Bazele Electrotehnicii

Pregătire de bază în domeniul mecanic – Bazele electrotehnicii
1. NOȚIUNI DE BAZĂ ÎN ELECTROTEHNICĂ

1.1 SARCINA ELECTRICĂ, LEGEA LUI COULOMB, TENSIUNEA ELECTRICĂ
ȘI MĂSURAREA ACESTEIA
1.1.1 SARCINA ELECTRICĂ - LEGEA LUI COULOMB
Fenomenele electrice au fost observate de oameni din cele mai vechi timpuri, sub
formă de descărcări atmosferice.
Filozoful grec Thales din Milet (sec 8 i.C.) a descris fenomenul de electrizare al
chihlimbarului care, frecat cu o stofă de lână, capătă proprietatea de a atrage obiecte
ușoare.
Mai târziu s-a observat că și alte materiale capătă această proprietate. Corpurile aduse
în această stare au fost denumite corpuri electrizate și faptul că unele corpuri se ating, iar
altele se resping, s-a concluzionat că electricitatea este de două tipuri: pozitivă și negativă.
Fenomenul de electrizare a fost explicat în secolul XX, pe baza structurii atomice.
Orice atom al unei substanțe este format din electroni identici, considerați sarcini negative
și nucleul încărcat cu sarcini pozitive, egale cu ale electronilor. Deci, din punct de vedere
electric, atomul este neutru. Dacă, prin diverse procedee, un atom pierde sau câștigă unul
sau mai mulți electroni, atunci el se încarcă pozitiv, respectiv negativ.
La scară macroscopică, corpul care pierde sau câștigă electroni, ap are încărcat pozitiv
sau negativ.
Corpurile metalice (ex. aluminiu, cupru, etc.) au electronii periferici relativ liberi și
aceștia migrează ușor de la un atom la celălalt. Aceste materiale se numesc conductoare.
Materiale ca: lemnul, cauciucul, mase plastice, etc. au o structura atomică în care
electronii sunt puternic legați de nucleu prin forțe electrice de atracție. Ele formează
materialele izolatoare.
Fizicianul francez Coulomb a descoperit ( 1785 ) că două corpuri încărcate cu sarcini
electrice notate cu q1 și q2 se resping sau se atrag cu o forța a cărei valoare este
proporțională cu produsul sarcinilor și invers proporțională cu pătratul distanței „r” dintre
cele două sarcini.
q1 q2
F=K 2
r
K - constanta electrică a mediului;

K= 9⸳109 Nm2/ C2 pentru vid și aer;
q1, q2 - cantitatea de sarcini măsurată în coulombi (C) cu submultipli lmC = 10 -3 C,
1 pC= 10-6C etc.
Forțele F au mărimi egale și sunt:
-1-
Liceul Tehnologic Metalurgic – Ungureanu Marin
- de respingere pentru sarcini de același fel ( fig. 1.1a);

- de atracție pentru sarcini de semne diferite ( fig.1.1 b).
figura 1.1
1.1.2. TENSIUNEA ELECTRICĂ ȘI MĂSURAREA ACESTEIA
Pentru a produce electricitate este nevoie de un generator care să realizeze un surplus
de electroni într-un punct numit - borna negativă și o lipsă de electroni în alt punct - borna
pozitivă și să mențină această diferență de potențial pe parcursul funcționării sale.
Diferența de potențial dintre cele două puncte se numește tensiune electrică și se notează
cu simbolul U.
sursă de tensiune
În S. I., unitatea de măsură este voltul (V) cu multipli cei mai utilizați:
lkV = 103V și 1MV=106V
Pentru măsurarea tensiunii unei surse sau la bornele unui receptor electric (motor,
radiator electric, lampa electrică) se folosește aparatul de măsură, numit voltmetru.
Acesta se conectează în paralel cu bornele generatorului (G) sau ale receptorului (fig.
1.2.).
figura 1.2
Tensiunea electrică este una din mărimile electrice importante care trebuie respectate la
alimentarea diverselor receptoare. Exemplu de tensiuni de utilizare: 380V; 220V; 24V;
12V; etc.
APLICAȚII
a) Explicați electrizarea corpurilor și dați exemple de fenomene de electrizare
observate în natură ți în activitatea zilnică.
b) Două corpuri încărcate cu sarcini de același semn, respectiv q 1 =2C și q2 = 5C se
află la distantă de 5 cm între ele. Să se stabilească sensul forțelor electrice și valoarea
acestor forțe (K= 9⸳10 9 Nm 2 / C2)
c) Explicați de ce voltmetrul se leagă în paralel în circuitul de măsurare.
-2-
1.2. CURENTUL ELECTRIC, LEGEA LUI OHM, REZISTENȚA ELECTRICĂ

1.2 1. CURENTUL ELECTRIC, INTENSITATEA ELECTRICĂ ȘI MĂSURAREA
ACESTORA
Fig. 1.3.
În cazul conductoarelor metalice, purtătorii de sarcini electrice sunt electronii de
conducție, iar în cazul soluțiilor sau gazelor purtătorii de sarcină sunt ionii pozitivi și
negativi obținuți prin disociere electrolitică sau ionizare.
Dacă aceste categorii de conductoare sunt alimentate de la o sursă electrică, atunci
purtătorii de sarcină sunt supuși forțelor electrice și vor căpăta o mișcare ordonată
formând curentul electric.
Sensul real al curentului electric prin conductor este de la borna (-) la borna (+) a sursei
(fig. 1.3 a) pe când sensul convențional este invers (fig. 1.3 b).
Sensul convențional a fost ales înainte de a fi descoperit sarcina electrică negativă a
electronului.
Pentru a caracteriza cantitativ fenomenul de transport al sarcinii electrice s-a introdus
mărimea fizică numită intensitatea curentului electric, notată cu I.
Intensitatea reprezintă cantitatea de sarcini electrice transportată în unitatea de
timp prin secțiunea unui conductor: I = q /t
Unitatea de măsură a intensității în S.I. este amperul notat cu simbolul A și are:
- multipli lkA = 103A, 1MA = 106A
- submultiplul cel mai utilizat 1mA =10-3A.
Măsurarea intensității curentului dintr-un circuit se face cu aparatul de măsură numit
ampermetrul care se leagă în serie cu receptorul electric ( fig. 1.4
figura 1.4
George Simon Ohm (1787-1854), fizician german, a studiat conductibilitatea metalelor

și a stabilit în 1826 legea fundamentală a curentului electric.
-3-
1.2.2. LEGEA LUI OHM

EXPERIMENT
Se consideră circuitul electric din fig. 1.5 unde G este sursa de tensiune reglabilă care
alimentează receptorul electric, R, ampermetrul A măsoară intensitatea electrică,
voltmetrul V măsoară tensiunea electrică.
figura 1.5 (a, b, c)

Se presupune că alimentând circuitul de la generator cu o tensiune de 2V, ampermetrul
indică 1A (fig. 1.5 a) mărind tensiunea la 4V, ampermetrul va indica 2 A (fig. 1.5 b) iar
dacă tensiunea crește la 6V, intensitatea va crește la 3A (fig. 1.5 c) ș.a.m.d.
Într-un circuit între tensiunea circuitului și intensitate este o proporționalitate dată de
expresia: U = RI sau R = U/I sau I = U/R.
Ultima expresie reprezintă legea lui Ohm (fizician german sec. XIX).
R - se numește rezistență electrică și reprezintă acel parametru al circuitului care
măsoară proprietatea conductorului de a se opune trecerii curentului electric.
Pentru circuitul din fig. 1.5 (a, b, c) se observă că rezistența R este o constantă.
Unitatea de măsură pentru rezistența electrică este ohm-ul, notat cu Ω = V/Acu
multipli: lkΩ = 103 și 1 MΩ = 106Ω.
figura 1.6
ohmmetru
-4-
Legea lui Ohm exprimată de relațiile de mai sus se referă la o porțiune de circuit, respectiv
a receptorului de rezistență R.
1.2.3. MĂSURAREA REZISTENȚEI ELECTRICE
Există mai multe metode de măsurare a rezistenței electrice. Vom expune numai două
metode:
a) Metoda ampermetrului și voltmetrului
Este o metodă indirectă prin care se măsoară cu ampermetrul intensitatea curentului
electric, iar cu voltmetrul tensiunea aplicată circuitului (vezi fig. 1.5a, b, c), în cazul
consumatorilor cu rezistență electrică mică.
Aplicând legea lui Ohm, se determină rezistența R= U/I (se neglijează rezistența
proprie a voltmetrului)
b) Măsurarea rezistenței cu ohmetrul
Ohmetrul este un aparat de citire directă a valorii rezistenței. O variantă de ohmetru,
numit și ohmetru serie este prezentată în figura 1.6.
În principiu el este alcătuit din:
- un miliampermetru calibrat în ohmi cu scala inversă ( ∞ - 0 );
- o baterie cu tensiunea E (1,5 V);
- o rezistență reglabilă R cu rol de calibrare a aparatului.
Pentru a măsura rezistența R, se reglează aparatul pe valoarea 0 prin scurtcircuitarea
bornelor A și B (se ating) și din R se reglează pana când acul indică 0 (dreapta scării). Se
conectează rezistența de măsurat R între bornele A și B și se citește valoarea pe scala
aparatului.
APLICAȚII
a) Pentru circuitele din figura 1.5 (a, b, c) calculați rezistența pentru fiecare caz în
parte. Comentați rezultatele.
b) O lampă electrică (bec) cu rezistența de 400 ohmi este alimentată la tensiunea
U-220V. Ce intensitate are curentul acestui circuit? Dar dacă se alimentează la 110 V?
Comentați această modificare.
c) Care dintre cele două metode de măsurare a rezistențelor (prezentate în lecție)
este mai ușoară? Argumentați alegerea.
1.3. SURSE ELECTRICE. PUTEREA ȘI ENERGIA ELECTRICĂ
1.3.1. SURSE ELECTRICE
Sunt generatoare electrice care transformă o formă de energie (termică, hidraulică,
chimică, etc.) în energie electrică.
La scară industrială, energia electrică se produce în centrale electrice care folosesc
energia convențională a combustibililor fosili (cărbune, țiței, gaze naturale) a uraniului, a
apei, etc.
Există de asemenea o categorie de sume de mică putere cu utilizare limitată,
reprezentate de baterii uscate, baterii de acumulator, baterii solare etc.
Un generator electric realizează la bornele sale o diferență de potențial care,
aplicată unui circuit, pune în mișcare sarcinile electrice și deci generează curent
electric.
Tensiunea produsă de un generator se numește tensiune electromotoare, se
notează cu „e“, iar rezistența electrică internă se notează cu rg .
-5-
Fig.1.7
Circuitul echivalent al unui generator real care alimentează un receptor cu rezistența R
este prezentat în figura 1.7.
Tensiunea la bornele generatorului este dată de legea lui Ohm: UA = RI
Tensiunea electromotoare „e“ trebuie să acopere atât tensiunea la borne cât și căderea
de tensiune internă a generatorului rI.
Deci: e =U + r I sau: e = RI + rg I, de unde rezultă:
E
I=
R +r g
Relația de mai sus reprezintă legea lui Ohm pentru întreg circuitul.
1.3.2. PUTEREA ȘI ENERGIA ELECTRICĂ
Puterea electrică este definită ca produsul dintre tensiunea și intensitatea
curentului care parcurge circuitul electric, P = U•I.
Unitatea de măsură pentru putere este wattul: notat cu W=V⸳A.
Măsurarea puterii se poate face în două moduri:
a) cu ajutorul ampermetrului și voltmetrului, identic ca și la măsurarea rezistenței (vezi
fig. 1.5). Indicațiile celor două aparate se înmulțesc și rezultatul va fi puterea electrică.
b) cu aparatul de măsură numit wattmetru, puterea fiind indicată direct de aparat.
Energia electrică este definită ca produsul dintre puterea electrică și timp. Se
notează c u W = P ⸳ t
Unitatea de măsură este joulul: J=Ws. În practică se utilizează o unitate de măsură mai
mare numită kilowattora: 1 kWh = 103W ⸳ 3,6 103s = 3,6 106 J
Energia electrică se măsoară cu aparate care înregistrează în timp consumul de energie,
numite contoare electrice.
APLICAȚII
a) Pentru valorile indicate înfig. 1.5 (a, b Și c) de către cele două aparate calculați
puterea consumată de receptorul R.
b) Un bec de lanternă alimentat la o baterie cu tensiunea de l,5 V, absoarbe un
curent cu intensitatea de 2 A. Ce putere are becul?
c) Un reșou electric are puterea de 500 W. Ce energie electrică va consuma în timp
de 5 ore de funcționare continuă?
d) Un generator produce o tensiune electromotoare E=120V. Generatorul
alimentează un grup de consumatori a căror rezistență echivalentă este R=59,5Ω.
Cunoscând rezistența internă a generatorului ra = 0,5Ω, calculați curentul debitat de
generator. Care este tensiunea la bornele generatorului?
1.4. LEGEA LUI JOULE ȘI APLICAȚIILE ACESTEIA
14.1. LEGEA LUI JOULE
Experiențele făcute de fizicianul francez J. Joule (1841) au demonstrat că un
conductor de rezistență R parcurs de curent electric de intensitate I, într-un timp t,
se încălzește, cantitatea de căldură este dată de relația: Q=RI2t [J].
Relația exprimă legea lui Joule, iar fenomenul este cunoscut sub denumirea de efectul
termic al curentului electric și arată o formă de conversie ale energiei electrice în energie
-6-
termică.
În unitatea de timp energia dezvoltată de conductor reprezintă o putere și relația devine:
P=Q/t =RI2 [W] Considerând legea lui Ohm: U=RI sau I=U/R, relația puterii devine:
P=RI2 =UI=U2/R [W].
1.4.2. APLICAȚIILE PRACTICE ALE LEGII JOULE
a) Lampa electrică cu incandescență (becul) utilizată la iluminatul electric datorită
încălzirii până la incandescență a unui filament la trecerea curentului electric.
b) încălzirea electrică realizată de diverse receptoare ca: reșou electric, plită
electrică, cuptor electric, fier de călcat, etc.
c) Sudarea electrică prin arc, prin presiune.
d) Siguranțe fuzibile și relee termice utilizate ca elemente de protecție a circuitelor
la supracurenți.
Efectul Joule are și numeroase dezavantaje în instalațiile electrice și anume:

