multe
(Fig.14.7b). Acestea din urmă sînt alcătuite din mai multe rezistenţe legate în serie (prevăzute
fiecare cu cîte o bornă de ieşire), ansamblul lor fiind conectat în paralel la bornele
dispozitivului de măsurat.

Şunturile se construiesc din benzi sau bare de manganină şi sînt prevazute cu două
perechi de borne: una pentru conectarea dispozitivului de măsurat şi a doua (cea exterioară)
pentru legarea în circuitul de măsurare.
Şunturile pot fi montate în interiorul aparatelor (pentru curenţi de la cîteva zeci de
miliarnperi pînă la cîteva meci de amperi) sau în exterior, sub forma unor .piese separate
(pentru curenţi de la cîţiva amperi pînă la mii de amperi). Pentru a se evita erorile, şunturile nu
trebuie să se încălzească.
b) Rezistenţele adiţionale sînt rezistente care se montează în serie cu dispozitivele de
măsurat (fig. 8) în scopul de a se putea măsura o tensiune mai mare decît tensiunea maximă
a dispozitivului de măsurat. În acest mod tensiunea de măsurat U se împarte în tensiunea U a,
aplicată la bornele dispozitivului de măsurat şi tensiunea U ad la bornele rezistenţei adiţionale.
Pentru o extindere de n ori a limitei de măsurare a dispozitivului de măsurat, rezistenţa
adiţională. Rad, se determină în funcţie de rezistenţa interioară R a a dispozitivului de măsiuat cu
relaţia:
Rad = Ra (n-1)
unde n = U/Ua este coeficientul de multiplicare, adica raportul dintre tensiunea U de masurat si
tensiunea Ua la bornele dispozitivului de masurat.
La fel ca şi şunturile, rezistenţele adiţionale pot fi cu una sau mai multe limite de
măsurare, interioare (pentru tensiuni pînă la 600 V) sau exterioare aparatului (pentru tensiunii
peste 600 V).
Rezistenţele adiţionale se execută din sarma de manganin izolată, înfăşurată pe plăci
izolate de preşpan, ardezie sau role de porţelan.

La fel ca şi şunturile, rezistenţele adiţionale pot fi cu una sau mai multe limite de
măsurare, interioare (pentru tensiuni pînă la 600 V) sau exterioare aparatului (pentru tensiunii
peste 600 V).
Rezistenţele adiţionale se execută din sarma de manganin izolată, înfăşurată pe plăci
izolate de preşpan, ardezie sau role de porţelan.

CAPITOLUL 15
PROTECTIA AUTOMATA IMPOTRIVA CURENTILOR DE DEFECT
(PACD) IN INSTALATIILE DE JOASA TENSIUNE
15.1 Protectia diferentiala
Cel mai important efect pentru noi al protectiei diferentiale , este acela ca ne protejeaza
impotriva electrocutarii (in Italia ,aceasta protectie este in general cunoscuta sub denumirea de
“salva vita”) . Majoritatea tarilor europene recomanda o astfel de protectie , in unele fiind
chiar obligatorie prin legi si normative in special la consumatorii casnici unde nu exista
personal calificat de exploatare al instalatiilor electrice , iar normele internationale tind catre
aplicarea ei generalizata .
Folosind protectia diferentiala se asigura un inalt nivel de securitate in exploatarea instalatiilor
electrice , evitand eventualele accidente ce pot fi provocate prin electrocutare in special in
cazul intrebuintarii de aparataj sau utilaje ce functioneaza in medii umede sau ude (sau
folosesc apa) cum ar fi : masini de spalat rufe sau vase , boilere electrice , piscine , bai jacuzzi
, centrale termice , aparate de aer conditionat , pompe de apa , hidrofoare , prize amplasate in
bai pentru aparate de ras sau pentru uscatoare de par , diferite unelte actionate
electric folosite la gradinarit (masini de tuns iarba , pompe pentru stropit sau irigat) , iluminat
exterior (lampi amplasate pe stalpi metalici , “pitici” luminosi de gradina) , firme sau reclame
luminoase .
Principiul de functionare
Diferentialele sunt echipate cu o bobina (tor) , care sesizeaza in permanenta echilibrul dintre
curentul de pe faza si cel ce se intoarce pe nul . In cazul aparitiei unui consumator intre faza si
impamantare (de exemplu , prin atingerea cu mana a fazei si a unui obiect metalic aflat in
legatura cu pamantul , curentul va parcurge traseul faza-pamant trecand prin corpul nostru)
sau prin punerea directa a fazei la pamant , bobina sesizeaza dezechilibrul dintre faza si nul
(curentul de pe faza devenind mai mare fata de cel de pe nul) dand instantaneu comanda de
deconectare a circuitului suprimand astfel riscul electrocutarii .
Descriere , caracteristici tehnice

Pentru realizarea protectiei diferentiale exista trei tipuri de aparate , conform normelor IEC
61008-1 si IEC 61009-1 :
- intrerupator diferential
- disjunctor (siguranta) diferential(a)
- bloc de protectie diferentiala
(cel mai des folosite fiind primele doua , motiv pentru care in continuare ne vom referi numai
la acestea) . Intrerupatorul diferential asigura protectia contra contactului direct cu
partile aflate sub curent . Disjunctorul diferential asigura in plus protectia la scurtcircuit si la
suprasarcina prin releul magneto-termic cu care este echipat .
Atentie ! In cazul folosirii unui intrerupator diferential pentru protectia mai multor circuite la
electrocutare , se vor monta obligatoriu pe fiecare circuit disjunctoare (sigurante automate)
calibrate corespunzator curentilor fiecarui circuit , iar intrerupatorul diferential va fi dimensionat
astfel incat suma curentilor circuitelor protejate sa nu depaseasca curentul nominal al acestuia
Curentul nominal (In) al intrerupatoarelor (diferentiale sau separatoare) reprezinta curentul
maxim admis de acesta .La depasirea curentului maxim admis (suprasarcina) intrerupatorul
NU va declansa , ci se va deteriora.
Pentru disjunctoare (diferentiale sau automate) , curentul nominal (In) reprezinta valoarea
curentului la care aparatul va declansa deconectand circuitul protejat in caz de suprasarcina
(incarcarea circutului peste valoarea la care a fost dimensionat) sau la scurtcircuit .

Valorile curentului de defect (rezidual) sau sensibilitatea diferentialelor cum se mai specifica in
unele documentatii , care comanda deconectarea circuitelor pot avea valori de 10 , 30 , 100
300 , 500 mA , iar timpul de declansare poate fi instantaneu sau cu intarzieri de 40 – 300 ms .
Dupa felul curentului in care sunt utilizate , diferentialele se clasifica in urmatoarele tipuri :
- AC - pentru curent alternativ
- A - pentru current alternativ sau continuu
- S - selectiv , pentru curent alternativ sau continuu , cu intarziere la declansare pentru
asigurarea selectivitatii , fiind folosite ca intrerupatoare diferentiale generale .
Avand in vedere faptul ca pentru corpul omenesc curentul periculos este de la 50mA in sus ,
valoarea sensibilitatii diferentialelor ce se vor monta pe circuitele care le vrem protejate
impotriva electrocutarii va fi de 30 mA (exceptie la alimentarea unor bai jacuzzi , cand
fabricantul acestora impune10 mA) .
In cazul folosirii unui diferential general de tip S (montat de regula in firida de bransament)
valoarea curentului de actionare al acestuia va fi de cel putin 3 ori mai mare decat al
diferentialului din tabloul pe care il alimenteaza.
Tinand cont de principiul de functionare (comparatia dintre curentul de pe faza si cel de pe nul)
si in functie de sistemul de alimentare , diferentialele se executa in 2 variante :
- bipolare (pentru sistemul monofazat : faza si nul)
- tetrapolare (pentru sistemul trifazat : 3 faze si nul) .
Disjunctoarele diferentiale pentru sistemul de alimentare monofazat se fabrica in 2 tipuri :
- faza + nul , avand protectia magneto-termica doar pe faza si au dimensiunea a 2 module de
17,5 mm.
- bipolare , avand protectia magneto-termica si pe faza si pe nul , cu dimensiunea a 4 module
de 17,5 mm.
Disjunctoarele diferentiale tetrapolare au dimensiunea a 4 module de 17,5 mm (pana la 32 A)
si a 7 module de 17,5 mm (peste 32 A) .
Intrerupatoarele diferentiale au dimensiunea a 2 module de 17,5 mm (cele bipolare) sau a 4
module de 17,5 mm (cele tetrapolare) .
Diferentialele se produc la urmatoarele valori ale curentului nominal (In):
- intrerupatoare : 16 , 25 , 40 , 63 , 80 , 100 A .
- disjunctoare : 3 , 6 , 10 , 16 , 20 , 25 , 32 , 40 , 50 , 63 A .
Alegerea diferentialelor
La alegerea diferentialelor se va tine seama de urmatoarele caracteristici ale acestora ,
corelate cu schema de montaj specifica fiecarei situatii in care sunt folosite :
- curentul nominal
- curentul de defect (rezidual , sensibilitatea de declansare)
- timpul de declansare (instantaneu sau cu temporizare)
- modul de alimentare (monofazat sau trifazat)
- selectivitate
Recomandari utile (dar nu obligatorii)

1) – Testati lunar buna functionare a diferentialelor prin apasarea butonului “T” (Test).
Nota : Acesta actioneaza doar cu diferentialul aflat sub tensiune (alimentat).
2) – Protejati cu diferentiale doar circuitele cu pericol real de electrocutare. Nu are rost sa
cuprindeti in aceasta categorie de exemplu iluminatul interior din camerele de locuit (sau
macar lasati neprotejat un circuit ce deserveste iluminatul in zona tabloului electric
pentru a putea remedia un eventual defect) .
3) – In conditii normale , valoarea de 30mA a curentului de defect este suficienta pentru
protectia dumneavoastra . Nu exagerati alegand valoarea de 10mA in idea ca veti fi mai bine
protejat , aceasta folosindu-se in conditii mai deosebite . In cazul folosirii valorii de 10mA
exista riscul ca diferentialul sa declanseze fara nici un defect in instalatie , doar datorita

interferentei dintre faza si impamantare daca s-au folosit conductoare sau cabluri cu izolatie de
mai slaba calitate .
4) – Avand in vedere faptul ca pretul unui intrerupator diferential este aproximativ egal cu al
unui disjunctor diferential (100 – 120 RON) , iar cel al unui disjunctor automat tip faza+nul este
de circa 20 – 25 RON , pentru locuintele cu instalatii electrice mai modeste se poate folosi un
intrerupator diferential pentru protectia mai multor circuite in locul disjunctoarelor
diferentiale (cate unul pe fiecare circuit).
Avantaje: se realizeaza o reducere a costurilor si a dimensiunii tabloului
electric (un disjunctor automat ocupand 1 modul , iar unul diferential ocupand 2 module) .
Dezavantaje : in cazul unui defect pe oricare din circuite intrerupatorul diferential va declansa ,
deconectand toate circuitele pe care le protejeaza , iar identificarea circuitului defect facandu-
se prin tatonari decupland toate disjunctoarele automate si cuplandu-le apoi pe rand
observand la care din ele va decupla din nou diferentialul .
15.2. Protectia la supratensiune

In general aparatele electrocasnice (monofazate – 220 V) rezista pana la o tensiune de maxim
240 V . In mod accidental , in reteaua de alimentare poate aparea o tensiune mai mare (380 V
datorita unei racordari sau manevre gresite pe traseul de alimentare sau in postul trafo cu
ocazia anumitor interventii) ducand la distrugerea aparatelor electrice , chiar daca aceasta
tensiune mai mare (supratensiune) dureaza doar cateva secunde.
Protectia la supratensiune se poate realiza folosind un releu OVP . Acesta va declansa la o
tensiune cuprinsa intre 260 – 280 V , timpul de declansare fiind sub 0,2 secunde .
Dimensiune = 1 modul de 17,5 mm . Nu are limita la puterea racordata. Este echipat cu un
indicator luminos (LED) , care indica buna functionare (si totodata prezenta tensiune).
Din schema alaturata se observa ca releul OVP functioneaza doar asociat cu un intrerupator
diferential .
.

15.3. Protectia de nul la firida de abonat PNB

Protectia de nul pentru firida de bransarnent a abonatului PNB trebuie sa indeplineasca
urmatoarea functie:
Sesizarea si declansarea automata a intrerupatorului din firida de bransament la abonat
in cazul intreruperii conductorului de nul in amonte de acest intrerupator, respectiv in
cazul aparitiei unei tensiuni pe nul care depaseste o anumita valoare limita admisa
determinata in functie de timpul de declansare prin protectia PNB.
Se estimeaza urmatoarele valori limita admise pentru tensiunea pe nul U N in functie de timpul
td de declansare prin protectia PNB:
- 30 V pentru td ≥ 0,5 s
- 50 V pentru td ≤ 0,2 s
Pentru 0,2 < td < 0,5 s se admite o tensiune in intervalul 30 < UN ~ 50 V.
Aceste valori au la baza limitele maxime admise pentru:
- deplasarea punctului neutru a retelei cu cel mult 30 V timp indelungat;
- tensiunea de atingere Ua impusa de 50 V in cazul declansarii rapide a circuitulul cu defect;
Prin functionarea PNB se evita urmatoarele efecte daunatoare: .
- distrugerea receptoarelor electrice datorita supratensiunilor care pot aparea la intreruperea
conductorului de nul in amonte de intreruptorul firidei determinate de dezechilibrele intre
consumatorii racordati pe diferite faze la un acelasi abonat sau la abonati diferiti;
- tensiuni de atingere periculoase pe conductorul de protectie PE datorita cresterii peste limita
admisa a tensiunii conductorului de nul U N.
Introducerea PNB este mult inlesnita de existenta la abonati a protectiilor diferentiale cu DDR
care presupune prevederea in firida abonatului si a unui intreruptor cu bobina de declansare.
Schemele electrice de principiu prezentate mai jos privind PNB, cuprind si protectia
diferentiala cu DDR.
Fata de cele de mai sus, de regula PNB trebuie asociat protectiei diferentiale cu DDR,
folosindu-se pe cat posibil echipamente modulare.
Racordarea protectiei PNB in firida de bransament mono sau trifazata cu protectie diferentiala
la curent rezidual (simbolizat FPDm - monofazate sau FPDt - trifazate) trebuie realizata astfel
incat functiunile PNB sa fie delimitate de functiile protectiei diferentiale PD
si deci trebuie prevenite functionarile false a PD la intreruperea nulului.
Protectia PNB trebuie sa controleze totdeauna tensiunea pe conductorul de nul al abonatului,
prin intermediul conductorului de protectie PE racordat in amonte sau aval de contactul de nul
al intrerupatorului ID, fata de priza de pamant auxiliara Rpa.
Pentru a preveni patrunderea tensiunii pe conductorul de protectie PE in cazul intreruperii de
durata a nulului undeva in reteaua de 0,4 kV se considera ca este necesar sa fie legat
conductorul PE in aval de contactul de nul al ID (fig. 15.3).

Priza de pamant locala Rp, se calculeaza din conditia impusa functionarii protectiei diferentiale
PD aplicand relatia:
U U 50 V
R PI = N = PE =
I Δn I Δn I Δn , unde I este curentul de reglaj al PD.
Δn
Valoarea rezlstentei de dispersie a prizei de parnant R pa este determinata de sensibilitatea
PNB asociata intreruptorului cu PD, fiindca PNB declanseaza fie prin intermediul circuitului
diferential, fie direct prin bobina de declansare.
Transmiterea comenzii de declansare a ID de la PNB poate fi realizata in doua variante:
Varianta I
Comanda de declansare la ID se transmite prin intermediul curentului diferential a PD;
Varianta II
Comanda de declansare la ID se transmite direct la bobina de declansare prin tor separat al
PNB si in acest caz trebuie procedat la determinarea Ia min si Uamin prin infasurarea primara a
TU1/U2 la care acesta lucreaza si apoi determinarea R pa cu relatia:
Un U
R pa= admis = PEadmis
Ia min Iamin
Rezistenta de dispersie a prizei de pamant locale Rp, se calculeaza cu relatia:
50
R pl =
I Δn
Rezistenta de dispersie a prizei de pamant auxiliare rezultanta trebuie realizata la valoarea
prescrisa de constructorul PNB.
Protectia PNB nu trebuie sa declanseze intreruptorul din firida abonatului la scurtcircuite
monofazate faza-nul la care tensiunea pe nulul bransamentului atinge valoarea prescrisa
pentru activarea acestei protectii.
Pentru a se preveni declansarea intreruptorului ID la scurtcircuite monofazate faza-nul, timpul
de declansare al protectiei PNB, trebuie sa fie dependent de valoarea tensiunii maxime
admise pe nulul retelei,dupa cum s-a aratat mai sus.
Fig. 15.3 Schema de principiu a protectiei PNB pentru firida trifazata in cutie din material electroizolant cu
conductorul de protectie racordat in aval de contactul de nul al intreruptorului.

Fig. 15.4 Schema de principiu a protectiei PNB pentru firida trifazata in cutie din material electroizolant
cu conductorul de protectie racordat in amonte de contactul de nul al intrerupatorului.
Fig 15.5 Schema de principiu a protectiei PNB pentru firida trifazata in cutie metalica cu conductorul de
protectie racordat in amonte de contactul de nul al intreruptorului

Fig. 15.6. Schema de principiu a protectiei de nul pentru firida de bransarnent monofazat (PNB) cu
conductorul de protectie "PE" racordat la nulul retelei in amonte de contactul de nul al intreruptorului si
fara priza locala Rpl la abonat.
PNB - protectie de nul pentru firida de bransarnent;

MVA-1 - rnodul voltmetric asociat la intreruptor diferential;
SE - subansamblu electronic din structura MVA-1.
Conductoarele pentru faza, nul, protectie diferentiala si protectie de nul utilizate la realizarea
circuitelor de conexiuni, se prezinta astfel:
• F - conductor de faza - rosu
• N - conductor de nul - albastru
• PE - conductor pentru protectia diferentiala - verde-galben
• UN - conductor pentru protectia de nul (PNE) - negru
Rpa - priza de pamant auxiliara utilizata pentru protectia de nul amplasata la L ≤ 5 m fata de
RpL: Rpa ≤ 1 kΩ.

Fig.15.7 Schema principala a protectiei de nul pentru firida de bransarnent monofazat (PNB) cu
conductorul de protectie "PE" racordat in amonte de contactul de nul al intreruptorului si cu priza locala
Rpl montata in incinta abonatului.
PNB - protectie de nul pentru firida de bransarnent;

MVA-1 - modul voltmetric asociat la intreruptor diferential;
SE - subansamblu electronic din structura MVA-1.
Conductoarele pentru faza, nul, protectie diferentiala si protectie de nul utilizate la realizarea
circuitelor de conexiuni, se prezinta astfel:
• F - conductor de faza - rosu
• N - conductor de nul - albastru
• PE - conductor pentru protectia diferentiala - verde-galben
• UN - conductor pentru protectia de nul (PNE) - negru
RpL - priza de pamant locala utllizata pentru protectia diferentiala calculata cu relatia:
U
R pL =
I Δn , U = 50 V
 Rpa - priza de pamant auxiliara utilizata pentru protectia de nul amplasata la L ≤ 5 m fata de
RpL: Rpa ≤ 1 kΩ.
Protectia la intreruperea nulului trebuie sa realizeze urrnatoarele functii:

- protejarea distrugerii aparatajuiui electric la supratensiuni temporare;

- prevenirea riscului de transmitere a unor potentiale periculoase la toate carcasele
echipamentelor din incinta abonatilor, care raman racordati in aval de punctul de intrerupere al
conductorului PEN;
- reducerea duratei de solicitare a izolatiei in instatatiile electrice ale abonatului si ale
furnizorului.
La realizarea protectiei PNB au fast luate in considerare doua variante privind caracteristicile
tehnice functionale si anume:
- varianta I avand:
• tensiunea nominata de declansare: UN = 30 V
• timp de declansare: td = 0,5 s
• priza de pamant auxiliara: Rpa = (1-3) kΩ
- varianta II avand:
- UN = 50 V
- td = 0,2 s
- Rpa = (1-3) kΩ
Se recornanda ca la abonati cu receptoare in locuri periculoase (electropompe, masini de
spalat, etc.) care au montate intrerupatoare automate cu protectie diferentiala, sa fie realizata
priza de parnant locala, respectand distanta prescrisa intre prizele R pL si Rpa conform schemei
(L ≥5 m),
Pentru racordarea blocului la reteaua furnizorului sunt prevazute la intrare cleme de conexiuni,
la care se racordeaza urmatoarele circuite:
- racord retea (conductoarele de faza F si de nul PEN);
- conductor pentru protectia diferentiala PE;
- conductor pentru protectie de nul UN.
Cleme de racord prevazute, realizeaza urmatoarele functiuni:
- permit racordarea conductoarelor de retea (F si PEN) de Al sau Cu fara deteriorarea sectiunii
acestora;
- realizeaza separarea vizibila a circuitelor la lucrari in cutia blocului sau in instalatiile
consumatorului;
- permit racordarea conductorului PE din reteaua abonatului;
- permit racordarea conductorului UN la priza auxiliara Rpa utilizata pentru protectia la
intreruperea nulului.
Conductoarele (F si N) aferente coloanei abonatului, se racordeaza direct la bornele contorului
de energie electrica.
Manevra de conectare-deconectare a intreruptorului se executa prin actionarea manetei
intreruptorului.
Testarea protectiei diferentiale, se executa prin actionarea butonului de verificare (testare) T.
Testarea protectiei la intreruperea nulului, se executa numai daca conductorul de protectie U N
este racordat la priza auxiliara Rpa (avand valoarea R pa ≤ 2 kΩ) prin actionarea butonului de
testare slmbolizat cu "T" de pe capacul modulului MVA.
Manevrele de conectare-deconectare prin butoanele de testare t si T pot fi executate atat de
catre personalul furnizorului de energie electrica, cat si de abonatul in cazul in care, capacul
care permite accesul la maneta de actionare a intrerupatorului, nu este blocat cu
lacat din cauza nerespectarii prevederilor contractuale.
Manevrele de testare a protectiei diferentiale si a protectiei la intreruperea nulului, se executa
numai de personalul specializat al furnizorului de energie electrica.
Intreruptoarele din structura produsului BMPN-1 sunt prevazute cu protectia automata sigura
si selectiva la suprasarcina si scurtcircuit, realizand urrnatoarele:
- eliminarea defectelor in instalatiile abonatului;
- protectia retelei furnizorului impotriva defectelor persistente din instalatiile abonatului;
- reducerea pierderilor tehnologice cauzate de suprasolicitarea retelei furnizorului;

Pentru realizarea protectiei sigure si rapide impotriva curentilor de defect la faza de proiectare,
trebuie stabilita caracteristica de declansare pentru declansatorul termic si electromagnetic,
avand in vedere plaja de actionare a acestora.
Pentru eliminarea automata sigura si rapida a defectetor de izolatie in instalatiile electrice ale
abonatului intreruptorul este prevazut cu protectie diferentiala la curent rezidual, care
realizeaza urmatoarele functii:
- protejarea persoanelor impotriva electrocutarii prin atingere indirecta;
- protejarea furnizorului impotriva consumului fraudulos de energie electrica;
- prevenirea riscului de incendiii in instalatiile abonatului.
Se recornanda ca in instalatiile electrice ale abonatului din incaperi periculoase de utilizare a
receptorilor electrici (bai, spalatorii, bucatarii, ateliere cu electropompe de apa, etc.) sa fie
montate pe tabloul de distributie al abonatului, intreruptoare automate cu protectie diferentiala
la curent rezidual DDR cu IΔn = 30 mA.
Blocul BMPN-1 este prevazut cu protectie la intreruperea nulului, care actioneaza la orice
defect de intreruperea nulului de lucru din reteaua de alimentare a furnizorului si aparitia unei
tensiuni periculoase pe nulul de lucru al abonatului.
Protectia PNB cuprinde urmatoarele elemente;
- modul voltmetric asociat (tensiune-curent) simbolizat MVA-1;
- infasurarea suplimentara adaptata intreruptorului diferential:
- conductorul de protectie UN cu priza de pamant auxiliara Rpa.
Protectia la intreruperea nulului realizeaza urmatoarele functii:
- protejarea impotriva distrugerii aparatajului electric la supratensiuni temporare;
- prevenirea riscului de transmitere de la abonati pe conductorul PEN al retelei de 0,4 kV a
unei tensiuni periculoase, la toti abonatii racordati in aval de punctul de intrerupere al
conductorului PEN;
- reducerea duratei de solicitare a izolatiei in instalatille electrice ale abonatului si ale
furnizorului.
Produsul "Bloc de masura si protectie monofazat tip BMPN-1 ". se recornanda sa fie livrat
complet, echipat inclusiv si cu contorul de energie electrica, realizand in acest caz
urmatoarele:
- realizarea profesionala a conexiunilor in ateliere de specialitate;
- reducerea volumului de lucrari in atelierele si laboratoarele furnizoruluide energie electrica;
- marirea sigurantei in functionare a instalatiilor electrice, datorita precizarii clare a
responsabilitatii pentru produsul livrat si limitarea accesului personalului din formatiunile de
montaj la elemente componente din cutia produsului.
15.4 Conditii constructive de realizare a protectiei la intreruperea nulului

PNB
In prezentul subcapitol se prezinta conditille necesare pentru realizarea protectiei de nul la
firida abonatului PNB. Se are in vedere in mod special conditiile necesare pentru
implementarea PNB in instalatia electrica a abonatului; mai exact se are in vedere adaptarile
necesare in instalatiile abonatului pentru a fi compatibila cu PNB.
- La abonat trebuie prevazut totdeauna conductorul de protectie PE in circuitele de forta
pentru realizarea protectiei impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta la carcasele
receptoarelor electrice;
- Nulul de lucru N trebuie separat de conductorul de protectie, iar nivelul de izolatie trebuie sa
fie cel putin egal cu nivelul de izolatie a conductoarelor de faza:
- Conductorul de protectie PE, trebuie sa fie din Cu, iar sectiunea acestuia trebuie sa fie cel
putin egala cu cea a conductorului activ, dar nu mai putin de 4 mm 2 Cu;
- In cazul in care se vor poza conductoare active noi, atunci atat conductoarele active, cat si
cele de protectie PE, vor avea invelisul exterior (izolatia) din materiale de izolatie cu
urmatoarele culori:

• conductor de faza F - culoare rosie:

• conductorul de nul N - culoarea albastru deschis;
• conductorul de protectie PE - culoare verde-galben;
• conductor pentru protectia de nul - culoare neagra .
- In instalatlile electrice ale abonatilor conductorul de protectie PE, se monteaza in aceleasi
tuburi si doze cu conductoarele active (F, N) sau se monteaza separat;
- Legaturile electrice ale conductoaretor de protectie PE din doze, se vor izola fata de
legaturile conductoarelor active (F, N) izolarile vor fi cel putin la acelasi nivel calitativ cu
izolarile intre conductoarele active;
- Legaturtie electrice ale conductoarelor de protectie PE se vor realiza de preferinta cu cleme
speciale (de derivatle sau de imbinare), legaturile prin rasucire trebuie sa fie cositorite si
izolate;
- Pe tabloul de distributie a abonatului TDA, se va monta separat si vizibil borna PE pentru
racordarea conductoarelor PE, atat cel al coloanei cat si cel din instalatia abonatului intrare-
iesire;
- Borna PE de pe tabloul TDA al abonatului, va fi realizata cu clema speciala; se admite in loc
de clema prevederea unei bare PE din Cu cu suruburi cu piulite si saibe elastice la care se
racordeaza conductoarele cu papuci la capete. Totdeauna borna PE va fi marcata cu semnul
- Rezistenta de dispersie a prizei de pamant locale Rp, se va preciza de proiectant si se

realizeaza de abonat;
- Priza de pamant auxiliara Rpa, utilizata pentru PNB, trebuie amplasata la o distanta I ≥5 m
de priza de pamant locala RpL si trebuie sa aiba o rezistenta de dispersie de cca R pa ≤ 2 kΩ;
- Coloana de alimentare C a tabloului de distributie a abonatului TDA, trebuie sa cuprinda
urmatoarele:
• conductor de faza F - culoare rosie:
• conductorul de nul de lucru N - culoarea albastru deschis;
• conductorul de protectie PE - culoare verde - galben;
- Conductoarele active ale coloanei C vor avea sectiunea 6 mm 2 Cu, iar conductorul de
protectie PE va avea sectiunea egala cu sectiunea conductorului activ, dar nu mai putin
de 4 mm2;
- Conductorul de protectie PE al coloanei va fi intotdeauna din cupru;
- Conductoarele active si de protectie PE ale coloanei (F, N) se vor instala la una din
urmatoarele variante:
a) Toate cele 3 conductoare montate in acelasi tub de protectie;
b) Toate cele 3 conductoare fac parte din acelasi cablu (cu conductor de Cu);
c) Conductoarele active (F, N) concentrice, iar conductorul de protectie PE separat, pentru
protectia impotriva solicitarilor mecanice. Aceste conductoare vor fi montate in acetasi tub de
protectie;
- Conductoarele active (F, N) si de protectie PE, vor fi racordate in borne distincte realizate cu
cleme de racord sau borne cu surub, piulita si saiba elastica pentru care capetele
conductoarelor vor avea papuci de fixare.

CAPITOLUL 16
FACTORUL DE PUTERE (COS φ), IMBUNATATIREA FACTORULUI
DE PUTERE.
16.1 Generalitati
Receptoarele electrice prevazute cu bobinaje, cum sunt motoarele, transformatoarele,
cuptoarele electrice etc., consuma, in afara de energia electrica activa (Wa), care serveste la
efectuarea lucrului mecanic, si o energie suplimentara, denumita energie reactiva (Wr), care
serveste la magnetizarea lor interioara. Acestei energii reactive ii corespunde puterea reactiva
(Q). In procesul intim de producere a energiei electrice in generatoarele din centrale, energia
reactiva provoaca o defazare (intarziere intre tensiune si curent, reprezentata trigonometric
printr-un unghi de defazaj (φ). Aceasta defazare este cu atat mai mare cu cat cererea de
energie reactiva din partea receptoarelor racordate la retelele de distributie prevazute cu
bobinaje este mai mare.
Puterea activa este egala cu P=UI cos φ (fig. 16.1a),iar puterea reactiva Q=UI sin φ , dupa
cum rezulta din figura 16.1 b.
a) b)
Fig. 16.1 Reprezentarea trigonometrica a unghului de defazaj
a) – la sarcina activa, b) – la sarcina inductiva
Furnizarea de catre centalele electrice si a unei energii reactive, simultan cu cea activa,
produce o incarcare suplimentara a generatoarelor si a retelelor de transport si distributie,
ceea ce conduce la pierderi marite de putere si de energie in acestea.
Prin producerea si furnizarea de energie reactiva se micsoreaza capacitatea instalatiilor in
producerea, transportul si distributia energiei active.
Indicele care ne ajuta sa deducem in ce masura se produce ( sau se consuma) energia
reactiva fata de cea activa este factorul de putere si el este este reprezenrat prin cosinusul
unghiului de defazare (cos φ ) ,dintre tensiune si curent.
Relatia care ne da factorul de putere instantaneu este:
P P
cos ϕ= = 2 2
S √ P +Q ,
in care:
P- este puterea activa utila ( P = UI cosφ);
S- este puterea aparenta( S= UI);

Q- este puterea reactiva ( Q=UI sinφ).