- topirea conductoarelor, a contactelor dacă se depășește o valoare limită a curentului
admis de acesta;
- arderea componentelor electronice ca: bobine, rezistoare, diode, etc., când se depășește
curentul admis și deci, puterea de disipare;
- pierderi de putere pe rețelele electrice, încălzirea nedorită a unor echipamente electrice
aflate in funcțiune ca: motoare electrice, transformatoare electrice, etc.
APLICAȚII
a) Pe un radiator electric sunt trecute datele tehnice: P-1000W și U-220V. Ce intensitate
are curentul electric absorbit de radiator și ce căldură dezvoltă în timp de 3 ore?
b) Un bec dezvoltă puterea de 100W la tensiunea de U-220 V. Ce curent absoarbe becul
si ce rezistență electrică are acesta?
c) Pe un rezistor sunt trecute datele: 5W; 0,5 KQ. Care este intensitatea și tensiunea
maximă la care poate fi alimentat?
1.5.CÂMP MAGNETIC, FORȚE MAGNETICE ȘI ELECTROMAGNETICE
1.5.1. CÂMPUL MAGNETIC
Din antichitate s-a observat că anumite minereuri au proprietatea de a atrage aliaje de
fier.
Vechii greci au observat acest fenomen la un minereu de fier, găsit lângă orașul
Magnnezia (Asia Mica), probabil de aici și denumirea care a rămas de magneți, iar
fenomenul de magnetism.
Acțiunea magnetică se transmite prin intermediul câmpului magnetic, prezent atât în

jurul magneților cât și al conductoarelor parcurse de curenți electrici. Câmpul magnetic
este o formă de existență a materiei care se manifestă prin forțe magnetice asupra acului
-7-
magnetic sau asupra conductoarelor parcurse de curenți electrici. Minereurile care se

găsesc în stare naturală în pământ și au proprietăți magnetice se numesc magneți naturali,
iar aliajele de fier, prin procedee speciale, se pot magnetiza și se numesc magneți
artificiali. De asemenea se obțin pe cale artificială și electromagneți formați din bobine
parcurse de curent electric al căror câmp magnetic încetează la întreruperea curentului
electric.
Atât magneții artificiali cât si electromagneții au numeroase aplicații practice datorită
proprietăților câmpului magnetic. Iată câteva exemple: relee electromagnetice, aparate de
măsură (ampermetre, voltmetre) frâne electromagnetice, macarale electromagnetice, etc.
1.4.2. FORȚE MAGNETICE ȘI ELECTROMA GNETICE
Câmpul magnetic se reprezintă prin linii de forță închise, sensul lor se poate determina
cu acul magnetic.
figura 1.8
Sensul liniilor de forță ale unui câmp magnetic din jurul unui conductor parcurs de
curent electric se poate determina cu regula burghiului (fig. 1.9).
figura 1.9
Ansamblul liniilor de forță care traversează o suprafață S, formează fluxul magnetic.
Acesta se notează cu Φ și depinde de mărimea suprafeței intersectate, de densitatea
liniilor de forță numită și inducție magnetică (B) și de orientarea suprafeței față de liniile
de forță (fig. 1.10).
figura 1.10
Expresia fluxului este dată de relația: Φ = B⸳S⸳cosφ. Dacă suprafața este perpendiculară
pe liniile de forță (α=0), atunci fluxul maxim Φ max = B⸳S, iar dacă liniile de câmp sunt
paralele cu suprafața ( α= π /2) atunci Φ = 0.
Fluxul magnetic se măsoară în weberi [Wb], iar inducția magnetică în tesla:

-8-
[B]=1Wb/m=1 T.
Dacă se amplasează un conductor parcurs de curent electric între polii unui magnet,
asupra acestuia acționează o forță numită forță electromagnetică (fig. 1.11a).
figura 1.11
Această forță este dată de relația: F= B•I•l, când conductorul este perpendicular pe câmpul
magnetic (fig. 1.1 la) și forța este 0 când conductorul este paralel pe liniile de câmp (fig.
1.11b).
l = lungimea conductorului
I = intensitatea curentului care parcurge conductorul
Direcția și sensul forței electromagnetice se pot determina cu regula mâinii stângi (fig.
1.11c).
O bobină parcursă de curent electric, plasată într-un câmp magnetic, se orientează cu axa
NS paralelă cu câmpul magnetic.
APLICAȚII
-9-
a) Comentați desenele din figura 1.12.
figura 1.12
b) Completați desenele din fig. 1.13, indicând: liniile de câmp, direcția și sensul
forțelor, polaritatea câmpului magnetic, apelând la regula burghiului stâng, etc. Simbolul
(+) indică intrarea curentului în conductor iar (-) ieșirea curentului.
figura 1.13
c) Pe principiul forței electromagnetice sunt construite următoarele dispozitive (fig. 1.14).
Frâna electromagnetică (a)
Releul electromagnetic (b)
Soneria electrică cu electromagnet ( c)
Explicați funcționarea acestora.
figura 1.14
1.6. INDUCȚIA ELECTROMAGNETICĂ ȘI APLICAȚIILE EI
1.6.1. LEGEA INDUCȚIEI ELECTROMAGNETICE
A fost descoperită de fizicianul englez M. Faraday (1831) și se referă la producerea
unei tensiuni electromotoare la variația în timp a unui flux magnetic.
Legea se exprimă prin relația: e = - ΔΦ/ Δt
Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit închis este egală cu variația în
timp a fluxului ce intersectează circuitul.
unde e - tensiunea electromotoare indusă (V)
ΔΦ - variația fluxului în intervalul de timp Δt. Circuitul fiind închis, va lua naștere un
-10-
curent indus, dat de relația: i = e/R [A] unde R este rezistența electrică a circuitului.
Semnul (-) din expresia (14) exprimă regula lui Lenz care spune:
Curentul indus are un astfel de sens încât prin câmpul magnetic pe care îl produce, se
opune variației în timp a fluxului magnetic inductor (efectul se opune cauzei care l-a
produs).
APLICAȚII
Un magnet permanent cu secțiunea S=100cm2 produce o inducție magnetică, B=0,5T.
Să se calculeze tensiunea indusă între extremitățile unui conductor care traversează
câmpul în timpul de 0,1s. (fig. 1.15).
Rezolvare
figura 1.15
Variația fluxului este:
ΦΔ=BS=0,5 T . 0,01m2 = 0,005 Wb
e = ΦΔ / Δt = 0,005 / 0,1 = 0,05V = 50 mV
1.6.2. TENSIUNEA INDUSĂ ÎNTR-UN CONDUCTOR
Într-un conductor rectiliniu cu lungimea 1 care se deplasează perpendicular pe liniile
unui câmp magnetic de inducție B, cu viteza v se induce o tensiune dată de relația: e=Blv.
APLICAȚII
Conductorul unui generator are lungimea l = 2m. Câmpul magnetic al generatorului,
produs de rotor, are inducția B = 0, 6 T și se deplasează cu viteza, v=100m/s.(fig. 1.16).
Să se calculeze tensiunea indusă în conductor.
e- B l v -0,6x 2 x 100 = 120V
figura 1.16
1.6.3. APLICAȚIILE INDUCȚIEI ELECTROMAGNETICE
Inducția electromagnetică are numeroase aplicații practice. Vom prezenta două dintre
cele mai importante.
a) Transformatorul electric
figura 1.17
Este un agregat care transferă o putere electrică între două sisteme de bobine, aflate pe
același circuit magnetic, modificând tensiunea și intensitatea curentului, puterea rămânând
aproximativ aceeași. în fig. 1.17 este prezentat cel mai simplu transformator cu două
-11-
bobine:
- o bobină cu spire numită și bobină primară se va conecta la rețea la tensiunea U 1 (ex
U1=220V)
- o bobină cu N0 spire, numită și secundar unde se obține tensiunea U0 pe baza legii
inducției.
Tensiunea U2 se obține din relația :
U1 / U2=N1 / N2 => U2 = U1 X N2 / N1
Transformatorul electric funcționează numai în curent alternativ și este utilizat în:
- transportul energiei electrice;
- obținerea unor tensiuni convenabile pentru receptoare electrice;
- sudarea electrică;
- măsurări electrice, etc.
b) Generatorul electric pentru producerea atât a curentului alternativ cât și al
curentului continuu, are la bază fenomenul de inducție, prin care se transformă energia
mecanică a unei mașini de antrenare în mișcare de rotație a generatorului în energie
electrică.
figura 1.18
În figura 1.18 este prezentată schema simplificată a unui generator. Rotorul este redus
la o spiră dreptunghiulară, rotită cu viteza unghiulară, CO, iar statorul este reprezentat de
polii magnetici N-S care produc câmpul magnetic. Mișcarea de rotație a spirei, produce o
variație a fluxului magnetic pe planul spirei și inducerea unei tensiuni în spiră. Aceasta
este culeasă de periile P1 si P2, care joacă rol de contacte electrice alunecătoare pe inelele
de contact, și va alimenta rezistența de sarcină Rs.
Alte aplicații ale inducției electromagnetice:
- în tehnica măsurării: contoare de inducție pentru măsurarea energiei electrice;
debitmetre electromagnetice, etc;
- în automatizări : traductoare de inducție, relee de inducție;
- în procese industriale: cuptoare de inducție, tratamente termice, etc.
APLICAȚII
-12-
figura 1.19
a) Comentați următoarele desene (Fig. 1. 19 a, b si c)
b) Într-un conductor lung de 0,3 m, care se deplasează cu viteza de 2m!s,
perpendicular pe liniile unui câmp magnetic uniform se induce o tensiune de 3V. Ce
inducție magnetică are câmpul magnetic și ce curent electric se stabilește în conductor
care are o rezistența de 0,6Ω și capetele sunt legate cu un rezistor de 9Ω.
1.7. CURENTUL ALTERNATIV CIRCUITE MONOFAZATE ȘI CIRCUITE
TRIFAZATE
1.7.1. PRODUCEREA CURENTULUI ALTERNATIV
Spre deosebire de curentul continuu care se produce pe baza a numeroase fenomene
fizice (termice, chimice, inducție, etc), curentul alternativ se produce prin fenomene de
inducție electromagnetice, cu ajutorul generatoarelor din centralele electrice.
Curentul alternativ produs la scară industrială are numeroase avantaje față de curentul
continuu. Iată câteva:
- se produce ușor;
- transportul energiei electrice la distanță se face numai în curent alternativ, având
pierderi mici;
- receptoarele de curent alternativ sunt mai simple și mai robuste.
Principiul generatorului de curent alternativ este arătat în figura 1.18.
Alternator bipolar
Rotorul generatorului redus la o singură spiră este rotit într-un câmp magnetic creat de
polii N -S, cu viteza unghiulară ω. Planul spirei va intersecta un flux variabil dat de o lege
sinusoidală de forma: φ = Φmax cosα unde: Φmax = B S este valoarea maximă a fluxului,
când suprafața este perpendiculară pe liniile de câmp magnetic; α = unghiul format de
planul spirei și normala pe plan.
Se observă că: α =ωt și relația fluxului devine: φ = B S cos ωt
Pe baza legii inducției, în spiră se va induce o tensiune dată de expresia: e = - ΔΦ / Δt.
Se poate demonstra că aceasta tensiune va avea expresia: e = Emax sin ωt, iar curentul
din circuitul exterior pe rezistența R va fi: i = (Emax sin ωt) / R => i =Imax sin ωt
APLICAȚII
-13-
Un generator produce o tensiune alternativă a cărei valoare maximă este 100 V.

Generatorul alimentează o rezistență de 10 Ω (fig. 1.20 a ).
Care este legea de variație a tensiunii și a curentului produs de un generator?
Reprezentați graficul de variație în funcție de α = ωt a celor două mărimi electrice.
figura 1.20
Tensiunea electromotoare e este dată de relația: e = Emax sinωt = > e = 100 sinωt, iar
curentul prin circuitul rezistorului este i =Imax sin ωt unde: Imax =Emax / R =100/10 =10 A
Rezultă i =10 sinωt.
Cele două expresii sinusoidale sunt reprezentate grafic în fig. 1.20. b, date de variația
sinusului cu valori maxime la: 90 grade, 270 grade și valori de zero la: 0, 180, 360 grade.
1.7.2. CARACTERISTICILE MĂRIMILOR SINUSOIDALE
Tensiunea sau curentul alternativ sunt determinate de legi de variație sinusoidale cu
următoarele mărimi caracteristice:
a) valorile maxime: Emax și Imax obținute atunci când:
sin ωt =1 => ωt = 90 grade , ωt =270 grade (vezi graficul 1.20 b)
b) valorile efective:
E max I max
E= și I =
√2 √2
sunt valorile indicate de aparatele de măsura (voltmetru pentru E și ampermetru pentru I).
c) perioada reprezintă timpul după care mărimea își repetă valorile în același sens de
variație. Se notează cu T și se măsoară în secunde. Din graficul din figura 1.20 b se
observă că după ωt =360 grade, atât E cât și I își repetă variația.
înlocuind pe t =T și 360= 2π => T=2π /ω (s)
d) frecvența, reprezintă numărul de perioade într-o secundă.
Se notează cu f=l/T [1/s=Hz], Hz-hertz: unitatea de măsura pentru frecvență.
-14-
APLICAȚII
Tensiunea unui generator de curent alternativ are legea de variație:
e = 220 √ 2sin 2π50t
Să se deducă mărimile caracteristice ale acestei tensiuni.
Din legea generală de variație a tensiunii; e=Emax sinωt unde
Emax = E √ 2
și ω=2πf (vezi mărimile caracteristice) rezultă
e = E √ 2 sin 2πft
Mărimile caracteristice vor fi:
- valoarea efectivă a tensiunii: E-220 V
- valoarea maximă a tensiunii:
Emax = E√ 2/T = 220√ 2= 310,2 V
- frecvența f = 50 Hz;
- perioada ; T= 1 / f= 1/50 = 0,02 s
1.7.3. CIRCUITE MONOFAZATE ȘI CIRCUITE TRIFAZATE.
Centralele electrice produc curent alternativ trifazat cu ajutorul unor generatoare de
mare putere.
figura 1.21
Simplificat, un generator trifazat este prezentat în fig. 1.21 a unde statorul este
reprezentat de 3 spire decalate in spațiu cu un unghi de 120 grade iar rotorul este redus la
un magnet permanent ce va fi rotit de mașina primară.
În figura 1.21 b se prezintă graficul de variație al celor trei tensiuni induse în cele trei
bobine statorice ale căror capete sunt notate cu: a -1; b -2; c -3.
Pentru a transporta energia electrica trifazată și a utiliza această energie la consumatori
trifazați (motoare electrice) sau monofazați (iluminat, consumatori electrocasnici) se
folosesc, pentru receptoare și generatoare trifazate, două tipuri de conexiuni.
a) Conexiunea stea care constă în scurtcircuitarea a trei capete de același fel (ex: 1,
2, 3, fig. 1.22) obținându-se o rețea de distribuție a energiei cu patru conductoare: trei faze
și conductorul de nul.
figura 1.22
Dacă sarcina este echilibrată (ex: un motor electric trifazat) atunci prin conductorul
neutru curentul este nul (Ia +Ib +Ic = 0 ).
În conexiunea stea receptoarele trifazate echilibrate (aceeași impedanță Z pe fiecare
fază) primesc același curent pe fiecare fază.
Deci curentul de linie este egal cu curentul de fază
Ilinie=Ifază
-15-
figura 1.23
Tensiunea pe fază este mai mică decât tensiunea de linie, respectiv:
E1
Ef=
√3
b) Conexiunea triunghi
Un alt mod de a conecta cele șase capete de bobine ale generatorului sau ale
receptorului trifazat este conexiunea triunghi care rezultă din legarea unui început de
bobina cu sfârșitul următoarei bobine ș.a.m.d.
figura 1.24
În fig. 1.24 este reprezentat acest mod de legare pentru un receptor trifazat echilibrat și
relația care există între curentul de linie și curentul de fază:
I1
If=
√3
În această conexiune tensiunea de linie este egală cu tensiunea de fază E linie = E fază.
Circuitele monofazate rezultă din circuitele trifazate atunci când generatorul (sau
transformatorul) se află într-o conexiune stea a bobinelor și se separă o fază și nulul (vezi
fig. 1.22)
Receptoarele monofazate ca: iluminatul electric, consumatorii electrocasnici (frigider,
fier de călcat, televizor, etc.) se conectează între faza și nul la o tensiune de fază:
E1 380 V
Ef= = =220 V
√3 √3
-16-
APLICAȚII
a) Un generator produce o tensiune electromotoare cu valoarea eficace E-6kV la
frecvența de f - 50 Hz . Care este legea de variație a tensiunii?
b) Un motor trifazat aflat în conexiune stea cu bobinele este alimentat la o rețea
trifazată cu tensiunea de linie E w = 380 V. Ce tensiune se aplică pe bobinele motorului?
Dar dacă motorul ar fi in conexiune triunghi?
c) Un motor trifazat este pornit în conexiunea stea a bobinelor care primesc un curent
de 15 A. Ce curent ar primi bobinele motorului dacă acestea ar fi în conexiunea triunghi?
Codul de culori
-17-
2. CIRCUITE ELECTRICE
2.1. CIRCUITE DE CURENT CONTINUU
Sunt circuite electrice alimentate la surse de curent continuu, surse care nu - și modifică
polaritatea tensiunii, aceasta rămânând constantă, iar curentul electric are același sens în
circuit (tensiunea și curentul sunt invariabile în timp).
În fig. 2.1 este prezentat un circuit de curent continuu care conține:
- sursa considerată element activ de circuit pentru că produce energia necesară
circuitului.
figura 2.1
Este reprezentată prin tensiunea sa E și rezistența internă R.
- rezistorul R simbolizează consumatorul electric și este considerat un element pasiv de
circuit care consumă energia electrică.
Sursa de energie din fig. 2.1 este considerată o sursă reală pentru că posedă rezistența
internă ( Ri ). Sursa ideală este sursa care are tensiunea la borne constantă, independentă
de curentul care trece prin sursă ( Ri = o).
2.2. PREZENTAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE PASIVE DE CIRCUIT
ELECTRIC
2.2.1. REZISTOARE
a) Definiție, relații de calcul, simbolizare
Rezistorul este o componentă pasivă de circuit, caracterizat prin rezistența
electrică, mărime ce măsoară proprietatea de a se opune la trecerea curentului
electric.
Aflat într- un circuit electric (vezi fig. 2.1), rezistorul stabilește o relație de
proporționalitate între tensiune și curent dat de legea lui Ohm: U= RI; R = U/I [Ω] Fiecare
material conductor posedă o rezistență electrică dată de relația: R= ρ1/ s unde:
ρ - este rezistivitatea materialului [Ω. m ], o constantă a fiecărui material,
l - este lungimea conductorului [m]
s - este secțiunea conductorului prin care circulă curentul [m 2]
figura 2.2.
-18-
În figura 2.2. se prezintă simbolurile pentru câteva rezistoare:

- simbolul general pentru un rezistor;
- simbolul pentru rezistorul variabil;
- simbolul pentru rezistorul variabil cu contact mobil
b) Gruparea rezistoarelor
Gruparea serie este prezentată în figura 2.3.
figura 2.3
Rezistența echivalentă se determină însumând valorile rezistențelor: R s = R1+
R2+R3
Gruparea în paralel este prezentată în figura 2.4 .
figura 2.4
Rezistența echivalentă se determină cu relația 1/R = 1/R1 + 1/R2 +1/R3
c) Utilizarea rezistoarelor
Domeniul de utilizare al rezistoarelor este foarte mare.
Câteva exemple:
- în domeniul curenților slabi (mici) sunt utilizate rezistoare de putere mică. Ex.
electronică, automatică;
- în domeniul curenților tari (mari) sunt utilizate rezistoare de putere pentru: reglarea
tensiunii, producerea de căldură (cuptoare electrice), porniri de motoare electrice, etc.
2.2.2. BOBINE
a) Definiție, construcție, simbolizare și parametri electrici
Bobina este o componentă pasivă de circuit format dintr-un conductor înfășurat
formând una sau mai multe spire și care parcursă de curent electric creează un câmp
magnetic și înmagazinează energie în acest câmp.
figura 2.5
Elementele componente ale unei bobine sunt:
- înfășurarea care constituie elementul principal, confecționată din cupru sau
aluminiu, cu izolație (ex. cupru cu izolație de email cu simbolul Cu Em);
- carcasa - constituie suportul pe care se înfășoară conductorul. Carcasa se
-19-
confecționează din materiale izolatoare (carton, textolit, mase plastice, etc.). Nu toate
bobinele au carcasă;
- miezul magnetic - intră în componența majorității bobinelor mărind performanțele
acestora. În fig. 2.5 a este prezentară o secțiune printr-o bobină, iar în fig. 2 5 b simbolurile
utilizate în schemele electrice pentru bobine
Parametrii electrici ai unei bobine sunt:
- tensiunea nominală [ V];
- inductanța bobinei, notată cu L și care depinde de caracteristicile bobinei și se
măsoară în hennry [H];
- rezistența ohmică a bobinei este parametrul pe care îl au bobinele care sunt în
circuite de curent continuu [Ω];
- reactanța inductivă a bobinei.
Se notează cu XL= 2 π f L [Ω] reprezintă parametrul bobinelor care sunt în circuite de
curent alternativ.
b) Domeniile de utilizare ale bobinelor
- în radiotehnică se folosesc bobine de înaltă frecvență;
- în aparate electrice și transformatoare se folosesc bobine de joasă frecvență cu sau
fără carcasă;
- la mașini electrice (motoare și generatoare se folosesc bobine repartizate fără
carcase, direct pe miezuri magnetice).
2.2.3. CONDENSATOARE ELECTRICE
a) Definiție, reprezentare, parametri electrici
Condensatorul este o componentă pasivă de circuit care se încarcă cu sarcini
electrice când i se aplică o tensiune înmagazinând energie în câmpul său electric. Este
format din două armături metalice separate între ele cu un dielectric.
figura 2.6
În fig. 2.6 se reprezintă structura unui condensator și simbolul electric al acestuia.
Mărimea fizică ce definește un condensator este capacitatea electrică exprimată prin
relația: C = Q/ U, unde: Q - este cantitatea de sarcini electrice [C]
U - tensiunea aplicată condensatorului [ V]
[C]SI = [Q]/[U] = C / V = F (farad)
Submultipli: lmF = 10-3 F; 1μ F = 10-6 F; 1 nF = 10-9 F; 1 pF= 10-12F
Capacitatea condensatorului se poate exprima în funcție de elementele geometrice prin
relația: C = ε S /d, unde:
ε - este constanta dielectrică - o caracteristică a izolației [F/m ]
S - suprafața armăturilor [ m.2 ]
d - distanța dintre armături [ m]
În curent continuu condensatorul blochează trecerea curentului, el se încarcă cu sarcini
electrice. În curent alternativ, condensatorul introduce o reactanță capacitivă:
Xc = 1 / ω C [Ω]
unde: ω - pulsația curentului; ω = 2 πf [rad / s]
b) Gruparea condensatoarelor
Gruparea serie: este indicată în figura 2.7 pentru trei condensatoare precum și relația de
-20-
calcul a capacității echivalente.

Gruparea paralel: prezentată în fig. 2.8 cu capacitatea echivalentă și relația de calcul a
acesteia.
figura 2.7 figura 2.8

c) Domeniul de utilizare al condensatoarelor
condensatori
În domeniul curenților slabi:

- radiotehnică, televiziune, radiolocație, pentru a realiza circuite de acord, filtrare,
circuite oscilante, microfoane, difuzoare;
- telefonie și telegrafie, pentru separarea circuitelor de curent continuu și curent
alternativ, filtrarea curentului continuu redresat, etc.
- automatica: la elemente de temporizare, traductoare capacitive.
În domeniul curenților tari:
- în instalațiile electrice pentru îmbunătățirea factorului de putere (cos φ)
- pentru pornirea unor motoare electrice
- pentru deparazitarea unor instalații electrice care produc perturbații în instalațiile de
telecomunicații
APLICAȚII
a) Patru rezistoare sunt legate în serie și au următoarele valori: R1=4Ω, R2=6 Ω, R3=3
Ω și R4=12 Ω. Calculați rezistența echivalentă și intensitatea curentului care parcurge
circuitul serie dacă se aplică circuitului o tensiune de 50 V?
b) Cele patru rezistoare din problema precedentă sunt legate în paralel. Calculați
rezistența echivalentă, intensitatea prin rezistența echivalentă și intensitățile curentului
prin fiecare rezistor dacă circuitului paralel i se aplică o tensiune de 50 V
c) Un condensator cu capacitatea C = 100μF se încarcă cu sarcina Q = 0,004 C.
Calculați tensiunea aplicată condensatorului.
d) Trei condensatoare cu capacitățile C1 = 7μF, C2=21μF, C3 =42μF.
e) Calculați capacitatea echivalentă dacă condensatoarele sunt legate în serie. Cu ce
sarcină se încarcă condensatoarele dacă circuitului serie i se aplică tensiunea de 100 V?
f) Aceeași problemă cu condensatoarele legate în paralel.
2.3. COMPORTAREA ELEMENTELOR PASIVE DE CIRCUIT ÎN CURENT
ALTERNATIV
2.3.1. REZISTORUL IDEAL ÎN CURENT ALTERNATIV
Se consideră circuitul din figura 2.9 a, unde generatorul furnizează rezistorului R un
curent dat de relația: i = Imax sin ωt.
-21-
Tensiunea la bornele rezistorului va fi: uR = Ri = RImax sin ωt sau uR - Umax sin ωt

unde: Umax = R Imax reprezintă valoarea maximă a tensiunii.
Se observă că atât curentul cât și tensiunea sunt date de legi de variație identice. Se
spune, în acest caz, că cele două mărimi electrice sunt în fază. Graficul de variație este
prezentat în fig. 2.9 b. Puterea primită de rezistor va: P = u i = R i2 în curent alternativ se
definește puterea activă ca fiind valoarea medie a puterii dată de relația (2.9) și are
expresia: P= R I 2 [ W]
unde I - este valoarea eficace a curentului.
2.3.2. BOBINA IDEALĂ ÎN CURENTALTERNATIV
În curent alternativ bobina ideală este considerată o bobină care are numai inductanță
(L), rezistența electrică se consideră nulă. Dacă o bobină primește curent alternativ (fig.
2.10 a) dat de relația I = Imax sin ωt, atunci la bornele bobinei apare o tensiune dată de
relația: u L = L ΔI /Δ t
Tensiunea va fi defazată față de curent cu π / 2 înainte ( fig. 2.10 b).
Puterea preluată de bobină este numită putere reactivă și are expresia: Q = X L I2, unde:
XL= ω L [Ω] este reactanța inductivă a bobinei
I = valoarea efectivă a curentului.
Puterea reactivă se măsoară în VAR [volt amper reactiv].
2.3.3. CONDENSATORUL IDEAL ÎN CURENT ALTERNATIV
Este considerat ideal un condensator fără pierderi în dielectric având ca parametru
electric capacitatea care introduce noțiunea de reactanță capacitivă Xc =1/ωC), măsurată în
Ω.
Un condensator alimentat la tensiunea:

u = U sin cot va fi parcurs de un curent dat de expresia: i = (C Δ uc) /Δt
Curentul va fi defazat cu π/2 înaintea tensiunii.
Ca și bobina, condensatorul schimbă cu sursa o putere reactivă dată de expresia:
Q= X c I2, măsurată în VAR.
2.3.4. FACTORUL DE PUTERE, IMPEDANȚA, PUTERILE ÎN CURENT
ALTERNATIV
Receptoarele electrice se comportă, în curent alternativ, ca fiind o combinație de
bobine, rezistoare și condensatoare predominând în general caracterul inductiv dat de
bobine. În acest caz curentul este defazat în urma tensiunii cu un unghi φ < 90 grade, al
cărui cosinus se numește factor de putere ( cos φ < 1), iar receptoarele introduc în circuitul
electric noțiunea de impedanță, notată cu Z, dată de legea lui Ohm generalizată:
Z = U / I [Ω].
În circuitele de curent alternativ se definesc trei puteri:
- puterea activa consumată de elemente rezistive ale circuitului.
Se notează cu P= UI cos φ, măsurată în W.
- puterea reactivă consumată de elementele reactive ale circuitului.
Se notează cu Q= UI sin φ, măsurată în VAR.
-22-
- puterea aparentă este puterea similară celei din curent continuu.

Se notează cu S= UI, măsurată în VA.
Între cele trei puteri se poate stabili ușor următoarea relație: S2=P2+Q2.
Relația de mai sus sugerează teorema lui Pitagora într-un triunghi dreptunghic, numit
triunghiul puterilor
figura 2.12
APLICAȚII
a) Un rezistor cu R=500Ω este alimentat la tensiunea cu legea de variație
următoare:
u = 220√ 2sin 2πft
Să se calculeze:
- valoarea eficace a curentului;
- puterea activă disipată de rezistor
b) În figura 2.13. este prezentat un circuit inductiv. Cu datele indicate pe desen
calculați:
- reactanța inductivă a bobinei;
- puterea reactivă a circuitului;
- inductivitatea bobinei.
figura 2.13
c) Un condensator cu C = 10 μF este conectat la o sursă de tensiune cu valoarea
eficace 100 V și frecvența 200 Hz.
Calculați:
- reactanța capacitivă a condensatorului;
- valoarea eficace a curentului din circuit;
- puterea reactivă a condensatorului;
d) Un motor alimentat la tensiunea cu valoarea eficace 220 V absoarbe un
curent de 10 A. Cunoscând factorul de putere al motorului cos φ = 0,8.
Calculați:
- impedanța motorului;
- puterea activă, reactivă si aparentă a circuitului.
-23-
-24-
3. NOȚIUNI GENERALE DESPRE COMPONENTE ELECTRONICE

3.1.SEMICONDUCTOARE DE TIP „P” ȘI „N”
Se bazează pe tehnologia de realizare a cristalelor semiconductoare obținute prin
impurificarea a două elemente din grupa a IV-a, germaniu si siliciu, cu elemente din grupa
a III-a sau a V-a (de valență superioară sau inferioară cu o unitate).
Semiconductoarele constituie, din punct de vedere al conductivității, o categorie
intermediară între conductoare și izolatoare, ele trecând ușor de la neconducție la
conducție și invers, când sunt realizate anumite condiții de câmp electric, de
temperatură, iluminare, etc.
figura 3.1
În fig. 3.1 este prezentată structura unui semiconductor pozitiv de tip P obținut prin
doparea siliciului cu un element trivalent, exemplu indiu (In).
Se observă că unul din electronii de valență ai Si nu are cu cine forma legătura
covalență, rămânând un gol.
Acest gol se consideră sarcina pozitivă care va accepta electroni.
figura 3.2
În fig. 3.2 este prezentată structura unui semiconductor negativ de tip „ N” obținut prin
impurificarea Si cu un element pentavalent, exemplu arseniu (As).
Se observă că impuritatea (As) vine cu 5 electroni de valență și după realizarea
legăturilor covalente, rămâne un electron liber (de conducție).
Acest semiconductor este donator, conducția fiind asigurată de electronii liberi.
3.2. JONCȚIUNEA P-N
Dacă în același cristal de Si se creează prin impurificare două zone vecine de tip opus -
una „P” și alta „N” se obține o joncțiune P-N cu utilizări multiple în electronică.
Joncțiunea P - N polarizată direct (fig.3.3 a) cu ajutorul unei surse, legând borna ,,+” la
-25-
„P” și borna „la „N” determină închiderea unui curent I direct deoarece câmpul electric al
sursei este mai puternic decât câmpul de contact al joncțiunii P-N.
figura 3.3
Dacă se polarizează invers joncțiunea P-N ( fig. 3.3 b) atunci se creează o zonă de
blocare (hașurată pe figură) cu rezistență foarte mare, care nu permite trecerea curentului
electric.
3.3. DIODA SEMICONDUCTOARE
Utilizează proprietatea joncțiunii P-N de a conduce într- un singur sens curentul electric
atunci când este polarizată direct. Joncțiunea P-N este introdusă într-o capsulă etanșă din
sticlă, ceramică, material plastic sau metal și are două borne, respectiv:
- anodul (A) corespunzător stratului ,, P”
- catodul ( K) corespunzător stratului „N”
figura 3.4
În fig. 3.4 (a, b) se indică structura diodei și reprezentarea convențională a diodei, unde
ia este curentul anodic, iar u este tensiunea anodică.
Diodele semiconductoare sunt de o mare diversitate, cea mai folosită este dioda
redresoare utilizată pentru a transforma curentul alternativ în curent continuu.
figura 3.5
În fig. 3.5 se reprezintă cel mai simplu redresor cu o singură diodă, numit și redresor
monoalternanță.
Schema conține:
- un transformator Tr care coboară tensiunea U1 la o tensiune corespunzătoare U2;
- dioda D ca element redresor;
- rezistența de sarcină Rs care reprezintă receptorul de curent continuu.
În fig. 3.6 a) se prezintă variația sinusoidală a tensiunii din secundarul
transformatorului. În fig. 3.6 b) este prezentată tensiunea redresată aplicată rezistenței de
sarcină.
Se observă că dioda D a permis transmiterea spre R s numai alternanței pozitive de la 0
-26-
la n când tensiunea este pozitivă pe anodul diodei.
figura 3.6
De la π la 2π, tensiunea fiind negativă, dioda blochează trecerea curentului și tensiunea
este zero.
În fig. 3.6 c) este arătată variația curentului redresat care este curent continuu. Curentul
continuu obținut prin redresare este utilizat în : alimentarea motoarelor de curent continuu.
Exemplu: tracțiunea electrică (tramvaie, troleibuze, locomotive electrice), alimentarea
radioreceptoarelor, acoperiri galvanice, etc.
figura 3.7
Este un semiconductor cu trei joncțiuni P-N cu structura PNPN (fig. 3.7 a), iar simbolul
grafic (fig. 3.7 b) pune în evidență trei electrozi:
A- anodul
K- catodul
P- poarta sau grila
Spre deosebire de diodă, tiristorul intră în conducție atunci când anodul primește (+),
catodul (-) de la sursa de tensiune și simultan pe poartă se aplică un impuls pozitiv de la un
circuit special de comandă.
figura 3.8
În fig. 3.8 este arătat un circuit simplu de redresare cu un singur tiristor iar în fig.3.9 (a
și b) forma tensiunii și a curentului redresat.
figura 3.9
-27-
Din analiza graficului din figura 3.9 se observă că redresarea se produce numai în
alternanța pozitivă a tensiunii după ce s-a aplicat impulsul pozitiv pe poartă, întârziat cu
unghiul a (unghi de aprindere).
Cu cât unghiul de aprindere este mai mare cu atât tensiunea și curentul redresat
sunt mai mici deci, cu ajutorul tiristoarelor se obțin surse cu tensiune reglabilă în
curent continuu.
3.5. TRANZISTOARE
Denumirea de tranzistor provine de la termenul TRAN-sfer REZISTOR din engleză
(rezistența de transfer).
Tranzistorul este un dispozitiv semiconductor cu două joncțiuni PN în două
variante structurale PNP și NPN.
figura 3.10
În fig. 3.10 (a și b) sunt arătate cele două structuri interne pentru tranzistoarele de
germaniu (Ge) și simbolurile grafice pentru cele două structuri, respectiv PNP și NPN.
Cele trei regiuni de conductibilitate diferite se numesc:
B - bază
E - emitor
C - colector
Utilizarea tranzistorului se face în două variante:
a) Ca amplificator de semnal, situație în care un semnal de intrare de valoare mică
produce la ieșire un semnal de valoare mare;
b) Ca element de comutație, tranzistorul funcționând în două stări, de conducție și
respectiv de blocare.
figura 3.11
În schema din fig. 3.11 este prezentat un tranzistor NPN montat într- o conexiune cu
emitorul comun, deoarece emitorul este electrodul comun între intrare și ieșire (legat la
masă).
Prin aplicarea unei tensiuni pozitive la intrare (U i), prin rezistența de bază RB se
stabilește un curent de bază IB dat de relația: IR = Ui/RB, conform legii lui Ohm.
Colectorul (strat N), fiind polarizat invers de către tensiunea E c a sursei de alimentare,
va lua naștere un curent de colector Ic de câteva zeci de ori mai mare decât curentul bazei
-28-
I B.
Ic = βIB
unde β este factorul de amplificare în curent al tranzistorului.
În figura 3.12 se prezintă tranzistorul ca element de comutație.
figura 3.12
Dacă tensiunea de intrare Ui = 0, tranzistorul este blocat, iar la ieșire U CE = Ec.
Tranzistorul se comportă ca un contact electric deschis (fig. 3.12 a).
Când semnalul de intrare are o anumită valoare U i ≠ 0, atunci tensiunea la ieșire U CE =
0 și tranzistorul se comportă ca un întrerupător închis (fig. 3.12 b).
APLICAȚII
a) Explicați formarea semiconductoarelor de tip P și de tip N.
b) Ce proprietate are structura semiconductoare PN? De ce se numește semiconductor?
c) Ce aplicații are structura semiconductoare PN?
d) Comentați diferența între o diodă și un tiristor.
e) Ce este un redresor?. Dați exemple de utilizare a redresorului.
f) Ce utilizări are tranzistorul? Dați exemple de aparate ce conțin tranzistoare.
3.6. OPTOELEMENTE
3.6.1. DIODE ELECTROLUMINISCENTE
Denumite și LED - uri ( Light - Emitting Diode - engl.) sunt diode la care, în zona
joncțiunii PN se produc radiații luminoase când dioda este polarizată direct (în conducție).
Simbolul acestei diode este reprezentat alăturat.
Diodele sunt introduse în capsule cilindrice, sferice, cubice, etc. și când sunt în
conducție emit o lumină de o anumită culoare: roșie, portocalie, verde, etc.
LED - urile se folosesc în construcția panourilor luminoase, ca elemente de
semnalizare, afișaje numerice, formate din 7, 9 și 16 segmente.
Exemple de afișaje alfa - numerice sunt prezentate în fig. 3.13 .
figura 3.13
3.6.2. FOTODIODE
Sunt diode cu siliciu care funcționează când sunt polarizate invers. Au în carcasă o
mică fantă prin care, dacă pătrunde un fascicul de lumină, acesta ajunge în zona joncțiunii
PN și dioda intră în conducție dacă polarizarea este inversă. Curentul care ia naștere este
proporțional cu intensitatea luminoasă.
-29-
Simbolul fotodiodei este reprezentat alăturat.
Fotodiodele sunt utilizate în: măsurarea fluxului luminos, în automatizări ca traductoare