Putem deci defini factorul de putere ca fiind raportul dintre puterea electrica activa si puterea
electrica aparenta. Practic, valoarea factorului de putere, care intr-o instalatie de forta mai
ampla variaza continuu, se determina ca o medie pe o anumita perioada de timp (o luna, un
trimestru etc.), el numindu-se in acest caz factor de putere mediu. Factorul de putere la un
moment dat (instantaneu) se masoara cu cosfimetrul, iar cel mediu se determina in general
prin formula:
1
cos ϕ=
2
Wr
in care:
√ 1+
( )
Wa
,
Wr - este energia electrica rectiva consumata;

Wa – este energia elect rica activa consumata,
Energiile electrice activa si reactiva consumate se stabilesc prin citirea simultana a contoarelor
de energie activa si reactiva, pe o anumita perioada de timp.
Din relatia de mai sus rezulta ca valoarea factorului de putere creste (se imbunatateste),
apropiindu-se. de unitate, in masura in care scade energia electrica reactiva consumata de
receptoare din reteaua de alimentare.
Pentru un consum numai de energie activa (cazul lampilor cu incandesceata, de exemplu)
valoarea factorului de putere este egala cu unitatea (cosφ= 1).
In vederea inlaturarii neajunsurilor provocate de circulatia de putere reactiva (si deci de
energie reactiva) in retele, atat furnizorii cat si consumatorii de energie electrica iau masuri de
reducere a acesteia si deci de imbunatatire a factorului de putere din instalatiile lor ( de regula,
prin producerea energiei reactive de catre anumite instalatii generatoare a acestei energii,
amplasate cat mai aproapede receptoare sau chiar la receptoare).
Factorul de putere este redus la consumatorii la care curentul de magnetizare este mai mare
fata de curentul de functionare. Asa sunt, in general. motoarele si transformatoarele suplimen
tare, adica "slab incarcate" (de exemplu transformatoarele de retea), care merg in gol,
transformatoarele de sudura, motoarele de putere mica cu numar mare de poli.
Determinarea factorului de putere .

Asa cum am aratat, valoarea factorului de putere nu este constanta, ci ea variaza in timp,
dupa o serie de cauze (marirea sarcinii, variatiile de tensiune, caracterul masinilor unelte
etc.), atat pentru fiecare receptor inductiv in parte, cat si pentru intreaga instalatie electrica a
unei intreprinderi sau a unui sistem energetic.
Se deosebesc:
a) Factorul de putere instantaneu, masurat cu cosfimetrul sau determinat pe baza citirilor
simultane ale puterii,intensitatii si tensiunii, dupa formula:
P
cosφ=
√3 U⋅I ( considerand o instalatie trifazata).
De notat ca factorul de putere instantaneu si cel mediu servesc mai mult ca orientare.
b) Factorul de putere mediu, determinat pentru un anumit interval de timp (ora,zi, luna, an)
pe baza citirilor contoarelor de energie activa si reactiva, se calculeaza cu formula:
1
cos ϕ=
2
W
in care:
√ 1+ r
Wa( ) ,

Wr - este energia electrica rectiva consumata pe intervalul de timp considerat;

Wa – este energia elect rica activa pe acelasi interval.
fig. 16.2 Triunghiul puterilor
Factorul de putere mediu este cel care, in mod uzual,se determina in instalatii si care se ia in
considerate in mod obisnuit. El este de doua feluri, si anume: natural si general.
Natural, cand se determina factorul de putere mediu la o intreprindere care nu are instalatii de
compensare a puterii reactive sau, daca le are, aceste instalatii se deconecteaza in timpul
masuratorii.
General, cand se considera in calcul eventualele instalatii de compensare pe care le are
intreprinderea si, in acest caz, este valabila tot formula indicata la punctul b.
Un caz special il putem avea pentru intreprinderile prevazute cu instalatii de compensare a
puterii reactive care nu se pot deconecta la efectuarea masuratorilor.
In acest caz factorul de putere natural mediu se determina cu formula:
1
cos ϕ=
2
W + W re
in care:
√ (
1+ r
Wa
’
)
W r - este energia reactiva inregistrata la contoar;
Wa - energia activa inregistrata la contoar:
Wre - energia reactiva produsa de instalatiile de compensare in intervalul timp considerat
(consum intern + cel cedat eventual si retelei de alimentare).
Factorul de putere poate fi determinat pentru intreaga instalatie electrica a unei intreprinderi,
grup de receproare etc., sau numai pentru un receptor.
Exemplu: Sa se determine valoarea factorului de putere mediu dintr-o instalatie electrica in

care s-a consumat intr-o anumita penoada de timp: .
Wa = 326.000 kWh (energie electrica activa),
Wr = 118.000 kvarh.
Rezolvare:
1 1
cos ϕ= = =0 , 94
2 2
118000
( ) √ (
W
√ 1+ r
Wa
1+
326000 )
Valoarea factorului de putere( cosφ) se mai poate determina practic si cu ajutorul a diferite
diagrame - concepute uneori destul de igenios - care contin elementele de calcul necesare.

16.2. Imbunatatirea factorului de putere din instalatiile electrice

Imbunatatirea factorului de putere dintr- o instalatie sau, cu alte cuvinte, reducerea energiei
reactive consumate si a celei vehiculate prin retele se obtine pe doua cai si anume:
- pe cale naturala, luandu-se o serie de masuri de rationalizare privid montarea si
functionarea receptoarelor fara a se face cheltuieli de investitii;
- pe cale artificiala, prin montarea de instalatii care sa produca local energia reactiva ne-
cesara (instalatii de compensare). insa cu cheltuieli de investitii.
Masuri de imbunatatire pe cale naturala

Masurile de imbunatatire pe cale naturala a factorului de putere sunt urmatoarele:
Inlocuirea motoarelor asincrone putin incarcate cu motoare de putere mai mica.
Transformatoarele si motoarele asincrone sunt principalii si cei mai numerosi consumatori de
energie reactiva.
Este stiut ca motorul asincron absoarbe puteri reactive mari atat la mersul in sarcina, cat si la
mersul in gol.
Puterea reactiva absorbita la sarcina nominala variaza intre 0,35 - 0.70 % din puterea activa
nominala, iar la mersul in gol, intre 0,30 – 0,55%, in functie de marimea si modul de
constructie ale electromotorului.
In afara de reducerea consumului de putere reactiva , prin inlocuirea unui motor de putere
mare cu altul de putere mai mica se realizeaza si o reducere a pierderilor de putere activa in
motor, deci o economie simtitoare de energie electrica activa consumata.
Reducerea tensiunii de alimentare a motoarelor putin incarcate.
Cresterea tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone peste tensiunea lor norninala
inrautateste factorul de putere; deci micsorarea tensiunii de alimentare – pentru cazurile in
care nu pot fi inlocuite motoarele supradimensionate- imbunatateste valoarea acestui factor.
In mod practic, micsorarea tensiunii de alimentare se poate face prin:
- schimbarea conexiunii statorului din triunghi in stea;
- reducerea tensiumi prin schimbarea ploturilor la transformatoarele ce alimentaza motoarele
asincrone.
Prin schimbarea conexiunilor din triunghi in stea, tensiunea de alimentare ce revine unei faze
scade cu √ 3 , iar cuplul de pornire si cel maxim se reduc de trei ori, Aceasta schimbare se
face fie definitiv, daca motorul porneste in gol si apoi se incarca, fie printr-un comutator stea-
triunghi.
Reducerea tensiunii transformatoarelor este un procedeu de exploatare normal.
Evitarea mersului in gol al motoarelor.
In marea lor majoritate motoarele asincrone functioneaza alternativ, in sarcina si in gol. Timpul
de mers in gol reprezinta in general 50-65% din programul de lucru.
Introducerea de limitatoare automate de mers in gol reduce atat consumul de energie activa,
cat si pe cel de energie reactiva si mareste, prin aceasta, valoarea factorului de putere mediu
al instalariilor.
Desfiintarea transmisiilor.
In cele mai multe cazuri, desfiintarea transmisiilor conduce la imbunatatiri simtitoare ale
factorului de putere, prin evitarea timpului de mers in gol al motorului, transmisiei si a mersului
sau cu sarcina redusa.
Imbunatatirea calitatii reparatiilor motoarelor.
De calitatea reparatiilor motoarelor asincrone depinde intr-o mare masura pastrarea valorii
initiale a factorului de putere al acestora. In special trebuie sa se aiba in vedere sa nu se
mareasca intrefierul motorului, cunoscand ca circa 30 % din puterea reactiva absorbita de
motor ii revine intrefierului.

De asemenea, trebuie sa se verifice dupa reparatie daca curentul de mers in gol si-a pastrat
valoarea sa nominala, daca nu s-au schimbat caracteristicile infasurarilor etc.
Inlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone.
Procedeul cel mai rational sau mai simplu din punct de vedere tehnic de imbunatatire
substantiala a factorului de putere pe cale naturala este folosirea pe o scara cat mai larga a
motoarelor sincrone ori de care ori procesele tehnologice permit acest lucru.
Astfel, utilizarea lor este foarte indicata in industria cimentului, chimica, in actionarea
ventilatoarelor, pompelor, compresoarelor si, in general, acolo unde nu este nevoie de
reglarea vitezei mecanismelor actionate, Motoarele sincrone functioneaza cu un factor bun de
putere si nu sunt sensibile in ceea ce priveste cuplul de rotatie la variatiile de tensiune,
In instalatiile existente, acolo unde este posibil, este indicat sa se inlocuiasca motoarele
asincrone cu motoare sincrone.
Inlocuirea transformatoarelor putin incarcate si deconectarea transformatoarelor in timpul
mersului lor in gol
In majoritatea intreprinderilor industriale puterea instalara a transformatoarelor de racord sau a
transformatoarelor interne din halele de productie depaseste cu mult valoarea puterii maxime
efectiv absorbite. Drept urmare, circa 25 - 30 % din puterea reactiva consumata se datoreste
acestei situatii, Pentru evitarea acestei situatii este indicat sa se inlocuiasca transformatoarele
supradimensionate, indeosebi cele cu rezerva de peste 30 %, si sa se deconecteze
transformatoarele in timpul functionarii lor in gol.
Masuri de imbunatatire pe cale artificiala.

Daca procedeele de imbunatatire pe cale naturala a factorului de putere nu conduc la un
rezultat satisfacator, tinandu-se seama ca in prezent valoarea factorului de putere mediu din
instalatiile de forta ale marilor consumatori trebuie ridicata la cel putin cosφ = 0,92( 0,94),
imbunatatirea in continuare a factorului de putere se realizeaza prin procedee denumite de
compensare artificiala a sarcinii reactive.Atragem atentia asupra exprimarii gresite
"cornpensarea factorului de putere", lipsita de sens, deoarece se compenseaza puterea
reactiva si nu factorul de putere.
De fapt, compensarea artificiala inseamna producerea de putere reactiva (si deci energie
reactiva) la consumator. Acest lucru se realizeaza prin mai multe dispozitive.
Doua dintre acestea, si anume: condensatoarele statice si compensatoarele sincrone sunt
cele rnai folosite.
Condensatoarele statice se folosesc, in general, pentru producerea de puteri reactive relativ
mici, iar compensatoarele sincrone pentru producerea de puteri reactive mari.
Compensatoarele sincrone nu se întrebuinteaza pentru producerea de puteri reactive mici,
deoarece, avand piese mari în miscare, consuma pentru functionare puteri active destul de
mari. Astfel, sub o anumită putere ele devin neeconomice, deoarece consumul lor propriu de
energie activa il intrece pe cel castigat prin reducerea pierderilor din instalatie ca urmare a
imbunătatirii factorului de putere pe care ele o realizeaza.
Pentru inteprinderi mici este indicat să se monteze baterii de condensatoare care au consum
propriu de energie electrică mic.
Compensatorul sincron.
Cornpensatorul sincron este un motor sincron de tip usor care se utilizează exclusiv pentru
imbunatatatirea factorului de putere, fara sarcina la arbore.
Cum s-a aratat mai sus, compensatoarele sincrone se construiesc in general pentru puteri
mari (peste 5000 kVAr) si se folosesc obisnuit pentru imbunatatirea factorului de putere în
retelele electrice de distributie, mai rar la intreprinderile industriale. In intreprinderile industriale
se instalează numai acolo unde exista un factor de putere foarte scazut si unde puterea
instalata este foarte mare.

Avantajul deosebit al instalării lor este acela ca pot fi usor reglate (prin variatia excitatiei) la
necesitatile de moment ale instalatiilor privind imbunatatirea factorului de putere al acestora.
Un alt avantaj este acela ca sunt mai stabile fata, de curentii de scurtcircuit şi maresc
stabilitatea de funcţionare în paralel a centralelor.
Printre dezavantaje putem enumera existenta partilor rotative şi necesitatea intreţineri mai
atente, pierderi specifice de putere activa mari, precum şi zgomotul ce-l fac în timpul
functionarii.
Compensatorul sincron, în afara de îmbunatatirea factorului de putere, poate servi si ca
regulator al tensiunii unei retele electrice, prin variaţia excitatiei sale.
Intr-adevăr, compensatorul sincron absoarbe din retelele la care este conectat, in afara de
energia activa care ii este necesara pentru, acoperirea pierderilor şi energia reactiva, dacă el
este subexcitat. Marindu-i treptat excitatia, energia reactiva absorbita de el scade pana la
zero, dupa care, daca se continua cresterea excitatiei, el începe sa debiteze energie reactiva
în reţea, imbunatatind factorul de putere al acesteia, deci acesata proprietate a
compensatrorului se poate utiliza pentru a face reglajul tensiunii la extremitatea (sosirea) unei
linii lungi.
Atunci cand linia funcţioneaza în gol si tensiunea primita este prea mare, prin subexcitaţia
compensatorului el va absorbi, din linie un curent defazat în urma (energie reactivă-inductivă),
ceea ce va avea drept consecinta pierderi mari in linie şi deci scaderea tensiunii. Cand linia
funcţioneaza in plina sarcina şi tensiunea primita la capatul ei este mica, prin supraexcitarea
compensatorului el va absorbi din linie.un curent decalat înainte (energie reactivă capacitivă)
sau, practic spus, va livra în linie energie reactivă, ceea ce va avea ca efect reducerea
pierderilor în linie şi deci ridicarea tensiunii la capătul ei.
Motorul sincron funcţionând in sarcină.

Motorul sincron poate sa producă energie mecanică utilă şi să debiteze în instalaţie energie
reactivă (mai corect, să absoarbă energie dewattată, capacitivă, producând decalarea inainte
a curentului faţă de tensiune):
Motorul sincron obişnuit, care, la o funcţionare cu cosφ = 1, atinge puterea sa nominală nu
mai poate fi folosit şi pentru producerea unui plus de putere reactivă. Pentru o asemenea
funcţiune el trebuie construit în mod special, devenind, binenţeles; mai scump. Deci,
posibilitatea unui motor sincron de a îmbunătăţi factorul de putere depinde de încărcarea
acestuia cu putere activă; ea este cu atât mai mare cu cât sarcina lui activă este mai mică şi
invers.
Motorul asincron sincronizat

Pentru a mări cuplul de demaraj al motoarelor sincrone au fost construite motoarele asincrone
sincronizare. Acestea pot să debiteze energie reactivă, ca şi motoarele sincrone.
După cum se ştie, motorul asincron sincronizat porneşte ca motor asincron şi, după ce
primeşte în înfăşurarea trifazată a rotorului său un curent continuu, produs de o excitatrice
separată, capătă viteza sincronă. Avantajul folosirii unui asemenea motor constă în faptul că,
pe măsură ce se descarcă de sarcina activă (sarcina mecanică), se încarcă singur (automat)
cu sarcina reactivă, debitând în instalatie energie reactivă, îmbunătăţind deci: factorul de
purere a1 instalaţiei.
Motorul asincron cu excitaţie proprie produsa prin curent trifazat (compensator de

fază).
Pentru îmbunătăţirea factorului de putere al motoarelor asincrone – în special al celor de puteri
mari - se adaptează (obişnuit pe rotorul lor) un dispozitiv simplu, numit compensator. de fază,
compus dintr-un rotor (indus) de maşină de curent continuu, care primeşte curent de la trei
inele colectoare ale motorului asincron, la trei perii echidistante ale colectorului

compensatorului, Circuitul rotorului asincron se incheie deci prin bobinajul compensatorului de

fază. .
Influenţa compensatorului de fază în ridicarea valorii factorului-de putere (cos φ) al rnotorului
asincron la care este adaptat se resimte numai pentru sarcini mai mari de 50 % ale motorului,
Compensatoarele de fază care pot ridica valoarea cosφ a motoarelor asincrone până la cosφ
= 1sunt indicate a fi folosite in cazul motoarelor care funcţionează cu sarcini peste 50 % din
puterea lor nominală.
Prin ridicarea valorii factorului de putere al fiecărui motor în parte (adaptăndu-li-se
compensatoarele de fază adecvate) se îmbunătăţeşte valoarea factorului de putere mediu pe
ansamblul instalaţiei.
Condensatoarele statice
Condensatorul
Un sistem format din două conductoare omogene (armături) încărcate cu sarcini electrice
opuse (+q şi -q) se numeşte condensator electric, iar capacitatea condensatorului se defineşte
prin raportul dintre sarcina unei armături şi diferenţa de potenţial dintre ele:
q1 q2 q
C= = =
V 1 −V 2 V 2 −V 1 U
Condensatoarele sunt dispozitive care permit înmagazinarea unei anumitecantităţi de
electricitate sub o anumită tensiune şi redarea ei într-un interval de timp foarte scurt prin
fenomenul de descărcare. Ele pot fi variabile şi fixe.
Una din condiţiile primordiale pentru alegerea unui dielectric, ştiut fiind faptul că
un condensator este alcătuit din două armături izolate de un dielectric amplasat între
ele, este constanta sa dielectrică, ε, care, uzual, este intre 1 şi 16000, ea putînd să varieze
în funcţie de frecvenţa şi tensiunea aplicată, precum şi în raport cu temperatura ambiantă,
În general, dielectricii cu ε mare sunt instabili, în timp ce cei cu ε mic sunt stabili.
In funcţie de dielectric, condensatoarele fixe pot fi cu hartie, utilizate pentru cuplaje în
I.F., filtre şi ameliorarea factorului de putere al instalaţiilor : cu hîrtie metalizată, avand aceleaşi
utilizări ca si cele cu hartie în plus fiind folosite la deparazitări, la iluminatul fluorescent şi în
telefonie; cu folie plastică, care datorită proprietăţilor deosebite ale dielectricului se pot utiliza
practic în orice domeniu, inclusiv acorduri precise în I.F.
Caracteristicile condensatoarelor sunt:
- capacitatea legată direct de constanta dielectrică a izolatorului.
Valoarea nominală (codul culorilor este acelaşi cu cel de la rezistenţe) se
notează pe corpul condensatorului;
- toleranta capacităţii caracterizează precizia cu care se dă valoarea acesteia şi se exprimă în
procente faţă de valoarea nominală, ca şi în cazul rezistenţelor;
- tensiunea de lucru este valoarea maximă a tensiunii care poate fi aplicată permanent
condensatorului fără ca acesta să se străpungă;
- coeficientul de temperatură, exprimand variaţia valorii nominale a capacităţii în funcţie de
temperatura de lucru. El se dă de obicei în %/0C şi poate fi pozitiv sau negativ, caz întalnit mai
des, pentru a compensa în acest fel variaţia cu temperatura a altor elemente din circuit, ca de
exemplu inductanţa bobinelor;
- rigiditatea dielectrică, corespunzand tensiunii de străpungere a izolaţiei. Ea se exprimă în kV
pe unitate de lungime şi depinde de lungimea dielectricului, de temperatură, de umiditate, de
frecvenţă, de forma de undă a tensiunii de încercare şi de metoda de măsurare;
- curentul de fugă, caracterizînd posibilitate a unui condensator de a-şi
păstra un timp cat mai îndelungat, invariabilă, sarcina cu care a fost încărcat.

Gruparea condensatoarelor
Gruparea paralel
Capacitatea echivalentă a "n" condensatoare conectate în paralel este egală cu suma
capacităţilor condensatoarelor :
n
C e=C 1 +C 2 +¿⋅¿⋅¿+C n =∑ C k
k =1
Fig. 16.3 Gruparea condensatoarelor in paralel
Gruparea serie
Valoarea reciprocă a capacităţii echivalente a "n" condensatoare conectate în serie este egală
cu suma valorilor reciproce ale capacităţilor condensatoarelor:
n
1 1 1 1 1
= + +¿⋅¿⋅+ = ∑
C e C1 C2 C n k =1 C k
Fig. 16.4. Gruparea condensatoarelor in serie
În ultima vreme utilizarea bateriilor de condensatoare de putere (sau condensatoare statice)

pentru îmbunătăţirea factorului de putere a luat o dezvoltare deosebit de mare, datorită calitătii
lor.
Condensatoarele se construiesc pentru diverse-puteri exprimare în kvar. Cele până la puterea
de 25 kvar se consideră de mică putere, cele de 26-250 kvar de putere medie, iar cele de
peste 250 kvar de mare putere.
Condensatoarele nu se montează individual în instalatii, ci sub formă de baterie de
condensatoare. Bateriile se clasifică si ele în bateriide mică, de medie şi mare putere, după
cum au până la 500 kvar, 501-1000 kvar sau mai mult.
Printre avantajele ce le prezintă instalarea de barerii de condensatoare statice enumerăm:
- pierderi specifice mici şi constante:(circa2-5 W/kvar); 0,18- 1,45 din puterea
condensatoarelor;
- posibilitatea divizării şi descentralizării bateriilor de condensatoare, precum şi a măririi
treptate a puterii lor, după necesităţi;
- lipsa părţilor mobile, greutate relativ mică, uşurinţa montării şi deplasării dintr-un loc în altul,
spaţiu de montare restrâns etc;
- uşurinţă în exploatare.
Ca neajunsuri enumerăm:
- reglarea numai în trepte şi nu în mod continuu a puterii bateriilor cu dispozitiv de reglare
relativ complicat;

- creşterea puterii condensatoarelor odată cu creşterea tensiunii reţelei;

- bateriile de condensatoare nu concură la mărirea stabilităţii de funcţionare in paralel a
centralelor, aşa cum concură compensatoarele sincrone.
Condensatoarele statice se fabrică pentru tensiuni diferite (de joasă şi de
înaltă) şi ele se monteaza fie centralizat pentru întreaga instalaţie pe care o deservesc, fie în
diferite puncte ale instalatiei, sau direct la receptoarele inductive (motoare îndeosebi). .
În cazul montării condensatoarelor chiar la receptoarele inductive prin întrerupătoare comune,
avantajele sunt categorice dar numai când acestea funcţionează intr-un regim de durată. .
La utilizarea bateriilor de 380 sau 500 V trebuie analizat, de asemenea, dacă o montare
centralizată - pe partea de joasă tensiune a transformatorului – este mai economică decât o
montare descentralizată sau direct la motoarele asincrone.
Alegerea compensarii puterii reactive prin baterii de condensatoare de înaltă sau de joasă
tensiune cere o analiză a situatiei şi este în funcţie de condiţiile locale şi de necesităţile
funcţionării reţelei sistemului energetic sau instalatiei consumatorului respectiv, după caz.
Menţionăm că la bateriile de condensatoare de înaltă tensiune protecţia lor individuală
împotriva curenţilor de scurtcircuit este relativ scumpă, fiind necesară şi o, continuă
supraveghere a siguranţelor, ceea ce nu este necesar în cazul bateriilor de joasă tensiune.
Bateriile de joasă tensiune sunt, în general, mai greu de procurat.
Bateriile de condensatoare se conectează obişnuit la instalaţia pe care o deservesc fie printr-
un întrerupător separat, fie printr-un întrerupător comun cu , al consumatorului (receptorului),
respectiv de energie reactivă ( transformator, motor etc). ,
Marea majoritate a condensatoarelor se execută trifazat, Instalaţiile monofazate se
întrebuinţează rar, în special la transformatoarele de sudura sau .la cuptoarele electrice, etc.).
Pentru a putea regla puterea bateriilor mijlocii şi mari în timpul exploatării sau pentru a putea
face revizia lor; ele se împart pe secţii, având fiecare separatorul sau întrerupătorul ei.
Deoarece la deconectarea unui condensator el rămâne încărcat cu o sarcină electrică,
tensiunea la bornele lui fiind egală cu tensiunea instalaţiei în momentul intreruperii, este
necesar să se grăbească descărcarea lui, care, normal, durează cateva ore (autodescărcare).
Această descărcare este necesară atât în scopul de a evita accidentele prin electrocutare, cât
şi pentru a nu se reconecta la instalaţie condensatoare incărcate, Descărcarea se face
intrebuintându-se reactanţe inductive sau rezistenţe active de descărcare, montate în paralel
cu condensatoarele.
Fig.16.4 Schema de montare a condensatoarelor
In cazul cand condensatoarele sunt montate in paralel cu infasurarile motoarelor sau

transformatoarelor, aceste înfăşurări servesc şi ca rezistenţe de descarcare.

Menţionăm că temperatura condensatoarelor nu trebuie să.depăsească 60 0C, mediul

înconjurător având temperatura maximă de 35 0C. In caz contrar, se reduce simţitor viata
condensatoarelor respective.
Urmare a faptului că temperatura condensatoarelor creşte pe măsură ce se strapung
sectiunile sale, controlul regulat al temperaruri condensatoarelor aflate în functiune ne dă
posibilitatea de a descoperi la timp condensatoarele cu secţii străpunse şi a le deconecta
înainte de a se străpunge secţiunile şi a se produce scurtcircuite la bornele lor. Controlul
temperaturii se face în mod obişnuit cu ajutorul termocuplelor instalate la fiecare condensator.
Fabricile constructoare nu dau, în general date referitoare la viaţa condensatorului, dar ea este
apreciată la circa 10 ani.
Pentru înregistrarea energiei reactive produse de baterie se instalează intotdeauna în circuitul
ei un contoar de energie reactivă,
Determinarea puterti bateriei de condensatoare la un consumator.

Dacă ni se dă factorul de putere mediu ponderat la care trebuie să ajungem intr-o instalaţie
(cosφ2) putem determina puterea bateriei de condensatoare necesară în felul următor:
Culegem datele suplimentare ce sunt necesare, şi anume: valoarea factorului de putere mediu
ponderat actual (cosφ1) precum si cantitatea de energie activă consumată (W) pe intervalul de
timp considerat, de exemplu, pe un an.
Determinăm cantitatea de energie reactivă (W r) care va trebui produsă de bateria de
condensatoare in acelasi interval de timp (un an) prin relaţia:
W, = W (tgφ1 – tgφ2) kvar h/anual .
Puterea bateriei va fi:
Wr
Q=
T , kvar
in care T este durata de utilizare in ore a bateriei pe an.
Calculul de mai sus este valabil pentru cazul în care nu se prevede reglarea puterii bateriei.
După ce am determinat valoarea lui Q calculăm numărul de condensatoare în funcţie de tipul
condensatoarelor la care ne-am fixat.
In cazul in care ni se dă factorul de putere mediu ponderat la sarcina maximă activa.(P ),
atunci putem determina puterea bateriei necesare pentru îmbunătăţirea cosφ de la cosφ1 la
cos φ2 cu relaţia:
Q =P (tgφ1-tgφ2) kvar.
Puterea reactivă a condensatoarelor

Puterea reactivă a unui condensator monofazat se poate determina cu relaţia:
2 −3
Q=ωCU 10 kvar(la50Hz)
ωQ
C=
0 ,314⋅U 2
în care:
C, este capacitatea condensatorului în,μF;
U, este tensiunea la bornelecondensatorului, în kV;
ω, este pulsaţia (2πf).
Prin aceeaşi relaţie obţinem şi puterea activa a unui condensator trifazat în stea, având
aceeaşi capacitate C pe fiecare fază, . fiind tensiunea în linie.
In cazul unui condeasator trifazat in triunghi puterea sa reactivă este:
2 −3
Q=3ωCU 10 kvar
Din cele de mai sus deducem că puterea condensatorului fiind proporţională pătratul tensiunii
la bornele lui, variaţiile tensiunii dau variaţii mari ale puterii reactive a condeasatoarelor. O

scădere, de exemplu, a tensiunii de 10 % produce o scădere de circa 20 % a puterii

condensatoarelor şi invers.
CAPITOLUL 17
REGLEMENTARI PRIVIND PROIECTAREA SI EXECUTAREA
INSTALATIILOR ELECTRICE (EXTRAS DIN I7-2002)
17.1 Conditii generale
Conditii generale de baza
Proiectele de instalaţii electrice se verifică de verificatori de proiecte atestaţi conform Legii
10/1995.
Începerea execuţiei instalaţiilor electrice este permisă numai după ce investitorul a obţinut
avizul tehnic de racordare. Punerea în funcţiune se face numai după controlul execuţiei
instalaţiilor electrice de către unităţi autorizate.
Este interzisă începerea lucrărilor de instalaţii electrice fără proiecte verificate.
Electricienii se autorizează de societăţi profesionale, nonguvernamentale, pentru gradele
prevăzute în regulamentul de autorizare. Instalaţiile electrice se execută de către unităţi
atestate.
Instalaţiile electrice se execută de către unităţi atestate.
Instalaţiile electrice la consumator trebuie astfel realizate încât să nu afecteze siguranţa
utilizatorilor şi a bunurilor.
Instalaţiile electrice trebuie realizate astfel încât să se evite riscul de aprindere a unor
materiale combustibile datorită temperaturilor ridicate sau a arcurilor electrice, iar utilizatorii să
nu fie în pericol de a suferi arsuri.
Conductoarele active, inclusiv conductorul neutru, ale circuitelor electrice trebuie să fie izolate
şi protejate împotriva supracurenţilor printr-unul sau mai multe dispozitive de protecţie.
Instalaţiile electrice trebuie prevăzute la proiectare şi execuţie cu aparate limitatoare de
tensiune maximă şi minimă (de ex. Relee), astfel încât să se asigure protecţia utilizatorilor
împotriva supratensiunilor şi tensiunilor minime.
Caracteristicile materialelor şi echipamentelor trebuie să fie corespunzătoare condiţiilor de
alimentare din instalaţia electrică în care sunt utilizate (de ex. tensiunea cea mai ridicată a
reţelei trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu tensiunea maximă admisă de
echipament).
Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să poată fi identificate prin marcaje clare
şi amplasate vizibil, în vederea efectuării în condiţii de siguranţă, pentru persoane şi instalaţii,
a verificărilor, reparaţiilor şi înlocuirilor
Condiţii generale comune pentru materiale şi echipamente

Caracteristicile generale ale materialelor şi echipamentelor electrice şi modul lor de instalare
trebuie alese astfel încât să fie asigurată funcţionarea în bune condiţii a instalaţiei electrice şi
protecţia utilizatorilor şi bunurilor în condiţiile de utilizare solicitate de beneficiar (tehnolog) şi
ţinându-se seama de influenţele externe.
Materialele şi echipamentele nou utilizate în instalaţiile electrice trebuie să fie agrementate
tehnic, conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi certificate conform Legii
protecţiei muncii
nr. 90/1996.
Materialele şi echipamentele electrice se aleg ţinându-se seama de tensiune, curent şi
frecvenţă.
Puterea, curentul de scurcircuit, factorul de putere, regimul de lucru (continuu, intermitent)
precum şi alte caracteristici particulare, trebuie luate în consideraţie la alegerea materialelor şi

echipamentelor, conform indicaţiilor producătorilor.