(bariere luminoase), telecomenzi, etc.
3.6.3. FOTOTRANZISTOARE
Sunt tranzistoare la care joncțiunea colector - bază poate fi iluminată de un flux
luminos. Cu cât fluxul luminos este mai puternic, cu atât curentul de colector este mai
mare.
Simbolul fototranzistorului este reprezentat alăturat.
Utilizarea fototranzistoarelor este în același domeniu ca și al fotodiodelor. în plus, fiind

mai sensibile, se folosesc ca detectoare de semnale slabe luminoase, lectori de cartele
perforate, etc.
3.6.4. CELULE FOTOVOLTAICE (FOTOELEMENTE)
Au suprafața mai mare, atât a joncțiunii PN cât și a capsulei transparente, față de
fotodiode.
Când primește lumina, joncțiunea intră în conducție, iar dacă pe celulă se află cuplat un
receptor, acesta este parcurs de curent electric ( fig.3.14).
figura 3.14
Fotoelementele sunt surse de energie electrică de valoare mică, dar care pot fi cuplate
între ele formând panouri solare, transformând energia solară în energie electrică.
Simbolul fotoelementului este reprezentat alăturat. Fotoelementele se utilizează ca
microbaterii solare, balize luminoase, alimentarea cu energie a navelor spațiale, etc.
3.6.5. OPTOCUPLOARE ELECTRONICE

Sunt formate dintr-o capsulă în care sunt două elemente separate respectiv: o diodă
electroluminiscentă (LED) ce emite radiații infraroșii și o fotodiodă sau fototranzistor
sensibil la radiațiile emise.
-30-
figura 3.15
În fig. 3.15 a și b este reprezentat un optocuplor cu LED și fotodioda ca : simbol (a) și
construcție (b)
La alimentarea LED- ului acesta emite radiații infraroșii , sesizate de fotodioda care va
intra în conducție .
Optocuplorul se comportă ca un releu fără elemente în mișcare, fără contacte
galvanice capabile să realizeze circuite de comandă în timpi foarte mici (ns=10-9 s ).
3.66. FOTOREZISTENȚE
Sunt semiconductoare care la întuneric au o rezistență mare, iar la acțiunea
luminii, rezistența sa electrică scade cu cât intensitatea luminoasă este mai mare.
Simbolul forezistenței este reprezentat alăturat.
Fotorezistențele sunt folosite in combinația unor optocuploare pentru realizarea unor

instalații de alarmă, de semnalizare, comanda iluminării, în tehnica fotografiei, etc.
3.67. AFIȘAJE CU CRISTALE LICHIDE
Cristalele lichide numite și LCD ( Liquid Cristal Display — engl.) sunt anumite
substanțe organice aflate între faza solidă și lichidă.
În această fază, lichidul este foarte transparent și foarte stabil. În momentul aplicării
unui câmp electric, moleculele lichidului se orientează în sensul câmpului, lichidul
modificându-și transparența și deci modul de transmitere al luminii.
Cristalele lichide se utilizează foarte mult la realizarea unor afișaje alfanumerice (cifre
și litere).
-31-
APLICAȚII
a) Care este diferența între o diodă electroluminiscentă ( LED ) și o fotodiodă?
b) Care este diferența între o rezistență electrică și o fotorezistență?
figura 3.16
c) În fig. 3.16 sunt prezentate trei variante de cuploare optoelectronice. Identificați
fiecare pereche și sugerați câteva aplicații practice.
d) Ce este un fotoelement si prin ce se deosebește de elementele galvanice (baterii
uscate)?
3.7. CABLAJE IMPRIMATE ȘI CIRCUITE INTEGRATE
3.7.1. CABLAJE IMPRIMATE
A. Generalități
Un echipament electronic este format din:
- elemente mecanice: șasiu, carcase, casete, butoane, etc.
- elemente electrice: rezistoare, bobine, condensatoare, transformatoare electrice , relee ,
difuzoare.
Pentru realizarea legăturilor electrice între diversele componente sau subansamble se
folosesc cablajele discrete (convenționale) cu conductoare sau cablajele imprimate.
Cablajele imprimate au următoarele avantaje:
-realizează o mare densitate de montare a componentelor, reducând volumul și
greutatea echipamentelor;
- asigură poziționarea fixă și precisă a componentelor și a interconexiunilor;
- asigură o rezistență superioară a echipamentului la solicitări mecanice, termice, etc.;
- simplifică și reduc durata operației de montaj;
- fac posibilă unificarea si standardizarea constructivă a subansamblelor (blocuri,
module) funcționale din structura aparatului.
Un cablaj imprimat cuprinde un sistem de conductoare plate așezate în unul sau mai
multe plane paralele, fixate (lipite) pe un suport izolant, rigid sau flexibil.
În fig. 3.17 sunt prezentate câteva exemple de cablaje imprimate:
figura 3.17
- cablaj simplu (a);
- condensator imprimat (b);
- bobină imprimată (c);
- element pentru comutator rotativ (d).
Cablajul imprimat este realizat pe un suport izolator placat cu o folie de cupru, cu
grosimea de 0,035 - 0,105 mm, iar grosimea semifabricatului cuprinsă între 0,65 - 3 mm.
Cele mai folosite semifabricate rigide sunt: pertinaxul și sticlotextolitul.
-32-
figura 3.18
B. Tehnologia de fabricație a unui cablaj imprimat simplu placat
Cablajele imprimate aproape în exclusivitate, se realizează prin metoda de corodate.
Procesul tehnologic de realizare a cablajului are următoarele etape (fig. 3.18):
a) realizarea desenului de cablaj, la scară mărită pe hârtie specială care să asigure o
bună fotografiere;
b) realizarea filmului fotografic (fotoșablon) prin fotografierea desenului și
reducerea acestuia la mărimea naturală a circuitului imprimat;
c) transpunerea (imprimarea) imaginii de pe film pe suportul placat cu cupru prin
metoda fotografică sau metoda serigrafică. Metoda fotografică este folosită
pentru serii mari și constă în:
- pregătirea suportului placat prin spălare și degresare;
- acoperirea stratului de cupru cu fotorezist (o substanță fotosensibilă);
- expunerea la lumină prin fotoșablon când se transferă configurația circuitului pe folia de
cupru;
- developarea și îndepărtarea fotorezistului neimpresionat de lumină;
d) corodarea prin scufundarea semifabricatului într-o cuvă cu clorură ferică. Au loc
reacții chimice care îndepărtează cupru în zonele neacoperite cu stratul de fotorezist
(zonele opace ale fotoșablonului);
e) prelucrări mecanice de debitare, efectuare de găuri pentru montarea
componentelor de bavurare, curățirea cu apă și spirt;
f) acoperirea cu lac de protecție împotriva coroziunii și pregătirii lipirii;
g) montarea componentelor electronice pe partea neimprimată a semifabricatului
și lipirea capetelor pe circuitul imprimat. Lipirea se realizează cu aliaje de lipit fludor sau
cositor + plumb, cu ajutorul ciocanului de lipit sau în băi de lipit.
3.7.2. CIRCUITE INTEGRATE
Circuitul integrat reprezintă un dispozitiv electronic complex, la care toate
elementele componente, inclusiv legăturile electrice sunt realizate simultan, într-un
unic proces pe un singur cristal de siliciu, denumit CIP.
După numărul de componente integrate într- un CIP, acestea se clasifică în: -circuite
integrate standard, au până la 100 componente pe CIP și sunt cele mai simple utilizate ca
amplificatoare operaționale, circuite logice, stabilizatoare, etc;
- circuite integrate pe scară medie, având 100 - 1000 componente / CIP utilizate ca
-33-
numărătoare, convertoare analog / digitale, etc.;

- circuite integrate pe scară largă, având 10 - 10 componente pe CIP, utilizate ca
3 4
memorii și microprocesoare;
- circuite integrate pe scară foarte largă cu 10 - 10" componente pe CIP. , utilizate în
4
construcția calculatoarelor;
Procesul de fabricație al unui CIP este foarte complicat și constă dintr-o succesiune de
procese fizico — chimice la nivelul atomilor și moleculelor de realizare al unor structuri p-
n pe o plachetă de siliciu. Cu aceste structuri p-n se realizează componentele electronice
active și pasive precum și conexiunile electrice între componente. În fig. 3.1 9 se prezintă
succesiunea fazelor pentru realizarea unei porțiuni dintr-un circuit integrat.
figura 3.19
-34-
4. NOȚIUNI GENERALE DESPRE INSTALAȚIILE ELECTRICE

4.1.GENERALITĂȚI
Instalațiile electrice au rolul de a alimenta cu energie electrică consumatorii electrici.
Ele se pot clasifica după mai multe criterii.
A. după natura consumatorilor:
• instalații de iluminat și instalații casnice;
• instalații de forță care alimentează consumatorii industriali (motoare electrice,
cuptoare electrice, etc.)
B. după locul de execuție:
• instalații interioare (plasate în interiorul clădirilor).
• instalații exterioare (plasate în afara clădirilor).
C. după valoarea tensiunii electrice:
• instalații de joasă tensiune (sub 1000 V)
• instalații de înaltă tensiune (peste 1000 V)
D. după modul de execuție:
• instalații aparente la care conductoarele sunt montate vizibil (pe pereți și tavane).
• instalații îngropate la care conductoarele nu se văd, fiind acoperite de tencuială.
4.2. APARATE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

Aparatele electrice cuprind:
• aparate de conectare care asigură închiderea și deschiderea contactelor electrice în
vederea conectării și deconectării circuitelor electrice în regim normal de funcționare cât și
în regim de avarie.
• aparate de protecție care întrerup funcționarea În caz de avarie, fie direct
(siguranțele fuzibile), fie prin intermediul aparatelor de conectare (releee).
Deosebim următoarele aparate electrice :
1. întreruptoare și comutatoare manuale;
2. siguranțe fuzibile;
3. releee de protecție;
4. contactoare;
5. întreruptoare automate;
6. prize și fișe;
7. microîntreruptoare, limitatoare, butoane de comandă, etc.
4.2.1. ÎNTRERUPTOARE ȘI COMUTATOARE MANUALE
A. ÎNTRERUPTOARE CU PÂRGHIE (fig. 4.1)
Sunt aparate de construcție simplă bazate pe rotirea unor cuțite de contact cu
ajutorul unui mâner electroizolant.
Se folosesc tot mai rar, la acționarea motoarelor de puteri mici, la comanda
iluminatului direct de la tabloul de distribuție sau la comanda circuitelor de măsură.
-35-
figura 4.1
B. ÎNTRERUPTOARE ȘI COMUTATOARE PACHET (fig. 4.2)
Sunt alcătuite din mai multe discuri electroizolante suprapuse strânse în șuruburi.
figura 4.2
În fiecare disc se află o pereche de contacte care pot închide și deschide circuitul. Se
compun din:
placa de bază 1 șuruburile 2
discurile 3 capacul 4
cheia 5 axul 6
bornele 7 contactul mobil 8
contactele fixe
9
Se acționează cu ajutorul cheii care rotește axul cu contactele mobile, închizând
respectiv deschizând circuitele legate la borne. Datorită numeroaselor avantaje (putere
mare în volum mic, funcționare în orice poziție, rezistență la șocuri, preț de cost redus,
simplitate) sunt printre cele mai folosite aparate de comutație manuală.
Se utilizează la comanda aparatelor de măsură, a bateriilor de acumulatoare, a
motoarelor ce acționează unele mașini unelte, la comanda întreruptoarelor de înaltă
tensiune direct din camera de comandă a stațiilor electrice etc.
C. COMUTATOARE CU CAME (fig.4.3.)
Seamănă constructiv cu cele pachet, deosebindu-se prin faptul că în timp ce la
comutatoarele pachet contactele mobile sunt deplasate direct de axul de acționare la
comutatoarele cu came contactele mobile execută mișcări de translație produse de o
camă acționată de ax.
-36-
figura 4.3
Se observă din figură că rotația axului 5 produce deplasarea camei 4, care împinge
sania 3 ce deplasează contactele mobile 2 față de contactele fixe 1, deschizând circuitul.
Avantaje
Deoarece închiderea și deschiderea circuitelor se realizează cu contacte punctiforme,
fără frecare, au o durată mult mai mare de viață în comparație cu comutatoarele pachet
(cca. 1.000.000 de manevre față de maxim 5.000 cât suportă întreruptoarele pachet).
De asemenea au o siguranță de funcționare mai mare, la ora actuală fiind mai folosite
decât cele pachet (au aceleași utilizări).
Dezavantaje
Ca dezavantaje trebuie menționat că necesită contacte foarte bune (din aliaje pe bază de
argint) și au capacități de rupere mai mici.
4.2.2. SIGURANȚE FUZIBILE (fig. 4.4., fig. 4.5.)
Siguranțele fuzibile se folosesc pentru protecția circuitelor de iluminat și forță
împotriva scurtcircuitelor.
Numim scurtcircuit atingerea a două conductoare de potențial diferit printr-un
conductor de rezistență foarte mică.
Conform legii lui Ohm I = U/R, se observă că rezistența fiind foarte mică, intensitatea
curentului crește brusc, atingând valori periculoase pentru elementele din circuit.
Siguranțele fuzibile conțin un fir conductor înseriat la începutul circuitului, care la
apariția unui scurtcircuit se topește datorită căldurii degajate prin efect Joule (Q = RI21).
Astfel circuitul se întrerupe, realizând protecția aparatelor electrice din circuit.
După fiecare acționare elementul fuzibil trebuie înlocuit. Există o mare varietate de
siguranțe fuzibile, cele mai utilizate în circuitele de puteri mici fiind siguranțele cu filet.
Schema de racordare la rețea (fig. 4.4.) cuprinde elementele: soclul 1, prevăzut cu
borne de legare la circuitul exterior, patronul fuzibil 2 (vezi fig. 4.5.), capacul filetat 3, cu
rol de închidere a circuitului prin patron și piesa de contact 4 de diametru calibrat, cu rol
de a împiedica introducerea unor patroane de intensitate nominală mai mare decât a
soclului ( în caz contrar se poate produce distrugerea soclului). Părțile componente ale
patronului fuzibil sunt: corpul porțelan 1, firul fuzibil 2, firul indicatorului de funcționare
3, nisipul 4, capacele de contact 5 și indicatorul de funcționare 6.
figura 4.4
-37-
figura 4.5
La montare trebuie ca firul legat la rețea să fie racordat la fundul siguranței iar cel de la
receptor la filetul soclului din motive de protecție împotriva electrocutării.
Verificarea siguranțelor se face cu indicatorul de tensiune sau lampa de control.
Patroanele fuzibile au curenți nominali cuprinși între 6 și 200 A.
4.23. RELEE DE PROTECȚIE
Releele de protecție sunt aparate electrice care au rolul de a întrerupe
funcționarea unei instalații electrice la apariția unui defect electric (scurtcircuit,
suprasarcină etc.).
Releele se clasifică după mai multe criterii:
A. mărimea de acționare - relee de curent, de tensiune, de putere
B. construcție - relee termice, electromagnetice, etc.
C. timpul de acționare - relee instantanee și temporizate.
Releele temporizate pot fi cu caracteristică independentă când acționează după un timp
constant și cu caracteristică dependentă când acționează după un timp ce depinde de
valoarea mărimii de acționare.
D. Valoarea mărimii de acționare - relee maximale care acționează la depășirea
valorii reglate și minimale care acționează la valori sub valoarea reglată.
Relee termice
Se folosesc pentru protecția circuitelor la suprasarcină (orice curent care
depășește curentul maxim suportat de circuit).
Releele termice sunt alcătuite dintr-o lamela bimetalică (două lamele din metale cu
coeficient de dilatare diferit, asamblate între ele). Prin încălzire, lamela se îndoaie
provocând acționarea unor contacte. În fig. 4.6. este dată schema de principiu a unui releu
termic trifazat. Funcționarea are loc astfel: bimetalul 1 este parcurs de un curent care
atunci când depășește valoarea reglată produce deplasarea tijei 2 în sensul săgeții din
figură și resortul 4 schimbă poziția capătului liber 3 și a contactelor 5 și 6.
După răcirea bimetalului se apasă butonul 7 care prin lamelele elastice 8 și 9 readuce
sistemul în poziția inițială.
-38-
Contactele 5 și 6 comandă întreruptorul automat pentru deconectarea circuitului în