Caracteristicile materialelor şi echipamentelor electrice alese în funcţie de influenţele externe,
trebuie să asigure funcţionarea lor corectă cu menţinerea integrităţii lor (fără deteriorări
datorate şocurilor mecanice, căldurii, coroziunii, etc.) şi să garanteze prin aceasta fiabilitatea
măsurilor de protecţie împotriva şocurilor electrice în care ele sunt incluse.
Caracteristicile echipamentelor electrice alese nu trebuie să provoace efecte dăunătoare altor
echipamente electrice sau să afecteze buna funcţionare a sursei de alimentare.
Condiţii de amplasare şi montare a instalaţiilor electrice. Distanţe minime.

Conductoarele electrice, tuburile de protecţie şi barele, se amplasează faţă de conductele
altor instalaţii şi faţă de elementele de construcţie, respectându-se distanţele minime din
anexa 1.
Conductoarele, barele, tuburile etc., se pot dispune pe trasee comune cu traseele altor
instalaţii cu condiţia ca instalaţia electrică să fie dispusă:
 deasupra conductelor de apă, de canalizare şi de gaze petroliere lichefiate;
 sub conducte de gaze naturale şi sub conducte calde (cu temperatura peste +40°C).
Pe toate porţiunile de traseu pe care nu pot fi respectate condiţiile de la art. 3.3.2. şi distanţele
minime din anexa 1 se vor lua măsuri constructive de protecţie prin prevederea de separări,
izolaţii termice, ţevi metalice etc. ce vor depăşi cu minim 0,50 mm de o parte şi de alta,
porţiunea de traseu protejată.
Amplasarea instalaţiilor electrice în structura de rezistenţă a construcţiilor se admite în
condiţiile prevăzute de normativul P 100.
Trebuie evitată amplasarea instalaţiilor electrice pe trasee comune cu acelea ale altor instalaţii
sau utilaje care ar putea să le pericliteze în funcţionare normală sau în caz de avarie.
Nu se admite amplasarea instalaţiilor electrice sub conducte sau utilaje pe care se poate să
apară condens. Fac excepţie instalaţiile electrice în execuţie închisă cu grad de protecţie
minim IP 33, realizate din materiale rezistente la astfel de condiţii (de ex. cabluri sau cordoane
în execuţie grea pentru instalaţii electrice mobile, aparate cu grad minim IP 33 cu carcasă din
material plastic etc.).
Se interzice amplasarea instalaţiilor electrice în interiorul canalelor de ventilare.
Montarea în contact direct cu materiale combustibile se admite numai pentru: cabluri
rezistente la foc (conform PE 107), cu izolaţie şi manta din materiale electroizolante, tuburi şi
plinte metalice sau din materiale electroizolante greu combustibile de clasă CA2a (C1) şi CA2b
(C2), aparate şi echipamente electrice cu grad de protecţie minim IP 54.
Montarea pe materiale combustibile a conductelor electrice cu izolaţie normală, a cablurilor
fără întârziere la propagarea flăcării, a tuburilor din materiale plastice, a aparatelor şi
echipamentelor electrice cu grad de protecţie inferior IP 54, se face interpunând materiale
incombustibile între acestea şi materialul combustibil sau elementele de distanţare care pot fi:
- straturi de tencuială de min. 1 cm grosime sau plăci din materiale electroizolante
incombustibile cu grosimea de min. 0,5 cm, cu o lăţime care depăşeşte cu cel puţin 3 cm pe
toate laturile elementul de instalaţie electrică;
- elemente de susţinere din materiale incombustibile (de ex. console metalice etc.) care
distanţează elementele de instalaţie electrică cu cel puţin 3 cm pe toate laturile elementul
combustibil.
Măsurile pentru evitarea contactului direct cu materialul combustibil se aplică atât la montarea
aparentă cât şi la montarea sub tencuială a elementelor de instalaţii electrice.
Se interzice montarea directă pe elemente de construcţie din materiale combustibile de clasa
CA2c (C3) şi CA2 (C4) a cablurilor armate sau nearmate cu sau fără întârziere la propagarea
flăcării (conform PE 107), a conductoarelor electrice neizolate sau cu izolaţie din materiale
combustibile, şi a aparatelor şi echipamentelor electrice cu grad de protecţie mai mic decât
IP 54.

Condiţii pentru alimentarea instalaţiilor electrice

Modul de racordare la reţeaua de distribuţie se stabileşte de către furnizorul de energie
electrică
Prevederea alimentării de rezervă cu energie electrică pe lângă alimentarea normală cu
energie electrică, la consumatori, este obligatorie în următoarele cazuri:
- la consumatori industriali şi similari, cu receptoare care trebuie să funcţioneze fără
întrerupere, în condiţiile date în normativul PE 124.
- la consumatori echipaţi cu instalaţii electrice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi la
consumatori prevăzuţi cu iluminat de siguranţă,.
Alimentarea de rezervă de siguranţă se realizează cu:
- baterii de acumulatoare;
- pile electrice sau surse neîntreruptibile (UPS);
- generatoare independente de alimentare normală;
Trecerea la alimentare de rezervă se face:
- manual, comutarea fiind făcută de un operator sau
- automat, fără intervenţia unui operator.
La consumatori alimentaţi direct din reţeaua furnizorului de energie electrică, instalaţiile
electrice se execută cu distribuţie monofazată, pentru valori ale curenţilor până la 30 A şi cu
distribuţie trifazată, pentru situaţiile în care curentul în regim monofazat este peste 30 A.
Fac excepţie de la această prevedere instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor
monofazate speciale, cu valori ale curenţilor peste 30 A (de ex. transformatoare de sudare),
care pot fi alimentate monofazat, dar numai cu avizul furnizorului de energie electrică.
Coloanele electrice care pleacă în branşamentele clădirilor de locuit, comerciale, social-
culturale şi administrative, se proiectează şi se execută, respectându-se pe lângă condiţiile din
normativul I-7/2002 şi condiţiile din normativul PE 155.
Pentru instalaţiile electrice de lumină şi forţă se prevede tablou electric de distribuţie comun,
cu următoarele excepţii:
- dacă se aplică tarife diferenţiate pentru consumul de energie electrică;
- dacă funcţionarea receptoarelor de forţă provoacă fenomene supărătoare în instalaţiile de
lumină (de ex. pâlpâiri, scăderea luxului luminos);
- dacă este necesară separarea instalaţiilor tehnologice din considerente de siguranţă sau din
considerente economice.
La proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice trebuie respectate condiţiile din HG 170/99
referitoare la obligativitatea prevederii la consumator a aparatelor de înregistrare a cantităţii de
energie consumată şi a aplicării, atunci când este cazul, a măsurilor pentru îmbunătăţirea
factorului de putere şi pentru limitarea regimului deformat, conform normativului PE 143.
Amplasarea contoarelor de energie electrică la blocuri de locuinţe trebuie să permită
înregistrarea şi citirea consumului, fără ca acestea să fie condiţionate de prezenţa sau
acceptul abonatului.
Repartizarea pe faze şi respectiv pe circuite de alimentare a receptoarelor electrice, trebuie să
se facă astfel încât să se asigure o încărcare cât mai echilibrată a acestora.
Scheme de legare la pământ

Schemele de legare la pământ pot fi de trei tipuri principale: TN, TT şi IT, simbolurile literare
utilizate pentru notarea lor având următoarele semnificaţii:
Prima literă, se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul:
T – legarea directă la pământ a unui punct activ – neutrul, în cazul în care acesta este
accesibil sau a unui conductor de fază, în cazul în care neutrul nu este accesibil;
I – izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ, sau legarea la pământ a unui punct printr-o
impedanţă de valoare foarte mare.
A doua literă, se referă la situaţia maselor electrice în raport cu pământul:

T – legarea direct la pământ a maselor instalaţiei, independent de eventuala legare la pământ

a unui punct al alimentării;
N – legarea directă a maselor la punctul de alimentare legat la pământ; curent alternativ,
punctul de legare la pământ este în mod normal punctul neutru; iar în cazuri speciale, punctul
de legare la pământ poate fi un conductor de fază.
Alte litere, se referă la dispunerea conductorului neutru şi a conductorului de protecţie în
schema TN:
S – schemă TN în care funcţia de protecţie este asigurată printr-un conductor PE separat de
conductoarele active, legat la pământ (în curent alternativ).
C – schemă TN în care funcţiile de neutru şi de protecţie pot fi combinate într-un singur
conductor (PEN).
Schema TN are un punct al alimentării legat direct la pământ, masele instalaţiei fiind legate în
acest punct prin conductoare de protecţie. În această schemă, curentul de defect între fază şi
masă este un curent de scurcircuit.
Schema TT are un punct al alimentării legat direct la pământ, masele instalaţiei electrice fiind
legate la prize de pământ independente din punct de vedere electric de priza de pământ a
alimentării. În această schemă curenţii de defect fază – masă, pentru intensităţi chiar mai mici
decât ale unui curent de scurtcircuit, pot fi suficient de mari pentru a provoca apariţia unei
tensiuni de atingere periculoasă.
În schema IT limitarea curentului rezultat în cazul unui singur defect se obţine fie prin absenţa
legăturii la pământ a alimentării, fie prin intercalarea unei impedanţe între un punct al
alimentării (în general neutrul) şi pământ suficient de mari care să limiteze curentul de defect
la valori cuprinse între 150…230 mA pentru a permite funcţionarea schemei de semnalizare a
defectului.
17.2 Protectii si masuri de protectie

Condiţii generale
În instalaţiile electrice trebuie să se aplice măsuri pentru protecţia utilizatorilor (persoane şi
animale domestice sau de crescătorie), împotriva şocurilor electrice datorate atingerii directe
sau indirecte.Măsurile de protecţie se aleg avându-se în vedere particularităţile lor,
posibilităţile de aplicare în funcţie de influenţele externe şi tipul instalaţiei, echipamentului,
aparatului etc. În toate situaţiile în care se pot aplica mai multe măsuri de protecţie, soluţia se
va alege pe criterii tehnico-economice la aceeaşi eficienţă. Măsurile de protecţie diferite
aplicate în aceeaşi instalaţie nu trebuie să se influenţeze sau să se anuleze reciproc,
respectându-se şi prevederile din NSSMUEE 111 – NORME SPECIFICE DE SECURITATE A
MUNCII LA UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN MEDII NORMALE.
Măsurile de protecţie pot fi realizate fie prin însăşi construcţia materialului sau a
echipamentului utilizat, fie prin aplicarea unei măsuri de protecţie la executarea instalaţiei, fie
printr-o combinare a acestora. Măsurile de protecţie trebuie alese şi aplicate astfel încât să fie
asigurate şi durabile în timp.
Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte
Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte se va considera asigurată dacă se aplică
măsura de protecţie “alimentare la tensiune foarte joasă de securitate” (TFJS, TFJP), conform
SR CEI 60 364-4-41, în următoarele condiţii:
- tensiunea cea mai ridicată a circuitului va fi sub limita superioară a domeniului I de tensiune
(50 V c.a. şi 120 V c.c.)
- sursa de alimentare va fi o sursă de protecţie (siguranţă)
Domenii de tensiuni în curent alternativ
Sisteme legate direct la pământ Sisteme izolate faţă de pământ

(scheme TT şi TN) (scheme IT*)
Între faze şi pământ Între faze Între faze
I U  50 U  50 U  50
II 50 < U  600 50 < U  1000 50 < U  1000
U – Tensiunea nominală a instalaţiei, în V;

(*) – Dacă neutrul este distribuit, materialele şi aparatele alimentate între fază şi neutru se aleg
astfel încât izolaţia lor să corespundă tensiunii între faze.
Domenii de tensiuni în curent continuu
Sisteme izolate faţă de

Sisteme legate direct la pământ
pământ*
Între pol şi pământ Între poli Între poli
I U  120 U  120 U  120
II 120 < U  900 120 < U  1500 120 < U  1500
U – Tensiunea nominală a instalaţiei, în V;

(*) – Dacă este distribuit conductorul median (M), echipamentele alimentate între pol şi median
(M) sunt alese astfel încât izolaţia lor să corespundă tensiunii dintre poli.
Valorile din acest tabel se referă la curent continuu neted (filtrat).
Sursele de siguranţă pentru alimentarea la TFJS sau TSJP trebuie să fie de următoarele tipuri:
a) transformator de separare (SR EN 60742/98) sau transformator cu înfăşurări separate
asigurând o separare de siguranţă între circuitele primar şi secundar, astfel încât între
circuitele TFJS şi TFJP să nu apară o tensiune mai mare decât valorile indicate în domeniul I
din tabelele de mai sus şi a cărui tensiune primară să fie de cel mult 1000 V;
b) sursa de curent cu un grad de siguranţă echivalent cu al sursei de la pct. a); (de ex.
separate, grup motor-generator cu înfăşurări separate electric, dacă caracteristicile lor şi
valorile de încărcare sunt comparabile cu acelea ale transformatorului de separare);
c) sursa electrochimică (acumulatoare) sau altă sursă ce nu depinde de circuitele de tensiune
ridicată (de ex. grup motor termic-generator);
d) dispozitivele electrotermice în care s-au luat măsuri constructive care asigură chiar în caz
de defect intern în acest dispozitiv, ca tensiunea la bornele de ieşire să nu fie mai mare decât
limita superioară a domeniului I de tensiune.
Dacă tensiunea nominală a circuitului este mai mare de 50 V c.a. sau 120 V c.c., toate părţile
activate trebuie să fie protejate împotriva atingerilor directe prin bariere sau învelişuri cu gradul
de protecţie minim IP 2XX sau să fie izolate, izolaţia putând suporta tensiunea de încercare de
500 V timp de 1 minut.
Protecţia împotriva atingerilor directe

Protecţia împotriva atingerilor directe trebuie să se realizeze prin una din următoarele măsuri:
a) izolarea părţilor active;
b) prevederea de carcase în interiorul cărora să se găsească părţile active;
c) instalarea unor bariere sau obstacole care să împiedice atingerile întâmplătoare cu părţile
active;
d) amplasarea părţilor active în afara zonei de accesibilitate;
e) dispozitive de curent diferenţiat rezidual cu I  30 mA ca măsură suplimentară

Protecţia prin “izolarea părţilor active” trebuie să se realizeze prin acoperirea completă a
părţilor active cu o izolaţie care să aibă caracteristici corespunzătoare în condiţiile de solicitare
mecanică, termică, electrică etc., din explorare. Vopselele, lacurile şi produsele analoge nu se
vor considera izolaţii cu caracteristici corespunzătoare în cazul protecţiei împotriva atingerilor
directe.
Protecţia prin “carcase” se realizează astfel încât în mod permanent să nu fie posibilă
atingerea părţilor active datorită naturii, amplasării, fixării, rezistenţei mecanice şi eventual şi a
caracteristicilor izolante ale acestora, în condiţii normale de exploatare.
Protecţia prin “bariere sau obstacole” se aplică numai în încercări pentru echipamentele
electrice şi poate constitui un mijloc de protecţie parţial dacă este realizată astfel împiedică:
- fie o apropiere întâmplătoare de părţile active (de ex. prin balustrade sau panouri grilaj);
- fie contacte întâmplătoare cu părţile activate, în cursul operaţiilor de întreţinere sau
exploatare (de ex. prin ecranarea sau protecţia aparatelor de separare).
Protecţia prin “amplasarea în afara zonei de accesibilitate” poate asigura numai o protecţie
parţială. Conform acestei măsuri, părţile active simultan accesibile ce se găsesc la potenţiale
diferite vor fi amplasate astfel încât să nu se găsească în interiorul zonei de accesibilitate.
Două părţi active simultan accesibile se vor considera două părţi active aflate la o distanţă mai
mică de 2,5 m pe verticală, conform SR CEI 60364-4-41. Dacă în încăperea respectivă se
transportă sau se manipulează obiecte sau scule din materiale conductoare, distanţa se va
mări corespunzător.
În cazul în care se cere o siguranţă mărită (de ex. în condiţii de pericol de incendiu), măsurile
de protecţie împotriva atingerilor directe trebuie completate cu dispozitive diferenţiale de
protecţie de înaltă sensibilitate, cu un curent nominal (de funcţionare) de max. 30 mA.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte

Măsuri de protecţie împotriva atingerilor indirecte trebuie luate în cazurile în care există
pericolul ca utilizatorii să intre simultan în contact cu o masă şi un element conductor, între
care, ca urmare a unui defect, poate să apară o diferenţă de potenţial periculoasă.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte se poate realiza prin:
- A. Măsuri de protecţie “fără întreruperea alimentării”, care cuprind următoarele mijloace:
a) folosirea materialelor şi echipamentelor de clasa II (SR CEI 60536) sau echivalente;
b) izolarea amplasamentelor, conform SR CEI 60 364-4-41;
c) separarea de protecţie;
d) executarea de legături de echipotenţializare locale,
- B. Măsuri de protecţie prin “întreruperea automată a alimentării”, folosind dispozitive de
protecţie.
Măsura de protecţie împotriva atingerilor indirecte “fără întreruperea automată a alimentării”
este indicată de exemplu pentru echipamentele electrice care cer o funcţionare fără
întreruperi, chiar la un prim defect de izolaţie, fără a periclita viaţa oamenilor (de ex. în
laboratoare de încercări, în unele procese de producţie).
Protecţia prin “folosirea materialelor şi echipamentelor din clasa II de protecţie” se aplică
prevăzând astfel de mijloace sau echivalente (cu dubla izolaţie prin construcţie) şi respectând
şi următoarele condiţii de utilizare:
a) părţile active conductoare accesibile şi părţile intermediare ale echipamentelor nu trebuie
legate la nici un conductor de protecţie;
b) instalarea echipamentelor (fixarea, racordarea lor etc.) se face fără a afecta în vreun fel
dubla izolaţie cu care este prevăzut echipamentul;
c) verificarea stării dublei izolaţii (izolaţiei suplimentare) se face periodic;
d) în normele de produs trebuie precizat că echipamentele fac parte din clasa II de protecţie şi
au fost certificate ca atare.
Protecţia prin “izolarea amplasamentului” se realizează în timpul executării instalaţiei electrice

în cazul materialelor şi echipamentelor care au numai izolaţie principală, prin acoperirea cu o

izolaţie suplimentară realizată ca un înveliş izolant pe toate părţile sau printr-o carcasă
metalică acoperită cu material izolant la interior şi la exterior.
Protecţia prin “izolarea amplasamentului” se aplică numai în încăperi din clasa AD1 (U0), în
care pardoseala şi pereţii sunt izolaţi şi în care trebuie îndeplinite una sau mai multe din
următoarele condiţii:
a) masele fixe sunt dispuse la distanţe de peste 2 m pe orizontală şi 2,5 m pe verticală astfel
încât nu există pericolul unui contact simultan cu o masă şi un element conductor oarecare, în
cazul în care acestea s-ar putea găsi la potenţiale diferite datorită unui defect de izolaţie a
părţilor active; această distanţă se poate reduce la 1,25 m în afara zonei de accesibilitate la
atingere.
b) nu sunt prevăzute nici un fel de conductoare de protecţie.
c) izolaţia trebuie să aibă o rigiditate mecanică suficientă şi să poată suporta o tensiune de
încercare de cel puţin 2000 V. curentul de fugă nu trebuie să fie mai mare de 1 mA în condiţii
normale de utilizare.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin întreruperea automată a alimentării, trebuie astfel
realizată încât să întrerupă automat circuitul ca urmare a unui defect între o parte activă şi o
masă a circuitului sau a echipamentului, astfel încât să nu se poată menţine o tensiune de
atingere prezumată mai mare de 50 V c.a. sau 120 V c.c. un timp suficient pentru crearea unui
risc fiziopatologic periculos asupra unei persoane. În condiţii speciale se impun valori de 25 V
c.a. şi 50 V c.c.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin “întreruperea automată a alimentării” se realizează
cu:
- dispozitive automate de protecţie împotriva supracurenţilor;
- dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual (DDR).
Este necesară folosirea PACD cu DDR în cazul în care:
- nu sunt asigurate condiţiile de declanşare în timp util prin protecţiile la suprasarcină şi la
scurtcircuit (de ex. cazurile circuitelor electrice de impedanţă mare – conductoare lungi şi/sau
scurte cu secţiune relativ mică);
- circuitele alimentează receptoare care trebuie să rămână în funcţiune nesupravegheate de
personal.
La alegerea dispozitivului de protecţie se ţine seama de tipul schemei de legare la pământ.
În reţele legate la pământ (schemele TT şi TN) se aplică protecţia prin “întreruperea automată
a alimentării” şi “semnalizare” la primul defect.
Legături suplimentare de egalizare a potenţialelor
Dacă într-o instalaţie sau într-o parte a instalaţiei condiţiile de protecţie împotriva atingerilor
indirecte prin deconectare automată nu pot fi respectate trebuie realizate legături suplimentare
de egalizare a potenţialelor. Această măsură se aplică în întreaga instalaţie, numai unei părţi a
acesteia, unui aparat sau unui amplasament.
Se pot folosi, drept conductoare de protecţie, elementele conductoare ale construcţiei şi ale
instalaţiilor. Se interzice utilizarea tuburilor metalice de protecţie ale instalaţiilor electrice drept
conductoare PEN. Ele vor fi numai legate la conductoare de protecţie.
În zonele expuse, conductoarele de protecţie şi legăturile pentru egalizarea potenţialelor vor fi
protejate în tuburi de protecţie împotriva deteriorărilor mecanice, chimice şi eforturilor
electrodinamice.
Se interzice legarea în serie a maselor materialelor şi echipamentelor legate la conductoare de
protecţie într-un circuit de protecţie.
Secţiunea minimă a conductorului de protecţie (PE)
Secţiunea conductorului de Secţiunea minimă a

fază a instalaţiei s [mm2] conductorului de protecţie (PE)

SPE [mm2]
s  17 s
17 < s  35 17
s > 35 s/2
Conductorul pentru legături principale de egalizare a potenţialelor trebuie să aibă secţiuni cel
puţin egale cu jumătate din secţiunea cea mai mare a conductorului de protecţie din instalaţie
dar minim 10 mm2 Cu; secţiunea lui se poate limita la maximum 25 mm 2 Cu sau o secţiune
echivalentă pentru alt material.
Conductorul pentru legături suplimentare de egalizare a potenţialelor între două mase trebuie
să aibă secţiunea cel puţin egală cu cea mai mică secţiune a conductoarelor de protecţie
legate la acele mase.
Legăturile suplimentare se vor realiza prin elemente conductoare nedemontabile (de ex.
şarpante metalice), prin conductoare suplimentare sau prin combinarea acestor două soluţii.
Reţeaua conductoarelor de legare la pământ trebuie să fie formată din:
- conductoare de ramificaţie, care asigură legătura dintre receptor şi reţeaua principală de
legare la pământ, cu secţiunile minime:
 10 mm2, dacă conductoarele sunt de Cu şi au o protecţie împotriva coroziunii;
 50 mm2 pentru OL.
- conductoare principale de legare la pământ, cu secţiunile minime:
 17 mm2 din Cu masiv (grosimea minimă 2 mm sau funie);
 100 mm2 pentru OL (grosimea minimă 3 mm);
- conductoare de legare a prozei de pământ cu conductoarele principale, cu secţiunile minime:
 100 mm2 pentru OL (grosimea minimă 4 mm pentru oţel Zn şi 6 mm pentru oţel
nezincat) sau 17 mm2 Cu.
Protecţia conductoarelor şi cablurilor electrice împotriva supracurenţilor
Conductoarele active ale circuitelor electrice trebuie protejate împotriva supracurenţilor
datoraţi suprasarcinilor sau scurcircuitelor.
a) Protecţia împotriva suprasarcinilor. Un circuit electric trebuie să fie protejat prin dispozitive
care să întrerupă curentul în circuit dacă unul sau mai multe dintre conductoarele sale sunt
parcurse de un curent ce depăşeşte valoarea curentului maxim admisibil şi care, în cazul unei
durate prea lungi, ar putea produce deteriorarea izolaţiei conductoarelor.
b) Protecţia împotriva scurcircuitelor. Un circuit trebuie să fie protejat prin dispozitive care să
întrerupă curentul în acest circuit dacă unul sau mai multe dintre conductoarele lui sunt
parcurse de un curent de scurtcircuit. Întreruperea trebuie să se producă într-un timp destul de
scurt pentru a fi evitată deteriorarea conductoarelor.
Protecţia la suprasarcină
Dispozitivele de protecţie la suprasarcină trebuie să întrerupă orice curent de suprasarcină în
conductoarele circuitului înainte ca acest curent să poată provoca o încălzire care ar deteriora
izolaţia, legăturile electrice sau buna funcţionare a receptoarelor.
Caracteristica de funcţionare a unui dispozitiv pentru protecţia unei distribuţii împotriva
suprasarcinilor şi caracteristicile de funcţionare a distribuţiei respective trebuie să fie
coordonate astfel încât să fie îndeplinite condiţiile exprimate prin relaţiile următoare
IC  IN  Iadm
I2  1,45 Iadm
în care:
IC – curentul de calcul al distribuţiei (circuitului), în A;

IN – curentul nominal al dispozitivului de protecţie (pentru dispozitive de protecţie reglabile, I N

este curentul de reglaj ales), în A;
Iadm – curentul admisibil în conductorul distribuţiei (conform tabelului de mai jos)
I2 – curentul care asigură efectiv declanşarea dispozitivelor de protecţie (I declanşare) în condiţiile
stabilite în normele sau în prospectele pentru aparate (cel mai mare curent de încercare –
curent convenţional), în A.
În cazurile în care suprasarcinile sunt de lungă durată şi valorile curenţilor de suprasarcină
sunt superioare valorii curentului convenţional al dispozitivului de protecţie, este asigurată
protecţia completă.
Curenţi maximi admisibili pentru conducte electrice şi cabluri din Cu şi Al

cu izolaţie din PVC, la temperatura aerului +30oC
Curenţi maximi admisibili în regim permanent, [A]
Sectiunea Conducte electrice Cabluri şi cordoane Cabluri şi conducte

în tub (max 3 cu mai multe cu un singur
conductoare) conductoare, în aer conductor, în aer
[mm2] Cu Al Cu Al Cu Al
1 11 - 14 - 19 -
1,5 13 - 18 - 24 -
2,5 19 15 25 21 32 26
4 25 19 34 27 43 33
6 32 25 44 34 54 43
10 46 34 60 47 74 58
17 60 44 80 63 98 78
25 79 62 105 82 130 101
35 101 78 130 100 159 125
50 127 97 170 125 198 156
70 171 124 200 155 246 194
95 206 157 245 190 293 232
120 236 180 285 230 345 270
150 264 202 325 250 392 312
185 - - 370 285 449 355
240 - - 435 340 528 417
300 - - 500 390 610 485
Notă: Valorile curenţilor maximi admisibili pentru alte temperaturi se calculează folosind
coeficientul de corecţie din anexa 10.

Curenţi nominali maxim admisibili pentru alegerea siguranţelor şi a întrerupătoarelor

automate mici pentru protecţia la suprasarcină şi scurtcircuit a conductoarelor şi
cablurilor din Cu şi Al cu izolaţie din PVC
Curenţi nominali pentru siguranţe şi întrerupătoare, [A]
sectiunea Conducte electrice în Cabluri şi cordoane Cabluri şi conducte cu

tub (max. 3 cu mai multe un singur conductor,
conductoare) conductoare, în aer în aer
[mm2] Cu Al Cu Al Cu Al
1 6 - 10 - 10 -
1,5 10 - 10 - 20 -
2,5 17 10 20 17 25 20
4 20 17 25 20 35 25
6 25 20 35 25 50 35
10 35 25 50 35 63 50
17 50 35 63 50 80 63
25 63 50 80 63 100 80
35 80 63 100 80 125 100
50 100 80 125 100 170 125
70 125 100 170 125 200 170
95 170 125 200 170 250 200
120 200 170 250 200 315 200
150 250 200 250 200 315 250
185 - - 315 250 400 315
240 - - 400 315 400 315
300 - - 400 315 500 400
Dispozitivul de protecţie la suprasarcină trebuie să fie instalat la începutul fiecărui circuit

precum şi în toate punctele unei distribuţii în care valoarea curentului maxim admisibil în
conductoare se reduce (de ex. datorită micşorării secţiunii conductorului, schimbării modului
de pozare, schimbării izolaţiei conductorului, modificării numărului de conductoare din tub sau
din cablu, etc.) şi dispozitivul de protecţie din amonte nu poate asigura această protecţie.
Punctele în care se modifică caracteristicile distribuţiei electrice sunt de exemplu situate la
plecările circuitelor sau coloanelor din tablouri de distribuţie, la ramificaţiile spre receptoare
individuale etc.
Dispozitivul care protejează împotriva suprasarcinilor o distribuţie (circuitul) poate fi deplasat
pe traseul acestei distribuţii dacă conductoarele sau cablurile de pe porţiunea de traseu din
amonte de dispozitiv până la punctul de modificare a valorii curentului maxim admisibil în
acesta, nu au ramificaţii sau prize de curent şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a) lungimea să nu fie mai mare de 3 m;
b) să fie realizată astfel încât să se reducă la minimum riscul de scurtcircuit (de ex. prin
executarea ei cu o protecţie mărită la influenţe externe);
c) să nu fie amplasată în apropierea materialelor combustibile.