cazul apariției suprasarcinii.
Releele termice au temporizare dependentă având în vedere că acționează cu atât mai
rapid cu cât suprasarcina este mai mare, selectând gravitatea defectului.
figura 4.6
Relee electromagnetice
Se folosesc la protecția împotriva scurtcircuitelor și scăderii tensiunii. Schema de
principiu se prezintă în fig. 4.7. având următoarele părți componente:
electromagnetul 1 armătura 2
pârghia 3 resortul 4
contactele 5
figura 4.7
La apariția unui scurtcircuit bobina electromagnetului va fi parcursă de un curent ce
depășește valoarea de reglaj a releului atrăgând armătura și prin intermediul pârghiei și
resortului acționează contactele 5 schimbându-le poziția.
Releul descris este un releu maximal de curent care înlocuiește siguranțele fuzibile. Se mai
folosesc relee minimale de tensiune care se integrează în întrerupătoarele automate în
scopul deconectării circuitelor la scăderea tensiunii.
Relee de timp
Se folosesc pentru realizarea unor temporizări independente însoțind releele
electromagnetice.
Temporizarea se obține fie cu mecanism de balansier (tip ceas), fie electric cu ajutorul
condensatoarelor.
4.2.4. CONTACTOARE
Contactorul este un aparat de comutație cu o singura poziție de repaus, capabil să
stabilească, să suporte și să întrerupă curentul din circuit.
Contactoarele asigură închiderea contactelor automat si deschiderea prin comandă sau
cu ajutorul unor relee. Se folosesc la comanda motoarelor și instalațiilor electrice.
Contactoarele se clasifică după o serie de criterii:
A. tipul curentului - curent continuu și alternativ;
B. modul de acționare al contactelor – cu electromagneți, cu aer comprimat sau cu
-39-
acționare electropneumatică;
C. numărul de poli - monopolare și tripolare.
Elementele componente ale unui contactor sunt:
• circuitul principal de curent (borne, contacte fixe și mobile)
• circuitul de comandă (bobina electromagnetului de acționare, buton de comandă)
• circuite auxiliare (contacte de autoreținere, blocare, semnalizare).
• dispozitive de stingere ale arcului electric (camere de stingere, bobine de suflaj)
figura 4.8
În fig. 4.8. este prezentată schema electrică a unui contactor care cuprinde:
I. circuit principal;
II. circuit de comandă;
1. contact fix;
2. contact mobil;
3. armătură mobilă;
4. electromagnet;
5. buton de comandă.
La apăsarea butonului electromagnetul atrage armătura și deplasează contactul mobil,
închizând circuitul principal.
4.2.5. ÎNTRERUPTOARE AUTOMATE
Întreruptorul automat este un aparat cu funcții asemănătoare contactoarelor, cu
deosebirea că o dată închise, contactele principale sunt menținute în poziția închis de
un zăvor mecanic.
La comanda voită a unui operator sau la comanda releelor de protecție se îndepărtează
zăvorul eliberând contactele mobile care se deschid cu mare viteză sub acțiunea unor
resorturi puternice.
Reprezentarea simbolică a întreruptorului automat este în fig.4.9. care cuprinde:
bornele 1, contactele principale 2; butonul de acționare 3; releele termice 4; releele
electromagnetice 5; contactele auxiliare 6; dispozitivul de zăvorâre 7.
Releele sunt integrate în corpul întreruptorului.
Întreruptoarele automate se folosesc la comanda și protecția liniilor și instalațiilor
electrice și a motoarelor de puteri mari. Este un aparat cu bune performanțe dar relativ
scump.
-40-
figura 4.9
4.2.6. PRIZE SI FIȘE
Prizele și fișele servesc la alimentarea consumatorilor mobili (lămpi portabile,
aparate electrocasnice, motoare, etc.) Priza este partea fixă a instalației care se
alimentează de la sursă.
figura 4.10
Vederea frontală a unei prize monofazate este reprezentată în fig. 4.10.
Fișa stabilește printr-un cordon flexibil legătura electrică cu consumatorul mobil. Fișa
monopolară, fig. 4.11., este alcătuită din borna 1, știftul 2, capacul 3 și brida 4.
figura 4.11
Prin introducerea știftului în teaca prizei se realizează contactul electric. În locurile
periculoase din punct de vedere al electrocutării se folosesc prize și fișe cu contact de
protecție (un contact suplimentar prin care se face legătura la nulul de protecție).
Pentru consumatorii trifazați se utilizează prize și fișe trifazate prevăzute cu patru sau cinci
contacte (corespunzător celor trei faze plus un contact de protecție, eventual unul de nul de
lucru). La curenți mari este interzisă întreruperea curentului prin scoaterea fișei din priză.
-41-
În acest scop pentru prizele de peste 63 A se include în corpul prizei un mecanism de

blocare care împiedică scoaterea fișei din priză daca circuitul nu este deschis în prealabil.
4.2.7. APARATE AUXILIARE
Microîntreruptoare, aparate de conectare, sunt utilizate în circuitele de automatizări.
Se caracterizează prin dimensiuni reduse, curenți nominali mici (până la 10 A), frecvență
mare de conectare, efort mic și întrerupere bruscă.
figura 4.12
Limitatoare de cursă (fig. 4.12.) sunt aparate care întrerup sau stabilesc circuite sub
acțiunea unui element mecanic al instalației aflată în mișcare.
Se folosesc la mașini unelte, macarale' pe pod rulant, la care apare necesitatea de a
întrerupe funcționarea instalației când organul în mișcare a depășit limita admisă.
4.3. INSTALAȚII DE ILUMINAT
Prin studii s-a constatat că iluminatul influențează direct calitatea muncii. Un iluminat
bun (corect dimensionat) contribuie la diminuarea oboselii ochilor, la creșterea eficienței
și calității acesteia, implicit la micșorarea riscului de accidente de muncă. Deosebim
iluminatul natural (lumina zilei) și iluminatul artificial (surse de lumină electrice).
Când lumina este trimisă pe suprafața de iluminat, iluminarea se numește directă, iar
când este reflectată de pereți și tavan este iluminare indirectă. În ateliere se recomandă
iluminatul mixt (direct combinat cu indirect), fiind tipul de iluminare optim. În cazul unor
lucrări de mare precizie se recomandă iluminatul local realizat de corpuri de iluminat
montate chiar pe standul de lucru.
Pentru a fi un iluminat corespunzător se calculează în prealabil numărul de corpuri de
iluminat și nivelul de iluminare al acestora în raport cu mărimea suprafeței de iluminat și
natura activității. De menționat că un iluminat prea puternic este dăunător.
Iluminatul electric se realizează cu ajutorul unor corpuri de iluminat în care se
montează lămpi, instalația fiind alimentată de la un tablou de distribuție prin conductoare
de cupru izolate (FY) sau de aluminiu (AFY). Instalația se poate executa îngropat (în
tencuială) sau aparent (conductor protejat în tub de protecție fixat pe pereți și tavan).
În construcțiile moderne se preferă a doua variantă care permite depistarea și
-42-
remedierea cu ușurință a efectelor.