Nu este necesară protecţia la suprasarcini în următoarele cazuri:
- pentru o distribuţie situată în aval de locul de reducere a valorii curentului maxim admisibil în
conductoare, dacă protecţia ei împotriva suprasarcinilor este asigurată de dispozitivul din
amonte de punctul respectiv;
- pentru o distribuţie în care nu există pericolul apariţiei curenţilor de suprasarcină, dacă
distribuţia este protejată împotriva scurtcircuitelor şi nu are ramificaţii sau prize de curent;
- pentru instalaţiile de comandă, semnalizare;
- pentru conductoarele şi cablurile de legătură între maşini electrice şi demaroare,
transformatoare, acumulatoare, redresoare, instalaţii de comutare şi similare.
Protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit
Dispozitivele pentru protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit pentru conductoare şi cabluri
electrice, trebuie să întrerupă orice curent de scurtcircuit în acestea, înainte ca aceşti curenţi
să producă supraîncălziri periculoase pentru izolaţia conductoarelor, pentru legăturile lor
electrice precum şi pentru ceea ce se găseşte în vecinătatea distribuţiilor respective, inclusiv
echipamentele aflate pe circuit
Dispozitivul de protecţie împotriva curenţilor de scurtcircuit trebuie să îndeplinească
următoarele două condiţii:
a) Capacitatea lui de rupere trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea celui mai mare curent de
scurtcircuit prezumat în punctul în care este instalat.
b) Timpul de rupere a curentului de scurtcircuit apărut într-un punct oarecare al circuitului
trebuie să fie mai mic decât timpul “t” în care curentul respectiv încălzeşte conductorul până la
limita admisă la scurtcircuit. Pentru scurtcircuitele a căror durată este de maximum 5 s, timpul
în care conductorul atinge temperatura limită admisă la scurtcircuit se determină cu relaţia:
( ks )2
t= 2
I ; trupere< t
în care:
t – timpul, în secunde;
s – secţiunea conductorului, în mm2;
I – curentul de scurtcircuit, în A, exprimat ca valoare eficace;
K – constantă, având valorile: 115 pentru conductoare de Cu izolate cu PVC; 135 pentru
conductoare de Cu cu izolaţie de cauciuc, butilpropilenă reticulată; 143 pentru conductoare de
Cu izolate cu polietilenă reticulată sau etilenpropilenă; 74 pentru conductoare de Al izolate cu
PVC; 87 pentru conductoare de Al izolate în cauciuc, butilpropilenă reticulată sau etilen
propilenă; 115 pentru legături la conductoare de Cu lipite cu cositor, pentru o temperatură de
170°C.
Dispozitivul care protejează împotriva scurtircuitelor trebuie să fie instalat la începutul fiecărui
circuit, precum şi în toate punctele în care se produce o reducere a secţiunii conductoarelor.
Se admite ca dispozitivul de protecţie împotriva scurtcircuitelor să nu fie amplasat în locurile
precizate mai sus în următoarele două cazuri:
- atunci când porţiunea de traseu dintre locul în care apare reducerea de secţiune sau altă
schimbare în distribuţie şi locul de instalare a dispozitivului de protecţie are o lungime de cel
mult 3 m şi este realizată astfel încât riscul de scurtcircuit este redus la minim.
- atunci când în amonte de locul în care apare reducerea de secţiune sau altă schimbare în
distribuţie este instalat un dispozitiv de protecţie cu o caracteristică de funcţionare care asigură
protecţia la scurtcircuite a distribuţiei din aval
Se admite să nu se prevadă dispozitivele de protecţie împotriva scurtcircuitelor în următoarele
cazuri:
- pe conductoarele şi cablurile care leagă maşinile generatoare de curent, transformatoarele,
redresoarele, bateriile de acumulatoare; aceste dispozitive se vor prevedea numai în tablourile
electrice;
- în anumite circuite de măsură.

Coordonarea dintre protecţia la suprasarcină şi protecţia la scurtcircuit
Dacă un dispozitiv de protecţie împotriva suprasarcinilor are o capacitate de rupere cel puţin
egală cu valoarea curentului de scurtcircuit prezumat în punctul în care este instalat, se va
considera că el poate asigura şi protecţia împotriva scurtcircuitelor pentru conductoarele şi
cablurile electrice situate în aval de punctul de instalare a dispozitivului.
Caracteristicile dispozitivelor trebuie să fie coordonate astfel încât energia pe care o lasă să
treacă dispozitivul de protecţie împotriva scurtcircuitelor să nu fie mai mare decât aceea pe
care o poate suporta fără deteriorări dispozitivul de protecţie împotriva suprasarcinilor. Se vor
respecta condiţiile de coordonare date de producători în prospecte (de ex. pentru solicitarea
siguranţei fuzibile cu releele termice).
Limitarea supracurenţilor prin tipul alimentării
Protecţia conductoarelor împotriva oricăror supracurenţi se consideră asigurată dacă
impedanţa sursei de alimentare permite generarea de către aceasta a unui curent a cărui
valoare maximă nu poate fi mai mare decât curentul admisibil în conductoare (de ex. unele
transformatoare de sudare, generatoare antrenate de motoare termice).
17.3. Materiale,aparate, echipamente si receptoare. Tipuri de instalatii

electrice.
Condiţii comune pentru alegerea şi montarea materialelor
În instalaţiile electrice ale construcţiilor trebuie utilizate conductoare, cabluri sau bare din cupru
şi/sau aluminiu. Alegerea naturii materialului se face pe baza analizei tehnico-economic,
ţinându-se seama de caracteristicile fizico-chimice şi electrice ale acestora din normele de
produs şi din standardele.
Este obligatorie folosirea conductoarelor şi barelor de cupru în următoarele situaţii:
a) la circuitele electrice pentru alimentarea receptoarelor de importanţă deosebită cum sunt:
receptoarele din blocul operator, din încăperile pentru reanimare şi în încăperile pentru servicii
de urgenţă din clădiri de spitale şi similare, corpurile de iluminat ale iluminatului de siguranţă
pentru evacuarea de tip 1 sau 2, sisteme şi instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor,
receptoare de siguranţă din centrale electrice;
b) în încăperi, zone sau spaţii din exterior, cu mediu corosiv, în cazurile în care stabilitatea
chimică a aluminiului sau a oţelului nu este corespunzătoare , dacă instalaţiile nu se pot
executa cu acoperiri de protecţie sau carcasări etanşe, la agenţii corozivi respectivi;
c) la instalaţiile electrice de pe utilaje mobile supuse vibraţiilor permanente sau şocurilor (de
ex. pe cablajele laminoarelor, pe vibratoare, macarale, poduri rulante, etc.) dacă aceste
solicitări pot fi transmise instalaţiilor respective;
d) la instalaţiile de protecţie împotriva şocurilor electrice;
e) la circuitele electrice de comandă, automatizare, măsură şi semnalizare.
Condiţii pentru legăturile electrice
Legăturile electrice între conductoare izolate pentru îmbinări sau derivaţii se fac numai în
accesoriile special prevăzute în acest scop (doze, cutii de legătură, etc.).
Se interzice executarea legăturilor electrice între conductoare în interiorul tuburilor sau ţevilor
de protecţie, plintelor, golurilor din elementele de construcţie şi trecerilor prin elemente de
construcţie.
Se interzice supunerea legăturilor electrice la eforturi de tracţiune. Fac excepţie de la această
prevedere legăturile liniilor de contact ce alimentează receptoarele mobile şi legăturile
conductelor electrice instalate liber, pe suporturi corespunzător alcătuite şi dimensionate.
Legăturile conductoarelor izolate se acoperă cu material electroizolant (de ex. tub varniş,

bandă izolantă, capsule izolante, etc.) care trebuie să asigure legăturilor acelaşi nivel de
izolaţie ca şi al conductoarelor.
Legăturile pentru îmbinări sau derivaţii între conductoarele de cupru se fac prin răsucire şi
matisare, prin cleme speciale sau prin presare cu scule şi accesorii corespunzătoare.
Legăturile conductoarelor de cupru executate prin răsucire şi matisare trebuie să aibă
minimum 10 spire, o lungime a legăturii egală cu de 10 ori diametrul conductorului dar de cel
puţin 2 cm şi se cositoresc.
Legăturile pentru îmbinări sau derivaţii între conductoare de aluminiu trebuie să se facă prin
cleme speciale (cu suprafeţe de strângere striate şi elemente elastice), prin presare cu scule
adecvate şi elemente de racord speciale, prin metalizare asociată cu lipire sau prin sudare.
Înainte de executarea legăturii, capetele conductoarelor de aluminiu se curăţă de oxizi. Face
excepţie legătura executată prin presare care nu necesită o astfel de pregătire.
Se interzice executarea legăturilor electrice la conductoare de aluminiu, prin simpla răsucire.
Legăturile între conductoare de cupru şi conductoare de aluminiu se fac prin cleme speciale
(cupal), metalizare asociată cu lipire sau prin presare
Legarea conductoarelor la aparate, echipamente, maşini, elemente metalice, etc. se face prin
strângere mecanică cu şuruburi, în cazul conductoarelor cu secţiuni mai mici sau egale cu 10
mm2 şi direct sau prin intermediul papucilor sau clemelor speciale, în cazul conductoarelor cu
secţiuni egale sau mai mari de 17 mm2. La conductoarele care se leagă la elemente mobile,
legăturile se prevăd cu elemente elastice cu suprafeţe triate.
Condiţii de marcare prin culori a conductelor şi barelor electrice
Conductele şi barele electrice trebuie marcate prin culori pentru identificarea funcţiunii pe care
o îndeplinesc în circuitul respectiv. Marcarea se face prin culoarea izolaţiei, prin tub izolant
colorat sau prin vopsire.
Se folosesc următoarele culori de marcare:
a) pentru conductoare izolate şi cabluri:
- verde/galben, pentru conducte de protecţie (PE);
- albastru deschis, pentru conducte neutre (N şi median);
- verde/galben pe toată lungimea şi în plus marcate albastru deschis la capete, pentru PEN
dacă sunt izolate;
- alte culori decât cele de mai sus (de ex. Roşu, albastru , maro) pentru conductoare de fază
sau pol (L1, L2, L3);
Se interzice folosirea conductoarelor cu izolaţie de culoare verde sau galbenă în circuite de
conducte PE sau PEN.
b) pentru conductoare active neizolate şi bare, în curent alternativ:
- roşu, pentru faza L1;
- galben, pentru faza L2;
- albastru, pentru faza L3;
- negru cu dungi albe, cu lăţimea de 10 mm la intervale de 10 mm, pentru bare neutre;
- alb, cenuşiu sau negru, pentru barele de legare la pământ (PE).
c) pentru conductoare izolate şi neizolate, cabluri şi bare, în curent continuu:
- roşu, pentru conductorul pozitiv (+);
- albastru, pentru conductorul negativ (-);
- cenuşiu deschis, pentru conductorul median (M).
La conductoarele neizolate, marcare se face la capetele conductoarelor prin culorile
specificate mai sus, aplicate pe lungimea de minim 15 cm pe conductor după instalarea
acestuia.
În întreaga instalaţie electrică dintr-o clădire trebuie menţinută aceeaşi culoare de marcare
pentru conductoarele electrice ce aparţin aceleiaşi faze.
Sisteme de pozare şi montare

A. Pozarea conductelor electrice montate liber în exteriorul clădirilor

Montarea liberă a conductelor electrice pe clădiri, la exterior, se admite numai în cazurile în
care pot fi îndeplinite simultan următoarele condiţii:
- pereţii exteriori ai clădirii sunt din materiale incombustibile, clasa CA1 (C0);
- conductele electrice sunt instalate astfel încât atingerea lor să nu fie posibilă decât cu ajutorul
unor mijloace speciale;
- distanţele minime dintre conductele electrice libere şi elementele de pe traseul lor sunt cel
puţin egale cu acelea specificate în tabelul de mai jos pentru conductoare izolate sau
neizolate.
Distanţe minime dintre conductele electrice libere şi elementele de pe traseul lor
Distanţe minime, [m]
Elementul conductoare neizolate conductoare izolate
pe verticală pe orizontală pe verticală pe orizontală
Sol 6,0 - 4,0 -
Acoperişuri
circulabile, terase, 3,0* 1 3,0 1
balcoane
Uşi, ferestre 0,3 sus

1 0,3 0,3
1 jos
Elemente ale
instalaţiilor şi
utilajelor cu 3,0 1,75 1,2 1,0
manipulare sau
întreţinere frecventă
Elemente ale
instalaţiilor şi
utilajelor fără 2,75 1,5 1,0 0,8
manipulare sau
întreţinere frecventă
*numai deasupra balconului

Conductoarele izolate folosite la exterior, trebuie să aibă izolaţia rezistentă la intemperii.
Conductele electrice se instalează liber la exterior pe pereţii exteriori ai clădirilor, pe suporturi
de acoperiş şi pe stâlpi conform normativului PE 106. Ele se montează pe izolatoare de
exterior fixate pe suporturi din materiale incombustibile.
Se interzice folosirea arborilor drept suporturi pentru conductele electrice libere.
Distanţa maximă admisă între două suporturi consecutive pentru susţinerea izolatoarelor de
pe pereţii clădirilor este de 4 m.
Conductele electrice montate liber la exteriorul clădirilor se amplasează faţă de elementele de
construcţie inaccesibile în mod obişnuit (de ex. pereţi fără uşi sau ferestre, acoperişuri cu
unghiuri faţă de orizontala peste 45°), la distanţa de cel puţin 0,3 m, conform PE 106.
Conductele electrice montate liber în exterior se instalează astfel încât gheaţa sau zăpada de
pe acoperişuri să nu le poată atinge prin cădere.
B. Pozarea conductelor electrice montate liber în interiorul clădirilor

Conductoarele neizolate se utilizează montate liber numai în încăperi din categoriile BE1a (D)
sau BE1b (E), din clădiri de producţie şi/sau depozite, în următoarele cazuri:
- la linii de contact pentru maşini de ridicat şi de transportat;
- la magistrale de distribuţie de JT;
- în medii corozive pentru izolaţia conductoarelor;
- pentru conductoare de protecţie (PE).
Se admite montarea liberă a conductoarelor neizolate în încăperi din categoria BE2 (C) din
astfel de clădiri pentru:
- linii de contact pentru maşini de ridicat şi transportat cu condiţia ca instalarea lor să se facă
astfel încât să se împiedice producerea sau propagarea incendiilor;
- conducte de protecţie (PE).
C. Pozarea conductelor electrice protejate în tuburi, ţevi, plinte, profile mecanice uşoare sau
instalate în goluri ale elementelor de construcţie
În tuburi, ţevi, plinte, profile sau goluri trebuie instalate numai conductoare izolate.
În încăperi de clasa AE 5 (PC) se interzice pozarea conductelor electrice în profile metalice
uşoare deschise sau în goluri ale elementelor de construcţie.
În încăperile de clasa AE 5 (PC) se admite utilizarea conductelor electrice izolate protejate în
tuburi dacă secţiunea conductoarelor de cupru este de cel puţin 1,5 mm 2 şi a celor de aluminiu
de cel puţin 4 mm2.
Se interzice instalarea conductelor electrice în tuburi sau ţevi pozate în pământ.
Conductele electrice care aparţin aceluiaşi circuit electric, inclusiv conducta de protecţie,
trebuie instalate în acelaşi element e protecţie (tub, gol de plintă, profil, gol de element de
construcţie etc.).
Se admite instalarea în acelaşi element de construcţie sau gol a conductelor electrice care
aparţin mai multor circuite numai dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
- toate conductoarele sunt izolate pentru aceeaşi tensiune;
- între secţiunile conductoarelor este o diferenţă de cel mult 3 trepte;
- fiecare circuit este protejat împotriva supracurenţilor;
- toate circuitele au în comun acelaşi aparat general de comandă şi protecţie, fără intermediul
unui transformator.
Se admite instalarea în acelaşi element de protecţie sau gol, a conductelor circuitelor electrice
cu aceleaşi funcţiuni sau cu funcţiuni diferite, care deservesc acelaşi aparat, receptor sau
echipament electric numai dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
- între circuite nu pot să apară influenţe;
- conductoarele lor sunt izolate pentru aceeaşi tensiune;
- fiecare circuit este protejat separat împotriva supracurenţilor.
Fac excepţie şi nu se instalează în acelaşi element de protecţie sau gol cu conductele altor
circuite electrice, conductele circuitelor iluminatului de siguranţă cu alimentare de rezervă de
tip 1, 2 sau 3 şi conductele instalaţiilor electrice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Conductele electrice trebuie instalate în tuburi de protecţie cu diametre ales corespunzător
tipului, secţiunii şi numărului de conducte conform prevederilor din anexa 12.
La instalarea conductelor electrice în golurile plintelor, în golurile prevăzute în elemente de
construcţie, în profile etc., dimensiunile golurilor se aleg prin asimilare cu secţiunile tuburilor.
Tragerea conductelor electrice în tuburi trebuie executate după montarea tuburilor, respectiv a
plintelor după uscarea tencuielii dacă acestea au fost montate înglobat, respectându-se
condiţiile de tragere din anexa 12.
Golurile din elementele de construcţie pentru protejarea conductelor electrice trebuie să
permită trecerea liberă a tuburilor de protecţie.
Condiţii generale de montare a tuburilor şi ţevilor metalice sau din materiale plastice
Se interzice montarea tuburilor şi ţevilor în lungul monolitizărilor dar se pot face traversări pe
drumul cel mai scurt.
Se admite instalarea tuburilor şi ţevilor pe sau în structura de rezistenţă a construcţiilor numai

în condiţiile prevăzute în normativul P 100.
Nu se admite instalarea tuburilor şi ţevilor în care sunt introduse conducte electrice cu izolaţie
obişnuită, pe suprafaţa coşurilor şi a panourilor radiante sau pe alte suprafeţe similare, în
spatele sobelor sau al corpurilor de încălzire.
Se admite montarea pe suprafeţe cu temperatura peste +40°C numai a tuburilor şi a ţevilor
metalice şi numai în cazul în care conductele electrice protejate în ele au izolaţia rezistentă la
temperaturile respective sau dacă conductele au izolaţia obişnuită dar curenţii admisibil sunt
reduşi
În încăperile în care în tuburi şi ţevi poate pătrunde sau se poate colecta apa de condensaţie
(de ex. Încăperi din clasa de mediu AD 3 (U2), AD 4 (U3), tuburile şi ţevile orizontale trebuie
montate cu pante de 0,5 … 1% între două doze.
Tuburile şi ţevile se instalează pe trasee verticale şi/sau orizontale. Se admit excepţii în
cazurile în care, justificat, astfel de trasee nu pot şi realizate (de ex. la casa scării).
Se admit trasee oblice (pe drumul cel mai scurt) şi în cazul tuburilor montate peste planşee
sau înglobate în beton precum şi la traseele golurilor din planşee şi din panouri din beton.
Se admit trasee oblice şi în cazul planşeelor din lemn, dar cu utilizarea obligatorie a tuburilor
metalice pozate aparent.
Se recomandă ca în încăperi de locuit şi similare, traseele tuburilor orizontale pe pereţi să fie
distanţate la circa 0,3 m de plafon.
Trebuie evitată montarea tuburilor pe pardoseala combustibilă a podurilor. Dacă tuburile se
montează totuşi pe pardoseala combustibilă a podurilor, ele trebuie să fie metalice.
Se evită montarea tuburilor şi ţevilor în exteriorul clădirilor (de ex. suprafeţele exterioare ale
pereţilor). Se admite montarea înglobată a tuburilor metalice în izolaţia teraselor sau a
acoperişurilor cu condiţia ca dozele să fie instalate în interiorul clădirilor.
Tuburile şi ţevile montate înglobat într-un şliţ în elementul de construcţie trebuie acoperite cu
un strat de tencuială de min. 1 cm.
Tuburile fixate pe elemente de construcţie cu accesorii de montare prin care să se realizeze o
prindere sigură în timp (ochiuri de sârmă, copci de ipsos, brăţări, console).
Distanţa dintre punctele de fixare pe porţiunile drepte ale traseului tuburilor şi ţevilor, se
stabileşte pe baza datelor din tabelul de mai jos
Distanţe între punctele de fixare
Distanţa între punctele de fixare [m]
Tipul tubului, tevii Montaj aparent
pe orizontală pe verticală
Tub material
0,6…0,8 0,7…0,9 0,9…1,1
plastic
Tub metalic 1,0…1,3 1,2…1,6 1,4…2,0
Ţeavă metalică
sau din material 1,5…3,0 1,5…3,0 2,0…4,0
plastic
Se prevăd elemente de fixare şi la 10 cm de la capetele tuburilor şi curbelor faţă de doze de
aparat, echipamente şi derivaţii.
Condiţii pentru montarea accesoriilor pentru tuburi şi ţevi
Îmbinarea şi curbarea tuburilor şi ţevilor precum şi racordarea lor la doze, aparate,
echipamente sau utilaje electrice se face cu accesorii corespunzătoare tipului respectiv de tub
sau ţeavă, folosindu-se cu prioritate accesorii prefabricate (mufe, curbe).

Trebui evitată executarea de îmbinări între tuburi montate îngropat.

Se interzice îmbinarea tuburilor montate înglobat în elementele de beton.
Se interzice îmbinarea tuburilor la trecerile prin elementele de construcţii.
Curbarea tuburilor se execută cu raza interioară egală cu minim de 5-6 ori din diametrul
exterior al tubului la montaj aparent şi egală cu minimum de 10 ori diametrul exterior al tubului
la montaj îngropat.
Dozele şi cutiile de derivaţie se instalează cu prioritate pe suprafeţele verticale ale
elementelor de construcţii.
Se admite montarea dozelor în sau pe pardoselile încăperilor, cu condiţia ca gradul de
protecţie a dozelor să fie minim IP 545 (conform SR EN 60529).
Se interzice montarea dozelor şi cutiilor de derivaţie pe pardoseala podurilor. Ele se instalează
în încăperile de la ultimul etaj al clădirii sau dacă aceasta nu este posibil, pe pereţii podurilor
sau pe părţile laterale ale grinzilor.
Se interzice montarea dozelor în încăperi pentru băi, duşuri şi grupuri sanitare în volumule 0, 1
şi 2.
Se admite folosirea ca doze de derivaţie a părţilor fixe special prevăzute la corpurile de
iluminat dacă în ele se pot executa legături electrice în condiţii corespunzătoare (de ex. socluri
fixe pe tavan prevăzute cu cleme de legătură etc.).
Ramificarea din traseul principal al unui circuit se face prevăzându-se o doză în punctul de
ramificaţie.
Doze de tragere a conductelor electrice în tuburi, se prevăd pe trasee drepte, la distanţa de
maxim 25 m şi pe traseele cu cel mult 3 curbe, la distanţe de cel mult 15 m.
În cazurile în care distanţele dintre doze sunt mai mari, trebuie să se utilizeze tuburi cu
diametre mai mari cu o treaptă faţă de cele necesare conform anexei 12.
Dozele de derivaţie instalate sub tencuială sau înglobate în beton, trebuie montate în aşa fel
încât capacul lor să se găsească la nivelul suprafeţei finite a elementului de construcţie
respectiv.
La capetele libere ale tuburilor şi ţevilor metalice care intră în corpuri de iluminat sau în
echipamente electrice se montează tile pentru protejarea izolaţiei conductelor electrice.
D. Distribuţii în plinte, canale şi alte profile similare

Montarea plintelor, canalelor sau altor profile similare, trebuie făcută în aşa fel încât să nu fie
posibilă pătrunderea în interior a apei sau a umezelii.
Plintele din PVC se fixează pe elementul de construcţie prin lipire cu adeziv special, prin
bolţuri împuşcate, şuruburi etc., soluţia stabilindu-se în funcţie de natura elementului de
construcţie.
Într-o plintă, într-un canal sau în alte profile similare cu mai multe goluri, circuitele cu destinaţii
diferite se montează în goluri diferite.
Se admite pozarea plintelor având conductele electrice montate sau acestea pot fi trase
ulterior montării.
Legăturile electrice trebuie executate numai în doze.
Plintele de distribuţie din PVC trebuie montate la distanţe de minim 3 cm de tocurile
(pervazurile) din material combustibil a uşilor şi ferestrelor şi de 10 cm faţă de pardoseală.
E. Pozarea conductelor punte (INTENC etc.)

Conductele punte normale montate sub pardoseli peste planşee incombustibile, pe pardoseala
incombustibilă a podurilor, sau în izolaţia incombustibilă a teraselor sau acoperişurilor, trebuie
să fie protejate cu mortar de ciment, împotriva deteriorărilor mecanice. Conductele punte
speciale (cu manta întărită), montate sub pardoseli incombustibile, peste planşee
incombustibile, nu necesită protecţie cu mortar de ciment.
Se interzice montare a conductelor punte pe suprafaţa de zidărie a coşurilor, pe suprafaţa
panourilor radiante sau pe alte suprafeţe calde similare.

Conductele punte se montează pozate într-un singur strat.
La montarea îngropată, conductele punte trebuie acoperite cu un strat tencuială de minim 1
cm.
Curbarea pe lat a conductelor INTEC se face cu o rază de curbură cel puţin egală cu de 4 ori
diametrul exterior al acestora, tăindu-se puntea dintre conducte pe o lungime aproximativ
egală cu de două ori raza de curbură.
Pentru conductele punte se utilizează doze de tip special, plate.
Se admite şi folosirea dozelor metalice pentru tuburi, cu condiţia ca la intrarea în doze a
conductelor punte să se asigure protecţia acestora prin tuburi din PVC.
În dozele de aparat şi de derivaţie, la conducta punte se lasă capete de rezervă de minimum
70 mm, iar la locurile pentru legarea corpurilor de iluminat, de cel puţin 150 mm.
F. Pozarea barelor electrice

Barele electrice se folosesc în general pentru curenţi mari (peste 60 A), în clădiri de producţie
şi/sau depozite, în tablouri de distribuţie, pentru coloane ascendente în clădiri civile etc
La alegerea materialului barelor şi montare lor, trebuie respectate, pe lângă prevederile din
acest normativ STAS 7944 şi STAS 12604/5.
Folosirea barelor de oţel se admite numai pentru repararea instalaţiilor electrice existente
executate cu astfel de bare, pentru curenţi de maximum 200 A în c.a. şi orice valoarea a
curentului în c.c.
G. Pozarea cablurilor electrice

La pozarea cablurilor electrice trebuie să se ţină seama de prevederile din normativul PE 107
şi de următoarele precizări:
- cablurile electrice sunt utilizate în orice categorie, spaţiu sau loc, tipul cablurilor şi modul de
pozare stabilindu-se pe baza normativului PE 107;
- cablurile electrice cu manta de plumb nu sunt pozate în contact direct cu cimentul sau varul
în condiţii de umiditate şi nu vor fi supuse la eforturi mai mari decât cele determinate conform
normativului PE 107;
- în încăperile din clasa AE 5 (PC) şi din categoriile BE 2 (C), cablurile nearmate cu izolaţie şi
manta din material plastic trebuie pozate astfel încât să nu poată contribui la producerea sau
propagarea incendiilor;
- în încăperi din clasa AG 1, AG 2 şi AG 3 (M), cablurile nearmate pozate trebuie să fie
protejate împotriva loviturilor mecanice în zonele expuse la lovituri;
- în încăperile din clasele AD 4 (U3), AF 2, AF 3 , AF 4 (K), cablurile electrice cu manta de
plumb şi cablurile armate fără înveliş protector trebuie protejate împotriva coroziunii (de ex.
Prin acoperire cu lac protector, etc.).
H. Pozarea cordoanelor flexibile pentru instalaţii electrice mobile

Legarea cordoanelor electrice la aparatele de racord (prize) şi la receptoare, trebuie să se facă
astfel încât legăturile să nu fie supuse la eforturi de tracţiune. Se prevăd lungimi suplimentare
egale cu circa 5% … 10% din lungimea necesară pentru evitarea solicitării cordonului.
Aparate de comutaţie pentru instalaţii electrice de lumină, prize şi sonerie
Disjunctorul de branşament trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- poziţia de funcţionare indiferentă (verticală, orizontală etc.);
- posibilitatea de blocare şi sigilare pe poziţia deschis a aparatului;

- butonul de acţionare de tip “prin apăsare” astfel încât să permită o acţionare rapidă în caz de
urgenţă;
- posibilitatea de sigilare a capacelor de borne la intrarea şi ieşirea din aparat;
- semnalizatorul poziţiei contactelor solidar cu axul contactelor mobile, solidar fixate pe ax,
astfel încât să fie exclusă o semnalizare eronată a poziţiei reale a contactelor;
- întreruperea circuitului pe toţi polii;
- tensiunea nominală de ţinere la impuls de min. 6 kV;
- capacitatea de rupere de min. 4,5 kA;
- bornele corespunzătoare conectării neutrului sunt marcate distinct;
- prevăzute cu compensare termică;
- cu sau fără funcţie diferenţială.
Întrerupătoarele, comutatoarele şi butoanele de lumină trebuie montate numai pe
conductoarele de fază.
Întrerupătoarele, comutatoarele şi butoanele se montează la înălţimea de 0,6 … 1,5 m,
măsurată de la axul aparatului până la nivelul pardoselii finite.
Întrerupătoarele şi comutatoarele din circuitele electrice pentru alimentarea lămpilor
fluorescente se aleg pentru un curent nominal de minim 10 A. Se admit întrerupătoare cu un
curent nominal de 6 A în cazul în care circuitul alimentează un corp de iluminat cu o singură
lampă fluorescentă.
Butonul de sonerie din locuinţe se montează direct pe conductorul de fază a circuitului de
sonerie sau pe primarul transformatorului de sonerie, iar butonul de sonerie va fi de tip
corespunzător tensiunii de 220 V.
În clădirile de locuit se prevăd în fiecare încăpere de locuit cel puţin două prize. În dependinţe
(bucătărie, vestibul, culoar, oficiu, boxa etc.) se prevăd prize după necesităţi.
Prizele trebuie montate pe pereţi la următoarele înălţimi măsurate de la axul aparatului până la
nivelul pardoselii finite:
- peste 2,0 m, la şcoli, în clase;
- peste 1,5 m în camere de copii din creşe, grădiniţe, cămine, spitale de copii şi alte clădiri
similare;
- peste 1,0 m, în alte încăperi decât grupuri sanitare, duşuri, băi, spălătorii şi bucătării,
indiferent de natura pardoselii.
În cazul instalării prizelor în pardoseli sau pe pardoseli trebuie să se folosească fie prize în
execuţie specială, omologate pentru acest scop (cu grad de protecţie minim IP 545), fie prize
în execuţie normală, protejate în cutii speciale care asigură gradul de protecţie (la pătrunderea
corpurilor solide, a apei şi la şocurile mecanice – SR EN 60529) necesar în scopul respectiv.
Prizele dintr-o instalaţie electrică utilizate pentru diferite tensiuni, intensităţi de curent sau
scopuri, trebuie să fie distincte ca formă sau să aibă culori diferite sau să se marcheze distinct
în mod vizibil.
Se admite instalarea prizelor în depozite de materiale combustibile cu condiţia ca acestea să
fie prevăzute cu dispozitiv de protecţie diferenţială şi de limitare a puterii, amplasate la min. 1
m de materialele combustibile.
Este obligatorie folosirea prizelor cu contact de protecţie în încăperi cu pardoseală
conductoare electric (mozaic, ciment, gresie, etc.), în încăperi din clasa AE 5 (PC) şi în
încăperi în care se utilizează aparatură de calcul.
La montarea aparatelor de comutaţie pe verticală, unele sub altele, (aparate individuale sau
complete de aparate), ordinea de montare începând de sus în jos trebuie să fie următoare:
întrerupător, comutator sau buton de lumină, buton de sonerie, priză de curenţi tari, priză de
curenţi slabi (telefon, antenă, etc.), înălţimea de montare a primului aparat de sus va fi
conform celor de mai sus.
Aparate de comutaţie, de pornire şi reglaj pentru instalaţii electrice de forţă

Aparatele de comandă a conectării şi deconectării circuitelor de forţă se aleg şi se montează

astfel încât să întrerupă simultan toate conductoarele de fază ale circuitului. Se admite şi
întreruperea conductorului neutru numai dacă întreruperea lui se realizează simultan sau după
întreruperea conductoarelor de fază.
Întrerupătoare, comutatoare şi separatoare cu pârghie se folosesc atunci când este necesar
să se asigure posibilitatea unui control vizual, direct şi rapid al separaţiei (de ex. În organizări
de şantier, la tablourile generale etc.).
Întrerupătoarele trebuie montate astfel încât contactele lor mobile să nu poată închide sau
deschide sub efectul unor vibraţii sau datorită greutăţii proprii a părţilor mobile sau lovirii
aparatelor.
Montarea întrerupătorului trebuie să se facă astfel încât contactele mobile să nu fie sub
tensiune atunci când întrerupătorul este deschis.
Prizele şi fişele de tip industrial trebuie alese şi montate respectându-se condiţiile pentru
prizele şi fişele instalaţiilor electrice de lumină şi prize.
Instalaţii electrice de prize şi iluminat normal

Circuitele iluminatului normal trebuie să fie distincte de circuitele de prize.
Se admit doze comune pentru circuitele de iluminat normal, de prize, de comandă şi de
semnalizare, dacă circuitele respective funcţionează la aceeaşi tensiune
Circuitele şi dozele iluminatului normal trebuie să fie distincte de cele ale iluminatului de
siguranţă.
Stabilirea numărului circuitelor de iluminat normal se face respectându-se condiţia de a nu se
depăşi o putere totală instalată de 3 kW pe un circuit monofazat şi de 8 kW pe un circuit
trifazat.
Fac excepţie circuitele de lumină din locuinţe unde puterea totală instalată pe un circuit de
lumină este de 1,5 kW, în cazul în care puterea instalată pe apartament este de până la 9 kW
(conform PE 155);
Fac excepţie, de asemenea, circuitele de lumină din spaţiile comune ale clădirilor de locuit (de
ex. Holuri, scări, etc.) unde puterea totală instalată este de 1 kW.
În clădirile de locuit trebuie să se prevadă cel puţin câte un loc de lampă în fiecare încăpere de
locuit şi dependinţă.
În subsolurile clădirilor de locuit se admite prevederea de locuri e lampă respectându-se
condiţiile din STAS 6646/1,2.
Stabilirea numărului de prize monofazate în clădirile de locuit şi social-culturale se face
considerând o putere instalată pe circuit de 2 kW.
În locuinţe, pentru receptoare cu puteri de minimum 2,5 kW (de ex. maşini de spălat, aparate
de climatizare etc.) trebuie prevăzute cât un circuit de priză separat.
Secţiunile conductoarelor se dimensionează corespunzător puterii receptorului respectiv dar
nu vor fi mai mici decât cele din anexa 6.
Prizele cu tensiunea de 230 V sunt prevăzute cu contact de protecţie.
Alimentarea transformatorului de sonerie sau soneriei de 220 V se face dintr-un circuit de
iluminat normal, dintr-un circuit de prize sau direct din tabloul de distribuţie
Instalaţii electrice de forţă

Alimentarea cu energie electrică a fiecărui receptor electric de forţă trebuie să se facă prin
circuit separat.
Se admite alimentarea mai multor receptoare electrice de forţă de aceeaşi natură (de ex.
motoare, etc.) printr-un circuit prevăzut cu protecţie comună la scurtcircuit, dacă puterea totală
instalată a acestor receptoare nu depăşeşte 15 kW.

Pornirea motoarelor electrice

În cazul consumatorilor racordaţi direct la reţeaua de joasă tensiuni a furnizorului, pornirea
motoarelor electrice se face:
a) direct, pentru:
- motoare monofazate (cu tensiunea de 220 V) cu puteri până la 4 kW inclusiv;
- motoare trifazate (cu tensiunea între faze de 380 V) cu puteri până la 5,5 kW inclusiv;
b) cu parate de pornire, (pentru motoare cu puteri mai mari decât cele de la punctul a), la
tensiunile respective.
La consumatorii alimentaţi din posturi de transformare proprii, puterea celui mai mare motor
care porneşte direct se determină prin calculul pe baza verificării stabilităţii termice şi dinamice
a transformatoarelor de alimentare, dar nu va depăşi 20% din puterea transformatoarelor
respective.
La consumatorii alimentaţi cu surse proprii de energie electrică, puterea motoarelor care pot fi
pornite direct se determină pe bază de calcul, verificându-se satisfacerea condiţiei de pierdere
de tensiune admisă.
Protecţia motoarelor electrice

Motoarele electrice alimentate prin circuite separate trebuie prevăzute pe toate fazele cu
dispozitive automate de protecţie la scurtcircuit (siguranţe fuzibile etc.) şi cu dispozitive de
comandă şi detecţie automată a suprasarcinilor (contactoare cu relee termice etc.),
Protecţia împotriva suprasarcinilor nu este obligatorie la motoarele cu puteri mai mici de 1,1
kW, alimentate prin circuite separate, când supraîncărcarea lor nu este posibilă (de ex.
motoare de acţionare a ventilatoarelor etc.). În aceste cazuri se prevede numai protecţia la
scurtcircuit.
Protecţia la tensiune nulă sau la tensiune minimă trebuie prevăzută:
- la motoarele electrice care pornesc prin aparate de pornire cu acţionare manuală;
- la motoare electrice a căror pornire automată nu este permisă din motive de siguranţă pentru
personalul de exploatare sau datorită condiţiilor impuse de procesul tehnologic
Protecţia la tensiune nulă sau la tensiune minimă în cazurile în care este necesară, se
prevede la fiecare motor.
Se admite utilizarea în comun a unui dispozitiv de protecţie la lipsa de tensiune pentru mai
multe motoare în următoarele condiţii:
- în cazul în care motoarele sunt cu pornire directă, dacă toate motoarele sunt instalate în
aceeaşi încăpere şi suma puterilor nominale este de maximum 15 kW;
- în cazul în care motoarele pornesc prin dispozitive de pornire, dacă toate motoarele sunt
instalate în aceeaşi încăpere şi dispozitivele lor de pornire sunt readuse automat în starea
iniţială de pornire, în cazul lipsei de tensiune.
17.4. Verificarea instalatiilor electrice

Verificarea instalaţiilor electrice noi se face în două etape, şi anume:
- în timpul executării instalaţiilor;
- după executarea instalatiilor, înainte de punerea lor in funcţiune,
Prin verificările ce se fac se urmăreşte ca instalaţiile să fie executare corect, astfel incat ele să
corespundă STAS-uriIor, prescnptiilor şi normativelor tehnice referitoare la aceste instaiaţii. În
general. necesitatea verificării în timpul executării instalatiilor se stabileste de către
proiectantul instalaţiilor, potrivit cu specificul acestora. Printre altele, controlul continuităţii
electrice a conductoarelor cu izolaţie şi manta este obligatoriu când acestea sunt în colaci,
precum şi. după montare, înainte de a fi acoperite cu tencuială, De asemenea; este obligatorie
verificarea dimensiunilor şi stării tuburilor de protecţie înainte de acoperirea acestora (să nu fie
strivite, discontinue, necorespunzător introduse în doze etc),

La terminarea executării instalatiei se verifică în principal si succesiv:

- modul de executare a instalatiei (dacă el corespunde destinaţiei încăperilor şi scopurilor); .
- sectiunile conductoarelor şi dimensiunile tuburilor montate;
- modul de legare a conductoarelor în doze, la aparate, la tablouri etc.:
- modul de pornire al electromotoarelor şi protectia lor;
- alegerea corectă a sigurantelor (calibrate);
- realizarea instalaţiei de protectie contra electrocutării şi corecta executare a
acesteia; .
- rezistenţa de izolaţie a instalatiei;
- rezistenţa prizei de pământ.
Verificarea finală trebuie să se facă cu deosebit spirit de răspundere pentru a nu se strecura
greşeli, abateri sau omisiuni in executarea instalaţiilor electrice. Uneori, aspecte, chiar de
detaliu scăpate la verificare conduc la accidente sau greutăţi în exploatarea instalaţiilor.
Având în vedere cele de mai sus, enumerăm în continuare câteva operaţii de detaliu.
Astfel, se verifică dacă tablourile de distribuţie corespund din punct de vedere calitativ, dacă
ele sunt montate (şi protejare) potrivit prescripţiilor, dacă bornele de intrare şi de ieşire sunt
protejate, dacă nu sunt innădiri în spatele lor sau plecări de circuite neasigurate etc. .
Se verifică dacă s-au prevăzut coloane corect dimensionate între contoar şi
tabloul principal, ca şi între acesta şi tablourile secundare.
Se verifică dacă s-au montat pe tablourile de distribuţie sigurante (sau întrerupătoare
automate) regulamentare pentru circuite, potrivit cu intensitatea de regim a conductoarelor,
respectiva receptoarelor.
Se verifică dacă numărul şi sectiunile circuitelor corespund cu cele din proiect.
Se verifică daca nu s-au făcut înnădiri în tuburi sau intercalări de conductoare de slabă calitate
sau de secţiune diferită. De asemenea, se desfac capacele de la doze si se cercetează felul in
care s-au făcut legăturile (cu clerne, respectiv prin cositorire).
Se verifică dacă s-au lăsat în doze (de derivatie şi de aparare) şi la locurile de lampi capetele
de rezervă de lungimea prescrisă.
Se verifică dacă nu sunt montate întrerupătoare sau prize în băi (cu excepţia prizelor speciale
pentru maşinile de bărbierit) şi dacă în bucătării s-au prevăzut prize speciale corespunzătoare
(prize cu contact de protecţie, in cazul pardoselilor bune conducătoare de electricitate).
La instalaţiile elecrice de forţă se va verifica dacă electromotoarele s-au ales potrivit cu mediul
ambiant în care vor lucra. De asemenea, se verifică dacă sunt prevăzute cu dispozitive
corespunzătoare de protecţie a înfăşurărilor şi de pornire (întrerupătoare automate, respectiv
comutatoare stea- triunghi sau reostate de pornire).
Se verifică atent dacă elecromotoarele, transformatoarele etc, au carcasele lor metalice legate
sigur la instalaţia de protecţie (pământ sau nul) etc.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a instalaţiei se face cu megohmmetrul, la tensiunea la care
functionează instalatia, dar cel puţin la 500 de V; măsurarea se face pe rând, atât la
conductoarele din coloană (dintre tablouri), cât şi la conductoarele din circuite, deterrninându-
se:
a) rezistenţa de izolaţie a conductoarelor faţă de pământ;
b) rezistenţa de izolaţie a conductoarelor intre ele.
Valoarea.rezistentei de izolatie nu trebuie să fie mai mică de 500 kΩ
Inainte de verificare se scot sigurantele de la tablouri şi se controlează lipsa tensiunii cu
ajutorul indicatorului de tensiune. Pentru măsurarea izolaţiei unui conductor se procedează ca
În schema din figura 17.1 unde fie că se deschid intrerupătoarele (toate lămpile fiind montate),
fie ca se scot lămpile, intrerupătoarele fiind, în acest caz, închise.
Verificarea se face pentru fiecare conductor în parte (1, respectiv 2).

Fig. 17.1. Masurarea rezistentei de izolatie a conductoarelor electrice fata de pamant
Pentru măsurarea rezistenţei izolatiei intre conductoare se realizează schema

din figura 17.2. procedandu-se cu întrerupătoarele si lămpile ca în cazul precedent.
După terminarea operaţiilor de verificare a rezistenţei de izolaţie, instalaţia se readuce în
starea initială.
La instalaţiile electrice în functiune, consumatorii sunt obligaţi să facă verificări periodice ale
stării şi modului lor de functionare, potrivit prevederilor Regulamentului pentru furnizarea si
utilizarea energiei electrice.
Fig. 17.2. Masurarea rezistentei izolatiei intre conductoare
17.5. Conditii pentru inatalatii de spatii speciale

Instalaţii de condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere
În instalaţii de condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere, respectiv pentru
compensarea energiei reactive absorbite de receptoarele inductive ale consumatorului electric,
se utilizează condensatoare-derivaţie, fixe sau reglabile în trepte, după caz.
Se recomandă utilizarea condensatoarelor cu pierderi în dielectric cât mai mici şi a
condensatoarelor cu dielectric biodegradabil.
Amplasarea bateriilor de condensatoare se face astfel încât pierderile de putere şi energie să
fie cât mai mici, în unul din următoarele moduri;
- centralizat sau semicentralizat, la tablourile generale de distribuţie sau la tablourile de
distribuţie ale grupurilor de receptoare;
- local (individual) la bornele receptorului electric;
- mixt (centralizat sau semicentralizat combinat cu local).

La consumatori electrici cu regim deformat (datorită receptoarelor producătoare de armonici

de tensiune sau de curent), bateriile de condensatoare se amplasează în puncte în care
coeficientul de distorsiune şi nivelul armonicilor nu conduc la solicitări ale instalaţiilor peste
limitele admisibile ( Umax=1,1Un; Imax= 1,3In; Qmax= 1,42Qn, unde Un, In, Qn sunt valori nominale în
regim sinusoidal).
În cazul compensării locale (individuale), la receptoarele de putere mare (motor asincron,
transformator etc.), puterea reactivă a bateriei de condensatoare trebuie să compenseze cel
mult 90% din puterea de mers în gol a receptorului.
Condensatoarele unitare sau bateriile de condensatoare se aleg astfel încât să poată suporta
în funcţionare continuă o tensiune de maximum 1,1 ori tensiunea nominală a reţelei şi un
curent de maximum 1,3 ori curent nominal. Se aleg cu precădere condensatoare cu dielectric
impregnat cu ulei electroizolant biodegradabil.
Conductele electrice ale circuitului de racordare a bateriei de condensatoare la reţea, se aleg
astfel încât să poată suporta, în funcţionare continuă, un curent maxim admisibil egal cu de 1,4
ori curent nominal al bateriei de condensatoare
Siguranţele fuzibile pentru protecţia bateriilor de condensatoare se recomandă să fie cu
caracteristică lentă de rupere şi se aleg astfel:
- în cazul conectării directe (fără trepte intermediare) a bateriei de condensatoare, curent
nominal al fuzibilului să fie cel puţin 1,8 ori curent nominal al bateriei;
- în cazul conectării în trepte intermediare, curentul nominal al fuzibilului să fie cel puţin 1,6 ori
curent nominal al bateriei.
Întreruptoarele automate (disjunctoarele) pentru protecţia instalaţiilor de condensatoare sunt
de tipul cu rupere în aer. Curentul releelor maximale se reglează la o valoare cel mult egală cu
de 1,2 ori curent nominal al bateriei.
Bateriile de condensatoare se prevăd cu dispozitive de descărcare automate sau manuale,
alese astfel încât după cel mult 1 minut de la deconectarea bateriei de reţea, tensiunea
reziduală la bornele ei să scadă sub 42 V.
Instalaţii electrice pentru încăperi cu băi sau duşuri şi pentru piscine.
Pentru încăperi care conţin băi sau duşuri (fig. 17.3.) se respectă, la proiectarea şi executarea
instalaţiilor electrice, volumele de protecţie definite în SR CEI 60364-7-701 astfel:
- volumul 0, este volumul interior al căzii de baie sau de duş;
- volumul 1, este situat desupra căzii de baie sau de duş şi este limitat de:
 suprafaţa cilindrică cu generatoarea verticală circumscrisă căzii de baie sau de duş (în
cazul unui duş cu tija fixă sau flexibilă şi fără cadă se consideră o suprafaţă cilindrică
verticală cu raza de 1,2 m, a cărei axă trece prin tija duşului);
 pardoseală şi planul orizontal situat la 2,25 m înălţime faţă de aceasta, iar în cazul în
care fundul căzii de baie sau de duş este la mai mult de 0,15 m deasupra pardoselii,
planul orizontal luat în considerare este cel situat la 2,25 m deasupra fundului căzii sau
duşului;
În cazul în care cada de baie este încastrată în pardoseală, volumul 1 este limitat de suprafaţa
verticală circumscrisă marginilor exterioare ale acesteia ;
- volumul 2, este volumul limitat de:
 suprafaţa exterioară a volumului 1 şi o surpafaţă paralelă situată la 0,6 m de aceasta;
 pardoseală şi planul orizontal situat la 2,25 m înălţime deasupra acestuia.
- volumul 3, este volumul limitat de:
 suprafaţa verticală exterioară a volumului 2 şi o suprafaţă paralelă situată la 2,40 m de
aceasta;
 pardoseală şi planul orizontal situat la 2,25 m deasupra ei.
Pentru încăperi de baie de suprafeţe mici, volumul 3 este limitat la elementele de construcţie
despărţitoare.
Pentru piscine (fig. 17.4.), se respectă la proiectare şi executarea instalaţiilor electrice
volumele de protecţie definite în SR CEI 60364-7-702, astfel:

- volumul 0, este volumul interior al bazinului incluzând deschiderile în pereţii sau fundul
acestuia şi care sunt accesibile persoanelor care se află în bazin.
- volumul 1, este volumul limitat pe de o parte de suprafaţa verticală situată la 2 m de
marginile bazinului şi pe de altă parte, de pardoseală (sau suprafaţa pe care se află
persoanele) şi planul situat la 2,5 m deasupra pardoselii (sau a acestei suprafeţe).
În cazul în care piscina are trambuline, bloc-start-uri sau tobogan, volumul 1 este limitat de
suprafaţa verticală situată la 1,5 m în jurul acestora şi de planul orizontal situat la 2,5 m
deasupra suprafeţei celei mai înalte pe care se pot găsi persoane.
- volumul 2, este volumul limitat pe de o parte, de suprafaţa verticală exterioară a volumului 1
şi suprafaţa paralelă situată la 1,5 m de aceasta şi de pardoseală şi suprafaţa situată la 2,5 m
deasupra solului, pe de altă parte.
Fig. 17.3.Volume de protectie in cazul incaperilor cu bai
Fig. 17.4 Volume de protectie pentru piscine.

Încăperi cu băi sau duşuri
Toate elementele conductoare din volumele de protecţie 1, 2, 3 se unesc printr-o legătură
echipotenţială suplimentară, legată la conductoarele de protecţie ale tuturor maselor situate în
aceste volume. Nu se admit nici un fel de legături echipotenţiale nelegate la pământ.
În volumele 0, 1 şi 2 se montează numai distribuţiile electrice necesare alimentării

echipamentelor electrice situate în aceste volume.

În volumele 0, 1 şi 2 nu este permisă amplasarea dozelor de legături.
În volumul 2 se admite montarea receptoarelor dacă sunt de clasă II de protecţie (corpurilor de
iluminat, corpuri de încălzire electrice) sau dacă circuitele sunt protejate cu un dispozitiv
diferenţial de cel mult 30 mA.
În volumul 3 se admite instalarea prizelor numai în una din următoarele variante:
- alimentate individual printr-un transformator de separare;
- alimentate cu tensiune foarte joasă de protecţie;
- protejate printr-un dispozitiv de protecţie la curent diferenţial rezidual de cel mult 30 mA.
În volumul 3 se admite montarea corpurilor de iluminat dacă au clasa I de protecţie.
Nici un întrerupător şi nici o priză nu trebuie să se găsească la mai puţin de 0,60 m de uşa
deschisă a unei cabine de duş.
Circuitele pentru alimentarea instalaţiilor jacuzzi trebuie prevăzute cu protecţie diferenţială de
cel mult 30 mA.
Piscine
Toate elementele conductoare ale volumelor 0, 1 şi 2 se conectează printr-o legătură
echipotenţială suplimentară locală racordată la conductoarele de protecţie ale tuturor maselor
situate în aceste volume.
În volumul 0, singura măsură de protecţie admisă este TFJS( tensiuni foarte joase de
securitate) cu tensiuni până la 12 V c.a. sau 30 V c.c., sursa de alimentare fiind instalată în
afara acestui volum.
Atunci când se aplică măsura de protecţie TFJS, protecţia împotriva atingerilor directe trebuie
asigurată indiferent de tensiunea nominală prin:
- bariere corespunzătoare sau învelitori care prezintă gradul de protecţie minim IP 2X;
- o izolaţie care poate rezista la o tensiune de 500 V timp de 1 min.
Nu se admit legături echipotenţiale nelegate de pământ.
Elementele electrice de încălzire înglobate în pardoseală sunt admise în volumele 1 şi 2 cu
condiţia ca ele să fie acoperite cu o plasă metalică sau cu un înveliş metalic conectate la
legătura echipotenţială locală.
Nu se admit doze de legături în volumele 0 şi 1.
În volumul 2 se admite montarea prizelor numai dacă este respectată una din următoarele
condiţii:
- să fie alimentate individual printr-un transformator de separare;
- să fie alimentate dintr-un circuit de TFJS sau TFJP;
- să fie protejate printr-un dispozitiv de protecţie diferenţial de cel mult 30 mA.
Instalaţii electrice de şantier

La alimentarea cu energie electrică a şantierului se ţine seama de soluţia stabilită pentru
construcţia definitivă, evitându-se pe cât posibil, alimentarea provizorie.
În cazul în care pentru alimentarea cu energie electrică a şantierului se utilizează posturi de
transformare provizorii, se recomandă ca acestea să fie amplasate pe cât posibil în centrele
de greutate ale receptoarelor de energie electrică.
La alimentarea cu energie electrică cu conductoare neizolate a şantierelor trebuie respectate
şi următoarele condiţii:
- în punctele cele mai înalte ale şantierului se prevăd descărcătoare legate la priza de pământ;
- stâlpii din beton armat al liniilor aeriene de joasă tensiune se leagă la pământ prin
continuitatea armăturilor metalice;
- la stâlpii din lemn, elementele metalice montate pe ei trebuie legate la conductorul de
protecţie numai dacă stâlpii sunt şuntaţi prin elemente metalice (de ex. prin conductoare de
coborâre, cabluri armate etc.), iar descărcătoarele lor de supratensiune se leagă direct la

pământ;
- descărcătoarele de supratensiune trebuie montate cât mai aproape de receptoarele de
În incinta şantierului, reţelele electrice de joasă tensiune trebuie executate pe cât posibil pe
soluţia definitivă. Se recomandă executarea reţelelor de joasă tensiune în cabluri. În cazul în
care acest lucru nu este posibil, trebuie executate aerian, cu conductoare torsadate.
Se evită utilizarea conductoarelor neizolate în incinta şantierului cu excepţia celor pentru
instalaţiile de ridicat şi transportat şi pentru instalaţiile de protecţie împotriva şocurilor electrice
În fiecare tablou electric trebuie prevăzute, pentru toate punctele de alimentare, ansambluri
de aparate care conţin:
- un aparat general de comandă;
- dispozitive de protecţie la supracurenţi (de suprasarcină şi scurtcircuit);
- dispozitive de protecţie împotriva atingerilor indirecte.
Pozarea conductelor electrice trebuie realizată astfel încât să nu se exercite nici un efort
(solicitare) asupra conexiunilor, cu excepţia cazurilor în care sunt special prevăzute pentru
acest scop.
Conductele electrice nu trebuie să fie pozate în pasaje pentru pietoni sau vehicule, pentru a
evita deteriorarea lor. Dacă o asemenea pozare este necesară se prevede o protecţie specială
împotriva solicitărilor mecanice şi a contactelor cu utilajele.
Instalaţia electrică pentru iluminatul de pază se execută conform proiectului definitiv al
construcţiei. Dacă nu este prevăzut cu un astfel de iluminat se asigură numai o instalaţie
electrică pentru iluminatul necesar pentru paza materialelor şi valorilor importante din şantiere.
Utilajele electrice de pe şantiere trebuie alimentate direct dintr-un tablou de distribuţie, printr-
un circuit electric individual, prin instalaţie electrică fixă şi circuit separat pentru fiecare utilaj.
Fac excepţie utilajele care îşi schimbă frecvent amplasamentul şi care se admite să fie
alimentate prin prize şi cordoane speciale pentru instalaţii electrice mobile, în execuţie medie
sau grea sau conducte electrice armate, după caz.
Reteaua generală a conductoarelor principale de legare la pământ de protecţie se realizează
în buclată, în toate cazurile în care acest lucru este posibil.
Prizele de pământ şi conductoarele de protecţie pentru legare la pământ de pe şantiere se
execută cu prioritate utilizându-se elementele metalice naturale existente (structura metalică a
construcţiei, conductele metalice, armătura betonului etc.) cu respectarea condiţiilor din SR
CEI 60364-4.
Receptoarele mai îndepărtate de clădirea a cărei construcţie metalică este utilizată drept priză
naturală, trebuie legate de aceasta printr-un conductor de protecţie care însoţeşte reţeaua de
alimentare, (asigurându-se astfel continuitatea reţelei generale a conductoarelor de protecţie
de pe şantier).
Carcasele şi elementele de susţinere metalice ale echipamentelor electrice şi toate
conductoarele de protecţie locale se leagă la reţeaua generală de protecţie. Dacă există mai
multe reţele generale de protecţie, acestea se leagă între ele în cel puţin două puncte diferite.
Rezistenţa de dispersie a prizei de pământ şi resitenţa conductoarelor de protecţie până la
receptor trebuie să fie de maximum 4 
Reţeaua generală de protecţie care se execută ramificat, se leagă la toate capetele de linie şi
la punctele de ramificaţie la câte o priză de pământ fixă de 10  . Rezistenţa ansamblului
trebuie să fie de maxim 4  .
Lungimea conductorului de protecţie între două prize de pământ fixe sau de la oricare dintre
receptoarele electrice până la cea mai apropiată priză, se admite să fie de cel mult 200 m, în
cazul conductoarelor de cupru şi de cel mult 150 m în cazul celor din oţel.
Dacă aceste lungimi (sau distanţe) sunt mai mari, se intercalează prize de pământ
suplimentare astfel încât lungimile, respectiv distanţele specificate mai sus să fie respectate.
La şantierele cu suprafaţă redusă de teren, unde spaţiul nu permite executarea de prize de
pământ concentrate de 4  pentru reţeaua de protecţie, electrozii prizei se distribuie de-a
lungul traseului reţelei, numărul lor alegându-se astfel încât să se realizeze în ansamblu o

rezistenţă de maximum 4  .
Pe şantiere se admit şi prize de pământ complexe, constituite din electrozi verticali şi
orizontali. La priza de pământ orizontală din apropierea liniei aeriene se leagă un număr
suficient de electrozi verticali astfel încât rezistenţa totală maximă să fie de 4  .
Se admite ca o priză de pământ orizontală îngropată în imediata apropiere a stâlpilor liniei
aeriene şi care urmează traseul acesteia să fie utilizată pentru protecţie. În acest caz, la
fiecare stâlp se prevede o ramificaţie la care se leagă bornele de protecţie ale utilajelor şi cele
ale tablourilor de distribuţie.
Reţeaua conductelor principale de protecţie pe şantiere se execută cu conductoare de oţel cu
secţiunea minimă de 140 mm2. În cazuri justificate se admite folosirea conductoarelor de cupru
cu secţiunea de 25 mm2.
Derivaţiile de la reţeaua conductoarelor principale de protecţie spre părţile metalice, pentru
legarea lor la pământ, se execută până la tabloul de distribuţie. De la tabloul de distribuţie
până la partea metalică se continuă cu legătura dublă, conectată în puncte diferite la partea
metalică şi cu secţiunea minimă de 70 mm2 OL sau, în cazurile în care conductoarele nu se
pot instala aparent, cu secţiunea minimă de 25 mm 2 Cu.
La utilajele alimentate prin cordoane cu conductoare de cupru şi înveliş de cauciuc în execuţie
grea sau medie, se admite folosirea celui de al patrulea conductor al cordonului drept
conductor de legare la pământ.
Conductoarele de protecţie pentru legarea la pământ a echipamentelor supuse la deplasări
frecvente sau vibraţii, trebuie să fie conductoare flexibile.
ANEXA 5
SECŢIUNI MINIME ADMISIBILE LA CONDUCTOARE MONTATE ÎN EXTERIOR, PE
PEREŢII CLĂDIRILOR
Nr. crt Destinatia conductoarelor Secţiuni, mm2
cupru aluminiu
1 Pentru instalare pe pereţi, pe izolatoare la distanţa de 4 10

maximum 4 m între suporturi
2 Pentru interiorul corpului de iluminat montat pe perete 1 -

ANEXA 6
SECŢIUNILE MINIME ADMISE PENTRU CONDUCTOARELE UTILIZATE ÎN INSTALAŢIILE
ELECTRICE DIN INTERIORUL CLĂDIRILOR
Secţiunile
minime ale
conductoarel
Nr. crt Destinatia conductoarelor or
[mm2]
cupru aluminiu
0 1 2 3
Pentru interiorul corpurilor de iluminat:

- conductoare multifilare; 0,50 -
- conductoare unifilare. 0,75 -

2 Pentru un singur corp de iluminat, conductor de fază 1 2,5
3 Pentru o singură priză, conductor de fază 1,5 2,5
4 Pentru circuite de lumină, conductor de fază 1,5 2,5
5 Pentru circuite de priză, conductor de fază 2,5 4
6 Pentru circuitul unui receptor electrocasnic cu putere cuprinsă între 2 şi 4,5 kW,
2,5 4
conductor de fază
7 Pentru circuite primare ce alimentează firmele cu lămpi cu descărcări în gaze 2,5 4
8 Pentru circuite de forţă, conductor de faza 1,5 2,5
9 Pentru circuite monofazate, conductorul neutru (N) va avea aceeaşi secţiune ca