Pentru comanda aprinderii, respectiv stingerii lămpilor, se intercalează pe conductorul
de fază un întreruptor sau comutator de iluminat.
4.3.1. RECEPTOARE DE ILUMINAT
Au rolul de a transforma energia electrică în energie luminoasă.
Receptoarele de iluminat sunt alcătuite din lămpi (surse luminoase) și corpuri de
iluminat.
Lămpile se utilizează numai montate în corpuri de iluminat care au următoarele roluri :
• susțin lămpile;
• protejează lămpile contra loviturilor și atingerilor;
• asigură alimentarea cu energie electrică;
• asigură izolarea față de mediu;
• dirijează convenabil fluxul luminos. Deosebim următoarele tipuri de lămpi:
- lămpi cu incandescență;
- lămpi cu fluorescență;
- lămpi cu descărcări în gaze.
4.3.2. SURSE DE ILUMINAT CU INCANDESCENȚĂ
Lămpile de iluminat cu incandescență se numesc și becuri. Părțile componente ale unui
bec (fig.4.13.) sunt: filamentul 1 cârligele 2 electrozii 3 contactele electrice 4 suportul de
sticlă 5 balonul de sticlă 6 materialul izolator 7 soclul 8.
figura 4.13
Funcționează pe baza legii Joule, Q = RI 2t, filamentul fiind parcurs de curent electric
care îl încălzește până la incandescență când filamentul devine luminos.
Alimentarea filamentului se face prin electrozi care asigură prin intermediul contactelor
punerea sub tensiune.
Pentru a împiedica arderea sau topirea filamentului, acesta se confecționează din
wolfram (metal greu fuzibil), iar balonul de sticlă se umple cu un gaz care nu întreține
arderea (azot sau gaz inert). Randamentul luminos al acestor lămpi este de numai 1 - 3 %,
ceea ce constituie un dezavantaj important.
Puterea becurilor este cuprinsă între 25 și 500 W la tensiuni de 120 V sau 220 V.
Corpurile de iluminat folosite pot fi de tip pendul (lustră), plafoniere (fixate direct pe
tavan), aplice (fixate pe perete), etanșe (protejate împotriva prafului și umidității) și
portabile (lampă de birou, veioză).
Corpurile de iluminat se racordează la rețeaua monofazată de 220 V conform fig.4.14. cu
următoarele părți componente: conductorul de nul 1 conductorul de fază 2 întreruptorul 3
lampa 4 dozele 5.
-43-
Instalația se poate realiza aparent sau îngropat, conductoarele de nul și fază având
traseu comun.
figura 4.14
Se utilizează întreruptoare specifice de iluminat cel mai folosit fiind cel tip cumpănă
care are durata de viață cea mai mare.
4.3.3. SURSE DE ILUMINAT CU FLUORESCENȚĂ
Utilizează substanțe speciale (luminofori) aplicate pe suprafața interioară a tubului de
sticlă, care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. În tubul de sticlă se produc
descărcări electrice în vapori de mercur. În fig. 4.15 se prezintă o lampă de joasă presiune
(cel mai răspândit tip) care funcționează astfel: la alimentarea lămpii cu tensiune începe
descărcarea în starter ST (o lampă mică cu descărcare în gaze), curbând unul dintre cei doi
electrozi ai lămpii (lamela bimetalică) care se îndoaie, producând atingerea electrozilor,
ceea ce face ca prin electrozii E 1 și E2 să treacă un curent suficient de mare pentru a-i
încălzi. între timp se produce răcirea electrozilor din starter, lamela bimetalică revine la
poziția inițială, desfăcând contactul dintre cei doi electrozi. Bobina B produce o
supratensiune, astfel încât electrozii se încălzesc și apoi începe descărcarea între aceștia.
Tensiunea la bornele tubului scade datorită căderii de tensiune pe bobină și starterul nu
mai funcționează, descărcarea continuând numai în tub. Lămpile cu fluorescență sunt
superioare celor cu incandescență prin calitatea superioară a luminii, durată mare de
funcționare și randament luminos mai mare.
figura 4.15
Tuburile se fabrică pentru puteri de 20, 40, 65 W și se montează în corpul de iluminat
suspendat sau direct pe tavan sau perete. Corpurile conțin toate elementele necesare
(starter, bobină, tub, etc.) și legăturile electrice dintre ele.
4.4. INSTALAȚII ELECTRICE DE FORȚĂ
Instalațiile de forță alimentează consumatori industriali de putere mare.
figura 4.16
-44-
În fig. 4.16. se prezintă schema monofilară (cele trei faze sunt reprezentate printr-o
singură linie) a unei instalații de forță de la postul de transformare și până la consumatori.
Deosebim următoarele părți componente:
1. postul de transformare conține transformatoare de mare putere ce reduc tensiunea
de la o valoare medie (de ex. 6 kV) la o valoare joasă (380 V/220 V) în vederea alimentării
componentelor următoare;
2. barele postului de transformare asigură distribuția energiei electrice;
3. siguranțele MPR ( cu mare putere de rupere) realizează protecția la scurtcircuit;
4. întreruptoarele automate servesc la comanda și protecția liniilor de transport;
5. liniile de transport (rețea electrică) alimentează tablourile de distribuție, cu
următoarele variante - cabluri electrice (conductoare electrice izolate și învelite în mai
multe straturi), montate subteran sau aparent:
- linii electrice aeriene (conductoare neizolate montate pe stâlpi);
- conductoare izolate, protejate în tub de protecție;
6. tabloul de distribuție asigură distribuția energiei electrice și susține aparatura de
comandă respectiv protecție necesară;
7. siguranțele fuzibile sunt montate pe tablou și asigură protecția la scurtcircuit;
8. contactoarele servesc la comanda consumatorilor;
9. motorul electric, consumator de forță de curent alternativ;
10. redresorul transformă curentul alternativ în curent continuu cu ajutorul unor diode
semiconductoare;
11. bateria de acumulatoare este o sursă de curent continuu ce alimentează
consumatori de curent continuu. Aceasta trebuie reîncărcată periodic.
Unele din aceste elemente componente vor fi studiate în cadrul orelor alocate
laboratorului tehnologic.
Electricitatea casnică și cea mai mare parte din electricitatea industrială sunt asociate
noțiunii de curent alternativ.
Alimentarea locuințelor de la rețeaua energetică națională se face printr-un cablu de
alimentare și se desface, de la intrare, în mai multe circuite: iluminat și prize,
consumatorii fiind conectați în paralel.
Fiecare circuit conține două sau trei fire conductoare: faza, nulul de lucru și nulul de
protecție.
-45-
Faza se asociază intrării, potențialul corespunzător fiind aproximativ 220V, iar nulul
de lucru se asociază ieșirii (potențial zero V). Firul al treilea are rol de legătură la nul
pentru protejare la electrocutare în cazul unor eventuale defecțiuni (utilizat la prizele cu
contacte de protecție).
În situația unei defecțiuni există pericolul distrugerii conductorului dacă prin acesta se
scurg mai multe sarcini electrice față de cât poate el suporta (atunci când intensitatea
crește excesiv). Firul se topește și circuitul se întrerupe. Pentru a evita un astfel de
inconvenient, există siguranțe fuzibile care sunt introduse în circuit pentru protecție.
în figura alăturată este prezentată simplificat instalația electrică a unei locuințe ce conține un
circuit electric principal, circuitul prizelor (ce suportă curenți între 15 și 30 A) și circuitul de iluminat
(ce suportă curenți până la 5 A)
4.4.1.MOTOARE ELECTRICE DE ACȚIONARE
Motoarele electrice sunt mașini electrice care transformă energia electrică în energie
mecanică.
Ele se utilizează pentru acționarea mecanismelor (pompe, mașini unelte, macarale,
ventilatoare, etc.). Există o mare varietate de motoare electrice, ele putând fi clasificate
astfel :
A. - după natura curentului:
• motoare de curent continuu;
• motoare de curent alternativ.
B. - după variația turației motoarele de curent alternativ sunt :
• motoare asincrone - la care turația variază în funcție de sarcină;
• motoare sincrone - cu turație constantă.
-46-
C. - după numărul fazelor de alimentare motoarele de curent alternativ sunt :

• motoare monofazate;
• motoare trifazate.
Motoarele electrice funcționează pe baza fenomenului de inducție electromagnetică.
Toate motoarele indiferent de tip au două părți componente principale:
• statorul (partea fixă);
• rotorul (partea mobilă).
Ambele conțin bobine și miez magnetic. La alimentarea cu energie electrică bobinele
sunt parcurse de curent electric care creează câmp magnetic. Cele două câmpuri
interacționează între ele, producând învârtirea rotorului. Cel mai folosit motor de joasă
tensiune este motorul asincron, cu rotor în scurtcircuit, la care bobinele rotorului sunt
înlocuite de bare legate în scurtcircuit. Statorul și rotorul au rol esențial în funcționarea
motorului, scuturile susțin lagărele care permit rotația axului pe care se montează rotorul.
bormașină
Cutia de borne permite legarea motorului la rețeaua de alimentare. Inelele și periile
permit alimentarea rotorului (conform fig. 4.17).
figura 4.17
Mărimile nominale scrise pe plăcuța indicatoare a motorului sunt:
• puterea nominală Pn măsurată în kW;
• tensiunea nominală U măsurată în V;
• curentul nominal I măsurat în A;
• curentul de pornire I dat ca multiplu al curentului nominal;
• turația nominală n măsurată în rot/min. randamentul r| exprimat în %.
La motoarele de curent alternativ mai apar:
• frecvența de alimentare f măsurată în Hz;
• factorul de putere cos cp fără dimensiuni.
4.4.2. SCHEMA DE ALIMENTARE ȘI COMANDĂ A UNUI MOTOR TRIFAZAT
Schema de alimentare și comandă este o reprezentare grafică a instalației de acționare
electrică a motorului și a comenzii automate a acestuia. Schema (fig. 4.18.) cuprinde:
- circuitul de forță I, care conține motorul electric cu aparatele de conectare și protecție
necesare;
- circuitul de comandă II, care conține aparate de comandă (butoane, relee) și elemente
-47-
de comandă ale aparatelor de conectare (bobine, contacte auxiliare).
figura 4.18
În figura de mai sus este prezentată schema de pornire directă a unui motor asincron
trifazat de putere mică (una din cele mai folosite scheme). Elementele componente sunt:
R, S, T, - rețea de alimentare trifazată;
F1 , F2, F3, F4, F5 - siguranțe fuzibile;
1 K1 - contactele principale ale contactorului 1 K;
F6 - releu termic trifazat și contactul său;
M - motor electric;
B.O. - buton de oprire (normal închis);
B.P. - buton de pornire (normal deschis);
2 K1 - contact auxiliar de autoreținere;
K1 - bobina contactorului .
FUNCȚIONAREA MOTORULUI TRIFAZAT
• PORNIREA - la apăsarea butonului de pornire se închide circuitul de alimentare al
bobinei contactorului care închide contactele 1 K1 permițând alimentarea și deci pornirea
motorului, respectiv contactul 2 K1, care menține circuitul închis și după revenirea
butonului de pornire în poziția inițială. Situația se poate nota simbolic astfel:
∙ B . P .↓ ⟹1 K 1 închis ⟹ M pornește
2 K 1 închis ⟹ autoreținere
• OPRIREA - la apăsarea butonului de oprire se deschide circuitul bobinei
contactorului care deschide contactele 1 K , motorul oprindu-se, respectiv contactul 2 K 1
anulând autoreținerea. Simbolic:
∙ B . O .↓ ⟹ K 1 deschis ⟹ M oprește
2 K 1 deschis ⟹ autoreținerea se anulează
• AVARIE - la scurtcircuit se arde una din siguranțele fuzibile și motorul se oprește. La
suprasarcină releul termic comandă deschiderea cu temporizare a contactului său din
schema de comandă, oprind motorul.
Simbolic:
∙ I > I n ⟹ F 6 deschis⟹ K 1 deschis ⇒ M se oprește
Releul F6 are temporizare la deschidere ceea ce face ca la o suprasarcină trecătoare (de
-48-
ex. pornirea motorului) să nu comande oprirea nedorită a motorului.

Schema de comandă este alimentată între fază și nul la 220 V, iar schema de forță
trifazat la 380 V.
4.5. INSTALAȚII ELECTRICE SPECIFICE INSTALAȚIILOR INDUSTRIALE
Instalațiile electrice specifice domeniului mecanic au drept scop prelucrarea metalelor,
tratamentul termic al pieselor, acoperiri de protecție, etc.
Cele mai întâlnite instalații (procedee) sunt:
1. sudarea cu arc electric;
2. sudarea prin rezistență;
3. cuptoare electrice;
4. electroliza;
5. electrotehnologia metalelor.
4.5.1. SUDAREA CU ARC ELECTRIC
Arcul electric este o descărcare electrică între doi electrozi cu degajarea unei mari
cantități de căldură.
Această cantitate de căldură produce în cazul de față îmbinarea (sudarea) a două piese
(fig. 4.19). Arcul electric se produce între piesele de sudat P și electrodul de cărbune E.
Piesele de sudat se leagă la polul pozitiv al unui generator de curent continuu, iar
electrodul la polul negativ printr-un clește manevrat de sudor. La piese mari se introduce
în arc o vergea de adaos M din același material cu piesele.
figura 4.19
Utilajele cele mai folosite pentru producerea arcului electric sunt generatorul de curent
continuu și transformatorul de sudură. Primul este un generator electric antrenat de un
motor asincron trifazat, utilizându-se cu precădere la sudarea cu curenți mici a metalelor și
aliajelor neferoase. Transformatorul de sudură reduce tensiunea de alimentare, permițând
obținerea unui curent electric suficient de mare pentru realizarea unor suduri de bună
calitate a pieselor cu grosimi de peste 2 mm.
4.5.2. SUDAREA PRIN REZISTENȚĂ
Se realizează prin strângerea pieselor ce urmează a fi sudate cu doi electrozi
alimentați de un transformator.
În fig. 4.20., 4.21. și 4.22. se prezintă mai multe variante de sudare, piesele P fiind cap la
cap sau suprapuse. Strângerea se realizează prin fălcile F, electrozii E sau rolele R.
figura 4.20
-49-
figura 4.21
figura 4.22
La alimentarea transformatorului piesele sunt parcurse de curent electric, producându-
se o degajare de căldură prin efect Joule ceea ce permite atingerea temperaturii de topire la
Jocul de contact.
4.53. CUPTOARE ELECTRICE
Se folosesc cuptoare cu arc electric, de inducție și cu rezistență. Cuptoarele cu arc (fig.
4.23.) folosesc căldura dezvoltată de un arc electric care ia naștere între electrozi și masa
metalului.
-50-
figura 4.23
Se utilizează la elaborarea fontei și topirea oțelului deoarece dezvoltă temperaturi
foarte ridicate.
Cuptoarele de inducție funcționează pe baza fenomenului de inducție electromagnetică,
având un randament foarte bun, se utilizează la topirea metalelor.
Cuptoarele cu rezistență (fig. 4.24.) sunt formate dintr-o cuvă 1, căptușită cu material
refractar 2, în care se introduce un rastel 3 care susține piesele 4. Rezistențele electrice 5
sunt montate lateral și pe podeaua cuptorului. Pentru accesul aerului sunt prevăzute
golurile 6 , evacuarea aerului făcându-se prin coșul 7 în care este montată clapeta 8 de
reglare a debitului de aer evacuat.
Funcționarea se bazează pe degajarea unei cantități de căldură de către
rezistențele parcurse de curentul electric.
Aceste cuptoare sunt utilizate la uscarea pieselor sau la diferite tratamente termice.
figura 4.24
4.5A. ELECTROLIZA
Se folosește la purificarea unor metale, la extracția unor metale din minereuri și la
acoperiri de protecție împotriva coroziunii (zincare, cromare, cadmiere, etc.).
Pentru acoperiri de protecție se folosesc băi galvanice de unde și denumirea improprie
de oțel galvanizat (oțel zincat).
4.5.5. ELECTROTEHNOLOGIA METALELOR
Prelucrarea suprafeței metalelor cu ajutorul energiei electrice se poate realiza prin
diferite metode: încălzirea în electrolit, electroeroziunea anodo - mecanică și prin scântei.
• Încălzirea în electrolit (fig. 4.25). Vasul metalic V conține electrolitul E în care
se introduce piesa P. De la o sursă de curent continuu se alimentează piesa (care este
catod) la polul negativ, iar vasul (care este anodul) de la polul pozitiv. Se realizează o
încălzire rapidă și intensă a suprafeței piesei în contact cu electrolitul. Procedeul se âțdică
la călirea unor piese.
figura 4.25
-51-
• Electroeroziunea anodo - mecanică (fig. 4.26). Piesa P (anodul) se leagă la polul