- -
şi conductorul de fază
10 Pentru circuite trifazate cu patru conductoare, până la o secţiune de 17 mm 2 a

conductoarelor de fază secţiunea conductorului neutru va fi egală cu aceea a - -
conductoarelor de fază
Pentru circuite trifazate cu patru conductoare, conductorul neutru pentru secţiuni

ale conductorului de fază de:

- 25 mm2 17 25
- 35 mm2 17 25
- 50 mm2 25 25
- 70 mm2 35 35
- 95 mm2 50 50
-120 mm2 70 70
- 150 mm2 70 70
- 185 mm2 95 95
- 240 mm2 120 120
- 300 mm2 150 150
- 400 mm2 185 185
> 400 mm2 , sN = 0,5 sF
Pentru coloane din clădiri de locuit, conductorul de protecţie (PE):

- la coloane colective; 6 (sau 100 mm2
-
OL)
- la coloane individuale 4 -
13 Pentru circuite din apartamente, conductorul de protecţie (PE) 2,5 -
14 Pentru coloane, între tabloul principal şi tabloul secundar, se va determinaprin

2,5 4
calcul, dar minimum:
15 Pentru conductoare de legătura între contor şi tabloul de distribuţie al instalaţiei

6 6
interioare din locuinţe, se va determina prin calcul, dar minimum:

Pentru conductoare de legătură din interiorul tablourilor electrice:

- legături lipite 0,5 -
- legături cu cleme sau la borne 0,75 2,5
17 Pentru circuite secundare ale transformatoarelor de curent pentru măsură 1,5 -
Pentru cordoane de alimentare ale receptoarelor mobile sau portabile, secţiunea

conductorului de fază va fi, pentru un curent nominal al aparatului:
- până la 2 A 0,50 -
- până la 6 A 0,75 -
- peste 6 A până la 10 A 1,0 -
- peste 25 A până la 32 A 4 -
- peste 32 A până la 40 A 6 -
- peste 40 A pana la 63 A 10 -
Pentru cordoane de alimentare ale corpurilor de iluminat portabile, secţiunea

conductorului de fază va fi, pentru un curent nominal al aparatului:
- pana la 4 A 0,5 -
- peste 4 A pana la 10 A 0,75 -
20 Pentru instalaţii de automatizare, măsura şi control destinate unor receptoare

1 -
sau instalaţii importante (vezi an. 5.1.3.)
21 Pentru legături electrice de automatizare, măsura şi control între aparatele

0,5 -
montate într-un echipament şi pentru legăturile dintre aceste aparate şi conectări
ANEXA 7
CURENŢI MAXIMI ADMISIBILI ÎN REGIM PERMANENT LA CONDUCTOARE NEIZOLATE,
LIBERE ÎN AER
Temperatura mediului ambiant: + 25oC
Temperatura maximă admisă pe conductor: + 70 oC

Intensităţile curenţilor, A
Sectiunea
nominala a Felul montajului
conuctoarelor
( mm2) Cupru Aluminiu Oţel-aluminiu Oţel
Interior Exterior Interior Exterior Interior Exterior Exterior
6 50 70 - - - - -
10 80 95 60 75 50 80 -
17 100 130 75 105 75 105 45
25 140 180 105 135 100 130 60
35 170 220 130 170 135 175 75
50 215 270 175 215 175 210 90
70 270 340 210 265 210 265 125
95 335 415 255 320 260 330 140
120 393 485 300 375 305 380 -
150 465 570 355 440 365 445 -
185 530 640 410 500 425 510 -
240 635 760 490 590 505 610 -
300 740 880 570 680 585 690 -
400 895 1050 690 815 715 835 -
500 - - 820 980 - - -
600 - - 930 1070 - - -
ANEXA 8
CURENŢI MAXIMI ADMISIBILI ÎN REGIM PERMANENT LA CONDUCTOARE IZOLATE
Temperatura mediului ambiant: + 250 C
Temperatura maximă admisa pe conductor:
+ 700 C, la izolaţie de PVC
+ 600 C, la izolaţie de cauciuc

Intensităţile curenţilor, A
Sect.
nominala Conductoare de cupru cu izolaţie Conductoare de aluminiu cu
a de PVC sau de cauciuc FY, FcTi izolaţie de PVC sau cauciuc AFY
conuxtoar
elor Montate în tub Nr. Libere Montate în tub Nr. Libere
( mm2) conductoarelor în tub în aer conductoarelor în tub în aer
2 3 4 5,6 2 3 4 5,6
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 14 12 11 10 20 - - - - -
1,5 17 14 13 11 25 - - - - -
2,5 24 20 18 17 34 18 17 15 13 27
4 31 26 24 21 45 23 20 18 17 35
6 40 34 31 27 57 30 27 25 21 45
10 55 49 45 39 78 41 38 33 29 61
17 73 64 58 51 104 55 47 43 38 82
25 100 84 76 67 137 74 66 60 53 107
35 125 108 98 87 178 95 83 76 65 132
50 150 135 123 109 210 118 103 94 82 175
70 200 171 156 137 260 155 131 119 104 205
95 241 218 198 174 310 187 176 151 133 245
120 272 250 228 196 365 217 191 174 153 285
150 310 280 255 224 415 238 214 195 171 330
185 - - - - 475 - - - - 375
240 - - - - 560 - - - - 440
300 - - - - 645 - - - - 510
400 - - - - 750 - - - - 605
OBSERVAŢII:
1. Intensităţile curenţilor pentru trei conductoare în tub sunt valabile şi pentru circuite trifazate
(echilibrate sau nu) cu patru sau cinci conductoare (3L + N, 3L + N + PE).
2. Pentru conducte punte cu două conductoare, respectiv trei conductoare, se folosesc valorile
intensităţilor date pentru două conducte, respectiv trei conducte în tub.
ANEXA 9
CURENŢI MAXIMI ADMISIBILI ÎN REGIM PERMANENT LA CORDOANE DE CUPRU CU
IZOLAŢIE Şl MANTA DE PVC SAU CAUCIUC, ÎN EXECUŢIE UŞOARĂ, MEDIE SAU GREA
PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE MOBILE, MONTATE ÎN AER
Temperatura mediului ambiant: + 250 C

Sectiunea Intensităţile curenţilor, A

nominala a
conductoarelor Numărul de conductoare ale cordonului
(mm2) 1 2 3
0,5 - 12 -
0,75 - 17 14
1,0 - 18 17
1,5 - 23 20
2,5 40 33 28
4 50 43 36
6 65 55 45
10 90 75 60
17 120 95 80
25 170 125 105
35 190 150 130
50 235 185 170
70 290 235 200

ANEXA 10
COEFICIENŢII DE CORECŢIE A CURENŢILOR MAXIMI ADMISIBILI ÎN CONDUCTOARE,
ÎN FUNCŢIE DE TEMPERATURA MEDIULUI AMBIANT
Temperatura mediului Coeficienţi de corecţie
ambient
Temperatura admisă pe conductor

+ 60oC (conductoare cu izolaţie de + 70oC (conductoare neizolate şi

0 cauciuc) conductoare cu izolaţie de PVC)
C
+5 1,250 1,200
+10 1,195 1,156
+15 1,135 1,110
+20 1,070 1,053
+25 1,0 1,0
+30 0,926 0,943
+35 0,845 0,884
+40 0,757 0,818
+45 0,655 0,745
+50 0,535 0,667
+55 - 0,577
+60 - 0,471
ANEXA 12.1
ALEGEREA DIAMETRULUI TUBURILOR IPEY Şl ŢEVILOR PVC TIP 1 (PVC-U) ÎN CAZUL
CONDUCTELOR FcTi SAU SIMILARE
Sectiunea Numărul conductelor în tub

nominala a
conductorului
1 2 3 4 5 6 7
(mm2)
Diametrul nominal (exterior) al tubului [mm]
1 12 12 17 17 20 20 25
1,5 12 17 17 20 20 25 25
2,5 12 17 20 25 25 25 32
4 17 20 25 25 25 32 32
6 17 25 25 25 32 32 40
10 17 25 32 32 32 40 50
17 17 32 32 40 40 50 50
25 25 32 40 40 50 50 63
35 25 40 40 50 50 63 63
50 25 40 50 50 63 75 75
70 32 50 50 63 75 90 -
95 32 50 63 75 90 - -
120 40 63 75 90 90 - -
150 40 63 90 90 - - -
185 40 75 90 90 - - -
OBSERVAŢII:
1. Linia îngroşată din tabel separă ţevile PVC tip 1 (PVC-U).
2. În cazuri justificate, se admite înlocuirea tuburilor IPEY 50 şi 63 cu ţevi PVC tip 1/50 sau 63.
3. Tuburile IPEY - STAS 6690, Conducte FcTi-STAS 526.
ANEXA 12.2
ALEGEREA DIAMETRULUI TUBURILOR IPEY Şl ŢEVILOR PVC TIP 1 (PVC-U) ÎN CAZUL
CONDUCTELOR FY, AFY SAU SIMILARE

nominala a 1 2 3 4 5 6 7
conductorului
(mm2)
Diametrul nominal (exterior) al tubului [mm]
1 12 12 17 17 17 17 17
1,5 12 12 17 17 17 20 20
2,5 12 17 17 20 20 25 25
4 17 17 20 25 25 25 32
6 17 17 20 25 25 25 32
10 17 25 25 32 32 40 40
17 17 25 32 40 40 50 50
25 20 32 32 40 40 50 63
35 25 40 40 50 50 63 63
50 25 40 40 50 63 75 75
70 32 50 50 63 75 75 -
95 32 50 63 63 75 - -
120 40 63 75 75 90 - -
150 40 63 75 90 - - -
185 40 75 90 90 - - -
OBSERVAŢII:
1. Idem ca la anexa 12.1.
2. Conducte FY, AFY-STAS 6865.

ANEXA 12.3
ALEGEREA DIAMETRULUI TUBURILOR PEL ÎN CAZUL CONDUCTELOR FcTi SAU
SIMILARE

Numărul conductelor în tub

Sectiunea
nominala a 1 2 3 4 5 6 7
conductorului
(mm2) Diametrul nominal (interior) al tubului [mm]
1 12,7 12,7 12,7 12,7 17,1 17,1 20,0
1,5 12,7 12,7 12,7 17,1 17,1 20,0 20,0
2,5 12,7 12,7 17,1 17,9 20,0 25,5 25,5
4 12,7 17,1 17,9 20,0 25,5 25,5 34,2
6 12,7 17,9 20,0 25,5 25,5 34,2 34,2
10 12,7 20,0 25,5 25,5 34,2 34,2 44,0
17 17,1 25,5 34,2 34,2 34,2 44,0 51,0
25 17,9 34,2 34,2 44,0 44,0 51,0 55,8
35 20,0 34,2 44,0 44,0 51,0 55,8 -
50 20,0 44,0 44,0 51,0 55,8 - -
70 25,5 44,0 51,0 55,8 - - -
95 34,2 51,0 55,8 - - - -
120 34,2 55,8 - - - - -
150 34,2 - - - - - -
185 34,2 - - - - - -
OBSERVAŢII:
Corespondenţa dintre notarea tuburilor PEL prin diametrul nominal (interior) din anexa 12.3. şi
notarea tuburilor PEL prin filet IPE este următoarea:
Notare prin
diametru 12,7 17,1 17,9 20,0 25,5 34,2 44,0 51,0 55,8
nominal
Notare prin
9 11 13,5 15 21 29 36 42 48
filet IPE
Tuburi PEL - STAS 7933

ANEXA 12.4
ALEGEREA DIAMETRULUI TUBURILOR PEL ÎN CAZUL CONDUCTELOR FY, AFY SAU
SIMILARE


nominala a
conductorului 1 2 3 4 5 6 7
(mm2)
Diametrul nominal (interior) al tubului [mm]
1 12,7 12,7 12,7 12,7 12,7 12,7 12,7
1,5 12,7 12,7 12,7 12,7 17,1 17,1 17,9
2,5 12,7 12,7 17,1 17,1 17,9 20,0 20,0
4 12,7 17,1 17,1 17,9 20,0 25,5 34,2
6 12,7 17,1 17,9 20,0 25,5 25,5 34,2
10 12,7 20,0 20,0 25,5 34,2 34,2 44,0
17 17,1 25,5 25,5 34,2 34,2 44,0 51,0
25 17,1 25,5 34,2 34,2 44,0 51,0 55,8
35 17,9 34,2 34,2 44,0 51,0 55,8 -
50 20,0 34,2 44,0 51,0 55,8 - -
70 25,5 44,0 51,0 55,8 - - -
95 34,2 51,0 55,8 - - - -
120 34,2 55,8 - - - - -
150 34,2 - - - - - -
185 34,2 - - - - - -
OBSERVAŢII:
Corespondenţa dintre notarea tuburilor PEL prin diametrul nominal (interior) din anexa 11.4. şi
notarea tuburilor PEL prin filet IPE este următoarea:
Notare
prin
12, 17, 17, 20, 25, 34, 44, 51,
diametr 55,8
7 1 9 0 5 2 0 0
u
nominal
Notare
13,
prin filet 9 11 17 21 29 36 42 48
5
IPE
CAPITOLUL 18
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ŞOCURILOR ELECTRICE

Trecerea curentului electric prin organismul omului este însoţită de o serie de fenomene termice,
electrodinamice, electrolitice, biochimice, biofizice, fiziologice etc. Ansamblul acestor fenomene poate
avea ca efecte principale producerea şocurilor electrice şi arsurilor, metalizarea pieii etc. Principalele
condiţii impuse instalaţiilor electrice sunt funcţionarea fără întrerupere, la parametri normali şi
asigurarea protecţiei personalului împotriva efectelor periculoase ce însoţesc trecerea curentului
electric prin corpul omului.
Instalaţiile electrice nu prezintă nici un pericol atât timp cât curentul electric circulă prin căi special
destinate acestui scop — conductoare izolate între ele şi faţă de pământ
Procese electrice caracteristice organismelor vii.

Celula, considerată ca un organism elementar, vegetală sau animală, atâta timp cât este vie,
produce curent electric.
Ca rezultat al schimburilor energetice şi metabolice între organismul viu şi mediu se produc
reacţii chimice şi procese electrice care caracterizează viaţa.
Un organism viu este alcătuit dintr-o multitudine de celule, care din punct de vedere electric
constituie medii conductoare de natură electrolitică, mărginite de membrane ce pot fi
considerate surse electrice independente. Într-un mediu electrolitic principalii purtători de
sarcină sunt ionii.
Câmpurile electrice exterioare de frecvenţe joase, 50-100 Hz, au efecte asupra sistemului
nervos neutral, iar cele cu frecvenţe înalte de 10-50 MHz au efecte asupra sistemului
circulator. De asemenea, câmpurile electrice de joasă frecvenţă modifică structura şi
comportamentul celular, prin schimbarea proprietăţilor dielectrice ale membranei celulare şi
duce la o creştere a temperaturii, proporţional cu durata acţiunii câmpului asupra organismului.
Creşterea temperaturii corpului duce la creşterea transpiraţiei şi în consecinţă la o scădere a
rezistenţei electrice cutanate.
Asupra organismelor vii acţionează şi electricitatea atmosferică, prin intermediul ionilor din aer,
rezultaţi ca urmare a ionizării atmosferei datorită acţiunii vântului, căderilor de apă, fulgerelor,
radiaţiilor naturale sau artificiale etc.
Ionii negativi mici au o acţiune biopozitivă asupra organismelor vii, fac ca membranele
celulelor la organismele în vârstă să fie la fel de permeabile la oxigen ca în tinereţe, ceea ce
determină o prelungire a vieţii.
În ceea ce priveşte ionii pozitivi mari experienţele pun în evidenţă unele tulburări funcţionale,
accelerarea ritmului respirator, somnolenţă, cefalee, creşterea temperaturii cutanate, ce dau
senzaţia de oboseală şi indispoziţie.
Efectele trecerii curentului electric prin organismele vii.

Trecerea curentului electric prin corpul omului, care este un conductor electrobiologic, este
însoţită de fenomene al căror efecte se manifestă sub forme multiple şi complexe.
Efectele curentului electric pot fi:
- termice, manifestate fie prin arsuri ale unor părţi ale corpului,
- fie prin încălzirea excesivă a unor organe interne urmată de dereglarea lor funcţională;
electrochimice constând în descompunerea lichidului organic, inclusiv a sângelui, şi la
alternarea compoziţiei sale; biologice constând în dereglarea proceselor electrice interne,
caracteristice materiei vii, având drept rezultat contracţia muşchilor parcurşi în sens
longitudinal de curentul electric cu o anumită pantă di/dt.
Acţiunea curentului electric poate fi privită sub două aspecte:
- acţiune directă asupra ţesuturilor pe care le parcurge;
- acţiune reflectată, prin intermediul sistemului nervos central, care afectează şi ţesuturile
neparcurse de curent electric.
Urmările acestor efecte sunt producerea şocurilor electrice, arsurile electrice şi metalizarea
pieii, care nu sunt altceva decât modificări funcţionale superficiale sau profunde ale
organismului.

Aceste modificări se produc atunci când intensitatea curentului electric ce trece prin corp
depăşeşte o anumită valoare limită tolerată de organism.
Fenomenele ce apar în organism, ca urmare a trecerii curentului electric şi care în general pot
fi grupate în afecţiuni ale sistemului nervos central, tulburări cardiace şi respiratorii definesc
conceptul de şoc electric. Producerea unui şoc electric fatal poartă denumirea de
electrocutare.
Leziunile superficiale locale, arsurile, metalizarea pieii prin pătrunderea în tegument a stropilor
de metal, fenomene produse tot de trecerea curentului electric, definesc conceptul de
traumatism electric.
In cazul producerii unui şoc electric, curentul electric poate acţiona direct asupra inimii sau
asupra sistemului nervos şi concomitent asupra inimii si sistemului nervos. Drept urmare,
moartea poate surveni datorită încetării funcţionării inimii, oprirea respiraţiei sau acţiunii lor
concomitente.
Încetarea funcţionării inimii se datorează supraexcitării acesteia de către tensiunea
suplimentară aplicată, ca urmare a trecerii curentului electric. În muşchiul inimii se induce
permanent o diferenţă de potenţial, care constituie stimulul necesar pentru fiecare contracţie a
ei. Inima este în acest fel un organ care se excită singur. La trecerea curentului electric prin
om inimii i se aplică o tensiune suplimentară, un stimul neobişnuit, ce provoacă contractarea
fibrelor muşchiului inimii. Această contracţie se adaugă contracţiilor inimii produse pe cale
naturală.
Sub acţiunea directă şi reflectată a curentului electric, contracţiile şi destinderile fibrelor
muşchiului inimii se produc dezordonat si asincron, cu o frecvenţă de câteva sute de ori pe
minut , faţă de funcţionarea normală a inimii cu 70 de bătăi pe minut, ceea ce duce , practic, la
încetarea acţiunii de pompare şi, deci, a circulaţiei sângelui.
Încetarea circulaţiei sângelui are drept consecinţă moartea biologică după 3-5 minute a
celulelor sensibile ale organismului. Fenomenul descris poartă denumirea de fibrilaţie şi este
practic echivalent cu încetarea funcţionării inimii.
Sensibilitatea inimii, la curentul electric, depinde şi de momentul în care are loc trecerea
curentului electric prin organism. Inima este deosebit de sensibilă când se află în stare de
relaxare, între o contracţie şi o destindere. Formele de manifestare a fenomenelor determinate
de trecerea curentului electric prin organism depind de frecventa şi forma curentului electric,
de durata şi traseul prin organism a acestuia.
Curentul alternativ nu produce efecte electrolitice, în schimb efectele de stimulare sunt mai
accentuate decât în cazul curentului continuu. Curenţii alternativi de joasă frecvenţă produc
convulsii, senzaţii dureroase şi contracţii musculare. Curentul continuu nu produce convulsii
musculare.
Curentul alternativ poate produce tulburări cardiace şi respiratorii la tensiuni de 70 V, cel
continuu la tensiuni de 120-220 V. Curentul alternativ cu frecvenţa de 50-100 Hz este cel mai
periculos pentru organism. La trecerea unui curent alternativ cu frecvenţă mai mare de 10 kHz
comportarea ţesuturilor este cu totul alta decât a unuia de joasă frecvenţă.
Şocurile electrice, chiar dacă nu au ca rezultat moartea, pot provoca tulburări grave în
organism cum ar fi: boli cardiovasculare şi nervoase, tulburări endocrine, slăbirea memoriei
care poate apare în timpul producerii şocului electric sau peste câteva ore, zile sau luni.
Traumatismele locale se prezintă sub formă de arsuri, metalizarea pieii, semne electrice (pete
de culoare cenuşie sau gălbuie pe suprafaţa pieii, de formă rotundă sau ovală, cu o scobitură
la mijloc), leziuni mecanice provocate de contracţiile muşchilor, cum ar fi: ruperea ligamentelor
şi a vaselor sanguine, luxaţia încheieturilor, etc.
Caracterizarea din punct de vedere electric a organismelor vii.
Conductorul electrobiologic, cum este şi corpul uman, ca element de circuit electric, se
comportă ca un conductor complex special având o impedanţă variabilă, prezentând parţial
proprietăţi de electrolit şi parţial proprietăţi de semiconductor, la care predomină rezistenţa
electrică.

Conductorul electrobiologic neomogen este caracterizat printr-o structură complexă, ceea ce

determină o conductibilitate diferenţiată a părţilor constituente ca pielea, oasele, ţesuturile,
muşchii şi sângele. Caracterul şi valoarea impedanţei electrice a conductorului electrobiologic
depinde nu numai de proprietăţile fizice, ca în cazurile corpurilor obişnuite, ci şi de procesele
biofizice şi biochimice foarte complicate care au loc în corp.
Conductibilitatea diferitelor părţi ale corpului depinde de rezistivitatea electrică a ţesuturilor
constitutive. Lichidele interstiţiale au o rezistivitate de 0,6  m, iar protoplasma de 2 m. O
fibră nervoasă cu diametrul de 20m are o rezistenţă de 260 M, iar o fibră musculară cu
diametrul de 100 m are 2,6 M. Oasele, ligamentele, grăsimea şi pielea opun cea mai mare
rezistenţă la trecerea curentului electric, în schimb muşchii, sângele şi lichidul ţesuturilor opun
o rezistenţă mai mică. Cea mai mare rezistenţă la curent o opune epiderma, adică stratul
superior al pieii lipsit de nervi şi vase sanguine. Acest strat a cărui grosime este de 0,05 –
0,2mm, în anumite condiţii, poate fi considerat ca dielectric.
Simplificat, corpul omenesc, ca element de circuit, poate fi reprezentat prin schema
echivalentă din figura 18.1 a în care Re , Ce reprezintă rezistenţa, respectiv capacitatea
epidermei, iar Ri reprezintă rezistenţa internă a organismului.
Fig. 18.1 Impedanţa echivalentă a organismului uman
Prezenţa capacităţii Ce în schemă, în valoare de 0,02-0,03 F/cm2 de electrod, se explică prin

faptul că la contactul electrozilor cu organismul se formează un condensator ale cărui armături
sunt electrodul şi ţesuturile bune conducătoare de electricitate, iar dielectricul este epiderma
având permitivitatea electrică relativă r = 100-200.
Schema echivalentă se poate simplifica, reducându-se la o rezistenţă Rh ¿ 2Re + Ri
în paralel cu o capacitate Ch ¿ Ce / 2 (fig. 18.1b).
Pentru mai multă exactitate corpul omenesc trebuie considerat ca o masă conductoare
acoperită cu un dielectric imperfect – pielea.
Rezistenţa organismului măsurată la tensiuni de 15-20V, între doi electrozi aşezaţi pe
suprafaţa corpului, dacă pielea este uscată şi îngroşată, poate ajunge până la 100000 , este
de 2000-6000  în condiţiile obişnuite şi scade sub 1000  dacă pielea este umedă, ponderea
cea mai mare revenind epidermei. După îndepărtarea epidermei rezistenţa scade la 1000-
5000, iar la îndepărtarea totală a pieii rezistenţa se reduce la 300-500 (rezistenţa
ţesuturilor interne).
Rezistenta corpului uman variaza si in functie de caracteristicile electrice ale traseului de
parcurgere a curentului electric:
- locurile de aplicare a electrozilor, suprafaţa şi presiunea de contact; rezistenţa pieii este
diferită în diversele porţiuni ale ei, iar rezistenţa internă depinde de lungimea traseului
curentului electric;
- mărimea curentului electric; creşterea curentului electric duce la scăderea rezistenţei prin
încălzirea locală a pieii, urmată de dilatarea vaselor, umplerea lor cu sânge şi creşterea
transpiraţiei , ca o reacţie reflectată a organismului;

- valoarea tensiunii aplicate; creşterea tensiunii are ca efect reducerea rezistenţei până la o
valoare limită datorită creşterii curentului electric, iar la valori de peste 1000 V - datorită
străpungerii epidermei;
- felul şi frecvenţa curentului; cu creşterea frecvenţei impedanţa electrică scade datorită
scăderii reactanţei capacitive;
- durata trecerii curentului prin corp; rezistenţa scade cu creşterea duratei datorită intensificării
irigării cu sânge a pieii, transpiraţiei, etc.
Factorii care determina pericolul socurilor electrice.

Producerea şocurilor electrice este determinată de curentul electric ce trece prin organism.
Tensiunea aplicată şi rezistenţa electrică contează, numai în măsura în care determină
intensitatea curentului electric.
Intensitatea curentului electric depinde de tensiunea aplicată în două moduri: o dată direct
proporţional cu tensiunea conform legii lui Ohm şi a doua oară datorită faptului ca rezistivitatea
organismului scade datorită creşterii tensiunii.
Intensitatea curentului electric care începe să fie percepută de om poartă denumirea de
intensitate de prag. Ea este de 0,5mA în curentul alternativ cu frecvenţa de 50Hz şi 5mA în
curentul continuu şi nu este periculoasă. La intensităţi mai mari de 1mA apar convulsii
musculare, mai întâi la palmele mâinilor (la intensităţi de 3-5 mA) şi apoi la întreaga mână (8-
10 mA); ajungându-se ca la peste 10 mA să nu se mai poată desface mâna în care se găseşte
conductorul. Creşterea în continuare a curentului provoacă intensificarea contracţiilor
musculare şi apariţia senzaţiei de durere. La valori de 100 mA în curent alternativ sau 300 mA
în curent continuu apare fibrilaţia inimii, efectele fiind mortale dacă durata trecerii curentului
electric prin organism depăşeşte 2-3 secunde.
Se consideră curent nepericulos curentul alternativ de frecvenţă industrială cu intensitatea de
până la 10 mA şi curentul continuu cu o intensitate de până la 50 mA.
Prin curent periculos se înţelege acel curent sub acţiunea căruia omul nu se mai poate elibera
prin forţe proprii.
Al doilea factor important este durata trecerii curentului electric prin corp. Influenţa duratei de
trecere a curentului se manifestă complex. Rezistenţa organismului scade în timp, datorită
încălzirii şi străpungerii epidermei, iar sensibilitatea inimii nu este aceeaşi în diferitele stări de
contracţie. Cu cât timpul este mai lung cu atât este mai probabil ca starea de contracţie
sensibilă să coincidă cu trecerea curentului electric.
Comparând sensibilitatea omului la curent continuu, cu cea la curent alternativ, se constată că
în curent continuu nu apar convulsii şi că pot fi suportaţi curenţi continui având o intensitate de
aproximativ 4-5 ori mai mare decât în curent alternativ, dar numai pentru tensiuni mai mici de
450 V.
Traseul curentului electric prin corp joacă, de asemenea, un rol însemnat. Pericolul şocului
electric este mai mare, dacă curentul acţionează direct asupra organelor interne vitale, cum ar
fi sistemul nervos central, inima, plămânii etc. Dacă nu se găsesc pe traseul curentului vor
suferi numai o acţiune reflectată.
Cele mai periculoase sunt traseele cap - mâini şi cap-picioare, caz în care curentul
trece prin creier, inimă şi măduva spinării. În ordinea periculozităţii urmează traseele mână-
picior sau mână-mână. Cel mai puţin periculos este traseul picior-picior.
Prezintă importanţă nu numai traseul curentului ci şi locul de intrare şi ieşire a curentului
din corp. Sunt considerate ca periculoase regiunea capului (ceafa, gâtul, tâmpla), a pieptului, a
abdomenului, etc., regiuni de mare sensibilitate nervoasă.
18.1 Electrocutarile
Electrocutarile reprezinta actiunea curentului electric asupra sistemului nervos si muschiular si
pot avea urmatoarele efecte:
- contractia muschilor

- oprirea respiratiei
- fibrilatia inimii
- pierderea temporara a auzului si vocii
- pierderea cunostintei
Electrocutarile se produc prin:
- atingeri directe, adica atingerea elementelor conductoare ale unei instalatii electrice aflate
sub tensiune, (Fig.18.2, a).
- atingeri indirecte, reprezinta atingerea unui element conductor care în mod normal nu este
sub tensiune, dar care, în mod accidental, poate fi pus sub tensiune (Fig.18.2, b).
Tensiunea la care este supus omul în cazul atingerii indirecte se numeste tensiune de
atingere, Ua.
Tensiunea de pas, Upas, este tensiunea la care este supus omul la atingerea a doua puncte
de pe sol sau pardoseala (considerate la 0,8m) aflate la potentiale diferite. Tensiunea de pas
poate sa apara în apropierea unor prize de pamânt de exploatare sau de protectie, prin care
trece curentul de exploatare, sau în apropierea unui conductor aflat sub tensiune si cazut la
pamânt.
Fig.18.2. Aparitia electrocutarilor:

a) prin atingere directa, se atinge reteaua aflata sub tensiune; b) prin atingere indirecta( se atinge
carcasa motorului electric care în mod normal nu este sub tensiune dar poate fi pusa sub
tensiune ca urmare a unui defect).
Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere directa un rol important îl au normele de
protectia muncii, pe baza carora omul este instruit:
- sa nu atinga echipamentele aflate sub tensiune
- sa foloseasca echipamentul de lucru si de protectie
- sa organizeze punctul de lucru astfel încât sa nu existe pericolul de electrocutare
Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere indirecta, se folosesc diferite instalatii de
protectie care sa actioneze imediat în caz de defect, limitând tensiunile de atingere la valori
reduse admise de norme si sa deconecteze în timp echipamentul afectat.
Protectia împotriva electrocutarilor prin instalatii de legare la pamânt.

Protectia prin instalatii de legare la pamânt se foloseste împotriva electrocutarilor prin atingere
indirecta în instalatiile electrice cu tensiuni sub 1000V.