pozitiv al unei surse S de curent continuu cu tensiune 20 - 30 V. Scula tăietoare Sc
este un disc metalic (catodul) legată la polul negativ al sursei. între electrozi curge prin
tubul T o soluție de silicat de sodiu. Sub acțiunea curentului electric lichidul formează o
peliculă pe suprafața piesei. Discul se rotește îndepărtând pelicula și realizând contacte de
scurtcircuitare între electrozi care încălzesc piesa până la topire producând eroziunea
metalului.
figura 4.26
Metoda se folosește la prelucrarea unor metale cu duritate mare (tăierea unor piese,
ascuțirea sculelor mașinilor unelte, obținerea de contururi complicate.
• Eroziunea prin scântei (fig. 4.27). Piesa metalică P (anodul) și scula Sc (catodul) se
leagă la o sursă de curent continuu care alimentează și condensatorul C. Între sculă și piesă
se află un lichid izolant (ulei, petrol). Sursa încarcă condensatorul iar acesta se descarcă
între sculă și piesă străpungând lichidul. în punctele de străpungere temperatura se ridică
foarte mult, producând eroziunea piesei pe măsura înaintării sculei, realizând astfel
găurirea.
Se folosește pentru metale dure și la obținerea unor orificii foarte complicate.
figura 4.27
4.5.6. PROCEDEE CONVENȚIONALE
Foarte moderne sunt prelucrările cu laser și plasmă care au avantaje multiple (precizie,
rapiditate, consum redus de energie, prelucrări de metale dure, etc.) dar au un preț de cost
ridicat, din care cauză sunt puțin răspândite la ora actuală. În acest scop se folosesc
generatoare cu laser cu care se realizează încălzirea, topirea sau vaporizarea metalelor și
generatoare cu plasmă utilizate pentru strunjire și filetare.
Verificarea cunoștințelor
1. Ce rol au aparatele de conectare?
2. Ce rol au prizele și fișele ?
3. Unde se utilizează prize și fișe cu contact de nul ?
4. Precizați care sunt cele mai avantajoase aparate de conectare :
a. Întreruptoare cu pârghie; b. întreruptoare pachet; c. întreruptoare cu came; d.
contactoare.
5. Ce rol au siguranțele fuzibile și cum funcționează?
6. Releele termice sunt:
a. fără temporizare; b. cu temporizare independentă; c. cu temporizare dependentă de
sarcină.
7. Releele electromagnetice se folosesc pentru .......................
8. Care sunt deosebirile dintre contactoare și întreruptoare automate?
9. Ce se întâmplă cu o lampă electrică în care pătrunde aer? De ce?
10. Ce este starterul și ce rol are?
11. Ce avantaje au lămpile fluorescente?
-52-
12. Care sunt părțile componente ale unei instalații de forță?

13. Ce rol are motorul electric?
14. Să se specifice mărimile nominale și unităților de măsură pentru un motor
electric?
15. Care sunt cele mai răspândite motoare folosite în industrie ?
16. Care sunt cele mai importante părți componente ale motorului electric:
a. stator; b. rotor; c. carcasa; d. cutie de borne; e. ax.
17. Care sunt cele trei tipuri de cuptoare electrice și la ce se utilizează?
18. Specificați metodele de prelucrare a metalelor cu ajutorul energiei electrice. Care sunt cele
mai moderne metode de prelucrare a metalelor și ce avantaje au?
-53-
5. ELECTROSECURITATE
5.1. ELECTROCUTAREA ȘI EFECTELE ACESTEIA
Electrocutarea are loc la trecerea curentului prin corpul omenesc. Electrocutarea poate
avea loc prin:
• atingere directă (fig. 5.1.a. și 5.1.b.) are loc la atingerea unor elemente aflate sub
tensiune;
• atingere indirectă (fig. 5.1.c.) are loc la atingerea unor elemente metalice care nu se
află în mod normal sub tensiune, dar pot ajunge accidental sub tensiune (de ex. carcasa
unui motor electric).
figura 5.1
Efectele electrocutării sunt:
• șocul electric - se manifestă la curenți de peste ImA, prin spasme nervoase și
contracții musculare ale membrelor parcurse de curent electric, care pot produce mișcări
necontrolate urmate de fracturi. în același timp acțiunea curentului asupra sistemului
nervos poate produce blocarea respirației sau stop cardiac.
• electrotraumatismele - pot fi cauzate de descărcări electrice care pot provoca
orbiri, arsuri, etc.
În concluzie electrocutarea poate avea urmări foarte grave provocând chiar decesul
celui accidentat, mai ales că spre deosebire de alte accidente care pot fi prevenite cu
ajutorul simțurilor, tensiunea electrică poate fi sesizată numai cu aparate de măsură.
5.2. FACTORII DE CARE DEPINDE ELECTROCUTAREA
a. rezistența electrică a corpului omenesc este de aproximativ 1000 Q dar valoarea ei
depinde în mare măsură de starea pielii, umiditate, temperatură, etc.
b. calea de trecere a curentului prin corp. Accidentul este mai periculos când calea de
trecere străbate inima.
c.intensitatea curentului electric - se consideră periculoasă dacă depășește 10 mA în
curent alternativ.
d. tensiune electrică - este periculoasă dacă depășește 50 V.
e.frecvența curentului electric - este mai periculoasă la valori cuprinse între 10 - 100
Hz.
f. durata de trecere a curentului - este periculoasă dacă depășește 0,1 secunde.
5.3. PROTECȚIA ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII
A. Protecția împotriva electrocutării prin atingere directă se realizează prin
următoarele măsuri:
• proiectarea instalațiilor și echipamentelor astfel încât elementele sub tensiune să nu
poată fi atinse întâmplător (ex. carcase izolante, îngrădiri, plasarea conductoarelor la
înălțimi greu accesibile);
• plăcuțe avertizoare cu rol de a atrage atenția asupra pericolului de electrocutare;
• utilizarea de tensiuni reduse (sub 24 V);
-54-
• utilizarea mijloacelor individuale de protecție împotriva electrocutării.
figura 5.2
B. Protecția împotriva electrocutării prin atingere indirectă se face utilizând
una sau două din următoarele măsuri:
• legarea la nul (figura 5.2) - este măsura principală de protecție pentru utilajele
alimentate de rețele cu neutrul legat la pământ. Carcasele metalice ale utilajelor electrice
se leagă la nulul de protecție al instalației. La apariția unui defect (de ex. punerea
accidentală a carcasei sub tensiune) se produce un scurtcircuit între fază și nulul de
protecție urmat de topirea fuzibilul siguranței, întrerupând astfel circuitul.
figura 5.3
• legarea la pământ (figura 5.3) - este măsura principală de protecție pentru utilajele
alimentate de la rețelele izolate față de pământ. Carcasele metalice ale utilajelor electrice
se leagă la o priză de pământ. Astfel în cazul unei puneri accidentale sub tensiune a
carcasei, cea mai mare parte a curentului trece prin instalația de legare la pământ, restul de
curent nepericulos, trecând prin corpul omenesc. Pentru aceasta rezistența prizei de
pământ nu trebuie să depășească 4 W.
• separarea de protecție - se realizează cu ajutorul unui transformator de separare care
izolează consumatorul față de sursa de tensiune.
• tensiune redusă (sub 24 V) se utilizează pentru alimentarea utilajelor electrice portabile
folosite în locuri cu grad ridicat de electrocutare.
• protecția prin deconectare automată - se realizează cu releee speciale care întrerup
circuitele electrice la apariția unor curenți de defect sau tensiuni de atingere cu valori
periculoase.
Primele două metode sunt cele mai răspândite.
5.4. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE
Salvarea accidentatului depinde de rapiditatea acordării primului ajutor. Acordarea
primului ajutor constă în scoaterea accidentatului de sub tensiune și efectuarea respirației
artificiale.
• scoaterea accidentatului de sub tensiune se face fie prin întreruperea alimentării de
la întreruptorul instalației, sau dacă nu este posibil, prin provocarea unui scurtcircuit. Dacă
-55-
nu este posibilă deconectarea instalației, se îndepărtează accidentatul de sub tensiune

folosind mijloace electroizolante (mânuși sau cizme electroizolante, scânduri sau haine
uscate).
• efectuarea respirației artificiale. Dacă accidentatul nu mai respiră se începe imediat
respirația artificială printr-una din metodele următoare:
1. manuală;
2. gură la gură;
3. gură la nas;
4. utilizarea de aparate de respirație artificială acționate manual;
5. utilizarea măștii cu oxigen.
Respirația artificială se continuă până când accidentatul își revine sau până la
constatarea de către medic a decesului.
în concluzie salvarea accidentatului depinde de rapiditatea scoaterii de sub tensiune și
de perseverența cu care se efectuează respirația artificială.
Verificarea cunoștințelor
1. Să se definească electrocutarea.
2. Care sunt efectele electrocutării?
3. Care sunt factorii de care depinde electrocutarea?
4. Care sunt cele mai răspândite metode de protecție împotriva electrocutării prin
atingere directă, respectiv indirectă?
5. Să se enumere mijloacele individuale de protecție împotriva electrocutării.
6. Care sunt etapele importante de acordare a primului ajutor în caz de
electrocutare?
7. Definiți doi factori de care depinde electrocutarea și valorile lor maxime pentru
care electrocutarea este nepericuloasă.
8. Explicați cum putem fi electrocutați la atingerea carcasei metalice a unui
echipament electric.
9. Dați exemplu de două cauze care pot duce la scăderea rezistenței electrice a
corpului omenesc.
-56-

Bazele Electrotehnicii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Electrotehnicii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pregătire de bază în domeniul mecanic – Bazele electrotehnicii

1. NOȚIUNI DE BAZĂ ÎN ELECTROTEHNICĂ

K - constanta electrică a mediului;

- de respingere pentru sarcini de același fel ( fig. 1.1a);

1.2. CURENTUL ELECTRIC, LEGEA LUI OHM, REZISTENȚA ELECTRICĂ

George Simon Ohm (1787-1854), fizician german, a studiat conductibilitatea metalelor

1.2.2. LEGEA LUI OHM

figura 1.5 (a, b, c)

Efectul Joule are și numeroase dezavantaje în instalațiile electrice și anume:

Acțiunea magnetică se transmite prin intermediul câmpului magnetic, prezent atât în

magnetic sau asupra conductoarelor parcurse de curenți electrici. Minereurile care se

Fluxul magnetic se măsoară în weberi [Wb], iar inducția magnetică în tesla:

a) Comentați desenele din figura 1.12.

Un generator produce o tensiune alternativă a cărei valoare maximă este 100 V.

În figura 2.2. se prezintă simbolurile pentru câteva rezistoare:

calcul a capacității echivalente.

figura 2.7 figura 2.8

În domeniul curenților slabi:

Tensiunea la bornele rezistorului va fi: uR = Ri = RImax sin ωt sau uR - Umax sin ωt

Un condensator alimentat la tensiunea:

- puterea aparentă este puterea similară celei din curent continuu.

3. NOȚIUNI GENERALE DESPRE COMPONENTE ELECTRONICE

la n când tensiunea este pozitivă pe anodul diodei.

Simbolul fotodiodei este reprezentat alăturat.

Fotodiodele sunt utilizate în: măsurarea fluxului luminos, în automatizări ca traductoare

Utilizarea fototranzistoarelor este în același domeniu ca și al fotodiodelor. în plus, fiind

3.6.5. OPTOCUPLOARE ELECTRONICE

Fotorezistențele sunt folosite in combinația unor optocuploare pentru realizarea unor

numărătoare, convertoare analog / digitale, etc.;

4. NOȚIUNI GENERALE DESPRE INSTALAȚIILE ELECTRICE

4.2. APARATE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

Contactele 5 și 6 comandă întreruptorul automat pentru deconectarea circuitului în

În acest scop pentru prizele de peste 63 A se include în corpul prizei un mecanism de

remedierea cu ușurință a efectelor.

C. - după numărul fazelor de alimentare motoarele de curent alternativ sunt :

de comandă ale aparatelor de conectare (bobine, contacte auxiliare).

ex. pornirea motorului) să nu comande oprirea nedorită a motorului.

• Electroeroziunea anodo - mecanică (fig. 4.26). Piesa P (anodul) se leagă la polul

12. Care sunt părțile componente ale unei instalații de forță?

• utilizarea mijloacelor individuale de protecție împotriva electrocutării.

nu este posibilă deconectarea instalației, se îndepărtează accidentatul de sub tensiune

S-ar putea să vă placă și