În cazul în care legarea la pamânt de protectie reprezinta mijlocul principal de protectie

împotriva electrocutarilor prin atingere indirecta, se vor lega la instalatiile de legare la pamânt
de protectie toate elementele conductoare care nu sunt sub tensiune dar care în mod
accidental pot fi puse sub tensiune, cum sunt:
- carcasele de elementele de sustinere, metalice sau din beton armat ale
instalatiilor de echipamentelor electrice
- partile metalice ale tablourilor si pupitrelor electrice
- îngradirile de protectie, fixe sau mobile, daca nu au o legatura sigura în exploatare cu alte
elemente legate la pamânt
- învelisurile si armaturile metalice ale cablurilor
Nu este obligatoriu sa se lege la instalatia de protectie urmatoarele elemente:
- carcasele aparatelor de masura, ale releelor si ale altor aparate montate pe tablouri daca au
o legatura sigura conductoare cu elementele lor de sustinere
- constructiile metalice care sustin cabluri electrice, daca aceste cabluri au învelisurile metalice
legate la capete la pamânt
- elementele metalice nedemontabile sau care se pot deschide daca sunt în legatura printr-o
rezistenta neglijabila cu constructiile metalice legate la pamânt
Daca mai multe constructii, hale, ateliere, sunt alimentate cu energie electrica de la aceeasi
sursa, instalatiile de legare la pamânt de protectie vor fi legate între ele.
Se admite legarea directa la priza de pamânt de protectie a instalatiei de paratraznet, cu

conditia ca rezistenta de dispersie sa fie mai mica de 1 ohm iar sectiunile conductoarelor si
electrozilor sa fie cele indicate în tabelul de mai sus.
La folosirea în comun a unei prize de pamânt, conductoarele de legatura la pamânt a
instalatiei de paratraznet vor fi separate fata de celelalte categorii de instalatii pâna la priza de
pamânt.
Valoarea curentului care trece prin corpul omenesc, la atingerea unui element sub tensiune,
depinde de tipul retelei la care este racordat elemental respectiv. La calculul curentului trebuie
sa se tina seama ca o electrocutare poate avea loc numai la atingerea simultana a doua
elemente bune conductoare de electricitate între care exista o diferenta de potential:
- de exemplu, atingerea a doua elemente care fac parte din circuitele curentilor de lucru(doua
conductoare neizolate, doua borne ale unui tablou). Pot exista situatii când omul atinge numai
un element al retelei si pamântul. În acest caz determinarea curentului se face tinând seama
nu numai de rezistenta omului ci si de rezistenta de scurgere la pamânt care se poate
considera aproximativ 257Ω.

La retelele de curent continuu nu intervine capacitatea retelei. Curentii capacitivi din retelele
de curent alternativ sunt atât de mari încât practic ei determina curentul prin corpul omenesc.
Retele legate la pamânt

Retelele trifazate legate la pamânt au punctul neutru al sursei de alimentare legat la pamânt
printr-o instalatie de legare la pamânt de exploatare, cu rezistenta de trecere, R 0.
Fig. 18.3. Retea legata la pamânt. Circulatia curentilor în cazul unui defect de izolatie la un utilaj
În cazul unui defect al izolatiei fata de carcasa se stabileste un current prin urmatorul traseu:
rezistenta rc1 al fazei defecte, prin rezistenta legaturii la pamânt de protectie, Rh si rezistenta
legaturii la pamânt de exploatare, Ro si se închide la sursa de alimentare a retelei. (Fig. 18.3)
La acest tip de retele se poate înlatura pericolul de electrocutare daca între legarea la pamânt
de exploatare si legarea la pamânt de protectie este o legatura electrica cu rezistenta mica.
În cazul retelelor legate la pamânt rezistenta de dispersie a instalatiei de legare la pamânt nu
va depasi 4 ohmi.
Instalatia de legare la pamânt trebuie astfel realizata încât sa nu se depaseasca valori admise
ale tensiunii de pas si tensiunii de atingere. Daca nu pot fi îndeplinite aceste conditii atunci se
va aplica protectia prin legare la conductorul de nul.
Se pot considera urmatoarele valori pentru curentul prin instalatia de
protectie:
Ip = 1,25 Id,
daca se foloseste întreruptor automat cu protectie diferentiala
Ip = K Id,
daca protectia maximala se realizeaza numai cu sigurante
K = 3,5, daca Isiguranta < 50A
K = 2, daca Isiguranta > 63A
18.2. Realizarea instalatiilor de legare la pamânt de protectie

Instalatiile de legare la pamânt de protectie se realizeaza în scopul dirijarii în pamânt, în
conditii de siguranta a curentilor de defect datorita deteriorarii izolatiei sau curentilor proveniti
din descarcarile electrice.
Instalatia de legare la pamânt se compune din:

- priza de pamânt
- piesele de separatie
- conductoarele de legatura
Prizele de pamânt naturale

Prizele de pamânt naturale sunt constituite din elementele conductoare ale unor constructii
care se folosesc în alte scopuri, dar care îndeplinesc si conditia de a fi folosite ca electrozi
având un contact bun si pe o suprafata mare cu pamântul.
Pot fi folosite ca prize de pamânt naturale:
- elementele metalice ale constructiilor în contact cu pamântul, direct sau prin fundatii de
beton, ca: stâlpi si alte elemente metalice îmbinate prin sudura sau suruburi, armaturi metalice
ale constructiilor din beton armat aflate în contact cu pamântul.
- coloanele de adâncime ale sondelor
- conducte metalice îngropate în pamânt pentru apa sau alte fluide necombustibile, cu conditia
ca elementele izolate sa fie suntate cu legaturi conductoare din Cu sectiunea de cel putin 6
mm2 sau OL de cel putin 100mm2
Acestea se pot folosi drept prize de pamânt naturale cu conditia respectarii urmatoarelor:
- prezinta continuitate electrica perfecta
- asigura în exploatare rezistenta la solicitari mecanice si chimice
- satisfac conditii de stabilitate termica
- asigura legarea la pamânt si în cazul defectarii unei portiuni
- sunt usor accesibile
Este interzis folosirea drept priza de pamânt naturala a conductelor tehnologice care
transporta materiale combustibile.
În cazul în care valoarea prizei de pamânt naturale nu corespunde cu valoarea impusa
aceasta se completeaza cu o priza de pamânt artificiala.
Avantajele prizelor de pamânt naturale:
- permit trecerea unor curenti mari de defect
- au o durata de functionare lunga (practic egala cu a constructiei)
- au o rezistenta mare la coroziune
- rezistenta mecanica mare si siguranta în exploatare
- materiale si manopera putine
- realizeaza o egalizare a potentialelor între toate partile metalice
Prize de pamânt artificiale

Prize de pamânt artificiale sunt construite din elemente metalice îngropate în pamânt numai
pentru a realiza legatura cu pamântul. Sunt formate din electrozi metalici (din teava sau profil
din otel zincat), montati în pamânt în pozitie verticala sau orizontala si conductoare metalice
din otel care unesc acesti electrozi.
Pot fi prize orizontale, daca electrozii se monteaza în pozitie orizontala si pâna la 1m
adâncime si prize verticale când electrozii se monteaza vertical la adâncimi de 1 – 5m.

Fig. 18.4. Electrozi pentru prize de pamânt verticale

a) din teava de otel; b) din otel cornier
La realizarea prizelor este bine sa se respecte urmatoarele:
- este interzisa folosirea electrozilor din aluminiu, funie de otel sau a celor
asamblati prin legaturi neconductoare sau care au acoperiri izolante.
- electrozii nu trebuie sa fie acoperiti cu vopsea, gudron etc.
Electrozii se vor monta în stratul de pamânt cel mai bun conductor, fara pietre, batându-se cu
grija pamântul dupa îngroparea electrodului.
- Distanta dintre electrozi trebuie sa fie mai mare de 5m pentru electrozii orizontali si mai mare
decât dublul lungimii pentru electrozii verticali.
- În solurile agresive sau cu rezistivitate mare se recomanda imbracarea electrozilor într-un
strat gros de bentonita.
- În jurul cladirilor electrozii se vor îngropa la cel putin 2m de pereti.
- Distanta de la partea superioara a electrodului pâna la suprafata solului va fi de minim 0,5m
- Conductoarele de legatura între electrozi se monteaza fie îngropat când pot fi considerate ca
si electrozi orizontali, fie aparent.
- Conductoarele principale vor trece prin toate încaperile cu echipament de protejat, pe cât
posibil în circuit închis si se vor lega la priza de pamânt prin conductoare protejate mecanic pe
o portiune aparenta pâna la 1,5m deasupra solului.
Conductoarele de ramificatie vor lega fiecare echipament în parte la conductorul principal.
Legaturile între elementele instalatiei se face preferabil prin sudura.
Daca se face prin suruburi acestea se asigura cu piulite si se cositoresc suprafetele de
contact.
La realizarea prizelor de pamânt se parcurg urmatoarele etape:
- Electrozii utilizati la realizarea prizelor de pamânt se pregatesc in atelierele de specialitate. Ei
se ascut la un capat iar la celalalt capat, dupa caz, se va fixa o bucata de platbanda.
- Se traseaza conturul pe care se va realiza priza de pamânt
- Se sapa santul în care se va plasa priza de pamânt. Acesta, din motive de înghet va trebui
sa aiba o adâncime de minim 0,8m. Latimea se recomanda sa fie de 0,5m pentru usurinta
montajului.
- Se bat electrozii. Aceasta operatiune se poate face manual dar si mechanic cu ciocane
electrice, pneumatice sau mecanice.

- Conectarea electrozilor se face cu conductoare metalice, platbanda,prin sudura. Pentru

usurinta sudurii banda lata din otel se aseaza în pozitie verticala.
- Dupa terminarea operatiunilor de conectare dintre conductoarele de legatura si electrozi sau
între conductoare si echipamentele care se leaga la pamânt, se întocmeste schita reala a
modului cum s-a realizat priza si se întocmeste procesul-verbal de lucrari ascunse.
- Se astupa santul cu pamânt acordându-se atentie tasarii pamântului. Aceasta operatie este
importanta atât pentru rezistivitatea solului cât si pentru evitarea aerarii solului.
- Se masoara priza de pamânt cu aparatul pentru masurarea prizei de pamânt. Daca valoarea
este mai mare decât valoarea normata, priza se va completa cu electrozi pâna la obtinerea
valorii normate.
Utilizarea electrozilor din placi se va evita pe cât posibil.
Conductorul principal de legare la pamânt al echipamentelor va fi legat la priza de pamânt prin
cel putin doua legaturi distincte.
18.3. Calculul prizelor de pamânt

La dimensionarea prizelor de pamânt trebuie sa se tina seama de mai multi factori, cum ar fi:
rezistivitatea solului, tipul si caracterul solului, materialul si forma din care sunt confectionati
electrozii si elementele metalice ale prizelor etc.
În practica, prizele se determina prin calcul si apoi, dupa realizarea practica, se masoara
facându-se o corelare între cele doua valori.
Prize orizontale
Teava asezata orizontal la nivelul suprafetei solului.
ρ l2
r p =0 , 732⋅ ⋅lg
l d
Teava asezata orizontal la adâncimea q fata de suprafata solului.
2
ρ l
r p =0 , 366⋅ ⋅lg
l d⋅q , care se poate aproxima
ρ
r p =2⋅
l
pentru l = 10…25m si d » 0,016m
Placa asezata pe suprafata solului
ρ
r p =0 , 44⋅
√S
unde:
rp – rezistenta de dispersie a prizei simple, în Ω
ρ – rezistivitatea de calcul a solului, în Ωm, din tabele
d – diametrul electrodului, în m
l – lungimea electrodului, în m
S – suprafata placii, în m2
q – adâncimea de îngropare, în m
Prize verticale
Teava cu partea superioara la nivelul suprafetei solului si diametrul tevii mult mai mic decât
lungimea
ρ 4l
r p =0 , 366⋅ ⋅lg
l d
ρ
r p =0,9
l , formula simplificata pentru l = 1…6m
Teava îngropata la adâncimea h = q + l/2( h este adancimea de la suprafata solului pana la
mijlocul electrodului)
ρ 2 l 1 4 h+l
(
r p =0 , 366⋅ ⋅ lg + lg
l d 2 4 h−l )
Bara cu sectiunea dreptunghiulara la nivelul suprafetei solului
ρ 8l
r p =0 , 366⋅ ⋅lg
l b
Placa patrata îngropata la adâncimea h = q + l/2

ρ
r p =0 , 25⋅
a
unde:
- r, rezistivitatea de calcul a solului, în Ωm
- l, lungimea electrodului, în m
- b, latimea bazei, în m
- d, diametrul exterior al tevii, în m
- q, distanta de la partea superioara a electrodului la suprafata solului
- S, aria unei suprafete a placii, în mm2
- a, latura placii patrate, în m
- rp, rezistenta de dispersie a prizei simple, în Ω
18.4. Masurarea rezistentei electrice a prizelor de pamant.

Pentru a realiza în instalaţiile electrice o protecţie sigură cu ajutorul prizelor de pământ, trebuie
ca acestea să fie bine executate şi, ulterior, bine întreţinute.
În acest scop, rezistenţa lor electrică trebuie măsurată atât la punerea lor în funcţiune, cât şi în
mod periodic.

La determinarea rezistenţei electrice, priza de pământ se separă de restul instalaţiei de legare

la pământ. Dacă separarea se execută chiar la priză, la valoarea rezistentei electrice a prizei
propriu-zise va trebui să se adauge rezistenţa conductoarelor de legătură. Valoarea astfel
obţinută nu trebuie să depăşească valorile maxime admise de norme.
Cu ocazia determinării rezistenţei electrice a prizelor de pământ trebuie avut în vedere ca,
înainte de separarea unei prize de pământ, instalaţia protejată să fie sau scoasă de sub
tensiune sau să se asigure la utilajul sau receptorul respective scurgerea unor eventuali
curenţi de defect prin alte prize de pământ.
Pentru determinarea rezistenţei prizelor de pământ există două metode mai des folosire, şi
anume:
- metoda voltmetru-ampermetru;
- metoda celor trei măsurări,
La ambele metode este necesar ca, în afară de priza de măsurat, să mai existe o priză
auxiliară şi o priză sondă, iar ca aparatură:
- un voltmetru;
- un ampermetru;
- o sursă de curent.
Distanţele minime între priza de măsurat, priza auxiliară şi priza sondă depend de mărimea şi
de modul constructiv în care este executată priza de măsurat,
conditia fiind aceea de a exista între zonele lor de influenţă o zonă de potential nul.
Ca valori minime ale distanţelor dintre cele trei prize trebuie să avem:
- între priza de măsurat şi priza sondă - 20 m;
- între priza sondă şi priza auxiliară ~20 m;
- între priza de măsurat şi priza auxiliară - 40 m.
Fig. 18.5. Schema demăsurare a rezistenţei electrice a prizei de pămănt prin metoda voltmetru -
ampennetru
Metoda voltmetru-ampermetru constă în măsurarea tensiunii U p a prizei de pământ

(căreia i se determină rezistenţa) şi a curentului electric 1p care trece prin ea, potrivit schemei
din figura 18.5
După determinarea tensiunii Up şi a curentului Ip , rezistenţa electrică a prizei se stabileşte
prin relaţia:
Up
R x=
Ip
Metoda celor trei măsurători constă în măsurarea pe rând a trei rezistenţe legate două câte
două în serie, la o sursă de curent, conform figurii 18.6.

Suma rezistenţelor luate două câte două, .legate. în serie, se scrie în felul următor:
R1 = Rx + RS;
R2 = Rx + RA;
R3 = RS + RA.
Valoarea rezistenţei electrice a prizei de măsurat (Rx), ca şi valorile prizelor ajutătoare (Rs şi
RA) se determină prin rezolvarea celor trei ecuaţii cu trei necunoscute, din care rezultă:
R1 + R 2−R3
R x=
2
R1 + R 3 −R 2
RS =
2
R2 + R3 −R1
RA=
2
Fig. 18.6.Schema de masurare a rezistentei prizei de pamant
În practică, pentru uşurarea efectuării citirilor necesare determinării rezistenţei electrice a

prizelor de pământ, se folosesc aparate a căror construcţie permite citirea directă a valorii
rezistenţei electrice în ohmi, folosindu-se un singur aparat de măsurat, care funcţionează pe
principiul logometrului (instrument electric de măsurat), ale cărui indicaţii depind numai de
raportul dintre două mărimi electrice.
Cu aparate construire pe acest principiu se pot măsura, pe lângă rezistenţa electrică a prizelor
de pământ, şi rezistenţele electrice obişnuite, rezistivitatea solului, coeficienţii de atingere şi de
pas etc.
Aparatul de măsurat rezistenţa electrică a prizelor de pământ are patru bome, dintre care două
pentru curent, notare cu I1 şi I2 şi două pentru tensiuni, notate cu E1 şi E2.
La măsurarea rezistenţei electrice a prizelor de pământ prin metoda voltmetru-ampermetru,
bornele I1 şi E1 se unesc printr-o punte de conexiuni şi se conectează la priza a cărei
rezistenţă se măsoară, în timp ce borna I2 se conectează la priza auxiliară, iar borna E2 la
priza sondă (priza de potenţial), conform schemei de montaj indicată în figura 18.7.
Fig. 18.7 Schema de masurare a rezistentei prizelor de pamant prin logometru.

CAPITOLUL 19
INSTALATII DE PROTECTIE IMPOTRIVA SUPRATENSIUNlLOR
ATMOSFERICE.
19.1. Cauzele si efectele producerii trasnetului
Trasnetul reprezinta dsscarcarea electrica intre un nor incarcat cu o sarcina electrica si
pamant sau intre doi nori incarcati cu sarcini electrice diferite.
Descarcarea incepe prin ionizarea aerului datorita intensitatii campului electric de pana la
200 kV/cm. La inceput are loc o descarcarcare incompleta prin canalul luminos (liderul) care
este inconjurat (fig.19.1) de sarcini electrice. Cu cat liderul se apropie de pamant, acesta
atrage o sarcina electrica de semn contrar, care in general se concentreaza in jurul partilor mai
inalte de pe suprafata pamantului. Aceasta favorizeaza strimerul de intamplare ceea ce
constitute al doilea fenomen al descarcarii electrice. La atingerea celor doua descarcari
(fig.19.1,b) intre lider si strimer are loc neutralizarea sarcinii electrice.
Descarcarile atmosferice se caracterizeaza prin urmatorii parametrii curentul de trasnet panta
de crestere a curentului de trasnet, forma si polaritatea undei la lovitura de trasnet, impedanta
caracteristica a canalului de trasnet. Curentul de trasnet este cel mai important
parametru,acesta
determinand si nivelul de protectie necesar.
Efectele loviturii de trasnet sunt efecte directe si indirecte.
Efectele directe ale trasnetului asupra constructiilor civile si industriale sunt solicitari de natura
electromagnetica, termica si mecanica. Efectele primare ale loviturii directe depind de
caracteristicile trasnetului, de locul lovirii si de calea de curent a trasnetului. Daca aceasta cale
trece printr-un metal, acesta se poate topi sau chiar vaporiza in functie de sectiunea caii de
curent. Cladirile din caramida sau beton, care nu sunt legate la pamant prezinta o descarcare
intre locul de contact al trasnetului si pamant.Un alt efect direct al trasnetului este cresterea
tensiunii de pas si a tensiunii de atingere, care poate provoca victime omenesti.
Efectele secundare se refera la potentialele inalte induse pe cale electromagnetica sau
electrostatica , precum si supratensiunile din cladiri propagate pe liniile electrice aeriene.
Aceste potentiale inalte, desi sunt de scurta durata, pot provoca aparitia unor scantei, in cazul
circuitelor deschise sau sau topirea conductoarelor cu sectiuni mici,in cazul circuitelor inchise.
Protectia contra loviturii directe a trasnetutui se realizeaza cu ajutorul paratrasnetelor. Acestea
canalizeaza descarcarea electrica si neutralizeaza sarcinile pe cai electrice
corespunzatoare,fara pericole. In acest fel protejeaza constructiile civile si industriale.
Protectia contra efectelor indirecte ale trasnetului se realizeaza utilizarea de eclatoare pentru
evitarea potentialelor induse.
Fig. 19.1 Etapele procesului trasnetului: a) perioada preliminara;b) faza descarcarii principale
19.2. Dotarea constructiilor cu instalatii de paratrasnet

Instalatii de paratrasnet se prevad la constructiile la care efectele trasnetului ar avea urmari

grave asupra oamenilor sau valorilor adapostite de constructie, respectiv la construciile la care
probabilitatea de cadere a trasnetului este mare datorita inaltimii sau amplasarii in zone cu
indice keraunic mare.
Conform normativelor in vigoare se pravad instalatii de paratrasnet la:
- cladiri cu aglomerari de persoane (teatre, camine culturale, scoli, spitale, biserici, sali de
asteptare etc.);
- cladiri care reprezinta sau adapostesc valori de importanta deosebita ( muzee, monumente
istorice, arhive, banci etc.);
- cladiri de locuit cu peste 12 nivele, hoteluri si camine;
- constructii si instalatii tehnologice in aer liber de peste 10 m inaltime sau amplasate in zone
cu indice keraunic K > 30 sau cu pericol de incendiu categoria A.B.C;
- cladiri deosebit de importante pentru economia nationala (centrale-electrice, centre de
telecomunicatii, dispecer national etc.);
- cladiri care adapostesc un numar mare de animale (100 - 200 capete).
19.3. Elementele componente ale instalatiei de paratrasnet

Instalatiile de paratrasnet se compun din: elemente de captare, elemente de coborare,
elemente de legare la pamant, precum si o serie de accesorii.
Elemente de captare – se amplaseaza pe acoperisul constructiei sau peste acesta, avand rolul
de a capta descarcarea electrica.
Din puncte de vedere constructiv elementele de captare se clasifica in : verticale, orizontale,de
tip retea si din partile metalice ale acoperisului.
Alegerea si dispunerea elementelor de captare se face in functie de natura si demensiunile
constructiei, tinandu-se cont si de aspectul arhitectonic.
a) Elemente de captare verticale se realizeaza sub forma unor tije metalice ascutite care
maresc intrensitatea locala a campului electric favorizand formarea canalului de descarcare.
S-a stabilit ca influenta deformarii campului la suprefata pamantului se manifesta pana la o
inaltime
de 10-20 ori inaltimea paratrasnetului fara a depasi 600 m. Aceasta se numeste zona de
protectie si reprezinta spatiul din jurul paratrasnetului in care probabilitatea loviturii directe
este de 10-3.
Fig. 19.2. Zona de protectie a unui paratrasnet vertical
Coeficientul de protectie (Kx) este definit cu relatia:

r
k x= x
h−h x ; unde,
- rx - este raza zonei de protectie;
- h - inaltimea totala a paratrasnetului;
- hx – inaltimea pe care o poate proteja paratrasnetul la distanta h x.
Pentru protejarea unui obiectiv de inaltime h x, aflat la distanta rx de un paratrasnet vertical
este necesar ca inaltimea h a acestui paratrasnet sa fie:

r x⋅h x
h= r
1,6 ( h−k x ) x
Pentru inaltimi de peste 30 m scade eficienta paratrasnetului.
Pentru doua paratrasnete verticale de aceeasi inaltime aflate la distanta a intre ele, inaltimea
minima a zonei de protectie se determina cu relatia:
a
ha =h− ⋅K (h )
7 , unde K(h) = 1 cand inaltimea paratrasnetelor verticale h ≤ 30 m;
K (h)=
√h
5,5 , daca paratrasnetele au inaltimea 30 < h ≤ 100 m.
7h
a=
Distanta dintre doua paratrasnete verticale si egale este de K ( h)
Zona de protectie, in cazul mai multor paratraznete verticale, se determina similar cazului a
doua paratraznete.
Fig. 19.3. Zona de protectie pentru doua paratrasnete verticale de aceeasi inaltime
In cazul a doua paratraznete cu inaltimi diferite zona de protectie se stabileste prin ,,metoda
paratrasnetului fictiv”. Aceasta presupune trsarea curbelor de protectie proprii a
paratrasnetelor A si respectiv B. Varful paratrasnetului fictiv se determina la intersectia cu
orizontala curbei de
protectie a paratrasnetului mai inalt A, corespunzator inaltimii paratrasnetului mai scund B.
Ajungem astfel la situatia anterioara a doua paratrasnete de nceeasi tnaltime (B si Br).
Dimensionarea paratrasnetelor consta in amplasarea acestora pe cladire si stabilirea lungimii
tijelor verticale in functie de posibilitatile concrete. Ulterior se verifica daca diferite puncte ale
cladirii se afla in interiorul zonei de protectie.

Fig. 19.4 Zona de protectie a doua paratrasnete de inaltimi diferite
Pentru simplificarea dimensionarii se folosesc abace care reprezinta la scara functia h x(rx),
corespunzator la diferite inaltimi ale tijelor de captare verticale.
Peste abaca se suprapune desenul profilului cladirii astfel ca abscisa sa corespunda profilului
solului iar ordonata tijei paratrasnetului si se constata daca cladirea este protejata de
paratrasnet.
bElemente de captare orizontala – sunt realizate din conductoare orizontale suspendate
deasupra obiectivului de protejat.
1,2
k x=
h
1+ x
Coeficientul de protectie se poate calcula cu relatia: h .
In cazul constructiilor cu pericol mare de incendiu sau explozie elementele de captare se
monteaza independent de constructie.
Fig. 19.5 Zona de protectie a unui paratrasnet orizontal
Fig. 19.6 Paratrasnet orizontal independent de constructie:

1- element de captare orizontal; 2- stalp metalic; 3- ancora; 4 – priza de pamant; 5 - constructie

In cazul a doua paratrasnete orizontale, paralele de inaltime egala de suspendare intre care
se amplaseaza un element de constructie de inaltime hx este data de relatia:
a
ha =h−h x ≥−
4
c) Elemente de captare montate pe acoperis se prevad la partea superioara a acoperisului
Elemetele metalice cu grosimea minima de 0,5 mm si sectiunea de100 mm 2 se pot lua in
considerare daca au continuitate electrica. Se deosebesc doua tipuri de elemente de captare
montate pe acoperis:
- Elemente de captare tip retea se utilizeaza pentru acoperisuri plate tip terasa sau cu pante
mici (d ≤ 1 m).Conductoarele de captare se dispun pe marginea acoperisului si se prevad
legaturi intermediare, longitudinale si transversale, astfel incat sa rezulte ochiuri cu latura mai
mica de 20 m.
Fig. 19.7. Elemente de captare tip retea
- Elemente de captare tip coama se utilizeaza pentru acoperisuri si panta (d ≤ 1 m).

Conductoarele de captare se dispun pe coama, avand legaturi intermediare. Pe acoperisuri tip
shed, conductoarele se dispun in canale exterioare si intermediare la distanta de 12 m.
Fig. 19.8. Elemente de captare tip coama.

19.4. Elemente de coborare

Aceste elemente canalizeaza canalizarea energiei captate a trasnetului spre priza de pamant,
putand fi dependente sau independente de constructie.
Drept elemente de constructie dependente de constructie se pot enumera:
- conducte metalice purtatoare de fluide necombustibile ( apa, incalzire etc.);
- glisierele ascensoarelor si scarile metalice de incendiu daca au continuitete
electrica si sectiunea minima de 100 mm2;
Daca sunt indeplinite conditiile mentionate se dispun aparent pe fatada cladirii cel putin doua
conductoare de coborare dispuse in colturi opuse.In cazul cladirilor cu dimensiuni mari se
respecta numarul coborarilor si dispunerea acestora indicate in fig. 19.7 si fig. 19.8.
19.5. Elementele de legare la pamant

Aceste elemente realizeaza disiparea in pamant a energiei primite de la elementul de captare
si transmisa prin elementul de coborare.
Ca elemente de legare la pamant se utilizeaza prizele de pamant naturale si artificiale.
Prizele de pamant naturale se realizeaza din armaturile metalice ale constructiei, conducte
rnetalice pentru fluide necombustibile sau din armaturile metalice ale cablurilor electrice, daca
toate aceste elemente au sectiunea minima admisibila (100 mm 2 ) si continuitate electrica
asigurata.
In cazul cand priza de pamant se foloseste in comun pentru protectia instalatiei electrice si
pentru instalatia de paratrasnet, valoarea rezistentei de dispersie trebuie sa fie r ≤ 1 ohm.
Daca se foloseste legarea la nul de protectie rezistenta de dispersie de pamant trebuie
sa fie r ≤ 4 ohmi.
In cazul cladirilor cu pericol de incendiu sau explozie, respectiv constructiilor exterioare pentru
fluide combustibile se respecta instructiunile specifice indicate in normative.

CAPITOLUL 20
NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA
EXECUTAREA DE LUCRARI IN INSTALATIILE ELECTRICE.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE
20.1 Generalitati
Proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor electrice se face conform prescripţiilor
tehnice în vigoare, astfel încât persoanele care se află în apropiere să nu vină în contact direct
cu elementele care sunt sau pot fi puse sub tensiune.
Cei care exploatează aceste instalaţii trebuie să le menţină în permanenţă în condiţiile impuse
de prescriptiile în vigoare, iar munca lor trebuie organizată astfel încât să fie lipsită de pericole.
Organizarea locurilor de muncă trebuie să asigure deplina securitate personalului în
executarea lucrărilor de exploatare, reparaţii şi montaj.
Punctele în care pot avea loc accidente trebuie să fie prevăzute cu dispositive de protecţie şi
de avertizare. La toate locurile de muncă şi in special la locurile periculoase trebuie să se
monteze plăci avertizoare.
În cazul când lucrările se execută cu mai multe echipe, este absolut necesar să existe un
conducător unic, responsabil de lucrare, care să stabilească măsurile generale de securitate a
muncii.
Persoanele care execută lucrări într-o unitate energetică dar sunt salariate ale altei unităţi sau
întreprinderi nu pot fi admise la lucru decât după ce s-au stabilit de către unităţile de
exploatare in care urmează să lucreze condiţii de lucru sigure, în conformitate cu normele de
securitate a muncii.
In exploatare, instalaţiile electrice se consideră.tot timpul sub tensiune.
În timpul reviziilor periodice ale liniilor aeriene, dacă se descoperă un conductor rupt, căzut la
pământ sau desprins din elementele de susţinere, după ce persoana care execută controlul se
convinge că linia nu este de înaltă tensiune,cu mănuşa electroizolantă şi cu ajutorul unui
cleşte patent izolat, taie conductorul rupt pentru a nu prezenta pericol pentru trecători. În cazul
că acest lucru nu este posibil, organizează paza conductorulai şi anunţă echipa de întreţinere
pentru a remedia defectul.
Prezenţa tensiuii în instalaţii se stabileşte numai cu ajutorul indicatorului de tensiune sau al
lămpii de probă.
20.2 Lucrări la tablourile de comandă

Lucrările la tablourile de comandă. semnalizare si măsură ,e execută numai după ce s-a
întrerupt tensiunea.s-au montat paravane si s-a delimitat cu plăcute avertizoare locul de
muncă, folosindu-se mijloacele individuale de protectie din dotare.
20.3 Lucrari la motoare si generatoare electrice

Înainte de începerea lucrărilor de reparare a motoarelor electrice. se vor lua următoarele
măsuri:
- oprirea motorului, prin intrerupator si sigurarue, si verificarea lipsei tensiunii;
- întreruperea cablului de alimentare a motorului respectiv si scurtcircuitarea acestuia la
capătul dinspre motor;
- montarea placutelor avertizoare "Nu închideţi! Se lucrează!" pe dispozitivul de actionare a
intrerupătorului motorului şi pe dispozitivul prin care s-ar putea pune sub tensiune cablul de
alimentare;
- scoaterea manetei dispozitivelor de acţionare, blocarea lor cu lanţ sau cu lacăt, aşezarea
unor teci de cauciuc sau plăci de micanită pe cutitele separatoare lor etc;

- închiderea vanelor sau ventilelor de admisie a aburului, aerului sau gazelor la pompa sau la
ventilarorul actionat de motorul respectiv, blocarea sau legarea lor cu lanţ si aşezarea
plăcuţelor avertizoare ,cu .inscripna "Nu Inchideti! Se lucrează!":
- dacă punctul neutru al maşinii oprite pentru reparaţie are legătură cu punctual neutru al
celorlalte maşini, el va fi deconectat pe toată durata lucrării.
Scoaterea plăcilor avenizoare si repunerea in functiune a motorului sunt permise numai după
ce in registrul de exploatare din sectia respectivă s-a consemnat că lucrările s-au terminat şi s-
a notat numele persoanei care a comunicat aceasta.
20.4 Măsuri ce trebuie luate la,executarea branşamentelor aeriene

Inainte de urcarea pe stâlp, se controleaza stâlpul si mijloacele de protecţie,
Când a ajuns cu capul la nivelul izolatoarelor inferioare lucratorul trebuie să se oprească si să
îmbrace mănuşile electroizolante. Executantul legăturii se urcă mai sus, aplicand teci
protectoare peste conductor şi pălării protectoare peste izolatoare, începând cu primul
conductor de jos si repetând operaţia la toate conductoarele cu care ar putea veni în atingere
în timpul lucrului. Tecile trebuie să aibă o lungime de minimum 1 m. Este categoric interzis ca
în timpul lucrului să mai existe, în afară de conductorul la care se face legătura, un alt
conductor fără teacă de protecţie.
Legătura propriu-zisă se execută începând cu fazele mai puţin accesibile. După executarea
legăturii, se scot tecile şi pălăriile protectoare de pe conductoare şi izolatoare în ordinea
inversă aplicării lor.
Toate lucrările menţionate se execută în mod obligatoriu cu ajutorul mănuşilor de cuciuc,
executantul lucrării fiind îmbrăcat în salopetă, cu mânecile neridicate, şi având capul şi ceafa
acoperite.
În timpul cât durează operaţiile de executare a branşamentelor pe stâlp, ajutorul
supraveghează de jos mersul lucrărilor.
Pe timp de ploaie, furtună, întuneric sau descărcăriatmosferice se interzice lucrul sub tensiune
(executarea branşamentului la o reţea sub tensiune).
20.5 Măsuri ce trebuie luate la executarea branşamentelor subterane

Pentru a se evita atingerea simultană a părţilor sub tensiune şi a pereţilor gropii, dimensiunile
minime ale acesteia trebuie să fie:
-lungimea (în lungul cablului), minimum 1500 mm;
- distanţa de la poziţia de lucru a executantului legăturii până la peretele din spatele lui,
minimum 500 mm,;
- distanţa de la marginea manşonului de derivaţie până la peretele opus poziţiei de lucru a
executantului legăturii, minimum 500 mm.
Dacă spaţiul disponibil nu permite respectarea dimensiunilor minime ale gropii, se vor pune
covoare de cauciuc şi pe pereţii gropii. Dimensiunile minime ale covoarelor de cauciuc care
servesc la acoperirea fundului şi a pereţilor gropii trebuie să fie de 750 x 750 mm, iar aşezarea
lor se face astfel încât marginile să se petreacă.
Ajutorul pregăteşte toate sculele şi materialele şi le dă executantului la cerere, având mâinile
îmbrăcate în mănuşi de cauciuc.
Indepărtarea armăturii cablului, tăierea mantalei de plumb, îndepărtarea fazalor prin pene de
lemn şi montarea pieselor de distanţă trebuie executatecu atenţie, pentru a nu se deteriora
izolaţia fazelor.
După montarea pe cablu a părţii inferioare a manşonului de deriva ţie, sub manşon
se aşazăo bucată de cauciuc dielectric, între urechile manşonului şi cablu se introduce
un material izolant (carton sau cauciuc) şi se izolează cu bandă uleiată mantaua de
plumb rămasă lângă urechile manşonului, pentru a nu fi atinsă.în timpul executării
legăturii. .

După ce au fost luate aceste măsuri, se îndepărtează izolaţia de hârtie de pe conductorul cel
mai greu accesibil, pe o distanţă egală cu lăţimea clemei, plus 2mm.
După ce se constată lipsa tensiunii în conductorul respectiv şi lipsa legăturii cu pământul a
manşonului, se leagă prima fază a branşamentului (se aplică clema de presiune). Şuruburile
clemei trebuie strânse cu o cheie tubulară cu mâner izolat.
Înainte de a se trece la faza următoare, se izolează conductorul, inclusiv clema fazei la care s-
a lucrat, cu bandă uleiată.
Este interzis să existe în acelaşi timp mai mult de un conductor dezizolat,
Se repetă apoi operaţiile de mai sus la celelalte două faze şi la neutru, după care se leagă la
pământ cele trei gulere ale mantaleide plumb din manşon, prin conductoare de cupru lipite
între ele, şi se aplica jumătatea superioară a manşonului.
În cazul în care în manşoane trebuie să se execute legături prin lipire, este necesar ca în
prealabil să se scoată totul de sub tensiune.
Se interzice lucrul sub tensiune pe timp de ploaie sau întuneric .
20.6 Mijloace individuale de protecţie

Toate mijloacele individuale de protecţie folosite de personalul de deservire a instalaţiilor
electrice trebuie să corespundă normelor de securitate a muncii.
Mijoacele folosite pentru protejarea contra electrocutărilor, prin izolarea omului faţă de părţile
aflate sub tensiune, sunt: mijloace şi scule electroizolante (cizme de cauciuc, mănuşi de
cauciuc, prăjini electroizolante, platforme electroizolante, covoraşe şi preşuri de cauciuc, scule
cu mânere electroizolante), indicatoare de tensiune şi dispozitive de scurtcircuitare şi de
legare la pământ.
Mijloacele de protecţie trebuie păstrate în locuri bine alese, pentru a nu fi degradate ( de
exemplu. mănuşile cizmele, covoraşele, ochelarii de protecţie şi indicatoarele de tensiune
trebuie păstrate în dulapuri).
Toate mijloacele de protectie primite în exploatare trebuie controlate sistematic, după cum
urmează:
- mijloacele de protectie electroizolante trebuie controlate în ceea ce priveşte rigiditatea lor
dielectrică, în condiţiile şi la termenele indicate de norme; încercările mecanice ale prăjinllor şi
ale platformelor electroizolante trebuie executare numai la recepţia din fabrică.
- celelalte mijloace de protecţie trebuie supuse unei revizii exterioare periodice şi, dacă este
necesar, unor încercări mecanice indicate de normele în vigoare referitoare la securitatea
muncii în instalaţiile electrice.
20.7 Mijloace şi scule electroizolante

Cizme şi mănuşi de cauciuc. Cizmele de cauciuc constituie un mijloc electroizolant de
protecţie auxiliar în instalaţiile electrice de orice fel, iar mănuşile de cauciuc constituie un
mijloc auxiliar în instalaţiile de înaltă tensiune şi un mijloc principal în instalaţiile de joasă
tensiune.
În instalaţiile electrice este permis să se folosească doar cizme şi mănuşi de cauciuc fabricate
special în acest scop, după indicaţiile date de standardele sau normele in vigoare. Cizmele şi
mănuşile destinate altor scopuri nu sunt admise ca mijloc de protecţie in instalaţiile electrice.
În timpul folosirii, mănuşile trebuie protejare împotriva acţiunii uleiurilor, a benzinei şi a altor
substanţe care distrug cauciucul.
Prăjini electroizolante. Prăjinile electroizolante sunt folosite pentru comanda directă a
separatoarelor fără acţionare mecanică, pentru aplicarea garniturilor de scurtcircuitare şi
legare la pământ mobile, precum şi pentru măsurări sau încercări de instalaţii sub tensiune
sau în locurile în care aceasta poate să apară. Ele pot fi folosite ca mijloc principal de protecţie
în instalaţiile electrice de orice tensiune.
Prăjinile electroizolante se construiesc din "materiale electroizolante cu caracteristică stabilă
(bachelită, ebonită, pertinax etc.), în condiţiile indicate de norme. Prăjinile destinate echipelor

de teren trebuie prevăzute în timpul transportului cu o învelitoare specială, impermeabilă. Pe

partea metalică a fiecărei prăjini trebuie să fie ştampilat numărul său de fabricaţie.
În timpul lucrului prăjinile nu se leagă la pământ, cu excepţia cazurilor în care
principiul lor de construcţie necesită aceasta.
Prăjinile trebuie păstrate în poziţie verticală, atărnate sau aşezate în stelaje,
fără a fi atinse de perete.
Platforme electroizolante. Platformele electroizolante sunt folosite ca mijloace auxiliare de
protecţie in instalaţiile electrice de orice tensiune. Acestea sunt alcătuite din grătare de lemn
cu picioare electroizolante (izolatoare de porţelan) înălţimea de la podea până la suprafaţa
inferioară a platformei trebuie să fie de cel puţin 10 cm.
Platformele electroizolante nu trebuie să aibă piese metalice de fixare.
Dimensiunile platfonnelor electroizolante nu trebuie să fie mai mici de 75x75 cm, dar nici mai
mari de 150x150cm. Platformele electroizolante se încearcă în condiţiile indicate de norme,
Covoraşe şi preşuri de cauciuc. Acestea se admit ca mijloace auxiliare de protecţie în
instalaţiile electrice de orice tensiune.
Ele sunt destinate a fi întinse pe podeaua încăperilor în care nu se află instalaţii electrice mai
ales pe locurile de pe care se acţionează separatoarele, întrerupătoarele etc. Dimensiunile
minime ale covoraşelor electroizolante trebuie să fie 75x75 cm.
În lipsa unor covoraşe permanente, se pot folosi in acelaşi scop covoraşe mobile.
Scule cu mâner electroizolant. Sculele cu mânere electroizolante trebuie păstrate în dulapuri
sau rafturi speciale. În timpul transportului, sculele trebuie neapărat protejare împotriva
umezelii si murdăriei.
Atunci când se execută lucrări sub tensiune, acestea trebuie folosite concomitent cu mănuşile
şi cizmele de cauciuc, cu excepţia lucrărilor de la tablourile de comandă, din circuitele
secundare si de la alte instalaţii similare.
Sculele cu mânere electroizolante utilizate trebuie supuse mai întâi unei revizii exterioare.
Garnituri de scurtcircuitare si de legare la pământ. Garniturile de scurtcircuitare şi de legare la
pământ mobile constituie cel mai sigur mijloc de protecţie impotriva aplicării din greşeală a
tensiunii pe sectoare întrerupte sau în cazul apariţiei unei tensiuni induse, în cazul executării
unor lucrări pe porţiuni intrerupte ale instalatiei. .
O garnitură de legare la pământ se compune din conductorul pentru scurtcircuitarea fazelor,
conductorul de legare la pământ şi clemele de racordare a conductorului de legare la pământ
si a cunductoarelor de scurtcircuitare la părţile conducătoare de current. Conductoarele sunt
de cupru flexibil, neizolate, cu secnunea de cel puţin 25 mm2 Clemele pentru racordarea
conductoarelor trebuie să fie construite astfel încât să nu poată fi smulse de eforturile dinamice
şi să permită fixarea. aplicarea şi scoaterea lor de pe bare cu ajutorul prăjinii de manevră.
Îmbinările tuturor părţilor componente ale garniturii trebuie executate durabil şi sigur. prin
sudare sau îmbinare cu buloane. Nu este permisă folosirea numai a lipiturii.
Indicatoare de tensiune. Indicatorul de tensiune funcţionează pe baza fenomenului de
luminiscenţă a unui tub cu neon, supus unei diferenţe de potenţial alternative. Indicatorul
serveşte pentru verificarea prezenţei sau lipsei tensiunii şi pentru determinarea fazelor, la
liniile aeriene, la cabluri si la transformatoare.
El poate fi folosit direct pe partea de înaltă tensiune. împreună cu tubul cu rezistenţă
aditională. Nu este permisă legarea indicatorului de tensiune la pământ. Prezenţa tensiunii în
instalaţiile în functiune se stabileste numai prin apropierea indicatorului de instalatie până când
incepe să lumineze. Atingerea este necesară numai atunci când partea din instalaţie care
urmează a fi verificată nu se află sub tensiune.
Indicatoarele de tensiune pot fi folosire în aer liber numai pe timp uscat. Ele trebuie păstrate în
cutii etanşe, pentru protejarea lor împotriva loviturilor, a prafului si a umezelii. Mijloace de
protecţie împotriva arsurilor. Pentru protecţia împotriva arsurilor se folosesc ochelari de
protecţie şi mănuşi electroizolante.

Ochelarii de protecţie se folosesc la înlocuirea siguranţelor, la tăierea cablurilor, la

deschiderea manşoanelor şi a cutiilor terminale din reţelele de cabluri În exploatare la lipirea
cablurilor si la turnarea masei izolante în cutii terminale si în mansoane de cablu.
Mănuşile electroizolante se folosesc la lucrările cu metal topit şi cu masă topită pentru cabluri
etc.
20.8 Îngrădiri şi plăci avertizoare

Îngrădiri. Îngrădirile provizorii mobile sunt folosire pentru protecţia personalului împotriva
atingerii accidentale a părţilor de instalaţii aflate sub tensiune si situate în apropierea locului de
muncă. Îngrădirile provizorii pot fi panouri (paravane), elemente electroizolante de formă
corespunzătoare si îngrădiri-celule.
Panourile se execută din lemn sau din alte materiale electroizolante nefragile, pe care se
fixează plăci avertizoare, cu inscripăţia ,,Stai! Înaltă tensiune! Pericol de moarte!"
Ele trebuie să fie rezistente (nedeformabile), comode şi uşoare şi cu baza suficient de mare
contra răsturnării. De asemenea, trebuie să aibă înălţimea minimă de 1,80 m, iar marginea
inferioară să fie la o distanţă de 10 cm de podea.
Panourile trebuie instalate astfel încât să nu împiedice ieşirea personalului din incapere în caz
de pericol.
Elementele electroizolante trebuie construite astfel încât să acopere complet partea sub
tensiune din apropirea locului de muncă.
În instalatiile cu tensiune de până la 10 kV inclusiv, folosirea elementelor electroizolante este
permisă numai în cazul în care nu exista posibilitatea de a se îngrădi locul de muncă cu
panouri sau paravane. Elementele electroizolante din bachelită, textolit sau alte materiale
similare pot fi folosite în instalaţii până la 10 kV inclusiv, iar garnituri de cauciuc, în instalatiile
pană la 1000 V inclusiv.
Plăcile avertizoare. Plăcile avertizoare se folosesc:
- pentru interzicerea manevrării aparatelor prin care s-ar putea pune instalariile sub tensiune;
- pentru prevenirea personalului asupra pericolului, în apropierea unei părţi aflate sub
tensiune;
- pentru a se indica personalului care este locul de muncă pregătit şi pentru a i se aminti
măsurile luate. După caz, în funcţie de situaţiile prezentate mai sus,
plăcile avertizoare folosire sunt de prevenire, de interdicţie, de admitere si reamintire.
20.9 Acordarea primului ajutor in caz de electrocutare

Scoaterea accidentatului de sub tensiune
Atingerea părţilor aflate sub tensiune provoacă o contractare a muşchilor şi accidentatul nu se
poate elibera de partea atinsă, aflată sub tensiune. Atingerea lui fără să se ia măsuri de izolare
prezintă pericol pentru viaţa celui care intervine.
Prima acţiune care trebuie întreprinsă pentru salvarea accidentatului constă în rapida
deconectare a acelei părţi a instalaţiei cu care accidentatul se află în atingere.
În aceste situaţii se iau următoarele măsuri:
- dacă accidentatul se găseşte la înălţime, astfel încât prin întreruperea curentului ar putea să
cadă se iau în prealabil măsuri pentru evitarea căderii;
- dacă prin intreruperea curentului se întrerupe iluminatul normal, trebuie luate în prealabil
măsuri pentru a exista alte surse de iluminare (iluminatul de siguranţă, lanterne cu baterii sau
acumulatoare, torţe, lumânări etc);
- daca deconectarea instalatiei nu se poate executa suficient de repede se iau măsuri pentru
îndepărtarea accidentatului de părţile aflate sub tensiune, măsuri care sunt diferite pentru
instalatiile de joasă tensiune fată de cele pentru instalaţiile de înaltă tensiune.
În instalaţiile cu tensiune de lucru sub 1000 V, pentru eliberarea de sub acţiunea curentului se
va folosi un obiect uscat,rău conducător de electricitate, ca, de exemplu, o haină uscată, o
frânghie, un par uscat etc. Nu este permis a se folosi obiecte metalice sau umede. Salvatorul

va purta mănuşi de cauciuc sau, în lipsa acestora, îşi va înfăşura mâna într-o haină uscată,
ori îşi va întinde mâneca hainei proprii, sau se va folosi o şapcă de postav. Se va folosi
încălţăminte electroizolană de cauciuc sau platforme electroizolante sau covoraşe de cauciuc
elecrroizolante. Atunci când accidentatul atinge un singur conductor, este bine să fie ridicat şi
izolat fată de pământ, folosindu-se scănduri de lemn uscat sau covoraşe, pentru a întrerupe în
modul acesta curentul care trece prin accidentat,
procedandu-se apoi la scoaterea lui completă de sub tensiune. La nevoie se va tăia
conductroul cu un topor cu mâner de lemn uscat sau cu o alta sculă cu mâner electroizolant.
Pentru această operaţie trebuie să se folosească mănuşi şi încălţăminte de cauciuc
electroizolantă. Fiecare conductor va fi tăiat în parte, fără a se atinge celelalte conductoare.
În instalaţiile cu tensiune de lucru de peste 1000 V, pentru acordarea ajutorului se folosesc
mănuşi şi încălţăminte electroizolanre din cauciuc şi se acţionează cu o prăjină sau cu cleşti
electroizolanti. După întreruperea tensiunii se scurtcircuitează şi se leagă la pământ fazele cu
ajutorul garniturilor mobile de legare la pământ, respectăndu-se măsurile necesare pentru
această operaţie. Prin scurtcircuitare şi legare la pământ se asigură imposibilitatea reaparitiei
tensiunii şi se descarcă conductoarele de o eventuală
sarcină capacitivă.
Măsurile ce se iau după scoaterea accidentatului de sun tensiune

Aceste măsuri depind de starea in care se află accidentatul după scoaterea lui de sub
tensiune. Dacă accidentatul nu şi-a pierdut cunoştinţa, însă a fost în nesimtire sau a stat un
timp îndelungat sub actiunea curentului, trebuie să i se asigure o linişte perfectă şi să fie
chemat medicul. Dacă medicul nu poate fi adus, accidentatul va fi transportat la un punct
sanitar.
Dacă şi-a pierdut cunoştinţa, insă nu i s-a întrerupt respiraţia, accidentatul va fi întins comod, i
se vor descheia hainele, se va crea un curent de aer proaspăt, îndepărtându-se persoanele de
prisos; i se va da să miroase amoniac şi va fi frecţionat si încălzit.
Va fi chemat imediat medicul. Dacă respiraţia este neregulată, i se va face respiratie artificiala.
Fig. 20.1 Respiraţia artificială executată de o singură persoană: expiraţie
Dacă lipsesc semnele de viaţă (respiraţia, bătăile inimii, pulsul), i se va face imediat respiraţie
artificială, deoarece, în caz contrar, accidentatul tinde sigur spre moarte. Respiratia artificială
trebuie începută chiar la locul accidentului, fiecare secundă fiind importantă pentru salvarea
accidentatului, Respiraţia artificială nu trebuie să se întrerupă nici un moment, ea trebuie
continuată până la obtinerea unui rezultat pozitiv (readucerea la viaţă) sau până la apariţia
semnelor incontestabile de moarte reală. Nu se va întrerupe respiratia artificială pentru a fi
transportat accidentatul la punctul sanitar. Readucerea la viata este conditionată în cea mai
mare măsură de începerea imediată a respiratiei artificiale si de continuitatea ei. În timpul
respiraţiei artificiale se va supraveghea accidentatul. Dacă accidentatul mişcă buzele sau

ploapele, sau dacă face o mişcare de înghiţire, trebuie să se verifice cu atenţie dacă nu a
revenit respiraţia naturală.
Nu se va mai continua respiraţia artificială dacă se constata ca accidentatul incepe să respire
normal şi uniform.
Pentru aplicarea respiraţiei artificiale este necesar să fie eliberat accidentatul de veşmintele
care i-ar jena respiraţia şi să i se desclesteze gura. Pentru aceasta se aşază degetele
ambelor mâini în spatele unghiului fălcii inferioare sprijinindu-se degetele mari de extremitatea
ei şi se descleştează falca inainte, astfel incat dintii de jos să se găsească în faţa dinţilor de
sus. Dacă în modul acesta. nu se va reusi să i se deschidă gura, se va introduce intre măsele
(nu intre dintii din faţa) o scândurică (nu o placă meralică, o coadă de lingură sau ceva
asemanator). Apoi i se curăţă gura de sânge şi mucozităti si dacă are proteze dentare i se
scot.
Metodele de aplicare a respiratiei artificiale depind de numărul persoanelor care acordă primul
ajutor şi de starea accidentatului.
Fig. 20.2 Respiraţia artificială executată de o singură persoană: inspiratie
Prima metodă se aplică în cazul in care este de faţă o singură persoană.

Metoda este simplă si uşor de învăţat. Se aşază accidentatul cu spatele în sus, cu capul pe o
mână, cu faţă intr-o parte, iar cealaltă mână va fi aşezată de-a lungul capului. Se aseaza sub
obraz o cârpă curata şi i se scoate limba afara fara a o reţine cu mana. Cel care acorda primul
ajutoe se va aseza in genunchi deasupra accidentatului cu fata in spre capul lui, cuprinzând
între genunchi, coapsele acestuia; va aşeza palmele pe spinarea accidentatului, pe coastele
inferioare, apucăndu-le lateral cu degetele apropiate. Nurnărând: unu, doi, trei se va apleca
înainte, treptat, astfel încât greutatea corpului său să se sprijine pe mainile întinse; în modul
acesta se apasă pe coastele inferioare ale accidentatului (expiraţia, fig. 20.1). Fără a îndepărta
mâinile de pe spinarea acestuia, va reveni brusc in poziţia iniţială (inspiraţia, fig. 20.2).După ce
va număra: patru, cinci. şase,
se va apleca din nou cu toată greutatea corpului pe mâinile întinse, repetând acest
ciclu pânăla revenirea respiratiei normale.

Fig. 20.3 Respiraţia artificială executată de doua persoane: expiratie
A doua metodă se aplică atunci când ajutorul este acordat de două sau mai multe persoane.
Această metodă dă rezultate mai bune. Aplicarea acestei metode este însă obositoare şi de
aceea seva prevedea personal de schimb. Accidentatu! se aşază pe spate punându-i-se sub
omoplaţi un pachet de îmbrăcăminte, astfel încât capul să atărne înapoi. i se va scoate limba,
care va fi retinută în afară, trasă uşor spre bărbie. Cel care acordă ajutorul se va aşeza în
genunchi, lângă capul accidentatului, il va apuca mâinile de lângă coate si i le va apăsa
încetişor pe părţile laterale ale pieprulu. (expiratia fig.20.3) numărând unu. doi, trei, ridică
mâinile accidentatului şi i le duce spre cap (inspiratia, fig. 20.4).Numărănd, parru, cinci, şase,
apasă din nou mâinile pe piept. repetând ciclul.
Dacă respiraţia artificială este corect executată. se obţine un sunet (ca un oftat atunci când
coşul pieptului se comprimă si se relaxează, provocat de trecerea aerului prin trahee. Dacă
sunetele nu se aud, înseamnă că limba împiedica trecerea aerului şi deci trebuie scoasă şj
mai mult în afară.
Metoda a doua nu poate fi aplicată dacă mâinile sau claviculele sunt fracturate.
Trebuie evitată comprimarea excesivă a coşului pieptului. La metoda a doua, dacă
presiunea este prea puternică (mai ales asupra abdomenului), se poate produce presarea
alimentelor din stomac şi înfundarea căilor respiratorii cu vomismente,
Trebuie evitate deasemenea misacrile foarte bruste.
Fig. 20.4 Respiraţia artificială executată de doua persoane: inspiratie
Accidentatul trebuie ferit de răceală. Nu va fi aşezat, pe pământ umed, pe pardoseală de

cărămidă, pe beton sau metal. Se va aseza sub el ceva cald, va fi acoperit şi incălzit în limita
posibilităţilor. Pentru aceasta se vor pune în jurul corpului si la picioare sticle cu apă fierbinte.
cărămizi sau pietre încălzite şi bine infăşurate in cârpe pentru a nu-i produce arsuri. Toate
aceste măsuri trebuie aplicare imediat şi fara a se opri respiratia artificială.
20.10. Trusa sanitara de prim ajutor

În intreprinderi trebuie să fie desemnate anumite persoane care să răspundă de completarea
sistematică a trusei sanitare cu materiale necesare acordării primului ajutor. Trusele trebuie să
cuprindă cel puţin următoarele materiale şi substanţe:
- pachete aseptice individuale fără pansamente;
- pachete aseptice individuale cu pansamente;
- pansamente;
- pansamente din vată si tifon pentru pansare in caz de fracture;
- tinctură de iod in sticlute cu dop şlefuit;
- soluţie de acid boric (2 %) pentru spălarea ochilor;
- amoniac (soluţie 25 %); .
- vaselină boricată, valeriană eterată;
- hipermanganat de potasiu; .
- apă oxigenată, vaselină sulfarnidată, jecolan;
- un pahar sau un ceainic mic, care poate servi arăt pentru administrarea medicamentelor, cât-
şi pentru spălarea ochilor;.
-.garou pentru oprirea hemoragiilor;
-sine pliabile si placaje pentru fixarea membrelor în caz de fracturi sau luxatii;
- săpun. prosoape;
- cizme sau galşi electroizotanţt de cauciuc;
- mănuşi electroizolantede cauciuc:
- topor cu mâner electroizolant:
-prăjină de lemn de diferite mărimi.
Este recomandat să existe si un aparat special pentru respiratie artificială.


Ndri Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ndri Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NIDRI EON FORMEXPERT

Electrician Exploatare Medie si Joasa

CUNOSTINTE MINIMALE DE SPECIALITATE

1.2.Sectiuni standardizate pentru conductoare si cabluri.Conductoare

La circuite trifazate, cu conductoare de faza avand sectiuni pana la 50 mm 2, sectiunea nulului

Sectiunea conductorului de faza Sectiunea conductorului de nul

Cabluri electric – sectiunea conductoarelor cablurilor electrice:

1.3. Marimi electrice si unitati de masura

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Rezistenta metalelor creste cu temperatura, iar a carbunelui si a apei scade cu cat

Rezistenta se masoara cu Ohmetrul.

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

1.4. Clasificarea materialelor

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Materialele electroizolante prezintă o rezistivitate electrică ρ cu valori cuprinse între 108 şi

Materialele semiconductoare au o rezistivitate electrică ρ cuprinsă în intervalul (10-3÷1010)

Materialele conductoare au o rezistivitate care nu depăşeşte 10 -5÷10-3 [Ωcm]. După natura

1.5. Legea lui Ohm

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Exemplu: Tensiunea electrica de alimentare a unui circuit este de 24 V, iar rezistenta

Rezistenta echivalenta (totala) RT a unui grup de rezistoare (R1,R2,R3) legate in serie se

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Fig.2 Legarea rezistoarelor in paralel:

Rezistenta echivalenta se determina cu relatia:

In cazul a numai doua rezistoare (divizorul rezistiv):

1.6. Legile lui Kirchhoff

Fig. 3. Curentii electrici intr-un nod:

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Fig.4. Circuit electric inchis:

1.7. Puterea electrica. Energia electrica

Energia dezvoltata in unitatea de timp la bornele unui consummator se numeste putere

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

In cazul curentului alternativ trifazat:

Odata cu pierderea de tensiune din conductoare se produce simultan si o pierdere de putere.

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Coeficientul de cerere se calculeaza dupa formula:

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

1.8. Pierderea de tensiune (ΔU)

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

c) In cazul alimentarii lampilor cu tensiuni reduse (sub 42 V), pierderea de tensiune

1.9. Relatii folosite in electrotehnica. Marimi electrice si unitati de masura

Marimi electrice si unitati de masura. Multipli si submultiplii unitatilor de masura

Nr. Denumirea marimii Simbolul Denumirea unitatii Simbolul

Multipli si submultiplii unitatilor de masura:

Prefix Nr. Care multiplica unitatea Exemplificarea pentru

terra T 1000000000000 1012 terawatt

deci d 0,1 10-1 decieatt

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

micro μ 0,000001 10-6 microwatt

Marimea Curent continuu Curent alternativ

Marimea de determinat Relatia folosita

2.0. Pornirea Stea-Triunghi

ROLUL – reducerea curentului absorbit de motor pe durata pornirii, prin reducere

APARATE care pot fi UTILIZATE : - comutator stea – triunghi manual ;

Fig.5 SCHEMA ELECTRICA DE PRINCIPIU utilizandu-se un comutator stea – triunghi manual

• Apoi se inchide intreruptorul k si motorul porneste in conexiune stea. In acest caz

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Dimensionarea conductoarelor electrice din retelele de distributie si din instalatiile de

e-mail: inscrieri@nidri.ro mobil: 0735.440.900

Pentru determinarea sectiunilor conductoarelor, din instalatiile de utilizare, calculul

In instalatiile pentru electromotoare, in afara de verificarea la incalzire, mai verificam

 Cand pirederea de tensiune (ΔUv) se da in volti avem: